I. LEGEA REZONANȚEI (Enescu & Arheul)
Când lumea scârțâie din balamale,
Nu frânge carnea lutului plăpând,
Ci acordează-ți sufletul cântând,
Pe struna unei harfe maestrale.
. . .
Războiul e doar umbră pe pământ,
Un freamăt orb ce-n zgură se destramă,
Iar pacea-i rugul ce nicicând nu ardă,
Frecvență pură născută din cuvânt.
. . .
Din arheul ce-n tăceri se împlinește,
Un imn de aur izvorăște-n noapte,
Când zgomotul se stinge doar în șoapte,
Și taina-n tine lin se dăruiește.
. . .
Vibrația curată nu se pierde,
Când vioara ta e din nou verde.

II. LEGEA ȘLEFUIRII (Brâncuși & Arheul)
O piatră-n piept cere o grea tăiere,
Să lepezi marmura ce e prisos,
Din gândul dur, din eul monstruos,
Să spargi carapacea de durere.
. . .
Subțiază-ți umbra în lumina pură,
Să poată raza vie să străpungă,
Iar zborul măiestrit la cer s-ajungă,
Fără greșeală și fără uzură.
. . .
Un timp sculptat cu dalta de lumină
Coboară-n trupul dornic de zbor sfânt,
Din colbul greu al acestui pământ,
Spre forma ce-n esență e divină.
. . .
Când pasărea din piatră s-a desprins,
Lumina Arheului te-a cuprins.

III. LEGEA OBSERVATORULUI (Einstein & Salomeea)
Privirea ta coboară peste undă
Și prăbușește tainicele sorți,
Deschide larg zăvorâtele porți,
În frica scurtă sau în iubirea profundă.
. . .
Când privitorul poartă-n ochi o spaimă,
Lumea se strânge-n noduri de granit,
Dar unde pașii Salomeei-au fost simțit,
Timpul devine floare și o faimă.
. . .
Tu ești arhitectul din invizibil,
Tu cerni din hazard universul pur,
Chiar tu pictezi al stelelor contur,
Trecând prin vălul scurt și imposibil.
. . .
Când ochii tăi prin dansul sfânt privesc,
Izvoare magice în prund înfloresc.

IV. LEGEA NON-LOCALITĂȚII (Eminescu & Arheul)
Nicio distanță nu-i cu adevărat,
Timpul e mască, o iluzie doar,
Ce-am dăruit în taina ca un dar
Vibrează-n cerul larg și luminat.
. . .
Un gest de bunătate, cât de mic,
Răsună-n carnea stelelor de sus,
Prin veșnicia fără de apus,
Și nu mai ești oprit de niciun pic.
. . .
Arheul tău e-n celălalt viu frate,
Suntem un singur duh pe-acest tărâm,
Din vechiul timp iluzoric ne smulgem,
Trăind în sfânta non-localitate.
. . .
Tot ce trimiți în univers curat,
În propria ta inimă-i păstrat.

V. LEGEA FISURII (Tagore & Shanti)
Nu te speria când lumea se fisură,
Când matricea din temelii tresare,
Căci prin crăpătura cea mai mare
Intră lumina fără de măsură.
. . .
Imperfecțiunea este o chemare,
O invitație să privești dincolo,
De codul firii scris de vreun Apollo,
Spre libertatea fără de hotare.
. . .
Fisura-i poarta tăiilor divine,
Un pașaport spre starea de Shanti,
Unde lumina sfântă va veni,
Să umple cioburile doar cu bine.
. . .
Prin pătura ce astăzi s-a crăpat,
Lumina necreată a intrat.