VINDECĂ-MI SUFLETUL PRIN AL IUBIRII ȘI FERICIRII VIS DE PRIMĂVARĂ ETERNĂ, KAMADEVA!
PERSONAJE
Vizibile, tangibile: EMINESCU, TAGORE, SHANTI, CORUL.

Invizibile, intangibile (perceptibile): BRAHMAN, SHAKTI, KAMADEVA, SHIVA.

DECORUL
Pereți circulari cu fundal de cer plin de stele. În dreapta, dinspre avanscenă, patru copaci. Apoi o fereastră, cu un scăunel în față; pe urmă încă un copac. În fund, o uşă somptuoasă cu două batante, și alte două uși față în față, încadrând ușa somptuoasă. În stânga scenei, three uși, o fereastră cu scăunel, un ecran și un podium.

PROLOG
Cortina se ridică. Semiîntuneric. Corul dansează ritualic. Eminescu stă aplecat la fereastră, urcat pe scăunel. Shanti activează lampa cu gaz. Lumină verde. Îl conduce pe Eminescu de mână în scenă.

Sonetul I: Monologul lui Eminescu (Partea I)
O, raze din orchestra cea divină,
Ce curgeți cosmic în geometrii,
Purtând în spațiu sfinte bucurii,
Când viața urcă pură și senină.

Apare floarea vieții din lumină,
Născând în ceruri mândre galaxii,
Prin marea de eterne energii,
Iar unda zării curge mai deplină.

O nouă lume-n astre o să vină,
Să-mbrace vechi și sfinte profeții,
Lăsând în urmă mii de nostalgii,
În marea cosmică și cristalină.

Un univers în trup s-a încarnat
Și-n altă viață iar va fi aflat.

Sonetul II: Monologul lui Eminescu (Partea II)
Misterul cheie-i strâns doar în lumină,
Când prin intenție și mândru gând,
Dorința pură se revarsă blând,
O stare sfântă, pură și senină.

Fii răbdător când forța o să vină,
Sub mândrul soare pașii tăi trecând,
Prietenos și darnic, rând pe rând,
Simțind cum viața pieptul îl mai plină.

Prin visul de iubire ce susțină,
Sufletul nostru tremură vibrând,
Când din veninul greu de pe pământ
Se vindecă etern și se alină.

Lumina sfântă-n inimi se coboară,
Să nască lumi curate-n mândra seară.

ACTUL I
Prin al iubirii și fericirii vis de primăvară eternă vindecat
Se proiectează pe ecran imagini de vis celeste cu fantomele celor trei personaje invizibile.

SCENA I
Sonetul III: Cântecul Corului și Vocea lui Shakti
Pe fruntea naltă plasma e curată,
Ca val mișcător ochii sunt scântei,
Portal deschis în umbra pașilor ei,
Când dorul de unire se arată.

Eu, Shakti, am o haină colorată,
Purtând în palme focul sacrei fei,
Izvorul lumii pulsează-n ochii mei,
O energie pură, naltă, fată.

Ating akașa, naltă și bogată,
Pășind prin mii și mii de vii scântei,
Sunt Eva ce revine-n templul ei,
De tatăl ei din ceruri lăudată.

Un aliniament galactic s-a născut
Readucând în inimi ce-a fost pierdut.

Sonetul IV: Vocea lui Brahman
Se aude doar vocea din copacul florii vieții luminat auriu.

Când liniile timpului de aur,
Revin în astă epocă de-acum,
Noi risipim al blestemului fum,
Spre preacuratul și divin tezaur.

Potențialul seamănă un taur,
Ce sparge vechiul și greoiul drum,
Purtând măiestria prin alb parfum,
În iris pictând visul ca tezaur.

Iertarea este fractalul de aur,
Ce risipește dincolo de-acum
Durerea strânsă pe al vieții drum,
Ca un etern și preacurat tezaur.

Sub chipul unui mare mag guvern,
Tot ce e scris în stele-i timp etern.

Sonetul V: Vocea lui Kamadeva
Se aude doar vocea din copacul cu flori de cireș, o fantomă luminată roz.

A înțelegerii mari oglindire
E poarta de lumină și curaj,
Prin ochiul sfânt, sub mândru ajuraj,
Voința este naltă-n cârmuire.

O forță mare mută prin iubire,
Și munți și mări în sfântul ei pasaj,
O piramidă este ca ajuraj,
Să căutați sub ea o regăsire.

Cu gând pios plutim spre regăsire,
Născând onoare-n mândrul ei pasaj,
Trandafirii din zorii cu ajuraj
Sunt mirul pus pe drumul mândru-n fire.

Când doi sunt unu-n timpul minunat,
Misterul lumii este dezlegat.

Sonetul VI: Dansul lui Shakti și Mulțumirile Divine
Dansează declamând.

Sufletul meu e curcubeu în noapte,
Din marea gaură neagră am sosit,
Când Tatăl sfânt în stele m-a primit,
Iar Carul Mare a rostit vii șoapte.

Mulțumesc, Shiva, pentru sfinte șoapte,
Pe un pulsar din soare am sărit,
O, Kamadeva, tu m-ai stropit,
Sămânța ta dă roadele cele coapte.

La piramide pline, zi și noapte,
Mă-ntorc pe valul care a sosit,
O, Brahman, tu prin câmpuri m-ai primit,
Sacralizând cuvintele din șoapte.

Urcat în cerul cel de sus, curat,
Alung orice venin ce s-a adunat.

Sonetul VII: Purificarea Evei și a lui Adam
Eu, Eva, mulțumesc pe un pulsar,
Căci de infideli m-ai purificat,
O, Adam, tu în inimă ai pictat
O floare violetă ca un dar.

Din raza unicității, pe altar,
O, Isis, lujer verde a format,
O, Osiris, putere tu mi-ai dat
Pe o planetă-portal, fără amar.

Iar Thoth mi-a dat din cupa de cleștar,
Să beau din sufletul eliberat,
Când spațiul lumii s-a înfiorat
Și s-a deschis divinul, sfânt har.

Închizând vechea și marea durere,
Aducem lumii sfinte de plăcere.

Sonetul VIII: Cântecul lui Shanti și Dialogul Zeilor
Corul cu Shanti cântând, Shanti se uită pe fereastră.

Îmi cântă la fereastră ceața clară,
Trimițând vise pline de unire,
Un cer albastru curge pe mii fire,
În timp ce noaptea se coboară-afară.

Brahman vorbește din copacul-scară,
Din marele abis, într-o mărire,
Pășind spre Raiul nou, spre o unire,
Unde dragostea nu e o povară.

Iar Kamadeva spune dinspre scară:
O inimă pe acest bun pământ,
E un zbor sacru purtat de vii fire,
Lumina ei în suflet se coboară.

O realitate dincolo de cuvânt
Se naște astăzi ca un legământ.

Sonetul IX: Taina Luceafărului
Brahman către Kamadeva.

Dorul Luceafărului de pe cer
Doar cu lumina poți să îl mai scoți,
Peste întunericul pe care-l porți,
El este cheia marelui mister.

Lumina candelei e un străjer
Ce împarte Floarea Vieții pentru toți,
Deschizând porți pentru aceiași porți,
Păstrând în suflet sacru și pur cer.

Iubirea este chiar un soare nou
Ce sfredelește inima la toți,
Zdrobind din temelii aceiași porți,
Purtând lumina-n cosmicul ecou.

Prin Totalitatea de sus în jos,
Tot adevărul lumii-i luminos.

Sonetul X: Marea Azurie și Ritualul Săgeților
Shakti cântă coborând din copac.

Plutesc pe marea cea de azur sfânt,
Pe valuri siderale, pe-a lor cale,
Ancorez corabia pe-ale sale
Țărmuri din lumea primului pământ.

O desfrunzită stea trimit în vânt,
Să împlinească sfintele spirale,
Să-nflorească la vară în petale,
Ca un vis de înger cu sacru cuvânt.

Deschid portalul cel de mult promis,
Pășind pe mândre drumuri siderale,
Iar Shanti își arată-n sfinte sale
Gânduri un vis de înger închis.

Se întreabă: Oare tu real ești,
Sau vii din lumi de basme și povești?

Sonetul XI: Zborul pe Papagal și Sori Ruginii
Să-mi întinzi aripa ca un leac alb,
O floare dalbă, lotus de lumină,
Să nu fie o risipă străină,
Ci un dar din sufletul cel mai calb.

Pe papagalul meu călare, alb,
Să plutim prin dorul fără de vină,
Să zburăm în soare, pe-o tulpină,
Căci îndrăgostiții sunt acum calb.

Sori ruginii se sting acum pe ram,
Un suflet cuantic într-o zi senină,
Căutând curata, mândra tulpină,
Suntem același zbor pe care-l aveam.

În hăul nopții când stele se aștern,
Un cântec sacru vine din etern.

SCENA II
Sonetul XII: Muguri de Lumină și Rugăciunea lui Shanti
Corul și Shanti intră pe ușa numărul doi.

În copacul vieții sunt muguri vii,
Tulpini de ceață scoase din lumină,
O dragoste curată și deplină,
Ce naște-n zori eterne bucurii.

Nu-s înger, nici zeiță-n istorii vii,
Dar o rugăciune curată, lină,
Închin acum spre forța cea divină,
Să ne aducă sfinte bucurii.

Potolește chinul din mândre văi,
Picură leacuri din raza deplină,
Fă-ne tari prin suflarea cea divină,
Alungând norul nopților de băbăi.

Să ne faci prin spirit sprințari și tari,
Aducând pacea sferelor mai mari.

ACTUL II
Prin al fericirii vis de primăvară eternă, suflet vindecat!
Se proiectează pe ecran filmul ilustrativ.

SCENA I
Sonetul XIII: Întâlnirea Sufletelor
Sufletul lui Shakti și al lui Kamadeva coboară din copaci.

Sufletul se rotea în jurul unor
Planete sfinte dincolo de nor,
Purtat de un etern și mândru dor,
Săruți zăpada mândră a tutur.

Din zâmbet născută, dincolo de nor,
Săgeata-i floare, pașii sunt tăcuți,
Cupidon în lună, pașii trecuți,
Nu întâlneam nimic în acest decor.

Amândouă privirile-au fost unite,
În stropul de apă strălucitor,
Sufletul împărțea globuri de dor,
O sfântă pace, fapte nemurite.

Un glob de război pus pe o balanță,
Alegerea aduce o speranță.

Sonetul XIV: Monologul lui Shanti și Tăcerea
El întreba de ce pleacă din lume
Atâtea suflete curate, reci,
Purtând pe frunte tainele din veci,
Lăsând în urmă doar un simplu nume.

Unii spuneau cuvinte fără nume,
Rostind sonete triste pe sub poteci,
Despre o iarbă ce-o culegi de veci,
Potolind molima din mândre lume.

Sufletul soarbe lacrimile toate,
Vibrând ca un fluviu în marea seară,
Când o poveste începe să apară,
Ochiul pământului surâde-n noapte.

Căci am făcut parte din tot pe gând,
Lăsând tristețea pe un țărm pierzând.

SCENA II
Sonetul XV: Rugăciunea lui Tagore și Răspunsul lui Kamadeva
Tagore intră pe ușa numărul trei din stânga.

Sensibil sunt la sfânta mea povață,
Vino, Kamadeva, ia ce e rău,
Divina Iubire, în templul tău,
Fă din suflet o lumină de viață.

Sunt Kamadeva, creez în față
Infinite imagini, văzând prin hău
Lanul unificat, Conștiința ca râu,
Săgeți de parfum în zori de gheață.

Binecuvântare pictez pe față,
Adevărul pur, oceanul prin hău,
Simt licuriciul din mândra trezire,
Purtând în suflet o nouă dimineață.

Mi-e milă de tot ce e mic, inamic,
O floare de lotus aduce unire.

Sonetul XVI: Cântecul Harfei și Vocea lui Brahman
Shanti intră pe ușa numărul doi.

Cânt picătura de ocean din tine,
Harfa universului are un ton,
O simfonie curge din olimp,
Vibrând în starea sferelor divine.

Brahman vorbește, timpurile-s bune,
Întoarcerea-i posibilă în ton,
Când sferele s-așază-n același olimp,
Conștientizarea gustă noi minune.

Etica-i decupată ca un dar
Al geometriei veșnice în timp,
Atman e localizat în măreție,
Legea face lumea un mare har.

O maia cu reguli bine păstrate,
Ce se destramă în nuanțe o mie.

Sonetul XVII: Colapsul Cuantic și Realitatea Perfectă
Superpoziția razelor în spațiu
Există până când gândul intervine,
Prin înțelepciunea sferelor divine,
Conștiința undă colapsează-n spațiu.

Mintea are flash-uri, prin mare grațiu,
Matricea magică sănătate ține,
Iubirea-i expresia care vine
Să ne conducă pe un sfânt palpațiu.

Rezerva universală e la mână,
Numele lui Kama are o putere,
Adevărul se cere de la Zeu,
Orice primi-voi în marea lumină.

Din dimensiunea plină de tăcere,
Căci Brahman e totul în sufletul meu.

Sonetul XVIII: Shiva Artistul
Brahman e universalul din noi,
Prin Shiva-Artistul ce picturi aduce,
Făcând din gândire o artă ce luce,
Un ideal ce devine real prin voi.

Nicio putere nu dă înapoi,
Perfecțiunea lui în veci nu se duce,
Cosmica iubire pe toți ne conduce,
Să cunoaștem adevărul dinapoi.

Prin a gândului forță ne-am salvat,
Cuvântul cel activ în piept se adună,
Sub o stea curată și foarte bună,
Tot ce a fost captiv s-a liberat.

Să aducă cerul pe acest pământ,
Ce strălucește prin sfântul cuvânt.

ACTUL III
Prin a Tinereții iubire tors Luceafăr Ro-Zeu Trandafir… vindecat
Se proiectează pe ecran imagini cu un ocean celest.

SCENA I
Sonetul XIX: Dialogul despre Dragoste
Eu îți spun că dragostea-i o săgeată
Ce îneacă trestia care plânge,
Tu îmi spui că frâul inima o frânge,
Lăsând o stea ce este sângerată.

Tu îmi spui că ea nu moare vreodată,
Ci doar durere în piepturi se strânge,
Eu spun că e un soare ce nu stânge,
Iar tu-mi ești o sămânță nemurită.

Speriată, inima nu vrea să știe
Cum să danseze strigătul de foame,
E visul fricii de veghe pe drum,
Ea nu dăruiește din nicio băbăie.

Ruptă de tânjet sub vechile toamne,
Ce lasă în urmă doar lacrimi și fum.

Sonetul XX: Cântecul Pescărușului (Shanti și Tagore)
Gândul meu zboară spre tine, ușor,
Pescărușii îl duc pe marea albastră,
O lacrimă vine în geana noastră,
Te iubesc mult și îmi este mare dor.

Plânge marea pe țărmul de decor,
Plâng stâncile pustii la o fereastră,
O fată te așteaptă-n casa noastră,
Orele-s târzii în zborul de cocor.

Iar de moarte sufletul nu mai vrea
Să învețe cum se trăiește-n noapte,
Luceafărul rozeu, prin sfinte șoapte,
Toarce trandafirul sub mândra stea.

Căci dragostea răsfață pe cel tare,
Aducând lumii marea ei salvare.

Sonetul XXI: Rezemată de Sufletul Timpului
De sufletul timpului rezemată,
Privesc dansul viselor care trec,
Prin sufletul omului ele se plec,
Să-mi aducă o văpaie curată.

Pe malul tău stau, inima-i durată,
Trecutul în mâini triste îl petrec,
Vântul îmi șoptește povești și mă alec,
Cu lacrimi zâmbesc, viața e schimbată.

Te-ai dus de lângă mine, marea știe,
Mi-e dor de tine, nu te-am uitat,
Spre mâinile dorului ce s-au arătat,
Inima aleargă spre o băbăie.

Visele pământului sunt din lut,
Să smulgă lacrimi din oceanul tăcut.

Sonetul XXII: Lacrima Cristalină
O lacrimă cristalină în gând
Plânge duios, alunecând pe izvor,
Să te readucă la viață prin dor,
Frânturi de vise trecând prin blândul vânt.

Iubire, primește-mă pe acest pământ,
Aripile taie violaceul în zbor,
Primăvara aduce un zâmbet ușor,
Focul acesta mă arde oricând și oricând.

Curcubeul sufletului s-a trezit
În culorile dragostei, în zbor,
O scânteie din neant a adus dor,
Străfulgerând trupul cel adormit.

Născând pure și sfinte simțiri,
Deschizând porți spre noi regăsiri.

Sonetul XXIII: Declarația lui Tagore și Cântecul lui Shakti
Mi-ai luminat viața, văd ființa ta,
Mă tot întreb cum nu simți niciodată
Frânturi de vis, gravate pe o roată,
În adâncul ce-ascunde inima mea.

Te chem din nou la mine sub o stea,
Aud că nu m-ai uitat niciodată,
Îți cer iubirea ce a fost curată,
Fericirea vine spre a ne salva.

Voi continua să cred în două raze,
Chiar când oamenii pierd pe o roată,
Voi pune unitatea pe balanță,
Creând pulsare unde soarele-apuse.

Voi oferi sfere din plasma de sus,
Purtând mesajul cel de mult nespus.

Sonetul XXIV: Rezoluția lui Shanti și Forța lui Shakti
Voi striga adevărul cu mult dor,
Desenând zâmbete pe fețe triste,
Speranța-i leacul din vechi hroniste,
Aducând liniște în sufletul tutor.

Voi da boboci de bucurie-n zbor,
O piatră filozofică-n batiste,
Acolo unde tristeți vor să existe,
Să stingem duhul bolilor de peste.

Voi sădi floarea în inima celui
Ce merge mai departe prin hroniste,
Ridicând brațe de dragoste-n batiste,
Căci în mijlocul pustiirii și-al răului.

Renașterea va răsări din nou,
Alungând viața din acest cavou.

Sonetul XXV: Floarea Violetă a Inimii
Voi ilumina floarea cea violetă,
Chiar sub dictatura din halat alb,
Semănând vindecarea în mod galb,
Chiar când pelinița este stricată.

În deșertul de suflete crește curată
Libertatea primăverii-n mod calb,
O pasăre albastră în zbor albi
Ne va cânta compasiunea toată.

Un copil ne va zâmbi pe o planetă,
Sărutând sufletul gemenilor albi,
Zămislind noi lumi din marea pace,
Shiva și Shakti vor să-și dea din ace.

Lumina din suflete aduce zori,
Iar prana viu prin inimi se desface.

Sonetul XXVI: Monologul de Slavă al lui Tagore (Partea I)
Mi-a dat fericirea ca să pot ciopli
Bucurii din apusul cel plin de dor,
Vântul iubirii nu este trecător,
Iar din cenușă iarăși voi înflori.

Sufletul omului se va slobozi,
Sâmbur în corona sferelor de nor,
Voi exista în lumile celor ce mor,
Căci Creatorul pe toți ne va iubi.

O, Tu, Viața mea, lasă-mă să gust
Șuvoaiele Tale pline de dor,
Îngăduie-mi din pomul trecător
Să ascult aria din câmpuri pe ajust.

Să visez la umbra Ta, o, Slava mea,
Purtând lumina ce o pot avea.

Sonetul XXVII: Monologul de Slavă al lui Tagore (Partea II)
Înaintea prezenței Tale lasă-mă să stau,
La dreapta milostivirii, pe un tron,
Să simt o boare din divinul ton,
Iar pe culmile Tale valsuri să iau.

Melodiile unicității se dau,
Însuflețește-mă sub acest plafon,
Fă-mă stâncă în iubire, ca un om,
Întărește-mi aripile când te vrau.

În grădina nemuririi lasă-mă să stau,
În jilțul slavei Tale, pe un tron,
În cerul cel duios cu divinul ton,
Spre Luceafărul Tău condu-mă când vrau.

Prin revelații cheamă-mă pe drum,
Căci esența frumuseții nu e fum.

ACTUL IV
De lacrimile lor vindecați… în plenitudine!
Se proiectează pe ecran imagini ale unui ocean celest. Tagore dansează cu Shanti.

SCENA I
Sonetul XXVIII: Izvorul Unicornilor Albi
Bem apă din izvorul cel de licorni,
Atrași în moarte în nopțile cu stele,
Încălziți de oryx sub mândre stele,
Așternându-ne culcuș printre licorni.

Pe coamele lor începem să punem coroane,
Perechi de stele stinse vin spre noi,
Să zburăm ca porumbeii înapoi apoi,
Scriind pe coame iubiri de fecioare.

Să fim una cu Sursa Păcii în libertate,
Să ne topim în ea, făcând din noi
O realitate plină de eroi apoi,
Raze de generozitate și bunătate.

Vor fi trezite în spațiul cel deschis,
Alungând umbra ce s-a scris în vis.

Sonetul XXIX: Semințele Luminii și Amintirile
Semințele de frică un tsunami aduc,
Dar semințele luminii sunt născute,
Cu fericire și fapte nemurite,
Ce încolțesc pe drumul unde mă duc.

Frânturi de gând din ceață se produc,
Același suflet cu forțe știute,
Prin care porți se deschid, spre trecute
Lumi în care pașii mei se reduc.

În foc viu izbucnesc, plânsă de mult dor,
Când simt că ceva în mine se rupe,
Dimensiunile se întrepătrund sub cupe,
Licornul alb este blând și ușor.

Mirosind a liliac în mândrul zbor,
Aducând pacea ca un ajutor.

Sonetul XXX: Vindecarea prin Licorni
Aș fi vrut să-mi alin obrazul pe coamă,
Să-i cuprind grumazul în caldă-mbrățișare,
Căci în religii el apare ca o salvare,
Iar de a lor lacrimi noi nu mai avem teamă.

Se culcau în iarbă fără de teamă,
Iar inorogii aduceau o vindecare,
Picurând lacrimi pline de iubire,
Până au rămas doar doi în mândra zare.

Oamenii au ales mărirea cea vremelnică,
Ucigând iubirea în mândra zare,
Dar iartă-ne, Doamne, minune mare,
Licornii m-au chemat în lumea lor veșnică.

Deschizându-mi portalul prin sfântul cuvânt,
O adiere blândă-ncununând acest pământ.

Cortina coboară în timp ce corul dansează în ritm iambic pe podium, iar lumina verde a lămpii cu gaz se stinge treptat, lăsând doar soarele artificial să lumineze ecranul.