Preambul – Corul Merkhaba
II. Lumină din Lumină
Ființele de lumină știu că sunt lumină.
Ființele de lumină, minte corp curcubeu,
Emoția curcubeu, senzația curcubeu.
Ființele de lumină-s unicos lumină.
Ființele curcubeu, sentimentul curcubeu,
Percepția curcubeu, imaginea curcubeu,
Ființele curcubeu, orice lucru curcubeu,
Gânduri lumină, energia lumină curcubeu.
Ființele curcubeu, materia curcubeu,
Gânduri lumină, lumina plasmei viu curcubeu…
Ființele curcubeu din razele curcubeu,
Corpul luminii, Toată existența curcubeu.
Ființele curcubeu știu…totu-i transformare,
Armonia bătăilor duh din Lotus floare

III. Din Lotus floare
Dragostea-i aur strop din călimară,
Grăuntele, cerneala pasiunii,
Din floarea vie, sărut al uniunii,
Inima-i aur din tor, ce viu zboară.
Prin spiralat Portal soarbe lin cântul,
Inspirând sonete din Lotus floare,
Sfântul Duh, Grăuntele ne-nfioare,
Torrii din aur val, toarce gândul.
Ochiul de val curge din a mea dharmă,
Pe ochi de duh pe-al spiralei din Olimp.
Oprește acum clipa în sacru timp.
Cercul de timp e prins în Lotus karmă.
Spirit, prin duh, Minte viu frământată,
Zboară din trup Inima-naripată.

IV. Cresc Lotus Flori
În grădina, rod al sufletului meu,
Cresc Lotus Flori de pură Omenie,
Mireasma lor e vie bucurie…
Le-am udat cu stropi de lacrimă, la greu.
Din al lor nectar mereu storc, stihuri noi.
De aur spirale-n doi călătoresc,
În tunelul iubirii vis înverzesc
Sfere torc nu în zadar egal la doi.
Sunt Lotus Flori din quasar adunate,
La răsărit de Aton, pe răcoare,
In inimă adânc să se strecoare…
Căci sunt dulci comori, de viu dor udate.
La inima de aur să ajungă,
Prin sacru mir, teama etern ne-alungă

V. Al vieții copac
Al vieții copac pe-al Mamei vechi Ram
Fractal,e- a vieții Floare de lumină,
Mama la sân mi-l strânge senină,
Pe-al vieții copac Horus mic toți eram.
A vieții boabă e fiu preacuminte,
A vieții apă soarbe din lumină,
Horus ni-i ultima stea rădăcină,
Din ea toarcem opt celule aminte…
Pe-a vieții floare valsează sonetul
Și din frunză ne cântă în vis Aton
Coroana ruptă e-n luntrea lui Amon,
Și -al vieții soare inspiră duetul.
Isis și Horus sonet nou prorocesc…
Din al lui Ra Ochi, Osiris plămădesc.

VI. Sămânța vieții
Al vieții fractal pe-al Merkabei râu
Pomul, sămânța vieții, lin dansează,
Mama la piept cu Osiris valsează,
Pe-al vieții grăunte prin vis de pârâu.
Copacul viu râde… prin necuvinte,
A Vieții Floare soarbe din lumină,
Bobul ni-i unica stea rădăcină,
Fractal Merkaba de-aduceri-aminte…
Pe-al vieții copac valsează-n copac sonetul
Lin din frunză storc pe buza lui Aton,
Coroana-n floare e-n luntrea lui Amon,
Floarea e gura ce gustă duetul.
Isis și Horus sonet nou prorocesc…
Din al lui Ra Ochi, cub, toroid zămislesc.

VII. Unic Toroid
Al vieții copac pe-al Mamei vechi ram
Lotus, a vieții floare, lin leagănă,
Mama la sân sufletu-i vis deapănă,
Pe-al vieții copac un Toroid eram.
Soarele cântă… Aum… preacuminte,
Al vieții Lotus gustă lin lumină,
Floarea-i ni-i sufletul stea divină,
Spirale suflă etern sonete aminte…
Pe-al lumii spirit valsează sonetul
Torul sămânță-i suflă-n duh blând Aton,
Lotus coroană-n luntrea lui Amon,
Al florii suflet inspiră poetul.
Isis și Osiris duh nou prorocesc…
Din al lui Ra Ochi, nou poem plămădesc.

VIII. Unica undă
Una-i Unduirea Umanității
Undele Universului unduiesc.
Ușa Umanitatea unduiește,
Ușor Ursitorilor urmărește…
Undele Utopiilor uluiesc….
Una-i Unduirea Umanității,
Unica Undă Umbrelor urzită,
Urmează Unicitatea ursită,
Unică-i Unduirea Unității.
Uriașe unde urnesc uimitor
Universuri uriașe, ușor,
Uimitor Urcă, Unicul, ușor ulcior,
Utopia unește uluitor.
Unic Unicos, Universuri undă,
Uluitoarea Utopie udă.

IX. Balada Blândeții…Binecuvântate
Bing-bang-ul bisericile bat Bing-bang!
Biserica, Budismul Brahmanismul,
Barca bisericilor bate Budhismul.
Brahman, Budha, Biserici, barca Bing-bang!
Brahman, Budha, Biserici bucurie!
Bat Binecuvântările, Brahmanii
Bat Binecuvântările, Bahaii
Baha’Úlah, Brahman, Budha, Bogăție!
Bulele bisericii bat, blochează
Briza Blândă-n Baha’Úlah, brodată,
Boaba blândeții, Binecuvântată…
Bulele Bing-Bang-ul biblic Blochează!
Biblia, Bing-bang-ul, Blăndețe bahai,
Budha, Brahman, buna Balanță bahai!

X. A lui Aton Gură
Al vieții copac cu al mamei viu ram
Sămânța și-a vieții floare-mi leagănă
Dorintțe pe-al gândului Tor deapănă
Al lui Ra ochi. Zeița Isis, eram,
A vieții Floare, din al apei cuvânt,
Pe-al vieții Cântec lumina freamătă
Pacea vieții rădăcina îmbată,
Al porții sărut pe al mesei necânt.
A vieții sferă cântă pacea, Shalom,
A vieții Floare sonete desfată
Floarea prin pace înghite armată.
A vieții gură-n petala lui Aton.
Isis și Osiris prin Horus unesc,
Din al lui Ra Ochi, pacea-n tor zămislesc!

XI. Torul Universului
Tor din atracții, ce se resping prin zbor
Spirale duble torc prin torul etern
Sensuri contrarii echilibru tot cern
Cub din lumina-n zbor îl ating cu dor.
Corzi fac risipă-n aurii vibrații
Din alte lumi noi, sau din alt nou pământ.
Din care metafore din dor frământ
Sorb în al spiralei ochi noi timp – spații
Vortex în tor, făr’ de opreliști de dor
Face risipă de raze-n nesfârșit
Din buze de floare, soare-nmugurit.
Ca să-nflorească noi petale din nor.
Tor, Spiralat e fractal de veșnicii
Din dor nesfârșit, etern va străluci.

XII. Vortexul Vieţii
Tor din atracţii, ce etern se resping
Spirale duble ce rămân eterne
Sens contrariu echilibru tot cerne
Din Ankh lumina-n zbor etern o ating.
Corzi fac risipă-n petale vibrații
Din altă lume ninge, pe alt cuvânt.
Din Floarea Vieții metafore frământ
Sorb din al spiralei ochi constelații.
Vortex din, dorul fără de opreliști,
Floare Vieții risipă din infinit
Din buze de floare, soare-nmugurit.
Ca să-nflorească-n cubul de priveliști
Tor, Spiralat, din fruct de noi veșnicii
Din Grăuntele nou viu va străluci.

XIII. Cubul Universului
Tor din atracții, ce se resping prin zbor
Spirale duble plutesc prin zbor,etern
Sensuri contrarii echilibru tot cern
Din Cub lumina-n zbor o ating cu dor.
Corzi fac risipă-n aurii vibrații
Din alte lumi noi ori din alt nou pământ.
Din care metafore din dor frământ
Sorb în ochiul spiralei noi timp – spații.
Vortex din tor, făr’ de opreliști, ușor
Face risipă de raze-n nesfârșit
Din buze de floare-n soare-nmugurit.
Ca să-nflorească noi petale din nor.
Tor, Spiralat din fractal de veșnicii
Dor de nesfârșit, etern va străluci.

XIV. Spirala Vieţii
Bucla-n atracții, ce etern se resping
Spirale duble ce ne rămân etern
Sensuri contrarii echilibru tot cern
Din Ankh lumina-n zbor etern iau de-o sting.
Corzi fac risipă-n petale-n vibrații
Din altă lume ninge, pe sfânt cuvânt.
Din Floarea Vieții metafore frământ
Sorb din ochiul spiralei constelații.
Spirale-n tor prin zbor făr’ de opreliști,
Floarea Vieții, grăunte din infinit
Din tor de floare-n OM din Soare strunit.
Să-nflorească-n spirala de nelinişti.
Tor, Spiralat, din fruct de noi veșnicii
Din Grăunte nou, pace va străluci.

XV. Romboid din veșnicii
Corzi fac risipă-n petale-n vibrații
Din altă lume ninge-n comori de gând.
Din Floarea vieții metafore frământ
Sorb din ochiul spiralei constelații.
Spirale-n tor prin zbor făr’ de opreliști,
Floarea vieții, grăunte din infinit
Din tor de sfere-n, OM prin Soare-nverzit.
Ca să-nflorească-n spirale-n neliniști.
Tor din rombul făr’ de opreliști, sorbi dor
Tot faci risipă de raze-n nesfârşit
Din buze de floare-n soare-nmugurit.
Ca să-nflorească noi petale din nor.
Tor, Spiralat, e-un fractal de veșnicii
Dor de infinit, mereu va străluci..

XVI. Merkaba Universului
Tor din atracţii, ce se resping prin zbor
Merkabe duble prin zboruri eterne
Sensuri contrarii echilibru cerne
Din Cub lumina-n zbor o ating cu dor.
Corzi fac risipă de lumină-n vibraţii
Din unicos nou ori din alt nou pământ.
Din care merkabe din sferă frământ
Sorb în ochiul spiralei noi timp – spaţii
Vortex de cerc, făr’ de opreliști, din dor
Face risipă de sfere-n nesfârşit
Din buze de sfere, soare-nmugurit.
Ca să-nflorească noi petale uşor.
Rombic icosaedru de veșnicii
Din dor infinit, etern va străluci.

XVII. Ankh a Vieţii
Toru-i atracții, ce etern se resping
Spirale duble ce rămân eterne
Sensuri contrarii echilibru cerne
Din Ankh lumina-n zbor etern o ating.
Oval risipă-n petale vibrații
Din altă lume ninge crucea din cub.
Din Floarea Vieții ritmuri prin vers tub
Sorb din ochiul spiralei constelații.
Sfredel, tor, zbor, dor fără de opreliști,
Pomul vieții, putere din infinit
Din buze de cerc în soare-nmugurit.
Ca să-nflorească-n Ankh, tor de priveliști
Ankh, Spiralat, din fruct de noi veșnicii
Din Grăuntele nou viu va străluci.

XVIII. Stele tetraedru
Cub de atracţii, ce se resping prin zbor
Cuburi duble se unesc prin dor,etern
Sensuri contrarii echilibru ne tot cern
Din Cub sfera-n zbor o sărută cu dor.
Dodeca, Icosa-n vii vibraţii
Din alt cub în cub, o stea Tetraedru
Frământ sonete din dor Octaedru
Sorb prin ochiul spiralei noi, timp – spaţii.
Vortex de stea, făr’ de oprelişti,de dor
De stele tetraedru din nesfârşit
Din buze de sfere-n soare-nmugurit.
Ca să-nflorească din nou cub călător.
Stea tetraedru, fractal de veşnicii
Dor din nesfîrșit, etern va străluci.

XIX. Coloana fără sfârșit
Bucla-n atracţii, ce etern se resping
Spirale duble se caută etern
Sensuri contrarii echilibru-l tot cern
Din Ankh lumina-n zbor etern iau de-o sting.
Sorb tor de romboid printre vibraţii
Din altă lume ninge-n floarea-n cuvânt.
Din Pomul vieţii stihurile-mi frământ
Văd prin ochiul coloanei conotaţii.
Spirale-n cerc, zborul făr’ de oprelişti,
Sămânţă-n Floarea vieţii, de infinit
Din tor de floare-n Ou de Soare vrăjit.
Ca să-nflorească-n coloana-n nelinişti.
Romb, Spiralat, din sfere de veşnicii
Din Coloana-n nori, pacea va străluci.

XX. Romboid infinit
Corzi scot sunete-n spirale-n vibraţii
Din altă lume plouă, comori de gând.
Prin Pomul vieții legi cerul de pământ
Miros prin ochiul spiralei senzaţii.
Zbor de tor Romboid făr’ de oprelişti,
Grăunte-n Floarea vieții, din infinit
Din buze de floare-n, OM Soare-nverzit.
Ca să-nflorească-n spirala din linişti.
Tot faci risipă, făr’ de oprelişti tor
Număr de aur, iubire-n nesfârşit.
Din cercuri din floare-n soare-nmugurit.
Gemene piramide-n nesfârșit zbor.
Piramide-n romboid de veşnicii,
Dor de nesfârșit, mereu va străluci.

XXI. Ochi din tornadă
Ești suflet ce inspiri vis stând în sferă
Dorind să devii torul din menire,
Nou izvor de pace-n miez de iubire,
Tu-ncepi să atragi tot ce ţi se-oferă.
Ești suflet ce expiri mir stingînd ruguri
Din spirala ochi din catapetesme,
A lui David stea, de-n vis tu zbori lesne,
Când auzi pacea din tornadă-n muguri
Ești duh ce respiri pacea de sihastru
Renăscut atingi vibrantele-i strune
Scânteia de iubire nu-ţi apune
Zburând fericit pe al păcii astru.
Ești în pace dacă sufletu-ţi cântă
Dacă dragostea din juru-ţi e sfântă.

XXII. Venus cu Soare-n inimi, ochi respirând!
Zbor sublim… nu pot să cad din nesfîrșit.
Sufletu-mi făr’ de timp prin veșnicie.
A vieții Floare-n statornicie
Sămânța-i din romboid nemărginit.
Sufletu-mi tor în acest cub e captiv
Zburând în nopți prin vis, din colivie
Nu ştie să piară, e stea solie
Ce poartă-n cerc tor din realul naiv.
Sorb din sfera eternă dulce veste,
Din spiralat vis dansez şi cânt, cu dor
Prin al meu prezent, trecut sau viitor,
Spre sursa unde timp şi loc nu este.
Sorb din Sunetul creator un prim gând,
Venus cu Soare-n inimi, ochi respirând!

XXIII. Iubesc pacea
Tu ai văzut în sufletul meu cel blând
Cum peste tot tronează doar iubirea,
Iubesc fiindcă așa a vrut menirea,
Ce cântă-n torul meu etern, viu dansând.
Tu țel sublim spre care-n zbor să mă-ndrept,
Visând un Lotus, Floare pacifistă,
Iubesc atâta vreme cât există
Un strop de Zeiască poruncă în piept.
Tu patimă-n artere, te tot aprind,
Arzând esențe-n strop de poezie 
Iubesc număr de aur, simfonie
Când prin spirit steaua lui David colind.
Iubesc pentru c-așa a vrut Ra Soare
Să fac să rodească-n vis Lotus Floare.

Preludiu

Autorul – Al florii vieții vortex
XXIV. Strop de vers
Îmi scânteiază-n mână stinsa pană
De-mi bate-n ea tot gândul prin unda puls…
Din suflet torul cerneala iar mi-a smuls.
Și-o-nmoi în duh în sângele din rană.
Îți scriu dar dintr-o dată sorb o lume;
Un bob puternic, în orice strop de vers,
Se-nghesuie să-ncapă un univers,
Din care-nflorește veșnicu-ți nume.
Din gând în cânt,dezvăluind secretul,
Condeiul se izbește de hârtie…
Dar s-a oprit c-un zâmbet de mândrie.
„Of, cine vrea să-i poarte-n sân sonetul?”
Tăinuită în straie de solie,
Tristețea mea să-ți ducă veselie…

XXV. A vieții floare… sorb
Am să te caut întreg Unicosul,
Hai Lotus Floare, cântă-mi, und’ te zăresc?
Măcar pentru o zi, vreau să te iubesc!
Ori, poate mă ajuta Universul…
Am să te caut prin ochi de lucire,
Pe o galaxie preamult visată,
Prin ochiul de spirală căutată
Poate te găsesc în bob de iubire!
Am să te caut prin spațiu și prin timp,
Prin pulsari, quasari, Lună sau prin Soare,
Pân’ te-ntâlnesc, speranța-mi nu mai moare!
De-i primăvară, iarnă-n duh de Olimp!
Vreau să te am iar alături de mine,
Să văd cum mi-e viața, de vin la tine!

XXVI. Precum a Vieții Floare
Precum floarea de Lotus strălucește
Și ne amintește a ei sortire
Sau prin vis ne dezvăluie menire.
Aşa şi duhul zboară voinicește…
Un suflet, Ra, cât poate el tot răbda
Golul simţit cu ce-l va umple oare?
Cine va şti răspunsul la-ntrebare?
Umplut de dor cât mai poate aştepta?
Un spirit, Ra, cât mai poate el spera?
Vidul sorbit nu și-l va umple oare?
Cine va ști răspunsul la-ntrebare?
Umplut de zboruri nu poate aștepta!
Precum a vieții floare ne unește,
Așa și Aton sonet prorocește…

Prolog în cer

Aton-Isis, Flăcări gemene
Forțele masculine și feminine
ale Universului Shiva-Shakti

XXVII. Să-și afle mirii
Geamănul e țelul sacru al firii:
Atrași de el, de dincolo de spații,
Stelele-n cer valsează-n constelații…
Luntrea-mi ia Nilu-n piept, să-și afle mirii,
Ca viața către soare, spre tine-ntind
Merele-mi ochi de seva-amețitoare;
Orice stih îți scriu e o sărutare.
În mrejele-adorării prin dor te-aprind,
Dulci victime ale gingașelot legi,
Dragostea cată forme-ntâmplătoare:
De n-aș fi fost Ra, m-ai fi ales oare?
De ce mă lași iar? Te smulgi și te dezlegi?
Rupt pe din două-n vârtejul sorbirii,
Cum am să mai pot fi Zeul iubirii?

Aton – sursa, creatoare
XXVIII. De unde vii Omule? Tu, cine eşti?
Să-ți spun cine eşti: de unde-ai exista?
Coaja stelei pe care-o duci cu tine
Sorbi esența și m-ai golit de sine.
Guști viu splendoarea și bunătatea mea;
Ochi de spirale, eşti privirea dragă,
Din trup zbor, dans de vortex amețitor
Buze flori de zee eşti sărutul lor,
Sânii, savoarea, forma lor întreagă.
Eşti „inima ce-ți șchioapătă alene,”
Nu nepătruns gând țesut din amăgiri
Ești chip de suflet pitit prin gândiri
Din stoarse lacrimi nepământene.
Cu tot ce-am strâns din tine curat, Eu Zeu,
Te-alcătui altfel, dar spirit îți sunt eu.

Prolog pe pământ

Poetesa – Universul sunt eu
XXIX. Raze divine-n sărut
Gust fructul, nu floarea, aur mi-ar părea…
De-mi cercetez obârșia luminii,
Sufletu-mi, spiritu-mi, gândul inimii
Mi-ar părea pana-mi de mii de ori mai grea,
Îmi cânt nimicul din care-am apărut
Și, infinitul la care mă supun,
Stapânu-mi, alesul, cu slavă-ncunun:
Zeroul din raze divine-n sărut.
Floarea cea mai pură a vieții mele
Ești tu-n dorința de-a te lăsa iubit
Adorat, amantul de nedespărțit.
Nu doar prieten patimilor grele.
Golul plin de gânduri, simțire, vis, dor,
El pentru toate de-a pururi creator.

Artistul – Eu sunt al conștiinței câmp
XXX. În scoica-mi
Ospăț de desfătări, de sărutări
A iubirii slavă nu-i îmbuibarea,
Ci al tainei-mpletit dor cu-așteptarea.
Duhu-i sunt pe-o lume făr’ de îmbrățișări.
Te-ador cu-același dor ce viu mă-nfrânge,
Cu-nfrânări, chinuri asceții-ating extaz;
Dragostea nu-i apă, să-ți umfle-n vânt talaz.
Gloabele-n voie; în laț purul sânge…
Nu ți-am scris, ca ei, pe-arginți sau merinde
Cu arderi zgomotoase, măsluite;
Sonete mister din patimă-mpietrite.
Cu spiritul scapără-l, s-aprinde..
În scoica-mi ascuns, făr’ de răsuflare,
Sunt suferința-i de mărgăritare.

Actorul – Eu sunt tu
XXXI. Sunt oglindirea-ți din albă râpă
La ce mi-ar mai servi duh, poezie…
De-ai zbura cu-ale stelei reci scânteieri,
Duhului dans aripile-s poveri,
Zbătaia lor în ritm de simfonie.
Intenția de inima-ți rostită,
E legea-mi de aur pur şi greu;
Genial tată al geniului meu.
Sunt oglindirea-ți, Cosmos, ivită,
Neguri fără de timp laşi să ne-nghită…
Din albă râpă flacără târzie;
Crescând mister a noastră poezie,
Etern, întreaga lume fi-va uimită,
De dragostea sădită-n minte, ardori,
Pe-ascuns, din tainic tată, rodul din flori!

Poetesa – Sunt al lumii ritm
XXXII. Prin tine Ra
Ne bate primăvara în inimi!… portal
Misterul lumii, Ra, e în ochii tăi,
Nou soare aprindem pe vechile-ți căi…
Din a Vieții Floare, soare Ra, fractal.
E-al pleoapei tremur ori Isis flutur viu?
E mâna Ei? Sau dalbă porumbiță?
Bob roșu de zmeură i-e guriță,
Trunchi zvelt cu mere e trupul Său mlădiu…
Prin tine înțeleg întreaga fire,
Rânduiala întreagă din univers,
Picioru-ți dalb ce calcă apa-n mers,
Șarpele-ți ce-nghite luntrea-n neștire,
Zăpezi, flori, fructe în drum i se aștern,
Pe rând, supuse la ritmul Său etern!

Artistul – Eu sunt subtila intenție
XXXIII. Alăturea-mi, pe tron în veșnicie! (Către poetesă)
Numai prietenia nu ne mai vrea,
Tsunami iute-i năvalnica-mi simțire.
Mi-ai picurat pornirile-n iubire,
O dragoste munte și-ocean începea…
Iureș ce prefăcea colibă-n palat,
Iar tu, în prințesă, prin magie;
Purtând sceptru de vis și poezie,
Găseam în mine pe Irod Împărat,
Tu, Salomeea, dansează-mi azi mie,
Cu duhul frumuseții atotbiruitor!
Adapă-mi unicul meu însetat dor;
Întregul meu regat ți-l ofer ție.
Nu-mi cere capul lui Ioan pe tipsie;
Alăturea-mi, pe tron în veșnicie!

Poetesa – Eu sunt lumină, iubire Infinită
XXXIV. Infinit dor
Eternu-mi Ou schimb în diamant;
Prin văpaia-n tor, cub al poeziei
Străluce viu izvor al veșniciei,
Răsunând de-a pururi sonetu-mi-n neant…
Schimb Ou în unit ochi, ca-n nestemată,
Ce arde rece-n lăuntricul său joc:
Nu mai adoarme-n mine al sursei foc.
De la crearea lumii, deodată,
Bob ce-ascunde virtuțile esenței;
Diamant, ce arde sămânța ciumei…
Taie fereastră-n pereții existenței,
Să între nemurirea cu duhul ei.
Sfredel din versuri zburând diamantine
Infinit dor, iubite, pentru ține.
Dragostea mea se-ntinde în spaţiu-timp;
A ta zace pe-un câmp făr’ de hotare:
În iubirea mea, veacu-i sărutare
Pentru femei, câini, prinți ori zei din Olimp.

Actul I- Din a lui Aton luntre
stoarse sonete – Frăţie-ar fi

Aton – De-ar dispărea «al meu» «al tău»
Hathor, Isis, Eva, Mithra, Shakti
„Ale lui Aton Sonete profetice – de Aur Ev
De-a fost în lume-aievea ev ferice,
Ar prea putea din nou să ne tot fie,
Căci orice lucru îngropat învie,
Iar ca un cerc, se-ntoarce la matrice.
Cu multă perfidie neagă-aceste
Moartea deşi Atotputernic Domnul
Schimba-s-ar în rai, plăcere Pământul!
Frăţie-ar fi, nu-mpărăţii funeste,
Iubirea oarbă-ar căpăta vedere,
Crug adorat de noi ce se mlădie,
O zice şi-un dor comun ne-o scrie.
Iar ignoranţa sub ştiinţă-ar piere”
De-ar dispărea «al meu» «al tău» ce este
Pus coroană acum la mare cinste.”

Scena 1- Forţele naturii

Corul
Kepri, Ra, Atun-Aton
XXXV. Un’ te duci tu, Omule?
Tu, mielule, de unde vii?
Tu, cine eşti? Tu cine vei fi?
„Pământul pare că ştie drumul său,
Înainte, îşi vede de dansul lui,
În care stă prins cu Zeul Soarelui
Şi suratele-i planete, în dansul tău.
Pe când vremea încă se-ngâna-n cântec
Cu veşnicia. Şi Zeul Soarelui
Pare că-Şi ştie drumul pe Nilul Cerului
Prin al lui Hathor plin de stele pântec.
Toate par că ştiu de locul lor, venele
Spre inima unde le duce valul.
Râurile îşi caută, oceanul,
Marea, lacurile să-i bea apele.
Ghețarii râu să se adăpostească,
Ploile, Pământul ca să-l rodească.”
Aton – Forța feminină creatoare – Frumusețea
XXXVI. Prin lumea aevelor dansul Evelor
Să te asemăn cu o primăvară,
Pe tine ce blândă lună, ești?
Prin vuietul timpului de o privești.
Vijelia, mugurii de mai, sfarmă.
Ochiul spiralei de aur departe,
Culoarea aurie pierde-și-o ades.
Prin Isis Zee și al schimbării mers.
Tot ce-i frumos de ea se desparte.
Să nu se irosească vreodată
Frumuseții tale dărui veșnic scut.
De glasul nimicului nu te-a pierdut,
Că-n umbra lui, Tu nu zbori niciodată,
Cât timp Evele dansa-vor sub stele
Tu vei trăi în sonetele mele.

Actorul – Forța feminină e iubirea,
Hathor, Isis, Shakti, Eva…Mithra
XXXVII. A veșniciei sămânță-i iubirea
Mă zbat să scot iubirea din pofticiosu-mi trup.
Să n-o mai guste ochii, să n-o mai simtă gura,
S-o dezvelesc de carne, ca de pe soare zgura;
Din lațu’ pasiunii pământene s-o rup,
O veșnică-mbinare a două raze fine.
Să te ador în spirit; doar duhul să-ți aleg
Dar cum te-arăți, mă-nfirip și sufletul întreg
Se face ochi, piept, brațe sorbite de tine,
Din nou vremelnicia își cască-n mine-Abisul.
Pipăitor de pofte, iar la picioare-ți cad;
Nins bulgăre pe urme de flăcări, ca-ntr-un iad,
Mă-ntorc, valsând în carne, mă doare numai visul.
Iubirea prin vise, putând să ne-o tot toarne,
Isis, Mithra sămânța veșniciei din carne.
Poetesa – Ra, hrană pentru suflet
XXXVIII. Ra Potir
Via-ți frumusețe-n față n-o privesc
Iar ochiului de aur vieții tale,
Și ochilor tăi, aștri sorbi de cale,
Opun ascunsu-mi geniu-n care-i topesc.
Ca pe un Lotus, te rup și te inspir…
Cu duhu-mi, nu te mai sărut pe gură,
Și nu mai ești de-acuma o făptură,
Ci un potir de unde sorb viață, mir.
Cu plasmatică forță iau ce mi-e drag,
Seva nu-i număr, nu stă-n gingășie:
Ci-n virtuți-n jug la nalta poezie
Fără patimi ce ne așteaptă-n prag,
Sufletul ți-l sorb, de zbori prin vis, când dorm,
Gaia nu are margini sau cerul țărm.

2. Scena a 2 a – Creația Omului

Isis – Om zămislit din lacrimile lui Isis și Ra în cer
XXXIX. Turnata veșnică iubire prin vise
În visu-mi magic Ra mi-a apărut,
Mi-a cântat și a dansat cu mine,
Gându-i zburdă cu grijă prin sine.
Liniștit pe frunte i-am pictat sărut.
Ne-am contopit viu pe patu-i de flori,
A zburat cu aripi plângânde
Din ale lui Isis Lacrimi Blânde,
V-am zămislit Homo din zburători.
Sufletele-n luntre, Ra fericit,
Isis pe lună plină, sorb stele,
Cânt de OM prin dans, vis liniștit.
În suflet mi-a rămas Stea Divină,
Cu-ale sale lacrimi din Lumină.
Călătorie-n visele mele.

Poetesa – Om zămislit din lacrimile
lui Isis și Ra pe pământ
XL. Din al lacrimilor dor, Ra nemuritor
În visu-mi magic Ra mi-a apărut,
Mi-a cântat și a dansat cu Sine,
Gândul-inimă scăldat de Bine.
Liniștit pe frunte i-am sculptat sărut.
Viu ne-am contopit pe patu-i din fiori,
M-a pictat cu aripi plângânde
Din ale lui Isis Lacrimi Blânde,
V-am zămislit Om-dor din zburători.
Sufletele-n barcă, Ra urmărit
De Isis pe lună plină – șarpele,
Călătorie-n visele mele.
Cânt de OM-dor prin viu vers vrăjit.
În suflet ne-a turnat Stea Divină,
Din zeiești lacrimi dor Lumină.

Atun – al puterii feminine șarpe
XLI. Zboară, Isis, spre luntrea ce mă-neacă…
Cu inima-n spirit, rodesc ce inspiri…
Călător prin luntrea trasă de stele
Pe-al lui Osiris ținut prin Nopți grele
Din arsa-mi inimă stoarse să ți le-nșiri
La nunta cea de taină, viu sculptată
Ne-am dus Iubirea în Eternitate,
Să lege suflete îngemănate:
M-ai însoțit, zburând cu mine-odată.
Morții ne trag luntrea, Nilul de Seacă
Amare Nopți, al lui Ra Ochi de nesomn,
La al peșterilor portal mă-ntomn.
Zboară, Hathor, spre luntrea ce mă-neacă…
Iubito, zboară, vino să ne salvezi
Pân’ nu mă-nghite șarpele-ți de zăpezi.

Ra – al puterii feminine creatoare șarpe
XLII. Răsar Ra din umbra timpului
De al sufletelor blând glas tace,
Mă-ngâni tu Isis vânt prin barcă
Aud Șarpele-ți sorbind parcă
În zori scuipat, Eu, iar mă voi desface!
A nopții rază blând însenina-vei
Cu-ai sufletului ochi vii, de pace
Răsai din umbra timpului ce zace,
Ca să-ți simt curajul, ca-n vis, pluti-vei
Coborî iar Ra, aproape, mai aproape,
Străluce iar zâmbind peste-a mea viață,
Să-mi simți fiorii aurii pe față
Cu-a mele raze sărut pe pleoape,
A ta iubire-n răsărit, arat-o!
Pe veci scuipat de șarpe, adorato!

Atun – a iubirii feminine putere de Colibri
XLIII. A sufletelor călătorie spre nemurire
Cu chipul tău prin duh, rodesc ce inspiri…
Ca zburător ce scrie versuri stele
Toarse versuri le dansăm prin Nopți grele
Din arsa-mi inimă stoarse să ți le-nșiri
La cina cea de taină, cea pictată
Ne-am dus Dragostea în Eternitate,
Să lege suflete îngemănate:
M-au părăsit, zburând cu tine-odată.
Cărunțeala ne-mbracă-n promoroacă,
Amare Nopți de gânduri și nesomn,
Pe râpile uitării, singur, mă-ntomn.
Zboară, Isis, din luntrea de ne joacă…
Iubito, zboară și vino de mă vezi
Pân’ nu s-aștern pe mine munți zăpezi.

3. Scena a 3 a – Din a lui Ra Lacrimă
a nemuririi vindecare

Actorul – Prin a Jaguarului putere de vindecare
XLIV. Al tău suflet viu locaș
Iubita mea cu suflet întortocheat
Adânc ascuns labirint, Florii Vieții…
Flămând de-al slavei duh al tinereții…
Un minotaur domnește neîndurat,
Feciori eroici, pradă, aruncați fiarei..
Toți pieiră în tainițele-i sumbre,
M-alătur și eu mirajelor, umbre,
Cobor, dar fără frică-n vârtejul ei.
Mi-ești Ariadna și-mi dăruiești un fir
Din pletele-ți mii, călăuză vie;
Ca mai mult să m-ascund robit doar ție;
Și nu să scap din cursă-l țin, îl deșir,
Al tău suflet viu locaș mi l-am ales
Și jur că nicicând din gând n-am să-ți mai ies.

Artistul – A păcii sufletești putere de vindecare
XLV. A păcii vindecare
Strivită lume sub molima cu dinți,
Din a Thebei inimă străbună,
Coroana regilor, dusă-i prin minciună,
Vândută, cu greu, doar pe doi arginți.
Pe apa Nilului Zeița bună
Torent magnet viu de lacrimi, ruine,
Stropesc cu plasmă de pace spre bine,
Vindecare adu Thoth, de pe lună!
Și Zeița soarbe cuvinte supte
Din labirint, ieșirea-nsângerată…
Ale Viselor vii zăbrele-s rupte,
Lacrimile de zei prin vorbe-s supte,
Zboară zeiește înspre vreodată
Lumina lumeștii păci nu-i moartă.

Poetesa – A Vulturului putere de vindecare
prin transmutare
XLVI. Din a Cuvântului milă ivită, Isis, Ra!
Stropii de milă tămăduiesc ciuma,
Compasiune turnată doar de Cristos,
În suflet strălucesc cuvinte furtunos,
În Spirit cânt blând, Soarele și Luna.
Ne-ar salva ale milei vorbe frumos
Ale lui Ra lacrimi, ar topi minciuna
Am Crede Cuvântul, ce dă arvuna,
Că vedem luminița din Tenebros.
A lui Isis, Ra barcă duh poartă
La fel laie mila inima lovită,
Prin călătorie e vindecată.
Sodoma, Gomora prin foc sorbită,
A Duhului Sfânt roadă ni-i salvată
Din a lacrimilor milă ivită!

Din ale lui Hathor, Isis, Eva, Mithra
sau Shakti Lacrimi ale iubirii vindecare
XLVII. Al nemuriri Ou, iubite Ra, e cuvântul
Al nemuririi Ou, iubite, e cuvântul?
Veșnicia se-ascunde în miezul unei clipe?
Din Oul ce păstrează un zbor înalt de-aripe
A nemuririi Sămânță-n slăvi își ia avântul;
A fost de-ajuns un cuvânt, Zeu Ra, sol dezrobirii,
S-a rupt și timpul-spațiu; ținut prizonier
Prin undele-i de aur să o sorbim din cer,
A spiralat din raze Lacrima iubirii.
Egali în Bunătate și-n Geniu de la Mamă,
Doar Ra ne puse-n suflet aceste sacre chei
Am descuiat portaluri veșnicelor idei;
Supremelor matrici eliberați, ce ne cheamă
Din formele iubirii, din Raza-ntâietate,
Să ne topim prin îngerească Totalitate.

Poetesa – Din ale razei divine lacrimi vindecare
XLVIII. Din ale razei divine lacrimi
Eu te ador ca raza cea divină
Ești inima-mi din spirit aurie
Ești luna mea din noaptea argintie
Ești flacăra alb, vie, din lumină,
Eu te iubesc ca spirala prin soarte,
Sorb luntrea ce se zbate între valuri.
Vânt din ale sufletelor daruri,
Resorb ochii tăi de stele, din moarte,
Ce-mi râd din ochii razei de lumină.
În valsul lor spre marea cea de stele,
Ard lacrimi de amor din doruri grele.
Noi ne dorim ca raza cea divină.
Tu slove-mi legi de aură regească.
Ce ochii-mi plânși îi face să rodească!

4. Scena a 4 a – Din ale Cuvântului Iubiri
toarse sonete
Artistul – Aton – Nefertiti, – spirit de Colibri
XLIX. Să credem Cuvântul, a lui Ra inimă!
Stropii de plasmă ne lecuiesc ciuma,
Este pacea picurată de Cristos,
În spirit clipocesc vorbe tumultos,
Nefertiti-n dans blând, topesște bruma .
Liniște de vorbe-n tornadă-n inel
Ca șarpele Lumii soarbe Tenebros.
Să simțim Cuvântul, suflat Tumultos,
Ca să zărim luminița din Tunel
Ca o mamă ce ne laie-n covată
Așa scaldă Isis inima în tor ,
Plutind peste aurii valuri de dor,
A Duhului Sfânt poamă e salvată
În vii lacrimi fi-va iar elevată.
Prin a vorbelori pace vindecată!

Poetesa – pașnic Suflet strunit de colibri
L. Arde-le-n a lui Ra inimă
Profundele Gânduri le sorbi în tine,
Din zbor le pătrunzi cu oceane de sensuri
Simbolic, le-ascunzi lin prin înțelesuri
Tu, pașnic Duh pe ritm de violine…
Preapustiită inimă strângi din dinți…
Vezi de smarald tablițe, luminoase
Albastre Flori de lotus, prețioase,
În zadar e însă, dacă nu le simți!
Crunt te amăgești, cu tăblițele din tor,
La tine-n Spirit, de jad Flori ard, fierbinți
Le sorbi, le miroși dar amarnic te minți,
Suptă inimă din pulbere de dor!
Fii, înțeleaptă, de vrei să mi te-alini,
Stoarce a lui Ra inimă, de suspini!

Actorul – La început a fost Cuvântul sau Tăcerea?
LI. Al Măriei sale Ra Cuvânt
La început Cuvântul sau Tăcerea?
A increatului primă liniște,
Mister, al întrupatului cuvânt e…
La început Prezența sau Puterea.
Intr-o sferă de tori de solitudini,
Profundă desăvârșire-n tăcere,
Liniștea cu -al ei climax, de plăcere
A muzicii sferei, beatitudini.
Necuvinte în Tăcerea Sinelui
Tăcerea-n sacru nu neagă cuvântul
Sacru, e prezența din Mormântul
E un ultim dans mut al cuvântului.
Tăcerea e a transcendenței cale
A Măriei sale, purificare.

Artistul – Ale lui Ra Sonete profetice – Ra sunt EU
LII. Revino Ra, în Suflet încoronat
Să nu bați pe la Palate închise,
Acolo tronează doar Lăcomia,
Și nu doar Fala și nu doar Mândria
N-au ca Tine de bine dor și vise.
De îți e foame, milă să nu cerșești
Pentru Milogi de le-o fi chiar și sete!
Doar avuție-n dar fără suflete
Pe la Regi și Impărați o să găsești.
Să nu bați Ra, la Suflet încoronat,
Și nici la spirite cu vii obloane!
Nu știi Duhul Bun, dacă le doarme!
Și nici de Răul le este încuiat.
Eu am bătut și ce Rău m-am mai căit…
Nici inimă, nici Duh Bun nu am găsit.

Actorul – Lumina ascunsei speranțe-i moartă?
LIII. Coroana reginei, pusă-i pe minciună
Strivită țară sub soarele cu dinți,
La rațiune, inimă, imună,
Coroana reginei, peste minciună,
Vândută, cu greu, doar pe doi-trei arginți.
Pe apa sâmbetei tot ce adună…
Torent magnet doar de lacrimi, suspine,
Stropesc cu doine prin vânturi spre bine,
Bucurii așteaptă viu de pe lună.
Și vântul risipește vise rupte
Din labirint, ieșirea-nsângerată
Suișurile ni-s grele, abrupte,
Nădejdile-s doar copții să ne lupte.
Zburăm cam orbește înspre vreodată
Lumina ascunsei speranțe-i moartă?

5. Scena a 5 a – Lumina ascunsei speranțe
nu-i moartă
Corul dansează cântând Hathor, Isis,
Eva, Mithra, Shakti – Poetesa – spirit de vultur
Mitra – A conștiinței pure Stare unificată, Samadhi
LIV. Cel promis sunt EU!
Creez infinite, picturi qualia,
Din al Valorilor Parfum de, bine,
Cânt aria conștiinței de sine,
A câmpului unificat, Qualia.
Miros plăcerea licurici din Tine,
Pictez din dor adevărul pur cosmic,
Al existenței, Oceanul dinamic.
Câmp viu sau mort, neseparat de mine?
Cânt picătura-mi Ocean etern fractal,
Pipăi Simfonia harfei cosmice,
Tonuri luciri vibrante, dinamice
Reverberează, Ocean universal.
Conștientizarea Sursei Samadhi
Al conștiinței pur Tot, Samadhi

Isis – Etica în conștiința Brahman,
decupată în veșnic tipar
LV. Dansantă Întoarcere-n timp,
dincolo de spațiu timp
Vibrează-n triluri supercorzi prin Olimp,
Conștientizar-n cerc, gust Samadhi
A conștiinței spirală, Samadhi,
Dansantă Întoarcere din spațiu timp.
Etica-n conștiința Brahman tipar
Legea Atman e-o maia vizibilă,
A vieții Floare nu-i invizibilă
A geometriei sacre-n veșnic fractal.
Corelația superpoziției.
Dispare-n observarea conștiinței,
Dinainte de colapsarea ei.
Din viu vid în Spatiu – timpul voinței.
Vibrează-n felurite triluri, în Olimp,
Întoarcere, dincolo de spațiu timp.

LVI. Iarăși Messia Mithra
din cuvintele prea înalte
„Slavă lui Dumnezeu, prin rugi înalte
Și pace pre pământ prin aleșii Lui!”
Cântarea- n cer de îngeri ai Domnului
Și ale Zeilor lacrimi, tresalte.
La vestea cea Sfântă a Cuvântului
Speranțele s-au redeşteptat toate,
Dansând prin Luntre-n cor din Aur Carte
Despre Mithra ca Mamă a Omului.
Cântarea născută-n sublimă noapte
Din duh de înger al Betleemului,
Duh re-ntrupat, rege Salemului.
Uniți să ne vestească aste fapte
“Fă-ne asemenea valului mării
Asemeni florilor grădinii țării,!”

Hathor – drept și bun în spirit și vei crede în Zeul tău
LVII. Unde Ra veșnic răsare
O Lumea unde, nu se ceartă avuți,
Unde colibri-și ocrotesc pământul,
Iar vulturi își sfințesc legământul.
O Lumea unde toți se iubesc ca frați,
O Lume fără de război și ură,
O Lume nouă, făr îngrijorare,
Unde pacea-i Aton, Zeul din soare,
Unde parce-i Mithra făr’ de măsură,
Unde mame sunt Universuri surori,
Unde al vieții copac înflorește,
Unde Ra veșnic răsare ne-unește.
Unde ochiul Sfânt pictează-n vii culori.
Mi-aș întoarce privirea la tot ce-i rău,
De ai fi drept și-ai crede doar în Zeul tău.

Poetesa – Zeule, de unde ţâşnesc abisurile?
LVIII. Râpilele-ţi ţâşnesc chiar din mine
Cei ce Te caută, iubire-mi tot zic
Că între Tine și mine străjuiesc.
Prăpastii crunte, ce nu tăgăduiesc.
Că Te-au aflat in sferă, rupțe-n nimic.
Doamne, unde încep abisurile?
Pe ce drum s-apuc, acuma, oricât de lung?
Nu cruț nimic, dragoste, numai s-ajung,
La marginea Ta, să m-arunc în ele.
Deodată, ascuțit, un viu junghi mă ține,
O bănuială strivitoare și grea:
Dintru-nceput deschis în inima mea.
Râpile-ţi țâșnesc spiralat, din mine,
Lumina cărnii gust prin palme de orb,
Din trupu-ţi cu migală, alint să-ți sorb.

Isis – Ca şarpele lasă trecutul în urmă!
LIX. Soare răsare pentru fiecare
Ce greu să treci din carne iar în tihnă,
O galaxie de tor în uitare.
Soare răsare pentru fiecare.
Smulge vremea din noi, cu rădăcină,
Fără liman m-aruncă în dorul firii,
Lăuntricele mele rugi depărtări.
Din ale iubirii jungle de visări,
Dincolo de spirala amintirii.
Din izvorul lumii iubirea încă,
Doarme vie pe-oceanele de dor.
Gustă aurora morții-n viitor.
Pe-un țărm de prezent calcă umbr-adâncă,
Rămâne-n urmă-n duh, umbre printre vieți.
Sorbim nemurire doar din frumuseți.

Shakti – Din suflare şi-a hrană veşnicia
LX. Viu Sărut pe gura făr’ de-nceput
Îți dau împărăţia-mi cea dintr-o stea
Oști și arme sunt etern chiar de prisos…
Aur, slavă, rugă nu-și mai au folos,
Te răscumpăr morții doar prin steaua mea.
Mă-mbii doar cu o cupă din dragostea…?
Sui iubirea, cum sui o înălțime:
Sub orice pas o altă adâncime
Și-ntinderea-i cât lumea s-o facem stea.
Stelele și sorii n-au-ntâietatea,
A luminii sămânță-s prin pustia…
Din duh și hrană-i este veșnicia:
Al sărutării rod eternitatea…
Înalță-mi duhul sfânt …dă-mi primul sărut
Care-a-nceput pe gura făr’ de-nceput.

Eva – Vreau dumnezeiasca mea prima stare
LXI. Întregeşte-mă şi întregeşte-te, Tată,
cu mine
„Pentru că m-ai zvârlit dur, lin am căzut…
Am căzut, fiindcă m-ai smuls tu din tine,
Surd țipă eternitatea din sine.
Scoate-mă din păcat, scoate-mă din lut!
Sfântă am fost, sfântă-s, ca la început,
Eu, din a Ta stare, plâng de rușine:
Cine, Doamne, mă pune la loc? Cine?
Vina mea s-a iscat spiralat în lut.
Dă-mi-o, dă-mi înapoi ceea ce-mi lipsește,
Nu iubire, nu milă, nu iertare,
Vreau dumnezeiasca mea primă stare,
Întregeşte-te şi mă întregeşte!”
Grăi cel veșnic, nevăzutul Tată:
„Dar când s-a stins lumina preacurată?”

Aton – de la sursă Putere
LXII. S-aduci pământul însuşi pân’ la Mine!
De te-am suflat în lumile-nvrăjbite
Nu te-am atras, cu ochii stânși dar nu goi.
Eu te așteptam s-atragi pe toți doar la noi!
Ca pe-un buchet de raze împletite,
Din fulgerarea unei minți urzite
Dintr-un biet sâmbur ‘năbuşit în fașă,
Să fi crescut luntrea-n cer, uriașă,
S-aduci Pământu-n luntre pân’ la Mine!
Plângând, stingheră şi tremurătoare,
Că ai fost înfrântă, îmi dai de veste?
Cui ai lăsat odiseea poveste?
Eu nu te primesc slabă și datoare!
El i-a sărutat lung ochii amândoi:
„Sorbi viu putere și-ntoarce-te-napoi!”

Poetesa – Uniune prin iubire pură
LXIII. Al iubirii pure sonet
Dansez lin cu Ra, în oul luminii
În muguri de soare să mă-ntrupezi
Din ale vieții flori de dor din zăpezi
Din iubirea din sonetul inimii.
Pictez pur, pe Amon din al său viu dor,
Din al Oului Aur, doar iubire
Iar din pur pulsar, quasar, fericire
Din nămeți de dor, pun luntrea zăvor.
Cânt lin, cu Amun, sufletu-i pur îngân,
Îi fur un sărut să i-l aprind, simt foc,
Prin dulcele-i vortex în inimă-i fac loc
Ard lacrimi-n a vieții floare de tor spân.
Valsez lin, cu Aton, dragoste pură,
Ra, soarbe-mă, să nu mai ard singură!

Scena a 6 a – A iubirii putere de-nviere
LXIV. Actorul – a iubirii putere
M-aș rupe din moarte zburând spre tine
Nu-nţelegem că fără de Iubire
Se ofilește vrejul ca floarea-n glastră;
Ne răzvrătim pe piericiunea noastră,
Tot cerșim Vieții ani mulți în neștire,
Altoiul frânt să-și tragă seva nouă;
Din veșnicie, el vrea tărâm asemeni
Cu gheață ni-l răsădiră în cremeni,
Când Dragostea-i vecia dată nouă.
Ci-n van te mânii pe mine și m-arunci,
Norii iubirii n-au clipe pe lume;
Oriunde mă vei striga pe nume,
Ca Lazăr la auz de vii porunci,
De-aș zăcea-n groapă cu lespezi pe mine,
M-aș rupe din moarte, zburând spre tine.

Mut – A sufletelor Călătorie
se-ntoarce-n prezent, Ra
LXV. Întâlnind trecutul din viitorul
Eu îmi clădesc sonetul, o cetate
Cu rime de mesageri, versuri un zid.
Pus în Sticla vremii, în el să mă-nchid
Cu tine, prinț, ca-ntr-o eternitate,
Spirala-n Pacea lumii furioasă,
Cu haita ei de liniști, hâda ură,
O vor clinti din mândra-i armătură,
Or să-i spargă enigma glorioasă.
Nu ne mai pasă ce-are să se-ntâmple…
În lanț războiul, ferecându-i zborul,
Întâlnind trecutul din viitorul:
Cu-ai veciei lauri prezenți la tâmple,
Versu-mi ascunde-a slovei nemurire,
Cu-al caratelor diamant de -iubire.

Artistul – Al dansului Univers sunt EU
LXVI. Sunt al Universului dans
Mă-ndeamnă al păcii ochi să mă dezbăr…
Iubirea ta, știu bine, e-o minciună,
Dar spiritul îmi stă-n genunchi, să-mi spună
Că dragostea ta e-un tainic adevăr..
Că-ți adulmecă preafăloasa fire,
Tu crezi că doar zeii ar iubi curat,
Să-nșeli minciuna, nu minți adevărat
El te-ascunde sub altă amăgire.
Ci, cu schimbul suveicile iubirii
Trec pe fire chiar înadins sucite,
Pe față reci, pe dos flori poleite…
Ca, neștiuți, să țeseți tor fericirii…
Vai, inimă, nu vrei să iei în seamă
Că sorțile perfide-n joc destramă?

LXVII. Vânez veşnicia să-ţi umple danţul
Dragostea mea dansează în spaţiu-timp;
A ta cântă pe-un câmp făr’ de hotare:
În iubirea mea, duhu-i sărutare
Pentru femei, câini, prinți sau zei din Olimp.
Te-mbrăţişez etern nu-mi mai simt brațul;
C-un stih ţi-aştern statuia în milenii;
Cunună peste fruntea-ți ochi de genii…
Vânez veșnicia să-ți umple danțul.
Mi-e o viață clipa, de tu mă priveşti,
Nu-i o viață! A mea prin tine crește;
Veșnicie surâsu-ţi dăruiește,
Dragostea-mi, dulce, numai cu el hrăneşti:
Durerea, moartea e partea celorlalți,
Tu chiar prin mine, transcenzi și te înalți.

Isis- Iubind pieri în slavă!
LXVIII. Pieri în slavă, Scorpionește
Mă uit cum cade noaptea și prin moarte,
Lumea-și cată duhu-n lămpile-aprinse;
Ca și somnul, în cărnurile stinse.
Pătrunde în vis viața, chiar prin soarte.
Tot în beznă: lumina mea-i la tine
Ochii-mi alta nu vor să mai privească.
N-a rămas umbra cuget să-ți șoptească
Cum irosești plăcerile divine?
Dragostea-mi, cât spirala din natură,
Ţi-a zămislit adâncu-n mii de fețe?
Ca să-ți îmbrac iar goala-ți frumusețe;
M-am dezvelit de-naltă-nvestitură,
Te-am învățat iubirea, pieri în slavă,
Scorpionește-n propria-mi otravă.

Scena a 7 a – Iluminare

Poetessa – Eu sunt Izvorul luminii adevărate
LXIX. Ai trimis pe Aton
M-am zorit să car lumina cu gândul…
Ai trimis pe Aton ca să-mi arate
Izvorul luminii, cea preacurate:
Ca să nu mai car, așa, lumi de-a rândul
El a prins în mâini securea durerii
Și-a izbit, fără milă, toți pereții.
Cutremur în inimă, Floarea Vieții,
Au curs lacrimi de spirale puzderii,
Au curs tor, semințele din suspine,
Ca printr-un ochi de lumină-n zidul greu,
Soarele năvăli în bordeiul meu.
Chiar prin spărtura făcută în mine,
Ruina-mi sufletului de-atunci plină
De soare, de-a Florii Vieții lumină.

Mithra – Ciclul Solar
LXX. Iar a lui Ra luntre-n era de Aur
Iar a lui Ra luntre-n era de Aur,
Pentru El doar o zi și doar o noapte.
Pentru noi patru ere – o zi desparte.
Muguri de Aur în luna lui Faur
Zgribulitul Ra din soare ia raze,
Tori de sori ne trezesc ușor din noapte.
Ra călător, iubind pe Nil în șoapte,
Lotus Albastru se desface-n oaze.
Zeul Aton Dragobete-n iubire,
Ninge dragoste divină-n suflete
Leagă și dezleagă, destine-n neplete,
Spirite se strâng, zboară-n nemurire,
Nasc visele-n Ev de Aur, iubire,
Din viu pulsar, un quasar fericire!

Shakti – înviere din goala-i auroră
LXXI. Ca lampa lui Aladin… stropea cu înviere!
Se zămisleau din raza nălucirii?
Genunchi de Magdalena pe tori de Christ…
M-au năpădit dureri cu-al lor aer trist…
Să sorb iar cupa-n flăcări de martirii.
Sfera de pacea-n suflete-n oglindă
Și nu rămâne nimic din ce-a trecut,
Prin luceferii de dincolo de lut…
C-am șters al durerii chip, ne cuprindă!
A dimineții dulcea noastră oră…
Isus trăgând lin noptateca perdea,
Prin ea ca lampa lui Aladin fugea…
Stropea cu înviere auroră.
Din luntre, atent la dulcile-mi șoptiri,
Ra-mi deschidea spirala de fericiri…

Hathor – Un singur suflet al profeților, Aton
LXXII. Cu Ra în discu-mi luminii valsez…
Am valsat cu Ra în discu-mi luminii
Din torul de soare ca să mă-ntrupezi
Din ale vieții flori de jar din zăpezi
Din iubire prin sonetul inimii,
Am sculptat pe Kepri din al tău viu dor,
Din vise-n Oul de Aur, iubire
Din viu pulsar, un quasar fericire
Din zăpezi nori, pe Nil, prin luntrea-i ușor.
Am cântat cu Atum, sufletu-i îngân,
Îi fur un sărut și-l aprind de văd foc,
În sfere-n vortex în inimă-i fac loc
Îi culeg lacrimi să mi le-adorm la sân.
Am dansat cu Aton, spirala pură,
Ra sărută-mă, îmbată-mă gură!

Poetesa – Turnate din iubire – profetice sonete
LXXIII. Din lacrimi de zei și de profeți stoarse sonete
Lumea rea, strâmbă, în care m-am născut,
N-o mai hulesc, nici astă scurtă viață
Cum nu urăsc nici noaptea-dimineață
Din care-al științei pom zbucni-nceput…
Scap-o de viermi ce-o rod la rădăcină,
O-nobilez cu sonete pentru noi,
Îi plăsmuiești duh de curajoși eroi…
Îi zămislești un suflet de lumină.
Din inimi de aur gemene, sonet
Întreci poeme-nalte, naști frumuseți,
Stoarse din lacrimi de zei și de profeți,
Iubind pe veci, Tu, suflete de profet.
Dorința-mi trimisă-n eter de tine
Să soarbă Veșnicie chiar din mine.

Antract
Actul al II -lea
Preludiu – Corul triadic

LXXIV. Albastru Lotus
Te-aș invita, să-ți mai aduci aminte,
De primul meu boboc din viața voastră,
Eram un fir de lotus floare-albastră,
Ce-a înflorit ca spirala-n cuvinte.
Plină de viață, îți aduci aminte,
Mirosul lui și-acum răsare-n floare,
Ce soarbe clipa cea nemuritoare,
Savoarea lui o simt ca înainte.
La Început a fost un munte mare,
La două raze-n inimi aurite,
Priveau dansând spiralele-nverzite,
Din buzele Lui Ra, o sărutare.
În cub din cerc, ea ne-a urzit o floare,
Un Lotus Albastru cu vii petale!

LXXV. Boboc de unicos
Ce vreau iubire, în schimbul unui vis?!
Lucefere, te-aș lua în lumea mea,
Ori să mă încoronezi pe-ascuns în stea,
Pulsar, fericit sclav, nins din cerc promis.
În gând și-n duh sunt dragoste–n tor de foc,
Scântei din suflete-n ultimul chibrit,
De parc-aș sorbi din cub nectar sfințit,
De te doresc devin o stea-n vis pe loc.
Să luminez în spirit, ca sfântul cer,
Spirale ascult prin inimă-n secret,
Prin vise mă-ndeamn-o viață să te-aștept,
Simțind cum crești în sine un viu mister.
Ai să-mi rămâi poate o stea tor de vis,
Floarea -i boboc de unicos larg deschis.

LXXVI. Sclav fericit
Eu îmi iubesc stăpânul, el mi-e Domnul,
De dragul lui eu am plutit prin lume,
În spirit îmi răsar boboci din spume,
De-n duhul meu îmi plânge vesel somnul.
Eu îmi iubesc stăpânii, ei mi-s Pomul,
Ce iluzia-mi cu har spartă-n vreme,
În suflet mă arde floarea ce geme,
În visul meu îmi râde preatrist Omul.
Eu îmi iubesc stăpânul, el mi-e Zeul,
Ca gândul Său eu am zburat pe Lună,
Acolo-n noapte soarta mi-e mai bună,
În dorul meu se-aprinde sprinten Eul,
Din candele de Ego, etern stinse,
Sunt Sclavul fericit, cu plete ninse!

LXXVII. Eu, pacea lumii
Eu am pictat slovele-n vers şi-n sfânt cânt,
Eu am sculptat în el cu sufletul meu
Ori spiritul ce m-a spiralat din greu
Cu patos, cu savoare din sfănt cuvânt.
Eu viu îl simt ca pe un sacru balsam,
Ce veșnic vă va spirala în viu dor
Spre-a vă doini din obștescul vost surd tor.
Pace pentru lumea toată, nu doar neam!
Eu am speranța c-ai tăi preadragi urmași
De-ți este un bun destin sortit de plai
Departe de a voastră gură de rai,
Fi-vor binecuvântați, buni și uriași.
Simți, vă e din ce în ce mai greu pe-aici,
Căci semenii-au ajuns și răi și pitici?!
LXXVIII. Picătura de lumină
De ne sunt acum toate împotrivă,
De-mi miros bolile din al meu mănunchi,
Caut alinare, la tine-n genunchi,
La tine, Preasfânta mea Milostivă!
Noi ce ne-am oferit toată averea,
Dând-o spiralând celor săraci.în dar,
Rodindu-ne un tor din pustiu altar,
Ce ne-a adus lin, lin, lin mângâierea,
Fii solul nost iubit spre Cel din Slavă,
Spune-I că suntem cu toții buni și drepți,
Că-i simțim iubirea Lui adânc în piepți ,
Clocotitoare, slavă, ca o lavă.
Lin am tot cântat cu toții rugăciuni,
Toarnă-mi în credință torul de minuni!

LXXIX. Arborele cunoașterii
Spirală se-nalță din cerc spre Olimp
În tornada vieții, din cubul vrăjit,
Fractal de vlăstar din pământ plămădit
Coroană-n oglindă, tipar făr’ de timp.
Bea sevele păcii din visul albit,
Sămânța ta poartă flori din anotimp,
Pace-n romb de flori ce mai vrea un răstimp
Să soarbă din frunză, un cerc infinit.
Al dragostei sclav Îi cere adăpost,
Să râdă, să cânte-n fericit exil
Să toarne lin, OM Soare-n frunziș fragil
Arbore fălos, fără Ea n-are rost,
Fii ochii minții și dorul de-a trăi,
Iubirea dă viață și dreptul de-a fi.

LXXX. Arborele vieții
Spirală se-nalță-n muguri de Olimp
În vortexul vieții, din cercul vrăjit,
Tipar de vlăstar din pământ plămădit
Coroană-n oglindă, fractal fără timp.
Bea seva plăcerii un Zeus albit,
Sămânța ta trimite viu dor spre Olimp,
Uniți prin romb de flori ce vor un răstimp
Să guste o rază, un cer infinit.
A dragostei rază le cere-adăpost,
Să râdă, să cânte din Abstract exil
Să toarne lin OM Soare-n frunziș fragil
Arbore stufos fără ea n-are rost,
În fructul vieții, puterea de-a trăi
Iubirea dă viață și dreptul de-a fi.

LXXXI. Iubirea dă viață 
Spirală se-nalță din corzi spre Olimp
În tornada vieții, din cubul vrăjit,
Fractal de vlăstar din pământ plămădit
Coroană-n oglindă, tipar de-anotimp.
Bea sevele păcii din visul albit,
Sămânța Ta duce spirala prin timp,
Pacea-n tor de flori, ce mai vrea un răstimp
Să guste din rază, un cerc infinit.
Al dragostei Domn Îi cere adăpost,
Să râdă, să cânte-n sacrul său exil
Să toarne tiptil, Soare-n frunziș fragil
Arbore sfătos, fără El n-are rost!
Din ochii minții, plăcerea de-a trăi,
Iubirea dă viață, dă dreptul de-a fi.

LXXXII. Al dragostei sclav
Spirală se-nalță din boboc de-Olimp
În vortexul vieții, din cercul vrăjit,
Fractal de vlăstar din pământ zămislit
Coroană-n oglindă, tipar de-anotimp.
Bea sevele păcii din pulsul strunit,
Sămânța ta toarnă doru-n sacru timp,
Pacea-n tor de dor ce mai vrea un răstimp
Să soarbă din rază, un cer infinit.
Al dragostei sclav Îi cere adăpost,
Să râdă, să cânte-n fericit exil
Să soarbă senil, Soare-n prundiiș fragil
Arbore stufos, fără El n-are rost.
Din ochii minții, plăcerea de-a trăi,
Iubirea dă viață, dă dreptul de-a fi.

LXXXIII. Luna – Iubirea mă inunde!
Nu vrei sărut de stele-nrourate,
Doar să-ți simt inima în sincronie,
Cu-al eclipsei tango, ce ți-l dau ție,
Cu strop fertil și raze nestemate! 
Chiar din nimic în astă sfântă seară,
Eu luna mă cunun azi cu zenitul,
Îți nasc ce vrei, acum și infinitul,
Pot, chiar din ochii tăi, spirale-n vară!
Aș vrea să sorb din tine tot zefirul,
Ce încă-un univers azi îl mai naște,
Inundă cerul meu ce lumini paște…
Din mine vrei să guști tot elixirul.
Din valul tău iubirea mă inunde,
Prin raza mea, ce veșnic te pătrunde!

LXXXIV. Salomeea – Inundă-mă-n Iubire
Iau Ideal Intenția infimă!
Isis Inundă-mă-n Iubire iarăși,
Irișii-n iatacuri intra-vor iarăși,
Sorb Iluzii infinite-n inimă!
Inspiră Iubire ispititoare
Insomnia Imensităților, ia,
Iureș, Indra, izvorul iubirii ia,
Iar Inteligenta Iluminare !
Izul ielelor izbește Ireal!
Inundă iederile interioare,
Ia-ne Incertitudinea-n izvoare,
Iertările irizează-n Ideal!
Imaculată Icoană inimii,
Ieși Ioan, Iisus Imnul izbăvirii!

LXXXV. Lotus Templu 
Ai sărutat, Isis Soare din lună,
Nouă petale, azur de Lotus viu
Din munte-un Nufăr zămislit din pustiu
Sărutul tău, Zeiță, mi-e arvună!
Ochii-s spirale albastre-n vânt zglobiu,
Mă străpung ca veveriţa alună,
Ai sărutat Isis, Soare din lună
Nouă petale, azur de lotus viu.
Buze de lumină, zeița bună,
Sărutul tău din sonet, cu vers nurliu!
Dragostea mea …iubirea ta nebună!
Cât te iubesc ca un rondel de zurliu!
Ai sărutat Isis, Soare din lună
Nouă petale, azur de Lotus viu.

LXXXVI. Lotus Credință
Când din credință îmi fac un viu nucleu
Ce fericire îmi fulgeră-n mine
Din care iese și-n care iar vine
Fără odihnă chiar Bunul Dumnezeu.
Miros în vene glasul Său cel divin,
Prin orice fibră curge-n vii vibrații
Îi simt prezența viu în respirații,
Luminând pieptu-mi cu al Său preasenin.
Stropește tandru noii noștri suri zori
Suflă în norii ce-mi umbresc viu pulsar,
Chiar îmi zâmbește lin când din viu quasar
Ce îmi crește-n suflet culege iar flori.
Nu lasă răul iar să mă înhațe
De trist mă vede iar mă ia în brațe!

LXXXVII. Lotus Dumnezeu
Când simt iubirea o spirală-n nucleu,
Câtă-ncântare viu fulgeră-n mine,
Din care iese și-n care iar vine
Făr’ de odihnă chiar bunul Dumnezeu.
I-aud în pulsu-mi glasul din Cerc divin,
Prin orice fibră curge prin vibrații
Îl simt alături lin în respirații,
Luminând viața-mi cu al Său presenin.
Mângâie tandru noii noștri vii zori
Suflă în norii ce îmi umbresc bolta,
Viu îmi zâmbește iar când din recolta
Ce-mi crește-n suflet, miluiește iar flori.
Chiar mă îndeamnă să râd, lin iar să cânt.
Și nu de durere să fiu iar înfrânt.

LXXXVIII. Unicosul e Dumnezeu
Din Negura Gaură-mi faci sfânt nucleu
Ce bucurie iar fulgeră-n mine
Din care iese și-n care iar vine
Fără odihnă chiar Bunul Dumnezeu.
Miros în vene viers din Cubul divin,
Prin orice sferă iar curgee-n vibrații
Îi gust savoarea lin în respirații,
Luminând noaptea-mi cu al Său presenin.
Mângâie tandru iar noii mei suri zori
Suflă în norii ce-mi sporesc Negura,
Chiar îmi zâmbește lin când din Gaura
Ce îmi crește-n suflet culege iar flori.
Nu lasă Negura să mă înhațe
Soare deschide și mă ia în brațe!

LXXXIX. Eul Esența eterică
Esența eterică energie
Elipse-n Eul Etern e-n Empireu
Everest e Egoul, e eleșteu…
Erei extraterestre Entropie.
Eul Ecou eternei existențe,
Ego experiența existenței,
Eul extaz, Elixirul esenței,
Eden Eul eternei existențe.
Exilata Eva-n emancipare,
Eneida, Epopeea Elenei
Emanate-n euforia Evei,
Esop, Einstein, extatici, elevare!
Empireul e Eul extravertit,
Entropia Egoul extrovertit.

XC. Tor de suflet
Suflet spiralat din torul mic, acum
Devin Sufletul cel Mare-al grației
Legea-i gând, sunt lumina creației?
Misterul mi-l pătrund pe-al zării parfum…
Neseparabile lumini văzute,
Cu Străluciri de gând, vânt de scânteie,
Țâșniri de Tori de Duh-violacee…
Stele alb-roz-aurii, nevăzute.
Corelația de superpoziții
Până când intră-n joc conștiința Ta,
Înțelepciunea-ți e colapsarea sa.
Colapsează-n Conștiența-n poziții
Vibrează-n triluri, supercorzi prin Olimp,
Întoarcere în Păcea din sacru timp.

XCI. Simfonia tăcerii
Printr-o dulce simfonie-n vii pulsari
A mea vioară-n sacră sferă cântă.
Prin armonii, viu tor se tot avântă.
Spirale tresaltă iar printre quasari
De harfa ce din romb gingaș cuvântă,
Sonete tot stoarce crud din tăcere,
Din jale le cântă ori din plăcere,
Pân ce spirala din stea ne-o frământă.
Iau iar vioara Bunului Dumnezeu
Ce-n dans preface fecioarele-n iele
Și-n vals preface Spiralele-n stele
Torn suflet în ea din torul lui Ra zeu
Din fructul vieții strune din sfânt Fractal
Distihul și Ritm din spirale-n Portal.

XCII. Armonia tăcerii
Prin rezonanță tăcerii de pulsari
A mea chitară de dor și chin cântă.
Prin armonii din tot se tot avântă,
Sorii din duh tresaltă printre quasari.
De coarda ce din viu fruct este ruptă, 
Sunete toarce din masa-n tăcere
Din duh de vortex  ori din adiere 
Din inima de polen este suptă. 
Iau din Sămânța Bunului Dumnezeu
Ce-n dans preface fecioarele-n iele
Și-n vals preface Spiralele-n stele
Sorb spirit din ea, pirita este zeu.
Din Floarea Vieții strune din sfânt Fractal
Metafore  și Ritm din sfere-n Portal.

XCIII. Fii Surâs cald tuturor
Fii tolerant cu toți, din a ta sferă
Să poți să devii miez de necuvinte.
Fii ochi de Tornadă, mulțam fierbinte,
Dom pace să prefaci ce ți se-oferă.
Fii drăgăstos cu toţi chiar de-aprind ruguri
Vii în locaș ochi de catapetesme,
Duhu-ţi prin suflet le atinge lesne,
Steaua lui David, plesnind de mii muguri.
Fii magnet pentru toți, e-a ta menire
Soarbe sărutări în loc de revanșă,
De le dai tuturor încă o şansă…
Sufli tuturor, sincer, fericire!
Fii ca mama cu toți, de rana plânge,
Fii Surâs cald de leac florii în sânge!

XCIV. Lacrimile Lotusului  lecuiesc 
Lacrimile Lotusului  lecuiesc 
Lacrimile lunii leacul lumii lin ,
Lacrimile Luceferii lunii lin,
Leacuri Licornilor licori  lecuiesc .
Lotusul leagănă luntrea lin, lin,lin
Lotusu-i lumină leagănul lumii,
Lotusu-i Licuriciul, lampa lunii
Lotusul Lumii Luminează lin lin.
Liniștea limpezimii lor li-i leac lent,
Licuriciul lacrimilor lucitor!
Lotusu-i leac, Luceafărul lucitor,
Locuință lacustră-n luntrea logos lent.
Laudă, Lotusului-n lut… lăută!
Lacrimile licornilor… laudă!

Actul II – De Lotus Demiurgie
Scena 1 – Pacea Şarpelui

Poetesa – Din război stoarse sonete
XCV. Nu mă zvârli în război!
Te-ncoronam cu tori de slavă-n mister,
Ca o liturghie a-mpătimirii,
S-atingem sori prin furcile iubirii…
Cerșeam extaz de spirale în eter.
Dar mi-ai părut spiralând de la-nceput,
Semețu-mi geniu ca să ți se-nchine:
Tot ce fu greu am aruncat din mine.
Ca-n dragostea-ți firavă să-ncap, transmut,
Am înghețat de spaima ce mă latră,
Genunchi, coate prin tranșee mi-am tocit..
Ne zvârli în război când frații ne-au pierit?
Când pacea a-nflorit în tor de piatră,
Din ocna iubirii, gârbovit, senil,
Mă-ntomn cu greu în sine, ca-n crunt exil.

Ra – Deschizi eternitatea-n pacea ei semeață!
XCVI. Nou Ra-n spirala nemuririi!
Văd meditând; că nu-i ultima viață…
O să renasc prin spirala ce-am rodit!
Nu se încheie c-un spiralat sfârșit…!
Deschizi eternitatea-n pace-n ceață!
Sunt mai bătrân ca moartea; dinainte
Ca umbra sa să fi intrat în lume.
Ca sfera-n tor fără de timp și nume…
Am supt nepieritorul sân de sfinte,
Dă-mi gura ta petală-n sărutare:
Magicul pătrat se face tor în noi;
Perechea cea pierdută e înapoi…
De dincolo de cer e-n așteptare,
Doi sori, în zbor cad jertfă împlinirii,
Nou Ra, în zbor prin sfera nemuririi!

Poetesa-Războiul și pacea-i pe moarte
XCVII. Mi-e paradis… pieirea
Mi-a-mbătrânit războiul e pe moarte,
Doar plâns e în spirala ochilor mei?
Răspunsu e -n dorința unor femei…
Ce-a-ntinerit spirala de vii soarte;
Te războiești cu boli chinuitoare
De nu ți-aș ghici tot vicleșugul tot;
De cruzimile-ți, suavi boboci își scot.
Porți crima ca pe-o roză-n chiotoare.
Acum vrei să te scuturi chiar de rele ?
De nu te simt amic ori vrăjmaș sublim;
Iad vom preface în rai de ne iubim;
Să-ți torn sonete-n duh, pacea din stele,
Nu-mi hărăzește-n spațiu fericirea,
La piept cu tine-i paradis, pieirea.

Artistul – Pașnic mântuitor din rău;
XCVIII. Veșnic să te cânt…
Am aruncat ale Ursitei zaruri
Iar mi-ai căzut tor mântuitor din rău;
Privesc iar răsăritul ca dar al tău,
Azi toate-mi vin prin tine-n mii de haruri.
Geamănă cu lumina din Empireu,
Iubirea-i mama Mithra, pentru lume;
Cel promis, e-n opaițu-i de hume
Și-l poate-aprinde singur, el sieși zeu.
În duhul meu arde-n furișat soare,
Din haosul sorții mi te-a dezvelit
Și în orbita-ți m-ai prins, biet satelit;
Sorbindu-ți lucirea cotropitoare.
Și-n juru-ți în hora de aștri m-avânt,
Pe muzică de sfere veșnic te cânt.

Actorul – Transform toți soldații în Elene
XCIX. Floare de Lotus blând…
Nu-mi văd în tine iubirea-mi răsfrântă,
Cum, oglindit, se contemplă Narcis:
Unde roiesc nori nu-i pacea de promis
În volbură de valuri ce-n duh cântă.
Când tu, cel promis, cu dor de sirene,
Ce din spumele-ți lin plămădesc Buni Zei,
În dragostea-ți de Lotus te rogi la ei.
Transformi toți soldații din Ra-n Elene.
O ,Venus, fug să-ți cuceresc favoarea;
Îți ofer regate de Lotus, vis blând,
În sufletu-ți ocean din etern m-avânt;
Ca dogii când se logodesc cu zarea,
Din stea, din gându-mi geniu armat în tor,
Ți-aduc un inel, iubirea-mi, sonet de dor.

Poetesa – Pace-nseamnă sațiu
C. Războiul crâncen fi-va fără capăt?
Tu, vezi, aprig luptai ca să te capăt,
Cu mine…tine, cu pizma tuturor…
Roabă, te țin sclav pe tine-nvingător,
Războiul crâncen fi-va fără capăt?
Nu cruț viori ce-ți cântă osanale,
Lănci de gând, sonete bombe te pândesc,
Zi lumină unelte-mi tot iscodesc;
Pun inima, mintea în arsenale,
În dragoste nu-i odihnă, ci moarte…
Pacea-nseamnă sațiu, surâs ce minte,
Dar rana-i jar ca un sărut fierbinte:
Cel ce-ți frige inima, de departe,
Războaie ca vântul ce intră-n oase,
Cu cât mai crunt, cu-atât mai glorioase.

Scena a 2 a – Pacea Jaguarului

Ra – E rândul tău să fii a vieți floare
CI. Prefă-te-n al lui Ra ochi, Horus, Soare!
De-al vieții copac ce-nflorea val de timp
Într-un copac al Păcii se transformă
Întinde-va spirale din neformă
De Zeița măr aruncat-a-n Olimp.
Cu funii de curcubee l-am cusut
De portalul cu pace din curcubeu,
Prin al lui Eris ochi să-l inspir la greu
De-a prins, otrăvitul măr din Cer căzut.
De va veni și vremea să fug din lut…
A vieții, a iubirii luntre noi doi…
În viața ta s-a ivit măr din altoi.
Să-l prinzi, Tu, Isis, chiar de la Început!
E rândul tău să fii a Vieții Floare,
Prefă-te-n al lui Ra ochi, Horus, Soare!

Poetesa – Din Lotus albastru tu Soarele Zeu
CII. A vieţii Floare, să fie Soare!
Din Lotus albastru tu Soarele Zeu,
Aş vrea-n toru-mi căuş să mi te cuprind,
Alor Păcii petale, viu le duc jind!
Din Lotus s-a transmutat chiar Dumnezeu
Nu sta eternitatea în petale
Ci-n sensul eenergiei cu dublu sens
Un Lotus albastru strop de contrasens,
De-a vieții Floare din cerc de vestale.
Un vânt turbat din răsărit, dispare,
Iscat din noaptea minții născu haos
Nenăscuții nu se mai vor adaos,
La val călău de spirite-n teroare.
Terra ni-i ochi de arme nucleare,
Nu spaime-n duh, dorim să fie Soare!

Actorul-Marte pe moarte-n dans de Saturn
CIII. Marte-și dăltuie mormântul
Cu perle din stele prinse-n cosițe,
Omenia-mbrăcată-n pacea lunii.
În Lumea-ntristată zâmbesc nebunii,
Ochii-mi lăcrimați invocă zeițe,
Pe scena din ajna sclipesc soliste,
Mitra, Shakti, Shanti, pe Marte topesc,
Dansurile din coșmaruri ne răpesc
Pe Marte vrăjesc cu viers de altiste.
A vieții spirală se-aprinde-n nocturn,
Săgeți spiralate străpung infinit
Și-n astre prin stihuri dăltuie zenit
Iar Marte-i pe moarte în dans de Saturn.
Omenia-mbrăcată-n Pacea lunii,
În Lumea-ntristată zâmbesc iar lumii.

Poetesa – Nemurirea din florile albastre
CIV. Simt pacea cum plutește-n univers
Albastru Lotus s-a cuibărit în noi,
Miros de Dragoste plutește-n aer,
Petale torcând din unicul caier,
Floarea de Lotus, cercul pentru noi doi!
Pătrat în Cerc din florile albastre,
Picături de soare noi am tot sorbit,
Fie-ne Leacuri și mir prin asfințit,
Viu balsam să fie iubirii noastre!
Tor dublu, înmiresmat e sonetul,
Lăsând miere și lapte pe a mea gură,
Torul îți sorb, îi simt aroma pură,
Cubul dublu a invadat prezentul.
Simt pacea cum plutește în univers,
Sonet întregesc cu distih nu c-un vers!

Artistul – Omenia-mbrăcată în Pacea lunii
CV. Ascult cum valsează-n vene epopeea
De al tăcerii vers în dor se zbate
Și zboară ca gândul prin nimb de pulsar,
Lin sorb răsărituri din muze quasar,
Când tu ești încarnarea unui sonet!
Zburând cu sine în visuri holbate.
Cântarea de Pace gustă cuvinte,
A vieții floare ne-nghite-n lumină,
Steaua-n proporție sonete îmbină,
Fug tori de vise-n aduceri aminte.
Simt cum valsează-n vene epopeea
Și-mi bate-n număr de aur, fieste
În al lui Irod dans, cântând o veste,
Pe poarta-mi sărut intră Salomeea.
Omenia-mbrăcată-n Pacea lunii,
Doar Poarta-ntristată-i loc rugăciunii.

Scena a 3 a – Pacea condorului

Aton – Zeiță a păcii
CVI. Iar Cristos și iar despic oceanul
Zeița păcii cu mere de aur,
Cu nurii tăi de dulce Afrodită
Din părul tors din noapte-mi fac hlamidă
Violeți ochi atlantici, un tezaur?
Singur îți știu taina de-alint aleanul
De-n sărutări iar te prind ca-ntr-un năvod.
Ostrovului feciorelnic să-i prind rod,
Visez că-s Cristos și despic oceanul.
N-am s-alerg, să caut mărețe fapte,
Poeții sunt eroii omenirii!
Mi-ai sudat lin lanțurile iubirii:
La picioare-ți storc stihuri zi și noapte…
Să-ți cânt frumusețea mi-e chiar ispravă,
Poleita-ți spirală nalț-o-n slavă.

Ra – Revarsă-ți pacea
CVII. Eterna, Pacea, suverana Moarte…
Eu nu am fost vreodată un ucenic;
Dintru-nceput perfect maestru… Suma
Revarsă-ți pacea peste mine-acuma!
În fața mea te închini; stăpân unic!
Să-mi dai tu singur tot; ce ne desparte
Nu te mira că îți cer să nu-mi măsori,
Iubirea mea cu mai marile-ți surori:
Eterna, Pacea, suverana Moarte…
Azi chiar fericite, ele nu mai sunt
Fărâmițate-n cercuri și răzlețe:
S-au prins în geniala-ți frumusețe.
Din cub, din tor și de pe întreg pământ
Când strâng la piept inima-ți luminată,
Le-mbrățișez pe câte trele-odată…

Mut-a lui Aton soție
CVIII. Al lui Mut tânăr soare, Aton
Iubirea mea sosi lent nu ca un hoț,
Ci ca un rege-n largi porți ce s-au deschis;
Nu strecurată-n noapte din tori de vis,
Ci în lumina sacră de promis soț.
Spirale, descopăr umbrite-ncăperi
Ce zac deșarte-n mine cu obloane
Te așteptau, să-mi umpli tu, șaboane,
Dinlăuntrul vast cât lumea de plăceri…
Nu-i fericire mai mare ca chinul
Din dulcea zvârcolire să te câștig,
Ce patimă grea, mai strâns să te-nverig!
De-a-ți fi brațul, să-ți odihnești destinul…
Iar inima-mi bate în tor, cu impuls,
Trudind să-nfloresc un lanț de vrăji din puls.

Aton
CIX. Lin să respiri 
Înțelepciunea este lin să respiri
A vieții floare, prin lacrimi să zâmbești,
Și lumina să i-o sorbi , când o iubești,
Al ei mister din crucea roz de trandafiri.
Miroase-al vieții pom, ce dă știință,
Aruncă-ți privirea doar către acum,
Că-n ruga cea de pace își face drum
Unde loc-timp, nu e ci doar voință.
Acolo nu-i nici mâine, nici azi sau ieri.
Doar al Albastrei flori de Lotus fin iz
De Soare. Cu Ea, acum, doar Eu sunt tiz,
Azi din ea doar noi putem culege mieri.
Stăpâni când voi nu sunteți decât pe-acum,
Puteți din viitor a croi alt drum.

Mithra – Iubirea aduce pace
CX. Visul de pace, Ra, Curcubeu
Curcubeu e vis când din suflet iubești
Nu îți trebuie în soare, cuvinte,
Ochii viu ne vorbesc prin necuvinte,
Când pacea doar cu ochi în ochi plămădești.
Tu Suflet din Om, să zbori când dorm frumos,
De-o fi vreodată marea-n strop de șoapte
Să mă lași singur cuc, în miez de noapte,
Visând, iubite Ra, că m-alinți duios!
Visul de pace Aton, mi-l împlinești
L-ai coborât din stele prin tăcere
Floarea din Inima-mi soarbe plăcere.
Respir liniștea, speranța ce îmi ești!
Ferecă-le pe toate într-un sipet,
Pacea dintr-o stea, să o sorbim discret!

Shakti – De Tihna inimii, cu pace scaldă Pământul
CXI. Tu ești dorința lumii!
Tu ești dorința lumii de-nviere,
Din triste spirale storc tori pe obraz,
Timpul înverzit prin bocet de talaz
Ros de Albastru Lotus în tăcere
Ca pacea dusă din paradis pierdut,
Din orbita lui Venus ce scurgea timp
Topit în gaura de vierme-n Olimp
Dansa la căpătâiul Celui vândut.
Te-aștept să mă cutremuri prin stele
Din ochi, să-mi storci Calea lactee-n gândul
De Tihna sferei, cu pace scalzi Vântul
Ce miroase a cerc de viorele
Tăcerea ne sugrumă ca pe Floare,
Cu-al ei gol de viers de privighetoare!

Shanti – A înflorit măslinul
CXII. Dă-ne, pacea sufletului
La al spiralei geam a-nflorit viu tor,
Când Mithra ne-a spart lin al păcii lacăt.
Dă-ne pacea din Cerc furată-n treacăt,
Ia-ne războiul ce a-nverzit din dor!
De ciuma grea, uitată-ntr-o grădină,
Între pământ și cer de Mithra, iară!
Dă-ne al cunoașterii pom, dint vară,
Du-ne visul, sub bobul de lumină!
Revarsă spiritele bune-n seară
Războaie ofilesc roza ce ne-o dai,
Dă-ne duhul păcii dintr-un colț de rai
Pu-ne roua vieții, în primăvară!
Izvor de apă vie, ne-ncepută
Dă-ne, roza-n cruce, de-a ta,cusută!

Scena a 4 a- Pacea Vulturului

Corul zeiţelor
Mithra
CXIII. Şi-mi desfaci aripile
Atunci când geana vieții obosește,
Atunci prin pleoapa nopții zboară-n zare,
Mă las furată de-a păcii licoare,
Şi-n ochi de vis savoarea-i poposește!
Şi-mi desfaci aripile cum ursise…
Duhul în zbor mă înalţă lin pe luni
Mă fac poarta la hotarul dintre lumi,
Şi gust sărutul de dor, fierbinți vise.
Sorb lin extazul Spiralei, Abisul,
Al cărui vis chiar Eu vi-l pot tălmăci,
O altă lume-n vis, ne va…..buimăci
Dorinţi din tor viu înfloresc Promisul.
Floarea vieţii valsează prin pacea Scut,
Pacea din prezent, viitor şi trecut.

Eva
CXIV. Albastru Lotus, Floare de-nviere
Îngerul luminii, din mângâiere…
Apare şi mă poartă iar prin vise
Stropind cu pace aripile deschise…
A fost real sau numai o părere?
Trecutul şi prezentul îşi dau mâna,
Cu viitoru-n val curge pe frunte…
Lotus zburând din visele-i preacrunte
Din sluga-ți mă transformă în stăpână…
La capăt de tunel ne moare timpul,
Tot strigă mor când mai moare-o secundă…
Valuri Pax, îngemănate în undă,
Îmi scaldă-n bob de plasmă tot Olimpul.
Albastru Lotus, Floare de-nviere
Ce-a început să plouă cu tăcere…

Mut
CXV. Lotusul Pax al vieții
Mi-e dor să-mbobocesc „Flutur albastru”
Mi-e dor să-mi sculptez zbor pe-a lunii harfă,
Pe cer, din Lotus Pax stelei eşarfă
Din tor de pace-n Lotus mov măiestru!
Mi-e dor să fur Pacea din stea de zgură,
Mi-e dor să miros razele de soare,
Să le sărut de Pacea viu ne doare…
Pax,.. să ne pui doar un sărut pe gură.
Mi-e dor s-ating Lotusul mov al vieții
Şi să îl prind la chiotoarea clipei,
Mi-e dor să te mai dăruiesc aripei,
Prin tor de stea din roua tinereții.
Mi-e dor să-ți fiu mireasă, ție, Soare!
Să mă închin la razele în floare.

Isis
CXVI. Lotusul iubirii,din piramida Pax
Din ochii-ţi de duh zboară fluturele
Plutesc corzile repezi de lumină.
Aprinde curcubeie-n stea divină!
Din larvă, să îţi sporeşti misterele!
Pe-aripă azi îţi cântă lin, surd stele,
Şi dăltuiești cu-aripia pace-n fiori,
Când îți vezi nesfârșitu-n veșnicii nori.
Înșiri din plasma viselor modele.
Floare vie-n copacul de credinţă,
Sămânţa ta e Lotusul iubirii,
Din piramida Pax a nesfărșirii.
Ești flacăra din Spirit de ființă!
Săgeată spiralată în ochi aprins,
În ochi din duh îți simt Soarele nestins.

Shanti
CXVII. Aton, cu-ale științei flori vii!
Să cern petale-n poteci de amintiri,
În inimi și suflet, minte, împliniri,
Să le cioplesc din vise un alt destin.
Dascăle, cu gratitudine iar vin!
Omul prin carte din vis, taine-mparte,
Învăţătorule-s tor din tor parte…
Ce în viață, m-ai ajutat să devin!
Dascăle, mi-ai suflat un de vis, destin!
Saltul mister, din larvă în fluture,
Al ştiinţei pom lumea să-l scuture.
Ca să-l pot dărui din al tău preaplin.
M-ai inspirat să fiu Sufletul Lumii,
Al Gaiei și nu doar al națiunii.

Shakti
CXVIII. A coconului transmutare
Ne sărutam în cer p-eterna scară
In luntrea vieții un cocon zburător…
Floarea Vieții cânta Pace…ne-a fost dor
Ca zborul nost să intre iar în soartă,
Ne dansau sărutările prin poartă,
Zburau spre răsărit, sau chiar spre apus?
A vieții floare în zori de zi s-a dus,
Când Armonia dădea să răsară.
Eu am pictat în urma ei cu doruri…
Sigur mi se va întoarce-n vis curând,
De mi te-ai depărtat. Tu, cocon plângând.
Ca fluture mi te-ai întors din zboruri.
Viu am dansat într-un apus de vară,
Cu-al meu prieten, un zeu Pax, prin seară!

Poetesa
CXIX. Cu toții-n luntrea noastră
De vii în visul meu seară de seară,
Eu sunt Tu-n lumea ce Întreg reface,
Picură-mi din lună visuri de pace!
Danseză-n vis pe-acorduri de chitară.
În visul meu, de-ți faci culcuş de noapte,
Visul în doi, uni-va-ntreaga lume:
Din ocean, a talazurilor spume,
Din unicos prin dor pulsari de șoapte
Luntrea cu gemeni, pe-o stea de vis uitați,
Împerecheați din dor pentru vecie,
Sorbim sonetul viu din poezie,
În iubirea din spirale scufundați
La revărsat de sfere îmbrățișați
Cu toții-n luntrea noastră, cu toți salvați.

Scena a 5-a- Pacea Zeițelor

Corul Zeițelor
CXX. Totalitate fi-vom, suntem şi eram…
Plutesc pe marea de tori ai cerului,
Desfrunzite Stele-n lunci siderale,
Pe țărmul gol de lumi primordiale,
Ancorez corabia sufletului.
Visul cu realitatea împletesc,
Fractal de lumină, imensitate
Realitatea-i vis realitate?
Portal spre feriire-n gând iar pășesc.
Se-aprind îndrăgostiți din nesfârșit dor
Împerecheați sori, mor din dor, câte doi.
Pe unde de-Abis, veșnic sfredel spre voi.
Lumea mică Întregită,acum zbor!
Sori ruginii în stins zbor de dor din ram.
Totalitate sunt fi-voi și eram…

CXXI. Dansuri de pace fi-vom, 
La răsăritul nopții, cântă pacea,
Dansuri de pace se scriu, pe-aripi în cer
Învelit în taine… în divin mister.
Se-nalță un suflet luminând Pacea…
Tăcerea respiră Soare, Liniștea,
Noaptea sorții din povestea preasfântă,
Pulsari ce inspiră basme de nuntă…
Pe Lotus albastru, străluce o stea.
Tăceri de Luceafăr expiră-n zare
Vis de Pace la răsăritul nopții,
Zbor de iubire-n luminile sorții,
Aripi albe renasc din depărtare.
La răsăritul nopții curg aurii,
Gânduri ce trezesc prin pace, idei vii!

Aton
CXXII. De ai fi lumina
Fiindcă TE IUBESC, EU aș face orice
Îți voi dărui inima-mi, viața mea,
De ai fi lumina ori călăuza mea.
Fiindcă TE IUBESC, EU aș fi chiar orice
Fiindcă TE IUBESC, fii inima portal
Iubito, te rog intră-n esența mea
De ai fi lumina sau călăuza mea.
Fiindcă TE IUBESC, Eu fi-voi viu fractal
Fiindcă TE IUBESC, fii Spiritul portal
Iubite, te rog intră-n esența ta
De ai fi lumina sau Spirala mea.
Fiindcă TE IUBESC, fii Ochiul din fractal
Fiindcă TE IUBESC, fii torul din portal…
Fiindcă TE IUBESC, fii Cercul din fractal…

Corul zeiţelor – Mithra- Isis – Mut -Eva -Shakti
CXXIII. Ca o gură de rai
Urzim porțile raiului zăvorâte de păcate,
Spărtura Pax din groapa infernală
Ce aspiră adevăr prin spirală
Într-un vârtej inspir spirale subte.
C-un țipăt disperat de unde rupte
Simțiri sufocante să-mi țeasă -abisal,
În trup și spirit pe ochiul din portal,
Plasa iubiri-n rugul care-o arde.
Ascunde-o în suflet de sfere-n stele,
Să soarbă prin tine tor șuvoi verde,
Ca o gură de rai ce iadu-și pierde,
Buzele-ți să doarmă-n buzele mele.
Te-aştept de-o veşnicie tor din fior
Să zbori din război în plasa Pax cu dor…

Isis
CXXIV. De ai fi lumina
Fiindcă TE IUBESC, EU aș face orice
Îți voi dărui inima, viața mea,
De-as fi inima-n tor, călăuza ta.
Fiindcă TE IUBESC, EU aș fi chiar orice
Fiindcă TE IUBESC, Fii cubul din portal
Iubite, te rog intră-n esența mea
Ca să-ți fiu lumina prin spirala ta.
Fiindcă TE IUBESC, Eu fi-voi tor fractal
Fiindcă TE IUBESC, Fii Spiritul portal
Iubite, te rog intră-n esența ta
De ai fi tetraedrul, merkaba mea.
Fiindcă TE IUBESC, fii Sufletul din fractal
Fiindcă TE IUBESC, fii inima-n portal…
Fiindcă TE IUBESC, fii sfera din fractal…

Mut
CXXV. De ai fi lumina
Fiindcă TE IUBESC, EU aș face orice
Îți voi dărui inima-mi, viața mea,
De ai fi lumina-n tor, călăuza mea.
Fiindcă TE IUBESC, EU aș fi chiar orice
Fiindcă TE IUBESC, fii inima portal
De-aș fi lumina-n tor sau merkaba ta.
Iubite, te rog intră-n esența mea
Fiindcă TE IUBESC, Eu fi-voi cerc fractal
Fiindcă TE IUBESC, Spiritul meu portal
Iubite, te rog intră-n esența ta
De ai fi lumina-n tor din Spirala mea.
Fiindcă TE IUBESC, fii Torul din fractal
Fiindcă TE IUBESC, fii Cardioid portal…
Fiindcă TE IUBESC, fii Cubul din fractal…

Eva
CXXVI. Prefă-te-n al lui Horus ochi
De-a vieții luntre ce-nflorea-n lotus timp
Într-o sămânță a vieții ia formă
Întinde-ți visele peste neformă
De rădăcina Isis va urca-n Olimp.
Cu funii de curcubeu am cusut-o
De portalul Albastru din curcubeu,
Prin al gândului ochi s-o inspir la greu
De-a căzut, viu am prins-o am renăscut-o.
Și va veni vremea mea să zbor din lut…
A vieții, a iubirii luntre noi doi…
În viața ta Lotus Floare din altoi.
S-o prinzi cum te-am salvat eu la început!
E rândul tău să fii a Vieții Floare,
Prefă-te-n al lui Horus ochi, Zeu Soare!

Mithra
CXXVII. Prin al lui Horus Ochi,
fă loc Rugăciunii!
De cheia păcii în mine se zbate
Și zboară ca dorul ruga de pulsar,
Miros Proporția de tori de quasar,
Zburând doar cu sine-n portaluri plate.
Cântarea-mi de Pace zboară în Apus,
A Vieții Floare mă-nghite-n lumină,
Steaua-mi oglindește pacea divină,
Curcubeu de vise curg din Repaus.
Ascult cum valsează-n duh Rugăciunea
De-mi pune vorbelor zăvor Amurgul,
Prin dansul shaktic, aud Demiurgul,
Din poarta-mi din spirit storc Viziunea.
Omenire-mbrăcată-n Ruga lunii,
Al lui Horus Ochi, fă loc Rugăciunii!

Shakti
CXXVIII. Omenire-mbrăcată-n valul Athena
De cheia tăcerii în dor se zbate
Și zboară-n sfere ruga-n nimb de pulsar,
Miros răsărituri din muze quasar,
Zburând cu sine când pendula bate.
Cântarea-mi de Pace se contemplă-n Vis,
Al vieții Soare ne scaldă-n lumină,
Steaua oglindește raza divină,
Curcubeu de vise curg din Arthemis.
Ascult cum valsează în suflet Hera
De-mi pune vorbei zăvor iar Iunona,
Prin dansul shaktic vine Persefona
Pe poarta-mi din spirit, intră Demetra.
Omenire-mbrăcată în Athena,
Prin al lui Horus Ochi, intră Hestia!

Shanti
CXXIX. Al eternei păci vis la sânul meu
Pacea îl soarbe pe Marte și piere…
Azi, mă uit Ra la ai tăi ochi vii care
Mă absorb spiralat, cu încântare,
Simt viu în suflet, unda mângâiere…
Zbor, și pace expir al meu suspin,
Înlăuntrul meu, cât munte îmi crește
Bucuria și fericirea, marea ne-o tot sporește,
Când sânul meu spiralat mângâi lin, lin.
Spiritul, ușor prin zbor ne freamătă,
De-aș putea, o, Aton, simți viu mereu
Al eternei păci din vis la sânul meu,
Când Lotus Inima lin, viu tremură.
Dar respir prin vis de pace maternă,
Expir Albastra de Lotus paternă…

Toate zeițele
CXXX. Să bată viu al păcii vânt, înalță dorință!
M-aș înălța precum mântuitorul,
Să pot etern sufletul să îl privesc,
Că am uitat cuvântul să îl cinstesc!
Să-i cer iertare, să-mi simt Creatorul,
Să unim cerul cu pământul, prin dor,
Să-mi vizitez, din dor prin tor părinții !
Să îmi sărute fruntea, să simt sfinții.
Să vină înapoi pe-un fir nemuritor
În Suflet să îmi sădească credința,
Mă pierd în vise-n iluzii pe glie!
Cu rădăcini adânc în veșnicie!
Să bată viu al păcii vânt, e dorință!
Daţi de veste-n lume, Hristos s-a-nălțat!
Moarte nu există, Hristos a-nviatat!

Scena a 6 a – Pacea lui Shanti
Shanti – Prin Pax Întoarcere-n dor,
dincolo de loc – timp.
CXXXI. Întoarcere-n dor
Eu Universul mic zbor ușor, acum
Sunt Universul Mare-al grației
Legea e gând, lumina creației?
Misterul ce-l pătrund din zbor acum pe drum.
Neseparata lumină văzută,
Cu luciri de aur, ca o scânteie,
Cu țâșniri de gând din violacee.
Alb-rozaliu Lumină nevăzută.
Corelația superpoziției
Apune când intră-n joc conștiința,
Și -atunci apare și colapsarea sa.
Din vid în timp-spațiul apariției
Vibrează valuri, supercorzi prin Olimp,
Prin Pax Întoarcere-n tor făr de loc-timp.

Aton
CXXXII. Nou început de stea
Bem apă din izvorul făr de moarte
De duhul liniștit în nopți stelare,
Așternându-ne culcuș de nunți pale.
De oryx încălzite, doar prin șoapte,
Pe coarnele lor, nou început de stea…
Nu ne-arată zboruri ne-ncercate,
Pe coama lor, fecioare ferecate,
Ca porumbeii spre infinita stea,
Bobocii de ură, frică ridică
Dorințe de iubiri sunt împlinite.
Florile, de vrei, le vezi înflorite.
De fericire-n dragoste ludică.

Sursa făr de formă imensitate.
Raze de iubire din bunătate!

Shanti
CXXXIII. Acelaşi zbor suntem
A fi una cu Sursa-n libertate,
A te topi într-însa-n realitate.
Pacea e tor de generozitate,
Fi-va etern stors din infinitate.
Val de frică un țunami ridică
Val de lumina conștiinței pure.
Ambele pot fi trezite impure
Cu iubire-n fericire ludică.
O iubire-n inimă, ca la-nceput.
Suntem una cu Sursa-n libertate,
Topiți în eterna realitate.
Adevărul cel veșnic e renăscut,
Un singur suflet cuantic un etern zbor.
Total veșnic din nesfârșit zbor din dor.

Poetesa
CXXXIV. Misterul creației
Ființele curcubeu în mișcare
Alchimie, dorințâ, ipotezâ
Prin zborul cu a luminii viteză
Sunt Armonia din a vieții floare.
Mister cheie-n spirala conștiinței,
Libertatea-i iluminare-n zare,
Conștientizare, iluminare,
Mister cheie-n Secretul Intenției.
Eu Universul mic, devin chiar totul
Corelația, luminii văzute,
Cu spirala luminii nevăzute.
Misterul ce-l pătrund acum, e totul.
A fi una cu Sursa-n libertate,
Plămădind etern vis realitate!

Shanti
CXXXV. Misterul păcii
Când un duh omenesc trage cortina
Rămâne cu iubirea eterică.
Lumina într-o flacără veşnică,
Teafără din rătăcirea de mic Eu.
O Shakti creând o lume-n curcubeu,
Un salt mortal din abis în esenţă,
În conștiință ori în existenţă,
În suflet unitatea cu Dumnezeu.
Perechi de stinse stele ne-ncercate,
Lumina şi întunericul, perechi.
Dansează viaţa cu moartea, neperechi.
Mesaj al creaţiei fermecate.
Licorni îmblinziți de fecioare, lin -lin
Misterul păcii din stele, gustăm lin.

Poetesa
CXXXVI. Un fir de nemurire
Să schimb stihuri pe-o pereche de aur?
Pe-ai iubirii arginți îți dau sonete?
Șireată-ți cer aleanuri amanete,
Cu camătă-nchise-n avar tezaur?
Fiece slovă ce-ți scriu e mai scumpă
Ca mii de briliante din frunți regești;
Cosmonaută prin mările cerești,
Zvârl duhului etern să le irumpă…
Că poate dragostea ta mă-nşeală,
Că-i mincinoasă moneda ce-mi strecori,
Că simt ce seacă îmi sună uneori,
Sau gâdili mintea-n fadă lustruială,
Nu mă plâng ci storc verb de peste fire,
Și-un stih în dar e bob de nemurire.

Scena a 7 a – Pacea lui Aton

Shakti
CXXXVII. Pe calea Soarelui
Acolo sus, în cer, naști floarea vieții
Zeu Aton, generos suflete-ncălzești,
Boboci de pace-n portal reînflorești.
Cu raza-ți, în viu ochi al frumuseții.
Săruți lumina veșnic roditoare,
Ce-n dar ne-a dat-o chiar bunul Dumnezeu…
În duh pui dragoste, ne ajuți la greu.
Săruți prin curcubeu a vieții floare.
Lumina-ți strop de binecuvântare,
Divină – nțelepciune porți prin raze…
Deșertului însetat dai mici oaze.
În clipe triste te sorbim cu – ardoare.
Pe calea soarelui e fericirea,
Dai lumii timp, vieții rodești iubirea.

CXXXVIII. Corul – Dansul lui Shakti
Shakti (voce pe fond muzical,
joc de lumini alb-violacee, miros de trandafir)
EU SUNT zeița cu Shiva fac nuntă,
A Fericirii Alchimie vie,
A Sămânței vieții melancolie,
Prin floarea vieți și sământa sfântă .
Biblioteca existenței,magnet
Cu Sirius sfântă aliniere,
Atlantida, Lemuria-s vechi ere,
Egiptul,
Ale bibliotecii rime-n sonet.
De aste linii temporale-n aur
Vin în aceasta să scăpăm de blestem,
Fiece potențial este suprem,
Ocean de posibilități din laur !
Menirii duhului și inimii, portal.
De Adevăr, iertare, tipar, fractal.

CXXXIX. Atman Shanti (în robă galben aurie
dansând ritualic declamă pe fond muzical)
Pătrund mai adânc… prin compasiune,
Lipsa de judecată ! Intuitiv!
Fericire în conștient colectiv!
Apar zei dinspre Treimea, minune!
Templul perspective superioare!
Activez scutul lor în jurul Sferei
Prin douăsprezece vârfuri ale Stelei,
Un portal al luminii activare!
Al lui Horus ochi din Lotus al Oazei.
Echilibru, înțelepciune și dor,
Pe-al lunii argintii sân un Soare nor
Sorb lin din Albastru Lotus al Razei!
Al Soarelui Templu-n oglinzi aurii,
Spre vii altare de Lotuși Albăstrii.

Isis
CXL. Ochiul rădăcinii 
Azi stropii de pace din cele patru stele,
Sunt ochiul rădăcinii, dorurile mamei.
Zboară stropii de fractal din oceanul Karmei
Și din semințele de duh picuri din ele…
Se cască asfințitul de undeva, din flori,
Sărută umbra ta rămasă-n oglinjoară,
Îmi răscolește stropii de dor, prima oară
Fereastra duhului roz, deschisă-i spre fiori.
Privirea ne dansează prin ploi de soarte,
De-ți văd ochii calzi prin burnițe de stele.
Intenții, Cascade, de ploi de doruri grele…
Spre a putea să-ntorc suflarea-n flori moarte,
Azi tu rămâi mirajul roz, ploaia mov de sori,
Eu îți sorb picuri de dor, pace revarsă nori.

Mithra
CXLI. Este Liber doar Aton Zeu?
Cerul sărută pământul, tor de ploi,
Pământul sărută cerul, cerc de flori.
Am închis duh să nu intre iar fiori;
Ne-a întrebat Adevărul iar pe noi:
„Acum pe unde să vă mai intru EU?”
Iubirea mea plenitudine este…
Ea dorește iar fior prin poveste…
Dacă mai există în lume Liber Zeu,
Ia iubire-n dar, nu frica, pe deplin,
Să sufle sacru timp pe spirala-n zbor,
Să soarbă tor, vis nemuritor prin dor,
De moarte gol, de pace etern tot plin.
Este Liber doar Aton Zeu, cel care
Iubește libertate prin duh, oare?

Epilog pe pământ

Actorul
CXLII. Iubirea-i leac de tămăduire…nebuniei
Cu-tine-n brațe strâng nemărginirea;
Ce-mi pasă de alții pot s-o culeagă!
Ca sfântul duh, în fărâmă e-ntreagă
Nu-ți cer credință, mi-e de-ajuns iubirea,
Urzind din haos lumea-n rătăcire
Marte umplu-o de nebunia sa;
Iubirea, cheia cu harul de-a visa…
Chiar i-e unic leac de tămăduire,
Din aura din aur a iubirii,
Privirile-mi aprinse sorb cer în doi
Tu ocean, umbre de-ngheț pui între noi;
De cum ne topi cuptorul iubirii.
Te transmut în mine când pleoape s-aștern,
Alcătuit-aievea din tot etern.

Artistul
CXLIII. Tu, cel Promis, sorbi porumbelul din rău?
Tu, cei Promis, creezi infinite, picturi qualia,
Din al Valorilor Parfum, valuri de rău, de război?
Pictezi, dansezi, cânți aria vânătorii din zăvoi,
Sau Simfonia, câmpul unificat, Conștiința?
Miros plăcerea și durerea Liniștii din Tine,
Pictez Pacea, adevărul pur cosmic, matematic
Al existenței, esența, Oceanul cel dinamic.
Câmp viu sau cel mort, cel veșnic neseparat de mine?
Cânt picătura-mi Ocean din tine, eternul fractal,
Pipăi Simfonia harfei cosmice, inteligentă,
Tonuri licăriri vibrante, văd gândire absentă,
Reverberează, Oceanul tău veșnic universal.
Conștientizare abstractă, gust Pacea Samadhi
Sunt conștiință pură unificată, Samadhi.

Poetesa
CXLIV. Nu-mi ascut colții…
Nu-mi ascut colții să-mi sfâșii-asupritorii!
Unde-ai văzut tu leul vânând poame?
Cu-mbătătoarea-i sevă s-aline sacră foame,
Poetul sare lacom asupra-naltei glorii.
Am alergat-o-n golul lumii voastre,
Viu m-am bătut cu șerpii doar pentru ea.
Dar când s-o prind, în cale-mi ieși muza mea!
Am fugărit-o prin războaie, dezastre.
Ea m-a vânat cu ochii, zâmbitoare,
Și lesnicioasă pradă-ți cad în genunchi;
Tandra-ți cruzime pătrunză-mă-n rărunchi:
Inima sfâșie-mi, nu-i muritoare!
Stihurilor mele suflu destine,
Din nobila lor plasmă să sorbi prin mine.

Corul artiștilor
CXLV. Șalom, plasmatic vis șalom, Vortex șalom!
Șapte șerpi a plasmei știință șoptesc…
Șakti plasmatice șoapte șablonează,
Șiva a plasmei știință lin schițează.
Șase șopârle prin plasmă șâsâiesc,
Șugubețe șah plasmatic șopârlesc,
Șanti șahiști din plasmă șantajează,
Șireți,… șalom plasmatic șablonează
Șerpii plasmatici-n șezătoare șoptesc:
Plasmatic val al vieților voastre,
Vălurind, vuind ori șoptind venii…
Valsând, plasmatice Vise viorii…
Vârtejul, Vânturile vieții voastre..
Șacali șalom, din plasmă Șoimii șalom!
Șalom, plasmatic șalom, Vortex șalom!

Epilog în cer

Mithra
CXLVI. Ce-aștept e pacea, mai scump ca o izbândă
Spirit nu-mi lâncezește, cum nu doarme
Arcul, în sine vibrând, nemișcat.
Lung ajun de luptă, eroic, încordat;
Dragostea-mi trează, un priveghi de arme,
Ce-aștept e pacea, mai scump ca o izbândă,
Nu brută-ncoronare-n sânge aprins;
Vis de-ngemănare de genii, ne-nvins…
Dincolo de plăcere, pândesc dobânda,
Râvnesc averea, nu a nemuririi;
Bunătate, avutul o nălucă,
Cu clipa-n zbor, de râpă să ne-o ducă
Pacea șterge războiul de lut al firii:
Dăinuiască de-a pururi roditoare,
Îi altoiesc iubirea gânditoare.

Isis
CXLVII. Pe aripi de iubire
Pe ritm de Salomee, dansează Epopeea,
Cu zâmbet de Irod, prin plete și tenul măsliniu
Pomului din floarea vieții, Soarelui auriu,
Din ochi de Penelopă-n cerc deapănă Odiseea,
Chiar de vremea grea va trece și peste trupul ei,
Ea ne va rămâne în suflet, la fel de frumoasă,
Tot cântându-i romanțe cu dor și lira-i spumoasă.
Privindu-și iubitul Aton prin ochii de zei,
Mătasea ei de doruri cercuri din raza lunii,
Ce o îmbracă strâns ca o străvezie mănușă,
Coapse, brațe-n spirale din cercul de păpuşă,
Ca două mere de diamant, sculptează sânii.
Cu unduiri de șarpe o-ncolăcesc cu parfum
De iubire.. .Pace prorocește nu aripi de scrum.
Shakti
CXLVIII. Pe Aripă de Iubire
Oceanul dorului pasional ce ne cuprinde
Prin valurile de gând răsucite de vânt, ușor…
Privirile se-ntrepătrund printr-un vulcanic dor!
În jăraticul străveziu dorința se aprinde.
Cu-atingeri spiralate de sărutări briliante,
O floare a vieții tu mi-ai agățat în viul dor!
Senzații dulci de aripi ni se deschid din pacea tor.
Spiralele iubirii ni se-nvârt prin diamante,
O, Tu, Lotus al lumii! Prea mult noi doi ne-am mai dorit!
Trubadurul spiralei din fructul vieții-n cerc ne cânți
Ochiul de vis, sămânța Soarelui spiralat o simți!
Mi-ai cusut de iubire aripa, gând din dor ivit!
Mi-ai hărăzit iubire, aripi de etern unicos!
Copacul vieții să-nfloare, semințele duios!

Shanti
CXLIX. Iubire, desfăţi aripile!
De aripa iubirii oboseşte,
Atunci din pleoapa nopţii zboară-n zare,
Pacea furată de a somnului licoare,
Şi-n ochi de vis savoarea-i poposeşte!
Şi-mi desfac aripile cum ursise…
Pace-n zbor ne transmută în pline luni
Ne zbatem viu la hotarul dintre lumi,
Şi gustăm unduiri lin, fierbinți vise.
Sorbim extazul Spiralei, Abisul,
Al cărui roz vis chiar vi-l pot tălmăci,
O nouă lume viu ne va…străluci
Dorinţi din tor iar înfloresc Promisul.
Floarea Vieţii plutește prin visul Scut,
Pace-n prezent, viitor și în trecut.

Hathor
CL. Dorinţă de pace
Ca să-mi îndeplinesc instant dorinţa
De pace, din cerc s-o transmut în crez.
Renasc, vibrând prin ea ca să durez…
Simte c-o port în duh…toată fiinţa.
Sufletul meu zboară din cub prin transă
Dând vieţii pacea tor din univers,
Chemându-ne s-o ţesem toţi prin vers.
Pacea eternă ni-i urzita şansă…
Aton picură-n suflet împlinire
Litere clipe-n spirală zburând,
Din a vieţii toamnă, pace ne cânţi, blând.
Nu doar serenade de iubire.
Shanti Fericită, Veselă cânţi,
În Torul păcii veșnic ne frămânţi.

Eva
CLI. Prin spiralat amor
Oceanul de viu dor, pasional ce ne inundă
Prin valurile-n cercuri răsucite de vânt de dor…
Inimile ni se-ntrepătrund prin spiralat amor!
Din muladara-n tor, șarpe ni se-aprinde-n undă.
Cu-atingeri spiralate de sărutări plasmatice,
Cu-o floare a vieții prin fructu-i tu mi-ai pus viu zăvor!
Senzații dulci de aripi se desprind din ferecat tor.
Spiralele din șerpi, ce ni se învârt sălbatice…
O, Tu, Lotus al lumii! Prea mult noi doi ne-am mai dorit!
Ochi de spirală din sferă, al vieții-n cerc fruct, dans
Al vieții Grăunte-n Soare spiralat contradans,
Mi-ai cusut de dragoste aripa, dor din cub ivit!
Mi-ai dăruit iubire, doruri din plasma unicos!
Copacul vieții ne înfloare semințele, din os!

Mut
CLII. „Du-mă, fericire, în sus,
și izbește-mi tâmpla de stele”
De ce doar Ra pe tine însuți te iubești?
E zacon frumusețea să o adori oriunde.
Oglinzi și ochi întreabă, și chiar îți vor răspunde
Că prinț al frumuseții, pur arhetip, tu eşti.
Cum, geamănă, ți-s du-mă-n lăuntrică splendoare
Eter arzând de taine, fericire și simțiri
Ai luat în lume locul pierdutei nemuriri…
Tu, înalță starea-mi cub, a sferei muritoare,
Tu fericire, aripa-ți-nalță, arsă Phoenix din scrum,
Sonete cad stoarse raze din sufletele noastre;
și, sorbită viu de tine, urca-voi poate-n astre!
Izbește-mi tâmpla de stele, Ra fă-mă tor fum,
Arzându-ne rădăcina aur, războaielor întregi,
Tu-n zboru-ți, din a Vieții Floare, tor de pace culegi

Eva-Ţi-e dat să-ți zvârli lumina prin stihuri
CLIII. Te-mbracă buna vestire-n sacra ei armură!
Ţi-e dat să-ți zvârli lumina prin stihuri de sonete;
Săgeți ochi răi, pizmași la splendida-ți risipă?
Ce sufletu-ți smulge cu-o zbatere de clipă,
Dar tu rămâi cel promis, preaslăvit de fete.
Ţi-aruncă-n spate, Aton, mii crime neiertate,
Voind să te-nnegrească, o clică profitoare
Asemeni celor care, ca să se uite-n soare,
Pe ochii lor veninoși pun cioburi afumate;
Domesticești războiul, pui măririle-n fiare,
Strunești în voie Răul supus puterii tale,
Pictezi viu cu ale tale culori spectrale
A sufletelor cușcă, Pace steaua ta are,
Din zestrea tor de haruri nimic nu ni se fură,
Te-mbracă buna vestire-n sacra ei armură.

Shakti – de te strâmbă lumea, te vezi în mine drept
CLIV. Adumbrită frumusețe de războaie ne perindă
Să nu crezi că sonetu-mi e numai vicleșuguri,
Dulci mreje de cub, capcane de tor zâmbet și uimire.
S-amestecă tot cerul, setos de zămislire.
În fructul vieții, tainic, nebănuit în muguri.
N-ai teamă, nu ne este iubire egotică:
Călcăm noi doi vreun zacon al inimii-n picioare?
Încât ce nu-i încape în matriță o doare…
Căci dragostea în lume e-așa de mititică!
Rămânem goi de-o taină izvor pur al tăcerii,
Adumbrită frumusețe de războaie ne perindă.
Sunt tor de credincioasă și magică oglindă;
Stai cu mine pururi în stors sonet al plăcerii.
Te arăt mereu bun spirit, frumos și înţelept,
Chiar de te strâmbă lumea, te vezi în mine drept.

Corul zeiţelor
Isis
CLV. Tată Aton, cu Pace ne inundă!
Eu te ador, cu fiece secundă!
De razele emană-n vânt mireasmă,
Prin boabele de plasmă în agheasmă,
Tată Aton, cu Pace ne inundă!
Eu te doresc, cu fiecare oră!
Corola de minuni e înflorită
Cântă Lumea prin Isis, însorită…
Sonet de Curcubeu cu Pacea-n horă.
Eu te iubesc, cu fiecare clipă!
Prin a lui Ra ochi înfrunzește Cerul
Și Duhul îmi desfulgeră Misterul
Raza de Creator, face risipă!
De Pacea înflorește, elevată,
A sufletului oază e salvată!

Mithra
CLVI. Ființele curcubeu știu 
Alchimie conștientă, Intenție, ipoteză,
Transformarea vibrației-n zbor cu a luminii viteză
Armonie de emoții, bătăi ale vieții floare.
Mister cheie-n spirala conștiinței, chiar Intenția,
Libertatea-i iluminare, Înțelepciunea-i mare,
Conștientizare, sorb Semințe de iluminare,
Iubite Om, nu uita, Secretul pură Intenția.
Eu Universul mic, Universul Mare al grației
Corelația, neseparabilei lumini văzute,
Cu Dorul de Trandafir, vis al luminii nevăzute.
Misterul ce-l pătrund acum, e chiar legea creației.
A fi una cu Sursa, te simți etern în libertate,
A te topi într-însa, plămădind pace-n realitate.

Shanti
CLVII. Sufletul micuț, zbor – tor ușor
Sufletul micuț, zbor – tor ușor, chiar acum
Devin Sufletul Mare-al grației
Legea-i gând… lumina creației?
Misterul ce-l pătrund pe-al zării suflet parfum…
Neseparabile luminițe văzute,
Cu Străluciri – gând, vânt de scânteie,
De țâșniri – gând, Duh-violacee…
Ceață alb-roz-aurie, de Dor nevăzute.
Corelația superpoziției val loc – timp,
Până când intră-n joc conștiința Ta,
Înțelepciunea-ți… colapsarea sa.
Conștiința colapsează din gol în viu timp.
Vibrează triluri, valuri, supercorzi prin Olimp,
Întoarcere-n al Păcii duh, Spirala-n tor loc-timp.

Shakti
CLVIII. Frăție, prin al lui Cuvânt!
Lumea asta-i vis din veșnicul nesfârșit,
Demiurgia a creat, cu duhu-i sfânt,
Planeta albastră cu-al el duh blând, Pământ
Demiurgul Și-o iubește viu, infinit!
Prin Duhul sfânt să trăiască împreună!
Creat-a Omul, să trăiască-n voia lui,
Cu credință sub Scutul-Duh al Domnului.
Demiurgu-și simte Totul când tună!
Omul orbit de rău, uită că-i Demiurg
Ca îngerul decăzut arde, pârjolește
Dar se jură că-i înger sfânt… iubește,
Se-mbracă-n Tor foc și pară, fulgere-i curg!
V-a face El lumină, Pace pe Pământ,
Să se-aștearnă Frăția, prin al lui Cuvânt!

Corul zeiţelor Mithra – Shakti Frăţia-i copacul vieții
CLIX. Frăţia dar ceresc
Frăția dar ceresc făr’ de asemănare,
Un scut în vremuri de restriște, e de-ajutor,
Unde nu-ncape dușmănia, ci doar mult dor.
Fortăreață de neînvins, iubirea-i mare!
De-i rupi vreun ram fi-vei pedepsit de toți frații!
Frăţia-i copacul vieții, călit prin ploi,
Ce-și ramifică puterea de-i prinsă-n nevoi.
E crucea-n pătratul magic al Florii vieții
E-a Universului lege de pe-acest pământ,
E-al mamei glas, duios și plin de împăcare,
E storsul mir din lacrimile-i iertătoare,
Să viețuim, ca frații, în pașnic așezământ!
E ramul dârz al mamei pe care-ți clădești vis,
E umărul de visul…drumul ți-a fost închis!

Aton- Kepri- Ra- Atun
CLX. Frăţie-ar fi, nu-mpărăţii funeste…
De-a fost în lume-aievea ev ferice,
Ar prea putea din nou să ne tot fie,
Căci orice lucru îngropat învie,
Iar spirala, se-ntoarce la matrice.
Cu multă perfidie neagă-aceste
Zmeul deşi Atotputernic Domnul
Schimba-s-ar în rai, plăcere Pământul!
Frăţie-ar fi, nu-mpărăţii funeste.
Iubirea oarbă-ar căpăta vedere,
Crug adorat de noi ce se mlădie,
O zice şi-un dor comun ne-o scrie.
Iar ignoranţa sub ştiinţă-ar piere”
De-ar dispărea «al meu» «al tău» ce este
Pus grea miză acum la mare cinste.

Corul zeiţelor, Mithra- Isis -Eva –Shakti
Mithra
CLXI. Prefă-te-n al lui Horus ochi, Ra, Soare!
De-a vieții Floare ce-nflorea-n val de timp
În Pom al înțelepciunii ia formă,
Întinde-va coroana din neformă,
De Zeița măr arunca-va din Olimp.
Cu funii de curcubeie eu l-am cusut
De portalul cu pace din curcubeu,
Prin al lui Eris ochi să-l inspir la greu
De-a prins, otrăvitul măr din Cer căzut.
De va veni și vremea mea să cad din cerc…
A vieții, a spiralei floare, noi doi…
În viața ta Floarea Lotus din altoi.
S-o prinzi, Tu, Isis, din al tău Semicerc!
E rândul tău să fii a Vieți Floare,
Prefă-te-n al lui Ra ochi, Horus, Soare!

Isis
CLXII. Din al lui Ra Ochi, sonet zămislesc
Al vieții copac pe-al mamei vechi ram
Frunza și-a vieții floare viu legăna,
Fruntea plină de griji din dor depăna,
Din al Mamei sân…zbor nou respiram.
Copacul viu râdea… fiu preacuminte,
A Vieții Floare sorbea cerc lumină,
Floarea-i ni-i ultima stea – tor, divină,
Din ea stoarcem mii aduceri aminte…
Ascult cum valsează-n sfânt cub sonetul
Cum din floare iar îi suflă duh Aton,
Coroana sfântă-i luntrea lui Amon,
Steaua din duhu-mi inspiră sufletul.
Isis și Horus poem nou prorocesc…
Din al lui Ra Ochi, sonet viu zămislesc.

Eva
CLXIII. Isis și Horus poem vis prorocesc
A vieții luntre pe-al mamei vechi râu
Frunza și-a vieții floare viu legăna,
Fruntea plină de griji din dor depăna,
Din al Mamei sân…sorb nou pârâu…
Al Vieții Pom râdea… tor preacuminte,
A Vieții Floare sorbea cerc lumină,
Frunza-i ni-i ultima stea rădăcină,
Din ea stoarcem vii sonete aminte…
Ascult cum valsează-n sfânt tor sonetul,
Cum prin frunze iar îi suflă duh Aton,
Coroana sfântă-n luntrea lui Amon,
Muza din spirit inspiră poetul.
Isis și Horus poem vis prorocesc…
Din al lui Ra Ochi, sonet viu plămădesc.

Shakti
CLXIV. Aton încarnarea celui mai viu sonet
Când tu eşti încarnarea celui mai viu sonet!
Îți scriu sonete… râvna furnică și deșartă,
Nu te-a făcut natura; ci, în suprema-i artă,
Chiar Cel Etern te scrie cu pană de poet.
Ce-adânc rimează-ți ochii cu verde vânt de vară,
Iar buzele sunt rimă suavei aurori,
Viu-n carnea cu lumina ca gemene surori…
Iar duhul, curcubeie de foc, făr’ de povară,
Cum se mlădie versul pe-orbită, răsare
Un vis de frumusețe, să lege-n armonii,
Ies brațe-ngemănate ca două melodii:
Nemuritoare strofă a inimii, din floare.
Larg unicos de slavă în tine-nchizi și iei
Cu profetice stoarse sonete când închei.

Postludiu
Autorul
CLXV. Ţi-am zămislit începuturi
Din alba Râpă torc începuturi
Dintr-o negură şi-un soare-n sclipiri,
Totul în sine e cânt de trăiri.
Când în inimă roiuri de fluturi
Pe-ale duhului ape valsează
Al tău spirit nou, plin de avânt,
Când transmută-n cercul din alt vânt.
Prin vortex de spirale dansează.
Am zămislit o altfel de lume
Prin dor romb trezită-n tor univers,
Negre perle sub zâmbet nasc vers.
Unde nu scriu sonete ci glume.
Dorința-n artere ochi mă umple
Bucuria-mi sculptează în tâmple!

CLXVI. Al rugii dor
Rugă să poţi învinge oriunde,
Oricând, eşti os din os de Dumnezeu,
Putând să creezi orice poftești, la greu.
Mereu guști dorinţele fecunde.
Simt că începi zbor de viaţă rouă
Pe lume să nu fie niciun război,
Menită să strecor pacea prin voi,
Expir în loc de ciumă, pace vouă.
Un nou destin ne scoate din dureri
Ne dă cu dărnicie noi puteri,
Prin care să zâmbească alte veri.
Iar din dureri, prin transă, vii plăceri.
E vremea să schimbăm, alt viitor,
Pacea s-o sorbim cu al crucii dor.

CLXVII. Din dorința prețioasă
La-nceput mi s-a dat intenție
Din dorința cea mai prețioasă
Tot simțind-o vă cânt norocoasă,
Plimb energia prin atenție…
Şi sorb iar ere-n vortex spiralat
Printr-un gând optimist din verziu,
Din cub renasc chiar eu, torul viu!
Un nou vis din tornadă inspirat.
M-am văzut la-nceput, dar deodată
Am uitat că eu sunt strop din Abis
Chiar dacă acum trăiesc într-un vis.
Doream menirea-mi de pace să poată
Să urce pe-a ţelului spirală
Din soare, a Florii Vieții petală!

CLXVIII. Spiralând dor
Spiralate porţi binecuvântate,
Dansante clipe ce m-aţi însoţit
Simt cum mă conduceţi către însorit
De când sufletul tor un alt puls bate
Stropi albi de timp, cerc de slavă vouă
Căci nu vă temeţi de în nimb pieriţi
Când prin porţi de spirale voi sortiţi
Existenţei mele Sămânţă nouă!
Din a mea floare-n cercuri culeg rouă.
Aţi priceput că nu-s stropul cel finit
Ci o spirală din dorul infinit
O sferă spiralând prin timp mă plouă,
Să pot gusta iar anii înverziţi
S-ofer iubire din zorii înfloriţi.

CLXIX. Dorinţă de pace
Ca să-mi îndeplinesc instant dorinţa
De pace, din cerc s-o transmut în crez.
Renasc, vibrând prin ea ca să durez…
Simte c-o port în duh…toată fiinţa.
Sufletul meu zboară din cub prin transă
Dând vieţii pacea tor din univers,
Chemându-ne s-o ţesem toţi prin vers.
Pacea eternă ni-i urzita şansă…
Toamnă picură-n suflet împlinire
Litere clipe-n spirală zburând,
Din a vieţii toamnă, pace ne cânţi, blând.
Nu doar serenade de iubire.
Terră Fericită, Veselă cânţi,
În Torul păcii veşnic ne frămânţi.

CLXX. Albă Spirală
Ne fie veşnic Floare preacurată
Iar sufletul îi fie iluminat,
După ce timpu-i, mort viu, l-am înhumat,
Fiinţa ei fi-va purificată!
Spiritul fi-va etern în lumină,
Fără să simtă că s-a întunecat,
Soarele ce-n gaură e îngropat
Florii vieţii îi ţese rădăcină.
Ne fie Sămânţa-i mereu ghidul
Spre un copac nou din alt nou Univers
Al cărui tor îl simţim în orice vers
Hai, ieşi prin Sine, Tu Eşti Labirintul!
Tocmai când credeai că Pomu-i s-a gătat,
Ra, prin tor, albă Spirală i-a suflat.

CLXXI. Unicosul e Dumnezeu
Venus cu Soare-n inimi, ochi respirând!
Zbor sublim… nu pot să cad din infinit.
Sufletu-mi făr’ de timp prin veșnicie.
A vieții Floare-n statornicie
Sămânța-i din romboid nemărginit.
Sufletul meu în acest cub captiv
Zburând în nopți prin vis, din colivie
Nu ştie să piară, e stea solie
Ce poartă-n cerc tor din realul naiv.
Sorb din sfera eternă dulce veste,
Din spiralat vis dansez şi cânt, cu dor
Prin al meu prezent, trecut sau viitor,
Spre sursa unde timp şi loc nu este.
Am sorbit din Sunetul creator viu gând,
Venus cu Soare-n inimi, ochi respirând!

CLXXII. Infinit de Fericire
Zâmbind că viaţa mea nu se mai teme
În bătătura soartei mele singură joc,
V-am pus, pe rând, tristeţile pe viu foc.
Ce liniște e-n jur de la o vreme !…
Îmi simt fiinţa plină de lumină
Lin subjugată de-un sublim extaz
Sufletul meu ţinându-mi-l mereu treaz.
De care a mea inimă e plină,
Vă-ntâmpină cu vise de iubire.
Priviți! Nepământeana fericire
Gustaţi din ea, din cupe de-mplinire
Di-o să simţiţi că sunteţi în unire.
Superbă primăvară zburdă-n mine,
Musteşte-n fericirea ce tot vine!

CLXXIII. Stea fi-voi 
Stea voi fi, menire, să te sorb prin viers
Dintr-un zbor prin care am plutit spre ţel
Simţind că odată vom cânta cu zel.
Căci întreaga-mi viaţă a avut viu sens
Să-ţi sorb splendoarea ce o înţeleg.
Stea voi fi, Visare, să valsez prin cer,
Trăind azi un mâine ce n-a fost mister
Lotus sărutare era un întreg.
Să visez în iarba verde, printre flori,
Seminţele vieţii, quasar viu pulsar,
Stea voi fi, Iubire, să miros cu har
Retrăind cu patos bucurii din zori.
Ai fost pentru mine cel mai splendid vis
Stea voi fi, SPERANŢĂ, să-mi vii, cel promis…