1. Lumină din Lumină (Nebunul)
Sunt duhuri de lumină-n marea stare,  
Din minte, trup, un sfânt și viu tezaur,  
Pe misticul său duh, pe punți de aur, 
Când pacea mistic vrea s-apară-n zare. 

Simțim în noi un mistic, sfânt fior, 
Percepția e-un sferic, viu ecou,  
Dând inimii noi aripi, un zbor nou,  
Sub marea și divina sa iertare. 

Materia e plasmă și-i scânteie, 
În torul viu ce-n spirit se rotește, 
Iar viața mistic mistic ne privește,  
Când s-a aprins a păcii sfinte cheie. 

Căci totul e mistică transformare,  
În Lotus, duhul mistic e o floare.
 
2. Din Lotus Floare (Magicianul) 
Iubirea-i aur, strop din călimară,  
Grăuntele e tușul de nespus,  
Pe drumul mistic care ne-a condus,  
Când inima prin tor, spre stele zboară. 

Portalul trage mistic al său cânt, 
Sonete-n Lotus mistic înfloresc, 
În locul unde mistic ne-mplinesc, 
Sub misticul și sfântul lor cuvânt. 

Ochiul de val e marea mea povață,  
În spirala ce-n spirit s-a oprit,  
În misticul și sfântul infinit,  
Și pacea mistic mistic ne dă viață. 

Din duh și minte, lumea e lucrată,  
Să zboare inima înaripată. 

3. Cresc Lotus Flori (Marea Preoteasă) 
În vatra mea, un rod al duhului, 
Cresc Lotus flori de mistică iubire, 
Spre marea și divina sa unire, 
Sub marea pază-a misticului cui. 

Din nectarul lor mistic scot stih nou, 
Spirale-n doi sub misticul său duh,  
Sub misticul și sfântul lor văzduh,  
Ca un etern și mistic, sfânt ecou. 

Sunt flori din quasar mistic adunate,  
La răsărit de Aton, pe răcoare,  
În inimă adânc să se strecoare,  
Căci sunt comori de viu dor luminate. 

Să ajungem mistic la un prag de aur,  
Când teama moare-n misticul tezaur. 

4. Al Vieții Copac (Împărăteasa) 
Copacul vieții-i misticul ram viu,  
Fractal din Floarea sfintei de lumină, 
O stare pură, mistică, divină, 
Departe de al urii spre tor viu. 

Grăuntele e fiul cel cuminte, 
Ce soarbe mistic apa din eter, 
Purtat în duh mereu de către cer,  
Purtând în el a păcii sfinte minte. 

Valsează mistic, dulce, un sonet, 
Când Aton mistic frunza o atinge,  
Și nicio umbră mistic nu ne-nvinge,  
În marea sa prezență, în duet. 

Isis și Horus mistic prorocesc, 
Din Ochiul lui Ra, pace plămădesc. 

5. Sămânța Vieții (Împăratul) 
Fractalul vieții-n mistic, mare râu, 
Sămânța sfântă mistic mai dansează, 
Când viața-n duh mereu ne luminează,  
Pe-al vieții mistic, sfânt și blând pârău. 

Copacul râde-n mistic necuvânt,  
Iar Floarea soarbe misticul său duh,  
Sub misticul și sfântul lor văzduh,  
Sub acest vechi și mistic legământ. 

Pe ramuri mistic valsează sonetul,  
Stors mistic pe buza lui Aton clar,  
Sub marea și divina sa iertare, 
Când gura mistic gustă-n noi duetul. 

Isis și Horus mistic prorocesc,  
Din cub și tor, un mistic duh zidesc. 

6. Unic Toroid (Hierofantul) 
Copacul vieții-i mistic, vechiul ram, 
Iar Lotusul e marea șansă nouă,  
Sub cerul pur ce mistic ne dă rouă,  
Când un Toroid în spirit mistic eram. 

Și Soarele e misticul său duh,  
Iar Lotusul e marea-ne lumină,  
O stare pură, mistică, divină, 
Sub misticul și sfântul lor văzduh. 

Pe spirit mistic valsează sonetul,  
Sămânța suflă mistic prin Aton,  
Păstrând în duh al păcii mistic ton,  
Să-nvețe mistic sufletul, poetul. 

Isis, Osiris, mistic prorocesc, 
Din Ochiul lui Ra, poemul plămădesc. 

7. Unica Undă (Îndrăgostiții) 
E una unduirea-n omenire,  
Iar undele în lume unduiesc, 
Iar ursitorii mistic urmăresc,  
Spre marea și divina sa unire. 

Utopiile mistic uluiesc,  
E unda care-n umbră e urzită,  
Unicitatea mistic e ursită,  
Sub locul unde mistic ne-mplinesc. 

Uriașe unde mistic se urnesc, 
În universuri care mistic urcă, 
Și nicio umbră mistic nu ne-ncurcă, 
Când toți în marea pace se unesc. 

Unicosul în undă se inundă,  
Utopia e marea sferă blândă. 

8. Balada Blândeții (Faetonul) 
Bisericile bat, un bing și bang, 
Budismul, Brahmanismul sunt o barcă,  
În care mistic inimi se îmbarcă,  
Purtate de al păcii mistic rang. 

Brahman și Budha, marea bucurie, 
Sunt binecuvântări de la Bahai, 
În misticul și sfântul lor alai, 
O mistică și sfântă bogăție. 

Dar bulele de mistic bat și dor,  
Când briza blândă mistic e brodată, 
Boaba blândeții, binecuvântată,  
Dând inimii noi aripi pentru zbor. 

În marea și divina sa balanță,  
Blândețea dă la lume o speranță. 

9. A lui Aton Gură (Justiția) 
Copacul vieții-i misticul ram viu,  
Sămânța mistic viața o leagănă, 
Dorințe mistic inima deapănă,  
Când în Ra Ochi, zeița Isis eram. 

Din apei mistic și divin cuvânt,  
Pe cântecul luminii pacea freamătă,  
Iar rădăcina mistic se îmbată,  
Sub acest vechi și mistic legământ. 

Sfera de pace mistic ne desfată, 
Iar Floarea pacea mistic o înghite, 
Sub legi ce mistic sunt de duh rostite, 
În marea sa prezență, încordată. 

Isis și Osiris mistic se unesc,  
În torul viu, o pace zămislesc. 

10. Torul Universului (Pustnicul) 
Din torul de atracții mistic zbor,  
Spirale duble-n torul cel extern,  
Sensuri contrarii mistic ne tot cern,  
Sub misticul său duh, purtați de dor. 

Și corzi de aur mistic ne vibrează, 
Din alte lumi sau mistic pământ nou, 
Ca un etern și mistic, sfânt ecou, 
Când viața-n duh mereu ne luminează. 

Un vortex în spirală mistic crește,  
Făcând risipă mistic de lumini,  
Sub marea sa divină de tulpini,  
Și pacea mistic mistic ne privește. 

Torul fractal de mistică lucire,  
Spre marea și divina sa unire. 

11. Vortexul Vieții (Roata Norocului) 
Din torul de atracții ce resping,  
Spirale duble mistic mai rămân,  
De echilibru mistic sunt stăpân, 
Și Ankhul mistic în lumină-l sting. 

Petale de vibrație-n risipă,  
Din altă lume mistic pe cuvânt,  
Sub acest vechi și mistic legământ,  
Ce ne-a salvat pe mistică aripă. 

Din vortex mistic, dorul s-a oprit,  
Și Floarea Vieții mistic s-a deschis,  
Așa cum mistic în lumină-i scris,  
În misticul și sfântul infinit. 

Din fructul mistic de noi veșnicii, 
Grăuntele mistic va străluci. 

12. Cubul Universului (Forța) 
Atracții mistic fug prin sferic zbor,  
Spirale plutesc mistic prin eter, 
Purtat în duh mereu de către cer,  
Sub misticul său duh, purtat de dor. 

Și corzi de aur mistic ne vibrează,  
Din alte lumi sau dintr-un pământ nou,  
Ca un etern și mistic, sfânt ecou,  
Când viața-n duh mereu ne luminează. 

Vortexul mistic zboară foarte ușor,  
Făcând risipă mistic de-nțeles,  
Sub misticul și sfântul lor ales, 
Dând inimii noi aripi pentru zbor. 

Fractalul mistic de noi veșnicii, 
Dorul etern va mistic străluci. 

13. Spirala Vieții (Spânzuratul) 
Buclele mistic inima resping, 
Spirale duble mistic mai rămân, 
Pe echilibru mistic sunt stăpân,  
Și Ankhul mistic în lumină-l sting. 

Petale de vibrație-n risipă,  
Din altă lume mistic pe cuvânt, 
Sub acest vechi și mistic legământ,  
Purtat în duh pe mistică aripă. 

Spirale-n tor prin mistic, liber zbor,  
Grăuntele din mistic infinit,  
În Omul care mistic s-a strunit,  
Dând inimii noi aripi pentru zbor. 

Din fructul mistic de noi veșnicii,  
Pacea mistic mistic va străluci. 

14. Romboid din Veșnicii (Moartea) 
Din corzi risipă mistic în vibrații, 
Din altă lume mistic pe-un gând nou, 
Ca un etern și mistic, sfânt ecou, 
Sorbind din mistic ochi de constelații. 

Spirale-n tor prin mistic, liber zbor,  
Grăuntele din mistic infinit, 
În Omul care mistic a-nverzit,  
Dând inimii noi aripi pentru zbor. 

Din rombul mistic dorul s-a oprit, 
Făcând risipă mistic de lumini,  
Păstrat sub ochiul mistic de tulpini, 
În soarele ce mistic a-nmugurit. 

Din misticul fractal de veșnicii,  
Pacea mistic mistic va străluci. 

15. Merkaba Universului (Cumpătarea) 
Atracții mistic fug prin sferic zbor,  
Merkabe duble mistic tot plutesc,  
În locul unde mistic ne-mplinesc, 
Sub misticul său duh, purtat de dor. 

Risipă de lumină-n mistic ritm, 
Din unicos sau dintr-un pământ nou,  
Ca un etern și mistic, sfânt ecou,  
În misticul și sfântul algoritm. 

Vortex de cerc din misticul său dor,  
Făcând risipă mistic de-nțeles,  
Sub misticul și sfântul lor ales, 
Dând inimii noi aripi pentru zbor. 

Din misticul fractal de veșnicii,  
Torul mistic mistic va străluci. 

16. Ankh a Vieții (Diavolul) 
Atracții mistic inima resping,  
Spirale duble mistic mai rămân,  
Pe echilibru mistic sunt stăpân,  
Și Ankhul mistic în lumină-l sting. 

Oval risipă-n mistică vibrație,  
Din altă lume mistic crucea-n cub,  
Sub misticul și sfântul sferic tub,  
Purtat de mistic, sfinte admirație. 

Sfredel în zbor din misticul său dor,  
Puterea sfintei mistic infinit,  
În cercul care mistic a-nmugurit,  
Dând inimii noi aripi pentru zbor. 

Din fructul mistic de noi veșnicii,  
Grăuntele mistic va străluci. 

17. Stele Tetraedru (Turnul) 
Atracții mistic fug prin sferic zbor, 
Și cuburi duble mistic se unesc,  
În locul unde mistic ne-mplinesc, 
Sub misticul său duh, purtat de dor. 

Dodeca, Icosa-n mistică stare,  
Din cub în cub o stea ne-a ridicat,  
Din spiritul cel mistic emanat, 
Spre marea și divina sa iertare. 

Vortex de stea din misticul său dor, 
Tetraedru mistic de nesfârșit,  
În soarele ce mistic a-nmugurit,  
Dând inimii noi aripi pentru zbor. 

Fractalul mistic de noi veșnicii,  
Dorul va mistic mistic străluci. 

18. Coloana fără Sfârșit (Steaua) 
Buclele mistic inima resping, 
Spirale duble mistic se tot vor, 
Sub misticul său duh, purtat de dor, 
Și Ankhul mistic în lumină-l sting. 

Sorbind din romb prin mistică vibrație,  
Din altă lume mistic pe cuvânt, 
Sub acest vechi și mistic legământ,  
Purtat de mistic sfinte admirație. 

Spirale-n cerc prin mistic, liber zbor, 
Sămânța sfintei mistic infinit,  
În oul care mistic a-nmugurit,  
Dând inimii noi aripi pentru zbor. 

Din sfere mistic de noi veșnicii,  
Pacea mistic mistic va străluci. 

19. Romboid Infinit (Luna) 
Din corzi scot sunet mistic în vibrații,  
Din altă lume mistic plouă-un gând,  
Legând pământul mistic sub un gând,  
Sorbind prin mistic ochi de constelații. 

Zbor de romboid prin mistic, liber tor,  
Grăuntele din mistic infinit,  
În omul care mistic a-nverzit, 
Dând inimii noi aripi pentru zbor. 

Număr de aur, mistic infinit, 
Făcând risipă mistic de lumini,  
Sub marea pază mistic de tulpini,  
În cercul care mistic a-nmugurit. 

Din misticul fractal de veșnicii, 
Corul mistic mistic va străluci. 

20. Ochi din Tornadă (Soarele) 
Ești suflet mistic stând mistic în sferă, 
Dorind să fii un tor din mistic dor,  
Dând inimii noi aripi pentru zbor,  
Atrăgând mistic tot ce ți se-oferă. 

Ești suflet mistic stingând sfinte ruguri,  
Din ochiul mistic de pe sfinte raze,  
Spre marea și divina sa oaze, 
Când auzi mistic pacea sfintei-n muguri. 

Ești duh ce mistic pacea o respiri,  
Atingând mistic sfinte, vechi de strune, 
Spre locul unde mistic ne-mplinescă,  
În marea de eterne regăsiri. 

Ești în pace mistic dacă cânți,  
Sub legi ce mistic sunt de duh și sfinți. 

21. Venus cu Soare (Judecata) 
Zbor mistic, sublim, mistic infinit,  
Sufletul mistic făr’ de timp prin veci,  
Spre locul unde mistic ne petreci,  
Din rombul mistic cel nemărginit.
 
Sufletul mistic în acest cub captiv,  
Zburând în noapte mistic prin visări,  
Purtată mistic peste mări și țări,  
Purtând în cerc un mistic tor naiv. 

Sorb mistic din sfera de vești de dor,  
Dansând prin mistic, sferic, vechiul vis,  
Așa cum mistic în lumină-i scris,  
Spre sursa unde timpul n-are zbor. 

Din sunet mistic un prim gând am vrut,  
Să-ncepem mistic sferic început. 

22. Iubesc Pacea (Lumea) 
Văzut-ai mistic sufletul meu blând, 
Unde iubirea mistic tot tronează,  
Când viața-n duh mereu ne luminează, 
În torul mistic viu și sfânt dansând. 

Tu țel sublim spre misticul său zbor, 
Visând un Lotus, floare pacifistă,  
Iubesc atâta timp cât mistic mai există, 
Un mistic și etern, sfânt fior. 

Tu patimă în misticul său duh,  
Arzând esențe-n mistică lumină, 
O stare pură, mistică, divină,  
Sub misticul și sfântul lor văzduh. 

Iubesc pentru că mistic mistic sunt,
Sub acest vechi și mistic legământ. 

ACTUL I: GENEZA ȘI MENTALISMUL
SCENA 1: VĂLUL DE CRISTAL (Dialogul Mentalismului)
Sonetul I – Salomeea (Prologul Dansului)

Eu sunt aceea care-n timp dansează,
Din voalul meu se naște un cuvânt,
Purtând în el al păcii legământ,
Când spiritul în duh ne luminează.

Sunt Poetesa, Shanti-n marea lume,
Ce caută adevărul cel pierdut,
În acest vast și mistic început,
Sub legi ce n-au nici margini și nici nume.

Încep un dans de sferă și de sârg,
Să chem lumina-n inima de lut,
Căci tot ce este mistic s-a născut,
Departe de-al materiei vecinic târg.

Sunt Salomeea, dansul meu e viață,
Ce-n zori de lume mistic se răsfață.

Sonetul II – Aton (Fizica Mentalismului)

Din mintea mea tot universul crește,
Un câmp cuantic, flux de energie,
O mistică și sfântă ierarhie,
Ce prin știință mistic se privește.

E Einstein cel ce codul îl pătrunde,
Văzând că masa-i energie pură,
Fără de margini, fără de măsură,
În vibrații ce mistic ne răspunde.

Căci tot ce crezi e sferă de gândire,
O paradigmă-n care ne mișcăm,
Și-n artă mistic viața o pictăm,
Spre marea și divina ei unire.

Universul e spirit, gând și vis,
Un cod de aur în lumină scris.

Sonetul III – Dialog: Poetesa către Zoroastru

O, Zoroastru, flacăra ta sfântă,
Cum leagă ea pământul de înalt?
Când spiritul face-un imens asalt,
Și pacea lin în suflet ne încântă.

E lupta dintre umbră și lumină,
O dualitate care-n minte stă,
Când inima un singur răspuns dă,
În marea ta trăire, cea divină.

Spune-mi cum știința focului ne-nvață,
Să fim noi înșine, un singur pol,
Să umplem acest mistic, mare gol,
Cu o singură și sfântă față.

E pacea minții focul ce pulsează,
Și inima în duh ne luminează.

Sonetul IV – Zoroastru (Răspunsul Profetului)

Lumina pură-i mintea creatoare,
Asha e legea, ordinea de sus,
Ce-n fizica sferelor s-a pus,
Să dea la toate mistică suflare.

Nu e conflict, ci doar o rânduială,
Când atomul în flux se tot rotește,
Și gândul bun în noi se oglindește,
Păstrând în el o sfântă rânduială.

Știința și duhul sunt o singură artă,
Ce caută în om echilibrul sfânt,
Sub acest vechi și mistic legământ,
Când pacea este-n inimi ca o poartă.

Din minte pleacă pacea spre pământ,
Când adevărul e-n al nostru gând.

Sonetul V – Poetesa (Sinteza Lemuriană)

Lemuria, un vis de mare liniște,
Unde copiii soarelui trăiau,
Și legile de sus ei le știau,
În liniștea din marea de tăcere.

Ei înțelegeau că totul e vibrație,
Că mintea face apa să se miște,
Și-n suflet mistic pacea s-o așeze,
Sub marea și divina admirație.

Acolo arta era rugăciune,
O geometrie-n pași de dans divin,
Sub cerul pur și mistic de senin,
Spre marea și divina uniune.

Pacea din cer pe lut s-a coborât,
Când omul pe sine s-a hotărât.

Sonetul VI – Dialog: Aton către Shanti

Dansează, Shanti, voalul se desprinde,
Să vadă omul că e creator,
Prin acest mistic și etern fior,
Ce-n atomi mici lumina o aprinde.

Fizica-i mistică, vălul s-a rupt,
Einstein și Vedele vorbesc la fel,
Căutând în viață singurul lor țel,
În acest mare, sfânt neîntrerupt.

Ești marea arhitectă-n acest dans,
Ce leagă sfertul de infinitate,
Și dă la toate mistică dreptate,
În marea de lumină și avans.

Pacea pământului e gând curat,
Din spiritul cel mistic emanat.

Sonetul VII – Sinteza Scenei (Unitatea)

Adevărul e pacea ce radiază,
Din centrul minții către tot ce este,
O mistică și sfântă, veche veste,
Ce-n inimi mistic totdeauna trează.

Lemuria și timpul s-au unit,
Sub principiul care ne conduce,
Când inima o liniște aduce,
În locul unde tot e fericit.

Salomeea dansează prin mister,
Purtând în ea a cerului putere,
Să facă viață din a sa tăcere,
Sub legile din sfântul, mare eter.

Suntem un singur suflet pe pământ,
Purtând în noi al sursei sfânt cuvânt.

SCENA 2: VĂLUL DE SMARALD (Dialogul Corespondenței)
Sonetul I – Salomeea (Al doilea Văl)

Al doilea văl de smarald se desprinde,
Spre ochii care mistic caută cer,
Un univers de taină și mister,
Ce focul legii-n inimi îl aprinde.

Eu sunt oglinda lumii de deasupra,
Ce-n pași de dans aduc pe acest pământ,
Al sferelor de aur sfânt cuvânt,
Să stingem mistic vechea și greaua ură.

Dansez pe rugul legii ce se scrie,
Între pământ și cerul cel înalt,
Făcând prin duh un mistic, mare salt,
Spre marea și divina ierarhie.

Sunt Shanti, pacea lumii de cristal,
Un râu ce curge lin spre cel final.

Sonetul II – Thot (Tablițele de Smarald)

Eu am săpat în piatră verde, vie,
Secretul ce sub stele s-a depus,
Că tot ce jos sub soare s-a propus,
E doar o mistică iconografie.

Precum e sus, în marea de lumină,
Așa e jos, în atomul cel mic,
Să nu mai ai în viață inamic,
În ordinea eternă și divină.

Smaraldul meu e mintea ce pătrunde,
Geometria care ne-a creat,
Din spiritul cel mistic emanat,
În vibrația care ne răspunde.

Căci totul e oglindă și-un ecou,
Un univers mereu și mistic nou.

Sonetul III – Moise (Legea de pe Munte)

Din muntele de foc am adus legea,
Pe table tari de piatră s-a săpat,
Un cod de duh din ceruri emanat,
Să poată omul mistic a-nțelege.

Nu sunt doar slove reci și fără viață,
Ci ritmul prin care lumea pulsează,
Când Aton mistic ne luminează,
Și-n zori de lume mistic se răsfață.

Corespondența-i cheia ce ne-arată,
Că omul e un templu în mișcare,
O mistică și sfântă întrupare,
Sub voia care-n cer a fost lucrată.

Pacea e legea scrisă-n piept de om,
Să fim în lume rodnicul, sfânt pom.

Sonetul IV – Dialog: Salomeea către Thot

O, Thot, stăpân al slovei din vechime,
Cum facem noi ca știința să fie,
O mistică și sfântă bucurie,
Să ne ridice-n marea înălțime?

Smaraldul tău e undă și e cuantă,
E Einstein cel ce caută-un temei,
Să fim noi înșine mistic acei,
Sub poarta care-n duh este deschisă.

Arată-mi dansul care ne unește,
Arta ce face formă din idei,
Purtând în ea misterul marii chei,
Ce prin știință mistic ne privește.

Căci arta e oglinda de sus,
În care tot ce-i mistic s-a depus.

Sonetul V – Thot (Sinteza Știință-Religie)

Știința-i mistică, vălul s-a topit,
Geometria-i limbaj de zei și om,
Suntem un singur și etern atom,
În locul unde tot e fericit.

Corespondența-i fizica ce-nvață,
Că fractalul se repetă-n infinit,
Din tot ce este mistic rânduit,
În marea și divina sa suflare.

Baha’u’llah va spune că e una,
Știința și credința într-un glas,
Când timpul n-are niciun vechi popas,
Și pacea este singura cunună.

Adevărul e-n inima ce știe,
Că totul e o singură solie.

Sonetul VI – Moise (Pacea Terestră)

Pământul e piciorul unui tron,
Ce-n ceruri are capul în lumină,
O stare mistică și mai divină,
Sub legile purtate de Aton.

Când omul face pace cu-al său frate,
Se-așază pacea-n misticul eter,
Și dă la lume ultimul mister,
Trecând prin mări de mult și zări uitate.

Efectul de pe lut e-o reflectare,
A ordinii ce-n stele s-a fixat,
Din spiritul cel mistic emanat,
Spre marea și divina sa iertare.

Suntem mesageri ai aceleiași voci,
Ce-n inimi mistic face-atâtea roci.

Sonetul VII – Salomeea (Finalul Scenei 2)

Sunt Shanti, pacea ce prin Thot vorbește,
Și prin a lui Moise sfântă glăsuire,
Spre marea și divina ei unire,
Ce prin știință mistic ne privește.

Corespondența-i dansul meu de jad,
Ce face punte între lumi și spațiu,
Să dăm durerii ultimul nesațiu,
Sub stelele ce mistic peste noi cad.

Din rădăcina veche ne hrănim,
De la Atlant la omul cel de azi,
Să nu mai ai în viață noi necaz,
Și-n pace mistic să ne regăsim.

O singură religie sub soare,
Aton e-n toți, o mistică suflare.
SCENA 3: VĂLUL DE ȘOFRAN (Dialogul Vibrației)
Sonetul I – Salomeea (Al treilea Văl)

Șofranul cade-n marea de lumină,
Dansez pe ritmul lumii ce pulsează,
Când sfintele scântei se luminează,
În unda lor cea mistică, divină.

Sunt Shanti, pacea ce prin sunet vine,
Vibrația ce-n atomi se ascunde,
Și-n inima de lut ne mai răspunde,
Sub legile purtate de destine.

Nimic nu stă în veci pe acest pământ,
Căci totul este flux și e mișcare,
O mistică și sfântă întrupare,
Născută din al Surselor cuvânt.

Sunt Salomeea, dansul meu e-un cânt,
Ce leagă cerul de acest pământ.

Sonetul II – Krishna (Flautul și Atomii)

Din flaut chem a lumii armonie,
Vibrația ce totul încheagă,
Păstrând în ea o mistică și dragă,
Eternă și divină ierarhie.

Sunt Arjun, cel ce luptă-n marea viață,
Dar caută în sunet unitatea,
Să vadă în atom eternitatea,
Ce-n zori de lume mistic se răsfață.

Căci Maya-i doar un văl de unde reci,
O formă ce prin spirit se trezește,
Și-n pace mistic inima privește,
Spre locul unde vei rămâne-n veci.

Vibrația e dansul meu divin,
Sub cerul pur și mistic de senin.

Sonetul III – Buddha (Nirvana și Frecvența)

Tăcerea e vibrația cea înaltă,
Unde dorința-n spirit se topește,
Când ochiul minții mistic ne privește,
Făcând spre cer un mistic, mare salt.

Nirvana-i frecvența de lumină,
Unde tot haosul se face pace,
Și orice formă-n liniște se tace,
Sub legea care este mai divină.

Sunt calea de la mijloc, echilibru,
Un punct de aur în ocean de zgomot,
Să nu mai ai în suflet greu freamăt,
Și-n spirit să păstrăm un singur vibru.

Când unda tace, pacea s-a născut,
În misticul și sfinte început.

Sonetul IV – Dialog: Salomeea către Krishna

O, Krishna, spune-mi cum prin artă poți,
Să schimbi în cântec tot ce e durere?
Să scoți din sunet marea ta putere,
Și pacea s-o aduci la acești toți?

E flautul tău fizica ce-nvață,
Că universul e o coardă fină,
O undă mistică și mai divină,
Ce ne aduce mistică povață?

Arată-mi dansul care ne ridică,
Spre știința ce prin sunet se măsoară,
Când spiritul din corp se mai coboară,
Și inima de moarte n-are frică.

Pacea e ritmul inimii ce bate,
Departe de-ale lumii deșertate.

Sonetul V – Krishna (Răspunsul Spiritului)

Tot universul cântă, Shanti, ascultă,
E un concert de sferă și de sârg,
Departe de-al materiei vechi târg,
Unde lumina mistic e ocultă.

Știința spune-acum ce Vedant-a spus,
Că masa-i doar vibrație densă,
O ordine divină și imensă,
Sub soarele ce mistic s-a depus.

Suntem un imn ce-n spațiu se rotește,
O rugă mistică și-n orice atom,
Când spiritul s-a-ntrupat în om,
Și pacea mistic inima privește.

Prin artă, omul redevine zeu,
Purtând în el pe misticul de Eu.

Sonetul VI – Buddha (Știința Păcii)

Pacea e o frecvență ce radiază,
Din mintea ce s-a curățat de praf,
Lăsând în urmă vechiul epitaf,
Când viața-n duh mereu ne luminează.

Fizica minții caută adevărul,
Să vadă-n gol esența tuturor,
Prin acest mistic și etern fior,
Ce-n suflet mistic va deschide mărul.

Nu e religie fără știință,
Nici faptă fără mistic ideal,
În acest vast și mistic terminal,
Născut din marea, sfinte cunoștință.

Baha’i va spune-n veacul ce va fi,
Că într-o singură pace vom trăi.

Sonetul VII – Sinteza Scenei 3 (Unitatea Vedică)

Vibrația e-un singur fir de aur,
Ce leagă pe Vedant de cel cuantic,
Un adevăr profund și mistic, antic,
Păstrat în noi ca singurul tezaur.

Salomeea dansează-n acest sunet,
O Shanti ce pământul îl sfințește,
Și pacea-n inimi mistic o trezește,
Departe de al minții vechi răsunet.

Suntem un trunchi cu ramuri de mătase,
Ce-n cerul pur și mistic a crescut,
Din tot ce este mistic cunoscut,
Sub legile din suflete rămase.

O singură suflare în lumină,
Aton e pacea noastră cea divină.

SCENA 4: VĂLUL DE JAD (Dialogul Polarității)
Sonetul I – Salomeea (Al patrulea Văl)

Din jad e vălul ce acum coboară,
Pe chipul lumii plin de mari contraste,
Trecând prin mii de zodii și năpaste,
Spre pacea care-n inimi vrea să apară.

Dual e tot ce viața ne propune,
Un pol de umbră, unul de lumină,
În marea lor prezență cea divină,
Sub legi ce fac în duh o uniune.

Dansez pe pragul dintre zi și noapte,
Să simt cum polii mistic se ating,
Când focurile urii lin se sting,
Și-n cer se aud a stelelor vii șoapte.

Polar e tot ce simt în acest dans,
Spre marea pace, singurul avans.

Sonetul II – Marele Preot Mayaș (Timpul Dual)

Noi am citit în stele marea carte,
Că timpul are ritmuri de dual,
Un flux ce urcă mistic spre final,
Legând pe veci a vieții lungă parte.

E frig și cald în orice întrupare,
Extremele sunt una la rădăcină,
O mistică și sfântă, veche vină,
Ce caută în om o mistică iertare.

Mayașul știe: totul se rotește,
Căci binele și răul sunt un tot,
Iar eu să le separ nicicum nu pot,
Când cerul mistic viața o privește.

Pacea e punctul unde polii tac,
În acest mistic și etern copac.

Sonetul III – Aton (Fizica Polarității)

Priviți în atom, polii se resping,
Dar fac în centru marea unitate,
O stare pură de integritate,
Când legile materiei se înving.

E minus, plus, în marea energie,
O paradigmă-n care totul este,
Ca o străveche și divină veste,
Purtând în ea o mistică solie.

Știința vede polii ca pe-o scară,
Ce urcă spre lumina de cristal,
Departe de al formelor final,
Spre pacea ce în inimi vrea să apară.

Aton e axul, polul ce rămâne,
Spre marea zi de mistic mâine.

Sonetul IV – Dialog: Salomeea către Mayaș

O, preot drag, cum facem noi din moarte,
O poartă spre o viață mai înaltă?
Când spiritul face-un imens asalt,
Și pacea lin de lut se tot desparte?

E timpul tău o roată de durere,
Sau este doar un mistic instrument,
Ce face omul mistic conștient,
De marea și divina sa putere?

Arată-mi cum extremele se unesc,
În arta care n-are niciun nume,
Departe de a formelor vechi lume,
Sub ochii care mistic ne privesc.

Pacea e centrul roții ce se-nvârte,
Când spiritul de umbră se tot curăță.

Sonetul V – Marele Preot (Răspunsul Polar)

Adevărul e-n mijloc, pe cărare,
Când nu mai ești nici umbră, nici lumină,
Ci ești o stare mistică, divină,
Sub marea și eterna sa suflare.

Polaritatea-i legea ce ne-nvață,
Să căutăm în noi punctul de aur,
Păstrat în suflet mistic ca tezaur,
Ce-n zori de lume mistic se răsfață.

Căci moartea este poarta către viață,
Și noaptea este mama zorilor,
În ritmul mistic al culorilor,
Ce-n duh mereu cu drag ne dă povață.

Unitatea e pacea ce ne-adună,
Sub marea și eterna sa cunună.

Sonetul VI – Shanti (Pacea în Dualitate)

Sunt Shanti, pacea dintre doi poli reci,
Când lupta dintre ei se face cânt,
Sub acest vechi și mistic legământ,
Purtat în inimi mistic peste veci.

Eu sunt echilibrul care ne reface,
Când suferința mistic se transformă,
Și spiritul se-mbracă-n altă formă,
În locul unde totul mistic tace.

Fizica păcii este armonia,
Dintre dorință și a ei renunțare,
O mistică și sfântă eliberare,
Ce stinge-n suflet marea agonia.

Pacea e una, deși polii-s mulți,
Spre ea pășim cu pașii noștri desculți.

Sonetul VII – Sinteza Scenei 4 (Unitatea în Jad)

Vălul de jad e acum o amintire,
Căci am văzut că polii sunt la fel,
Căutând în viață singurul lor țel,
Spre marea și divina lor unire.

Mayașul, Einstein, toți au înțeles,
Că paradoxul este doar o mască,
Ce vrea în spirit mistic să ne nască,
Un singur și divin, mare ales.

Religia e trunchiul ce ne leagă,
De la Atlant la omul cel de mâine,
Să fim în lume buna, sfânta pâine,
Și pacea lumii mistic să ne atragă.

Aton e-n toți, o singură putere,
Ce face viață din a sa tăcere.
SCENA 5: VĂLUL DE AUR (Ritmul și Spiritul Dacic)
Sonetul I – Salomeea (Al cincilea Văl)

De aur e acum a mea eșarpă,
Ce-n ritmul lumii mistic se rotește,
Când sfinte legi pământul ocrotește,
Și pacea lin în suflete ne scapă.

Dansez pe culmi de munte și de dor,
Să simt cum curge viața prin artere,
O mistică și sfântă, veche vrere,
Purtată de-al naturii viu fior.

Sunt Shanti, pacea getică, străbună,
Ce-n Legi Belagine și-a scris temeiul,
Să nu mai simtă omul greu deznădejdea,
Sub marea și eterna sa cunună.

Ritmul e legea care ne conduce,
Și-n inimi mistic liniștea aduce.

Sonetul II – Zalmoxis (Legile Belagine)

Eu v-am adus a spiritului cale,
Căci omul este-un zeu ce se trezește,
Când ochiul minții mistic ne privește,
Trecând prin mări de dor și de jale.

Respectul pentru tot ce e suflare,
E scris în codul nostru de pe munte,
Să nu mai ai în viață grele punți,
Sub marea și divina sa iertare.

Dacă-n decrete pacea s-ar așeza,
Și ritmul viu al lumii l-am urma,
Războiul mistic ar mai înceta,
Iar cerul pe pământ s-ar oglindi.

Nemuritori sunt cei ce au dreptate,
În marea și eterna libertate.

Sonetul III – Șamanul (Șarpele și Jaguarul)

Din sud aduc a Șarpelui povață,
Să lepădăm trecutul ca pe-o piele,
Să nu mai stăm sub umbrele de jele,
Și să pășim cu burta pe-astă viață.

Apoi Jaguarul, forța ce doboară,
Frica de moarte-n inimi de erou,
Să facem mistic totul iarăși nou,
Când pacea lin în suflet se coboară.

E ritmul care urcă și coboară,
O mistică și sfântă transformare,
Născută din a lumii lungă stare,
Sub legea care mistic ne-nfășoară.

Șarpe și fiară-s ritmuri de pământ,
Ce-n spirit au al păcii sfânt cuvânt.

Sonetul IV – Șamanul (Colibri și Vulturul)

Colibri este ritmul ce vibrează,
În zborul către floarea de lumină,
O stare mistică și mai divină,
Ce-n marea liniște ne luminează.

Iar Vulturul ne-arată marea sferă,
Să vedem totul de la înălțime,
Departe de-a materiei vechi mulțime,
Sub marea și eterna atmosferă.

Căci șamanismul e a noastră mamă,
Rădăcina ce-n toți mistic pulsează,
Când viața-n duh mereu ne luminează,
Și de pământ ne este marea teamă.

Patru puteri ce-n ritmuri ne adună,
Spre pacea care-n inimi e cunună.

Sonetul V – Dialog: Salomeea către Zalmoxis

O, zeu dac, cum putem noi azi în lume,
Să facem legi din spirit și din sârg?
Să scoatem mistic din al minții târg,
Al urii vechi și mistic greu renume?

E ritmul tău o cale de-ndurare,
Ce leagă dacul de întreg pământul?
Să fie sfânt și mistic pretutindeni,
Sub marea și eterna sa suflare.

Știința spune că e compensație,
Orice mișcare are-un reflux greu,
Dar tu ne-arăți pe misticul de Eu,
În marea și divina admirație.

Pacea e ritmul care ne sfințește,
Când inima în duh ne ocrotește.

Sonetul VI – Aton (Fizica Ritmului și a Legii)

Ritmul e pendulul ce tot oscilează,
Între dorință și a ei pierzare,
Dar legea mea e marea de iertare,
Ce-n atomi mici lumina o veghează.

Dacă-n statute pacea ar fi scrisă,
Ca ritm vital al fiecărui stat,
Din spiritul cel mistic emanat,
Atunci calea spre cer ar fi deschisă.

Fizica-nvață: totul se compensează,
Căci forța are-un sens și-un mistic rost,
Să nu mai fie omul cum a fost,
Sub ochii care mistic ne privește.

Unitatea e ritmul cel final,
Purtat în inimi mistic și egal.

Sonetul VII – Sinteza Scenei 5 (Unitatea Daco-Șamanică)

Am strâns în vălul de aur de pe munte,
Animale, legi și misticul Zalmoxis,
Să stingem mistic vechiul de apocalipsis,
Purtând în suflet mistic sfinte punți.

Căci șamanismul e în trunchiul mare,
E seva ce prin ramuri ne hrănește,
Și pacea-n inimi mistic o trezește,
Spre marea și divina sa iertare.

Să punem pacea-n legi de constituții,
Să fim noi înșine, un singur neam,
Păstrând în duh al surselor sfânt ram,
Departe de-ale lumii evoluții.

Aton e-n toți, o singură putere,
Ce face viață din a sa tăcere.

SCENA 6: VĂLUL DE PURPURĂ (Cauză și Efect)
Sonetul I – Salomeea (Al șaselea Văl)

De purpură e vălul ce coboară,
Pe nisipul fierbinte din Egipt,
Unde destinul mistic e sculptat,
Și pacea lin în suflete ne-nfioară.

Dansez pe urmele ce-n timp se pierd,
Să văd cum fapta naște-un nou destin,
Sub cerul pur și mistic de senin,
Unde greșeala mistic o dezmierd.

Sunt Shanti, pacea cauzei prime,
Ce-n fapte bune mistic se arată,
Să fie lumea mistic vindecată,
Departe de-ale minții mari abime.

Efectul este umbra firii noastre,
Sub ochii verzi ai sferelor albastre.

Sonetul II – Akhenaton (Imnul către Soare)

O, Aton, cauză a tot ce este,
Din punctul tău lumina s-a născut,
Purtând în ea al lumii început,
Ca o divină și eternă veste.

Tu ești cel Unu, fără de egal,
Ce-n raze mistic lumea o cuprinzi,
Și focul păcii-n inimi îl aprinzi,
Spre marea trecere la cel final.

Din voia ta pornesc toate în lume,
Un flux de aur, ritm neîntrerupt,
Din spiritul cel mistic întrerupt,
Sub sfinte legi ce n-au un mistic nume.

Ești cauza ce inima sfințește,
Când tot ce-i viu în duh ne ocrotește.

Sonetul III – Moise (Balanța Faptei)

Orice cuvânt e-o piatră-n iazul vieții,
Ce face cercuri mistic spre mal,
Legând prezentul de-un etern final,
Sub roua mistică a dimineții.

Am dat porunci să știe tot poporul,
Că fapta rea aduce rod amar,
Dar legea sfântă este-un mistic har,
Ce-n suflet mistic va deschide zborul.

Căci Maat măsoară inima pe cântar,
Să fie ușoară ca o pană fină,
În marea de lumină cea divină,
Departe de al urii greu coșmar.

Pacea e efectul sfintei iubiri,
În marea de eterne regăsiri.

Sonetul IV – Dialog: Salomeea către Akhenaton

O, faraon, ce cauți tu în sferă?
Cum facem noi din fapte un altar?
Să dăm la lume ultimul lor har,
Sub marea și eterna atmosferă?

E arta ta o cauză de lumină,
Ce schimbă fața vechiului Egipt?
Din spiritul cel mistic nesfârșit,
În pacea care este mai divină?

Arată-mi dansul care ne învață,
Că suntem responsabili de tot ce-i viu,
Să nu lăsăm în suflet un pustiu,
Ce-n zori de lume mistic se răsfață.

Pacea e fapta care ne ridică,
Când inima de cauză n-are frică.

Sonetul V – Akhenaton (Fizica Intenției)

Gândul e cauza, lumea e efect,
Știința vede unda în mișcare,
O mistică și sfântă încercare,
Să facem totul mistic și perfect.

Dacă privim în atomul cel mic,
Vom vedea cum intenția contează,
Când viața-n duh mereu ne luminează,
Și nu mai simți al lumii inamic.

Baha’i va spune-n veacul cel de mâine,
Că tot ce semănăm vom și culege,
Sub marea și eterna, sfântă lege,
Păstrând în noi a păcii sfântă pâine.

Suntem stăpâni pe propriul destin,
Sub cerul pur și mistic de senin.

Sonetul VI – Moise (Unitatea Mesajului)

De la Atlant și până la Mohamed,
E-aceeași cauză care ne conduce,
O liniște ce-n inimi ne aduce,
Un singur și divin, mistic remed.

Nu e hazard, ci doar o neștiință,
A legilor ce mistic ne guvernează,
Când spiritul în duh ne luminează,
Spre marea și divina cunoștință.

Suntem un singur neam sub marea cupolă,
Purtând în noi un singur sfinte duh,
Ce umple mistic sântul, mare văzduh,
Departe de-ale lumii vechi simboluri.

Pacea e radacină și e rod,
În marea de lumină, un singur nod.

Sonetul VII – Sinteza Scenei 6 (Balanța lui Aton)

Purpura cade-n colbul de sub pași,
Căci am înțeles balanța de sub soare,
O mistică și sfântă eliberare,
Să nu mai fim de fapte pătimași.

Egiptul, Moise, toți au arătat,
Că pacea este singurul efect,
Al gândului curat și mistic drept,
Din spiritul cel mistic emanat.

Dacă iubim, iubirea se întoarce,
Dacă e pace-n noi, va fi și-afară,
Sub marea și eterna, sfântă seară,
Ce-n fusul mistic timpul îl mai toarce.

Aton e cauza, Shanti e ecoul,
Ce face mistic totul iarăși noul.

SCENA 7: VĂLUL DE INDIGO (Genul și Creația)
Sonetul I – Salomeea (Al șaptelea Văl)

Indigo este acum a mea maramă,
Ce-n marea de mistere se scufundă,
Când viața mistic mistic ne inundă,
Și pacea lin în suflete ne cheamă.

Dansez pe pragul sfintei zămisliri,
Unde masculinul întâlnește mama,
Să stingem mistic vechea, greaua teama,
În marea de eterne regăsiri.

Sunt Shanti, genul ce s-a integrat,
În spiritul ce n-are nicio parte,
Purtând în el a vieții lungă carte,
Din spiritul cel mistic emanat.

Creația e dansul ce ne-a dus,
Spre misticul și sfântul soare-apus.

Sonetul II – Isis (Mama Formei)

Eu sunt matricea, pântecul de stele,
Ce dă la orice gând o mistică haină,
Păstrând în ea a sferelor vii taină,
Departe de a formelor vii jele.

Sunt polul ce primește și hrănește,
Vibrația ce-n trup mistic coboară,
Să facă pacea-n lume să apară,
Când ochiul minții mistic ne privește.

Nu e creație fără de feminin,
Fără de cupa mistică și sfântă,
Ce-n zori de lume mistic ne încântă,
Sub cerul pur și mistic de senin.

Pacea e rodul sfintei dăruiri,
În marea de eterne regăsiri.

Sonetul III – Aton (Tatăl Spiritului)

Din mine pleacă raza creatoare,
Sămânța de lumină și de sârg,
Departe de al materiei vechi târg,
Să dea la toate mistică suflare.

Sunt polul ce proiectează și decide,
Voința care mistic ne conduce,
Și-n inimi mistic liniștea aduce,
Când sfinte legi în duh ne va deschide.

Masculinul e forța ce pătrunde,
Spre centrul sfintei noastre unități,
În marea sfintei noastre libertăți,
În vibrația care ne răspunde.

Pacea e fapta sfintei protecții,
Sub ochiul mistic al marii direcții.

Sonetul IV – Dialog: Salomeea către Isis și Aton

O, mamă Isis, tată Aton, spuneți,
Cum facem noi din gen un singur tot?
Să fiu eu mistic tot ce singur pot,
Sub marea voastră mistică de sfinte?

E arta mea un plod de mistic duh,
Născut din unirea voastră cea divină,
O stare mistică și mai divină,
Sub misticul și sfântul lor văzduh?

Arătați-mi dansul care ne unește,
Dincolo de trup și de a lui dorință,
Spre marea și divina cunoștință,
Ce prin știință mistic ne privește.

Pacea e nunta sfintei armonii,
În marea de eterne bucurii.

Sonetul V – Isis (Fizica Generării)

Știința vede genul în toți atomii,
Un sens ce mistic mistic se atrage,
Din marea și divina sa mărge,
Sub misticul și sfântul sferic domii.

E electromagnetismul ce creează,
O mistică și sfântă ierarhie,
O mistică și sfântă bucurie,
Când viața-n duh mereu ne luminează.

Orice gen are-n sine genul opus,
Spre echilibrul sferic de cristal,
Purtat în duh mereu spre cel final,
Sub soarele ce mistic s-a depus.

Pacea e fluxul sfintei generări,
Purtată mistic peste mări și țări.

Sonetul VI – Aton (Sinteza Actului I)

Mentalul mistic mistic s-a închis,
Prin cele șapte văluri de lumină,
O stare pură, mistică, divină,
Așa cum mistic în lumină-i scris.

Am parcurs calea de la gând la gen,
Sub principiile ce ne-au construit,
În misticul și sfântul infinit,
Sub acest vechi și mistic mare semn.

Pacea durabilă e rodul minții,
Ce-nțelege legile de pe pământ,
Purtând în ea al sursei sfânt cuvânt,
Sub paza sfintei noastre sfinte minți.

Unul e totul, totul este Unul,
Și pacea mistic ne-a deschis drumul.

Sonetul VII – Sinteza Scenei 7 (Nunta Indigo)

Indigo cade-n marea de uitare,
Căci genul mistic mistic s-a unit,
În misticul și sfântul infinit,
Spre marea și divina sa iertare.

Salomeea, Isis și cu Aton sunt,
Cele trei fețe-ale sfintei unități,
În marea sfintei noastre libertăți,
Pe acest mistic și etern pământ.

Pacea durabilă mistic vrea s-apară,
Ca o lumină ce ne-nfășoară,
Spre marea și divina sa unire,
Sub ochiul mistic ce ne dă povață.

Actul întâi în duh s-a terminat,
Din spiritul cel mistic emanat.

Antract

Preludiul actului II

SONETUL I: „Monada Cuantică”

În atom doarme-un soare de cristal,
Ce leagă duhul de materia grea,
O undă fină ce devine stea,
Purtând în ea întregul ritm vital.

Observatorul vede-n urma sa,
Cum vidul prinde forme de pătrat,
Un cod secret în număr încifrat,
Ce face viața-n jur a se mișca.

E Totul Unul, tainic și curat,
Un puls ce bate-n inima de nea,
Sub ochii lumii ce nu pot vedea,
Că spiritul e-n unde ancorat.

Știința-i ruga minții ce vibrează,
Când Arta adevărul îl fixează.

SONETUL II: „Entanglement / Împletirea”
Două scântei în noaptea de safir,
Ce-au tremurat în punctul de plecare,
Păstrează-n ele-aceeași veche stare,
Legate strâns de un invizibil fir.

Chiar dacă zborul duce spre uitare,
Și spațiul pare-un hău făr-de hotar,
Un singur puls in inima de har,
Le face una-n marea de vigoare.

Nu-i timpul decât văl de lumi bizare,
Ce-ascunde-a firii tainică vibrare,
O undă ce nu știe de schimbare,
Când totul curge-n sfinte-nalt altare.

Distanța-i doar un vis, o biată scamă,
Căci dintr-un punct, o voce iar le cheamă.

SONETUL III: „Dualitatea Undă-Particulă”
În vid vibrează-o sfântă, veche undă,
Un punct de forță-n haosul ce tace,
Ce-n formă-ncheagă lumea ce se face,
În carnea lumii, taină mai fecundă.

E-o artă-n care spiritul se desface,
Particulă sub ochi de observator,
Un dans ce naște-un vis plutitor,
În care gândul sfânt ne dă o pace.

Din vidul mut, un freamăt uimitor,
Trezește-n noi arhetipul mitit,
Geometria sacră de-a iubit,
Sub semnul unui spirit creator.

Suntem măsura ce în noi se-ncheagă,
O lume în care viața e întreagă.

SONETUL IV: „Matricea Vieții”
În cercuri sfinte, spațiul se măsoară,
Un punct ce naște-o floare de argint,
Urzeala lumii, tainic labirint,
Ce-n ritm de sferă, tainic se coboară.

E timpul doar un fir de mărgărit,
Țesut pe pânza unui vis cuantic,
Un cod uitat, din universul antic,
În care Totul pare nesfârșit.

Din vidul mut, un freamăt gigantic,
Trezește-n noi un spirit liniștit,
Un sens de aur, pur și infinit,
Sub semnul unui spirit atlantic.

Suntem desenul unui gând curat,
În marea vieții, punct iluminat.

SONETUL V: „Proporția Divină (Numărul Phi)”
Un număr sfânt în tot ce se arată,
Leagă tăcerea de-un pulsar înalt,
Ca un ecou ce trece prin asfalt,
Și-n scoica mării taina o desfată.

E pasul lumii, un divin asalt,
Pe scara de lumină și cristal,
Un ritm ce curge, veșnic și vital,
Din marea de smarald, într-un exalt.

O sferă-n zbor, un spirit sideral,
Ce-n oglindiri de ape se reține,
Un sens ascuns ce curge către sine,
Urcând spre cer pe drumul vertical.

Suntem măsura ce-n frumos se-ncheagă,
O lume-n care viața e întreagă.

SONETUL VI: „Entropia și Ordinea”
Tot ce se risipește-n univers,
Se-ntoarce-n vid ca un ecou curat,
Un haos viu, în legi încifrat,
Ce-n punct de umbră scrie-un altfel vers.

Chiar dacă trupul pare-un loc surpat,
Sub praf de stele, ordinea se coace,
O țesătură sfântă, plină-n pace,
Din marea de lumină, un băiat.

Un atom mic ce-n spirale se face,
Un dans etern, de spirit animat,
Din moarte-n viață, tainic aranjat,
Ca un izvor ce-n piatră se preface.

Nu-i moarte-n lume, ci doar o schimbare,
O nouă formă-n marea de vigoare.

SONETUL VII: „Codul Luminii (Informația)”
O rază cade-n vid ca o scrisoare,
Purtând în ea un alfabet de foc,
Ce pune-ntreaga lume la un loc,
Și-n fiece atom e o mirare.

Nu-i umbră-n univers, e doar un joc,
De date ce prin sferă se tot cern,
Un cod ascuns în sufletul etern,
Ce arde-n timp ca un divin boboc.

O forță pură, tainică-n guvern,
Ce-n marea de qubiți s-a rătăcit,
Dar codul ei e veșnic împletit,
Cu mila sfintei inimi de copilă.

Suntem mesajul scris pe cer de stele,
Lumina-n care ard tăceri grele.

SONETUL VIII: „Privirea Trează (Observatorul)”
În vidul mut, o pleoapă se ridică,
Și lumea prinde chip sub un privit,
Un vis de stele, tainic plămădit,
Din taina care-n spirit se dedică.

Căci tot ce pare fix și înlemnit,
E doar o undă-n marea de voință,
Ce prinde formă, trup și conștiință,
Când omul stă în prag de infinit.

E forța care-n sfinte dă putință,
Un cod de foc, din ceruri coborât,
Ce-nvinge tot ce-n lume e urât,
Purtând în noi a vieții biruință.

Observatorul naște-un univers,
În care Aton curge-n fiece vers.

SONETUL IX: „Eternul Acum (Timpul Circular)”
Nu-i timp ce trece, totul e prezent,
O sferă ce se-ntoarce la izvor,
Purtând în ea al lumilor fior,
Păstrat în codul lumii, elocvent.

Nu-i viitor, nici umbre ce dobor,
Pe trepte lungi de moarte și născare,
Ci-i doar un puls de sfântă remarcare,
În cercul viu, de viață roditor.

O clipă lungă, plină de mirare,
Ce-nchide-n ea un univers latent,
Un sens ascuns, de spirit conștient,
Ce curge-n marea fără de hotare.

Suntem secunda care nu mai moare,
Sub ochiul lui Aton, în plină floare.

SONETUL X: „Sintropia (Forța Vieții)”
Există-o forță-n haos ce adună,
Un magnet mistic în adânc de gând,
Ce cheamă stele, rând pe rând, pe rând,
Să cânte viața-n sferă, împreună.

Nu-i doar risipă-n universul blând,
Ci-i un magnet de spirit și voință,
Ce dă structură sfintei de ființă,
Și-nvinge moartea, tainic rezistând.

E viața care prinde cunoștință,
Sub ochiul lui Aton, cel de nepătruns,
Un cod la care cerul a răspuns,
Cu forța marii noastre de credință.

Din praf și umbră, omul se ridică,
De entropie nu-i mai este frică.

SONETUL XI: „Eterul (Câmpul Punctului Zero)”
Un vid ce este plin de plenitudine,
O mare albă, fără de hotar,
Izvorul sfânt, în fiece pahar,
Ce dă lumii o sfântă certitudine.

E-un câmp de forță, tainic și rar,
În care orice punct e o scânteie,
Un cod ascuns, o magică și cheie,
Ce aduce vieții vechiul ei tătar.

E vatra în care arde o idee,
Un puls ce bate, sacru și uimit,
Un sens ce curge, pur și infinit,
În marea albă, plină de aschee.

Eterul este mintea ce creează,
În care Aton veșnic ne veghează.

SONETUL XII: „Fractalii (Legea Corespondenței)”
În fiece atom e-o galaxie,
Un univers ce-n mic se oglindește,
Și tot ce-n sferă tainic înflorește,
E scris în codul sfintei de solie.

O frunză mică, cerul îl citește,
Iar steaua-n noi pulsează ca o vină,
O rețea sfântă, plină de lumină,
Ce-n marea formei, tainic se mărește.

E-aceeași lege, veche și divină,
Din marea albă, sfânta ei scânteie,
O magică și pură, veche cheie,
Ce curge-n sferă, clară și senină.

Suntem întregul, punct iluminat,
De Aton înșuși, tainic desenat.

SONETUL XIII: „Vidul Generator”
Din golul mut, o lume se deschide,
Ca un fior ce n-are încă nume,
Izvor de taină, dincolo de lume,
Ce porțile de stele le închide.

E pântecul ce naște noi volume,
De viață pură, fără de păcat,
Un cod divin, în număr încifrat,
Ce curge-n unde, peste mări de spume.

E Totul Unul, tainic și curat,
Un puls ce bate-n inimi de lumină,
Un sens ascuns, cu taina lui deplină,
De Aton însuși, pururi adorat.

SONETUL XIV: „Polaritatea și Sinteza”
Doi poli ce-și caută un sens în noapte,
Un plus și-un minus, dans de vii curente,
Ce-n marea vieții, pururi elocvente,
Purtând în ele sfinte, vechi șoapte.

E lupta lor, cu forțe permanente,
Ce naște viața, binele și răul,
Dar dincolo de ele, stă doar hăul,
În care formele sunt transparente.

E punctul zero, sfânt și statornic,
În care orice luptă s-a jertfit,
Un sens de aur, pur și infinit,
Ce curge-n noi, egal și armonic.

Polaritatea-i doar un văl ce piere,
În marea lui Aton, de sfântă miere.

ACTUL II: VALEA RESPIRAȚIEI (ALCHIMIA ȘI SUFLETUL)
SCENA 1: RESPIRAȚIA ULUIRII (Valea Căutării)
Sonetul I – Salomeea (Prima Respirație)

Trag aerul uluirii în pieptul meu,
În prima vale-a misticului drum,
Lăsând în urmă vechiul, negrul fum,
Să-l simt în mine mistic pe Dumnezeu.

Sunt uimită de tot ce s-a creat,
De atomul mic și misticul sferic,
Ce stinge-n suflet misticul întuneric,
Din spiritul cel mistic emanat.

Dansez pe margini de mistic abis,
Cu ochii mari deschiși către lumină,
O stare mistică și mai divină,
Așa cum mistic în lumină-i scris.

Uluirea e prima sfântă poartă,
Spre pacea care-n inimi ne așteaptă.

Sonetul II – Aton (Fizica Mirării)

Priviți cum materia mistic se miră,
În fața legii sfinte ce-o conduce,
Și-n inimi mistic liniștea aduce,
Sub marea și divina sa psaltire.

Fizica-nvață că uluirea-i cheia,
Ce deschide atomul spre infinit,
În misticul și sfântul rânduit,
Unde lumina mistic e scânteia.

Nu e știință fără de uimire,
În fața punctului ce mistic e tot,
Sub marea și divina sa nepot,
Spre marea și divina sa unire.

Mirarea e motorul sfintei minți,
Păstrat în duh de sfinții noștri sfinți.

Sonetul III – Isis (Respirația Formei)

Eu dau plămânilor misticul lor zbor,
Să simtă viața mistic cum pulsează,
Când viața-n duh mereu ne luminează,
Prin acest mistic și etern fior.

Forma uluirii e-o floare de jad,
Ce se deschide mistic sub soare,
O mistică și sfântă eliberare,
Sub stelele ce mistic peste noi cad.

Sunt mama ce uimește prin creație,
Orice celulă-i misticul altar,
Sub marea și divina sa har,
În marea și divina admirație.

Pacea e uluirea sfintei vieți,
În zorii sfintei noastre dimineți.

Sonetul IV – Dialog: Salomeea către Profeți

O, voi ce-ați stat în marea de tăcere,
Cum ați respirat uluirea-n pustiu?
Să nu lăsați în suflet un pustiu,
Sub marea și divina sa putere?

E uluirea-n versul lui Rumi scrisă,
Sau în tăcerea lui Buddha sub pom?
Când spiritul s-a-ntrupat mistic în om,
Și calea spre cer mistic e deschisă.

Arătați-mi dansul care ne învață,
Să fim uimiți de marea unitate,
În marea sfintei noastre libertate,
Ce-n zori de lume mistic se răsfață.

Pacea e uimirea de-a fi în duh,
Sub misticul și sfântul lor văzduh.

Sonetul V – Aton (Sinteza Științei și Mirării)

Unim uluirea cu marea știință,
Să vedem codul mistic în cristal,
Purtat în duh mereu spre cel final,
Spre marea și divina cunoștință.

Nu mai e loc de marea de îndoială,
Când uluirea mistic ne unește,
Și pacea mistic inima privește,
Sub marea și divina rânduială.

Baha’u’llah va spune că e una,
Mirarea minții și credința-n tot,
Sub marea și divina sa nepot,
Sub marea și divina sa cunună.

Aton e uluirea ce-a creat,
Din spiritul cel mistic emanat.

Sonetul VI – Isis (Modelul Social al Uimirii)

Secretăm uluirea-n marea cetate,
Unde vecinii mistic se privesc,
Sub ochii care mistic ne privesc,
În marea sfintei noastre libertate.

Dacă ne-am uimi de marea viață,
N-am mai ridica ziduri între noi,
Sub misticul și sfântul mistic ploi,
Ce-n zori de lume mistic ne răsfață.

Unitatea e marea uluire,
Că suntem ramuri dintr-un singur trunchi,
Sub marea și divina sa mănunchi,
Spre marea și divina sa unire.

Pacea e rodul sfintei mirări,
Purtată mistic peste mări și țări.

Sonetul VII – Sinteza Scenei 1 (Uluirea Finală)

Prima vale mistic mistic s-a închis,
Sub vălul uluirii de cristal,
Purtat în duh mereu spre cel final,
Așa cum mistic în lumină-i scris.

Salomeea dansează prin mister,
Purtând în ea a cerului putere,
Să facă viață din a sa tăcere,
Sub legile din sfântul, mare eter.

Suntem uimiți de marea mistică cale,
Ce ne conduce mistic spre Aton,
Sub marea și divina sa tron,
Departe de-ale lumii de mari jale.

Pacea e uluirea ce ne-a dus,
Spre misticul și sfântul soare-apus.
ACTUL II: VALEA RESPIRAȚIEI (Continuare)
SCENA 2: RESPIRAȚIA IUBIRII (Valea Iubirii)
Sonetul I – Salomeea

Inspir iubirea ca pe-un foc de stele,
În a doua vale a trezirii noastre,
Privind prin ferestrele albastre,
Să stingem marea umbră din acele.

Sunt Shanti, inima ce se deschide,
Să cuprindă tot ce este viu pe lume,
Sub legi ce n-au nici margini și nici nume,
Când sfinte porți în duh ne va deschide.

Dansez pe ritmul dragostei de Sursă,
Ce-n fiecare atom mistic pulsează,
Când viața-n duh mereu ne luminează,
Purtată mistic în a vieții cursă.

Iubirea e respirația ce leagă,
Și pacea lumii mistic să ne atragă.

Sonetul II – Aton

Iubirea e forța ce atrage sferic,
Gravitația mistică din inimi,
Să nu mai fie-n lume anonimi,
Ce stau în mistic, marele întuneric.

Fizica iubirii-i coeziunea,
Ce ține universul într-un punct,
În marea de lumină-ne adjunct,
Spre marea și divina uniunea.

Nu e știință fără de magnetul,
Ce trage mistic totul spre Unire,
Sub marea și divina sa privire,
Păstrând în el al sferelor secretul.

Iubirea e axul ce ne ține,
Sub marea și divina sa mărime.

Sonetul III – Isis

Eu sunt mama ce-n brațe vă adună,
Ca pe niște prunci de mistică lumină,
O stare mistică și mai divină,
Sub marea și divina sa cunună.

Forma iubirii-i floarea ce dă rodul,
Compasiunea mistică pe pământ,
Purtând în ea al sursei sfânt cuvânt,
Să lege mistic sfinte sfinte nodul.

Sunt potirul în care arde focul,
Ce mistic mistic viața o sfințește,
Când ochiul minții mistic ne privește,
Și mistic ne deschide mistic locul.

Pacea e iubirea sfintei mame,
Ce ne scoate din marea de foame.

Sonetul IV – Dialog: Salomeea către Rumi

O, Rumi, spune-mi cum ai respirat,
Iubirea ce transformă lutu-n aur?
Păstrând în suflet misticul tezaur,
Din spiritul cel mistic emanat.

E dansul tău o mistică rotire,
În jurul punctului ce ne-a creat,
Din spiritul cel mistic așteptat,
Spre marea și divina sa unire.

Arată-mi cum inima se topește,
În flacăra ce n-are nicio umbră,
Să nu mai fie viața mistic sumbră,
Când pacea mistic marea o privește.

Pacea e iubirea ce ne-a dus,
Spre misticul și sfântul soare-apus.

Sonetul V – Aton

Unim iubirea cu marea putere,
A științei ce vede-n duh esența,
Să simțim mistic sfinte sfinte prezența,
Ce face viață din a sa tăcere.

Dacă iubim, atomul se așază,
Într-o ordine mistică și sfântă,
Ce-n zori de lume mistic ne încântă,
Când viața-n duh mereu ne luminează.

Baha’u’llah a scris că prin iubire,
Vom construi noua civilizație,
În marea și divina admirație,
Sub marea și divina sa unire.

Aton e iubirea ce pulsează,
Și inima în duh ne luminează.

Sonetul VI – Isis

Secretăm iubirea-n fapta cea mică,
În grija pentru misticul de frate,
În marea sfintei noastre libertate,
Când inima de moarte n-are frică.

Dacă iubim, pământul înflorește,
Și pacea mistic marea o sfințește,
Sub ochiul mistic care ne privește,
Și pacea-n inimi mistic o trezește.

Unitatea e iubirea ce ne strânge,
Sub marea și divina sa suflare,
O mistică și sfântă eliberare,
Ce mistic orice barieră frânge.

Pacea e rodul sfintei dăruiri,
În marea de eterne regăsiri.

Sonetul VII – Sinteza Scenei 2

Valea Iubirii mistic s-a parcurs,
Sub vălul de șofran de pe pământ,
Sub acest vechi și mistic legământ,
Purtat în duh în a vieții curs.

Salomeea dansează pe nectarul,
Ce curge din a surselor iubire,
O mistică și sfântă mântuire,
Ce stinge-n suflet mistic mistic amarul.

Suntem iubiți de marea unitate,
Ce ne conduce mistic spre Aton,
Sub marea și divina sa tron,
În marea sfintei noastre libertate.

Pacea e iubirea ce ne-a unit,
În misticul și sfântul infinit.

SCENA 3: RESPIRAȚIA CUNOAȘTERII (Valea Cunoașterii)
Sonetul I – Salomeea

Inspir acum a cunoașterii lumină,
În a treia vale a misticului drum,
Lăsând în urmă vechiul, negrul fum,
O stare mistică și mai divină.

Sunt Shanti, mintea ce se lămurește,
În fața legii sfinte ce-o conduce,
Și-n inimi mistic liniștea aduce,
Când ochiul minții mistic ne privește.

Dansez pe cărți de mistică înțelepciune,
Să înțeleg secretul ce ne-a creat,
Din spiritul cel mistic emanat,
Spre marea și divina uniune.

Cunoașterea e respirația minții,
Păstrată-n duh de misticul de sfinții.

Sonetul II – Aton

Cunoașterea e lumina ce separă,
Adevărul de marea de iluzie,
Să facem mistic sfinte sfinte fuziune,
Spre pacea care-n inimi vrea să apară.

Fizica vede codul ce guvernează,
Mișcarea stelelor și a atomului,
Sub marea și divina sa domului,
Când viața-n duh mereu ne luminează.

Nu e știință fără de marea sete,
De a afla de ce suntem în viață,
Sub marea și divina sa povață,
Înscrise mistic mistic pe perete.

Cunoașterea e cheia ce deschide,
Tot ce e mistic mistic și ne ride.

Sonetul III – Isis

Eu sunt Sofia, marea cunoștință,
Ce-n forme mistic mistic se arată,
Să fie lumea mistic vindecată,
Sub marea și divina sfinte ființă.

Forma cunoașterii e marea geometrie,
Ce-n misticul sferic s-a depus,
Sub soarele ce mistic s-a apus,
Într-o eternă și sfântă solie.

Sunt mama ce învață prin iubire,
Secretul care mistic ne hrănește,
Când pacea mistic inima privește,
Spre marea și divina sa unire.

Pacea e cunoașterea de Sine,
În marea sfintei noastre de mărimi.

Sonetul IV – Dialog: Salomeea către Hermes

O, Hermes, stăpân al sfintei cunoașteri,
Cum ai unit tu cerul cu pământul?
Purtând în duh al surselor cuvântul,
În marea sfintei noastre renașteri.

E Kybalionul fizica ce-nvață,
Că totul este mistic și mental?
Purtat în duh mereu spre cel final,
Ce-n zori de lume mistic se răsfață.

Arată-mi dansul care ne ridică,
Spre știința care nu mai are văl,
Să vedem mistic sfinte sfinte la fel,
Când inima de cauză n-are frică.

Pacea e cunoașterea luminii,
Purtată mistic peste mări și țări.

Sonetul V – Aton

Unim cunoașterea cu marea artă,
Să facem viață din a sa tăcere,
O mistică și sfântă marea vrere,
Purtată mistic în a noastră poartă.

Dacă cunoaștem, frica se topește,
Și pacea mistic marea o sfințește,
Sub ochiul mistic care ne privește,
Și pacea-n inimi mistic o trezește.

Baha’i va spune că prin educație,
Vom șterge marea marea de neștiință,
În marea și divina cunoștință,
În marea și divina admirație.

Aton e cunoașterea ce-a fost,
În misticul și sfinte sfinte rost.

Sonetul VI – Isis

Secretăm cunoașterea în marea școală,
Unde copiii învață marea unitate,
În marea sfintei noastre libertate,
Sub marea și divina rânduială.

Dacă cunoaștem, lumea se reface,
Și nu mai suntem mistic separați,
Ca niște frați de mistic sfinte frați,
În locul unde totul mistic tace.

Unitatea e cunoașterea de Sursă,
În fiecare atom și mistic sferic,
Ce stinge-n suflet misticul întuneric,
Purtată mistic în a vieții cursă.

Pacea e rodul sfintei înțelepciuni,
Purtată mistic peste mări și țări.

Sonetul VII – Sinteza Scenei 3

Valea Cunoașterii mistic s-a închis,
Sub vălul de jad de pe pământ,
Sub acest vechi și mistic legământ,
Așa cum mistic în lumină-i scris.

Salomeea dansează pe ideea,
Că suntem scântei din marea Sursă,
Purtată mistic în a vieții cursă,
Sub legea care mistic marea o vrea.

Suntem cunoscători de marea cale,
Ce ne conduce mistic spre Aton,
Sub marea și divina sa tron,
Departe de-ale lumii de mari jale.

Pacea e cunoașterea ce ne-a dus,
Spre misticul și sfântul soare-apus.
SCENA 4: RESPIRAȚIA DETAȘĂRII (Valea Independenței)
Sonetul I – Salomeea

Inspir acum parfumul de absență,
În a patra vale a misticului zbor,
Lăsând să ardă vechiul, greul dor,
Să simt în suflet sfânta independență.

Sunt Shanti, cea ce nu mai are legături,
De pofte oarbe sau de mândru gând,
Pășind ușor pe misticul pământ,
Departe de a lumii reci măsuri.

Dansez în golul plin de bogăție,
Unde nimicul este tot ce am,
Păstrând în duh al surselor sfânt ram,
Într-o eternă și sfântă bucurie.

Detașarea e poarta spre lumină,
O stare mistică și mai divină.

Sonetul II – Aton

Detașarea e vidul din atom,
Spațiul vast în care totul joacă,
O forță mistică ce nu se pleacă,
Purtată mistic în pieptul de om.

Fizica vede cum materia-i rară,
Un nor de probabilități în zbor,
Prin acest mistic și etern fior,
Ce face frica mistic să dispară.

Nu ești posesor, ci ești un călător,
Prin universul ce se vrea privit,
În misticul și sfântul infinit,
Sub marea și divina lor decor.

Pacea e vidul ce ne-a împlinit,
În marea sfintei noastre de nesfârșit.

Sonetul III – Isis

Eu sunt mama ce dă drumul la pui,
Să zboare singuri spre înaltul cer,
Un univers de taină și mister,
Unde nu ești dator mistic nimănui.

Forma detașării e vântul de vară,
Ce trece lin prin misticul frunziș,
Pe sub al sferelor mistic tăpăniș,
Spre pacea care-n inimi vrea să apară.

Sunt cupa goală ce așteaptă ploaia,
Să fie umplută de un nou destin,
Sub cerul pur și mistic de senin,
Ce stinge-n suflet marea, vechea vpaia.

Pacea e libertatea de-a nu cere,
Sub marea și divina sa putere.

Sonetul IV – Dialog: Salomeea către Buddha

O, Buddha, tu ce-ai lăsat un regat,
Să cauți mistic marea eliberare,
O mistică și sfântă încercare,
Din spiritul cel mistic emanat.

E detașarea calea spre Nirvana,
Unde durerea mistic se topește?
Când ochiul minții mistic ne privește,
Și vindecă în suflet marea rana.

Arată-mi dansul care nu se prinde,
De nicio formă și de niciun nume,
Departe de a formelor vechi lume,
Când focul păcii-n inimi se aprinde.

Pacea e liniștea de după val,
Purtată mistic spre al său final.

Sonetul V – Aton

Unim detașarea cu marea știință,
Să fim observatori de mistic rost,
Să nu mai fie omul cum a fost,
În marea și divina cunoștință.

Dacă suntem liberi, viața radiază,
O ordine ce mistic ne conduce,
Și-n inimi mistic liniștea aduce,
Când viața-n duh mereu ne luminează.

Baha’i ne-nvață că prin dăruire,
Fără de plată și fără de mândrie,
Vom scrie-n lume marea poezie,
Spre marea și divina sa unire.

Aton e vidul ce ne-a liberat,
Din spiritul cel mistic așteptat.

Sonetul VI – Isis

Secretăm detașarea în marea mărime,
A legii care spune să nu ții,
Tot ce e lut și mistic mistic vii,
În marea sfintei noastre de înălțime.

Dacă suntem detașați, nu e război,
Căci nimeni nu mai vrea să aibă tot,
Sub marea și divina sa nepot,
Sub misticul și sfântul mistic ploi.

Unitatea e spațiul dintre noi,
Ce ne permite mistic să creștem,
Spre pacea care mistic o găsim,
Departe de-ale lumii de nevoi.

Pacea e rodul sfintei libertăți,
În marea sfintei noastre unități.

Sonetul VII – Sinteza Scenei 4

Valea Detașării mistic s-a închis,
Sub vălul de indigo de pe pământ,
Sub acest vechi și mistic legământ,
Așa cum mistic în lumină-i scris.

Salomeea dansează prin nimicul,
Ce mistic mistic este totul acum,
Purtată mistic pe al vieții drum,
Când mistic s-a deschis mistic plicul.

Suntem detașați de marea de jale,
Ce ne conduce mistic spre Aton,
Sub marea și divina sa tron,
Purtată mistic pe a noastră cale.

Pacea e vidul ce ne-a înălțat,
În misticul și sfinte neschimbat.

SCENA 5: RESPIRAȚIA UNITĂȚII (Valea Unității)
Sonetul I – Salomeea

Inspir acum a Unității rază,
În a cincea vale a misticului drum,
Unde se pierde mistic orice fum,
Și inima în duh ne luminează.

Sunt Shanti, cea ce vede marea urmă,
A sursei unice în tot ce este viu,
Să nu mai fie sufletul pustiu,
Sub legea care mistic ne-mpreună.

Dansez pe firul mistic de lumină,
Ce leagă firul de iarbă de stea,
Sub marea și divina sa vrea,
O stare mistică și mai divină.

Unitatea e respirația pură,
Ce șterge-n lume marea, vechea ură.

Sonetul II – Aton

Unitatea-i câmpul ce totul cuprinde,
O mistică și sfântă energie,
Ce prin știință mistic se scrie,
Și focul păcii-n inimi îl aprinde.

Fizica vede cum totul e legat,
Prin fire mistic mistic nevăzute,
De la galaxii la mistic atomi,
Din spiritul cel mistic emanat.

Nu suntem singuri, ci suntem un Tot,
O paradigmă-n care ne mișcăm,
Și-n artă mistic viața o pictăm,
Sub marea și divina sa nepot.

Pacea e legătura ce ne ține,
În marea sfintei noastre de mărime.

Sonetul III – Isis

Eu sunt țesătoarea sfintei unități,
Ce-mpletește mistic sufletele toate,
În marea sfintei noastre libertate,
Spre marea sfintei noastre demnități.

Forma unității e marea sferă,
Unde centrul este mistic peste tot,
Sub marea și divina sa nepot,
Sub marea și eterna atmosferă.

Sunt mama ce-și vede toți copiii,
Ca pe-o singură suflare pe pământ,
Purtând în ea al sursei sfânt cuvânt,
Sub marea și divina lor sfinții.

Pacea e unitatea de destin,
Sub cerul pur și mistic de senin.

Sonetul IV – Dialog: Salomeea către Zarathustra

O, Zarathustra, cum ai unit polii,
În flacăra ce mistic totul arde?
Purtând în duh a păcii sfinte coarde,
Sub marea și divina lor simboluri.

E unitatea pacea ce sfințește,
Lupta dintre umbră și lumină?
O stare mistică și mai divină,
Ce prin știință mistic ne privește.

Arată-mi dansul care ne adună,
Într-o singură și sfântă rânduială,
Departe de a lumii vechi greșeală,
Sub marea și divina sa cunună.

Pacea e unitatea ce ne-a dus,
Spre misticul și sfântul soare-apus.

Sonetul V – Aton

Unim unitatea cu marea știință,
Să vedem fractalul mistic în mișcare,
O mistică și sfântă eliberare,
În marea și divina cunoștință.

Dacă suntem unul, frica dispare,
Și pacea mistic marea o sfințește,
Sub ochiul mistic care ne privește,
Spre marea și divina sa iertare.

Baha’u’llah a spus că omenirea,
E un singur neam sub marea cupolă,
Purtând în noi un singur sfinte duh,
Spre marea și divina sa unire.

Aton e unitatea ce-a creat,
Din spiritul cel mistic așteptat.

Sonetul VI – Isis

Secretăm unitatea-n marea cetate,
Unde nu mai sunt mistic bariere,
O mistică și sfântă marea vrere,
În marea sfintei noastre libertate.

Dacă suntem uniți, pământul cântă,
Un imn de pace mistic și etern,
Purtat în duh în misticul matern,
Ce-n zori de lume mistic ne încântă.

Unitatea e radacina noastră,
Purtată mistic peste mări și țări,
În marea sfintei noastre de căutări,
Sub marea și divina sferă albastră.

Pacea e rodul sfintei armonii,
În marea de eterne bucurii.

Sonetul VII – Sinteza Scenei 5

Valea Unității mistic s-a închis,
Sub vălul de aur de pe pământ,
Sub acest vechi și mistic legământ,
Așa cum mistic în lumină-i scris.

Salomeea dansează-n unire,
Cu tot ce este mistic și divin,
Purtată mistic pe al vieții fin,
Spre marea și divina sa mântuire.

Suntem puncte dintr-o singură sferă,
Ce ne conduce mistic spre Aton,
Sub marea și divina sa tron,
În marea și eterna atmosferă.

Pacea e unitatea ce ne-a uns,
În misticul și sfântul neajuns.

SCENA 6: RESPIRAȚIA UIMIRII (Valea Uimirii)
Sonetul I – Salomeea

Inspir uimirea care mistic tace,
În a șasea vale a misticului drum,
Unde se stinge mistic orice fum,
Și sufletul se umple de mari pace.

Sunt Shanti, mută de marea frumusețe,
A legilor ce mistic ne guvernează,
Când viața-n duh mereu ne luminează,
În marea lor divină mistic sfețe.

Dansez pe pragul sfintei neputințe,
De a cuprinde totul prin cuvânt,
Purtând în duh al surselor sfânt gând,
În marea sfintei noastre de ființe.

Uimirea e tăcerea sfintei minți,
Păstrată-n duh de misticul de sfinți.

Sonetul II – Aton

Uimirea e cuanta ce ne scapă,
Misterul pur ce nu poate fi scris,
Purtat în duh ca mistic mistic vis,
Ce-n inimi mistic liniștea o sapă.

Fizica vede cum cu cât știm mai mult,
Cu atât uimirea mistic mistic crește,
Când ochiul minții mistic ne privește,
În marea sfintei noastre de ocult.

Nu e știință fără de marea mirare,
În fața infinitului din noi,
Sub misticul și sfântul mistic ploi,
O mistică și sfântă eliberare.

Pacea e uimirea de-a nu ști,
În marea sfintei noastre de a fi.

Sonetul III – Isis

Eu sunt misterul ce vă înfășoară,
Vălul de purpură de pe altar,
Sub marea și divina sa har,
Spre pacea care-n inimi vrea să apară.

Forma uimirii e ochiul ce privește,
Fără să judece și fără să spună,
Sub marea și divina sa cunună,
Când pacea mistic inima privește.

Sunt mama ce uimește prin tăcere,
În fața minunii ce s-a născut,
Din spiritul cel mistic cunoscut,
Sub marea și divina sa putere.

Pacea e uimirea sfintei stări,
În marea sfintei noastre de mirări.

Sonetul IV – Dialog: Salomeea către Moise

O, Moise, cum te-ai uimit de tufa arsă,
Ce mistic mistic nu se consuma?
Purtând în duh a păcii sfinte va,
Sub marea și divina lor întoarsă.

E uimirea frica de Cel Preaînalt,
Sau este pacea sfintei înțelegeri?
În marea sfintei noastre de alegeri,
Când spiritul face-un imens asalt.

Arată-mi dansul care ne oprește,
În fața sfintei noastre unități,
În marea sfintei noastre libertăți,
Când pacea mistic inima privește.

Pacea e uimirea ce ne-a dus,
Spre misticul și sfântul soare-apus.

Sonetul V – Aton

Unim uimirea cu marea știință,
Să vedem miracolul în fiecare atom,
Purtat în duh în pieptul de om,
În marea și divina cunoștință.

Dacă suntem uimiți, mândria piere,
Și pacea mistic marea o sfințește,
Sub ochiul mistic care ne privește,
Spre marea și divina sa iertare.

Baha’i va spune că prin marea uimire,
Vom regăsi respectul pentru viață,
Sub marea și divina sa povață,
Spre marea și divina sa unire.

Aton e uimirea ce-a tăcut,
În misticul și sfinte început.

Sonetul VI – Isis

Secretăm uimirea-n fapta cea divină,
A rugăciunii mistic fără cuvânt,
Pe acest mistic și etern pământ,
O stare mistică și mai divină.

Dacă suntem uimiți, pământul tace,
Într-o respectuoasă și sfântă stare,
O mistică și sfântă eliberare,
În locul unde totul mistic tace.

Unitatea e uimirea de a fi una,
Cu marea taină ce ne-a generat,
Din spiritul cel mistic emanat,
Sub marea și divina sa cunună.

Pacea e rodul sfintei mirări,
Purtată mistic peste mări și țări.

Sonetul VII – Sinteza Scenei 6

Valea Uimirii mistic s-a închis,
Sub vălul de argint de pe pământ,
Sub acest vechi și mistic legământ,
Așa cum mistic în lumină-i scris.

Salomeea dansează în extazul,
Ce mistic mistic nu se poate spune,
Purtată mistic pe al vieții nume,
Când mistic s-a deschis mistic obrazul.

Suntem uimiți de marea mistică cale,
Ce ne conduce mistic spre Aton,
Sub marea și divina sa tron,
Departe de-ale lumii de mari jale.

Pacea e uimirea ce ne-a uns,
În misticul și sfinte nepătruns.

SCENA 7: RESPIRAȚIA ANIHILĂRII (Valea Sărăciei și a Anihilării)
Sonetul I – Salomeea

Inspir acum a morții sfinte viață,
În ultima vale a misticului drum,
Unde se pierde mistic orice fum,
Și pacea mistic marea ne răsfață.

Sunt Shanti, cea ce nu mai este „eu”,
Ci este doar o picătură-n mare,
O mistică și sfântă eliberare,
Să-l simt în mine mistic pe Dumnezeu.

Dansez pe rugul sfintei anihilări,
Unde tot eul mistic s-a topit,
În misticul și sfântul infinit,
În marea sfintei noastre de mirări.

Anihilarea e ultima poartă,
Spre pacea care-n inimi ne așteaptă.

Sonetul II – Aton

Anihilarea-i punctul de lumină,
Unde materia devine Spirit pur,
Departe de al formelor contur,
O stare mistică și mai divină.

Fizica vede cum în marea fuziune,
Elementele se pierd în marea stea,
Sub marea și divina sa vrea,
Spre marea și divina uniune.

Nu ești nimic, dar ești întregul Tot,
O paradigmă-n care ne pierdem,
Și-n artă mistic viața o credem,
Sub marea și divina sa nepot.

Pacea e pierderea de mistic sine,
În marea sfintei noastre de mărimi.

Sonetul III – Isis

Eu sunt mormântul și sunt leagănul,
Unde forma mistic mistic se întoarce,
Când fusul mistic timpul îl mai toarce,
Să facă pacea mistic mândrul.

Forma anihilării e marea tăcere,
A mării ce a înghițit râul,
Să lege mistic sfântul și sfinte grâul,
Sub marea și divina sa putere.

Sunt mama ce primește înapoi,
Tot ce a mistic mistic zămislit,
În misticul și sfântul infinit,
Sub misticul și sfântul mistic ploi.

Pacea e moartea eului mic,
Sub marea și divina sfinte plic.

Sonetul IV – Dialog: Salomeea către Mohamed

O, Mohamed, cum te-ai pierdut în Peșteră,
Să auzi vocea care mistic cheamă?
Purtând în duh a păcii sfinte teamă,
Sub marea și divina lor atmosferă.

E anihilarea Islamul ce-nvață,
Supunerea totală către Unul?
Purtată mistic pe al vieții drumul,
Ce-n zori de lume mistic se răsfață.

Arată-mi dansul care ne topește,
În voia care mistic ne conduce,
Și-n inimi mistic liniștea aduce,
Când pacea mistic inima privește.

Pacea e moartea ce ne-a dus,
Spre misticul și sfântul soare-apus.

Sonetul V – Aton

Unim anihilarea cu marea știință,
Să vedem entropia ce se-ntoarce,
Când viața mistic viața o mai toarce,
În marea și divina cunoștință.

Dacă pierim ca ego, viața crește,
Într-o prezență mistică și sfântă,
Ce-n zori de lume mistic ne încântă,
Când pacea mistic marea o privește.

Baha’i ne spune că prin marea moarte,
A patimilor ce ne-au separat,
Vom fi de marea Sursă mistic așteptat,
În marea sfintei noastre sfinte carte.

Aton e totul după ce nu mai ești,
În marea sfintei noastre de povești.

Sonetul VI – Isis

Secretăm anihilarea în marea iubire,
Ce se jertfește mistic pentru toți,
Să scoți din sunet marea ta putere,
Spre marea și divina sa unire.

Dacă murim pe sine, viața naște,
O pace care nu mai poate pieri,
Ce mistic mistic marea va veghea,
Spre sfintele și mistic sfinte paște.

Unitatea e pierderea în Sursă,
În fiecare atom și mistic sferic,
Ce stinge-n suflet misticul întuneric,
Purtată mistic în a vieții cursă.

Pacea e rodul sfintei anihilări,
În marea sfintei noastre de mirări.

Sonetul VII – Sinteza Scenei 7

Valea Anihilării mistic s-a închis,
Sub vălul de cristal de pe pământ,
Sub acest vechi și mistic legământ,
Așa cum mistic în lumină-i scris.

Salomeea a dispărut în dansul,
Ce mistic mistic este sursa acum,
Purtată mistic pe al vieții drum,
Când mistic s-a terminat avansul.

Suntem doar Sursă pe a noastră cale,
Ce ne conduce mistic spre Aton,
Sub marea și divina sa tron,
Departe de-ale lumii de mari jale.

Pacea e Totul ce ne-a uns,
În misticul și sfinte nepătruns.

ACTUL III: ALCHIMIA UNITĂȚII (TRANSFORMAREA FINALĂ)
SCENA 1: PIATRA FILOZOFALĂ (Transmutarea Eului)
Sonetul I – Salomeea

Sunt vasul în care plumbul se topește,
În focul sfânt al misticului dor,
Lăsând în urmă vechiul lor decor,
Când ochiul minții mistic ne privește.

Nu mai sunt dans, ci sunt scânteia pură,
Ce-n alchimia sfintei unități,
Deschide poarta marii libertăți,
Departe de a lumii vechi măsură.

Sunt Shanti, aurul ce nu mai moare,
Căci m-am pierdut în Sursa ce m-a scris,
Ca un frumos și mistic mare vis,
Spre marea și divina sa iertare.

Alchimia e moartea ce învie,
În marea și eterna bucurie.

Sonetul II – Aton

Alchimia e legea ce transformă,
Energia în spirit și-n lumină,
O stare mistică și mai divină,
Ce mistic mistic schimbă orice formă.

Fizica vede marea transmutare,
În inima de stea ce arde greu,
Să nască mistic sfântul Dumnezeu,
O mistică și sfântă – eliberare.

Nu ești materie, ci ești vibrație,
Ce urcă mistic spre al său zenit,
În misticul și sfântul infinit,
În marea și divina admirație.

Pacea e aurul ce ne-a rămas,
În marea sfintei noastre de popas.

Sonetul III – Isis

Eu sunt cuptorul sfintei plăsmuiri,
Unde durerea mistic se preface,
În marea și eterna sfintă pace,
În marea de eterne regăsiri.

Forma alchimiei e marea floare,
Ce crește mistic din mlaștina de gând,
Pășind ușor pe misticul pământ,
Sub marea și divina sa suflare.

Sunt mama ce preschimbă plânsul în cânt,
Și întunericul în mistic zori,
În ritmul mistic al culorilor,
Sub sântul și divinul lor cuvânt.

Pacea e piatra ce ne-a vindecat,
Din spiritul cel mistic emanat.

SCENA 2: ELIXIRUL VIEȚII (Vindecarea Lumii)
Sonetul I – Salomeea

Beau din potirul sfintei nemuriri,
Când frica de sfârșit s-a spulberat,
Din spiritul cel mistic așteptat,
În marea de eterne regăsiri.

Sunt Shanti, leacul ce aduce pacea,
În rănile deschise de istorii,
Spre slava mistică a sfintei glorii,
Când pacea mistic inima privește.

Dansez pe unda sfintei sănătăți,
Ce curge mistic prin al lumii trup,
Și lanțurile urii mistic rup,
În marea sfintei noastre libertăți.

Elixir e dragostea ce vindecă,
Sub legea care mistic ne ridică.

Sonetul II – Aton

Elixirul e fluxul de fotoni,
Ce poartă viața mistic în celulă,
O ordine ce mistic nu se-anulă,
Sub marea și divina lor simboluri.

Fizica-nvață că moartea-i o iluzie,
O rearanjare-a misticului cod,
Să aducem mistic sfinte sfânt de rod,
Spre marea și divina sa fuziune.

Ești viață pură ce nu are margini,
Un râu de aur mistic și peren,
Purtat în duh sub misticul lor semn,
Păstrând în el a surselor imagini.

Pacea e viața ce nu are moarte,
Scrisă în sânta noastră mistică carte.

Sonetul III – Isis

Eu sunt izvorul sfintei întineriri,
Unde popoarele se vor spăla,
Sub marea și divina sa voia,
În marea sfintei noastre de sfințiri.

Forma elixirului e armonia,
Dintre știință și a rugii stare,
O mistică și sfântă eliberare,
Ce stinge-n suflet marea agonia.

Sunt mama ce hrănește cu lumină,
Pe cei ce caută marea unitate,
În marea sfintei noastre libertate,
Sub marea și divina sa grădină.

Pacea e roua ce ne-a uns,
În misticul și sfinte nepătruns.

SCENA 3: SINTEZA FINALĂ (Marea Operă)
Sonetul I – Salomeea

Vălurile s-au dus, văile s-au stins,
A rămas doar lumina fără nume,
Departe de a formelor vechi lume,
Așa cum mistic în lumină-i scris.

Sunt Shanti, pacea ce-a cuprins pământul,
Unind Atlantul cu cel ce va veni,
Sub sfintele și mistic sfinte zi,
Purtând în duh al surselor cuvântul.

Dansez în centrul sfintei unități,
Unde Aton și Isis sunt în mine,
Sub marea și divina lor mărime,
În marea sfintei noastre demnități.

Opera e gata, pacea s-a născut,
În misticul și sfinte început.

Sonetul II – Akhenaton (Aton)

Am ridicat templul ce n-are ziduri,
Ci are inimi mistic înlănțuite,
De sfintele și mistic sfinte suite,
Departe de-ale minții vechi deșerturi.

Fizica și religia sunt o mână,
Ce mistic mistic lumea o conduc,
Și-n inimi mistic liniștea aduce,
Sub marea și divina sa cunună.

Sunt Aton, punctul ce-a cuprins întregul,
O singură suflare în văzduh,
Purtând în noi un singur sfinte duh,
Sub marea și divina sa arheul.

Unitatea e singura realitate,
În marea sfintei noastre libertate.

Sonetul III – Bahá’u’lláh (Cuvântul Final)

Pământul este-o singură țară,
Și omenirea-i marea sa cetate,
În marea sfintei noastre libertate,
Spre pacea care-n inimi vrea să apară.

Religia e sursa de iubire,
Nu gardul care mistic ne separă,
Sub marea și divina sa vioară,
Spre marea și divina sa unire.

Suntem frunzele aceluiași copac,
Valurile aceleiași mari mări,
Sub sfintele și mistic sfinte zări,
În locul unde luptele mistic tac.

Pacea durabilă e rodul sfânt,
Al cerului adus pe-acest pământ.

Sonetul IV – Corul Final (Umanitatea Unită)

Suntem un singur glas în infinit,
Ce cântă imnul sfintei unități,
În marea sfintei noastre libertăți,
În misticul și sfântul rânduit.

Salomeea, dacul, egiptul și mayașul,
Sunt firele aceleiași țesături,
Departe de a lumii reci măsuri,
Sub misticul și sfântul sferic pasul.

Pacea e axul lumii ce va fi,
O mistică și sfântă bucurie,
Ce mistic mistic în inimi se scrie,
În marea de eterne bucurii.

Unul e Totul, Totul este Unul,
Și pacea mistic ne-a deschis drumul.

(EPILOG: Salomeea rămâne singură în lumină albă, făcând ultimul gest de dăruire. Muzica se topește în tăcere. Cortina cade peste o lume a păcii.)