SCENA 1: REVOLTA DETERMINISTĂ ȘI INVITAȚIA LA ÎNDOIALĂ
Sonetul 1: Revolta deterministă (Einstein)
Bătrânul univers părea un ceas,
Cu roți de fier și legi pe veci trasate,
Dar atomii s-au vrut în libertate,
Iar logica a pierdut al ei popas.
Nu pot să cred că zarul e stăpân,
Că Dumnezeu se joacă-n probabile,
Distrugând vechile și sfinte file,
Lăsând doar haos în al lumii sân.
Dar Salomeea-n văluri se desprinde,
Și calcă peste timpul liniar,
Simțind al păcii mistic, sfânt calvar,
Un dans ce nicio minte nu cuprinde.
Eroarea e un semn, un nou hotar,
Când ochiul nostru naște-un mistic har.

Sonetul 2: Invitația la îndoială (Tagore)
Nu tremura în fața celui neștiut,
Căci îndoiala-i poarta spre lumină,
O stare pură, mistică, divină,
Ce sparge zidul minții de tăcut.
Shanti e suflul care ne-nsoțește,
Când certitudinea devine un zid,
Și inima coboară mistic în vid,
Unde iubirea mistic ne privește.
Acolo unde logica se-oprește,
Începe dansul sfintei unități,
În marea sfintei noastre libertăți,
Ce în eroare mistic ne găsește.
Doar cel ce se îndoiește mai trăiește,
Când ochiul minții mistic ne privește.

Sonetul 3: Merkaba Arheului (Eminescu)
Din neguri reci Arheul se trezește,
În carul de lumină, mistic zbor,
Purtând în el al lumilor fior,
Ce peste timp și spațiu mistic crește.
E Merkaba, vehicul de mister,
Ce poartă spiritul spre naltul punct,
Unde prezentul e cu totul adjunct,
Sub misticul și sfântul nostru cer.
Arheul vede lumea ca o mască,
O umbră a ideii ce-a pierit,
În misticul și sfântul infinit,
Înainte ca viața să se nască.
Lăsăm eroarea mistic să renască,
Sub marea și divina sa maramă.

Sonetul 4: Oglinda conștiinței (Brâncuși)
Șlefuiesc lumina-n piatra mută,
Să fac din ea oglindă de-adevăr,
Sub misticul și sfântul sferic măr,
Unde conștiința este-acum născută.
Nu e materie, e duh curat,
Ce se reflectă-n formă și-n tăcere,
Sub marea sa divină-ne putere,
În spiritul cel mistic luminat.
Privirea ta e cea care creează,
O lume ce se naște din privit,
În misticul și sfântul infinit,
Când viața-n duh mereu ne luminează.
Conștiința mistic mistic ne veghează,
Sub marea și divina sa dovadă.

Sonetul 5: Suprapunerea stărilor (Enescu)
O notă-i tot și este nimicire,
E sunet pur și este lungă tăcere,
Sub marea sa divină-ne putere,
Spre marea și divina sa unire.
E suprapunerea de sfinte stări,
Unde vioara mistic e un nor,
Purtând în ea al păcii mistic dor,
Purtată mistic peste mări și țări.
Până când arcul mistic o atinge,
Ea este tot ce poate fi visat,
În spiritul cel mistic luminat,
Un foc ce mistic viața o învinge.
Niciun acord în suflet nu se stinge,
Sub marea și divina sa-mplinire.

Sonetul 6: Paradoxul măsurătorilor (Einstein & Enescu)
Dacă privim, noi prăbușim un vis,
Și transformăm tot posibilul în fapt,
Sub misticul și sfântul nostru act,
Așa cum mistic în lumină-i scris.
Măsurătoarea-i actul de ucidere,
A multelor cărări ce-au fost deschise,
Sub marile și sfintele promise,
O mistică și sfântă-ne închidere.
Dar Enescu prin sunet ne învață,
Că măsura e ritmul sfintei păci,
Sub sfintele și misticile munci,
Ce dă la moarte mistică-ne viață.
Lumina mistic mistic ne dă viață,
Sub marea și divina sa povață.

Sonetul 7: Dansul participativ (Salomeea)
Ea nu e doar obiectul ce-i privit,
Ea este dansul care-n noi vibrează,
Când viața-n duh mereu ne luminează,
În misticul și sfântul infinit.
Suntem cu toți bucăți din marea scenă,
Participăm la tot ce se întâmplă,
Simțind cum pacea mistic ni se-ntâmplă,
În marea și eterna sfinte scenă.
Salomeea dansează-n fiecare,
Ea e fisura unde cerul crește,
Și marea care mistic ne privește,
Spre marea și divina sa splendoare.
Pacea durabilă ne-o dăruiește,
Când inima în duh ne ocrotește.

SCENA 2: SPIRALA DIN MIEZUL LUMII
Sonetul 8: Spirala din miezul lumii (Brâncuși)
În miez de lume curge-un mistic fir,
Ce-n cerc se-nvârte dar urcă mereu,
Purtând în el pe mistic Dumnezeu,
Sub sfintele și misticul sfinte mir.
E spirala ce-n atomi se ascunde,
Și-n galaxii își scrie marea cale,
Sub marea de eterne sfinte jale,
Ce-n suflet mistic mistic ne pătrunde.
Din punctul Unu viața se desprinde,
În ritm de aur mistic și curat,
În spiritul cel mistic luminat,
Un dans ce nicio minte nu cuprinde.
Mirabilis e calea sfintei vieți,
În roua mistică a dimineții.

Sonetul 9: Altarul de la Târgu Jiu (Brâncuși)
Am pus la Jiu un mistic, sfânt altar,
Unde tăcerea-i masă pentru zei,
Sub ochiul mistic al lui Aton trei,
Să scoată viața mistic din calvar.
Coloana urcă mistic spre înalt,
E scara care n-are mistic capăt,
Spre marea și divina sa deșteptat,
Sub pasul mistic al lui Aton salt.
Poarta e pragul sfintei de iubire,
Unde spirala mistic se oprește,
Și viața mistic mistic ne privește,
Spre marea și divina sa unire.
Târgu Jiu e marea mistică poartă,
Spre unitatea care ne așteaptă.

Sonetul 10: Ritmul păcii interioare (Tagore)
În pieptul meu spirala mistic bate,
Un ritm de pace mistic și profund,
Ce vine din al lumii mistic fund,
Purtat de marea sfintei libertate.
Nu e zgomot în marea-mi căutare,
Ci o vibrație mistică și sferă,
În marea și eterna atmosferă,
Spre marea și divina sa splendoare.
Shanti e punctul unde totul tace,
Când inima în cerc se odihnește,
Și marea care mistic ne privește,
În marea sfintei noastre sfinte pace.
Pacea e rodul sfintei mulțumiri,
În marea de eterne regăsiri.

Sonetul 11: Codul din ADN (Einstein)
Privesc în celulă, văd un înscris,
O scară dublă mistic răsucită,
De mâna sfintei ordini pregătită,
Așa cum mistic în lumină-i scris.
E geometria care ne creează,
Un cod de aur mistic și ascuns,
Spre marea sa divină-ne răspuns,
Când viața-n duh mereu ne luminează.
Nu e hazard în sfintele verigi,
Ci o spirală mistică și clară,
Ce-n suflet mistic vrea să mai apară,
Când mistic către ceruri tu te strigi.
ADN-ul e marea mistică lege,
Să poată omul mistic a-nțelege.

Sonetul 12: Simfonia sferelor (Enescu)
Aud spirala cum în spațiu cântă,
O simfonie mistică și sferă,
În marea și eterna atmosferă,
Sub voia care-n cer a fost lucrată.
Fiecare planetă e-o vioară,
Ce mistic prinde ritmul de la soare,
Spre marea și divina sa splendoare,
Ce-n suflet mistic pacea o-nfioară.
Acordul este marea conexiune,
Unde sunetul mistic ne-mplinește,
Și viața mistic mistic ne privește,
O mistică și sfântă uniune.
Simfonia e suflul sfintei vieți,
În roua mistică a dimineții.

Sonetul 13: Singularitatea formei (Eminescu)
Din punctul Unu marea lume crește,
O singularitate de lumină,
O stare pură, mistică, divină,
Ce peste timp și spațiu mistic crește.
Arheu mistic forma-n devenire,
Cum dintr-un punct spirala se desface,
Sub marea și divina sfinte pace,
Spre marea și divina sa unire.
Forma e doar o mască-n marea undă,
Ce se topește-n punctul de-nceput,
În misticul și sfântul început,
Păstrând în ea esența cea profundă.
Arheu este punctul cel nemișcat,
În spiritul cel mistic luminat.

Sonetul 14: Armonia împăcării (Tagore & Brâncuși)
Unim acum piatra cu marea rugă,
Și ritmul sfintei noastre fascinări,
Purtată mistic peste mări și țări,
Făcând ca ura mistic să se ducă.
Armonia e rodul sfintei stări,
Când spirala mistic ne-a unit,
În misticul și sfântul infinit,
În marea de eterne regăsiri.
Brâncuși și Tagore mistic dau mâna,
Sub Coloana care ne sfințește,
Și pacea mistic mistic ne privește,
Sub marea și eterna sa cunună.
Împăcarea e rodul sfintei vieți,
În roua mistică a dimineții.

SCENA 3: SINTEZA SPIRALEI
Sonetul 15: Arheul și clipa efemară (Eminescu)
Arheul mistic peste lumi veghează,
În clipa care mistic s-a oprit,
În misticul și sfântul infinit,
Când viața-n duh mereu ne luminează.
E clipa care n-are mistic moarte,
Ci un punct ce mistic se răsucește,
Și viața mistic mistic ne privește,
Spre marea și divina sa lungă parte.
Efemera e haina sfintei vieți,
Ce mistic poartă-n ea eternitatea,
În marea sfintei noastre libertatea,
În roua mistică a dimineții.
Arheul mistic este punctul pur,
Ce mistic se rotește-n mistic jur.

Sonetul 16: Punctul cel mișcător (Einstein)
Există-un punct ce mistic se deplasează,
Dar stă pe loc în marea sfintei legi,
Să poată omul mistic a-nțelege,
Când viața-n duh mereu ne luminează.
E centrul unde totul mistic tace,
O singularitate-n mistic vid,
Ce porțile spre mistic ni se-nchid,
În marea sfintei noastre sfinte pace.
Mișcarea este marea iluzie,
Ce-n spațiu mistic mistic ne înșeală,
Departe de al urii mistic boală,
O mistică și sfântă-ne confuzie.
Punctul e Sursa mistică și clară,
Ce-n suflet mistic vrea să mai apară.

Sonetul 17: Iluzia curgerii (Tagore)
Timpul nu trece, mistic ne rămâne,
E doar un val pe marea de eter,
Purtat în duh mereu de către cer,
Sub marea sfintei noastre sfinte pâine.
Curgerea-i masca sfintei noastre minți,
Ce mistic vrea secunda s-o măsoare,
Spre marea și divina sa splendoare,
Sub ochiul mistic sfinți și osteniți.
Noi suntem râul care stă pe loc,
În spiritul cel mistic luminat,
De marea sa prezență ancorat,
În misticul și sfântul sfânt de foc.
Iluzia e marea mistică poartă,
Spre unitatea care ne așteaptă.

Sonetul 18: Timpul ca mască (Eminescu)
Vreme trece, marea vreme vine,
Dar Arheu stă mistic în lumină,
O stare pură, mistică, divină,
Ce-n mistic mistic mistic ne susține.
Timpul e masca feței nevăzute,
O mistică și sfântă-ne tăcere,
Sub marea sa divină-ne putere,
Spre marile și sfintele tăcute.
Sub chipul de azi mistic este ieri,
Și mâine este mistic începutul,
În misticul și sfântul început,
Departe de al lumii de ieri.
Masca se sparge-n marea sfintei paci,
Sub sfintele și misticile munci.

Sonetul 19: Zborul în nemărginit (Brâncuși)
Măiastra urcă mistic spre eter,
E zborul care n-are mistic margine,
Scriind pe cer eterne, sfinte pagini,
Purtat în duh mereu de către cer.
Nemărginirea-i casa sfintei păci,
Unde metalul mistic este duh,
Sub misticul și sfântul lor văzduh,
Să poți în mistic mistic să te faci.
Zborul e actul sfintei libertăți,
Ce prăbușește mistic orice zid,
Când inima coboară mistic în vid,
În marea sfintei noastre libertăți.
Pasărea mistic mistic ne învață,
Că zborul mistic mistic ne dă viață.

Sonetul 20: Prăbușirea undei (Einstein & Salomeea)
Când ochiul vede, unda mistic tace,
Devine punct pe marea de-adevăr,
Sub misticul și sfântul sferic măr,
În marea sfintei noastre sfinte pace.
Prăbușirea e actul de iubire,
Când tot ce este mistic devine fapt,
Sub misticul și sfântul nostru act,
Spre marea și divina sa unire.
Salomeea mistic vălul și-a lăsat,
În spiritul cel mistic luminat,
Din spiritul cel mistic emanat,
Spre punctul mistic și cel nemișcat.
Unda se prinde-n marea de tăcere,
Sub marea sa divină-ne putere.

Sonetul 21: Corul unității (Enescu & Toți)
Sunetul mistic mistic ne unește,
E sinteza spiralei din eter,
Purtat în duh mereu de către cer,
Și pacea mistic mistic ne privește.
Arheu mistic, Arca, Sursa mistică sunt,
Numele aceleiași sfinte stări,
Purtată mistic peste mări și țări,
Pe acest mistic și etern pământ.
Corul e vocea sfintei armonii,
În marea de eterne bucurii,
Spre marea sa divină-ne mândrii,
Sub marea de eterne sfinte vii.
Unitatea e suflul sfintei vieți,
În roua mistică a dimineții.

SCENA 4: DISPUTA SUBSTANȚEI ȘI A LEGII
Sonetul 22: Materia ca geometrie (Einstein)
Materia e spațiu ce se-ndoaie,
O formă ce s-a prins în mistic joc,
În misticul și sfântul sfânt de foc,
Ca sarea ce se pierde în ploaie.
Nu e nimic solid în marea lume,
Ci unghiuri sfinte mistic împletite,
Sub sfintele și marile dorite,
Departe de al lumii vechi de nume.
Geometria este marea cale,
Ce mistic prinde viața-n mistic vid,
Ce porțile spre mistic ni se-nchid,
Departe de al urii mistic jale.
Materia e gândul cel curat,
În spiritul cel mistic luminat.

Sonetul 23: Substanța e duh (Eminescu)
Sub haina grea a misticului lut,
Arheu mistic mistic se ascunde,
Și-n atomi mistic mistic ne pătrunde,
În misticul și sfântul început.
Substanța-i doar o umbră trecătoare,
Un vis al sfintei noastre conștiinți,
Sub ochiul mistic sfinți și osteniți,
Spre marea și divina sa splendoare.
E duh ce mistic s-a întrupat,
În marea sfintei noastre libertăți,
În marea sfintei noastre unități,
Din spiritul cel mistic emanat.
Arheu este misticul cuvânt,
Pe acest mistic și etern pământ.

Sonetul 24: Iluzia solidității (Tagore)
Atingi un zid și crezi că e real,
Dar mâna ta e mistică scânteie,
Sub sfintele și misticile cheie,
Purtat de misticul și sfânt val.
Solidul este marea amăgire,
Un dans de mistic mistic mici atomi,
Ce mistic mistic cresc precum cei pomi,
Spre marea și divina sa unire.
Dacă privești adânc în marea stare,
Vei vedea mistic marea-ne lumină,
O stare pură, mistică, divină,
Spre marea și divina sa iertare.
Pacea e rodul sfintei transparenți,
În marea de eterne experienți.

Sonetul 25: Șlefuirea spre esență (Brâncuși)
Șlefuiesc piatra mistic până când,
Ea devine mistic mistic lumină,
O stare pură, mistică, divină,
Sub acest vechi și mistic legământ.
Nu caut forma, caut marea esență,
Ce mistic mistic mistic se ascunde,
Și-n suflet mistic mistic ne pătrunde,
O mistică și sfântă-ne prezență.
Cu cât e mai subțire marea urmă,
Cu atât e spiritul mai mistic pur,
În misticul și sfântul mistic jur,
Ce ura mistic mistic o și curmă.
Esența este punctul cel finit,
În misticul și sfântul infinit.

Sonetul 26: Învierea prin formă (Brâncuși & Eminescu)
Când forma atinge punctul mistic clar,
Materia mistic mistic învie,
O mistică și sfântă bucurie,
Să scoată viața mistic din calvar.
Arheu mistic forma o sfințește,
Și-i dă un chip de mistică lumină,
O stare pură, mistică, divină,
Și pacea mistic mistic ne privește.
Învierea este marea poartă,
Unde metalul devine suflare,
Spre marea și divina sa splendoare,
Spre unitatea care ne așteaptă.
Forma e duhul ce s-a arătat,
În spiritul cel mistic luminat.

Sonetul 27: Împăcarea complementară (Einstein & Tagore)
Duhul și legea mistic s-au unit,
Ca valul ce e punct în mistic stare,
Spre marea și divina sa iertare,
În misticul și sfântul infinit.
Nu e război între ce e și pare,
Ci un acord de sfinte doze noi,
Departe de al urii mistic noi,
Spre marea și divina sa splendoare.
Shanti și logica dau mistic mâna,
Sub ochiul mistic al lui Aton clar,
Purtând în ei al păcii mistic har,
Sub marea și eterna sa cunună.
Împăcarea e sfinte-ne suflare,
În marea sa prezență cea divină.

Sonetul 28: Muzica sferelor și codul Arheului (Enescu & Toți)
Acordul sferelor e marea cheie,
Ce mistic prinde codul de Arheu,
Purtând în el pe mistic Dumnezeu,
Sub sfintele și misticile cheie.
Simfonia mistic mistic ne învață,
Că legea este sunetul curat,
În spiritul cel mistic luminat,
Ce-n zori de lume mistic ne dă viață.
Arheu mistic în acord vibrează,
În marea de eterne bucurii,
Sub marea de eterne sfinte vii,
Când viața-n duh mereu ne luminează.
Unitatea e marea rezonanță,
Purtată mistic peste mări și țări.

SCENA 5: LUMEA CA REZONANȚĂ
Sonetul 29: Arheul – verbul primordial (Eminescu)
La început a fost mistic Cuvântul,
Arheul mistic ce-n tăceri vibrează,
Când viața-n duh mereu ne luminează,
Sub marea sfintei noastre sfinte vântul.
E verbul care mistic naște sferă,
Și dă la mistic mistic marea cale,
Departe de al urii mistic jale,
În marea și eterna atmosferă.
Cuvântul este marea mistică poartă,
Unde sunetul mistic s-a făcut,
În misticul și sfântul început,
Spre unitatea care ne așteaptă.
Arheul mistic este sfinte-ne viață,
Sub marea și divina sa povață.

Sonetul 30: Entanglementul melodic (Enescu)
Două viori în mistic mistic mistic cânt,
Dacă atingi o coardă-n marea stare,
Spre marea și divina sa splendoare,
Cealaltă mistic dă misticul sfinte vânt.
E marea mistică de conexiune,
Unde distanța mistic s-a topit,
În misticul și sfântul infinit,
O mistică și sfântă uniune.
Melodia e una-n mistic mistic mări,
Chiar dacă puncte mistic mistic sunt,
Pe acest mistic și etern pământ,
Purtată mistic peste mări și țări.
Entanglementul este marea pace,
Ce mistic viața-n duh mereu o face.

Sonetul 31: Holograma poeziei (Tagore)
În fiecare vers e marea lume,
O hologramă mistică și clară,
Ce-n suflet mistic vrea să mai apară,
Departe de al lumii vechi de nume.
Totul e-n parte, partea este totul,
Sub misticul și sfântul sferic măr,
Să fac din ea oglindă de-adevăr,
Când mistic mistic mistic mistic totul.
Poezia e marea rezonanță,
Unde un punct cuprinde marea stare,
Spre marea și divina sa iertare,
Purtând în ea a păcii sfinte speranță.
Holograma e marea mistică lege,
Să poată omul mistic a-nțelege.

Sonetul 32: Spirala păcii în sunet (Enescu & Brâncuși)
Sunetul urcă mistic în spirală,
Ca o coloană mistică de duh,
Sub misticul și sfântul lor văzduh,
Să scoată viața mistic din al boală.
Pacea e nota mistică de aur,
Ce mistic se rotește-n mistic jur,
În marea sfintei noastre mistic pur,
Sub marea sfintei noastre sfinte taur.
Spirala mistic mistic ne ridică,
Spre punctul unde sunetul e Unu,
Și pacea mistic ne-a deschis drumul,
Când mistic către ceruri tu te strigi.
Sunetul este marea mistică poartă,
Spre unitatea care ne așteaptă.

Sonetul 33: Reîntoarcerea în punct (Einstein)
Din marea rezonanță mistic mări,
Ne-ntoarcem mistic în misticul punct,
Unde prezentul e cu totul adjunct,
Purtată mistic peste mări și țări.
Punctul e Sursa mistică și sferă,
Unde vibrația mistic s-a stins,
Așa cum mistic în lumină-i scris,
În marea și eterna atmosferă.
Reîntoarcerea e marea sfinte pace,
Când raza mistic mistic s-a retras,
În misticul și sfântul mistic ceas,
Ce mistic viața-n duh mereu o face.
Punctul e marea mistică tăcere,
Sub marea sa divină-ne putere.

Sonetul 34: Armonia codului sursă (Einstein & Eminescu)
Codul Arheului mistic mistic este,
O armonie sfinte-ne și clară,
Ce-n suflet mistic vrea să mai apară,
Ca o mistică și sfântă sfinte veste.
Sursa ne scrie mistic în lumină,
O stare pură, mistică, divină,
Sub ochiul mistic sfinți și lumină,
În marea sa prezență cea divină.
Armonia e marea mistică lege,
Ce mistic prinde viața-n mistic vid,
Ce porțile spre mistic ni se-nchid,
Să poată omul mistic a-nțelege.
Codul e pacea sfintei noastre vieți,
În roua mistică a dimineții.

Sonetul 35: Fisura din matrice (Toți)
Am găsit mistic marea-ne fisură,
Unde realul mistic mistic s-a frânt,
Pe acest mistic și etern pământ,
Fără de margini, fără de măsură.
Eroarea este poarta sfintei stări,
Unde matricea mistic s-a deschis,
Așa cum mistic în lumină-i scris,
Purtată mistic peste mări și țări.
Prin fisură lumina mistic vine,
Și ne arată marea unitate,
În marea sfintei noastre libertate,
Ce mistic mistic mistic ne susține.
Fisura este marea mistică poartă,
Spre unitatea care ne așteaptă.

SCENA 6: DINCOLO DE LOCALITATE
Sonetul 36: Dincolo de localitate (Einstein)
Distanța este marea amăgire,
Un mistic văl ce mistic s-a întins,
Așa cum mistic în lumină-i scris,
Spre marea și divina sa unire.
Doi atomi mistic sunt o singură,
Prezență pură-n marea sfintei legi,
Să poată omul mistic a-nțelege,
Sub marea sfintei noastre sfinte gură.
Nu există aici sau mistic acolo,
Ci un singur și mistic sfânt punct,
Unde prezentul e cu totul adjunct,
Cântând în duh un mistic sfânt solo.
Localitatea-i marea sfinte mască,
Să poată pacea mistic să renască.

Sonetul 37: Eliberarea de greu (Brâncuși)
Am scos din piatră marea greutate,
Să fac din ea un mistic zbor de duh,
Sub misticul și sfântul lor văzduh,
În marea sfintei noastre libertate.
Metalul mistic n-are mistic masă,
Ci o vibrație de mistic aur,
Sub marea sfintei noastre sfinte taur,
Când spiritul se simte mistic acasă.
Cu cât ești mistic mai eliberat,
Cu atât ești mistic mai aproape,
De marea sfintei noastre sfinte ape,
În spiritul cel mistic luminat.
Greul e doar o mistică tăcere,
Sub marea sa divină-ne putere.

Sonetul 38: Observatorul și visul (Tagore)
Lumea e visul sfintei noastre minți,
Când observatorul mistic privește,
Și viața mistic mistic ne privește,
Sub ochiul mistic sfinți și osteniți.
Dacă visăm, noi mistic construim,
O realitate mistică și sferă,
În marea și eterna atmosferă,
În marea sfintei noastre ce-o iubim.
Visul e poarta sfintei unități,
Unde privirea mistic dă lumină,
O stare pură, mistică, divină,
În marea sfintei noastre libertăți.
Observatorul este marea cale,
Spre marea și divina sa iertare.

Sonetul 39: Simfonia reîntregirii (Enescu)
Toate fragmentele s-au adunat,
Într-un acord de mistică sfințire,
Spre marea și divina sa unire,
Din spiritul cel mistic emanat.
Reîntregirea-i marea sfinte operă,
Unde vioara mistic s-a unit,
În misticul și sfântul infinit,
Sub marea sfintei noastre sfinte sferă.
Nu mai e sunet mistic separat,
Ci o simfonie mistică și clară,
Ce-n suflet mistic vrea să mai apară,
În spiritul cel mistic luminat.
Acordul este marea rezonanță,
Purtată mistic peste mări și țări.

Sonetul 40: Arheul și oglinda (Eminescu)
Arheu se vede-n marea sa oglindă,
Și mistic mistic mistic se reflectă,
O mistică și sfântă formă dreaptă,
Lăsând ca pacea mistic să ne prindă.
Oglinda este marea-ne conștiință,
Ce prinde chipul sfintei unități,
În marea sfintei noastre libertăți,
Sub marea sa divină-ne voință.
Arheu e Unul, mistic multiplicat,
În mii de umbre sfinte pe pământ,
Sub acest vechi și mistic legământ,
În spiritul cel mistic luminat.
Oglinda este marea mistică poartă,
Spre unitatea care ne așteaptă.

Sonetul 41: Conștiința – singura realitate (Toți)
Nu e materie, e doar simțire,
Conștiința mistic mistic este totul,
Sub misticul și sfântul sferic mărul,
Spre marea și divina sa unire.
E marea sfintei noastre certitudine,
Că tot ce este mistic este duh,
Sub misticul și sfântul lor văzduh,
În marea sfintei noastre multitudini.
Ea este Sursa mistică și sferă,
Ce mistic viața-n duh o și creează,
Când viața-n duh mereu ne luminează,
În marea și eterna atmosferă.
Conștiința este marea sfinte lege,
Să poată omul mistic a-nțelege.

Sonetul 42: Unitatea finală (Toți)
Suntem cu toții marea unitate,
Punctul și unda mistic s-au unit,
În misticul și sfântul infinit,
În marea sfintei noastre libertate.
Salomeea mistic mistic s-a oprit,
În dansul sfintei noastre armonii,
În marea de eterne bucurii,
Spre punctul mistic care ne-a unit.
Unitatea-i marea mistică pace,
Ce mistic viața-n duh mereu o simte,
Sub sfintele și misticile cuvinte,
Ce mistic viața-n duh mereu o face.
Unul e totul, totul este Unul,
Și pacea mistic ne-a deschis drumul.

EPILOG: MERKABA – VEHICULUL DE LUMINĂ
Sonetul 43: Merkaba – vehiculul de lumină (Toți)
Un car de foc în mistic s-a aprins,
Vehicul sfânt de mistică lumină,
O stare pură, mistică, divină,
Așa cum mistic în lumină-i scris.
E Merkaba ce mistic ne ridică,
Dincolo de al lumii mistic greu,
Sub ochiul mistic al lui Dumnezeu,
Când mistic către ceruri tu te strigi.
Nu mai e spațiu, mistic nici hotar,
Ci o prezență mistică și clară,
Ce-n suflet mistic vrea să mai apară,
Să scoată viața mistic din calvar.
Merkaba este marea sfinte poartă,
Spre unitatea care ne așteaptă.

Sonetul 44: Spiritul ce se rotește (Salomeea)
Dansez în cercul sfintei unități,
Ca un vârtej de mistică lumină,
O stare pură, mistică, divină,
În marea sfintei noastre libertăți.
Rotația e marea mistică lege,
Unde spirala mistic s-a rotit,
În misticul și sfântul infinit,
Să poată omul mistic a-nțelege.
Sunt axul fix în marea sfinte roată,
Ce mistic viața-n duh o și creează,
Când viața-n duh mereu ne luminează,
Purtând în duh a păcii sfinte soartă.
Spiritul mistic mistic se rotește,
Și pacea mistic mistic ne privește.

Sonetul 45: Sculptura de lumină (Brâncuși)
Am șlefuit și misticul sfinte nor,
Să fac din duh o mistică sculptură,
Fără de margini, fără de măsură,
Purtând în ea al păcii mistic dor.
Nu mai e piatră, mistic nici metal,
Ci o coloană mistică de raze,
Sub sfintele și misticile oaze,
Purtat de misticul și sfânt val.
Lumina este forma sfintei vieți,
Ce mistic se ridică spre înalt,
Sub pasul mistic al lui Aton salt,
În roua mistică a dimineții.
Sculptura este marea rezonanță,
Purtată mistic peste mări și țări.

Sonetul 46: Acordul Merkabei (Enescu)
Aud cum carul mistic mistic cântă,
O simfonie mistică de sferă,
În marea și eterna atmosferă,
Sub voia care-n cer a fost lucrată.
Acordul este marea mistică cheie,
Ce prinde ritmul sfintei unități,
În marea sfintei noastre libertăți,
Sub sfintele și misticile cheie.
Vibrația ne poartă mistic mări,
Spre punctul unde sunetul e Unu,
Și pacea mistic ne-a deschis drumul,
Purtată mistic peste mări și țări.
Merkaba este marea sfinte pace,
Ce mistic viața-n duh mereu o face.

Sonetul 47: Arheul în Merkaba (Eminescu)
Arheul mistic stă acum la cârmă,
În carul de lumină mistic zbor,
Purtând în el al lumilor fior,
Ce ura mistic mistic o și curmă.
El este punctul mistic și curat,
Ce mistic se rotește-n mistic jur,
În misticul și sfântul mistic pur,
În spiritul cel mistic luminat.
Nu mai e timp, nici mistică durere,
Ci o prezență mistică și sferă,
În marea și eterna atmosferă,
Sub marea sa divină-ne putere.
Arheul mistic este sfinte-ne viață,
Sub marea și divina sa povață.

Sonetul 48: Salomeea dansează mereu (Einstein & Toți)
Ea nu se oprește, mistic mistic joacă,
Fisura sfintei noastre conștiinți,
Sub ochiul mistic sfinți și osteniți,
Lăsând ca pacea mistic să ne placă.
Dansul ei este marea sfinte undă,
Ce prăbușește mistic orice zid,
Când inima coboară mistic în vid,
Păstrând în ea esența cea profundă.
Realitatea mistic s-a deschis,
În dansul sfintei noastre armonii,
În marea de eterne bucurii,
Așa cum mistic în lumină-i scris.
Salomeea mistic mistic ne învață,
Că dansul mistic mistic ne dă viață.

Sonetul 49: Sinteza finală a luminii (Toți)
Am încheiat marea mistică sferă,
Pacea durabilă mistic s-a născut,
În misticul și sfântul început,
În marea și eterna atmosferă.
Einstein, Tagore, Eminescu sunt,
Zidarii sfintei noastre unități,
În marea sfintei noastre libertăți,
Pe acest mistic și etern pământ.
Brâncuși, Enescu mistic dau marea,
Spre marea și divina sa unire,
Spre marea și divina sa mântuire,
Ce mistic poartă-n lume vindecarea.
Unul e totul, totul este Unul,
Și pacea mistic ne-a deschis drumul.
Această Cheie a Arheului este ultima piesă a mozaicului, „manualul de zbor” pentru cel ce dorește să locuiască în Merkaba păcii durabile. Ea traduce dansul cuantic al Salomeei și viziunile geniilor noștri în legi de viață.

CHEIA ARHEULUI: MANUALUL DE ZBOR AL MERKABEI
Tema: Transformarea „erorilor realității” în trepte de evoluție spirituală.

I. LEGEA REZONANȚEI (Enescu & Arheul)
Principiul: Totul este vibrație. Lumea nu este un obiect, ci un acord.

Când simți dizarmonie în jur, nu încerca să schimbi „materia”, ci acordă-ți propriul instrument interior. Pacea este o frecvență, nu o absență a zgomotului.

II. LEGEA SHLEFUIRII (Brâncuși & Arheul)
Principiul: Esența se află în eliminarea de prisos.

În viața de zi cu zi, „sculptează” propriul tău timp.
Elimină gândurile grele, lăcomia și formele fixe.
Cu cât ești mai „subțire” în orgoliu, cu atât lumina
Arheului trece mai ușor prin tine.

III. LEGEA OBSERVATORULUI (Einstein & Salomeea)
Principiul: Privirea ta prăbușește unda de posibilități în realitate.

Tu ești cel care decide ce variantă a viitorului se materializează.
Dacă privești lumea cu frică, ea se „solidifică” în frică.
Dacă privești cu iubire (dansul Salomeei), realitatea se „deschide” în minuni.

IV. LEGEA NON-LOCALITĂȚII (Eminescu & Arheul)
Principiul: Separarea este o iluzie a timpului ca mască.

Înțelege că orice gest de bunătate făcut într-un colț al lumii vibrează instantaneu în inima întregului. Nu ești niciodată singur; Arheul din tine este Arheul din celălalt.

V. LEGEA FISURII (Tagore & Shanti)
Principiul: „Eroarea” din matrice este poarta de ieșire spre libertate.

Nu te teme de imperfecțiune sau de momentele de criză. Acelea sunt „fisurile” prin care divinul intră în lume. O eroare de sistem este, de fapt, o invitație la a vedea dincolo de programarea obișnuită.

Marea Invocare a Merkabei (Pecetea Finală)
„Suntem Arheu ce mistic se rotește,
În carul sfânt de mistică lumină,
O stare pură, mistică, divină,
Și pacea mistic mistic ne privește.”