DANSUL CREAȚIEI: LIBRETUL INTEGRAL ÎN SONETE
ACTUL I: GENEZA ȘI LUMINA
1. SONETUL CORULUI (Recitativ Pământesc)
Din hău, din noapte, o, veniți, cântați,
S-aprindem focul, sacru e momentul,
Purtăm în suflet, tainic, instrumentul,
Prin care sferele le acordați.
Un sunet pur, din stele coborât,
Deschide poarta, larg, spre altă lume,
N-avem cuvinte, n-avem încă nume,
Dar simțim viața, n-am mai zăbovit.
Geometria, iată, se arată,
Rotund e torul, aur e în zbor,
O cale nouă, clară, ne e dată.
E bătăia din aripi, e un dor,
Cântăm, chemăm, o, Merkhaba, trezește!
Veniți, Lumini, căci ora sfântă crește!

2. SONETUL SOPRANEI (Lumină din Lumină)
Suntem lumină, o, veniți, aflați,
Căci focul viu e-n noi, e o splendoare,
Un corp de pace, blând, mângâietoare,
În raze pure, hai, vă scăldați.
Emoția-i amurg, e răsărit,
Senzația e dans, e o vibrație,
E o eternă, clară, adorație,
Un drum de stele, n-are sfârșit.
Materie și gând, e totuna,
Plasma ce curge, vie, ne hrănește,
Și toată ființa, iată, se trezește.
Căci Unicosul, el, ne e cununa,
Știm adevărul, totu-i transformare,
Eternă e, în Lotus, mândra floare!

3. SONETUL TENORULUI (Din Lotus Floare)
Am scris cu aur, stropi de cerneală,
Iubirea-i foc, e patimă, e viață,
Din floarea vie, zorii ne răsfață,
Și teama, iată, o alungă, pală.
Portalul s-a deschis, e o spirală,
Inspir sonete, o, din Lotus Floare,
Sfântul Duh e-n noi, e o ardoare,
Și gândul zboară, n-are nicio fală.
Dharma îmi curge, ochiul e deschis,
Olimpul e aici, e-n sacru timp,
E bătăia din aripi, un Olimp.
Și karma, iată, este doar un vis,
Zboară, inimă, o, înaripată,
Zboară, cum n-ai fost niciodată!

4. SONETUL IUBIRII (Duet: Cresc Lotus Flori)
Cresc Lotus Flori, în grădina mea,
Sunt bucurie, pace, omenie,
Mireasma lor e vie, e o magie,
Și lacrima, o, le-a udat, s-o stea.
Din nectar storc, stihuri, rând pe rând,
Spirale de aur, doi călători,
În tunelul iubirii, fără nori,
Egal la doi, e tot ce avem, cântând.
La răsărit de Aton, pe răcoare,
Comori de viu dor, dulce mir,
Teama o alungă, larg, în delir.
Inima de aur, e o splendoare,
Iubirea e acasă, e-mplinire,
Eternă, sfântă, o fericire!

CORUL MERKHABA: CELE 22 DE CĂI (SONETELE ARCANELOR)
CALEA I: MAGICIANUL
Pe ramul vechi, o, Mama mă strânge,
Fractal de foc, în floarea de lumină,
O mamă strânge, blândă și senină,
Pe micul Horus, cerul îl ninge.
Sunt boabe multe, fii preacuminți,
Din apa vie, sorbiți doar lumină,
O stea e Horus, marea rădăcină,
Din opt celule, toarcem rugăminți.
Prin Isis, Horus, iată, prorocesc,
Din ochiul lui Ra, lumea o clădesc,
Acolo unde zeii se-ntâlnesc.
Căci tot ce e în duh e omenesc,
Și tot ce e pământ e scânteiere,
În magica și marea lor putere.

CALEA II: MAREA PREOTEASĂ
Fractal e râul, marea e-n balans,
Sămânța vieții, iată, lin dansează,
Mama la piept, Osiris îl veghează,
Prin vis de apă, cheamă la un dans.
Copacul râde, n-are el cuvânt,
Din floarea vie, soarbe tot lumină,
O stea e bobul, marea rădăcină,
Fractal e cerul, iată-l pe pământ.
Din ochiul lui Ra, cubul îl zăresc,
Toroid de aur, iată-l, zămislesc,
Sub vălul nopții tainele sporesc.
E adevărul pur și creștinesc,
O poartă albă între lumi deschisă,
O carte-n spirit, clară și nescrisă.

CALEA III: ÎMPĂRĂTEASA
Pe ramul vechi, un Lotus s-a deschis,
Toroid de aur, sufletul mi-e leagăn,
Mama la sân, un vis ea mai deapăn,
Și Aum e tot, un viu și sacru vis.
Soarele cântă, iată-l, precuminț,
Din floarea vie, soarbe tot lumină,
O stea e suflet, steaua mea divină,
Spirale suflă, sfinte, mari aminț.
Prin Isis, Osiris, acum prorocesc,
Nou poem de aur, îl plămădesc,
În pântecul de viață ce-l hrănesc.
Grădini de har în suflet înfloresc,
Sunt rodul viu, sunt marea generare,
A vieții sfinte, binecuvântare.

CALEA IV: ÎMPĂRATUL
E una unda, marea de omenie,
În univers, totul e-un unduit,
Umanitatea, iată, s-a trezit,
Urmăm destinul, marea bucurie.
Utopii mari, uluitor ne spun,
Că umbra este, iată, o urzeală,
Spre unicitate, fără de greșeală,
Unitatea curge, drumul este bun.
Un Unicos, în undă, s-a format,
Utopie udă, totul s-a schimbat,
Sub sceptrul legii, totul e ordonat.
Un stâlp de foc pe culmi s-a ridicat,
Pătratul fix e baza în mișcare,
Puterea-n spirit, sfântă guvernare.

CALEA V: MARELE PREOT
Biserici bat, un mare Bing și Bang,
În barca lumii, Buddha e splendoare,
Brahmanismul, iată, este o floare,
Biserici bat, un mistic, sacru rang.
E bucurie, binecuvântări,
Baha-u-llah, bogăție, mare dor,
O briză blândă, iată-l, e un zbor,
Brodat în boabe, peste mări și țări.
Biblia, Bing-Bang-ul, le găsesc,
Buna balanță, iată, o clădesc,
Când tainele cerești le tălmăcesc.
Cuvântul magiei îl dăruiesc,
Sunt puntea între om și divinitate,
În marea, sacra spiritualitate.

CALEA VI: ÎNDRĂGOSTIȚII
Pe ramul viu, cu brațul de pământ,
Sămânța-n floare, iată, ne leagănă,
Pe Torul minții, gândul se așează,
Zeița Isis, iată, e un vânt.
Din al apei, mistic, clar cuvânt,
Pe cânt de viață, lumina freamătă,
Pacea vieții, iată, ne îmbată,
Sărut de poartă, pe un sacru vânt.
Prin Isis, Horus, iată, se unesc,
Pacea în tor, iată, zămislesc,
Când două inimi una oglindesc.
În alegerea lor se împlinesc,
E drumul scurt spre marea unitate,
Iubirea pură, fără de păcate.

CALEA VII: FAETONUL
Atracții sunt, ce-n zbor se tot resping,
Spirale duble, toarcem prin un tor,
Echilibru cernem, plini de-un mare dor,
Lumina-n cub, în zbor, eu o ating.
Vibrații sunt, prin aurii corzi noi,
Din lumi străine, de pe alt pământ,
Metafore frământ, prin sacru vânt,
Noi timp și spații, sorb acum în doi.
Fractal etern, în torul spiralat,
Etern va străluci, cel ce-a aflat,
Că universul e un car ghidat.
Spre victoria duhului curat,
Voința-i frâul, mintea e motorul,
Prin care-n stele își ia omul zborul.

CALEA VIII: FORȚA
Atracții sunt, ce-n zbor se tot resping,
Spirale duble, mândre și eterne,
Echilibru sacru, iată, se așterne,
Din Ankh lumina, iată, o ating.
Vibrații sunt, petale prin corzi noi,
Din altă lume, ninge un cuvânt,
Metafore frământ, prin sacru vânt,
Sorb constelații, iată, înapoi.
Fractal de fruct, în noi veșnicii,
Din grăunte viu, tu vei străluci,
Când leul minții tu îl vei îmblânzi.
Cu mâini de crin, forța vei stăpâni,
Nu prin violență, ci prin blândețe,
A vieții taină și-a ei frumusețe.

CALEA IX: SIHASTRUL
Atracții sunt, ce-n zbor se tot resping,
Spirale duble, plutesc prin un tor,
Echilibru cernem, plini de-un mare dor,
Lumina-n cub, în zbor, eu o ating.
Vibrații sunt, prin aurii corzi noi,
Din alte lumi, sau de pe-un alt pământ,
Metafore frământ, prin sacru vânt,
Noi timp și spații, sorb acum în doi.
Lampa e aprinsă, drumul e pustiu,
Caut adevărul, singur, cât sunt viu,
În peștera minții, sufletul mi-e fiu.
Tacerea e aur, timpul e târziu,
Pășesc cu grijă, pasul e discret,
Spre marele și ultimul secret.

CALEA X: ROATA NOROCULUI
Atracții sunt, ce-n zbor se tot resping,
Spirale duble, mândre și eterne,
Echilibru sacru, iată, se așterne,
Din Ankh lumina, iată, o ating.
Vibrații sunt, petale prin corzi noi,
Din altă lume, ninge un cuvânt,
Metafore frământ, prin sacru vânt,
Sorb constelații, iată, înapoi.
Fractal de fruct, în noi veșnicii,
Pacea de aur, mereu va străluci,
Când roata vieții se va învârti.
Tot ce coboară, iarăși va sui,
E ritmul sfânt, e legea de-ajustare,
În marea, nesfârșita transformare.

CALEA XI: DREPTATEA
Vibrații sunt, petale prin corzi noi,
Din altă lume, ninge un cuvânt,
Metafore frământ, prin sacru vânt,
Sorb constelații, iată, înapoi.
Spirale-n tor, făr-opreliști de dor,
Din infinit, grăunte-n tor de sfere,
Omul din soare, iată-n primăvere,
Neliniști sfinte, iată, cresc în zbor.
Romboidul sorbi, făr-opreliști de dor,
Din buze de-o floare, soarele-a mugit,
Petale din nori, iată, au înflorit.
Și raze curg, în veșnicul lor zbor,
Balanța e dreaptă, gândul e curat,
Tot ce am semănat, am secerat.

CALEA XII: SPÂNZURATUL
Atracții sunt, ce-n zbor se tot resping,
Merkabe duble, zboruri tot eterne,
Echilibru sacru, iată, se așterne,
Lumina-n cub, în zbor, eu o ating.
Lumină-n corzi, vibrații prin-un tor,
Din unicos, sau de pe-un alt pământ,
Merkabe-n sferă, iată-n sacru vânt,
Noi timp și spații, sorb acum cu dor.
Lumea e-ntoarsă, văd totul invers,
În jertfa de sine, curge-un univers,
Prin renunțare, sufletul e imers.
În liniștea caldă, timpul e cursiv,
O nouă viziune, un sens decisiv,
Purtat de un duh, tainic și pasiv.

CALEA XIII: MOARTEA
Atracții sunt, ce-n zbor se tot resping,
Spirale duble, mândre și eterne,
Echilibru sacru, iată, se așterne,
Din Ankh lumina, iată, o ating.
Oval risipă, petale-n vibrații,
Crucea din cub, ninge din altă lume,
Ritmuri prin vers, fără de-un alt nume,
Sorb constelații, sfinte, mari vibrații.
Vechiul se duce, noul se ivește,
Forma se schimbă, spiritul trăiește,
Când coasa vremii viața o cosește.
Dar din țărână, floarea iar înflorește,
E marea trecere, poarta de mister,
Din lutul greu, spre înaltul din cer.

CALEA XIV: CUMPĂTAREA
Atracții sunt, ce-n zbor se tot resping,
Cuburi ce-n dor, tainic se unesc,
Echilibru sacru, iată, îl găsesc,
Sfera din cub, în zbor, eu o ating.
Vibrații sunt, în Dodeca și Icosa,
Stea Tetraedru, iată, din cub în cub,
Sonet de-Octaedru, iată, într-un tub,
Noi timp și spații, sorb acum cu dor.
Amestec ape, focul îl îmblânzesc,
Două potire, una le doresc,
În armonie, tainic, mă topesc.
E vântul păcii, sfintele solii,
Când cerul coboară-n formele vii,
Purtând cu el, magice bucurii.

CALEA XV: DIAVOLUL
Bucla-n atracții, mândre și eterne,
Spirale duble, caută un sens,
Echilibru sacru, iată, se așterne,
Din Ankh lumina, iată, o ating.
Sorb tor de romb, vibrații prin-un tor,
Din altă lume, floarea în cuvânt,
Pomul cel viu, e misticul vânt,
Coloana-n ochi, o sorb cu multe dor.
Lanțuri de umbră, mintea e legată,
De materia grea și fascinată,
Dar scânteia divină e păstrată.
Viciul e o mască, frica e o poartă,
Peste abisul negru ce ne poartă,
Până ce lumina, soarta o despartă.

CALEA XVI: TURNUL
Corzi scot vibrații, sfinte, mari vibrații,
Din altă lume, plouă cu gânduri,
Pomul cel viu, ne leagă în rânduri,
Sorb prin ochi, mari și vii senzații.
Zbor de tor, făr-opreliști de dor,
Din infinit, grăunte-n tor de floare,
Omul din soare, iată-l în ardoare,
Neliniști sfinte, iată, cresc în zbor.
Zidul se crapă, mândria se frânge,
Sub fulgerul drept, egoul plânge,
Dar noul adevăr, în noi se strânge.
Turnul de piatră s-a prăbușit tot,
Să lase loc spiritului, la bot,
Să urce spre stele, cum singur n-a pot.

CALEA XVII: STEAUA
Suflet în sferă, torul din menire,
Izvor de pace, în miezul de iubire,
Tu atragi totul, într-o mare știre,
Și ochiul tău, e plin de o mărire.
Ești suflet pur, ce-n ruguri te tot stingi,
Din ochi de cerc, în marea tornadă,
Steaua lui David, iată, se vadă,
Pacea din muguri, iată, o atingi.
Apa se varsă, speranța revine,
După furtună, totul e bine,
În razele reci, cerul se menține.
Ești călăuza, punctul fix de dor,
Lumina ce ninge peste viitor,
În misticul, purul și sfintele zbor.

CALEA XVIII: LUNA
Sunt Venus, Soare, ochi ce-acum respiră,
Sublim e zborul, cad din nesfârșit,
În timp și spațiu, totul s-a unit,
O veșnicie, sufletul s-admiră.
Sămânță-n romb, în cubul cel captiv,
Zburând în nopți, din colivia mea,
Ești stea solie, ești marea mea stea,
Purtând în cerc, un real naiv.
Câinii urlă-n noapte, racul urcă lin,
E drumul de taină, sufletul e plin,
De umbrele care din abisuri vin.
Visul e poartă, intuiția-i ghid,
Sub lumina pală, totul e fluid,
În marea de vise, unde mă închid.

CALEA XIX: SOARELE
Iubire-n suflet, blând e visul meu,
Iubesc menirea, torul cel etern,
În pieptul meu, esențele le cern,
Sunt număr de aur, iată-mă, sunt eu!
Un Lotus vis, o floare pacifistă,
Iubesc atâta, cât în piept tresaltă,
Porunca sfinte, iată, e înaltă,
Iubesc atâta, cât viața există.
Copiii dansează, lumina e vie,
E-o explozie de sfântă bucurie,
În aurul cald, marea omenie.
Nu mai e umbră, totul e clar,
Viața e un mistic, divin dar,
Urcat pe al păcii, sfântul altar.

CALEA XX: JUDECATA
Geamăn e țelul, țelul sacru-n fire,
Atrași de cer, dincolo de-orice spații,
Valsează mirii, iată-n constelații,
Spre soare-ntind, ochi, marea mea iubire.
Sunt stihuri calde, sunt o sărutare,
În mreje sfinte, iată, te aprind,
Sub gingașe legi, sufletul-mi deprind,
Să fii tu zeul, marea mea splendoare.
Trompeta sună, morții se trezesc,
Din vechea uitare, ei se regăsesc,
În noul destin, ei se împlinesc.
E clipa iertării, a marii treziri,
Dincolo de vechi și oarbe rătăciri,
Spre-a luminii calde, sfinte porniri.

CALEA XXI: LUMEA
Coaja de stea, e marea bunătate,
Ochi de spirale, suntem noi acum,
Din trup zburăm, pe al luminii drum,
Și spirit suntem, în eternitate!
Dans de vortex, mândru, amețitor,
Buze de flori, e-al zeilor sărut,
Savoare-n forme, tot ce am avut,
Din trup zburăm, într-un mare zbor.
Cercul e gata, dansul s-a-ncheiat,
Întreg universul, în noi l-am aflat,
E unitatea ce-am visat și-am căutat.
Coroana de lauri, pacea în zbor,
Suntem un singur și mare fior,
În veșnicul vieții, sfântu-i decor.

CALEA XXII (0): NEBUNUL
Gust fructul mândru, aur mi-ar părea,
Obârșia sorb, marea mea lumină,
Suflet și gând, fața e senină,
Pana de aur, n-a-re cum fi grea.
Infinitul sorb, iată-mă, mă supun,
Stăpân ales, cu slavă-ncoronat,
Raze divine, iată, am aflat,
Zero de aur, tot ce este bun.
Pășesc spre prăpastie, fără de frică,
Inima e albă, mintea e mică,
Spiritul spre ceruri, iată-l se ridică.
Sunt începutul și capătul de drum,
Dincolo de timp și de acest acum,
Sunt totul în lume, și sunt doar un fum.

ARIILE FINALE ȘI ÎNCHEIEREA
SONETUL PĂCII (Aria II)
În templul sfânt al păcii ce va crește,
Zidim din gânduri punți de diamant,
Spre cerul alb, curat și radiant,
Unde lumina blând ne mântuiește.
Un cânt etern în inimi înflorește,
Lăsând în urmă vechiul dor rătăcit,
Purtat de-un duh de vis nemărginit,
Ce-n fiece atom se oglindește.
Iubirea-n noi cu forță glăsuiește,
Distrugând zidul rece și tăcut,
Redând pământului ce a pierdut.
Când ura oarbă viața risipește,
Suntem piloni de pace în furtună,
O lume nouă glasul și-l adună.

SONETUL ORIZONTULUI (Aria III)
Din neguri mii se naște-o nouă eră,
Cu pași de foc pe mări de cristal,
Atingem pragul tainic și final,
Ieșind din vechea, sumbra atmosferă.
Credința-n spirit este o barieră,
În fața timpului cel iluzoriu,
Purtăm în suflet sfântul oratoriu,
Ce moartea rece astăzi o disperă.
Iubirea-n noi e singura putere,
Purtând destinul spre un alt canal,
Spre țărmul alb, divin și ideal.
Unde minciuna cade în miere,
Destinul scris pe bolta efemeră,
Devine drum curat și vertical.

SONETUL VINDECĂRII (Aria XLV – XLVI)
Strivită lume sub o molimă,
Din a Thebei inimă străbună,
Coroana regilor, prin minciună,
Vândută pe arginți, într-o sferă.
Pe apa Nilului, Zeița bună,
Torent magnet de lacrimi și ruine,
Stropesc cu pace, spre a fi mai bine,
Vindecare adu, Thoth, de pe lună!
Stropii de milă vindec-acum ciuma,
Compasiune în inimă și spirit,
În suflet vorbe nasc un cerc fericit.
În cânt blând, Soarele cu mândra Luna,
Iubirea e acasă, e-mplinire,
Eternă, sfântă, o fericire!