DANSUL CREAȚIEI
Libret de Operă în Două Acte

Muzica: În stil baroc târziu sau clasic timpuriu, cu pasaje corale ample și arii da capo
Libretul: Adaptare după Salomeea Romanescu

PERSONAJE:
SOPRANA (Lumina): Voce înaltă, lirică, reprezentând conștiința trezită.

TENORUL (Grăuntele): Voce caldă, pasională, reprezentând scânteia divină în materie.

CORUL MERKHABA (Vocile Universului): Comentator mistic și motor energetic al acțiunii.

PREAMBUL
(Scena este întunecată. Se aude o singură notă joasă, susținută. Încet, o proiecție geometrică a Sămânței Vieții începe să se rotească și să crească pe fundal, luminându-se treptat în culori de curcubeu.)

1. RECITATIV ȘI COR PĂMÂNTESC
(Corul intră în scenă, mișcându-se lent, sacadat. Vocalele sunt închise la început, deschizându-se pe măsură ce lumina crește.)

CORUL:
Din hău, din noapte, o, veniți, cântați,
S aprindem focul, sacru e momentul,
Purtăm în suflet, tainic, instrumentul,
Prin care sferrele le acordați.

Un sunet pur, din stele coborât,
Deschide poarta, larg, spre altă lume,
N avem cuvinte, n avem încă nume,
Dar simțim viața, n am mai zăbovit.

Geometria, iată, se arată,
Rotund e torul, aur e în zbor,
E bătăia din aripi, e un dor,
O cale nouă, clară, ne e dată.

Cântăm, chemăm, o, Merkhaba, trezește!
Veniți, Lumini, veniți, căci ora crește!

GENEZA CURCUBEU
(Lumina de pe scenă devine orbitoare, albă, apoi se descompune într-un spectru complet de curcubeu. În centru apare SOPRANA, îmbrăcată în voaluri care reflectă culorile.)

2. ARIA SOPRANEI (Lumină din Lumină)

SOPRANA:
Suntem lumină, o, veniți, aflați,
Căci focul viu e n noi, e o splendoare,
Un corp de pace, blând, mângâietoare,
În raze pure, hai, vă scăldați.

Emoția i amurg, e răsărit,
Senzația e dans, e o vibrație,
E o eternă, clară, adorație,
Un drum de stele, n are sfârșit.

Materie și gând, e totuna,
Plasma ce curge, vie, ne hrănește,
Și toată ființa, iată, se trezește,
Căci Unicosul, el, ne e cununa.

Știm adevărul, totu i transformare,
Eternă e, în Lotus, o floare!

DANSUL ÎNTRUPĂRII
(Scena se schimbă. Pe fundal apare o grădină mistică, cu flori de lotus uriașe, stilizate. TENORUL apare, ținând o călimară de aur și o pană, scriind în aer.)

3. ARIA TENORULUI (Din Lotus Floare)

TENORUL:
Am scris cu aur, stropi de cerneală,
Iubirea i foc, e patimă, e viață,
Din floarea vie, zorii ne răsfață,
Și teama, iată, o, o alungă, pală.

Portalul s a deschis, e o spirală,
Inspir sonete, o, din Lotus Floare,
Sfântul Duh e n noi, e o ardoare,
Și gândul zboară, n are nicio fală.

Dharma îmi curge, ochiul e deschis,
Olimpul e aici, e n sacru timp,
E bătăia din aripi, un Olimp,
Și karma, iată, e doar un vis.

Zboară, inimă, o, înaripată,
Zboară, zboară, n ai fost niciodată!

4. DUET (Cresc Lotus Flori)

SOPRANA & TENORUL:
Cresc Lotus Flori, în grădina mea,
Sunt bucurie, pace, sunt omenie,
Mireasma lor e vie, e o magie,
Și lacrima, o, le a udat, s o stea.

Din nectarr storc, stihurri, rând pe rând,
Spirale de aur, doi călători,
În tunelul iubirii, o, fără nori,
Egal la doi, e tot ce avem, cântând.

La răsărit de Aton, pe răcoare,
Comori de viu dor, dulce mir,
Teama o alungă, larg, în delir,
Inima de aur, e o splendoare.

Iubirea e acasă, e mplinire,
Eternă, sfântă, o, o fericire!

Aria II: Chemarea Păcii
În templul sfânt al păcii ce va crește,
Zidim din gânduri punți de diamant,
Spre cerul alb, curat și radiant,
Unde lumina blând ne mântuiește.

Un cânt etern în inimi înflorește,
Lăsând în urmă vechiul dor rătăcit,
Purtat de un duh de vis nemărginit,
Ce n fiece atom se oglindește.

Iubirea n noi cu forță glăsuiește,
Distrugând zidul rece și tăcut,
Redând pământului ce a pierdut,
Când ura oarbă viața risipește.

Suntem piloni de pace în furtună,
O lume nouă glasul și l adună.

Aria III: Orizontul Profetic
Din neguri mii se naște o nouă eră,
Cu pași de foc pe mări de cristal,
Atingem pragul tainic și final,
Ieșind din vechea, sumbra atmosferă.

Credința n spirit este o barieră,
În fața timpului cel iluzoriu,
Purtăm în suflet sfântul oratoriu,
Ce moartea rece astăzi o disperă.

Iubirea n noi e singura putere,
Purtând destinul spre un alt canal,
Spre țărmul alb, divin și ideal,
Unde minciuna cade și încremenește n miere.

Destinul scris pe bolta efemeră,
Devine drum curat și vertical,
Spre un univers divin și ideal,
Unde minciuna piere n atmosferă.

Puterea stă în gândul ce creează,
Lumina minții doar ne ghidează.

I. CORUL MERKHABA: CELE 22 DE CĂI (I-XXII)
CALEA I: MAGICIANUL (Al vieții copac)
Pe ramul vechi, o, Mama mă strânge,
Fractal de foc, în floarea de lumină,
O mamă strânge, blândă și senină,
Pe micul Horus, cerul îl ninge.

Sunt boabe multe, fii preacuminți,
Din apa vie, sorbiți doar lumină,
O stea e Horus, marea rădăcină,
Din opt celule, toarcem rugăminți.

Valsează n floare, iată, un sonet,
Din frunze cântă, visul lui Aton,
În luntrea sfântă, luntrea lui Amon,
Iar soarele inspiră un duet.

Prin Isis, Horus, iată, prorocesc,
Din ochiul lui Ra, lumea o clădesc!

CALEA II: MAREA PREOTEASĂ (Sămânța vieții)
Fractal e râul, marea e n balans,
Sămânța vieții, iată, lin dansează,
Mama la piept, Osiris îl veghează,
Prin vis de apă, cheamă la un dance.

Copacul râde, n are el cuvânt,
Din floarea vie, soarbe tot lumină,
O stea e bobul, marea rădăcină,
Fractal e cerul, iată l pe pământ.

Valsează n pom, un tânăr, clar sonet,
Din buza lui Aton, eu viața storc,
Spre luntrea lui Amon, eu mă întorc,
E gura care gustă un duet.

Din ochiul lui Ra, cubul îl zăresc,
Toroid de aur, iată l, zămislesc!

CALEA III: ÎMPĂRĂTEASA (Unic Toroid)
Pe ramul vechi, un Lotus s a deschis,
Toroid de aur, sufletul mi e leagăn,
Mama la sân, un vis ea mai deapăn,
Și Aum e tot, un viu și sacru vis.

Soarele cântă, iată l, preacuminți,
Din floarea vie, soarbe tot lumină,
O stea e suflet, steaua mea divină,
Spirale suflă, sfinte, mari aminți.

Valsează n spirit, iată, un sonet,
Din buza lui Aton, eu viața storc,
Spre luntrea lui Amon, eu mă întorc,
Al florii suflet, iată l pe poet.

Prin Isis, Osiris, acum prorocesc,
Nou poem de aur, îl plămădesc!

CALEA IV: ÎMPĂRATUL (Unica undă)
E una unda, marea de omenie,
În univers, totul e un unduit,
Umanitatea, iată, s a trezit,
Urmăm destinul, marea bucurie.

Utopii mari, uluitor ne spun,
Că umbra este, iată, o urzeală,
Spre unicitate, fără de greșeală,
Unitatea curge, drumul este bun.

Uriașe unde, iată, se urnesc,
Spre universuri, urcă un ulcior,
Utopia unește, cu mult dor,
Și lumile în pace se găsesc.

Un Unicos, în undă, s a format,
Utopie udă, totul s a schimbat!

CALEA V: MARELE PREOT (Balada Blândeții)
Biserici bat, un mare Bing și Bang,
În barca lumii, Buddha e splendoare,
Brahmanismul, iată, este o floare,
Biserici bat, un mistic, sacru rang.

E bucurie, binecuvântări,
Baha u llah, bogăție, mare dor,
O briză blândă, iată l, e un zbor,
Brodat în boabe, peste mări și țări.

Bulele bat, blochează n Bing și Bang,
Din briza blândă, iată, am brodat,
Un drum de pace, iată, s a aflat,
Balanța bună, misticul ei rang.

Biblia, Bing Bang ul, le găsesc,
Buna balanța, iată, o clădesc!

CALEA VI: ÎNDRĂGOSTIȚII (A lui Aton Gură)
Pe ramul viu, cu brațul de pământ,
Sămânța n floare, iată, ne leagănă,
Pe Torul minții, gândul se așează,
Zeița Isis, iată, e un vânt.

Din al apei, mistic, clar cuvânt,
Pe cânt de viață, lumina freamătă,
Pacea vieții, iată, ne îmbată,
Sărut de poartă, pe un sacru vânt.

Valsează n sferă, pacea de Shalom,
Sonete desfată, Floarea de pace,
O armată n petale se preface,
În gura mândră, iată l pe Aton.

Prin Isis, Horus, iată, se unesc,
Pacea în tor, iată, zămislesc!

CALEA VII: FAETONUL (Torul Universului)
Atracții sunt, ce n zbor se tot resping,
Spirale duble, toarcem prin un tor,
Echilibru cernem, plini de un mare dor,
Lumina n cub, în zbor, eu o ating.

Vibrații sunt, prin aurii corzi noi,
Din lumi străine, de pe alt pământ,
Metafore frământ, prin sacru vânt,
Noi timp și spații, sorb acum în doi.

În vortex viu, făr o preliști de dor,
Din buze de o floare, soarele a mugit,
Petale din nori, iată, au înflorit,
Și raze curg, în veșnicul lor zbor.

Fractal etern, în torul spiralat,
Etern va străluci, cel ce a aflat!

CALEA VIII: FORȚA (Vortexul Vieții)
Atracții sunt, ce n zbor se tot resping,
Spirale duble, mândre și eterne,
Echilibru sacru, iată, se așterne,
Din Ankh lumina, iată, o ating.

Vibrații sunt, petale prin corzi noi,
Din altă lume, ninge un cuvânt,
Metafore frământ, prin sacru vânt,
Sorb constelații, iată, înapoi.

Vortex din dor, făr o preliști de dor,
Din buze de o floare, soarele a mugit,
În cub de priveliști, iată, a nflorit,
Și raze curg, în veșnicul lor zbor.

Fractal de fruct, în noi veșnicii,
Din grăunte viu, tu vei străluci!

CALEA IX: SIHASTRUL (Cubul Universului)
Atracții sunt, ce n zbor se tot resping,
Spirale duble, plutesc prin un tor,
Echilibru cernem, plini de un mare dor,
Lumina n cub, în zbor, eu o ating.

Vibrații sunt, prin aurii corzi noi,
Din alte lumi, sau de pe un alt pământ,
Metafore frământ, prin sacru vânt,
Noi timp și spații, sorb acum în doi.

În vortex viu, făr o preliști de dor,
Din buze de o floare, soarele a mugit,
Petale din nori, iată, au înflorit,
Și raze curg, în veșnicul lor zbor.

Fractal etern, în torul spiralat,
Etern va străluci, cel ce a aflat!

CALEA X: ROATA NOROCULUI (Spirala Vieții)
Atracții sunt, ce n zbor se tot resping,
Spirale duble, mândre și eterne,
Echilibru sacru, iată, se așterne,
Din Ankh lumina, iată, o ating.

Vibrații sunt, petale prin corzi noi,
Din altă lume, ninge un cuvânt,
Metafore frământ, prin sacru vânt,
Sorb constelații, iată, înapoi.

Spirale n tor, făr o preliști de dor,
Din infinit, grăunte n tor de floare,
Omul din soare, iată l în ardoare,
Neliniști sfinte, iată, cresc în zbor.

Fractal de fruct, în noi veșnicii,
Pacea de aur, mereu va străluci!

CALEA XI: DREPTATEA (Romboid din veșnicii)
Vibrații sunt, petale prin corzi noi,
Din altă lume, ninge un cuvânt,
Metafore frământ, prin sacru vânt,
Sorb constelații, iată, înapoi.

Spirale n tor, făr o preliști de dor,
Din infinit, grăunte n tor de sfere,
Omul din soare, iată n primăvere,
Neliniști sfinte, iată, cresc în zbor.

Romboidul sorbi, făr o preliști de dor,
Din buze de o floare, soarele a mugit,
Petale din nori, iată, au înflorit,
Și raze curg, în veșnicul lor zbor.

Fractal etern, în torul spiralat,
Dor de infinit, mereu a strălucit!

CALEA XII: SPÂNZURATUL (Merkaba Universului)
Atracții sunt, ce n zbor se tot resping,
Merkabe duble, zboruri tot eterne,
Echilibru sacru, iată, se așterne,
Lumina n cub, în zbor, eu o ating.

Lumină n corzi, vibrații prin un tor,
Din unicos, sau de pe un alt pământ,
Merkabe n sferă, iată n sacru vânt,
Noi timp și spații, sorb acum cu dor.

Vortex de cerc, făr o preliști de dor,
Din buze de o sferă, soarele a mugit,
Petale au înflorit, s a împlinit,
Și sfere curg, în veșnicul lor zbor.

Icosaedru, fractal de veșnicii,
Dor infinit, mereu va străluci!

CALEA XIII: MOARTEA (Ankh a Vieții)
Atracții sunt, ce n zbor se tot resping,
Spirale duble, mândre și eterne,
Echilibru sacru, iată, se așterne,
Din Ankh lumina, iată, o ating.

Oval risipă, petale n vibrații,
Crucea din cub, ninge din altă lume,
Ritmuri prin vers, fără de un alt nume,
Sorb constelații, sfinte, mari vibrații.

Sfredel și tor, făr o preliști de dor,
Din infinit, puterea pomului vieții,
Ankh de priveliști, roua dimineții,
Și raze curg, în veșnicul lor zbor.

Ankh spiralat, în noi veșnicii,
Din grăunte nou, mereu va străluci!

CALEA XIV: CUMPĂTAREA (Stele tetraedru)
Atracții sunt, ce n zbor se tot resping,
Cuburi ce n dor, tainic se unesc,
Echilibru sacru, iată, îl găsesc,
Sfera din cub, în zbor, eu o ating.

Vibrații sunt, în Dodeca și Icosa,
Stea Tetraedru, iată, din cub în cub,
Sonet de Octaedru, iată, într un tub,
Noi timp și spații, sorb acum cu dor.

Vortex de stea, făr o preliști de dor,
Din nesfârșit, tetraedru de stele,
Buze de sfere, vise s ale mele,
Și cubul curge, mândru călător.

Stea tetraedru, fractal de veșnicii,
Dor infinit, mereu va străluci!

CALEA XV: DIAVOLUL (Coloana fără sfârșit)
Bucla n atracții, mândre și eterne,
Spirale duble, caută un sens,
Echilibru sacru, iată, se așterne,
Din Ankh lumina, iată, o ating.

Sorb tor de romb, vibrații prin un tor,
Din altă lume, floarea în cuvânt,
Pomul cel viu, e misticul vânt,
Coloana n ochi, o sorb cu multe dor.

Spirale n cerc, făr o preliști de dor,
Din infinit, grăunte n tor de floare,
Ou n soare, iată n primăvere,
Neliniști sfinte, iată, cresc în zbor.

Romb spiralat, în noi veșnicii,
Pacea de aur, mereu străluci!

CALEA XVI: TURNUL (Romboid infinit)
Corzi scot vibrații, sfinte, mari vibrații,
Din altă lume, plouă cu gânduri,
Pomul cel viu, ne leagă în rânduri,
Sorb prin ochi, mari și vii senzații.

Zbor de tor, făr o preliști de dor,
Din infinit, grăunte n tor de floare,
Omul din soare, iată l în ardoare,
Neliniști sfinte, iată, cresc în zbor.

Romboidul sorbi, făr o preliști de dor,
Număr de aur, iubire n infinit,
Soare de floare, iată, s a împlinit,
Piramide gemene, în mare zbor.

Romboid de aur, în noi veșnicii,
Dor de nesfârșit, mereu străluci!

CALEA XVII: STEAUA (Ochi din tornadă)
Suflet în sferă, torul din menire,
Izvor de pace, în miezul de iubire,
Tu atragi totul, într o mare știre,
Și ochiul tău, e plin de o mărire.

Ești suflet pur, ce n ruguri te tot stingi,
Din ochi de cerc, în marea tornadă,
Steaua lui David, iată, se vadă,
Pacea din muguri, iată, o atingi.

Ești duh de pace, ești un sihastru,
Scânteia n tor, mereu se adună,
Iubirea n sferă, sfântă cunună,
Zburând ferice, pe al păcii astru.

Pacea în suflet, iată, o găsesc,
Sfântă iubire, iată, plămădesc!

CALEA XVIII: LUNA (Venus cu Soare în inimi)
Sunt Venus, Soare, ochi ce acum respiră,
Sublim e zborul, cad din nesfârșit,
În timp și spațiu, totul s a unit,
O veșnicie, sufletul s admiră.

Sămânță n romb, în cubul cel captiv,
Zburând în nopți, din colivia mea,
Ești stea solie, ești marea mea stea,
Purtând în cerc, un real naiv.

Sorb din sferă, dulce, clară veste,
În vis dansez, prin timpul ce a trecut,
Spre sursa vie, un începutut,
Acolo unde, loc și timp nu este.

Sorb primul gând, din marea ardoare,
Venus și Soare, în inimi e soare!

CALEA XIX: SOARELE (Iubesc pacea)
Iubire n suflet, blând e visul meu,
Iubesc menirea, torul cel etern,
În pieptul meu, esențele le cern,
Sunt număr de aur, iată mă, sunt eu!

Un Lotus vis, o floare pacifistă,
Iubesc atâta, cât în piept tresaltă,
Porunca sfinte, iată, e înaltă,
Iubesc atâta, cât viața există.

Arzând esențe, strop de poezie,
Simfonia sorb, prin steaua lui David,
Spiritul zboară, dincolo de vid,
Când Ra Soare, iată, ne mângâie.

Rodește n vis, o mândră Lotus Floare,
Iubesc pacea, marea mea splendoare!

CALEA XX: JUDECATA (Să și afle mirii)
Geamăn e țelul, țelul sacru n fire,
Atrași de cer, dincolo de orice spații,
Valsează mirii, iată n constelații,
Spre soare ntind, ochi, marea mea iubire.

Sunt stihuri calde, sunt o sărutare,
În mreje sfinte, iată, te aprind,
Sub gingașe legi, sufletul mi deprind,
Să fii tu zeul, marea mea splendoare.

Vârtejul sorb, și suntem rupți în două,
De ce te smulgi, și te dezlegi mereu?
Rămâi cu mine, căci sunt eu, un zeu,
Și viața curge, iată, ca o rouă.

În ceruri mirii, iată, se unesc,
Și zeul iubirii, iată l, îl găsesc!

CALEA XXI: LUMEA (De unde vii Omule?)
Coaja de stea, e marea bunătate,
Ochi de spirale, suntem noi acum,
Din trup zburăm, pe al luminii drum,
Și spirit suntem, în eternitate!

Dans de vortex, mândru, amețitor,
Buze de flori, e al zeilor sărut,
Savoare n forme, tot ce am avut,
Din trup zburăm, într un mare zbor.

Chip de suflet, pitit prin gândiri,
Din stoarse lacrimi, sfinte, ne am format,
Esența sorb, și totul s a schimbat,
Din tot ce am strâns, sfinte rânduiri.

Te alcătuiesc, din spiritul cel mare,
Suntem lumea, marea ei splendoare!

CALEA XXII (0): NEBUNUL (Raze divine în sărut)
Gust fructul mândru, aur mi ar părea,
Obârșia sorb, marea mea lumină,
Suflet și gând, fața e senină,
Pana de aur, n are cum fi grea.

Infinitul sorb, iată mă, mă supun,
Stăpân ales, cu slavă ncoronat,
Raze divine, iată, am aflat,
Zero de aur, tot ce este bun.

Floarea cea pură, viața mea întreagă,
Adorat amant, de nedespărțit,
Vis de iubire, iată, s a împlinit,
Și golul plin, inima ne o leagă.

Pace divină, în sacru sărut,
Unicosul, iată l, s a născut!

IV. PRELUDIUL AUTORULUI
CALEA XXIV: STROP DE VERS (Al florii vieții vortex)
Îmi scânteiază n mână stinsa pană,
De mi bate n ea tot gândul prin un puls,
Din suflet torul iar mi a fost expuls,
Și o nmoi în duh, în sângele din rană.

Îți scriu dar deodată sorb o lume;
Un bob puternic, într un strop de vers,
Se nghesuie să ncapă un univers,
Din care nflorește veșnicu ți nume.

Din gând în cânt, dezvăluind secretul,
Condeiul se izbește de hârtie…
Dar s a oprit c un zâmbet de mândrie.
Of, cine vrea să i poarte n sân sonetul?

Tăinuită în straie de solie,
Tristețea mea să ți ducă veselie…

V. PROLOG ÎN CER (Aton & Isis)
CALEA XXVII: SĂ ȘI AFLE MIRII (Flăcări gemene)
Geamănul e țelul sacru al firii:
Atrași de el, de dincolo de spații,
Stele n cer valsează n constelații…
Luntrea mi ia Nilu n piept, să și afle mirii.

Ca viața către soare, spre tine ntind,
Merele mi ochi de sevă amețitoare;
Orice stih îți scriu e o sărutare.
În mreje adorării prin dor te aprind.

Dulci victime ale gingașelor legi,
Dragostea cată forme nâmplătoare:
De n aș fi fost Ra, m ai fi ales oare?
De ce mă lași? Te smulgi și te dezlegi?

Rupt pe din două n vârtejul sorbirii,
Cum am să mai pot fi Zeul iubirii?

CALEA XXVIII: DE UNDE VII OMULE? (Sursa Creatoare)
Să ți spun cine ești: de unde ai exista?
Coaja stelei pe care o duci cu tine,
Sorbi esența și m ai golit de sine.
Guști viu splendoarea, bunătatea mea.

Ochi de spirale, ești privirea dragă,
Din trup zbor, dans de vortex amețitor,
Buze flori de zee ești sărutul lor,
Sânii, savoarea, forma lor întreagă.

Ești inima ce ți șchiopătă alene,
Nu nepătruns gând țesut din amăgiri,
Ești chip de suflet pitit prin gândiri,
Din stoarse lacrimi nepământene.

Cu tot ce am strâns din tine curat, Eu Zeu,
Te alcătuiesc, dar spirit îți sunt eu.

VI. PROLOG PE PĂMÂNT (Poetesa & Artistul)
CALEA XXIX: RAZE DIVINE (Poetesa)
Gust fructul, nu floarea, aur mi ar părea…
De mi cercetez obârșia luminii,
Sufletu mi, spiritu mi, gândul inimii,
Mi ar părea pana mi de mii de ori grea.

Îmi cânt nimicul din care am apărut
Și, infinitul la care mă supun,
Stăpânu mi, alesul, cu slavă ncunun:
Zeroul din raze divine n sărut.

Floarea cea mai pură a vieții mele
Ești tu n dorința de a te lăsa iubit,
Adorat, amantul de nedespărțit.
Nu doar prieten patimilor grele.

Golul plin de gânduri, visuri și de dor,
El pentru toate n veci e creator.

CALEA XXX: ÎN SCOICA MI (Artistul)
Ospăț de desfătări și sărutări,
A iubirii slavă nu i îmbuibarea,
Ci al tainei dor împletit cu așteptarea.
Duhu i sunt pe o lume făr îmbrățișări.

Te ador cu dor ce viu mereu mă nfrânge,
Cu nfrânări și chinuri, asceții ating,
Extazul; dragostea nu i vânt în catarg.
Gloabe n voie; în laț e purul sânge.

Nu ți am scris, ca ei, pe arginți sau merinde,
Cu arderi zgomotoase și măsluite;
Sonete mister din patimi pietrite.
Cu spiritul scapără l, de s aprinde.

În scoica mi ascuns, fără răsuflare,
Sunt suferința de mărgăritare.

CALEA XXXI: SUNT OGLINDIREAȚI (Actorul)
La ce mi ar mai servi duh, poezie…
De ai zbura cu ale stelei reci scântei,
Duhului dans aripile s poveri,
Zbătaia lor în ritm de simfonie.

Intenția de inima ți rostită,
E legea mi de aur pur și mare greu;
Genial tată al geniului meu.
Sunt oglindirea ți, Cosmos, ivită.

Neguri fără timp lași să ne înghită…
Din alba rîpă flacără târzie;
Crescând mister a noastră poezie,
Etern, întreaga lume fi va uimită.

De dragostea sădită n minte, ardori,
Pe ascuns, din tată, rodul din flori.

CALEA XXXII: PRIN TINE RA (Poetesa)
Ne bate primăvara în inimi portal
Misterul lumii, Ra, e în ochii tăi,
Nou soare aprindem pe vechile căi…
Din Floarea Vieții, soare Ra, fractal.

E al pleoapei tremur ori Isis flutur viu?
E mâna Ei? Sau dalbă porumbiță?
Bob roșu de zmeură i e guriță,
Trunchi zvelt cu mere e trupul mlădiu…

Prin tine înțeleg întreaga fire,
Rânduiala ntreagă din univers,
Picior dalb ce calcă apa în mers,
Șarpe ce nghițe luntrea n neștire.

Zăpezi, flori, fructe în drum se aștern,
Pe rând, supuse ritmului etern!

XXXIII. ALĂTUREA MI PE TRON (Artistul către Poetesa)
Prietenia nu ne mai dorește,
Tsunami iute i viul meu sentiment,
Iubirea munte, ocean ce pornește,
S a picurat în tot ce e cuvânt.

Iureș ce schimbă lumea în palat,
Iar tu, prințesă, prin magie vie;
Purtând un sceptru de aur, poezie,
Găseam în mine un mare mpărat.

Tu, Salomeea, dansează mi azi mie,
Cu duhul frumuseții biruitor!
Adapă mi unicul și sfântul dor;
Întregul meu regat ți l ofer țiie.

Alăturea mi pe tron în veșnicie,
Să fim noi doi o singură solie!

XXXIV. INFINIT DOR (Poetesa – Concluzia Prologului)
Eternul Ou îl schimbă în diamant;
Prin foc în tor și cubul poeziei,
Străluce viu izvorul veșniciei,
Răsună n veci sonetul în neant…

Schimb Oul în unit ochi, nestemată,
Ce arde rece n lăuntric joc;
Nu mai adoarme n mine al sursei foc.
De la crearea lumii, deodată,

Bob ce ascunde viviul esenței;
Diamant ce arde toată ntunecimea…
Taie fereastră n zid de existență,
Să intre nemurirea, sfântă lumea.

Infinit dor, iubite, pentru tine,
Iubirea curge n veșnicele vine.

ACTUL I: DIN A LUI ATON LUNTRE
XXXVIII. RA POTIR (Poetesa – Hrană pentru suflet)
Frumusețea ta în față n o privesc,
Iar ochiului de aur, vieții tale,
Și ochilor tăi, aștri sorbi de cale,
Opun geniul în care i topesc.

Ca pe un Lotus, te rup și te inspir,
Cu duhul meu, nu te sărut pe gură,
Și nu mai ești de acuma o făptură,
Ci un potir de unde sorb eu mir.

Cu forță iau acum ce îmi e drag,
Seva nu i număr, nu stă n gingășie,
Ci n jugul sfintei, naltei poezie,
Fără de pată ce ne așteaptă n prag.

Sufletul ți l sorb, prin vis, când dorm,
Gaia n are margini, cerul țărm.

SCENA 2: CREAȚIA OMULUI
XXXIX. TURNATA IUBIRE (Isis – Omul din cer)
În visul magic Ra mi a apărut,
Mi a cântat și a dansat cu mine,
Gândul zburând cu grijă printre sine,
Pe frunte i pictez blândul meu sărut.

Ne am contopit pe patul de flori,
A zburat cu aripi dulci, plângânde,
Din ale lui Isis lacrimi blânde,
V am zămislit pe Homo din zburori.

Sufletul în luntre, Ra fericit,
Isis pe lună plină, sorb eu stele,
Cânt de OM prin dans, vis liniștit,
Călătorie n visele mele.

În suflet mi a rămas o stea divină,
Cu lacrimi sfinte, iată, din lumină!

XL. DIN DORUL LACRIMILOR (Poetesa – Omul pe pământ)
În visul magic Ra mi a apărut,
Mi a cântat și a dansat cu sine,
Gândul inimă scăldat de bine,
Pe frunte i sculptez blândul meu sărut.

Viu ne am contopit pe pat din fiori,
M a pictat cu aripi dulci, plângânde,
Din ale lui Isis lacrimi blânde,
V am zămislit pe Omdor din zburori.

Sufletul în barcă, Ra e urmărit,
De Isis pe lună plină – șarpele,
Călătorie n vise, mândru vers vrăjit,
Cânt de Omdor, iată, prin sferele.

În suflet ne a turnat o stea divină,
Din zeiești lacrimi, dor de pur lumină!

XLI. ZBOARĂ, ISIS (Atun – Șarpele puterii)
Cu inima n spirit, rodesc ce nspiri,
Călător prin luntrea trasă de stele,
Prin nopți grele, într un cer de dele,
Din arsa mi inimă să ți le nșiri.

La nunta de taină, iată, sculptată,
Ne am dus Iubirea în Eternitate,
Să lege suflete îngemănate,
M ai însoțit, zburând cu mine odată.

Morții ne trag luntrea, Nilul de seacă,
Amare nopți, lui Ra ochi de nesomn,
La portal de peșteră, eu mă ntomn,
Zboară, Hathor, spre luntrea ce mă neacă.

Iubito, zboară, vino să ne salvezi,
Pân nu mă nghițe șarpele de zăpezi!

XLII. RĂSAR DIN UMBRĂ (Ra – Șarpele creator)
De al sufletelor blând glas de tace,
Mă ngâni tu Isis, vânt prin barca mea,
Aud Șarpele sorbind, ar părea,
În zori scuipat, eu iar mă voi desface!

A nopții rază blând însenina vei,
Cu ai sufletului ochi vii, de pace,
Răsai din umbra timpului ce zace,
Ca să ți simt curajul, cum pluti va ei.

Coborî iar Ra, aproape, tot mai des,
Străluce iar zâmbind peste a mea viață,
Să mi simți fiori aurii pe față,
Cu raze sărut pleoapa cu înțeles.

A ta iubire n răsărit, arată o!
Pe veci scuipat de șarpe, adorată o!

SCENA 3: DIN A LUI RA LACRIMĂ (VINDECAREA)
XLIV. AL TĂU LOCAȘ (Actorul – Puterea Jaguarului)
Iubita mea cu suflet greu, de ales,
Adânc labirint, Floarea Vieții n floare,
Flămând de al slavei duh de lovitoare,
Un minotaur într un gând succes.

Feciori eroici, pradă n tăinuire,
Toți pieiră în tainițele sumbre,
M alătur și eu mirajelor umbre,
Cobor fără de frică n înlănțuire.

Miești Ariadna, fir de plete n dor,
Ca mai mult să m ascund robit de tine,
Să nu scap din cursă, mă simt mai bine,
Al tău suflet viu, al meu locuitor.

Al tău locaș în gând mi l am ales,
Și jur că nicicând nu am să mai ies!

XLV. A PĂCII VINDECARE (Artistul – Thoth pe Lună)
Strivită lume sub o molimă,
Din a Thebei inimă străbună,
Coroana regilor, prin minciună,
Vândută pe doi trei arginți, o sferă.

Pe apa Nilului, Zeița bună,
Torent magnet de lacrimi și ruine,
Stropesc cu pace, iată, spre mai bine,
Vindecare adu, Thoth, de pe lună!

Zeița soarbe n labirint cuvântul,
A viselor zăbrele iată s rupte,
Lacrimi de zei prin vorbe iată s supte,
Zburând spre veci, pândind acum pământul.

Lumina păcii n lume nu e moartă,
Căci zeii trec de fiecare poartă!