I. Calea Originilor (Albastru Lotus)
Te-aș invita, să-ți mai aduci aminte,
De primul meu boboc din viața voastră,
Eram un fir de lotus floare-albastră,
Ce-a înflorit ca spirala-n cuvinte.

Plină de viață, îți aduci aminte,
Mirosul lui și-acum răsare-n floare,
Ce soarbe clipa cea nemuritoare,
Savoarea lui o simt ca înainte.

La Început a fost un munte mare,
La două raze-n inimi aurite,
Priveau dansând spiralele-nverzite,
Din buzele Lui Ra, o sărutare.

În cub din cerc, ea ne-a urzit o floare,
Un Lotus Albastru cu vii petale!

II. Calea Speranței (Boboc de unicos)
Ce vreau iubire, în schimbul unui vis?
Lucefere, te-aș lua în lumea mea,
Ori să mă încoronezi pe-ascuns în stea,
Pulsar, sclav fericit, din cerc promis.

În gând și-n duh sunt dragoste-n tor de foc,
Scântei din suflete-n ultim chibrit,
De parc-aș sorbi din nectarul sfințit,
De te doresc devin o stea pe loc.

Să luminez în spirit, ca sfântul cer,
Spirale ascult prin inimă-n secret,
Prin vise mă-ndeamn-o viață să te-aștept,
Simțind cum crești în tine un mister.

Ai să-mi rămâi o stea, un tor de vis,
Floarea-i boboc de unicos deschis.

III. Calea Devotamentului (Sclav fericit)
Eu îmi iubesc stăpânul, el mi-e Domnul,
De dragul lui eu am plutit prin lume,
În spirit îmi răsar boboci din spume,
De-n duhul meu îmi plânge vesel somnul.

Eu îmi iubesc stăpânii, ei mi-s Pomul,
Ce iluzia-mi cu har spartă-n vreme,
În suflet mă arde floarea ce geme,
În visul meu îmi râde preatrist Omul.

Eu îmi iubesc stăpânul, el mi-e Zeul,
Ca gândul Său eu am zburat pe Lună,
Acolo-n noapte soarta mi-e mai bună,
În dorul meu se-aprinde sprinten Eul.

Din candele de Ego, etern stinse,
Sunt Sclavul fericit, cu plete ninse!

IV. Calea Armoniei (Eu, pacea lumii)
Eu am pictat slovele-n sfântu-mi cânt,
Eu am sculptat în el cu sufletul meu
Ori spiritul ce m-a spiralat greu,
Cu patos, cu savoare din cuvânt.

Eu viu îl simt ca pe un sacru balsam,
Ce veșnic vă va spirala în dor
Spre-a vă doini din obștescul vost tor.
Pace lumii, nu doar la un neam!

Eu am speranța c-ai tăi dragi urmași
De-ți este un bun destin sortit pe plai,
Departe de a voastră gură de rai,
Fi-vor binecuvântați și uriași.

Simți, vă e din ce în ce mai greu aici,
Când semenii-au ajuns și răi și pitici?

V. Calea Rugăciunii (Picătura de lumină)
De ne sunt acum toate împotrivă,
De-mi miros bolile din al meu mănunchi,
Caut alinare, la tine-n genunchi,
La tine, Preasfânta mea Milostivă!

Noi ce ne-am oferit toată averea,
Dând-o spiralând celor săraci în dar,
Rodindu-ne un tor din pustiu altar,
Ce ne-a adus lin, lin, mângâierea.

Fii solul nost iubit spre Cel din Slavă,
Spune-I că suntem cu toții buni, drepți,
Că-i simțim iubirea adânc în piepți,
Clocotitoare, slavă, ca o lavă.

Lin am tot cântat cu toții rugăciuni,
Toarnă-mi în credință torul de minuni!

VI. Calea Înțelepciunii (Arborele cunoașterii)
Spirală se-nalță din cerc spre Olimp
În tornada vieții, din cubul vrăjit,
Fractal de vlăstar din lut plămădit,
Coroană-n oglindă, tipar făr’ de timp.

Bea sevele păcii din visul albit,
Sămânța ta poartă flori din anotimp,
Pace-n romb de flori ce mai vrea răstimp,
Să soarbă din frunză, un cerc infinit.

Al dragostei sclav Îi cere adăpost,
Să râdă, să cânte-n fericit exil,
Să toarne lin, OM Soare-n frunziș fragil,
Arbore fălos, fără Ea n-are rost.

Fii ochii minții și dorul de-a trăi,
Iubirea dă viață și dreptul de-a fi.

VII. Calea Vitalității (Arborele vieții)
Spirală se-nalță-n muguri de Olimp
În vortexul vieții, din cercul vrăjit,
Tipar de vlăstar din pământ plămădit
Coroană-n oglindă, fractal fără timp.

Bea seva plăcerii un Zeus albit,
Sămânța ta trimite dor spre Olimp,
Uniți prin romb de flori ce vor răstimp
Să guste o rază, un cer infinit.

A dragostei rază le cere-adăpost,
Să râdă, să cânte din Abstract exil,
Să toarne lin OM Soare-n frunziș fragil,
Arbore stufos fără ea n-are rost.

În fructul vieții, puterea de-a trăi,
Iubirea dă viață și dreptul de-a fi.

VIII. Calea Creației (Iubirea dă viață)
Spirală se-nalță din corzi spre Olimp
În tornada vieții, din cubul vrăjit,
Fractal de vlăstar din pământ plămădit,
Coroană-n oglindă, tipar de-anotimp.

Bea sevele păcii din visul albit,
Sămânța Ta duce spirala prin timp,
Pacea-n tor de flori, ce mai vrea răstimp,
Să guste din rază, un cerc infinit.

Al dragostei Domn Îi cere adăpost,
Să râdă, să cânte-n sacrul său exil,
Să toarne tiptil, Soare-n frunziș fragil,
Arbore sfătos, fără El n-are rost!

Din ochii minții, plăcerea de-a trăi,
Iubirea dă viață, dă dreptul de-a fi.

IX. Calea Supunerii (Al dragostei sclav)
Spirală se-nalță din boboc de-Olimp
În vortexul vieții, din cercul vrăjit,
Fractal de vlăstar din pământ zămislit,
Coroană-n oglindă, tipar de-anotimp.

Bea sevele păcii din pulsul strunit,
Sămânța ta toarnă doru-n sacru timp,
Pacea-n tor de dor ce mai vrea un răstimp,
Să soarbă din rază, un cerc infinit.

Al dragostei sclav Îi cere adăpost,
Să râdă, să cânte-n fericit exil,
Să soarbă senil, Soare-n prundiiș fragil,
Arbore stufos, fără El n-are rost.

Din ochii minții, plăcerea de-a trăi,
Iubirea dă viață, dă dreptul de-a fi.

X. Calea Reflexiei (Luna – Iubirea mă inunde!)
Nu vrei sărut de stele-nrourate,
Doar să-ți simt inima în sincronie,
Cu-al eclipsei tango, ce ți-l dau ție,
Cu strop fertil și raze nestemate!

Chiar din nimic în astă sfântă seară,
Eu luna mă cunun azi cu zenitul,
Îți nasc ce vrei, acum și infinitul,
Pot, chiar din ochi, spirale-n vară!

Aș vrea să sorb din tine tot zefirul,
Ce încă-un univers azi îl mai naște,
Inundă cerul meu ce lumini paște,
Din mine vrei să guști tot elixirul.

Din valul tău iubirea mă inunde,
Prin raza mea, ce veșnic te pătrunde!

XI. Calea Purității (Salomeea)
Iau Ideal Intenția infimă!
Isis Inundă-mă-n Iubire iarăși,
Irișii-n iatacuri intra-vor iarăși,
Sorb Iluzii infinite-n inimă!

Inspiră Iubire ispititoare
Insomnia Imensităților, ia,
Iureș, Indra, izvorul iubirii ia,
Iar Inteligenta Iluminare!

Izul ielelor izbește Ireal!
Inundă iederile interioare,
Ia-ne Incertitudinea-n izvoare,
Iertările irizează-n Ideal!

Imaculată Icoană inimii,
Ieși Ioan, Iisus Imnul izbăvirii!

XII. Calea Sacrului (Lotus Templu)
Ai sărutat, Isis Soare din lună,
Nouă petale, azur de Lotus viu,
Din munte-un Nufăr născut din pustiu,
Sărutul tău, Zeiță, mi-e arvună!

Ochii-s spirale albastre-n vânt viu,
Mă străpung ca veveriţa alună,
Ai sărutat Isis, Soare din lună,
Nouă petale, azur de lotus viu.

Buze de lumină, zeița bună,
Sărutul tău din sonet, cu vers nurliu!
Dragostea mea …iubirea ta nebună!
Cât te iubesc ca un rondel zurliu!

Ai sărutat Isis, Soare din lună,
Nouă petale, azur de Lotus viu.

XIII. Calea Nucleului (Lotus Credință)
Când din credință fac un viu nucleu,
Ce fericire îmi fulgeră-n mine,
Din care iese și-n care iar vine,
Fără odihnă chiar Bunul Dumnezeu.

Miros în vene glasul Său cel divin,
Prin orice fibră curge-n vii vibrații,
Îi simt prezența viu în respirații,
Luminând pieptu-mi cu al Său preasenin.

Stropește tandru noii noștri zori,
Suflă în norii ce-mi umbresc viu pulsar,
Chiar îmi zâmbește lin când din viu quasar,
Ce-mi crește-n suflet culege iar flori.

Nu lasă răul iar să mă înhațe,
De trist mă vede iar mă ia în brațe!

XIV. Calea Prezenței (Lotus Dumnezeu)
Când simt iubirea spirală-n nucleu,
Câtă-ncântare viu fulgeră-n mine,
Din care iese și-n care iar vine,
Făr’ de odihnă chiar bunul Dumnezeu.

I-aud în pulsu-mi glasul din Cerc divin,
Prin orice fibră curge prin vibrații,
Îl simt alături lin în respirații,
Luminând viața-mi cu al Său presenin.

Mângâie tandru noii noștri vii zori,
Suflă în norii ce îmi umbresc bolta,
Viu îmi zâmbește iar când din recolta,
Ce-mi crește-n suflet, miluiește flori.

Chiar mă îndeamnă să râd, lin să cânt,
Și nu de durere să fiu iar înfrânt.

XV. Calea Eliberării (Unicosul e Dumnezeu)
Din Negura Gaură-mi faci sfânt nucleu,
Ce bucurie iar fulgeră-n mine,
Din care iese și-n care iar vine,
Fără odihnă chiar Bunul Dumnezeu.

Miros în vene viers din Cubul divin,
Prin orice sferă iar curge-n vibrații,
Îi gust savoarea lin în respirații,
Luminând noaptea-mi cu al Său presenin.

Mângâie tandru iar noii mei zori,
Suflă în norii ce-mi sporesc Negura,
Chiar îmi zâmbește lin când din Gaura,
Ce îmi crește-n suflet culege iar flori.

Nu lasă Negura să mă înhațe,
Soare deschide și mă ia în brațe!

XVI. Calea Esenței (Eul Esența eterică)
Esența eterică energie,
Elipse-n Eul Etern e Empireu,
Everest e Egoul, e eleșteu,
Erei extraterestre Entropie.

Eul Ecou eternei existențe,
Ego experiența existenței,
Eul extaz, Elixirul esenței,
Eden Eul eternei existențe.

Exilata Eva-n emancipare,
Eneida, Epopeea Elenei,
Emanate-n euforia Evei,
Esop, Einstein, extatici, elevare!

Empireul e Eul extravertit,
Entropia Egoul extrovertit.

XVII. Calea Conștiinței (Tor de suflet)
Suflet spiralat din torul mic, acum,
Devin Sufletul cel Mare-al grației,
Legea-i gând, sunt lumina creației,
Misterul mi-l pătrund pe-al zării parfum.

Neseparabile lumini văzute,
Cu Străluciri de gând, vânt de scânteie,
Țâșniri de Tori de Duh-violacee,
Stele alb-roz-aurii, nevăzute.

Corelația de superpoziții,
Până când intră-n joc conștiința Ta,
Înțelepciunea-ți e colapsarea sa,
Colapsează-n Conștiența-n poziții.

Vibrează-n triluri, corzi prin Olimp,
Întoarcere în Pacea din sacru timp.

XVIII. Calea Sunetului (Simfonia tăcerii)
Printr-o dulce simfonie-n vii pulsari,
A mea vioară-n sacră sferă cântă,
Prin armonii, viu tor se tot avântă,
Spirale tresaltă iar printre quasari.

De harfa ce din romb gingaș cuvântă,
Sonete tot stoarce crud din tăcere,
Din jale le cântă ori din plăcere,
Pân’ ce spirala din stea ne-o frământă.

Iau iar vioara Bunului Dumnezeu,
Ce-n dans preface fecioarele-n iele,
Și-n vals preface Spiralele-n stele,
Torn suflet în ea din torul lui Ra zeu.

Din fructul vieții strune din Fractal,
Distihul și Ritm din spirale-n Portal.

XIX. Calea Rezonanței (Armonia tăcerii)
Prin rezonanță tăcerii de pulsari,
A mea chitară de dor și chin cântă,
Prin armonii din tot se tot avântă,
Sorii din duh tresaltă printre quasari.

De coarda ce din viu fruct este ruptă,
Sunete toarce din masa-n tăcere,
Din duh de vortex ori din adiere,
Din inima de polen este suptă.

Iau din Sămânța Bunului Dumnezeu,
Ce-n dans preface fecioarele-n iele,
Și-n vals preface Spiralele-n stele,
Sorb spirit din ea, pirita este zeu.

Din Floarea Vieții strune din Fractal,
Metafore și Ritm din sfere-n Portal.

XX. Calea Bunătății (Fii Surâs cald)
Fii tolerant cu toți, din a ta sferă,
Să poți să devii miez de necuvinte,
Fii ochi de Tornadă, mulțam fierbinte,
Pace să prefaci ce ți se-oferă.

Fii drăgăstos chiar de-aprind ruguri,
Vii în locaș ochi de catapetesme,
Duhu-ţi prin suflet le atinge lesne,
Steaua lui David, plesnind de mii muguri.

Fii magnet pentru toți, e-a ta menire,
Soarbe sărutări în loc de revanșă,
De le dai tuturor încă o şansă,
Sufli tuturor, sincer, fericire!

Fii ca mama cu toți, de rana plânge,
Fii Surâs cald de leac florii în sânge!

XXI. Calea Vindecării (Lacrimile Lotusului)
Lacrimile Lotusului lecuiesc,
Lacrimile lunii, leacul lumii lin,
Lacrimile Luceferii lumii lin,
Leacuri Licornilor, licori lecuiesc.

Lotusul leagănă luntrea lin, lin, lin,
Lotusu-i lumină, leagănul lumii,
Lotusu-i Licuriciul, lampa lunii,
Lotusul Lumii Luminează lin, lin.

Liniștea limpezimii li-i leac lent,
Licuriciul lacrimilor lucitor!
Lotusu-i leac, Luceafărul lucitor,
Locuință lacustră-n luntrea logos lent.

Laudă, Lotusului-n lut… lăută!
Lacrimile licornilor… laudă!

XXII. Calea Întregirii (Unirea Sufletelor)
Suntem scântei din marea de lumină,
Păstrând în duh a păcii sfinte minte,
Pe drumul mistic, cu slove sfinte,
O stare pură, mistică, divină.

Vibrăm în corzi de mistică unire,
Sub ochiul lui Ra ce mistic ne privește,
Iar viața mistic mistic ne primește,
Spre marea și divina sa iubire.

Suntem spirale-n misticul Tor viu,
Zidind din cuburi pacea pe pământ,
Sub acest vechi și mistic legământ,
Departe de al urii mistic viu.

Iubirea dă viață și dreptul de-a fi,
Pacea va mistic, mistic străluci.