ACTUL III: ALCHIMIA UNITĂȚII (TRANSFORMAREA FINALĂ)
SCENA 1: PIATRA FILOZOFALĂ (Transmutarea Eului)
Sonetul I – Salomeea

Sunt vasul în care plumbul se topește,
În focul sfânt al misticului dor,
Lăsând în urmă vechiul lor decor,
Când ochiul minții mistic ne privește.

Nu mai sunt dans, ci sunt scânteia pură,
Ce-n alchimia sfintei unități,
Deschide poarta marii libertăți,
Departe de a lumii vechi măsură.

Sunt Shanti, aurul ce nu mai moare,
Căci m-am pierdut în Sursa ce m-a scris,
Ca un frumos și mistic mare vis,
Spre marea și divina sa iertare.

Alchimia e moartea ce învie,
În marea și eterna bucurie.

Sonetul II – Aton

Alchimia e legea ce transformă,
Energia în spirit și-n lumină,
O stare mistică și mai divină,
Ce mistic mistic schimbă orice formă.

Fizica vede marea transmutare,
În inima de stea ce arde greu,
Să nască mistic sfântul Dumnezeu,
O mistică și sfântă eliberare.

Nu ești materie, ci ești vibrație,
Ce urcă mistic spre al său zenit,
În misticul și sfântul infinit,
În marea și divina admirație.

Pacea e aurul ce ne-a rămas,
În marea sfintei noastre de popas.

Sonetul III – Isis

Eu sunt cuptorul sfintei plăsmuiri,
Unde durerea mistic se preface,
În marea și eterna sfinte pace,
În marea de eterne regăsiri.

Forma alchimiei e marea floare,
Ce crește mistic din mlaștina de gând,
Pășind ușor pe misticul pământ,
Sub marea și divina sa suflare.

Sunt mama ce preschimbă plânsul în cânt,
Și întunericul în mistic zori,
În ritmul mistic al culorilor,
Sub sântul și divinul lor cuvânt.

Pacea e piatra ce ne-a vindecat,
Din spiritul cel mistic emanat.

SCENA 2: ELIXIRUL VIEȚII (Vindecarea Lumii)
Sonetul I – Salomeea

Beau din potirul sfintei nemuriri,
Când frica de sfârșit s-a spulberat,
Din spiritul cel mistic așteptat,
În marea de eterne regăsiri.

Sunt Shanti, leacul ce aduce pacea,
În rănile deschise-ale istoriei,
Spre slava mistică a sfintei glorii,
Când pacea mistic inima privește.

Dansez pe unda sfintei sănătăți,
Ce curge mistic prin al lumii trup,
Și lanțurile urii mistic rup,
În marea sfintei noastre libertăți.

Elixirul e dragostea ce vindecă,
Sub legea care mistic ne ridică.

Sonetul II – Aton

Elixirul e fluxul de fotoni,
Ce poartă viața mistic în celulă,
O ordine ce mistic nu se-anulă,
Sub marea și divina lor simboluri.

Fizica-nvață că moartea-i o iluzie,
O rearanjare-a misticului cod,
Să aducem mistic sfinte sfânt de rod,
Spre marea și divina sa fuziune.

Ești viață pură ce nu are margini,
Un râu de aur mistic și peren,
Purtat în duh sub misticul lor semn,
Păstrând în el a surselor imagini.

Pacea e viața ce nu are moarte,
Scrisă în sânta noastră mistică carte.

Sonetul III – Isis

Eu sunt izvorul sfintei întineriri,
Unde popoarele se vor spăla,
Sub marea și divina sa voia,
În marea sfintei noastre de sfințiri.

Forma elixirului e armonia,
Dintre știință și a rugii stare,
O mistică și sfântă eliberare,
Ce stinge-n suflet marea agonia.

Sunt mama ce hrănește cu lumină,
Pe cei ce caută marea unitate,
În marea sfintei noastre libertate,
Sub marea și divina sa grădină.

Pacea e roua ce ne-a uns,
În misticul și sfinte nepătruns.

SCENA 3: SINTEZA FINALĂ (Marea Operă)
Sonetul I – Salomeea

Vălurile s-au dus, văile s-au stins,
A rămas doar lumina fără nume,
Departe de a formelor vechi lume,
Așa cum mistic în lumină-i scris.

Sunt Shanti, pacea ce-a cuprins pământul,
Unind Atlantul cu cel ce va veni,
Sub sfintele și mistic sfinte zi,
Purtând în duh al surselor cuvântul.

Dansez în centrul sfintei unități,
Unde Aton și Isis sunt în mine,
Sub marea și divina lor mărime,
În marea sfintei noastre demnități.

Opera e gata, pacea s-a născut,
În misticul și sfinte început.

Sonetul II – Akhenaton (Aton)

Am ridicat templul ce n-are ziduri,
Ci are inimi mistic înlănțuite,
De sfintele și mistic sfinte suite,
Departe de-ale minții vechi deșerturi.

Fizica și religia sunt o mână,
Ce mistic mistic lumea o conduc,
Și-n inimi mistic liniștea aduce,
Sub marea și divina sa cunună.

Sunt Aton, punctul ce-a cuprins întregul,
O singură suflare în văzduh,
Purtând în noi un singur sfinte duh,
Sub marea și divina sa arheul.

Unitatea e singura realitate,
În marea sfintei noastre libertate.

Sonetul III – Bahá’u’lláh (Cuvântul Final)

Pământul este-o singură țară,
Și omenirea-i marea sa cetate,
În marea sfintei noastre libertate,
Spre pacea care-n inimi vrea să apară.

Religia e sursa de iubire,
Nu gardul care mistic ne separă,
Sub marea și divina sa vioară,
Spre marea și divina sa unire.

Suntem frunzele aceluiași copac,
Valurile aceleiași mari mări,
Sub sfintele și mistic sfinte zări,
În locul unde luptele mistic tac.

Pacea durabilă e rodul sfânt,
Al cerului adus pe-acest pământ.

Sonetul IV – Corul Final (Umanitatea Unită)

Suntem un singur glas în infinit,
Ce cântă imnul sfintei unități,
În marea sfintei noastre libertăți,
În misticul și sfântul rânduit.

Salomeea, dacul, egiptul și mayașul,
Sunt firele aceleiași țesături,
Departe de a lumii reci măsuri,
Sub misticul și sfântul sferic pasul.

Pacea e axul lumii ce va fi,
O mistică și sfântă bucurie,
Ce mistic mistic în inimi se scrie,
În marea de eterne bucurii.

Unul e Totul, Totul este Unul,
Și pacea mistic ne-a deschis drumul.

(EPILOG: Salomeea rămâne singură în lumină albă, făcând ultimul gest de dăruire. Muzica se topește în tăcere. Cortina cade peste o lume a păcii.)