ACTUL II: VALEA RESPIRAȚIEI (ALCHIMIA ȘI SUFLETUL)
SCENA 1: RESPIRAȚIA ULUIRII (Valea Căutării)
Sonetul I – Salomeea (Prima Respirație)
Trag aerul uluirii în pieptul meu,
În prima vale-a misticului drum,
Lăsând în urmă vechiul, negrul fum,
Să-l simt în mine mistic pe Dumnezeu.
Sunt uimită de tot ce s-a creat,
De atomul mic și misticul sferic,
Ce stinge-n suflet misticul întuneric,
Din spiritul cel mistic emanat.
Dansez pe margini de mistic abis,
Cu ochii mari deschiși către lumină,
O stare mistică și mai divină,
Așa cum mistic în lumină-i scris.
Uluirea e prima sfântă poartă,
Spre pacea care-n inimi ne așteaptă.
Sonetul II – Aton (Fizica Mirării)
Priviți cum materia mistic se miră,
În fața legii sfinte ce-o conduce,
Și-n inimi mistic liniștea aduce,
Sub marea și divina sa psaltire.
Fizica-nvață că uluirea-i cheia,
Ce deschide atomul spre infinit,
În misticul și sfântul rânduit,
Unde lumina mistic e scânteia.
Nu e știință fără de uimire,
În fața punctului ce mistic e tot,
Sub marea și divina sa nepot,
Spre marea și divina sa unire.
Mirarea e motorul sfintei minți,
Păstrat în duh de sfinții noștri sfinți.
Sonetul III – Isis (Respirația Formei)
Eu dau plămânilor misticul lor zbor,
Să simtă viața mistic cum pulsează,
Când viața-n duh mereu ne luminează,
Prin acest mistic și etern fior.
Forma uluirii e-o floare de jad,
Ce se deschide mistic sub soare,
O mistică și sfântă eliberare,
Sub stelele ce mistic peste noi cad.
Sunt mama ce uimește prin creație,
Orice celulă-i misticul altar,
Sub marea și divina sa har,
În marea și divina admirație.
Pacea e uluirea sfintei vieți,
În zorii sfintei noastre dimineți.
Sonetul IV – Dialog: Salomeea către Profeți
O, voi ce-ați stat în marea de tăcere,
Cum ați respirat uluirea-n pustiu?
Să nu lăsați în suflet un pustiu,
Sub marea și divina sa putere?
E uluirea-n versul lui Rumi scrisă,
Sau în tăcerea lui Buddha sub pom?
Când spiritul s-a-ntrupat mistic în om,
Și calea spre cer mistic e deschisă.
Arătați-mi dansul care ne învață,
Să fim uimiți de marea unitate,
În marea sfintei noastre libertate,
Ce-n zori de lume mistic se răsfață.
Pacea e uimirea de-a fi în duh,
Sub misticul și sfântul lor văzduh.
Sonetul V – Aton (Sinteza Științei și Mirării)
Unim uluirea cu marea știință,
Să vedem codul mistic în cristal,
Purtat în duh mereu spre cel final,
Spre marea și divina cunoștință.
Nu mai e loc de marea de îndoială,
Când uluirea mistic ne unește,
Și pacea mistic inima privește,
Sub marea și divina rânduială.
Baha’u’llah va spune că e una,
Mirarea minții și credința-n tot,
Sub marea și divina sa nepot,
Sub marea și divina sa cunună.
Aton e uluirea ce-a creat,
Din spiritul cel mistic emanat.
Sonetul VI – Isis (Modelul Social al Uimirii)
Secretăm uluirea-n marea cetate,
Unde vecinii mistic se privesc,
Sub ochii care mistic ne privesc,
În marea sfintei noastre libertate.
Dacă ne-am uimi de marea viață,
N-am mai ridica ziduri între noi,
Sub misticul și sfântul mistic ploi,
Ce-n zori de lume mistic ne răsfață.
Unitatea e marea uluire,
Că suntem ramuri dintr-un singur trunchi,
Sub marea și divina sa mănunchi,
Spre marea și divina sa unire.
Pacea e rodul sfintei mirări,
Purtată mistic peste mări și țări.
Sonetul VII – Sinteza Scenei 1 (Uluirea Finală)
Prima vale mistic mistic s-a închis,
Sub vălul uluirii de cristal,
Purtat în duh mereu spre cel final,
Așa cum mistic în lumină-i scris.
Salomeea dansează prin mister,
Purtând în ea a cerului putere,
Să facă viață din a sa tăcere,
Sub legile din sfântul, mare eter.
Suntem uimiți de marea mistică cale,
Ce ne conduce mistic spre Aton,
Sub marea și divina sa tron,
Departe de-ale lumii de mari jale.
Pacea e uluirea ce ne-a dus,
Spre misticul și sfântul soare-apus.
ACTUL II: VALEA RESPIRAȚIEI (Continuare)
SCENA 2: RESPIRAȚIA IUBIRII (Valea Iubirii)
Sonetul I – Salomeea
Inspir iubirea ca pe-un foc de stele,
În a doua vale a trezirii noastre,
Privind prin ferestrele albastre,
Să stingem marea umbră din acele.
Sunt Shanti, inima ce se deschide,
Să cuprindă tot ce este viu pe lume,
Sub legi ce n-au nici margini și nici nume,
Când sfinte porți în duh ne va deschide.
Dansez pe ritmul dragostei de Sursă,
Ce-n fiecare atom mistic pulsează,
Când viața-n duh mereu ne luminează,
Purtată mistic în a vieții cursă.
Iubirea e respirația ce leagă,
Și pacea lumii mistic să ne atragă.
Sonetul II – Aton
Iubirea e forța ce atrage sferic,
Gravitația mistică din inimi,
Să nu mai fie-n lume anonimi,
Ce stau în mistic, marele întuneric.
Fizica iubirii-i coeziunea,
Ce ține universul într-un punct,
În marea de lumină-ne adjunct,
Spre marea și divina uniunea.
Nu e știință fără de magnetul,
Ce trage mistic totul spre Unire,
Sub marea și divina sa privire,
Păstrând în el al sferelor secretul.
Iubirea e axul ce ne ține,
Sub marea și divina sa mărime.
Sonetul III – Isis
Eu sunt mama ce-n brațe vă adună,
Ca pe niște prunci de mistică lumină,
O stare mistică și mai divină,
Sub marea și divina sa cunună.
Forma iubirii-i floarea ce dă rodul,
Compasiunea mistică pe pământ,
Purtând în ea al sursei sfânt cuvânt,
Să lege mistic sfinte sfinte nodul.
Sunt potirul în care arde focul,
Ce mistic mistic viața o sfințește,
Când ochiul minții mistic ne privește,
Și mistic ne deschide mistic locul.
Pacea e iubirea sfintei mame,
Ce ne scoate din marea de foame.
Sonetul IV – Dialog: Salomeea către Rumi
O, Rumi, spune-mi cum ai respirat,
Iubirea ce transformă lutu-n aur?
Păstrând în suflet misticul tezaur,
Din spiritul cel mistic emanat.
E dansul tău o mistică rotire,
În jurul punctului ce ne-a creat,
Din spiritul cel mistic așteptat,
Spre marea și divina sa unire.
Arată-mi cum inima se topește,
În flacăra ce n-are nicio umbră,
Să nu mai fie viața mistic sumbră,
Când pacea mistic marea o privește.
Pacea e iubirea ce ne-a dus,
Spre misticul și sfântul soare-apus.
Sonetul V – Aton
Unim iubirea cu marea putere,
A științei ce vede-n duh esența,
Să simțim mistic sfinte sfinte prezența,
Ce face viață din a sa tăcere.
Dacă iubim, atomul se așază,
Într-o ordine mistică și sfântă,
Ce-n zori de lume mistic ne încântă,
Când viața-n duh mereu ne luminează.
Baha’u’llah a scris că prin iubire,
Vom construi noua civilizație,
În marea și divina admirație,
Sub marea și divina sa unire.
Aton e iubirea ce pulsează,
Și inima în duh ne luminează.
Sonetul VI – Isis
Secretăm iubirea-n fapta cea mică,
În grija pentru misticul de frate,
În marea sfintei noastre libertate,
Când inima de moarte n-are frică.
Dacă iubim, pământul înflorește,
Și pacea mistic marea o sfințește,
Sub ochiul mistic care ne privește,
Și pacea-n inimi mistic o trezește.
Unitatea e iubirea ce ne strânge,
Sub marea și divina sa suflare,
O mistică și sfântă eliberare,
Ce mistic orice barieră frânge.
Pacea e rodul sfintei dăruiri,
În marea de eterne regăsiri.
Sonetul VII – Sinteza Scenei 2
Valea Iubirii mistic s-a parcurs,
Sub vălul de șofran de pe pământ,
Sub acest vechi și mistic legământ,
Purtat în duh în a vieții curs.
Salomeea dansează pe nectarul,
Ce curge din a surselor iubire,
O mistică și sfântă mântuire,
Ce stinge-n suflet mistic mistic amarul.
Suntem iubiți de marea unitate,
Ce ne conduce mistic spre Aton,
Sub marea și divina sa tron,
În marea sfintei noastre libertate.
Pacea e iubirea ce ne-a unit,
În misticul și sfântul infinit.
SCENA 3: RESPIRAȚIA CUNOAȘTERII (Valea Cunoașterii)
Sonetul I – Salomeea
Inspir acum a cunoașterii lumină,
În a treia vale a misticului drum,
Lăsând în urmă vechiul, negrul fum,
O stare mistică și mai divină.
Sunt Shanti, mintea ce se lămurește,
În fața legii sfinte ce-o conduce,
Și-n inimi mistic liniștea aduce,
Când ochiul minții mistic ne privește.
Dansez pe cărți de mistică înțelepciune,
Să înțeleg secretul ce ne-a creat,
Din spiritul cel mistic emanat,
Spre marea și divina uniune.
Cunoașterea e respirația minții,
Păstrată-n duh de misticul de sfinții.
Sonetul II – Aton
Cunoașterea e lumina ce separă,
Adevărul de marea de iluzie,
Să facem mistic sfinte sfinte fuziune,
Spre pacea care-n inimi vrea să apară.
Fizica vede codul ce guvernează,
Mișcarea stelelor și a atomului,
Sub marea și divina sa domului,
Când viața-n duh mereu ne luminează.
Nu e știință fără de marea sete,
De a afla de ce suntem în viață,
Sub marea și divina sa povață,
Înscrise mistic mistic pe perete.
Cunoașterea e cheia ce deschide,
Tot ce e mistic mistic și ne ride.
Sonetul III – Isis
Eu sunt Sofia, marea cunoștință,
Ce-n forme mistic mistic se arată,
Să fie lumea mistic vindecată,
Sub marea și divina sfinte ființă.
Forma cunoașterii e marea geometrie,
Ce-n misticul sferic s-a depus,
Sub soarele ce mistic s-a apus,
Într-o eternă și sfântă solie.
Sunt mama ce învață prin iubire,
Secretul care mistic ne hrănește,
Când pacea mistic inima privește,
Spre marea și divina sa unire.
Pacea e cunoașterea de Sine,
În marea sfintei noastre de mărimi.
Sonetul IV – Dialog: Salomeea către Hermes
O, Hermes, stăpân al sfintei cunoașteri,
Cum ai unit tu cerul cu pământul?
Purtând în duh al surselor cuvântul,
În marea sfintei noastre renașteri.
E Kybalionul fizica ce-nvață,
Că totul este mistic și mental?
Purtat în duh mereu spre cel final,
Ce-n zori de lume mistic se răsfață.
Arată-mi dansul care ne ridică,
Spre știința care nu mai are văl,
Să vedem mistic sfinte sfinte la fel,
Când inima de cauză n-are frică.
Pacea e cunoașterea luminii,
Purtată mistic peste mări și țări.
Sonetul V – Aton
Unim cunoașterea cu marea artă,
Să facem viață din a sa tăcere,
O mistică și sfântă marea vrere,
Purtată mistic în a noastră poartă.
Dacă cunoaștem, frica se topește,
Și pacea mistic marea o sfințește,
Sub ochiul mistic care ne privește,
Și pacea-n inimi mistic o trezește.
Baha’i va spune că prin educație,
Vom șterge marea marea de neștiință,
În marea și divina cunoștință,
În marea și divina admirație.
Aton e cunoașterea ce-a fost,
În misticul și sfinte sfinte rost.
Sonetul VI – Isis
Secretăm cunoașterea în marea școală,
Unde copiii învață marea unitate,
În marea sfintei noastre libertate,
Sub marea și divina rânduială.
Dacă cunoaștem, lumea se reface,
Și nu mai suntem mistic separați,
Ca niște frați de mistic sfinte frați,
În locul unde totul mistic tace.
Unitatea e cunoașterea de Sursă,
În fiecare atom și mistic sferic,
Ce stinge-n suflet misticul întuneric,
Purtată mistic în a vieții cursă.
Pacea e rodul sfintei înțelepciuni,
Purtată mistic peste mări și țări.
Sonetul VII – Sinteza Scenei 3
Valea Cunoașterii mistic s-a închis,
Sub vălul de jad de pe pământ,
Sub acest vechi și mistic legământ,
Așa cum mistic în lumină-i scris.
Salomeea dansează pe ideea,
Că suntem scântei din marea Sursă,
Purtată mistic în a vieții cursă,
Sub legea care mistic marea o vrea.
Suntem cunoscători de marea cale,
Ce ne conduce mistic spre Aton,
Sub marea și divina sa tron,
Departe de-ale lumii de mari jale.
Pacea e cunoașterea ce ne-a dus,
Spre misticul și sfântul soare-apus.
SCENA 4: RESPIRAȚIA DETAȘĂRII (Valea Independenței)
Sonetul I – Salomeea
Inspir acum parfumul de absență,
În a patra vale a misticului zbor,
Lăsând să ardă vechiul, greul dor,
Să simt în suflet sfânta independență.
Sunt Shanti, cea ce nu mai are legături,
De pofte oarbe sau de mândru gând,
Pășind ușor pe misticul pământ,
Departe de a lumii reci măsuri.
Dansez în golul plin de bogăție,
Unde nimicul este tot ce am,
Păstrând în duh al surselor sfânt ram,
Într-o eternă și sfântă bucurie.
Detașarea e poarta spre lumină,
O stare mistică și mai divină.
Sonetul II – Aton
Detașarea e vidul din atom,
Spațiul vast în care totul joacă,
O forță mistică ce nu se pleacă,
Purtată mistic în pieptul de om.
Fizica vede cum materia-i rară,
Un nor de probabilități în zbor,
Prin acest mistic și etern fior,
Ce face frica mistic să dispară.
Nu ești posesor, ci ești un călător,
Prin universul ce se vrea privit,
În misticul și sfântul infinit,
Sub marea și divina lor decor.
Pacea e vidul ce ne-a împlinit,
În marea sfintei noastre de nesfârșit.
Sonetul III – Isis
Eu sunt mama ce dă drumul la pui,
Să zboare singuri spre înaltul cer,
Un univers de taină și mister,
Unde nu ești dator mistic nimănui.
Forma detașării e vântul de vară,
Ce trece lin prin misticul frunziș,
Pe sub al sferelor mistic tăpăniș,
Spre pacea care-n inimi vrea să apară.
Sunt cupa goală ce așteaptă ploaia,
Să fie umplută de un nou destin,
Sub cerul pur și mistic de senin,
Ce stinge-n suflet marea, vechea vpaia.
Pacea e libertatea de-a nu cere,
Sub marea și divina sa putere.
Sonetul IV – Dialog: Salomeea către Buddha
O, Buddha, tu ce-ai lăsat un regat,
Să cauți mistic marea eliberare,
O mistică și sfântă încercare,
Din spiritul cel mistic emanat.
E detașarea calea spre Nirvana,
Unde durerea mistic se topește?
Când ochiul minții mistic ne privește,
Și vindecă în suflet marea rana.
Arată-mi dansul care nu se prinde,
De nicio formă și de niciun nume,
Departe de a formelor vechi lume,
Când focul păcii-n inimi se aprinde.
Pacea e liniștea de după val,
Purtată mistic spre al său final.
Sonetul V – Aton
Unim detașarea cu marea știință,
Să fim observatori de mistic rost,
Să nu mai fie omul cum a fost,
În marea și divina cunoștință.
Dacă suntem liberi, viața radiază,
O ordine ce mistic ne conduce,
Și-n inimi mistic liniștea aduce,
Când viața-n duh mereu ne luminează.
Baha’i ne-nvață că prin dăruire,
Fără de plată și fără de mândrie,
Vom scrie-n lume marea poezie,
Spre marea și divina sa unire.
Aton e vidul ce ne-a liberat,
Din spiritul cel mistic așteptat.
Sonetul VI – Isis
Secretăm detașarea în marea mărime,
A legii care spune să nu ții,
Tot ce e lut și mistic mistic vii,
În marea sfintei noastre de înălțime.
Dacă suntem detașați, nu e război,
Căci nimeni nu mai vrea să aibă tot,
Sub marea și divina sa nepot,
Sub misticul și sfântul mistic ploi.
Unitatea e spațiul dintre noi,
Ce ne permite mistic să creștem,
Spre pacea care mistic o găsim,
Departe de-ale lumii de nevoi.
Pacea e rodul sfintei libertăți,
În marea sfintei noastre unități.
Sonetul VII – Sinteza Scenei 4
Valea Detașării mistic s-a închis,
Sub vălul de indigo de pe pământ,
Sub acest vechi și mistic legământ,
Așa cum mistic în lumină-i scris.
Salomeea dansează prin nimicul,
Ce mistic mistic este totul acum,
Purtată mistic pe al vieții drum,
Când mistic s-a deschis mistic plicul.
Suntem detașați de marea de jale,
Ce ne conduce mistic spre Aton,
Sub marea și divina sa tron,
Purtată mistic pe a noastră cale.
Pacea e vidul ce ne-a înălțat,
În misticul și sfinte neschimbat.
SCENA 5: RESPIRAȚIA UNITĂȚII (Valea Unității)
Sonetul I – Salomeea
Inspir acum a Unității rază,
În a cincea vale a misticului drum,
Unde se pierde mistic orice fum,
Și inima în duh ne luminează.
Sunt Shanti, cea ce vede marea urmă,
A sursei unice în tot ce este viu,
Să nu mai fie sufletul pustiu,
Sub legea care mistic ne-mpreună.
Dansez pe firul mistic de lumină,
Ce leagă firul de iarbă de stea,
Sub marea și divina sa vrea,
O stare mistică și mai divină.
Unitatea e respirația pură,
Ce șterge-n lume marea, vechea ură.
Sonetul II – Aton
Unitatea-i câmpul ce totul cuprinde,
O mistică și sfântă energie,
Ce prin știință mistic se scrie,
Și focul păcii-n inimi îl aprinde.
Fizica vede cum totul e legat,
Prin fire mistic mistic nevăzute,
De la galaxii la mistic atomi,
Din spiritul cel mistic emanat.
Nu suntem singuri, ci suntem un Tot,
O paradigmă-n care ne mișcăm,
Și-n artă mistic viața o pictăm,
Sub marea și divina sa nepot.
Pacea e legătura ce ne ține,
În marea sfintei noastre de mărime.
Sonetul III – Isis
Eu sunt țesătoarea sfintei unități,
Ce-mpletește mistic sufletele toate,
În marea sfintei noastre libertate,
Spre marea sfintei noastre demnități.
Forma unității e marea sferă,
Unde centrul este mistic peste tot,
Sub marea și divina sa nepot,
Sub marea și eterna atmosferă.
Sunt mama ce-și vede toți copiii,
Ca pe-o singură suflare pe pământ,
Purtând în ea al sursei sfânt cuvânt,
Sub marea și divina lor sfinții.
Pacea e unitatea de destin,
Sub cerul pur și mistic de senin.
Sonetul IV – Dialog: Salomeea către Zarathustra
O, Zarathustra, cum ai unit polii,
În flacăra ce mistic totul arde?
Purtând în duh a păcii sfinte coarde,
Sub marea și divina lor simboluri.
E unitatea pacea ce sfințește,
Lupta dintre umbră și lumină?
O stare mistică și mai divină,
Ce prin știință mistic ne privește.
Arată-mi dansul care ne adună,
Într-o singură și sfântă rânduială,
Departe de a lumii vechi greșeală,
Sub marea și divina sa cunună.
Pacea e unitatea ce ne-a dus,
Spre misticul și sfântul soare-apus.
Sonetul V – Aton
Unim unitatea cu marea știință,
Să vedem fractalul mistic în mișcare,
O mistică și sfântă eliberare,
În marea și divina cunoștință.
Dacă suntem unul, frica dispare,
Și pacea mistic marea o sfințește,
Sub ochiul mistic care ne privește,
Spre marea și divina sa iertare.
Baha’u’llah a spus că omenirea,
E un singur neam sub marea cupolă,
Purtând în noi un singur sfinte duh,
Spre marea și divina sa unire.
Aton e unitatea ce-a creat,
Din spiritul cel mistic așteptat.
Sonetul VI – Isis
Secretăm unitatea-n marea cetate,
Unde nu mai sunt mistic bariere,
O mistică și sfântă marea vrere,
În marea sfintei noastre libertate.
Dacă suntem uniți, pământul cântă,
Un imn de pace mistic și etern,
Purtat în duh în misticul matern,
Ce-n zori de lume mistic ne încântă.
Unitatea e radacina noastră,
Purtată mistic peste mări și țări,
În marea sfintei noastre de căutări,
Sub marea și divina sferă albastră.
Pacea e rodul sfintei armonii,
În marea de eterne bucurii.
Sonetul VII – Sinteza Scenei 5
Valea Unității mistic s-a închis,
Sub vălul de aur de pe pământ,
Sub acest vechi și mistic legământ,
Așa cum mistic în lumină-i scris.
Salomeea dansează-n unire,
Cu tot ce este mistic și divin,
Purtată mistic pe al vieții fin,
Spre marea și divina sa mântuire.
Suntem puncte dintr-o singură sferă,
Ce ne conduce mistic spre Aton,
Sub marea și divina sa tron,
În marea și eterna atmosferă.
Pacea e unitatea ce ne-a uns,
În misticul și sfântul neajuns.
SCENA 6: RESPIRAȚIA UIMIRII (Valea Uimirii)
Sonetul I – Salomeea
Inspir uimirea care mistic tace,
În a șasea vale a misticului drum,
Unde se stinge mistic orice fum,
Și sufletul se umple de mari pace.
Sunt Shanti, mută de marea frumusețe,
A legilor ce mistic ne guvernează,
Când viața-n duh mereu ne luminează,
În marea lor divină mistic sfețe.
Dansez pe pragul sfintei neputințe,
De a cuprinde totul prin cuvânt,
Purtând în duh al surselor sfânt gând,
În marea sfintei noastre de ființe.
Uimirea e tăcerea sfintei minți,
Păstrată-n duh de misticul de sfinți.
Sonetul II – Aton
Uimirea e cuanta ce ne scapă,
Misterul pur ce nu poate fi scris,
Purtat în duh ca mistic mistic vis,
Ce-n inimi mistic liniștea o sapă.
Fizica vede cum cu cât știm mai mult,
Cu atât uimirea mistic mistic crește,
Când ochiul minții mistic ne privește,
În marea sfintei noastre de ocult.
Nu e știință fără de marea mirare,
În fața infinitului din noi,
Sub misticul și sfântul mistic ploi,
O mistică și sfântă eliberare.
Pacea e uimirea de-a nu ști,
În marea sfintei noastre de a fi.
Sonetul III – Isis
Eu sunt misterul ce vă înfășoară,
Vălul de purpură de pe altar,
Sub marea și divina sa har,
Spre pacea care-n inimi vrea să apară.
Forma uimirii e ochiul ce privește,
Fără să judece și fără să spună,
Sub marea și divina sa cunună,
Când pacea mistic inima privește.
Sunt mama ce uimește prin tăcere,
În fața minunii ce s-a născut,
Din spiritul cel mistic cunoscut,
Sub marea și divina sa putere.
Pacea e uimirea sfintei stări,
În marea sfintei noastre de mirări.
Sonetul IV – Dialog: Salomeea către Moise
O, Moise, cum te-ai uimit de tufa arsă,
Ce mistic mistic nu se consuma?
Purtând în duh a păcii sfinte va,
Sub marea și divina lor întoarsă.
E uimirea frica de Cel Preaînalt,
Sau este pacea sfintei înțelegeri?
În marea sfintei noastre de alegeri,
Când spiritul face-un imens asalt.
Arată-mi dansul care ne oprește,
În fața sfintei noastre unități,
În marea sfintei noastre libertăți,
Când pacea mistic inima privește.
Pacea e uimirea ce ne-a dus,
Spre misticul și sfântul soare-apus.
Sonetul V – Aton
Unim uimirea cu marea știință,
Să vedem miracolul în fiecare atom,
Purtat în duh în pieptul de om,
În marea și divina cunoștință.
Dacă suntem uimiți, mândria piere,
Și pacea mistic marea o sfințește,
Sub ochiul mistic care ne privește,
Spre marea și divina sa iertare.
Baha’i va spune că prin marea uimire,
Vom regăsi respectul pentru viață,
Sub marea și divina sa povață,
Spre marea și divina sa unire.
Aton e uimirea ce-a tăcut,
În misticul și sfinte început.
Sonetul VI – Isis
Secretăm uimirea-n fapta cea divină,
A rugăciunii mistic fără cuvânt,
Pe acest mistic și etern pământ,
O stare mistică și mai divină.
Dacă suntem uimiți, pământul tace,
Într-o respectuoasă și sfântă stare,
O mistică și sfântă eliberare,
În locul unde totul mistic tace.
Unitatea e uimirea de a fi una,
Cu marea taină ce ne-a generat,
Din spiritul cel mistic emanat,
Sub marea și divina sa cunună.
Pacea e rodul sfintei mirări,
Purtată mistic peste mări și țări.
Sonetul VII – Sinteza Scenei 6
Valea Uimirii mistic s-a închis,
Sub vălul de argint de pe pământ,
Sub acest vechi și mistic legământ,
Așa cum mistic în lumină-i scris.
Salomeea dansează în extazul,
Ce mistic mistic nu se poate spune,
Purtată mistic pe al vieții nume,
Când mistic s-a deschis mistic obrazul.
Suntem uimiți de marea mistică cale,
Ce ne conduce mistic spre Aton,
Sub marea și divina sa tron,
Departe de-ale lumii de mari jale.
Pacea e uimirea ce ne-a uns,
În misticul și sfinte nepătruns.
SCENA 7: RESPIRAȚIA ANIHILĂRII (Valea Sărăciei și a Anihilării)
Sonetul I – Salomeea
Inspir acum a morții sfinte viață,
În ultima vale a misticului drum,
Unde se pierde mistic orice fum,
Și pacea mistic marea ne răsfață.
Sunt Shanti, cea ce nu mai este „eu”,
Ci este doar o picătură-n mare,
O mistică și sfântă eliberare,
Să-l simt în mine mistic pe Dumnezeu.
Dansez pe rugul sfintei anihilări,
Unde tot eul mistic s-a topit,
În misticul și sfântul infinit,
În marea sfintei noastre de mirări.
Anihilarea e ultima poartă,
Spre pacea care-n inimi ne așteaptă.
Sonetul II – Aton
Anihilarea-i punctul de lumină,
Unde materia devine Spirit pur,
Departe de al formelor contur,
O stare mistică și mai divină.
Fizica vede cum în marea fuziune,
Elementele se pierd în marea stea,
Sub marea și divina sa vrea,
Spre marea și divina uniune.
Nu ești nimic, dar ești întregul Tot,
O paradigmă-n care ne pierdem,
Și-n artă mistic viața o credem,
Sub marea și divina sa nepot.
Pacea e pierderea de mistic sine,
În marea sfintei noastre de mărimi.
Sonetul III – Isis
Eu sunt mormântul și sunt leagănul,
Unde forma mistic mistic se întoarce,
Când fusul mistic timpul îl mai toarce,
Să facă pacea mistic mândrul.
Forma anihilării e marea tăcere,
A mării ce a înghițit râul,
Să lege mistic sfântul și sfinte grâul,
Sub marea și divina sa putere.
Sunt mama ce primește înapoi,
Tot ce a mistic mistic zămislit,
În misticul și sfântul infinit,
Sub misticul și sfântul mistic ploi.
Pacea e moartea eului mic,
Sub marea și divina sfinte plic.
Sonetul IV – Dialog: Salomeea către Mohamed
O, Mohamed, cum te-ai pierdut în Peșteră,
Să auzi vocea care mistic cheamă?
Purtând în duh a păcii sfinte teamă,
Sub marea și divina lor atmosferă.
E anihilarea Islamul ce-nvață,
Supunerea totală către Unul?
Purtată mistic pe al vieții drumul,
Ce-n zori de lume mistic se răsfață.
Arată-mi dansul care ne topește,
În voia care mistic ne conduce,
Și-n inimi mistic liniștea aduce,
Când pacea mistic inima privește.
Pacea e moartea ce ne-a dus,
Spre misticul și sfântul soare-apus.
Sonetul V – Aton
Unim anihilarea cu marea știință,
Să vedem entropia ce se-ntoarce,
Când viața mistic viața o mai toarce,
În marea și divina cunoștință.
Dacă pierim ca ego, viața crește,
Într-o prezență mistică și sfântă,
Ce-n zori de lume mistic ne încântă,
Când pacea mistic marea o privește.
Baha’i ne spune că prin marea moarte,
A patimilor ce ne-au separat,
Vom fi de marea Sursă mistic așteptat,
În marea sfintei noastre sfinte carte.
Aton e totul după ce nu mai ești,
În marea sfintei noastre de povești.
Sonetul VI – Isis
Secretăm anihilarea în marea iubire,
Ce se jertfește mistic pentru toți,
Să scoți din sunet marea ta putere,
Spre marea și divina sa unire.
Dacă murim pe sine, viața naște,
O pace care nu mai poate pieri,
Ce mistic mistic marea va veghea,
Spre sfintele și mistic sfinte paște.
Unitatea e pierderea în Sursă,
În fiecare atom și mistic sferic,
Ce stinge-n suflet misticul întuneric,
Purtată mistic în a vieții cursă.
Pacea e rodul sfintei anihilări,
În marea sfintei noastre de mirări.
Sonetul VII – Sinteza Scenei 7
Valea Anihilării mistic s-a închis,
Sub vălul de cristal de pe pământ,
Sub acest vechi și mistic legământ,
Așa cum mistic în lumină-i scris.
Salomeea a dispărut în dansul,
Ce mistic mistic este sursa acum,
Purtată mistic pe al vieții drum,
Când mistic s-a terminat avansul.
Suntem doar Sursă pe a noastră cale,
Ce ne conduce mistic spre Aton,
Sub marea și divina sa tron,
Departe de-ale lumii de mari jale.
Pacea e Totul ce ne-a uns,
În misticul și sfinte nepătruns.