Actul al II -lea
Preludiu – Corul triadic

LXXIV. Albastru Lotus (Corul triadic)
Te-aș invita să-ți mai aduci aminte,
De primul bobocel din viața voastră,
Eram un fir de lotus, floare-albastră,
Ce-a înflorit prin misticile cuvinte.

Plină de viață, îți aduci aminte,
Mirosul lui și astăzi mistic floare,
Ce soarbe clipa sfintei nemuritoare,
Savoarea lui o simt ca înainte.

La început a fost un munte mare,
La două raze-n inimi aurite,
Priveau dansând spiralele-nverzite,
Din buzele lui Ra, o sărutare.

În cub din cerc ea ne-a urzit o floare,
Un Lotus viu, cu mistică splendoare.

LXXV. Boboc de unicos
Ce vreau, iubire, schimbul unui vis?
Lucefere, te-aș lua în lumea mea,
Sau m-ai încorona pe-ascuns în stea,
Pulsar fericit sclav, în cerc promis.

În gând și-n duh sunt mistic tor de foc,
Scântei din suflet, ultimul chibrit,
De parc-aș sorbi nectarul cel sfințit,
De te doresc, devin o stea pe loc.

Să luminez în spirit, sfântul cer,
Spirale ascult mistic prin inimă,
Prin vise viața mistic să mă țină,
Simțind cum crești în sine un mister.

Ai să-mi rămâi o stea în tor de vis,
Floarea e-un boboc mistic și deschis.

LXXVI. Sclav fericit
Eu îmi iubesc stăpânul, el mi-e Domnul,
De dragul lui plutit-am mistic prin lume,
În spirit cresc bobocii sfinți din spume,
De-n duhul meu îmi plânge vesel somnul.

Eu îmi iubesc stăpânii, ei mi-s Pomul,
Ce iluzia-mi mistic a spart în vreme,
În suflet arde floarea care geme,
În visul meu îmi râde mistic Omul.

Eu îmi iubesc stăpânul, el mi-e Zeul,
Ca gândul Său zburat-am mistic pe Lună,
Acolo-n noapte soarta e mai bună,
În dorul meu se-aprinde mistic Eul.

Din candele de Ego, mistic stinse,
Sunt Sclav fericit, cu pletele ninse.

LXXVII. Eu, pacea lumii
Pictat-am mistic slovele în cânt,
Sculptat-am tot cu mistic sufletul meu,
Ori spiritul ce m-a rotit din greu,
Cu patos sfânt din sfintele cuvânt.

Eu viu îl simt ca pe un sacru balsam,
Ce veșnic va roti în misticul dor,
Spre-a vă doini din mistic, surdul tor,
Pace la lumi, nu mistic doar la neam.

Eu am speranța că ai tăi urmași,
De-ți este un bun destin sortit de plai,
Departe de acest mistic colț de rai,
Fi-vor mistic sfinți, buni și uriași.

Simți, vă este din ce în ce mai greu,
Căci semenii s-au mistic dus spre rău.

LXXVIII. Picătura de lumină
De ne sunt astăzi toate-mpotrivă,
De-mi miros bolile din al meu mănunchi,
Caut alinare mistic în genunchi,
La tine, Preasfântă Milostivă.

Noi ce ne-am oferit marea avere,
Dând-o mereu la sfinții cei săraci,
Rodind un tor din misticul altar,
Ce ne-a adus mistică mângâiere.

Fii solul nostru mistic spre Slavă,
Spune-I că suntem buni și că suntem drepți,
Că-I simțim iubirea mistică în piepți,
Clocotitoare mistic ca o lavă.

Cântat-am sfinte mistic rugăciuni,
Toarnă-mi în suflet torul de minuni.

LXXIX. Arborele cunoașterii
Spirală urcă mistic spre Olimp,
În tornada vieții, mistic vrăjit,
Vlăstar fractal din pământ plămădit,
Coroană-n oglindă, tipar făr-de timp.

Bea sevele păcii din visul albit,
Sămânța poartă flori din anotimp,
Pace în romb ce vrea un scurt răstimp,
Să soarbă din frunză cer infinit.

Al dragostei sclav cere un adăpost,
Să râdă, să cânte-n misticul exil,
Să toarne mistic Soare-n ram fragil,
Fără de Ea, copacul n-are rost.

Fii ochii minții, dorul de-a trăi,
Iubirea dă mistic dreptul de-a fi.

LXXX. Arborele vieții
Spirală urcă mistic spre Olimp,
În vortexul vieții, mistic vrăjit,
Vlăstar fractal din pământ plămădit,
Coroană-n oglindă, tipar făr-de timp.

Bea seva plăcerii un Zeus albit,
Sămânța duce dorul spre Olimp,
Uniți prin flori ce vor un scurt răstimp,
Să guste o rază, cer infinit.

A dragostei rază cere-adăpost,
Să râdă, să cânte-n misticul exil,
Să toarne mistic Soare-n ram fragil,
Arbore stufos, făr-Ea n-are rost.

În fructul vieții, forța de-a trăi,
Iubirea dă mistic dreptul de-a fi.

LXXXI. Iubirea dă viață
Spirală urcă mistic spre Olimp,
În tornada vieții, mistic vrăjit,
Vlăstar fractal din pământ plămădit,
Coroană-n oglindă, tipar de anotimp.

Bea sevele păcii din visul albit,
Sămânța duce mistic dor prin timp,
Pacea în tor ce vrea un scurt răstimp,
Să guste din rază, cer infinit.

Al dragostei Domn cere un adăpost,
Să râdă, să cânt-n sacrul său exil,
Să toarne Soare-n frunzișul fragil,
Arbore sfătos, făr-El n-are rost.

Din ochii minții, pofta de-a trăi,
Iubirea dă mistic dreptul de-a fi.

LXXXII. Al dragostei sclav
Spirală urcă mistic spre Olimp,
În vortexul vieții, mistic vrăjit,
Vlăstar fractal din pământ zămislit,
Coroană-n oglindă, tipar de anotimp.

Bea sevele păcii din pulsul strunit,
Sămânța toarnă dor în sacru timp,
Pacea în tor ce vrea un scurt răstimp,
Să soarbă din rază, cer infinit.

Al dragostei sclav cere un adăpost,
Să râdă, să cânt-n sclavul său exil,
Să soarbă mistic Soare-n prund fragil,
Arbore stufos, făr-El n-are rost.

Din ochii minții, pofta de-a trăi,
Iubirea dă mistic dreptul de-a fi.

LXXXIII. Luna – Iubirea mă inunde!
Nu vrei sărut de stele înrourate,
Doar inima să simți în sincronie,
Cu al eclipsei tango dat de mie,
Cu strop fertil și raze nestemate.

Din nimicul sfânt în această seară,
Eu, Luna, mă cunun azi cu zenitul,
Îți nasc ce vrei, și mistic infinitul,
Pot chiar din ochii tăi spirale-n vară.

Aș vrea să sorb din tine tot zefirul,
Ce încă-un univers mistic îl naște,
Inundă cerul meu ce lumini paște,
Din mine vrei să guști tot elixirul.

Din valul tău iubirea mă inunde,
Prin raza mea ce veșnic te pătrunde.

LXXXIV. Salomeea (Inundă-mă-n Iubire)
Iau Ideal Intenția infimă,
Isis inundă-mă în mistic dor,
Irișii-n iatac mistic s-or cobor,
Sorb Iluzii sfinte mistic în inimă.

Inspiră iubiri ce sunt ispititoare,
Imensitatea nopții mistic ia,
Iureș, Indra, mistic iubirea ia,
Iar Inteligenta mistică-n Soare.

Izul ielelor mistic și ireal,
Inundă iederi mistic interioare,
Ia Incertitudinea din izvoare,
Iertarea irizează mistic în Ideal.

Imaculată icoană-n marea lume,
Hristos s-aducă mistic sfinte nume.

LXXXV. Lotus Templu
Ai sărutat, Isis, Soare din lună,
Nouă petale, azur de Lotus viu,
Nufăr zămislit mistic din pustiu,
Sărutul tău, Zeiță, e-arvună.

Ochii-s spirale-n vântul cel zglobiu,
Mă străpung mistic, tainic ca alună,
Ai sărutat, Isis, Soare din lună,
Nouă petale, azur de Lotus viu.

Buze de lumină, Zeiță bună,
Sărutul tău din stih mistic nurliu,
Iubirea ta e mistică nebună,
Te iubesc mistic, tainic și zurliu.

Ai sărutat, Isis, Soare din lună,
Nouă petale, azur de Lotus viu.

LXXXVI. Lotus Credință
Când din credință fac un mistic nucleu,
Ce fericire fulgeră în mine,
Din care iese și în care vine,
Fără odihnă, Bunul Dumnezeu.

Miros în vene glasul Său divin,
Prin orice fibră curge în vibrații,
Îi simt prezența sfintei-n respirații,
Luminând pieptul cu cel preasenin.

Stropește tandru noi și mistic zori,
Suflă în nori ce umbresc un pulsar,
Și îmi zâmbește mistic din quasar,
Când din al sufletului mistic flori.

Nu lasă răul mistic să mă-nhațe,
De sunt trist, El mă ia mistic în brațe.

LXXXVII. Lotus Dumnezeu
Când simt iubirea mistic în nucleu,
Câtă-ncântare fulgeră în mine,
Din care iese și în care vine,
Fără odihnă, Bunul Dumnezeu.

Aud în puls tot glasul Său divin,
Prin orice fibră curge prin vibrații,
Îl simt alături mistic în respirații,
Luminând viața-mi cu cel preasenin.

Mângâie tandru noi și mistic zori,
Suflă în norii ce umbresc o boltă,
Viu îmi zâmbește mistic din recoltă,
Când crește-n suflet mistic sfinte flori.

Mă îndeamnă mistic mistic să mai cânt,
Să nu fiu mistic mistic în mormânt.

LXXXVIII. Unicosul e Dumnezeu
Din gaura neagră faci mistic nucleu,
Ce bucurie fulgeră în mine,
Din care iese și în care vine,
Fără odihnă, Bunul Dumnezeu.

Miros în vene sfinte din Cub divin,
Prin orice sferă curge în vibrații,
Îi gust savoarea mistic în respirații,
Luminând noaptea cu cel preasenin.

Mângâie tandru noi și mistic zori,
Suflă în norii ce sporesc negura,
Viu îmi zâmbește mistic din gaura,
Ce crește-n suflet, culegând sfinte flori.

Nu lasă negura să mă înhațe,
Soare deschide și mă ia în brațe.

LXXXIX. Eul (Esența eterică)
Esența eterică e energie,
Elipse-n Eul Etern e Empireu,
Everest e Egoul, e eleșteu,
Erei de mistică mistic entropie.

Eul, ecou al mistic-existențe,
Ego, experiența de-existență,
Eul, extazul sfintei de esență,
Edenul mistic al sfintei-existențe.

Eva exilată-n emancipare,
Eneida, Epopeea Elenei,
Emanate-n euforia Evei,
Esop, Einstein, mistică elevare.

Empireul e mistic extravertit,
Entropia e-Egoul extrovertit.

XC. Tor de suflet
Suflet purtat în mistic torul mic,
Devin Sufletul Mare al grației,
Legea-i gând, sunt marea creației,
Misterul îl pătrund, mistic nimic.

Lumini neseparate și văzute,
Luciri de gând, un vânt de scânteie,
Țâșniri de Tori de Duh violacee,
Stele aurii, sfinte și nevăzute.

Marea corelație-n poziții,
Până când intră mistic conștiința Ta,
Înțelepciunea-i colapsarea sa,
În conștiență, mistic în poziții.

Vibrează-n triluri mistic în Olimp,
Întoarcere în Pacea din sacru timp.

XCI. Simfonia tăcerii
Prin simfonie-n mistic vii pulsari,
A mea vioară-n sferă mistic cântă,
Prin armonii, un mistic tor se-avântă,
Spiralele tresaltă prin quasari.

De harfa ce din romb mistic cuvântă,
Sonete stoarce mistic din tăcere,
Din jale cântă mistic din plăcere,
Până spirala mistic ne frământă.

Iau vioara sfintei, de Dumnezeu,
Ce în dans preface sfintele iele,
Și în vals preface mistic sfinte stele,
Suflet în ea torn mistic, de la Ra zeu.

Din fructul vieții mistic fractal rar,
Distihul și Ritmul sunt în Portal.

XCII. Armonia tăcerii
Prin rezonanță-n mistic vii pulsari,
A mea chitară de dor mistic cântă,
Prin armonii din tot se tot avântă,
Sorii din duh tresaltă prin quasari.

De coarda ce din mistic fruct e ruptă,
Sunete toarce mistic din tăcere,
Din duh de vortex, mistică-adiere,
Din inimă de polen este suptă.

Iau din sămânța sfintei, de Dumnezeu,
Ce în dans preface sfintele iele,
Și în vals preface mistic sfinte stele,
Sorb spirit din ea, mistic este zeu.

Din Floarea Vieții mistic fractal rar,
Metafora și Ritmul sunt în Portal.

XCIII. Fii Surâs cald tuturor
Fii tolerant cu toți din marea sferă,
Să poți să fii mistic miez de necuvinte,
Fii ochi de tornadă, mulțumesc fierbinte,
Pace să prefaci mistic ce ți se-oferă.

Fii drăgăstos cu toți, chiar de-aprind ruguri,
Vii în locaș, ochi de sfinte altare,
Duhul tău prin suflet are alinare,
Steaua lui David mistic dând noi muguri.

Fii magnet la toți, marea ta menire,
Soarbe sărutări mistic ca revanșă,
De le dai la toți mistic încă-o șansă,
Sufli tuturor mistică fericire.

Fii ca mama când marea rană plânge,
Fii Surâs cald de leac mistic în sânge.

XCIV. Lacrimile Lotusului
Lacrimile sfintei mistic lecuiesc,
Lacrimile lunii, leacul lumii lin,
Lacrimile sfintei mistic sunt un chin,
Licornilor licori mistic lecuiesc.

Lotusul leagănă luntrea mistic lin,
Lotusul lumină, leagăn de-o lume,
Lotusul licurici, mistic sfinte nume,
Lotusul lumii luminează lin.

Liniștea limpezimii-i un leac lent,
Licuriciul sfintei mistic lucitor,
Lotusul e leac mistic lucitor,
Locuința luntrii, mistic logos lent.

Laudă sfintei mistic din lăută,
Lacrimile sfintei mistic laudă.

LXXIV. Albastru Lotus
Te-aș invita, să-ți mai aduci aminte,
De primul meu boboc din viața voastră,
Eram un fir de lotus floare-albastră,
Ce-a înflorit ca spirala-n cuvinte.
Plină de viață, îți aduci aminte,
Mirosul lui și-acum răsare-n floare,
Ce soarbe clipa cea nemuritoare,
Savoarea lui o simt ca înainte.
La Început a fost un munte mare,
La două raze-n inimi aurite,
Priveau dansând spiralele-nverzite,
Din buzele Lui Ra, o sărutare.
În cub din cerc, ea ne-a urzit o floare,
Un Lotus Albastru cu vii petale!

LXXV. Boboc de unicos
Ce vreau iubire, în schimbul unui vis?!
Lucefere, te-aș lua în lumea mea,
Ori să mă încoronezi pe-ascuns în stea,
Pulsar, fericit sclav, nins din cerc promis.
În gând și-n duh sunt dragoste–n tor de foc,
Scântei din suflete-n ultimul chibrit,
De parc-aș sorbi din cub nectar sfințit,
De te doresc devin o stea-n vis pe loc.
Să luminez în spirit, ca sfântul cer,
Spirale ascult prin inimă-n secret,
Prin vise mă-ndeamn-o viață să te-aștept,
Simțind cum crești în sine un viu mister.
Ai să-mi rămâi poate o stea tor de vis,
Floarea -i boboc de unicos larg deschis.

LXXVI. Sclav fericit
Eu îmi iubesc stăpânul, el mi-e Domnul,
De dragul lui eu am plutit prin lume,
În spirit îmi răsar boboci din spume,
De-n duhul meu îmi plânge vesel somnul.
Eu îmi iubesc stăpânii, ei mi-s Pomul,
Ce iluzia-mi cu har spartă-n vreme,
În suflet mă arde floarea ce geme,
În visul meu îmi râde preatrist Omul.
Eu îmi iubesc stăpânul, el mi-e Zeul,
Ca gândul Său eu am zburat pe Lună,
Acolo-n noapte soarta mi-e mai bună,
În dorul meu se-aprinde sprinten Eul,
Din candele de Ego, etern stinse,
Sunt Sclavul fericit, cu plete ninse!

LXXVII. Eu, pacea lumii
Eu am pictat slovele-n vers şi-n sfânt cânt,
Eu am sculptat în el cu sufletul meu
Ori spiritul ce m-a spiralat din greu
Cu patos, cu savoare din sfănt cuvânt.
Eu viu îl simt ca pe un sacru balsam,
Ce veșnic vă va spirala în viu dor
Spre-a vă doini din obștescul vost surd tor.
Pace pentru lumea toată, nu doar neam!
Eu am speranța c-ai tăi preadragi urmași
De-ți este un bun destin sortit de plai
Departe de a voastră gură de rai,
Fi-vor binecuvântați, buni și uriași.
Simți, vă e din ce în ce mai greu pe-aici,
Căci semenii-au ajuns și răi și pitici?!
LXXVIII. Picătura de lumină
De ne sunt acum toate împotrivă,
De-mi miros bolile din al meu mănunchi,
Caut alinare, la tine-n genunchi,
La tine, Preasfânta mea Milostivă!
Noi ce ne-am oferit toată averea,
Dând-o spiralând celor săraci.în dar,
Rodindu-ne un tor din pustiu altar,
Ce ne-a adus lin, lin, lin mângâierea,
Fii solul nost iubit spre Cel din Slavă,
Spune-I că suntem cu toții buni și drepți,
Că-i simțim iubirea Lui adânc în piepți ,
Clocotitoare, slavă, ca o lavă.
Lin am tot cântat cu toții rugăciuni,
Toarnă-mi în credință torul de minuni!

LXXIX. Arborele cunoașterii
Spirală se-nalță din cerc spre Olimp
În tornada vieții, din cubul vrăjit,
Fractal de vlăstar din pământ plămădit
Coroană-n oglindă, tipar făr’ de timp.
Bea sevele păcii din visul albit,
Sămânța ta poartă flori din anotimp,
Pace-n romb de flori ce mai vrea un răstimp
Să soarbă din frunză, un cerc infinit.
Al dragostei sclav Îi cere adăpost,
Să râdă, să cânte-n fericit exil
Să toarne lin, OM Soare-n frunziș fragil
Arbore fălos, fără Ea n-are rost,
Fii ochii minții și dorul de-a trăi,
Iubirea dă viață și dreptul de-a fi.

LXXX. Arborele vieții
Spirală se-nalță-n muguri de Olimp
În vortexul vieții, din cercul vrăjit,
Tipar de vlăstar din pământ plămădit
Coroană-n oglindă, fractal fără timp.
Bea seva plăcerii un Zeus albit,
Sămânța ta trimite viu dor spre Olimp,
Uniți prin romb de flori ce vor un răstimp
Să guste o rază, un cer infinit.
A dragostei rază le cere-adăpost,
Să râdă, să cânte din Abstract exil
Să toarne lin OM Soare-n frunziș fragil
Arbore stufos fără ea n-are rost,
În fructul vieții, puterea de-a trăi
Iubirea dă viață și dreptul de-a fi.

LXXXI. Iubirea dă viață 
Spirală se-nalță din corzi spre Olimp
În tornada vieții, din cubul vrăjit,
Fractal de vlăstar din pământ plămădit
Coroană-n oglindă, tipar de-anotimp.
Bea sevele păcii din visul albit,
Sămânța Ta duce spirala prin timp,
Pacea-n tor de flori, ce mai vrea un răstimp
Să guste din rază, un cerc infinit.
Al dragostei Domn Îi cere adăpost,
Să râdă, să cânte-n sacrul său exil
Să toarne tiptil, Soare-n frunziș fragil
Arbore sfătos, fără El n-are rost!
Din ochii minții, plăcerea de-a trăi,
Iubirea dă viață, dă dreptul de-a fi.

LXXXII. Al dragostei sclav
Spirală se-nalță din boboc de-Olimp
În vortexul vieții, din cercul vrăjit,
Fractal de vlăstar din pământ zămislit
Coroană-n oglindă, tipar de-anotimp.
Bea sevele păcii din pulsul strunit,
Sămânța ta toarnă doru-n sacru timp,
Pacea-n tor de dor ce mai vrea un răstimp
Să soarbă din rază, un cer infinit.
Al dragostei sclav Îi cere adăpost,
Să râdă, să cânte-n fericit exil
Să soarbă senil, Soare-n prundiiș fragil
Arbore stufos, fără El n-are rost.
Din ochii minții, plăcerea de-a trăi,
Iubirea dă viață, dă dreptul de-a fi.

LXXXIII. Luna – Iubirea mă inunde!
Nu vrei sărut de stele-nrourate,
Doar să-ți simt inima în sincronie,
Cu-al eclipsei tango, ce ți-l dau ție,
Cu strop fertil și raze nestemate! 
Chiar din nimic în astă sfântă seară,
Eu luna mă cunun azi cu zenitul,
Îți nasc ce vrei, acum și infinitul,
Pot, chiar din ochii tăi, spirale-n vară!
Aș vrea să sorb din tine tot zefirul,
Ce încă-un univers azi îl mai naște,
Inundă cerul meu ce lumini paște…
Din mine vrei să guști tot elixirul.
Din valul tău iubirea mă inunde,
Prin raza mea, ce veșnic te pătrunde!

LXXXIV. Salomeea – Inundă-mă-n Iubire
Iau Ideal Intenția infimă!
Isis Inundă-mă-n Iubire iarăși,
Irișii-n iatacuri intra-vor iarăși,
Sorb Iluzii infinite-n inimă!
Inspiră Iubire ispititoare
Insomnia Imensităților, ia,
Iureș, Indra, izvorul iubirii ia,
Iar Inteligenta Iluminare !
Izul ielelor izbește Ireal!
Inundă iederile interioare,
Ia-ne Incertitudinea-n izvoare,
Iertările irizează-n Ideal!
Imaculată Icoană inimii,
Ieși Ioan, Iisus Imnul izbăvirii!

LXXXV. Lotus Templu 
Ai sărutat, Isis Soare din lună,
Nouă petale, azur de Lotus viu
Din munte-un Nufăr zămislit din pustiu
Sărutul tău, Zeiță, mi-e arvună!
Ochii-s spirale albastre-n vânt zglobiu,
Mă străpung ca veveriţa alună,
Ai sărutat Isis, Soare din lună
Nouă petale, azur de lotus viu.
Buze de lumină, zeița bună,
Sărutul tău din sonet, cu vers nurliu!
Dragostea mea …iubirea ta nebună!
Cât te iubesc ca un rondel de zurliu!
Ai sărutat Isis, Soare din lună
Nouă petale, azur de Lotus viu.

LXXXVI. Lotus Credință
Când din credință îmi fac un viu nucleu
Ce fericire îmi fulgeră-n mine
Din care iese și-n care iar vine
Fără odihnă chiar Bunul Dumnezeu.
Miros în vene glasul Său cel divin,
Prin orice fibră curge-n vii vibrații
Îi simt prezența viu în respirații,
Luminând pieptu-mi cu al Său preasenin.
Stropește tandru noii noștri suri zori
Suflă în norii ce-mi umbresc viu pulsar,
Chiar îmi zâmbește lin când din viu quasar
Ce îmi crește-n suflet culege iar flori.
Nu lasă răul iar să mă înhațe
De trist mă vede iar mă ia în brațe!

LXXXVII. Lotus Dumnezeu
Când simt iubirea o spirală-n nucleu,
Câtă-ncântare viu fulgeră-n mine,
Din care iese și-n care iar vine
Făr’ de odihnă chiar bunul Dumnezeu.
I-aud în pulsu-mi glasul din Cerc divin,
Prin orice fibră curge prin vibrații
Îl simt alături lin în respirații,
Luminând viața-mi cu al Său presenin.
Mângâie tandru noii noștri vii zori
Suflă în norii ce îmi umbresc bolta,
Viu îmi zâmbește iar când din recolta
Ce-mi crește-n suflet, miluiește iar flori.
Chiar mă îndeamnă să râd, lin iar să cânt.
Și nu de durere să fiu iar înfrânt.

LXXXVIII. Unicosul e Dumnezeu
Din Negura Gaură-mi faci sfânt nucleu
Ce bucurie iar fulgeră-n mine
Din care iese și-n care iar vine
Fără odihnă chiar Bunul Dumnezeu.
Miros în vene viers din Cubul divin,
Prin orice sferă iar curgee-n vibrații
Îi gust savoarea lin în respirații,
Luminând noaptea-mi cu al Său presenin.
Mângâie tandru iar noii mei suri zori
Suflă în norii ce-mi sporesc Negura,
Chiar îmi zâmbește lin când din Gaura
Ce îmi crește-n suflet culege iar flori.
Nu lasă Negura să mă înhațe
Soare deschide și mă ia în brațe!

LXXXIX. Eul Esența eterică
Esența eterică energie
Elipse-n Eul Etern e-n Empireu
Everest e Egoul, e eleșteu…
Erei extraterestre Entropie.
Eul Ecou eternei existențe,
Ego experiența existenței,
Eul extaz, Elixirul esenței,
Eden Eul eternei existențe.
Exilata Eva-n emancipare,
Eneida, Epopeea Elenei
Emanate-n euforia Evei,
Esop, Einstein, extatici, elevare!
Empireul e Eul extravertit,
Entropia Egoul extrovertit.

XC. Tor de suflet
Suflet spiralat din torul mic, acum
Devin Sufletul cel Mare-al grației
Legea-i gând, sunt lumina creației?
Misterul mi-l pătrund pe-al zării parfum…
Neseparabile lumini văzute,
Cu Străluciri de gând, vânt de scânteie,
Țâșniri de Tori de Duh-violacee…
Stele alb-roz-aurii, nevăzute.
Corelația de superpoziții
Până când intră-n joc conștiința Ta,
Înțelepciunea-ți e colapsarea sa.
Colapsează-n Conștiența-n poziții
Vibrează-n triluri, supercorzi prin Olimp,
Întoarcere în Păcea din sacru timp.

XCI. Simfonia tăcerii
Printr-o dulce simfonie-n vii pulsari
A mea vioară-n sacră sferă cântă.
Prin armonii, viu tor se tot avântă.
Spirale tresaltă iar printre quasari
De harfa ce din romb gingaș cuvântă,
Sonete tot stoarce crud din tăcere,
Din jale le cântă ori din plăcere,
Pân ce spirala din stea ne-o frământă.
Iau iar vioara Bunului Dumnezeu
Ce-n dans preface fecioarele-n iele
Și-n vals preface Spiralele-n stele
Torn suflet în ea din torul lui Ra zeu
Din fructul vieții strune din sfânt Fractal
Distihul și Ritm din spirale-n Portal.

XCII. Armonia tăcerii
Prin rezonanță tăcerii de pulsari
A mea chitară de dor și chin cântă.
Prin armonii din tot se tot avântă,
Sorii din duh tresaltă printre quasari.
De coarda ce din viu fruct este ruptă, 
Sunete toarce din masa-n tăcere
Din duh de vortex  ori din adiere 
Din inima de polen este suptă. 
Iau din Sămânța Bunului Dumnezeu
Ce-n dans preface fecioarele-n iele
Și-n vals preface Spiralele-n stele
Sorb spirit din ea, pirita este zeu.
Din Floarea Vieții strune din sfânt Fractal
Metafore  și Ritm din sfere-n Portal.

XCIII. Fii Surâs cald tuturor
Fii tolerant cu toți, din a ta sferă
Să poți să devii miez de necuvinte.
Fii ochi de Tornadă, mulțam fierbinte,
Dom pace să prefaci ce ți se-oferă.
Fii drăgăstos cu toţi chiar de-aprind ruguri
Vii în locaș ochi de catapetesme,
Duhu-ţi prin suflet le atinge lesne,
Steaua lui David, plesnind de mii muguri.
Fii magnet pentru toți, e-a ta menire
Soarbe sărutări în loc de revanșă,
De le dai tuturor încă o şansă…
Sufli tuturor, sincer, fericire!
Fii ca mama cu toți, de rana plânge,
Fii Surâs cald de leac florii în sânge!

XCIV. Lacrimile Lotusului  lecuiesc 
Lacrimile Lotusului  lecuiesc 
Lacrimile lunii leacul lumii lin ,
Lacrimile Luceferii lunii lin,
Leacuri Licornilor licori  lecuiesc .
Lotusul leagănă luntrea lin, lin,lin
Lotusu-i lumină leagănul lumii,
Lotusu-i Licuriciul, lampa lunii
Lotusul Lumii Luminează lin lin.
Liniștea limpezimii lor li-i leac lent,
Licuriciul lacrimilor lucitor!
Lotusu-i leac, Luceafărul lucitor,
Locuință lacustră-n luntrea logos lent.
Laudă, Lotusului-n lut… lăută!
Lacrimile licornilor… laudă!