Actul I- Din a lui Aton luntre
stoarse sonete – Frăţie-ar fi

XXXV. Un’ te duci tu, Omule? (Corul)
Pământul pare-a ști tot drumul său,
Înainte-și vede pașii-n dansul lui,
În care stă legat de-al Soarelui,
Și de planete-n dansul tău și-al meu.

Când vremea se îngâna-n mistic cânt,
Cu veșnicia-n cerul lui Aton,
El pare că-și știe-al său drum și ton,
Prin pântecul de stele, pe pământ.

Și toate par că știu de locul lor,
Spre inima unde le duce valul,
Iar râurile caută oceanul,
Și lacuri beau din apele de dor.

Ghețarii curg în râul ce se naște,
Pământul ploaia mistic o cunoaște.

XXXVI. Dansul Evelor (Aton)
Să te asemăn cu o primăvară?
Pe tine, blândă lună, ce plutești?
Prin vuietul de timp, de mă privești,
Furtuna mugurii de mai îi sfarmă.

Spirala aurie e departe,
Culoarea ei se pierde mult prea des,
Iar Isis vede-al lumii schimbat mers,
Când tot ce-i mândru mistic se desparte.

Să nu se irosească-n lume toată,
Frumuseții tale-i dăruiesc un scut,
În glasul care mistic s-a pierdut,
Dar umbra lui nu zboară niciodată.

Cât timp sub stele Evele vor trece,
În stihul meu tu vei rămâne rece.

XXXVII. Sămânța iubirii (Actorul)
Mă zbat să scot iubirea dintr-un trup,
Să n-o mai guste ochiul, nici gura,
Să curăț carnea, cum se curăț-zgura,
Din lațul pasiunii să mă rup.

E veșnică-mbinare-n raze fine,
Te-ador în spirit, duhul să-ți aleg,
Dar cum te-arăți, mă-nfirip tot întreg,
Sunt ochi și brațe-n marea de suspine.

Vremelnicia cască-n mine-abisul,
Pipăitor de pofte iarăși cad,
Sunt bulgăr nins pe urmele de iad,
Mă-ntorc în carne, doare numai visul.

În vise Isis mistic o să toarne,
Sămânța veșniciei prinsă-n carne.

XXXVIII. Potir (Poetesa)
Frumusețea ta în față n-o privesc,
Nici ochiul de aur al vieții tale,
Nici ochii tăi, mari aștri de pe cale,
Opun un geniu-n care-i risipesc.

Ca pe un Lotus, mistic te inspir,
Cu duhul meu nu te sărut pe gură,
Și nu mai ești de-acum o vie făptură,
Ci un potir din care sorb un mir.

Cu forță iau tot ceea ce mi-e drag,
Seva nu-i număr, nu e gingășie,
Ci-n jugul pus la nalta poezie,
Fără de patimi ce ne stau în prag.

Și sufletul ți-l sorb când tu vei dormi,
Căci marginile lumii s-or opri.

XXXIX. Turnata iubire (Isis)
În visu-mi magic Ra s-a arătat,
A cântat și a dansat cu mine,
Purtând un gând ce zburdă prin sine,
Iar pe frunte un sărut i-am pictat.

Ne-am contopit pe patul plin de flori,
Zburând pe aripi grele și plângânde,
Din ale mele lacrimi, mistic, blânde,
V-am zămislit din vechi zburători.

Suflete-n luntre, Ra e fericit,
Pe lună plină stelele se sorb,
Un dans de OM în visul unui orb,
Prin viu cântat și visul liniștit.

În suflet mi-a rămas o stea divină,
Din lacrimi sfinte, pline de lumină.

XL. Din lacrimilor dor (Poetesa)
În visu-mi magic Ra s-a arătat,
A cântat și a dansat cu Sine,
Purtând o inimă scăldată-n Bine,
Iar pe frunte un sărut i-am sculptat.

Viu ne-am unit pe patul de fiori,
M-a pictat cu aripi ce sunt plângânde,
Din ale sfintei lacrimi, mistic, blânde,
V-am zămislit din ceruri, zburători.

Suflete-n barcă, Ra cel urmărit,
Pe lună plină șarpele apare,
În visul meu o mistică cărare,
Cânt de OM-dor prin versul cel vrăjit.

În suflet ne-a turnat o stea divină,
Din zeiești lacrimi dăruind lumină.

XLI. Zboară, Isis (Atun)
Cu inima în spirit, mistic cresc,
Călător prin luntrea trasă de stele,
În nopți de chin și amintiri de rele,
Din arsa-mi inimă versu-l împletesc.

La nunta cea de taină, viu sculptată,
Ne-am dus Iubirea-n marea Veșnicie,
Ca sufletul unit mereu să fie,
M-ai însoțit zburând mistic deodată.

Și morții luntrea pe un Nil o-neacă,
În nopți amare fără de nesomn,
Pe la portalul sfintei mă-ntomn,
Zboară, Hathor, spre luntrea ce mă-neacă.

Iubito, vino mistic de mă vezi,
Pân’ nu mă-nghite șarpe de zăpezi.

XLII. Răsar, Ra (Ra)
Dacă al blândului glas mistic tace,
Mă-ngâni tu, Isis, vânt purtat în barcă,
Aud un șarpe ce se-nvârte parcă,
Dar iar în zori eu mistic mă voi face.

A nopții rază blând o vei sfinți,
Cu ochii sufletului plini de pace,
Răsai din umbra timpului ce zace,
Să-ți simt curajul când vei mai pluti.

Coborî iar, aproape, mai aproape,
Să strălucești zâmbind peste-a mea viață,
Să-mi simți fiorii sfinți de dimineață,
Cu razele-mi sărut pe-a tale pleoape.

Iubirea ta în răsărit arat-o,
Pe veci scuipat de șarpe, adorato!

XLIII. Călătoria spre nemurire (Atun)
Cu chipul tău prin duh, mistic rodesc,
Ca zburător ce scrie versuri stele,
Prin nopți de chin și amintiri de rele,
Din arsa-mi inimă versul împletesc.

La cina cea de taină, cea pictată,
Ne-am dus Iubirea-n marea Veșnicie,
Ca sufletul unit mereu să fie,
Dar m-au lăsat zburând mistic deodată.

Cărunțeala ne îmbracă-n promoroacă,
Amare nopți de gând și de nesomn,
Pe la portalul sfintei mă-ntomn,
Zboară, Isis, din luntrea ce ne joacă.

Iubito, vino mistic de mă vezi,
Pân’ nu se-aștern pe mine mari zăpezi.

XLIV. Suflet viu locaș (Actorul)
Iubita mea cu suflet mult prea greu,
Labirint ascuns, în Floarea de Viață,
Flămând de duhul care ne dă viață,
Un minotaur domnește, mistic, mereu.

Feciori eroi sunt pradă mistic fiarei,
Toți pieiră în tainițe de umbre,
M-alătur și eu viselor mai sumbre,
Cobor fără de frică-n cercul ei.

Mi-ești Ariadna, dă-mi un mistic fir,
Din pletele-ți ce sunt o poartă vie,
Ca să mă-ascund legat numai de tine,
Și firul tău cu grijă îl deșir.

Al tău suflet locaș mi l-am ales,
Din gândul tău eu n-am să mai ies.

XLV. A păcii vindecare (Artistul)
Strivită lume sub un rău cu dinți,
Din a sfintei Tebei inimă străbună,
Coroana dusă este prin minciună,
Vândută greu pe doi sau trei arginți.

Pe apa Nilului, Zeița bună,
Magnet de lacrimi printre reci ruine,
Stropesc cu pace mistic pentru bine,
Vindecare adu, Thoth, de pe lună.

Zeița soarbe misticul cuvânt,
Din labirint ieșirea este-n mare,
Iar visele n-au mistică zăbrele,
Căci zeii plâng prin vorbe pe pământ.

Lumina păcii nu e niciun dor,
Iubirea are aripi pentru zbor.

XLVI. Din a Cuvântului milă (Poetesa)
Stropii de milă vindecă și ciuma,
Compasiunea turnată de-un Cristos,
În suflet cresc cuvinte furtunos,
În spirit cânt prin Soare și prin Luna.

Ne-ar salva un mistic vorbit frumos,
Lacrimi de Ra ar topi și minciuna,
Am crede-n Cuvânt ce dă arvuna,
Să vedem o rază-n Tenebros.

Barca lui Isis un mistic duh poartă,
Mila se-așază-n inima lovită,
Prin călătorie este vindecată.

O pace sfântă mistic e dorită,
Din a lacrimilor milă ivită.

XLVII. Al nemuririi Ou (Lacrimi de iubire)
Al nemuririi Ou este cuvântul?
Veșnicia stă-n miezul unei clipe?
Din Oul ce păstrează zbor de aripe,
Sămânța-n slăvi își ia mistic avântul.

A fost de-ajuns un vorbă, dezrobire,
S-a rupt și spațiu-timpul prizonier,
Prin unde de aur sorbim mistic din cer,
Lacrima ce poartă mistică iubire.

Egali în geniu de la marea Mamă,
Doar Ra ne puse sfinte, sacre chei,
Am descuiat portaluri de idei,
Matrici supreme care mistic ne cheamă.

Din raza care mistic a-nceput,
Să ne topim în sfinte de sărut.

XLVIII. Din ale razei divine (Poetesa)
Eu te ador ca raza cea divină,
Ești inima-mi din spirit aurie,
Ești luna mea din noaptea argintie,
Ești flacăra albă-n marea de lumină.

Eu te iubesc ca spirala prin soarte,
Sorb luntrea ce se zbate printre valuri,
Duhurile dau mistic sfinte daruri,
Resorb ochii de stele, chiar din moarte.

Ei îmi râd din razele de lumină,
În valsul lor spre marea cea de stele,
Ard lacrimi grele din doruri tot grele,
Noi ne dorim ca raza cea divină.

Tu slove-mi legi de aură regească,
Ce ochii plânși îi face să rodească.

XLIX. Să credem Cuvântul (Artistul)
Stropii de plasmă vindecă și ciuma,
Este o pace adusă de Cristos,
În spirit vorbe cresc mistic tumultos,
Iar Nefertiti mistic topește bruma.

Liniște de vorbe într-un inel,
Ca șarpele ce soarbe Tenebros,
Simțim Cuvântul suflat tumultos,
Să zărim lumina-n mistic tunel.

Ca o mamă ce ne laie-n covată,
Așa spală Isis inima în tor,
Plutind pe aurii valuri de dor,
A sfintei poamă mistic e salvată.

In vii lacrimi va fi elevată,
Prin pacea vorbelor e vindecată.

L. Arde-le în inimă (Poetesa)
Gândurile profunde le sorbi în tine,
Pătrunzi din zbor oceane de-nțeles,
Simbolic le ascunzi mistic și ales,
Tu, pașnic Duh pe ritm de violine.

Inimă pustie, strângi mereu din dinți,
Vezi tăblițe de smarald, luminoase,
Flori de lotus, mistic și prețioase,
În zadar e dacă nu poți să le simți.

Te amăgești cu tăblițele din tor,
În spiritul tău Flori de jad sunt fierbinți,
Le sorbi mereu dar amarnic te minți,
Inimă suptă din pulbere de dor.

Fii înțeleaptă dacă vrei să te-alini,
Când te simți singură mistic suspini.

LI. Al Măriei sale Cuvânt (Actorul)
La început Cuvântul sau Tăcerea?
A increatului primă liniște,
Misterul celui care mistic este,
La început Prezența sau Puterea.

Într-o sferă de mistică solitudine,
Desăvârșire-n mistică tăcere,
Liniștea cu vârful ei de plăcere,
Muzica sferei, beatitudine.

Necuvinte în tăcere de Sine,
Sacrul în taină nu neagă cuvântul,
E prezența ce umple mormântul,
Un ultim dans pe rândurile line.

Tăcerea e-a transcendenței cale,
Spre marea și divina purificare.

LII. Revino Ra (Artistul)
Să nu bați pe la palate închise,
Acolo tronează doar lăcomia,
Și mândria, faimă și fudulia,
N-au ca Tine de bine dor și vise.

Dacă ți-e foame, milă să nu cerșești,
Nici la milog de-i va fi mistic sete,
Doar avuție-n dar făr-de suflete,
La regi și la împărați o să găsești.

Să nu bați la un suflet încoronat,
Nici la spirite cu grele obloane,
Duhul cel bun n-are mistic icoane,
Dacă răul l-au închis și l-au încuiat.

Eu am bătut și m-am mistic căit,
Nici inimă, nici duh nu am găsit.

LIII. Coroana reginei (Actorul)
Strivită țară sub un soare cu dinți,
La inimă și rațiune imună,
Coroana pusă este pe minciună,
Vândută pe doi sau pe trei arginți.

Pe apa sâmbetei tot ce adună,
Magnet de lacrimi și mistic suspine,
Stropesc cu doinele sfinte spre bine,
Bucurii se așteaptă de pe lună.

Vântul risipește visele rupte,
Din labirint ieșirea-nsângerată,
Suișurile sunt abrupte,
Speranțele s-au pus mistic să lupte.

Zburăm cam orbește mistic pe poartă,
Lumina speranței pare că-i moartă.

LIV. Cel promis sunt EU (Mithra)
Creez infinite picturi de simțire,
Din parfumul valorilor de bine,
Cânt aria conștiinței de sine,
O stare de mistică nemurire.

Pictez adevărul cosmic din dor,
Oceanul dinamic al existenței,
Câmpul viu ce nu-i separat voinței,
Spre marea sferă, mistic în zbor.

Cânt picătura, oceanul fractal,
Ating harfa mistică și cosmică,
Tonuri vibrante într-o mistică,
Reverberează oceanul total.

Conștientizarea Sursei de Bine,
Trăiește mistic mereu în tine.

LV. Dansantă Întoarcere (Isis)
Vibrează-n triluri supercorzi în Olimp,
Conștientizarea-n cerc de Samadhi,
Spirala mistică de Samadhi,
Dansantă întoarcere din spațiu-timp.

Etica-n Brahman e mistic tipar,
Legea Atman e-o maia vizibilă,
Floarea Vieții nu-i invizibilă,
Geometrie-n veșnicul fractal.

Dispare marea observare-n minte,
Dinainte de marea colapsare,
Din vidul viu în spațiul de voință,
Vibrează triluri mistic și sfinte.

E întoarcere din spațiu și timp,
Dincolo de misticul lor Olimp.

LVI. Iarăși Messia Mithra (Mithra)
Slavă lui Dumnezeu în rugi înalte,
Și pace pe pământ prin aleșii Lui,
Cântarea-n cer de îngeri ai Domnului,
Și lacrimi de zei mistic să tresalte.

La vestea cea sfântă a Cuvântului,
Speranțele s-au mistic deșteptat,
Dansând prin Luntre-n corul minunat,
Mithra este Mamă a Omului.

Cântarea născută-n noaptea sublimă,
Din duh de înger de la Betleem,
Duh re-ntrupat, misticul Salem,
Uniți să vestească fapta divină.

Asemeni valului mării de dor,
Ca florile-n grădină-n mistic zbor.

LVII. Unde Ra veșnic răsare (Hathor)
O lume unde nu se ceartă avuți,
Unde colibri-și ocrotesc pământul,
Iar vulturi sfințesc mistic legământul,
O lume unde toți se iubesc ca frați.

O lume fără de război și ură,
O lume nouă făr’ de-ngrijorare,
Unde pacea-i Aton, Zeul din soare,
Unde este Mithra făr-de măsură.

Mame sunt Universuri surori mereu,
Unde al vieții copac înflorește,
Unde Ra veșnic răsare, ne-unește,
Unde ochiul sfânt e misticul tău.

Mi-aș întoarce fața de la tot rău,
De-ai crede drept numai în Zeul tău.

LVIII. Râpilele tale (Poetesa)
Cei ce Te caută iubire-mi zic,
Că între Tine și mine străjuiesc,
Prăpăstii ce mistic nu tăgăduiesc,
Te-au aflat în sferă, rupte-n nimic.

Doamne, unde încep abisurile?
Pe ce drum să apuc oricât de lung?
Nu cruț nimic, numai să pot să ajung,
La marginea Ta, în visurile.

Deodată un junghi mistic mă ține,
O bănuală zdrobitoare și grea,
Deschisă chiar în inima mea,
Râpile-ți țâșnesc mistic din mine.

Lumina cărnii o gust ca un orb,
Alintul din trupul tău să-l sorb.

LIX. Soare răsare (Isis)
Ce greu să treci din carne iar în tihnă,
O galaxie în mistică uitare,
Soare răsare pentru fiecare,
Smulge vremea din noi cu rădăcină.

Spre marele dor m-aruncă-n fire,
Lăuntricele rugi sunt depărtări,
Din ale iubirii sfinte visări,
Dincolo de marea amintire.

Iubirea din izvorul lumii încă,
Doarme pe mistic oceane de dor,
Gustă aurora-n viitor,
Pe un țărm cu umbra mistic adâncă.

Rămân în urmă umbre prin vieți,
Sorbim nemurirea din frumuseți.

LX. Viu Sărut (Shakti)
Îți dau împărăția dintr-o stea,
Oști și arme sunt mistic de prisos,
Slavă și rugă n-au mistic folos,
Te răscumpăr morții prin steaua mea.

Mă-mbii cu o cupă din dragostea?
Sui iubirea cum sui o înălțime,
Sub orice pas o altă adâncime,
S-o facem din întreaga lume stea.

Stelele și sorii n-au-ntâietatea,
A luminii sămânță sunt prin pustia,
Din duh și hrană este veșnicia,
Al sărutării rod, eternitatea.

Înalță-mi duhul, dă-mi mistic sărut,
Ce-a-nceput pe gura făr-de-nceput.

LXI. Întregește-mă, Tată (Eva)
Că m-ai zvârlit dur, mistic lin am căzut,
Că m-ai smuls mistic tu chiar din tine,
Țipă eternitatea-n marea de sine,
Scoate-mă din păcat și din lut.

Sfântă am fost ca la marea-nceput,
Din a Ta stare plâng de-a mea rușine,
Cine mă pune la loc, Doamne, cine?
Vina mea s-a născut mistic în lut.

Dă-mi înapoi ceea ce-mi lipsește,
Nu iubire, milă sau iertare,
Vreau prima dumnezeiască-mi stare,
Mă întregește și te întregește.

Grăi cel veșnic, nevăzutul Tată,
Când s-a stins lumina preacurată?

LXII. Adu pământul la Mine (Aton)
De te-am suflat în lumi învrăjbite,
Ochii tăi sunt strânși dar nu sunt goi,
Eu te așteptam s-atragi tot la noi,
Ca pe un buchet de raze împletite.

Dintr-un biet sâmbure mistic urzite,
Să fi crescut luntrea-n cer uriașă,
Pământul în luntre, mistic pe fașă,
Să-l aduci mistic pe tot la Mine.

Plângând tremurătoare și stingheră,
Că ai fost înfrântă îmi dai de veste,
Cui ai lăsat a sfintei poveste?
Eu nu te primesc slabă-n a ta sferă.

Sărută lung ochii tăi amândoi,
Sorbi putere, întoarce-te-napoi!

LXIII. Al iubirii pure sonet (Poetesa)
Dansez lin cu Ra în oul luminii,
În muguri de soare să mă-ntrupezi,
Din flori de viață și flori de zăpezi,
Din iubirea din sonetul inimii.

Pictez pur pe Amon din al său dor,
Din oul de aur numai iubire,
Quasar și pulsar de fericire,
Pun luntrei mistic un tainic zăvor.

Cânt cu Amun, sufletu-i îngân,
Îi fur un sărut, să simt sfintei foc,
În vortexul sfintei inimi fac loc,
Ard lacrimi în floarea torului spân.

Valsez cu Aton, mistică pură,
Ra, sărută-mă pe a mea gură!

LXIV. Puterea iubirii (Actorul)
Nu înțelegem că făr-de iubire,
Se ofilește floarea dintr-o glastră,
Ne răzvrătim pe piericiunea noastră,
Cerșim vieții ani mistic în neștire.

Altoiul frânt vrea mistic sevă nouă,
Din veșnicie vrea mistic tărâm,
Zidit cu gheață într-un mistic mormânt,
Când dragostea-i vecia dată nouă.

În van te mânii pe mine și m-arunci,
Norii iubirii n-au clipe pe lume,
Oriunde mă vei striga pe nume,
Ca Lazăr la auz de vii porunci.

De-aș zăcea sub lespezi, mistic pe mine,
M-aș rupe din moarte zburând spre tine.

LXV. Întâlnind trecutul (Mut)
Îmi clădesc sonetul ca o cetate,
Cu rime mesageri, un mistic zid,
În sticla vremii în el să mă-nchid,
Cu tine prinț ca-ntr-o eternitate.

Pacea lumii este mistic furioasă,
Cu haita ei de liniști și de ură,
Vor clinti mândra-i mistică-armătură,
Să-i spargă enigma cea glorioasă.

Nu ne mai pasă ce are să fie,
În lanț războiul, ferecându-i zborul,
Întâlnind trecutul din viitorul,
Cu lauri de veșnică bucurie.

Versu-mi ascunde slove nemurire,
Cu diamantul de mistică iubire.

LXVI. Sunt al Universului dans (Artistul)
Al păcii ochi mă-ndeamnă să mă dezbăr,
Iubirea ta e mistic o minciună,
Dar spiritul vrea mistic să îmi spună,
Că dragostea ta e un tainic adevăr.

Adulmecă mândra și faimoasa fire,
Tu crezi că zeii ar iubi curat,
Să înșeli minciuna nu minți adevărat,
El te ascunde sub altă-amăgire.

Suveicile iubirii prin tăcere,
Trec pe fire mistic și sunt sucite,
Pe dos sunt flori mistic poleite,
Să țeseți tor în marea de plăcere.

Vai, inimă, nu vrei să iei în seamă,
Că sorțile jocul mistic destramă?

LXVII. Vânez veșnicia (Artistul)
Dragostea mea dansează-n spațiu-timp,
A ta cântă pe un câmp făr’ hotare,
În iubirea mea duhu-i sărutare,
Femei sau prinți sau zei din Olimp.

Te-mbrățișez etern, nu-mi mai simt brațul,
Cu un stih statuia mistic o aștern,
Cunună peste fruntea-ți în etern,
Vânez veșnicia să-ți umple danțul.

Mi-e o viață clipa de mă privești,
Nu-i o viață, a mea prin tine crește,
Veșnicia surâsu-ți dăruiește,
Doar cu el iubirea mistic o hrănești.

Moartea e partea sfintei celorlalți,
Tu prin mine mistic te-nalți.

LXVIII. Pieri în slavă (Isis)
Mă uit cum cade noaptea și prin moarte,
Lumea-și cată duhu-n lămpi aprinse,
Ca și somnul în cărnurile stinse,
Pătrunde-n vis viața chiar prin soarte.

Tot în beznă, lumina mea-i la tine,
Ochii mei altceva nu vor să vadă,
Umbra n-a rămas ca mistic să creadă,
Cum irosești plăcerile divine?

Dragostea-mi cât spirala din natură,
Ți-a zămislit adâncul în mii de fețe,
Să-ți îmbrac mândra ta frumusețe,
M-am dezvelit de-naltă-nvestitură.

Te-am învățat iubirea, pieri în slavă,
Scorpionește-n propria-mi otravă.

LXIX. Izvorul luminii (Poetesa)
M-am zorit să car lumina cu gândul,
Ai trimis pe Aton să îmi arate,
Izvorul luminii, cea preacurate,
Să nu mai car mistic lumi de-a rândul.

El a prins securea grea de durere,
Și a izbit mistic în toți pereții,
Cutremur în inima vieții,
Lacrimi de spirale dau tăcere.

Au curs semințe din mistic suspine,
Ca prin ochi de lumină-n zidul greu,
Soarele-n bordeiul mistic al meu,
Chiar prin spărtura făcută în mine.

Ruina sufletului e plină,
De soare și de marea ta lumină.

LXX. Ciclul Solar (Mithra)
Barca lui Ra în era de Aur,
Pentru El e o zi și o noapte,
Pentru noi patru ere ne desparte,
Muguri de aur în luna lui Faur.

Ra cel zgribulit din soare ia raze,
Tori de sori ne trezesc mistic din noapte,
Ra iubind pe Nil mistic în șoapte,
Lotus Albastru se desface-n oaze.

Zeul Aton în marea de iubire,
Ninge dragoste mistic în suflete,
Leagă și dezleagă mistic neplete,
Spirite zboară spre nemurire.

Nasc visele în era de iubire,
Din viu pulsar un quasar fericire.

LXXI. Lampa lui Aladin (Shakti)
Se zămisleau din raza nălucirii,
Genunchi pe torul sfintei de Christ,
M-au năpădit dureri cu aer trist,
Să sorb cupa sfintei de martirii.

Sfera de pace mistic în oglindă,
Nu rămâne nimic din ce-a trecut,
Prin luceferii de dincolo de lut,
Chipul durerii mistic ne cuprindă.

A dimineții dulce mistică oră,
Isus trăgând noptateca perdea,
Lampa lui Aladin mistic fugea,
Stropea cu înviere auroră.

Din luntre la șoptiri mistic atent,
Deschide spirala în prezent.

LXXII. Cu Ra în discu-mi (Hathor)
Am valsat cu Ra în discu-mi luminii,
Din torul de soare să mă-ntrupezi,
Din flori de jar și flori de zăpezi,
Din iubirea din sonetul inimii.

Sculptat pe Kepri din al tău viu dor,
Din oul de aur numai iubire,
Quasar și pulsar de fericire,
Pe Nil prin luntrea sfintei e ușor.

Am cântat cu Atum, sufletu-i îngân,
Îi fur un sărut, să simt sfintei foc,
În vortexul sfintei inimi fac loc,
Iau lacrimi să mi le-adorm la sân.

Dansat-am cu Aton, mistică pură,
Ra, sărută-mă pe a mea gură!

LXXIII. Profetice sonete (Poetesa)
Lumea strâmbă în care m-am născut,
N-o mai hulesc, nici astă scurtă viață,
Cum nu urăsc noaptea-dimineață,
Din care pomul sfintei a-nceput.

Scap-o de viermi ce-o rod la rădăcină,
O-nobilez cu sonete pentru noi,
Duh plăsmuiești de mistic eroi,
Îi zămislești un suflet de lumină.

Din inimi de aur mistic sonet,
Întreci poeme, naști frumuseți,
Din lacrimi de zei și de profeți,
Iubind pe veci tu, suflet de profet.

Dorința trimisă-n eter de tine,
Să soarbă marea sferă din mine.

Aton – De-ar dispărea «al meu» «al tău»
Hathor, Isis, Eva, Mithra, Shakti
„Ale lui Aton Sonete profetice – de Aur Ev
De-a fost în lume-aievea ev ferice,
Ar prea putea din nou să ne tot fie,
Căci orice lucru îngropat învie,
Iar ca un cerc, se-ntoarce la matrice.
Cu multă perfidie neagă-aceste
Moartea deşi Atotputernic Domnul
Schimba-s-ar în rai, plăcere Pământul!
Frăţie-ar fi, nu-mpărăţii funeste,
Iubirea oarbă-ar căpăta vedere,
Crug adorat de noi ce se mlădie,
O zice şi-un dor comun ne-o scrie.
Iar ignoranţa sub ştiinţă-ar piere”
De-ar dispărea «al meu» «al tău» ce este
Pus coroană acum la mare cinste.”

Scena 1- Forţele naturii

Corul
Kepri, Ra, Atun-Aton
XXXV. Un’ te duci tu, Omule?
Tu, mielule, de unde vii?
Tu, cine eşti? Tu cine vei fi?
„Pământul pare că ştie drumul său,
Înainte, îşi vede de dansul lui,
În care stă prins cu Zeul Soarelui
Şi suratele-i planete, în dansul tău.
Pe când vremea încă se-ngâna-n cântec
Cu veşnicia. Şi Zeul Soarelui
Pare că-Şi ştie drumul pe Nilul Cerului
Prin al lui Hathor plin de stele pântec.
Toate par că ştiu de locul lor, venele
Spre inima unde le duce valul.
Râurile îşi caută, oceanul,
Marea, lacurile să-i bea apele.
Ghețarii râu să se adăpostească,
Ploile, Pământul ca să-l rodească.”
Aton – Forța feminină creatoare – Frumusețea
XXXVI. Prin lumea aevelor dansul Evelor
Să te asemăn cu o primăvară,
Pe tine ce blândă lună, ești?
Prin vuietul timpului de o privești.
Vijelia, mugurii de mai, sfarmă.
Ochiul spiralei de aur departe,
Culoarea aurie pierde-și-o ades.
Prin Isis Zee și al schimbării mers.
Tot ce-i frumos de ea se desparte.
Să nu se irosească vreodată
Frumuseții tale dărui veșnic scut.
De glasul nimicului nu te-a pierdut,
Că-n umbra lui, Tu nu zbori niciodată,
Cât timp Evele dansa-vor sub stele
Tu vei trăi în sonetele mele.

Actorul – Forța feminină e iubirea,
Hathor, Isis, Shakti, Eva…Mithra
XXXVII. A veșniciei sămânță-i iubirea
Mă zbat să scot iubirea din pofticiosu-mi trup.
Să n-o mai guste ochii, să n-o mai simtă gura,
S-o dezvelesc de carne, ca de pe soare zgura;
Din lațu’ pasiunii pământene s-o rup,
O veșnică-mbinare a două raze fine.
Să te ador în spirit; doar duhul să-ți aleg
Dar cum te-arăți, mă-nfirip și sufletul întreg
Se face ochi, piept, brațe sorbite de tine,
Din nou vremelnicia își cască-n mine-Abisul.
Pipăitor de pofte, iar la picioare-ți cad;
Nins bulgăre pe urme de flăcări, ca-ntr-un iad,
Mă-ntorc, valsând în carne, mă doare numai visul.
Iubirea prin vise, putând să ne-o tot toarne,
Isis, Mithra sămânța veșniciei din carne.
Poetesa – Ra, hrană pentru suflet
XXXVIII. Ra Potir
Via-ți frumusețe-n față n-o privesc
Iar ochiului de aur vieții tale,
Și ochilor tăi, aștri sorbi de cale,
Opun ascunsu-mi geniu-n care-i topesc.
Ca pe un Lotus, te rup și te inspir…
Cu duhu-mi, nu te mai sărut pe gură,
Și nu mai ești de-acuma o făptură,
Ci un potir de unde sorb viață, mir.
Cu plasmatică forță iau ce mi-e drag,
Seva nu-i număr, nu stă-n gingășie:
Ci-n virtuți-n jug la nalta poezie
Fără patimi ce ne așteaptă-n prag,
Sufletul ți-l sorb, de zbori prin vis, când dorm,
Gaia nu are margini sau cerul țărm.

2. Scena a 2 a – Creația Omului

Isis – Om zămislit din lacrimile lui Isis și Ra în cer
XXXIX. Turnata veșnică iubire prin vise
În visu-mi magic Ra mi-a apărut,
Mi-a cântat și a dansat cu mine,
Gându-i zburdă cu grijă prin sine.
Liniștit pe frunte i-am pictat sărut.
Ne-am contopit viu pe patu-i de flori,
A zburat cu aripi plângânde
Din ale lui Isis Lacrimi Blânde,
V-am zămislit Homo din zburători.
Sufletele-n luntre, Ra fericit,
Isis pe lună plină, sorb stele,
Cânt de OM prin dans, vis liniștit.
În suflet mi-a rămas Stea Divină,
Cu-ale sale lacrimi din Lumină.
Călătorie-n visele mele.

Poetesa – Om zămislit din lacrimile
lui Isis și Ra pe pământ
XL. Din al lacrimilor dor, Ra nemuritor
În visu-mi magic Ra mi-a apărut,
Mi-a cântat și a dansat cu Sine,
Gândul-inimă scăldat de Bine.
Liniștit pe frunte i-am sculptat sărut.
Viu ne-am contopit pe patu-i din fiori,
M-a pictat cu aripi plângânde
Din ale lui Isis Lacrimi Blânde,
V-am zămislit Om-dor din zburători.
Sufletele-n barcă, Ra urmărit
De Isis pe lună plină – șarpele,
Călătorie-n visele mele.
Cânt de OM-dor prin viu vers vrăjit.
În suflet ne-a turnat Stea Divină,
Din zeiești lacrimi dor Lumină.

Atun – al puterii feminine șarpe
XLI. Zboară, Isis, spre luntrea ce mă-neacă…
Cu inima-n spirit, rodesc ce inspiri…
Călător prin luntrea trasă de stele
Pe-al lui Osiris ținut prin Nopți grele
Din arsa-mi inimă stoarse să ți le-nșiri
La nunta cea de taină, viu sculptată
Ne-am dus Iubirea în Eternitate,
Să lege suflete îngemănate:
M-ai însoțit, zburând cu mine-odată.
Morții ne trag luntrea, Nilul de Seacă
Amare Nopți, al lui Ra Ochi de nesomn,
La al peșterilor portal mă-ntomn.
Zboară, Hathor, spre luntrea ce mă-neacă…
Iubito, zboară, vino să ne salvezi
Pân’ nu mă-nghite șarpele-ți de zăpezi.

Ra – al puterii feminine creatoare șarpe
XLII. Răsar Ra din umbra timpului
De al sufletelor blând glas tace,
Mă-ngâni tu Isis vânt prin barcă
Aud Șarpele-ți sorbind parcă
În zori scuipat, Eu, iar mă voi desface!
A nopții rază blând însenina-vei
Cu-ai sufletului ochi vii, de pace
Răsai din umbra timpului ce zace,
Ca să-ți simt curajul, ca-n vis, pluti-vei
Coborî iar Ra, aproape, mai aproape,
Străluce iar zâmbind peste-a mea viață,
Să-mi simți fiorii aurii pe față
Cu-a mele raze sărut pe pleoape,
A ta iubire-n răsărit, arat-o!
Pe veci scuipat de șarpe, adorato!

Atun – a iubirii feminine putere de Colibri
XLIII. A sufletelor călătorie spre nemurire
Cu chipul tău prin duh, rodesc ce inspiri…
Ca zburător ce scrie versuri stele
Toarse versuri le dansăm prin Nopți grele
Din arsa-mi inimă stoarse să ți le-nșiri
La cina cea de taină, cea pictată
Ne-am dus Dragostea în Eternitate,
Să lege suflete îngemănate:
M-au părăsit, zburând cu tine-odată.
Cărunțeala ne-mbracă-n promoroacă,
Amare Nopți de gânduri și nesomn,
Pe râpile uitării, singur, mă-ntomn.
Zboară, Isis, din luntrea de ne joacă…
Iubito, zboară și vino de mă vezi
Pân’ nu s-aștern pe mine munți zăpezi.

3. Scena a 3 a – Din a lui Ra Lacrimă
a nemuririi vindecare

Actorul – Prin a Jaguarului putere de vindecare
XLIV. Al tău suflet viu locaș
Iubita mea cu suflet întortocheat
Adânc ascuns labirint, Florii Vieții…
Flămând de-al slavei duh al tinereții…
Un minotaur domnește neîndurat,
Feciori eroici, pradă, aruncați fiarei..
Toți pieiră în tainițele-i sumbre,
M-alătur și eu mirajelor, umbre,
Cobor, dar fără frică-n vârtejul ei.
Mi-ești Ariadna și-mi dăruiești un fir
Din pletele-ți mii, călăuză vie;
Ca mai mult să m-ascund robit doar ție;
Și nu să scap din cursă-l țin, îl deșir,
Al tău suflet viu locaș mi l-am ales
Și jur că nicicând din gând n-am să-ți mai ies.

Artistul – A păcii sufletești putere de vindecare
XLV. A păcii vindecare
Strivită lume sub molima cu dinți,
Din a Thebei inimă străbună,
Coroana regilor, dusă-i prin minciună,
Vândută, cu greu, doar pe doi arginți.
Pe apa Nilului Zeița bună
Torent magnet viu de lacrimi, ruine,
Stropesc cu plasmă de pace spre bine,
Vindecare adu Thoth, de pe lună!
Și Zeița soarbe cuvinte supte
Din labirint, ieșirea-nsângerată…
Ale Viselor vii zăbrele-s rupte,
Lacrimile de zei prin vorbe-s supte,
Zboară zeiește înspre vreodată
Lumina lumeștii păci nu-i moartă.

Poetesa – A Vulturului putere de vindecare
prin transmutare
XLVI. Din a Cuvântului milă ivită, Isis, Ra!
Stropii de milă tămăduiesc ciuma,
Compasiune turnată doar de Cristos,
În suflet strălucesc cuvinte furtunos,
În Spirit cânt blând, Soarele și Luna.
Ne-ar salva ale milei vorbe frumos
Ale lui Ra lacrimi, ar topi minciuna
Am Crede Cuvântul, ce dă arvuna,
Că vedem luminița din Tenebros.
A lui Isis, Ra barcă duh poartă
La fel laie mila inima lovită,
Prin călătorie e vindecată.
Sodoma, Gomora prin foc sorbită,
A Duhului Sfânt roadă ni-i salvată
Din a lacrimilor milă ivită!

Din ale lui Hathor, Isis, Eva, Mithra
sau Shakti Lacrimi ale iubirii vindecare
XLVII. Al nemuriri Ou, iubite Ra, e cuvântul
Al nemuririi Ou, iubite, e cuvântul?
Veșnicia se-ascunde în miezul unei clipe?
Din Oul ce păstrează un zbor înalt de-aripe
A nemuririi Sămânță-n slăvi își ia avântul;
A fost de-ajuns un cuvânt, Zeu Ra, sol dezrobirii,
S-a rupt și timpul-spațiu; ținut prizonier
Prin undele-i de aur să o sorbim din cer,
A spiralat din raze Lacrima iubirii.
Egali în Bunătate și-n Geniu de la Mamă,
Doar Ra ne puse-n suflet aceste sacre chei
Am descuiat portaluri veșnicelor idei;
Supremelor matrici eliberați, ce ne cheamă
Din formele iubirii, din Raza-ntâietate,
Să ne topim prin îngerească Totalitate.

Poetesa – Din ale razei divine lacrimi vindecare
XLVIII. Din ale razei divine lacrimi
Eu te ador ca raza cea divină
Ești inima-mi din spirit aurie
Ești luna mea din noaptea argintie
Ești flacăra alb, vie, din lumină,
Eu te iubesc ca spirala prin soarte,
Sorb luntrea ce se zbate între valuri.
Vânt din ale sufletelor daruri,
Resorb ochii tăi de stele, din moarte,
Ce-mi râd din ochii razei de lumină.
În valsul lor spre marea cea de stele,
Ard lacrimi de amor din doruri grele.
Noi ne dorim ca raza cea divină.
Tu slove-mi legi de aură regească.
Ce ochii-mi plânși îi face să rodească!

4. Scena a 4 a – Din ale Cuvântului Iubiri
toarse sonete
Artistul – Aton – Nefertiti, – spirit de Colibri
XLIX. Să credem Cuvântul, a lui Ra inimă!
Stropii de plasmă ne lecuiesc ciuma,
Este pacea picurată de Cristos,
În spirit clipocesc vorbe tumultos,
Nefertiti-n dans blând, topesște bruma .
Liniște de vorbe-n tornadă-n inel
Ca șarpele Lumii soarbe Tenebros.
Să simțim Cuvântul, suflat Tumultos,
Ca să zărim luminița din Tunel
Ca o mamă ce ne laie-n covată
Așa scaldă Isis inima în tor ,
Plutind peste aurii valuri de dor,
A Duhului Sfânt poamă e salvată
În vii lacrimi fi-va iar elevată.
Prin a vorbelori pace vindecată!

Poetesa – pașnic Suflet strunit de colibri
L. Arde-le-n a lui Ra inimă
Profundele Gânduri le sorbi în tine,
Din zbor le pătrunzi cu oceane de sensuri
Simbolic, le-ascunzi lin prin înțelesuri
Tu, pașnic Duh pe ritm de violine…
Preapustiită inimă strângi din dinți…
Vezi de smarald tablițe, luminoase
Albastre Flori de lotus, prețioase,
În zadar e însă, dacă nu le simți!
Crunt te amăgești, cu tăblițele din tor,
La tine-n Spirit, de jad Flori ard, fierbinți
Le sorbi, le miroși dar amarnic te minți,
Suptă inimă din pulbere de dor!
Fii, înțeleaptă, de vrei să mi te-alini,
Stoarce a lui Ra inimă, de suspini!

Actorul – La început a fost Cuvântul sau Tăcerea?
LI. Al Măriei sale Ra Cuvânt
La început Cuvântul sau Tăcerea?
A increatului primă liniște,
Mister, al întrupatului cuvânt e…
La început Prezența sau Puterea.
Intr-o sferă de tori de solitudini,
Profundă desăvârșire-n tăcere,
Liniștea cu -al ei climax, de plăcere
A muzicii sferei, beatitudini.
Necuvinte în Tăcerea Sinelui
Tăcerea-n sacru nu neagă cuvântul
Sacru, e prezența din Mormântul
E un ultim dans mut al cuvântului.
Tăcerea e a transcendenței cale
A Măriei sale, purificare.

Artistul – Ale lui Ra Sonete profetice – Ra sunt EU
LII. Revino Ra, în Suflet încoronat
Să nu bați pe la Palate închise,
Acolo tronează doar Lăcomia,
Și nu doar Fala și nu doar Mândria
N-au ca Tine de bine dor și vise.
De îți e foame, milă să nu cerșești
Pentru Milogi de le-o fi chiar și sete!
Doar avuție-n dar fără suflete
Pe la Regi și Impărați o să găsești.
Să nu bați Ra, la Suflet încoronat,
Și nici la spirite cu vii obloane!
Nu știi Duhul Bun, dacă le doarme!
Și nici de Răul le este încuiat.
Eu am bătut și ce Rău m-am mai căit…
Nici inimă, nici Duh Bun nu am găsit.

Actorul – Lumina ascunsei speranțe-i moartă?
LIII. Coroana reginei, pusă-i pe minciună
Strivită țară sub soarele cu dinți,
La rațiune, inimă, imună,
Coroana reginei, peste minciună,
Vândută, cu greu, doar pe doi-trei arginți.
Pe apa sâmbetei tot ce adună…
Torent magnet doar de lacrimi, suspine,
Stropesc cu doine prin vânturi spre bine,
Bucurii așteaptă viu de pe lună.
Și vântul risipește vise rupte
Din labirint, ieșirea-nsângerată
Suișurile ni-s grele, abrupte,
Nădejdile-s doar copții să ne lupte.
Zburăm cam orbește înspre vreodată
Lumina ascunsei speranțe-i moartă?

5. Scena a 5 a – Lumina ascunsei speranțe
nu-i moartă
Corul dansează cântând Hathor, Isis,
Eva, Mithra, Shakti – Poetesa – spirit de vultur
Mitra – A conștiinței pure Stare unificată, Samadhi
LIV. Cel promis sunt EU!
Creez infinite, picturi qualia,
Din al Valorilor Parfum de, bine,
Cânt aria conștiinței de sine,
A câmpului unificat, Qualia.
Miros plăcerea licurici din Tine,
Pictez din dor adevărul pur cosmic,
Al existenței, Oceanul dinamic.
Câmp viu sau mort, neseparat de mine?
Cânt picătura-mi Ocean etern fractal,
Pipăi Simfonia harfei cosmice,
Tonuri luciri vibrante, dinamice
Reverberează, Ocean universal.
Conștientizarea Sursei Samadhi
Al conștiinței pur Tot, Samadhi

Isis – Etica în conștiința Brahman,
decupată în veșnic tipar
LV. Dansantă Întoarcere-n timp,
dincolo de spațiu timp
Vibrează-n triluri supercorzi prin Olimp,
Conștientizar-n cerc, gust Samadhi
A conștiinței spirală, Samadhi,
Dansantă Întoarcere din spațiu timp.
Etica-n conștiința Brahman tipar
Legea Atman e-o maia vizibilă,
A vieții Floare nu-i invizibilă
A geometriei sacre-n veșnic fractal.
Corelația superpoziției.
Dispare-n observarea conștiinței,
Dinainte de colapsarea ei.
Din viu vid în Spatiu – timpul voinței.
Vibrează-n felurite triluri, în Olimp,
Întoarcere, dincolo de spațiu timp.

LVI. Iarăși Messia Mithra
din cuvintele prea înalte
„Slavă lui Dumnezeu, prin rugi înalte
Și pace pre pământ prin aleșii Lui!”
Cântarea- n cer de îngeri ai Domnului
Și ale Zeilor lacrimi, tresalte.
La vestea cea Sfântă a Cuvântului
Speranțele s-au redeşteptat toate,
Dansând prin Luntre-n cor din Aur Carte
Despre Mithra ca Mamă a Omului.
Cântarea născută-n sublimă noapte
Din duh de înger al Betleemului,
Duh re-ntrupat, rege Salemului.
Uniți să ne vestească aste fapte
“Fă-ne asemenea valului mării
Asemeni florilor grădinii țării,!”

Hathor – drept și bun în spirit și vei crede în Zeul tău
LVII. Unde Ra veșnic răsare
O Lumea unde, nu se ceartă avuți,
Unde colibri-și ocrotesc pământul,
Iar vulturi își sfințesc legământul.
O Lumea unde toți se iubesc ca frați,
O Lume fără de război și ură,
O Lume nouă, făr îngrijorare,
Unde pacea-i Aton, Zeul din soare,
Unde parce-i Mithra făr’ de măsură,
Unde mame sunt Universuri surori,
Unde al vieții copac înflorește,
Unde Ra veșnic răsare ne-unește.
Unde ochiul Sfânt pictează-n vii culori.
Mi-aș întoarce privirea la tot ce-i rău,
De ai fi drept și-ai crede doar în Zeul tău.

Poetesa – Zeule, de unde ţâşnesc abisurile?
LVIII. Râpilele-ţi ţâşnesc chiar din mine
Cei ce Te caută, iubire-mi tot zic
Că între Tine și mine străjuiesc.
Prăpastii crunte, ce nu tăgăduiesc.
Că Te-au aflat in sferă, rupțe-n nimic.
Doamne, unde încep abisurile?
Pe ce drum s-apuc, acuma, oricât de lung?
Nu cruț nimic, dragoste, numai s-ajung,
La marginea Ta, să m-arunc în ele.
Deodată, ascuțit, un viu junghi mă ține,
O bănuială strivitoare și grea:
Dintru-nceput deschis în inima mea.
Râpile-ţi țâșnesc spiralat, din mine,
Lumina cărnii gust prin palme de orb,
Din trupu-ţi cu migală, alint să-ți sorb.

Isis – Ca şarpele lasă trecutul în urmă!
LIX. Soare răsare pentru fiecare
Ce greu să treci din carne iar în tihnă,
O galaxie de tor în uitare.
Soare răsare pentru fiecare.
Smulge vremea din noi, cu rădăcină,
Fără liman m-aruncă în dorul firii,
Lăuntricele mele rugi depărtări.
Din ale iubirii jungle de visări,
Dincolo de spirala amintirii.
Din izvorul lumii iubirea încă,
Doarme vie pe-oceanele de dor.
Gustă aurora morții-n viitor.
Pe-un țărm de prezent calcă umbr-adâncă,
Rămâne-n urmă-n duh, umbre printre vieți.
Sorbim nemurire doar din frumuseți.

Shakti – Din suflare şi-a hrană veşnicia
LX. Viu Sărut pe gura făr’ de-nceput
Îți dau împărăţia-mi cea dintr-o stea
Oști și arme sunt etern chiar de prisos…
Aur, slavă, rugă nu-și mai au folos,
Te răscumpăr morții doar prin steaua mea.
Mă-mbii doar cu o cupă din dragostea…?
Sui iubirea, cum sui o înălțime:
Sub orice pas o altă adâncime
Și-ntinderea-i cât lumea s-o facem stea.
Stelele și sorii n-au-ntâietatea,
A luminii sămânță-s prin pustia…
Din duh și hrană-i este veșnicia:
Al sărutării rod eternitatea…
Înalță-mi duhul sfânt …dă-mi primul sărut
Care-a-nceput pe gura făr’ de-nceput.

Eva – Vreau dumnezeiasca mea prima stare
LXI. Întregeşte-mă şi întregeşte-te, Tată,
cu mine
„Pentru că m-ai zvârlit dur, lin am căzut…
Am căzut, fiindcă m-ai smuls tu din tine,
Surd țipă eternitatea din sine.
Scoate-mă din păcat, scoate-mă din lut!
Sfântă am fost, sfântă-s, ca la început,
Eu, din a Ta stare, plâng de rușine:
Cine, Doamne, mă pune la loc? Cine?
Vina mea s-a iscat spiralat în lut.
Dă-mi-o, dă-mi înapoi ceea ce-mi lipsește,
Nu iubire, nu milă, nu iertare,
Vreau dumnezeiasca mea primă stare,
Întregeşte-te şi mă întregeşte!”
Grăi cel veșnic, nevăzutul Tată:
„Dar când s-a stins lumina preacurată?”

Aton – de la sursă Putere
LXII. S-aduci pământul însuşi pân’ la Mine!
De te-am suflat în lumile-nvrăjbite
Nu te-am atras, cu ochii stânși dar nu goi.
Eu te așteptam s-atragi pe toți doar la noi!
Ca pe-un buchet de raze împletite,
Din fulgerarea unei minți urzite
Dintr-un biet sâmbur ‘năbuşit în fașă,
Să fi crescut luntrea-n cer, uriașă,
S-aduci Pământu-n luntre pân’ la Mine!
Plângând, stingheră şi tremurătoare,
Că ai fost înfrântă, îmi dai de veste?
Cui ai lăsat odiseea poveste?
Eu nu te primesc slabă și datoare!
El i-a sărutat lung ochii amândoi:
„Sorbi viu putere și-ntoarce-te-napoi!”

Poetesa – Uniune prin iubire pură
LXIII. Al iubirii pure sonet
Dansez lin cu Ra, în oul luminii
În muguri de soare să mă-ntrupezi
Din ale vieții flori de dor din zăpezi
Din iubirea din sonetul inimii.
Pictez pur, pe Amon din al său viu dor,
Din al Oului Aur, doar iubire
Iar din pur pulsar, quasar, fericire
Din nămeți de dor, pun luntrea zăvor.
Cânt lin, cu Amun, sufletu-i pur îngân,
Îi fur un sărut să i-l aprind, simt foc,
Prin dulcele-i vortex în inimă-i fac loc
Ard lacrimi-n a vieții floare de tor spân.
Valsez lin, cu Aton, dragoste pură,
Ra, soarbe-mă, să nu mai ard singură!

Scena a 6 a – A iubirii putere de-nviere
LXIV. Actorul – a iubirii putere
M-aș rupe din moarte zburând spre tine
Nu-nţelegem că fără de Iubire
Se ofilește vrejul ca floarea-n glastră;
Ne răzvrătim pe piericiunea noastră,
Tot cerșim Vieții ani mulți în neștire,
Altoiul frânt să-și tragă seva nouă;
Din veșnicie, el vrea tărâm asemeni
Cu gheață ni-l răsădiră în cremeni,
Când Dragostea-i vecia dată nouă.
Ci-n van te mânii pe mine și m-arunci,
Norii iubirii n-au clipe pe lume;
Oriunde mă vei striga pe nume,
Ca Lazăr la auz de vii porunci,
De-aș zăcea-n groapă cu lespezi pe mine,
M-aș rupe din moarte, zburând spre tine.

Mut – A sufletelor Călătorie
se-ntoarce-n prezent, Ra
LXV. Întâlnind trecutul din viitorul
Eu îmi clădesc sonetul, o cetate
Cu rime de mesageri, versuri un zid.
Pus în Sticla vremii, în el să mă-nchid
Cu tine, prinț, ca-ntr-o eternitate,
Spirala-n Pacea lumii furioasă,
Cu haita ei de liniști, hâda ură,
O vor clinti din mândra-i armătură,
Or să-i spargă enigma glorioasă.
Nu ne mai pasă ce-are să se-ntâmple…
În lanț războiul, ferecându-i zborul,
Întâlnind trecutul din viitorul:
Cu-ai veciei lauri prezenți la tâmple,
Versu-mi ascunde-a slovei nemurire,
Cu-al caratelor diamant de -iubire.

Artistul – Al dansului Univers sunt EU
LXVI. Sunt al Universului dans
Mă-ndeamnă al păcii ochi să mă dezbăr…
Iubirea ta, știu bine, e-o minciună,
Dar spiritul îmi stă-n genunchi, să-mi spună
Că dragostea ta e-un tainic adevăr..
Că-ți adulmecă preafăloasa fire,
Tu crezi că doar zeii ar iubi curat,
Să-nșeli minciuna, nu minți adevărat
El te-ascunde sub altă amăgire.
Ci, cu schimbul suveicile iubirii
Trec pe fire chiar înadins sucite,
Pe față reci, pe dos flori poleite…
Ca, neștiuți, să țeseți tor fericirii…
Vai, inimă, nu vrei să iei în seamă
Că sorțile perfide-n joc destramă?

LXVII. Vânez veşnicia să-ţi umple danţul
Dragostea mea dansează în spaţiu-timp;
A ta cântă pe-un câmp făr’ de hotare:
În iubirea mea, duhu-i sărutare
Pentru femei, câini, prinți sau zei din Olimp.
Te-mbrăţişez etern nu-mi mai simt brațul;
C-un stih ţi-aştern statuia în milenii;
Cunună peste fruntea-ți ochi de genii…
Vânez veșnicia să-ți umple danțul.
Mi-e o viață clipa, de tu mă priveşti,
Nu-i o viață! A mea prin tine crește;
Veșnicie surâsu-ţi dăruiește,
Dragostea-mi, dulce, numai cu el hrăneşti:
Durerea, moartea e partea celorlalți,
Tu chiar prin mine, transcenzi și te înalți.

Isis- Iubind pieri în slavă!
LXVIII. Pieri în slavă, Scorpionește
Mă uit cum cade noaptea și prin moarte,
Lumea-și cată duhu-n lămpile-aprinse;
Ca și somnul, în cărnurile stinse.
Pătrunde în vis viața, chiar prin soarte.
Tot în beznă: lumina mea-i la tine
Ochii-mi alta nu vor să mai privească.
N-a rămas umbra cuget să-ți șoptească
Cum irosești plăcerile divine?
Dragostea-mi, cât spirala din natură,
Ţi-a zămislit adâncu-n mii de fețe?
Ca să-ți îmbrac iar goala-ți frumusețe;
M-am dezvelit de-naltă-nvestitură,
Te-am învățat iubirea, pieri în slavă,
Scorpionește-n propria-mi otravă.

Scena a 7 a – Iluminare

Poetessa – Eu sunt Izvorul luminii adevărate
LXIX. Ai trimis pe Aton
M-am zorit să car lumina cu gândul…
Ai trimis pe Aton ca să-mi arate
Izvorul luminii, cea preacurate:
Ca să nu mai car, așa, lumi de-a rândul
El a prins în mâini securea durerii
Și-a izbit, fără milă, toți pereții.
Cutremur în inimă, Floarea Vieții,
Au curs lacrimi de spirale puzderii,
Au curs tor, semințele din suspine,
Ca printr-un ochi de lumină-n zidul greu,
Soarele năvăli în bordeiul meu.
Chiar prin spărtura făcută în mine,
Ruina-mi sufletului de-atunci plină
De soare, de-a Florii Vieții lumină.

Mithra – Ciclul Solar
LXX. Iar a lui Ra luntre-n era de Aur
Iar a lui Ra luntre-n era de Aur,
Pentru El doar o zi și doar o noapte.
Pentru noi patru ere – o zi desparte.
Muguri de Aur în luna lui Faur
Zgribulitul Ra din soare ia raze,
Tori de sori ne trezesc ușor din noapte.
Ra călător, iubind pe Nil în șoapte,
Lotus Albastru se desface-n oaze.
Zeul Aton Dragobete-n iubire,
Ninge dragoste divină-n suflete
Leagă și dezleagă, destine-n neplete,
Spirite se strâng, zboară-n nemurire,
Nasc visele-n Ev de Aur, iubire,
Din viu pulsar, un quasar fericire!

Shakti – înviere din goala-i auroră
LXXI. Ca lampa lui Aladin… stropea cu înviere!
Se zămisleau din raza nălucirii?
Genunchi de Magdalena pe tori de Christ…
M-au năpădit dureri cu-al lor aer trist…
Să sorb iar cupa-n flăcări de martirii.
Sfera de pacea-n suflete-n oglindă
Și nu rămâne nimic din ce-a trecut,
Prin luceferii de dincolo de lut…
C-am șters al durerii chip, ne cuprindă!
A dimineții dulcea noastră oră…
Isus trăgând lin noptateca perdea,
Prin ea ca lampa lui Aladin fugea…
Stropea cu înviere auroră.
Din luntre, atent la dulcile-mi șoptiri,
Ra-mi deschidea spirala de fericiri…

Hathor – Un singur suflet al profeților, Aton
LXXII. Cu Ra în discu-mi luminii valsez…
Am valsat cu Ra în discu-mi luminii
Din torul de soare ca să mă-ntrupezi
Din ale vieții flori de jar din zăpezi
Din iubire prin sonetul inimii,
Am sculptat pe Kepri din al tău viu dor,
Din vise-n Oul de Aur, iubire
Din viu pulsar, un quasar fericire
Din zăpezi nori, pe Nil, prin luntrea-i ușor.
Am cântat cu Atum, sufletu-i îngân,
Îi fur un sărut și-l aprind de văd foc,
În sfere-n vortex în inimă-i fac loc
Îi culeg lacrimi să mi le-adorm la sân.
Am dansat cu Aton, spirala pură,
Ra sărută-mă, îmbată-mă gură!

Poetesa – Turnate din iubire – profetice sonete
LXXIII. Din lacrimi de zei și de profeți stoarse sonete
Lumea rea, strâmbă, în care m-am născut,
N-o mai hulesc, nici astă scurtă viață
Cum nu urăsc nici noaptea-dimineață
Din care-al științei pom zbucni-nceput…
Scap-o de viermi ce-o rod la rădăcină,
O-nobilez cu sonete pentru noi,
Îi plăsmuiești duh de curajoși eroi…
Îi zămislești un suflet de lumină.
Din inimi de aur gemene, sonet
Întreci poeme-nalte, naști frumuseți,
Stoarse din lacrimi de zei și de profeți,
Iubind pe veci, Tu, suflete de profet.
Dorința-mi trimisă-n eter de tine
Să soarbă Veșnicie chiar din mine.