Preludiu

Autorul – Al florii vieții vortex
24. Strop de vers
Îmi scânteiază-n mână stinsa pană,
Căci gândul bate-n unda de pulsări,
Din suflet torul scoate tremurări,
Cerneala ce-o înmoi în duh și rană.

Îți scriu și dintr-o dată sorb o lume,
Un bob puternic într-un strop de vers,
Vrea să cuprindă-ntregul univers,
Din care-nflorește veșnicu-ți nume.

Din gând în cânt aflându-i tot secretul,
Condeiul se lovește de hârtie,
Dar s-a oprit cu mândră bucurie,
Căci mistic vrea să-ți poarte-n sân sonetul.

Tristețea mea e-n haine de solie,
Să-ți ducă mistic mută veselie.

25. A vieții floare
Am să te caut mistic, Unicosul,
Hai, Lotus Floare, spune-mi unde ești?
Măcar o zi aș vrea să mă iubești,
Să mă ajute-n zbor tot Universul.

Am să te caut prin ochi de lucire,
Pe galaxii ce-n vis s-au arătat,
În vortex de spirală, ne-ncetat,
Să te găsesc în bob de viu, iubire.

Te caut mistic prin spațiu și timp,
Prin sori și lune, prin quasari ce mor,
Dând inimii noi aripi pentru zbor,
De-i iarnă sau e primăvăra-n Olimp.

Te vreau aproape, mistic lângă mine,
Să-mi fie viața rugă pentru tine.

26. Precum a Vieții Floare
Precum un Lotus mistic strălucește,
Și ne arată sfânta lui sortire,
Sau ne dezvăluie-n vis o menire,
Așa și duhul zboară voinicește.

Un suflet, Ra, cât poate să mai rabde?
Și golul mistic cum îl umple oare?
Cine dă sens la marea întrebare?
Cât poate dorul singur să mai aștepte?

Un spirit, Ra, cât poate să mai spere?
Și vidul mistic cum îl umple oare?
Cine dă sens la marea întrebare?
Când zborul n-are timp pentru tăcere.

Precum a vieții floare ne unește,
Așa și Aton mistic prorocește.

27. Să-și afle mirii
Să-ți afli geamăn e un țel de fire,
Atrași de el dincolo de-orice spații,
Valsează stele-n mistic constelații,
Iar Nilul urcă să-și găsească mirii.

Spre tine-ntind o viață către soare,
Și ochii mei sunt sevă ce amețește,
Iar orice stih ce mistic te iubește,
E-un lung sărut pe buze arzătoare.

Suntem victime-n legi ce sunt divine,
Iubirea caută forme mistic noi,
De n-aș fi Ra, am fi fost tot noi doi?
De ce te smulgi și pleci departe-n sine?

Rupt în vârtejul mistic de sorbire,
Eu nu mai pot fi Zeul de iubire.

28. Cine ești tu?
Să-ți spun cine ești tu, de unde vii?
Purtând o coajă mistică de stele,
Sorbii esența sfintei mele vele,
Și m-ai golit de tainicele vii.

Tu guști splendoarea, marea-mi bunătate,
Ești mistic ochi, ești mistică privire,
Un dans de vortex, mistică rotire,
Și buze-flori de sfinte zeități toate.

Ești inima ce șchioapătă alene,
Nu un gând mistic țesut din amăgiri,
Ești chip de suflet ascuns prin gândiri,
Din lacrimi stoarse, pur și nepământene.

Cu tot ce-am strâns din tine, mistic Eu,
Te-am alcătuit, căci spirit îți sunt eu.

29. Raze divine
Gust fructul mistic, floarea-mi pare aur,
Cercetând obârșia de lumină,
O stare pură, mistică, divină,
E inima, un mistic, sfânt tezaur.

Îmi cânt nimicul, marea-mi supunere,
În infinitul mistic mă așez,
Pe-alesul meu cu slavă-l încununez,
În raze de sărut și de tăcere.

Ești floarea pură-a misticului dor,
În dorința de-a fi mereu iubit,
Adorat, amantul mistic de negândit,
Dând inimii noi aripi pentru zbor.

Și golul plin de mistică simțire,
E de-a pururi mistică zidire.

30. În scoica mea
Ospăț de mistic, sfinte sărutări,
Slava iubirii nu e-mbuibare,
Ci mistic dor și mistică așteptare,
Duhul purtat pe mări de îmbrățișări.

Te ador cu dorul mistic ce mă-nfrânge,
Prin chinuri sfinte, misticul extaz,
Iubirea nu e vânt pe un talaz,
Ci-n laț de aur, misticul meu sânge.

Nu ți-am scris mistic doar pentru merinde,
Cu ardere de mască, măsluită,
Ci din pasiune, mistic împietrită,
Când spiritul deodată se aprinde.

În scoica mea, ascuns, făr-de suflare,
Sunt suferința sfintei perle-n mare.

31. Oglindirea
La ce mai servește mistic poezia,
De-ai zbura cu steaua ce scânteiază?
Duhului dans mereu ne luminează,
Purtând în ritm de sfinți, simfonia.

Intenția din inima rostită,
E legea mea de aur mistic greu,
Tatăl genial al misticului meu,
Sunt oglindirea sfintei tale, ivită.

Neguri fără de timp să ne înghită,
Din albă râpă, flacăra târzie,
Crescând mister în mistică poezie,
Lumea va fi de mistic uimită.

Din tată tainic, rodul s-a lăsat,
În flori de mistic duh încoronat.

32. Prin tine, Ra
Ne bate primăvara-n mistic portal,
Misterul lumii, Ra, e-n ochii tăi,
Sori noi aprindem mistic pe-ale tale căi,
Din Floarea Vieții, mistic Ra, fractal.

E pleoapa sfintei, Isis flutur viu?
E mâna ei? Sau dalbă porumbiță?
Un bob de mistic stă pe-a ei guriță,
Cu mere mistic e trupul mlădiu.

Prin tine mistic înțeleg tot ce-i,
Rânduiala din mistic univers,
Piciorul tău ce calcă apa-n mers,
Șarpele mistic care-n luntre-l iei.

Flori, fructe-n drum mereu i se aștern,
Supuse toate ritmului etern.

33. Pe tron în veșnicie
Prieteni mistic nu mai putem fi,
Tsunami-i mistic iuțirea de simțire,
Mi-ai pus în sân pornirea spre iubire,
Munți și oceane mistic s-or trezi.

Iureș ce schimbă mistic sferă-n palat,
Iar tu, prințesă, mistică magie,
Purtând un sceptru mistic de poezie,
Sunt mistic Irod, marea-ți de-mpărat.

Tu, Salomeea, mistic mistic dansează,
Frumusețea s-o porți atotbiruitor,
Dând inimii noi aripi pentru zbor,
Când dorul mistic mistic ne veghează.

Nu-mi cere capul sfintei pe tipsie,
Ci stai pe tron cu mine-n veșnicie.

34. Iubire Infinită
Eternul Ou în diamant se schimbă,
Prin tor de foc și mistică poezie,
Izvorul sfânt din marea veșnicie,
Răsună-n mistic duh, în mistică limbă.

Schimb Ou în ochi de mistic nestemată,
Ce arde mistic în lăuntric joc,
Nu mai adoarme-n mine sfintei foc,
Din zarea sfintei lumi, mistic, deodată.

Diamant ce arde mistic răul lumii,
Taie fereastra mistică în viață,
Să intre nemurirea-n dimineață,
Purtând în duh tot misticul parfumul.

Sfredel de versuri mistic diamantine,
Infinit dor, iubite, pentru tine.

XXIV. Strop de vers
Îmi scânteiază-n mână stinsa pană
De-mi bate-n ea tot gândul prin unda puls…
Din suflet torul cerneala iar mi-a smuls.
Și-o-nmoi în duh în sângele din rană.
Îți scriu dar dintr-o dată sorb o lume;
Un bob puternic, în orice strop de vers,
Se-nghesuie să-ncapă un univers,
Din care-nflorește veșnicu-ți nume.
Din gând în cânt,dezvăluind secretul,
Condeiul se izbește de hârtie…
Dar s-a oprit c-un zâmbet de mândrie.
„Of, cine vrea să-i poarte-n sân sonetul?”
Tăinuită în straie de solie,
Tristețea mea să-ți ducă veselie…

XXV. A vieții floare… sorb
Am să te caut întreg Unicosul,
Hai Lotus Floare, cântă-mi, und’ te zăresc?
Măcar pentru o zi, vreau să te iubesc!
Ori, poate mă ajuta Universul…
Am să te caut prin ochi de lucire,
Pe o galaxie preamult visată,
Prin ochiul de spirală căutată
Poate te găsesc în bob de iubire!
Am să te caut prin spațiu și prin timp,
Prin pulsari, quasari, Lună sau prin Soare,
Pân’ te-ntâlnesc, speranța-mi nu mai moare!
De-i primăvară, iarnă-n duh de Olimp!
Vreau să te am iar alături de mine,
Să văd cum mi-e viața, de vin la tine!

XXVI. Precum a Vieții Floare
Precum floarea de Lotus strălucește
Și ne amintește a ei sortire
Sau prin vis ne dezvăluie menire.
Aşa şi duhul zboară voinicește…
Un suflet, Ra, cât poate el tot răbda
Golul simţit cu ce-l va umple oare?
Cine va şti răspunsul la-ntrebare?
Umplut de dor cât mai poate aştepta?
Un spirit, Ra, cât mai poate el spera?
Vidul sorbit nu și-l va umple oare?
Cine va ști răspunsul la-ntrebare?
Umplut de zboruri nu poate aștepta!
Precum a vieții floare ne unește,
Așa și Aton sonet prorocește…

Prolog în cer

Aton-Isis, Flăcări gemene
Forțele masculine și feminine
ale Universului Shiva-Shakti

XXVII. Să-și afle mirii
Geamănul e țelul sacru al firii:
Atrași de el, de dincolo de spații,
Stelele-n cer valsează-n constelații…
Luntrea-mi ia Nilu-n piept, să-și afle mirii,
Ca viața către soare, spre tine-ntind
Merele-mi ochi de seva-amețitoare;
Orice stih îți scriu e o sărutare.
În mrejele-adorării prin dor te-aprind,
Dulci victime ale gingașelot legi,
Dragostea cată forme-ntâmplătoare:
De n-aș fi fost Ra, m-ai fi ales oare?
De ce mă lași iar? Te smulgi și te dezlegi?
Rupt pe din două-n vârtejul sorbirii,
Cum am să mai pot fi Zeul iubirii?

Aton – sursa, creatoare
XXVIII. De unde vii Omule? Tu, cine eşti?
Să-ți spun cine eşti: de unde-ai exista?
Coaja stelei pe care-o duci cu tine
Sorbi esența și m-ai golit de sine.
Guști viu splendoarea și bunătatea mea;
Ochi de spirale, eşti privirea dragă,
Din trup zbor, dans de vortex amețitor
Buze flori de zee eşti sărutul lor,
Sânii, savoarea, forma lor întreagă.
Eşti „inima ce-ți șchioapătă alene,”
Nu nepătruns gând țesut din amăgiri
Ești chip de suflet pitit prin gândiri
Din stoarse lacrimi nepământene.
Cu tot ce-am strâns din tine curat, Eu Zeu,
Te-alcătui altfel, dar spirit îți sunt eu.

Prolog pe pământ

Poetesa – Universul sunt eu
XXIX. Raze divine-n sărut
Gust fructul, nu floarea, aur mi-ar părea…
De-mi cercetez obârșia luminii,
Sufletu-mi, spiritu-mi, gândul inimii
Mi-ar părea pana-mi de mii de ori mai grea,
Îmi cânt nimicul din care-am apărut
Și, infinitul la care mă supun,
Stapânu-mi, alesul, cu slavă-ncunun:
Zeroul din raze divine-n sărut.
Floarea cea mai pură a vieții mele
Ești tu-n dorința de-a te lăsa iubit
Adorat, amantul de nedespărțit.
Nu doar prieten patimilor grele.
Golul plin de gânduri, simțire, vis, dor,
El pentru toate de-a pururi creator.

Artistul – Eu sunt al conștiinței câmp
XXX. În scoica-mi
Ospăț de desfătări, de sărutări
A iubirii slavă nu-i îmbuibarea,
Ci al tainei-mpletit dor cu-așteptarea.
Duhu-i sunt pe-o lume făr’ de îmbrățișări.
Te-ador cu-același dor ce viu mă-nfrânge,
Cu-nfrânări, chinuri asceții-ating extaz;
Dragostea nu-i apă, să-ți umfle-n vânt talaz.
Gloabele-n voie; în laț purul sânge…
Nu ți-am scris, ca ei, pe-arginți sau merinde
Cu arderi zgomotoase, măsluite;
Sonete mister din patimă-mpietrite.
Cu spiritul scapără-l, s-aprinde..
În scoica-mi ascuns, făr’ de răsuflare,
Sunt suferința-i de mărgăritare.

Actorul – Eu sunt tu
XXXI. Sunt oglindirea-ți din albă râpă
La ce mi-ar mai servi duh, poezie…
De-ai zbura cu-ale stelei reci scânteieri,
Duhului dans aripile-s poveri,
Zbătaia lor în ritm de simfonie.
Intenția de inima-ți rostită,
E legea-mi de aur pur şi greu;
Genial tată al geniului meu.
Sunt oglindirea-ți, Cosmos, ivită,
Neguri fără de timp laşi să ne-nghită…
Din albă râpă flacără târzie;
Crescând mister a noastră poezie,
Etern, întreaga lume fi-va uimită,
De dragostea sădită-n minte, ardori,
Pe-ascuns, din tainic tată, rodul din flori!

Poetesa – Sunt al lumii ritm
XXXII. Prin tine Ra
Ne bate primăvara în inimi!… portal
Misterul lumii, Ra, e în ochii tăi,
Nou soare aprindem pe vechile-ți căi…
Din a Vieții Floare, soare Ra, fractal.
E-al pleoapei tremur ori Isis flutur viu?
E mâna Ei? Sau dalbă porumbiță?
Bob roșu de zmeură i-e guriță,
Trunchi zvelt cu mere e trupul Său mlădiu…
Prin tine înțeleg întreaga fire,
Rânduiala întreagă din univers,
Picioru-ți dalb ce calcă apa-n mers,
Șarpele-ți ce-nghite luntrea-n neștire,
Zăpezi, flori, fructe în drum i se aștern,
Pe rând, supuse la ritmul Său etern!

Artistul – Eu sunt subtila intenție
XXXIII. Alăturea-mi, pe tron în veșnicie! (Către poetesă)
Numai prietenia nu ne mai vrea,
Tsunami iute-i năvalnica-mi simțire.
Mi-ai picurat pornirile-n iubire,
O dragoste munte și-ocean începea…
Iureș ce prefăcea colibă-n palat,
Iar tu, în prințesă, prin magie;
Purtând sceptru de vis și poezie,
Găseam în mine pe Irod Împărat,
Tu, Salomeea, dansează-mi azi mie,
Cu duhul frumuseții atotbiruitor!
Adapă-mi unicul meu însetat dor;
Întregul meu regat ți-l ofer ție.
Nu-mi cere capul lui Ioan pe tipsie;
Alăturea-mi, pe tron în veșnicie!

Poetesa – Eu sunt lumină, iubire Infinită
XXXIV. Infinit dor
Eternu-mi Ou schimb în diamant;
Prin văpaia-n tor, cub al poeziei
Străluce viu izvor al veșniciei,
Răsunând de-a pururi sonetu-mi-n neant…
Schimb Ou în unit ochi, ca-n nestemată,
Ce arde rece-n lăuntricul său joc:
Nu mai adoarme-n mine al sursei foc.
De la crearea lumii, deodată,
Bob ce-ascunde virtuțile esenței;
Diamant, ce arde sămânța ciumei…
Taie fereastră-n pereții existenței,
Să între nemurirea cu duhul ei.
Sfredel din versuri zburând diamantine
Infinit dor, iubite, pentru ține.
Dragostea mea se-ntinde în spaţiu-timp;
A ta zace pe-un câmp făr’ de hotare:
În iubirea mea, veacu-i sărutare
Pentru femei, câini, prinți ori zei din Olimp.