ACTUL I: ARBORELE REVELAȚIEI UNICE
SCENA 1: VĂLUL DE CRISTAL (Mentalismul – Lemuria & Atlanții)
Sonetul 1 (Salomeea)
Eu sunt aceea care-n timp dansează,
Din voalul meu se naște un cuvânt,
Purtând în el al păcii legământ,
Când spiritul în duh ne luminează.
Sunt Poetesa, Shanti-n marea lume,
Ce caută adevărul cel pierdut,
În acest vast și mistic început,
Sub legi ce n-au nici margini și nici nume.
Încep un dans de sferă și de sârg,
Să chem lumina-n inima de lut,
Căci tot ce este mistic s-a născut,
Departe de-al materiei vechi târg.
Sunt Salomeea, dansul meu e viață,
Ce-n zori de lume mistic se răsfață.

Sonetul 2 (Aton)
Din mintea mea tot universul crește,
Un câmp cuantic, flux de energie,
O mistică și sfântă ierarhie,
Ce prin știință mistic se privește.
E Einstein cel ce codul îl pătrunde,
Văzând că masa-i energie pură,
Fără de margini, fără de măsură,
În unda care mistic ne răspunde.
Căci tot ce crezi e sferă de gândire,
O paradigmă-n care ne mișcăm,
Și-n artă mistic viața o pictăm,
Spre marea și divina ei unire.
Universul e spirit, gând și vis,
Un cod de aur în lumină scris.

Sonetul 3 (Zoroastru)
O, Zoroastru, flacăra ta sfântă,
Cum leagă ea pământul de înalt?
Când spiritul face-un imens asalt,
Și pacea lin în suflet ne încântă.
E lupta dintre umbră și lumină,
O dualitate care-n minte stă,
Când inima un singur răspuns dă,
În marea ta trăire, cea divină.
Arată-mi cum știința ne învață,
Să fim noi înșine, un singur pol,
Să umplem acest mistic, mare gol,
Cu o singură și sfântă față.
E pacea minții focul ce pulsează,
Și inima în duh ne luminează.

Sonetul 4 (Dialog: Salomeea & Aton)
Stăpâne-al minții, cum să fac eu pasul,
Să leg pământul de ideea pură?
Să scot din om a sângelui ură,
Și să-mi acord în ceruri mistic glasul?
Copila mea, tu ești a mea oglindă,
Când mintea vede tot ce am creat,
Din spiritul cel mistic emanat,
Spre pacea care vrea mistic să prindă.
Dansează-n vidul plin de energie,
Să vadă omul că e doar un gând,
Purtând în el al sursei sfânt cuvânt,
În marea și divina ierarhie.
Aton e gândul, Shanti e trăirea,
În care mistic crește fericirea.

Sonetul 5 (Lemuria – Pacea de început)
În visul meu Lemuria răsare,
Un paradis de pace și de har,
Unde trăiam sub misticul altar,
Sub marea și divina sa suflare.
Niciun război nu tulbura pământul,
Căci toți știau că mintea este tot,
Să schimbe lumea singuri ei nu pot,
Dacă nu-nțeleg mistic sfânt cuvântu.
Eram scântei în marea de lumină,
Ce-n formă mistic ne-am cristalizat,
Din spiritul cel mistic emanat,
Spre starea noastră mistică, divină.
Lemuria e raiul cel pierdut,
Ce-n mintea noastră mistic s-a născut.

Sonetul 6 (Einstein & Vedele)
Vedanta spune ceea ce știința,
Descoperă în atomul cel mic,
Că nu există-n lume inamic,
Ci doar o mistică și sfântă voință.
E câmpul unificat ce ne-nfășoară,
O sferă de gândire și de duh,
Ce umple mistic sfântul, mare văzduh,
Și pacea lin în suflet se coboară.
Când fizica și spiritul se-atinge,
Vedem că totul este doar un vis,
Un cod de aur în lumină scris,
Ce focul urii mistic îl va stinge.
Adevărul e pacea de cristal,
Purtată mistic spre un țărm final.

Sonetul 7 (Sinteza Mentalismului)
Suntem un gând în mintea creatoare,
Ce-n șapte văluri mistic s-a-mbrăcat,
Din spiritul cel mistic emanat,
Sub marea și divina sa suflare.
Prima etapă mistic s-a încheiat,
Sub vălul clar de mistic cristal fin,
Sub cerul pur și mistic de senin,
Unde tot haosul s-a liniștit.
Salomeea a tras prima eșarpă,
Să vadă omul marea sa putere,
Să facă viață din a sa tăcere,
Sub legea care mistic ne adapă.
Pacea e prima treaptă spre înalt,
Făcând prin duh un mistic, mare salt.

SCENA 2: VĂLUL DE SMARALD (Corespondența – Egipt & Thot)
Sonetul 8 (Thot – Tablițele de Smarald)
Eu am săpat în piatră verde, vie,
Secretul ce sub stele s-a depus,
Că tot ce jos sub soare s-a propus,
E doar o mistică iconografie.
Precum e sus, în marea de lumină,
Așa e jos, în atomul cel mic,
Să nu mai ai în viață inamic,
În ordinea eternă și divină.
Smaraldul meu e mintea ce pătrunde,
Geometria care ne-a creat,
Din spiritul cel mistic emanat,
În unda care mistic ne răspunde.
Căci totul e oglindă și un ecou,
Un univers mereu și mistic nou.

Sonetul 9 (Moise – Legea de pe munte)
Din muntele de foc am adus legea,
Pe table tari de piatră s-a săpat,
Un cod de duh din ceruri emanat,
Să poată omul mistic a-nțelege.
Nu sunt doar slove reci și fără viață,
Ci ritmul prin care lumea pulsează,
Când Aton mistic ne luminează,
Și-n zori de lume mistic se răsfață.
Corespondența-i cheia ce ne-arată,
Că omul e un templu în mișcare,
O mistică și sfântă întrupare,
Sub voia care-n cer a fost lucrată.
Pacea e legea scrisă-n piept de om,
Să fim în lume rodnicul, sfânt pom.

Sonetul 10 (Babilonul și Stelele)
În turnul nalt ce vrea să atingă cerul,
Am citit mistic soarta din stelaje,
Purtând în noi eternele mesaje,
Să descifrăm al lumii vii misterul.
Precum se mișcă astrele pe boltă,
Așa se mișcă pașii pe pământ,
Sub acest vechi și mistic legământ,
Când inima în duh este recoltă.
Nu e distanță între zeu și humă,
Ci doar o scară mistică de har,
Sub marea și divina sa suflare,
Ce-n suflet mistic va topi și bruma.
Cerul e oglinda vieții noastre,
Sub ochiul verde-al sferelor albastre.

Sonetul 11 (Salomeea – Al doilea văl)
Al doilea văl de smarald se desprinde,
Spre ochii care mistic caută cer,
Un univers de taină și mister,
Ce focul legii-n inimi îl aprinde.
Eu sunt oglinda lumii de deasupra,
Ce-n pași de dans aduc pe-acest pământ,
Al sferelor de aur sfânt cuvânt,
Să stingem mistic vechea, greaua ură.
Dansez pe rugul legii ce se scrie,
Între pământ și cerul cel înalt,
Făcând prin duh un mistic, mare salt,
Spre marea și divina ierarhie.
Sunt Shanti, pacea lumii de cristal,
Un râu ce curge lin spre cel final.

Sonetul 12 (Dialog: Moise & Thot)
O, Thot, ce scrii în piatra ta cea verde,
E-aceeași lege ce-am adus pe munte?
Să facem mistic sfinte, mări de punte,
Când spiritul în carne se mai pierde?
Da, Moise, totul e corespondență,
Nu e un zid între ce-i sus și jos,
Ci un proces divin și armonios,
În marea și eterna existență.
Balanța faptei este-aceeași sferă,
Ce-n sate și în stele se rotește,
Când ochiul mistic viața o privește,
Sub marea și eterna atmosferă.
Legea e una, chipurile-s mii,
În marea de eterne bucurii.

Sonetul 13 (Arta ca Oglindă)
Artistul ia din ceruri forma pură,
Să o aducă-n piatră și în lut,
Din tot ce este mistic cunoscut,
Departe de-a materiei grea ură.
Proporția de aur e dovada,
Că legea sferelor e și în noi,
Când spiritul se simte iarăși noi,
Și-n artă mistic își găsește zada.
O pictură e-o lume-n mic formată,
O replică a marelui design,
Sub cerul pur și mistic de senin,
Cu o singură mistică soartă.
Arta e puntea dintre lumi și spațiu,
Să dăm durerii ultimul nesațiu.

Sonetul 14 (Sinteza Corespondenței)
Suntem oglinzi ce reflectăm lumina,
Precum e soarele, e și scânteia,
Căci în atom se află toată cheia,
Și-n suflet mistic stă toată grădina.
A doua treaptă mistic s-a fixat,
Sub vălul verde ca o iarbă vie,
O mistică și sfântă bucurie,
Din spiritul cel mistic emanat.
Dacă e pace-n cer, e pace-n lume,
Căci tot ce facem are un ecou,
Un univers mereu și mistic nou,
Sub legi ce n-au nici margini și nici nume.
Aton e-n toți, o singură putere,
Ce face viață din a sa tăcere.

SCENA 3: VĂLUL DE ȘOFRAN (Vibrația – India & Vedele)
Sonetul 15 (Krishna – Flautul și Atomi)
Din flaut chem a lumii armonie,
Vibrația ce totul încheagă,
Păstrând în ea o mistică și dragă,
Eternă și divină ierarhie.
Arjun sunt eu, ce luptă-n mare viață,
Dar caută în sunet unitatea,
Să vadă în atom eternitatea,
Ce-n zori de lume mistic se răsfață.
Căci Maya-i doar un văl de unde reci,
O formă ce prin spirit se trezește,
Și-n pace mistic inima privește,
Spre locul unde vei rămâne-n veci.
Vibrația e dansul meu divin,
Sub cerul pur și mistic de senin.

Sonetul 16 (Buddha – Nirvana și Frecvența)
Tăcerea e vibrația cea înaltă,
Unde dorința-n spirit se topește,
Când ochiul minții mistic ne privește,
Făcând spre cer un mistic, mare salt.
Nirvana-i frecvența de lumină,
Unde tot haosul se face pace,
Și orice formă-n liniște se tace,
Sub legea care este mai divină.
Sunt calea de la mijloc, echilibru,
Un punct de aur în ocean de zgomot,
Să nu mai ai în suflet greu freamăt,
În marea și eterna sa suflare.
Când unda tace, pacea s-a născut,
În misticul și sfântul început.

Sonetul 17 (Salomeea – Al treilea văl)
Șofranul cade-n marea de lumină,
Dansez pe ritmul lumii ce pulsează,
Când sfintele scântei se luminează,
În unda lor cea mistică, divină.
Sunt Shanti, pacea ce prin sunet vine,
Vibrația ce-n atomi se ascunde,
Și-n inima de lut ne mai răspunde,
Sub legile purtate de destine.
Nimic nu stă în veci pe acest pământ,
Căci totul este flux și e mișcare,
O mistică și sfântă întrupare,
Născută din al Surselor cuvânt.
Sunt Salomeea, dansul meu e-un cânt,
Ce leagă cerul de acest pământ.

Sonetul 18 (OM – Sunetul Primordial)
În silaba OM totul se cuprinde,
Vibrația ce-a generat spațiul,
Să dăm durerii ultimul nesațiul,
Când focul păcii-n inimi se aprinde.
E sunetul ce face ca atomul,
Să se rotească-n dansul lui cel mic,
Să nu mai simți al lumii inamic,
Când mistic se trezește-n spirit omul.
Din marea liniște s-a născut totul,
O undă mistică și mai divină,
În marea de lumină cea grădină,
Când spiritul ne umple mistic potul.
Pacea e sunetul care ne crește,
Când inima în duh ne ocrotește.

Sonetul 19 (Dialog: Krishna & Buddha)
O, Sakyamuni, de ce taci în sferă?
Vibrația nu este ea mișcare?
Ba da, Krishna, e marea eliberare,
În marea și eterna atmosferă.
Dar liniștea e sunetul cel pur,
În care orice undă se resoarbe,
Când pacea mistic inima ne-o soarbe,
Și vedem totul mistic de jur-împrejur.
Suntem acorduri pe aceeași coardă,
Ce-n universul mistic tot vibrează,
Când viața-n duh mereu ne luminează,
Și nu mai lăsăm ura să ne ardă.
Unul e flautul, unul e mutul,
Spre marea pace mistic e tributul.

Sonetul 20 (Știința și Mantra)
Fizica-nvață că tot e vibrație,
Energia ce masa o creează,
Când spiritul în duh ne luminează,
În marea și divina admirație.
Nu este piatră, ci e doar mișcare,
Un dans de particule și de unde,
Ce mistic în tot spațiul pătrunde,
Spre marea și divina sa iertare.
Einstein vedea lumina ca pe-un ritm,
Ce măsoară întregul univers,
Sub misticul și sfântul nostru vers,
Și sub al păcii mistic logaritm.
Știința e ruga care ne arată,
Că lumea mistic e de vibrații gata.

Sonetul 21 (Sinteza Vibrației)
A treia treaptă mistic s-a deschis,
Sub vălul de șofran și de mătase,
Sub legile în suflete rămase,
Așa cum mistic în lumină-i scris.
Vibrația e viața ce pulsează,
Și nu există moarte, ci schimbare,
O mistică și sfântă eliberare,
Când viața-n duh mereu ne luminează.
Salomeea dansează în ecou,
Să vadă omul marea sa vibrație,
În marea și divina admirație,
Sub universul mereu mistic nou.
Aton e sunetul, Shanti e tăcerea,
Ce face viață din a sa tăcere.
SCENA 4: VĂLUL DE JAD (Polaritatea – Mayașii & Timpul)
Sonetul 22 (Salomeea – Al patrulea Văl)
Din jad e vălul ce acum coboară,
Pe chipul lumii plin de mari contraste,
Trecând prin mii de zodii și năpaste,
Spre pacea care-n inimi vrea să apară.
Dual e tot ce viața ne propune,
Un pol de umbră, unul de lumină,
În marea lor prezență cea divină,
Sub legi ce fac în duh o uniune.
Dansez pe pragul dintre zi și noapte,
Să simt cum polii mistic se atingă,
Când focurile urii lin se stingă,
Și-n cer se aud a stelelor vii șoapte.
Polar e tot ce simt în acest dans,
Spre marea pace, singurul avans.

Sonetul 23 (Marele Preot Mayaș – Timpul Dual)
Noi am citit în stele marea carte,
Că timpul are ritmuri de dual,
Un flux ce urcă mistic spre final,
Legând pe veci a vieții lungă parte.
E frig și cald în orice întrupare,
Extremele sunt una-n rădăcină,
O mistică și sfântă, veche vină,
Ce caută în om marea iertare.
Mayașul știe: totul se rotește,
Căci binele și răul sunt un tot,
Iar eu să le separ nicicum nu pot,
Când cerul mistic viața o privește.
Pacea e punctul unde polii tac,
În acest mistic și etern copac.

Sonetul 24 (Aton – Fizica Polarității)
Priviți în atom, polii se resping,
Dar fac în centru marea unitate,
O stare pură de integritate,
Când legile materiei se înving.
E minus, plus, în marea energie,
O paradigmă-n care totul este,
Ca o străveche și divină veste,
Purtând în ea o mistică solie.
Știința vede polii ca pe-o scară,
Ce urcă spre lumina de cristal,
Departe de al formelor final,
Spre pacea ce în inimi vrea să apară.
Aton e axul, polul ce rămâne,
Spre marea zi de mistic sfânt de mâine.

Sonetul 25 (Dialog: Salomeea & Preotul)
O, preot drag, cum facem noi din noapte,
O poartă spre o viață mai înaltă?
Când spiritul face-un imens asalt,
Și pacea lin în inimi mistic naște?
Copilă, noaptea-i mama de lumină,
Căci din întuneric s-a născut totul,
Când mistic se deschide-n suflet potul,
Sub legea care este mai divină.
Extremele sunt doar o amăgire,
Căci ambele duc mistic spre același,
Sub pașii care mistic sunt fruntași,
Spre marea și divina lor unire.
Pacea e centrul unde polii stau,
Și tot ce este mistic mistic dau.

Sonetul 26 (Ciclul celor 13 Baktuni)
Sunt ere care vin și care trec,
O roată de durere și de har,
Sub marea și divina sa suflare,
Ce-n suflet mistic va topi și bruma.
Când cercul se închide-n plină sferă,
Începe mistic noua eră-n lume,
Sub legi ce n-au nici margini și nici nume,
În marea și eterna atmosferă.
Nu este sfârșit, ci doar o schimbare,
A polului ce mistic ne conduce,
Și-n inimi mistic liniștea aduce,
Spre marea și divina sa iertare.
Timpul e dansul sferelor pe cer,
Sub misticul și sfântul lor mister.

Sonetul 27 (Unitatea Contrastelor)
Dacă iubești, vei ști ce e durerea,
Căci fără umbră nu vezi nici lumina,
Și-n suflet mistic stă toată grădina,
Spre marea și divina sa tăcerea.
Polaritatea-i arta de-a trăi,
În echilibrul sfintei armonii,
În marea de eterne bucurii,
Spre locul unde mistic vom fi.
Fizica-nvață: forța se compensează,
Când tot ce este mistic se adună,
Sub marea și eterna sa cunună,
Și viața-n duh mereu ne luminează.
Pacea e pace doar prin contrast greu,
Purtând în ea pe misticul de Eu.

Sonetul 28 (Sinteza Polarității)
A patra treaptă mistic s-a-mplinit,
Sub vălul de jad verde și de vis,
Așa cum mistic în lumină-i scris,
În locul unde tot e fericit.
Polii s-au stins în marea unitate,
Și nu mai e nici bine și nici rău,
Ci este doar al sursei sfânt ecou,
În marea și eterna libertate.
Salomeea a tras vălul de jad,
Să vadă omul marea sa oglindă,
Și pacea mistic inima să prindă,
Sub stelele ce mistic peste noi cad.
Aton e totul, Shanti e echilibrul,
Ce face mistic sfinte sfinte vibru.

SCENA 5: VĂLUL DE AUR (Ritmul – Zalmoxis & Șamanismul)
Sonetul 29 (Salomeea – Al cincilea Văl)
De aur e acum a mea maramă,
Ce-n ritmul lumii mistic se rotește,
Când sfinte legi pământul ocrotește,
Și-n suflet pacea mistic ne mai cheamă.
Dansez pe culmi de munte și de piatră,
Să simt cum curge viața prin artere,
O mistică și sfântă, veche vrere,
Păstrată-n vatra care ne-a fost vatră.
Sunt Shanti, pacea getică, străbună,
Ce-n Legi Belagine și-a scris temeiul,
Să nu mai piardă inima scânteiul,
Sub marea și eterna sa cunună.
Ritmul e legea care ne conduce,
Și-n inimi mistic liniștea aduce.

Sonetul 30 (Zalmoxis – Legile Belagine)
Eu v-am adus a spiritului cale,
Căci omul este-un zeu ce se trezește,
Când ochiul minții mistic ne privește,
Trecând prin mări de dor și mari de jale.
Respectul pentru tot ce e suflare,
E scris în codul nostru de pe munte,
Să nu mai fie-n viață grele punte,
Sub marea și divina sa iertare.
Dacă-n decrete pacea s-ar așeza,
Și ritmul viu al lumii l-am urma,
Războiul mistic ar mai înceta,
Iar cerul pe pământ s-ar oglindi.
Nemuritori sunt cei ce vor dreptate,
În marea și eterna libertate.

Sonetul 31 (Șamanul – Șarpele și Jaguarul)
Din sud aduc a Șarpelui povață,
Să lepădăm trecutul ca pe-o piele,
Să nu mai stăm sub umbrele de jele,
Și să pășim cu burta pe-astă viață.
Apoi Jaguarul, forța ce doboară,
Frica de moarte-n inimi de erou,
Să facem mistic totul iarăși nou,
Când pacea lin în suflet se coboară.
E ritmul care urcă și coboară,
O mistică și sfântă transformare,
Născută din a lumii lungă stare,
Sub legea care mistic ne-nfășoară.
Șarpe și fiară-s ritmuri de pământ,
Ce-n spirit au al păcii sfânt cuvânt.

Sonetul 32 (Șamanul – Colibri și Vulturul)
Colibri este ritmul ce vibrează,
În zborul către floarea de lumină,
O stare mistică și mai divină,
Ce-n marea liniște ne luminează.
Iar Vulturul ne-arată marea sferă,
Să vedem totul de la înălțime,
Departe de-a materiei vechi mulțime,
Sub marea și eterna atmosferă.
Căci șamanismul este a noastră mamă,
Rădăcina ce-n toți mistic pulsează,
Când viața-n duh mereu ne luminează,
Și de pământ ne scoate marea teamă.
Patru puteri ce-n ritmuri ne adună,
Spre pacea care-n inimi e cunună.

Sonetul 33 (Dialog: Salomeea & Zalmoxis)
O, zeu străbun, ce legi sunt scrise-n munte?
Sunt legi de pace, Shanti, să ții minte,
Că viața este sfântă înainte,
Sub marea și divina sfinte punte.
Șamanul vede ritmul în natură,
Cum luna crește mistic și descrește,
Când ochiul mistic viața o privește,
Departe de-a materiei grea ură.
Putem noi oare-n legi de constituții,
Să punem pacea ca un ritm vital?
Să fie omul mistic și egal,
Departe de-ale lumii evoluții?
Da, Salomeea, ritmul ne sfințește,
Când inima în duh ne ocrotește.

Sonetul 34 (Vedanta și Fizica Ritmului)
Tot universul are mareele sale,
Un flux și un reflux de energie,
O mistică și sfântă ierarhie,
Purtată mistic peste mări și vale.
Fizica vede ritmul în vibrații,
Că tot ce urcă trebuie să cadă,
Până ce omul mistic o să vadă,
Sub marea și divina admirații.
E compensația legii ce ne-nvață,
Să stăm în centru, mistic, în tăcere,
Să facem viață din a sa tăcere,
Ce-n zori de lume mistic se răsfață.
Vedanta spune: ritmul este viață,
Ce-n duh mereu cu drag ne dă povață.

Sonetul 35 (Sinteza Ritmului)
A cincea treaptă mistic s-a urcat,
Sub vălul de aur dacic și de soare,
O mistică și sfântă eliberare,
Din spiritul cel mistic emanat.
Șamanismul e seva ce hrănește,
Arborele profeților din lume,
Sub legi ce n-au nici margini și nici nume,
Când pacea mistic inima privește.
Salomeea dansează-n ritm de vultur,
Să vadă omul marea sa putere,
Să facă pace din a sa tăcere,
Sub acest mistic și etern de purtur.
Aton e ritmul, Shanti e măsura,
Ce stinge-n suflet marea, vechea ură.

SCENA 6: VĂLUL DE PURPURĂ (Cauza și Efectul – Akhenaton & Moise)
Sonetul 36 (Salomeea – Al șaselea Văl)
De purpură e vălul ce coboară,
Pe nisipul fierbinte din Egipt,
Unde destinul mistic e sculptat,
Și pacea lin în suflet ne-nfioară.
Dansez pe urmele ce-n timp se pierdă,
Să văd cum fapta naște un destin,
Sub cerul pur și mistic de senin,
Unde greșeala mistic o dezmierdă.
Sunt Shanti, pacea cauzei prime,
Ce-n fapte bune mistic se arată,
Să fie lumea mistic vindecată,
Departe de-ale minții mari abime.
Efectul este umbra firii noastre,
Sub ochii verzi ai sferelor albastre.

Sonetul 37 (Akhenaton – Imnul către Soare)
O, Aton, cauză a tot ce este,
Din punctul tău lumina s-a născut,
Purtând în ea al lumii început,
Ca o divină și eternă veste.
Tu ești cel Unu, fără de egal,
Ce-n raze mistic lumea o cuprinzi,
Și focul păcii-n inimi îl aprinzi,
Spre marea trecere la cel final.
Din voia ta pornesc toate în lume,
Un flux de aur, ritm neîntrerupt,
Din spiritul cel mistic întrerupt,
Sub sfinte legi ce n-au un mistic nume.
Ești cauza ce inima sfințește,
Când tot ce-i viu în duh ne ocrotește.

Sonetul 38 (Moise – Profeții și Balanța)
Orice cuvânt e-o piatră-n iazul vieții,
Ce face cercuri mistic spre mal,
Legând prezentul de-un etern final,
Sub roua mistică a dimineții.
Am dat porunci să știe tot poporul,
Că fapta rea aduce rod amar,
Dar legea sfântă este-un mistic har,
Ce-n suflet mistic va deschide zborul.
Căci Maat măsoară inima pe cântar,
Să fie ușoară ca o pană fină,
În marea de lumină cea divină,
Departe de al urii greu coșmar.
Pacea e efectul sfintei iubiri,
În marea de eterne regăsiri.

Sonetul 39 (Dialog: Akhenaton & Moise)
O, Moise, ce-ai luat tu din Egipt?
Am luat lumina Unicului Zeu,
Să port în suflet mistic un mereu,
Din spiritul cel mistic nesfârșit.
Akhenaton, tu ești a mea oglindă,
Căci cauza e-n Unul, nu în mulți,
Sub pașii care mistic sunt desculți,
Spre pacea care vrea mistic să prindă.
Profeții toți sunt cauze de lumină,
Ce nasc efecte de iubire-n neam,
Păstrând în duh al surselor sfânt ram,
Sub legea care este mai divină.
Unul e soarele, una e legea,
Să poată omul mistic a-nțelege.

Sonetul 40 (Hazardul și Știința)
Nu este hazard, ci doar o neștiință,
A legilor ce mistic ne guvernează,
Când spiritul în duh ne luminează,
Spre marea și divina cunoștință.
Fizica vede legea-n cauzalitate,
Orice mișcare are un motiv,
Un drum de aur mistic și activ,
Spre marea și eterna libertate.
Dacă semănăm pace, pace va fi,
Căci rodul faptei mistic se arată,
Să fie lumea mistic vindecată,
În locul unde mistic vom fi.
Cauza e gândul, fapta e efectul,
Purtând în ele mistic tot proiectul.

Sonetul 41 (Karma și Vedele)
Vedanta spune: Karma este fapta,
Ce se întoarce mistic la izvor,
Prin acest mistic și etern fior,
Sub marea și eterna sfinte treaptă.
Ești arhitectul propriei tale vieți,
Căci cauza stă-n mâna ta mereu,
Sub ochiul mistic al lui Dumnezeu,
În roua mistică a dimineții.
Pacea e fapta care ne eliberează,
De lanțul greu al cauzelor vechi,
Sub marea și divina sa urechi,
Ce-n zori de lume mistic ne veghează.
Adevărul e cauza cea pură,
Ce stinge-n suflet marea, vechea ură.

Sonetul 42 (Sinteza Cauzei și Efectului)
A șasea treaptă mistic s-a fixat,
Sub vălul de purpură egiptean,
Trecând prin mistic și etern ocean,
Din spiritul cel mistic emanat.
Fapta și gândul mistic s-au unit,
Sub legea care totul echilibrează,
Când viața-n duh mereu ne luminează,
În locul unde tot e fericit.
Salomeea dansează-n prag de soare,
Să vadă omul marea sa povară,
Să facă pace din a sa povară,
Spre marea și divina sa iertare.
Aton e cauza, Shanti e efectul,
Purtând în inimi mistic tot respectul.

SCENA 7: VĂLUL DE INDIGO (Genul – Baha’u’llah & Unitatea)
Sonetul 43 (Salomeea – Al șaptelea Văl)
Indigo e acum a mea culoare,
Ultimul văl ce mistic se desprinde,
Și focul minții-n inimi îl aprinde,
Spre marea și eterna sa splendoare.
Dansez pe pragul dintre duh și formă,
Unde polii se-mpletesc în generare,
O mistică și sfântă eliberare,
Sub legea care nu e doar o normă.
Sunt Shanti, pacea genului divin,
Ce naște viață din iubirea pură,
Fără de margini, fără de măsură,
Sub cerul pur și mistic de senin.
Genul e forța care ne creează,
Și-n inimi mistic totul luminează.

Sonetul 44 (Platon – Logos și Eros)
Din lumea de idei aduc lumina,
Unde frumosul mistic se arată,
O sferă pură, mistică, curată,
Ce stinge-n suflet marea, vechea vină.
E Logosul ce dă la lume structură,
Iar Eros este focul ce-o trezește,
Când ochiul minții mistic ne privește,
Departe de-a materiei grea ură.
Bărbat și femeie-n duh sunt o verigă,
Două puteri ce mistic se adună,
Sub marea și eterna sa cunună,
Spre pacea care mistic ne strigă.
Creația e dansul lor egal,
Un drum de aur mistic spre final.

Sonetul 45 (Baha’u’llah – Unitatea Tuturor)
Sunt mesagerul veacului ce vine,
Să spun că toți suntem o singură floare,
Sub marea și divina, sfântă soare,
Purtând în noi eternele destine.
Știința și credința sunt ca aripi,
Ce saltă omul spre adevăr și pace,
În locul unde ura mistic tace,
Și nu mai sunt a formelor mari risipi.
Religia e trunchiul cel străbun,
Din care cresc profeții ca și ramuri,
Unind pe veci atâtea mii de neamuri,
Sub un singur și mistic, mare semn bun.
Pacea e scopul sfintei mele legi,
Să fim în duh de-a pururi mistic întregi.

Sonetul 46 (Dialog: Platon & Baha’u’llah)
O, Platon, Logosul tău este pacea?
E gândul care mistic ordonează,
Când viața-n duh mereu ne luminează,
Și-n suflet mistic va topi și bruma.
Baha’u’llah, tu aduci unitatea,
Dintre rațiune și a inimii rugă,
Să nu mai fie omul mistic slugă,
Și să vedem marea libertatea.
Suntem două puteri într-o suflare,
Femeie și bărbat, știință și duh,
Ce umplu mistic sfântul, mare văzduh,
Spre marea și divina sa iertare.
Genul e actul sfintei armonii,
În marea de eterne bucurii.

Sonetul 47 (Fizica Generării)
Totul generază, mistic, în spațiu,
Electronul și protonul fac atomul,
Când mistic se trezește-n spirit omul,
Să dăm durerii ultimul nesațiu.
Nu e nimic ce n-are tată și mamă,
În ordinea divină a lumii noastre,
Sub ochii verzi ai sferelor albastre,
Purtând în noi a vieții mistică flamă.
Știința vede genul în creație,
Ca forță de atracție și unire,
Spre marea și divina sa iubire,
În marea și divina admirație.
Pacea e rodul sfintei generări,
În marea de eterne regăsiri.

Sonetul 48 (Arborele Profeților)
Zoroastru, Moise, Buddha, Krishna, Isus,
Mohamed, Bab și Baha’u’llah-n sferă,
Sub marea și eterna atmosferă,
Același soare mistic ne-au adus.
Sunt ramuri din același mistic pom,
Ce-n misticul pământ s-a rădăcinat,
Din spiritul cel mistic emanat,
Spre pacea care crește-n piept de om.
Șamanismul e seva lor comună,
Ce curge prin religii și prin artă,
Deschizând mistic a cerului poartă,
Sub marea și eterna sa cunună.
Unitatea e adevărul pur,
Purtat în inimi mistic de jur-împrejur.

Sonetul 49 (Sinteza Finală a Actului I)
Salomeea a tras ultimul văl,
Și am văzut că toți suntem o minte,
Departe de a formelor morminte,
Sub un singur și mistic, sfânt drapel.
Știință, credință, artă și suflare,
Sunt una în marea de lumină pură,
Ce stinge-n suflet marea, vechea ură,
Spre marea și divina sa iertare.
Pacea sufletească radiază mistic,
Pacea pământului e acum un fapt,
Un spirit pur în viață mistic drept,
În acest zbor divin și metafizic.
Aton e totul, Shanti e ecoul,
Ce face mistic totul iarăși noul.