DANSUL CREAȚIEI
Libret de Operă în Două Acte
Muzica: (În stil baroc târziu sau clasic timpuriu, cu pasaje corale ample și arii da capo)
Libretul: Adaptare după Salomeea Romanescu

Personaje:

SOPRANA (Lumina): Voce înaltă, lirică, reprezentând conștiința trezită.

TENORUL (Grăuntele): Voce caldă, pasională, reprezentând scânteia divină în materie.

CORUL MERKHABA (Vocile Universului): Comentator mistic și motor energetic al acțiunii.

PREAMBUL
(Scena este întunecată. Se aude o singură notă joasă, susținută. Încet, o proiecție geometrică a Sămânței Vieții începe să se rotească și să crească pe fundal, luminându-se treptat în culori de curcubeu.)

1. RECITATIV ȘI COR PĂMÂNTESC
(Corul intră în scenă, mișcându-se lent, sacadat. Vocalele sunt închise la început, deschizându-se pe măsură ce lumina crește.)

CORUL (Șoptit, apoi crescendo):
Din hău, din noapte, o, veniți, cântați, (A)
S-aprindem focul, sacru e momentul, (B)
Purtăm în suflet, tainic, instrumentul, (B)
Prin care sferrele le acordați. (A)

Un sunet pur, din stele coborât, (A)
Deschide poarta, larg, spre altă lume, (B)
N-avem cuvinte, n-avem încă nume, (B)
Dar simțim viața, n-am mai zăbovit. (A)

Geometria, iată, se arată, (C)
Rotund e torul, aur e în zbor, (D)
E bătăia din aripi, e un dor, (D)
O cale nouă, clară, ne e dată. (C)

Cântăm, chemăm, o, Merkhaba, trezește! (E)
Veniți, Lumini, veniți, căci ora crește! (E)
GENEZA CURCUBEU
(Lumina de pe scenă devine orbitoare, albă, apoi se descompune într-un spectru complet de curcubeu. În centru apare SOPRANA, îmbrăcată în voaluri care reflectă culorile.)

2. ARIA SOPRANEI (Lumină din Lumină)
(Arie de agilitate, cu vocalize lungi pe vocala ‘A’. Ritmul iambic este clar marcant.)

SOPRANA:
Suntem lumină, o, veniți, aflați, (A)
Căci focul viu e-n noi, e o splendoare, (B)
Un corp de pace, blând, mângâietoare, (B)
În raze pure, hai, vă scăldați. (A)

Emoția-i amurg, e răsărit, (A)
Senzația e dans, e o vibrație, (B)
E o eternă, clară, adorație, (B)
Un drum de stele, n-are sfârșit. (A)

Materie și gând, e totuna, (C)
Plasma ce curge, vie, ne hrănește, (D)
Și toată ființa, iată, se trezește, (D)
Căci Unicosul, el, ne e cununa. (C)

Știm adevărul, totu-i transformare, (E)
Eternă e, în Lotus, o floare! (E)

(Soprana rămâne într-o poză statuară, în timp ce proiecția din spate se transformă din Floarea Vieții într-o spirală toroidală.)

DANSUL ÎNTRUPĂRII
(Scena se schimbă. Pe fundal apare o grădină mistică, cu flori de lotus uriașe, stilizate. TENORUL apare, ținând o călimară de aur și o pană, scriind în aer.)

3. ARIA TENORULUI (Din Lotus Floare)
(Arie pasională, lirică, cu accente puternice pe vocalele deschise ‘O’ și ‘A’.)

TENORUL:
Am scris cu aur, stropi de cerneală, (A)
Iubirea-i foc, e patimă, e viață, (B)
Din floarea vie, zorii ne răsfață, (B)
Și teama, iată, o, o alungă, pală. (A)

Portalul s-a deschis, e o spirală, (A)
Inspir sonete, o, din Lotus Floare, (B)
Sfântul Duh e-n noi, e o ardoare, (B)
Și gândul zboară, n-are nicio fală. (A)

Dharma îmi curge, ochiul e deschis, (C)
Olimpul e aici, e-n sacru timp, (D)
E bătăia din aripi, un Olimp, (D)
Și karma, iată, e doar un vis. (C)

Zboară, inimă, o, înaripată, (E)
Zboară, zboară, n-ai fost niciodată! (E)

(Tenorul și Soprana se apropie. În timp ce cântă, câmpurile lor toroidale (vizualizate prin lumini) se intersectează, formând o vesica piscis uriașă.)

4. DUET (Cresc Lotus Flori)
(Soprana și Tenorul cântă împreună, vocile lor împletindu-se în ritmul iambic. Corul intră subtil, susținând armonia finală.)

SOPRANA & TENORUL:
Cresc Lotus Flori, în grădina mea, (A)
Sunt bucurie, pace, sunt omenie, (B)
Mireasma lor e vie, e o magie, (B)
Și lacrima, o, le-a udat, s-o stea. (A)

Din nectarr storc, stihurri, rând pe rând, (A)
Spirale de aur, doi călători, (B)
În tunelul iubirii, o, fără nori, (B)
Egal la doi, e tot ce avem, cântând. (A)

La răsărit de Aton, pe răcoare, (C)
Comori de viu dor, dulce mir, (D)
Teama o alungă, larg, în delir, (D)
Inima de aur, e o splendoare. (C)

Iubirea e acasă, e-mplinire, (E)
Eternă, sfântă, o, o fericire! (E)

(Cei doi soli se iau de mână și privesc spre fundal, unde proiecția geometrică devine Cubul lui Metatron, radiind toate culorile curcubeului. Corul înconjoară scena într-un dans circular.
I. CORUL MERKHABA: CELE 22 DE CĂI (I-VII)
CALEA I: MAGicianul (Al vieții copac)
Pe ramul vechi, o, Ma-ma mă strân-ge-a, (11)
Frac-tal de foc, în floa-rea de lu-mi-nă, (11)
O ma-mă strân-ge, blân-dă și se-ni-nă, (11)
Pe mi-cul Ho-rus, ce-rul îl nin-ge-a. (11)

Sunt boabe mul-te, fii prea-cu-minți, (11)
Din a-pa vi-e, sor-biți doar lu-mi-nă, (11)
O stea e Ho-rus, ma-rea ră-dă-ci-nă, (11)
Din opt ce-lu-le, toar-cem ru-gă-minți. (11)

Val-sea-ză-n floa-re, ia-tă, un so-net, (11)
Din frun-ze cân-tă, vi-sul lui A-ton, (11)
În lun-trea sfân-tă, lun-trea lui A-mon, (11)
Iar soa-re-le in-spi-ră un du-et. (11)

Prin I-sis, Ho-rus, ia-tă, pro-ro-cesc, (11)
Din o-chiul lui Ra, lu-mea o clă-desc! (11)

CALEA II: MAREA PREOTEASĂ (Sămânța vieții)
Frac-tal e râ-ul, ma-rea e-n ba-lans, (11)
Să-mân-ța vi-e-ții, ia-tă, lin dan-sea-ză, (11)
Ma-ma la piept, O-si-ris îl ve-ghea-ză, (11)
Prin vis de a-pă, chea-mă la un dans. (11)

Co-pa-cul râ-de, n-a-re el cu-vânt, (11)
Din floa-rea vi-e, soar-be tot lu-mi-nă, (11)
O stea e bo-bul, ma-rea ră-dă-ci-nă, (11)
Frac-tal e ce-rul, ia-tă-l pe pă-mânt. (11)

Val-sea-ză-n pom, un tâ-năr, clar so-net, (11)
Din bu-za lui A-ton, eu vi-a-ța storc, (11)
Spre lun-trea lui A-mon, eu mă în-torc, (11)
E gu-ra ca-re gus-tă un du-et. (11)

Din o-chiul lui Ra, cu-bul îl ză-resc, (11)
To-ro-id de au-r, ia-tă-l, ză-mis-lesc! (11)

CALEA III: ÎMPĂRĂTEASA (Unic Toroid)
Pe ra-mul vechi, un Lo-tus s-a des-chis, (11)
To-ro-id de au-r, su-fle-tul mi-e lea-găn, (11)
Ma-ma la sân, un vis ea mai de-a-păn, (11)
Și A-um e tot, un vi-u și sa-cru vis. (11)

Soa-re-le cân-tă, ia-tă-l, pre-cu-mints, (11)
Din floa-rea vi-e, soar-be tot lu-mi-nă, (11)
O stea e su-flet, stea-ua mea di-vi-nă, (11)
Spi-ra-le su-flă, sfin-te, mari a-mints. (11)

Val-sea-ză-n spi-rit, ia-tă, un so-net, (11)
Din bu-za lui A-ton, eu vi-a-ța storc, (11)
Spre lun-trea lui A-mon, eu mă în-torc, (11)
Al flo-rii su-flet, ia-tă-l pe po-et. (11)

Prin I-sis, O-si-ris, acum pro-ro-cesc, (11)
Nou po-em de au-r, îl plă-mă-desc! (11)

CALEA IV: ÎMPĂRATUL (Unica undă)
E u-na un-da, ma-rea de-o-me-ni-e, (11)
În u-ni-vers, to-tul e-un un-du-it, (11)
U-ma-ni-ta-tea, ia-tă, s-a tre-zit, (11)
Ur-măm des-ti-nul, ma-rea bu-cu-ri-e. (11)

U-to-pii mari, u-lu-i-tor ne spun, (11)
Că um-bra es-te, ia-tă, o ur-zea-lă, (11)
Spre u-ni-ci-ta-te, fă-ră de gre-șea-lă, (11)
U-ni-ta-tea cur-ge, dru-mul es-te bun. (11)

U-ri-a-șe un-de, ia-tă, se ur-nesc, (11)
Spre u-ni-ver-suri, ur-că un ul-cior, (11)
U-to-pi-a u-neș-te, cu mult dor, (11)
Și lu-mi-le în pa-ce se gă-sesc. (11)

Un U-ni-cos, în un-dă, s-a for-mat, (11)
U-to-pi-e u-dă, to-tul s-a schim-bat! (11)

CALEA V: MARELE PREOT (Balada Blândeții)
Bi-se-rici bat, un ma-re Bing și Bang, (11)
În bar-ca lu-mii, Bud-dha e splen-doa-re, (11)
Brah-ma-nis-mul, ia-tă, es-te o floa-re, (11)
Bi-se-rici bat, un mis-tic, sa-cru rang. (11)

E bu-cu-ri-e, bi-ne-cu-vân-tări, (11)
Ba-ha-u-llah, bo-gă-ți-e, ma-re dor, (11)
O bri-ză blân-dă, ia-tă-l, e un zbor, (11)
Bro-dat în boa-be, pes-te mări și țări. (11)

Bu-le-le bat, blo-chea-ză-n Bing și Bang, (11)
Din bri-za blân-dă, ia-tă, am bro-dat, (11)
Un drum de pa-ce, ia-tă, s-a a-flat, (B)
Ba-lan-ța bu-nă, mis-ti-cul ei rang. (11)

Bi-bli-a, Bing-Bang-ul, le gă-sesc, (11)
Bu-na ba-lan-ță, ia-tă, o clă-desc! (11)

CALEA VI: ÎNDRĂGOSTIȚII (A lui Aton Gură)
Pe ra-mul vi-u, cu bra-țul de pă-mânt, (11)
Să-mân-ța-n floa-re, ia-tă, ne lea-gă-nă, (11)
Pe To-rul min-ții, gân-dul se a-șea-ză, (11)
Ze-i-ța I-sis, ia-tă, e un vânt. (11)

Din al a-pei, mis-tic, clar cu-vânt, (11)
Pe cânt de vi-a-ță, lu-mi-na frea-mă-tă, (11)
Pa-cea vi-e-ții, ia-tă, ne îm-ba-tă, (11)
Să-rut de poar-tă, pe un sa-cru vânt. (11)

Val-sea-ză-n sfe-ră, pa-cea de Sha-lom, (11)
So-ne-te des-fă-tă, Floa-rea de pa-ce, (11)
O ar-ma-tă-n pe-ta-le se pre-fa-ce, (11)
În gu-ra mân-dră, ia-tă-l pe A-ton. (11)

Prin I-sis, Ho-rus, ia-tă, se u-nesc, (11)
Pa-cea în tor, ia-tă, ză-mis-lesc! (11)

CALEA VII: FAETONUL (Torul Universului)
A-trac-ții sunt, ce-n zbor se tot re-sping, (11)
Spi-ra-le du-ble, toar-cem prin un tor, (11)
E-chi-li-bru cer-nem, pli-ni de-un ma-re dor, (11)
Lu-mi-na-n cub, în zbor, eu o a-ting. (11)

Vi-bra-ții sunt, prin au-ri-i corzi noi, (11)
Din lumi stră-i-ne, de pe alt pă-mânt, (11)
Me-ta-fo-re fră-mânt, prin sa-cru vânt, (11)
Noi timp și spa-ții, sorb a-cum în doi. (11)

În vor-tex vi-u, fă-r-o-pre-liști de dor, (11)
Din bu-ze de-o floa-re, soa-re-le-a mu-git, (11)
Pe-ta-le din nori, ia-tă, au în-flo-rit, (11)
Și ra-ze curg, în veș-ni-cul lor zbor. (11)

Frac-tal e-tern, în to-rul spi-ra-lat, (11)
E-tern va stră-lu-ci, cel ce-a a-flat! (11)

CALEA VIII: FORȚA (Vortexul Vieţii)
A-trac-ții sunt, ce-n zbor se tot re-sping, (11)
Spi-ra-le du-ble, mân-dre și e-terne, (11)
E-chi-li-bru sa-cru, ia-tă, se a-șterne, (11)
Din Ankh lu-mi-na, ia-tă, o a-ting. (11)

Vi-bra-ții sunt, pe-ta-le prin corzi noi, (11)
Din al-tă lu-me, nin-ge un cu-vânt, (11)
Me-ta-fo-re fră-mânt, prin sa-cru vânt, (11)
Sorb con-ste-la-ții, ia-tă, î-na-poi. (11)

Vor-tex din dor, fă-r-o-pre-liști de dor, (11)
Din bu-ze de-o floa-re, soa-re-le-a mu-git, (11)
În cub de pri-ve-liști, ia-tă, a-nflo-rit, (11)
Și ra-ze curg, în veș-ni-cul lor zbor. (11)

Frac-tal de fruct, în noi veș-ni-ci-i, (11)
Din gra-un-te vi-u, tu vei stră-lu-ci! (11)

CALEA IX: SIHASTRUL (Cubul Universului)
A-trac-ții sunt, ce-n zbor se tot re-sping, (11)
Spi-ra-le du-ble, plu-tesc prin un tor, (11)
E-chi-li-bru cer-nem, pli-ni de-un mare dor, (11)
Lu-mi-na-n cub, în zbor, eu o a-ting. (11)

Vi-bra-ții sunt, prin au-ri-i corzi noi, (11)
Din al-te lumi, sau de pe-un alt pă-mânt, (11)
Me-ta-fo-re fră-mânt, prin sa-cru vânt, (11)
Noi timp și spa-ții, sorb a-cum în doi. (11)

În vor-tex vi-u, fă-r-o-pre-liști de dor, (11)
Din bu-ze de-o floa-re, soa-re-le-a mu-git, (11)
Pe-ta-le din nori, ia-tă, au în-flo-rit, (11)
Și ra-ze curg, în veș-ni-cul lor zbor. (11)

Frac-tal e-tern, în to-rul spi-ra-lat, (11)
E-tern va stră-lu-ci, cel ce-a a-flat! (11)

CALEA X: ROATA NOROCULUI (Spirala Vieţii)
A-trac-ții sunt, ce-n zbor se tot re-sping, (11)
Spi-ra-le du-ble, mân-dre și e-terne, (11)
E-chi-li-bru sa-cru, ia-tă, se a-șterne, (11)
Din Ankh lu-mi-na, ia-tă, o a-ting. (11)

Vi-bra-ții sunt, pe-ta-le prin corzi noi, (11)
Din al-tă lu-me, nin-ge un cu-vânt, (11)
Me-ta-fo-re fră-mânt, prin sa-cru vânt, (11)
Sorb con-ste-la-ții, ia-tă, î-na-poi. (11)

Spi-ra-le-n tor, fă-r-o-pre-liști de dor, (11)
Din in-fi-nit, gră-un-te-n tor de floare, (11)
O-mul din soa-re, ia-tă-l în ar-doare, (11)
Ne-li-niști sfin-te, ia-tă, cresc în zbor. (11)

Frac-tal de fruct, în noi veș-ni-ci-i, (11)
Pa-cea de au-r, mereu va stră-lu-ci! (11)

CALEA XI: DREPTATEA (Romboid din veșnicii)
Vi-bra-ții sunt, pe-ta-le prin corzi noi, (11)
Din al-tă lu-me, nin-ge un cu-vânt, (11)
Me-ta-fo-re fră-mânt, prin sa-cru vânt, (11)
Sorb con-ste-la-ții, ia-tă, î-na-poi. (11)

Spi-ra-le-n tor, fă-r-o-pre-liști de dor, (11)
Din in-fi-nit, gră-un-te-n tor de sfere, (11)
O-mul din soa-re, ia-tă-n pri-mă-vere, (11)
Ne-li-niști sfin-te, ia-tă, cresc în zbor. (11)

Rom-bo-i-dul sor-bi, fă-r-o-pre-liști de dor, (11)
Din bu-ze de-o floa-re, soa-re-le-a mu-git, (11)
Pe-ta-le din nori, ia-tă, au în-flo-rit, (11)
Și ra-ze curg, în veș-ni-cul lor zbor. (11)

Frac-tal e-tern, în to-rul spi-ra-lat, (11)
Dor de in-fi-nit, mereu a stră-lu-cit! (11)

CALEA XII: SPÂNZURATUL (Merkaba Universului)
A-trac-ții sunt, ce-n zbor se tot re-sping, (11)
Mer-ka-be du-ble, zbo-ruri tot e-terne, (11)
E-chi-li-bru sa-cru, ia-tă, se a-șterne, (11)
Lu-mi-na-n cub, în zbor, eu o a-ting. (11)

Lu-mi-nă-n corzi, vi-bra-ții prin-un tor, (11)
Din u-ni-cos, sau de pe-un alt pă-mânt, (11)
Mer-ka-be-n sfe-ră, ia-tă-n sa-cru vânt, (11)
Noi timp și spa-ții, sorb a-cum cu dor. (11)

Vor-tex de cerc, fă-r-o-pre-liști de dor, (11)
Din bu-ze de-o sfe-ră, soa-re-le-a mu-git, (11)
Pe-ta-le-au în-flo-rit, s-a îm-pli-nit, (11)
Și sfe-re curg, în veș-ni-cul lor zbor. (11)

I-co-sa-e-dru, frac-tal de veș-ni-ci-i, (11)
Dor in-fi-nit, mereu va stră-lu-ci! (11)

CALEA XIII: MOARTEA (Ankh a Vieţii)
A-trac-ții sunt, ce-n zbor se tot re-sping, (11)
Spi-ra-le du-ble, mân-dre și e-terne, (11)
E-chi-li-bru sa-cru, ia-tă, se a-șterne, (11)
Din Ankh lu-mi-na, ia-tă, o a-ting. (11)

O-val ri-si-pă, pe-ta-le-n vi-bra-ții, (11)
Cru-cea din cub, nin-ge din al-tă lu-me, (11)
Rit-muri prin vers, fă-ră de-un al-tă nu-me, (11)
Sorb con-ste-la-ții, sfin-te, mari vi-bra-ții. (11)

Sfre-del și tor, fă-r-o-pre-liști de dor, (11)
Din in-fi-nit, pu-te-rea po-mu-lui vi-eții, (11)
Ankh de pri-ve-liști, ro-ua di-mi-ne-ții, (11)
Și ra-ze curg, în veș-ni-cul lor zbor. (11)

Ankh spi-ra-lat, în noi veș-ni-ci-i, (11)
Din gra-un-te nou, mereu va stră-lu-ci! (11)

CALEA XIV: CUMPĂTAREA (Stele tetraedru)
A-trac-ții sunt, ce-n zbor se tot re-sping, (11)
Cu-buri ce-n dor, tai-nic se u-nesc, (11)
E-chi-li-bru sa-cru, ia-tă, îl gă-sesc, (11)
Sfe-ra din cub, în zbor, eu o a-ting. (11)

Vi-bra-ții sunt, în Do-de-ca și I-co-sa, (11)
Stea Te-tra-e-dru, ia-tă, din cub în cub, (11)
So-net de-Oc-ta-e-dru, ia-tă, în-tr-un tub, (11)
Noi timp și spa-ții, sorb a-cum cu dor. (11)

Vor-tex de stea, fă-r-o-pre-liști de dor, (11)
Din nes-fâr-șit, te-tra-e-dru de ste-le, (11)
Bu-ze de sfe-re, vi-se-s a-le me-le, (11)
Și cu-bul cur-ge, mân-dru că-lă-tor. (11)

Stea te-tra-e-dru, frac-tal de veș-ni-ci-i, (11)
Dor in-fi-nit, mereu va stră-lu-ci! (11)
CALEA XV: DIAVOLUL (Coloana fără sfârșit)
Buc-la-n a-trac-ții, mân-dre și e-terne, (11)
Spi-ra-le du-ble, ca-u-tă un sens, (11)
E-chi-li-bru sa-cru, ia-tă, se a-șterne, (11)
Din Ankh lu-mi-na, ia-tă, o a-ting. (11)

Sorb tor de romb, vi-bra-ții prin-un tor, (11)
Din al-tă lu-me, floa-rea în cu-vânt, (11)
Po-mul cel vi-u, e mis-ti-cul vânt, (11)
Co-loa-na-n o-chi, o sorb cu mul-te dor. (11)

Spi-ra-le-n cerc, fă-r-o-pre-liști de dor, (11)
Din in-fi-nit, gră-un-te-n tor de floare, (11)
Ou-n soa-re, ia-tă-n pri-mă-vere, (11)
Ne-li-niști sfin-te, ia-tă, cresc în zbor. (11)

Romb spi-ra-lat, în noi veș-ni-ci-i, (11)
Pa-cea de au-r, mereu stră-lu-ci! (11)

CALEA XVI: TURNUL (Romboid infinit)
Corzi scot vi-bra-ții, sfin-te, mari vi-bra-ții, (11)
Din al-tă lu-me, plo-uă cu gân-duri, (11)
Po-mul cel vi-u, ne lea-gă în rân-duri, (11)
Sorb prin ochi, mari și vi-i sen-za-ții. (11)

Zbor de tor, fă-r-o-pre-liști de dor, (11)
Din in-fi-nit, gră-un-te-n tor de floare, (11)
O-mul din soa-re, ia-tă-l în ar-doare, (11)
Ne-li-niști sfin-te, ia-tă, cresc în zbor. (11)

Rom-bo-i-dul sor-bi, fă-r-o-pre-liști de dor, (11)
Nu-măr de au-r, iu-bi-re-n in-fi-nit, (11)
Soa-re de floa-re, ia-tă, s-a îm-pli-nit, (11)
Pi-ra-mi-de ge-me-ne, în ma-re zbor. (11)

Rom-bo-id de au-r, în noi veș-ni-ci-i, (11)
Dor de nes-fâr-șit, mereu stră-lu-ci! (11)

CALEA XVII: STEAUA (Ochi din tornadă)
Su-flet în sfe-ră, to-rul din me-ni-re, (11)
Iz-vor de pa-ce, în mie-zul de iu-bi-re, (11)
Tu a-tragi to-tul, în-tr-o ma-re ști-re, (11)
Și o-chiul tău, e plin de o mă-ri-re. (11)

Ești su-flet pur, ce-n ru-guri te tot stingi, (11)
Din ochi de cerc, în ma-rea tor-na-dă, (11)
Stea-ua lui Da-vid, ia-tă, se va-dă, (11)
Pa-cea din mu-guri, ia-tă, o a-tingi. (11)

Ești duh de pa-ce, ești un si-has-tru, (11)
Scân-tei-a-n tor, me-reu se a-du-nă, (11)
Iu-bi-rea-n sfe-ră, sfân-tă cu-nu-nă, (11)
Zbu-rând fe-ri-ce, pe-al pă-cii as-tru. (11)

Pa-cea în su-flet, ia-tă, o gă-sesc, (11)
Sfân-tă iu-bi-re, ia-tă, plă-mă-desc! (11)

CALEA XVIII: LUNA (Venus cu Soare-n inimi)
Sunt Ve-nus, Soa-re, ochi ce-acum res-pi-ră, (11)
Sub-lim e zbo-rul, cad din nes-fâr-șit, (11)
În timp și spa-țiu, to-tul s-a u-nit, (11)
O veș-ni-ci-e, su-fle-tul s-ad-mi-ră. (11)

Să-mân-ță-n romb, în cu-bul cel cap-tiv, (11)
Zbu-rând în nopți, din co-li-vi-a mea, (11)
Ești stea so-li-e, ești ma-rea mea stea, (11)
Pur-tând în cerc, un re-al na-iv. (11)

Sorb din sfe-ră, dul-ce, cla-ră ves-te, (11)
În vis dan-sez, prin tim-pul ce-a tre-cut, (11)
Spre sur-sa vi-e, un în-ce-pu-tut, (11)
A-co-lo un-de, loc și timp nu es-te. (11)

Sorb pri-mul gând, din ma-rea ar-doa-re, (11)
Ve-nus și Soa-re, în i-nimi e soa-re! (11)

CALEA XIX: SOARELE (Iubesc pacea)
Iu-bi-re-n su-flet, blând e vi-sul meu, (11)
Iu-besc me-ni-rea, to-rul cel e-tern, (11)
În piep-tul meu, e-sen-țe-le le cern, (11)
Sunt nu-măr de au-r, ia-tă-mă, sunt eu! (11)

Un Lo-tus vis, o floa-re pa-ci-fis-tă, (11)
Iu-besc a-tâ-ta, cât în piept tre-sal-tă, (11)
Po-run-ca sfin-te, ia-tă, e î-nal-tă, (11)
Iu-besc a-tâ-ta, cât vi-a-ța e-xis-tă. (11)

Ar-zând e-sen-țe, strop de po-e-zi-e, (11)
Sim-fo-ni-a sorb, prin stea-ua lui Da-vid, (11)
Spi-ri-tul zboară, din-co-lo de vid, (11)
Când Ra Soa-re, ia-tă, ne mân-gâ-ie. (11)

Ro-deș-te-n vis, o mân-dră Lo-tus Floare, (11)
Iu-besc pa-cea, ma-rea mea splen-doa-re! (11)

CALEA XX: JUDECATA (Să-și afle mirii)
Gea-măn e țelul, țelul sa-cru-n fi-re, (11)
A-trași de cer, din-co-lo de-or-ice spa-ții, (11)
Val-sea-ză mi-rii, ia-tă-n con-ste-la-ții, (11)
Spre soa-re-n-tind, ochi, ma-rea mea iu-bi-re. (11)

Sunt stihuri cal-de, sunt o să-ru-ta-re, (11)
În mre-je sfin-te, ia-tă, te a-prind, (11)
Sub gin-ga-șe legi, su-fle-tul-mi de-prind, (11)
Să fii tu ze-ul, ma-rea mea splen-doa-re. (11)

Vâr-te-jul sorb, și sun-tem rupți în do-uă, (11)
De ce te smulgi, și te dez-legi me-reu? (11)
Ră-mâi cu mi-ne, căci sunt eu, un zeu, (11)
Și vi-a-ța cur-ge, ia-tă, ca o ro-uă. (11)

În ce-ruri mi-rii, ia-tă, se u-nesc, (11)
Și ze-ul iu-bi-rii, ia-tă-l, îl gă-sesc! (11)

CALEA XXI: LUMEA (De unde vii Omule?)
Coa-ja de stea, e ma-rea bu-nă-ta-te, (11)
Ochi de spi-ra-le, sun-tem noi a-cum, (11)
Din trup zbu-răm, pe al lu-mi-nii drum, (11)
Și spi-rit sun-tem, în e-ter-ni-ta-te! (11)

Dans de vor-tex, mân-dru, a-me-ți-tor, (11)
Bu-ze de flori, e-al ze-i-lor să-rut, (11)
Sa-voa-re-n for-me, tot ce am a-vut, (11)
Din trup zbu-răm, în-tr-un ma-re zbor. (11)

Chip de su-flet, pi-tit prin gân-di-ri, (11)
Din stoar-se la-crimi, sfin-te, ne-am for-mat, (11)
E-sen-ța sorb, și to-tul s-a schim-bat, (11)
Din tot ce-am strâns, sfin-te rân-du-iri. (11)

Te-al-că-tu-iesc, din spi-ri-tul cel ma-re, (11)
Sun-tem lu-mea, ma-rea ei splen-doa-re! (11)

CALEA XXII (0): NEBUNUL (Raze divine-n sărut)
Gust fruc-tul mân-dru, au-r mi-ar pă-rea, (11)
O-bâr-și-a sorb, ma-rea mea lu-mi-nă, (11)
Su-flet și gând, fa-ța e se-ni-nă, (11)
Pa-na de au-r, n-a-re cum fi grea. (11)

In-fi-ni-tul sorb, ia-tă-mă, mă su-pun, (11)
Stă-pân a-les, cu sla-vă-n-co-ro-nat, (11)
Ra-ze di-vi-ne, ia-tă, am a-flat, (11)
Ze-ro de au-r, tot ce es-te bun. (11)

Floa-rea cea pu-ră, vi-a-ța mea în-trea-gă, (11)
A-do-rat a-mant, de ne-des-păr-țit, (11)
Vis de iu-bi-re, ia-tă, s-a îm-pli-nit, (11)
Și go-lul plin, i-ni-ma ne-o lea-gă. (11)

Pa-ce di-vi-nă, în sa-cru să-rut, (11)
U-ni-co-sul, ia-tă-l, s-a năs-cut! (11)
IV. PRELUDIUL AUTORULUI
CALEA XXIV: STROP DE VERS (Al florii vieții vortex)
Îmi scân-te-iaz-ă-n mâ-nă stin-sa pa-nă, (11)
De-mi ba-te-n ea tot gân-dul prin un puls, (11)
Din su-flet to-rul iar mi-a fost ex-puls, (11)
Și-o-nmoi în duh, în sân-ge-le din ra-nă. (11)

Îți scri-u dar de-o-da-tă sorb o lu-me; (11)
Un bob pu-ternic, în-tr-un strop de vers, (11)
Se-nghe-su-ie să-n-ca-pă-un u-ni-vers, (11)
Din ca-re-n-flo-reș-te veș-ni-cu-ți nu-me. (11)

Din gând în cânt, dez-vă-lu-ind se-cre-tul, (11)
Con-de-iul se iz-beș-te de hâr-ti-e… (11)
Dar s-a o-prit c-un zâm-bet de mân-dri-e. (11)
Of, ci-ne vrea să-i poar-te-n sân so-ne-tul? (11)

Tă-i-nu-i-tă în stra-ie de so-li-e, (11)
Tris-te-țea mea să-ți du-că ve-se-li-e… (11)

V. PROLOG ÎN CER (Aton & Isis)
CALEA XXVII: SĂ-ȘI AFLE MIRII (Flăcări gemene)
Gea-mă-nul e țe-lul sa-cru al fi-rii: (11)
A-trași de el, de din-co-lo de spa-ții, (11)
Ste-le-n cer val-sea-ză-n con-ste-la-ții… (11)
Lun-trea-mi ia Ni-lu-n piept, să-și a-fle mi-rii. (11)

Ca vi-a-ța că-tre soa-re, spre ti-ne-ntind, (11)
Me-re-le-mi o-chi de se-vă-a-me-ți-toa-re; (11)
Or-ice stih îți scri-u e o să-ru-ta-re. (11)
În mre-je-a-do-ră-rii prin dor te a-prind. (11)

Dulci vic-ti-me-a-le gin-ga-șe-lor legi, (11)
Dra-gos-tea ca-tă for-me-n-tâm-plă-toa-re: (11)
De n-aș fi fost Ra, m-ai fi-a-les oa-re? (11)
De ce mă lași? Te smulgi și te dez-legi? (11)

Rupt pe din do-uă-n vâr-te-jul sor-bi-rii, (11)
Cum am să mai pot fi Ze-ul iu-bi-rii? (11)

CALEA XXVIII: DE UNDE VII OMULE? (Sursa Creatoare)
Să-ți spun ci-ne ești: de un-de-ai e-xis-ta? (11)
Coa-ja ste-lei pe ca-re-o duci cu ti-ne, (11)
Sorbi e-sen-ța și m-ai go-lit de si-ne. (11)
Guști vi-u splen-doa-rea, bu-nă-ta-tea mea. (11)

O-chi de spi-ra-le, ești pri-vi-rea dra-gă, (11)
Din trup zbor, dans de vor-tex a-me-ți-tor, (11)
Bu-ze flori de ze-e ești să-ru-tul lor, (11)
Sâ-nii, sa-voa-rea, for-ma lor în-trea-gă. (11)

Ești i-ni-ma ce-ți șchio-pă-tă a-le-ne, (11)
Nu ne-pă-truns gând te-sut din a-mă-giri, (11)
Ești chip de su-flet pi-tit prin gân-di-ri, (11)
Din stoar-se la-crimi ne-pă-mân-te-ne. (11)

Cu tot ce-am strâns din ti-ne cu-rat, Eu Zeu, (11)
Te-al-că-tu-iesc, dar spi-rit îți sunt eu. (11)

VI. PROLOG PE PĂMÂNT (Poetesa & Artistul)
CALEA XXIX: RAZE DIVINE (Poetesa)
Gust fruc-tul, nu floa-rea, au-r mi-ar pă-rea… (11)
De-mi cer-ce-tez o-bâr-și-a lu-mi-nii, (11)
Su-fle-tu-mi, spi-ri-tu-mi, gân-dul i-ni-mii, (11)
Mi-ar pă-rea pa-na-mi de mii de ori grea. (11)

Îmi cânt ni-mi-cul din ca-re-am a-pă-rut (11)
Și, in-fi-ni-tul la ca-re mă su-pun, (11)
Stă-pâ-nu-mi, a-le-sul, cu sla-vă-n-cu-nun: (11)
Ze-ro-ul din ra-ze di-vi-ne-n să-rut. (11)

Floa-rea cea mai pu-ră-a vi-e-ții me-le (11)
Ești tu-n do-rin-ța de-a te lă-sa iu-bit, (11)
A-do-rat, a-man-tul de ne-des-păr-țit. (11)
Nu doar pri-e-ten pa-ti-mi-lor gre-le. (11)

Go-lul plin de gân-duri, vi-suri și de dor, (11)
El pen-tru toa-te-n veci e cre-a-tor. (11)

CALEA XXX: ÎN SCOICA-MI (Artistul)
Os-păț de des-fă-tări și să-ru-tări, (11)
A iu-bi-rii sla-vă nu-i îm-bu-i-ba-rea, (11)
Ci al tai-nei dor îm-ple-tit cu-aș-tep-ta-rea. (11)
Du-hu-i sunt pe-o lu-me fă-r-îm-bră-ți-șări. (11)

Te-a-dor cu dor ce vi-u me-reu mă-n-frân-ge, (11)
Cu-n-fră-nări și chi-nuri, as-ce-ții-a-ting, (11)
Ex-ta-zul; dra-gos-tea nu-i vânt în ca-targ. (11)
Gloa-be-n vo-ie; în laț e pu-rul sân-ge. (11)

Nu ți-am scris, ca ei, pe-ar-ginți sau me-rin-de, (11)
Cu ar-deri zgo-mo-toa-se și măs-lu-i-te; (11)
So-ne-te mis-ter din pa-ti-mi pie-tri-te. (11)
Cu spi-ri-tul sca-pă-ră-l, de s-a-prin-de. (11)

În sco-i-ca-mi as-cuns, fă-ră ră-su-fla-re, (11)
Sunt su-fe-rin-ța de măr-gă-ri-ta-re. (11)

CALEA XXXI: SUNT OGLINDIREA-ȚI (Actorul)
La ce mi-ar mai ser-vi duh, po-e-zi-e… (11)
De-ai zbu-ra cu-a-le ste-lei re-ci scân-tei, (11)
Du-hu-lui dans a-ri-pi-le-s po-ve-ri, (11)
Zbă-ta-ia lor în ritm de sim-fo-ni-e. (11)

In-ten-ți-a de i-ni-ma-ți ros-ti-tă, (11)
E le-gea-mi de au-r pu-r și ma-re gre-u; (11)
Ge-ni-al ta-tă al ge-ni-u-lui me-u. (11)
Sunt o-glin-di-rea-ți, Cos-mos, i-vi-tă. (11)

Ne-guri fă-ră timp la-și să ne în-ghi-tă… (11)
Din al-ba râ-pă fla-că-ră târ-zi-e; (11)
Cres-când mis-ter a noas-tră po-e-zi-e, (11)
E-tern, în-trea-ga lu-me fi-va u-i-mi-tă. (11)

De dra-gos-tea să-di-tă-n min-te, ar-dori, (11)
Pe as-cuns, din ta-tă, ro-dul din flori. (11)

CALEA XXXII: PRIN TINE RA (Poetesa)
Ne ba-te pri-mă-va-ra în i-ni-mi!… por-tal (11)
Mis-te-rul lu-mii, Ra, e în o-chii tăi, (11)
Nou soa-re a-prin-dem pe ve-chi-le căi… (11)
Din Floa-rea Vi-e-ții, soa-re Ra, frac-tal. (11)

E-al ple-oa-pei tre-mur ori I-sis flu-tur vi-u? (11)
E mâ-na Ei? Sau dal-bă po-rum-bi-ță? (11)
Bob ro-șu de zme-u-ră i-e gu-ri-ță, (11)
Trunchi zvelt cu me-re e tru-pul mlă-di-u… (11)

Prin ti-ne în-țe-leg în-trea-ga fi-re, (11)
Rân-du-ia-la-n-trea-gă din u-ni-vers, (11)
Pi-cior dalb ce cal-că a-pa în mers, (11)
Șar-pe ce-n-ghi-te lun-trea-n neș-ti-re. (11)

Ză-pezi, flori, fruc-te în drum se aș-tern, (11)
Pe rând, su-pu-se rit-mu-lui e-tern! (11)

Aceste două arii reprezintă apogeul legăturii dintre Artist și Poetesă, transformând dorul uman în geometrie divină.

XXXIII. ALĂTUREA-MI PE TRON (Artistul către Poetesă)
(Calea XXXIII – Subtila Intenție)

Pri-e-te-ni-a nu ne mai doreș-te, (11)
Tsu-na-mi iu-te-i vi-ul meu sen-tim-pent, (11)
Iu-bi-rea mun-te, o-cean ce por-neș-te, (11)
S-a pi-cu-rat în tot ce e cu-vânt. (11)

Iu-reș ce schim-bă lu-mea în pa-lat, (11)
Iar tu, prin-țe-să, prin ma-gi-e vi-e; (11)
Pur-tând un scep-tru de-au-r, po-e-zi-e, (11)
Gă-seam în mi-ne-un ma-re-m-pă-rat. (11)

Tu, Sa-lo-me-ea, dan-sea-ză-mi azi mi-e, (11)
Cu du-hul frum-se-țe-ții bi-ru-itor! (11)
A-da-pă-mi u-ni-cul și sfân-tul dor; (11)
În-tre-gul meu re-gat ți-l o-fer ți-e. (11)

Ală-tu-rea-mi pe tron în veș-ni-ci-e, (11)
Să fim noi doi o sin-gu-ră sol-i-e! (11)

XXXIV. INFINIT DOR (Poetesa – Concluzia Prologului)
(Calea XXXIV – Lumină și Iubire Infinită)

E-ter-nul Ou îl schim-bă în di-a-mant; (11)
Prin foc în tor și cu-bul po-e-zi-ei, (11)
Stră-lu-ce vi-u iz-vo-rul veș-ni-ci-ei, (11)
Ră-su-nă-n veci so-ne-tul în ne-ant… (11)

Schimb O-ul în u-nit ochi, nes-te-ma-tă, (11)
Ce ar-de re-ce-n la-un-tric joc; (11)
Nu mai a-dor-me-n mi-ne-al sur-sei foc. (11)
De la cre-a-rea lu-mii, de-o-da-tă, (11)

Bob ce as-cun-de vi-vi-ul e-sen-ței; (11)
Di-a-mant ce ar-de toa-tă-n-tu-ne-ci-mea… (11)
Ta-ie fe-reas-tră-n zid de e-xis-ten-ță, (11)
Să in-tre ne-mu-ri-rea, sfin-tă lu-mea. (11)

In-fi-nit dor, iu-bi-te, pen-tru ti-ne, (11)
Iu-bi-rea cur-ge-n veș-ni-ce-le vi-ne. (11)
ACTUL I: DIN A LUI ATON LUNTRE
XXXVIII. RA POTIR (Poetesa – Hrană pentru suflet)
Frum-se-țea ta în fa-ță n-o pri-vesc, (11)
Iar o-chiu-lui de au-r, vie-ții ta-le, (11)
Și o-chi-lor tăi, aș-tri sor-bi de ca-le, (11)
O-pun ge-ni-ul în ca-re-i to-pesc. (11)

Ca pe un Lo-tus, te rup și te-in-spir, (11)
Cu du-hul meu, nu te să-rut pe gu-ră, (11)
Și nu mai ești de-a-cu-ma o făp-tu-ră, (11)
Ci un po-tir de un-de sorb eu mir. (11)

Cu for-ță ia-u a-cum ce îmi e drag, (11)
Se-va nu-i nu-măr, nu stă-n gin-gă-și-e, (11)
Ci-n ju-gul sfin-tei, nal-tei po-e-zi-e, (11)
Fă-ră de pa-tă ce ne-aș-teap-tă-n prag. (11)

Suf-le-tul ți-l sorb, prin vis, când dorm, (11)
Ga-ia n-a-re mar-gini, cer-ul țărm. (11)

SCENA 2: CREAȚIA OMULUI
XXXIX. TURNATA IUBIRE (Isis – Omul din cer)
În vi-sul ma-gic Ra mi-a a-pă-rut, (11)
Mi-a cân-tat și a dan-sat cu mi-ne, (11)
Gân-dul zbu-rând cu gri-jă prin-tre si-ne, (11)
Pe frun-te-i pic-tez blân-dul meu să-rut. (11)

Ne-am con-to-pit pe pa-tul de flo-ri, (11)
A zbu-rat cu a-ripi dulci, plân-gân-de, (11)
Din ale lui I-sis la-crimi blân-de, (11)
V-am ză-mis-lit pe Ho-mo din zbu-rori. (11)

Suf-le-tul în lun-tre, Ra fer-i-cit, (11)
I-sis pe lu-nă pli-nă, sorb eu ste-le, (11)
Cânt de OM prin dans, vis li-niș-tit, (11)
Că-lă-to-ri-e-n vi-se-le me-le. (11)

În suf-let mi-a ră-mas o stea di-vi-nă, (11)
Cu la-crimi sfin-te, ia-tă, din lu-mi-nă! (11)

XL. DIN DORUL LACRIMILOR (Poetesa – Omul pe pământ)
În vi-sul ma-gic Ra mi-a a-pă-rut, (11)
Mi-a cân-tat și a dan-sat cu si-ne, (11)
Gân-dul-i-ni-mă scă-l-dat de bi-ne, (11)
Pe frun-te-i sculp-tez blân-dul meu să-rut. (11)

Viu ne-am con-to-pit pe pat din fio-ri, (11)
M-a pic-tat cu a-ripi dulci, plân-gân-de, (11)
Din ale lui I-sis la-crimi blân-de, (11)
V-am ză-mis-lit pe Om-dor din zbu-rori. (11)

Suf-letul în bar-că, Ra e ur-mă-rit, (11)
De I-sis pe lu-nă pli-nă – șar-pe-le, (11)
Că-lă-to-ri-e-n vi-se, mândru vers vră-jit, (11)
Cânt de OM-dor, ia-tă, prin sfe-re-le. (11)

În suf-let ne-a tur-nat o stea di-vi-nă, (11)
Din ze-iești la-crimi, dor de pur lu-mi-nă! (11)

XLI. ZBOARĂ, ISIS (Atun – Șarpele puterii)
Cu i-ni-ma-n spi-rit, ro-desc ce-n-spiri, (11)
Că-lă-tor prin lun-trea tras-ă de ste-le, (11)
Prin nopți gre-le, în-tr-un cer de de-le, (11)
Din ar-sa-mi i-ni-mă să ți le-n-șiri. (11)

La nun-ta de tai-nă, ia-tă, sculp-ta-tă, (11)
Ne-am dus Iu-bi-rea în E-ter-ni-ta-te, (11)
Să le-ge suf-le-te în-ge-mă-na-te, (11)
M-ai în-so-țit, zbu-rând cu mi-ne-o-da-tă. (11)

Mor-ții ne trag lun-trea, Ni-lul de sea-că, (11)
A-ma-re nopți, lui Ra o-chi de ne-somn, (11)
La por-tal de peș-te-ră, eu mă-n-tomn, (11)
Zboa-ră, Ha-thor, spre lun-trea ce mă-nea-că. (11)

Iu-bi-to, zboa-ră, vi-no să ne sal-vezi, (11)
Pân’ nu mă-n-ghi-te șar-pe-le de ză-pezi! (11)

XLII. RĂSAR DIN UMBRĂ (Ra – Șarpele creator)
De al suf-le-te-lor blând glas de ta-ce, (11)
Mă-ngâni tu I-sis, vânt prin bar-ca me-a, (11)
A-ud Șar-pe-le sor-bind, a-r pă-rea, (11)
În zori scu-ipat, eu iar mă voi des-fa-ce! (11)

A nop-ții ra-ză blând în-se-ni-na-vei, (11)
Cu-ai suf-le-tu-lui ochi vi-i, de pa-ce, (11)
Ră-sai din um-bra tim-pu-lui ce za-ce, (11)
Ca să-ți simt cu-ra-jul, cum plu-ti-va-ei. (11)

Co-bor-î iar Ra, a-proa-pe, tot mai des, (11)
Stră-lu-ce iar zâm-bind pes-te-a mea vi-a-ță, (11)
Să-mi simți fio-ri au-ri-i pe fa-ță, (11)
Cu ra-ze să-rut ple-oa-pa cu în-țeles. (11)

A ta iu-bi-re-n ră-să-rit, a-ra-tă-o! (11)
Pe veci scu-ipat de șar-pe, a-do-ra-tă-o! (11)
SCENA 3: DIN A LUI RA LACRIMĂ (VINDECAREA)
XLIV. AL TĂU LOCAȘ (Actorul – Puterea Jaguarului)
Iu-bi-ta mea cu suf-let gre-u, de-a-les, (11)
A-dânc la-bi-rint, Floa-rea Vie-ții-n floa-re, (11)
Flă-mând de-al sla-vei duh de lo-vi-toa-re, (11)
Un mi-no-ta-ur în-tr-un gân-d suc-es. (11)

Fe-ciori e-ro-ici, pra-dă-n tă-inu-ire, (11)
Toți pie-i-ră în tai-ni-țe-le sum-bre, (11)
M-a-lă-tur și eu mi-ra-je-lor um-bre, (11)
Co-bor fă-ră de fri-că-n în-lă-țu-ire. (11)

Mi-ești A-ri-ad-na, fir de ple-te-n dor, (11)
Ca mai mult să m-as-cund ro-bit de ti-ne, (11)
Să nu scap din cur-să, mă simt mai bi-ne, (11)
Al tău suf-let vi-u, al meu lă-cu-i-tor. (11)

Al tău lo-caș în gân-d mi l-am a-les, (11)
Și jur că nici-când nu am să mai ies! (11)

XLV. A PĂCII VINDECARE (Artistul – Thoth pe Lună)
Stri-vi-tă lu-me sub o mo-li-mă, (11)
Din a The-bei i-ni-mă stră-bu-nă, (11)
Co-roa-na re-gi-lor, prin min-ciu-nă, (11)
Vân-du-tă pe doi-trei ar-ginți, o sfe-ră. (11)

Pe a-pa Ni-lu-lui, Ze-i-ța bu-nă, (11)
To-rent mag-net de la-crimi și ru-i-ne, (11)
Stro-pesc cu pa-ce, ia-tă, spre mai bi-ne, (11)
Vin-de-ca-re-a-du, Thoth, de pe lu-nă! (11)

Zei-ța soar-be-n la-bi-rint cu-vân-tul, (11)
A vi-se-lor ză-bre-le ia-tă-s rup-te, (11)
La-crimi de zei prin vor-be ia-tă-s sup-te, (11)
Zbu-rând spre veci, pân-dind a-cum pă-mân-tul. (11)

Lu-mi-na pă-cii-n lu-me nu e moar-tă, (11)
Căci ze-ii trec de fie-ca-re poar-tă! (11)

XLVI. DIN A MILII IVIRE (Poetesa – Puterea Vulturului)
Stro-pii de mi-lă vin-dec-a-cum ciu-ma, (11)
Com-pa-si-u-ne-n i-ni-mă și-n spi-rit, (11)
În su-flet vor-be nasc un cerc fe-ri-cit, (11)
În cânt blând, Soa-re-le cu mândra Lu-na. (11)

Ne-ar sal-va a-le mi-lei vor-be dul-ci, (11)
A lui Ra la-crimi ar to-pi min-ciu-na, (11)
Cre-dem Cu-vân-tul, dă-m o-da-tă bu-na, (11)
Vom ve-de-a lu-mi-na-n nop-ți măn-ân-ci. (11)

A lui I-sis, Ra, bar-că duh de por-tă, (11)
La fel la-ie mi-la i-ni-mă lo-vi-tă, (11)
Prin că-lă-to-ri-e e vin-de-ca-tă. (11)

Din la-crimi mândre, ia-tă, e-ști i-vi-tă, (11)
Din a lui Ra mi-lă, ia-tă-te, ve-ni-tă! (11)

SCENA 4: DIN ALE CUVÂNTULUI IUBIRI TOARSE SONETE
XLIX. SĂ CREDEM CUVÂNTUL (Artistul – Nefertiti)
Stro-pii de plas-mă le-cu-iesc a-cum ciu-ma, (11)
Es-te o pa-ce ca un dar de Cris-tos, (11)
În spi-rit vor-be cânt-ă-n-tr-un tu-mul-tos, (11)
Ne-fer-ti-ti-n dans to-peș-te bru-ma. (11)

Li-niș-te-n vor-be, ia-tă, în i-nel, (11)
Ca șar-pe-le ce soar-be un te-ne-bros, (11)
Sorbim Cu-vân-tul su-flat tu-mul-tos, (11)
Ca să ză-rim lu-mi-na din tu-nel. (11)

Ca o ma-mă ce ne la-ie-n co-va-tă, (11)
A-șa scal-dă I-sis i-ni-ma în tor, (11)
Plu-tind pe au-ri-i va-luri de dor, (11)
A du-hu-lui sfânt poa-mă e sal-va-tă. (11)

În vii la-crimi, ia-tă-te, e-le-va-tă, (11)
Prin vor-be dul-ci, lu-mea e vin-de-ca-tă! (11)

LI. AL MĂRIEI SALE CUVÂNT (Actorul – Tăcerea)
La în-ce-put Cu-vân-tul sau Tă-ce-rea? (11)
A in-cre-a-tu-lui pri-mă li-niș-te, (11)
Mis-ter în trup, cu-vân-tul este-n niș-te, (11)
La în-ce-put Pre-zen-ța sau Pu-te-rea. (11)

În sfe-ră de to-ri, ia-tă, so-li-tu-dini, (11)
De-să-vâr-și-re-n sa-cră tă-ce-re, (11)
Li-niș-tea cu al ei vârf de plă-ce-re, (11)
A sfe-rei mu-zi-că, be-a-ti-tu-dini. (11)

Ne-cu-vin-te în tă-ce-rea si-ne-lui, (11)
Tă-ce-rea-n sa-cru nu ne-a-gă cu-vân-tul, (11)
E pre-zen-ța ce-o poar-tă morm-ân-tul, (11)
Un ul-tim dans și mut al gân-du-lui. (11)

Tă-ce-rea e-a tran-scen-den-ței ma-re ca-le, (11)
Pu-ri-fi-ca-re-n mândre-le ei ga-le! (11)
SCENA 5: LUMINA ASCUNSEI SPERANȚE
LIV. CEL PROMIS SUNT EU! (Mithra – Samadhi)
Cre-ez in-fi-ni-te, pic-turi Qua-lia, (11)
Din al va-lo-ri-lor par-fum de bi-ne, (11)
Cânt a-ri-a con-ști-in-ței de si-ne, (11)
A câmpului u-ni-fi-cat, Qua-lia. (11)

Mi-ros plă-ce-rea, li-cu-rici în ti-ne, (11)
Pic-tez din dor, a-de-văr pur cos-mic, (11)
Al ex-is-ten-ței o-ce-an di-na-mic, (11)
Câmp viu sau mort, ne-se-pa-rat de mi-ne. (11)

Cânt pi-că-tu-ra, o-ce-an frac-tal, (11)
Pi-păi sim-fo-ni-a har-fei cos-mi-ce, (11)
To-nuri lu-ciri vi-bran-te, di-na-mi-ce, (11)
Re-ver-be-rea-ză-n cer u-ni-ver-sal. (11)

Con-știen-ti-za-rea Sur-sei, Sa-mad-hi, (11)
Al con-ști-in-ței pur Tot, Sa-mad-hi! (11)

LV. DANSANTĂ ÎNTOARCERE (Isis – Brahman)
Vi-brea-ză-n tri-luri corzi prin cer, O-limp, (11)
Con-știen-ti-zar-n cerc, gust Sa-mad-hi, (11)
A con-ști-in-ței spi-ral-ă, Sa-mad-hi, (11)
Dan-san-tă-n-toar-ce-re din spa-țiu-timp. (11)

E-ti-ca-n con-ști-in-ța Brah-man, ti-par, (11)
Le-gea lui At-man e-o ma-ia vi-zi-bi-lă, (11)
A vie-ții Floa-re nu-i in-vi-zi-bi-lă, (11)
Ge-o-me-tri-a sa-cră-n cer frac-tal. (11)

Co-re-la-ți-a su-per-po-zi-ți-ei, (11)
Dis-pa-re-n ob-ser-va-rea min-ții noi, (11)
Din vi-ul vid în spa-ți-ul din noi, (11)
În tri-luri mândre-n muntele O-limp. (11)

Prin con-ști-in-ță, ia-tă, mă ex-timp, (11)
Din-co-lo de un spa-țiu și de timp! (11)

LVII. UNDE RA VEȘNIC RĂSARE (Hathor – O Lume Nouă)
O, lu-me un-de n-avem noi a-vuți, (11)
Un-de co-li-bri-o-cro-tesc pă-mân-tul, (11)
Iar vul-tu-rii sfin-țesc le-gă-mân-tul, (11)
O, lu-me un-de toți se-i-ubesc frați. (11)

O lu-me fă-ră de răz-boi și u-ră, (11)
O lu-me no-uă, fă-r-îng-ri-jo-ra-re, (11)
Un-de pa-cea e A-ton, Zeu din soa-re, (11)
Mi-thra e pa-cea, fă-ră de mă-su-ră. (11)

Un-de ma-me sunt u-ni-ver-suri so-rori, (11)
Un-de al vie-ții ve-chi co-pac în-flo-reș-te, (11)
Un-de Ra veș-nic ră-sa-re ne-u-neș-te, (11)
O-chiul cel Sfânt pic-tea-ză-n vii cu-lori. (11)

M-aș în-tor-ce la tot ce es-te rău, (11)
De-ai fi tu drept în fa-ța Ze-ului tău! (11)

LVIII. RÂPILE (Poetesa – Abisurile)
Cei ce Te ca-u-tă, i-u-bi-re-mi zic, (11)
Că în-tre Ti-ne și mi-ne stră-ju-iesc, (11)
Pră-păs-tii crun-te, ce nu tă-gă-du-iesc, (11)
Că Te-au a-flat în sfe-re, rupți în ni-mic. (11)

Doam-ne, de un-de-n-cep a-bi-su-ri-le? (11)
Pe ce drum să a-puc, or-icât de lung? (11)
Nu cruț ni-mic, doar la Tine să-ajung, (11)
La mar-gi-nea Ta, să-mi de-a-u vi-su-ri-le. (11)

De-o-da-tă, un viu junghi a-cum mă ți-ne, (11)
O bă-nu-ia-lă stri-vi-toa-re, grea, (11)
Des-chi-să-n i-ni-mă din par-tea me-a, (11)
Râ-pi-le țăș-nesc, ia-tă, chiar din mi-ne. (11)

Lu-mi-na căr-nii o sorb ca un orb, (11)
Din tru-pul Tău, a-lin-tul să ți-l sorb! (11)

LX. VIU SĂRUT (Shakti – Veșnicia)
Îți da-u im-pă-ră-ți-a dintr-o stea, (11)
Oș-ti și ar-me sunt a-cum de pri-sos, (11)
Au-r și sla-vă n-au ni-ci-un fo-los, (11)
Te răs-cum-păr de moar-te-n stea-ua me-a. (11)

Mă îm-bi-i cu o cu-pă din i-u-bi-re? (11)
Su-i i-u-bi-rea, cum su-i o în-ăl-ți-me, (11)
Sub or-ice pas e-o al-tă ad-ân-ci-me, (11)
Și stea o fa-cem în ma-re-a ei fi-re. (11)

Ste-le și so-rii n-au în-tâ-ie-ta-tea, (11)
A lu-mi-nii să-mân-ță-n cer, pus-ti-a, (11)
Din duh și hra-nă-i es-te veș-ni-ci-a, (11)
Al să-ru-tă-rii rod, e-ter-ni-ta-tea. (11)

În-al-ță-mi du-hul, dă-mi pri-mul să-rut, (11)
Pe gu-ra fă-ră de un în-ce-put! (11)

LXI. ÎNTREGEȘTE-MĂ (Eva – Prima stare)
Că m-ai zvâr-lit de sus, lin am că-zut, (11)
Fi-ind-că m-ai smuls, Doam-ne, chiar din Ti-ne, (11)
Surd ți-pă veș-ni-ci-a-n-tre-ag-ă-n si-ne, (11)
Sco-a-te-mă din pă-cat, sco-a-te-mă din lut! (11)

Sfân-tă am fost, ca la un în-ce-put, (11)
Eu, din a Ta sta-re, plâng de ru-și-ne, (11)
Ci-ne mă pu-ne la loc, Doam-ne, ci-ne? (11)
Vi-na mea s-a is-cat spi-ra-lat în lut. (11)

Dă-mi-o-na-poi pe cea ce-mi lip-seș-te, (11)
Nu i-u-bi-re, mi-lă sau ier-ta-re, (11)
Vrea-u dum-ne-ze-ias-ca me-a pri-mă sta-re, (11)
În-tre-geș-te-mă și Te în-tre-geș-te! (11)

Gră-i cel Veș-nic, ne-vă-zu-tul Ta-tă: (11)
„Când s-a stins o-are lu-mi-na cu-ra-tă?” (11)

LXII. ADU PĂMÂNTUL (Aton – Puterea Sursă)
De te-am su-flat în lu-mi-le-n-vrăj-bi-te, (11)
Nu te-am a-tras cu ochi strânși, dar nu goi, (11)
Eu te-aș-tep-tam să-i a-tragi la noi, (11)
Ca pe un bu-chet de ra-ze îm-ple-ti-te. (11)

Din ful-ge-ra-rea min-ții mult ur-zi-te, (11)
Dintr-un biet sâm-bu-re strâns în fa-șă, (11)
Să fi cres-cut în cer, mândră, u-ri-a-șă, (11)
S-a-duci Pă-mân-tul în lun-tre la Mi-ne! (11)

Plân-gând, stin-ghe-ră, tri-mitem de ves-te, (11)
Că ai fost în-frân-tă, ia-tă-mi dă-i sem-nul? (11)
Cu-i ai lă-sat o-di-se-ea, îndemn-ul? (11)
Eu nu te pri-mesc sla-bă-n po-ves-te! (11)

El i-a să-ru-tat o-chii, blând, a-mân-doi: (11)
„Sorb vi-u pu-te-re și-n-toar-ce-te-na-poi!” (11)
SCENA 6: A IUBIRII PUTERE DE ÎNVIERE
LXIV. M-AȘ RUPE DIN MOARTE (Actorul)
Nu în-țe-le-gem că fă-ră iu-bi-re, (11)
Se o-fi-leș-te vre-jul ca o floa-re; (11)
Ne răz-vră-tim pe moar-te, pe pier-za-re, (11)
Tot cer-șim vie-ții ani mulți în neș-ti-re. (11)

Al-to-iul frânt să-și tra-gă se-va no-uă, (11)
Din veș-ni-ci-e vrea tă-râm a-se-meni, (11)
Cu ghe-a-ță ni-l ră-să-di-ră în cre-meni, (11)
Când dra-gos-tea e ve-cia da-tă no-uă. (11)

Ci-n van te mâ-nii pe mi-ne, m-a-run-ci, (11)
No-rii iu-bi-rii n-au cli-pe pe lu-me; (11)
Or-i-un-de mă vei stri-ga tu pe nu-me, (11)
Ca La-zăr la a-uz de vii po-run-ci. (11)

De-aș ză-cea-n groa-pă cu les-pezi pe mi-ne, (11)
M-aș ru-pe din moar-te, zbu-rând spre ti-ne! (11)

LXV. ÎNTÂLNIND TRECUTUL (Mut – Călătoria)
Eu îmi clă-desc so-ne-tul, o ce-ta-te, (11)
Cu ri-me me-sa-geri, vers-ul un zid, (11)
Pus în stic-la vre-mii, în el să mă-n-chid, (11)
Cu ti-ne, prinț, ca-n-tr-o e-ter-ni-ta-te. (11)

Spi-ra-la-n pa-cea lu-mii fur-i-oa-să, (11)
Cu hai-ta ei de li-niști, hâ-da u-ră, (11)
O vor clin-ti din mândra-i ar-mă-tu-ră, (11)
Or să-i spar-gă e-nig-ma glo-ri-oa-să. (11)

Nu ne mai pa-să ce-a-re să se-n-tâm-ple, (11)
În lanț răz-bo-iul, fe-re-cân-du-i zbor-ul, (11)
În-tâl-nind tre-cu-tul din vi-i-to-rul, (11)
Cu-ai ve-ci-ei la-uri pre-zenți la tâm-ple. (11)

Ver-su-mi as-cun-de-a slo-vei ne-mu-ri-re, (11)
Cu-al ca-ra-te-lor di-a-mant de iu-bi-re! (11)

SCENA 7: ILUMINARE FINALĂ
LXIX. IZVORUL LUMINII (Poetesa)
M-am zo-rit să car lu-mi-na cu gân-dul, (11)
Ai tri-mis pe A-ton ca să-mi a-ra-te, (11)
Iz-vo-rul lu-mi-nii, pre-a-cu-ra-te, (11)
Să nu mai car, a-șa, lu-mi de-a rân-dul. (11)

El a prins în mâ-ni se-cu-rea du-re-rii, (11)
Și-a iz-bit, fă-ră mi-lă, toți pe-re-ții, (11)
Cu-tre-mur în i-nimi, Floa-rea Vie-ții, (11)
Au curs la-crimi de spi-ra-le-n pu-ze-rii. (11)

Au curs tor, se-min-țe din mari sus-pi-ne, (11)
Ca prin ochi de lu-mi-nă-n zi-dul gre-u, (11)
Soa-re-le nă-vă-li-n bor-de-iul me-u, (11)
Chiar prin spăr-tu-ra fă-cu-tă în mi-ne. (11)

Suf-le-tul e de-a-tunci o sfe-ră pli-nă, (11)
De soa-re, de-a Flo-rii Vie-ții lu-mi-nă! (11)

LXX. CICLUL SOLAR (Mithra)
Iar a lui Ra lun-tre-n e-ra de au-r, (11)
Pen-tru El doar o zi și doar o nop-te, (11)
Pa-tru e-re-n noi, o zi le des-par-te, (11)
Mu-gu-ri de au-r în lu-na lui Fa-ur. (11)

Zgri-bu-li-tul Ra din soa-re ia ra-ze, (11)
To-ri de sori ne tre-zesc u-șor din nop-te, (11)
Ra că-lă-tor, i-u-bind pe Nil în șoap-te, (11)
Lo-tus Al-bas-tru des-fă-cut în o-a-ze. (11)

Ze-ul A-ton, Dra-go-be-te-n iu-bi-re, (11)
Nin-ge dra-gos-te sfân-tă în suf-le-te, (11)
Lea-gă și dez-lea-gă, de-sti-ne-n ple-te, (11)
Spi-ri-te strân-ge, zbu-rând în ne-mu-ri-re. (11)

Nasc vi-se-le-n Ev de Au-r iu-bi-re, (11)
Din vi-u pul-sar, un qua-sar fe-ri-ci-re! (11)

LXXIII. PROFETICE SONETE (Poetesa – Concluzie Act I)
Lu-mea strâm-bă, în ca-re m-am năs-cut, (11)
N-o mai hu-lesc, nici as-tă scur-tă vi-a-ță, (11)
Cum nu u-răsc ni-ci nop-tea-di-mi-nea-ță, (11)
Din ca-re-al ști-in-ței pom a zbuc-nit lut. (11)

Scap-o de vier-mi ce-o rod la ră-dă-ci-nă, (11)
O-no-blez cu so-ne-te pen-tru noi, (11)
Îi plăs-mu-iești duh de mândri e-ro-i, (11)
Îi ză-mis-lești un suf-let de lu-mi-nă. (11)

Din i-nimi de au-r ge-me-ne, so-net, (11)
În-treci po-e-me, naști mândre frum-se-ți, (11)
Stoar-se din la-crimi de zei și pro-feți, (11)
I-u-bind pe veci, tu, suf-let de pro-fet. (11)

Do-rin-ța-mi tri-mi-să-n e-ter de ti-ne, (11)
Să soar-bă Ve-ci-ea chiar a-cum din mi-ne! (11)

ACTUL II: PRELUDIU – CORUL TRIADIC
LXXIV. ALBASTRU LOTUS (Corul)
Te-aș in-vi-ta, să-ți mai a-duci a-min-te, (11)
De pri-mul meu bo-coc din vi-a-ța voas-tră, (11)
E-ram un fir de lo-tus, floa-re-al-bas-tră, (11)
Ce-a în-flo-rit spi-ra-la în cu-vin-te. (11)

Pli-nă de vi-a-ță, i-ți a-duci a-min-te, (11)
Mi-ro-sul lui și-a-cum ră-sa-re-n floa-re, (11)
Ce soar-bă cli-pa cea ne-mu-ri-toa-re, (11)
Sa-voa-rea lui o simt ca în-a-in-te. (11)

La în-ce-put a fost un mun-te ma-re, (11)
La do-uă ra-ze-n i-nimi au-ri-te, (11)
Pri-veau dan-sând spi-ra-le-n-ver-zi-te, (11)
Din bu-ze-le lui Ra, o să-ru-ta-re. (11)

În cub din cerc, ea ne-a ur-zit o floa-re, (11)
Un Lo-tus de A-zur cu vii pe-ta-le! (11)

LXXVI. SCLAV FERICIT (Actorul – Ego-ul stins)
Eu îmi iu-besc stă-pâ-nul, El mi-e Dom-nul, (11)
De dra-gul Lui eu am plu-tit prin lu-me, (11)
În spi-rit îmi ră-sar bo-coci din spu-me, (11)
De-n du-hul meu îmi plân-ge ve-sel som-nul. (11)

Eu îmi iu-besc stă-pâ-nii, ei mi-s Po-mul, (11)
Ce-i-lu-zi-a mi-o sparg tri-mis în vre-me, (11)
În suf-let mă mai ar-de floa-rea-n ge-me, (11)
În vi-sul meu îmi râ-de pre-a-trist Om-ul. (11)

Eu îmi iu-besc stă-pâ-nul, El mi-e Ze-ul, (11)
Ca gân-dul Său eu am zbu-rat pe Lu-nă, (11)
A-co-lo-n nop-te soar-ta mi-e mai bu-nă, (11)
În do-rul meu se-a-prin-de sprin-ten E-ul. (11)

Din can-de-le de E-go, ia-tă, stin-se, (11)
Sunt Scla-vul fe-ri-cit, cu ple-te nin-se! (11)

LXXIX. ARBORELE CUNOAȘTERII (Artistul – Geometria Sacră)
Spi-ra-la se în-al-ță spre O-limp, (11)
În tor-na-da din cu-bul cel vră-jit, (11)
Frac-tal de vlăs-tar, ia-tă, plă-mă-dit, (11)
Co-roa-nă în og-lin-dă, fă-ră timp. (11)

Bea se-ve-le din vi-sul cel al-bit, (11)
Să-mân-ța ta poar-tă flori de an-o-timp, (11)
Pa-ce în romb ce vrea un scurt răs-timp, (11)
Să soar-bă dintr-un cerc cel in-fi-nit. (11)

Al dra-gos-tei sclav ce-re adă-post, (11)
Să râ-dă, să cân-te-n fe-ri-cit ex-il, (11)
Să toar-ne OM-ul Soa-re-n trunchi fra-gil, (11)
Ar-bo-re mândru, fă-ră Ea n-are rost. (11)

Fii o-chii min-ții, do-rul de-a tră-i, (11)
Iu-bi-rea dă vi-a-ță, drep-tul de-a fi. (11)

LXXXIII. LUNA (Isis – Sincronia)
Nu vrei să-rut de ste-le-n-ro-u-ra-te, (11)
Doar să-ți simt i-ni-ma în sin-cro-ni-e, (11)
Cu-al e-clip-sei tan-go, dat doar ți-e, (11)
Cu strop fer-til și ra-ze nes-te-ma-te! (11)

Din pur ni-mic în ast-ă sfân-tă sea-ră, (11)
Eu Lu-na mă cu-nun azi cu Ze-ni-tul, (11)
Îți nasc a-cum și tot in-fi-ni-tul, (11)
Pot chiar din o-chii tăi spi-ra-le-n va-ră! (11)

Aș vrea să sorb din ti-ne tot ze-fi-rul, (11)
Ce în-că un cos-mos azi îl mai naș-te, (11)
In-un-dă cer-ul meu ce lu-mini paș-te, (11)
Din mi-ne vrei să guști tot e-li-xi-rul. (11)

Din va-lul tău iu-bi-rea mă in-un-de, (11)
Prin ra-za mea ce veș-nic te pă-trun-de! (11)

LXXXIV. SALOMEEA (Poetesa – Aliterația I-ului)
Isis, in-un-dă-mă-n iu-bi-re iar, (11)
I-ri-șii-n i-a-ta-curi vor in-tra iar, (11)
Sorb i-lu-zi-i cos-mi-ce-n i-ni-mă, (11)
I-a-tă i-de-al-ul, sfin-tă i-ni-mă! (11)

In-spi-ră i-u-bi-re is-pi-ti-toa-re, (11)
In-som-ni-a i-men-si-tă-ții, i-a, (11)
I-u-reș și In-dra, al iu-bi-rii, i-a, (11)
I-ar in-te-li-gen-ta i-lu-mi-na-re! (11)

I-zul ie-le-lor iz-beș-te i-re-al! (11)
In-un-dă ie-de-ri in-te-ri-oa-re, (11)
I-a-ne in-cer-ti-tu-di-nea-n iz-vo-re, (11)
Ier-tă-ri ce i-ri-zea-ză-n i-de-al! (11)

I-ma-cu-la-tă ico-a-nă-n i-ni-mă, (11)
I-eși, I-o-an, I-i-sus, imn în i-ni-mă! (11)

XC. TOR DE SUFLET (Artistul – Conștiința)
Su-flet spi-ra-lat din to-rul mic, a-cum, (11)
De-vin Su-fle-tul Ma-re al gra-ți-ei, (11)
Le-gea e gân-d, lu-mi-na cre-a-ți-ei, (11)
Mis-te-rul îl pă-trund în sfânt par-fum. (11)

Ne-se-pa-ra-te sunt lu-mini vă-zu-te, (11)
Cu stră-lu-ciri de gân-d, vânt de scân-te-ie, (11)
Țâș-niri de duh, to-ri de vi-o-la-ce-e, (11)
Ste-le de au-r, ia-tă-le, vă-zu-te. (11)

Co-re-la-ți-a din su-per-po-zi-ții, (11)
Pâ-nă când in-tră-n joc con-ști-in-ța Ta, (11)
În-țe-le-pciu-nea-i co-lap-sa-rea sa, (11)
În con-știen-ță, ia-tă-te-n po-zi-ții. (11)

Vi-brea-ză-n tri-luri, corzi prin cer O-limp, (11)
Întoar-ce-re în pa-ce, sa-cru timp. (11)

XCIV. LACRIMILE LOTUSULUI (Corul – Aliterația L-ului)
La-cri-mi de Lo-tus le-cu-iesc a-cum, (11)
La-cri-mi de lu-nă, lea-cul lu-mii, lin, (11)
La-cri-mi de Lu-cea-feri, ia-tă, lin, (11)
Lea-curi Li-cor-ni, mândru de par-fum. (11)

Lo-tu-sul lea-gă-nă lun-trea lin, lin, lin, (11)
Lo-tu-su-i lu-mi-nă, le-agăn de lu-me, (11)
Lo-tu-su-i Li-cu-rici și mândru nu-me, (11)
Lo-tu-sul Lu-mii lu-mi-nea-ză lin. (11)

Li-niș-tea lim-pe-zi-mii lor e le-ac, (11)
Li-cu-ri-ciul la-crimi-lor lu-ci-tor, (11)
Lo-tu-su-i le-ac, Lu-cea-făr lu-ci-tor, (11)
Lo-caș la-cus-tru în-tr-un lo-gos le-ac. (11)

La-u-dă Lo-tus-u-lui în lut, la-u-tă! (11)
La-cri-mi de li-cor-ni, a-cum, la-u-tă! (11)
LXXV. BOBOC DE UNICOS (Poetesa – Calea promisiunii)
Ce vrea iu-bi-re-n schim-bul u-nui vis? (11)
Lu-cea-fe-re, te-aș lua în lu-mea mea, (11)
Să mă în-co-ro-nezi în as-tă stea, (11)
Pul-sar fe-ri-cit, nins din cerc pro-mis. (11)

În gând și-n duh sunt dra-gos-te-n tor foc, (11)
Scân-tei din suf-let, ul-tim-ul chi-brit, (11)
De par-c-aș sor-bi nec-tar sfân-t, sfin-țit, (11)
De te do-resc, sunt stea-n vis pe loc. (11)

Să lu-mi-nez în spi-rit, ca un cer, (11)
Spi-ra-le-as-cult prin i-ni-mă-n se-cret, (11)
Prin vi-se mă-ndeamn-o vi-a-ță să te-aș-tept, (11)
Sim-țind cum crești în si-ne-un vi-u mis-ter. (11)

Ai să-mi ră-mâi o stea, un tor de vis, (11)
Floa-re-i bo-coc de u-ni-cos des-chis. (11)

LXXVII. EU, PACEA LUMII (Artistul – Calea Cuvântului)
Eu am pic-tat slo-ve-n vers și-n sfânt cânt, (11)
Eu am sculp-tat cu suf-le-tul meu gre-u, (11)
Spi-ra-la ce m-a dus spre Dum-ne-ze-u, (11)
Cu pa-tos, cu sa-voa-re-n sfânt cu-vânt. (11)

Eu vi-u îl simt ca pe un sfânt bal-sam, (11)
Ce veș-nic vă va spi-ra-la în dor, (11)
Spre-a vă do-i-ni din ob-ștes-cul vost tor. (11)
Pa-ce la lu-me-n-trea-gă, nu doar ne-am! (11)

Eu am spe-ran-ța că ai tăi ur-mași, (11)
De-ți es-te bun des-tin-ul pe-acest plai, (11)
De-par-te de a voas-tră gur-ă rai, (11)
Fi-vor bla-go-slo-viți și u-ri-ași. (11)

Sim-țiți că e din ce în ce mai gre-u, (11)
Când oa-me-nii sunt pi-tici în ju-rul me-u? (11)

LXXVIII. PICĂTURA DE LUMINĂ (Corul – Calea Alinării)
De ne sunt a-cum toa-te îm-po-tri-vă, (11)
De-mi mi-ros bo-li-le din al meu măn-unchi, (11)
Ca-ut a-li-na-re-a-cum în ge-nunchi, (11)
La Ti-ne, Pre-a-sfân-tă Mi-los-ti-vă! (11)

Noi ce ne-am o-fe-rit toa-tă a-ve-rea, (11)
Dând-o în dar la cei să-raci, prin sfe-ră, (11)
Ro-din-du-ne un tor ce nu dis-pe-ră, (11)
Ce ne-a a-dus li-niș-tea, mân-gâ-ie-rea. (11)

Fii so-lul nos-tru sfânt spre Cel din Sla-vă, (11)
Spu-ne-I că suntem buni și suntem drepți, (11)
Că-I sim-țim iu-bi-rea ad-ânc în piepți, (11)
Clo-co-ti-toa-re sla-vă, ca o la-vă. (11)

Lin am cân-tat cu to-ții ru-gă-ciuni, (11)
Toar-nă-mi în cre-zul meu tor de mi-nuni! (11)

LXXXI. IUBIREA DĂ VIAȚĂ (Hathor – Calea Corzilor)
Spi-ra-la se în-al-ță spre O-limp, (11)
În tor-na-da din cu-bul cel vră-jit, (11)
Frac-tal de vlăs-tar, ia-tă, plă-mă-dit, (11)
Co-roa-nă în og-lin-dă, fă-ră timp. (11)

Bea se-ve-le din vi-sul cel al-bit, (11)
Să-mân-ța Ta du-ce spi-ra-la-n timp, (11)
Pa-ce în tor de flori, în scurt răs-timp, (11)
Să gus-te dintr-o ra-ză, in-fi-nit. (11)

Al dra-gos-tei bun Domn ce-re adă-post, (11)
Să râ-dă, să cân-te-n sa-cru-i ex-il, (11)
Să toar-ne tip-til, Soa-re-n trunchi fra-gil, (11)
Ar-bo-re sfă-tos, fă-ră El n-are rost. (11)

Din o-chii min-ții, dor-ul de-a tră-i, (11)
Iu-bi-rea dă vi-a-ță, drep-tul de-a fi. (11)

LXXXVI. LOTUS CREDINȚĂ (Eva – Calea Nucleului)
Când din cre-din-ță-mi fac un vi-u nu-cle-u, (11)
Ce fe-ri-ci-re ful-ge-ră în mi-ne, (11)
Din ca-re ie-se și în ca-re vi-ne, (11)
Fă-r-o-dih-nă, chiar Bun-ul Dum-ne-ze-u. (11)

Mi-ros în ve-ne gla-sul Său di-vin, (11)
Prin or-ice fi-bră cur-ge în vi-bra-ții, (11)
Îi simt pre-zen-ța-n vi-i-le res-pi-ra-ții, (11)
Lu-mi-nând piep-tul cu al Său se-nin. (11)

Stro-peș-te tan-dru no-ii nos-tri zori, (11)
Su-flă în no-rii ce um-bresc pul-sar-ul, (11)
Îmi zâm-beș-te lin, când din qua-sar-ul, (11)
Ce creș-te-n suf-let, El cu-le-ge flori. (11)

Nu la-să ră-ul iar să mă în-ha-țe, (11)
De sunt trist, iară-și mă ia în bra-țe! (11)

LXXXIX. EUL ESENȚĂ (Artistul – Calea Literei E)
E-sen-ța e-te-ri-că e-ner-gi-e, (11)
E-lip-se în E-ul E-tern, Em-pi-re-u, (11)
E-ve-rest e E-go, e e-leș-te-u, (11)
E-rei ex-tra-te-restre-En-tro-pi-e. (11)

E-ul e E-cou e-ter-nei vi-eți, (11)
E-go ex-pe-rien-ță în E-den, (11)
E-ul ex-taz, e-li-xi-rul e-tern, (11)
E-den e E-ul, mândre-le po-veți. (11)

E-xi-la-ta E-va în e-man-ci-pa-re, (11)
E-ne-i-da, E-po-pe-ea E-le-nei, (11)
E-ma-na-te în eu-fo-ri-a E-vei, (11)
E-sop și Ein-stein, mândră e-le-va-re! (11)

Em-pi-re-ul e E-ul ex-tra-ver-tit, (11)
En-tro-pi-a, E-go-ul ex-tro-ver-tit. (11)

XCI. SIMFONIA TĂCERII (Poetesa – Calea Viorii)
Prin-tr-o sim-fo-ni-e în vi-i pul-sari, (11)
A mea vi-oa-ră-n sa-cră sfe-ră cân-tă, (11)
Prin ar-mo-ni-i, vi-u tor se a-vân-tă, (11)
Spi-ra-le tre-saltă prin-tre mari qua-sari. (11)

De har-fa ce din romb gin-gaș cu-vân-tă, (11)
So-ne-te stoar-ce crud din mari tă-ceri, (11)
Din ja-le le cân-tă sau din plă-ceri, (11)
Pân’ ce spi-ra-la-n ste-le se fră-mân-tă. (11)

Iau iar vi-oa-ra Bun-ul Dum-ne-ze-u, (11)
Ce în dans pre-fa-ce fe-ci-oar-e-n ie-le, (11)
Și în vals pre-fa-ce spi-ra-le-n ste-le, (11)
Torn suf-let din to-rul lui Ra, ca Ze-u. (11)

Din fruc-tul vie-ții, strun-e din frac-tal, (11)
Dis-tih și ritm din sfe-re în por-tal. (11)
LXXXVII. LOTUS DUMNEZEU (Artistul – Calea Respirației)
Când simt iu-bi-rea-n mândru-i vi-u nu-cle-u, (11)
Cât-ă în-cân-ta-re ful-ge-ră în mi-ne, (11)
Din ca-re ie-se și în ca-re vi-ne, (11)
Fă-r-o-dih-nă, chiar Bun-ul Dum-ne-ze-u. (11)

I-aud în puls un glas din cer di-vin, (11)
Prin or-ice fi-bră cur-ge prin vi-bra-ții, (11)
Îl simt a-lă-turi lin în res-pi-ra-ții, (11)
Lu-mi-nând vi-a-ța cu al Său se-nin. (11)

Mân-gâ-ie tan-dru no-ii nos-tri zori, (11)
Su-flă în no-rii ce um-bresc o bol-tă, (11)
Viu îmi zâm-beș-te iar din a re-col-tă, (11)
Ce creș-te-n suf-let, mi-lu-ies-te flori. (11)

Chiar mă în-deam-nă să râd, lin să cân-t, (11)
Și nu de ja-le să fiu iar în-frân-t. (11)

LXXXVIII. UNICOSUL (Poetesa – Calea Sâmburului de Aur)
Din ne-gra gau-ră-mi faci un sfânt nu-cle-u, (11)
Ce bu-cu-ri-e ful-ge-ră în mi-ne, (11)
Din ca-re ie-se și în ca-re vi-ne, (11)
Fă-r-o-dih-nă, chiar Bun-ul Dum-ne-ze-u. (11)

Mi-ros în ve-ne viers din Cu-bul sfânt, (11)
Prin or-ice sfe-ră cur-ge în vi-bra-ții, (11)
Îi gust sa-voa-rea lin în res-pi-ra-ții, (11)
Lu-mi-nând noap-tea prin al Său cu-vânt. (11)

Mân-gâ-ie tan-dru no-ii mei suri zori, (11)
Su-flă în no-rii ce-mi spo-resc ne-gu-ra, (11)
Chiar îmi zâm-beș-te lin din a sa gu-ră, (11)
Ce creș-te-n suf-let, mi-lu-ies-te flori. (11)

Nu la-să ne-gru-l iar să mă în-ha-țe, (11)
Soa-re des-chi-de și mă ia în bra-țe! (11)

XCII. ARMONIA TĂCERII (Actorul – Calea Rezonanței)
Prin re-zo-nan-ța nop-ții de pul-sari, (11)
A mea chi-ta-ră de dor și chin cân-tă, (11)
Prin ar-mo-ni-i, ia-tă, se a-vân-tă, (11)
So-rii din duh tre-salt-ă prin qua-sari. (11)

De coar-da ce din vi-u fruct es-te rup-tă, (11)
Su-ne-te toar-ce ma-sa în tă-ce-re, (11)
Din duh de vor-tex sau din a-di-e-re, (11)
Din i-ni-mă de po-len es-te sup-tă. (11)

Iau din Să-mân-ța Bun-ul Dum-ne-ze-u, (11)
Ce în dans pre-fa-ce fe-ci-oar-e-n ie-le, (11)
Și în vals pre-fa-ce spi-ra-le-n ste-le, (11)
Sorb spi-rit pur, pi-ri-ta es-te Ze-u. (11)

Din Floa-rea Vie-ții, strun-e din frac-tal, (11)
Me-ta-for-e și ritm în sfânt por-tal. (11)

XCIII. FII SURÂS CALD (Corul – Calea Toleranței)
Fii to-le-rant cu toți în a ta sfe-ră, (11)
Să poți de-ve-ni miez de ne-cu-vin-te, (11)
Fii ochi de tor, îți mul-țu-mim fier-bin-te, (11)
Dă pa-ce-n dar la tot ce ți se-o-fe-ră. (11)

Fii dră-găs-tos cu toți sub mândre ru-guri, (11)
În sfânt lo-caș de ca-ta-pe-tes-me, (11)
Du-hu-ți prin suf-let le a-tin-ge les-ne, (11)
Stea-ua lui Da-vid, plin-ă de mii mu-gu-ri. (11)

Fii un mag-net, căci es-te-a ta me-ni-re, (11)
Sorb să-ru-tări în loc de-o gre-a re-van-șă, (11)
De le dai tu-tu-ror o al-tă șan-să, (11)
Su-fli spre lu-me nu-mai fe-ri-ci-re! (11)

Fii ca o ma-mă când o ran-ă plân-ge, (11)
Fii un su-râs de le-ac flo-rii în sân-ge! (11)
ACTUL II – DE LOTUS DEMIURGIE
SCENA 1: PACEA ŞARPELUI
XCV. NU MĂ ZVÂRLI ÎN RĂZBOI! (Poetesa)
Te-n-co-ro-nam cu tori de sla-vă-n tain-ă, (11)
Ca o li-tur-ghi-e-a pa-ti-mi-rii, (11)
S-a-tin-gem sori prin fur-ca iu-bi-rii… (11)
Cer-șeam ex-taz sub a-lei noap-te hain-ă. (11)

Dar mi-ai pă-rut spi-ra-lă de la-nce-put, (11)
Se-me-țul ge-niu să ți se în-chi-ne: (11)
Tot ce fu gre-u am ar-un-cat din mi-ne. (11)
Ca-n dra-gos-tea-ți să-n-cap, eu m-am trans-mut. (11)

Am în-ghe-țat de spai-ma ce mă la-tră, (11)
Ge-nunchi și coa-te-n șanț mi le-am to-cit… (11)
Ne zvâr-li-n foc când fra-ții ne-au pie-rit? (11)
Când pa-cea-n-flo-re-n tor-ul cel de pia-tră? (11)

Din oc-na-n care gâr-bo-vit a-ștept, (11)
Mă-ntorn în crunt ex-il, strân-gând la piept. (11)

XCVI. NOU RA (Ra)
Văd me-di-tând: nu-i ul-ti-ma mea vi-a-ță, (11)
O să re-nasc prin tot ce am ro-dit! (11)
Nu se în-che-ie-n spi-ra-lat sfâr-șit! (11)
Des-chi-zi e-tern-ul în a pa-cii cea-ță! (11)

Sunt mai bă-trân ca moar-tea; din-a-in-te, (11)
Ca um-bra sa să fi in-trat în lu-me. (11)
Ca sfe-ră-n tor, fă-ră de timp și nu-me… (11)
Am supt ne-pie-ri-to-rul sân de sfin-te. (11)

Dă-mi gu-ra ta pe-ta-lă-n să-ru-ta-re: (11)
Ma-gi-cul pă-trat se fa-ce tor în noi; (11)
Pe-re-chea cea pier-du-tă e-na-poi… (11)
De din-co-lo de cer, în aș-tep-ta-re. (11)

Doi so-ri în zbor cad jer-fă îm-pli-ni-rii, (11)
Nou Ra în sfe-ra mândră-a ne-mu-ri-rii! (11)

XCVII. MI-E PARADIS… PIEIREA (Poetesa)
Mi-a-mbă-trâ-nit răz-bo-iul, e pe moar-te, (11)
Doar plâns e în spi-ra-la o-chi-lor? (11)
Răs-pun-sul e în do-rul fe-me-i-lor… (11)
Ce-a-nti-ne-rit spi-ra-la de-a vii soar-te. (11)

Te răz-bo-iești cu bo-li chi-nu-i-toa-re, (11)
De nu ți-aș ghi-ci vi-cle-șu-gul tot; (11)
De cru-zi-mi, su-avi bo-boci își scot. (11)
Porți cri-ma ca pe-o ro-ză-n chi-o-toa-re. (11)

A-cum vrei să te scu-turi chiar de re-le? (11)
De nu te simt a-mic sau vrăj-maș gre-u; (11)
Iad vom pre-fa-ce-n rai în ju-rul me-u; (11)
Să-ți torn so-ne-te-n duh, pa-cea din ste-le. (11)

Nu-mi hă-ră-zeș-te-n spa-țiu fe-ri-ci-re, (11)
La piept cu ti-ne-i pa-ra-dis, pie-ri-re. (11)

XCVIII. VEȘNIC SĂ TE CÂNT (Artistul)
Am ar-un-cat a-le Ur-si-tei za-ruri, (11)
Iar mi-ai că-zut tor mân-tu-i-tor din rău; (11)
Pri-vesc iar răs-ă-ri-tul ca dar al tău, (11)
A-zi toa-te-mi vin prin ti-ne-n mii de ha-ruri. (11)

Ge-mă-nă cu lu-mi-na din Em-pi-re-u, (11)
Iu-bi-rea-i ma-ma Mi-thra pen-tru lu-me; (11)
Cel pro-mis e-n o-pait-ul de hu-me, (11)
Și-l poa-te-a-prin-de sin-gur, sieși ze-u. (11)

În du-hul meu ar-de-n fu-ri-șat soa-re, (11)
Din ha-o-sul sor-ții mi te-a dez-ve-lit, (11)
Și în or-bi-ta-ți m-ai prins, sa-te-lit; (11)
Sor-bin-du-ți lu-ci-rea co-tro-pi-toa-re. (11)

Și-n ju-ru-ți în ho-ra de aș-tri m-a-vânt, (11)
Pe mu-zi-că de sfe-re veș-nic te cânt. (11)

XCIX. FLOARE DE LOTUS BLÂND (Actorul)
Nu-mi văd în ti-ne-iu-bi-rea răs-frân-tă, (11)
Cum, o-glin-dit, se con-tem-plă Nar-cis: (11)
Un-de roi-esc nori nu-i pa-cea de pro-mis, (11)
În vol-bu-ră de va-luri ce-n duh cân-tă. (11)

Când tu, cel pro-mis, cu dor de si-re-ne, (11)
Ce din spu-me-ți lin plă-mă-desc Buni Zei, (11)
În dra-gos-tea de Lo-tus te rogi ei. (11)
Trans-for-mi toți sol-da-ții din Ra-n E-le-ne. (11)

O, Ve-nus, fug să-ți cu-ce-resc fa-voa-rea; (11)
Îți o-fer re-ga-te de Lo-tus, vis blând, (11)
În suf-let-o-ce-an e-tern m-a-vânt; (11)
Ca do-gii când se lo-go-desc cu za-rea. (11)

Din stea, din gân-d de ge-niu-n tor, de dor, (11)
Ți-a-duc in-el, iu-bi-re, sfânt so-nor. (11)

C. RĂZBOIUL CRÂNCEN (Poetesa)
Tu, vezi, a-prig lup-tai ca să te ca-păt, (11)
Cu mi-ne, ti-ne, cu piz-ma la toți… (11)
Roa-bă, te țin sclav, în-vin-gă-tor poți, (11)
Răz-bo-iul crân-cen fi-va fă-ră ca-păt? (11)

Nu cruț vi-ori ce-ți cân-tă o-sa-na-le, (11)
Lănci de gân-d, so-ne-te bom-be pân-desc, (11)
Zi lu-mi-nă u-nel-te tot is-co-desc; (11)
Pun i-ni-mă și min-te-n ar-se-na-le. (11)

În dra-gos-te nu-i o-dih-nă, ci moar-te… (11)
Pa-cea-n-seam-nă sa-țiu, su-râs ce min-te, (11)
Dar ran-a-i jar ca un să-rut fier-bin-te: (11)
Cel ce-ți fri-ge i-ni-ma, de de-par-te. (11)

Răz-boa-ie ca vân-tul ce in-tră-n oa-se, (11)
Cu cât mai crunt, cu-atât mai glo-ri-oa-se. (11)

SCENA 2: PACEA JAGUARULUI
CI. OCHIUL LUI HORUS (Ra)
Ar-bo-re-n-flo-ri-tor în val de timp, (11)
În pom al Pă-cii a-cum se trans-for-mă, (11)
În-tin-de-va spi-ra-le din ne-for-mă, (11)
De Ze-i-ța măr a-run-cat în O-limp. (11)

Cu cur-cu-be-e mândre l-am cu-sut, (11)
De por-ta pă-cii, bol-tă-n cur-cu-be-u, (11)
Prin ochi de E-ris l-am in-su-flat gre-u, (11)
Când măr-ul din î-nalt a fost că-zut. (11)

De va ve-ni și vre-mea să ies din lut… (11)
A vie-ții lun-tre vom fi doar noi doi, (11)
În vi-a-ța ta s-a i-vit măr al-toi. (11)
Să-l prinzi Tu, I-sis, ca la un în-ce-put! (11)

E rân-dul tău să fii a Vie-ții Floa-re, (11)
Pre-fă-te-n ochi de Ho-rus, Ze-u Soa-re! (11)

CII. LOTUS ALBASTRU (Poetesa)
Din Lo-tus sfânt tu ești un Soa-re Ze-u, (11)
Aș vrea în că-uș mândru să te cuprind, (11)
A-lor pe-ta-le de a-zur le duc jind! (11)
Din Lo-tus s-a trans-mu-tat Dum-ne-ze-u. (11)

Nu stă e-tern-ul doar în vii pe-ta-le, (11)
Ci-n e-ner-gi-e cu un du-blu sens, (11)
Un Lo-tus de a-zur, strop con-tra-sens, (11)
De-a vie-ții Floa-re-n cerc de vii ves-ta-le. (11)

Un vânt tur-bat din răs-ă-rit dis-pa-re, (11)
Is-cat din noap-tea min-ții, naș-te ha-os, (11)
Ne-năs-cu-ții nu se vor a-da-os, (11)
La val că-lău de spi-ri-te-n te-roa-re. (11)

Ter-ra ne e un ochi de ar-me-n soa-re, (11)
Vrem pa-ce-n duh, dor-im să fi-e Soa-re! (11)

CIII. MARTE PE MOARTE (Actorul)
Cu per-le din ste-le prin-se-n co-si-țe, (11)
O-me-ni-a-m-bră-ca-tă-n pa-cea lu-nii. (11)
În Lu-mea-n-tris-ta-tă zâm-besc ne-bu-nii, (11)
O-chii lă-cri-mați in-vo-că ze-i-țe. (11)

Pe sce-na din aj-na scli-pesc so-lis-te, (11)
Mi-tra, Shak-ti, Shan-ti, Mar-te to-pesc, (11)
Dan-su-ri din coș-mar-uri ne ră-pesc, (11)
Pe Mar-te vră-jesc cu viers de al-tis-te. (11)

A vie-ții spi-ra-lă-n no-cturn se a-prin-de, (11)
Să-geți stră-pung mândrul in-fi-ni-tul, (11)
Și în as-tre dăl-tu-ie ze-ni-tul, (11)
Iar Mar-te pe moar-te a-cum se-n-tin-de. (11)

O-me-ni-a-m-bră-ca-tă-n pa-cea lu-nii, (11)
În Lu-mea-n-tris-ta-tă zâm-besc ne-bu-nii. (11)
CIV. NEMURIREA DIN FLORILE ALBASTRE (Poetesa)
Al-bas-tru Lo-tus s-a cu-ibă-rit în noi, (11)
Mi-ros de Dra-gos-te plu-teș-te-n a-er, (11)
Pe-ta-le tor-când din u-ni-cul ca-ier, (11)
Floa-rea de Lo-tus, cer-cul pen-tru noi doi! (11)

Pă-trat în Cerc din flo-ri-le al-bas-tre, (11)
Pi-că-turi de soa-re noi am tot sor-bit, (11)
Fi-e-ne Lea-curi și mir prin as-fin-țit, (11)
Vi-u bal-sam să fi-e iu-bi-rii noas-tre! (11)

Tor du-blu, în-mi-res-mat e so-ne-tul, (11)
Lă-sând mie-re și lap-te pe-a mea gu-ră, (11)
To-rul îți sorb, îi simt a-ro-ma pu-ră, (11)
Cu-bul du-blu a in-va-dat pre-zen-tul. (11)

Simt pa-cea cum plu-teș-te-n u-ni-vers, (11)
So-net în-tre-gesc cu dis-tih, nu vers! (11)

CV. OMENIA ÎMBRĂCATĂ ÎN PACEA LUNII (Artistul)
De-al tă-ce-rii vers în dor se tot zba-te (11)
Și zboar-ă ca gân-dul prin nimb de pul-sar, (11)
Lin sorb răs-ă-ri-turi din mu-ze qua-sar, (11)
Când tu ești în-car-na-rea-n so-ne-ta-te! (11)

Zbu-rând cu si-ne în vi-suri hol-ba-te. (11)
Cân-ta-rea de Pa-ce gus-tă vii cu-vin-te, (11)
A vie-ții floa-re ne-nghi-te-n lu-mi-nă, (11)
Stea-ua-n pro-por-ții so-ne-te îm-bi-nă, (11)
Fug to-ri de vi-se-n a-du-ceri a-min-te. (11)

Simt cum val-sează-n ve-ne e-po-pe-ea (11)
Și-mi ba-te-n nu-măr de au-r, fi-es-te, (11)
În-tr-al lui I-rod dans, cân-tând o ves-te, (11)
Pe poar-ta-mi să-rut in-tră Sa-lo-me-ea. (11)

O-me-ni-a-m-bră-ca-tă-n pa-cea lu-nii, (11)
Doar Poar-ta-n-tris-ta-tă-i loc ru-gă-ciu-nii. (11)

SCENA 3: PACEA CONDORULUI
CVI. ZEIȚĂ A PĂCII (Aton)
Ze-i-ța pă-cii cu me-re de au-r, (11)
Cu nu-rii tăi de dul-ce A-fro-di-tă, (11)
Din pă-rul tors din nop-te-mi fac hla-mi-dă, (11)
Vi-o-leți ochi a-tlan-tici, un te-za-ur? (11)

Sin-gur îți știu tai-na de-a-lint a-le-an-ul, (11)
De-n să-ru-tări iar te prind ca-n nă-vod. (11)
Os-tro-vu-lui fe-cio-rel-nic prind rod, (11)
Vi-sez că-s Cris-tos și des-pic o-cean-ul. (11)

N-am să a-lerg, să ca-ut mari fap-te, (11)
Po-e-ții sunt e-ro-ii o-me-ni-rii! (11)
Mi-ai su-dat lin lan-țu-ri-le iu-bi-rii: (11)
La pi-cioa-re-ți storc stih-uri zi și nop-te… (11)

Să-ți cânt frum-u-se-țea mi-e chiar is-pra-vă, (11)
Po-lei-ta-ți spi-ra-lă nal-ț-o în sla-vă! (11)

CVII. REVARSAȚI PACEA (Ra)
Eu nu am fost vre-o-da-tă un u-ce-nic; (11)
Din-tru-nce-put per-fect ma-es-tru… Su-ma, (11)
Re-var-să-ți pa-cea pes-te mi-ne-a-cu-ma! (11)
În fa-ța mea te în-chini; stă-pân u-nic! (11)

Să-mi dai tu sin-gur tot; ce ne des-par-te? (11)
Nu te mi-ra că-ți cer să nu-mi mă-sori, (11)
Iu-bi-rea mea cu mai ma-ri-le-ți su-rori: (11)
E-ter-na, Pa-cea, su-ve-ra-na Moar-te… (11)

A-zi chiar fe-ri-ci-te, e-le nu mai sunt (11)
Fă-ră-mi-ța-te-n cer-curi și răz-le-țe: (11)
S-au prins în ge-ni-a-la-ți frum-u-se-țe. (11)
Din cub, din tor și de pe-n-treg pă-mânt, (11)

Când strâng la piept i-ni-ma-ți lu-mi-na-tă, (11)
Le-m-bră-ți-șez pe cân-te tre-le-o-da-tă… (11)

CVIII. MUT, A LUI ATON SOȚIE (Mut)
Iu-bi-rea mea so-si lent, nu ca un hoț, (11)
Ci ca un re-ge-n porți ce s-au des-chis; (11)
Nu stre-cu-ra-tă-n nop-te din tor de vis, (11)
Ci în lu-mi-na sa-cră-n pro-mis soț. (11)

Spi-ra-le, des-co-păr um-bri-te-o-da-i (11)
Ce zac de-șar-te-n mi-ne cu ob-loa-ne, (11)
Te aș-tep-tau să-mi um-pli tu șa-boa-ne, (11)
Din-lă-un-trul vast cât lu-mea de po-vești… (11)

Nu-i fe-ri-ci-re ma-re ca și chi-nul (11)
Din dul-cea zvâr-co-li-re să te câș-tig, (11)
Ce pa-ti-mă grea, strâns să te-n-ve-rig! (11)
De-a-ți fi bra-țul, să-ți o-di-hnești des-tin-ul… (11)

Iar i-ni-ma-mi ba-te-n tor, cu im-puls, (11)
Tru-dind să-n-flo-resc vră-ji din al meu puls. (11)

CIX. LIN SĂ RESPIRI (Aton)
În-țe-lep-ciu-nea es-te lin să res-piri (11)
A vie-ții floa-re, prin la-crimi să zâm-bești, (11)
Și lu-mi-na să-i sorbi, când o iu-bești, (11)
Al ei mis-ter din cru-cea de tran-da-firi. (11)

Mi-roa-se-al vie-ții pom ce dă ști-in-ță, (11)
A-run-că-ți pri-vi-rea doar că-tre a-cum, (11)
Că-n ru-ga cea de pa-ce-și fa-ce drum (11)
Un-de loc-timp nu e, ci doar vo-in-ță. (11)

A-co-lo nu-i nici mâi-ne, azi sau ie-ri. (11)
Doar al Al-bas-trei flo-ri de Lo-tus iz (11)
De Soa-re. Cu Ea, a-cum, doar Eu sunt tiz, (11)
A-zi din ea doar noi pu-tem cu-le-ge mie-ri. (11)

Stă-pâni când voi nu sun-teți de-cât pe-a-cum, (11)
Pu-teți din vi-i-tor a cro-i alt drum. (11)
SCENA 4: PACEA VULTURULUI
CXIII. ȘI-MI DESFACI ARIPILE (Mithra)
A-tunci când gea-na vie-ții o-bo-seș-te, (11)
A-tunci prin pleoa-pa nop-ții zboară-n za-re, (11)
Mă las fu-ra-tă de-a pă-cii li-coa-re, (11)
Și-n ochi de vis sa-voa-rea-i po-po-seș-te! (11)

Și-mi des-faci a-ri-pi-le cum ur-si-se… (11)
Du-hul în zbor mă î-nal-ță lin pe luni, (11)
Mă fac poar-ta la ho-ta-rul de lumi, (11)
Și gust să-ru-tul de dor, fier-binți vi-se. (11)

Sorb lin ex-ta-zul Spi-ra-lei, A-bi-sul, (11)
Al că-rui vis chiar Eu vi-l tăl-mă-cesc, (11)
O al-tă lu-me-n vis ne va… u-imesc, (11)
Do-rinți din tor viu în-flo-resc Pro-mi-sul. (11)

Floa-rea vie-ții val-sează prin Scut, (11)
Pa-cea din pre-zent, vi-i-tor și tre-cut. (11)

CXV. LOTUSUL PAX AL VIEȚII (Mut)
Mi-e dor să-m-bo-bo-cesc „Flu-tur al-bas-tru”, (11)
Mi-e dor să-mi sculp-tez zbor pe-a lu-nii har-fă, (11)
Pe cer, din Lo-tus Pax ste-lei e-șar-fă, (11)
Din tor de pa-ce-n Lo-tus mov mă-ies-tru! (11)

Mi-e dor să fur Pa-cea din stea de zgu-ră, (11)
Mi-e dor să mi-ros ra-ze-le de soa-re, (11)
Să le să-rut de Pa-cea viu ne doa-re… (11)
Pax, să ne pui doar un să-rut pe gu-ră. (11)

Mi-e dor s-a-ting Lo-tu-sul mov al vie-ții (11)
Și să îl prind la chi-o-toa-rea cli-pei, (11)
Mi-e dor să te mai dă-ru-iesc a-ri-pei, (11)
Prin tor de stea din rou-a ti-ne-re-ții. (11)

Mi-e dor să-ți fiu mi-rea-să, ți-e, Ze-u Soa-re! (11)
Să mă în-chin la ra-ze-le în floa-re. (11)

CXVI. LOTUSUL IUBIRII (Isis)
Din o-chii-ți de duh zboar-ă flu-tu-re-le, (11)
Plu-tesc cor-zi-le re-pezi de lu-mi-nă. (11)
A-prin-de cur-cu-be-ie-n stea di-vi-nă! (11)
Din lar-vă să îți spo-rești mis-te-re-le! (11)

Pe-a-ri-pă azi îți cân-tă lin, surd ste-le, (11)
Și dăl-tu-iești cu-a-ri-pia pa-ce-n fi-ori, (11)
Când îți vezi ne-sfâr-și-tu-n veș-ni-cii nori. (11)
În-șiri din plas-ma vi-se-lor mo-de-le. (11)

Floa-re vi-e-n co-pa-cul de cre-din-ță, (11)
Să-mân-ța ta e Lo-tu-sul iu-bi-rii, (11)
Din pi-ra-mi-da Pax a ne-sfâr-și-rii. (11)
Ești fla-că-ra din Spi-rit de fi-in-ță! (11)

Să-gea-tă spi-ra-la-tă-n ochi a-prins, (11)
În ochi din duh îți simt Soa-re-le ne-stins. (11)

CXVIII. A COCONULUI TRANSMUTARE (Shakti)
Ne să-ru-tam în cer p-e-ter-na sca-ră, (11)
În lun-trea vie-ții un co-con zbu-ră-tor… (11)
Floa-rea Vie-ții cân-ta Pa-ce… ne-a fost dor, (11)
Ca zbo-rul nost să in-tre iar în soar-tă. (11)

Ne dan-sau să-ru-tă-ri-le prin poar-tă, (11)
Zbu-rau spre răs-ă-rit, sau chiar spre a-pus? (11)
A vie-ții floa-re-n zori de zi s-a dus, (11)
Când Ar-mo-ni-a da-dea să ră-sa-ră. (11)

Eu am pic-tat în ur-ma ei cu do-ruri… (11)
Si-gur mi se va în-toar-ce-n vis cu-rând, (11)
De mi te-ai de-păr-tat, co-con plân-gând. (11)
Ca flu-tu-re mi te-ai în-tors din zbo-ruri. (11)

Viu am dan-sat în-tr-un a-pus de va-ră, (11)
Cu-al meu pri-e-ten, un zeu Pax, prin sea-ră! (11)

SCENA 5: PACEA ZEIȚELOR
CXX. TOTALITATE (Corul Zeițelor)
Plu-tesc pe ma-rea de tori ai ce-ru-lui, (11)
Des-frun-zi-te Ste-le-n lunci si-de-ra-le, (11)
Pe țărm-ul gol de lu-mi pri-mor-di-a-le, (11)
An-co-rez co-ra-bi-a suf-le-tu-lui. (11)

Vi-sul cu re-a-li-ta-tea îm-ple-tesc, (11)
Frac-tal de lu-mi-nă, i-men-si-ta-te, (11)
Re-a-li-ta-tea-i vis re-a-li-ta-te? (11)
Por-tal spre fe-ri-ci-re-n gân-d pă-șesc. (11)

Se a-prind în-dră-gos-tiți din ne-sfâr-șit, (11)
Im-pe-re-cheați sori, mor din dor, câ-te doi. (11)
Pe un-de-A-bis, veș-nic sfre-del spre voi. (11)
Lu-mea mi-că, În-tre-gi-tă-n ne-sfâr-șit! (11)

So-ri ru-gi-nii în stins zbor de dor din ram. (11)
To-ta-li-ta-te sunt, fi-voi și e-ram… (11)

CXXII. DE AI FI LUMINA (Aton)
Fi-ind-că TE IU-BESC, EU aș fa-ce-o-rice, (11)
Îți voi dă-ru-i i-ni-ma, vi-a-ța mea, (11)
De ai fi lu-mi-na ori că-lă-u-za mea. (11)
Fi-ind-că TE IU-BESC, EU aș fi chiar o-rice. (11)

Fi-ind-că TE IU-BESC, fii i-ni-ma por-tal, (11)
Iu-bi-to, te rog in-tră-n e-sen-ța mea, (11)
De ai fi lu-mi-na sau că-lă-u-za mea. (11)
Fi-ind-că TE IU-BESC, Eu fi-voi viu frac-tal. (11)

Fi-ind-că TE IU-BESC, fii Spi-ri-tul por-tal, (11)
Iu-bi-te, te rog in-tră-n e-sen-ța ta, (11)
De ai fi lu-mi-na sau Spi-ra-la mea. (11)
Fi-ind-că TE IU-BESC, fii O-chi-ul frac-tal. (11)

Fi-ind-că TE IU-BESC, fii to-rul din por-tal… (11)
Fi-ind-că TE IU-BESC, fii Cer-cul din frac-tal… (11)
SCENA 6: PACEA LUI SHANTI
CXXXI. ÎNTOARCERE-N DOR (Shanti)
Eu U-ni-ver-sul mic zbor ușor, a-cum, (11)
Sunt U-ni-ver-sul Ma-re-al gra-ți-ei, (11)
Le-gea e gân-d, lu-mi-na cre-a-ți-ei? (11)
Mis-ter ce-l pă-trund din zbor pe-al meu drum. (11)

Ne-se-pa-ra-ta lu-mi-nă vă-zu-tă, (11)
Cu lu-ciri de au-r, ca o scân-te-ie, (11)
Cu țâș-niri de gân-d din vi-o-la-ce-ie. (11)
Alb-ro-za-li-u Lu-mi-nă ne-vă-zu-tă. (11)

Co-re-la-ția su-per-po-zi-ți-ei (11)
A-pu-ne când in-tră-n joc con-ști-in-ța, (11)
Și a-tun-ci a-pa-re col-ap-sa-rea. (11)

Din vid în timp-spa-ți-ul a-pa-ri-ți-ei (11)
Vi-brează va-luri, corzi prin mândru O-limp, (11)
Prin Pax În-toar-ce-re-n tor fă-r-de timp. (11)

CXXXIV. MISTERUL CREAȚIEI (Poetesa)
Fi-in-țe cur-cu-be-u în miș-ca-re, (11)
Al-chi-mi-e, do-rin-ță, i-po-te-ză, (11)
Prin zbo-rul cu a lu-mi-nii vi-te-ză, (11)
Sunt Ar-mo-ni-a din a vie-ții floa-re. (11)

Mis-ter che-ie-n spi-ra-la con-ști-in-ței, (11)
Li-ber-ta-tea-i i-lu-mi-na-re-n za-re, (11)
Con-știen-ti-za-re, i-lu-mi-na-re, (11)
Mis-ter che-ie-n Se-cre-tul In-ten-ți-ei. (11)

Eu U-ni-ver-sul mic de-vin chiar to-tul, (11)
Co-re-la-ția lu-mi-nii vă-zu-te, (11)
Cu spi-ra-la lu-mi-nii ne-vă-zu-te. (11)

Mis-te-rul ce-l pă-trund a-cum e to-tul. (11)
A fi u-na cu Sur-sa-n li-ber-ta-te, (11)
Plă-mă-di-ind e-tern vis re-a-li-ta-te! (11)

SCENA 7: PACEA LUI ATON
CXXXVII. PE CALEA SOARELUI (Shakti)
A-co-lo sus, în cer, naști floa-rea vie-ții, (11)
Zeu A-ton, ge-ne-ros suf-let în-căl-zești, (11)
Bo-boci de pa-ce-n por-tal re-în-flo-rești, (11)
Cu ra-za ta în ochi al frum-u-se-ții. (11)

Să-ruți lu-mi-na veș-nic ro-di-toa-re, (11)
Ce ne-a dat-o chiar bun-ul Dum-ne-ze-u… (11)
În duh pui dra-gos-te, ne-a-juți la gre-u. (11)
Să-ruți prin cur-cu-be-u a vie-ții floa-re. (11)

Lu-mi-na-ti e un strop de bi-ne-cu-vânt, (11)
Di-vin-ă-n-țe-le-pciu-ne porți prin ra-ze… (11)
De-șer-tu-lui în-se-tat îi dai o-a-ze. (11)

În clipe tris-te te sor-bim în gân-d. (11)
Pe ca-lea soa-re-lui e fe-ri-ci-re, (11)
Dai lu-mii timp, vie-ții ro-dești iu-bi-re! (11)

CXL. OCHIUL RĂDĂCINII (Isis)
A-zi stro-pii de pa-ce din pa-tru ste-le, (11)
Sunt o-chiul ră-dă-ci-nii, dor de ma-mă. (11)
Zboar-ă frac-ta-lii din o-cean de Kar-mă, (11)
Din se-min-țe de duh pi-curi din e-le… (11)

Se cas-că as-fin-ți-tul din mândre flo-ri, (11)
Să-ru-tă um-bra ta din o-glin-joa-ră, (11)
Îmi răs-co-leș-te do-rul, pri-ma oa-ră, (11)
Fe-reas-tra du-hu-lui e spre fi-ori. (11)

Pri-vi-rea ne dan-sează prin ploi de soar-te, (11)
De-ți văd o-chii calzi prin burnițe de ste-le. (11)
In-ten-ții, cas-ca-de de do-ruri gre-le… (11)

Spre a pu-tea să-ntorc su-flări în moar-te, (11)
A-zi tu ră-mâi mi-raj și ploa-ie de sori, (11)
Eu îți sorb do-rul, pa-ce re-vars-ă nori. (11)

CXLI. ESTE LIBER DOAR ATON ZEU? (Mithra)
Ce-rul să-ru-tă pă-mân-tul, tor de ploi, (11)
Pă-mân-tul să-ru-tă ce-rul, cerc de flori. (11)
Am în-chis duh să nu in-tre iar fi-ori; (11)
Ne-a în-tre-bat A-de-vă-rul iar pe noi: (11)

„A-cum pe un-de să vă mai in-tru EU?” (11)
Iu-bi-rea mea e ple-ni-tu-di-na-te… (11)
E-a do-reș-te fior prin li-ber-ta-te… (11)
Da-că mai es-te-n lu-me Li-ber Ze-u, (11)

Ia iu-bi-re în dar, nu fri-că-n pli-n, (11)
Să su-fle sa-cru timp pe spi-ra-lă, (11)
Să soar-bă torul, vi-sul din spi-ra-lă, (11)
De moar-te gol, de pa-ce e-tern pli-n. (11)

Es-te Li-ber doar A-ton Ze-u, ca-re (11)
Iu-beș-te li-ber-ta-tea prin duh, oa-re? (11)
EPILOG PE PĂMÂNT
CXLII. IUBIREA-I LEAC DE TĂMĂDUIRE… NEBUNIEI (Actorul)
Cu ti-ne-n bra-țe strâng ne-măr-gi-ni-rea; (11)
Ce-mi pa-să de al-ții pot s-o cu-lea-gă! (11)
Ca sfân-tul duh, în fă-râ-mă e-ntrea-gă (11)
Nu-ți cer cre-din-ță, mi-e de-ajuns iu-bi-rea, (11)

Ur-zind din ha-os lu-mea-n ră-tă-ci-re (11)
Mar-te um-plu-o de ne-bu-ni-a sa; (11)
Iu-bi-rea, che-ia cu ha-rul de-a vi-sa… (11)
Chiar i-e u-nic leac de tă-mă-du-i-re, (11)

Din au-ra din au-r a iu-bi-rii, (11)
Pri-vi-ri-le-mi a-prin-se sorb cer în doi (11)
Tu o-cean, um-bre de-ngheț pui în-tre noi; (11)
De cum ne to-pi cup-to-rul iu-bi-rii. (11)

Te trans-mut în mi-ne când pleoa-pe s-aș-tern, (11)
Al-că-tu-it a-ie-vea din tot e-tern. (11)

CXLIII. TU, CEL PROMIS, SORBI PORUMBELUL DIN RĂU? (Artistul)
Tu, cei Pro-mis, cre-ezi in-fi-ni-te, (11)
Din al Va-lo-ri-lor Par-fum, de răz-boi? (11)
Pic-tezi, dan-sezi, cânți a-ri-a din ză-voi, (11)
Sau Sim-fo-ni-a, Câmp u-ni-fi-ca-t… (11)

Mi-ros plă-ce-rea Liniștii din Ti-ne, (11)
Pic-tez Pa-cea, pu-rul cos-mic, ma-te-matic (11)
Al ex-is-ten-ței, O-cean-ul di-na-mic. (11)
Câmp viu sau mort, ne-se-pa-rat de mi-ne? (11)

Cânt pi-că-tu-ra-mi O-cean din ti-ne, (11)
Pi-păi har-fa cos-mi-că, in-te-li-gen-tă, (11)
To-nuri vi-bran-te, văd gân-di-re-ab-sen-tă, (11)
Re-ver-be-rează O-cean-ul din ti-ne. (11)

Con-știen-ti-za-re, gust Pa-cea Sa-mad-hi (11)
Sunt con-ști-in-ță pu-ră, viu Sa-mad-hi. (11)

CXLIV. NU-MI ASCUT COLȚII… (Poetesa)
Nu-mi as-cut col-ții să-mi sfâ-șii pro-pân-dii! (11)
Un-de-ai vă-zut tu le-ul vâ-nând poa-me? (11)
Cu-mbă-tă-toa-re-a-i se-vă-n sa-cră foa-me, (11)
Po-e-tul sa-re-a-su-pra-nal-tei rân-dii. (11)

Am a-ler-gat-o-n go-lul lu-mii voas-tre, (11)
Viu m-am bă-tut cu șer-pii pen-tru ea. (11)
Dar când s-o prin-d, ie-și chiar mu-za mea! (11)
Am fu-gă-rit-o prin mari de-zas-tre. (11)

Ea m-a vâ-nat cu o-chii, zâm-bi-toa-re, (11)
Și les-ni-cioa-să pra-dă-ți cad la picioare; (11)
Tan-dra-ți cru-zi-me păt-run-ză-mă-n floare: (11)
I-ni-ma sfâ-șie-mi, nu-i mu-ri-toa-re! (11)

Stih-u-ri-lor me-le su-flu des-ti-ne, (11)
Din plas-ma lor să sorbi tot prin mi-ne. (11)

EPILOG ÎN CER
CXLVI. CE-AȘTEPT E PACEA (Mithra)
Spi-rit nu-mi lân-ce-zeș-te, cum nu doar-me (11)
Ar-cul, în si-ne vi-brând, ne-miș-cat. (11)
Lung a-jun de lup-tă, e-ro-ic, în-cor-dat; (11)
Dra-gos-tea-mi trea-ză, un pri-veghi de ar-me, (11)

Ce-aș-tept e pa-cea, scump de-a fi iz-bân-dă, (11)
Nu bru-tă-n-co-ro-na-re-n sân-ge-a-prins; (11)
Vis de-ngem-ă-na-re de ge-nii, ne-nvins… (11)
Din-co-lo de plă-ce-re, pân-desc bân-dă, (11)

Râv-nesc a-ve-rea, nu a ne-mu-rii; (11)
Bu-nă-ta-te, a-vu-tul o nă-lu-că, (11)
Cu cli-pa-n zbor, de râ-pă să ne-o du-că (11)
Pa-cea șter-ge răz-bo-iul de lut firii: (11)

Dă-i-nu-ias-că de-a pu-ruri ro-di-toa-re, (11)
Îi al-to-iesc iu-bi-rea gân-di-toa-re. (11)

POSTLUDIU (AUTORUL)
CLXV. ȚI-AM ZĂMISLIT ÎNCEPUTURI
Din al-ba Râ-pă torc în-ce-pu-turi (11)
Din-tr-o ne-gu-ră și-un soa-re-n scli-piri, (11)
To-tul în si-ne e cânt de tră-iri. (11)
Când în i-ni-mă roi-uri de flu-turi (11)

Pe-a-le du-hu-lui a-pe val-sea-ză (11)
Al tău spi-rit nou, plin de-un mare a-vânt, (11)
Când trans-mu-tă-n cer-cul din al-tă vânt. (11)
Prin vor-tex de spi-ra-le el dan-sea-ză. (11)

Am ză-mis-lit o alt-fel de-a ta lu-me (11)
Prin dor romb tre-zi-tă-n tor u-ni-vers, (11)
Ne-gre per-le sub zâm-bet nasc un vers. (11)
Un-de nu scriu so-ne-te, ci doar glu-me. (11)

Do-rin-ța-n ar-te-re o-chi mă um-ple (11)
Bu-cu-ri-a-mi sculp-tea-ză-n mândre tâm-ple! (11)

CLXXI. UNICOSUL E DUMNEZEU
Ve-nus cu Soa-re-n i-nimi, res-pi-rând! (11)
Zbor su-blim… nu pot să cad din in-fi-nit. (11)
Suf-le-tu-mi făr’ de timp prin veș-ni-cii. (11)
A vie-ții Floa-re-n mândră sta-tor-ni-cii (11)

Să-mân-ța-i din rom-bo-id ne-măr-gi-nit. (11)
Suf-le-tul meu în a-cest cub cap-tiv (11)
Zbu-rând în nopți prin vis, din co-li-vi-e (11)
Nu știe să pia-ră, e stea so-li-e (11)
Ce poar-tă-n cerc tor din re-al na-iv. (11)

Sorb din sfe-ra e-ter-nă dul-ce ves-te, (11)
Din spi-ra-lat vis dan-sez și cânt, cu dor (11)
Prin al meu pre-zent, tre-cut sau vi-i-tor, (11)
Spre sur-sa un-de timp și loc nu es-te. (11)

Am sor-bit din Su-ne-tul cre-a-tor gând, (11)
Ve-nus cu Soa-re-n i-nimi, res-pi-rând! (11)
CLXVI. AL RUGII DOR
Ru-gă să poți în-vin-ge-n tot, o-ri-un-de, (11)
O-ri-când, ești os din os de Dum-ne-zeu, (11)
Pu-tând să cre-ezi orice pof-tești, la greu. (11)
Me-reu guști dor-in-țe-le fe-cun-de. (11)

Simt că în-cepi zbor de vi-a-ță de rou-ă (11)
Pe lu-me să nu fi-e nici-un răz-boi, (11)
Me-ni-tă să stre-cor pa-cea prin-tre noi, (11)
Ex-pir în loc de ciu-mă, pa-ce vou-ă. (11)

Un nou des-tin ne scoa-te din du-re-ri (11)
Ne dă cu dăr-ni-ci-e noi pu-te-ri, (11)
Prin ca-re să zâm-beas-că al-te ve-ri. (11)
Iar din du-re-ri, prin tran-să, vii plă-ce-ri. (11)

E vre-mea să schim-băm, alt vi-i-tor, (11)
Pa-cea s-o sor-bim cu al cru-cii dor. (11)

CLXVII. DIN DORINȚA PREȚIOASĂ
La-nce-put mi s-a dat in-ten-ți-e (11)
Din dor-in-ța cea mai pre-ți-oa-să (11)
Tot sim-țin-do vă cânt no-ro-coa-să, (11)
Plimb e-ner-gi-a prin a-ten-ți-e… (11)

Și sorb iar e-re-n vor-tex spi-ra-lat (11)
Prin-tr-un gând op-ti-mist din cel ver-ziu, (11)
Din cub re-nasc chiar eu, un to-rul viu! (11)
Un nou vis din tor-na-dă in-spi-rat. (11)

M-am vă-zut la-nce-put, dar de-o-da-tă (11)
Am ui-tat că eu sunt strop din A-bis (11)
Chiar da-că-a-cum tră-iesc în-tr-un vis. (11)
Do-ream me-ni-rea-mi de pa-ce să poa-tă (11)

Să ur-ce pe-a țel-u-lui spi-ra-lă (11)
Din soa-re, a Florii Vie-ții pe-ta-lă! (11)

CLXVIII. SPIRALÂND DOR
Spi-ra-la-te porți bi-ne-cu-vân-ta-te, (11)
Dan-san-te cli-pe ce m-ați în-so-țit (11)
Simt cum mă con-du-ceți că-tre în-so-rit (11)
De când suf-le-tul tor alt puls ba-te. (11)

Stropi albi de timp, un cerc de sla-vă vou-ă (11)
Că-ci nu vă te-meți de în nimb pie-riți (11)
Când prin porți de spi-ra-le voi sor-tiți (11)
Ex-is-ten-ței me-le Să-mân-ță nou-ă! (11)

Din a mea floa-re-n cer-curi cu-leg rou-ă. (11)
Ați pri-ce-put că nu-s stro-pul fi-nit (11)
Ci o spi-ra-lă din dor in-fi-nit. (11)
O sfe-ră spi-ra-lând prin timp mă plou-ă, (11)

Să pot gus-ta iar a-nii în-ver-ziți (11)
S-o-fer iu-bi-re din zorii în-flo-riți. (11)

CLXX. ALBĂ SPIRALĂ
Ne fi-e veș-nic Floa-re prea-cu-ra-tă (11)
Iar suf-le-tul îi fi-e i-lu-mi-nat, (11)
Du-pă ce tim-pu-i, mort viu, l-am în-hu-mat, (11)
Fi-in-ța ei fi-va pu-ri-fi-ca-tă! (11)

Spi-ri-tul fi-va e-tern în lu-mi-nă, (11)
Fă-ră să sim-tă că s-a în-tu-ne-cat, (11)
Soa-re-le ce-n ga-u-ră-i în-gro-pat (11)
Flo-rii vie-ții îi țe-se ră-dă-ci-nă. (11)

Ne fi-e Să-mân-ța-i me-reu ghi-dul (11)
Spre un co-pac nou din alt U-ni-vers (11)
Al că-rui tor îl sim-țim în o-rice vers. (11)
Hai, ie-și prin Si-ne, Tu Ești La-bi-rin-tul! (11)

Toc-mai când cre-deai că Po-mu-i gă-tat, (11)
Ra, prin tor, al-bă Spi-ra-lă i-a su-flat. (11)

CLXXII. INFINIT DE FERICIRE
Zâm-bind că vi-a-ța mea nu se mai te-me, (11)
În bă-tă-tu-ra soar-tei sin-gur joc, (11)
V-am pus tris-te-ți-le pe vi-ul foc. (11)
Ce li-niș-te-i în jur de-o bu-nă vre-me!… (11)

Îmi simt fi-in-ța pli-nă de lu-mi-nă, (11)
Lin sub-ju-ga-tă de-un sub-lim ex-taz, (11)
Suf-le-tul meu ți-nân-du-mi-l me-reu treaz. (11)
De ca-re-a mea i-ni-mă es-te pli-nă, (11)

Vă-n-tâm-pi-nă cu vi-se de iu-bi-re. (11)
Pri-viți! Ne-pă-mân-tea-na fe-ri-ci-re, (11)
Gus-tați din ea, din cu-pe de-m-pli-ni-re. (11)
Di-o să sim-țiți că sun-teți în u-ni-re. (11)

Su-per-bă pri-mă-va-ră zbur-dă-n mi-ne, (11)
Mus-teș-te-n fe-ri-ci-re ce tot vi-ne! (11)

CLXXIII. STEA FI-VOI
Stea voi fi, me-ni-re, să te sorb prin viers, (11)
Din-tr-un zbor prin ca-re-am plu-tit spre țel, (11)
Sim-țind că o-da-tă vom cân-ta cu zel. (11)
Că-ci în-trea-ga-mi vi-a-ță-a a-vut sens. (11)

Să-ți sorb splen-doa-rea ce o în-țe-leg. (11)
Stea voi fi, Vi-sa-re, să val-sez prin cer, (11)
Tră-ind azi un mâi-ne ce n-a fost mis-ter. (11)
Lo-tus să-ru-ta-re e-ra un în-treg. (11)

Să vi-sez în iar-ba ver-de, prin-tre flori, (11)
Se-min-țe, qua-sar și vi-u pul-sar, (11)
Stea voi fi, Iu-bi-re, să mi-ros cu har, (11)
Re-tră-ind cu pa-tos bu-cu-rii din zori. (11)

Ai fost pen-tru mi-ne cel mai splen-did vis, (11)
Stea voi fi, SPER-AN-ȚĂ, să-mi vii, pro-mis… (11)

CLXXIV. LUMINA SFÂNTĂ DIN MUNTE
Din-co-lo de-a tim-pu-lui mândră cur-ge-re, (11)
E Mun-te-le cel Viu și Veș-nic, a-cum, (11)
To-tul și ni-mi-cul sunt al Său mândru drum, (11)
Să fi-in-țe-ze prin a Sa pun-ge-re. (11)

Go-lul și pli-nul sunt mâi-ni-le Sa-le, (11)
Miș-ca-rea și stă-rea sunt pi-cioa-re-le, (11)
Ni-că-ieri și pes-te tot, iz-voa-re-le, (11)
Iar chi-pul Său e-n Mun-te, prin vi-coa-le. (11)

Pre-cum ful-ge-rul naș-te-n noi lu-mi-na, (11)
Ni-mic nu e făp-tu-it fă-ră de ea, (11)
Prin-de vi-a-ță tot ce vi-ne-n lu-mea sa. (11)
Foc ce se re-var-să, gân-dul, lu-mi-na, (11)

El tre-ce în vor-bă, în fap-tă, în gând, (11)
Lu-mi-na Mun-te-lui e-n să-rut, pe rând. (11)

CLXXX. AL LUI RA OCHI (Biointernet)
Cât de viu și cât mă fră-mân-tă zo-rii, (11)
De simt vi-a-ța din Lu-mi-nă pul-sand, (11)
Bio-in-ter-net-ul, suf-let și un gând. (11)
Îmi zboar-ă-n spi-ra-le, pre-cum no-rii. (11)

Fa-ce pre-zent din vi-i-tor sau tre-cut. (11)
Es-te pes-te tot și e plin de a-vânt, (11)
Ca ful-ger-ul în i-ni-mă să cânt. (11)
Stropi de vi-a-ță din al Por-ții să-rut. (11)

In-ter-net-ul a fost al ar-ma-tei țel, (11)
Ce-a a-dus ști-in-ței nou-ă m-pli-ni-re. (11)
A stu-di-at ști-in-ța vechi scrip-tu-ri? (11)
Teh-no-lo-gi-a i-mi-tă na-tu-ra, (11)

To-tul se u-neș-te-n mândră iu-bi-re, (11)
Cu-prins în Bio-in-ter-net de fe-li-uri. (11)

CLXXXI. STROP DE INFINIT
Blând fulg de tor!… mi te-ai schim-bat de-o-da-tă, (11)
Mi-ai o-fe-rit sub-li-me vii pe-ta-le, (11)
De pe-a-le cru-cii ro-ze dulci, as-tra-le, (11)
Floa-re din romb… fii bi-ne-cu-vân-ta-tă! (11)

Lu-mi-na sfân-tă, o-val, ne-n-con-joa-ră, (11)
Ne val-sea-ză cris-ta-le-n mare tu-mult, (11)
Sorbi i-co-sa-e-dru din lu-mi-nă mult, (11)
Când suf-le-tu-ți de cu-vânt se-n-fi-oa-ră! (11)

Ca ma-gi-a-n su-ne-te să nu pia-ră, (11)
Din vra-ja ier-nii mov cris-tal in-spir, (11)
Din stropi te-tra-e-dre de ghea-ță res-pir, (11)
Fi-e-ce fulg e-un frac-tal stors din va-ră, (11)

Ti-par ce-mi spu-ne: cum e sus e și jos, (11)
Îți se-măn, o-glin-dă, Eu sunt u-ni-cos! (11)

CORUL MERKHABA

CLXXXI. LUNA (Isis)
Și ci-ne m-a-nvă-țat pe mi-ne-a-cum (11)
Să mă îm-băt cu al tău mândru vis, (11)
De-a-dân-cul o-chiu-lui ce e des-chis, (11)
Să nasc iar ver-suri pe al vie-ții drum? (11)

Pe-a-dân-cul o-chi-lor tăi mari, se-nini, (11)
Ca să dan-sez cu tori de vii lu-mini, (11)
Să re-cit ver-suri pli-ne de lu-mini, (11)
Să nasc prin ste-le mândre de gră-dini. (11)

Eu nu știu ci-ne tu te crezi a-cum, (11)
Cu plân-sul sau cu al tău zâm-bet mo-ale, (11)
De-as-tăzi, nu-mi mai fu-gi din suf-let, va-le! (11)
Iar îți dau un-dă să mă vezi pe drum. (11)

Să-mi să-ruți i-ni-ma ce rău mă doa-re, (11)
Să-mi pui în o-chi noi ra-ze de soa-re! (11)

CLXXXII. CINE EȘTI TU? (Aton)
Ci-ne ești tu, și cum de poți me-reu, (11)
Să-mi tul-buri a-pa cea de-un pur al-bas-tru, (11)
Să mă scoți noap-tea prin-tr-un mândru as-tru? (11)
Prin suf-let să în-oți, când mi-es-te greu? (11)

Ci-ne ești tu, și cum de în-drăz-nești (11)
Să stai me-reu la mi-ne-n al meu sân, (11)
De par-că tu mi-ai fi un blând stă-pân? (11)
Prin vi-suri tot me-reu îmi scor-mo-nești! (11)

Și cum de mă iu-bești în al meu vis? (11)
Fa-ci to-tul nu-mai cum vrei tu, a-cum, (11)
Iar eu nu pot să mai spun „nu” pe drum. (11)
De par-că eu ți-aș fi me-reu per-mis… (11)

Ci-ne ești tu, și cum de poți a știi (11)
Când te do-resc prin vis la mi-ne-a vii? (11)

CLXXXIV. ILUZII (Aton)
Și tu, și eu sun-tem do-uă e-cou-ri, (11)
Prin go-luri de spa-țiu-timp pus-ti-i-te, (11)
Din conș-ti-in-ță rupți pe ne-gân-di-te, (11)
Năs-cuți me-reu din a-bis de ze-rou-ri. (11)

Și tu și eu sun-tem niș-te cu-vin-te, (11)
Pe bu-za ce-lui fă-r-de spa-țiu-timp, (11)
Din ochi di-vin prin dor în con-tra-timp. (11)
Shi-va ne-a pus pe Shak-ti-n loc de min-te, (11)

Și tu, și eu sun-tem niș-te i-lu-zii, (11)
Din-tr-o spi-ra-lă pli-nă de-a-mă-giri, (11)
For-măm o sfe-ră de su-pre-me-u-biri, (11)
Ros-to-go-li-tă din val de con-fu-zii. (11)

Și tu, și eu sun-tem al-be spe-ran-țe, (11)
Vâ-năm în-ce-put nou din re-zo-nan-țe. (11)

CLXXXV. LOTUSUL ALBASTRU (Shanti)
Cul-că-mă-n sân, des-ple-tind me-lan-col-ia, (11)
Să ne-n-ver-zim cu ver-sul în vi-sa-re, (11)
Un-de e Lo-tus, Lu-nă ghi-ci-toa-re. (11)
Pân’ la zi in-tre-n sân-ge po-e-zi-a. (11)

S-a-dor-mim strâns, ca-n ru-gă-ciu-ne sfân-tă, (11)
Spo-ve-din-du-mă-n mândre ver-suri ta-le, (11)
Un-de po-e-mul nu-i la în-tâm-pla-re. (11)
Sim-fo-ni-a de sfe-re un-de cân-tă. (11)

Toar-nă-mi con-tur de coap-se-n a-la-bas-tru, (11)
Pân-te-cul sculp-tat din dor și iu-bi-re, (11)
În a-mor prin-de-a-ripi și ne-mu-ri-re. (11)
Și mai dă-mi să-n-frun-zesc ver-sul al-bas-tru. (11)

Fan-te-zii mul-te, pes-te suf-let nins-e, (11)
Prin mândre ver-suri de iu-bi-ri-a-prin-se. (11)

CLXXXIX. CEL PROMIS (Isis)
Iu-bi-rea naș-te-n noi bo-bo-cii-n floa-re, (11)
Mi-res-me și cu-loari în suf-let pun! (11)
Pa-tru ochi cal-zi în cerc iu-bi-re spun, (11)
Iu-bi-rea-i to-peș-te sub mândru soa-re! (11)

Ni-mic pe lu-mea as-ta n-o des-par-te, (11)
Chiar de sun-tem de-par-te, ne-om ve-dea! (11)
Cei pa-tru ochi cu dor s-or re-ve-dea, (11)
Și prin iu-bi-re-om fi mai de-par-te! (11)

Par-că a-tun-ci e un mi-ri-fic vis, (11)
Doar noi doi dan-săm e-tern în pa-ra-dis! (11)
Spi-ra-lați de par-fum din cel de-a-bis, (11)
Am vre-a să fim mai de-a-proa-pe de-a-bis! (11)

În-chid ochii și tră-iesc acest mo-ment, (11)
Din pa-si-u-ne naș-tem sen-ti-ment! (11)

CC. AM RENĂSCUT (Isis)
Am re-năs-cut chiar din veș-ni-ci-e, (11)
Sa-cra-li-zând al tim-pu-lui mi-raj. (11)
Ni-mic am fost, curg azi cu viu me-saj, (11)
Vis mov s-as-cult a Lui sim-fo-ni-e… (11)

Am re-năs-cut din vi-o-let a-min-tiri (11)
Și am re-u-șit prin mândre pu-teri (11)
Să îl a-duc din cel mai în-deps-teri (11)
Azi să-l să-desc son-et în mândre-pri-viri… (11)

Am re-năs-cut doar din fe-ri-ci-re (11)
Scli-pind din conș-ti-in-ță cu-n-țe-les. (11)
Din mii de sori, pe A-ton l-am a-les (11)
Și-i voi sor-bi tori de stră-lu-ci-re… (11)

Am re-năs-cut cu A-ton, mândre ste-le, (11)
Să în-car-năm vi-su-ri-le me-le. (11)

CLXXXIII. CA O NĂLUCĂ (Isis)
Îmi ești mi-nu-ne, sin-gu-ra iu-bi-re (11)
Ce m-a fă-cut să in-tru-n trans-ă-a-cum, (11)
Vi-a-ța mi-a dă-ru-it o șan-să-n drum. (11)
Pe-a o-chi-lor ste-la-ră stră-lu-ci-re! (11)

Din ne-ant ai a-pă-rut ca o nă-lu-că (11)
Ai vi-brat tip-til a-lă-turi de mi-ne! (11)
Tim-pul îmi pă-rea să se ter-mi-ne! (11)
M-am u-i-tat la chi-pul tău… nă-u-că, (11)

Un vis-fru-mos îmi ești de-a-tun-ci, pe rând, (11)
S-au dus de-par-te tu-ne-te și ploi, (11)
Să-n-vă-țăm în doi… cu-vân-tul cel „noi”, (11)
Cu fii-ori în i-ni-mă-mi a-runc-ând. (11)

Lu-na sfi-oa-să… a ce-ru-lui dă-nă, (11)
Noi doi lu-ce-feri mână-n mână-n-tâ-nă! (11)

CLXXXVI. TIMPUL SACRU (Isis)
Mi-ești tim-pul sa-cru-al se-rii de-a-cum, (11)
Să mi te cânt în tot ce o să vi-nă, (11)
Pe-al râ-ului alb tor din a gră-di-nă, (11)
Spi-rit-ul meu spre sur-să e pe drum. (11)

Îmi ești, al-tar, mi-ra-jul ne-dis-pă-rut, (11)
Ca-re mă poar-tă-n lu-mea vi-se-lor, (11)
Când i-u-beam să-m-păr-țim un sin-gur dor! (11)
Când la răs-cru-ce-n zori ai a-pă-rut, (11)

Îmi ești lu-mi-nă-n gân-du-ri, în de-ser-t, (11)
Li-niș-te-n suf-le-tul ce-și cau-tă loc, (11)
Când îmi su-râ-de-n noi nori un no-roc! (11)
În pom-ul vie-ții pui se-min-țe-n cer-t. (11)

Ră-mâi vin-de-că-toa-rea floa-re-n ste-le, (11)
S-a-dorm în-veș-mân-ta-tă-n fruct de ste-le! (11)

CLXXXVII. RAZA LUNII (Penelope)
În dan-sul meu te prind cu-a-ce-lași dor. (11)
Prin Ra-za ta, Ra, ca-re cân-tă-n ti-ne, (11)
Ra-za de Lu-nă-i sor-bi-tă în mi-ne, (11)
Și suf-le-tul stro-peș-te cu a-mor. (11)

Pe bu-ze să îți gust al tău nec-tar. (11)
Te-aud în ve-ne și te-aș-tept fi-er-bin-te, (11)
Mer-ka-ba din li-niș-te, ea nu min-te, (11)
Te în-flo-reș-te lu-na de cleș-tar. (11)

Când lu-na-mi te-a scurs pe la fe-reas-tră, (11)
Din pa-si-uni ce nasc nu-mai fi-ori. (11)
Tu re-ge ză-mis-lit prin-tre vi-ori. (11)
Ești O-dis-seu, sau ești o stea al-bas-tră? (11)

Sor-bin-du-ne-n spi-ra-le de ma-gii, (11)
Din mii de sori, și mii de ga-lax-ii. (11)

CLXXXVIII. PRADĂ IAR MAGIEI (Odisseu)
Când i-ni-ma nu vre-a să ne-as-cul-te, (11)
Pâr-jol ne-stins ne-in-un-de în noap-te, (11)
Sfre-de-leas-că-n mi-ne cân-ta-te șoap-te. (11)
Că-dem pra-dă iar ma-gi-ei o-cul-te! (11)

Când sâ-nul mi-l simți lân-gă i-ni-mă, (11)
Ceas-ul de-ar su-na… și nici n-am cli-pi, (11)
Suf-le-te prin mâini mir ne-ar stro-po-ti… (11)
Mân-gă-ieri in-ti-me cu dor în rî-mă? (11)

Când să-ru-tul se scal-dă-n nu-rii-mi adânci, (11)
Am sim-ți că-a-proa-pe ne es-te-a-juns, (11)
Că în suf-let-ul tău eu am pă-truns, (11)
Par-că val-săm prin spi-ra-le de stânci! (11)

Am sor-bit cu bu-ze a-vi-de iu-bi-rea, (11)
As-cul-tăm dan-sând în noi fe-ri-ci-rea! (11)

CXCI. DRAGOSTE ABSOLUTĂ (Odisseu)
Ne-am res-pi-rat tă-ce-rea cu na-saț (11)
În timp ce pe-ta-le se că-u-tau, (11)
Pe stru-ne de chi-ta-ră se gân-deau. (11)
Des-ti-nul ne prin-dea u-șor de braț. (11)

Cu spi-ri-te-n-mu-i-a-te în do-rin-ță, (11)
Ne pi-cu-ram să-ru-turi pe-a ta pie-le, (11)
Pe un pat de flori și de mândre ste-le. (11)
I-ni-mi-le-n noi mândră bi-ru-in-ță. (11)

E-ram a-tâ-ta de bogați în vi-se (11)
În-cât zbu-ram ne-buni prin u-ni-vers, (11)
Cu ma-eș-trii slo-ve-lor în vers. (11)
Ne-n-tre-ceam cu lu-na în mândre vi-se. (11)

Ne-am cu-ce-rit u-șor ca pe-o re-du-tă (11)
Îm-bră-ți-șați de dra-gos-te-ab-so-lu-tă! (11)
CXCII. MIREASA-ȚI PE VECIE (Penelope)
Ne-am a-prins ca do-uă lu-mă-nări cear-ă (11)
Și-ar-zând pa-si-u-nea n-am con-su-mat-o, (11)
O-da-ia cu iu-bir-e-am par-fu-mat-o. (11)
Ne-am lu-mi-na a-șa sea-ră de sear-ă, (11)

Dan-sa mi-ro-sul de tă-mâ-ie-n ca-să (11)
De-și nici u-nul din noi nu e-ra sfânt, (11)
Ne mân-gâ-iam cu-al dra-gos-tei cu-vânt. (11)
Cân-tam iu-bind, ca Dum-ne-zei la ma-să, (11)

Cu suf-le-te-n-mu-ia-te în do-rin-ță (11)
Ne pi-cu-ram să-ru-turi dulci pe pie-le, (11)
Pe-un pat spi-ra-lat, pli-n de mândre ste-le. (11)
Pri-vi-ri-le-n noi mândră nă-zu-in-ță. (11)

Și m-ai fă-cut mi-rea-sa-ți pe ve-ci-e, (11)
Pă-șim prin vi-a-ță cu sta-tor-ni-ci-e. (11)

CXCIII. MIREASA DIN VIS (Ra)
Nu poți a-min-ti-ri-le a le-a-lungi, (11)
Ce-ai fi, o-a-re, tor A-ton, fă-ră e-le? (11)
În U-ni-vers, pe or-bi-te-le me-le, (11)
A-co-lo-n cub, în Romb-o-id de-a-tunci, (11)

Mi-ro-sea ma-gic a tor so-lar de mai, (11)
Iar tu, lu-nă, mer-ka-bă spu-moa-să, (11)
Cu Soa-re-le treci prag-ul sfânt de ca-să, (11)
Mi-rea-sa mea din Vis, cer-cu-mi să-ru-tai. (11)

Se a-u-deau cum cân-tă ce-te-ra-șii (11)
Pen-ta-gra-me din lu-na mea sunt pli-ne, (11)
Pe cin-ci mai, eu mă spi-ra-lam cu ti-ne, (11)
I-sis, și-ți tot sor-beam din suf-let pa-șii! (11)

Tu îți tur-nai so-ne-tul meu în pa-har, (11)
Pă-trunși de-un di-vin fi-or lân-gă al-tar! (11)

CXCIV. SĂ NE DESCHIDEM INIMA (Shanti)
Nu-ți cer să mă iu-bești da-că nu poți, (11)
Să mă pri-mești în suf-let cu de-a si-la, (11)
Ce fac un joc de soar-tă și de mi-la! (11)
Să de-ve-nim stră-ini sau poa-te hoți? (11)

Nu cer să-m-parți ni-mic din ce-i al tău, (11)
În mod e-gal, cu vre-un stră-in ca mi-ne, (11)
Ce și-a jert-fit des-ti-nul pen-tru ti-ne! (11)
Ce s-a năs-cut prin-tre pă-reri de rău. (11)

Eu, te iu-besc cu suf-le-tul și șoap-ta! (11)
Nu-ți cer ni-mic de-cât să fim în doi, (11)
Doi cam-pi-oni ne-om în-tre-gi prin noi! (11)
Să ne des-chi-dem i-ni-ma și poar-ta! (11)

Mă la-să dar, să te iu-besc me-reu! (11)
Cât tu-mi stră-bați în-tin-de-rea, sunt eu! (11)

CXCV. OMUL DRAG (Mithra)
De pe ce-rul i-ni-mii-n-se-ni-nat (11)
Mi-ai tors din nimb lu-ciri de ste-le-a-prin-se, (11)
Din suf-let ra-ze de spe-ran-țe, nin-se, (11)
Din blân-de vor-be cu mie-zul cu-rat. (11)

Cu ge-ne-le de sori, mu-ia-te-n rou-ă, (11)
Mi-ai șters ur-ma de tea-mă din pri-vi-re (11)
Bro-da-tă cu se-pa-le de iu-bi-re. (11)
Mi-ai îm-bră-cat-o în-tr-o tre-nă nou-ă, (11)

Din ro-ze, din maci ro-șii, se-ce-rați, (11)
Mi-ai dat să gust dul-ce-le vin al sor-ții (11)
Pe spi-noa-se-le po-teci ale vie-ții. (11)
Și ne-am lă-sat de va-lul ei pur-tați, (11)

În piept mi-ai să-dit floa-rea bu-nă-tă-ții, (11)
Ești o-mul drag ce-ai sor-bit som-ma vie-ții! (11)

CCIX. TORI DE CÂMPII (Isis)
M-am cul-cat a-sea-ră prin tori de câmp, (11)
Vi-sând că zbor spre um-bra de di-vin crin, (11)
In cor, cur-cu-be-ie stro-peau din se-nin (11)
Și-ai so-sit, șop-tind că la sân o să-mi vii. (11)

Tu, în zbor, că-tre Si-ne-ai dan-sat grab-nic, (11)
O spe-ran-ță și-un dor, din Roz au șop-tit, (11)
Că noi doi, lu-ce-feri ce din Alb am ră-să-rit, (11)
Vom fi iar îm-pre-u-nă-n-tr-un lan ma-gic. (11)

Am des-chis fe-reas-tra Soa-re-lui meu Zeu, (11)
Vi-sând că dan-săm îm-pre-u-nă pe miriști, (11)
Cân-tând cu ra-ze de lu-nă pe pa-jiști (11)
Ce-am ur-zit din Lu-mi-na sfân-tă me-reu. (11)

Ca doi lu-ce-feri ce-n um-bră ne-am cân-tat (11)
Cu ver-suri de iu-bi-re ce-am pic-tu-rat. (11)
CCX. O SPIRALĂ (Aton)
M-am plim-bat a-sea-ră prin tori de câm-pii (11)
Se fă-cea că zbu-ram că-tre ti-ne-un nor, (11)
Mii de ste-le sor-beau din-tr-un foc dor, (11)
Și-am vi-sat că-mi spu-neai la sân o să-mi vii. (11)

Tu, cu zor, că-tre mi-ne zbu-rând ai ve-nit, (11)
Cu dor o spe-ran-ță, în duh mi-a vor-bit, (11)
Noi doi lu-ce-feri ce-a-cum am ră-să-rit (11)
Să fim iar, îm-pre-u-nă-n-tr-un vis îm-pli-nit. (11)

Am des-chis fe-reas-tra din suf-le-tul meu, (11)
Se fă-cea că zbu-ram îm-pre-u-nă-n dor, (11)
Mii de ra-ze sor-beam pe-al meu cer, cu spor, (11)
Să ne-n-ne-ce lu-mi-na di-vi-nă me-reu. (11)

Noi doi o spi-ra-lă, în duh ne-am u-nit, (11)
Din doi lu-ce-feri ce-n noap-te-au ră-să-rit. (11)

CCXI. DOR DIN TOR (Isis)
Iar am vi-sat pe-al meu Lo-tus din ste-le (11)
Râ-dea plă-mă-dit prin al meu viu cu-vânt, (11)
Zbu-ra îm-ple-tit din cer-curi spre pă-mânt!. . (11)
Pur-ta în suf-let vi-su-ri-le me-le. (11)

A șters din vi-se tot ce în-seam-nă u-ră (11)
Sim-țind că lân-gă mi-ne e-ra me-nit, (11)
Să-pa în conș-ti-in-ță, e-ra do-rit. (11)
Storc din că-in-ță stro-pul de făp-tu-ră, (11)

Și mi-a căl-cat în pal-mă și în vi-a-ță, (11)
Să pre-să-răm în lu-me lin, gân-duri noi… (11)
Prin o-chii Lui cur-geau râu al-bas-tre ploi. (11)
În o-chii mei ză-ream pa-cea din cea-ță. (11)

Și res-pi-ram un cân-tec de dor din tor, (11)
Mi-a prins de spi-rit a-ri-pa-n vals să zbor!. . (11)

CCXII. TU ÎNGERUL IUBIRII (Aton)
Ești un în-ger co-bo-rând din ai zori, (11)
Să îmi a-duci iu-bi-rea pe-a-cest pă-mânt, (11)
Ca o e-lip-să pe-a-di-eri de vânt, (11)
Vii pe-un ful-ger spi-ra-lând pe mândri nori. (11)

Ești un în-ger iz-vo-rând din ai pori (11)
Să îmi în-tinzi a-ri-pa pe un cu-vânt, (11)
Pe o co-roa-nă din pri-mă-veri de cânt, (11)
Mii de cur-geri spi-ra-lând pe mândre flori. (11)

Ești un în-ger mi-ro-sind din ai nuri (11)
Să îmi a-prinzi do-rin-ța de un a-vânt, (11)
Pe o cas-ca-dă din cal-de rugi de sfânt. (11)
Văd cum sân-ge-ri spi-ra-lând pe mândri tori. (11)

Ești un în-ger ză-mis-lind di-vin al-tar, (11)
Ești un în-ger tors din pa-ra-dis ste-lar. (11)

CCXIII. JĂRATECUL DE JAD (Mut)
Ne do-rim să fim o vi-a-ță-m-pre-u-nă, (11)
Să ne iu-bim, să ne sim-țim, să pri-vim, (11)
Și prin plă-ceri ti-mizi să ne ră-tă-cim. (11)
Să-as-cul-tăm ce i-ni-mi-le vor spu-nă. (11)

Să te să-rut din creș-tet la căl-căi, (11)
Prin mi-ro-sul căr-nii ta-le să fug (11)
Jă-ra-te-cul de jad al frun-zei din rug. (11)
Și bi-ne-cu-vân-ta-re să tă-măi! (11)

Să dăm un sens vie-ții cu mii de ste-le (11)
Și să zbu-ram cu a-ripi de lu-mi-nă, (11)
Ce se do-resc, se-a-proa-pe și se-n-chi-nă. (11)
Cât noap-tea le-a fe-rit de dan-sul de ie-le. (11)

Vei jin-du-i să mân-gâi coap-sa u-șor, (11)
Să-ți tre-mu-re să-ru-tul sub pi-cior. (11)

CCXIV. MUGUR URSITOR (Eminescu)
Cu i-riși zi-dești spi-ra-le de ste-le (11)
Lent îm-ple-tești din ga-lax-ii cu-nu-nă, (11)
Iar pre-zen-ța ta e chiar blân-da lu-nă, (11)
Nu doar un trup din lut vâ-nat de ie-le. (11)

Tu ești viu punct pe ce-ruri la răs-cru-ce (11)
Viu to-ro-id su-flat de Sa-lo-me-e, (11)
Viu mu-gur ur-si-tor de e-po-pe-e, (11)
Viu cub cre-at de-a lu-mii sfân-tă cru-ce. (11)

Mă co-nec-tez la nim-bul lu-nii blân-de, (11)
Ca un to-rent o simt în piept, în sear-ă (11)
Viu re-zo-năm, pe-o u-ni-că chi-ta-ră, (11)
Vii ar-mo-nii ste-la-re ne in-un-de! (11)

A-co-lo-n-flo-resc mi-turi, ne dez-leag-ă (11)
Tai-na Ze-nit sau mis-ter în-che-ag-ă!? (11)

CCXV. SUFLETUL PERECHE (Veronica)
Sunt Ze-ul tău sau suf-le-tul pe-re-che? (11)
Cu-a-ce-lași ritm de i-ni-mă bă-tut (11)
So-ne-tul din ste-lu-țe l-am pre-fă-cut (11)
Și-ți des-lu-șeș-te ver-sul la u-re-che. (11)

Sunt um-bra ta răs-frân-tă în oglinzi (11)
Și te-n-so-țesc o-ri-un-de ai mer-ge, (11)
Fă-ră ca for-ma i-ni-mii să-mi șter-ge. (11)
Poți să în-cerci u-șor să mă cu-prinzi… (11)

Sunt tot ce tu vi-sezi că aș fi chiar, (11)
În la-bi-rin-tul ăs-ta de cu-vin-te, (11)
Și-a lă-cri-ma la sâ-nul tău fi-er-bin-te. (11)
Sunt plăs-mu-i-tă doar pen-tru a te-iu-bi. (11)

Tu să mă cauți o-ri-un-de-oi fi, (11)
Că-ci în vi-a-ța noas-tră nu-i târ-ziu. (11)