Preambul – Corul Merkhaba
II. Lumină din Lumină
Ființele de lumină știu că sunt lumină.
Ființele de lumină, minte corp curcubeu,
Emoția curcubeu, senzația curcubeu.
Ființele de lumină-s unicos lumină.
Ființele curcubeu, sentimentul curcubeu,
Percepția curcubeu, imaginea curcubeu,
Ființele curcubeu, orice lucru curcubeu,
Gânduri lumină, energia lumină curcubeu.
Ființele curcubeu, materia curcubeu,
Gânduri lumină, lumina plasmei viu curcubeu…
Ființele curcubeu din razele curcubeu,
Corpul luminii, Toată existența curcubeu.
Ființele curcubeu știu…totu-i transformare,
Armonia bătăilor duh din Lotus floare

III. Din Lotus floare
Dragostea-i aur strop din călimară,
Grăuntele, cerneala pasiunii,
Din floarea vie, sărut al uniunii,
Inima-i aur din tor, ce viu zboară.
Prin spiralat Portal soarbe lin cântul,
Inspirând sonete din Lotus floare,
Sfântul Duh, Grăuntele ne-nfioare,
Torrii din aur val, toarce gândul.
Ochiul de val curge din a mea dharmă,
Pe ochi de duh pe-al spiralei din Olimp.
Oprește acum clipa în sacru timp.
Cercul de timp e prins în Lotus karmă.
Spirit, prin duh, Minte viu frământată,
Zboară din trup Inima-naripată.

IV. Cresc Lotus Flori
În grădina, rod al sufletului meu,
Cresc Lotus Flori de pură Omenie,
Mireasma lor e vie bucurie…
Le-am udat cu stropi de lacrimă, la greu.
Din al lor nectar mereu storc, stihuri noi.
De aur spirale-n doi călătoresc,
În tunelul iubirii vis înverzesc
Sfere torc nu în zadar egal la doi.
Sunt Lotus Flori din quasar adunate,
La răsărit de Aton, pe răcoare,
In inimă adânc să se strecoare…
Căci sunt dulci comori, de viu dor udate.
La inima de aur să ajungă,
Prin sacru mir, teama etern ne-alungă

V. Al vieții copac
Al vieții copac pe-al Mamei vechi Ram
Fractal,e- a vieții Floare de lumină,
Mama la sân mi-l strânge senină,
Pe-al vieții copac Horus mic toți eram.
A vieții boabă e fiu preacuminte,
A vieții apă soarbe din lumină,
Horus ni-i ultima stea rădăcină,
Din ea toarcem opt celule aminte…
Pe-a vieții floare valsează sonetul
Și din frunză ne cântă în vis Aton
Coroana ruptă e-n luntrea lui Amon,
Și -al vieții soare inspiră duetul.
Isis și Horus sonet nou prorocesc…
Din al lui Ra Ochi, Osiris plămădesc.

VI. Sămânța vieții
Al vieții fractal pe-al Merkabei râu
Pomul, sămânța vieții, lin dansează,
Mama la piept cu Osiris valsează,
Pe-al vieții grăunte prin vis de pârâu.
Copacul viu râde… prin necuvinte,
A Vieții Floare soarbe din lumină,
Bobul ni-i unica stea rădăcină,
Fractal Merkaba de-aduceri-aminte…
Pe-al vieții copac valsează-n copac sonetul
Lin din frunză storc pe buza lui Aton,
Coroana-n floare e-n luntrea lui Amon,
Floarea e gura ce gustă duetul.
Isis și Horus sonet nou prorocesc…
Din al lui Ra Ochi, cub, toroid zămislesc.

VII. Unic Toroid
Al vieții copac pe-al Mamei vechi ram
Lotus, a vieții floare, lin leagănă,
Mama la sân sufletu-i vis deapănă,
Pe-al vieții copac un Toroid eram.
Soarele cântă… Aum… preacuminte,
Al vieții Lotus gustă lin lumină,
Floarea-i ni-i sufletul stea divină,
Spirale suflă etern sonete aminte…
Pe-al lumii spirit valsează sonetul
Torul sămânță-i suflă-n duh blând Aton,
Lotus coroană-n luntrea lui Amon,
Al florii suflet inspiră poetul.
Isis și Osiris duh nou prorocesc…
Din al lui Ra Ochi, nou poem plămădesc.

VIII. Unica undă
Una-i Unduirea Umanității
Undele Universului unduiesc.
Ușa Umanitatea unduiește,
Ușor Ursitorilor urmărește…
Undele Utopiilor uluiesc….
Una-i Unduirea Umanității,
Unica Undă Umbrelor urzită,
Urmează Unicitatea ursită,
Unică-i Unduirea Unității.
Uriașe unde urnesc uimitor
Universuri uriașe, ușor,
Uimitor Urcă, Unicul, ușor ulcior,
Utopia unește uluitor.
Unic Unicos, Universuri undă,
Uluitoarea Utopie udă.

IX. Balada Blândeții…Binecuvântate
Bing-bang-ul bisericile bat Bing-bang!
Biserica, Budismul Brahmanismul,
Barca bisericilor bate Budhismul.
Brahman, Budha, Biserici, barca Bing-bang!
Brahman, Budha, Biserici bucurie!
Bat Binecuvântările, Brahmanii
Bat Binecuvântările, Bahaii
Baha’Úlah, Brahman, Budha, Bogăție!
Bulele bisericii bat, blochează
Briza Blândă-n Baha’Úlah, brodată,
Boaba blândeții, Binecuvântată…
Bulele Bing-Bang-ul biblic Blochează!
Biblia, Bing-bang-ul, Blăndețe bahai,
Budha, Brahman, buna Balanță bahai!

X. A lui Aton Gură
Al vieții copac cu al mamei viu ram
Sămânța și-a vieții floare-mi leagănă
Dorintțe pe-al gândului Tor deapănă
Al lui Ra ochi. Zeița Isis, eram,
A vieții Floare, din al apei cuvânt,
Pe-al vieții Cântec lumina freamătă
Pacea vieții rădăcina îmbată,
Al porții sărut pe al mesei necânt.
A vieții sferă cântă pacea, Shalom,
A vieții Floare sonete desfată
Floarea prin pace înghite armată.
A vieții gură-n petala lui Aton.
Isis și Osiris prin Horus unesc,
Din al lui Ra Ochi, pacea-n tor zămislesc!

XI. Torul Universului
Tor din atracții, ce se resping prin zbor
Spirale duble torc prin torul etern
Sensuri contrarii echilibru tot cern
Cub din lumina-n zbor îl ating cu dor.
Corzi fac risipă-n aurii vibrații
Din alte lumi noi, sau din alt nou pământ.
Din care metafore din dor frământ
Sorb în al spiralei ochi noi timp – spații
Vortex în tor, făr’ de opreliști de dor
Face risipă de raze-n nesfârșit
Din buze de floare, soare-nmugurit.
Ca să-nflorească noi petale din nor.
Tor, Spiralat e fractal de veșnicii
Din dor nesfârșit, etern va străluci.

XII. Vortexul Vieţii
Tor din atracţii, ce etern se resping
Spirale duble ce rămân eterne
Sens contrariu echilibru tot cerne
Din Ankh lumina-n zbor etern o ating.
Corzi fac risipă-n petale vibrații
Din altă lume ninge, pe alt cuvânt.
Din Floarea Vieții metafore frământ
Sorb din al spiralei ochi constelații.
Vortex din, dorul fără de opreliști,
Floare Vieții risipă din infinit
Din buze de floare, soare-nmugurit.
Ca să-nflorească-n cubul de priveliști
Tor, Spiralat, din fruct de noi veșnicii
Din Grăuntele nou viu va străluci.

XIII. Cubul Universului
Tor din atracții, ce se resping prin zbor
Spirale duble plutesc prin zbor,etern
Sensuri contrarii echilibru tot cern
Din Cub lumina-n zbor o ating cu dor.
Corzi fac risipă-n aurii vibrații
Din alte lumi noi ori din alt nou pământ.
Din care metafore din dor frământ
Sorb în ochiul spiralei noi timp – spații.
Vortex din tor, făr’ de opreliști, ușor
Face risipă de raze-n nesfârșit
Din buze de floare-n soare-nmugurit.
Ca să-nflorească noi petale din nor.
Tor, Spiralat din fractal de veșnicii
Dor de nesfârșit, etern va străluci.

XIV. Spirala Vieţii
Bucla-n atracții, ce etern se resping
Spirale duble ce ne rămân etern
Sensuri contrarii echilibru tot cern
Din Ankh lumina-n zbor etern iau de-o sting.
Corzi fac risipă-n petale-n vibrații
Din altă lume ninge, pe sfânt cuvânt.
Din Floarea Vieții metafore frământ
Sorb din ochiul spiralei constelații.
Spirale-n tor prin zbor făr’ de opreliști,
Floarea Vieții, grăunte din infinit
Din tor de floare-n OM din Soare strunit.
Să-nflorească-n spirala de nelinişti.
Tor, Spiralat, din fruct de noi veșnicii
Din Grăunte nou, pace va străluci.

XV. Romboid din veșnicii
Corzi fac risipă-n petale-n vibrații
Din altă lume ninge-n comori de gând.
Din Floarea vieții metafore frământ
Sorb din ochiul spiralei constelații.
Spirale-n tor prin zbor făr’ de opreliști,
Floarea vieții, grăunte din infinit
Din tor de sfere-n, OM prin Soare-nverzit.
Ca să-nflorească-n spirale-n neliniști.
Tor din rombul făr’ de opreliști, sorbi dor
Tot faci risipă de raze-n nesfârşit
Din buze de floare-n soare-nmugurit.
Ca să-nflorească noi petale din nor.
Tor, Spiralat, e-un fractal de veșnicii
Dor de infinit, mereu va străluci..

XVI. Merkaba Universului
Tor din atracţii, ce se resping prin zbor
Merkabe duble prin zboruri eterne
Sensuri contrarii echilibru cerne
Din Cub lumina-n zbor o ating cu dor.
Corzi fac risipă de lumină-n vibraţii
Din unicos nou ori din alt nou pământ.
Din care merkabe din sferă frământ
Sorb în ochiul spiralei noi timp – spaţii
Vortex de cerc, făr’ de opreliști, din dor
Face risipă de sfere-n nesfârşit
Din buze de sfere, soare-nmugurit.
Ca să-nflorească noi petale uşor.
Rombic icosaedru de veșnicii
Din dor infinit, etern va străluci.

XVII. Ankh a Vieţii
Toru-i atracții, ce etern se resping
Spirale duble ce rămân eterne
Sensuri contrarii echilibru cerne
Din Ankh lumina-n zbor etern o ating.
Oval risipă-n petale vibrații
Din altă lume ninge crucea din cub.
Din Floarea Vieții ritmuri prin vers tub
Sorb din ochiul spiralei constelații.
Sfredel, tor, zbor, dor fără de opreliști,
Pomul vieții, putere din infinit
Din buze de cerc în soare-nmugurit.
Ca să-nflorească-n Ankh, tor de priveliști
Ankh, Spiralat, din fruct de noi veșnicii
Din Grăuntele nou viu va străluci.

XVIII. Stele tetraedru
Cub de atracţii, ce se resping prin zbor
Cuburi duble se unesc prin dor,etern
Sensuri contrarii echilibru ne tot cern
Din Cub sfera-n zbor o sărută cu dor.
Dodeca, Icosa-n vii vibraţii
Din alt cub în cub, o stea Tetraedru
Frământ sonete din dor Octaedru
Sorb prin ochiul spiralei noi, timp – spaţii.
Vortex de stea, făr’ de oprelişti,de dor
De stele tetraedru din nesfârşit
Din buze de sfere-n soare-nmugurit.
Ca să-nflorească din nou cub călător.
Stea tetraedru, fractal de veşnicii
Dor din nesfîrșit, etern va străluci.

XIX. Coloana fără sfârșit
Bucla-n atracţii, ce etern se resping
Spirale duble se caută etern
Sensuri contrarii echilibru-l tot cern
Din Ankh lumina-n zbor etern iau de-o sting.
Sorb tor de romboid printre vibraţii
Din altă lume ninge-n floarea-n cuvânt.
Din Pomul vieţii stihurile-mi frământ
Văd prin ochiul coloanei conotaţii.
Spirale-n cerc, zborul făr’ de oprelişti,
Sămânţă-n Floarea vieţii, de infinit
Din tor de floare-n Ou de Soare vrăjit.
Ca să-nflorească-n coloana-n nelinişti.
Romb, Spiralat, din sfere de veşnicii
Din Coloana-n nori, pacea va străluci.

XX. Romboid infinit
Corzi scot sunete-n spirale-n vibraţii
Din altă lume plouă, comori de gând.
Prin Pomul vieții legi cerul de pământ
Miros prin ochiul spiralei senzaţii.
Zbor de tor Romboid făr’ de oprelişti,
Grăunte-n Floarea vieții, din infinit
Din buze de floare-n, OM Soare-nverzit.
Ca să-nflorească-n spirala din linişti.
Tot faci risipă, făr’ de oprelişti tor
Număr de aur, iubire-n nesfârşit.
Din cercuri din floare-n soare-nmugurit.
Gemene piramide-n nesfârșit zbor.
Piramide-n romboid de veşnicii,
Dor de nesfârșit, mereu va străluci.

XXI. Ochi din tornadă
Ești suflet ce inspiri vis stând în sferă
Dorind să devii torul din menire,
Nou izvor de pace-n miez de iubire,
Tu-ncepi să atragi tot ce ţi se-oferă.
Ești suflet ce expiri mir stingînd ruguri
Din spirala ochi din catapetesme,
A lui David stea, de-n vis tu zbori lesne,
Când auzi pacea din tornadă-n muguri
Ești duh ce respiri pacea de sihastru
Renăscut atingi vibrantele-i strune
Scânteia de iubire nu-ţi apune
Zburând fericit pe al păcii astru.
Ești în pace dacă sufletu-ţi cântă
Dacă dragostea din juru-ţi e sfântă.

XXII. Venus cu Soare-n inimi, ochi respirând!
Zbor sublim… nu pot să cad din nesfîrșit.
Sufletu-mi făr’ de timp prin veșnicie.
A vieții Floare-n statornicie
Sămânța-i din romboid nemărginit.
Sufletu-mi tor în acest cub e captiv
Zburând în nopți prin vis, din colivie
Nu ştie să piară, e stea solie
Ce poartă-n cerc tor din realul naiv.
Sorb din sfera eternă dulce veste,
Din spiralat vis dansez şi cânt, cu dor
Prin al meu prezent, trecut sau viitor,
Spre sursa unde timp şi loc nu este.
Sorb din Sunetul creator un prim gând,
Venus cu Soare-n inimi, ochi respirând!

XXIII. Iubesc pacea
Tu ai văzut în sufletul meu cel blând
Cum peste tot tronează doar iubirea,
Iubesc fiindcă așa a vrut menirea,
Ce cântă-n torul meu etern, viu dansând.
Tu țel sublim spre care-n zbor să mă-ndrept,
Visând un Lotus, Floare pacifistă,
Iubesc atâta vreme cât există
Un strop de Zeiască poruncă în piept.
Tu patimă-n artere, te tot aprind,
Arzând esențe-n strop de poezie 
Iubesc număr de aur, simfonie
Când prin spirit steaua lui David colind.
Iubesc pentru c-așa a vrut Ra Soare
Să fac să rodească-n vis Lotus Floare.

Preludiu

Autorul – Al florii vieții vortex
XXIV. Strop de vers
Îmi scânteiază-n mână stinsa pană
De-mi bate-n ea tot gândul prin unda puls…
Din suflet torul cerneala iar mi-a smuls.
Și-o-nmoi în duh în sângele din rană.
Îți scriu dar dintr-o dată sorb o lume;
Un bob puternic, în orice strop de vers,
Se-nghesuie să-ncapă un univers,
Din care-nflorește veșnicu-ți nume.
Din gând în cânt,dezvăluind secretul,
Condeiul se izbește de hârtie…
Dar s-a oprit c-un zâmbet de mândrie.
„Of, cine vrea să-i poarte-n sân sonetul?”
Tăinuită în straie de solie,
Tristețea mea să-ți ducă veselie…

XXV. A vieții floare… sorb
Am să te caut întreg Unicosul,
Hai Lotus Floare, cântă-mi, und’ te zăresc?
Măcar pentru o zi, vreau să te iubesc!
Ori, poate mă ajuta Universul…
Am să te caut prin ochi de lucire,
Pe o galaxie preamult visată,
Prin ochiul de spirală căutată
Poate te găsesc în bob de iubire!
Am să te caut prin spațiu și prin timp,
Prin pulsari, quasari, Lună sau prin Soare,
Pân’ te-ntâlnesc, speranța-mi nu mai moare!
De-i primăvară, iarnă-n duh de Olimp!
Vreau să te am iar alături de mine,
Să văd cum mi-e viața, de vin la tine!

XXVI. Precum a Vieții Floare
Precum floarea de Lotus strălucește
Și ne amintește a ei sortire
Sau prin vis ne dezvăluie menire.
Aşa şi duhul zboară voinicește…
Un suflet, Ra, cât poate el tot răbda
Golul simţit cu ce-l va umple oare?
Cine va şti răspunsul la-ntrebare?
Umplut de dor cât mai poate aştepta?
Un spirit, Ra, cât mai poate el spera?
Vidul sorbit nu și-l va umple oare?
Cine va ști răspunsul la-ntrebare?
Umplut de zboruri nu poate aștepta!
Precum a vieții floare ne unește,
Așa și Aton sonet prorocește…

Prolog în cer

Aton-Isis, Flăcări gemene
Forțele masculine și feminine
ale Universului Shiva-Shakti

XXVII. Să-și afle mirii
Geamănul e țelul sacru al firii:
Atrași de el, de dincolo de spații,
Stelele-n cer valsează-n constelații…
Luntrea-mi ia Nilu-n piept, să-și afle mirii,
Ca viața către soare, spre tine-ntind
Merele-mi ochi de seva-amețitoare;
Orice stih îți scriu e o sărutare.
În mrejele-adorării prin dor te-aprind,
Dulci victime ale gingașelot legi,
Dragostea cată forme-ntâmplătoare:
De n-aș fi fost Ra, m-ai fi ales oare?
De ce mă lași iar? Te smulgi și te dezlegi?
Rupt pe din două-n vârtejul sorbirii,
Cum am să mai pot fi Zeul iubirii?

Aton – sursa, creatoare
XXVIII. De unde vii Omule? Tu, cine eşti?
Să-ți spun cine eşti: de unde-ai exista?
Coaja stelei pe care-o duci cu tine
Sorbi esența și m-ai golit de sine.
Guști viu splendoarea și bunătatea mea;
Ochi de spirale, eşti privirea dragă,
Din trup zbor, dans de vortex amețitor
Buze flori de zee eşti sărutul lor,
Sânii, savoarea, forma lor întreagă.
Eşti „inima ce-ți șchioapătă alene,”
Nu nepătruns gând țesut din amăgiri
Ești chip de suflet pitit prin gândiri
Din stoarse lacrimi nepământene.
Cu tot ce-am strâns din tine curat, Eu Zeu,
Te-alcătui altfel, dar spirit îți sunt eu.

Prolog pe pământ

Poetesa – Universul sunt eu
XXIX. Raze divine-n sărut
Gust fructul, nu floarea, aur mi-ar părea…
De-mi cercetez obârșia luminii,
Sufletu-mi, spiritu-mi, gândul inimii
Mi-ar părea pana-mi de mii de ori mai grea,
Îmi cânt nimicul din care-am apărut
Și, infinitul la care mă supun,
Stapânu-mi, alesul, cu slavă-ncunun:
Zeroul din raze divine-n sărut.
Floarea cea mai pură a vieții mele
Ești tu-n dorința de-a te lăsa iubit
Adorat, amantul de nedespărțit.
Nu doar prieten patimilor grele.
Golul plin de gânduri, simțire, vis, dor,
El pentru toate de-a pururi creator.

Artistul – Eu sunt al conștiinței câmp
XXX. În scoica-mi
Ospăț de desfătări, de sărutări
A iubirii slavă nu-i îmbuibarea,
Ci al tainei-mpletit dor cu-așteptarea.
Duhu-i sunt pe-o lume făr’ de îmbrățișări.
Te-ador cu-același dor ce viu mă-nfrânge,
Cu-nfrânări, chinuri asceții-ating extaz;
Dragostea nu-i apă, să-ți umfle-n vânt talaz.
Gloabele-n voie; în laț purul sânge…
Nu ți-am scris, ca ei, pe-arginți sau merinde
Cu arderi zgomotoase, măsluite;
Sonete mister din patimă-mpietrite.
Cu spiritul scapără-l, s-aprinde..
În scoica-mi ascuns, făr’ de răsuflare,
Sunt suferința-i de mărgăritare.

Actorul – Eu sunt tu
XXXI. Sunt oglindirea-ți din albă râpă
La ce mi-ar mai servi duh, poezie…
De-ai zbura cu-ale stelei reci scânteieri,
Duhului dans aripile-s poveri,
Zbătaia lor în ritm de simfonie.
Intenția de inima-ți rostită,
E legea-mi de aur pur şi greu;
Genial tată al geniului meu.
Sunt oglindirea-ți, Cosmos, ivită,
Neguri fără de timp laşi să ne-nghită…
Din albă râpă flacără târzie;
Crescând mister a noastră poezie,
Etern, întreaga lume fi-va uimită,
De dragostea sădită-n minte, ardori,
Pe-ascuns, din tainic tată, rodul din flori!

Poetesa – Sunt al lumii ritm
XXXII. Prin tine Ra
Ne bate primăvara în inimi!… portal
Misterul lumii, Ra, e în ochii tăi,
Nou soare aprindem pe vechile-ți căi…
Din a Vieții Floare, soare Ra, fractal.
E-al pleoapei tremur ori Isis flutur viu?
E mâna Ei? Sau dalbă porumbiță?
Bob roșu de zmeură i-e guriță,
Trunchi zvelt cu mere e trupul Său mlădiu…
Prin tine înțeleg întreaga fire,
Rânduiala întreagă din univers,
Picioru-ți dalb ce calcă apa-n mers,
Șarpele-ți ce-nghite luntrea-n neștire,
Zăpezi, flori, fructe în drum i se aștern,
Pe rând, supuse la ritmul Său etern!

Artistul – Eu sunt subtila intenție
XXXIII. Alăturea-mi, pe tron în veșnicie! (Către poetesă)
Numai prietenia nu ne mai vrea,
Tsunami iute-i năvalnica-mi simțire.
Mi-ai picurat pornirile-n iubire,
O dragoste munte și-ocean începea…
Iureș ce prefăcea colibă-n palat,
Iar tu, în prințesă, prin magie;
Purtând sceptru de vis și poezie,
Găseam în mine pe Irod Împărat,
Tu, Salomeea, dansează-mi azi mie,
Cu duhul frumuseții atotbiruitor!
Adapă-mi unicul meu însetat dor;
Întregul meu regat ți-l ofer ție.
Nu-mi cere capul lui Ioan pe tipsie;
Alăturea-mi, pe tron în veșnicie!

Poetesa – Eu sunt lumină, iubire Infinită
XXXIV. Infinit dor
Eternu-mi Ou schimb în diamant;
Prin văpaia-n tor, cub al poeziei
Străluce viu izvor al veșniciei,
Răsunând de-a pururi sonetu-mi-n neant…
Schimb Ou în unit ochi, ca-n nestemată,
Ce arde rece-n lăuntricul său joc:
Nu mai adoarme-n mine al sursei foc.
De la crearea lumii, deodată,
Bob ce-ascunde virtuțile esenței;
Diamant, ce arde sămânța ciumei…
Taie fereastră-n pereții existenței,
Să între nemurirea cu duhul ei.
Sfredel din versuri zburând diamantine
Infinit dor, iubite, pentru ține.
Dragostea mea se-ntinde în spaţiu-timp;
A ta zace pe-un câmp făr’ de hotare:
În iubirea mea, veacu-i sărutare
Pentru femei, câini, prinți ori zei din Olimp.

Actul I- Din a lui Aton luntre
stoarse sonete – Frăţie-ar fi

Aton – De-ar dispărea «al meu» «al tău»
Hathor, Isis, Eva, Mithra, Shakti
„Ale lui Aton Sonete profetice – de Aur Ev
De-a fost în lume-aievea ev ferice,
Ar prea putea din nou să ne tot fie,
Căci orice lucru îngropat învie,
Iar ca un cerc, se-ntoarce la matrice.
Cu multă perfidie neagă-aceste
Moartea deşi Atotputernic Domnul
Schimba-s-ar în rai, plăcere Pământul!
Frăţie-ar fi, nu-mpărăţii funeste,
Iubirea oarbă-ar căpăta vedere,
Crug adorat de noi ce se mlădie,
O zice şi-un dor comun ne-o scrie.
Iar ignoranţa sub ştiinţă-ar piere”
De-ar dispărea «al meu» «al tău» ce este
Pus coroană acum la mare cinste.”

Scena 1- Forţele naturii

Corul
Kepri, Ra, Atun-Aton
XXXV. Un’ te duci tu, Omule?
Tu, mielule, de unde vii?
Tu, cine eşti? Tu cine vei fi?
„Pământul pare că ştie drumul său,
Înainte, îşi vede de dansul lui,
În care stă prins cu Zeul Soarelui
Şi suratele-i planete, în dansul tău.
Pe când vremea încă se-ngâna-n cântec
Cu veşnicia. Şi Zeul Soarelui
Pare că-Şi ştie drumul pe Nilul Cerului
Prin al lui Hathor plin de stele pântec.
Toate par că ştiu de locul lor, venele
Spre inima unde le duce valul.
Râurile îşi caută, oceanul,
Marea, lacurile să-i bea apele.
Ghețarii râu să se adăpostească,
Ploile, Pământul ca să-l rodească.”
Aton – Forța feminină creatoare – Frumusețea
XXXVI. Prin lumea aevelor dansul Evelor
Să te asemăn cu o primăvară,
Pe tine ce blândă lună, ești?
Prin vuietul timpului de o privești.
Vijelia, mugurii de mai, sfarmă.
Ochiul spiralei de aur departe,
Culoarea aurie pierde-și-o ades.
Prin Isis Zee și al schimbării mers.
Tot ce-i frumos de ea se desparte.
Să nu se irosească vreodată
Frumuseții tale dărui veșnic scut.
De glasul nimicului nu te-a pierdut,
Că-n umbra lui, Tu nu zbori niciodată,
Cât timp Evele dansa-vor sub stele
Tu vei trăi în sonetele mele.

Actorul – Forța feminină e iubirea,
Hathor, Isis, Shakti, Eva…Mithra
XXXVII. A veșniciei sămânță-i iubirea
Mă zbat să scot iubirea din pofticiosu-mi trup.
Să n-o mai guste ochii, să n-o mai simtă gura,
S-o dezvelesc de carne, ca de pe soare zgura;
Din lațu’ pasiunii pământene s-o rup,
O veșnică-mbinare a două raze fine.
Să te ador în spirit; doar duhul să-ți aleg
Dar cum te-arăți, mă-nfirip și sufletul întreg
Se face ochi, piept, brațe sorbite de tine,
Din nou vremelnicia își cască-n mine-Abisul.
Pipăitor de pofte, iar la picioare-ți cad;
Nins bulgăre pe urme de flăcări, ca-ntr-un iad,
Mă-ntorc, valsând în carne, mă doare numai visul.
Iubirea prin vise, putând să ne-o tot toarne,
Isis, Mithra sămânța veșniciei din carne.
Poetesa – Ra, hrană pentru suflet
XXXVIII. Ra Potir
Via-ți frumusețe-n față n-o privesc
Iar ochiului de aur vieții tale,
Și ochilor tăi, aștri sorbi de cale,
Opun ascunsu-mi geniu-n care-i topesc.
Ca pe un Lotus, te rup și te inspir…
Cu duhu-mi, nu te mai sărut pe gură,
Și nu mai ești de-acuma o făptură,
Ci un potir de unde sorb viață, mir.
Cu plasmatică forță iau ce mi-e drag,
Seva nu-i număr, nu stă-n gingășie:
Ci-n virtuți-n jug la nalta poezie
Fără patimi ce ne așteaptă-n prag,
Sufletul ți-l sorb, de zbori prin vis, când dorm,
Gaia nu are margini sau cerul țărm.

2. Scena a 2 a – Creația Omului

Isis – Om zămislit din lacrimile lui Isis și Ra în cer
XXXIX. Turnata veșnică iubire prin vise
În visu-mi magic Ra mi-a apărut,
Mi-a cântat și a dansat cu mine,
Gându-i zburdă cu grijă prin sine.
Liniștit pe frunte i-am pictat sărut.
Ne-am contopit viu pe patu-i de flori,
A zburat cu aripi plângânde
Din ale lui Isis Lacrimi Blânde,
V-am zămislit Homo din zburători.
Sufletele-n luntre, Ra fericit,
Isis pe lună plină, sorb stele,
Cânt de OM prin dans, vis liniștit.
În suflet mi-a rămas Stea Divină,
Cu-ale sale lacrimi din Lumină.
Călătorie-n visele mele.

Poetesa – Om zămislit din lacrimile
lui Isis și Ra pe pământ
XL. Din al lacrimilor dor, Ra nemuritor
În visu-mi magic Ra mi-a apărut,
Mi-a cântat și a dansat cu Sine,
Gândul-inimă scăldat de Bine.
Liniștit pe frunte i-am sculptat sărut.
Viu ne-am contopit pe patu-i din fiori,
M-a pictat cu aripi plângânde
Din ale lui Isis Lacrimi Blânde,
V-am zămislit Om-dor din zburători.
Sufletele-n barcă, Ra urmărit
De Isis pe lună plină – șarpele,
Călătorie-n visele mele.
Cânt de OM-dor prin viu vers vrăjit.
În suflet ne-a turnat Stea Divină,
Din zeiești lacrimi dor Lumină.

Atun – al puterii feminine șarpe
XLI. Zboară, Isis, spre luntrea ce mă-neacă…
Cu inima-n spirit, rodesc ce inspiri…
Călător prin luntrea trasă de stele
Pe-al lui Osiris ținut prin Nopți grele
Din arsa-mi inimă stoarse să ți le-nșiri
La nunta cea de taină, viu sculptată
Ne-am dus Iubirea în Eternitate,
Să lege suflete îngemănate:
M-ai însoțit, zburând cu mine-odată.
Morții ne trag luntrea, Nilul de Seacă
Amare Nopți, al lui Ra Ochi de nesomn,
La al peșterilor portal mă-ntomn.
Zboară, Hathor, spre luntrea ce mă-neacă…
Iubito, zboară, vino să ne salvezi
Pân’ nu mă-nghite șarpele-ți de zăpezi.

Ra – al puterii feminine creatoare șarpe
XLII. Răsar Ra din umbra timpului
De al sufletelor blând glas tace,
Mă-ngâni tu Isis vânt prin barcă
Aud Șarpele-ți sorbind parcă
În zori scuipat, Eu, iar mă voi desface!
A nopții rază blând însenina-vei
Cu-ai sufletului ochi vii, de pace
Răsai din umbra timpului ce zace,
Ca să-ți simt curajul, ca-n vis, pluti-vei
Coborî iar Ra, aproape, mai aproape,
Străluce iar zâmbind peste-a mea viață,
Să-mi simți fiorii aurii pe față
Cu-a mele raze sărut pe pleoape,
A ta iubire-n răsărit, arat-o!
Pe veci scuipat de șarpe, adorato!

Atun – a iubirii feminine putere de Colibri
XLIII. A sufletelor călătorie spre nemurire
Cu chipul tău prin duh, rodesc ce inspiri…
Ca zburător ce scrie versuri stele
Toarse versuri le dansăm prin Nopți grele
Din arsa-mi inimă stoarse să ți le-nșiri
La cina cea de taină, cea pictată
Ne-am dus Dragostea în Eternitate,
Să lege suflete îngemănate:
M-au părăsit, zburând cu tine-odată.
Cărunțeala ne-mbracă-n promoroacă,
Amare Nopți de gânduri și nesomn,
Pe râpile uitării, singur, mă-ntomn.
Zboară, Isis, din luntrea de ne joacă…
Iubito, zboară și vino de mă vezi
Pân’ nu s-aștern pe mine munți zăpezi.

3. Scena a 3 a – Din a lui Ra Lacrimă
a nemuririi vindecare

Actorul – Prin a Jaguarului putere de vindecare
XLIV. Al tău suflet viu locaș
Iubita mea cu suflet întortocheat
Adânc ascuns labirint, Florii Vieții…
Flămând de-al slavei duh al tinereții…
Un minotaur domnește neîndurat,
Feciori eroici, pradă, aruncați fiarei..
Toți pieiră în tainițele-i sumbre,
M-alătur și eu mirajelor, umbre,
Cobor, dar fără frică-n vârtejul ei.
Mi-ești Ariadna și-mi dăruiești un fir
Din pletele-ți mii, călăuză vie;
Ca mai mult să m-ascund robit doar ție;
Și nu să scap din cursă-l țin, îl deșir,
Al tău suflet viu locaș mi l-am ales
Și jur că nicicând din gând n-am să-ți mai ies.

Artistul – A păcii sufletești putere de vindecare
XLV. A păcii vindecare
Strivită lume sub molima cu dinți,
Din a Thebei inimă străbună,
Coroana regilor, dusă-i prin minciună,
Vândută, cu greu, doar pe doi arginți.
Pe apa Nilului Zeița bună
Torent magnet viu de lacrimi, ruine,
Stropesc cu plasmă de pace spre bine,
Vindecare adu Thoth, de pe lună!
Și Zeița soarbe cuvinte supte
Din labirint, ieșirea-nsângerată…
Ale Viselor vii zăbrele-s rupte,
Lacrimile de zei prin vorbe-s supte,
Zboară zeiește înspre vreodată
Lumina lumeștii păci nu-i moartă.

Poetesa – A Vulturului putere de vindecare
prin transmutare
XLVI. Din a Cuvântului milă ivită, Isis, Ra!
Stropii de milă tămăduiesc ciuma,
Compasiune turnată doar de Cristos,
În suflet strălucesc cuvinte furtunos,
În Spirit cânt blând, Soarele și Luna.
Ne-ar salva ale milei vorbe frumos
Ale lui Ra lacrimi, ar topi minciuna
Am Crede Cuvântul, ce dă arvuna,
Că vedem luminița din Tenebros.
A lui Isis, Ra barcă duh poartă
La fel laie mila inima lovită,
Prin călătorie e vindecată.
Sodoma, Gomora prin foc sorbită,
A Duhului Sfânt roadă ni-i salvată
Din a lacrimilor milă ivită!

Din ale lui Hathor, Isis, Eva, Mithra
sau Shakti Lacrimi ale iubirii vindecare
XLVII. Al nemuriri Ou, iubite Ra, e cuvântul
Al nemuririi Ou, iubite, e cuvântul?
Veșnicia se-ascunde în miezul unei clipe?
Din Oul ce păstrează un zbor înalt de-aripe
A nemuririi Sămânță-n slăvi își ia avântul;
A fost de-ajuns un cuvânt, Zeu Ra, sol dezrobirii,
S-a rupt și timpul-spațiu; ținut prizonier
Prin undele-i de aur să o sorbim din cer,
A spiralat din raze Lacrima iubirii.
Egali în Bunătate și-n Geniu de la Mamă,
Doar Ra ne puse-n suflet aceste sacre chei
Am descuiat portaluri veșnicelor idei;
Supremelor matrici eliberați, ce ne cheamă
Din formele iubirii, din Raza-ntâietate,
Să ne topim prin îngerească Totalitate.

Poetesa – Din ale razei divine lacrimi vindecare
XLVIII. Din ale razei divine lacrimi
Eu te ador ca raza cea divină
Ești inima-mi din spirit aurie
Ești luna mea din noaptea argintie
Ești flacăra alb, vie, din lumină,
Eu te iubesc ca spirala prin soarte,
Sorb luntrea ce se zbate între valuri.
Vânt din ale sufletelor daruri,
Resorb ochii tăi de stele, din moarte,
Ce-mi râd din ochii razei de lumină.
În valsul lor spre marea cea de stele,
Ard lacrimi de amor din doruri grele.
Noi ne dorim ca raza cea divină.
Tu slove-mi legi de aură regească.
Ce ochii-mi plânși îi face să rodească!

4. Scena a 4 a – Din ale Cuvântului Iubiri
toarse sonete
Artistul – Aton – Nefertiti, – spirit de Colibri
XLIX. Să credem Cuvântul, a lui Ra inimă!
Stropii de plasmă ne lecuiesc ciuma,
Este pacea picurată de Cristos,
În spirit clipocesc vorbe tumultos,
Nefertiti-n dans blând, topesște bruma .
Liniște de vorbe-n tornadă-n inel
Ca șarpele Lumii soarbe Tenebros.
Să simțim Cuvântul, suflat Tumultos,
Ca să zărim luminița din Tunel
Ca o mamă ce ne laie-n covată
Așa scaldă Isis inima în tor ,
Plutind peste aurii valuri de dor,
A Duhului Sfânt poamă e salvată
În vii lacrimi fi-va iar elevată.
Prin a vorbelori pace vindecată!

Poetesa – pașnic Suflet strunit de colibri
L. Arde-le-n a lui Ra inimă
Profundele Gânduri le sorbi în tine,
Din zbor le pătrunzi cu oceane de sensuri
Simbolic, le-ascunzi lin prin înțelesuri
Tu, pașnic Duh pe ritm de violine…
Preapustiită inimă strângi din dinți…
Vezi de smarald tablițe, luminoase
Albastre Flori de lotus, prețioase,
În zadar e însă, dacă nu le simți!
Crunt te amăgești, cu tăblițele din tor,
La tine-n Spirit, de jad Flori ard, fierbinți
Le sorbi, le miroși dar amarnic te minți,
Suptă inimă din pulbere de dor!
Fii, înțeleaptă, de vrei să mi te-alini,
Stoarce a lui Ra inimă, de suspini!

Actorul – La început a fost Cuvântul sau Tăcerea?
LI. Al Măriei sale Ra Cuvânt
La început Cuvântul sau Tăcerea?
A increatului primă liniște,
Mister, al întrupatului cuvânt e…
La început Prezența sau Puterea.
Intr-o sferă de tori de solitudini,
Profundă desăvârșire-n tăcere,
Liniștea cu -al ei climax, de plăcere
A muzicii sferei, beatitudini.
Necuvinte în Tăcerea Sinelui
Tăcerea-n sacru nu neagă cuvântul
Sacru, e prezența din Mormântul
E un ultim dans mut al cuvântului.
Tăcerea e a transcendenței cale
A Măriei sale, purificare.

Artistul – Ale lui Ra Sonete profetice – Ra sunt EU
LII. Revino Ra, în Suflet încoronat
Să nu bați pe la Palate închise,
Acolo tronează doar Lăcomia,
Și nu doar Fala și nu doar Mândria
N-au ca Tine de bine dor și vise.
De îți e foame, milă să nu cerșești
Pentru Milogi de le-o fi chiar și sete!
Doar avuție-n dar fără suflete
Pe la Regi și Impărați o să găsești.
Să nu bați Ra, la Suflet încoronat,
Și nici la spirite cu vii obloane!
Nu știi Duhul Bun, dacă le doarme!
Și nici de Răul le este încuiat.
Eu am bătut și ce Rău m-am mai căit…
Nici inimă, nici Duh Bun nu am găsit.

Actorul – Lumina ascunsei speranțe-i moartă?
LIII. Coroana reginei, pusă-i pe minciună
Strivită țară sub soarele cu dinți,
La rațiune, inimă, imună,
Coroana reginei, peste minciună,
Vândută, cu greu, doar pe doi-trei arginți.
Pe apa sâmbetei tot ce adună…
Torent magnet doar de lacrimi, suspine,
Stropesc cu doine prin vânturi spre bine,
Bucurii așteaptă viu de pe lună.
Și vântul risipește vise rupte
Din labirint, ieșirea-nsângerată
Suișurile ni-s grele, abrupte,
Nădejdile-s doar copții să ne lupte.
Zburăm cam orbește înspre vreodată
Lumina ascunsei speranțe-i moartă?

5. Scena a 5 a – Lumina ascunsei speranțe
nu-i moartă
Corul dansează cântând Hathor, Isis,
Eva, Mithra, Shakti – Poetesa – spirit de vultur
Mitra – A conștiinței pure Stare unificată, Samadhi
LIV. Cel promis sunt EU!
Creez infinite, picturi qualia,
Din al Valorilor Parfum de, bine,
Cânt aria conștiinței de sine,
A câmpului unificat, Qualia.
Miros plăcerea licurici din Tine,
Pictez din dor adevărul pur cosmic,
Al existenței, Oceanul dinamic.
Câmp viu sau mort, neseparat de mine?
Cânt picătura-mi Ocean etern fractal,
Pipăi Simfonia harfei cosmice,
Tonuri luciri vibrante, dinamice
Reverberează, Ocean universal.
Conștientizarea Sursei Samadhi
Al conștiinței pur Tot, Samadhi

Isis – Etica în conștiința Brahman,
decupată în veșnic tipar
LV. Dansantă Întoarcere-n timp,
dincolo de spațiu timp
Vibrează-n triluri supercorzi prin Olimp,
Conștientizar-n cerc, gust Samadhi
A conștiinței spirală, Samadhi,
Dansantă Întoarcere din spațiu timp.
Etica-n conștiința Brahman tipar
Legea Atman e-o maia vizibilă,
A vieții Floare nu-i invizibilă
A geometriei sacre-n veșnic fractal.
Corelația superpoziției.
Dispare-n observarea conștiinței,
Dinainte de colapsarea ei.
Din viu vid în Spatiu – timpul voinței.
Vibrează-n felurite triluri, în Olimp,
Întoarcere, dincolo de spațiu timp.

LVI. Iarăși Messia Mithra
din cuvintele prea înalte
„Slavă lui Dumnezeu, prin rugi înalte
Și pace pre pământ prin aleșii Lui!”
Cântarea- n cer de îngeri ai Domnului
Și ale Zeilor lacrimi, tresalte.
La vestea cea Sfântă a Cuvântului
Speranțele s-au redeşteptat toate,
Dansând prin Luntre-n cor din Aur Carte
Despre Mithra ca Mamă a Omului.
Cântarea născută-n sublimă noapte
Din duh de înger al Betleemului,
Duh re-ntrupat, rege Salemului.
Uniți să ne vestească aste fapte
“Fă-ne asemenea valului mării
Asemeni florilor grădinii țării,!”

Hathor – drept și bun în spirit și vei crede în Zeul tău
LVII. Unde Ra veșnic răsare
O Lumea unde, nu se ceartă avuți,
Unde colibri-și ocrotesc pământul,
Iar vulturi își sfințesc legământul.
O Lumea unde toți se iubesc ca frați,
O Lume fără de război și ură,
O Lume nouă, făr îngrijorare,
Unde pacea-i Aton, Zeul din soare,
Unde parce-i Mithra făr’ de măsură,
Unde mame sunt Universuri surori,
Unde al vieții copac înflorește,
Unde Ra veșnic răsare ne-unește.
Unde ochiul Sfânt pictează-n vii culori.
Mi-aș întoarce privirea la tot ce-i rău,
De ai fi drept și-ai crede doar în Zeul tău.

Poetesa – Zeule, de unde ţâşnesc abisurile?
LVIII. Râpilele-ţi ţâşnesc chiar din mine
Cei ce Te caută, iubire-mi tot zic
Că între Tine și mine străjuiesc.
Prăpastii crunte, ce nu tăgăduiesc.
Că Te-au aflat in sferă, rupțe-n nimic.
Doamne, unde încep abisurile?
Pe ce drum s-apuc, acuma, oricât de lung?
Nu cruț nimic, dragoste, numai s-ajung,
La marginea Ta, să m-arunc în ele.
Deodată, ascuțit, un viu junghi mă ține,
O bănuială strivitoare și grea:
Dintru-nceput deschis în inima mea.
Râpile-ţi țâșnesc spiralat, din mine,
Lumina cărnii gust prin palme de orb,
Din trupu-ţi cu migală, alint să-ți sorb.

Isis – Ca şarpele lasă trecutul în urmă!
LIX. Soare răsare pentru fiecare
Ce greu să treci din carne iar în tihnă,
O galaxie de tor în uitare.
Soare răsare pentru fiecare.
Smulge vremea din noi, cu rădăcină,
Fără liman m-aruncă în dorul firii,
Lăuntricele mele rugi depărtări.
Din ale iubirii jungle de visări,
Dincolo de spirala amintirii.
Din izvorul lumii iubirea încă,
Doarme vie pe-oceanele de dor.
Gustă aurora morții-n viitor.
Pe-un țărm de prezent calcă umbr-adâncă,
Rămâne-n urmă-n duh, umbre printre vieți.
Sorbim nemurire doar din frumuseți.

Shakti – Din suflare şi-a hrană veşnicia
LX. Viu Sărut pe gura făr’ de-nceput
Îți dau împărăţia-mi cea dintr-o stea
Oști și arme sunt etern chiar de prisos…
Aur, slavă, rugă nu-și mai au folos,
Te răscumpăr morții doar prin steaua mea.
Mă-mbii doar cu o cupă din dragostea…?
Sui iubirea, cum sui o înălțime:
Sub orice pas o altă adâncime
Și-ntinderea-i cât lumea s-o facem stea.
Stelele și sorii n-au-ntâietatea,
A luminii sămânță-s prin pustia…
Din duh și hrană-i este veșnicia:
Al sărutării rod eternitatea…
Înalță-mi duhul sfânt …dă-mi primul sărut
Care-a-nceput pe gura făr’ de-nceput.

Eva – Vreau dumnezeiasca mea prima stare
LXI. Întregeşte-mă şi întregeşte-te, Tată,
cu mine
„Pentru că m-ai zvârlit dur, lin am căzut…
Am căzut, fiindcă m-ai smuls tu din tine,
Surd țipă eternitatea din sine.
Scoate-mă din păcat, scoate-mă din lut!
Sfântă am fost, sfântă-s, ca la început,
Eu, din a Ta stare, plâng de rușine:
Cine, Doamne, mă pune la loc? Cine?
Vina mea s-a iscat spiralat în lut.
Dă-mi-o, dă-mi înapoi ceea ce-mi lipsește,
Nu iubire, nu milă, nu iertare,
Vreau dumnezeiasca mea primă stare,
Întregeşte-te şi mă întregeşte!”
Grăi cel veșnic, nevăzutul Tată:
„Dar când s-a stins lumina preacurată?”

Aton – de la sursă Putere
LXII. S-aduci pământul însuşi pân’ la Mine!
De te-am suflat în lumile-nvrăjbite
Nu te-am atras, cu ochii stânși dar nu goi.
Eu te așteptam s-atragi pe toți doar la noi!
Ca pe-un buchet de raze împletite,
Din fulgerarea unei minți urzite
Dintr-un biet sâmbur ‘năbuşit în fașă,
Să fi crescut luntrea-n cer, uriașă,
S-aduci Pământu-n luntre pân’ la Mine!
Plângând, stingheră şi tremurătoare,
Că ai fost înfrântă, îmi dai de veste?
Cui ai lăsat odiseea poveste?
Eu nu te primesc slabă și datoare!
El i-a sărutat lung ochii amândoi:
„Sorbi viu putere și-ntoarce-te-napoi!”

Poetesa – Uniune prin iubire pură
LXIII. Al iubirii pure sonet
Dansez lin cu Ra, în oul luminii
În muguri de soare să mă-ntrupezi
Din ale vieții flori de dor din zăpezi
Din iubirea din sonetul inimii.
Pictez pur, pe Amon din al său viu dor,
Din al Oului Aur, doar iubire
Iar din pur pulsar, quasar, fericire
Din nămeți de dor, pun luntrea zăvor.
Cânt lin, cu Amun, sufletu-i pur îngân,
Îi fur un sărut să i-l aprind, simt foc,
Prin dulcele-i vortex în inimă-i fac loc
Ard lacrimi-n a vieții floare de tor spân.
Valsez lin, cu Aton, dragoste pură,
Ra, soarbe-mă, să nu mai ard singură!

Scena a 6 a – A iubirii putere de-nviere
LXIV. Actorul – a iubirii putere
M-aș rupe din moarte zburând spre tine
Nu-nţelegem că fără de Iubire
Se ofilește vrejul ca floarea-n glastră;
Ne răzvrătim pe piericiunea noastră,
Tot cerșim Vieții ani mulți în neștire,
Altoiul frânt să-și tragă seva nouă;
Din veșnicie, el vrea tărâm asemeni
Cu gheață ni-l răsădiră în cremeni,
Când Dragostea-i vecia dată nouă.
Ci-n van te mânii pe mine și m-arunci,
Norii iubirii n-au clipe pe lume;
Oriunde mă vei striga pe nume,
Ca Lazăr la auz de vii porunci,
De-aș zăcea-n groapă cu lespezi pe mine,
M-aș rupe din moarte, zburând spre tine.

Mut – A sufletelor Călătorie
se-ntoarce-n prezent, Ra
LXV. Întâlnind trecutul din viitorul
Eu îmi clădesc sonetul, o cetate
Cu rime de mesageri, versuri un zid.
Pus în Sticla vremii, în el să mă-nchid
Cu tine, prinț, ca-ntr-o eternitate,
Spirala-n Pacea lumii furioasă,
Cu haita ei de liniști, hâda ură,
O vor clinti din mândra-i armătură,
Or să-i spargă enigma glorioasă.
Nu ne mai pasă ce-are să se-ntâmple…
În lanț războiul, ferecându-i zborul,
Întâlnind trecutul din viitorul:
Cu-ai veciei lauri prezenți la tâmple,
Versu-mi ascunde-a slovei nemurire,
Cu-al caratelor diamant de -iubire.

Artistul – Al dansului Univers sunt EU
LXVI. Sunt al Universului dans
Mă-ndeamnă al păcii ochi să mă dezbăr…
Iubirea ta, știu bine, e-o minciună,
Dar spiritul îmi stă-n genunchi, să-mi spună
Că dragostea ta e-un tainic adevăr..
Că-ți adulmecă preafăloasa fire,
Tu crezi că doar zeii ar iubi curat,
Să-nșeli minciuna, nu minți adevărat
El te-ascunde sub altă amăgire.
Ci, cu schimbul suveicile iubirii
Trec pe fire chiar înadins sucite,
Pe față reci, pe dos flori poleite…
Ca, neștiuți, să țeseți tor fericirii…
Vai, inimă, nu vrei să iei în seamă
Că sorțile perfide-n joc destramă?

LXVII. Vânez veşnicia să-ţi umple danţul
Dragostea mea dansează în spaţiu-timp;
A ta cântă pe-un câmp făr’ de hotare:
În iubirea mea, duhu-i sărutare
Pentru femei, câini, prinți sau zei din Olimp.
Te-mbrăţişez etern nu-mi mai simt brațul;
C-un stih ţi-aştern statuia în milenii;
Cunună peste fruntea-ți ochi de genii…
Vânez veșnicia să-ți umple danțul.
Mi-e o viață clipa, de tu mă priveşti,
Nu-i o viață! A mea prin tine crește;
Veșnicie surâsu-ţi dăruiește,
Dragostea-mi, dulce, numai cu el hrăneşti:
Durerea, moartea e partea celorlalți,
Tu chiar prin mine, transcenzi și te înalți.

Isis- Iubind pieri în slavă!
LXVIII. Pieri în slavă, Scorpionește
Mă uit cum cade noaptea și prin moarte,
Lumea-și cată duhu-n lămpile-aprinse;
Ca și somnul, în cărnurile stinse.
Pătrunde în vis viața, chiar prin soarte.
Tot în beznă: lumina mea-i la tine
Ochii-mi alta nu vor să mai privească.
N-a rămas umbra cuget să-ți șoptească
Cum irosești plăcerile divine?
Dragostea-mi, cât spirala din natură,
Ţi-a zămislit adâncu-n mii de fețe?
Ca să-ți îmbrac iar goala-ți frumusețe;
M-am dezvelit de-naltă-nvestitură,
Te-am învățat iubirea, pieri în slavă,
Scorpionește-n propria-mi otravă.

Scena a 7 a – Iluminare

Poetessa – Eu sunt Izvorul luminii adevărate
LXIX. Ai trimis pe Aton
M-am zorit să car lumina cu gândul…
Ai trimis pe Aton ca să-mi arate
Izvorul luminii, cea preacurate:
Ca să nu mai car, așa, lumi de-a rândul
El a prins în mâini securea durerii
Și-a izbit, fără milă, toți pereții.
Cutremur în inimă, Floarea Vieții,
Au curs lacrimi de spirale puzderii,
Au curs tor, semințele din suspine,
Ca printr-un ochi de lumină-n zidul greu,
Soarele năvăli în bordeiul meu.
Chiar prin spărtura făcută în mine,
Ruina-mi sufletului de-atunci plină
De soare, de-a Florii Vieții lumină.

Mithra – Ciclul Solar
LXX. Iar a lui Ra luntre-n era de Aur
Iar a lui Ra luntre-n era de Aur,
Pentru El doar o zi și doar o noapte.
Pentru noi patru ere – o zi desparte.
Muguri de Aur în luna lui Faur
Zgribulitul Ra din soare ia raze,
Tori de sori ne trezesc ușor din noapte.
Ra călător, iubind pe Nil în șoapte,
Lotus Albastru se desface-n oaze.
Zeul Aton Dragobete-n iubire,
Ninge dragoste divină-n suflete
Leagă și dezleagă, destine-n neplete,
Spirite se strâng, zboară-n nemurire,
Nasc visele-n Ev de Aur, iubire,
Din viu pulsar, un quasar fericire!

Shakti – înviere din goala-i auroră
LXXI. Ca lampa lui Aladin… stropea cu înviere!
Se zămisleau din raza nălucirii?
Genunchi de Magdalena pe tori de Christ…
M-au năpădit dureri cu-al lor aer trist…
Să sorb iar cupa-n flăcări de martirii.
Sfera de pacea-n suflete-n oglindă
Și nu rămâne nimic din ce-a trecut,
Prin luceferii de dincolo de lut…
C-am șters al durerii chip, ne cuprindă!
A dimineții dulcea noastră oră…
Isus trăgând lin noptateca perdea,
Prin ea ca lampa lui Aladin fugea…
Stropea cu înviere auroră.
Din luntre, atent la dulcile-mi șoptiri,
Ra-mi deschidea spirala de fericiri…

Hathor – Un singur suflet al profeților, Aton
LXXII. Cu Ra în discu-mi luminii valsez…
Am valsat cu Ra în discu-mi luminii
Din torul de soare ca să mă-ntrupezi
Din ale vieții flori de jar din zăpezi
Din iubire prin sonetul inimii,
Am sculptat pe Kepri din al tău viu dor,
Din vise-n Oul de Aur, iubire
Din viu pulsar, un quasar fericire
Din zăpezi nori, pe Nil, prin luntrea-i ușor.
Am cântat cu Atum, sufletu-i îngân,
Îi fur un sărut și-l aprind de văd foc,
În sfere-n vortex în inimă-i fac loc
Îi culeg lacrimi să mi le-adorm la sân.
Am dansat cu Aton, spirala pură,
Ra sărută-mă, îmbată-mă gură!

Poetesa – Turnate din iubire – profetice sonete
LXXIII. Din lacrimi de zei și de profeți stoarse sonete
Lumea rea, strâmbă, în care m-am născut,
N-o mai hulesc, nici astă scurtă viață
Cum nu urăsc nici noaptea-dimineață
Din care-al științei pom zbucni-nceput…
Scap-o de viermi ce-o rod la rădăcină,
O-nobilez cu sonete pentru noi,
Îi plăsmuiești duh de curajoși eroi…
Îi zămislești un suflet de lumină.
Din inimi de aur gemene, sonet
Întreci poeme-nalte, naști frumuseți,
Stoarse din lacrimi de zei și de profeți,
Iubind pe veci, Tu, suflete de profet.
Dorința-mi trimisă-n eter de tine
Să soarbă Veșnicie chiar din mine.

Antract
Actul al II -lea
Preludiu – Corul triadic

LXXIV. Albastru Lotus
Te-aș invita, să-ți mai aduci aminte,
De primul meu boboc din viața voastră,
Eram un fir de lotus floare-albastră,
Ce-a înflorit ca spirala-n cuvinte.
Plină de viață, îți aduci aminte,
Mirosul lui și-acum răsare-n floare,
Ce soarbe clipa cea nemuritoare,
Savoarea lui o simt ca înainte.
La Început a fost un munte mare,
La două raze-n inimi aurite,
Priveau dansând spiralele-nverzite,
Din buzele Lui Ra, o sărutare.
În cub din cerc, ea ne-a urzit o floare,
Un Lotus Albastru cu vii petale!

LXXV. Boboc de unicos
Ce vreau iubire, în schimbul unui vis?!
Lucefere, te-aș lua în lumea mea,
Ori să mă încoronezi pe-ascuns în stea,
Pulsar, fericit sclav, nins din cerc promis.
În gând și-n duh sunt dragoste–n tor de foc,
Scântei din suflete-n ultimul chibrit,
De parc-aș sorbi din cub nectar sfințit,
De te doresc devin o stea-n vis pe loc.
Să luminez în spirit, ca sfântul cer,
Spirale ascult prin inimă-n secret,
Prin vise mă-ndeamn-o viață să te-aștept,
Simțind cum crești în sine un viu mister.
Ai să-mi rămâi poate o stea tor de vis,
Floarea -i boboc de unicos larg deschis.

LXXVI. Sclav fericit
Eu îmi iubesc stăpânul, el mi-e Domnul,
De dragul lui eu am plutit prin lume,
În spirit îmi răsar boboci din spume,
De-n duhul meu îmi plânge vesel somnul.
Eu îmi iubesc stăpânii, ei mi-s Pomul,
Ce iluzia-mi cu har spartă-n vreme,
În suflet mă arde floarea ce geme,
În visul meu îmi râde preatrist Omul.
Eu îmi iubesc stăpânul, el mi-e Zeul,
Ca gândul Său eu am zburat pe Lună,
Acolo-n noapte soarta mi-e mai bună,
În dorul meu se-aprinde sprinten Eul,
Din candele de Ego, etern stinse,
Sunt Sclavul fericit, cu plete ninse!

LXXVII. Eu, pacea lumii
Eu am pictat slovele-n vers şi-n sfânt cânt,
Eu am sculptat în el cu sufletul meu
Ori spiritul ce m-a spiralat din greu
Cu patos, cu savoare din sfănt cuvânt.
Eu viu îl simt ca pe un sacru balsam,
Ce veșnic vă va spirala în viu dor
Spre-a vă doini din obștescul vost surd tor.
Pace pentru lumea toată, nu doar neam!
Eu am speranța c-ai tăi preadragi urmași
De-ți este un bun destin sortit de plai
Departe de a voastră gură de rai,
Fi-vor binecuvântați, buni și uriași.
Simți, vă e din ce în ce mai greu pe-aici,
Căci semenii-au ajuns și răi și pitici?!
LXXVIII. Picătura de lumină
De ne sunt acum toate împotrivă,
De-mi miros bolile din al meu mănunchi,
Caut alinare, la tine-n genunchi,
La tine, Preasfânta mea Milostivă!
Noi ce ne-am oferit toată averea,
Dând-o spiralând celor săraci.în dar,
Rodindu-ne un tor din pustiu altar,
Ce ne-a adus lin, lin, lin mângâierea,
Fii solul nost iubit spre Cel din Slavă,
Spune-I că suntem cu toții buni și drepți,
Că-i simțim iubirea Lui adânc în piepți ,
Clocotitoare, slavă, ca o lavă.
Lin am tot cântat cu toții rugăciuni,
Toarnă-mi în credință torul de minuni!

LXXIX. Arborele cunoașterii
Spirală se-nalță din cerc spre Olimp
În tornada vieții, din cubul vrăjit,
Fractal de vlăstar din pământ plămădit
Coroană-n oglindă, tipar făr’ de timp.
Bea sevele păcii din visul albit,
Sămânța ta poartă flori din anotimp,
Pace-n romb de flori ce mai vrea un răstimp
Să soarbă din frunză, un cerc infinit.
Al dragostei sclav Îi cere adăpost,
Să râdă, să cânte-n fericit exil
Să toarne lin, OM Soare-n frunziș fragil
Arbore fălos, fără Ea n-are rost,
Fii ochii minții și dorul de-a trăi,
Iubirea dă viață și dreptul de-a fi.

LXXX. Arborele vieții
Spirală se-nalță-n muguri de Olimp
În vortexul vieții, din cercul vrăjit,
Tipar de vlăstar din pământ plămădit
Coroană-n oglindă, fractal fără timp.
Bea seva plăcerii un Zeus albit,
Sămânța ta trimite viu dor spre Olimp,
Uniți prin romb de flori ce vor un răstimp
Să guste o rază, un cer infinit.
A dragostei rază le cere-adăpost,
Să râdă, să cânte din Abstract exil
Să toarne lin OM Soare-n frunziș fragil
Arbore stufos fără ea n-are rost,
În fructul vieții, puterea de-a trăi
Iubirea dă viață și dreptul de-a fi.

LXXXI. Iubirea dă viață 
Spirală se-nalță din corzi spre Olimp
În tornada vieții, din cubul vrăjit,
Fractal de vlăstar din pământ plămădit
Coroană-n oglindă, tipar de-anotimp.
Bea sevele păcii din visul albit,
Sămânța Ta duce spirala prin timp,
Pacea-n tor de flori, ce mai vrea un răstimp
Să guste din rază, un cerc infinit.
Al dragostei Domn Îi cere adăpost,
Să râdă, să cânte-n sacrul său exil
Să toarne tiptil, Soare-n frunziș fragil
Arbore sfătos, fără El n-are rost!
Din ochii minții, plăcerea de-a trăi,
Iubirea dă viață, dă dreptul de-a fi.

LXXXII. Al dragostei sclav
Spirală se-nalță din boboc de-Olimp
În vortexul vieții, din cercul vrăjit,
Fractal de vlăstar din pământ zămislit
Coroană-n oglindă, tipar de-anotimp.
Bea sevele păcii din pulsul strunit,
Sămânța ta toarnă doru-n sacru timp,
Pacea-n tor de dor ce mai vrea un răstimp
Să soarbă din rază, un cer infinit.
Al dragostei sclav Îi cere adăpost,
Să râdă, să cânte-n fericit exil
Să soarbă senil, Soare-n prundiiș fragil
Arbore stufos, fără El n-are rost.
Din ochii minții, plăcerea de-a trăi,
Iubirea dă viață, dă dreptul de-a fi.

LXXXIII. Luna – Iubirea mă inunde!
Nu vrei sărut de stele-nrourate,
Doar să-ți simt inima în sincronie,
Cu-al eclipsei tango, ce ți-l dau ție,
Cu strop fertil și raze nestemate! 
Chiar din nimic în astă sfântă seară,
Eu luna mă cunun azi cu zenitul,
Îți nasc ce vrei, acum și infinitul,
Pot, chiar din ochii tăi, spirale-n vară!
Aș vrea să sorb din tine tot zefirul,
Ce încă-un univers azi îl mai naște,
Inundă cerul meu ce lumini paște…
Din mine vrei să guști tot elixirul.
Din valul tău iubirea mă inunde,
Prin raza mea, ce veșnic te pătrunde!

LXXXIV. Salomeea – Inundă-mă-n Iubire
Iau Ideal Intenția infimă!
Isis Inundă-mă-n Iubire iarăși,
Irișii-n iatacuri intra-vor iarăși,
Sorb Iluzii infinite-n inimă!
Inspiră Iubire ispititoare
Insomnia Imensităților, ia,
Iureș, Indra, izvorul iubirii ia,
Iar Inteligenta Iluminare !
Izul ielelor izbește Ireal!
Inundă iederile interioare,
Ia-ne Incertitudinea-n izvoare,
Iertările irizează-n Ideal!
Imaculată Icoană inimii,
Ieși Ioan, Iisus Imnul izbăvirii!

LXXXV. Lotus Templu 
Ai sărutat, Isis Soare din lună,
Nouă petale, azur de Lotus viu
Din munte-un Nufăr zămislit din pustiu
Sărutul tău, Zeiță, mi-e arvună!
Ochii-s spirale albastre-n vânt zglobiu,
Mă străpung ca veveriţa alună,
Ai sărutat Isis, Soare din lună
Nouă petale, azur de lotus viu.
Buze de lumină, zeița bună,
Sărutul tău din sonet, cu vers nurliu!
Dragostea mea …iubirea ta nebună!
Cât te iubesc ca un rondel de zurliu!
Ai sărutat Isis, Soare din lună
Nouă petale, azur de Lotus viu.

LXXXVI. Lotus Credință
Când din credință îmi fac un viu nucleu
Ce fericire îmi fulgeră-n mine
Din care iese și-n care iar vine
Fără odihnă chiar Bunul Dumnezeu.
Miros în vene glasul Său cel divin,
Prin orice fibră curge-n vii vibrații
Îi simt prezența viu în respirații,
Luminând pieptu-mi cu al Său preasenin.
Stropește tandru noii noștri suri zori
Suflă în norii ce-mi umbresc viu pulsar,
Chiar îmi zâmbește lin când din viu quasar
Ce îmi crește-n suflet culege iar flori.
Nu lasă răul iar să mă înhațe
De trist mă vede iar mă ia în brațe!

LXXXVII. Lotus Dumnezeu
Când simt iubirea o spirală-n nucleu,
Câtă-ncântare viu fulgeră-n mine,
Din care iese și-n care iar vine
Făr’ de odihnă chiar bunul Dumnezeu.
I-aud în pulsu-mi glasul din Cerc divin,
Prin orice fibră curge prin vibrații
Îl simt alături lin în respirații,
Luminând viața-mi cu al Său presenin.
Mângâie tandru noii noștri vii zori
Suflă în norii ce îmi umbresc bolta,
Viu îmi zâmbește iar când din recolta
Ce-mi crește-n suflet, miluiește iar flori.
Chiar mă îndeamnă să râd, lin iar să cânt.
Și nu de durere să fiu iar înfrânt.

LXXXVIII. Unicosul e Dumnezeu
Din Negura Gaură-mi faci sfânt nucleu
Ce bucurie iar fulgeră-n mine
Din care iese și-n care iar vine
Fără odihnă chiar Bunul Dumnezeu.
Miros în vene viers din Cubul divin,
Prin orice sferă iar curgee-n vibrații
Îi gust savoarea lin în respirații,
Luminând noaptea-mi cu al Său presenin.
Mângâie tandru iar noii mei suri zori
Suflă în norii ce-mi sporesc Negura,
Chiar îmi zâmbește lin când din Gaura
Ce îmi crește-n suflet culege iar flori.
Nu lasă Negura să mă înhațe
Soare deschide și mă ia în brațe!

LXXXIX. Eul Esența eterică
Esența eterică energie
Elipse-n Eul Etern e-n Empireu
Everest e Egoul, e eleșteu…
Erei extraterestre Entropie.
Eul Ecou eternei existențe,
Ego experiența existenței,
Eul extaz, Elixirul esenței,
Eden Eul eternei existențe.
Exilata Eva-n emancipare,
Eneida, Epopeea Elenei
Emanate-n euforia Evei,
Esop, Einstein, extatici, elevare!
Empireul e Eul extravertit,
Entropia Egoul extrovertit.

XC. Tor de suflet
Suflet spiralat din torul mic, acum
Devin Sufletul cel Mare-al grației
Legea-i gând, sunt lumina creației?
Misterul mi-l pătrund pe-al zării parfum…
Neseparabile lumini văzute,
Cu Străluciri de gând, vânt de scânteie,
Țâșniri de Tori de Duh-violacee…
Stele alb-roz-aurii, nevăzute.
Corelația de superpoziții
Până când intră-n joc conștiința Ta,
Înțelepciunea-ți e colapsarea sa.
Colapsează-n Conștiența-n poziții
Vibrează-n triluri, supercorzi prin Olimp,
Întoarcere în Păcea din sacru timp.

XCI. Simfonia tăcerii
Printr-o dulce simfonie-n vii pulsari
A mea vioară-n sacră sferă cântă.
Prin armonii, viu tor se tot avântă.
Spirale tresaltă iar printre quasari
De harfa ce din romb gingaș cuvântă,
Sonete tot stoarce crud din tăcere,
Din jale le cântă ori din plăcere,
Pân ce spirala din stea ne-o frământă.
Iau iar vioara Bunului Dumnezeu
Ce-n dans preface fecioarele-n iele
Și-n vals preface Spiralele-n stele
Torn suflet în ea din torul lui Ra zeu
Din fructul vieții strune din sfânt Fractal
Distihul și Ritm din spirale-n Portal.

XCII. Armonia tăcerii
Prin rezonanță tăcerii de pulsari
A mea chitară de dor și chin cântă.
Prin armonii din tot se tot avântă,
Sorii din duh tresaltă printre quasari.
De coarda ce din viu fruct este ruptă, 
Sunete toarce din masa-n tăcere
Din duh de vortex  ori din adiere 
Din inima de polen este suptă. 
Iau din Sămânța Bunului Dumnezeu
Ce-n dans preface fecioarele-n iele
Și-n vals preface Spiralele-n stele
Sorb spirit din ea, pirita este zeu.
Din Floarea Vieții strune din sfânt Fractal
Metafore  și Ritm din sfere-n Portal.

XCIII. Fii Surâs cald tuturor
Fii tolerant cu toți, din a ta sferă
Să poți să devii miez de necuvinte.
Fii ochi de Tornadă, mulțam fierbinte,
Dom pace să prefaci ce ți se-oferă.
Fii drăgăstos cu toţi chiar de-aprind ruguri
Vii în locaș ochi de catapetesme,
Duhu-ţi prin suflet le atinge lesne,
Steaua lui David, plesnind de mii muguri.
Fii magnet pentru toți, e-a ta menire
Soarbe sărutări în loc de revanșă,
De le dai tuturor încă o şansă…
Sufli tuturor, sincer, fericire!
Fii ca mama cu toți, de rana plânge,
Fii Surâs cald de leac florii în sânge!

XCIV. Lacrimile Lotusului  lecuiesc 
Lacrimile Lotusului  lecuiesc 
Lacrimile lunii leacul lumii lin ,
Lacrimile Luceferii lunii lin,
Leacuri Licornilor licori  lecuiesc .
Lotusul leagănă luntrea lin, lin,lin
Lotusu-i lumină leagănul lumii,
Lotusu-i Licuriciul, lampa lunii
Lotusul Lumii Luminează lin lin.
Liniștea limpezimii lor li-i leac lent,
Licuriciul lacrimilor lucitor!
Lotusu-i leac, Luceafărul lucitor,
Locuință lacustră-n luntrea logos lent.
Laudă, Lotusului-n lut… lăută!
Lacrimile licornilor… laudă!

Actul II – De Lotus Demiurgie
Scena 1 – Pacea Şarpelui

Poetesa – Din război stoarse sonete
XCV. Nu mă zvârli în război!
Te-ncoronam cu tori de slavă-n mister,
Ca o liturghie a-mpătimirii,
S-atingem sori prin furcile iubirii…
Cerșeam extaz de spirale în eter.
Dar mi-ai părut spiralând de la-nceput,
Semețu-mi geniu ca să ți se-nchine:
Tot ce fu greu am aruncat din mine.
Ca-n dragostea-ți firavă să-ncap, transmut,
Am înghețat de spaima ce mă latră,
Genunchi, coate prin tranșee mi-am tocit..
Ne zvârli în război când frații ne-au pierit?
Când pacea a-nflorit în tor de piatră,
Din ocna iubirii, gârbovit, senil,
Mă-ntomn cu greu în sine, ca-n crunt exil.

Ra – Deschizi eternitatea-n pacea ei semeață!
XCVI. Nou Ra-n spirala nemuririi!
Văd meditând; că nu-i ultima viață…
O să renasc prin spirala ce-am rodit!
Nu se încheie c-un spiralat sfârșit…!
Deschizi eternitatea-n pace-n ceață!
Sunt mai bătrân ca moartea; dinainte
Ca umbra sa să fi intrat în lume.
Ca sfera-n tor fără de timp și nume…
Am supt nepieritorul sân de sfinte,
Dă-mi gura ta petală-n sărutare:
Magicul pătrat se face tor în noi;
Perechea cea pierdută e înapoi…
De dincolo de cer e-n așteptare,
Doi sori, în zbor cad jertfă împlinirii,
Nou Ra, în zbor prin sfera nemuririi!

Poetesa-Războiul și pacea-i pe moarte
XCVII. Mi-e paradis… pieirea
Mi-a-mbătrânit războiul e pe moarte,
Doar plâns e în spirala ochilor mei?
Răspunsu e -n dorința unor femei…
Ce-a-ntinerit spirala de vii soarte;
Te războiești cu boli chinuitoare
De nu ți-aș ghici tot vicleșugul tot;
De cruzimile-ți, suavi boboci își scot.
Porți crima ca pe-o roză-n chiotoare.
Acum vrei să te scuturi chiar de rele ?
De nu te simt amic ori vrăjmaș sublim;
Iad vom preface în rai de ne iubim;
Să-ți torn sonete-n duh, pacea din stele,
Nu-mi hărăzește-n spațiu fericirea,
La piept cu tine-i paradis, pieirea.

Artistul – Pașnic mântuitor din rău;
XCVIII. Veșnic să te cânt…
Am aruncat ale Ursitei zaruri
Iar mi-ai căzut tor mântuitor din rău;
Privesc iar răsăritul ca dar al tău,
Azi toate-mi vin prin tine-n mii de haruri.
Geamănă cu lumina din Empireu,
Iubirea-i mama Mithra, pentru lume;
Cel promis, e-n opaițu-i de hume
Și-l poate-aprinde singur, el sieși zeu.
În duhul meu arde-n furișat soare,
Din haosul sorții mi te-a dezvelit
Și în orbita-ți m-ai prins, biet satelit;
Sorbindu-ți lucirea cotropitoare.
Și-n juru-ți în hora de aștri m-avânt,
Pe muzică de sfere veșnic te cânt.

Actorul – Transform toți soldații în Elene
XCIX. Floare de Lotus blând…
Nu-mi văd în tine iubirea-mi răsfrântă,
Cum, oglindit, se contemplă Narcis:
Unde roiesc nori nu-i pacea de promis
În volbură de valuri ce-n duh cântă.
Când tu, cel promis, cu dor de sirene,
Ce din spumele-ți lin plămădesc Buni Zei,
În dragostea-ți de Lotus te rogi la ei.
Transformi toți soldații din Ra-n Elene.
O ,Venus, fug să-ți cuceresc favoarea;
Îți ofer regate de Lotus, vis blând,
În sufletu-ți ocean din etern m-avânt;
Ca dogii când se logodesc cu zarea,
Din stea, din gându-mi geniu armat în tor,
Ți-aduc un inel, iubirea-mi, sonet de dor.

Poetesa – Pace-nseamnă sațiu
C. Războiul crâncen fi-va fără capăt?
Tu, vezi, aprig luptai ca să te capăt,
Cu mine…tine, cu pizma tuturor…
Roabă, te țin sclav pe tine-nvingător,
Războiul crâncen fi-va fără capăt?
Nu cruț viori ce-ți cântă osanale,
Lănci de gând, sonete bombe te pândesc,
Zi lumină unelte-mi tot iscodesc;
Pun inima, mintea în arsenale,
În dragoste nu-i odihnă, ci moarte…
Pacea-nseamnă sațiu, surâs ce minte,
Dar rana-i jar ca un sărut fierbinte:
Cel ce-ți frige inima, de departe,
Războaie ca vântul ce intră-n oase,
Cu cât mai crunt, cu-atât mai glorioase.

Scena a 2 a – Pacea Jaguarului

Ra – E rândul tău să fii a vieți floare
CI. Prefă-te-n al lui Ra ochi, Horus, Soare!
De-al vieții copac ce-nflorea val de timp
Într-un copac al Păcii se transformă
Întinde-va spirale din neformă
De Zeița măr aruncat-a-n Olimp.
Cu funii de curcubee l-am cusut
De portalul cu pace din curcubeu,
Prin al lui Eris ochi să-l inspir la greu
De-a prins, otrăvitul măr din Cer căzut.
De va veni și vremea să fug din lut…
A vieții, a iubirii luntre noi doi…
În viața ta s-a ivit măr din altoi.
Să-l prinzi, Tu, Isis, chiar de la Început!
E rândul tău să fii a Vieții Floare,
Prefă-te-n al lui Ra ochi, Horus, Soare!

Poetesa – Din Lotus albastru tu Soarele Zeu
CII. A vieţii Floare, să fie Soare!
Din Lotus albastru tu Soarele Zeu,
Aş vrea-n toru-mi căuş să mi te cuprind,
Alor Păcii petale, viu le duc jind!
Din Lotus s-a transmutat chiar Dumnezeu
Nu sta eternitatea în petale
Ci-n sensul eenergiei cu dublu sens
Un Lotus albastru strop de contrasens,
De-a vieții Floare din cerc de vestale.
Un vânt turbat din răsărit, dispare,
Iscat din noaptea minții născu haos
Nenăscuții nu se mai vor adaos,
La val călău de spirite-n teroare.
Terra ni-i ochi de arme nucleare,
Nu spaime-n duh, dorim să fie Soare!

Actorul-Marte pe moarte-n dans de Saturn
CIII. Marte-și dăltuie mormântul
Cu perle din stele prinse-n cosițe,
Omenia-mbrăcată-n pacea lunii.
În Lumea-ntristată zâmbesc nebunii,
Ochii-mi lăcrimați invocă zeițe,
Pe scena din ajna sclipesc soliste,
Mitra, Shakti, Shanti, pe Marte topesc,
Dansurile din coșmaruri ne răpesc
Pe Marte vrăjesc cu viers de altiste.
A vieții spirală se-aprinde-n nocturn,
Săgeți spiralate străpung infinit
Și-n astre prin stihuri dăltuie zenit
Iar Marte-i pe moarte în dans de Saturn.
Omenia-mbrăcată-n Pacea lunii,
În Lumea-ntristată zâmbesc iar lumii.

Poetesa – Nemurirea din florile albastre
CIV. Simt pacea cum plutește-n univers
Albastru Lotus s-a cuibărit în noi,
Miros de Dragoste plutește-n aer,
Petale torcând din unicul caier,
Floarea de Lotus, cercul pentru noi doi!
Pătrat în Cerc din florile albastre,
Picături de soare noi am tot sorbit,
Fie-ne Leacuri și mir prin asfințit,
Viu balsam să fie iubirii noastre!
Tor dublu, înmiresmat e sonetul,
Lăsând miere și lapte pe a mea gură,
Torul îți sorb, îi simt aroma pură,
Cubul dublu a invadat prezentul.
Simt pacea cum plutește în univers,
Sonet întregesc cu distih nu c-un vers!

Artistul – Omenia-mbrăcată în Pacea lunii
CV. Ascult cum valsează-n vene epopeea
De al tăcerii vers în dor se zbate
Și zboară ca gândul prin nimb de pulsar,
Lin sorb răsărituri din muze quasar,
Când tu ești încarnarea unui sonet!
Zburând cu sine în visuri holbate.
Cântarea de Pace gustă cuvinte,
A vieții floare ne-nghite-n lumină,
Steaua-n proporție sonete îmbină,
Fug tori de vise-n aduceri aminte.
Simt cum valsează-n vene epopeea
Și-mi bate-n număr de aur, fieste
În al lui Irod dans, cântând o veste,
Pe poarta-mi sărut intră Salomeea.
Omenia-mbrăcată-n Pacea lunii,
Doar Poarta-ntristată-i loc rugăciunii.

Scena a 3 a – Pacea condorului

Aton – Zeiță a păcii
CVI. Iar Cristos și iar despic oceanul
Zeița păcii cu mere de aur,
Cu nurii tăi de dulce Afrodită
Din părul tors din noapte-mi fac hlamidă
Violeți ochi atlantici, un tezaur?
Singur îți știu taina de-alint aleanul
De-n sărutări iar te prind ca-ntr-un năvod.
Ostrovului feciorelnic să-i prind rod,
Visez că-s Cristos și despic oceanul.
N-am s-alerg, să caut mărețe fapte,
Poeții sunt eroii omenirii!
Mi-ai sudat lin lanțurile iubirii:
La picioare-ți storc stihuri zi și noapte…
Să-ți cânt frumusețea mi-e chiar ispravă,
Poleita-ți spirală nalț-o-n slavă.

Ra – Revarsă-ți pacea
CVII. Eterna, Pacea, suverana Moarte…
Eu nu am fost vreodată un ucenic;
Dintru-nceput perfect maestru… Suma
Revarsă-ți pacea peste mine-acuma!
În fața mea te închini; stăpân unic!
Să-mi dai tu singur tot; ce ne desparte
Nu te mira că îți cer să nu-mi măsori,
Iubirea mea cu mai marile-ți surori:
Eterna, Pacea, suverana Moarte…
Azi chiar fericite, ele nu mai sunt
Fărâmițate-n cercuri și răzlețe:
S-au prins în geniala-ți frumusețe.
Din cub, din tor și de pe întreg pământ
Când strâng la piept inima-ți luminată,
Le-mbrățișez pe câte trele-odată…

Mut-a lui Aton soție
CVIII. Al lui Mut tânăr soare, Aton
Iubirea mea sosi lent nu ca un hoț,
Ci ca un rege-n largi porți ce s-au deschis;
Nu strecurată-n noapte din tori de vis,
Ci în lumina sacră de promis soț.
Spirale, descopăr umbrite-ncăperi
Ce zac deșarte-n mine cu obloane
Te așteptau, să-mi umpli tu, șaboane,
Dinlăuntrul vast cât lumea de plăceri…
Nu-i fericire mai mare ca chinul
Din dulcea zvârcolire să te câștig,
Ce patimă grea, mai strâns să te-nverig!
De-a-ți fi brațul, să-ți odihnești destinul…
Iar inima-mi bate în tor, cu impuls,
Trudind să-nfloresc un lanț de vrăji din puls.

Aton
CIX. Lin să respiri 
Înțelepciunea este lin să respiri
A vieții floare, prin lacrimi să zâmbești,
Și lumina să i-o sorbi , când o iubești,
Al ei mister din crucea roz de trandafiri.
Miroase-al vieții pom, ce dă știință,
Aruncă-ți privirea doar către acum,
Că-n ruga cea de pace își face drum
Unde loc-timp, nu e ci doar voință.
Acolo nu-i nici mâine, nici azi sau ieri.
Doar al Albastrei flori de Lotus fin iz
De Soare. Cu Ea, acum, doar Eu sunt tiz,
Azi din ea doar noi putem culege mieri.
Stăpâni când voi nu sunteți decât pe-acum,
Puteți din viitor a croi alt drum.

Mithra – Iubirea aduce pace
CX. Visul de pace, Ra, Curcubeu
Curcubeu e vis când din suflet iubești
Nu îți trebuie în soare, cuvinte,
Ochii viu ne vorbesc prin necuvinte,
Când pacea doar cu ochi în ochi plămădești.
Tu Suflet din Om, să zbori când dorm frumos,
De-o fi vreodată marea-n strop de șoapte
Să mă lași singur cuc, în miez de noapte,
Visând, iubite Ra, că m-alinți duios!
Visul de pace Aton, mi-l împlinești
L-ai coborât din stele prin tăcere
Floarea din Inima-mi soarbe plăcere.
Respir liniștea, speranța ce îmi ești!
Ferecă-le pe toate într-un sipet,
Pacea dintr-o stea, să o sorbim discret!

Shakti – De Tihna inimii, cu pace scaldă Pământul
CXI. Tu ești dorința lumii!
Tu ești dorința lumii de-nviere,
Din triste spirale storc tori pe obraz,
Timpul înverzit prin bocet de talaz
Ros de Albastru Lotus în tăcere
Ca pacea dusă din paradis pierdut,
Din orbita lui Venus ce scurgea timp
Topit în gaura de vierme-n Olimp
Dansa la căpătâiul Celui vândut.
Te-aștept să mă cutremuri prin stele
Din ochi, să-mi storci Calea lactee-n gândul
De Tihna sferei, cu pace scalzi Vântul
Ce miroase a cerc de viorele
Tăcerea ne sugrumă ca pe Floare,
Cu-al ei gol de viers de privighetoare!

Shanti – A înflorit măslinul
CXII. Dă-ne, pacea sufletului
La al spiralei geam a-nflorit viu tor,
Când Mithra ne-a spart lin al păcii lacăt.
Dă-ne pacea din Cerc furată-n treacăt,
Ia-ne războiul ce a-nverzit din dor!
De ciuma grea, uitată-ntr-o grădină,
Între pământ și cer de Mithra, iară!
Dă-ne al cunoașterii pom, dint vară,
Du-ne visul, sub bobul de lumină!
Revarsă spiritele bune-n seară
Războaie ofilesc roza ce ne-o dai,
Dă-ne duhul păcii dintr-un colț de rai
Pu-ne roua vieții, în primăvară!
Izvor de apă vie, ne-ncepută
Dă-ne, roza-n cruce, de-a ta,cusută!

Scena a 4 a- Pacea Vulturului

Corul zeiţelor
Mithra
CXIII. Şi-mi desfaci aripile
Atunci când geana vieții obosește,
Atunci prin pleoapa nopții zboară-n zare,
Mă las furată de-a păcii licoare,
Şi-n ochi de vis savoarea-i poposește!
Şi-mi desfaci aripile cum ursise…
Duhul în zbor mă înalţă lin pe luni
Mă fac poarta la hotarul dintre lumi,
Şi gust sărutul de dor, fierbinți vise.
Sorb lin extazul Spiralei, Abisul,
Al cărui vis chiar Eu vi-l pot tălmăci,
O altă lume-n vis, ne va…..buimăci
Dorinţi din tor viu înfloresc Promisul.
Floarea vieţii valsează prin pacea Scut,
Pacea din prezent, viitor şi trecut.

Eva
CXIV. Albastru Lotus, Floare de-nviere
Îngerul luminii, din mângâiere…
Apare şi mă poartă iar prin vise
Stropind cu pace aripile deschise…
A fost real sau numai o părere?
Trecutul şi prezentul îşi dau mâna,
Cu viitoru-n val curge pe frunte…
Lotus zburând din visele-i preacrunte
Din sluga-ți mă transformă în stăpână…
La capăt de tunel ne moare timpul,
Tot strigă mor când mai moare-o secundă…
Valuri Pax, îngemănate în undă,
Îmi scaldă-n bob de plasmă tot Olimpul.
Albastru Lotus, Floare de-nviere
Ce-a început să plouă cu tăcere…

Mut
CXV. Lotusul Pax al vieții
Mi-e dor să-mbobocesc „Flutur albastru”
Mi-e dor să-mi sculptez zbor pe-a lunii harfă,
Pe cer, din Lotus Pax stelei eşarfă
Din tor de pace-n Lotus mov măiestru!
Mi-e dor să fur Pacea din stea de zgură,
Mi-e dor să miros razele de soare,
Să le sărut de Pacea viu ne doare…
Pax,.. să ne pui doar un sărut pe gură.
Mi-e dor s-ating Lotusul mov al vieții
Şi să îl prind la chiotoarea clipei,
Mi-e dor să te mai dăruiesc aripei,
Prin tor de stea din roua tinereții.
Mi-e dor să-ți fiu mireasă, ție, Soare!
Să mă închin la razele în floare.

Isis
CXVI. Lotusul iubirii,din piramida Pax
Din ochii-ţi de duh zboară fluturele
Plutesc corzile repezi de lumină.
Aprinde curcubeie-n stea divină!
Din larvă, să îţi sporeşti misterele!
Pe-aripă azi îţi cântă lin, surd stele,
Şi dăltuiești cu-aripia pace-n fiori,
Când îți vezi nesfârșitu-n veșnicii nori.
Înșiri din plasma viselor modele.
Floare vie-n copacul de credinţă,
Sămânţa ta e Lotusul iubirii,
Din piramida Pax a nesfărșirii.
Ești flacăra din Spirit de ființă!
Săgeată spiralată în ochi aprins,
În ochi din duh îți simt Soarele nestins.

Shanti
CXVII. Aton, cu-ale științei flori vii!
Să cern petale-n poteci de amintiri,
În inimi și suflet, minte, împliniri,
Să le cioplesc din vise un alt destin.
Dascăle, cu gratitudine iar vin!
Omul prin carte din vis, taine-mparte,
Învăţătorule-s tor din tor parte…
Ce în viață, m-ai ajutat să devin!
Dascăle, mi-ai suflat un de vis, destin!
Saltul mister, din larvă în fluture,
Al ştiinţei pom lumea să-l scuture.
Ca să-l pot dărui din al tău preaplin.
M-ai inspirat să fiu Sufletul Lumii,
Al Gaiei și nu doar al națiunii.

Shakti
CXVIII. A coconului transmutare
Ne sărutam în cer p-eterna scară
In luntrea vieții un cocon zburător…
Floarea Vieții cânta Pace…ne-a fost dor
Ca zborul nost să intre iar în soartă,
Ne dansau sărutările prin poartă,
Zburau spre răsărit, sau chiar spre apus?
A vieții floare în zori de zi s-a dus,
Când Armonia dădea să răsară.
Eu am pictat în urma ei cu doruri…
Sigur mi se va întoarce-n vis curând,
De mi te-ai depărtat. Tu, cocon plângând.
Ca fluture mi te-ai întors din zboruri.
Viu am dansat într-un apus de vară,
Cu-al meu prieten, un zeu Pax, prin seară!

Poetesa
CXIX. Cu toții-n luntrea noastră
De vii în visul meu seară de seară,
Eu sunt Tu-n lumea ce Întreg reface,
Picură-mi din lună visuri de pace!
Danseză-n vis pe-acorduri de chitară.
În visul meu, de-ți faci culcuş de noapte,
Visul în doi, uni-va-ntreaga lume:
Din ocean, a talazurilor spume,
Din unicos prin dor pulsari de șoapte
Luntrea cu gemeni, pe-o stea de vis uitați,
Împerecheați din dor pentru vecie,
Sorbim sonetul viu din poezie,
În iubirea din spirale scufundați
La revărsat de sfere îmbrățișați
Cu toții-n luntrea noastră, cu toți salvați.

Scena a 5-a- Pacea Zeițelor

Corul Zeițelor
CXX. Totalitate fi-vom, suntem şi eram…
Plutesc pe marea de tori ai cerului,
Desfrunzite Stele-n lunci siderale,
Pe țărmul gol de lumi primordiale,
Ancorez corabia sufletului.
Visul cu realitatea împletesc,
Fractal de lumină, imensitate
Realitatea-i vis realitate?
Portal spre feriire-n gând iar pășesc.
Se-aprind îndrăgostiți din nesfârșit dor
Împerecheați sori, mor din dor, câte doi.
Pe unde de-Abis, veșnic sfredel spre voi.
Lumea mică Întregită,acum zbor!
Sori ruginii în stins zbor de dor din ram.
Totalitate sunt fi-voi și eram…

CXXI. Dansuri de pace fi-vom, 
La răsăritul nopții, cântă pacea,
Dansuri de pace se scriu, pe-aripi în cer
Învelit în taine… în divin mister.
Se-nalță un suflet luminând Pacea…
Tăcerea respiră Soare, Liniștea,
Noaptea sorții din povestea preasfântă,
Pulsari ce inspiră basme de nuntă…
Pe Lotus albastru, străluce o stea.
Tăceri de Luceafăr expiră-n zare
Vis de Pace la răsăritul nopții,
Zbor de iubire-n luminile sorții,
Aripi albe renasc din depărtare.
La răsăritul nopții curg aurii,
Gânduri ce trezesc prin pace, idei vii!

Aton
CXXII. De ai fi lumina
Fiindcă TE IUBESC, EU aș face orice
Îți voi dărui inima-mi, viața mea,
De ai fi lumina ori călăuza mea.
Fiindcă TE IUBESC, EU aș fi chiar orice
Fiindcă TE IUBESC, fii inima portal
Iubito, te rog intră-n esența mea
De ai fi lumina sau călăuza mea.
Fiindcă TE IUBESC, Eu fi-voi viu fractal
Fiindcă TE IUBESC, fii Spiritul portal
Iubite, te rog intră-n esența ta
De ai fi lumina sau Spirala mea.
Fiindcă TE IUBESC, fii Ochiul din fractal
Fiindcă TE IUBESC, fii torul din portal…
Fiindcă TE IUBESC, fii Cercul din fractal…

Corul zeiţelor – Mithra- Isis – Mut -Eva -Shakti
CXXIII. Ca o gură de rai
Urzim porțile raiului zăvorâte de păcate,
Spărtura Pax din groapa infernală
Ce aspiră adevăr prin spirală
Într-un vârtej inspir spirale subte.
C-un țipăt disperat de unde rupte
Simțiri sufocante să-mi țeasă -abisal,
În trup și spirit pe ochiul din portal,
Plasa iubiri-n rugul care-o arde.
Ascunde-o în suflet de sfere-n stele,
Să soarbă prin tine tor șuvoi verde,
Ca o gură de rai ce iadu-și pierde,
Buzele-ți să doarmă-n buzele mele.
Te-aştept de-o veşnicie tor din fior
Să zbori din război în plasa Pax cu dor…

Isis
CXXIV. De ai fi lumina
Fiindcă TE IUBESC, EU aș face orice
Îți voi dărui inima, viața mea,
De-as fi inima-n tor, călăuza ta.
Fiindcă TE IUBESC, EU aș fi chiar orice
Fiindcă TE IUBESC, Fii cubul din portal
Iubite, te rog intră-n esența mea
Ca să-ți fiu lumina prin spirala ta.
Fiindcă TE IUBESC, Eu fi-voi tor fractal
Fiindcă TE IUBESC, Fii Spiritul portal
Iubite, te rog intră-n esența ta
De ai fi tetraedrul, merkaba mea.
Fiindcă TE IUBESC, fii Sufletul din fractal
Fiindcă TE IUBESC, fii inima-n portal…
Fiindcă TE IUBESC, fii sfera din fractal…

Mut
CXXV. De ai fi lumina
Fiindcă TE IUBESC, EU aș face orice
Îți voi dărui inima-mi, viața mea,
De ai fi lumina-n tor, călăuza mea.
Fiindcă TE IUBESC, EU aș fi chiar orice
Fiindcă TE IUBESC, fii inima portal
De-aș fi lumina-n tor sau merkaba ta.
Iubite, te rog intră-n esența mea
Fiindcă TE IUBESC, Eu fi-voi cerc fractal
Fiindcă TE IUBESC, Spiritul meu portal
Iubite, te rog intră-n esența ta
De ai fi lumina-n tor din Spirala mea.
Fiindcă TE IUBESC, fii Torul din fractal
Fiindcă TE IUBESC, fii Cardioid portal…
Fiindcă TE IUBESC, fii Cubul din fractal…

Eva
CXXVI. Prefă-te-n al lui Horus ochi
De-a vieții luntre ce-nflorea-n lotus timp
Într-o sămânță a vieții ia formă
Întinde-ți visele peste neformă
De rădăcina Isis va urca-n Olimp.
Cu funii de curcubeu am cusut-o
De portalul Albastru din curcubeu,
Prin al gândului ochi s-o inspir la greu
De-a căzut, viu am prins-o am renăscut-o.
Și va veni vremea mea să zbor din lut…
A vieții, a iubirii luntre noi doi…
În viața ta Lotus Floare din altoi.
S-o prinzi cum te-am salvat eu la început!
E rândul tău să fii a Vieții Floare,
Prefă-te-n al lui Horus ochi, Zeu Soare!

Mithra
CXXVII. Prin al lui Horus Ochi,
fă loc Rugăciunii!
De cheia păcii în mine se zbate
Și zboară ca dorul ruga de pulsar,
Miros Proporția de tori de quasar,
Zburând doar cu sine-n portaluri plate.
Cântarea-mi de Pace zboară în Apus,
A Vieții Floare mă-nghite-n lumină,
Steaua-mi oglindește pacea divină,
Curcubeu de vise curg din Repaus.
Ascult cum valsează-n duh Rugăciunea
De-mi pune vorbelor zăvor Amurgul,
Prin dansul shaktic, aud Demiurgul,
Din poarta-mi din spirit storc Viziunea.
Omenire-mbrăcată-n Ruga lunii,
Al lui Horus Ochi, fă loc Rugăciunii!

Shakti
CXXVIII. Omenire-mbrăcată-n valul Athena
De cheia tăcerii în dor se zbate
Și zboară-n sfere ruga-n nimb de pulsar,
Miros răsărituri din muze quasar,
Zburând cu sine când pendula bate.
Cântarea-mi de Pace se contemplă-n Vis,
Al vieții Soare ne scaldă-n lumină,
Steaua oglindește raza divină,
Curcubeu de vise curg din Arthemis.
Ascult cum valsează în suflet Hera
De-mi pune vorbei zăvor iar Iunona,
Prin dansul shaktic vine Persefona
Pe poarta-mi din spirit, intră Demetra.
Omenire-mbrăcată în Athena,
Prin al lui Horus Ochi, intră Hestia!

Shanti
CXXIX. Al eternei păci vis la sânul meu
Pacea îl soarbe pe Marte și piere…
Azi, mă uit Ra la ai tăi ochi vii care
Mă absorb spiralat, cu încântare,
Simt viu în suflet, unda mângâiere…
Zbor, și pace expir al meu suspin,
Înlăuntrul meu, cât munte îmi crește
Bucuria și fericirea, marea ne-o tot sporește,
Când sânul meu spiralat mângâi lin, lin.
Spiritul, ușor prin zbor ne freamătă,
De-aș putea, o, Aton, simți viu mereu
Al eternei păci din vis la sânul meu,
Când Lotus Inima lin, viu tremură.
Dar respir prin vis de pace maternă,
Expir Albastra de Lotus paternă…

Toate zeițele
CXXX. Să bată viu al păcii vânt, înalță dorință!
M-aș înălța precum mântuitorul,
Să pot etern sufletul să îl privesc,
Că am uitat cuvântul să îl cinstesc!
Să-i cer iertare, să-mi simt Creatorul,
Să unim cerul cu pământul, prin dor,
Să-mi vizitez, din dor prin tor părinții !
Să îmi sărute fruntea, să simt sfinții.
Să vină înapoi pe-un fir nemuritor
În Suflet să îmi sădească credința,
Mă pierd în vise-n iluzii pe glie!
Cu rădăcini adânc în veșnicie!
Să bată viu al păcii vânt, e dorință!
Daţi de veste-n lume, Hristos s-a-nălțat!
Moarte nu există, Hristos a-nviatat!

Scena a 6 a – Pacea lui Shanti
Shanti – Prin Pax Întoarcere-n dor,
dincolo de loc – timp.
CXXXI. Întoarcere-n dor
Eu Universul mic zbor ușor, acum
Sunt Universul Mare-al grației
Legea e gând, lumina creației?
Misterul ce-l pătrund din zbor acum pe drum.
Neseparata lumină văzută,
Cu luciri de aur, ca o scânteie,
Cu țâșniri de gând din violacee.
Alb-rozaliu Lumină nevăzută.
Corelația superpoziției
Apune când intră-n joc conștiința,
Și -atunci apare și colapsarea sa.
Din vid în timp-spațiul apariției
Vibrează valuri, supercorzi prin Olimp,
Prin Pax Întoarcere-n tor făr de loc-timp.

Aton
CXXXII. Nou început de stea
Bem apă din izvorul făr de moarte
De duhul liniștit în nopți stelare,
Așternându-ne culcuș de nunți pale.
De oryx încălzite, doar prin șoapte,
Pe coarnele lor, nou început de stea…
Nu ne-arată zboruri ne-ncercate,
Pe coama lor, fecioare ferecate,
Ca porumbeii spre infinita stea,
Bobocii de ură, frică ridică
Dorințe de iubiri sunt împlinite.
Florile, de vrei, le vezi înflorite.
De fericire-n dragoste ludică.

Sursa făr de formă imensitate.
Raze de iubire din bunătate!

Shanti
CXXXIII. Acelaşi zbor suntem
A fi una cu Sursa-n libertate,
A te topi într-însa-n realitate.
Pacea e tor de generozitate,
Fi-va etern stors din infinitate.
Val de frică un țunami ridică
Val de lumina conștiinței pure.
Ambele pot fi trezite impure
Cu iubire-n fericire ludică.
O iubire-n inimă, ca la-nceput.
Suntem una cu Sursa-n libertate,
Topiți în eterna realitate.
Adevărul cel veșnic e renăscut,
Un singur suflet cuantic un etern zbor.
Total veșnic din nesfârșit zbor din dor.

Poetesa
CXXXIV. Misterul creației
Ființele curcubeu în mișcare
Alchimie, dorințâ, ipotezâ
Prin zborul cu a luminii viteză
Sunt Armonia din a vieții floare.
Mister cheie-n spirala conștiinței,
Libertatea-i iluminare-n zare,
Conștientizare, iluminare,
Mister cheie-n Secretul Intenției.
Eu Universul mic, devin chiar totul
Corelația, luminii văzute,
Cu spirala luminii nevăzute.
Misterul ce-l pătrund acum, e totul.
A fi una cu Sursa-n libertate,
Plămădind etern vis realitate!

Shanti
CXXXV. Misterul păcii
Când un duh omenesc trage cortina
Rămâne cu iubirea eterică.
Lumina într-o flacără veşnică,
Teafără din rătăcirea de mic Eu.
O Shakti creând o lume-n curcubeu,
Un salt mortal din abis în esenţă,
În conștiință ori în existenţă,
În suflet unitatea cu Dumnezeu.
Perechi de stinse stele ne-ncercate,
Lumina şi întunericul, perechi.
Dansează viaţa cu moartea, neperechi.
Mesaj al creaţiei fermecate.
Licorni îmblinziți de fecioare, lin -lin
Misterul păcii din stele, gustăm lin.

Poetesa
CXXXVI. Un fir de nemurire
Să schimb stihuri pe-o pereche de aur?
Pe-ai iubirii arginți îți dau sonete?
Șireată-ți cer aleanuri amanete,
Cu camătă-nchise-n avar tezaur?
Fiece slovă ce-ți scriu e mai scumpă
Ca mii de briliante din frunți regești;
Cosmonaută prin mările cerești,
Zvârl duhului etern să le irumpă…
Că poate dragostea ta mă-nşeală,
Că-i mincinoasă moneda ce-mi strecori,
Că simt ce seacă îmi sună uneori,
Sau gâdili mintea-n fadă lustruială,
Nu mă plâng ci storc verb de peste fire,
Și-un stih în dar e bob de nemurire.

Scena a 7 a – Pacea lui Aton

Shakti
CXXXVII. Pe calea Soarelui
Acolo sus, în cer, naști floarea vieții
Zeu Aton, generos suflete-ncălzești,
Boboci de pace-n portal reînflorești.
Cu raza-ți, în viu ochi al frumuseții.
Săruți lumina veșnic roditoare,
Ce-n dar ne-a dat-o chiar bunul Dumnezeu…
În duh pui dragoste, ne ajuți la greu.
Săruți prin curcubeu a vieții floare.
Lumina-ți strop de binecuvântare,
Divină – nțelepciune porți prin raze…
Deșertului însetat dai mici oaze.
În clipe triste te sorbim cu – ardoare.
Pe calea soarelui e fericirea,
Dai lumii timp, vieții rodești iubirea.

CXXXVIII. Corul – Dansul lui Shakti
Shakti (voce pe fond muzical,
joc de lumini alb-violacee, miros de trandafir)
EU SUNT zeița cu Shiva fac nuntă,
A Fericirii Alchimie vie,
A Sămânței vieții melancolie,
Prin floarea vieți și sământa sfântă .
Biblioteca existenței,magnet
Cu Sirius sfântă aliniere,
Atlantida, Lemuria-s vechi ere,
Egiptul,
Ale bibliotecii rime-n sonet.
De aste linii temporale-n aur
Vin în aceasta să scăpăm de blestem,
Fiece potențial este suprem,
Ocean de posibilități din laur !
Menirii duhului și inimii, portal.
De Adevăr, iertare, tipar, fractal.

CXXXIX. Atman Shanti (în robă galben aurie
dansând ritualic declamă pe fond muzical)
Pătrund mai adânc… detașare emoțională, compasiune,
Lipsa de judecată și perspective! Intuitiv!
Energie de fericire-n conștient colectiv!
Apare Treimea zeilor luminii, minune!
Intrați în templul perspectivelor superioare!
Activez scutul lor de lumină în jurul Sferei
Semne infinit, douăsprezece vârfuri ale Stelei,
Un portal al luminii… pace, pace, activare!
Al lui Horus ochi viu, trei flăcări Lotus ale Oazei.
Echilibru, înțelepciune și intenție dor,
Pe-al lunii argintii și auriului Soare nor
Sorb viu Roșu, Galben și Albastru Lotus al Razei!
Al Soarelui Templu de lumină, oglinzi aurii,
Spre altare de Lotuși Roșii, Galbeni și Albăstrii.

Isis
CXL. Ochiul rădăcinii 
Azi stropii de pace din cele patru stele,
Sunt ochiul rădăcinii, dorurile mamei.
Zboară stropii de fractal din oceanul Karmei
Și din semințele de duh picuri din ele…
Se cască asfințitul de undeva, din flori,
Sărută umbra ta rămasă-n oglinjoară,
Îmi răscolește stropii de dor, prima oară
Fereastra duhului roz, deschisă-i spre fiori.
Privirea ne dansează prin ploi de soarte,
De-ți văd ochii calzi prin burnițe de stele.
Intenții, Cascade, de ploi de doruri grele…
Spre a putea să-ntorc suflarea-n flori moarte,
Azi tu rămâi mirajul roz, ploaia mov de sori,
Eu îți sorb picuri de dor, pace revarsă nori.

Mithra
CXLI. Este Liber doar Aton Zeu?
Cerul sărută pământul, tor de ploi,
Pământul sărută cerul, cerc de flori.
Am închis duh să nu intre iar fiori;
Ne-a întrebat Adevărul iar pe noi:
„Acum pe unde să vă mai intru EU?”
Iubirea mea plenitudine este…
Ea dorește iar fior prin poveste…
Dacă mai există în lume Liber Zeu,
Ia iubire-n dar, nu frica, pe deplin,
Să sufle sacru timp pe spirala-n zbor,
Să soarbă tor, vis nemuritor prin dor,
De moarte gol, de pace etern tot plin.
Este Liber doar Aton Zeu, cel care
Iubește libertate prin duh, oare?

Epilog pe pământ

Actorul
CXLII. Iubirea-i leac de tămăduire…nebuniei
Cu-tine-n brațe strâng nemărginirea;
Ce-mi pasă de alții pot s-o culeagă!
Ca sfântul duh, în fărâmă e-ntreagă
Nu-ți cer credință, mi-e de-ajuns iubirea,
Urzind din haos lumea-n rătăcire
Marte umplu-o de nebunia sa;
Iubirea, cheia cu harul de-a visa…
Chiar i-e unic leac de tămăduire,
Din aura din aur a iubirii,
Privirile-mi aprinse sorb cer în doi
Tu ocean, umbre de-ngheț pui între noi;
De cum ne topi cuptorul iubirii.
Te transmut în mine când pleoape s-aștern,
Alcătuit-aievea din tot etern.

Artistul
CXLIII. Tu, cel Promis, sorbi porumbelul din rău?
Tu, cei Promis, creezi infinite, picturi qualia,
Din al Valorilor Parfum, valuri de rău, de război?
Pictezi, dansezi, cânți aria vânătorii din zăvoi,
Sau Simfonia, câmpul unificat, Conștiința?
Miros plăcerea și durerea Liniștii din Tine,
Pictez Pacea, adevărul pur cosmic, matematic
Al existenței, esența, Oceanul cel dinamic.
Câmp viu sau cel mort, cel veșnic neseparat de mine?
Cânt picătura-mi Ocean din tine, eternul fractal,
Pipăi Simfonia harfei cosmice, inteligentă,
Tonuri licăriri vibrante, văd gândire absentă,
Reverberează, Oceanul tău veșnic universal.
Conștientizare abstractă, gust Pacea Samadhi
Sunt conștiință pură unificată, Samadhi.

Poetesa
CXLIV. Nu-mi ascut colții…
Nu-mi ascut colții să-mi sfâșii-asupritorii!
Unde-ai văzut tu leul vânând poame?
Cu-mbătătoarea-i sevă s-aline sacră foame,
Poetul sare lacom asupra-naltei glorii.
Am alergat-o-n golul lumii voastre,
Viu m-am bătut cu șerpii doar pentru ea.
Dar când s-o prind, în cale-mi ieși muza mea!
Am fugărit-o prin războaie, dezastre.
Ea m-a vânat cu ochii, zâmbitoare,
Și lesnicioasă pradă-ți cad în genunchi;
Tandra-ți cruzime pătrunză-mă-n rărunchi:
Inima sfâșie-mi, nu-i muritoare!
Stihurilor mele suflu destine,
Din nobila lor plasmă să sorbi prin mine.

Corul artiștilor
CXLV. Șalom, plasmatic vis șalom, Vortex șalom!
Șapte șerpi a plasmei știință șoptesc…
Șakti plasmatice șoapte șablonează,
Șiva a plasmei știință lin schițează.
Șase șopârle prin plasmă șâsâiesc,
Șugubețe șah plasmatic șopârlesc,
Șanti șahiști din plasmă șantajează,
Șireți,… șalom plasmatic șablonează
Șerpii plasmatici-n șezătoare șoptesc:
Plasmatic val al vieților voastre,
Vălurind, vuind ori șoptind venii…
Valsând, plasmatice Vise viorii…
Vârtejul, Vânturile vieții voastre..
Șacali șalom, din plasmă Șoimii șalom!
Șalom, plasmatic șalom, Vortex șalom!

Epilog în cer

Mithra
CXLVI. Ce-aștept e pacea, mai scump ca o izbândă
Spirit nu-mi lâncezește, cum nu doarme
Arcul, în sine vibrând, nemișcat.
Lung ajun de luptă, eroic, încordat;
Dragostea-mi trează, un priveghi de arme,
Ce-aștept e pacea, mai scump ca o izbândă,
Nu brută-ncoronare-n sânge aprins;
Vis de-ngemănare de genii, ne-nvins…
Dincolo de plăcere, pândesc dobânda,
Râvnesc averea, nu a nemuririi;
Bunătate, avutul o nălucă,
Cu clipa-n zbor, de râpă să ne-o ducă
Pacea șterge războiul de lut al firii:
Dăinuiască de-a pururi roditoare,
Îi altoiesc iubirea gânditoare.

Isis
CXLVII. Pe aripi de iubire
Pe ritm de Salomee, dansează Epopeea,
Cu zâmbet de Irod, prin plete și tenul măsliniu
Pomului din floarea vieții, Soarelui auriu,
Din ochi de Penelopă-n cerc deapănă Odiseea,
Chiar de vremea grea va trece și peste trupul ei,
Ea ne va rămâne în suflet, la fel de frumoasă,
Tot cântându-i romanțe cu dor și lira-i spumoasă.
Privindu-și iubitul Aton prin ochii de zei,
Mătasea ei de doruri cercuri din raza lunii,
Ce o îmbracă strâns ca o străvezie mănușă,
Coapse, brațe-n spirale din cercul de păpuşă,
Ca două mere de diamant, sculptează sânii.
Cu unduiri de șarpe o-ncolăcesc cu parfum
De iubire.. .Pace prorocește nu aripi de scrum.
Shakti
CXLVIII. Pe Aripă de Iubire
Oceanul dorului pasional ce ne cuprinde
Prin valurile de gând răsucite de vânt, ușor…
Privirile se-ntrepătrund printr-un vulcanic dor!
În jăraticul străveziu dorința se aprinde.
Cu-atingeri spiralate de sărutări briliante,
O floare a vieții tu mi-ai agățat în viul dor!
Senzații dulci de aripi ni se deschid din pacea tor.
Spiralele iubirii ni se-nvârt prin diamante,
O, Tu, Lotus al lumii! Prea mult noi doi ne-am mai dorit!
Trubadurul spiralei din fructul vieții-n cerc ne cânți
Ochiul de vis, sămânța Soarelui spiralat o simți!
Mi-ai cusut de iubire aripa, gând din dor ivit!
Mi-ai hărăzit iubire, aripi de etern unicos!
Copacul vieții să-nfloare, semințele duios!

Shanti
CXLIX. Iubire, desfăţi aripile!
De aripa iubirii oboseşte,
Atunci din pleoapa nopţii zboară-n zare,
Pacea furată de a somnului licoare,
Şi-n ochi de vis savoarea-i poposeşte!
Şi-mi desfac aripile cum ursise…
Pace-n zbor ne transmută în pline luni
Ne zbatem viu la hotarul dintre lumi,
Şi gustăm unduiri lin, fierbinți vise.
Sorbim extazul Spiralei, Abisul,
Al cărui roz vis chiar vi-l pot tălmăci,
O nouă lume viu ne va…străluci
Dorinţi din tor iar înfloresc Promisul.
Floarea Vieţii plutește prin visul Scut,
Pace-n prezent, viitor și în trecut.

Hathor
CL. Dorinţă de pace
Ca să-mi îndeplinesc instant dorinţa
De pace, din cerc s-o transmut în crez.
Renasc, vibrând prin ea ca să durez…
Simte c-o port în duh…toată fiinţa.
Sufletul meu zboară din cub prin transă
Dând vieţii pacea tor din univers,
Chemându-ne s-o ţesem toţi prin vers.
Pacea eternă ni-i urzita şansă…
Aton picură-n suflet împlinire
Litere clipe-n spirală zburând,
Din a vieţii toamnă, pace ne cânţi, blând.
Nu doar serenade de iubire.
Shanti Fericită, Veselă cânţi,
În Torul păcii veșnic ne frămânţi.

Eva
CLI. Prin spiralat amor
Oceanul de viu dor, pasional ce ne inundă
Prin valurile-n cercuri răsucite de vânt de dor…
Inimile ni se-ntrepătrund prin spiralat amor!
Din muladara-n tor, șarpe ni se-aprinde-n undă.
Cu-atingeri spiralate de sărutări plasmatice,
Cu-o floare a vieții prin fructu-i tu mi-ai pus viu zăvor!
Senzații dulci de aripi se desprind din ferecat tor.
Spiralele din șerpi, ce ni se învârt sălbatice…
O, Tu, Lotus al lumii! Prea mult noi doi ne-am mai dorit!
Ochi de spirală din sferă, al vieții-n cerc fruct, dans
Al vieții Grăunte-n Soare spiralat contradans,
Mi-ai cusut de dragoste aripa, dor din cub ivit!
Mi-ai dăruit iubire, doruri din plasma unicos!
Copacul vieții ne înfloare semințele, din os!

Mut
CLII. „Du-mă, fericire, în sus,
și izbește-mi tâmpla de stele”
De ce doar Ra pe tine însuți te iubești?
E zacon frumusețea să o adori oriunde.
Oglinzi și ochi întreabă, și chiar îți vor răspunde
Că prinț al frumuseții, pur arhetip, tu eşti.
Cum, geamănă, ți-s du-mă-n lăuntrică splendoare
Eter arzând de taine, fericire și simțiri
Ai luat în lume locul pierdutei nemuriri…
Tu, înalță starea-mi cub, a sferei muritoare,
Tu fericire, aripa-ți-nalță, arsă Phoenix din scrum,
Sonete cad stoarse raze din sufletele noastre;
și, sorbită viu de tine, urca-voi poate-n astre!
Izbește-mi tâmpla de stele, Ra fă-mă tor fum,
Arzându-ne rădăcina aur, războaielor întregi,
Tu-n zboru-ți, din a Vieții Floare, tor de pace culegi

Eva-Ţi-e dat să-ți zvârli lumina prin stihuri
CLIII. Te-mbracă buna vestire-n sacra ei armură!
Ţi-e dat să-ți zvârli lumina prin stihuri de sonete;
Săgeți ochi răi, pizmași la splendida-ți risipă?
Ce sufletu-ți smulge cu-o zbatere de clipă,
Dar tu rămâi cel promis, preaslăvit de fete.
Ţi-aruncă-n spate, Aton, mii crime neiertate,
Voind să te-nnegrească, o clică profitoare
Asemeni celor care, ca să se uite-n soare,
Pe ochii lor veninoși pun cioburi afumate;
Domesticești războiul, pui măririle-n fiare,
Strunești în voie Răul supus puterii tale,
Pictezi viu cu ale tale culori spectrale
A sufletelor cușcă, Pace steaua ta are,
Din zestrea tor de haruri nimic nu ni se fură,
Te-mbracă buna vestire-n sacra ei armură.

Shakti – de te strâmbă lumea, te vezi în mine drept
CLIV. Adumbrită frumusețe de războaie ne perindă
Să nu crezi că sonetu-mi e numai vicleșuguri,
Dulci mreje de cub, capcane de tor zâmbet și uimire.
S-amestecă tot cerul, setos de zămislire.
În fructul vieții, tainic, nebănuit în muguri.
N-ai teamă, nu ne este iubire egotică:
Călcăm noi doi vreun zacon al inimii-n picioare?
Încât ce nu-i încape în matriță o doare…
Căci dragostea în lume e-așa de mititică!
Rămânem goi de-o taină izvor pur al tăcerii,
Adumbrită frumusețe de războaie ne perindă.
Sunt tor de credincioasă și magică oglindă;
Stai cu mine pururi în stors sonet al plăcerii.
Te arăt mereu bun spirit, frumos și înţelept,
Chiar de te strâmbă lumea, te vezi în mine drept.

Corul zeiţelor
Isis
CLV. Tată Aton, cu Pace ne inundă!
Eu te ador, cu fiece secundă!
De razele emană-n vânt mireasmă,
Prin boabele de plasmă în agheasmă,
Tată Aton, cu Pace ne inundă!
Eu te doresc, cu fiecare oră!
Corola de minuni e înflorită
Cântă Lumea prin Isis, însorită…
Sonet de Curcubeu cu Pacea-n horă.
Eu te iubesc, cu fiecare clipă!
Prin a lui Ra ochi înfrunzește Cerul
Și Duhul îmi desfulgeră Misterul
Raza de Creator, face risipă!
De Pacea înflorește, elevată,
A sufletului oază e salvată!

Mithra
CLVI. Ființele curcubeu știu 
Alchimie conștientă, Intenție, ipoteză,
Transformarea vibrației-n zbor cu a luminii viteză
Armonie de emoții, bătăi ale vieții floare.
Mister cheie-n spirala conștiinței, chiar Intenția,
Libertatea-i iluminare, Înțelepciunea-i mare,
Conștientizare, sorb Semințe de iluminare,
Iubite Om, nu uita, Secretul pură Intenția.
Eu Universul mic, Universul Mare al grației
Corelația, neseparabilei lumini văzute,
Cu Dorul de Trandafir, vis al luminii nevăzute.
Misterul ce-l pătrund acum, e chiar legea creației.
A fi una cu Sursa, te simți etern în libertate,
A te topi într-însa, plămădind pace-n realitate.

Shanti
CLVII. Sufletul micuț, zbor – tor ușor
Sufletul micuț, zbor – tor ușor, chiar acum
Devin Sufletul Mare-al grației
Legea-i gând… lumina creației?
Misterul ce-l pătrund pe-al zării suflet parfum…
Neseparabile luminițe văzute,
Cu Străluciri – gând, vânt de scânteie,
De țâșniri – gând, Duh-violacee…
Ceață alb-roz-aurie, de Dor nevăzute.
Corelația superpoziției val loc – timp,
Până când intră-n joc conștiința Ta,
Înțelepciunea-ți… colapsarea sa.
Conștiința colapsează din gol în viu timp.
Vibrează triluri, valuri, supercorzi prin Olimp,
Întoarcere-n al Păcii duh, Spirala-n tor loc-timp.

Shakti
CLVIII. Frăție, prin al lui Cuvânt!
Lumea asta-i vis din veșnicul nesfârșit,
Demiurgia a creat, cu duhu-i sfânt,
Planeta albastră cu-al el duh blând, Pământ
Demiurgul Și-o iubește viu, infinit!
Prin Duhul sfânt să trăiască împreună!
Creat-a Omul, să trăiască-n voia lui,
Cu credință sub Scutul-Duh al Domnului.
Demiurgu-și simte Totul când tună!
Omul orbit de rău, uită că-i Demiurg
Ca îngerul decăzut arde, pârjolește
Dar se jură că-i înger sfânt… iubește,
Se-mbracă-n Tor foc și pară, fulgere-i curg!
V-a face El lumină, Pace pe Pământ,
Să se-aștearnă Frăția, prin al lui Cuvânt!

Corul zeiţelor Mithra – Shakti Frăţia-i copacul vieții
CLIX. Frăţia dar ceresc
Frăția dar ceresc făr’ de asemănare,
Un scut în vremuri de restriște, e de-ajutor,
Unde nu-ncape dușmănia, ci doar mult dor.
Fortăreață de neînvins, iubirea-i mare!
De-i rupi vreun ram fi-vei pedepsit de toți frații!
Frăţia-i copacul vieții, călit prin ploi,
Ce-și ramifică puterea de-i prinsă-n nevoi.
E crucea-n pătratul magic al Florii vieții
E-a Universului lege de pe-acest pământ,
E-al mamei glas, duios și plin de împăcare,
E storsul mir din lacrimile-i iertătoare,
Să viețuim, ca frații, în pașnic așezământ!
E ramul dârz al mamei pe care-ți clădești vis,
E umărul de visul…drumul ți-a fost închis!

Aton- Kepri- Ra- Atun
CLX. Frăţie-ar fi, nu-mpărăţii funeste…
De-a fost în lume-aievea ev ferice,
Ar prea putea din nou să ne tot fie,
Căci orice lucru îngropat învie,
Iar spirala, se-ntoarce la matrice.
Cu multă perfidie neagă-aceste
Zmeul deşi Atotputernic Domnul
Schimba-s-ar în rai, plăcere Pământul!
Frăţie-ar fi, nu-mpărăţii funeste.
Iubirea oarbă-ar căpăta vedere,
Crug adorat de noi ce se mlădie,
O zice şi-un dor comun ne-o scrie.
Iar ignoranţa sub ştiinţă-ar piere”
De-ar dispărea «al meu» «al tău» ce este
Pus grea miză acum la mare cinste.

Corul zeiţelor, Mithra- Isis -Eva –Shakti
Mithra
CLXI. Prefă-te-n al lui Horus ochi, Ra, Soare!
De-a vieții Floare ce-nflorea-n val de timp
În Pom al înțelepciunii ia formă,
Întinde-va coroana din neformă,
De Zeița măr arunca-va din Olimp.
Cu funii de curcubeie eu l-am cusut
De portalul cu pace din curcubeu,
Prin al lui Eris ochi să-l inspir la greu
De-a prins, otrăvitul măr din Cer căzut.
De va veni și vremea mea să cad din cerc…
A vieții, a spiralei floare, noi doi…
În viața ta Floarea Lotus din altoi.
S-o prinzi, Tu, Isis, din al tău Semicerc!
E rândul tău să fii a Vieți Floare,
Prefă-te-n al lui Ra ochi, Horus, Soare!

Isis
CLXII. Din al lui Ra Ochi, sonet zămislesc
Al vieții copac pe-al mamei vechi ram
Frunza și-a vieții floare viu legăna,
Fruntea plină de griji din dor depăna,
Din al Mamei sân…zbor nou respiram.
Copacul viu râdea… fiu preacuminte,
A Vieții Floare sorbea cerc lumină,
Floarea-i ni-i ultima stea – tor, divină,
Din ea stoarcem mii aduceri aminte…
Ascult cum valsează-n sfânt cub sonetul
Cum din floare iar îi suflă duh Aton,
Coroana sfântă-i luntrea lui Amon,
Steaua din duhu-mi inspiră sufletul.
Isis și Horus poem nou prorocesc…
Din al lui Ra Ochi, sonet viu zămislesc.

Eva
CLXIII. Isis și Horus poem vis prorocesc
A vieții luntre pe-al mamei vechi râu
Frunza și-a vieții floare viu legăna,
Fruntea plină de griji din dor depăna,
Din al Mamei sân…sorb nou pârâu…
Al Vieții Pom râdea… tor preacuminte,
A Vieții Floare sorbea cerc lumină,
Frunza-i ni-i ultima stea rădăcină,
Din ea stoarcem vii sonete aminte…
Ascult cum valsează-n sfânt tor sonetul,
Cum prin frunze iar îi suflă duh Aton,
Coroana sfântă-n luntrea lui Amon,
Muza din spirit inspiră poetul.
Isis și Horus poem vis prorocesc…
Din al lui Ra Ochi, sonet viu plămădesc.

Shakti
CLXIV. Aton încarnarea celui mai viu sonet
Când tu eşti încarnarea celui mai viu sonet!
Îți scriu sonete… râvna furnică și deșartă,
Nu te-a făcut natura; ci, în suprema-i artă,
Chiar Cel Etern te scrie cu pană de poet.
Ce-adânc rimează-ți ochii cu verde vânt de vară,
Iar buzele sunt rimă suavei aurori,
Viu-n carnea cu lumina ca gemene surori…
Iar duhul, curcubeie de foc, făr’ de povară,
Cum se mlădie versul pe-orbită, răsare
Un vis de frumusețe, să lege-n armonii,
Ies brațe-ngemănate ca două melodii:
Nemuritoare strofă a inimii, din floare.
Larg unicos de slavă în tine-nchizi și iei
Cu profetice stoarse sonete când închei.

Postludiu
Autorul
CLXV. Ţi-am zămislit începuturi
Din alba Râpă torc începuturi
Dintr-o negură şi-un soare-n sclipiri,
Totul în sine e cânt de trăiri.
Când în inimă roiuri de fluturi
Pe-ale duhului ape valsează
Al tău spirit nou, plin de avânt,
Când transmută-n cercul din alt vânt.
Prin vortex de spirale dansează.
Am zămislit o altfel de lume
Prin dor romb trezită-n tor univers,
Negre perle sub zâmbet nasc vers.
Unde nu scriu sonete ci glume.
Dorința-n artere ochi mă umple
Bucuria-mi sculptează în tâmple!

CLXVI. Al rugii dor
Rugă să poţi învinge oriunde,
Oricând, eşti os din os de Dumnezeu,
Putând să creezi orice poftești, la greu.
Mereu guști dorinţele fecunde.
Simt că începi zbor de viaţă rouă
Pe lume să nu fie niciun război,
Menită să strecor pacea prin voi,
Expir în loc de ciumă, pace vouă.
Un nou destin ne scoate din dureri
Ne dă cu dărnicie noi puteri,
Prin care să zâmbească alte veri.
Iar din dureri, prin transă, vii plăceri.
E vremea să schimbăm, alt viitor,
Pacea s-o sorbim cu al crucii dor.

CLXVII. Din dorința prețioasă
La-nceput mi s-a dat intenție
Din dorința cea mai prețioasă
Tot simțind-o vă cânt norocoasă,
Plimb energia prin atenție…
Şi sorb iar ere-n vortex spiralat
Printr-un gând optimist din verziu,
Din cub renasc chiar eu, torul viu!
Un nou vis din tornadă inspirat.
M-am văzut la-nceput, dar deodată
Am uitat că eu sunt strop din Abis
Chiar dacă acum trăiesc într-un vis.
Doream menirea-mi de pace să poată
Să urce pe-a ţelului spirală
Din soare, a Florii Vieții petală!

CLXVIII. Spiralând dor
Spiralate porţi binecuvântate,
Dansante clipe ce m-aţi însoţit
Simt cum mă conduceţi către însorit
De când sufletul tor un alt puls bate
Stropi albi de timp, cerc de slavă vouă
Căci nu vă temeţi de în nimb pieriţi
Când prin porţi de spirale voi sortiţi
Existenţei mele Sămânţă nouă!
Din a mea floare-n cercuri culeg rouă.
Aţi priceput că nu-s stropul cel finit
Ci o spirală din dorul infinit
O sferă spiralând prin timp mă plouă,
Să pot gusta iar anii înverziţi
S-ofer iubire din zorii înfloriţi.

CLXIX. Dorinţă de pace
Ca să-mi îndeplinesc instant dorinţa
De pace, din cerc s-o transmut în crez.
Renasc, vibrând prin ea ca să durez…
Simte c-o port în duh…toată fiinţa.
Sufletul meu zboară din cub prin transă
Dând vieţii pacea tor din univers,
Chemându-ne s-o ţesem toţi prin vers.
Pacea eternă ni-i urzita şansă…
Toamnă picură-n suflet împlinire
Litere clipe-n spirală zburând,
Din a vieţii toamnă, pace ne cânţi, blând.
Nu doar serenade de iubire.
Terră Fericită, Veselă cânţi,
În Torul păcii veşnic ne frămânţi.

CLXX. Albă Spirală
Ne fie veşnic Floare preacurată
Iar sufletul îi fie iluminat,
După ce timpu-i, mort viu, l-am înhumat,
Fiinţa ei fi-va purificată!
Spiritul fi-va etern în lumină,
Fără să simtă că s-a întunecat,
Soarele ce-n gaură e îngropat
Florii vieţii îi ţese rădăcină.
Ne fie Sămânţa-i mereu ghidul
Spre un copac nou din alt nou Univers
Al cărui tor îl simţim în orice vers
Hai, ieşi prin Sine, Tu Eşti Labirintul!
Tocmai când credeai că Pomu-i s-a gătat,
Ra, prin tor, albă Spirală i-a suflat.

CLXXI. Unicosul e Dumnezeu
Venus cu Soare-n inimi, ochi respirând!
Zbor sublim… nu pot să cad din infinit.
Sufletu-mi făr’ de timp prin veșnicie.
A vieții Floare-n statornicie
Sămânța-i din romboid nemărginit.
Sufletul meu în acest cub captiv
Zburând în nopți prin vis, din colivie
Nu ştie să piară, e stea solie
Ce poartă-n cerc tor din realul naiv.
Sorb din sfera eternă dulce veste,
Din spiralat vis dansez şi cânt, cu dor
Prin al meu prezent, trecut sau viitor,
Spre sursa unde timp şi loc nu este.
Am sorbit din Sunetul creator viu gând,
Venus cu Soare-n inimi, ochi respirând!

CLXXII. Infinit de Fericire
Zâmbind că viaţa mea nu se mai teme
În bătătura soartei mele singură joc,
V-am pus, pe rând, tristeţile pe viu foc.
Ce liniște e-n jur de la o vreme !…
Îmi simt fiinţa plină de lumină
Lin subjugată de-un sublim extaz
Sufletul meu ţinându-mi-l mereu treaz.
De care a mea inimă e plină,
Vă-ntâmpină cu vise de iubire.
Priviți! Nepământeana fericire
Gustaţi din ea, din cupe de-mplinire
Di-o să simţiţi că sunteţi în unire.
Superbă primăvară zburdă-n mine,
Musteşte-n fericirea ce tot vine!

CLXXIII. Stea fi-voi 
Stea voi fi, menire, să te sorb prin viers
Dintr-un zbor prin care am plutit spre ţel
Simţind că odată vom cânta cu zel.
Căci întreaga-mi viaţă a avut viu sens
Să-ţi sorb splendoarea ce o înţeleg.
Stea voi fi, Visare, să valsez prin cer,
Trăind azi un mâine ce n-a fost mister
Lotus sărutare era un întreg.
Să visez în iarba verde, printre flori,
Seminţele vieţii, quasar viu pulsar,
Stea voi fi, Iubire, să miros cu har
Retrăind cu patos bucurii din zori.
Ai fost pentru mine cel mai splendid vis
Stea voi fi, SPERANŢĂ, să-mi vii, cel promis…

CLXXIV. Lumina sfântă din Munte
Dincolo de-a timpului curgere și-a zeilor cugetare,
E Muntele cel Viu și Veșnic, din care veșnic, viu curg toate,
Totul și nimicul sunt a Sa suflare cu miros ce poate
Să ființeze toate cele din a ochilor reflectare.
Golul și plinul sunt mâinile Sale, le simt etern, pe toate
Mișcarea și nemișcarea sunt picioarele Sale, din totul
Nicăieri și peste tot e mijlocul Său, aud, miros totul
Iar chipul Său este Lumina din Munte, le văd veșnic pe toate.
Precum fulgerul naște lumina și din lumină tunetul,
Nimic nu este făptuit fără de lumină, le-o dăruie tuturor,
Prinde viață și ia făptură tot ce vine din lumina lor.
Focul ce se revarsă, așa e și al omului gând, scutul.
El trece în vorba omului, apoi în fapta sa ca gândul,
Lumina Muntelui este gândul său, sfântul gând ca sărutul.

CLXXV. Ia Tu aminte
Cea mai de preț cetate din lumi neștiute-n veșnic obscur
Lumina prinde Viața prin cuvânt, voința Vieții Muntelui.
E dorința din inima sa, Conul intenției omului
Aprinde focul prin care se făptuiesc toate cele din jur.
A Muntelui Putere-ncepe cu vorba nerostită, un bulb
Ce-ncolțește, nici nu se vede când prinde suflare de viață.
Pământul e cel ce-i dă hrană, apa îi dă vigoare și viață.
Lumina seminței e cea care o ridică, voința bulb.
Ia seama la gândul cel rău, ferește-te viu de el…. pe viață,
Ca de fulger, lasă-l să se ducă precum a venit, în gheață,
De deșarte vorbe, de neadevăr; suflă spiritu-n ceață,
Căci te-ndeamnă la lucruri nefireşti, ferește-te viu, pe viață!
Ca pulberea Muntelui ce-ți acoperă ochii, ești în ceață.
Ca plasa păianjen pentru sufletul seminței, viu de viață.

CLXXVI. Stea în Sine
Fântână-adâncă-n mine-i poezia
Ascund steaua-n apa-i cetină-n cleștar,
Pe care când o beau prind iară viu har
De-i simt vibrând în mine armonia.
Prin codrul secular ce o-nconjoară
Colind și sunt nespus de fericită
Când reușesc să mă simt iar iubită
Cântecul ei i-l ştiu pe dinafară.
Din piept o soarbe lin pacea stelară,
O mângâie ca pe un preadrag iubit
De-ntregul trup mi-l simt iar întinerit
De-a poeziei dulce primăvară.
Superbă primăvară zburdă-n mine!
Străluce-n Florea Lotus, stea din Sine!

CLXXVII. Dor viu
Un vis e-albastrul de Floarea din trecut
Din care Unitatea îmi zâmbește !…
De fără milă soarta o-nvecheşte
Dând timpului pământescul tribut.
Văd anii care-au trecut cu dor în zbor,
Sculptați adânc în firul suferinței
Totalitatea-i dor al ființei,
Ce-n suflet s-a cuibărit ușor, ușor.
De-a fost întreaga viață un zâmbet trist
Ne-a mutilat c-o nefirească ură
Frumosul Florii prin a sa ruptură,
Sădind în suflet un dor viu de altist.
Dorul de Soare mă face să oftez,
Dar sper din dor că-ntr-un nou destin vibrez?!…

CLXXVIII. Albastră Lotus demiurgie
Un Unicos de patimi adânc pus sub zăvor:
Din fiece silabă fac un Lotus de dor..
Poemu-n orice vorbă ascunde o magie.
De-aș strecura prin vene dragostea ca noianul,
Nu face cât o rimă în care m-am răsfrânt…
Iar tainele luminii le-ncui într-un cuvânt.
De eşti poet, o perlă-ți dezvăluie oceanul.
Nu trâmbițe de slavă, de dragoste țimbale,
Ci simfonia lumii în scoica de sonet,
Cu inima plecată Aton s-asculți discret…
Misterul unui Lotus în vers prins ca-n zăbale.
Pentru că-s Penelopa, le torc ca-n Odisee,
Citindu-le, tu simți dans aprig, de Salomee…

CLXXIX. Pe ritmuri de Salomee
Pe ritmuri de Salomee, se naște iar Mesia,
Cu zâmbet spre Mitra, din stea reflectă măsliniu
Conul de brad al vieții Ou, Soarelui nou auriu,
Din ochi de Spiralată stea, deapănă Odiseea,
Mătasea ei de haruri-n sfere din raza lumii,
Ce o îmbracă strâns ca o străvezie mănușă,
Coapse, brațe-n spirale de zglobie păpușă,
Ca două mere de diamant, sculptează sânii.
Moașa stelei din iesle, pruncul ce-a atins brațul ei,
Iisus pe brațe î-oglindește, o Lotus albastră,
Cântându-i colinde cu viers de pasăre măiastră,
Moașa stelei din staul, vede prin ochiul de zei.
Ne-ai oglindit Iubire Mitra, un pașnic Unicos!
Copacul vieții ne-nfloare, din semințele-ți duios!

CLXXX. Al lui Ra ochi
Cât de viu și cât mă frământă zorii,
De simt viața din Lumină pulsând
Biointernet al meu suflet şi gând.
Îmi zboară-n tor de spirale, ca norii.
Face prezent din viitor sau trecut.
Este peste tot şi e plin de avânt
Ca fulgeru-n inima-i să pot să cânt.
Stropi de viață din al Porţii sărut.
Biointernet, a Indrei privire,
Tot ce este viu se uneşte prin el
Internetul a fost al armatei ţel
Ce-a adus științei nouă-mplinire.
A studiat știința scriptura?
Tehnologia imită natura!

CLXXXI. Strop de infinit
Blând fulg de tor!… mi te-ai schimbat deodată
Mi-ai oferit sublime vii petale
De pe-ale crucii roze dulci, astrale
Floare din romb…fii binecuvântată !
Lumina sfântă, oval, ne-nconjoar
Ne valsează cristalele, tumultos,
Sorbi icosaedru din viu luminos,
Când sufletu-ţi de cuvânt se-nfioară !
Ca magia-n sunete să nu piară
Din vraja iernii mov cristale inspir,
Din stropi tetraedre de gheață respir,
Fiece fulg e-un fractal stors din vară
Tipar ce-mi spune: cum e sus e si jos,
Îți semăn, oglindă , Eu sunt unicos!

Corul Merkhaba

CLXXXI.Luna -Isis
I. Cine m-a-nvățat pe mine?
Și cine m-a-nvățat pe mine
Să mă îmbăt cu al tău vis,
De-adâncul ochiului deschis,
Să nasc iar versuri pentru tine?
Și cine m-a-nvățat pe mine
Pe-adâncul ochilor senini,
Ca să dansez cu tori lumini,
Să recit versuri pentru tine?
Eu nu știu cine tu te crezi,
Cu plânsul sau cu al tău zâmbet,
De astăzi, nu-mi mai fugi din suflet!
Iar îți dau undă să mă vezi!
Să-mi săruți inima ce doare,
Să-mi pui în ochi raze de soare!

Soarele – Aton
CLXXXII. Cine ești tu?
Cine ești tu, și cum de poți,
Să-mi tulburi apa cea albastră,
Să mă scoți noaptea pe fereastră?
Prin sufletul meu să înoți?
Cine ești tu, cum îndrăznești
Să stai mereu la mine-n sân,
De parcă tu mi-ai fi stăpân?
Prin visuri tot îmi scormonești!
Și cum de mă iubești în vis?
Faci totul numai cum vrei tu,
Iar eu nu pot să mai spun „nu”.
De parcă eu ți-aș fi permis…

Cine ești tu, și cum de știi
Când te doresc prin vis să-mi vii?

Isis- Luna
CLXXXIII. Ca o nălucă
Îmi ești minune, singura iubire
Ce m-a făcut să intru-n transă
Viața mi-a mai dăruit o șansă.
Pe-a ochilor stelară strălucire!
Din neant ai apărut ca o nălucă
Ai vibrat tiptil alăturea de mine!
Timpul îmi părea să se termine!
M-am uitat la chipul tău… năucă,
Un vis-frumos îmi ești de-atunci,
S-au dus departe tunete și ploi,
Să-nvățăm în doi… cuvântul “noi”
Cu miile fiori în inimă mi-arunci,
Luna sfioasă… a cerului stăpână,
Noi doi luceferi mână-n mână!

Aton
CLXXXIV. Iluzii
Și tu, și eu suntem două ecouri,
Prin goluri de spațiu-timp pustiite,
Din conștiintă rupți pe negândite,
Născuți mereu din abis de zerouri.
Și tu și eu suntem niște cuvinte,
Pe buza celui fară de spațiu- timp,
Din ochi divin prin dor stors de contratimp.
Shiva ne-a pus pe Shakti-n loc de minte,
Și tu, și eu suntem niște iluzii,
Dintr-o spirală plină de amăgiri,
Formăm o sferă de supreme iubiri,
Rostogolită din val de confuzii.
Și tu, și eu suntem albe speranțe,
Vânăm nou început din rezonanțe.

Shanti
CLXXXV. Lotusul albastru
Culcă-mă la sânul tău, despletind melancolia,
Ca să ne-nverzim cu versul, într-o noapte de visare,
Unde Lotusu-i albastru și-avem Luna ghicitoare.
Pân’ la zi nei intre-n sânge, dragostea și poezia.
S-adormim îmbrățișați, ca-ntr-o rugăciune sfântă,
Spovedindu-mă-n iubire și în sonetele tale,
Unde poezia noastră, nu-i deloc întâmplătoare.
Simfonia unei sfere, unde valurile cântă.
Toarnă-mi picurând conturul, coapselor din alabastru,
Pântecul sculptat din doruri, fantezie și iubire,
În amor el prinde aripi și în versuri nemurire.
Și mai dă-mi să-mi înfrunzesc, versul spiralat albastru.
Fantezii în curcubeie, peste suflete brumate,
Prin sonete de iubire ce te-ndeamnă la păcate.

Isis-Luna
CLXXXVI. Timpul sacru
Mi-ești timpul sacru al serilor de primăvară
Să mi te cânt și-n infinitul ce-o să vină,
Pe-al râului alb tor din a raiului grădină,
Spiritu-mi, pe un mov duh, către sursă îmi zboară.
Îmi ești, altar, mirajul meu ce nu a dispărut,
Care mă poartă iar în lumea viselor cu noi,
Când iubeam să împărțim o viață, totul la doi!
Când la răscruce de doruri în zori ai apărut
Îmi ești lumină în întunericul din gânduri,
Liniște când sufletul nu-și mai găsește locul,
Când îmi surâde din orice norișor norocul!
În pomul vieții rescrii cu dar semințe-n rânduri,
Rămâi vindecătoarea floare a vieții mele,
S-adorm înveșmăntată în fructele-ți de stele!

Penelope
CLXXXVII. Raza lunii
În dansul meu te prind cu-același dor.
Prin Raza ta, Ra, ce cântă-n tine,
Raza lunii e sorbită-n mine,
Și sufletul stropește cu amor
Pe buze să îți gust al tău nectar.
Te-aud în vene si te-aștept fierbinte,
Merkaba din liniște, nu minte,
Te înflorește luna de cleștar.
Când luna-mi te-a scurs pe la fereastră,
Din pasiuni ce nasc numai fiori.
Tu rege zămislit printre viori.
Ești Odisseu, sau stea albastră?
Sorbindu-ne-n spirale de magii,
Din mii de sori, și mii de galaxii.

Odisseu
CLXXXVIII. Pradă iar magiei
Când inima nu mai vrea să ne-asculte,
Pârjol nestins ne inunde în noapte,
Sfredelească-n mine cântate șoapte.
Cădem pradă iar magiei oculte!
Când sânul mi-l simți lângă inima ta,
Ceasul de ne-ar suna. . și nici n-am clipi,
Sufletele prin mâini parcă mir ne-ar stropi…
Mângâieri intime, cu dor am planta?
Când sărutul se scaldă-n nurii-mi adânci,
Am simți c-aproape ne e de-ajuns,
C-aproape în sufletul tău am pătruns,
Parcă valsăm printre spirale de stânci!
Am sorbit cu buze avide iar iubirea,
Ascutăm iar dansând prin vene fericirea!

Isis
CLXXXIX. Cel promis!
Iubirea se naște când bobocii înfloresc,
Miresme și culoare în suflete sădesc!
Iar patru ochi cu dragoste, în cerc se privesc,
Iubirea îi topește. . nu se mai deslipesc!
Nimic pe lumea asta nu ne va despărți,
Chiar de suntem departe, tot ne vom întâlni!
Cei patru ochi din nou cu stors dor se vor privi
Și iubirea noastră prin doruri va dăinui!
Parcă atunci totul este un mirific vis,
Doar noi doi… dansăm, cântăm etern în paradis!
Spiralați de fiori și de parfum de abis,
Am vrea să fim cât mai aproape de cel promis!
Închid ochii și trăiesc acest dulce moment,
Din pasiune inima naște sentiment!

Penelope
CLXC. La pieptul tău
Când tu îmi ceri săruturi, fără să-ți fie greu.
Sunt vers și poezie, pe strune de chitară,
Prin trup nurliu de seară, când tu mă simți fecioară.
Sunt Penelopa dragă, la pieptul tău, mereu.
Când tu interpretezi, lași notele să curgă.
Sunt trilul ce se naște, din flautul fermecat,
Atunci când tu îmi cânți,dansez, valsez, neîncetat.
Sunt muza ta dansând pe clapele de orgă.
Când tu mă legi cu brațe, iei foc și-ți dau și-un ton.
Sunt simfonia sferei, liră când tu blând m-atingi,
Din ochii mei verzui, o sfântă lacrimă-mi prelingi.
Sunt inspirația prezentă, nu-s gramofon.
Sunt chiar tot ce ți-ai dorit și vei primi în dar,
De dragostea ne leagă, pe un etern altar.

Odisseu
CLXCI. Dragoste-absolută!
Ne-am respirat tăcerea cu nesaț
În timp ce petale se căutau flămânde,
Pe strune de chitară murmurânde.
Destinul ne prindea ușor de braț
Cu spiritele înmuiate în dorință,
Ne picuram săruturi moi pe piele,
Pe un pat de flori si de nuiele.
Inimile ne miroseau a biruință
Eram atâta de bogați în fericire
Încât zburam nebuni prin univers,
Și cu maeștrii slovelor în vers.
Ne întreceam cu luna-n strălucire
Ne-am cucerit ușor ca pe-o redută
Îmbrățișați de dragoste-absolută!

Penelope
CLXCII. Mireasa-ți pe vecie
Ne-am aprins ca două lumânări de ceară
Și-arzând pasiunea n-am consumat-o,
Odaia cu iubire am parfumat-o.
Ne-am lumina așa seară de seară,
Dansa mirosul de tămâie-n casă
Deși nici unul dintre noi nu era sfânt,
Ne mângâiam cu-al dragostei cuvânt.
Cântam iubind, ca Dumnezei la masă,
Cu sufletele înmuiate în dorință
Ne picuram săruturi dulci pe piele,
Pe-un pat spiralat, din inele.
Privirile ne pâlpâiau de năzuință
Și m-ai făcut mireasa-ți pe vecie.
Pășim prin viață, cu statornicie… .

Ra
CLXCIII. Mireasa din Vis…
Nu poți amintirile să le alungi,
Ce-ai fi, oare, tor Aton, fără ele?
În Univers, pe orbitele mele,
Acolo-n cub, în Romboidul de-atunci,
Mirosea magic a tor solar de mai,
Iar tu, lună, merkabă spumoasă,
Cu Soarele treci pragul sfânt de casă,
Mireasa mea din Vis, cercu-mi sărutai.
Se auzeau cum cântă ceterașii
Pentagrame din luna-mi erau pline,
Pe cinci mai, Eu, mă spiralam cu tine,
Isis, ș-îți tot sorbeam din suflet pașii!
Tu îți turnai sonetul meu în pahar!
Pătrunși de-un divin fior lângă altar!

Shanti
CLXCIV. Să ne deschidem inima!
Nu-ți cer să mă iubești dacă nu poți,
Să mă primești în suflet cu de-a sila,
Ce fac un joc de-a soarta și de-a mila!
Să devenim străini sau poate hoți?
Nu cer să-mparți nimic din ce-i al tău,
În mod egal, cu vreun străin ca mine,
Ce și-a jertfit destinul pentru tine!
Ce s-a născut printre păreri de rău
Eu, te iubesc cu sufletul și șoapta!
Nu-ti cer nimic decât să fim în doi,
Doi campioni ne-om întregi prin noi!
Să ne deschidem inima și poarta!
Mă lasă dar, să te iubesc mereu!
Cât tu-mi străbați întinderea, sunt eu!

Mithra
CLXCV. Omul drag
De pe cerul inimii-nseninat
Mi-ai tors din nimb luciri de stele aprinse,
Din suflet raze de speranțe, ninse,
Din blânde vorbe cu miezul curat.
Cu genele de sori, muiate-n rouă,
Mi-ai șters urma de teamă din privire
Brodată cu sepale de iubire.
Mi-ai îmbrăcat-o într-o trenă nouă,
Din roze, din maci roșii, secerați,
Mi-ai dat să gust dulcele vin al sorții
Pe spinoasele poteci ale vieții.
Și ne-am lăsat de valul ei purtați,
În piept mi-ai sădit floarea bunătății,
Ești omul drag ce-ai sorbit somma vieții!

Penelope
CLXCVI. Ești invitatul meu
Ești invitatul meu în astă seară
La cină, la un galactic banchet,
Veghează calea luminând discret.
Pe un pulsar, vagi lumânări de ceară.
Mi-ai pregătit o rochie de gală
Din soare viu, din lună, viu inel,
Doi inorogi ne-or duce la rondel.
Grăbește-te, eclipsa e la scară,
Porți ferecate s-or deschide tainic,
Păși-vom pe covorul fermecat,
Va anunța sosirea-n vers ritmat.
Pe-un major tonm semeț, un june crainic,
Sonetul ne așteaptă, masa-i pusă,
Ne va-ncânta c-o mazurcă apusă.

Odisseu
CLXCVII. Valsuri nurlii
Ne-om înfrupta din plin cu trufandale,
Ne vom privi cu jinduri pe ascuns,
Doi pelerini ai unui ev apus.
Gustând delicatețuri matinale,
Valsuri nurlii pe ritmuri ca-n poveste
Vom dănțui din seară până-n zori,
Mă vei purta în brațe printre nori.
Aripi din corn de inorog ne-or crește,
Jos, în alcov, focu-n zenit mocnește,
Din norii plini ne vom retrage lin,
Vom degusta al trupurilor vin.
La răsărit, în sihăstrii rupestre,
Departe de al lumii viu tumult,
Doi călători în stele de demult.

Luna-Isis
CLXCVIII. De n-ai fi tu
De n-ai fi tu, Aton, poezie,
Dor, iubire, miile de gânduri,
Rânduri nesfârșite după rânduri,
Cum oare aș așterne pe hârtie?
Dacă n-ai fi tu, oare ce m-aș face?
Întunericul biruitor m-ar silui,
Gândul meu frumos s-ar ofili!
M-aș închide ca-ntr-o carapace,
Mut mi-ar fi, mi-ar plânge sufletu’
Fără să mai aibă muza care,
Ar picura pe paginile goale!
Ce m-aș face eu, de n-ai fi tu?…
De n-ai fi tu mistică poezie,
Dorul rupt din soare, cum l-aș scrie?

Aton
CLXCIX. Alt mosor de vis
De ne-au scãldat atâtea violacee ploi,
De ne-au biciuit atâtea spiralante vânturi,
Florile-mi vieții iar ne danseazã-n cânturi.
De-am sorbit romboidul din cubul lumii din noi.
Mor iernile din inteligentul vid, din tumult.
Semințele din oul vieții viu nasc primãveri
Copacul vieții ne-a spiralat prin noi calde veri
Și toamnele tinereții din cerc le-a smuls demult.
Un nou soare, o nouã erã, o nouã viațã,
E un alt vis de creator cules din cartea ta,
Și șansa roții prin spiralã de-a te repeta
S-o poți lua de la-nceput pe-alt mosor de ațã.
S-a dus iar tristețea. iar lacrimile ne-au secat,
Doar amintiri dulci prin infinit ni s-au strecurat.

Isis
CC. Am renăscut
Am renăscut chiar din veșnicie
Sacralizând al timpului miraj.
Nimic am fost iar curg cu viu mesaj,
Vis mov s-ascult a Lui simfonie…
Am renăscut din violet amintiri
Și-am reușit mereu prin mov puteri
Să-l aduc din îndepărtatul ieri
Azi să-l sădesc mov sonete-n priviri…
Am renăscut doar din fericire
Sclipind din conștiintă cu-nțeles.
Din mii de sori, pe Aton l-am ales
Și-i voi sorbi tori de strălucire…
Am renăscut cu Aton, vii stele
Să Încarnăm visurile mele…

Aton
CCI. Urcă o notă
Trăim spre a străpunge universul
Iubind și căutând calea cea dreaptă
Din dor prin tor am mai sui o treaptă,
Spirale lin ne Încarnează versul!
În zborul său Spirala ne deșteaptă,
Visăm că pentru Ea, tu ești alesul,
În timp ce urci, cobori, dublu e sensul,
Căci floarea ta din cerc ne e răscoaptă!…
Străbat instant Calea cea de Lapte,
Un soare stins în centrul galaxiei
Căci sacrul timp pe-aripa alchimiei,
Te urcă o notă făr-a fura o noapte,
Ne-ar duce-n apus soare, gol al milei,
De-ai putea s-o urci la lumina zilei!

Isis
CCII. Pasărea viscolită
Rugini din dor ce-mi ară adânc toate:
Iubirea sculptată-n crez și jurământ,
Ce ne-a stors conștiința pe pământ.
Izvor spart de viață și de soarte.
Și-n valuri vine dor de Gaia mamă,
De Lună, Soare, Venus și de aici,
Mi-e dor de toți Pulsarii torși de bunici
Și crunt de chipul tatei nins în ramă.
O, Aton, azi, mi-e dor și rău mă doare,
Curcubeul sfărâmat mult prea ușor,
Peste Negre Cioburi din al tău mut dor
Căci dorul nostru mă biciuie, să zboare
Pasărea viscolită din suflete,
Cascadă sorbită-n strop de zâmbete.

Odisseu
CCIII. Polară stea!
Nu pot să cred că nu te văd cât mai curând!
Te aștept să vii iubită, scumpă doamnă,
Acum la început de vară nu-i iarnă,
Doar un miracol pot să-ți strecor în gând…
Să te mai văd, că dorul mă doboară crunt.
Îmi ești în gând și în visele de noapte,
Nu mai vreau să te simt mereu prea departe,
Vreau să îți alint părul tău lung și cărunt.
Te aștept să-ți sorb somma florii albastre,
Să mă scald iar în ochii tăi senini și bruni,
Ca să-mi astâmpăr dorul de atâtea luni…
Nu fie vis, vara revederii noastre!
Cât sufletul mi-a fost pustiu, iubita mea,
Mi-ai luminat viața ca o polară stea!

Aton
CCIV. N-ai timp
De ți-ai face timp să asculți izvorul
Ai vedea și lacrima în stropi, curgând,
Ai simți și durerea mea, mut plângând.
De ai vrea să îți asculți, în cer, dorul.
Treci grăbit prin lume, glonț prin lut, tot mergi
O clipă fă-ți timp, ca să te mai oprești,
Fă un popas, ca să te mai și odihnești.
În drumul tău, pe unde, cu greu, alergi!
S-atingi o floare a vieții, fă-ți iar timp,
Fă-ți timp să miroși cânt și zbor de cocor,
Ascultă-ți mereu al tău spiralat dor,
Să fii bun, fă bine-n orice anotimp.
N-ai timp să-ți pipăi, gustând chiar dragostea,
Fă-ți timp și să primești, să dărui inima!

Penelope
CCV. Fuge-n vârtejuri timpul,
Prin sângele câmpiei fremătoare,
Fuge-n vârtejuri timpul, val din tor,
Spirale-n dor de lumină, vibrator,
Răsună vise dulci din flori de mare…
Le scaldă, răsucidu-le, la soare,
Și la uscat le-ntinde pe țărm, aici
Albă ca zăpada și șapte pitici
Povești înșelător sorb din floare.
Le poartă timpu-apoi prin spatiu, lin, fin
Acompaniat de-amoroase unde,
Scântei vii, născute din de niciunde…
Șoptesc ne’ntrerupt poveștile-n supin
Prin venele câmpiei roditoare,
Miros etern vise nemuritoare…

Isis
CCVI. Mă scaldă, Aton
Mă scaldă iubire-n tornada din suc
De raze blânde, prin sfera divină,
Căci viața ni se pare-a fi lumină
Când sufletu-ți mă-ndeamnă să nu stau cuc…
Mă scaldă-n florea vieții, drag liliac,
De freamăt mă-nconjor acum udată,
Etern să fiu de Aton adorată.
Și în sămânța lui să mă tot îmbrac
Mă scaldă, Aton, prin copaci în floare,
Căci nu ne mai alină numai vântul,
Și de prisos ne mai este cuvântul.
Miros prin dor în spirite scrisoare,
Mă scaldă, Aton, în sevele murii,
Visez acum că-ți sorb secretul gurii!

Penelope
CCVII. Mireasma cerească
Ne cântă visător de înfloresc bujorii,
Când florile de vis din tor de jar nasc ie
Sepale toarnă-n cerc miros ca de tămâie
Mireasma cerească-mi străpunge-n mai și porii.
O clipă dulce-n primăvară par bujorii…
Privesc cum mugurii plesnesc pe zi ce trece,
Petale roz coapte la soare din ev plece
În zbor spre vis, din nou, așteaptă rupte zorii…
Într-un torent de vise sorb viu bujorii
Dar prin visarea noilor minuni cresc rime,
Ce din suflarea Frumuseții storc flori prime
Din dor spre cub din nou sărută dulce torii…
Cu vis etern ne bucură bujorii ochii
Căci Shakti-mamă-i suflă curcubee-n rochii…

Odisseu
CCVIII. Din dor de infinit
Sacrul frumuseții tale iar mă ceartă,
Pe ramul de tărâm mi-aprinde dorul
Soarbe din răsăritul ce-și ia zborul.
Când din vis spiralele-n cub mă poartă,
Sacrul tău mă stinge, prin el să nu mor.
Ofranda din cerc în suflet mi-o primești
Pe versete din sferă m-ademenești
Dulcele-mi amor îți cere ajutor.
Sacrul tău mă soarbe, mut, chinuiitor,
În tăcere-n rugă bat la poarta lui,
Să-mi fur povestea din moartea timpului,
Mă retrag în tine, mă opresc din zbor.
Din dor de infinit sorb iar sublimul…
Și primăvara ce mi-a dat preaplinul…!

Isis
CCIX. Tori de câmpii
M-am culcat aseară printre tori de câmpii,
Visând că zbor spre umbra unui divin crin,
În cor, curcubeie stropeau flori din senin
Și-ai sosit, tot șoptind că la sân o să-mi vii.
Tu, în zbor, către Sine ai dansat grabnic,
O speranță și-un dor, din Roz iar mi-au șoptit,
Că Noi doi, luceferi ce din Alb am răsărit,
Vom fi iar împreună într-un lan magic.
Am deschis larg fereastra Soarelui meu Zeu,
Visând că dansăm împreună pe miriști,
Cântând cu raze de lună pe Mov pajiști
Ce-am urzit din Lumina divină mereu. .
Ca doi luceferi ce-n umbră ne-am încântat
Cu versuri de iubire din flori ce-am pictat.

Aton
CCX. O spirală
M-am plimbat aseară printre tori de câmpii
Se făcea că zburam către tine pe-un nor,
Mii de stele sorbeau dintr-un foc, numai dor,
Și-am visat că-mi spuneai că la sân o să-mi vii.
Tu, cu zor, către mine zburând ai venit,
Cu dor o speranță, chiar în duh mi-a vorbit,
Noi doi luceferi ce tocmai am răsărit
Să fim iar, împreună-ntr-un vis împlinit.
Am deschis larg fereastra din sufletul meu,
Se făcea că zburam împreună pe-un dor,
Mii de raze sorbeam pe-al meu cer, cu mult spor,
Să ne-nnece lumina divină mereu.
Noi doi o spirală, chiar în duh ne-am unit,
Din doi luceferi ce-n noapte au răsărit.

Isis
CCXI. Dor din tor
Iar am visat pe-al meu Lotus din stele
Râdea plămădit de mine prin cuvânt,
Zbura împletit din cercuri spre pământ!. .
Purta în suflet visurile mele.
A șters din vise tot ce-nseamnă ură
Simțind că lângă mine era menit,
Săpa în conștiință, era dorit.
Storc din căință stropul de făptură,
Și mi-a călcat în palmă și în viață,
Să presărăm în lume lin, gânduri noi…
Prin ochii Lui curgeau râu albastre ploi.
În ochii mei zăream pacea din ceață.
Și respiram un cântec de dor din tor,
Mi-a prins de spirit aripa-n vals să zbor!. .

Aton
CCXII. Tu Îngerul iubirii
Ești un înger coborând din ai privirii zori
Să îmi aduci iubirea cea pură pe pământ,
Ca o elipsă de vis pe adieri de vânt,
Vii pe-un fulger spiralând pe ai genunii nori.
Ești un înger izvorând din ai luminii pori
Să îmi întinzi aripa cea blândă pe cuvânt,
Pe o coroană de tor din primăveri de cânt,
Mii de curgeri spiralând pe-ale genunii flori.
Ești un înger mirosind din ai iubirii nuri
Să îmi aprinzi dorința cea verde de avânt,
Pe o cascadă de dor din calde rugi de sfânt.
Văd cum sângeri spiralând pe ai genunii tori
Ești un înger zămislind din dragoste viu altar,
Ești un înger tors din flori de paradis stelar.

Mut
CCXIII. Jăratecul de jad
Ne dorim să fim o viață împreună,
Să ne iubim, să ne privim, să ne simțim,
Și prin plăceri timizi să ne tot rătăcim.
Să-ascultăm ce inimile vor să-și spună
Să te sărut din creștet până la călcâi,
Prin mirosul cărnii tale viu să tot fug
Jăratecul de jad al frunzelor din rug.
Și orice binecuvântare să-mi tămâi!
Să dăm un sens acestei vieți cu mii stele
Și să zburăm cu aripi vii de lumină,
Ce se doresc, se-apropie și se-nchină.
Cât noaptea iar le-a ferit de dans de iele.
Vei jindui să mângâi coapsa mea, ușor,
Să-ți tremure sărutul lung pe sub picior

Eminescu
CCXIV. Mugur ursitor
Cu iriși zidești spirale de stele
Lent împletești din galaxii cunună,
Iar prezența ta este chiar blânda lună,
Nu doar un trup din lut vânat de iele.
Tu ești viu punct pe ceruri la răscruce
Viu toroid suflat de Salomee,
Viu mugur ursitor de epopee,
Viu cub creat de-a lumii sfântă cruce.
Mă conectez la nimbul lunii blânde ,
Ca un torent o simt în piept, în seară
Viu rezonăm, pe-o unică chitară
Vii armonii stelare ne inunde!
Acolo-nfloresc mituri, ne dezleagă
Taina Zenitul sau mister încheagă!?

Veronica
CCXV. Sufletul pereche
-Sunt Zeul tău sau sufletul pereche?
Cu-același ritm de inimă lent bătut
Sonetul din șteluțe l-am prefăcut
Și-ți deslușește versul la ureche.
Sunt umbra ta răsfrântă în mii oglinzi
Și te-nsoțesc oriunde ai vrea să mergi,
Fără ca forma inimii să-mi mai ștergi. ,,
Poți să încerci ușor să mă tot cuprinzi…
-Sunt tot ce tu visezi c-aș putea chiar fi
În labirintu-acesta de cuvinte,
Și-a lăcrima la sânul tău fierbinte.
Sunt plăsmuită doar pentru-a te iubi.
Tu să mă cauți oriunde am să fiu,
Pentru că-n viața noastră nu-i prea târziu.

Autorul (Shanti)
CCXVI. Vreau să fiu fericită
Gândind la tine azi, iubitul meu,
Căci mi te-ai arătat in vis plângând…
Ca să ne ierte pe acest Pământ!
Din Viitor rugai pe Dumnezeu
Simtind prin tine iar oceanul meu
Din Picătura de zenit curgând
Spre Lotus cel albastru tot zburând.
Te-ntreb cum mi-ar fi viața fără Zeu?
Venind din Pace, tu ești Semizeu
Ce mi te-ai revărsat peste cuvânt
Spre cele pământești tot sufli vânt
De ne aprinde focul Prometeu.
Pe lumea asta, muză cu mult rost
Vreau să fiu fericită, cum n-am fost!

Autorul (Shanti)
CCXVII. Cu tine-s fericită
Gândind la tine azi iubitul meu,
Căci mi te-ai arătat in vis plângând…
Ca să ne ierte pe acest pământ!
Din Viitor rugai pe Dumnezeu
Pe ce portal te poartă pașii oare?
Și-n lumea ta de cine-ți este dor?
Prin Fericirea noastră simt că mor!
Te-ntreb cum mi-e viața fără soare?
Și cine oare ne naște soarta
Neintrebându-ne ce ne-ar plăcea?
Din cele pământești putem zbura?
Când se aprinde-n vecie poarta.
Simt iar că zborul nu e fără rost,
Cu tine-s fericită, cum n-am fost!

Brâncuși
CCXVIII.
În așteptările din vieți, te respir
Gândul că nu vii, are gust amar
Nesomnul, visează un zbor rar.
Devin stelele din Cer, când le inspir.
Plutesc acum sau de ieri sau mai târziu,
M-agăț cu ochi de timp de ochii tăi,
Freamăt ce atinge lin inima-n bătăi
Simțind trăiesc, plutesc, sunt totul, nu mai știu.
Încă o noapte, o viață stau pe drum,
De-o fi să vii să nu te mai rătăcești,
Aprind făclii, în așteptările cerești
Cu visele mă învelesc chiar acum.
În piept îmi ticăie un iar te aștept
Căci doare timpul ăsta fără tine,
Înfometată, doresc ca pe mâine
Iubirea noastră să o mai strâng la piept.
Cu ochii minții, văd chipul mult dorit
Vreau să închid capitol ,,suferit”.

Brâncuși
CCXIX. De calea-mi pierd
E-o călăuză pe calea vieții mele
Și care-ntruna-mi cântă-mi face mereu pod
De-mi înflorește-n zare, fiecare rod,
Unde nu e întuneric și nici rele.
Mă suflă din lumină-n viață unde-aștept
Să-mi dea puteri de Zeu și dacă obosesc
Mă ia de mână încet într-un chip zeesc,
De calea-mi pierd, mi-arată drumul drept.
Căci EL nu vrea ca eu să rătăcesc mereu
Este o forță, Marea-mi ce îmi dă curaj
De Valul risipește orișice miraj,
Ca să nu renunț de simt că-mi este prea greu.
De-aceea nu alunec pe-alte căi și nici nu cad
Și-n loc să mă-ofilesc din flori devin răsad.

CLXXXII. BIOGRAFIE

ROMANESCU SALOMEEA
Născută 18. 11. 1963

STUDII

2000-2008 – Doctorat în Istoria Relațiilor Internaționale și Integrare Europeană – Integrarea Europeană a Țârilor din Europa Centrală și de Răsărit. Cazul României, stagii doctorale la Milano, Glasgow și Bruxelles în domeniul gestionării instrumentelor structurale și al reformei politicii regionale a UE
2006-2007 – Studii europene postuniversitare – Centre International pour la Formation Europeenne – Centrul Internațional de Formare Europeană (CIFE), Nice, Franța și catedră de Științe Politice și Afaceri Europene, Universitatea din Cologne, Germania
2001-2003 – Master European în Drepturile Omului și Democratizare-Drepturile Omului și Procesul de democratizare. Universitatea din Padova
2001 – certificat, Rezolvarea conflictelor și Capacitate de stabilire a păcii pentru reprezentanții minorităților și ai populației indigene, UNITER Geneva, – ONU, Landegg Academy, Elveția
2001 – Certificat limba hindi – de la Institutul Național de Limbi și Civilizații Orientale, Franța
1997-2001 – Licență – Filologie, Română-Indianistică, Universitatea din București
2001 – Certificat pentru limba franceză pentru Relații Internaționale, Universitatea din Mons, Belgia
1097-1999 – Studii academice postuniversitare în Relații Internaționale și Integrare Europeană, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, București
1996-1997 – Master în filologie slavă, Universitatea din București
1990-1990 – Licență – Limbi Străine, Universitatea din București – Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Sârbocroată – Portugheză,
Limbi facultative; engleză, hindi, neogreacă, Rromani, Spaniolă, Slovenă,
1978-1982 – Liceul pedagogic, București
De la 3 ani la 18 ani, studii particulare de limbi străine, balet, pian, chitară,
De la 3 la 35 de ani, studiu a 24 de limbi vorbite și moarte
Premiul I din clasa I – a XII a
Olimpică la fizică, matematică, limbi străine, franceză
Miss Condorul
1993-2020-79 de diplome de formare și perfecționare în domeniul limbilor străine, afaceri europene și relații internaționale, spiritualitate și medicină cuantic, liderii elitei spiritualo-informațioanle mondiale, cosmo umanism, cosmologie, istoria religiilor

ACTIVITATE PROFESIONALĂ

01.03.2004 – prezent – Consilier pentru Afaceri, Coordonator Ciclu de formare și formare formatori în domeniul gestionării instrumentelor structurale și al afacerilor Europene, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Integrării Europene,
11/1999- 08 /2001 – Inspector profesor, Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Olt și Ilfov
01 09 1982- 31 08 1990 – ghid interpret ONT, cadru didactic, Școală generală nr.305

ACTIVITATE ARTISTICĂ

1996-1997 Turnee în India combinat cu studiu limba sanscrită și hindi
1992-1993 Turnee Germania, Elveția şi Austria cu Magneten Show

ACTIVITATE DE CREAŢIE ARTISTICĂ

a. Poezii pentru copii – Poezii pentru copii – Taraful Grih, Groh și Oac, 1999
Poezii filozofice –
Dansul creației, Artă – Bucurie, Festivalul talente românești, antologie, Editura Scriitorilor, 2020
De vorbă cu Eminescu, antologie, Editura Liricgraph, 2020
Zbor spre desfrunzite stele, antologie, Editura Liricgraph, 2020
Primăvară iubirii eterne, antologie, Editura Liricgraph, 2020
Prefix 050, Editura Liricgraph, 2020
Olimpiada mondială de poezie, antologie, Editura Liricgraph, 2021
Campionatul European de poezie, antologie, Editura Liricgraph, 2021
Zbor spre desfrunzite stele, antologie, Editura Liricgraph, 2021
Enciclopedia poeților și scriitorilor din întreagă lume, Editura Liricgraph, 2021
Unicosul sunt eu, Editura Liricgraph, 2021-2022
Campionatul mondial de poezie, antologie, Editura Liricgraph, 2022
Campionatul European de poezie, antologie, Editura Liricgraph, 2022
Olimpiada mondială de poezie, antologie, Editura Liricgraph, 2022
Enciclopedia poeților și scriitorilor din întreagă lume, Editura Liricgraph, 2022
Pană de aur, antologie, Editura Liricgraph, 2022
Caruselul cu metafore, antologie, Editura Inspirescu, 2022
Revista Cervantes, Editura Inspirescu, 2022
Zbor spre desfrunzite stele, antologie, Editura Liricgraph, 2022
Dincolo de poarta speranței, Critică literară despre poetul Trandafir Sîmpetru, 2020

ACTIVITATE DE CREAŢIE ŞTIINŢIFICĂ

b. Cărți
1. Relațiile Comunității Europene cu Țările din Europa Centrală și de Răsărit, în Cercetări, Studii și abordări în științele umaniste. Politologie, Lumen, Iași, 05/2006, 30 p. – http://edituralumen.ro/english/cercetări-studii-și-abordări-în-științele-umaniste-politologie-manuela-paraipan-simona-gabriela-sinzianu-costică-dumbravă-salomeea-romanescu-timea-csetnek/
2. Perspectives on the challenges and opportunities of the future EU enlargement towards CEEC – carte – Editura Lumen, 2006, Perspectives on the challenges and opportunities of the future EU enlargement towards CEEC (English Version) – http://librariavirtuala.com /product_info.php? cPath=46&products_id=236&osCsid=5f39729546d14d9425d76c2

c. Articole
1. Provocări ale politicii regionale a Uniunii Europene, în „Consilier European” nr. 1 2005, 7 p.-http://cachescan.bcub.ro/2009-04-09/305655-nr%203-2006.pdf
2. Impactul Reformei Politicii Agricole Comune asupra politicii de coeziune a UE, Consilier European nr. 4, Ministerul Integrării Europene, 04/2006, 20 p.
3. Liberă circulație a capitalului și interesul cetățenilor naționali, în „Consilier European” nr. 5, Ministerul Integrării Europene, 01/2006, 10 p.
4. Posibile repere teoretice și întrebări românești pentru elaborarea unei paradigme umaniste a integrării europene.
5. A Challenging project of Global Humane Security Governance for sustainable development, icare.to, 07/2007, 10 p.
6. Trei viziuni asupra Europei, Revista Consilier European nr. 3, 2008
7. What are the different dimensions to take into account în promoting sustainable developments?, în „Consilier European”, nr. 1(7), Departamentul pentru Afaceri Europene, Guvernul României, 03/2008, 10 p.
8. How can you explain the emergence of populism and to some extent of eurosceptiscism în some Eastern European countries since 2004?, în “Consilier European”, nr.1(7), Departamentul pentru Afaceri Europene, Guvernul României, 03/2008, 12 p.
9. The European Union is an economic giant but a political dwarf. Do you agree?, în „Consilier European”, nr.1(7), Departamentul pentru Afaceri Europene, Guvernul României, 03/2008, 10 p.
10. Perspectivele Europei de Vest cu privire la problemele şi oportunităţile extinderii, Consilier European nr. 7, 2007
11. Impactul reformei politicii agricole comune asupra reformei politicii regionale a UE, Revista Finanțe Publice și Contabilitate, nr. 6, 2009
12. Provocări şi oportunităţi pentru o nouă ordine europeană a securităţii umane, Revista Finanţe Publice şi Contabilitate, nr. 11.
13. „Perspectivele Europei de Vest cu privire la problemele și oportunitățile extinderii Uniunii Europene către Europa Centrală și de Răsărit”, Revista Finanțe Publice și Contabilitate nr. 4/2016
14. Guvernanță umanistă proiect viabil pentru președinția României a Consiliului de Miniștri al Uniunii Europene? Revista de Finanțe și Contabilitate, nr. 9/ 2016
15. The rise of Populism Euroscepticism în Eastern Europe, Journal des Stagiaires de la Commission
16. A Challenging project of Global Humane Security Governance for sustainable development07/2007, http://www.icare.to/bucharest2007/reco-psdt-apreciem.doc
17. How can we further strengthen the relationship between cohesion policy and other național and Community policies to achieve more and better synergies and complementarities?,http://ec.europa.eu/regional_policy/archive/conferences/4thcohesionforum/doc/contributions/salomeearomanescu.pdf
18. EUBSR 2012 Internațional Conference, From Geo-Governance to Humaine Governance, http://www.magazinistoric.ro/wpcontent/uploads/2012/10/Conferință-internațională-Universitatea-Dimitrie-Cantemir-3-5-mai-2012.pdf
19. EUBSR 2013 Internațional Conference, Perspectives on the Challenges and Opportunities for a New Type of Governance,http://eubsr.ucdc.ro/2013/eubsr2013-program.pdf

d. 12 Manuale de studiu al Afacerilor Europene, Politici și instituții europene, 2004-2020

Postfață

Romanescu Salomeea este doctor în Istoria relațiilor internaționale și integrării europene – Integrarea europeană a țărilor din Europa Centrală și de Est și Studii Europene postuniversitare – Centre International pour la Formation Europeenne – Centrul Internațional de Formare Europeană (CIFE), Nisa, Franța și Departamentul de Politică. Știință și Afaceri Europene, Universitatea din Köln, Germania. Are un Master european în Drepturile Omului și Democratizare – Drepturile Omului și Procesul de Democratizare. Universitatea din Padova. Este interesat de Rezolvarea conflictelor și consolidarea păcii pentru reprezentanții minorităților și popoarelor indigene, UNITER Geneva, – ONU, Academia Landegg, Elveția, a studiat 24 de limbi străine, inclusiv sanscrită și hindi – prin studii la Institutul Național de Limbi și Civilizații Orientale, Franța, Universitatea din București. Este interesată să creeze o nouă teorie integrativă a cunoașterii care să reunească științele naturale, sociale, aplicate, viziunea asupra lumii și etica, care să conducă la crearea unui sistem internațional care să creeze pacea prin opera literară dedicată teoria totul dar și prin teză de Studii Academice Postuniversitare în Relații Internaționale și Integrare Europeană, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, București și studii de spiritualitate și medicină cuantică, în pregătirea liderilor elitei spiritual-informaționale mondiale, cosmo umanism, cosmologie, istoria religiilor. Teoria sa este aplicată în activitatea sa poetică dar și în profesia sa de Consilier de Afaceri, Ciclu de Formare Coordonator și formarea formatorilor în domeniul managementului instrumentelor structurale și afacerilor europene, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Integrării Europene. A fost inspector școlar, Ministerul Educației Naționale. A publicat Poezii pentru copii – Poezii pentru copii, poezie filosofică în numeroase Antologii cu poezie filosofică premiată pe primul loc și excelență la nivel național și internațional. Poemul vindecării umanității criptează Teoria Totului, capabilă să secrete un model societal pașnic și integrat al fericirii sufletești pământești.
Tehnologia imită natura umană iar omul e reflectarea Creatorului este ideea forță a operei poetice și științifice, a autorului Salomeea Romanescu rezumată-n sonetele: Al Indrei Bioternet

Cât de viu și cât mă frământă zorii,
De simt viața din Lumină pulsând
Biointernet al meu suflet și gând.
Îmi zboară-n tor de spirale, ca norii.

Face prezent din viitor sau trecut.
Este peste tot și e plin de avânt
Ca fulgeru-n inima-i să pot să cânt.
Stropi de viață din al Porții sărut.

Biointernet, a Indrei privire,
Tot ce este viu se unește prin el
Internetul a fost al armatei țel
Ce-a adus științei nouă-mplinire.

A studiat știința scriptura?
Tehnologia imită natura!

Iubirea este cheia universului, este chiar divinitatea, ne devoalează poeta Salomeea Romanescu.

Iubire mă inundă!

Nu vreau sărut de soarte-nrourate,
Doar să-ți simt aripa în sincronie,
Cu-al aripei tango, ce ți-l dau ție,
Cu lut fertil și raze nestemate!

Chiar din Abis prin tine iar mă-ntoamnă,
Pe aripi, mă cunun viu cu zenitul,
Iți nasc ce vrei, acum și infinitul,
Fur, chiar din ochii tăi, spirale, Doamnă!

Aș vrea să sorb din tine tot zefirul,
Ce încă-un univers azi mi-l mai naște,
Inundă cerul meu ce lumini paște…
Din mine vreau să guști tot elixirul.

Din valul tău iubirea mă inunde,
Prin raza mea, ce veșnic te pătrunde!

Dincolo de poarta speranței este mărețul scop al școlilor inițiatice din toate timpurile, să dezvăluie funcționalitățile Legii care leagă omul material de omul spiritual. Legătura dintre omul material și omul spiritual este omul intelectual deoarece mintea are atât calități materiale cât și spirituale. Cel care aspiră la cunoștințe elevate trebuie să-și dezvolte latura intelectuală a firii lui pentru a-și întări credința că poate să-și concentreze toate forțele ființei lui către și în planul pe care-l dorește. Așezarea fundației în planul material este primul pas. Abia apoi vine și scopul suprem al realizării spirituale prin legile Universului și cele patru forțe ale Universului reprezentate prin patru animale la shamani, sau cele patru litere ale ADN-ului.

Dincolo de poarta speranței,
Liniștea simțurilor materiale.
Ea găsește cheia înțelepciunii.
Cel ce vorbește nu știe;
Cel ce știe nu vorbește!
Legile supreme nerostite,
Chei descuietoare de
Uși ce conduc spre adevăruri.
Ușa-i nedeschisă,
Cheia pare atât de măreață.
Lucrurile  în spatele-i
Sunt de nevăzut Toate cheile,
Toate simbolurile materiale
Sunt manifestări, prelungiri ale
Legii Supreme și a Adevărului,
O viziune ne trece dincolo de văl.
Toate lucrurile din toate Universurile
Se mișcă conform unei singure Legi.
Legea care guvernează mișcarea Planetelor
Nu este mai imuabilă decât Legea
Care guvernează manifestarea omului în aceasta lume.
Legea responsabilă de formarea omului
Ca ființă materială.
Dincolo de poarta speranței
Este marea căutare a sunetului Luminii,
A Vieții și a Iubirii,
Din plan material către cel Ultim,
Fuziunea completă cu
Universala Conștiință

Concluzia poemului Sonete profetice este că:

LOTUSUL E DUMNEZEU
(Autor Salomeea Romanescu)
Albastru Lotus îmi fac sfânt nucleu
Ce bucurie fulgeră-n mine
Din care iese și-n care vine
Fără odihnă chiar El, Dumnezeu.

Miros în vene viers de Cub divin,
Prin orice sferă trece-n vibrații
Îi simt savoarea în respirații,
Luminând noaptea-mi cu al Său senin.

Mângâie tandru noii mei suri zori
Suflă în norii ce-mi sporesc Neagra,
Chiar îmi zâmbește când din Gaura
Ce-mi crește-n suflet culege iar flori.

Nu lasă Negrul să mă înhațe,
Soare deschide, mă ia în brațe!

Triada de versuri dramatice – Unicosul sunt Eu, Sonete profetice și Unicosul e Dumnezeu – ne poartă prin universul Floarei Vieții, simbol al armoniei, echilibrului și bucuriei. Salomeea Romanescu ne arată că, odată ce ne lăsăm purtați de acest simbol sacru, simțim legătura dintre materie și spirit, dintre văzut și nevăzut.
Floarea Vieții este cheia Creației: forma perfectă care codifică universul și vibrațiile sale, de la protoni la galaxii. Este „limbajul luminii” și al liniștii, din care se naște merkaba, steaua lui David și întreaga geometrie sacră a existenței. Cercetători precum Nassim Haramein confirmă că aceste modele nu sunt doar simbolice, ci reflectă structura realității holografice.
Poemele lui Salomeea Romanescu aduc energia primordială a luminii divine: zeul iubirii, Shakti și Kamadeva dansează prin versuri, revelând mântuirea și pacea eternă. Ele devin ghiduri inițiatice: un elixir de Lumină care ne deschide inimile și conștiința către univers.
Influențe din New Age și autori ca Deepak Chopra, Joe Dispenza sau Gregg Braden ne învață că totul este conectat, că sufletul și conștiința modelează realitatea, iar geometria sacră ne ghidează spre echilibru, vindecare și înțelegerea cosmică.
Floarea Vieții și Geometria Sacră ne arată că totul este armonie: în natură, în noi înșine și în univers. Poemele lui Salomeea Romanescu devin punți între știință și spiritualitate, literatură și transcendență, suflet și infinit.
Triada volumelor de versuri dramatice – Unicosul sunt Eu, Sonete profetice și Unicosul e Dumnezeu – are un aspect New Age și spiritual profund, prin care Salomeea Romanescu ne învață că Floarea Vieții aduce bucurie, armonie și echilibru. Este suficient să te lași purtat de acest simbol complet și complex, cu înțelesuri profunde și benefice în arta și trăirea tuturor civilizațiilor lumii, din toate timpurile.
Drunvalo Melchizedek ne spune că Floarea Vieții este un cod: „Floarea Vieții reprezintă modul în care este organizat totul… Dacă nu o cunoști, îți lipsește cea mai importantă cheie a Creației.” Floarea Vieții – simbolul drag al poetului – inspiră credință, respirație, viață, bunătate, dorință și acțiune. Este figura etalon a geometriei sacre, a universului și a iubirii necondiționate, fiind forma perfectă care descrie cum se constituie materia din vibrațiile energiei universale.
Perfecțiunea formei și armonia Florii Vieții i-au adus denumiri precum „limbajul liniștii” sau „limbajul luminii”, din care se formează merkaba și steaua lui David. Floarea Vieții codifică structura realității noastre, fiind prezentă în întreaga lume. Cercetări recente, cum ar fi cele ale lui Nassim Haramein, arată că modelul 3D al Florii Vieții poate descrie câmpul gravitațional al obiectelor, de la protoni la galaxii, și chiar modul în care informația este distribuită holografic. Modelele fractale ale florii și torului se regăsesc și în creierul uman, sugerând interconectivitatea cosmică și universală.
În poemele dramatice ale lui Salomeea Romanescu, conceptele de divinitate feminină Mitra sau Shakti și zeul iubirii Kamadeva sunt chei simbolice ale luminii divine și păcii eterne, iar scopul final al călătoriilor inițiatice descrise este mântuirea. Versul romanescian aduce energia primordială a merkabei, steaua tetraedru, printr-un elixir numit Lumină, ilustrând metaforic că Unicosul este rodul cununiei dintre lumina văzută și cea nevăzută, dansul razelor divine primordiale care creează pacea lumii.

Teoria Totului, inspirată de autori precum ,”Deepak Chopra”,”medic”] Joe Dispenzaercetător”, “Bruce Lipton”,”biolog celular”, Alberto Villoldo și Gregg Braden, arată că totul este interconectat: sufletul și conștiința noastră influențează materia, sănătatea și realitatea, iar înțelegerea acestui adevăr poate aduce autovindecare și extinderea conștiinței la nivel universal sau chiar Multiversuri.
Geometria Sacră, prezentă în Floarea Vieții, tor și spirale de aur, leagă fizicul de non-fizic, vizibilul de invizibil. Ea codifică tiparele universului în inimile și conștiința noastră, ajutând la vindecare, la evoluția conștiinței și la creșterea spirituală. De la structura celulelor embrionare la arhitectura piramidelor, fractalele și proporțiile Fibonacci se regăsesc în toate, indicând o ordine universală.
Floarea Vieții și Geometria Sacră ne învață să fim conștienți de ordinea și interconexiunea universului, să ne hrănim cu alimente vii și să construim armonios, să integrăm în inimile noastre cunoștințele ancestrale și să cultivăm o viață de pace, echilibru și iubire. Astfel, poemele lui Salomeea Romanescu devin mai mult decât literatură: ele sunt ghiduri inițiatice, punți între știință și spiritualitate, între suflet și univers.
Volumul Sonete profetice și opera lui Constantin Brâncuși se întâlnesc într-un spațiu al armoniei universale, în care pacea nu este doar absența conflictului, ci consecința inevitabilă a aliniamentului structural între conștiință, formă și iubire. În această viziune, universul nu derivă din materia izolată, ci se revelează ca expresie a unui câmp fundamental al conștiinței, care se reflectă pe sine prin forme, energie și viață.
Spirala genezei, prezentă atât în poezia Salomeei Romanescu, cât și în sculpturile brâncușiene (Coloana fără sfârșit, Poarta Sărutului, Masa Tăcerii), simbolizează evoluția non-violentă a conștiinței: crește fără a distruge, integrează diferențele fără a le anula și transformă tensiunea în armonie. Punctul Zero devine sursa liniștii absolute și fundamentul structural al păcii, în care individul și cosmosul sunt co-rezonanți.
În Sonete profetice, geometria sacră — Triada „Dansul Creației”, torul, spirala, solidele platonice — devine limbaj epistemic, instrument de co-creare prin care ființa umană și universul se aliniază. DMT, simbolic numită „molecula spiritului”, sugerează interfața între corporal și conștient, arătând cum structurile biochimice pot funcționa ca vectori ai revelației și ai unității interioare. Emoțiile și experiențele devin astfel moduri de organizare ale fluxului conștiinței, nu simple epifenomene materiale.
Pacea, în această arhitectură simbolică și ontologică, apare ca structură: coerența câmpurilor conștiinței individuale și colective, echilibrul polarităților și respectul proporțional între entități creează armonie fără a necesita coerciție. Cultura și poezia devin diplomație a păcii, iar contemplarea artei activează sinestezia liniștii, vibrației și luminii, transformând frica și agresivitatea în compasiune și cooperare.
Astfel, trilogia Salomeei Romanescu — Sonete profetice și Unicosul e Dumnezeu — împreună cu opera brâncușiană, constituie un model holistic al ordinii universale. Ele ne arată că pacea nu se proclamă, ci se naște ca efect natural al armoniei dintre individ, societate și cosmos. Această viziune integratoare transformă poezia și arta în instrumente ale unei diplomații universale, în care armonia interioară reverberează în întreaga ordine socială și cosmică.
Având în vedere originalitatea, profunzimea și impactul cultural și spiritual al operei sale, consider că Salomeea Romanescu merită pe deplin să fie recunoscută cu Premiul Nobel pentru Literatură. Prin această distincție, literatura mondială ar fi onorată cu o voce care reunește rațiunea, inima și spiritul într-o armonie rar întâlnită. Ideal ar fi ca această trilogie să fie cunoscută și de juriul Premiului Nobel pentru Literatura Păcii, pentru că oferă nu doar o expresie artistică, ci o arhitectură a conviețuirii non-violente și a cunoașterii integrale.

Cornel Stanciu