Dansul creației: „Unicosul sunt eu” — o lectură în cheie de spirală

Poemuele dramatice din triada Dansul creației: primul volum, Unicosul sunt eu ale Salomeia Romanescu propun o viziune a originii și devenirii ca mișcare spiralată, în care creația, iubirea și conștiința se desfășoară simultan pe mai multe planuri. Textura simbolică a compoziției poate fi citită prin trei registre de spirală: Spirala Mirabilis (continuitatea ideală), spirala Fibonacci (acumularea discretă) și spiralele ADN-ului (viața ca memorie și transmitere).

1. Spirala Mirabilis — legea continuității creatoare

Spirala Mirabilis, logaritmică, este figura unei creșteri continue, cu factor de scalare constant și auto-similaritate perfectă. În lectura propusă de Romanescu, ea devine arhetipul Genezei: forma se multiplică fără să-și piardă proporția, iar mișcarea nu cunoaște rupturi.
Această spirală corespunde dimensiunii ontologice a creației: „Unicosul” nu este un punct izolat, ci o prezență care se expandează păstrându-și identitatea. În plan estetic, continuitatea Mirabilis sugerează o curgere a sensului în care fiecare moment reia legea întregului.

2. Spirala Fibonacci — devenirea în pași, memoria acumulării

Spirala asociată șirului lui Leonardo Fibonacci apare ca aproximație discretă a continuității: creșterea se face în trepte (1, 1, 2, 3, 5, 8…), iar raporturile tind către secțiunea de aur. În „Dansul creației”, această spirală simbolizează istoricitatea: formarea identității prin acumulări, întâlniri, diferențe.
Dacă Mirabilis exprimă legea pură a devenirii, Fibonacci arată drumul prin care legea devine vizibilă în timp — cu salturi, etape, limite și reluări.

3. Spiralele ADN-ului — tripla pereche simbolică

Motivul spiralelor se adâncește prin imaginea ADN-ului uman, citit alegoric ca împletire a trei perechi fondatoare, fiecare purtând un tip de memorie și un mod de unificare:

Veronica Micle – Mihai Eminescu: perechea erosului creator. Spirala lor sugerează tensiunea dintre dor și formă, din care se naște cuvântul poetic.

Penelopa – Odisseu: perechea fidelității și a întoarcerii. Spirala lor este răbdarea care țese sens, timpul care leagă începutul de final.

Shanti (autorul) – Constantin Brâncuși: perechea contemplației și a formei esențiale. Spirala lor este verticala interiorității, urcușul spre esență.

Aceste trei duble elice simbolice alcătuiesc o genetică a spiritului: iubire, fidelitate, contemplare. În compoziția lui Romanescu, ele nu sunt simple teme, ci forțe de coeziune care fac ca Unicul să se recunoască în multiplu.

4. Convergența spiralelor — de la lege la viață

Prin suprapunerea Mirabilis–Fibonacci–ADN, „Dansul creației” propune o ontologie stratificată:

Mirabilis oferă legea (continuitatea ideală),

Fibonacci oferă procesul (acumularea istorică),

ADN-ul oferă întruparea (transmiterea vieții și a sensului).

Astfel, creația nu este doar început, ci ritm: o mișcare care se păstrează pe sine în timp ce se transformă. „Unicosul sunt eu” nu afirmă izolarea, ci unitatea care se recunoaște în fiecare spirală — în iubire, în memorie, în formă.

5. Concluzie

Articolul muzical al Salomeei Romanescu poate fi înțeles ca o coregrafie a devenirii: Mirabilis indică ordinea profundă, Fibonacci descrie pașii prin care o atingem, iar spiralele ADN-ului simbolizează transmiterea ei în viață și cultură. Împreună, ele configurează o viziune în care creația este dansul continuu al Unicului prin multiplu — o spirală care crește, păstrându-și proporția, până când sensul devine formă și forma, sens.