Postfață la Unicosul e Dumnezeu

Postfață
Unicosul e Dumnezeu, se intitulează volumul de poeme dramatice parte din triada de aur Dansul creației ce poartă semnificația mandalei, o reprezentare simbolică, analogică, a Universului și este folosită ca un instrument pentru a avea acces la un anumit nivel de cunoaștere care să ne permită să realizăm autentic, în propria ființă, adevărul și legile pe care ea le sintetizează. Dar în același timp mandala este mai mult decât atât, ea permite accesul, dincolo de forme şi manifestare, fiind o reprezentare a sunetului primordial, dincolo de Realitatea plasmatică Ultimă, Supremă. Astfel cu toții avem posibilitatea de a beneficia de substanța universală a spiritului, care este pretutindeni și care pur și simplu așteaptă momentul în care să se manifeste prin intermediul unui act deliberat al minții noastre – un gând benefic orientat, plin de forță. Gândurile pe care le-am emis se întorc întotdeauna la noi, amplificate în mod specific în rău sau în bine, în funcție de natura lor inițială. Universul, Unicosul sunt eu!
Poeta Salomeea Romanescu, în mod genial, își construiește poemul în jurul ideii că existăm ca sisteme rezonante – că suntem analogic vorbind asemenea unor aparate de radio care preluăm în mod continuu energie și informații de la „posturile” emițătoare din Universul apropiat prin spiralele ADN-ului, dar și din cel îndepărtat, prin armonia rezonanței morfice a orchestrei cosmice prin biofotoni, coerența cuantică ce formează un singur suflet cuantic și un singur spirit, unitate ascunsă în geometria spiralată sacră a florii vieții și a nemorții, apărute din apa mării, din apa vie informată de duhul sfânt, din iubire christică infinită și din lumina marelui foc al întunericului ,,Unicosul e Dumnezeu’’.
Unicosul e Dumnezeu, este iubirea verde a lujerului, nemoartea violet- alb- aurie, cele două jumătăți ale inimii poetului, cele două doruri de întoarcere acasă, care structurează profund volumul. De ce? Pentru că Omul nu face decât să trăiască în întuneric, lumina marelui foc fiindu-i ascunsă în sine. Îndemnul refren, fă ca iubirea să fie totul pentru inima ta. Cel ce cunoaște focul din sine va urca spre focul etern și va trăi în el de-a pururi. Focul, focul interior, este cea mai puternică forță dintre toate, pentru că biruie totul şi trece prin toate lucrurile de pe Pământ. Omul este o stea încătușată într-un corp, până când, la sfârșit se eliberează prin propria luptă. Doar prin durere și trudă steaua din tine va înflori într-o nouă viață. Cel ce știe începutul tuturor lucrurilor își eliberează steaua din tărâmul nopții. Amintește-ți, omule, că tot ce există e doar o altă formă a ceea ce nu există. Orice formă de viață trece în altă formă de viața, iar tu nu faci excepție de la această lege ne spune Thot în plăcutele de smarald care explică misterele marei piramide din Egipt, construită de el. Vechile tăblițe, despre care se presupune că provin din subteranul unui templu mayaș din Mexic, îi descriu pe reptilieni și capacitatea lor de a-și schimba forma. Aceste relatări, care se corelează remarcabil cu experiențele și mărturiile moderne, sunt cunoscute ca Tăblițele de Smarald ale lui Thoth, o zeitate egipteană, a căror vechime este estimată la 36.000 de ani.
Tăblițele au fost scrise de Thoth, un „rege-preot atlant”, care a înființat o colonie în Egipt.
Au fost duse apoi în America de Sud de către „preoții piramidelor” egiptene şi îngropate sub un templu mayaș închinat zeului Soarelui, în Yucatan, Mexic.
„Din fântâna înţelepciunii lor am băut şi mi-am umplut atât corpul,
cât şi Sufletul cu Lumina lor.
Să știi că poarta spre putere e secretă.
Să știi că poarta spre viață trece prin moarte.
Da, prin moarte dar nu așa cum știi tu moartea
Ci o moarte care e viață și care e foc și Lumină.
Dorești să cunoști secretul adânc ascuns?
Privește în sufletul tău unde se află învățătura.
Află că în tine e ascuns secretul, Sursa vieții și a morții.”
„Thoth era o ființă radiantă de lumină alb-albastră, un umanoid de culoare și energie așa cum ne puteți vedea pe noi în tărâmurile înalte. A fost capabil să-și coboare gradat vibrația, suficient de mult încât să comunice cu descendenții Atlantidei și să-i învețe căile adevărului, colaborării, armoniei și ale matematicilor înalte. Așa cum vor confirma multe dintre scrierile transmise prin „channel”, Thoth a fost inginerul din spatele Marii Piramide. Acest dispozitiv servea mai multor scopuri, dar funcțiile sale principale erau de camera de înălțare și controlor-reglator. Thoth şi grupul său au avut un succes satisfăcător în lucrul cu urmașii atlanților în templele de inițiere, în scopul accelerării evoluției sufletului. Au fost construite multe clădiri de-a lungul malurilor Nilului. Din cei câteva mii de atlanți care se stabiliseră în această zonă, un procent semnificativ a luat parte la activități legate de înălțare și la inițieri în Marea Piramidă. Pleiadienii de densitatea a 7-a au construit dispozitivul (n. ed. Marea Piramidă) într-un interval de timp, de ordinul zilelor, folosind levitația şi tehnologia laser. Camerele subterane de sub Platoul Gizeh erau deja locuite de cei care se retrăseseră în subteran, în timpul conflictelor anterioare de pe Pământ. Pleiadienii, în colaborare cu aceste grupuri din subteran, au înființat Sala Înregistrărilor, la mai multe mii de picioare sub Marea Piramidă. Aceasta există astăzi în tărâmurile eterice mai Înalte ale Pământului interior. Sfinxul a fost ridicat mai târziu de alt grup de egipteni, pentru a marca intrarea în portal. Marea Piramidă a fost terminată aproximativ în anul 10.500 Î.Ch.
Unicosul e Dumnezeu, este energia cuantică, gândul primordial din cascada cuantică de acasă, cea care scaldă tot universul și toate manifestările sale (mineral, vegetal, animal, uman, structură atomică etc.) la nivele diferite de vibrație, fenomen care, de-a lungul timpului a primit numeroase denumiri. A fost numit Peana, Reiki, Chi, mana, energie vitală, duhul sfânt sau fluviul vieții în antichitate; apoi, rând pe rând, magnetism animal, forță motrice, forță eterică, undă de formă; în parapsihologia și în fizica modernă această energie a fost numită energie bioplasmică, energie psihotronică, câmp unitar cauzal, eoni, unde cuantice. Se poate spune că Salomeea Romanescu știe că însăși baza procesului gândirii la om este câmpul cuantic sau akashic. „Akashic”, acel internet cosmic pe care nu îl ștergem niciodată: tot ceea ce introducem în acest „internet” rămâne în rețea și este posibil să regăsim mai târziu ca și cum am folosi un Google gigantic, introducând cuvinte-cheie. „Akashic” pentru că, în urmă cu 5000 de ani, clarvăzătorii hinduși au văzut elementul „akasha” în natură și în Univers, mai profund decât toate celelalte elemente și care le înglobează pe toate celelalte. Totul se naște din akasha și la sfârșitul timpurilor totul se întoarce în akasha. Această idee, că există ceva la baza realității care este sursă a tot ceea ce se întâmplă în lume, este nouă în domeniul științei, dar veche pentru filosofie și asta de aproape 5000 de ani. În China, de exemplu, această idee există în filosofia Dao – care, de altfel, nu dă o definiție pentru că Daoismul spune că această idee nu poate fi definită. Brahmanii, în India, vorbesc despre „spiritul Indiei” care este baza a tot ceea ce există. În științele actuale vorbim despre „câmpurile quantice” care leagă tot ceea ce există în spațiu și în timp. Surprinzător și senzațional este faptul că noi, oamenii, prin câmpul cuantic sau akashic, suntem racordați în fiecare secundă a existenței noastre la câmpul cuantic al Universului. Cercetătorii explică entanglementul cuantic ca pe un fenomen în care perechi sau grupuri de particule care au fost în contact una cu cealaltă par să rămână conectate chiar și după ce s-au despărțit şi se află la distanțe mari unele de altele. Atunci când se acționează asupra uneia dintre particule, au fost observate modificări corespunzătoare care apar în starea celeilalte particule. Legătura dintre poet și ființele iubite, mama, tata, bunicii ,,sora, iubita, este continuă, el demonstrează că fiecare vertebră conține un generator de leptoni, ce prezintă o formă de spirală conică racordată la Univers prin funcțiile acestei energii leptonice. S-ar putea, ca într-un viitor nu prea îndepărtat, să ne modifice sau să ne transforme mai toate reprezentările cu privire la ceea ce suntem cu adevărat – niște ființe cosmice în care se regăsește Universul Hologramâ așa cum noi ne regăsim în tot ceea ce există în Univers sau chiar Multivers sau Unicos. Nu putem limita realitatea la acest singur Univers, ne sugerează domnia sa. De ce ? Poeta Salomeea ne deconspiră faptul că sursa câmpului Akashic este, de asemenea, sursa spațiului-timp (Universul nostru ) care se naște din Big-Bang. Cel mai probabil există și alte explozii care dau naștere altor universuri, numai că există totuși o problemă conceptuală. Acceptăm ideea că tot ce aparține Universului nostru se află în conexiune informațională cu noi. Dacă nu percepem ceva înseamnă că acel „ceva” nu aparține Universului nostru. Așadar putem spune, teoretic, că da, cu siguranță, există alte universuri, dar nu le putem vedea deoarece nu le putem percepe. Termenul de „multivers” (dezvoltat în Teoria corzilor) este o soluție a unui paradox al fizicii quantice şi este o soluție extrem de îndrăzneață, frumoasă din punct de vedere teoretic, însă nu putem ști dacă este o reflectare a realității.
Unicosul este spirala geometriei sacre a florii vieții ca un spațiu oniric al visurilor nemuritoare șoptite de timp, al supei „misterelor ființei umane” dincolo de limita zidului Planck. În universul mare și în universul mic, totul este dual, Yin și Yang, domnește armonia, echilibrul. Toate dualitățile, indiferent că vorbim de lumină și întuneric sau de masculin – feminin trebuie să fie în echilibru. Se spune ca echilibrul dintre două forțe opuse aduce armonia în viața unei persoane. Floarea vieții, simbol ce poate fi considerat regele geometriei sacre, are în el modelele creației, fiind folosit din cele mai vechi timpuri, chiar și în civilizația sumeriană. Floarea vieții este compusă din cercuri egale, suprapuse, care formează un model de floare.
Cea mai comună reprezentare este asemănătoare cu structura unui hexagon, înconjurat de un cerc larg. Egiptenii de la Toth aminte, creștinii și chiar Leonardo da Vinci credeau că acest simbol are un înțeles spiritual profund. Regele Toth scrie:
„Vei descoperi unicitatea tuturor lucrurilor?
Una vei deveni cu Maeștrii Secretelor
Cuceritori ai Morții și Maeștrii ai Vieții.
Da,vei afla despre floarea din Amenti
Despre floarea vieții ce strălucește în Săli.
În Spirit vei ajunge în Sălile din Amenti
Și vei aduce înapoi Înțelepciunea ce trăiește în Lumină.”
„Adânc în inima Pământului se află floarea, Sursa Spiritului
Care ține totul în forma proprie.
Află că Pământul e viu așa cum tu ești viu în propria-ți formă formată.
Floarea Vieții este precum propriul tău loc al Spiritului și curge prin Pământ
Așa precum al tău curge prin forma ta”
Dincolo de Eu rămânem noi înșine, însă simțim mai clar că facem parte dintr-un TOT, din Dumnezeu, într-un „Dincolo” pe care creierul nostru nu-l poate concepe acum, și în care spațiul-timp se deformează treptat până într-un punct în care dispare dincolo de Spirala – portal dintre lumi, ciclu, perpetua (re)înnoire, continuum-ul naștere-renaștere/ viață-moarte-înviere; transformare, devenire, evoluție, îmbunătățire, perfecțiune, și, de aici, divinitate. Poetul ne propune o paradigmă: totul în Univers are o unitate, face parte dintr-un tot cuantic, sufletul nostru se extinde la Totalitate. Fenomenele sunt înregistrate, rămân în memoria Universului, tot ceea ce facem fiecare dintre noi aparține acestei informații arhivate în Câmpul Akashic. Izvor pentru proiecte de cercetare  care încearcă să dezvolte o nouă medicină care privește omul în globalitatea lui, la dezvoltarea unei noi conștiințe, a unei noi spiritualități care nu este, așa cum se credea până în prezent, doar produsul secundar al creierului nostru, ci are o bază exterioară, în natură. În fine, pare că propune un nou concept de gestiune a întreprinderilor, o organizare care să pună pe primul plan binele fiecăruia și știința de a trăi împreună pornind de la secretele marelui rege THOTH. „Da, mi-a vorbit Maestrul Nouă, zicând: Thoth, măreț ești printre copiii Pământului, dar există secrete pe care nici tu nu le cunoști. Știi că ai venit dintr-un spațiu-timp inferior acestuia și știi că vei călători către un spațiu-timp superior. Dar puține știi despre secretele ce se ascund în ele, puține știi despre înțelepciunea de dincolo. Să știi că tu, ca întreg, în această conștiință nu ești decât o celulă în proces de dezvoltare. Conștiința de sub tine se dezvoltă continuu în sensuri diferite de cele pe care le cunoști. Da, deși într-un spațiu-timp inferior ție, Ea se extinde în direcții ce sunt diferite de cele ale tale. Căci trebuie să știi că ea evoluează ca rezultat al dezvoltării tale, dar nu în același fel în care te-ai dezvoltat tu. Evoluția ta trecută și prezentă au produs o cauză și un efect. Nici o conștiință nu urmează calea celor dinaintea ei, căci astfel totul ar fi doar o repetiție, de prisos. Fiecare conștiință, în ciclul în care există, își urmează propria cale spre țelul suprem.
Fiecare joacă un rol în Planul Cosmosului. Fiecare joacă un rol către țelul suprem. Cu cât e mai îndepărtat ciclul, cu atât e mai mare învățătura lui și capacitatea de a îngloba Legea în tot. Află că în ciclurile inferioare nouă tu te ocupi de pârțile mai mici ale Legii, în timp ce noi, cei din ciclul care se întinde la infinit, ne străduim să construim o Lege mai măreață. Fiecare are un rol de jucat în cicluri. Fiecare trebuie să-şi desăvârșească opera. Ciclul inferior ție nu ți-e inferior totuși, ci e format doar pentru o nevoie ce există. Căci trebuie să știi că fântâna înțelepciunii ce produce ciclurile caută continuu să afle noi puteri. Să știi că învățătura se câștigă doar prin practică, iar înțelepciunea provine doar din învățătură și astfel sunt create ciclurile de către Lege. Sunt unelte cu ajutorul cărora se obține învățătura pentru Planul Legii, care este Sursa Totului. Ciclul inferior nu e cu adevărat inferior, ci doar diferit în spațiu și timp. Conștiința de acolo lucrează și testează lucruri mai mici decât cele ce ești tu. Și așa cum tu cultivi lucruri mai mărețe, tot așa și deasupra ta sunt cei ce cultivă și ei, ca tine, alte legi. Diferența ce există între cicluri rezidă doar în capacitatea de a lucra cu Legea. Noi, cei care existăm în cicluri superioare celui al tău, suntem cei ce au apărut primii din Sursă și care au câștigat, în trecerea prin Timp-spațiu, capacitatea de a folosi Legile Mai Marelui, ce sunt mai presus de înțelegerea omului. Nimic nu e cu adevărat inferior ție, ci doar se află într-o operație diferită a Legii. Privește în sus sau în jos, vei găsi același lucru. Căci totul nu e decât o parte a Unicității care stă la baza Sursei Legii. Conștiința care se află sub tine este o parte a ta, așa cum și noi suntem o parte din tine. Tu, ca şi copil, nu ai avut învăţătura pe care ai acumulat-o crescând. Compară ciclurile cu omul în călătoria lui de la naștere la moarte și vei vedea în ciclul inferior ție copilul cu învățătura pe care o are. Apoi privește-te adult, avansând în învățătură pe măsură ce timpul trece. Privește-ne şi pe noi, copii ajunși la maturitate cu învățătura și înțelepciunea acumulate odată cu trecerea anilor.
La fel, Thoth, sunt și ciclurile conștiinței, copii în diferite momente ale dezvoltării, totuși toate provenind de la aceeași Sursă, Înțelepciunea şi toate la înțelepciune reîntorcându-se. El încetă apoi să-mi vorbească și se așeză în liniștea obișnuită Maeștrilor. Apoi îmi vorbi din nou, zicând: „Thoth, mult timp am petrecut Noi în Amenti, păzind flacăra vieții din Sali. Află totuși că suntem parte a Ciclurilor noastre cu Vederea noastră ajungând la ele și mai departe. Da, știm că din toate nimic nu contează, cu excepția evoluției datorate Sufletului nostru. Știm că trupul e efemer. Lucrurile pe care oamenii le respectă nu înseamnă nimic pentru noi. Nu căutam nimic ce are legătură cu corpul, ci doar cu starea de perfecțiune a Sufletului. Când voi, oamenii, veți învăța că nimic în afara evoluției Sufletului nu contează, abia atunci veți fi liberi cu adevărat din robie, liberi să lucrați în armonie cu Legea. Află, omule, că trebuie să țintești spre perfecțiune, căci doar așa îți vei atinge scopul. Deși ar trebui să știi că nimic nu e perfect, totuși ar trebui să fie ținta și scopul tău.”
Firul auriu poetic al operei triunghiului de aur al poetei de geniu, Salomeea Romanescu, pare să fie întrebarea dacă există viață după moarte? Răspunsul din structura de profunzime a operei este că Dincolo de mine, viața sufletului este veșnică, așa cum demonstrează și fizica cuantică dar și cea a sufletului. Fizica clasică definește nimicul, sau vidul, un spațiu lipsit de materie. Dar în domeniul cuantic, nu poate fi discutat în aceiași termeni. Are de-a face cu principiul incertitudinii al lui Heisenberg, care spune, în termeni foarte generali, că există o limită a cunoașterii noastre în legătură cu particulele cuantice. Deoarece orice în mecanica cuantică este și undă și particulă, dacă se cunoaște poziția particulei, nu i se poate cunoaște accelerația și invers. Acest lucru se poate reduce la ideea că vidul nu este chiar gol. De fapt „mustește” cu particule care dispar și apar la întâmplare, creând un câmp energetic fluctuant. Dincolo de mine moleculele nonvii nu își manifestă niciodată tendința de a supraviețui sau a iubi. Corpul vital e cel care programează. Genele nu au programe de morfogeneză, de formare a formei. Dezvoltarea de forme sau organe ce îndeplinesc funcții biologice este coordonată de câmpuri morfogenetice extrafizice nonlocalizate. Sensul dat simbolurilor este scris de programele mentale din creier scrise de conștiință. Marele Toth ne revelează secretul nemuririi:
„Află, omule, că forma ta e duală, echilibrată în polaritate deși formată în propria formă.
Află că atunci când Moartea se apropie cu repeziciune de tine,
Acest lucru se întâmplă doar pentru că echilibrul tău este zdruncinat.
Se întâmplă doar pentru că un pol s-a pierdut.
Să știi că secretul vieții din Amenti este secretul refacerii echilibrului polilor.
Tot ceea ce există are formă și trăiește datorita Spiritului vieții din poli.
Nu înțelegi că în sufletul Pământului se află echilibrul tuturor lucrurilor care există
Și au ființă pe suprafața lui?
Sursa Spiritului tău este atrasă din centrul pământului”,
Căci în forma pe care o ai tu ești una cu Pământul
Când vei fi învățat să-ți păstrezi echilibrul propriu
Atunci vei atrage echilibrul Pământului.
Vei exista atunci în același timp cu Pământul,
Schimbându-ți forma doar când se va schimba și Pământul.
Nu vei mai cunoaște moartea ci vei fi una cu această planetă…”
Unicosul e Dumnezeu, ce a format substanțele subtile ale corpurilor noastre, care au o natură cuantică, nu sunt determinate newtonian. Stările corpului mental, vital și supramental sunt probalistice ca și cea a corpului fizic. Aceste stări sunt stări de posibilitate cuantică ale conștiinței și nu actualizări în concret, iar conștiința reduce aceste posibilități la ocurente concrete, sunt dimensiuni paralele iar medierea interacțiunii se face prin conștiința care menține și paralelismul acestora.
Ce substanță sau substanțe mediază interacțiunea dintre aceste corpuri subtile și corpul fizic? Cum se conservă energia lumii fizice în fața unor astfel de interacțiuni cu aceste alte corpuri? Există un paralelism psihofizic cum spunea Leibnitz? Răspunsul este că există un paralelism psihofizic menținut de conștiință.
Gestionarea interacțiunii dintre aceste corpuri o face tot conștiința divină.
Cuantele de lumină poetică în acest volum ,,Unicosul e Dumnezeu’’ semnat de Salomeea Romanescu, structurează sufletul colectiv ce se zbate între iubire și nemurire și în structura de suprafață a poeziei, Poeta mi-a mărturisit că a ajuns în Agartha vizual și ar dori să ajungă acolo și în realitate! De fapt, nu știe că a ajuns deja în Shambala și de acolo primește inspirația, revelația, la fel cum are acces și la cunoașterea akashică. Agartha este tărâmul subteran al nemuririi, cu oameni cu trăsături delicate, care au mii de ani de viață, dar care vârsta nu le marchează trăsăturile. Cei din Agartha cunosc secretul nemuririi trupului. După ce consideră că au trăit destul, ei sunt cei care-și aleg momentul când să se retragă din viață.
Locuitorii acestei lumi, spun documentele, au părăsit lumea de la suprafață acum 100.000 de ani, în urma catastrofalului război dintre atlanți și lemurieni, cele două mari civilizații care stăpâneau pământul. Războiul ar fi descris în cele două lucrări Ramayana și Mahabharata. În urma acestui război, datorită armelor foarte puternice folosite, ar fi rezultat zone deșertice ca Sahara, Gobi, pustietățile din Australia și SUA, locuri unde ar fi fost aglomerările urbane ale atlanților și lemurienilor. Atmosfera la suprafață era de nerespirat, așa că supraviețuitorii conflictului s-au retras sub pământ. Conform acestor teorii, oamenii de la suprafață ar fi urmașii celor care au refuzat să se retragă în orașele subterane și care, între timp, s-au sălbăticit.
Marele Thoth ne dă povață:
„Măreață e lupta dintre Lumină și întuneric, veche de epoci și totuși nouă întotdeauna.
Totuși, într-un timp departe în viitor Lumină va fi Totul iar întunericul va fi învins.
Ascultă, omule, cuvintele mele pline de înțelepciune.
Pregătește-te iar Lumina ta nu va fi umbrită.
Omul s-a ridicat și a decăzut la fel cum noile valuri de conștiință curg dinspre marele
Abis de sub noi spre Soarele țelului său.
Voi, copii mei, v-ați ridicat de unde vă aflați, adică cu puțin deasupra animalelor,
Iar acum sunteți cei mai măreți dintre oameni.
Totuși înaintea voastră au fost alții mai măreți decât voi.
Și, la fel cum alții, înaintea voastră au decăzut, și voi veți ajunge la un sfârșit.
Iar peste tărâmul unde locuiți acum, barbarii vor veni iar Lumina se va ridica.
Uitată va fi înțelepciunea-străveche, dar va trăi totuși ascunsă oamenilor.
Da, pe pământul pe care îl numiți Khem, rase vor apărea și vor dispărea.
Uitați veți fi de copiii omului.
Voi vă veți fi mutat într-un spațiu-stelar dincolo de voi
Lăsând în urmă acest loc în care ați locuit.
Sufletul omului se mișcă mereu spre înainte, nefiind legat de nici o stea.
Ci îndreptându-se de-a pururi spre mărețul țel unde se va contopi cu Lumina Totului.
Să știți că veți merge mereu înainte, împinși de Legea cauzei și a efectului
Până când, în cele din urmă, ambele vor deveni Unu.
Da, omule, după ce vei fi dispărut, vor veni alții în locul unde ai trăit tu.
Învățătura și înțelepciunea vor fi uitate cu totul și doar amintirea Zeilor va supraviețui.
Așa cum eu sunt pentru voi un Zeu datorită învățăturii mele,
La fel și voi veți fi Zeii viitorului.
Datorită învățăturii voastre care va fi cu mult deasupra celei pe care o vor avea ei.
Aflați totuși că în toate epocile omul va avea acces la Lege oricând dorește.
Epocile viitoare vor fi martorele reînvierii înțelepciunii
Pentru cei care vor moșteni locul tău pe aceasta stea.
Ei, la rândul lor, vor căpăta înțelepciune
Și vor învăța să alunge întunericul cu ajutorul Luminii.
Mult vor trebui să se zbată totuși de-a lungul epocilor
Pentru a se bucura de libertatea Luminii.
Apoi asupra omului se va abate marele război
Ce va cutremura Pământul și îl va îndepărta de la drumul său.
Da, iar apoi Frații Întunecați vor începe războiul dintre Lumina și întuneric.
Când omul va cuceri din nou oceanul și va zbura în aer cu aripi asemeni pasărilor;
Când va fi învățat să strunească fulgerul, atunci va începe timpul războiului.
Mare va fi bătălia, mare războiul dintre întuneric și Lumină.
Nații se vor ridica împotriva națiilor
Folosind forțele întunericului ca să distrugă Pământul.
Arme puternice vor nimici pământenii până când jumătate din popoare vor dispărea.
Atunci vor veni fii Dimineții și vor decreta pentru copii oamenilor:
Oameni, încetați lupta împotriva fraților voștri.”
Există sub pământ mai multe orașe, în mai multe părți ale globului, dar Agartha este cel mai important dintre ele deoarece a fost cea mai importantă bază extraterestră. Dar iată care ar fi, conform documentelor secrete, cele mai puternice orașe subterane: POSID – primul refugiu al atlanților, cu intrare în zona Matto-Grosso, cu populație de 1,3 milioane de locuitori; SHONSHE – refugiul uigurilor, o ramură a lemurienilor, intrare în Himalaya, 3,5 milioane locuitori; RAMA – lângă Jaipur, în India, 1 milion de locuitori; SHINGWA – la granița dintre China și Mongolia, cu 1,5 milioane de locuitori; TELOS – lângă Mount Lassen, California, cu 1,5 milioane locuitori, DACOS – în Munții Bucegi, cu 750.000 de locuitori. Sub Carpații noștri există o altă lume. Bucegii sunt considerați de către specialiști un punct energetic foarte puternic, vortexul chakrei Ajna a Terrei. S-au emis ipoteze asupra existenței unor galerii subterane, s-au făcut teste radiestezice. Cercetările au demonstrat că zona este încărcată energetic mai mult ca oricare alta din România. Carpaţii fiind regiunea în care s-au construit laboratoare și uzine pentru prelucrarea aurului, obiective legate între ele prin tunele. Dovadă că România era preferata dragonienilor este mulțimea de piramide construite în zonă, mai multe ca în Egipt. Între Râșnov şi Bran se găsește cel mai mare complex de piramide împădurite. Cele 17 piramide erau, de fapt, locuințele extratereștrilor, în care erau protejați de radiațiile solare. În interior, pentru confort, anulaseră forța gravitațională. Pentru mulți nu mai reprezintă o enigmă noțiunea de energie de formă și de energie liberă. Templele antice sunt realizate după principiile geometriei sacre. Numărul de aur sau șirul lui Fibonacci se regăsesc în aceste construcții, oamenii acelor vremuri dovedind o profundă cunoaștere a legilor care guvernează natura. O natură care conține această proporție de aur în mai toate direcțiile în care se manifestă Trebuie să se conștientizeze faptul că Marea Piramidă din Egipt a fost și este încă un Templu de inițiere. Solomon, Apolonius și mulți alții s-au numărat printre cei inițiați aici. Scriitorul (care este în continuă legătură cu Marea Camera Albă din Piramidă) a primit instrucțiuni să recupereze și să aducă înapoi în Marea Piramidă tăblițele străvechi. Sunt 12 tăblițe din smarald verde, făcute dintr-o substanță transmutată alchimic. Sunt foarte rezistente la orice element și substanță. Mai exact, structura atomică și celulară fiind fixă ea nu permite nici o schimbare. Din această cauză tăblițele contrazic legea ionizării referitoare la corpurile fizice. Pe ele sunt gravate caractere din vechea limbă atlantă. Acestea reacționează la undele cerebrale emise de creierul celui ce citește, eliberând vibrația mentală asociată în mintea cititorului. Tăblițele sunt prinse între ele cu inele făcute dintr-un aliaj de culoarea aurului, suspendate de o tijă din același material. Pe înțelepciunea conținută în aceste tăblițe se bazează misterele străvechi. Pentru cel ce citește cu mintea și ochii deschiși, înțelepciunea personală se va multiplica de 100 de ori. Citește! Crezi sau nu, citește iar vibrația tăblițelor va trezi „ceva” în tine.
Citind volumul distinsului om de litere, Salomeea Romanescu ,,Unicosul e Dumnezeu’’ te autoteleportezi în toate aceste locuri, care sunt portaluri către alte dimensiuni, găurile negre, albe și cele de vierme sunt astfel de portaluri în Univers, inclusiv pe Terra. În acest context, doi cercetători care lucrează în domeniul astrofizicii, De-Chang Dai de la Yangzhou University și Dejan Stojkovic, de la Buffalo University, au publicat un articol în Physical Review, prin care susțin că gaura neagră din centrul galaxiei noastre, Saggitarius A*, ar putea să fie un portal, un wormhole – gaură de vierme, spre o altă galaxie sau chiar un alt Univers. Saggitarius A* este o gaură neagră super-masivă în centrul galaxiei noastre, ca fiecare galaxie: cu o masă de circa 4 milioane de ori cea a Soarelui are o raza mai mică 0,0002 ani lumină. Ei bine, studiind steaua S2 care orbitează la doar 17 ore lumina de Sagittarius A*, cei doi cercetători au ajuns la concluzia că aceasta a avut accelerații mici dar măsurabile anormale – adică accelerații care nu erau justificate de prezența doar a găurii negre masive. Care ar putea să fie cauza acestor accelerații bizare? De-Chang Dai și Dejan Stojkovic susțin că steaua S2 ar putea să simtă forța gravitațională a unei găuri negre care se găsește de partea cealaltă a unui găuri de vierme cu care Sagittarius A* este în contact. Dacă într-adevăr ar exista aceste bizare găuri de vierme, adevărate tuneluri spațio-temporale spre noi galaxii sau Universuri, atunci forța gravitațională a obiectelor aflate în partea cealaltă a găurilor de vierme s-ar resimți și în Universul nostru – întrucât gravitația se propagă în aceste noi dimensiuni – generând deviații ale traiectoriilor obiectelor, precum stelele, de la traiectoriile calculate cu teoria lui Einstein.
Unicosul e Dumnezeu, e căutarea nesfârșită a omului în dorința de a înțelege legile care-i guvernează viața. Cu toate acestea el nu a reușit să treacă de vălul care apără planurile superioare de viziunea lui materială asupra vieții și adevărului. Adevărul este gata sa fie asimilat de către cei care-și lărgesc propria viziune întorcându-se către ei înșiși și nu căutând în afara lor adevărul.
Unicosul e Dumnezeu, e liniștea simțurilor materiale unde se găsește cheia înțelepciunii.
Cel ce vorbește nu știe; cel ce știe nu vorbește! Legile supreme nu pot fi rostite. Ele există ca o entitate pe căile care transcend toate simbolurile sau cuvintele din lumea materială. Simbolurile nu sunt decât niște Chei cu care se deschid uși ce conduc spre adevăruri. De multe ori ușa nu poate fi deschisă deoarece cheia pare atât de măreață încât lucrurile care se află în spatele ei nu pot fi văzute. Dacă reușim să înțelegem că toate cheile, toate simbolurile materiale sunt manifestări, prelungiri ale unei Legi Supreme și a Adevărului, ne vom dezvolta o viziune ce ne va permite să trecem dincolo de văl. Toate lucrurile din toate Universurile se mișcă conform unei Legi. Legea care guvernează mișcarea Planetelor nu este mai imuabilă decât Legea care guvernează manifestarea omului în aceasta lume. Una dintre cele mai importante Legi este Legea responsabilă de formarea omului ca ființă materială.
Unicosul e Dumnezeu este mărețul scop al școlilor inițiatice din toate timpurile, să dezvăluie funcționalitățile Legii care leagă omul material de omul spiritual. Legătura dintre omul material și omul spiritual este omul intelectual deoarece mintea are atât calități materiale cât și spirituale. Cel care aspiră la cunoștințe elevate trebuie să-și dezvolte latura intelectuală a firii lui pentru a-și întări credința că poate să-și concentreze toate forțele ființei lui către și în planul pe care-l dorește.
Unicosul e Dumnezeu este marea căutare a Luminii, a Vieții și a Iubirii, care începe în primul rând din planul material. Condusă către planul ultim, scopul ei final este fuziunea completă cu Conștiința Universală. Așezarea fundației în planul material este primul pas. Abia apoi vine și scopul suprem al realizării spirituale.
Dincolo de mine este Agartha, o lume subterană spirituală – Shamballa, în care se intră pe la Polul Nord. Aici, conform spuselor amiralului Richard E. Byrd, primul om care a zburat deasupra Polului Nord, ar locui de 100.000 de ani, o civilizație mult mai evoluată. Virgil Armstrong, fost agent CIA, a descris o lume formată din oameni nemuritori care. Stăpânesc o tehnologie uimitoare, inclusiv farfurii zburătoare. NASA deține o fotografie a uriașei găuri de la Polul Nord. Dosarul cu informațiile legate de Agartha este secretizat. Ei folosesc energia organică, energia vitală numită și energia vidului, asemenea unui vortex, energia liberă, așa cum o numește Tesla. Ea reprezintă două treimi din Univers, ea ar putea face entropia reversibilă. Entropia crește întotdeauna în timp. Este tendința naturală a lucrurilor de a pierde ordinea.
Lăsată pe cont propriu, viața va deveni întotdeauna mai puțin structurată. Castelele de nisip se distrug, relațiile neglijate se rup, buruienile năpădesc grădinile, monumentele vechi se prăbușesc, iar munții erodează. Aceasta este cunoscută ca cea de-a doua lege a termodinamicii, entropia, și este unul dintre conceptele fundamentale ale fizicii și una din legile fundamentale ale Universului.
Pe termen lung, nimic nu scapă de această lege. Totul se descompune, iar dezordinea este în creștere. Dar înainte să intram în depresie, există și o veste bună. Putem lupta împotriva entropiei și asta pentru că suntem vii. Putem rezolva un puzzle împrăștiat, putem rupe buruienile din grădină și ne putem curăța locuința. Dar pentru că Universul înclină în mod natural spre dezordine, trebuie să consumăm energia pentru a crea stabilitate, structură și simplitate. Relațiile de succes necesită grija și atenție. Casele necesită curățenie și întreținere, iar echipele de succes necesită comunicare și colaborare. Fără efort, lucrurile se vor distruge. Această dezordine are o tendință naturală de a crește în timp dar putem contracara această tendință prin folosirea energiei – iar asta ne dezvăluie scopul vieții. Pământul captează o mică parte a radiației solare. Deoarece, în ansamblu, Pământul stă într-o stare de echilibru, pierderea de energie echilibrează energia de intrare. Diferitele fluxuri care contribuie la acest proces de reglare sunt destul de complexe și includ reflexia, absorbția de către atmosfera cu pierderi de energie pe căi termice (emisii în infraroșu), absorbția pasivă și re-emisia de IR, absorbția de către plante etc.
Balanța energetică globală include, de asemenea, sursele de căldură endogene ale pământului. Unde intră viața în această ecuație? Ludwig Boltzmann în 1886 spunea că ,, lupta generală a ființelor animate pentru existență nu este o luptă pentru materiile prime – acestea, pentru organisme, sunt aerul, apa și solul, toate disponibile din belșug – nici pentru energia care există în abundență în orice organism sub formă de căldură, ci lupta pentru entropie (negativă), care devine disponibilă prin transferul energiei vitale de la Soarele fierbinte către Pământul nostru rece”. Regele Thoth ne împărtășește secretul:
„Ascultă, omule, secretul pe care ți-l încredințez
Astfel încât nici tu să nu mai cunoști schimbarea.
Așază-te o oră în fiecare zi cu capul orientat spre locul unde se află polul pozitiv (nord).
În fiecare zi timp de o oră capul tău trebuie să fie îndreptat spre polul negativ (sud).
În timp ce capul e îndreptat spre nord păstrează-ți mintea între piept și cap.
Iar când capul este îndreptat spre sud, păstrează-ți gândurile între piept și picioare.
Păstrează-te în echilibru odată la șapte zile iar echilibrul tău va fi mai puternic ca oricând.
Da, dacă ești bătrân, corpul tău se va simți revigorat
Iar puterea ta va deveni ca cea a unui tânăr.
Acesta este secretul știut de Maeștrii prin care țin la distanță Moartea.
Nu uita să urmezi calea pe care ți-am arătat-o, căci atunci când vei fi trecut de 100 de ani
Neglijând-o, vei atrage Moartea.
Ascultă-mi cuvintele și urmează calea.
Păstrează-ți echilibrul și trăiește în viață.
Ascultă-mi vocea, omule.
Ascultă înțelepciunea care te ferește de Moarte.
Când la sfârșitul sarcinii încredințate vei dori să pleci din această viață,
Treci în planul unde Sorii Dimineții trăiesc și ființează ca și Copii ai Luminii.
Treci fără durere și fără regrete în planul unde există Lumina eternă.
Mai întâi întinde-te cu capul spre est.
Așază-ți mâinile suprapuse peste Sursa vieții tale (plexul solar).
Așază-ți conștiința în centrul vieții.
Răsucește-o și desparte-o spre nord și spre sud.
Trimite jumătate spre nord.
Iar cealaltă jumătate spre sud.
Desfă-te din strânsoarea ființei tale
Iar din forma ta scânteia argintie își va lua zborul în sus spre Soarele dimineții,
Pentru a se uni cu Lumina de unde a izvorât.
Acolo va străluci până când dorința se va crea.
Apoi se va întoarce într-un loc și într-o formă.
Află omule că astfel trec marile suflete după voia lor, dintr-o viață în alta.
La fel se întâmplă și cu Avatarul
Care moare atunci când dorește și trăiește atunci când dorește.
Ascultă omule și soarbe din înțelepciunea mea.
Învață secretul care e Stăpânul Timpului.
Învață cum toți Maeștrii sunt capabili să-ți amintească viețile trecute.
Măreț e secretul dar totuși ușor de stăpânit,
Dându-ți astfel posibilitatea de a stăpâni timpul.
Când moartea se va apropia de tine nu te teme, amintește-ți că ești stăpânul Morții.
Relaxează-ți corpul, elimină orice tensiune.
Așază-ți în inimă flacăra Sufletului tău.
Repede apoi îndreaptă-l spre reședința triunghiului.
Așteaptă un moment apoi îndreaptă-te spre țel.
Acesta, țelul tău, este locul dintre sprâncene,
Locul unde memoria vieții trebuie să fie păstrată.
Păstrează aici flacăra, în lăcașul creierului
Până când degetele morții îți vor cuprinde sufletul.
Astfel când te vei petrece din viață,
Amintirile din acea viață vor trece și ele.
Atunci trecutul va fi unul cu prezentul.
Astfel toate amintirile vor putea fi păstrate.
Vei fi liber de orice regres.
Lucrurile din trecut vor trăi și în prezent. Ia aminte omule la profunda înțelepciune ascunsă,
Pierdută pentru oameni încă în timpul locuitorilor,
Pierdută și uitată de oamenii acestei epoci.
Află că acest Pământ nu e decât un portal, păzit de puteri necunoscute omului.
Maeștrii Întunericului ascund intrarea ce duce spre tărâmul Paradisului.
Află că drumul spre sfera din Arulu
E presărat cu bariere ce se deschid doar celor născuți din Lumină.
Pe Pământ, eu sunt păstrătorul cheilor ce deschid porțile către Tărâmul Sacru.
Prin puterile ce sunt mai presus de mine, hotărăsc să las aceste chei lumii omului.
Înainte să plec, vă ofer Secretele prin care vă puteți elibera din sclavia întunericului,
Prin care puteți scăpa din încătușarea cărnii ce v-a legat,
Și prin care puteți să vă ridicați din întuneric spre Lumină.
Află că sufletul trebuie să fie curățat de tot ce e întunecat
Înainte de a putea intra pe porțile ce duc spre Lumină.
Astfel, vă las toate Secretele pentru ca ele să poată fi oricând descoperite.
Da, deși omul poate cădea în întuneric, Lumina va străluci de-a pururi ca o călăuză.
Ascunsă în întuneric, învăluită în simboluri,
Calea spre portal va fi întotdeauna descoperită.
În viitor, omul va refuza să accepte aceste secrete
Dar cel ce va căuta va găsi întotdeauna calea.
Ascultați cum vă dezvălui Secretul,
Ascultați simbolurile Secretului pe care vi le-am încredințat.
Faceți din el o religie căci doar astfel esența lui va dăinui.
Există două zone între această viață și Suprema Viață,
Prin care călătoresc Sufletele care pleacă de pe acest Pământ”
Unicosul este complexitatea Universurilor, care la început era scăzută – era un Univers ușor de descris – un câmp plasmatic fundamental, creator de cuarcuri și gluoni, dens şi foarte cald, practic uniformă, cu mici perturbații în densitate. La ora actuală însă descrierea Universului nu este deloc ușoară. Gradul de complexitate este ridicat: avem stele, praf interstelar, gaz, galaxii, planete, plante, bacterii etc. Dacă însă în viitor expansiunea Universului va continua ca până acum (ținând cont și de expansiunea accelerată) se va ajunge din nou într-o situație în care Universul va deveni relativ simplu de descris: practic vor fi regiuni enorme de spațiu gol, cu particule izolate extrem de rare. Deci în timp ce entropia Universului crește și va continua să crească, gradul de complexitate va crește până la un anumit moment, după care va scădea. Viața evoluează în condiții prielnice – în care gradul de complexitate este suficient de ridicat ca să permită evoluția acesteia. Cum vom putea însă în viitorul îndepărtat să supraviețuim (dacă avem vreo șansă să ajungem până atunci), evident este vorba despre urmașii noștri îndepărtați, într-un Univers cu complexitate din ce în ce mai mică? Thoth ne oferă cheia spre Shamballa!
Adunați-vă acum, copiii mei,
Și ascultați Secretul Secretelor
Care vă va da puterea de a descoperi omul-Zeu din voi
Care vă va oferi calea spre viața Veșnică.
Deschis vorbi-voi despre Secretele Dezvăluite.
Nu vă voi oferi vorbe cu mai multe înțelesuri.
Ascultați cu atenție acum, copiii mei.
Ascultați și urmați cuvintele pe care vi le ofer.
Mai întâi voi vorbi despre lanțurile întunericului
Care vă leagă de sfera Pământului.
Întunericul și lumina sunt de același fel, diferă doar în aparență.
Căci amândouă provin din sursa primordială.
Întunericul înseamnă dezordine.
Lumina înseamnă Ordine.
Întunericul transformat e lumina Luminii.
Acesta este, copiii mei, scopul vostru ca ființe:
Transformarea întunericului în lumină.
Ascultați acum secretele naturii,
Relațiile pe care le stabilește viața cu Pământul unde locuiește.
Aflați că în stare normală sunteți tripartiți, fizic, astral și mental la un loc.
Trei sunt calitățile fiecărei stări;
Nouă cu totul, precum sus așa și jos.
În partea fizică sunt aceste canale, sângele care se mișcă sub formă de vârtej,
Obligând inima să bată continuu.
Magnetismul care se deplasează prin nervi
Poartă energiile către toate celulele și țesuturile.
Akasha ce curge prin canale, subtilă dar totuși fizică, completează canalele.
Fiecare din cele trei stări este în acord cu celelalte
Fiecare în parte influențând viața corpului.
Ele formează cadrul scheletal prin care curge eterul subtil.
A le stăpâni înseamnă să deții Secretul Vieții din corp.
Corp care poate fi părăsit doar prin voința deținătorului
Atunci când scopul său în viață a fost atins.
Trei sunt stările Astralului,
Mijlocitor între sus și jos;
Nu ține de fizic, nu ține de Spiritual,
Dar capabil să se deplaseze în sus și în jos.
Trei sunt stările Minții,
Purtătoare a Voinței Celui Măreț.
Judecător al Cauzei și Efectului în viața ta.
Astfel este alcătuită ființa tripartită
Condusă de sus de către puterea lui patru.
Deasupra și dincolo de starea tripartită a omului
Se află tărâmul Sinelui Spiritual.
Patru sunt stările lui
Strălucind în fiecare plan de existență,
Dar treisprezece cu totul,
Numărul mistic.
Pe baza calităților omului sunt Frații:
Fiecare dirijeaza dezvoltarea ființei,
Fiecare e un canal al Celui Măreț.
Pe Pământ omul este sclav, legat de spațiul și timpul planului pământesc.
Înconjurând fiecare planetă, o undă vibratorie, îl leagă de planul său de existență.
Cu toate acestea în interiorul său se află cheia eliberării,
În el poate fi descoperită libertatea.
După ce ți-ai eliberat sinele din corp,
Ridică-te spre cele mai îndepărtate margini ale planului tău pământesc.
Rostește cuvântul Dor-E-Lil-La.
Apoi, pentru o vreme, Lumina ta va fi ridicată,
Liber vei fi ca să treci de barierele spațiului.
Timp de jumătate de soare (6 ore), liber vei putea trece de barierele planului pământesc,
Vei putea vedea și afla pe cei ce se află dincolo de tine.
Într-adevăr spre lumi superioare vei putea trece.
Descoperă-ți propriile posibilități de dezvoltare,
Află toate viețile viitoare ale Sufletului pe Pământ.
Încătușat ești în corpul tău dar prin putere poți fi liber.
Acesta este Secretul prin care sclavia va fi înlocuită de libertatea ta.
Liniștește-ți mintea.
Relaxează-ți corpul:
Conștientizează doar eliberarea din carne.
Centrează-ți ființa către scopul spre care tânjești.
Gândește tot timpul că vei fi liber.
Gândește acest cuvânt La-Um-I-L-Ganoover
Și permite-i să-ți răsune în minte.
Lasă-te purtat de sunet spre locul unde tânjești să ajungi.
Eliberează-te din încătușarea cărnii după propria voință.
Ascultați cel mai mare dintre secrete:
Cum puteți intra în Sălile din Amenti,
În locul unde sunt cei nemuritori, așa cum am făcut și eu, și să stați în fața Maeștrilor.
Întindeți-vă corpul la orizontală.
Calmați-vă mintea astfel încât nici un gând să nu vă deranjeze.
Puri trebuie să fiți în minte cât și în scop căci altfel veți da greș.
Aduceți în minte imaginea Sălilor din Amenti așa cum am descris-o în Tăblițele mele.
Doriți-vă din tot sufletul să fiți acolo.
Vizualizați-vă stând în fața Maeștrilor.
Pronunțați, mental, următoarele cuvinte pline de putere:
Mekut-El-Shab-El Hale-Sur-Ben-El-Zabrut Zin-Efrim-Quar-El.
Relaxați-vă mintea și corpul.
Apoi fiți siguri că sufletul vostru va fi chemat.
Acum vă voi da Cheia spre Shamballa, locul unde Frații mei locuiesc în întuneric:
Dar un întuneric plin cu Lumina Soarelui,
Întunericul Pământului dar Lumină a Spiritului, călăuze pentru voi după ce eu voi pleca.
Așezați-vă corpul așa cum v-am învățat.
Îndreptați-vă spre barierele locului ascuns și îndepărtat.
Stați în fața porților și a paznicilor lor.
Ridicați barierele pronunțând aceste cuvinte:
Eu sunt Lumina. Întuneric nu e deloc în mine.
Eliberat sunt din sclavia nopții.
Deschideți-mi calea celor Doisprezece și Unu, ca să pot trece către tărâmul înțelepciunii.
Iar când vă vor refuza, căci cu siguranță vă vor refuza,
Porunciți-le să vă deschidă calea rostind cuvintele:
Eu sunt Lumină. Pentru mine nu exista bariere.
Deschideți, vă poruncesc, prin Secretul Secretelor
Edom-El-Ahim-Sabbert-Zur Adom.
Atunci, dacă ale voastre cuvinte au fost numai și numai Adevărul,
Barierele vor cădea în fața voastră.
Acum vă las, copiii mei.
În jos, și totuși în sus, spre Sălile din Amenti voi merge.
Străduiți-vă să găsiți calea către mine, copiii mei
Și cu adevărat frații mei veți deveni.
Astfel îmi închei scrierile. Chei fie ele pentru cei ce vor veni după mine.
Dar doar pentru cei ce caută înțelepciunea mea,
Căci doar pentru aceștia mi-s Cheia și Calea.”
Dincolo de Eu este Shamballa, care nu este doar o legendă a trecutului, ci o realitate a prezentului. Orice cale spirituală autentică trece prin Shambala, ca tărâm spiritual care guvernează și inspiră umanitatea și planeta noastră, este în ultimă instanță sursa tuturor învățăturilor şi căilor spirituale autentice. Fie că noi știm sau nu aceste lucruri, fie că le înțelegem sau nu, fie că le percepem direct sau nu, realitatea Shambalei este incontestabilă. Putem spune chiar că orice cale spirituală autentică „trece prin Shambala”. Salomeea Romanescu știe că fiecare școală spirituală autentică este inspirată și susținută prin intermediul lumii tainice a Shambalei şi fiecare aspirant spiritual sincer este susținut și ghidat la rândul său de forța tainică a înțelepților Shambalei şi a Regelui Lumii. Prin urmare, dacă vom citi volumul distinsei noastre navigatoare intergalactică Salomeea Romanescu vom conștientiza aceste aspecte, dacă vom apela sincer și frenetic ajutorul și ghidarea acestora, vom atinge mult mai rapid succesul atât în practica spirituală, cât și în toate acțiunile noastre benefic orientate. „Adresându-te direct Binecuvântatului Rege al Shambalei poți atinge succesul,” spune Lama. Când se spune că cea mai scurtă cale spirituală trece prin Shambala, trebuie să înțelegem că mesajul esențial al Shambalei este acela că realizarea spirituală supremă, eliberarea spirituală ultimă, nu este un scop abstract, de neatins, ci poate fi obținut prin aspirație sinceră și efort spiritual susținut chiar aici, pe acest Pământ, chiar în această viață. Aceasta este învățătura Shambalei. Cu adevărat, orice ființă poate atinge realizarea spirituală. Cu adevărat, orice ființă poate auzi chemarea sacră, Kalagiya! Inițiații care sunt mesagerii Shambalei pot avea aparență de oameni simpli, dar nu este suficient să auzi chemarea Shambalei. Aceia care sunt chemați trebuie să se dăruiască cu toată ființa lor căutării spirituale și servirii umanității și a semenilor lor. Cei care lucrează în această lume sub inspirația și ghidarea Shambalei, inițiații și mesagerii Shambalei, nu trăiesc retrași, izolați departe de lume. Din contră, ei călătoresc pretutindeni. Adeseori oamenii nu îi recunosc și nu știu cine sunt ei, și uneori ei nu se cunosc nici între ei. Dar ceea ce aceste ființe excepționale au în comun este faptul că ele își îndeplinesc menirea spirituală proprie, realizând anumite acțiuni benefice nu pentru ei înșiși, ci pentru glorioasa Shambala; și ei toți cunosc și manifestă marele simbol al anonimatului. Uneori ei pot părea bogați, dar în realitate ei nu posedă nimic.
Li se oferă totul, dar ei nu iau niciodată nimic pentru ei înșiși. Prin urmare, atunci când vă dăruiți cu abnegație Lumii Shambalei, în același timp vi se ia totul și vi se dă totul. Dacă aveți regrete, atunci veți fi înfrânți; dacă dăruiți totul cu bucurie, vă veţi simți îmbogățiți. Aici este exprimată foarte clar valoarea inițiatică magică a renunțării și detașării, cunoscută în sistemul yoga ca aparigraha (a nu acumula bunuri materiale), unul din cele 10 principii etice și morale care fundamentează practica yoghină. Renunțarea la atașamentele și interesele materiale atrage după sine o veritabilă îmbogățire spirituală. Mai mult decât atât, acela care urmărește să se manifeste ca un veritabil releu divin, pentru a dărui lumina divină, iubirea divină şi ajutorul spiritual celorlalte fiinţe umane, primeşte la rândul său, direct de la Dumnezeu, exact acele energii benefice care se manifestă atunci prin fiinţa sa. La modul esenţial, învăţătura Shambalei este aceea că aceste lucruri, aceste realități despre care vă vorbesc acum, nu sunt nici depărtate sau imposibile, nici ținute ascunse. Prin urmare, este suficient să ştiţi că Shambala există şi se manifestă aici pe Pământ; veţi înţelege astfel că cele mai înalte realizări spirituale sunt posibile aici, pe Pământ, şi că toate eforturile voastre vor fi recompensate aici, pe Pământ. Răspunsul plin de graţie al Shambalei va recompensa din plin eforturile voastre spirituale. Învăţătura spirituală a Shambalei este de o importanță vitală, inspiraţia şi susţinerea sa vă vor ajuta în toate acţiunile benefic orientate, vă vor pregăti pentru a fi capabili să vă împliniţi menirea spirituală, vă vor deschide sufletul pentru a accepta tot ceea ce se manifestă pentru voi ca venind de la Dumnezeu. Locuitorii Shambalei vin uneori pe Pământ, mai ales pentru a se întâlni cu fiinţele umane care sunt inspirate şi ghidate de Shambala şi îşi dăruiesc viaţa împlinirii idealurilor divine ale înţelepciunii şi compasiunii. Ei aduc atunci, pentru binele întregii umanităţi, preţioase daruri spirituale şi relicve sfinte. Ţi-aş putea istorisi multe povestiri despre minunate daruri care s-au materializat direct, din spaţiu.”Regele Shambalei se manifestă deseori pe Pământ. În continuare, Lama relatează despre manifestarea directă a Regelui Shambalei în planul fizic. Profețiile pe care acesta le-a făcut sunt deja în mod evident pentru noi foarte corecte, şi am subliniat aceste aspecte prin scurte precizări adăugate (în paranteze) la textul original:
„Chiar Rigden-jyepo (cu acest nume se referă Lama la Regele Shambalei) însuşi se arată uneori în locurile sacre, în unele mănăstiri, şi în momentele predestinate el rosteşte anumite profeţii. Noaptea sau dimineaţa devreme, înainte de răsăritul Soarelui, Conducătorul Lumii soseşte în Templu. Atunci când El păşeşte în Templu, toate lămpile se aprind singure, dintr-o dată. Unii dintre cei prezenţi îl recunosc pe Marele Străin și se pleacă în faţa lui cu profund respect. Ei ascultă cu cea mai mare atenție profețiile Regelui Lumii. O epocă măreaţă va sosi în curând (trecerea planetei în Satya Yuga). Conducătorul Lumii este pregătit pentru luptă (referire la lupta finală dintre forțele binelui şi ale răului, Armaghedonul biblic). Planetele vor manifesta o nouă eră. Dar înainte de noua epocă a prosperității, vor surveni multe cataclisme (deja în ultimii ani s-au produs din ce în ce mai multe cutremure, furtuni, uragane, inundații, avalanșe, etc.)
Din nou și din nou umanitatea va fi testată, pentru a atinge maturitatea spirituală. Focul subteran încearcă acum să intre în legătură cu periculosul și misteriosul Akasha, al cincilea element subtil. Dacă forțele benefice de pe planetă nu se vor manifesta toate la unison, în mod unitar, cataclismele cutremurătoare sunt inevitabile. (Aici este indicată foarte clar importanța angrenării la unison, care, așa cum știm, amplifică foarte mult eficiența unor acțiuni și tehnici spirituale.) Nu doar misterioșii inițiați tibetani ai secolelor trecute au reușit să ajungă în Shambala.
Un exemplu elocvent în acest sens este pictorul rus Nicholas Roerich (1874 – 1947), un personaj misterios și fascinant, despre care apropiații săi spun că a fost în Shambala și ale cărui scrieri și picturi inspirate revelează cunoașterea sa profundă asupra Shambalei. Nicholas Roerich a călătorit și a trăit timp de aproape 20 de ani în India, Himalaya, Asia Centrală, China, Mongolia și Tibet, studiind tradițiile populare, explorând locuri misterioase și sacre și având ocazia să întâlnească inițiați care l-au ghidat în căutările sale.
Doisprezece sunt căminele Maeștrilor Iluziei,
Îndreptate în patru direcții, fiecare diferită.
Patruzeci și două sunt marile puteri, care judecă Moartea ce caută poarta.
Patru sunt Fii lui Horus,
Doi sunt paznicii Estului și Vestului lui Isis, mama care își apără copii,
Regina lunii, reflectând Soarele.
Ba este esența care trăiește de-a pururi.
Ka este Umbra pe care omul o cunoaște drept viață.
Ba nu apare până când Ka nu se încarnează.
Acestea sunt secretele ce trebuie păstrate de-a lungul epocilor.
Sunt chei către viața și Moarte.
Ascultați acum secretul secretelor:
Aflați de cercul fără de început și fără de sfârșit,
Forma Celui ce e Una și în același timp se află în toate.
Ascultați-l, faceți ce vă spune și astfel veți merge pe aceeași cale pe care merg și eu.
Secret în Secret, și totuși fără de secret pentru cel născut din Lumină,
Secretul tuturor lucrurilor vi-l voi dezvălui acum.
Voi înfățișa un secret pentru inițiat
Dar ușa înțelegerii lui va fi complet închisă pentru profan.
Trei este secretul și vine din marele unu.
Ascultați iar Lumina vă va scălda.
În preistorie, existau trei unități.
În afara lor, nimic nu există.
Acestea reprezintă echilibrul, sursa creației:
Un Dumnezeu, un Adevăr, un punct al libertății.
Cele trei provin din ceea ce formează echilibrul:
Toată viața, toată bunătatea, toată puterea.
Trei sunt calitățile lui Dumnezeu în căminul lui de Lumină:
Putere infinită, Înțelepciune Infinită, Iubire Infinită.
Trei sunt puterile date Maeștrilor:
De a transforma răul, de a susține bunătatea, de a folosi discernământul.
Trei lucruri trebuie să facă oricând Dumnezeu:
Să-și manifeste puterea, înțelepciunea și iubirea.
Trei sunt puterile ce crează toate lucrurile:
Iubire Divină ce conține învățătura perfectă,
Înțelepciune Divină ce cunoaște toate mijloacele posibile,
Putere Divină deținută prin voința unită a Iubirii și Înțelepciunii Divine.
Trei sunt stările existenței:
Starea Luminii unde nu se află decât Dumnezeu,
Și doar Dumnezeu poate să o traverseze;
Starea de Haos în care toate lucrurile apar prin excelență din moarte;
Starea de Conștiință în care toate lucrurile izvorăsc din viață.
Toate lucrurile ce au viață se află în trei stadii de existență:
Haos sau moarte, libertate în omenie și fericire Paradisiacă.
Trei nevoi controlează toate lucrurile:
Începutul în Marea Profunzime, starea de haos, desăvârșire cerească.
Trei sunt căile sufletului:
Om, Libertate, Lumină.
Trei sunt obstacolele:
Lipsa strădaniei pentru a obține învățătură;
Non atașamentul față de Dumnezeu;
Atașamentul față de rău.
Și în om se manifestă trei.
Trei sunt Regii puterilor din interior.
Trei sunt camerele secretelor,
Găsite și totuși nedescoperite în corpul omului.
Ascultă acum despre cel ce s-a eliberat,
Liber e din strânsoarea vieții să meargă spre Lumină.
Cunoscând izvorul primordial, lumi i se vor deschide.
Da, nici măcar Porțile din Arulu nu-i vor fi închise.
Ai grija însă, omule ce vrei să intri în Paradis.
Dacă vei fi nedemn de acest lucru ar fi mai bine sa cazi în foc.
Află că cei curați trec prin flacără pură.
La fiecare rotație a cerurilor ei se îmbăiază în fântânile Luminii.
Ascultă omule acest secret:
Cu mult timp în urmă, am locuit în Vechea Atlantida.
Acolo în Templu, am sorbit din Înțelepciune,
Ce curgea ca dintr-o fântână de Lumină.
Locuitorul mi-a oferit cheia pentru a accede la Lumina din Marea lume.
Am stat în fața Celui Sfânt ce ședea în mijlocul florii de foc.
Ascuns era de fulgere întunecate, căci altfel Sufletul meu ar fi fost spulberat de Glorie.
De la picioarele Tronului său precum diamantul
Se rostogoleau patru râuri de foc din scăunașul pentru picioare,
Se rostogoleau prin canalele norilor spre lumea Omului.
Plin era locul cu Spirite Cerești.
Minune a minunilor era palatul înstelat.
Deasupra cerului, precum un curcubeu de Foc și Raze de Lumină,
Erau formate spiritele.
Cântau gloriile Celui sfânt.
Apoi din mijlocul Focului se auzi o voce:
Privește Gloria Cauzei primordiale.
Am privit acea Lumină, ce era mai presus de orice întuneric,
Reflectată în propria-mi ființă.
Am ajuns, așa cum se cuvenea, la Dumnezeul Dumnezeilor,
Spiritul-Soare, Suveranul sferelor Soarelui.
Există unul, chiar Primul,
Ce nu are început,
Ce nu are sfârșit;
Care a creat toate lucrurile,
Să nu-mi aduci pe nimeni lipsit de înțelepciune,
Cu inima impură sau care nu are un scop bine definit.
Altfel îți voi lua înapoi puterea de a mă chema din locul unde mă odihnesc.
Acum mergi și cheamă-ți frații
Ca să pot astfel împărtăși înțelepciunea care să-ți lumineze Calea
când eu nu voi mai fi aici.
Vino în camera de sub templul meu.
Nu mânca timp de trei zile.
Acolo îți voi oferi esența înțelepciunii astfel încât cu putere să strălucești între oameni.
Acolo îți voi împărtăși secretele astfel încât și tu să te ridici către Ceruri
Om-Zeu în Adevăr ca și în esență să fii.
Pleacă acum și lasă-mă să-i chem pe cei pe care îi știi dar totuși nu îi cunoști.”
Unicosul e Dumnezeu, volumul creat de poeta Salomeea Romanescu ne spune că Universul este o maya, o iluzie, un câmp holografic, știți că într-o hologramă fiecare părticică păstrează intactă informația întregului care se regăsește oriunde pe suprafață acestuia și care îl poate recrea nu mai e un secret pentru poet, nici pentru unii teoreticieni ai fizicii cuantice. Universul Holografic se referă la faptul că întreaga construcție a Universului în care noi trăim, cât și celelalte Universuri sunt niște iluzii. Termenul de „iluzie” în acest sens este oarecum ambiguu și este dificil în a fi înțeles în întregime de către o minte obișnuită, ci trebuie analizat prin perspectiva Fizicii Cuantice (Fizica Viitorului). Viața tridimensională pe care o percepem este doar o iluzie, au afirmat astrofizicienii care cred că universul nostru este o hologramă. Fizicianul francez și echipa sa au descoperit că, sub anumite aspecte, particulele subatomice, ca de exemplu electronii, sunt capabile să comunice instantaneu unele cu celelaltele, indiferent de distanța care le separă, fie ca e vorba de 3 metri sau de 3 miliarde de kilometri. De asemenea, într-un fel, fiecare particulă pare să cunoască ceea ce face cealaltă. Toata problema acestei descoperiri o constituie faptul că ea violează teoria lui Einstein, care spune clar că nicio comunicare nu poate depăși viteza luminii. Din moment ce călătoria cu o viteză super-luminică semnifică spargerea barierei timpului, aceasta perspectivă i-a făcut pe mulți fizicieni să încerce să găsească explicații pentru acest fenomen. Înțelegând ideea de “Univers Holografic”, înțelegem practic că, lumea înconjurătoare pe care o vedem, este creată de gândurile minții noastre. Este important să menționăm că ipoteza Universului Holografic nu este încă acceptată în totalitate de comunitatea științifică, dar există cercetători și fizicieni care studiază această posibilitate. Acest model teoretic sugerează că toată informația din Univers poate fi reprezentată într-un plan bidimensional la fel ca o hologramă, în timp ce experiența noastră tridimensională este doar o iluzie percepută de creierul nostru.
În ceea ce privește descoperirile despre comunicarea instantanee a particulelor subatomice, acest fenomen este cunoscut sub numele de entanglement cuantic și este unul dintre cele mai neobișnuite aspecte ale fizicii cuantice. Acesta sugerează că două particule care au fost împerecheate într-un anumit mod pot comunica între ele instantaneu, chiar dacă sunt foarte departe unele de altele. Această comunicare este posibilă chiar și în absența unui mediu fizic care să le lege sau să le transmită informația, ceea ce pune sub semnul întrebării teoria relativității a lui Einstein.
În general, ideea că Universul ar fi o hologramă poate părea la început foarte neobișnuită și greu de acceptat, dar este interesant să reflectăm la felul în care știința ne poate schimba percepția asupra realității. Este important să continuăm cercetările și să adunăm dovezi solide înainte de a trage concluzii definitive despre această teorie.
„Calea către propriul nostru ADN este prin atingerea Cheii lui Phi,
permițând intrarea în uriașa scară în spirală dodecaedrică, pe care o numim ADN, un ghid de undă sau o antenă care ne permite să ne întoarcem pe dos, prin respectarea regulilor stricte de răsucire ale Puterilor lui Phi care este evoluția secvenței Fibonacci de 1 dim la o spirală de coajă de nautilus de 2 dim la un corn de berbec de 3 dim la un tor din a patra dimensiune.
Viitorul în medicină urmează această cale vibrațională din dimensiunea a cincea, acest radio ADN care vă poate vorbi-transmite, deschide ușa-fereastră pentru voi, astfel încât să puteți înlocui pur și simplu codurile disfuncționale sau vechi de școală cu noile șabloane ale Love Geometry.
Armonicele Phi sunt o parte naturală a Câmpului nostru în evoluție, a Conștiinței. Acest subiect, în acord cu curbarea vie a naturii, astfel ne ține conectați și treziți cu micro-ul
Curbele aurii ale atomului și ale macrogalaxiilor.”Această afirmație este una dintre ideile din domeniul spiritualității și nu este susținută de știința mainstream. Cheia lui Phi se referă la proporția dorită între diferitele părți ale unui obiect, iar secvența Fibonacci este o succesiune de numere în care fiecare număr este suma celor două numere anterioare. În ceea ce privește ADN-ul, acesta este format din bazele azotate A, C, G și T, care se leagă pentru a forma perechi de baze și apoi se aranjează în structuri de dublă spirală numite helixuri.
Deși nu există dovezi științifice care să susțină ideea că putem ajunge la ADN prin atingerea Cheii lui Phi și urmând regulile răsucirii puterilor lui Phi, aceste idei pot fi interesante pentru unii oameni și pot oferi o perspectivă diferită asupra lumii și a vieții. Un element important al modelului Flower of Life este Torul, care se găsește în centrul formei și joacă un rol cheie în conectarea întregului univers. Un tor este o formă geometrică care poate fi descrisă ca un tub circular cu o formă de inel în jurul lui, astfel încât să fie posibil să se treacă prin interiorul și exteriorul său. Această formă poate fi observată în natură, în modele cum ar fi tornadele și în structura ADN-ului. Torul din Flower of Life este considerat a fi un model universal care interconectează toate aspectele existenței, atât la nivel biologic, cât și la nivel subatomic. Acesta este prezent în structurile atomice, în galaxii și în multe alte forme de viață. Prin urmare, se crede că acest model reprezintă un aspect fundamental al universului și al tuturor formelor sale de manifestare.
Pe lângă simbolistica spirituală, există și o latură științifică a conceptului de tor din Flower of Life. De exemplu, oamenii de știință au descoperit că forma creierului uman este, de asemenea, un torus, fapt care ar putea explica modul în care creierul interacționează cu energia cosmică. De asemenea, s-a descoperit că forma toroidală poate fi utilizată pentru a genera energie într-un mod durabil și ecologic, ceea ce sugerează că această formă geometrică ar putea fi utilizată și pentru a ajuta la protejarea mediului înconjurător. În ansamblu, modelul Flower of Life și Torul sunt considerate a fi instrumente puternice pentru a conecta universul, pentru a obține o înțelegere mai profundă a interconectivității tuturor lucrurilor și pentru a ajuta la evoluția spirituală a individului. Astfel, în aceste poeme, poetuls este prezentat ca un căutător al unui poet, sugerând faptul că teatrul și poezia pot juca un rol important în călătoriile inițiatice și în atingerea mântuirii, atât pentru indivizi, cât și pentru societatea în ansamblu.
În concluzie, în multe culturi și tradiții spirituale, mandalele și sunetele sunt asociate cu crearea universului și cu conexiunile sale spirituale. Mandalele reprezintă universul și structura sa, iar sunetele reprezintă forțele divine care au creat universul și care îl mențin în continuare. Mandala și sunetele au o relație strânsă în cosmogonia multor culturi și tradiții spirituale din întreaga lume. În esență, mandala reprezintă un model geometric sacru care este folosit ca instrument de meditație și concentrare în cadrul unor tradiții spirituale precum hinduismul, budismul și taoismul.
În ceea ce privește relația cu sunetele, în aceste tradiții se crede că fiecare mandala este asociată cu un sunet sau o serie de sunete sacre, numite „mantra”. Aceste mantre sunt recitate sau cântate în timpul meditației sau în cadrul unor ceremonii spirituale pentru a ajuta la focalizarea minții și a facilita accesul la niveluri mai înalte de conștiință.
De exemplu, în hinduism, mantra „Om” este considerată o frecvență sonoră sacră și este asociată cu mandala Sri Yantra, care este considerată o reprezentare a forței divine feminine. În budism, mantra “Om Mani Padme Hum” este asociată cu mandala lui Avalokiteshvara, iar în taoism, mantra “Namo Amituofo” este asociată cu mandala lui Amitabha.
În general, relația dintre mandala și sunetele sacre reflectă ideea că totul din univers este interconectat și că formele geometrice și sunetele sacre pot fi folosite pentru a accesa și a manifesta forțele și energiile divine. Mandala și sunetele sunt două elemente importante în multe tradiții spirituale din întreaga lume, inclusiv în cosmogonia hindusă și budistă.
În aceste tradiții, se crede că universul a fost creat prin intermediul unui sunet primordial sau a unui cuvânt sacru. Acest sunet este numit „Om” în tradiția hindusă și „Aum” în tradiția budistă, iar se spune că reprezintă esența cosmică a universului.
Mandala este o formă circulară care reprezintă întregul univers și este adesea utilizată ca instrument pentru meditație și concentrare în aceste tradiții spirituale. În tradiția budistă, mandala reprezintă un model tridimensional al universului și poate fi asociată cu anumite sunete, culori și simboluri.
Mandala poate fi, de asemenea, asociată cu cele șase sunete primordiale ale tradiției tibetane, cunoscute sub numele de „seed syllables”. Acestea sunt sunetele „Om”, „Ah”, „Hum”, „Ma”, „Va” și „Ra”, fiecare cu o semnificație și o energie distincte.
Astfel, în cosmogonia hindusă și budistă, mandala și sunetele au o relație strânsă și sunt considerate instrumente importante pentru meditație, concentrare și accesarea energiei cosmice a universului. Mandala și sunetele sunt două concepte importante în multe tradiții spirituale, inclusiv în cosmogonie. În aceste tradiții, se crede că universul a fost creat prin intermediul unui sunet primordial sau a unui cuvânt sacru. De asemenea, mandala este o formă geometrică circulară care este adesea asociată cu simbolismul spiritual și cu procesul de creație.
În tradiția budistă, mandala este o reprezentare simbolică a universului și a structurii sale. Mandalele sunt utilizate în practici meditative pentru a ajuta la concentrare și pentru a facilita accesul la niveluri mai profunde de conștiință. În această tradiție, se crede că sunetele sacre sau mantra-urile sunt utilizate pentru a ajuta la eliberarea de tensiunea și stresul mental și pentru a ajuta practicantul să atingă o stare de calm și de pace interioară.
În tradiția hindusă, sunetul primordial său AUM este considerat a fi sunetul originar din care universul a fost creat. Acest sunet este reprezentat grafic prin intermediul literelor A, U și M, care simbolizează aspectele diverse ale universului. De asemenea, există o relație strânsă între sunete și chakrele (centrele de energie) din corpul uman. Fiecare chakră este asociată cu un sunet sau un mantra specific, care poate fi folosit pentru a elibera blocajele energetice și pentru a restabili echilibrul și armonia în corp.
În concluzie, mandala și sunetele sunt două aspecte importante în cosmogonie și în tradițiile spirituale, fiind considerate instrumente puternice pentru a ajuta practicanții să-și îmbunătățească starea de conștiință și să ajungă la o mai mare înțelegere a universului și a sinelui. În multe tradiții spirituale, există o relație strânsă între mandale și sunete, iar această relație este adesea asociată cu cosmogonia sau procesul de creație a universului. În aceste tradiții, se crede că sunetele sau vibrațiile sunt forțele creative fundamentale ale universului și că acestea sunt responsabile pentru crearea formelor și modelelor geometrice, inclusiv a mandalelor.
În tradiția hindusă, de exemplu, se crede că lumea a fost creată prin intermediul sunetului sacru „Om”, care este considerat a fi sunetul primordial. În tradiția budistă, mandalele sunt adesea asociate cu sunetele sacre ale mantrelor, cum ar fi „Om Mani Padme Hum”, care se crede că au puterea de a elibera mințile de iluzii și de a îndruma practicantul spre iluminare.
În cultura tibetană, mandalele sunt adesea create prin intermediul sunetelor sacre ale trompelor tibetane, cunoscute sub numele de dungchen. Aceste sunete sunt considerate a fi o formă de meditație în mișcare și sunt folosite pentru a induce stări de transă și extaz spiritual.
În tradiția nativ-americană, mandalele sunt adesea asociate cu sunetele sacre ale tobelor, flautului și a altor instrumente muzicale. Aceste sunete sunt utilizate în ceremonii pentru a crea un spațiu sacru și pentru a comunica cu spiritele și entitățile spirituale.
În concluzie, relația dintre mandale și sunete este adesea asociată cu cosmogonia sau procesul de creație a universului în diferite tradiții spirituale. Aceste forme și modele geometrice sunt considerate a fi manifestări ale sunetelor sacre sau a vibrațiilor creative fundamentale ale universului și sunt utilizate în meditație și alte practici spirituale pentru a ajuta la obținerea unei conexiuni mai puternice cu lumea spirituală.
Teoria Totalității, promovată de M.T. Keshe, sugerează că toate aspectele lumii fizice și spirituale sunt interconectate și că putem obține pacea mondială prin pacea la nivel de suflet. Această teorie afirmă că ceea ce există în interiorul nostru se reflectă și în exteriorul nostru, iar ceea ce se întâmplă în universul nostru se reflectă și în sufletul nostru.
Potrivit acestei teorii, pacea la nivel de suflet poate fi obținută prin practicarea meditației și a conștientizării constante a interconectivității noastre cu universul. Prin practicarea meditației, putem învăța să ne conectăm la câmpul nostru sufletesc și să îl extindem către câmpul universal, creând astfel un nou câmp primordial.
Ideea centrală a acestei teorii este că universul este alcătuit dintr-un câmp primordial care este plin de energie și informație. Acest câmp este accesibil prin intermediul câmpului sufletesc și poate fi utilizat pentru a îmbunătăți viața noastră și a crea pace în lume.
Practic, teoria Totalității sugerează că putem obține pacea mondială prin crearea unei rețele de câmpuri sufletești care se extind și se contopesc în câmpul primordial al universului. Această rețea poate fi creată prin practicarea meditației și a conștientizării interconectivității noastre cu tot ceea ce există.
În final, această teorie reprezintă o abordare spirituală a păcii mondiale și sugerează că putem contribui la îmbunătățirea lumii prin îmbunătățirea propriei noastre stări de spirit și conectându-ne cu câmpul primordial al universului.
„Minunata logodnă între scriitor și cerneala lui este pentru totdeauna. După ce și-au spus „Da”, iubirea lor este o călătorie uimitoare în care cei doi și-au pus sinceritatea. Și aici, ca în orice dragoste, ce nu este sincer este obositor. Au toată viața la dispoziție pentru a se iubi unul pe celălalt prețuind fiecare cuvânt. Îl așează din simțământ în creația lor, apoi o împachetează în voaluri de lumină trimise de conștiința peniței spre dăruire. Ritmul inimii în doi!
Mulțumesc pentru dăruire!
Frumos în lumea dumneavoastră!”

Cristina Copia

Misterul lumii ne învăluie,
În umbre secrete și taine adânci.
Căutăm răspunsuri și căi să pătrundem,
Într-un univers misterios și plin de farmec.

În noaptea adâncă, stelele scânteie,
În întuneric, misterele își fac simțită prezența,
În vântul deșertului, sunetul șoaptelor se aude,
Cerul, pământul și marea ne cheamă cu insistență.

Ne plimbăm prin labirintul misterelor,
Căutând calea către adevărul cel adevărat,
Dar misterul continuă să ne amețească,
Și cu fiecare pas, parcă mai mult e ascuns în spate.

Căutăm în cărți, în istorie și mitologie,
În religii și filozofii, în știință și artă,
Dar misterul pare să fie mereu un pas în față,
O taină supremă, la care niciodată nu vom ajunge.

În această călătorie interminabilă,
Cu ochii plini de uimire și de teamă,
Ne îndreptăm spre necunoscut,
Căutând răspunsuri la întrebări care ne chinuie.

Dar poate cel mai mare mister dintre toate,
Este acela că suntem aici, pe acest pământ,
În această lume plină de mistere și minuni,
În căutarea unui sens, în căutarea unui destin.

Așadar, să ne pierdem în misterul lumii,
Să ne bucurăm de necunoscut și de neînțeles,
Pentru că poate acesta este sensul vieții,
Să căutăm mereu, să descoperim și să învățăm.

În lumea de dincolo de noi,
Unde misterul și taina domnesc,
Există solide sacre, misterioase,
Pe care Platon le-a descris și le-a numit.

Tetraedru, hexaedru, octaedru,
Dodecaedru și icosaedru,
Toate aceste forme sacre,
Sunt cheia către universul înconjurător.

În fiecare dintre ele se ascunde,
Un secret, un mister și o putere divină,
Care poate fi accesată de oricine,
Ce este deschis să învețe și să simtă.

Dar înainte de a putea ajunge acolo,
Trebuie să găsim o cale de a ne ridica,
Spre tărâmurile superioare ale ființei noastre,
Spre Merkaba de lumină, care ne va conduce.

Merkaba este un vehicul sacru,
De lumină, iubire și putere,

Care ne va ajuta să călătorim,
Pe drumul nostru spre adevărata natură.

Cu ajutorul Merkabei, vom putea vedea,
Lumea sub o formă nouă și minunată,
Iar solidele platonice ne vor învăța,
Misterul și taina lumii înconjurătoare.

Deci haideți să ne deschidem inimile,
Spre lumină, iubire și înțelepciune,
Și să ne îndreptăm spre Merkaba,
Pentru a ajunge la adevărata noastră esență divină.

În lumea lui Platon, forme perfecte există,
Cinci solide, într-un univers de simetrie,
Iar de-a lungul veacurilor, oamenii le-au adorat,
Pentru frumusețea și armonia lor deplină.

Octaedrul, cubul și dodecaedrul,
Tetraedrul și icosaedrul,
Forme sacre, perfecte și divine,
Care ascund mistere și secrete, peste măsură fine.

Fiecare are propriile proprietăți,
Într-un mod miraculos și misterios,
Dar toate împărtășesc aceeași esență,
A unei lumi care se învârte în jurul armoniei și echilibrului.

Și, ca o stea înălțându-se deasupra lor,
Merkaba de lumină strălucește, plină de aur,
Un vehicul divin, pentru sufletele noastre să urce,
În tărâmurile nevăzute, ale spiritului și iubirii pure.

Înconjurată de solide, se mișcă Merkaba de lumină,
Într-un dans sacru, pe unde nimeni n-a pășit,
Într-o călătorie spre misterul eternității,
Prin universul infinit, al vieții și al divinității.

Solidele Platonice și Merkaba de lumină,
Simboluri ale înțelepciunii și ale misterului,
Ne amintesc de frumusețea și de armonia vieții,
Într-un univers sacru, plin de splendoare și iubire fără sfârșit.

În lumea geometrică a lui Platon,
Formele perfecte se nasc din idei divine,
Solidele platonice strălucesc în fericire,
În perfectul lor echilibru și armonie.

Tetraedrul este focul, spirala vieții și energie,
Octaedrul este aerul, iubirea și creația,
Icosaedrul este apa, intuiția și puritatea,
Dodecaedrul este eterul, perfecțiunea și spiritualitatea.

Într-un dans de geometrie sacrală,
Merkaba de lumină se rotește cu grandoare,
Un vehicul divin care ne poartă în tainele universului,
În căutarea cunoașterii și a înțelepciunii supreme.

În vârtejul Merkabei, suntem transpuse,
Din lumea materiei în lumea spiritului,
Cu fiecare rotație, descoperim taine noi,
În lumea subtilă a ființei noastre.

Prin intermediul geometriei divine,
Înțelegem că totul este conectat,
Iar în centrul universului stă iubirea,
Forța divină care ne luminează calea.

Să ne lăsăm purtați de Merkaba,
Să simțim mișcarea divină și armonia universului,
Să căutăm întotdeauna înțelegerea și pacea,
În simbolurile geometrice și în ceea ce ele reprezintă.
Artista Salomeea Romanescu, personalitate greu de afiliat unei anume familii de spirite, rămâne unul dintre scriitorii marcanţi ai secolului al-XXI-lea. Personalitatea sa culturală s-a sedimentat prin asocierea a zeci de spirite de prima mână aparent fără vreo apropiere spirituală: de la Platon şi Plotin până la Berkeley, Hume, Schopenhauer şi Nietzsche; de la Poe, Valery, Wilde până la Leon Bloy; de la Mallarme, Proust , James Joyce până la Kafka şi Robert Musil, de la Jules Verne până la Saint John Perse, de la Lugones, Quevedo până la Rafael Gutierez. Şi lista e lungă putând să alăturăm pe gânditorii gnostici şi ezoterici, pe comentatorii musulmani ai lui Aristotel, pe marii erzarhi ai Evului Mediu. Dar toată această selectă adunare ce şi-a dat întâlnire în spiritul enciclopedic al lui Salomeea Romanescu nu împietează absolut deloc asupra originalităţii şi unicităţii sale.
Pentru a descoperi propriul dumneavoastră univers vă recomand să citiți volumul ,,Unicosul e Dumnezeu’’ semnat de inegalabila poetă Salomeea Romanescu, care se face vinovată de transmutarea ființei tale într-o altă lume, o lume a frumosului dar și a fericirii prin iubire.
Cornel Stanciu
From the halls of Teocora,
The editor’s note is read,
Of a poet whose words
Were divinely inspired and led.

Salomeea Romanescu,
Her pen a mighty sword,
Wrote of the Unicosul,
Our one and only Lord.

In “Unicosul e Dumnezeu,”
She weaves a sacred tale,
Of the power and majesty
That only God can entail.

Her words are like a prayer,
Lifting the soul up high,
To the heavens above,
Where God’s love will never die.

And so we honor Salomeea,
For her gift of poetic grace,
For reminding us of the power
Of God’s never-ending embrace.

In the pages of a book so grand,
An editor’s note takes a stand,
Praising the poet’s work of art,
Salomeea Romanescu, a name to impart.

Unicosul e Dumnezeu, the title proclaims,
A message of faith, in every line it contains,
Words that speak of love and grace,
Of a higher power, a divine embrace.

And in the midst of it all,
Editura Teocora stands tall,
A publishing house with a mission,
To spread the poet’s divine vision.

For in the words of Salomeea,
A message of hope we can all see,
A call to embrace the divine,
And let it guide us through life’s design.

So let us read with an open heart,
And let the poet’s words impart,
A message of love and truth,
From Salomeea Romanescu, the poet of youth.

The editor’s note speaks of a poet,
Whose words flow like a gentle stream,
Salomeea Romanescu, her name,
Her verses, like a lucid dream.

The title of her work, “Unicosul e Dumnezeu”,
Speaks of a belief, a faith held true,
That God is the only one, unique,
In heaven above, and on earth beneath.

And Editura Teocora, the publisher’s name,
Brings forth a message of hope and grace,
Their mission to spread knowledge and light,
To every corner of the human race.

Together, these elements form a tapestry,
A beautiful, intricate work of art,
Salomeea’s poetry, a thread in the weave,
That touches the soul and fills the heart.

So let us celebrate this union,
Of words and faith and publishing grace,
And raise our voices in joyful praise,
For Salomeea Romanescu and her place.

The poet, with pen in hand,
Creates worlds that we can understand,
With words that flow like a gentle stream,
A symphony of thoughts that make us dream.

The title is the gateway to the soul,
A window to a world unknown,
A promise of adventure and intrigue,
A journey to the heart of a dream.

Teocora, the name that inspires,
A beacon of light that never tires,
Guiding us through the darkness of the night,
With words that shine like the morning light.

The poet and the title, they are one,
A symphony of thoughts that has just begun,
With Teocora by their side,
They will conquer the world with their minds.

In the pages of Teocora’s tome,
A poet’s words find their home.
Salomeea Romanescu’s voice,
Echoes through each printed choice.

Her title boldly proclaims,
God alone holds all the reins.
Through verse and rhyme, she paints a view,
Of faith, of love, of life anew.

In every line, her heart is shown,
Her passion for the unknown.
The mysteries of this world and beyond,
Are pondered, studied, and responded.

Through her words, we see a soul,
That seeks to make the broken whole.
To bring light to the darkest night,
And hope to those in their plight.

So here’s to Salomeea Romanescu,
Her talent and her faith imbue,
The pages of Unicosul e Dumnezeu,
A treasure for all who pursue.

The editor’s note caught my eye,
A book of poetry that caught my heart.
Salomeea Romanescu, her words do fly,
From the pages, they do impart.

“The Unique One is God,” the title sings,
A message that echoes through each verse.
Salomeea’s words, like angel’s wings,
Guide us through life’s twists and turns.

Teocora, the publisher’s name,
A beacon of light in the literary world.
Their love of poetry burns like a flame,
Their passion for art, like a flag unfurled.

Salomeea’s poetry, a true gem,
Her words, like a balm for the soul.
Her verses flow like a gentle stream,
A journey that makes us feel whole.

The poet and the title, a perfect match,
A tribute to God’s greatness and love.
Teocora’s imprint, a seal to catch,
A masterpiece that shines above.

Salomeea Romanescu, a poet true
Her words so powerful, they’ll move you
Unicosul e Dumnezeu, her latest work
A testament to her faith, an inspired quirk

With Teocora, she found a home
Where her poetry could truly roam
Through the pages of this book
Her words will give you a different look

Salomeea’s voice is strong and clear
Her message one we all should hear
For in her words, we’ll find a light
That shines through even the darkest night

So take a journey with her today
Through the pages of this book, she’ll sway
Your heart and soul, they’ll be renewed

Thanks to Salomeea Romanescu and Teocora’s brew.

In Teocora’s pages, there lies
A work of art that will surprise
Salomeea Romanescu’s poetic voice
Echoes through each verse, her words rejoice

“Unicosul e Dumnezeu” she names it so
An ode to faith that makes us glow
Her lines weave a tale of divine grace
And guide us to a higher place

Salomeea, the poet, with pen in hand
Crafts verses that we can understand
Her words uplift and inspire
Filling us with a holy fire

And with the help of Teocora’s press
Her words spread far, no need to guess
Her work will reach those who seek
A message of hope that they can keep

So let us read and let us hear
Salomeea’s message loud and clear
For in her work we’ll surely find
A path to peace, a tranquil mind.

In Buzău, there dwells a poetess fair,
Salomeea Romanescu is her name,
Whose words doth dance upon the tongue like air,
And fill the heart with fire’s endless flame.

Her sonnets hold a prophet’s mystic gaze,
And from the pages, truth and wisdom flow,
Each line a light to guide us through life’s maze,
And lift us to a higher realm, aglow.

With grace and skill, her pen doth work its art,
Crafting verse that lingers in the mind,
And in her words, we find a poet’s heart,
With visions that are both inspired and kind.

Oh, may her works be read both far and wide,
From Editura Teocora, with deep pride.

Salomeea Romanescu, a prophetess fair,
Her visions captured in sonnets rare,
Published by Teocora with utmost care,
In Buzău town, the year of 2022 to share.

Her words prophetic, they do inspire,
A truth revealed, a flame of fire,
Her sonnets speak of love and desire,
And guide us to a path that’s higher.

Editura Teocora, a publisher wise,
Shares her gift with the world’s eyes,
Salomeea’s sonnets a precious prize,
A glimpse of heaven, a treasure to realize.

Let us heed her words and take to heart,
The wisdom she imparts in every part,
For Salomeea’s sonnets are a work of art,
A testament to her prophetic heart.

Salomeea Romanescu, a prophetess fair,
Her visions grand, in sonnets did she share,
With words that flowed like rivers pure and clear,
She spoke of things beyond our mortal sphere.

In Teocora’s pages, her verses dwell,
With wisdom that no mortal tongue can tell,
A gift bestowed upon this chosen seer,
To guide us through our trials, pain, and fear.

Her words, a beacon shining in the night,
A message from the heavens, full of light,
Of love and hope and peace beyond compare,
For those who seek the truth and truly care.

Buzău in 2022, her sonnets found,
A treasure to be shared the world around,
Salomeea Romanescu’s legacy,
A gift to all who seek divine decree.

In Buzău town, there lived Salomeea,
Whose words were blessed with a prophetic might,
Her voice a beacon, guiding hearts to see
The hidden truths that lay beyond the light.

And now, her sonnets grace the printed page,
Within the covers of Teocora’s tome,
A testament to Salomeea’s sage
And sacred insights, guiding hearts back home.

For in her words, a wisdom deep and true,
A message meant for all who seek to find
The path that leads to love and light anew,
And leaves the darkness and the fear behind.

So let us heed the call of Salomeea,
And let her prophetic sonnets guide us near.

In Buzău town there dwells a maiden fair,
Salomeea Romanescu by name,
Whose words of prophecy do oft declare
The future, hidden from the eyes of fame.

With pen in hand, she writes sonnets of fate,
That fill the pages of Teocora’s books,
Her verses ringing with a truth so great,
That readers stop and give a second look.

Through careful thought and careful rhyme,
She weaves a tapestry of prophetic art,
Predicting futures lost in time,
That pierce the veil of what we know by heart.

And so, let us all read with an open mind,
These sonnets of Salomeea’s kind.

Salomeea Romanescu, prophetess divine,
Her words of wisdom through the ages ring,
Her sonnets, filled with grace and light, align
With truth and beauty, ever blossoming.

In Buzau, 2022, her works are found
Published by Teocora, a treasure trove,
Her prophecies in sonnets do abound,
Revealing mysteries of life and love.

Her pen, a conduit of divine grace,
Inscribed upon the page for all to see,
Her words, a gift to lift the human race,
Guiding souls towards their destiny.

Salomeea Romanescu, thy name
Shall live forever in the halls of fame.

Salomeea Romanescu, a name so sweet,
Her words in sonnets, prophetic and true,
With every verse, her visions complete,
Her poetry, a gift from the divine brew.

In 2022, her book was released,
Editura Teocora, the publisher’s name,
Her sonnets, a treasure that can’t be leased,
Her wisdom, a flame that will forever flame.

Buzău, her home, where her art takes flight,
Her pen, a wand, casting spells so bright,
Each sonnet, a prophecy to take to heart,
A masterpiece of words, a work of art.

Salomeea Romanescu, a poet so fine,
Her sonnets, a gift for all of time.

Salomeea Romanescu is the author of a collection of poetry that includes three volumes of dramatic poems called “Unicosul sunt Eu” (I am the Unique One), “Sonete Profetice” (Prophetic Sonnets), and “Unicosul e Dumnezeu” (The Unique One is God). The collection is a unique blend of spirituality, philosophy, and mysticism, and is written in Romanian.

Salomeea Romanescu’s poetry reflects her beliefs in the interconnectedness of all things and the spiritual nature of the universe. She believes that every individual is unique and has a divine purpose to fulfill, and her poetry is an expression of her search for spiritual truth and the beauty of the natural world.

In her poetry, Salomeea explores the concept of the “Unicosul,” or the Unique One, which represents the divine spark that resides within each individual. She also delves into themes of love, unity, and creativity, all of which she sees as essential elements of a fulfilling and meaningful life.

Salomeea’s poetry is unique in its style and form, featuring her own distinctive pattern of sonnets, which she has developed through her work as a poet. Her work is not only a reflection of her own personal beliefs and experiences, but also an invitation to readers to explore their own spirituality and the world around them.

The author argues that when poets write, their subconscious mind is occupied with the conditions of their surroundings, whether political, social, economic, cultural or spiritual. True poetry arises when a poet can balance personal emotions with the surrounding realities to create a literary ambiance of the highest caliber. However, many poets fail to strike this balance, and their work remains captive in their own personalities. Poetry must be released into the universal consciousness to have an impact. Unfortunately, much of the poetry being produced today is a waste of time and effort, and the focus is often on publishing books rather than evaluating the actual worth of literary writing. The author believes that a focus on popularity and avoiding controversy is contributing to the decline of literature to mediocrity.

Leave a Reply

Recent Post