Petru Solonaru este unul dintre acei cercetători rari care reușesc să facă din opera lui Brâncuși nu doar un subiect de studiu, ci o experiență.Pentru el, Brâncuși nu este doar un sculptor genial, ci un creator care a lucrat cu lumina, cu proporția și cu spiritul. Acest interviu își propune să-l aducă pe Petru Solonaru mai aproape de cititori: să descoperim omul, căutătorul, interpretul și legătura lui profundă cu universul brâncușian.

– Cum a început pentru dumneavoastră întâlnirea cu Brâncuși? A fost un moment, o lucrare, o revelație?

– Prin 2014, la sugestia poetului Radu Cârneci, ce întrevedea în mine Tâlcuitorul, circa 8 luni, citind, am fost blocat de avalanșa poveștilor insipide țesute de 80 de ani în jurul existenței pământești a lui Brâncuși, fără a primi „opaițul” către Opera Acestuia, când, într-un asfințit de noapte de iunie, mi s-a spus de către „Vocea Tăcerii”: – „Rezolvă problema vortexurilor”!… Așadar, întâlnirea a fost sub corola revelației… „Vortexurile”, m-am dumirit apoi, consonau cu Spirala Genezei, cu Geometria Gravitației, drept „canon” al Operei Brâncușiene.

– Ce v-a atras cel mai mult în opera lui Brâncuși: forma, simbolul, geometria sacră sau misterul din spatele simplității?

– Până în 2015 nu m-a atras ceva către Brâncuși. Nu înțelegeam o iotă din misterul creației sale și nimic din țesătura ieftină și ignorantă a „istoriilor de specialitate” de prin textele ultimelor decenii, cum, de altfel, marea majoritate a așa-zișilor critici de artă.

Mulți vorbesc despre „canonul brâncușian”. Cum îl definiți dumneavoastră și ce înseamnă el în esență?

Mulți vorbesc despre „canonul Brâncușian”, însă nimeni nu-l precizează (în ecuație!), nimeni nu are habar de acesta. Toți sunt cantonați în cuvinte, fără să acceadă la Cuvânt. Opera de la Târgu-Jiu nu este un monument dedicat eroilor, ci punct de reper într-o Geometrie gravitațională, este un fractal al Spiralei Genezei… La fel ca Spirala logaritmică a lui Bernoulli, Ansamblul respectă principiul „Eadem mutata resurgo” („Deși schimbat, revin același”). Dimensiunea crește, dar Forma (Arhetipul) rămâne invariantă. Matematic, înălțimea Porții Sărutului (corect s-o numim, „Poarta Cerului”) este media geometrică între înălțimea „Mesei Tăcerii” și cea a „Coloanei fără de Sfârșit”: Poarta)2 = „Masa” x „Coloana”… Această relație (𝑏2 = 𝑎𝑐) confirmă încadrarea celor trei elemente într-o curbă logaritmică sacră (vezi A. Dürer).

– Care este lucrarea lui Brâncuși care v-a schimbat modul de a privi lumea și de ce?

– Templul de la Arcinna (Târgu Jiu). Întucât acesta revelează Spirala Genezei, un simbol universal al evoluției și al expansiunii. Totodată subliniază importanța „Punctului Primordial”, a Sferei metafizice: o temă filozofică recurentă (de la Toth Atlantul, Parmenide, Xenofon, Plotin, N. Cusanus, B. Pascal, Eminescu) care definește Divinitatea sau Sursa ca fiind „un Cerc, al cărui centru este pretutindeni și a cărui circumferință nu este nicăieri”.

– În studiile dumneavoastră vorbiți despre o adevărată ‘pitagorică brâncușiană’, o ordine ascunsă a proporțiilor și a formelor. Cum ați descoperit această structură numerică în opera lui Brâncuși și ce ne dezvăluie ea despre gândirea și intenția profundă a sculptorului?

– Spirala Genezei nu este doar o formă estetică; Spre deosebire de spirala lui Fibonacci, care crește prin pași discreți (în numerologie), Spira Mirabilis este continuă și păstrează proprietatea de auto-similaritate, ținând de Topologie (de știința Numărului). Formula ei integrează constante care fac legătura între geometria sacră și fizica cuantică:

Factorul de scalare (aa = Dq/Φ): Corelarea acestuia cu diametrul Sferei ce circumscrie Tetragrammatonul (Carul Divin sau Merkaba) indică faptul că această curbă guvernează arhitectura multidimensională sub cupola unei geometrii gravitaționale.

Kaliogeneza (5,700117): Aceasta reprezintă constanta de creștere logaritmică ce definește „ritmul” Creației… Este cheia care face translarea de la potențialitate la manifestare.

Elementul Zero (prin: 𝜋 x e²): circumferința Punctului Dintâi (apoi, scara de 1092𝑚), a „structurii spațiu-timpului”, plasează „începutul” Spirala Genezei. Este Punctul Brahma!

Raza vectoare regăsibilă în ecuația: (rv = Dq/Φ x I120/cosθ0); unde (Dq) este Diametrul Sferei circumscrise „Elementului Zero”, (Dq = e2 x10-26m); iar (I120) constanta kaliogenezei la puterea 120 (în miez, toate răsucirile „Conului Mirabilis” drept creștere); θ0 este unghiul polar al Spiralei în cauză, cosinusul său fiind proporția dintre raza abscisei și raza vectorială a Curbei… Alchimia!

Așadar, pe de o parte, Sfera Primordială ca Sursă și, de altă parte, Spirala ca Formă a Gravitației!

Constituie teza esențială a Cărții „Pitagoreica Brâncușiană”: Raza vectoare a acestei spirale este însăși geometria Gravitației, țesătura Creației „celor ce sunt cum sunt”.

– Brâncuși spunea că „simplitatea nu este un scop în artă, ci ajungi la ea pe măsură ce te apropii de sensul real al lucrurilor”. Ce înseamnă această simplitate pentru dumneavoastră?

– Simplitatea înseamnă înțelegerea matematicii divine… Semnifică dumirirea că, în coregrafia pură a „Punctului”, a Sursei veșnice, pe lângă Tetraedrul de Aur (Carul divin al Tetragrammatonului), celălalt element, Dipolul-Y, neutrino-electronic (Eνe), Sufletul cosmic, este, în fond, Yin-Yang-ul… Cel ce decriptează lucrul acesta a trecut de inițierea din Sălile Amentis ale Vechiului Khem!

– Cum vedeți legătura dintre spiritualitate și sculptura lui Brâncuși? Este el un artist al materiei sau al luminii?

– Brâncuși este promotor al Geometriei Gravitaționale, formă de condensare a luminii… Arta sa nu are nicio legătură cu noțiunea de „materie”… Prin urmare, precum Dumnezeu, El geometrizează gravitația!

– Ce credeți că înțelegem greșit, cel mai des, atunci când vorbim despre Brâncuși?

– De ce nu a fost deslușit până acum Brâncuși?… Pentru că cei ce s-au apropiat de Opera Sa au ignorat „Punctul”, Sfera lui Dumnezeu… în ecuația lor a lipsit, așadar, Elementul Zero (Mendeleev). S-au oprit doar la: coajă, fenomen, anecdotică…

Neînțelegând „nesfârșirea”, nu au primit, implicit, cheia „ubicuității”. „Sphaera cuius centrum ubique, circumferentia nullibi”… Căci, numai prin „Punct” putem aborda baza Biocentrismului (Teoriei Totului) și lămuri chestiunea inexistenței „morții”… Eminescu și Brâncuși au făcut-o, noi, până azi, nu.

– Dacă ați putea să-i adresați o singură întrebare lui Brâncuși, știind tot ce știți astăzi, care ar fi aceea?

– Firește că l-aș întreba: – Ce Ființă se întemeiază: Dimineața pe Patru, la Amiază pe Două, iar Seara pe Trei „fundamente”?… Iar cine pune Întrebarea întrebărilor înseninează, înainte, în lăuntru-i deja răspunsul: – Omul cosmic al Triadei: „Masa”, „Poarta” și „Coloana”!… Adică: Tetraedrul divin, Carul celor Patru „Roți în Roți” (Enoh!); Dipolul-Y, Yin-Yang-ul și „Conectorul” (eπΦ), al „nesfârșirii Coloanei”, acela ce face transdescendența și, respectiv, transascendența de la Energia Vidului către Viață și Înapoi (așa-zisa „moarte”)… „conectorul” fiind o proporție între lungimea firului ADN-ului uman și Numărul 14 (Patrusprezece!), cel al Misteriile Osirisiace de la Abydos-Peqer… Unde: 14 = I2/ra… kaliogeneza la pătrat și raza abscisei.

– Ce ar trebui să rămână moștenire generațiilor viitoare din felul în care dumneavoastră îl interpretați pe Brâncuși?

– Las ideea că: până acum s-a mers pe „cărarea părerilor” și nu pe „Calea Logosului”, că despre Brâncuși s-au croșetat numai și numai expuneri „evenimențiale”, superficiale, grosiere, ale delicatei biografii; „istorii de închipuiri”, însă nicio explicație profundă (hermeneutizare)… Critica, așadar, s-a focalizat abuziv pe desenul anecdotic al existenței pământești a Autorului, rămânând la nivelul farmecului celor ce doar privesc proiecțiile umbrelor pe pereții speculari ai Minții… Trebuie, iată, schimbată paradigma!… Și nu numai la Brâncuși, ci cu referire la întreaga, vasta Cultură a Omului, la prezența Sa în cosmicitate. Așadar, se cere să înțelegem, în sfârșit, că ce spun simțurile noastre (după Aristotel) diferă substanțial de matematica intrinsecă a Creației (Pitagora, Timaios, Platon, Pascal, Bernoulli), ce impune temeinic pre-simțul, sacra intuiție. De aceea este necesară o „Matheseosophie a Artei”, adică o cale de a accede la artă prin Theometrie, amintindu-ne că radicala știință a Formei și Proporțiilor este, totuși, Matematica!