RECENZIE ȘTIINȚIFICĂ
Salomeea Romanescu – geometria sacră, tiparul romanescian de sonet și epistemologia păcii
Opera Salomeei Romanescu se situează într-un câmp interdisciplinar complex, aflat la intersecția dintre poezie, simbolism comparat, hermeneutică spirituală și reflecție asupra conștiinței, propunând o abordare originală a geometriei sacre ca principiu structural, epistemologic și poetic. Volumul analizat (cu accent pe Sonete profetice și pe corpusul teoretic asociat) nu poate fi încadrat exclusiv nici în categoria liricii tradiționale, nici în cea a studiilor simbolice clasice, ci reclamă o lectură integratoare, capabilă să țină cont simultan de dimensiunea formală, conceptuală și inițiatică a demersului.
Din punct de vedere teoretic, autoarea construiește un cadru interpretativ amplu, care corelează tradiția greco-platonică a solidelor platonice, hermetismul egiptean (conceptul de Ma’at), cosmologia indiană (mandala, yantra, Brahman) și simbolismul șamanic al spiralei și torului. Această corelare nu este realizată prin simplă juxtapunere comparatistă, ci prin identificarea unor structuri geometrice recurente – axa, centrul, spirala, fractalul – interpretate ca expresii universale ale ordinii cosmice. În acest sens, cercetarea se înscrie în linia studiilor de istorie a religiilor și simbolism (Eliade, Durand, Jung), dar propune o extensie personală către dimensiunea energetică și informațională a formei.
Contribuția distinctivă a Salomeei Romanescu constă însă în transpunerea acestor structuri geometrice direct în forma poetică, prin elaborarea unui tipar original de sonet, denumit în mod justificat tipar romanescian. Acest tipar depășește convenția sonetului clasic (petrarchist sau shakespearian), organizat predominant pe criterii prozodice și retorice, și introduce o arhitectură poetică bazată pe principii geometrice: simetrie axială, rotație, fractalitate și corespondență micro–macrocosmică. Versul este tratat ca unitate energetică de sens, iar strofa ca modul structural analog solidelor platonice, ceea ce conferă textului o coerență internă neobișnuită și o densitate simbolică ridicată.
Conceptul Spirala Păcii reprezintă un alt element central al demersului, cu valoare teoretică și aplicativă. Acesta este formulat ca model simbolic derivat din geometria sacră și din filiația brâncușiană a Coloanei Infinitului, structurată pe modulul romboidului și pe proporția de aur. Din perspectivă critică, Spirala Păcii funcționează ca o schemă de interpretare a relației dintre conștiința individuală, comunitate și cosmos, redefinind pacea ca stare de coerență geometrică și energetică, nu ca simplu construct socio-politic. Această abordare conferă operei o dimensiune etică și culturală relevantă pentru dezbaterile contemporane despre unitate, identitate și sustenabilitate spirituală.
Metodologic, demersul Salomeei Romanescu se caracterizează printr-o sinteză între cercetare simbolică, reflecție filosofică și creație poetică. Punctul forte al acestei abordări constă în capacitatea de a integra teoria în structură, evitând disocierea dintre discursul explicativ și forma artistică. Totuși, din perspectivă strict academică, se poate observa că densitatea conceptuală și suprapunerea registrelor (științific, simbolic, poetic) pot crea dificultăți de receptare pentru un cititor nefamiliarizat cu studiile de geometrie sacră sau cu hermeneutica tradițiilor spirituale. Această observație nu diminuează valoarea demersului, ci indică necesitatea unei contextualizări critice sporite în mediile universitare.
În concluzie, opera Salomeei Romanescu reprezintă o contribuție originală și relevantă la studiul contemporan al geometriei sacre, prin articularea unei geometrii experiențiale și prin inovarea formei poetice clasice prin tiparul romanescian de sonet. Demersul său deschide un câmp de cercetare emergent – geometria sacră ca epistemologie a păcii – și justifică includerea acestei opere în dezbaterile academice interdisciplinare privind relația dintre formă, conștiință și sens în cultura contemporană.