CONCLUZIE CRITICĂ
Aportul Salomeei Romanescu la studiul contemporan al geometriei sacre
Aportul Salomeei Romanescu la studiul geometriei sacre se distinge prin caracterul său integrator și transdisciplinar, situându-se la intersecția dintre poezie, cercetare simbolică, hermeneutică spirituală și reflecție asupra conștiinței. Spre deosebire de abordările strict istorice sau formaliste, care tratează geometria sacră fie ca vestigiu al gândirii arhaice, fie ca simplă estetică matematică, demersul său propune o recuperare funcțională a geometriei ca instrument de cunoaștere și transformare interioară.
Originalitatea contribuției constă în articularea unei geometrii trăite, nu doar descrise. În opera Salomeei Romanescu, formele sacre – solidele platonice, spirala, torul, romboidul, proporția de aur – nu sunt analizate exclusiv ca structuri simbolice, ci sunt integrate într-un model coerent al conștiinței, în care geometria devine limbajul prin care sufletul își recunoaște propria arhitectură. Această mutare epistemologică de la geometria ca reprezentare la geometria ca experiență constituie una dintre contribuțiile sale majore.
Un alt element de valoare îl reprezintă corelarea riguroasă dintre tradițiile spirituale majore – egipteană, indiană, greco-platonică și șamanică – prin intermediul unui nucleu geometric comun. Salomeea Romanescu nu operează o sinteză eclectică, ci evidențiază structuri recurente (spirala, axa, centrul, fractalul) ca expresii universale ale ordinii cosmice. În acest sens, cercetarea sa se aliniază paradigmelor contemporane ale studiilor comparative ale religiilor și simbolismului, apropiindu-se de direcții inaugurate de Mircea Eliade, Gilbert Durand sau Carl Gustav Jung, dar cu o accentuare originală a dimensiunii energetice și fractalice.
Conceptul Spirala Păcii reprezintă contribuția teoretică distinctivă a autoarei, având valoare de model simbolic aplicat. Acesta depășește nivelul metaforei poetice și funcționează ca o schemă interpretativă a relației dintre individ, comunitate și cosmos. Prin raportarea Spiralei Păcii la modulul brâncușian al romboidului și la geometria Coloanei Infinitului, Salomeea Romanescu reușește să ancoreze geometria sacră într-un context cultural românesc major, oferind o continuitate conceptuală între tradiția arhaică universală și modernitatea artistică.
Din perspectivă critică, se poate afirma că demersul său deschide un câmp de cercetare aflat încă în formare: acela al geometriei sacre ca epistemologie a păcii. Această abordare presupune o redefinire a păcii nu ca simplă absență a conflictului, ci ca stare de coerență geometrică și energetică a conștiinței individuale și colective. Prin această reconfigurare, opera Salomeei Romanescu propune o alternativă la paradigmele reducționiste ale contemporaneității, invitând la o regândire a relației dintre știință, artă și spiritualitate.
În concluzie, contribuția Salomeei Romanescu la studiul geometriei sacre nu rezidă doar în acumularea de corespondențe simbolice, ci în formularea unei viziuni unitare, în care geometria devine un principiu activ de cunoaștere, vindecare și regenerare culturală. Această viziune, aflată la granița dintre cercetare și creație, conferă operei sale un statut distinct în peisajul contemporan al studiilor simbolice și spirituale, justificând includerea ei în dezbaterea academică despre sens, formă și unitate în lumea actuală.