Mario Draghi și Europa care ezită între viziune și paralizie politică

Mario Draghi, omul care a salvat euro promițând să facă „tot ce este necesar”, s-a transformat astăzi într-un fel de profet ignorat al Uniunii Europene. Raportul său, prezentat anul trecut și girat de Comisia Europeană, nu a fost un simplu exercițiu tehnocratic. Era o foaie de parcurs pentru renașterea competitivității europene într-o lume dominată de giganți precum Statele Unite și China.

Propunerile erau clare și ambițioase: investiții continentale în infrastructură, o rețea energetică comună care să ofere industrieielectricitate la prețuri accesibile, o uniune financiară capabilă să pompeze capital în startup-uri europene, achiziții militare coordonate care să reducă dependența de armele americane. O Europă care nu doar reacționează, ci acționează.

Și totuși, la un an distanță, bilanțul este dezamăgitor: doar 11% dintre recomandări au fost puse în aplicare. În domeniul energiei — zero progres. În loc de unitate, statele membre se blochează reciproc, prizonieri ai intereselor naționale. Austria, Germania, Olanda sau Polonia invocă motive interne, preferând să-și protejeze piețele sau resursele în loc să investească într-un viitor comun.

Draghi avertizează că timpul nu mai are răbdare: „Investițiile masive trebuie făcute acum, nu atunci când circumstanțele devin nesustenabile.” În discursurile lor, liderii europeni îi dau dreptate. Emmanuel Macron cere „grăbirea agendei Draghi”, Pedro Sánchez avertizează asupra riscului de a pierde trenul tehnologic, chiar și conservatorii germani citesc din partitura sa. Dar dincolo de cuvinte, realitatea rămâne blocată.

Între timp, lumea se schimbă brutal. Relația cu Washingtonul s-a transformat din parteneriat în competiție. Tarifele impuse de SUA și presiunile pentru creșterea cheltuielilor militare au demonstrat cât de vulnerabilă este Europa. Draghi a numit acest episod „un semnal de trezire brutal”.

Astăzi, fostul șef al Băncii Centrale Europene nu mai are puterea de a injecta miliarde, ci doar forța morală a cuvintelor. Joacă rolul unui Jiminy Cricket european — conștiința care avertizează că iluzia puterii prin dimensiune economică s-a spulberat. „Anul acesta va fi amintit ca momentul în care această iluzie s-a evaporat”, spune Draghi.

Mesajul lui este simplu și tranșant: el și-a făcut partea. Acum liderii europeni trebuie să-și facă și ei partea. Dacă nu, riscul este ca Uniunea Europeană să rămână un colos economic cu picioare de lut, incapabil să-și transforme bogăția în influență reală.