„Europa, ascultă!”

Europa, ascultă-mă cu atenție.
Deasupra noastră nu e doar cerul de vară, ci și o umbră veche, care revine. O umbră lungă, trasată de silueta rachetelor.

În 1987, două puteri au ales să lase deoparte încărcătorul, să stingă motoarele infernului. Tratatul INF a fost mai mult decât un acord: a fost un jurământ. Americanii și sovieticii au renunțat la o întreagă clasă de arme care puteau lovi inimile orașelor noastre în mai puțin de un sfert de oră. Atunci, am câștigat ceva prețios — timp. Timp pentru pace. Timp pentru viitor.

Dar în 2019, SUA a rupt acel jurământ. A privit spre China, a privit spre propriile constrângeri și a decis că libertatea strategică valorează mai mult decât liniștea planetei. Rusia, în oglindă, a răspuns: nici ea nu va mai respecta limitele.

Astăzi, cuvântul care se aude e Arshnik — o rachetă nouă, duală, cu încărcături convenționale sau nucleare, amplasată deja în Belarus. Și oricine poate înțelege ce înseamnă asta: niciun oraș european nu este prea departe. Nu vorbim de hărți și distanțe, ci de minute. Minute între liniște și haos.

În curând, tratatul New START, ultimul fir care mai leagă cele două mari arsenale, ar putea expira. Și atunci ce va urma? O nouă cursă a înarmării. Un nou Război Rece, dar cu arme mai precise, mai rapide, mai letale. O lume în care fiecare pas greșit, fiecare calcul politic greșit, ar putea fi ultimul.

Europa, nu putem sta cu brațele încrucișate, sperând că alții vor negocia în locul nostru. Nu putem fi spectatorii propriei noastre vulnerabilități. Este nevoie de o voce comună, puternică, care să spună că nu vom accepta întoarcerea la un prezent armat până în dinți.

Istoria ne-a dat odată șansa să alegem dezarmarea. Am făcut-o. Acum, trebuie să luptăm pentru ca acea alegere să nu fie doar o notă de subsol în manualele de istorie.

Europa, ridică-ți vocea. Pacea nu se apără singură.