Prefață
de critic literar dr. Salomeea Romanescu
În fața unui cosmos de o complexitate copleșitoare, în care fiecare element este legat de celălalt într-un dans subtil de forțe fundamentale, lucrarea domnului Petru Solonaru ne oferă o viziune cu adevărat profundă și revelatoare asupra structurii universului. În paginile acestei cărți, autorul nu doar că explorează interconexiunile dintre fenomenele fundamentale ale naturii, dar le și reconectează cu înțelepciuni antice, construind un pod între știință, spiritualitate și mitologie.Opera lui Constantin Brâncuși reprezintă o conexiune între esența lumii fizice și cea spirituală, un punct de intersecție între material și imaterial, între vizibil și invizibil. Una dintre cele mai remarcabile creații ale sale
Pornind de la întrebarea esențială: Ce ne unește?, Solonaru aduce în prim-plan conceptul de Gluon – purtătorul forței care conectează cele patru quarcuri, în cadrul unui sistem de interacțiuni fundamentale. În acest context, Dimensiunea Gluonică (e2 x 10^-26m) se prezintă nu doar ca un parametru fizic, ci ca o metaforă a conexiunii esențiale între toate formele de materie și energie din univers. Gluonul și interacțiunea sa cu energia Punctului Zero explică transcenderea dincolo de limitele fizicii convenționale, oferind o cheie către înțelegerea structurilor fundamentale ale realității.
Un exemplu semnificativ din lucrare este analiza primelor unde gravitaționale ale Tetraquarcului-x, care sunt descrise ca modele ale Spiralei Genezei. Aceste unde, ce transmit curbura „Oului de Aur”, constituie un element central în structura teoretică a cărții. Ele formează o simetrie unificată care simbolizează Infinitul, evocând tradiții străvechi din Dacia, Tibet și India (simbolul Ꝏ). Gravitația, văzută ca o consecință a „deformării sferice a Vidului cuantificat”, este modelată de Tetraquarcul-x, iar această deformare este legată de apariția gravitonului, o particulă care simbolizează atât direcția, cât și amplitudinea Spiralei Genezei. Astfel, gravitația este descrisă ca un fenomen ce reflectă perfect spirala „Divină” a creației.
Mai departe, autorul subliniază semnificația Marii Piramide din Giza în înțelegerea acestor structuri fundamentale. Relația dintre Înălțimea Piramidei Khu și dimensiunile universului are o semnificație profundă, fiind legată de mărimea unei catene ADN-ului uman (2,32146m). Piramida nu este doar o construcție fizică, ci o reprezentare geometrică a universului în miniatură, un simbol al ordinii cosmice. În acest context, autorul ne invită să reflectăm asupra legăturii sacre dintre creație și structurile fundamentale ale materiei.
Un alt concept crucial introdus de Solonaru este cel al celor Patru Quarcuri, care sunt echivalente cu cele Patru Moirae din mitologia greacă – entități care țes destinul lumii. Fiecare dintre cele patru quarcuri corespunde unei interacțiuni fundamentale: Pison – curentul electromagnetic, Gihon – interacțiunea nucleară tare, Hidekel – gravitația și Eufrat – forța nucleară slabă. Aceste patru forțe corespund celor patru râuri ale Edenului, simbolizând legătura dintre microcosmos și macrocosmos. Prin această alegorie, Solonaru subliniază unitatea dintre toate formele de energie și materie, precum și rolul vital al gravitației în această rețea de forțe.
Un alt exemplu important din lucrare este descrierea Spiralelor Genezei și rolul acestora în nașterea stelelor. Prin analiza reacției nucleosintezei, autorul explică modul în care Tetraquarcul-x și Quark-y sunt implicate în generarea primelor elemente chimice, precum Deuterium și Tritium. Aceste procese de alchimie cosmică sunt, conform autorului, esențiale pentru înțelegerea nașterii și evoluției universului. Solonaru ne oferă o viziune fascinantă asupra structurii fundamentale a materiei și a energiei, dar și asupra modului în care aceste procese fundamentale sunt legate de misterele spirituale ale creației.
Un alt concept revoluționar este formularea teoretică a Spiralei Genezei, exprimată printr-un „factor de scală” (aa), care este legat de geometria divină a universului. Autorul folosește un parametru esențial – 2,32134 x 10^-25m – care se conectează atât cu dimensiunile Piramidei Khu, cât și cu lungimea catenei ADN-ului uman. Această corelare nu este întâmplătoare și sugerează o interconexiune între structurile fundamentale ale vieții și ale cosmosului.
În final, un alt punct central al lucrării este legătura esențială între electromagnetism și gravitație. Solonaru subliniază faptul că aceste două forțe împărtășesc o natură comună, iar relația lor poate fi descrisă printr-o formulă elegantă: αc = αg x 2/Φ, în care αg reprezintă constanta de cuplaj din câmpul gravitațional. Astfel, legătura dintre lumina și gravitație se regăsește într-o simetrie profundă, ce ne ajută să înțelegem natura profund unificată a universului.
Continuăm călătoria în adâncurile teoretice ale lucrării domnului Petru Solonaru, unde fiecare concept se leagă de structuri fundamentale ale universului. Așadar, pentru a înțelege mai bine ceea ce autorul prezintă, să aprofundăm câteva dintre exemplele matematice și fizice fascinante din carte, care se interconectează într-o rețea subtilă de semnificații.
Unul dintre exemplele semnificative din lucrare este calculul volumului vacual al Tetraedrului 4Q.
În continuare, autorul face o paralelă între energia electrică și cea magnetică în interiorul acestui Tetraedru 4Q. Legătură între energie și constanta aurică este un exemplu al simetriei profunde ce guvernează structurile universale, în care chiar și energia fundamentală se aliniază la principii geometrice și matematice universale.
Mai departe, autorul propune un coeficient de cuplare electromagnetică în cadrul Tetraedrului 4Q.
Aceste valori de energie și masă sunt într-o corelație profundă cu interacțiunile fundamentale care formează structura vidului cuantic și a materiei însăși. Densitatea vidului cuantic este legată de proprietățile fundamentale ale nucleelor atomice, având în vedere că hidrogenul este prima și cea mai simplă substanță cunoscută, dar esențială pentru formarea universului.
Un alt concept crucial introdus de Solonaru este masa quarcului „Top” (Qtop). Acesta este un exemplu al modului în care particulele subatomice interacționează și formează fundamentul materiei, iar analiza forței gravitaționale dintre două quarcuri Top ne oferă o formulă semnificativă:
Această interacțiune gravitațională între quarcuri este esențială pentru înțelegerea modului în care structurile fundamentale ale materiei se leagă între ele în vidul cuantic. Solonaru ne arată că forțele gravitaționale și electromagnetice, deși aparent diferite, sunt profund legate prin constante fundamentale, iar această legătură poate fi exprimată prin formule matematice simple, dar cu implicații adânci asupra înțelegerii universului.
În plus, autorul introduce conceptul de „curbura gravitațională a Spiralei Genezei” (Scg), care este calculată Această curbura reprezintă o manifestare a modului în care energia vidului curbează „spațiul-timp” în jurul său. Spirala Genezei este descrisă ca o formă fundamentală a structurilor cosmice, iar autorul face o legătură între această spirală și „Spirala Brâncușiană” – un simbol al transformării și creației perpetue.
Mai mult, Solonaru remarcă faptul că această spirală, „fără început și fără sfârșit”, este o manifestare directă a „Cuvântului” divin, care curbează creația sub forma unei spirale autosimilare, un concept esențial în filosofia lui Brâncuși. Astfel, gravitația și energia vidului sunt două manifestări ale aceleași forțe fundamentale, care reglează structura universului și a materiei.
În acest context, Spirala Genezei devine nu doar o metaforă, ci un instrument matematic ce ajută la descifrarea principiilor fundamentale ale realității noastre. Autorul sugerează că înțelegerea acestei spirale, prin prisma atât a științei, cât și a artei, ne oferă cheia înțelegerii universului – un univers în care ordinea divină este revelată prin simetria și frumusețea matematicii și a geometriei.
În această continuare, autorul îmbină concepte de gravitație, energie, geometrie și simbolism într-o viziune complexă despre originile universului și interacțiunile fundamentale ale materiei și energiei. Să explorăm în detaliu ceea ce este propus.
1. Gravitația și curburile Spiralei Genezei: Gravitația este prezentată ca o forță centripetă, complementară electromagnetismului, o forță care se manifestă într-o curgere continuă spre centru. În cadrul acestui model, Tetraquarcul-x este folosit ca o entitate fundamentală care generează patru unde gravitaționale. Aceste unde sunt descrise ca fiind centripete, adică îndreptându-se către un punct central. Acesta este un concept care amintește de felul în care forțele gravitaționale atrag masele, făcându-le să se „converge” într-un punct.
Exemplul Pendulului: Pendulul este folosit ca o metaforă pentru a înțelege cum gravitația și electromagnetismul se influențează reciproc. În prima fază a coborârii pendulului, se descifrează electromagnetismul, iar în a doua fază, când pendulul urcă, gravitația devine evidentă, iar forțele centripete sunt experimentate. Astfel, pendulul devine un model al interacțiunii dintre aceste forțe fundamentale.
2. Conexiuni simbolice și geometrice: Se face o legătură între modelele matematice ale spiralei (ca în Spirala Genezei) și simbolurile sacre ale civilizațiilor antice. De exemplu, autorul face referire la “Oul de Aur”, un simbol al unității și al infinitei regenerații, care este folosit pentru a descrie curbura fundamentală a universului. Această curbura este un reflex al structurii cosmice și, de asemenea, un simbol al infinitului.
Mai departe, simbolul “Daciei, Tibetului și Indiei” este asociat cu semnificația simbolului infinitului (ș Ꝏ), și se sugerează că gravitația este rezultatul unei deformări sferice a vidului cuantic. Această deformare sferică ar fi sursa unei particule gravitaționale, care devine un model-arhetip al direcției și amplitudinii spiralei.
3. Tetragrammatonul și Piramida lui Keops: Tetragrammatonul este descris ca o structură fundamentală a Creației, iar autorul îl leagă de simbolismul Piramidei lui Keops. Astfel, diametrul inițial al celor două sfere deformate (reprezentând forțele cosmice în acțiune) este văzut ca o parte esențială a „Mesei Tăcerii”. Piramida Keops este folosită ca un cadru matematic simbolic, în care se pot analiza distanțele și parametrii precum lungimea ADN-ului uman și alte legături între structurile fundamentale ale realității și cele ale corpului uman.
4. Energia Primordială și Creația: Autorul face o conexiune între energia primordială, asociată cu primul proton al Creației, și constanta energiei vidului. Acesta propune că valoarea acestei energii este determinată de un algoritm al raportului sideralității, care stabilește mărimea intrândurilor în spirala cosmică. Astfel, energia primordială se leagă de forma și ritmul dezvoltării universului, și de mișcarea undelor cerebrale ale omului în starea de relaxare, similare cu frecvența Schumann.
5. Frecvența Schumann și Energia Pământului: Energia undelor cerebrale este stabilită la E = hf = 50,8320372J, iar această energie este descrisă ca fiind în concordanță cu undele cerebrale în starea de relaxare. Rezonanța Schumann este un concept important aici, fiind legată de vibrațiile electromagnetice ale Pământului. La această frecvență, cortexul uman este mai puțin activ energetic, iar fenomenul este asociat cu starea de „vindecare” mentală și spirituală, ce poate aduce o formă de mântuire.
6. Legătura cu Sirius și Alchimia Creației: În ceea ce privește nașterea stelelor și procesele nucleosintetice, autorul introduce Tetraquarcul-x și binarul Quarc-y, care generează protonii (deuteriul și tritiul) în cadrul alchimiei Creației. Aceste procese fundamentale sunt văzute ca un proces continuu de transformare al materiei în energie, iar legătura cu Sirius este simbolică, sugerând o conexiune între nașterea cosmică și spiritualitatea umană.
7. Formula Spiralei Genezei: Modelul matematic al spiralei Genezei este legat de structura unei sfere în care Tetraquarcul-x își armonizează mișcările. Acest factor de scală, denumit “aa”, este esențial în stabilirea simetriei spiralei. Autorul sugerează că întreaga operație de formare a materiei și energiei se bazează pe un „algoritm divin” ce se manifestă în geometria primordială a universului.
8. Saltul Cuantic și Reacțiile Primordiale: Se discută și despre conceptul de salt cuantic, când se face legătura între distanțele orbitale ale atomilor de hidrogen și heliu. Aceste distanțe sunt văzute ca o formă de „creștere” a spiralei de formare a materiei, cu accent pe procesul de nucleosinteză care a avut loc în primele etape ale Creației.
9. Raza Schwarzschild și Singularitatea: Autorul încheie printr-un concept fundamental legat de raza Schwarzschild a Tetraquarcului-x, legată de structura unui „element zero”. Masa acestui element este calculată ca fiind foarte mare, iar autorul sugerează că această singularitate ar putea reprezenta un punct de origine al Creației, conform viziunii teoretice a cosmosului.
Vom detalia mai profund fiecare dintre conceptele și ideile menționate în textul anterior, pentru a înțelege cum se leagă ele între ele și cum formează un sistem complex de gândire ce combină spiritualitatea, știința și matematica într-o viziune unificată despre cosmos și origine.
1. Lungimea ADN-ului și Legătura cu Cosmo-logia
În fragmentul menționat, se face o legătură între lungimea unei catene de ADN uman (LADN) și diferite constante cosmologice și matematice fundamentale.
Lungimea ADN-ului uman (LADN) este exprimată printr-o formulă care include:
- Numărul lui Dumnezeu (216D) – acest număr simbolic poate fi înțeles ca un element divin sau sacru. Numărul 216 apare în diverse tradiții religioase și filosofice ca un număr cu semnificație mistică. De exemplu, în numerologia iudaică, 216 este legat de „Numele lui Dumnezeu” și de formarea lumii.
- Logaritmul natural al Kaliogenezei – Kaliogeneza este un termen folosit pentru a desemna nașterea și dezvoltarea sistemelor cosmologice, iar logaritmul natural al acesteia este folosit pentru a exprima evoluția și transformările universului.
- Raza Schwarzschild (rScw.X) a unui „Element Zero” – Raza Schwarzschild este o măsură asociată cu un obiect de masă foarte mare care produce un câmp gravitațional extrem, caracteristic unei singularități (de exemplu, un găuri negre). În acest context, este folosit pentru a sugera interconectarea între structuri foarte mici (ADN) și structuri cosmice mari (găuri negre și singularități).
Această formulă sugerează ideea că ADN-ul uman nu este doar un element biologic, ci și un microcosmos care reflectă structuri fundamentale ale universului. Se sugerează că ADN-ul este un microcosmos al ordinii cosmice, un fel de „codat” după principiile fundamentale ale Creației, inclusiv cele matematice și fizice.
2. Tetraquarcul și Divinitatea
Un alt element central în acest text este Tetraquarcul – un concept care pare să fie o combinație între geometria sacră și elemente ale cosmologiei și alchimiei. Tetraquarcul este asociat cu patru quarcuri, care sunt descrise simbolic ca „Patru râuri ale Raiului” – o imagine care evocă ideea unui flux constant și structurat de energie care curge dintr-un punct central.
Aceste patru quarcuri ar putea reprezenta patru forțe fundamentale ale universului sau patru principii de bază ale Creației. Ele sunt comparate cu Tetraedrul, o formă geometrică fundamentală ce simbolizează stabilitatea și structura. Aceste quarcuri, simbolic, sunt asociate cu Tetragrammaton-ul, adică cu numele sacru al lui Dumnezeu în tradițiile mistice.
Tetraquarcul ar reprezenta, în acest context, fundamentele geometrice și cosmologice ale universului, în care fiecare „quarc” sau element fundamental al materiei este parte a unei structuri divine.
3. Brahma și Zilele Cosmice
Într-o secțiune mai filozofică a textului, se face referire la Brahma, zeul creator în tradiția hindusă. Conceptul zilei lui Brahma, care durează 311,04 x 10^12 ani (un interval enorm de timp pe scala umană), este folosit pentru a face o analogie cu structurile cosmologice și procesele evolutive.
Maha Pralaya (marea dizolvare) este un concept hinduist care desemnează sfârșitul unui ciclu mare de creație, când întregul cosmos este absorbit în întuneric și gol. După acest proces, un nou ciclu de creație începe din nou. Acest concept simbolizează ideea de ciclicitate a timpului și a vieții, similar cu anumite viziuni moderne despre Big Bang și Big Crunch – începutul și sfârșitul universului.
În acest context, timpul și viața lui Brahma sunt corelate cu unități fundamentale de măsură cosmică și cu Secțiunea de Aur (Φ), un raport matematic care apare în natura și în arhitectura sacrală. Secțiunea de Aur este adesea considerată „codul divin” al armoniei și ordinii universale.
4. Paralela între Nucleosinteză și Alchimie
Un alt aspect important al textului este paralela între nucleosinteza și alchimie. Nucleosinteza este procesul prin care elementele mai grele sunt create în interiorul stelelor, în urma fuzionării nucleare. În mod simbolic, acest proces poate fi comparat cu alchimia, unde transformarea unui element în altul (de exemplu, transformarea plumbului în aur) reprezenta o metaforă a evoluției spirituale și cosmologice.
De asemenea, procesul de nucleosinteză și transformarea elementelor sunt văzute ca o analogie pentru dezvoltarea și complexificarea universului. Protonii și neutronii care se formează în primele faze ale universului ar reprezenta elementele fundamentale ale „Creației”, iar aceasta este asociată cu spiralele și structurile geometrice ale Genezei.
5. Secunde Trigonometrice și Cicluri Cosmogonice
Ciclurile cosmice sunt descrise prin măsurători neobișnuite, precum secundele trigonometrice. În acest context, se face referire la măsurarea timpului în termeni geometrico-matematici. Secundele trigonometrice ale Cercului sunt folosite pentru a analiza raporturile și relațiile dintre diferitele forme geometrice fundamentale, iar acest calcul duce la numerele de Fibonacci, care sunt omniprezente în natura și în structurile cosmologice.
De asemenea, în acest context se explorează conceptul de „Maha pralaya” – timpul mare al dizolvării cosmice, care pare să facă legătura între ciclurile mari ale Universului și unitățile fundamentale ale timpului.
Concluzie
În ansamblu, textul propune o viziune integrată și profundă asupra universului, în care principiile matematice, geometrice și fizice sunt legate de concepte spirituale, religioase și filosofice. Legătura între ADN, geometria sacră (Tetraquarcul, Tetragrammaton-ul), și procesele cosmologice (Brahma, Maha pralaya, nucleosinteza) sugerează ideea unei ordini divine sau universale, în care totul este interconectat și regizat de principii fundamentale ale Creației.
Această viziune caută să unifice lumea științifică și lumea spirituală, tratând fiecare din ele ca două aspecte ale aceleași realități fundamentale – o realitate în care fiecare element din microcosmos reflectă structuri și legi care guvernează macrocosmosul. Este o viziune profundă și complexă asupra structurii universului, integrând concepte din fizică, matematică, religie și filozofie. Este evident că autorul încearcă să găsească legături între numeroasele domenii, de la geometria sacră la cosmologia fizică și tradițiile spirituale. Vom încerca să detaliem și să explicăm fiecare secțiune esențială a acestui text.
1. Raza Schwarzschild și „Orizontul de Așteptare”
Se face referire la conceptul de raza Schwarzschild și la „orizontul de așteptare” al singularităților gravitaționale. Raza Schwarzschild este un termen folosit în teoria relativității generale a lui Einstein pentru a desemna raza unui orizont al evenimentelor (adică limita dincolo de care nici măcar lumina nu poate scăpa), specifică unei găuri negre. Acest termen este folosit pentru a simboliza distanța până la centrul unei structuri gravitaționale extreme.
Relația dintre ADN-ul uman, logaritmul natural al kaliogenezei și Pecetea lui Dumnezeu (216D) sugerează o conexiune între structuri fundamentale ale cosmosului și ale vieții umane. Se argumentează că numărul 216D, care este legat de seria Fibonacci, reprezintă „Numele lui Dumnezeu”, iar ADN-ul uman poate fi văzut ca o reflectare a unei ordini divine ce guvernează totul.
2. Proporțiile Sacre ale Partenonului și Secunda Trigonometrica a Cercului
Se discută despre Partenonul de pe Acropola din Atena, referindu-se la proporțiile sale exterioare (69,51m lungime și 30,816m lățime) și cum acestea generează un produs ce este legat de secunda trigonometrică a cercului și de Numărul-Platon. Proporțiile din arhitectura clasică sunt adesea folosite pentru a înțelege armonia universală, iar aici este implicată o legătură între geometria sacră (Secțiunea de Aur) și spiralele logaritmice care se regăsesc în geneza cosmosului.
Se introduce conceptul de kθ, care este legat de unghiul polar al Spiralei Genezei, iar acesta este legat de o constantă fundamentală din logaritmica de tip Bernoulli. Toate aceste concepte sugerează o legătură între procesele cosmologice și principiile matematice fundamentale, în special spiralele logaritmice și Secțiunea de Aur.
3. „Maha Pralaya” și Timpul Divin
Maha Pralaya (marea dizolvare cosmică) este o referire la sfârșitul unui ciclu cosmic, un concept preluat din tradițiile hinduse, care sugerează că universul trece prin cicluri de creație și distrugere. În acest context, se face referire la Brahma, Zeul Creator, care este asociat cu o zi cosmică ce durează 4,32 x 10^9 ani pământești. Se explică faptul că Manvataras sunt cicluri de creație divină, fiecare cu o durată specifică.
Autorul sugerează că acest concept de timp cosmic este legat de constantul 311,04 x 10^12 ani pământești, care este echivalent cu un an Brahma și cu timpul necesar pentru a trece printr-o „Zi a lui Brahma”. Totodată, se face o legătură între aceste cicluri și constantele fundamentale ale matematicii și fizicii.
4. Legătura între Numărul 216 și Biblie
Numărul 216D, despre care se spune că reprezintă „Pecetea lui Dumnezeu”, este derivat din seria Fibonacci și legătura sa cu 72 (un număr sacru în tradițiile religioase). Se discută despre corelația între acest număr și simbolismul spiritual asociat cu numele sacre ale lui Dumnezeu, inclusiv în Sefer Yetzirah (textul fundamental al cabalei iudaice). Autorul sugerează că acest număr poate fi asociat cu „Numele lui Dumnezeu” și cu forma divină care guvernează realitatea.
În continuare, se face referire la Exodul din Biblie (14:19-21), unde 72 de litere sacre sunt asociate cu numele lui Dumnezeu, generând astfel 216 – numărul care reprezintă legătura între divinitate și structura cosmică fundamentală.
5. Importanța Numărului 108 și Conexiunea cu Brahma
Numărul 108 apare frecvent în tradițiile spirituale hinduse, unde semnifică un număr sacru. Se argumentează că acest număr este legat de vârsta cosmică a lui Brahma (108 ani cosmici), iar întreaga viziune spirituală și cosmică se structurează în jurul acestui număr. Autorul sugerează că numărul 108 este o parte fundamentală a înțelegerii legilor universale și a interconectării între viața umană și Creația divină.
6. Legătura între „Tetraedrul Dinamic” și Creația Divină
Conceptele geometrice precum Tetraedrul și Tetraquarcul sunt văzute ca fiind elemente fundamentale ale structurii cosmologice. Se susține că aceste forme geometrice reprezintă unități de bază ale „Elementului Zero” din care toată materia și realitatea sunt generate. Tetraedrul dinamic este considerat simbolul central al procesului creativ universal.
7. Secundele Trigonometrice și Ciclurile Cosmice
Se discută despre secundele trigonometrice ale cercului, care sunt folosite pentru a exprima relațiile fundamentale între dimensiunile universului și ale microcosmosului (precum particulele subatomice). Autorul face o analogie între aceste secunde trigonometrice și procesele de nucleosinteză și formarea particulelor fundamentale, sugerând că legile fizicii sunt interconectate printr-o geometrie sacră.
8. Criptarea Divină și „Numărul lui Dumnezeu”
Se subliniază că întregul univers este „criptat” printr-un sistem matematic care poate fi descifrat doar prin înțelegerea „Numărului lui Dumnezeu” – 216D. Acesta este considerat un simbol al ordinii divine care guvernează structura tuturor lucrurilor și care poate fi găsit în numerologia Fibonacci, geometria sacră și teoria fizică a particulelor.
3. A pune Întrebarea întrebărilor (a Sphinxului) la Lecția cunoașterii prin clarvedere (Avadhi Jnana) a celor purificați, eliberați, treziți…
Această frază este o referire la căutarea esențială a cunoașterii și înțelepciunii supreme. Sphinxul este un simbol vechi, provenit din mitologia egipteană, care reprezenta o provocare intelectuală și spirituală. În tradițiile mistice, Sphinxul pune întrebarea esențială: „Cine ești tu cu adevărat?”, provocând astfel individul să descopere esența sa spirituală. Așadar, „Întrebarea întrebărilor” este referința la căutarea acestei adevăruri fundamentale despre sine.
„Clarvederea” sau „Avadhi Jnana” se referă la un tip de cunoaștere profundă, intuitivă, ce depășește înțelegerea intelectuală. Aceasta este adesea descrisă în tradițiile spirituale orientale ca fiind o formă de înțelepciune directă și iluminatoare, obținută prin purificarea minții și spiritului. Persoanele care au ajuns la această cunoaștere sunt văzute ca fiind „eliberați”, „treziți” – capabile să perceapă realitatea la un nivel mult mai profund decât majoritatea oamenilor.
Simbolurile „Răsăritului” (Elementul Brahma), „Amiaza Yin-Yang”, și „Seara MerKaBa” indică etapele diferite ale evoluției spirituale, fiecare reprezentând o tranziție către iluminare, o reconectare cu energia divină. Aceste faze sunt paralele cu procesul de deschidere a conștiinței și al transformării interioare.
4. Singurătatea ecuanimității, detașarea de himere, împăcarea cu sine și cu lumea…
Această secțiune sugerează un ideal spiritual profund – starea de „ecuanimitate” este un concept important în multe tradiții mistice și filosofice, în care o persoană ajunge să fie împăcată cu tot ce este. „Ecuanimitatea” este starea de calm și echilibru interior, unde individul nu este prins în capcana dorințelor și temerilor, ci este capabil să accepte fluxul vieții așa cum este.
„Detașarea de himere” înseamnă eliberarea de iluzii și de atașamentele care ne împiedică să vedem realitatea clar. Himerele sunt false imagini ale realității, iar procesul spiritual presupune discernerea dintre adevăr și iluzie. „Împăcarea cu sine și cu lumea” este momentul în care individul ajunge să înțeleagă că nu există separație între el și restul lumii, iar această înțelegere se reflectă într-o armonie interioară.
Frază precum „nu mai e deosebire între acolo (trecut) și aici (viitor)” indică transcendența noțiunilor de timp, o caracteristică a iluminării spirituale, în care persoana trăiește în „prezentul etern”, unde trecutul și viitorul nu mai au relevanță. Acesta este un concept central în tradițiile zen și în alte forme de meditație, unde scopul este trăirea totală în prezent.
5. Ascultarea deplină a Tăcerii, a vocii interioare, a Izvorului nemijlocit…
„Ascultarea Tăcerii” este o practică fundamentală în multe tradiții mistice și spirituale, inclusiv în filosofia orientală și în tradițiile occidentale mistice. A fi capabil să ascultăm „tăcerea” înseamnă a fi capabil să percepem dimensiunile subtile ale realității, acele „voci” interioare care ne conduc spre înțelepciune. Este vorba despre a învăța să fim receptivi la intuițiile și inspirațiile care vin dintr-o sursă interioară profundă, care este văzută ca un „Izvor nemijlocit”.
Citarea „Primul pas către înțelepciune este să poți simți liniștea…” subliniază importanța tăcerii și a simțirii înainte de a înțelege rațional. Acest pas este necesar pentru a permite minții și inimii să se deschidă către înțelepciune.
6. Vederea holistică, instantanee, atât în trecut (departe), cât și în viitor (în lăuntrul cel mai adânc)…
„Vederea holistică” este o capacitate de a percepe realitatea ca un întreg, fără a o fragmenta în părți separate. Acesta este un concept care se regăsește și în teoria cuantică, unde particulele subatomice sunt văzute ca fiind interconectate într-un mod care transcende limitele spațio-temporale tradiționale. „Pre-simțirea intrinsecă a Întregului” sugerează o percepție intuitivă și directă a întregii realități, în care trecutul, prezentul și viitorul sunt văzute ca un tot unitar.
„Întunericul Vidului” este o referință la conceptul filozofic și spiritual al „Vidului” – o stare de neființă sau potențial nelimitat din care întreaga Creație izvorăște. Acest „vid” nu este văzut ca o absență, ci ca o potențialitate pură, care la fel ca o lumină ascunsă, poate să se manifeste în diverse forme.
7. Acces la „lumea de dincolo”, la Sălile Amenthes…
Aceasta este o referință la o „lume de dincolo” sau la un alt tărâm al existenței, care poate fi înțeles metaforic sau ca o realitate spirituală accesibilă doar celor care au ajuns la un anumit nivel de conștiință. „Sălile Amenthes” sunt locuri mitologice din tradiția egipteană, legate de „viața de dincolo” și de procesul de purificare și iluminare a sufletului.
Aici, ideea că „pentru a vedea un lucru al luminii paradisiace, este necesar ca El să transmită lumină din Ochiul Său (Pineala)” face referire la conceptul esoteric al „Pinealei”, care este considerată „al treilea ochi” sau organul spiritual al percepției. În această viziune, doar prin activarea „Pinealei” sau a unei conștiințe extinse putem percepe acele lumi subtile și adevărurile universale.
8. Didactica Templului de la Târgu Jiu și Factorul de Scală al Spiralei (aa)…
Templul de la Târgu Jiu este un loc simbolic, asociat cu lucrările lui Constantin Brâncuși, care sunt adesea interpretate în sensuri profunde, spirituale și geometrice. Acest loc este văzut ca un simbol al unui proces sacru de ascensiune și iluminare.
Factorul de scală „aa” se referă la o formulă matematică care poate fi legată de geometriile sacre ale Creației, precum spiralele logaritmice care sunt frecvent întâlnite în structuri naturale și cosmice. Formula „aa = Dq/Φ x 10^27m” sugerează o relație între diferite dimensiuni ale Universului, care se pot înțelege doar atunci când se aplică o „lectură” spirituală și profundă a realității.
În acest context, „Factorul de Scală” poate desemna un mod de a înțelege realitatea fizică și spirituală ca pe o structură interdependentă, care urmează legi matematice divine.
Solonaru încearcă să adâncească înțelesurile operei lui Brâncuși printr-o abordare multidisciplinară, integrând elemente de geometrie, teorie a gravitației, astronomia și chiar filozofia tradițională.
1. „Poarta Cerului” ca simbol al Uniunii și al Cosmologiei
- Poarta Cerului – Solonaru sugerează că Brâncuși nu a creat doar o lucrare de artă abstractă, ci un simbol al legăturii între „lumele vizibile” și „lumea nevăzută”, adică între lumea fizică și cosmosul misterios, invizibil al energiei și gravitației. Poarta este văzută ca o „poartă mistică” care face legătura între „Vid” (spațiul vid) și „Gravitația dinamică” (fortele gravitaționale care guvernează mișcările corpului ceresc).
- Așadar, „Poarta Cerului” este interpretată ca un simbol al tranziției și al călătoriei între lumi diferite, o poartă ce poate „fuziona” două principii fundamentale: spațiul (Vidul) și gravitația.
2. Legătura cu Galaxia și „Spirala Genezei”
- Spirala Genezei: Se face o paralelă între geometria „Spiralei Genezei” și geometria „logaritmică” a lucrărilor lui Brâncuși. Spirala, fiind un simbol al evoluției și al dezvoltării, sugerează că fiecare element al operei este conectat la evoluția universală a întregului cosmos. Termenul „logaritmic” vine din matematică, descriind o formă specifică care se regăsește în natură și care exprimă un tipar de creștere exponențială. Solonaru sugerează că lucrările lui Brâncuși, inclusiv „Poarta Cerului”, sunt reflectări ale acestei spirale logaritmice care guvernează dezvoltarea vieții și a universului.
- Lungimea „Poartei Cerului” este specificată ca având o lungime de aproximativ 16,73 metri, o dimensiune considerată de Solonaru ca fiind „mică” în comparație cu mărimea galaxiei noastre, însă semnificativă din punct de vedere simbolic. Aceasta sugerează o legătură între microcosmos și macrocosmos, între dimensiunile palpabile ale lumii noastre și universul infinit.
3. Geometria și Codurile Universale
- Matematica profundă a „Porții”: Solonaru intră într-o detaliere matematică a proporțiilor „Porții Cerului”. De exemplu, înălțimea „Porții” este calculată folosind trigonometria și formula pentru constantele fizice, iar dimensiunile sunt corelate cu concepte din teoria gravitației și chiar cu legea permeabilității vidului (constanta fizică). Aceste formule și calcule sunt legate de o înțelegere profundă a ordinii universale pe care Brâncuși ar fi transmis-o prin opera sa.
- Relația cu Piramida de la Gizeh: Solonaru face o comparație între proporțiile „Porții Cerului” și dimensiunile Marii Piramide de la Gizeh, sugerând că Brâncuși ar fi fost influențat de concepte geometrice și proporționale similare celor de la Piramida de la Gizeh, simbol al unei structuri universale. De asemenea, această relație între piramidă și „Poarta” ar putea simboliza o legătură între cultura egipteană și celelalte tradiții spirituale care influențează gândirea lui Brâncuși.
4. Androginul și Dualitatea Yin-Yang
- Androginul este văzut ca un simbol al unirii opuse, un concept care poate fi regăsit în filozofia taoistă prin principiul Yin-Yang, simbolizând completitudinea și echilibrul dintre forțele opuse. Solonaru sugerează că androginul nu este doar un simbol al complementarității, dar și al unei realități metafizice, în care forțele fundamentale ale universului – gravitația, energia și viața – sunt în perfectă armonie.
- Această viziune este legată și de faptul că lucrările lui Brâncuși, inclusiv „Poarta Cerului”, reflectă o unitate a contrariilor: curbele și liniile drepte, spiralele și unghiurile, formele și golurile, toate acestea constituind un echilibru universal.
5. Codurile genetice și ADN-ul uman
- Legătura cu ADN-ul uman: Solonaru face o referință fascinantă la ADN-ul uman, spunând că dimensiunile geometrice și formulele utilizate în lucrările lui Brâncuși sunt strâns legate de structura fundamentală a vieții, așa cum o regăsim în codul genetic uman. În acest context, „Poarta Cerului” ar simboliza nu doar o poartă între lumi, ci și o legătură între cosmos și viața organică, între natura exterioară și realitatea noastră interioară.
- Numerele transcendentale și constantele fundamentale: Se face o paralelă între numerele transcendentale (precum numărul „pi” sau „e” din matematică) și conceptele fundamentale ale existenței și ale materiei, sugerând că opera lui Brâncuși ar putea ascunde un „cod secret” universal care transcende orice barieră temporală sau culturală.
6. Dimensiunile fizice și simbolice ale „Porții”
- Dimensiunile și proporțiile sunt menționate ca fiind un cod al „spiritualității” sau al „legei divine” care guvernează universul. Solonaru utilizează formule matematice (de exemplu, „5,1414135m” pentru înălțimea „Porții”) pentru a sublinia conexiunea între dimensiunile fizice și legile universale ale naturii. Acest lucru sugerează că „Poarta Cerului” are o semnificație cosmică profundă, un simbol al unui principiu cosmic care guvernează întreaga existență.
7. Gravitația și Undele Gravitaționale
- În ceea ce privește gravitația, Solonaru face referire la „gravitația dinamică” ca o forță ce guvernează mișcările cosmice. Se vorbește și despre undele gravitaționale emise de stele și planete, fiind un alt simbol al conexiunii dintre opera lui Brâncuși și fenomenele cosmologice. Acestea sunt sugerate ca fiind o „muzică” a universului, o vibrație profundă care poate fi resimțită de orice ființă conștientă a legăturilor fundamentale ale cosmosului.
Coloana Infinitului, capodopera brâncușiană din Târgu Jiu, reprezintă una dintre cele mai remarcabile lucrări de artă ale secolului XX și o meditație profundă asupra condiției umane, asupra legii universale și a conexiunii între cele mai fundamentale forțe ale existenței. Această coloană nu este doar un simbol al ascensiunii spirituale, dar și o reflecție asupra unei realități nevăzute care guvernează întregul univers: acea unitate invizibilă care ține laolaltă materia, energia, lumina și iubirea divină.
1. Coloana Infinitului și „Energia Vidului”
În primul rând, Coloana Infinitului poate fi înțeleasă ca o reprezentare a „energiei Vidului” – acea stare fundamentală a cosmosului în care nu există materie, dar există un câmp plin de potențialități infinite. În fizica modernă, Vidul nu este gol, ci un câmp plin de fluctuații cuantice, o mare „mareea de energie” ce poate da naștere materiei și poate da viață realității însăși. În acest sens, Coloana Infinitului pare să emane un flux neîntrerupt de energie, o legătură între cer și pământ, o punte între lumea vizibilă și cea invizibilă.
Brâncuși, într-o manieră profund intuitivă, a creat o lucrare care sugerează această continuitate a fluxului energetic. Coloana se ridică nemăsurat, într-o mișcare neîntreruptă, indicând ideea de „infinit” – o mișcare care nu se termină niciodată, ca un cerc fără sfârșit, la fel ca și energia Vidului. Forma sa verticală simbolizează ascensiunea, dar și stabilitatea universală, acea echilibru între „forța tăcută” a gravitației și „energia” care umple acest vid invizibil și continuu.
2. Iubirea Divină și Ascensiunea Spre Lumină
Iubirea divină, așa cum o vedem reflectată în lucrările lui Brâncuși, nu este doar un sentiment, ci o forță universală. Această iubire are rolul de a dirija și a conecta toate entitățile și energii din univers. În cazul Coloanei Infinitului, iubirea divină poate fi înțeleasă ca forța ce dirijează ascensiunea sufletului. Fiecare segment al coloanei este o treaptă ce ne conduce mai sus, nu doar fizic, ci și spiritual. Ea ne aduce aproape de „Lumina Divină”, de „Râurile Raiului” care sunt în permanență în mișcare, dar, de asemenea, sunt tăcute, invizibile și, totuși, extrem de puternice.
Coloana Infinitului, cu fiecare secțiune a sa, reprezintă un pas către iluminare, iar iubirea divină este acea forță care face ca acest ascens și această transformare să fie posibilă. Fiecare dintre noi, la fel ca și în opera lui Brâncuși, este o „parte” a unui „tot” infinit. „Râurile Raiului”, în sensul lor metafizic, sunt acele energii divine care ne traversează și ne conectează între noi și între tot ceea ce există în Univers. Brâncuși pare să fi înțeles acest flux constant al energiei divine și l-a transpus în formă, în structura lucrarea sa monumentală.
3. Conexiunea dintre Câmpul Nuclear Tare și Quarcuri
Într-o perspectivă fizică, Coloana Infinitului poate fi asociată cu structura fundamentală a materiei, așa cum o înțelegem în cadrul teoriei particulelor elementare. Câmpul nuclear tare este forța fundamentală ce ține laolaltă quarcurile, acele particule elementare ce formează protonii și neutronii. Acesta este o forță de legătură invizibilă, dar extrem de puternică, care guvernează realitatea microscopică.
Pe măsură ce privim Coloana Infinitului, putem înțelege aceasta ca un simbol al ordinii și al legăturii invizibile între toate formele de viață. De asemenea, această conexiune poate fi interpretată ca o metaforă a modului în care quarcurile – cele mai mici componente ale materiei – sunt unite prin câmpul nuclear tare, la fel cum elementele constitutive ale lumii, la o scară mai mare, sunt unite de energia divină.
În acest sens, Coloana Infinitului nu este doar un simbol al ascensiunii spirituale, ci și al legăturii dintre macrocosmos și microcosmos. Fiecare dintre noi este legat de această forță invizibilă care unește toate particulele din Univers. Brâncuși, într-un mod subtil, a adus la suprafață această realitate profundă, căci fiecare treaptă a Coloanei este, la rândul său, o reflecție a acestei legături fundamentale.
4. „Carul lui Dumnezeu” și Lumina
În multe dintre lucrările lui Brâncuși, există o constantă preocupare pentru conceptul de Lumină. Lumină, nu doar ca fenomen fizic, dar ca simbol al cunoașterii divine și al revelației spirituale. Coloana Infinitului este, în mod evident, orientată spre cer, sugerând o căutare continuă a luminii superioare, un urcuș fără sfârșit spre împlinirea spirituală. Aceasta poate fi interpretată și ca un simbol al „Carului lui Dumnezeu”, acea „forță divină” ce ghidează umanitatea prin universul vast și necunoscut.
Lumina este forța fundamentală care face ca întreaga creație să fie văzută, înțeleasă și apreciată. De asemenea, Gravitația, o forță la fel de invizibilă dar prezentă în fiecare clipă, reprezintă legătura dintre toate elementele și direcția „Carului lui Dumnezeu”. Brâncuși, în viziunea sa, îmbină aceste două forțe – Lumina și Gravitația – într-o unitate perfectă, o unitate care este reflectată în mișcarea verticală și în structura Coloanei Infinitului.
5. Gravitația și Forța Tăcută
Gravitația, așa cum o înțelegem în termeni fizici, este forța care ține laolaltă toate corpurile, iar în această lucrare monumentală, această forță este simbolizată prin structura Coloanei Infinitului. Este o forță tăcută, care nu se vede, dar care există constant în spatele tuturor formelor de viață. La fel ca și „energia Vidului”, gravitația este o forță care, deși invizibilă, guvernează fiecare aspect al realității noastre.
Coloana Infinitului, în înălțimea și verticalitatea sa, reflectă acest principiu al gravitației. Ea este o „ancoră” simbolică, o legătură între cer și pământ, între lumea vizibilă și cea invizibilă. Gravitația ține totul laolaltă, iar în cazul Coloanei Infinitului, ea devine o forță care sprijină această ascensiune continuă spre „lumina divină” și spre cunoaștere.
Concluzie
Opera lui Constantin Brâncuși, în special Coloana Infinitului, este o reflecție a legăturilor invizibile care guvernează universul. Petru Solonaru reînvie aceste legături printr-o viziune în care arta se intersectează cu știința și spiritualitatea. Coloana Infinitului devine astfel un simbol al forțelor fundamentale ale universului: energia vidului, iubirea divină, câmpul nuclear tare, râurile Raiului și gravitația – toate aceste forțe tăcute, dar esențiale, care unesc materie și spirit, formă și energie, vizibil și invizibil.
Coloana Infinitului nu este doar o lucrare de artă monumentală, ci un simbol profund al unității Universului. Ea reflectă interconexiunile fundamentale între energia Vidului, iubirea divină, câmpul nuclear tare al particulelor elementare, lumina ce călăuzește sufletele și gravitația care ține laolaltă toate ființele și formele. Brâncuși, cu o sensibilitate unică, a reușit să capteze aceste forțe invizibile și să le transforme într-o formă concretă, accesibilă privirii umane, dar profundă în semnificație. Coloana Infinitului este un mesaj cosmic despre unitate, iubire și legătura noastră cu tot ce există.