Schimbările Politicii de Migrație în UE
„De când, în 2015, toată lumea a spus că sunt idiot sau malefic pentru această viziune. Dar, în cele din urmă, toți vor fi de acord cu mine,” a declarat premierul ungar Viktor Orbán săptămâna trecută la Strasbourg. Aceste cuvinte capătă din ce în ce mai mult un ton profetic, pe măsură ce asistăm la o schimbare semnificativă în modul în care liderii europeni abordează politicile de migrație în Uniunea Europeană (UE).
De la Solidaritate la Înăsprirea Măsurilor
Politica de migrație a UE, care cândva se baza pe solidaritate și partajarea responsabilităților între statele membre, se îndreaptă acum către un set de măsuri mai dure. Lideri politici de-a lungul spectrului politic, de la extrema dreaptă, precum Geert Wilders din Olanda și Viktor Orbán din Ungaria, până la figuri progresiste precum cancelarul german Olaf Scholz, și chiar premierul britanic Keir Starmer, se alătură acestui nou curent.
Starmer, de exemplu, a arătat un interes deosebit pentru acordul controversat dintre Italia și Albania privind migrația, ceea ce demonstrează că tendința de a externaliza responsabilitățile privind azilul devine din ce în ce mai atractivă pentru mai multe guverne europene.
Ce a Determinat Schimbarea?
Întrebările cu privire la ce a determinat această schimbare rămân deschise. Criza migrației din 2015 a evidențiat slăbiciunile sistemului de azil al UE și a adâncit diviziunile interne dintre statele membre. După acest moment, UE și-a intensificat eforturile de a crea un sistem integrat de gestionare a migrației, dar cu un accent tot mai mare pe combaterea traficanților, controlul frontierelor și externalizarea responsabilităților.
Profesorul Giuseppe Campesi de la Universitatea din Bari a explicat că aceasta este o tendință pe termen lung: „Începând cu acordul cu Turcia, apoi colaborarea întărită între Italia și Tunisia și, mai recent, parteneriatul UE cu Tunisia.” Această orientare spre externalizarea migrației reflectă schimbările din politicile europene care s-au accelerat după criza din 2015.
Noua Paradigmă a Pactului de Migrație
În mai 2020, Comisia von der Leyen a introdus Noul Pact pe Migrație și Azil, aprobat în aprilie 2024, însă nu fără critici considerabile din partea guvernelor și ONG-urilor. Deși în 2022, după invazia Rusiei în Ucraina, Consiliul European a adoptat în unanimitate Directiva privind Protecția Temporară, ceea ce a permis primirea refugiaților ucraineni, acest caz nu a indicat o schimbare de strategie generală a UE. În schimb, discursul politic privind migrația a devenit mai dur.
O Strategie de Înăsprire a Controlului la Frontiere
Scrisoarea trimisă statelor membre de Comisie pe 14 octombrie 2024 sugerează planuri inovatoare de combatere a migrației ilegale, menționând explicit dezvoltarea „centrelor de returnare în afara UE.” Această propunere reflectă ideea de concentrare la granițe, unde procedurile de frontieră vor deveni obligatorii și vor implica reținerea migranților. Giuseppe Campesi subliniază că până acum procedurile de frontieră existau, dar nu erau obligatorii și nu includeau detenția. Acest lucru se va schimba, iar infrastructura de la frontieră va necesita investiții considerabile din partea țărilor de primă intrare.
Un alt exemplu de externalizare este acordul dintre Italia și Albania, care este menționat drept un model de urmat în scrisoarea Comisiei. Această practică, odată controversată, devine acum o lecție pe care UE o poate învăța și extinde în viitor.
Preocupările Privind Drepturile Omului
Fostul comisar al Consiliului Europei pentru Drepturile Omului, Dunja Mijatović, a avertizat anul trecut că noul pact ridică îngrijorări serioase cu privire la drepturile omului și contribuie la o tendință îngrijorătoare în Europa, aceea de externalizare a responsabilităților privind azilul. Deși pactul va intra în vigoare complet abia în 2026, Italia se pregătește deja pentru implementarea noilor reguli de reîntoarcere și proceduri la frontieră.
Concluzii: Migrația – Între Solidaritate și Control Stricte
Pe măsură ce ne apropiem de Consiliul European din octombrie, este clar că discuțiile privind migrația se vor concentra pe politici mai stricte și pe externalizarea responsabilităților. Pactul European pe Migrație și Azil, deși a fost conceput pentru a oferi o abordare unitară, subliniază de fapt schimbarea către înăsprirea măsurilor la frontieră, externalizarea azilului și un control sporit al migrației ilegale.
Cu toate acestea, întrebarea rămâne: va reuși UE să echilibreze această schimbare dură în politici cu respectarea drepturilor omului și a principiilor fundamentale pe care a fost construită?