SIMFONIA MONETARĂ ȘI A UMANITĂȚII
Operă dramatică în trei acte
PERSONAJELE:
MIHAI EMINESCU – Spiritul vizionar, criticul necruțător al formelor fără fond și al înstrăinării suveranității naționale.

GEORGE ENESCU – Geniul armoniei, cel care traduce durerea socială și căutarea ordinii universale în sunet pur.

RABINDRANATH TAGORE – Înțeleptul estului, vizionarul spiritualității cosmice și al unității universale a omului cu universul.

SALOMEEA – Spiritul trezit al cetățeanului modern, prins între cifrele reci ale austerității și speranța demnității.

ATON – Personificarea conștiinței solare, a energiei creatoare și a suveranității banului eliberat din lanțurile bancare private.

ACTUL I
Scena: Piața publică a cetății, dominată de bănci și monitoare cu indici bursieri.
1. MIHAI EMINESCU
Pe ulița cu negustori deșerți,

Un stat de hârtie-și plânge a sa ruină,

Iar legea-i doar o mască ce suspină

Pe ochii triști ai gloatei care-o cerți.

Ne-au vândut țara unor bănci străine,

Și-am pus pe fruntea noastră o dovadă

Că-n propria-ne casă stăm la coadă,

Săraci de pâine și goi de mândre bine.

O, unde-i dreptul sfânt de a ne naște

Stăpâni pe aurul din propria brazdă,

Și nu sclavi duși la giumbușluc de piață?

Privesc în sus, spre cerul de ciment,

Și cer o mână caldă, o tăgadă:

Să spargem acest vechi și trist torment!

2. GEORGE ENESCU
În coarda strânsă sub un arc divin,

Se zbate-un dor de țară și de viață,

Dar datoria-aceasta rece-n față

Ne cere lacrimi, dobânzi și mult suspin.

Se vinde-un neam pe note de contabili,

Iar legea Maastricht stă ca o ghilotină

Pe-un suflet ars de-atâta grea ruină,

Unde idealurile par instabili.

Dar vin cu armonia și cu legea

Ce leagă omul de-a sa veche brazdă,

Să fac din bani o mână milostivă, blândă.

Nu cifre reci pe-o foaie de ciment,

Ci-un ritm curat ce sparge orice vadă,

Să mântuie acest dureros torment!

3. RABINDRANATH TAGORE
În templul vastei lumi ce o iubesc,

Văd sufletul robit de-o falnică dogmă,

Iar viața-ntreagă pare-o tristă dramă

Unde banul stinge focul ceresc.

Nu cifrele ce curg pe ecrane reci

Măsoară valoarea omului pe lume,

Ci mila sfântă ce din suflet spume

Și dragostea ce dăinuie în veci.

Să dărâmam zidirea cea nedreaptă

Ce-a pus pe om cătușe și odoare,

Lăsând iubirea liberă să zboare.

Căci infinitul e în noi prezent,

Și pacea vine ca o caldă mare,

Să mântuie acest dureros torment!

4. SALOMEEA
Pe mesele de sticlă zac mormane,

În umbra unui stat ce nu mai scade,

Și-n spitalul plin de lacrimi reci și fapte

Ne spun că banii toți s-au dus în vane.

Plătim dobânzi la veșnice dureri,

De-un lanț străin tăcuți și prinși în capră,

Când suverana sferă-n mândră aversă

Ne-a dat pe mâna unei lumi amare.

O, unde-i dreptul sfânt de a ne naște

Stăpâni pe aurul din propria brazdă,

Și nu sclavi duși la giumbușluc de piață?

Privesc în sus, spre cerul de ciment,

Și cer o mână caldă, o tăgadă:

Să spargem acest vechi și trist torment!

5. ATON
Eu sunt Aton, cel veșnic și curat,

Ce-am stat ascuns în veacuri de argint,

Privind cum omul singur s-a vândut

În fața unui bancher lăcomit și dat.

Dar nu e vina mea că-n mii de ani

Ați dat pe-o datorie un regat,

Lăsând ca speculanții făr’ de suflet

Să cumpere poporul în păgân pact.

De-acum vom smulge Articolul rece

Ce-mpiedică izvorul sfânt și viu,

Și vom lăsa ca banul pur să treacă

Spre omul ars de-atâta lung pustiu.

Nu Maastricht-ul tău crud și searbăd

Va măsura tăria ta din nou pe rug.

6. MIHAI EMINESCU
Se-aude-n vânt un geamăt de popor,

Ce-și duce crucea fără de nesaț,

În timp ce-n parlament un nou contract

Vinde pe arginți al nostru viitor.

Ne trebuie o minte ce gândește

Cu propriu-i cap la binele comun,

Nu slugărnicii date pe un drum

Unde străinul legea o stabilește.

Să punem stăpânire pe vechiul rost,

Să scoatem banul din robia băncii,

Și să oprim o dată chinul prânzicii.

Căci țara nu e moșie de negustor,

Ci templul sfânt al veșnicei speranțe,

Ce cere-n veci drepte hotar și stance.

7. GEORGE ENESCU
În sunetul de vioară ce suspină,

Se-adună tot amarul de veacuri plin,

Dar eu ascund în trilul meu divin

O rază caldă, mândră și senină.

Se cere o schimbare în acord,

O lege nouă scrisă pe portativ,

Unde omul nu e simplu deriv

Într-un sistem capitalist de cord.

Voi armoniza haosul din economie

Cu legea universală a iubirii,

Să dau o șansă sfântă mântuirii.

Căci muzica e armonie și drept,

Nu zbuciumul meschin al lăcomiei,

Ce-ngheață inima în mândrul piept!

ACTUL II
Scena: Laboratorul de idei și conștiință al cetății, unde vocile se unesc în căutarea soluției sistemice.
1. RABINDRANATH TAGORE
În sufletul etern al omenirii,

Nu granițele reci fac legea mare,

Ci o imensă și curată stare

De comuniune-n fața fericirii.

De ce lăsăm banul să fie stăpân,

Când el ar trebui să fie slugă

La mii de brațe ce muncesc pe plugă

Și-ngrășe-n veci al nostru nobil fân?

Să ridicăm o conștiință nouă,

Unde resursele planetei toate

Sunt împărțite-n mândră libertate.

Căci cerul plouă peste toți cu rouă,

Iar bunătatea este-un dar curat,

Nu un troc rece de pe piața dat!

2. SALOMEEA
Eu văd cum taxele ne seacă viața,

Și cum spitalele cad rând pe rând,

În timp ce sus, pe scaunele de rând,

Miniștrii ne zâmbesc cu fudula față.

Ne spun că n-avem bani pentru copii,

Dar pentru datorii și bănci străine

Găsesc mereu milioanele senine

Să ne-ngroape în negre datorii.

Dar eu mă ridic din acest mormânt,

Și cer reformarea Articolului 123

Să nu mai fim ai nimănui bărbați de preț.

Vreau suveranitate și un nou pământ,

Unde banul e creat pentru popor,

Nu pentru profitul unor domni de-nator!

3. ATON
Puterile ce-am dat în mâna voastră

Erau menite să aducă-n prag

Abundență, viață și un drag

De a clădi o lume mult mai albastră.

Dar voi ați pus o taxă pe suflare,

Ați transformat emisiunea de bani

În profitul privat a mii tiranți,

Ce ne-au adus în prag de disperare.

Priviți-mă cum vin cu noua forță,

Să emit direct pentru spital și școală,

Să scap întreaga lume de boală.

Fără bănci private, fără ogoare

Vândute pe nimic la speculanți,

Vom fi din nou stăpâni și nu amanți!

4. MIHAI EMINESCU
O, veac de luptă, țară-n suferință,

De-atâta vreme cerem un liman,

Dar ne-am lăsat prercuți de-un biet dușman

Ce ne-a furat a noastră biruință.

Să dărâmam Maastricht-ul cel meschin,

Ce măsoară doar deficitul de cont,

În timp ce omul moare pe un front

De ignoranță, mizerie și chin.

Să punem în acțiune un nou pact:

Securitatea omului pe lume,

Și dreptul la viață, sfânt și bume.

Căci statul nu e un butic abstract,

Ci mama ce-și apără copiii săi,

Ferindu-i de cumplitele cădori și căi!

5. GEORGE ENESCU
În orchestră legea e curată,

Fiecare instrument își are locul,

Dar când banul transformă totul-n jocul

De speculă, armonia e furată.

Avem nevoie de un nou contrapunct,

Unde politica și economia

Cântă în slujba omului armonia,

Nu interesul privat și instinctul abrupt.

Voi scrie o simfonie a vieții noi,

Unde banul creat de banca centrală

Vindecă orice rană, orice boală.

Să scoatem poporul din acest noroi,

Și să unim arta cu suveranitatea,

Redând omenirii puritatea!

6. RABINDRANATH TAGORE
În templele din suflet ne rugăm

Pentru o eră de iubire pură,

Unde nicio nedreaptă măsură

Nu va lăsa pe nimeni pe la geam.

Banii sunt doar o energie vie,

Un mijloc de-a schimba rodul muncii noastre,

Nu un stăpân ce ne trimite-n glastre

Să ne uscăm în reci și crude filie.

Să unim Estul cu Vestul într-un gând:

Moneda suverană pentru viață,

Și demnitatea pusă sus, în față.

Căci omul e divin, în el s-ascunzând

Întregul univers, cu tot al său har,

Nu o marfă vândută la altar!

7. SALOMEEA
Privesc spre viitor cu ochi luminați,

Căci soluția e limpede acum,

Și-am înțeles pe-acest dificil drum

De ce-am fost ani la rând așa trădați.

Trebuie să schimbăm tratatul european,

Să modificăm articolul cel strict,

Și să aducem un drept nou, direct,

Să nu ne mai conducă vreun tiran.

Banca centrală să emită pentru om,

Nu pentru speculă și bănci avare,

Și să transformăm statul în floare.

Să creștem ca un mândru și rodnic pom,

Unde securitatea umană e lege,

Iar viața e un dar ce se alege!

ACTUL III
Scena: Viitorul redobândit. O piață a libertății și a păcii integrale, unde toți eroii se unesc în finalul grandios.
1. ATON
Eu sunt lumina care dă vigoare

Acelui ban ce sprijină cetatea,

Și am adus în sfârșit dreptatea,

Eliberând din lanțuri o, mare!

S-a dus monopolul băncii private

Ce sugea sângele din munca vie,

Și-am deschis o nouă împărăție

Bazată pe muncă și libertate.

De-acum Articolul 123 e schimbat,

Și statul își bate propria monedă

Pentru ca niciun om să nu mai piardă.

Securitatea umană s-a instaurat,

Iar Maastricht-ul e o amintire tristă

Dintr-o epocă ce nu mai există!

2. MIHAI EMINESCU
O, cer senin deasupra unei țări

Ce și-a regăsit demnitatea-n sfârșit,

Văd cum poporul meu a biruit

Prin luptă grea și mândre-nflăcărări.

Nu mai suntem colonie de consum,

Nici piață de desfacere sterilă,

Ci o națiune mândră, cu milă

Și cu dreptate pusă pe bun drum.

Eminescu privește-n veșnicie-mpăcat,

Văzând că versul său a devenit fapt,

Iar omul din nou stă drept și integru, neat.

Căci țara trăiește prin propriul său act,

Iar limba și neamul sunt veșnic curate,

În slujba iubirii și a dreptate!

3. GEORGE ENESCU
În coardele viorii mele sună

O pace integrală și un nou acord,

Unde banul slujește al meu efort

Și strânge întreaga lume-mpreună.

Nu mai avem săraci și nici bogați

Ce se îmbogățesc din speculă grea,

Ci o societate în care vrea

Fiecare om să fie frate cu frați.

Simfonia vieții e gata să-nceapă,

Cu note curate de securitate,

De sănătate și de bunătate.

Nicio durere nu ne mai adapă,

Căci armonia-i legea universală,

Ce a vindecat orice veche boală!

4. RABINDRANATH TAGORE
Acum în univers lumina crește,

Căci omul a-nțeles că suntem una,

Și că pe-acest Pământ nu e niciuna

Din ființe care să nu se iubească și crește.

Resursele planetei sunt împărțite

Prin moneda suverană și curată,

Iar sărăcia este spălată, uitată,

Fiind de grija noastră toți ocrotite.

O, pace integrală, te salvez cu dor,

În templele în care ne rugăm,

Și frați cu toții pe Pământ ne stăm.

Căci nu există graniță sau nor

Să poată-ntuneca această lumină,

Ce-a transformat Pământul în grădină!

5. SALOMEEA
Eu sunt cea care-am suferit în tăcere,

Dar astăzi am glas și am mândru drept,

Văzând cum viața bate în piept

Cu-o nouă și nesfârșită putere.

Nu mai plâng pe la porți de birocrați,

Căci statul îmi dă școală și spital,

Iar banul nu mai e un scop brutal,

Ci un mijloc de viață pentru toți frați.

Trăiască noua ordine a iubirii,

În care criteriul de viață umană

A vindecat orice veche rană.

Aceasta-i marea zi a mântuirii,

În care omul e stăpân pe destin,

Iar viitorul e pur și senin!

6. ATON & SALOMEEA (Duet)
Noi am unit lumina cu banul curat,

Și-am scos din întuneric un nou popor,

Ce nu mai cerșește mila altor domnitor,

Ci își croiește propriul său stat.

S-a dus fetișul de 3% deficit,

Și s-a născut Indicele de Securitate,

Unde omul are pâine și libertate,

Iar sufletul său e pe deplin împlinit.

Să dăm mână cu mână, pământ și cer,

Să cântăm triumful acestei minuni,

În care nu mai există nicio pruni.

Căci noi din cenușă din nou ne-am cer

O lume în care banul slujește viața,

Și unde dreptatea ne luminează fața!

7. TOATE PERSONAJELE (Marea Finală)
Se-ncheie drama noastră cu mândru ecou,

Eminescu, Enescu, Tagore și Aton,

Cu Saloméea-mpreună pe acest tron

Al unei lumi ce renaște din nou.

S-a rupt catena băncii și-a suferinței,

Articolul 123 a fost transformat,

Iar Maastricht-ul vechi a fost aruncat

În lada de gunoi a istoriei neputinței.

Trăiască viața, pacea și omenirea,

În care banul e sânge curat în trup,

Iar legea e iubirea fără de scrup.

Aceasta este-n veci mântuirea,

În care omul, cu cerul mână-n mână,

Domnește liber pe-a sa veche stână!