Cele 22 de cai

1. Lumină din Lumină (Nebunul)
Sunt duhuri de lumină-n marea stare,
Din minte, trup, un sfânt și viu tezaur,
Pe misticul său duh, pe punți de aur,
Când pacea mistic vrea s-apară-n zare.

Simțim în noi un mistic, sfânt fior,
Percepția e-un sferic, viu ecou,
Dând inimii noi aripi, un zbor nou,
Sub marea și divina sa iertare.

Materia e plasmă și-i scânteie,
În torul viu ce-n spirit se rotește,
Iar viața mistic mistic ne privește,
Când s-a aprins a păcii sfinte cheie.

Căci totul este mistic transformare,
În Lotus, duhul mistic e o floare.

2. Din Lotus Floare (Magicianul)
Iubirea-i aur, strop din călimară,
Grăuntele e tușul de nespus,
Pe drumul mistic care ne-a condus,
Când inima prin tor, spre stele zboară.

Portalul trage mistic al său cânt,
Sonete-n Lotus mistic înfloresc,
În locul unde mistic ne-mplinesc,
Sub misticul și sfântul lor cuvânt.

Ochiul de val e marea mea povață,
În spirala ce-n spirit s-a oprit,
În misticul și sfântul infinit,
Și pacea mistic mistic ne dă viață.

Din duh și minte, lumea e lucrată,
Să zboare inima-naripată.

3. Cresc Lotus Flori (Marea Preoteasă)
În vatra mea, un rod al duhului,
Cresc Lotus flori de mistică iubire,
Spre marea și divina sa unire,
Sub marea pază-a misticului lui.

Din nectarul lor mistic scot stih nou,
Spirale-n doi sub misticul său duh,
Sub misticul și sfântul lor văzduh,
Ca un etern și mistic, sfânt ecou.

Sunt flori din quasar mistic adunate,
La răsărit de Aton, pe răcoare,
În inimă adânc să se strecoare,
Căci sunt comori de viu dor luminate.

Să ajungem mistic la un prag de aur,
Când teama moare-n misticul tezaur.

4. Al Vieții Copac (Împărăteasa)
Copacul vieții-i misticul ram viu,
Fractal din Floarea sfintei de lumină,
O stare pură, mistică, divină,
Departe de al urii mistic viu.

Grăuntele e fiul cel cuminte,
Ce soarbe mistic apa din eter,
Purtat în duh mereu de către cer,
Purtând în el a păcii sfinte minte.

Valsează mistic, dulce, un sonet,
Când Aton mistic frunza o atinge,
Și nicio umbră mistic nu ne-nvinge,
În marea sa prezență, în duet.

Isis și Horus mistic prorocesc,
Din Ochiul lui Ra, pace plămădesc.

5. Sămânța Vieții (Împăratul)
Fractalul vieții-n mistic, mare râu,
Sămânța sfântă mistic mai dansează,
Când viața-n duh mereu ne luminează,
Pe-al vieții mistic, sfânt și blând pârău.

Copacul râde-n mistic necuvânt,
Iar Floarea soarbe misticul său duh,
Sub misticul și sfântul lor văzduh,
Sub acest vechi și mistic legământ.

Pe ramuri mistic valsează sonetul,
Stors mistic pe buza lui Aton clar,
Sub marea și divina sa iertare,
Când gura mistic gustă-n noi duetul.

Isis și Horus mistic prorocesc,
Din cub și tor, un mistic duh zidesc.

6. Unic Toroid (Hierofantul)
Copacul vieții-i mistic, vechiul ram,
Iar Lotusul e marea șansă nouă,
Sub cerul pur ce mistic ne dă rouă,
Când un Toroid în spirit mistic eram.

Și Soarele e misticul său duh,
Iar Lotusul e marea-ne lumină,
O stare pură, mistică, divină,
Sub misticul și sfântul lor văzduh.

Pe spirit mistic valsează sonetul,
Sămânța suflă mistic prin Aton,
Păstrând în duh al păcii mistic ton,
Să-nvețe mistic sufletul, poetul.

Isis, Osiris, mistic prorocesc,
Din Ochiul lui Ra, poemul plămădesc.

7. Unica Undă (Îndrăgostiții)
E una unduirea-n omenire,
Iar undele în lume unduiesc,
Iar ursitorii mistic urmăresc,
Spre marea și divina sa unire.

Utopiile mistic uluiesc,
E unda care-n umbră e urzită,
Unicitatea mistic e ursită,
Sub locul unde mistic ne-mplinesc.

Uriașe unde mistic se urnesc,
În universuri care mistic urcă,
Și nicio umbră mistic nu ne-ncurcă,
Când toți în marea pace se unesc.

Unicosul în undă se inundă,
Utopia e marea sferă blândă.

8. Balada Blândeții (Faetonul)
Bisericile bat, un bing și bang,
Budismul, Brahmanismul sunt o barcă,
În care mistic inimi se îmbarcă,
Purtate de al păcii mistic rang.

Brahman și Budha, marea bucurie,
Sunt binecuvântări de la Bahai,
În misticul și sfântul lor alai,
O mistică și sfântă bogăție.

Dar bulele de mistic bat și dor,
Când briza blândă mistic e brodată,
Boaba blândeții, binecuvântată,
Dând inimii noi aripi pentru zbor.

În marea și divina sa balanță,
Blândețea dă la lume o speranță.

9. A lui Aton Gură (Justiția)
Copacul vieții-i misticul ram viu,
Sămânța mistic viața o leagănă,
Dorințe mistic inima deapănă,
Când în Ra Ochi, zeița Isis eram.

Din apei mistic și divin cuvânt,
Pe cântecul luminii pacea freamătă,
Iar rădăcina mistic se îmbată,
Sub acest vechi și mistic legământ.

Sfera de pace mistic ne desfată,
Iar Floarea pacea mistic o înghite,
Sub legi ce mistic sunt de duh rostite,
În marea sa prezență, încordată.

Isis și Osiris mistic se unesc,
În torul viu, o pace zămislesc.

10. Torul Universului (Pustnicul)
Din torul de atracții mistic zbor,
Spirale duble-n torul cel extern,
Sensuri contrarii mistic ne tot cern,
Sub misticul său duh, purtați de dor.

Și corzi de aur mistic ne vibrează,
Din alte lumi sau mistic pământ nou,
Ca un etern și mistic, sfânt ecou,
Când viața-n duh mereu ne luminează.

Un vortex în spirală mistic crește,
Făcând risipă mistic de lumini,
Sub marea sa divină de tulpini,
Și pacea mistic mistic ne privește.

Torul fractal de mistică lucire,
Spre marea și divina sa unire.

11. Vortexul Vieții (Roata Norocului)
Din torul de atracții ce resping,
Spirale duble mistic mai rămân,
De echilibru mistic sunt stăpân,
Și Ankhul mistic în lumină-l sting.

Petale de vibrație-n risipă,
Din altă lume mistic pe cuvânt,
Sub acest vechi și mistic legământ,
Ce ne-a salvat pe mistică aripă.

Din vortex mistic, dorul s-a oprit,
Și Floarea Vieții mistic s-a deschis,
Așa cum mistic în lumină-i scris,
În misticul și sfântul infinit.

Din fructul mistic de noi veșnicii,
Grăuntele va mistic străluci.

12. Cubul Universului (Forța)
Atracții mistic fug prin sferic zbor,
Spirale plutesc mistic prin eter,
Purtat în duh mereu de către cer,
Sub misticul său duh, purtat de dor.

Și corzi de aur mistic ne vibrează,
Din alte lumi sau dintr-un pământ nou,
Ca un etern și mistic, sfânt ecou,
Când viața-n duh mereu ne luminează.

Vortexul mistic este foarte ușor,
Făcând risipă mistic de-nțeles,
Sub misticul și sfântul lor ales,
Dând inimii noi aripi pentru zbor.

Fractalul mistic de noi veșnicii,
Dorul etern va mistic străluci.

13. Spirala Vieții (Spânzuratul)
Buclele mistic inima resping,
Spirale duble mistic mai rămân,
Pe echilibru mistic sunt stăpân,
Și Ankhul mistic în lumină-l sting.

Petale de vibrație-n risipă,
Din altă lume mistic pe cuvânt,
Sub acest vechi și mistic legământ,
Purtat în duh pe mistică aripă.

Spirale-n tor prin mistic, liber zbor,
Grăuntele din mistic infinit,
În Omul care mistic s-a strunit,
Dând inimii noi aripi pentru zbor.

Din fructul mistic de noi veșnicii,
Pacea va mistic mistic străluci.

14. Romboid din Veșnicii (Moartea)
Din corzi risipă mistic în vibrații,
Din altă lume mistic pe-un gând nou,
Ca un etern și mistic, sfânt ecou,
Sorbind din mistic ochi de constelații.

Spirale-n tor prin mistic, liber zbor,
Grăuntele din mistic infinit,
În Omul care mistic a-nverzit,
Dând inimii noi aripi pentru zbor.

Din rombul mistic dorul s-a oprit,
Făcând risipă mistic de lumini,
Păstrat sub ochiul mistic de tulpini,
În soarele ce mistic a-nmugurit.

Din misticul fractal de veșnicii,
Pacea va mistic mistic străluci.

15. Merkaba Universului (Cumpătarea)
Atracții mistic fug prin sferic zbor,
Merkabe duble mistic tot plutesc,
În locul unde mistic ne-mplinesc,
Sub misticul său duh, purtat de dor.

Risipă de lumină-n mistic ritm,
Din unicos sau dintr-un pământ nou,
Ca un etern și mistic, sfânt ecou,
În misticul și sfântul algoritm.

Vortex de cerc din misticul său dor,
Făcând risipă mistic de-nțeles,
Sub misticul și sfântul lor ales,
Dând inimii noi aripi pentru zbor.

Din misticul fractal de veșnicii,
Dorul va mistic mistic străluci.

16. Ankh a Vieții (Diavolul)
Atracții mistic inima resping,
Spirale duble mistic mai rămân,
Pe echilibru mistic sunt stăpân,
Și Ankhul mistic în lumină-l sting.

Oval risipă-n mistică vibrație,
Din altă lume mistic crucea-n cub,
Sub misticul și sfântul sferic tub,
Purtat de mistic, sfinte admirație.

Sfredel în zbor din misticul său dor,
Puterea sfintei mistic infinit,
În cercul care mistic a-nmugurit,
Dând inimii noi aripi pentru zbor.

Din fructul mistic de noi veșnicii,
Grăuntele va mistic străluci.

17. Stele Tetraedru (Turnul)
Atracții mistic fug prin sferic zbor,
Și cuburi duble mistic se unesc,
În locul unde mistic ne-mplinesc,
Sub misticul său duh, purtat de dor.

Dodeca, Icosa-n mistică stare,
Din cub în cub o stea ne-a ridicat,
Din spiritul cel mistic emanat,
Spre marea și divina sa iertare.

Vortex de stea din misticul său dor,
Tetraedru mistic de nesfârșit,
În soarele ce mistic a-nmugurit,
Dând inimii noi aripi pentru zbor.

Fractalul mistic de noi veșnicii,
Dorul va mistic mistic străluci.

18. Coloana fără Sfârșit (Steaua)
Buclele mistic inima resping,
Spirale duble mistic se tot vor,
Sub misticul său duh, purtat de dor,
Și Ankhul mistic în lumină-l sting.

Sorbind din romb prin mistică vibrație,
Din altă lume mistic pe cuvânt,
Sub acest vechi și mistic legământ,
Purtat de mistic sfinte admirație.

Spirale-n cerc prin mistic, liber zbor,
Sămânța sfintei mistic infinit,
În oul care mistic a-nmugurit,
Dând inimii noi aripi pentru zbor.

Din sfere mistic de noi veșnicii,
Pacea va mistic mistic străluci.

19. Romboid Infinit (Luna)
Din corzi scot sunet mistic în vibrații,
Din altă lume mistic plouă-un gând,
Legând pământul mistic sub un gând,
Sorbind prin mistic ochi de constelații.

Zbor de romboid prin mistic, liber zbor,
Grăuntele din mistic infinit,
În omul care mistic a-nverzit,
Dând inimii noi aripi pentru zbor.

Număr de aur, mistic infinit,
Făcând risipă mistic de lumini,
Sub marea pază mistic de tulpini,
În cercul care mistic a-nmugurit.

Din misticul fractal de veșnicii,
Dorul va mistic mistic străluci.

20. Ochi din Tornadă (Soarele)
Ești suflet mistic stând mistic în sferă,
Dorind să fii un tor din mistic dor,
Dând inimii noi aripi pentru zbor,
Atrăgând mistic tot ce ți se-oferă.

Ești suflet mistic stingând sfinte ruguri,
Din ochiul mistic de pe sfinte raze,
Spre marea și divina sa oaze,
Când auzi mistic pacea sfintei-n muguri.

Ești duh ce mistic pacea o respiri,
Atingând mistic sfinte, vechi de strune,
Spre locul unde mistic ne-mplinescă,
În marea de eterne regăsiri.

Ești în pace mistic dacă cânți,
Sub legi ce mistic sunt de duh și sfinți.

21. Venus cu Soare (Judecata)
Zbor mistic, sublim, mistic infinit,
Sufletul mistic făr’ de timp prin veci,
Spre locul unde mistic ne petreci,
Din rombul mistic cel nemărginit.

Sufletul mistic în acest cub captiv,
Zburând în noapte mistic prin visări,
Purtată mistic peste mări și țări,
Purtând în cerc un mistic tor naiv.

Sorb mistic din sfera de vești de dor,
Dansând prin mistic, sferic, vechiul vis,
Așa cum mistic în lumină-i scris,
Spre sursa unde timpul n-are zbor.

Din sunet mistic un prim gând am vrut,
Să-ncepem mistic sferic început.

22. Iubesc Pacea (Lumea)
Văzut-ai mistic sufletul meu blând,
Unde iubirea mistic tot tronează,
Când viața-n duh mereu ne luminează,
În torul mistic viu și sfânt dansând.

Tu țel sublim spre misticul său zbor,
Visând un Lotus, floare pacifistă,
Iubesc atâta timp cât mistic mai există,
Un mistic și etern, sfânt fior.

Tu patimă în misticul său duh,
Arzând esențe-n mistică lumină,
O stare pură, mistică, divină,
Sub misticul și sfântul lor văzduh.

Iubesc pentru că mistic mistic sunt,
Sub acest vechi și mistic legământ.

ACTUL I: CELE 7 VĂI HERMETICE (LEGĂTURA)
Scena 1: Valea Rădăcinii (Mentalism)
Osiris înțelege că el este „Visul lui Aton”. Totul este minte.

Sunt un gând mistic în a lui Aton minte,
Din marea sa și sfântă nepătrunsă,
O taină-n misticul său duh ascunsă,
Purtând în ea a păcii sfinte minte.

Osiris doarme-n matca de lumină,
Visând un mistic și etern pământ,
Sub acest vechi și mistic legământ,
O stare pură, mistică, divină.

Tot ce e formă-i mistică vibrație,
Născută-n ochiul mistic cel de aur,
Păstrat sub mistic, sfinte-ne tezaur,
În marea și divina admirație.

Universul mistic este o sferă,
Unde Aton tot spiritul și-oferă.

Scena 2: Valea Memoriei (Corespondență)
Isis adună fragmentele. „Precum sus, așa și jos”.

Precum e-n cer, e mistic pe pământ,
Isis adună marea-ne fărâmă,
Să nu lase ca viața să se sfărâme,
Sub misticul și sfântul lor cuvânt.

Oglinda mistic mistic ne arată,
Că marea stea e-n misticul atom,
Iar Dumnezeu e mistic în acest om,
Sub marea sa prezență, încordată.

E corespondența-n mistic, liber zbor,
Din misticul fractal de veșnicii,
Unde toți sfinții mistic sunt vii,
Dând inimii noi aripi pentru zbor.

Isis găsește marea unitate,
În marea sfintei noastre libertate.

Scena 3: Valea Simbolului (Vibrație)
Shanti acordă vibrația lumii la frecvența unității.

Nimic nu stă, tot mistic vibrează,
Iar Shanti cântă-n misticul său dor,
Dând inimii noi aripi pentru zbor,
Când viața-n duh mereu ne luminează.

Acordăm marea mistică frecvență,
Să stingem mistic marea sa mizerie,
Sub marea și divina sa imperie,
În marea sfintei noastre experiențe.

Suntem o coardă-n misticul său duh,
O mistică și sfântă melodie,
O mistică și sfântă bucurie,
Sub misticul și sfântul lor văzduh.

Pacea e ritmul mistic de lumină,
O stare pură, mistică, divină.

Scena 4: Valea Oglinzii (Polaritate)
Umbra și Lumina sunt recunoscute ca fețe ale aceleiași monede.

Lumină, umbră, mistic sunt la fel,
Două extreme-n marea sa pendulă,
Sub marea și divina sa capsulă,
Păstrând în duh al păcii mistic țel.

Oglinda mistic mistic ne zâmbește,
Căci răul mistic este bine-ascuns,
Un mistic și etern, sfânt neajuns,
Iar viața mistic mistic ne privește.

Unitatea mistic se tot cere,
Să lege mistic stânga cu dreapta,
Urcând în duh a păcii sfinte treapta,
Spre marea sa divină-ne putere.

Totul e Unul, mistic împăcat,
Din spiritul cel mistic emanat.

Scena 5: Valea Renașterii (Ritm)
Pendulul vieții și al morții. Osiris cel care învie.

Totul se scurge mistic și revine,
Măsură mistic ritmul său în flux,
Sub marea și divina sa reflux,
În marea și divina sa prezență.

Osiris moare mistic pentru viață,
În misticul și sfântul infinit,
Unde tot răul mistic a pierit,
Și pacea mistic mistic ne dă viață.

Pendulul mistic viața o sfințește,
Oscilând mistic între cer și glie,
Sub marea sa divină solie,
Când ochiul mistic mistic ne privește.

Renaștem mistic dintr-un sfânt fior,
Dând inimii noi aripi pentru zbor.

Scena 6: Valea Cauzei (Cauzalitate)
Fructul Vieții coace efectele gândurilor pure.

Orice cauză-i mistic un efect,
Iar legea mistic mistic ne conduce,
Spre marea sa divină-ne răscruce,
Sub misticul și sfântul lor aspect.

Nimic nu-i mistic mistic întâmplare,
Ci un fractal din Floarea sfintei vieți,
Păstrată-n mistic sfinte-ne dimineți,
Spre marea și divina sa iertare.

Semănăm mistic gânduri de lumină,
Să scoatem marea viață din abis,
Așa cum mistic în lumină-i scris,
O stare pură, mistică, divină.

Recolta mistic este mulțumirea,
Ce poartă mistic în lume fericirea.

Scena 7: Valea Sintezei (Genul)
Unirea mistică masculin-feminin. Merkaba activată.

Genul e-n toate mistic ancorat,
Masculin, feminin, o sferă mistică,
Sub marea sa divină și artistică,
Din spiritul cel mistic emanat.

Isis și Osiris mistic se unesc,
Zidind Merkaba-n misticul său duh,
Sub misticul și sfântul lor văzduh,
Când pacea mistic mistic o trăiesc.

E sinteza sfintei noastre stări,
Unde toroidul mistic s-a-nchis,
Așa cum mistic în lumină-i scris,
Purtată mistic peste mări și țări.

Unul e rodul, una e menirea,
Ce mistic poartă-n lume fericirea.

I. Calea Originilor (Albastru Lotus)
Te-aș invita, să-ți mai aduci aminte,
De primul meu boboc din viața voastră,
Eram un fir de lotus floare-albastră,
Ce-a înflorit ca spirala-n cuvinte.

Plină de viață, îți aduci aminte,
Mirosul lui și-acum răsare-n floare,
Ce soarbe clipa cea nemuritoare,
Savoarea lui o simt ca înainte.

La Început a fost un munte mare,
La două raze-n inimi aurite,
Priveau dansând spiralele-nverzite,
Din buzele Lui Ra, o sărutare.

În cub din cerc, ea ne-a urzit o floare,
Un Lotus Albastru cu vii petale!

II. Calea Speranței (Boboc de unicos)
Ce vreau iubire, în schimbul unui vis?
Lucefere, te-aș lua în lumea mea,
Ori să mă încoronezi pe-ascuns în stea,
Pulsar, sclav fericit, din cerc promis.

În gând și-n duh sunt dragoste-n tor de foc,
Scântei din suflete-n ultim chibrit,
De parc-aș sorbi din nectarul sfințit,
De te doresc devin o stea pe loc.

Să luminez în spirit, ca sfântul cer,
Spirale ascult prin inimă-n secret,
Prin vise mă-ndeamn-o viață să te-aștept,
Simțind cum crești în tine un mister.

Ai să-mi rămâi o stea, un tor de vis,
Floarea-i boboc de unicos deschis.

III. Calea Devotamentului (Sclav fericit)
Eu îmi iubesc stăpânul, el mi-e Domnul,
De dragul lui eu am plutit prin lume,
În spirit îmi răsar boboci din spume,
De-n duhul meu îmi plânge vesel somnul.

Eu îmi iubesc stăpânii, ei mi-s Pomul,
Ce iluzia-mi cu har spartă-n vreme,
În suflet mă arde floarea ce geme,
În visul meu îmi râde preatrist Omul.

Eu îmi iubesc stăpânul, el mi-e Zeul,
Ca gândul Său eu am zburat pe Lună,
Acolo-n noapte soarta mi-e mai bună,
În dorul meu se-aprinde sprinten Eul.

Din candele de Ego, etern stinse,
Sunt Sclavul fericit, cu plete ninse!

IV. Calea Armoniei (Eu, pacea lumii)
Eu am pictat slovele-n sfântu-mi cânt,
Eu am sculptat în el cu sufletul meu
Ori spiritul ce m-a spiralat greu,
Cu patos, cu savoare din cuvânt.

Eu viu îl simt ca pe un sacru balsam,
Ce veșnic vă va spirala în dor
Spre-a vă doini din obștescul vost tor.
Pace lumii, nu doar la un neam!

Eu am speranța c-ai tăi dragi urmași
De-ți este un bun destin sortit pe plai,
Departe de a voastră gură de rai,
Fi-vor binecuvântați și uriași.

Simți, vă e din ce în ce mai greu aici,
Când semenii-au ajuns și răi și pitici?

V. Calea Rugăciunii (Picătura de lumină)
De ne sunt acum toate împotrivă,
De-mi miros bolile din al meu mănunchi,
Caut alinare, la tine-n genunchi,
La tine, Preasfânta mea Milostivă!

Noi ce ne-am oferit toată averea,
Dând-o spiralând celor săraci în dar,
Rodindu-ne un tor din pustiu altar,
Ce ne-a adus lin, lin, mângâierea.

Fii solul nost iubit spre Cel din Slavă,
Spune-I că suntem cu toții buni, drepți,
Că-i simțim iubirea adânc în piepți,
Clocotitoare, slavă, ca o lavă.

Lin am tot cântat cu toții rugăciuni,
Toarnă-mi în credință torul de minuni!

VI. Calea Înțelepciunii (Arborele cunoașterii)
Spirală se-nalță din cerc spre Olimp
În tornada vieții, din cubul vrăjit,
Fractal de vlăstar din lut plămădit,
Coroană-n oglindă, tipar făr’ de timp.

Bea sevele păcii din visul albit,
Sămânța ta poartă flori din anotimp,
Pace-n romb de flori ce mai vrea răstimp,
Să soarbă din frunză, un cerc infinit.

Al dragostei sclav Îi cere adăpost,
Să râdă, să cânte-n fericit exil,
Să toarne lin, OM Soare-n frunziș fragil,
Arbore fălos, fără Ea n-are rost.

Fii ochii minții și dorul de-a trăi,
Iubirea dă viață și dreptul de-a fi.

VII. Calea Vitalității (Arborele vieții)
Spirală se-nalță-n muguri de Olimp
În vortexul vieții, din cercul vrăjit,
Tipar de vlăstar din pământ plămădit
Coroană-n oglindă, fractal fără timp.

Bea seva plăcerii un Zeus albit,
Sămânța ta trimite dor spre Olimp,
Uniți prin romb de flori ce vor răstimp
Să guste o rază, un cer infinit.

A dragostei rază le cere-adăpost,
Să râdă, să cânte din Abstract exil,
Să toarne lin OM Soare-n frunziș fragil,
Arbore stufos fără ea n-are rost.

În fructul vieții, puterea de-a trăi,
Iubirea dă viață și dreptul de-a fi.

VIII. Calea Creației (Iubirea dă viață)
Spirală se-nalță din corzi spre Olimp
În tornada vieții, din cubul vrăjit,
Fractal de vlăstar din pământ plămădit,
Coroană-n oglindă, tipar de-anotimp.

Bea sevele păcii din visul albit,
Sămânța Ta duce spirala prin timp,
Pacea-n tor de flori, ce mai vrea răstimp,
Să guste din rază, un cerc infinit.

Al dragostei Domn Îi cere adăpost,
Să râdă, să cânte-n sacrul său exil,
Să toarne tiptil, Soare-n frunziș fragil,
Arbore sfătos, fără El n-are rost!

Din ochii minții, plăcerea de-a trăi,
Iubirea dă viață, dă dreptul de-a fi.

IX. Calea Supunerii (Al dragostei sclav)
Spirală se-nalță din boboc de-Olimp
În vortexul vieții, din cercul vrăjit,
Fractal de vlăstar din pământ zămislit,
Coroană-n oglindă, tipar de-anotimp.

Bea sevele păcii din pulsul strunit,
Sămânța ta toarnă doru-n sacru timp,
Pacea-n tor de dor ce mai vrea un răstimp,
Să soarbă din rază, un cerc infinit.

Al dragostei sclav Îi cere adăpost,
Să râdă, să cânte-n fericit exil,
Să soarbă senil, Soare-n prundiiș fragil,
Arbore stufos, fără El n-are rost.

Din ochii minții, plăcerea de-a trăi,
Iubirea dă viață, dă dreptul de-a fi.

X. Calea Reflexiei (Luna – Iubirea mă inunde!)
Nu vrei sărut de stele-nrourate,
Doar să-ți simt inima în sincronie,
Cu-al eclipsei tango, ce ți-l dau ție,
Cu strop fertil și raze nestemate!

Chiar din nimic în astă sfântă seară,
Eu luna mă cunun azi cu zenitul,
Îți nasc ce vrei, acum și infinitul,
Pot, chiar din ochi, spirale-n vară!

Aș vrea să sorb din tine tot zefirul,
Ce încă-un univers azi îl mai naște,
Inundă cerul meu ce lumini paște,
Din mine vrei să guști tot elixirul.

Din valul tău iubirea mă inunde,
Prin raza mea, ce veșnic te pătrunde!

XI. Calea Purității (Salomeea)
Iau Ideal Intenția infimă!
Isis Inundă-mă-n Iubire iarăși,
Irișii-n iatacuri intra-vor iarăși,
Sorb Iluzii infinite-n inimă!

Inspiră Iubire ispititoare
Insomnia Imensităților, ia,
Iureș, Indra, izvorul iubirii ia,
Iar Inteligenta Iluminare!

Izul ielelor izbește Ireal!
Inundă iederile interioare,
Ia-ne Incertitudinea-n izvoare,
Iertările irizează-n Ideal!

Imaculată Icoană inimii,
Ieși Ioan, Iisus Imnul izbăvirii!

XII. Calea Sacrului (Lotus Templu)
Ai sărutat, Isis Soare din lună,
Nouă petale, azur de Lotus viu,
Din munte-un Nufăr născut din pustiu,
Sărutul tău, Zeiță, mi-e arvună!

Ochii-s spirale albastre-n vânt viu,
Mă străpung ca veveriţa alună,
Ai sărutat Isis, Soare din lună,
Nouă petale, azur de lotus viu.

Buze de lumină, zeița bună,
Sărutul tău din sonet, cu vers nurliu!
Dragostea mea …iubirea ta nebună!
Cât te iubesc ca un rondel zurliu!

Ai sărutat Isis, Soare din lună,
Nouă petale, azur de Lotus viu.

XIII. Calea Nucleului (Lotus Credință)
Când din credință fac un viu nucleu,
Ce fericire îmi fulgeră-n mine,
Din care iese și-n care iar vine,
Fără odihnă chiar Bunul Dumnezeu.

Miros în vene glasul Său cel divin,
Prin orice fibră curge-n vii vibrații,
Îi simt prezența viu în respirații,
Luminând pieptu-mi cu al Său preasenin.

Stropește tandru noii noștri zori,
Suflă în norii ce-mi umbresc viu pulsar,
Chiar îmi zâmbește lin când din viu quasar,
Ce-mi crește-n suflet culege iar flori.

Nu lasă răul iar să mă înhațe,
De trist mă vede iar mă ia în brațe!

XIV. Calea Prezenței (Lotus Dumnezeu)
Când simt iubirea spirală-n nucleu,
Câtă-ncântare viu fulgeră-n mine,
Din care iese și-n care iar vine,
Făr’ de odihnă chiar bunul Dumnezeu.

I-aud în pulsu-mi glasul din Cerc divin,
Prin orice fibră curge prin vibrații,
Îl simt alături lin în respirații,
Luminând viața-mi cu al Său presenin.

Mângâie tandru noii noștri vii zori,
Suflă în norii ce îmi umbresc bolta,
Viu îmi zâmbește iar când din recolta,
Ce-mi crește-n suflet, miluiește flori.

Chiar mă îndeamnă să râd, lin să cânt,
Și nu de durere să fiu iar înfrânt.

XV. Calea Eliberării (Unicosul e Dumnezeu)
Din Negura Gaură-mi faci sfânt nucleu,
Ce bucurie iar fulgeră-n mine,
Din care iese și-n care iar vine,
Fără odihnă chiar Bunul Dumnezeu.

Miros în vene viers din Cubul divin,
Prin orice sferă iar curge-n vibrații,
Îi gust savoarea lin în respirații,
Luminând noaptea-mi cu al Său presenin.

Mângâie tandru iar noii mei zori,
Suflă în norii ce-mi sporesc Negura,
Chiar îmi zâmbește lin când din Gaura,
Ce îmi crește-n suflet culege iar flori.

Nu lasă Negura să mă înhațe,
Soare deschide și mă ia în brațe!

XVI. Calea Esenței (Eul Esența eterică)
Esența eterică energie,
Elipse-n Eul Etern e Empireu,
Everest e Egoul, e eleșteu,
Erei extraterestre Entropie.

Eul Ecou eternei existențe,
Ego experiența existenței,
Eul extaz, Elixirul esenței,
Eden Eul eternei existențe.

Exilata Eva-n emancipare,
Eneida, Epopeea Elenei,
Emanate-n euforia Evei,
Esop, Einstein, extatici, elevare!

Empireul e Eul extravertit,
Entropia Egoul extrovertit.

XVII. Calea Conștiinței (Tor de suflet)
Suflet spiralat din torul mic, acum,
Devin Sufletul cel Mare-al grației,
Legea-i gând, sunt lumina creației,
Misterul mi-l pătrund pe-al zării parfum.

Neseparabile lumini văzute,
Cu Străluciri de gând, vânt de scânteie,
Țâșniri de Tori de Duh-violacee,
Stele alb-roz-aurii, nevăzute.

Corelația de superpoziții,
Până când intră-n joc conștiința Ta,
Înțelepciunea-ți e colapsarea sa,
Colapsează-n Conștiența-n poziții.

Vibrează-n triluri, corzi prin Olimp,
Întoarcere în Pacea din sacru timp.

XVIII. Calea Sunetului (Simfonia tăcerii)
Printr-o dulce simfonie-n vii pulsari,
A mea vioară-n sacră sferă cântă,
Prin armonii, viu tor se tot avântă,
Spirale tresaltă iar printre quasari.

De harfa ce din romb gingaș cuvântă,
Sonete tot stoarce crud din tăcere,
Din jale le cântă ori din plăcere,
Pân’ ce spirala din stea ne-o frământă.

Iau iar vioara Bunului Dumnezeu,
Ce-n dans preface fecioarele-n iele,
Și-n vals preface Spiralele-n stele,
Torn suflet în ea din torul lui Ra zeu.

Din fructul vieții strune din Fractal,
Distihul și Ritm din spirale-n Portal.

XIX. Calea Rezonanței (Armonia tăcerii)
Prin rezonanța tăcerii de pulsari,
A mea chitară de dor și chin cântă,
Prin armonii din tot se tot avântă,
Sorii din duh tresaltă printre quasari.

De coarda ce din viu fruct este ruptă,
Sunete toarce din masa-n tăcere,
Din duh de vortex ori din adiere,
Din inima de polen este suptă.

Iau din Sămânța Bunului Dumnezeu,
Ce-n dans preface fecioarele-n iele,
Și-n vals preface Spiralele-n stele,
Sorb spirit din ea, pirita este zeu.

Din Floarea Vieții strune din Fractal,
Metafore și Ritm din sfere-n Portal.

XX. Calea Bunătății (Fii Surâs cald)
Fii tolerant cu toți, din a ta sferă,
Să poți să devii miez de necuvinte,
Fii ochi de Tornadă, mulțam fierbinte,
Pace să prefaci ce ți se-oferă.

Fii drăgăstos chiar de-aprind ruguri,
Vii în locaș ochi de catapetesme,
Duhu-ţi prin suflet le atinge lesne,
Steaua lui David, plesnind de mii muguri.

Fii magnet pentru toți, e-a ta menire,
Soarbe sărutări în loc de revanșă,
De le dai tuturor încă o şansă,
Sufli tuturor, sincer, fericire!

Fii ca mama cu toți, de rana plânge,
Fii Surâs cald de leac florii în sânge!

XXI. Calea Vindecării (Lacrimile Lotusului)
Lacrimile Lotusului lecuiesc,
Lacrimile lunii, leacul lumii lin,
Lacrimile Luceferii lumii lin,
Leacuri Licornilor, licori lecuiesc.

Lotusul leagănă luntrea lin, lin, lin,
Lotusu-i lumină, leagănul lumii,
Lotusu-i Licuriciul, lampa lunii,
Lotusul Lumii Luminează lin, lin.

Liniștea limpezimii li-i leac lent,
Licuriciul lacrimilor lucitor!
Lotusu-i leac, Luceafărul lucitor,
Locuință lacustră-n luntrea logos lent.

Laudă, Lotusului-n lut… lăută!
Lacrimile licornilor… laudă!

XXII. Calea Întregirii (Unirea Sufletelor)
Suntem scântei din marea de lumină,
Păstrând în duh a păcii sfinte minte,
Pe drumul mistic, cu slove sfinte,
O stare pură, mistică, divină.

Vibrăm în corzi de mistică unire,
Sub ochiul lui Ra ce mistic ne privește,
Iar viața mistic mistic ne primește,
Spre marea și divina sa iubire.

Suntem spirale-n misticul Tor viu,
Zidind din cuburi pacea pe pământ,
Sub acest vechi și mistic legământ,
Departe de al urii mistic viu.

Iubirea dă viață și dreptul de-a fi,
Pacea va mistic, mistic străluci.

ACTUL II: RESPIRAȚIA UNITĂȚII (Valea Pulsului)
Scena 1: Valea Pranei (Energia Vitală)
Aton suflă viață în atomi. Totul este energie în mișcare.

Sunt suflu viu în a lui Aton minte,
O mistică și sfântă energie,
O mistică și sfântă bucurie,
Purtând în ea a păcii sfinte minte.

Prana coboară-n matca de lumină,
Umplând un mistic și etern pământ,
Sub acest vechi și mistic legământ,
O stare pură, mistică, divină.

Tot ce respiră-i mistică vibrație,
Născută-n ochiul mistic cel de aur,
Păstrat sub mistic, sfinte-ne tezaur,
În marea și divina admirație.

Universul mistic este o sferă,
Unde Aton tot suflul și-l oferă.

Scena 2: Valea Ritmului Vital (Fluxul și Refluxul)
Isis măsoară pulsul stelelor în pieptul omului.

Inspirul mistic urcă spre pământ,
Iar expirul mistic mistic revine,
În marea și divina sa de bine,
Sub misticul și sfântul lor cuvânt.

Oglinda mistic mistic ne arată,
Că ritmul stelei e în mistic om,
Iar suflul mistic este-n orice pom,
Sub marea sa prezență, încordată.

E ritmul vieții-n mistic, liber zbor,
Din misticul fractal de veșnicii,
Unde toți sfinții mistic sunt vii,
Dând inimii noi aripi pentru zbor.

Isis măsoară marea unitate,
În marea sfintei noastre libertate.

Scena 3: Valea Sunetului Primordial (Cuvântul)
Shanti transformă suflul în sunet sacru, acordând lumea.

Din suflu mistic vocea vibrează,
Iar Shanti cântă-n misticul său dor,
Dând inimii noi aripi pentru zbor,
Când viața-n duh mereu ne luminează.

Cuvântul este marea sa prezență,
Ce stinge mistic marea sa mizerie,
Sub marea și divina sa imperie,
În marea sfintei noastre experiențe.

Suntem un sunet mistic în văzduh,
O mistică și sfântă melodie,
O mistică și sfântă bucurie,
Sub misticul și sfântul lor văzduh.

Pacea e tonul mistic de lumină,
O stare pură, mistică, divină.

Scena 4: Valea Echilibrului (Inima)
Centrul torului unde inspirul și expirul devin nemișcare.

În centrul pieptului suntem la fel,
Două extreme-n marea sa pendulă,
Sub marea și divina sa capsulă,
Păstrat în duh al păcii mistic țel.

Punctul de vid mistic ne zâmbește,
Căci suflul mistic este bine-ascuns,
Un mistic și etern, sfânt neajuns,
Iar viața mistic mistic ne privește.

Unitatea mistic se tot cere,
Să lege cerul mistic cu planeta,
Urcând în duh a păcii sfinte treapta,
Spre marea sa divină-ne putere.

Inima-i marea pace, încheiată,
Din spiritul cel mistic emanată.

Scena 5: Valea Purificării (Focul Suflului)
Arderea reziduurilor vechi prin respirația conștientă.

Focul din suflu mistic se aprinde,
Arzând ce mistic nu mai este bun,
Sub marea și divina sa de scrum,
În marea și divina sa cuprinde.

Osiris arde mistic pentru viață,
În misticul și sfântul infinit,
Unde tot răul mistic a pierit,
Și pacea mistic mistic ne dă viață.

Alchimia suflul îl sfințește,
Trecând prin mistic foc spre mistică glie,
Sub marea sa divină solie,
Când ochiul mistic mistic ne privește.

Renaștem mistic dintr-un sfânt fior,
Dând inimii noi aripi pentru zbor.

Scena 6: Valea Expansiunii (Radiația)
Suflul devine lumină care radiază dincolo de trup.

Orice respirație-i mistic lumină,
Iar aura mistic mistic ne conduce,
Spre marea sa divină-ne răscruce,
Sub misticul și sfântul lor lumină.

Nimic nu-i mistic mistic întâmplare,
Ci un fractal din Floarea sfintei vieți,
Păstrată-n mistic sfinte-ne dimineți,
Spre marea și divina sa iertare.

Radiem mistic gânduri de lumină,
Să scoatem marea viață din abis,
Așa cum mistic în lumină-i scris,
O stare pură, mistică, divină.

Recolta mistic este mulțumirea,
Ce poartă mistic în lume fericirea.

Scena 7: Valea Contopirii (Pacea Absolută)
Dizolvarea respirației individuale în suflul universal al lui Aton.

E suflul mistic mistic ancorat,
În marea sferă mistică și sfântă,
Când tot pământul mistic mistic cântă,
Din spiritul cel mistic emanat.

Isis și Aton mistic se unesc,
Zidind Pacea-n misticul său duh,
Sub misticul și sfântul lor văzduh,
Când unitatea mistic o trăiesc.

E sinteza sfintei noastre stări,
Unde respirația mistic s-a închis,
Așa cum mistic în lumină-i scris,
Purtată mistic peste mări și țări.

Unul e suflul, una e menirea,
Ce mistic poartă-n lume fericirea.

I. Calea Originilor (Albastru Lotus)
Te-aș invita, să-ți mai aduci aminte,
De primul meu boboc din viața voastră,
Eram un fir de lotus floare-albastră,
Ce-a înflorit ca spirala-n cuvinte.

Plină de viață, îți aduci aminte,
Mirosul lui și-acum răsare-n floare,
Ce soarbe clipa cea nemuritoare,
Savoarea lui o simt ca înainte.

La Început a fost un munte mare,
La două raze-n inimi aurite,
Priveau dansând spiralele-nverzite,
Din buzele Lui Ra, o sărutare.

În cub din cerc, ea ne-a urzit o floare,
Un Lotus Albastru cu vii petale!

II. Calea Speranței (Boboc de unicos)
Ce vreau iubire, în schimbul unui vis?
Lucefere, te-aș lua în lumea mea,
Ori să mă încoronezi pe-ascuns în stea,
Pulsar, sclav fericit, din cerc promis.

În gând și-n duh sunt dragoste-n tor de foc,
Scântei din suflete-n ultim chibrit,
De parc-aș sorbi din nectarul sfințit,
De te doresc devin o stea pe loc.

Să luminez în spirit, ca sfântul cer,
Spirale ascult prin inimă-n secret,
Prin vise mă-ndeamn-o viață să te-aștept,
Simțind cum crești în tine un mister.

Ai să-mi rămâi o stea, un tor de vis,
Floarea-i boboc de unicos deschis.

III. Calea Devotamentului (Sclav fericit)
Eu îmi iubesc stăpânul, el mi-e Domnul,
De dragul lui eu am plutit prin lume,
În spirit îmi răsar boboci din spume,
De-n duhul meu îmi plânge vesel somnul.

Eu îmi iubesc stăpânii, ei mi-s Pomul,
Ce iluzia-mi cu har spartă-n vreme,
În suflet mă arde floarea ce geme,
În visul meu îmi râde preatrist Omul.

Eu îmi iubesc stăpânul, el mi-e Zeul,
Ca gândul Său eu am zburat pe Lună,
Acolo-n noapte soarta mi-e mai bună,
În dorul meu se-aprinde sprinten Eul.

Din candele de Ego, etern stinse,
Sunt Sclavul fericit, cu plete ninse!

IV. Calea Armoniei (Eu, pacea lumii)
Eu am pictat slovele-n sfântu-mi cânt,
Eu am sculptat în el cu sufletul meu
Ori spiritul ce m-a spiralat greu,
Cu patos, cu savoare din cuvânt.

Eu viu îl simt ca pe un sacru balsam,
Ce veșnic vă va spirala în dor
Spre-a vă doini din obștescul vost tor.
Pace lumii, nu doar la un neam!

Eu am speranța c-ai tăi dragi urmași
De-ți este un bun destin sortit pe plai,
Departe de a voastră gură de rai,
Fi-vor binecuvântați și uriași.

Simți, vă e din ce în ce mai greu aici,
Când semenii-au ajuns și răi și pitici?

V. Calea Rugăciunii (Picătura de lumină)
De ne sunt acum toate împotrivă,
De-mi miros bolile din al meu mănunchi,
Caut alinare, la tine-n genunchi,
La tine, Preasfânta mea Milostivă!

Noi ce ne-am oferit toată averea,
Dând-o spiralând celor săraci în dar,
Rodindu-ne un tor din pustiu altar,
Ce ne-a adus lin, lin, mângâierea.

Fii solul nost iubit spre Cel din Slavă,
Spune-I că suntem cu toții buni, drepți,
Că-i simțim iubirea adânc în piepți,
Clocotitoare, slavă, ca o lavă.

Lin am tot cântat cu toții rugăciuni,
Toarnă-mi în credință torul de minuni!

VI. Calea Înțelepciunii (Arborele cunoașterii)
Spirală se-nalță din cerc spre Olimp
În tornada vieții, din cubul vrăjit,
Fractal de vlăstar din lut plămădit,
Coroană-n oglindă, tipar făr’ de timp.

Bea sevele păcii din visul albit,
Sămânța ta poartă flori din anotimp,
Pace-n romb de flori ce mai vrea răstimp,
Să soarbă din frunză, un cerc infinit.

Al dragostei sclav Îi cere adăpost,
Să râdă, să cânte-n fericit exil,
Să toarne lin, OM Soare-n frunziș fragil,
Arbore fălos, fără Ea n-are rost.

Fii ochii minții și dorul de-a trăi,
Iubirea dă viață și dreptul de-a fi.

VII. Calea Vitalității (Arborele vieții)
Spirală se-nalță-n muguri de Olimp
În vortexul vieții, din cercul vrăjit,
Tipar de vlăstar din pământ plămădit
Coroană-n oglindă, fractal fără timp.

Bea seva plăcerii un Zeus albit,
Sămânța ta trimite dor spre Olimp,
Uniți prin romb de flori ce vor răstimp
Să guste o rază, un cer infinit.

A dragostei rază le cere-adăpost,
Să râdă, să cânte din Abstract exil,
Să toarne lin OM Soare-n frunziș fragil,
Arbore stufos fără ea n-are rost.

În fructul vieții, puterea de-a trăi,
Iubirea dă viață și dreptul de-a fi.

VIII. Calea Creației (Iubirea dă viață)
Spirală se-nalță din corzi spre Olimp
În tornada vieții, din cubul vrăjit,
Fractal de vlăstar din pământ plămădit,
Coroană-n oglindă, tipar de-anotimp.

Bea sevele păcii din visul albit,
Sămânța Ta duce spirala prin timp,
Pacea-n tor de flori, ce mai vrea răstimp,
Să guste din rază, un cerc infinit.

Al dragostei Domn Îi cere adăpost,
Să râdă, să cânte-n sacrul său exil,
Să toarne tiptil, Soare-n frunziș fragil,
Arbore sfătos, fără El n-are rost!

Din ochii minții, plăcerea de-a trăi,
Iubirea dă viață, dă dreptul de-a fi.

IX. Calea Supunerii (Al dragostei sclav)
Spirală se-nalță din boboc de-Olimp
În vortexul vieții, din cercul vrăjit,
Fractal de vlăstar din pământ zămislit,
Coroană-n oglindă, tipar de-anotimp.

Bea sevele păcii din pulsul strunit,
Sămânța ta toarnă doru-n sacru timp,
Pacea-n tor de dor ce mai vrea un răstimp,
Să soarbă din rază, un cerc infinit.

Al dragostei sclav Îi cere adăpost,
Să râdă, să cânte-n fericit exil,
Să soarbă senil, Soare-n prundiiș fragil,
Arbore stufos, fără El n-are rost.

Din ochii minții, plăcerea de-a trăi,
Iubirea dă viață, dă dreptul de-a fi.

X. Calea Reflexiei (Luna – Iubirea mă inunde!)
Nu vrei sărut de stele-nrourate,
Doar să-ți simt inima în sincronie,
Cu-al eclipsei tango, ce ți-l dau ție,
Cu strop fertil și raze nestemate!

Chiar din nimic în astă sfântă seară,
Eu luna mă cunun azi cu zenitul,
Îți nasc ce vrei, acum și infinitul,
Pot, chiar din ochi, spirale-n vară!

Aș vrea să sorb din tine tot zefirul,
Ce încă-un univers azi îl mai naște,
Inundă cerul meu ce lumini paște,
Din mine vrei să guști tot elixirul.

Din valul tău iubirea mă inunde,
Prin raza mea, ce veșnic te pătrunde!

XI. Calea Purității (Salomeea)
Iau Ideal Intenția infimă!
Isis Inundă-mă-n Iubire iarăși,
Irișii-n iatacuri intra-vor iarăși,
Sorb Iluzii infinite-n inimă!

Inspiră Iubire ispititoare
Insomnia Imensităților, ia,
Iureș, Indra, izvorul iubirii ia,
Iar Inteligenta Iluminare!

Izul ielelor izbește Ireal!
Inundă iederile interioare,
Ia-ne Incertitudinea-n izvoare,
Iertările irizează-n Ideal!

Imaculată Icoană inimii,
Ieși Ioan, Iisus Imnul izbăvirii!

XII. Calea Sacrului (Lotus Templu)
Ai sărutat, Isis Soare din lună,
Nouă petale, azur de Lotus viu,
Din munte-un Nufăr născut din pustiu,
Sărutul tău, Zeiță, mi-e arvună!

Ochii-s spirale albastre-n vânt viu,
Mă străpung ca veveriţa alună,
Ai sărutat Isis, Soare din lună,
Nouă petale, azur de lotus viu.

Buze de lumină, zeița bună,
Sărutul tău din sonet, cu vers nurliu!
Dragostea mea …iubirea ta nebună!
Cât te iubesc ca un rondel zurliu!

Ai sărutat Isis, Soare din lună,
Nouă petale, azur de Lotus viu.

XIII. Calea Nucleului (Lotus Credință)
Când din credință fac un viu nucleu,
Ce fericire îmi fulgeră-n mine,
Din care iese și-n care iar vine,
Fără odihnă chiar Bunul Dumnezeu.

Miros în vene glasul Său cel divin,
Prin orice fibră curge-n vii vibrații,
Îi simt prezența viu în respirații,
Luminând pieptu-mi cu al Său preasenin.

Stropește tandru noii noștri zori,
Suflă în norii ce-mi umbresc viu pulsar,
Chiar îmi zâmbește lin când din viu quasar,
Ce-mi crește-n suflet culege iar flori.

Nu lasă răul iar să mă înhațe,
De trist mă vede iar mă ia în brațe!

XIV. Calea Prezenței (Lotus Dumnezeu)
Când simt iubirea spirală-n nucleu,
Câtă-ncântare viu fulgeră-n mine,
Din care iese și-n care iar vine,
Făr’ de odihnă chiar bunul Dumnezeu.

I-aud în pulsu-mi glasul din Cerc divin,
Prin orice fibră curge prin vibrații,
Îl simt alături lin în respirații,
Luminând viața-mi cu al Său presenin.

Mângâie tandru noii noștri vii zori,
Suflă în norii ce îmi umbresc bolta,
Viu îmi zâmbește iar când din recolta,
Ce-mi crește-n suflet, miluiește flori.

Chiar mă îndeamnă să râd, lin să cânt,
Și nu de durere să fiu iar înfrânt.

XV. Calea Eliberării (Unicosul e Dumnezeu)
Din Negura Gaură-mi faci sfânt nucleu,
Ce bucurie iar fulgeră-n mine,
Din care iese și-n care iar vine,
Fără odihnă chiar Bunul Dumnezeu.

Miros în vene viers din Cubul divin,
Prin orice sferă iar curge-n vibrații,
Îi gust savoarea lin în respirații,
Luminând noaptea-mi cu al Său presenin.

Mângâie tandru iar noii mei zori,
Suflă în norii ce-mi sporesc Negura,
Chiar îmi zâmbește lin când din Gaura,
Ce îmi crește-n suflet culege iar flori.

Nu lasă Negura să mă înhațe,
Soare deschide și mă ia în brațe!

XVI. Calea Esenței (Eul Esența eterică)
Esența eterică energie,
Elipse-n Eul Etern e Empireu,
Everest e Egoul, e eleșteu,
Erei extraterestre Entropie.

Eul Ecou eternei existențe,
Ego experiența existenței,
Eul extaz, Elixirul esenței,
Eden Eul eternei existențe.

Exilata Eva-n emancipare,
Eneida, Epopeea Elenei,
Emanate-n euforia Evei,
Esop, Einstein, extatici, elevare!

Empireul e Eul extravertit,
Entropia Egoul extrovertit.

XVII. Calea Conștiinței (Tor de suflet)
Suflet spiralat din torul mic, acum,
Devin Sufletul cel Mare-al grației,
Legea-i gând, sunt lumina creației,
Misterul mi-l pătrund pe-al zării parfum.

Neseparabile lumini văzute,
Cu Străluciri de gând, vânt de scânteie,
Țâșniri de Tori de Duh-violacee,
Stele alb-roz-aurii, nevăzute.

Corelația de superpoziții,
Până când intră-n joc conștiința Ta,
Înțelepciunea-ți e colapsarea sa,
Colapsează-n Conștiența-n poziții.

Vibrează-n triluri, corzi prin Olimp,
Întoarcere în Pacea din sacru timp.

XVIII. Calea Sunetului (Simfonia tăcerii)
Printr-o dulce simfonie-n vii pulsari,
A mea vioară-n sacră sferă cântă,
Prin armonii, viu tor se tot avântă,
Spirale tresaltă iar printre quasari.

De harfa ce din romb gingaș cuvântă,
Sonete tot stoarce crud din tăcere,
Din jale le cântă ori din plăcere,
Pân’ ce spirala din stea ne-o frământă.

Iau iar vioara Bunului Dumnezeu,
Ce-n dans preface fecioarele-n iele,
Și-n vals preface Spiralele-n stele,
Torn suflet în ea din torul lui Ra zeu.

Din fructul vieții strune din Fractal,
Distihul și Ritm din spirale-n Portal.

XIX. Calea Rezonanței (Armonia tăcerii)
Prin rezonanță tăcerii de pulsari,
A mea chitară de dor și chin cântă,
Prin armonii din tot se tot avântă,
Sorii din duh tresaltă printre quasari.

De coarda ce din viu fruct este ruptă,
Sunete toarce din masa-n tăcere,
Din duh de vortex ori din adiere,
Din inima de polen este suptă.

Iau din Sămânța Bunului Dumnezeu,
Ce-n dans preface fecioarele-n iele,
Și-n vals preface Spiralele-n stele,
Sorb spirit din ea, pirita este zeu.

Din Floarea Vieții strune din Fractal,
Metafore și Ritm din sfere-n Portal.

XX. Calea Bunătății (Fii Surâs cald)
Fii tolerant cu toți, din a ta sferă,
Să poți să devii miez de necuvinte,
Fii ochi de Tornadă, mulțam fierbinte,
Pace să prefaci ce ți se-oferă.

Fii drăgăstos chiar de-aprind ruguri,
Vii în locaș ochi de catapetesme,
Duhu-ţi prin suflet le atinge lesne,
Steaua lui David, plesnind de mii muguri.

Fii magnet pentru toți, e-a ta menire,
Soarbe sărutări în loc de revanșă,
De le dai tuturor încă o şansă,
Sufli tuturor, sincer, fericire!

Fii ca mama cu toți, de rana plânge,
Fii Surâs cald de leac florii în sânge!

XXI. Calea Vindecării (Lacrimile Lotusului)
Lacrimile Lotusului lecuiesc,
Lacrimile lunii, leacul lumii lin,
Lacrimile Luceferii lumii lin,
Leacuri Licornilor, licori lecuiesc.

Lotusul leagănă luntrea lin, lin, lin,
Lotusu-i lumină, leagănul lumii,
Lotusu-i Licuriciul, lampa lunii,
Lotusul Lumii Luminează lin, lin.

Liniștea limpezimii li-i leac lent,
Licuriciul lacrimilor lucitor!
Lotusu-i leac, Luceafărul lucitor,
Locuință lacustră-n luntrea logos lent.

Laudă, Lotusului-n lut… lăută!
Lacrimile licornilor… laudă!

XXII. Calea Întregirii (Unirea Sufletelor)
Suntem scântei din marea de lumină,
Păstrând în duh a păcii sfinte minte,
Pe drumul mistic, cu slove sfinte,
O stare pură, mistică, divină.

Vibrăm în corzi de mistică unire,
Sub ochiul lui Ra ce mistic ne privește,
Iar viața mistic mistic ne primește,
Spre marea și divina sa iubire.

Suntem spirale-n misticul Tor viu,
Zidind din cuburi pacea pe pământ,
Sub acest vechi și mistic legământ,
Departe de al urii mistic viu.

(EPILOG: Salomeea rămâne singură în lumină albă, făcând ultimul gest de dăruire. Muzica se topește în tăcere. Cortina cade peste o lume a păcii.)

Leave a Reply

Recent Post