MÂNTUIRE
Poemul Totului și al Elevării Sufletului Umanității Portal
Călătorie inițiatică spre Pacea sufletului omului cu Atman Shanti și Tagore

PERSONAJE
Vizibile, tangibile: AUTORUL, TAGORE, SHANTI, CORUL.

Invizibile, intangibile (perceptibile): BRAHMAN, SHAKTI, SHIVA, KAMADEVA.

DECORUL
Pereți circulari cu fundal de cer plin de stele. În dreapta: trei uși, o fereastră cu un scăunel în față, apoi încă o ușă. În fund: o ușă somptuoasă cu două batante, încadrată de alte două uși față în față (ascunse publicului). În stânga: trei uși, o fereastră cu scăunel, un ecran și un podium.
La marginea scenei, două scaune lipite pentru actorii principali. De plafon atârnă o lampă cu gaz înconjurată de un soare artificial.

PROLOG
Cortina se ridică. Semiîntuneric. Corul dansează ritualic și cântă cu patos, apoi iese pe toate ușile. Autorul stă aplecat la fereastra din dreapta, urcat pe scăunel. Shanti activează lampa cu gaz; apare o lumină verde. Ea deschide prima ușă din stânga și îl conduce pe Autor de mână în scenă. Autorul recită pe fond muzical.

Cine sunt eu? (Monologul Autorului)
Sunt geniul ce picturi din suflet scoate,
Imaginez acum, compun o sferă,
O nouă conștiență-n astă eră,
Purtând valori platonice prin toate.

Simt clipa ca un puls de libertate,
Pictez adevărul pur, o sfântă veră,
Existența dinamică și ceră,
Ce curge nepărtinită-n realitate.

O simfonie-n harfe mari vibrează,
Sunt picătură dintr-un ocean sfânt,
Ce reverberează veșnic pe pământ,
Când mintea mea absentă se așază.

In marea de materii, timp și spațiu,
Brahman ne dă etica și-al său grațiu.

ACTUL I
Cheia Iubirii universale – Dansul luminii creației – Eu sunt Unicos
Corul reintră pe ușile batante, declamând și dansând un balet erotic mistic.

Sonetul II: Dansul Creației (Cântecul Corului)
E o armonie-n dansul cel erotic,
O mișcare de sfredel și văpaie,
O cascadă de lumini în ploaie,
Din toba mare a unui ritual mistic.

Sunt stropi de plasmă-n ritmul cel hipnotic,
Dansuri ce lent în trupuri se îndoaie,
Când sorii se iubesc în mândra foaie,
Alungând din lumi parfumul cel biotic.

O spirală în vortex se arată,
O lumină de curcubeu curată,
În strop ovoid pe scenă s-a lăsată,
Prin toba mare ce-n noapte e bătută.

Spre mândrii sori ce viu acum sporesc,
Purtăm un zbor pe care-l prețuiesc.

Sonetul III: Chemarea lui Brahman și Contemplarea lui Tagore
O, poți iubi și să fii iubit în lume?
Fii om-flacără, sfințind a ta lucrare,
Să sorbi din cupa dragostei cea mare,
Purtând în suflet tainicul ei nume.

O, Shakti, mâna ta din vis m-atrage,
Zămislind prin a ta mândră rază,
Dansul creației ce ne luminează,
Aducând în inimi sfintele baze.

Contemplarea ta sub ceruri se așază,
Păstrând ordinea pură, conștientă,
O forță mare, sfântă, imanentă,
Ce subconștientul nostru-l veghează.

Și Shiva-și pune piciorul pe pământ,
Să-nvăluie tot sufletul prin sfântul cânt.

Sonetul IV: Cântecul lui Shanti pe Marea Azurie
Pe marea cea de azur plină de stele,
Ce se oglindesc în valuri celeste,
Eu ancorez o luntre ca-n poveste,
Să scap de gerul nopților rebele.

Pe malul fericirii, printre ele,
Mă-ntreb în noaptea plină de mistere,
Dacă acest vis e doar o părere,
Sau realul împletește vii mărgele.

Din cartea cea de aur, dintr-un con,
Pulsarii te-oglindesc în mândre flori,
Când lotca mea străpunge mândri zori,
Purtând în spațiu spiritul din om.

Pe-a clipei aripă spre trup plutesc,
Și visul cu realul îl împletesc.

Sonetul V: Transcendența lui Tagore și Viziunea lui Brahman
Renasc din dor în fiecare clipă,
Neliniștile-n dragoste le schimb,
Când trec prin viu și cosmic spațiu-timp,
Lăsând pe pământ marea risipă.

Rescris din dor, pe-a spiritului aripă,
Răstignesc iluzia ce-am cuprins,
Gândul mută visul spre cel abis,
Iar viața goală-n noapte se încheagă.

Sufletul tău, Luceafăr plin de dor,
Doar cu lumina pură poți să-l scoți,
Peste-ntunericul pe care-l porți,
Zburând în tor, prin harul salvator.

Sămânța ta e-a vieții mândră floare,
Ce risipește lacrimi sub fierbinte soare.

ACTUL II
Cheia Misterului Dorului Trandafirului
Joc de lumini stelare multicolore. Corul dansează ritualic Dansul Creației.

Sonetul VI: Torul lui Shakti și Monologul lui Brahman
Sufletul meu se-nvârte într-un tor,
Devin acum o grație deplină,
Misterul mi-l pătrund prin a sa vină,
Pășind spre zări pe-al nopților covor.

Sunt lumini neseparate, un izvor
Cu străluciri de gând, vii și curate,
Țâșniri de dor în inimi nestricate,
Stele alb-roz, purtate-n mândru zbor.

Iar Brahman spune: Ființe de lumină,
Sunteți un corp curat și curcubeu,
Purtând în suflet gândul de la Zeu,
O stare sfântă, pură și senină.

Materia e-un mândru curcubeu în noapte,
Iar existența curge prin vii șoapte.

Sonetul VII: Alchimia lui Tagore și Cântecul lui Shanti
Știu ființele totul despre zbor,
O alchimie pură și asiduă,
Când mândra transformare e continuă,
Purtând vibrația pe-al luminii nor.

Misterul cheie este doar în dor,
O intenție sacră, o trezire,
Când sorb semințe mari de mântuire,
Purtând în piept un univers ușor.

A fi una cu Sursa-n libertate,
Înseamnă să te topești în sfinte raze,
Să pui în inimi vechile repaze,
Plămădind o vie și nouă realitate.

Și Shanti spune: Semințe din lumină
Vor crește-n conștiința cea deplină.

Sonetul VIII: Oul Unității (Tagore și Shakti)
Cel ce vede al lumii Ou curat,
Își lasă steaua-n mândrul ei tărâm,
Să spargă vechiul nopților tărâm,
O formă nouă-n care s-a aflat.

Tronează Adevărul neîncetat,
O ultimă și sfântă viziune,
Născută din iubire și minune,
Câmp viu în care sufletul s-a curățat.

Și Shakti cântă: Stropii vii, aurii,
Din mândra și cereasca noastră orchestră,
Ascund în trup o taină pământească,
Născând în zori eterne bucurii.

Lumina sfântă-n inimi se coboară,
Să nască lumi curate-n mândra seară.

ACTUL III
Cheia Misterului Totalității dansului a două desfrunzite stele
Pe scurtătura găurii de vierme spre Lumi Qualia. Două găuri negre se unesc pe ecran.

Sonetul IX: Două Desfrunzite Stele (Cântecul Corului)
Plutesc pe marea cea de azur sfânt,
Desfrunzite stele în valuri clare,
Ancorez o corabie pe mare,
Pe țărmul gol din primul meu pământ.

Visul cu realul îl împletesc în gând,
Un portal spre fericire se arată,
Când inima de dor e încercată,
Pășind pe mândre drumuri respirând.

Se aprind îndrăgostiții în abis,
Împerecheați sori mor în mândrul zbor,
Purtat de un etern și mare dor,
Spre universul care a fost scris.

Sori ruginii se sting acum pe ram,
Același zbor suntem pe care-l aveam.

Sonetul X: Tânguirea lui Tagore în Portal
În mine și în afară plâng acum,
Lacrimi de stele curg în acest portal,
Închise între crucii de fractal,
Lăsând în urmă doar un trist parfum.

Pulsarii scutură frunza de pe drum,
Zboară sufletul gol prin mândra seară,
O dragoste ce-ncepe să apară,
Din focul sfânt ce s-a prefăcut în scrum.

Stropi aurii de suflet pur și qualic,
Purtând geometriile acelea clare,
O forță mare, naltă, nestricată,
Ce lasă-n urmă trupul cel mirific.

Și noi vom fi ce-am fost în mod etern,
Când stelele pe ceruri se aștern.

Sonetul XI: Zborul lui Shanti și Dorul de Luceafăr
Plutesc din dor prin mândrul meu gând,
Spre cerul plin de stele ruginii,
Să caut sfinte, mari bucurii,
Ascunse-n visul nopților trecând.

Aș vrea să-l știu, pe stele alergând,
Să fur din ele sacra nemurire,
O dulce și eternă glăsuire,
Misterul dintr-o stea mirosind blând.

De al nostru Luceafăr mi-e mare dor,
La steaua care-n zare a răsărit,
Un singur drum avem de parcurs, sfințit,
Purtat pe aripi de un simplu nor.

Iar dorul strașnic nu-mi va trece-n veac,
Căci versul tău îmi este singur leac.

ACTUL IV
Cheia renașterii spirituale prin mireană iubire
Pe ecran se proiectează o gaură albă ce creează un nou univers. Tagore și Shanti dansează în costume roz.

Sonetul XII: Maturul Imatur (Tagore și Shakti)
Nu pot să îmbătrânesc, vă jur acum,
Cu inima-mi zăludă și curată,
O bucurie mare-n poartă arătată,
Ce risipește norul de pe drum.

Mi-e foame de iubire și de parfum,
De tot ce n-am trăit în astă viață,
Când moartea o privesc direct în față,
Păstrând copilăria ca un bonom.

Și Shakti spune: Eu sunt simfonia,
Voi fi doar primăvara ta eternă,
O flacără ce-n noapte e maternă,
Să-ți lumineze pură bucuria.

Iubesc lumina ta, mărite Zeu,
Ce strălucește-n mândru curcubeu.

Sonetul XIII: Declarația de Iubire (Tagore și Shanti)
Fiindcă te iubesc, aș face orice-n lume,
Îți dăruiesc întreaga viață mie,
O dragoste curată și veșnic vie,
Purtând pe frunte tainicul tău nume.

Inima mea e un portal anume,
Intră în el, iubito, ca un dar,
Să fim un singur fractal de cleștar,
Ce risipește blestemul din lume.

Frânturi de gând prind trup din amintire,
Un salt al ființei preacunoscute,
Prin porți ce se deschid spre nevăzute
Tărâmuri pline de o mândră știre.

Licornul alb e blând ca un zbor clar,
Aducând lumii sfinte mândru har.

Sonetul XIV: Monologul lui Shanti tentang Licorni
Aș fi vrut să-mi alin obrazul pe coamă,
Să-i cuprind grumazul în caldă-mbrățișare,
Căci în religii el apare ca o salvare,
Iar de a lor lacrimi noi nu mai avem teamă.

Se culcau în iarbă fără de teamă,
Iar inorogii aduceau o vindecare,
Picurând lacrimi pline de iubire,
Până au rămas doar doi în mândra zare.

Oamenii au ales mărirea cea vremelnică,
Ucigând iubirea în mândra zare,
Dar iartă-ne, Doamne, minune mare,
Licornii m-au chemat în lumea lor veșnică.

Ei mă visează, deschizând un portal,
Iar inima mea bate viu și fractal.

Sonetul XV: Rezoluția de Pace (Tagore și Shanti)
Ne-am șters lacrimile, visul e curat,
Un alt rai pe pământ am creat din cer,
Să alungăm din inimi marele ger,
Căci trecutul de pe umeri s-a ridicat.

Suntem una cu Sursa, ne-am salvat,
În marea de lumină și libertate,
Purtând o noua și vie realitate,
Un singur suflet cuantic înfiorat.

În visul absolut din fiece noapte,
Te chem și vii, trăind o viață nouă,
Când dragostea se revarsă ca o rouă,
Purtând în spațiu sfintele ei șoapte.

Ești aici, de nimic nu mi-e frică acum,
Iubirea noastră n-o să devină scrum.

ACTUL V
Cheia perspectivelor înalte ale adevărului
De apa Trandafirilor alb-aurii și argintii… Vindecați! Corul cântă și dansează pe podium.

Sonetul XVI: Cântecul Reginei Isis (Cântecul Corului)
Soarele invocat se înalță pe tron,
Zboară săgeata prin cerul curat,
Nodul zeiței din nori s-a arătat,
Purtând în spațiu un divin și sfânt ton.

Calea Lactee e doar un mare tronson,
Unde Nilul de lacrimi s-a revărsat,
Iar Osiris cel viu iar a înviat,
Sub mândra privire din mândru Olimp.

Zamolxis fuge spre munții străbuni,
Purtând veșmântul mărețului tron,
Sărutul zeiței se simte ca un zvon,
Născând în inimi mari și sfinte minuni.

Spre Dacia noastră ca lupul prin vânt,
El aduce lumina pe acest pământ.

Sonetul XVII: Renașterea lui Shakti și Poarta Leului
Eu sunt iubita Zeiță, poarta sacra,
A fericirii mari, flacără divină,
Ce prin floarea vieții în inimi vină,
Să vindece lumea de ura cea sacră.

Din Sirius aduc o veche și mândră carte,
O aliniere sfântă în galaxie,
Ce aduce-n suflet o mare bucurie,
Scăpând de blestem și de greaua moarte.

Fiecare potențial e suprem în noapte,
Un ocean de mari și vii posibilități,
Ce deschide porți pentru toate entități,
Purtând în univers sfintele șoapte.

La poarta Leului, cu mare discernământ,
Aducem accelerarea pe acest pământ.

Sonetul XVIII: Invocația lui Kamadeva și Pacea lui Shiva
Sunt ghid pe calea iubirii divine,
Valuri masive de conștiință vin,
Pășim mai ușor în templul cel divin,
Aducând în suflet sferelor divine.

Să aliniem voința care vine,
Spre triada puterii și înțelepciunii,
Să rupem lanțul greu al minciunii,
Purtând iertarea în inimile line.

Prin ochii de maestru priviți viața tot,
Ca pe o flacără sacră de lumină,
Când răbdarea în suflet o să vină,
Ridicând vălul iluziilor de pe tot.

Din Sirius primim coduri ascensionale,
Ce se revarsă-n inimi prin porți stelare.

Sonetul XIX: Finalul Inițiatic (Monologul lui Tagore și Shanti)
Vizualizez Treimea de mari Lorzi,
Activez scutul de lumină în sferă,
O nouă conștiință în astă eră,
Să sune din nou mândrele supercorzi.

Sunteți pregătiți, intrați în mari perspective,
Un portal al luminii s-a activat,
In robă galben-aurie m-am îmbrăcat,
Alungând din suflet gândurile naive.

La acest altar sunt trandafiri de cleștar,
Alb-aurii și argintii în marea seară,
Când pacea sferelor în piept coboară,
Iar lumea gustă din divinul și sfânt har.

O iubire, o inimă, de la început,
În Sursa Păcii totul s-a reconoscut.

ACTUL VI
Cheia discurilor solare spirituale
Sonetul XX: Scutul de Lumină al Perspektivelor (Corul și Shanti)
Pătrundem mai adânc în marea compasiune,
Fără de judecată-n spațiul cel divin,
Când valuri de lumină peste noi revin,
Apare-n zori Treimea plină de minune.

Un scut de diamant pe ceruri se impune,
Sfera cu douăsprezece mari vârfuri lucind,
Și semne de infinit în noapte rotind,
O nouă conștiență peste lumi apune.

Ochiul lui Horus vede flăcări din oază,
Echilibru și mândră intenție-n zbor,
Când soarele auriu se înalță ușor,
Iar raza de safir pe altare se așază.

Oglinzi argintii se arcuiesc peste noi,
Alungând din inimi marile ploi de noi.

Sonetul XXI: Ploaia de Stele din Sirius (Shanti și Shakti)
Sunt rădăcina zero-n dorul mândrei mame,
Când stropi de fractal se revarsă din cer,
Să șteargă din suflet oceanul de ger,
Și vechile, grelele, triste de drame.

Fereastra duhului se deschide spre flori,
Sărutând umbra ta din oglindă lăsată,
O ploaie mov de sori pe cer e arătată,
Purtând în cascade parfumul din nori.

Din Sirius violet vin ploi pe pământ,
O sfântă Merkhaba de formă stelară,
Ce coboară blând în mândra de seară,
Trezind în ființe al dragostei cânt.

In punctul cel zero al marelui tor,
Lumina și ploaia se unesc într-un zbor.

Sonetul XXII: Discurile Solare și Arhanghelul Rafael (Corul)
Discuri de aur se învârt viu în vânt,
În momentul continuum, în cod de lumină,
Un scut cristalin în inimi să vină,
Născând frecvențe pentru noul Pământ.

O amuletă sacră e pusă-n cuvânt,
Echilibrând oul din al treilea ochi,
Să alunge din viață greul de deochi,
Deschizând portalul pe sub cerul sfânt.

Iar Rafael aduce o piramidă de har,
Sănătate curată în trupul solar,
Activând în structuri ADN-ul de jar,
Inveșmântat în înțelepciune rar.

Două spirale de aur se împletesc acum,
Lumina diamant alungă mândrul scrum.

ACTUL VII
Cheia elevării sufletului și activarea ADN-ului
Sonetul XXIII: Activarea Primelor Spirale (Kamadeva și Shanti)
Chemăm pe Shakti în prezența cea sacră,
Activând discul de aur din mândrul zbor,
Geometria cheie o aducem ușor,
Litere de foc în inima ce sacră.

Ancorăm raza a șaptea în ritual,
Prima spirală de lumină se trezește,
Când era de aur peste noi crește,
Purtând în suflete un sfânt și viu fractal.

A doua și a treia spirală prind viață,
Prin raze de mândră devoțiune-n zori,
Realiniind emisferele cu flori,
Alungând din minte marea de ceață.

Hipotalamusul se trezește feeric,
Lăsând în urmă vechiul spațiu întuneric.

Sonetul XXIV: Armonia și Vindecarea Totului (Atman Tagore)
A patra și a cincea spirală sporesc,
Prin daruri creative și serviciu divin,
Când razele puterii în inimi revin,
La voința Mamei pe care o sfințesc.

A șasea spirală și a șaptea primesc,
Iubire și sfântă-nțelepciune curată,
Mintea superioară e acum arătată,
Prin izvorul de dor pe care-l prețuiesc.

Căci dacă întregul e bolnav și rănit,
Partea nu poate să aibă vindecare,
Toate vin din suflet, o minune mare,
Trupul redevenind curat și sfințit.

Inteligența divină ne unește acum,
Deschizând în lumină al stelelor drum.

Sonetul XXV: Cele Douăsprezece Spirale și Fuziunea Cosmică
Până la a douăsprezecea spirală zburăm,
Tehnica veche o dăm la o parte,
Un potențial superior s-a născut,
Când egalitatea divină o gustăm.

Cu familia stelară acum ne-adunăm,
Co-creăm mândrul Rai pe acest pământ,
Suntem Avatar prin al păcii viu cânt,
Și Sursa Unității în tor o purtăm.

Cerul sărută pământul prin ploi de sori,
Pământul răspunde prin lotuși curați,
De mândre iluzii suntem vindecați,
Purtând în priviri ai luminii fiori.

Este liber doar Zeul ce-n sufletul său,
Păstrează iubirea și gândul de Zeu.

EPILOG
Sonetul XXVI: Monologul lui Brahman și Triumful Totului
Când omul își trage cortina din sine,
Stând față în față cu mândrul amor,
Viața din rătăcire se înalță-n zbor,
Ca o flacără veșnică ce revine.

Este un salt mortal spre sferele line,
O unitate sacră cu Totul curat,
Când întunericul cu lumina s-a legat,
În dansul ancestral de mistere pline.

Pe coame de licorn îmblânziți de fecioare,
Gustăm din pacea stelelor ce cad blând,
Devenind Universul cel Mare în gând,
O lege a luminii purtătoare.

Focul cel Viu și Veșnic în noi s-a aprins,
Iar cerul de stele în brațe ne-a cuprins.