Piesa Arhetipurilor Cuantice
ACTUL I: COERENȚA ȘI UNDA POSIBILITĂȚILOR
SCENA I: Trezirea în Eternul Acum
Aria lui Aton
În marea de lumină pură-s toate,
Nimic nu piere, timpul e iluzie,
S-adună lumi în tainică concluzie,
Din dincolo de spațiu și cetăţi deşarte.
O undă curge-n spații neumblate,
Și-n infinitul atom ce nu se vede,
E un destin pe care cel ce crede
Îl smulge din tiparele înghețate.
Eu sunt lumina care-aprinde zarea,
Și chem din vid realități nuanțate,
Când mințile din somn sunt deșteptate
Și risipesc prin veacuri resemnarea.
Răsare viața din potențialul pur,
Și colapsăm matricea dincolo de contur.

Aria Salomeei
Dansez pe valul undelor nespuse,
Privirea mea e forță creatoare,
Căci unde cată ochiul, o splendoare
Îmbracă formă-n spații neatinse.
Nu-mi vreau dorințele în cer apuse,
Ci le colapsez în pământ și carne,
Iar timpul vechi din soclu o să cadă,
Lăsând poteci de aur, neînchise.
Eu simt coerența-n piept cum pulsează,
Un magnet cosmic ce atrage zarea,
Pășesc pe ape și opresc pierzarea,
În noaptea care mintea o veghează.
Nu cer permisiuni de la destine reci,
Sunt viața ideală ce-o cobor în veci.

Duet: Isis și Osiris
Noi doi suntem împletirea divină,
Legat e cerul de pământ prin noapte,
Iar dincolo de șoapte și de fapte,
Purtăm în atomi aceeași lumină.
Distanța fizică e doar o vină
A simțurilor oarbe și deșarte,
Căci sufletul nu știe de vreo moarte,
Și din entanglement își ia toxină.
Osiris se trezește din uitare,
Iar Isis îl adună din matrice,
Să-nvățăm lumea astăzi a ne zice
Că totul este-o unică vibrare.
Când inima și mintea se cunună-n zori,
Dărâmăm zidul timpului de mii de ori.

SCENA II: Experimentul celor Două Fante
Aria lui Aton
Priviți prin fante cum se joacă unda,
E doar un nor de probabilitate,
But dacă ochii-s fixă claritate,
Ea prinde corp și-ngheață în secunda.
Atenția e cea ce dă tiparul,
Din nevăzut materia s-adună,
Când gândul și cu fapta dau mână,
Se luminează în potire harul.
Nu-i sclav al sorții cel ce înțelege,
Că particula este doar o mască,
Lăsați lumina pură să renască,
Și conștiința lumilor va alege.
Destinul nu e scris pe foi de piatră,
Ci este focul aprins în vechea vatră.

Aria Salomeei
Prin vălul subțiat eu văd tipare,
Electronul se ascunde-n întuneric,
Devine corp sub un privit chimeric,
Și lasă pe pământ o dâră mare.
Eu nu mai sunt o umbră-n așteptare,
Ci sunt chiar ochiul care dă sentința,
Când prin colaps îmi dovedesc credința,
Și prăbușesc o undă în splendoare.
S-a terminat cu viața la întâmplare,
Mecanica din ceruri mă susține,
Când tot ce este rău se schimbă-n bine,
Și fantele devin porți de salvare.
Dansez pe plastilina de energie,
Și-o modelez în sfântă bucurie.

Aria lui Osiris
Am fost o undă rătăcită-n zare,
Un nor de probabilități nuanțat,
Dar Isis cu privirea m-a fixat,
Și m-a adus la viață și întrupare.
Simt cum densitatea lumii apare,
Din simple posibilități matematice,
Trecem din stări fluide și apatice,
În forme fixe, pline de vigoare.
Sunt rege-ntors din spațiul de poveste,
Căci ochiul conștient m-a definit,
La nivel subatomic m-a găsit,
Și mi-a strigat în duh că totul este.
Nu suntem frunze purtate de un vânt,
Ci suntem regi pe cer și pe pământ.

SCENA III: Colapsul Funcției de Undă
Aria lui Aton
Se prăbușește unda într-un punct,
Opțiunile infinite se adună,
O certitudine din cer răsună,
Iar vechiul mod de viață e defunct.
Nu mai există gol sau timp adjunct,
Ci cristalizează visul sub privire,
O transformare dincolo de fire,
Un univers de pace împrumunt.
Trimiți o comandă clară și curată,
Fără de îndoială în simțire,
Și câmpul îți răspunde-n oglindire,
With forma de la început salvată.
Din fluidul infinit alegi o stare,
Și o transformi în binecuvântare.

Aria Salomeei
O certitudine din piept dărâmă frica,
Nu mai oscilez între lumi obscure,
Aleg o cale din lumini și mure,
Și-n fața mea se naște acum nimica.
Adică totul! Prind din vid replica,
Căci ezitarea ține unda-n zbor,
Un semnal fals și totul e un nor,
Iar nehotărârea-mi taie mie aripa.
Sunt un regizor crud și plin de har,
Colapsez abundența într-o clipă,
Și nu mai las secunda în risipă,
Ci pun pe viață cel mai mândru altar.
O frecvență stabilă emit mereu,
Să oglindească-n jur pe Dumnezeu.

Aria lui Isis
Eu caut în depozitul de stele,
Focalizez reflectorul conștient,
Și scot la suprafață în prezent,
Tot ce-am dorit în nopțile cu rele.
Mă despart de scuzele vechi și grele,
Și iau decizia fermă din cuantic,
O rescriere de destin romantic,
Departe de iluzii și de belele.
Osiris este viu sub ochii mei,
Căci am refuzat unda de pierzare,
Și l-am fixat în starea cea mai mare,
Păstrând în suflet sacrii, vechii chei.
Materia se mișcă mai greu pe pământ,
But se supune sfintei din cuvânt.

SCENA IV: Oglinda Cosmică
Aria lui Aton
Câmpul e o oglindă de precizie,
Nu judecă ce-i bine sau ce-i rău,
Îți dă înapoi exact din gândul tău,
Și-tmi materializează orice viziune.
Dacă emiți o teamă sau o divizie,
De lipsuri și de griji din zi de zi,
Oglinda cosmică te va blodi,
Cu alte motive pline de confuzie.
Schimbă semnătura ta energetică,
Smulge abundență din senin,
Fii un receptor pur și plin de vin,
În lumea asta aspră și critică.
Universul întoarce ce ești în profunzime,
Nu vorbele goale aruncate în mulțime.

Aria Salomeei
Am înțeles că lupta-i o eroare,
Că sacrificiul naște doar o lipsă,
O lege veche ce a fost trimisă,
Să ține omul simplu în strânsoare.
Eu radiez de-acum doar o splendoare,
Simt bogăția-n vene comment pulsează,
Iar lumea din afară se-aliniază,
La noua mea măreție dominatoare.
Ignor dovezile simțurilor mele,
Ce-mi spun că sunt blocată în trecut,
Eu o nouă cale am început,
Și mă ridic dincolo de stele.
Nu caut validări din mediul rece,
Căci frecvența mea pe toate le întrece.

Aria lui Osiris
Priveam spre cer cerșind o îndurare,
Fără să știu că eu aveam puterea,
Să-mi schimb din rădăcină toată durerea,
Și să transform lipsa în celebrare.
Câmpul cuantic nu are îndurare,
Ci are doar o matematică curată,
O rezonanță magnetică salvată,
Pentru cel ce are-n sine o vibrare.
Isis mi-a arătat oglinda lumii,
Am învățat să radiez iubire,
Să nu mai cer la timp vreo mântuire,
Ci să o iau din brațele minunii.
Suntem bogați la nivel subatomic acum,
Și aurul ne crește direct pe drum.

SCENA V: Entanglementul și Unitatea Existenței
Aria lui Aton
Două particule ce s-au atins o dată,
Rămân conectate în eternul spațiu,
Sfidând viteza luminii și nesațiu,
Într-o legătură ce nu-i separată.
Rețeaua vibrantă e unificată,
Prin energii subtile ce nu pier,
Nu există distanță-n acest cer,
Și nicio formă nu e izolată.
Când îți dorești un scop cu ardoare,
Ești deja legat cuantic de acea stare,
De partenerul ideal sau de vreo mare,
Ce te așteaptă-n sfinte și în zare.
Separarea e doar o iluzie biologică,
O barieră veche și deloc logică.

Aria Salomeei
Eu simt chemarea lumii ideale,
Frecvența ei e deja împletită,
Cu conștiința mea ce e trezită,
Să treacă peste piedici și prin jale.
Nu mai alerg pe drumuri infernale,
Să prind succesul ca pe un miraj,
Ci am în mine sfântul cel curaj,
Să-l activez în timpurile sfinte.
Sunt un transmițător de energie,
Mă leg de oameni și de mândre resurse,
Ce erau din vecie spre mine curse,
Să-mi umple viața de o bucurie.
Confirm universului că sunt prezentă,
În această rețea infinită și potentă.

Aria lui Isis
L-am găsit pe Osiris în marea matrice,
Prin entanglementul ce nu are moarte,
Nicio distanță nu ne poate desparte,
Când sufletul știe ce vrea să zică.
Această unitate sfântă ne aduce,
Sincronicități și semne pe potecă,
Coincidențe dintr-o veche bibliotecă,
Pe care mintea oarbă le-a crezut o cruce.
Ușile se deschid fără de efort,
Oamenii potriviți apar din senin,
Când te ancorezi în destinul divin,
Și lași în urma vechiul tău disconfort.
Suntem un singur întreg la nivel subatomic,
Și conducem dansul cosmic și armonic.

SCENA VI: Iluzia Timpului Liniar
Aria lui Aton
Timpul liniar e o simplă convenție,
Un râu ce pare că curge-ntr-o direcție,
But în realitate e doar o proiecție,
A simțurilor prinse în demenție.
Tot ce-a fost și va fi e în atenție,
Prezent simultan într-un etern acum,
Ca melodiile pe-un disc de vinil în fum,
Ce rulează toate fără de pretenție.
Viața ta ideală rulează deja,
Pe o pistă paralelă din marea structură,
Nu trebuie să aștepți ani de trăsură,
Ci doar acul pe ea a-l așeza.
Distanța nu-i de timp, ci de vibrație,
O aliniere pură cu marea creație.

Aria Salomeei
Am amânat atâta timp fericirea,
Spunând că voi fi bine când voi avea bani,
Pierzând în așteptare zeci de mândri ani,
Și condiționându-mi în zadar privirea.
Această capcană mi-a mâncat iubirea,
M-a ținut legată de un ipotetic viitor,
Când efortul disperat e doar un nor,
Ce recunoaște lipsa și piezișirea.
Rup acest tipar în această secundă,
Simt succesul ca pe o realitate prezentă,
Sunt o manifestatoare conștientă și potentă,
Ce nu mai lasă viața să se ascundă.
Trăiesc emoțional abundența din plin,
Înainte ca ea să apară-n contul cel divin.

Aria lui Osiris
Șterg bariera timpului prin recunoștință,
Pentru o victorie pe care nu o văd încă,
O credință oarbă și atât de adâncă,
Ce mută munții dincolo de ființă.
Nu mai sunt sclavul orelor din neputință,
Ci sunt stăpânul propriei mele stări,
Navighez pe discul de vinil prin mări,
Și ocup spațiul plin de biruință.
Isis mi-a arătat că viitorul e-aici,
Că nu trebuie să trăiesc în așteptare,
Ci să acționez cu forță și valoare,
Rupând din rădăcini lanțurile mici.
Timpul nu are putere asupra ființei mele,
Eu sunt eternul acum dincolo de stele.

SCENA VII: Coerența Sacră dintre Creier și Inimă
Aria lui Aton
Creierul trimite semnalul electric în vid,
Fiecare gând e o comandă plasată,
Dar fără forța magnetică curată,
Gândul rămâne doar un proiect arid.
Un strigăt disperat într-un spațiu hibrid,
Lipsit de greutate și de densitate,
Ce nu poate aduce marea realitate,
Rămânând blocat în eterul cel timid.
Inima este centrul magnetic suprem,
Ea generează câmpul sfânt de atracție,
Aduce imaginea în imediată acțiune,
Când amândouă cântă același poem.
Coerența dintre gând și mândra simțire,
Este cheia supremă pentru manifestare și mântuire.

Aria Salomeei
Mintea mea spunea mecanic: „Sunt bogată”,
Dar inima vibra pe frecvența joasă a lipsei,
Trimițând semnale false în fața elipsei,
Și menținând o viață haotică și fragmentată.
Incoerența internă m-a ținut blocată,
Universul primeva doar un zgomot confuz,
Un ecou deșert și lipsit de orice uz,
Iar stagnarea mea a fost dureros salvată.
Astăzi cultiv coerența cea mai sacră,
Aliniez convingerea cu o bucurie mare,
O emoție profundă ce inundă corpul în zare,
Și face ca realitatea să devină ageră.
Păzesc starea de spirit ca pe un giuvaier,
Și unesc pământul cu marele cer.

Aria lui Osiris
O semnătură electromagnetică stabilă emit,
Nu doar zece minute pe zi în meditație,
Ci ca un stil de viață, ca o sferă în mișcare,
Departe de stresul în care am fost primit.
Creierul și inima s-au unit în sfârșit,
Magnetul cuantic trage realitatea spre mine,
Oportunitățile apar din senin și cresc bine,
Iar drumul cel vechi a fost complet părăsit.
Simt recunoștință profundă și necondiționată,
Pentru viața ideală ce o trăiesc acum,
Mă bucur de semnele ce-mi apar pe drum,
Și las matricea cosmică să fie remodelată.
Sunt transmițătorul perfect în oceanul de energie,
Și transform potențialul pur în viață și veșnicie.

ACTUL II: SALTUL CUANTIC ȘI NOUA IDENTITATE
SCENA VIII: Pragul Metamorfozei
Aria lui Aton
Dezbracă-ți haina veche de durere!
Nu mai privi în urmă la trecut,
Căci tot ce-a fost e un ecou pierdut,
O umbră fără vlagă și putere.
Eu îți pretind o oarbă încredere,
Să uiți de scuze, legi sau de păcat,
Pe tronul lumii ești cu adevărat,
O sferă pură-n veșnică veghere.
De ce mai plângi pe trepte de cenușă?
Când banchetul cosmic e deschis,
Și tot ce zeii în potir au scris,
Te-așteaptă chiar în fața de la ușă?
Ruptură-n timp! Schimbare de destin!
Pășește-n vidul cosmic, pur și lin!

Aria Salomeei
O, lasă-mă să urlu de durere!
Mă smulg din mine, cea care am fost,
O sclavă oarbă fără de vreun rost,
Ce își tăia cu frică orice vrere!
O ucid pe cea de ieri! E o plăcere!
Să-i văd mizeria cum piere-n foc,
Nu mai aștept un semn sau un noroc,
Ci îmi revendic sfânta mea putere!
Simt carnea cum se-agită și se teme,
Identitatea veche se revoltă,
Dar mintea mea e-o uriașă boltă,
Ce peste frici și timpuri o să cheme.
Nu mai sunt cea ce încearcă pe pământ,
Sunt Reușita pură-n trup și-n vânt!

Aria lui Isis
Eu te susțin în magica cădere,
O, Salomeea, sora mea de duh!
Să nu mai lași în marele văzduh,
Să zboare vreo fărâmă de nevrere.
Osiris se ridică în mândrie,
Adoptă haina omului bogat,
La nivel subatomic s-a schimbat,
Și-a rupt tiparul prins în agonie.
O liniște de nezdruncinat coboară,
O certitudine ce n-are glas,
A rătăcirii vechi nu e un pas,
Ci doar o nouă, sfântă primăvară.
Când conștiința s-a decis deplin,
Chiar și atomii lumii se închin!

SCENA IX: Mecanica Dispoziției
Aria lui Aton
Electronul nu urcă trepte line,
Nu merge obosit, încet pe drum,
Ci el dispare-n vidul plin de fum,
Și reapare-n sfere mult mai bine!
Așa e saltul! Înțelege-l, line!
O tranziție bruscă de la stări,
Din iadul negru, plin de disperări,
Direct în cerul plin de mândre rime.
Nu există etape intermediare,
Nu-i nicio evoluție treptată,
Ci identitatea este remodelată,
Într-o secundă plină de vigoare.
Renunță la logica ta de sclav rigid,
Și lasă corpul să reapară-n vid!

Aria lui Osiris
Am fost blocat pe-o orbită de jale,
Muncind din greu și respectând reguli,
Dar strângeam în palme doar mândri stimuli,
Ai unei vieți haotice și goale.
Gata cu truda drumurilor tale!
Dispar din starea de sărac supus,
Și reapare acolo, sus în Apus,
Pe tronul aurit de mândre dale!
O, orchestră, mărește-ți ritmul acum!
Simt saltul cum mă rupe din atomi,
Nu mai văd oameni, ziduri sau bătrâni pomi,
Ci rezonez cu aurul din drum.
Sunt energie pură-n manifestare,
O forță cosmică fără de asemănare!

Aria Salomeei
Ochii mei îmi spun că sunt tot aici,
Că stau pe-un scaun vechi și prăfuit,
Dar mintea mea pe toate le-a mințit,
Ignorând dovezile din lumi de frici!
Sunt o rebelă! Lumea o s-o strici,
Dacă te lași condus de ce atingi,
Trebuie ecuația sorții să o schimbi,
Și peste simțuri steagul să-l ridici!
Eu văd cu ochii minții măreția,
Abundența e un fapt real și dens,
Ce dă vieții mele cel mai mândru sens,
Și-mi împlinește toată fantezia.
Materia e obligată să se alinieze,
Când spiritul începe să dicteze!

SCENA X: Conflictul Matricei
Aria lui Isis
O, nu te lăsa bătut dacă pământul
Se mișcă mult mai greu decât un gând!
Densitatea lumii fizice, rând pe rând,
Cere timp să-și schimbe tot veșmântul.
Menține stabil ochiul și cuvântul,
Nu te clătina la prima vijelie,
Căci îndoiala aduce agonie,
Și anulează comanda și avântul!
E un război de linii energetice,
Între trecutul care vrea să stea,
Și noua frecvență ce o poți emite, ea,
Prin stări profunde și deloc sceptice.
Fii un observator nemilos de disciplinat,
Până ce vechiul zid e complet dărâmat!

Aria lui Osiris
Monstru al îndoielii, pleacă de la mine!
Îmi arăți facturi și golul din buzunare,
Dar eu știu că asta-i doar o refulare,
A observațiilor trecute și puține!
Nu mă mai uit la hăul care vine,
Ci mă ancorez în marea certitudine,
O, Isis, ține-mă în atitudine,
Să nu-mi risipesc forța prin suspine!
Simt cum densul se opune la schimbare,
Materia opune o rezistență dură,
Dar semnătura mea e dincolo de zgură,
Și o mențin cu forță și valoare.
Universul nu pedepsește pe pământ,
Ci doar oglindește fidel al meu cuvânt!

Aria lui Aton
Fiecare atom acum se reconfigurează,
Sincronicitățile încep să apară-n zori,
Mici miracole ce vin de mii de ori,
Să-ți dovedească faptul că mintea veghează.
Rămâi stabil pe stâncă! Lumina radiază,
O frecvență dominantă ai obținut,
Iar câmpul cuantic, mut și abătut,
Se pleacă-n fața celui ce creează.
Nu mai cerși favoruri de la soartă,
Ci dă comenzi realității tale,
Deschide porțile pe mândra cale,
Și lasă viața veche să fie moartă.
Stabilitatea observației e cheia sfântă,
În fața ei și universul cântă!

SCENA XI: Dialogul Sincronicităților
Aria Salomeei
Un apel neașteptat! O coincidență bizară!
Oamenii potriviți îmi ies în cale acum,
Bani găsiți uitat pe un vechi drum,
Și o bucurie ce nu vrea să mai moară!
Sunt semnele că unda a început să coboare,
Din spațiul posibilităților infinite în zori,
Simt fiorul muzicii de mii de ori,
O, Osiris, vezi această splendoare?
Nu mai e o simplă teorie abstractă,
Ci fizica aplicată își arată fața,
Ne luminează inima și viața,
Într-o aliniere pură și exactă.
Matricea se deschide ca o floare,
Sub ochiul nostru plin de mândră vigoare!

Aria lui Osiris
O văd, o simt! Separarea a pierit!
Ușile se deschid fără de efort,
Resursele ce le credeam în port,
Au apărut în fața mea din nesfârșit.
Ce prost am fost când m-am chinuit,
Să muncesc până la epuizare fizică brută,
Când legătura sacră și tăcută,
Era în mine și m-a mântuit!
Abundența nu se caută în afară,
Ci se radiază din interior spre zări,
E un magnet ce trece peste mări,
Și aduce roadele în astă seară.
Suntem stăpânii rețelei vibrante,
Prin energii curate și galante.

Aria lui Aton
Universul colaborează cu voi în secunda
În care ați încetat să mai emiteți dubiu,
Când spiritul devine un mândru conubiu,
Și lasă recunoștința să umple unda.
Priviți cum se așază-acum și runda,
De evenimente ce par magice-n lume,
Dar au în spate legi cu un sfânt nume,
Ce guvernează cerul și cu afunda.
Sunteți arhitecți cu putere divină,
Nu vă mai simțiți singuri sau neputincioși,
Fiți înțelepți, mândri și curajoși,
Și inundați pământul de lumină.
Fiecare gând e o rugăciune asumată,
Spre sursa de abundență nimită tată.

SCENA XII: Banchetul Abundenței
Aria Salomeei
Revendic întregul banchet al lumii mari!
Nu mă mai mulțumesc cu firimituri de speranță,
Pășesc cu oarbă și mândră siguranță,
Printre regi, zeități și mari demnitari!
Să sune trâmbițe și mândri lăutari!
Ccaci abundența este starea mea de-a fi,
Nu mai aștept o zi de voi muri,
Ci o trăiesc în atomii cei clari!
Mă scald în valuri de aur și lumină,
Simt bogăția duhului în piept,
Este un drept pe care îl aștept,
Din natura existenței mea divină.
Gata cu scuzele, gata cu plânsul deșert,
În fața universului sunt un manifest expert!

Aria lui Osiris
Iar eu îți stau alături, regină a minunii,
Am ocupat spațiul energetic de succes,
Departe de al lumii ochi ce e pervers,
Și am rupt lanțul greu al minciunii.
Nu mai cerem timpului permisiune, uniunii,
Ci dictăm materiei forma ei de-acum,
Aurul curge liber pe al nostru drum,
Spre slava și mândria întregii națiunii.
Coerența sacră ne este coroana,
Inima ne e cel mai puternic magnet,
Iar creierul trimite ordinul secret,
Ce vindecă în totalitate rana.
Suntem bogați fiindcă așa e scris,
În marea carte dincolo de vis!

Aria lui Isis
S-a împlinit alchimia sacră în noapte,
Materia s-a pliat pe tiparul divin,
Potirul este plin de cel mai mândru vin,
Și s-au stins vechile și dureroase șoapte.
Priviți cum roadele sunt toate coapte,
În acest etern și minunat acum,
Nu mai există rătăcire sau vreun fum,
Ci doar lumini curate și destoinice fapte.
Voi ați înțeles mecanica cuantică din cer,
Ați colapsat măreția voastră latentă,
O forță uriașă, stabilă și potentă,
Ce a transformat pământul într-un giuvaier.
Rămâneți conectați la sursa de energie,
Și revărsați în jur doar mândră bucurie!

SCENA XIII: Confruntarea cu Ceasul
Aria lui Aton
Ceasornic vechi, tu nu mai ai putere!
Ești doar o convenție socială și deșartă,
O iluzie ce ține mintea oarbă-n poartă,
Și îi mănâncă întreaga ei vrere.
În fața mea ești doar o palidă părere,
Căci eu trăiesc în marele acum,
Unde nu-i mâine, ieri sau vechiul scrum,
Ci totul este-o veșnică încheiere.
Să tacă limbile de fier din turn!
Să se oprească pendulul cel nebun,
Căci regii conștiinței astăzi pun,
Pe axa lumii sigiliul nocturn.
Timpul e mort! Rămâne doar prezența,
În care spiritul își manifestă excelența!

Aria Salomeei
Am șters trecutul cu o singură privire,
Nu mai sunt prizoniera orelor ce trec,
Într-un destin bizar din care mă petrec,
Fără să las o dâră de mândră iubire.
Sunt liberă! E o totală izbăvire!
Trăiesc secunda ca pe un infinit,
În care tot ce-am vrut și am gândit,
Se află deja în starea de primire.
O, timp liniar, te-am învins prin vibrație!
M-am acordat la frecvența de succes,
Și am ieșit din jocul tău pervers,
Pășind direct în marea de creație.
Nu mai aștept nimic dintr-un viitor incert,
Căci paradisul meu e-aici, descoperit și expert!

Aria lui Osiris
Pășesc pe timp ca pe o frunză uscată,
Sunt stăpânul propriei mele durate,
Căci am colapsat lumile toate,
Într-o structură ce-i unificată.
Isis îmi stă alături, mândră și curată,
Suntem arhitecții propriei realități,
Nu ne mai temem de legi sau de cetăți,
Căci semnătura noastră e salvată.
Să cânte corul o uriașă odă,
Să se cutremure pământul de sub noi,
Căci am ieșit din timpurile noi,
Și am adus cuanticul la modă.
Suntem divini prin simplul fapt de-a fi,
Și vom domni peste secunde și peste zi!

SCENA XIV: Apoteoza Creatorilor
Aria lui Aton
Călătoria voastră prin tainele realității
S-a încheiat în glorie și în lumină,
Nu mai sunteți o simplă formă mutantă și străină,
Ci sunteți chiar izvoarele eternității!
Ați înțeles limbajul sfânt al divinității,
Fizica cuantică v-a fost o mândră busolă,
Ce v-a scos din a lumii veche școală,
Și v-a redat coroana suveranității.
Sunteți creatori de lumi în astă seară,
Frecvența voastră e stabilă și înaltă,
Iar viața ideală, cealaltă,
A devenit o experiență clară.
Prăbușirea funcției de undă e deplină,
Pământul este plin de a voastră lumină!

Aria Salomeei
Priviți-mă! Visul a devenit carne!
Abundența e palpabilă și reală sub mâna mea,
Nu mai e o fantezie sau o stea,
Ce în noapte încerca să mă răstoarne!
S-au frânt a lipsurilor vechi mândre coarne!
Trăiesc succesul în totală splendoare,
Sunt o capodoperă de lumină și vigoare,
Pe care timpul nu o mai poate deșarte!
O, orchestră, revarsă-ți toate sunetele acum!
Să explodeze scena în mândră bucurie,
Căci am transformat potențialul în veșnicie,
Și am adus raiul direct pe al nostru drum.
Sunt observatorul suprem ce am învins,
Și am aprins în jur un foc ce nu mai poate fi stins!

Cvartetul Final: Osiris, Isis, Salomeea și Aton
Suntem uniți în marea și sfânta coerență,
Inimă, creier, conștiință și energie,
Cântăm un imn dedicat la veșnicie,
Și celebrăm a noastră divină excelență!
Nu mai există barieră sau vreo diferență,
Între nevăzut și lumea fizică de jos,
Căci am adus tot ce e mai frumos,
Prin puterea unei neclintite prezențe.
Universul ne oglindește gloria în zare,
Sincronicitățile s-au fixat permanent,
Suntem stăpânii pe acest măreț prezent,
Și binecuvântăm întreaga creație mare.
Din spațiul infinit al posibilităților pure,
Am ancorat definitiv o viață fără de măsuri!