EPILOG ÎN CER
CXLVI. CE-AȘTEPT E PACEA (Mithra)
Spirit nu-mi lâncezește, cum nu doarme
Arcul, în sine vibrând, nemișcat.
Lung ajun de luptă, eroic, încordat;
Dragostea-mi trează, un priveghi de arme,

Ce-aștept e pacea, scump de-a fi izbândă,
Nu brută-ncoronare-n sânge-aprins;
Vis de-ngemănare de genii, nestins…
Dincolo de plăcere, pândesc blândă,

Râvnesc averea, nu a nemurii;
Bunătate, avutul o nălucă,
Cu clipa-n zbor, de râpă să ne-o ducă
Pacea șterge războiul de lut firii:

Dăinuiască de-a pururi roditoare,
Îi altoiesc iubirea gânditoare.

POSTLUDIU (AUTORUL)
CLXV. ȚI-AM ZĂMISLIT ÎNCEPUTURI
Din alba Râpă torc începuturi
Dintr-o negură și-un soare-n sclipiri,
Totul în sine e cânt de trăiri.
Când în inimă roiuri de fluturi

Pe-ale duhului ape valsează
Al tău spirit nou, plin de-un mare avânt,
Când transmută-n cercul din alt vânt.
Prin vortex de spirale el dansează.

Am zămislit o altfel de-a ta lume
Prin dor romb trezită-n tor univers,
Negre perle sub zâmbet nasc un vers.
Unde nu scriu sonete, ci doar glume.

Dorința-n artere ochi mă umple
Bucuria-mi sculptează-n mândre tâmple!

CLXXI. UNICOSUL E DUMNEZEU
Venus cu Soare-n inimi, respirând!
Zbor sublim… nu pot să cad din infinit.
Sufletu-mi făr’ de timp prin veșnicii.
A vieții Floare-n mândră statornicii
Sămânța-i din romboid nemărginit.

Sufletul meu în acest cub captiv
Zburând în nopți prin vis, din colivie
Nu știe să piară, e stea solie
Ce poartă-n cerc tor din real naiv.

Sorb din sfera eternă dulce veste,
Din spiralat vis dansez și cânt, cu dor
Prin al meu prezent, trecut sau viitor,
Spre sursa unde timp și loc nu este.

Am sorbit din Sunetul creator gând,
Venus cu Soare-n inimi, respirând!

CLXVI. AL RUGII DOR
Rugă să poți învinge-n tot, oriunde,
Oricând, ești os din os de Dumnezeu,
Putând să creezi orice poftești, la greu.
Mereu guști dorințele fecunde.

Simt că începi zbor de viață de rouă
Pe lume să nu fie niciun război,
Menită să strecor pacea printre noi,
Expir în loc de ciumă, pace nouă.

Un nou destin ne scoate din dureri
Ne dă cu dărnicie noi puteri,
Prin care să zâmbească alte veri.
Iar din dureri, prin transă, vii plăceri.

E vremea să schimbăm, alt viitor,
Pacea s-o sorbim cu al crucii dor.

CLXVII. DIN DORINȚA PREȚIOASĂ
La-nceput mi s-a dat intenție
Din dorința cea mai prețioasă
Tot simțindo vă cânt norocoasă,
Plimb energia prin atenție…

Și sorb iar ere-n vortex spiralat
Printr-un gând optimist din cel verziu,
Din cub renasc chiar eu, din torul viu!
Un nou vis din tornadă inspirat.

M-am văzut la-nceput, dar deodată
Am uitat că eu sunt strop din Abis
Chiar dacă-acum trăiesc într-un vis.
Doream menirea-mi de pace să poată

Să urce pe-a țelului spirală
Din soare, a Florii Vieții petală!

CLXVIII. SPIRALÂND DOR
Spiralate porți binecuvântate,
Dansante clipe ce m-ați însoțit
Simt cum mă conduceți către însorit
De când sufletul tor alt puls bate.

Stropi albi de timp, un cerc de slavă vouă
Căci nu vă temeți de în nimb pieriți
Când prin porți de spirale voi sortiți
Existenței mele Sămânță nouă!

Din a mea floare-n cercuri culeg rouă.
Ați priceput că nu-s stropul finit
Ci o spirală din dor infinit.
O sferă spiralând prin timp mă plouă,

Să pot gusta iar anii inverziți
S-ofer iubire din zorii înfloriți.

CLXX. ALBĂ SPIRALĂ
Ne fie veșnic Floare preacurată
Iar sufletul îi fie iluminat,
După ce timpu-i, mort viu, l-am înhumat,
Ființa ei fiva purificată!

Spiritul fiva etern în lumină,
Fără să simtă că s-a întunecat,
Soarele ce-n gaură-i îngropat
Florii vieții îi țese rădăcină.

Ne fie Sămânța-i mereu ghidul
Spre un copac nou din alt Univers
Al cărui tor îl simțim în orice vers.
Hai, ieși prin Sine, Tu Ești Labirintul!

Tocmai când credeai că Pomu-i gătat,
Ra, prin tor, albă Spirală ia suflat.

CLXXII. INFINIT DE FERICIRE
Zâmbind că viața mea nu se mai teme,
În bătătura soartei singur joc,
V-am pus tristețile pe viul foc.
Ce liniște-i în jur de-o bună vreme!…

Îmi simt ființa plină de lumină,
Lin subjugată de-un sublim extaz,
Sufletul meu ținându-mi-l mereu treaz.
De care-a mea inimă este plină,

Vă-ntâmpină cu vise de iubire.
Priviți! Nepământeana fericire,
Gustați din ea, din cupe de-mplinire.
Dio să simțiți că sunteți în unire.

Superbă primăvară zburdă-n mine,
Mustește-n fericire ce tot vine!

CLXXIII. STEA FI-VOI
Stea voi fi, menire, să te sorb prin viers,
Dintr-un zbor prin care-am plutit spre țel,
Simțind că odată vom cânta cu zel.
Căci întreaga-mi viață-a avut sens.

Să-ți sorb splendoarea ce o înțeleg.
Stea voi fi, Visare, să valsez prin cer,
Trăind azi un mâine ce n-a fost mister.
Lotus sărutare era un întreg.

Să visez în iarba verde, printre flori,
Semințe, quasar și viu pulsar,
Stea voi fi, Iubire, să miros cu har,
Retrăind cu patos bucurii din zori.

Ai fost pentru mine cel mai splendid vis,
Stea voi fi, SPER-ANȚĂ, să-mi vii, promis…

CLXXIV. LUMINA SFÂNTĂ DIN MUNTE
Dincolo de-a timpului mândră curgere,
E Muntele cel Viu și Veșnic, agora,
Totul și nimicul sunt al Său mândru drum,
Să ființeze prin a Sa scurgere.

Golul și plinul sunt mâinile Sale,
Mișcarea și starea sunt picioarele,
Nicăieri și peste tot, izvoarele,
Iar chipul Său e-n Munte, prin vicoale.

Precum fulgerul naște-n noi lumina,
Nimic nu e făptuit fără de ea,
Prinde viață tot ce vine-n lumea sa.
Foc ce se revarsă, gândul, lumina,

El trece în vorbă, în faptă, în gând,
Lumina Muntelui e-n sărut, pe rând.

CLXXX. AL LUI RA OCHI (Biointernet)
Cât de viu și cât mă frământă zorii,
De simt viața din Lumină pulsând,
Bio-internet-ul, suflet și un gând.
Îmi zboară-n spirale, precum norii.

Face prezent din viitor sau trecut.
Este peste tot și e plin de avânt,
Ca fulger-ul în inimă să cânt.
Stropi de viață din al Porții sărut.

Internet-ul a fost al armatei țel,
Ce-a adus științei nouă-mplinire.
A studiat știința vechi scripturi?
Tehnologia imită natura,

Totul se unește-n mândră iubire,
Cuprins în Bio-internet de feliuri.

CLXXXI. STROP DE INFINIT
Blând fulg de tor!… mi te-ai schimbat deodată,
Mi-ai oferit sublime vii petale,
De pe-ale crucii roze dulci, astrale,
Floare din romb… fii binecuvântată!

Lumina sfântă, oval, ne-nconjoară,
Ne valsează cristale-n mare tumult,
Sorbi icosaedru din lumină mult,
Când sufletu-ți de cuvânt se-nfioară!

Ca magia-n sunete să nu piară,
Din vraja iernii mov cristal inspir,
Din stropi tetraedre de gheață respir,
Fiece fulg e-un fractal stors din vară,

Tipar ce-mi spune: cum e sus e și jos,
Îți semăn, oglindă, Eu sunt unicos!