Actul II – De Lotus Demiurgie
Scena 1 – Pacea Şarpelui
XCV. Nu mă zvârli în război! (Poetesa)
Te-ncoronam cu tori de slavă-n taină,
Ca o liturghie-a sfintei pătimiri,
S-atingem sori prin furci de noi iubiri,
Cerșeam extaz în eterica haină.

Dar mi-ai părut rotind de la-nceput,
Semețu-mi geniu să ți se închine,
Tot ce fu greu am aruncat din mine,
Să pot în marea-ți dragoste-a fi mut.

Am înghețat de spaima ce mă latră,
Când pacea înflorește-n tor de piatră.

XCVI. Nou Ra-n spirala nemuririi! (Ra)
Văd meditând că nu-i ultima viață,
O să renasc prin torul ce-am rodit,
Nu se încheie-n misticul sfârșit,
Deschizi eternitatea-n pace-n ceață.

Sunt mai bătrân ca moartea, înainte
Ca umbra ei să intre-n astă lume,
Ca sfera-n tor fără de timp și nume,
Am supt nepieritorul sân de sfinte.

Doi sori în zbor cad jertfă împlinirii,
Nou Ra în zbor prin cerul nemuririi.

XCVII. Mi-e paradis… pieirea (Poetesa)
Războiul e pe moarte, a-mbătrânit,
Doar plâns e în spirala ochilor mei?
Răspunsul e-n dorința de femei,
Ce soarta-n spiruș mistic au rodit.

Te războiești cu boli chinuitoare,
De nu ți-aș fi ghicit vicleșugul tot,
Din cruzimi, suavi bobocii iarăși scot,
Porți crima ca o roză-n chiotoare.

Iad vom preface-n rai de ne iubim,
La piept cu tine-i raiul ce-l dorim.

XCVIII. Veșnic să te cânt… (Artistul)
Aruncat-am ale Ursitei zaruri,
Iar mi-ai căzut un mântuitor din rău,
Privesc iar răsăritul, darul tău,
Azi toate-mi vin prin tine în mii haruri.

Geamănă cu lumina-n Empireu,
Iubirea-i mama Mithra pentru lume,
Cel promis e-n opaițul de hume,
Și-l poate-aprinde singur, el fiind zeu.

În orbita ta m-ai prins, satelit,
Sorbindu-ți tot lucirea de zenit.

XCIX. Floare de Lotus blând… (Actorul)
Nu-mi văd în tine dragostea răsfrântă,
Cum, oglindit, se contemplă Narcis,
Unde sunt nori nu-i pacea de promis,
În volbura de valuri ce-n duh cântă.

Când tu, cel promis, cu dor de sirene,
Din spumele-ți plămădești mistic Zei,
În dragostea de Lotus te rogi la ei,
Transformi soldații lui Ra în Elene.

În sufletu-ți ocean acum m-avânt,
Ți-aduc inel, iubirea-mi, sonet sfânt.

C. Războiul crâncen (Poetesa)
Războiul crâncen fi-va fără capăt?
Tu vezi, aprig luptai ca să te capăt,
Cu mine, tine, pizma tuturor,
Roabă te țin, sclav tu, un învingător.

Nu cruț viori ce-ți cântă osanale,
Lănci de gând, sonete bombe te pândesc,
Zi-lumină unelte iscodesc,
Pun inima și mintea-n arsenale.

Pacea e sațiu, surâsul ce minte,
Dar rana-i jar ca un sărut fierbinte.

Scena a 2-a – Pacea Jaguarului
CI. Prefă-te-n ochiul lui Ra (Ra)
Copacul ce-nflorea în val de timp,
Într-un copac al Păcii se transformă,
Întinde-va spirale din neformă,
De Zeița măr aruncat-a-n Olimp.

Cu funii de curcubeu l-am cusut,
De portalul cu pace din curcubeu,
Prin al lui Eris ochi, inspir la greu,
De-a prins mărul din Cer care-a căzut.

E rândul tău să fii a Vieții Floare,
Prefă-te-n ochiul lui Horus, în Soare.

CII. A vieţii Floare, să fie Soare! (Poetesa)
Din Lotus albastru, tu, Soare Zeu,
Aș vrea-n torul căuș să te cuprind,
Alor Păcii petale, le duc jind,
Din Lotus s-a schimbat chiar Dumnezeu.

Nu stă eternitatea în petale,
Ci-n energia cu un dublu sens,
Un Lotus albastru de contrasens,
De-a vieții Floare, cerc de vestale.

Terra ni-i ochi de arme nucleare,
Nu spaime-n duh, dorim să fie Soare.

CIII. Marte-și dăltuie mormântul (Actorul)
Cu perle din stele prinse-n cosițe,
Omenia-mbrăcată-n pacea lunii,
În lumea tristă zâmbesc iar nebunii,
Ochii lăcrimați invocă zeițe.

Pe scena din Ajna sclipesc soliste,
Mitra, Shakti, Shanti, pe Marte-l topesc,
Dansurile din coșmar ne răpesc,
Pe Marte vrăjesc cu viers de altiste.

Marte e pe moarte-n dans de Saturn,
Spirala vieții se-aprinde nocturn.

CIV. Simt pacea cum plutește (Poetesa)
Albastru Lotus s-a cuibărit în noi,
Miros de Dragoste plutește-n aer,
Petale torcând din mistic caier,
Floarea de Lotus, cerc pentru noi doi.

Pătrat în Cerc din florile albastre,
Picături de soare noi am tot sorbit,
Fie-ne leacuri și mir prin asfințit,
Viu balsam să fie iubirii noastre.

Simt pacea cum plutește-n univers,
Sonetul e întreg, nu doar un vers.

CV. Epopeea din vene (Artistul)
De al tăcerii vers în dor se zbate,
Și zboară ca gândul prin nimb de pulsar,
Lin sorb răsărituri din muze quasar,
Când tu ești încarnarea-n raritate.

Cântarea de Pace gustă cuvinte,
A vieții floare ne-nghite-n lumină,
Steaua în număr sonete îmbină,
Fug tori de vise-n aduceri aminte.

Omenia-mbrăcată-n pacea lunii,
Doar poarta tristă-i loc rugăciunii.

Scena a 3-a – Pacea Condorului
CVI. Iar Cristos și despic oceanul (Aton)
Zeița păcii cu mere de aur,
Cu nurii tăi de dulce Afrodită,
Din părul de noapte-mi fac o hlamidă,
Violeți ochi atlantici, un tezaur.

Singur îți știu taina, mistic aleanul,
De-n sărutări te prind ca-ntr-un năvod,
Ostrovului virgin să-i prind un rod,
Visez că-s Cristos și despic oceanul.

Să-ți cânt frumusețea mi-e o ispravă,
Spirală înalță-te mistic în slavă.

CVII. Revarsă-ți pacea (Ra)
Dintru-nceput sunt maestrul perfect,
Revarsă-ți pacea peste mine-acuma,
În fața mea te închini, stăpân unic,
Nu-mi măsura iubirea prin defect.

Eterna, Pacea, marea Doamnă Moarte,
Azi fericite ele nu mai sunt,
Fărâmițate-n cercuri pe pământ,
S-au prins în frumusețea ta din carte.

Când strâng la piept inima-ți luminată,
Le-mbrățișez pe toate trei deodată.

CVIII. Al lui Mut tânăr soare, Aton (Mut)
Iubirea mea sosi lent, nu ca un hoț,
Ci ca un rege-n porți ce s-au deschis,
Nu strecurată-n noapte, tor de vis,
Ci în lumina sacră, promis soț.

Spirale, descopăr umbrite-ncăperi,
Ce zac deșarte-n mine cu obloane,
Te așteptau să-mi umpli tu șaboane,
Dinlăuntru vast, marea de plăceri.

Iar inima-mi bate-n tor, cu impuls,
Trudind să-nfloresc vrăji mistic din puls.

CIX. Lin să respiri (Aton)
Înțelepciunea e lin să respiri,
A vieții floare, prin lacrimi zâmbești,
Și lumina i-o sorbi când o iubești,
Mister din crucea roz de trandafiri.

Miroase-al vieții pom ce dă știință,
Aruncă-ți privirea doar către acum,
Că-n ruga de pace își face un drum,
Unde e loc, dar unde-i și voință.

Puteți din viitor a croi alt drum,
Stăpâni când voi nu sunteți decât acum.

CX. Visul de pace (Mithra)
Curcubeu e vis când din suflet iubești,
Nu îți trebuie-n soare mistic cuvinte,
Ochii viu ne vorbesc prin necuvinte,
Când pacea cu ochi în ochi plămădești.

Tu Suflet din Om, să zbori când dorm frumos,
De-o fi vreodată marea strop de șoapte,
Să mă lași singur în miez de noapte,
Visând, iubite Ra, că m-alinți duios.

Pacea dintr-o stea să sorbim discret,
Ferecă-le pe toate-ntr-un sipet.

CXI. Tu ești dorința lumii! (Shakti)
Tu ești dorința lumii de-nviere,
Din triste spirale storc tori pe obraz,
Timpul înverzit prin bocet de talaz,
Ros de Albastru Lotus în tăcere.

Ca pacea dusă-n paradis pierdut,
Din orbita lui Venus scurgând timp,
Topit în gaură de vierme-n Olimp,
Dansa la căpătâiul celui vândut.

Tăcerea ne sugrumă ca pe o Floare,
Cu gol de viers de privighetoare.

CXII. A înflorit măslinul (Shanti)
La al spiralei geam a-nflorit tor,
Când Mithra ne-a spart al păcii lăcăte,
Dă-ne pacea furată-n mii de rate,
Ia-ne războiul înverzit de dor.

Dă-ne al cunoașterii pom dintr-o vară,
Du-ne visul sub bobul de lumină,
Să fie viața de pace-n duh plină,
Revarsă spirite bune în seară.

Izvor de apă vie și ne-ncepută,
Dă-ne roza-n cruce, de tine cusută.

Scena a 4-a – Pacea Vulturului
CXIII. Şi-mi desfaci aripile (Mithra)
Atunci când geana vieții obosește,
Atunci prin pleoapa nopții zboară-n zare,
Mă las furată de-a păcii licoare,
Și-n ochi de vis savoarea poposește.

Și-mi desfaci aripile cum ursise,
Duhul în zbor mă înalță lin pe luni,
Mă fac poarta la hotar dintre lumi,
Și gust sărutul de dor, mistic vise.

Floarea vieții valsează-n pacea Scut,
Pacea-n prezent, viitor și trecut.

CXIV. Albastru Lotus, Floare de-nviere (Eva)
Îngerul luminii, din mângâiere,
Apare și mă poartă iar prin vise,
Stropind cu pace aripi deschise,
A fost real sau numai o părere?

Trecutul și prezentul își dau mâna,
Cu viitoru-n val curge pe frunte,
Lotus zburând din visele-i crunte,
Din sluga ta mă transformi în stăpână.

Albastru Lotus, Floare de-nviere,
Ce-a început să plouă cu tăcere.

CXV. Lotusul Pax al vieții (Mut)
Mi-e dor să-mbobocesc „Flutur albastru”,
Să-mi sculptez zbor pe-a lunii sfântă harfă,
Pe cer, din Lotus Pax stelei eșarfă,
Din tor de pace-n Lotus mov măiestru.

Mi-e dor să fur Pacea din stea de zgură,
Mi-e dor să miros razele de soare,
Să le sărut de Pacea viu ne doare,
Pax, să ne pui un sărut pe-a noastră gură.

Mi-e dor să-ți fiu mireasă, ție, Soare,
Să mă închin la razele în floare.

CXVI. Lotusul iubirii (Isis)
Din ochii tăi de duh zboară fluturele,
Plutesc corzile repezi de lumină,
Aprinde curcubeie-n stea divină,
Din larvă să-ți sporești misterele.

Pe-aripă azi îți cântă lin surd stele,
Și dăltuiești cu aripa fiori,
Când îți vezi nesfârșitul printre nori,
Înșiri din plasma viselor modele.

Săgeată spiralată-n ochi aprins,
Simt în duh Soarele tău cel nestins.

CXVII. Aton, cu ale științei flori (Shanti)
Să cern petale-n mistic amintiri,
În inimi și în suflet, împliniri,
Să le cioplesc din vise alt destin,
Dascăle, cu recunoștință vin.

Omul prin carte din vis taine-mparte,
Învățătorule, sunt tor din parte,
Ce în viață m-ai ajutat să devin,
Dascăle, mi-ai suflat un vis senin.

M-ai inspirat să fiu Sufletul Lumii,
Al Gaiei și nu doar al națiunii.

CXVIII. A coconului transmutare (Shakti)
Ne sărutam în cer pe eterna scară,
În luntrea vieții un cocon zburător,
Floarea Vieții cânta Pace, ne-a fost dor,
Ca zborul nostru-n soartă să apară.

Ne dansau sărutările prin poartă,
Zburau spre răsărit sau spre apus,
A vieții floare-n zori de zi s-a dus,
Când Armonia se ivea în soartă.

Viu am dansat într-un apus de vară,
Cu un zeu Pax, prieten bun prin seară.

CXIX. Cu toții-n luntrea noastră (Poetesa)
De vii în visul meu seară de seară,
Eu sunt Tu-n lumea ce Întreg reface,
Picură-mi din lună visuri de pace,
Dansează-n vis pe-acorduri de chitară.

În visul meu, de-ți faci culcuș de noapte,
Visul în doi uni-va-ntreaga lume,
Din ocean, a talazurilor spume,
Din unicos pulsari de mistic șoapte.

La revărsat de sfere-mbrățișați,
În luntrea noastră, cu toții salvați.

Scena a 5-a – Pacea Zeițelor
CXX. Totalitate fi-vom (Corul)
Plutesc pe marea de tori ai cerului,
Desfrunzite stele-n lunci siderale,
Pe țărmul gol de lumi primordiale,
Ancorez corabia sufletului.

Visul cu realitatea împletesc,
Fractal de lumină, imensitate,
Realitatea-i vis, realitate?
Portal spre fericire-n gând pășesc.

Sori ruginii în stinsul zbor din ram,
Totalitate sunt, fi-voi și eram.

CXXI. Dansuri de pace (Corul)
La răsărit de noapte cântă pacea,
Dansuri de pace se scriu sus pe cer,
Învelit în taine, în mistic mister,
Se-nalță un suflet luminând Pacea.

Tăcerea respiră Soare, Liniștea,
Noaptea sorții din povestea preasfântă,
Pulsari ce inspiră basme de nuntă,
Pe Lotus albastru străluce o stea.

La răsăritul nopții curg aurii,
Gânduri ce trezesc prin pace idei vii.

CXXII. De ai fi lumina (Aton)
Fiindcă TE IUBESC, EU aș face orice,
Îți voi dărui inima, viața mea,
De ai fi lumina ori călăuza mea,
Fiindcă TE IUBESC, EU aș fi chiar orice.

Iubito, te rog, intră-n esența mea,
De ai fi lumina sau călăuza mea,
Fiindcă TE IUBESC, Eu fi-voi viu fractal,
Fiindcă TE IUBESC, fii inima portal.

Fiindcă TE IUBESC, fii Cercul fractal,
Fiindcă TE IUBESC, fii torul portal.

CXXIII. Ca o gură de rai (Corul Zeițelor)
Urzim porțile raiului zăvorâte,
Spărtura Pax din groapa infernală,
Ce aspiră adevăr prin spirală,
Într-un vârtej inspir spirale rupte.

C-un țipăt disperat de unde rupte,
Simțiri sufocante să-mi țeasă-abisal,
În trup și spirit pe ochiul portal,
Plasa iubirii-n rugul care arde.

Te-aștept de-o veșnicie tor din fior,
Zbori din război în plasa Pax cu dor.

CXXIV. De ai fi lumina (Isis)
Fiindcă TE IUBESC, EU aș face orice,
Îți voi dărui inima, viața mea,
De-aș fi inima-n tor, călăuza ta,
Fiindcă TE IUBESC, EU aș fi chiar orice.

Iubite, te rog, intră-n esența mea,
Ca să-ți fiu lumina prin spirala ta,
Fiindcă TE IUBESC, Eu fi-voi tor fractal,
Fiindcă TE IUBESC, Fii Spiritul portal.

Fiindcă TE IUBESC, fii inima portal,
Fiindcă TE IUBESC, fii sfera fractal.

CXXV. De ai fi lumina (Mut)
Fiindcă TE IUBESC, EU aș face orice,
Îți voi dărui inima, viața mea,
De ai fi lumina-n tor, călăuza mea,
Fiindcă TE IUBESC, EU aș fi chiar orice.

Iubite, te rog, intră-n esența mea,
De-ai fi lumina ori merkaba ta,
Fiindcă TE IUBESC, Eu fi-voi cerc fractal,
Fiindcă TE IUBESC, Spiritul meu portal.

Fiindcă TE IUBESC, fii Cardioid portal,
Fiindcă TE IUBESC, fii Cubul fractal.

CXXVI. Prefă-te-n ochiul lui Horus (Eva)
De-a vieții luntre ce-nflorea în timp,
Într-o sămânță-a vieții ia formă,
Întinde-ți visele peste neformă,
De rădăcina Isis urcă-n Olimp.

Cu funii de curcubeu am cusut-o,
De portalul Albastru din curcubeu,
Prin al gândului ochi s-o inspir la greu,
Viu am prins-o și am renăscut-o.

E rândul tău să fii a Vieții Floare,
Prefă-te-n ochiul lui Horus, Zeu Soare.

CXXVII. Fă loc Rugăciunii! (Mithra)
De cheia păcii în mine se zbate,
Și zboară ca dorul ruga de pulsar,
Miros proporția tori de quasar,
Zburând cu sine în portaluri plate.

Cântarea mea de Pace zboară-n Apus,
A Vieții Floare mă-nghite-n lumină,
Steaua-mi oglindește pacea divină,
Curcubeu de vise curg din Repaus.

Omenire-mbrăcată-n ruga lunii,
Al lui Horus Ochi, fă loc Rugăciunii.

CXXVIII. Omenire-mbrăcată-n Athena (Shakti)
De cheia tăcerii în dor se zbate,
Și zboară-n sfere ruga-n nimb pulsar,
Miros răsărituri din muze quasar,
Zburând cu sine când pendula bate.

Cântarea mea de Pace-n Vis se vede,
Al vieții Soare ne scaldă-n lumină,
Steaua oglindește raza divină,
Curcubeu de vise curg din Arthemis.

Omenire-mbrăcată în Athena,
Prin al lui Horus Ochi, intră Hestia.

CXXIX. Al eternei păci vis (Shanti)
Pacea îl soarbe pe Marte și piere,
Mă uit, Ra, la ai tăi ochi vii care
Mă absorb spiralat cu încântare,
Simt în suflet unda mângâiere.

Zbor și pace expir al meu suspin,
Înlăuntrul meu cât munte îmi crește,
Bucuria marea ne-o tot sporește,
Când sânul spiralat mângâi lin, lin.

Dar respir prin vis de pace maternă,
Expir Albastra de Lotus paternă.

CXXX. Să bată al păcii vânt! (Toate Zeițele)
M-aș înălța precum mântuitorul,
Să pot etern sufletul să-l privesc,
Că am uitat cuvântul să-l cinstesc,
Să-i cer iertare, simt Creatorul.

Să unim cerul cu pământul prin dor,
Să-mi vizitez prin tor sfinții părinți,
Să-mi sărute fruntea, să simt sfinți,
Să vină-napoi, fir nemuritor.

Dați de veste-n lume, Hristos s-a-nălțat,
Moarte nu există, Hristos a-nviat.

Scena a 6-a – Pacea lui Shanti
CXXXI. Întoarcere-n dor (Shanti)
Eu, Universul mic, zbor ușor acum,
Sunt Universul Mare-al grației,
Legea e gând, lumina creației,
Misterul ce-l pătrund acum pe drum.

Neseparata lumină văzută,
Cu luciri de aur ca o scânteie,
Cu țâșniri de gând din violacee,
Alb-rozaliu, lumină nevăzută.

Vibrează valuri, supercorzi prin Olimp,
Întoarcere-n tor făr-de loc și timp.

CXXXII. Nou început de stea (Aton)
Bem apă din izvor făr-de moarte,
De duhul liniștit în nopți stelare,
Așternându-ne culcuș de nunți pale,
De oryx încălzite prin mii șoapte.

Pe coarnele lor, nou început de stea,
Nu ne arată zboruri ne-ncercate,
Pe coama lor fecioare ferecate,
Ca porumbei spre infinita stea.

Sursa făr-de formă, imensitate,
Raze de iubire din bunătate.

CXXXIII. Acelaşi zbor suntem (Shanti)
A fi una cu Sursa-n libertate,
A te topi într-însa-n realitate,
Pacea e tor de generozitate,
Fi-va etern stors din infinitate.

Val de frică un țunami ridică,
Val de lumina conștiinței pure,
Ambele pot fi trezite impure,
Cu iubire-n fericire ludică.

Suntem una cu Sursa-n libertate,
Topiți în eterna realitate.

CXXXIV. Misterul creației (Poetesa)
Ființele curcubeu în mișcare,
Alchimie, dorință, ipoteză,
Prin zborul cu a luminii viteză,
Sunt Armonia din a vieții floare.

Mister cheie-n spirala conștiinței,
Libertatea-i iluminare-n zare,
Conștientizare, iluminare,
Mister cheie-n Secretul Intenției.

A fi una cu Sursa-n libertate,
Plămădind etern vis, realitate.

CXXXV. Misterul păcii (Shanti)
Când un duh omenesc trage cortina,
Rămâne cu iubirea eterică,
Lumina într-o flacără veșnică,
Teafără din micul Eu, lumina.

O Shakti creând lume-n curcubeu,
Un salt mortal din abis în esență,
În conștiință ori în existență,
În suflet unitatea cu Dumnezeu.

Licorni îmblânziți de fecioare, lin-lin,
Misterul păcii din stele gustăm lin.

CXXXVI. Un fir de nemurire (Poetesa)
Să schimb stihuri pe-o pereche de aur?
Pe-ai iubirii arginți îți dau sonete?
Șireată-ți cer aleanuri amanete,
Cu camătă-nchise-n avar tezaur?

Fiece slovă scrisă e mai scumpă,
Ca briliante din frunți regești,
Cosmonaută prin mări cerești,
Zvârl duhului etern să le irumpă.

Nu mă plâng, ci storc verb de peste fire,
Și un stih în dar e nemurire.

Scena a 7-a – Pacea lui Aton
CXXXVII. Pe calea Soarelui (Shakti)
Acolo sus, în cer, naști floarea vieții,
Zeu Aton, generos suflete-ncălzești,
Boboci de pace-n portal reînflorești,
Cu raza-n viu ochi al frumuseții.

Săruți lumina veșnic roditoare,
Ce-n dar ne-a dat-o chiar Bunul Dumnezeu,
În duh pui dragoste, ne-ajuți la greu,
Săruți prin curcubeu a vieții floare.

Pe calea soarelui e fericirea,
Dai lumii timp, vieții rodești iubirea.

CXXXVIII. Dansul lui Shakti (Corul)
EU SUNT zeița, cu Shiva fac nuntă,
A Fericirii Alchimie vie,
A Sămânței vieții melancolie,
Prin floarea vieții și sămânța sfântă.

Biblioteca-n magnet de existență,
Cu Sirius sfântă aliniere,
Atlantida, Lemuria-s vechi ere,
Egiptul, rime-n sonet și esență.

Menirii duhului și inimi, portal,
De Adevăr, iertare, tipar, fractal.

CXXXIX. Atman (Shanti)
Pătrund mai adânc, în compasiune,
Lipsa de judecată, intuitiv,
În marea de conștient colectiv,
Apare Treimea luminii, minune.

Activez scutul lor în jurul Sferei,
Semne infinit, vârfuri de Stea,
Portal de lumină, pace-n rețea,
Trezește tot secretul atmosferei.

Al Soarelui Templu, oglinzi aurii,
Spre altare de Lotuși, idei vii.

CXL. Ochiul rădăcinii (Isis)
Azi stropii de pace din patru stele,
Sunt ochiul rădăcinii, dor de mamă,
Fractal din oceanul Karmei ne cheamă,
Din semințe de duh picuri din ele.

Se cască asfințitul pe sub flori,
Sărută umbra ta în oglinjoară,
Răscolește stropii de dor, prima oară,
Fereastra duhului roz spre fiori.

Azi tu rămâi miraj roz, ploaie sori,
Eu îți sorb picuri, pace varsă nori.

CXLI. Este Liber doar Aton Zeu? (Mithra)
Cerul sărută pământul, tor ploi,
Pământul sărută cerul, cerc flori,
Am închis duh să nu intre fiori,
Ne-a-ntrebat Adevărul iar pe noi.

Iubirea mea plenitudine este,
Ea dorește iar fior prin poveste,
Dacă mai există-n lume Liber Zeu,
Ia iubire-n dar, frica nu-i al meu.

Este Liber doar Aton Zeu, cel care,
Iubește libertatea prin duh, oare?

Epilog pe pământ
CXLII. Iubirea-i leac (Actorul)
Cu tine-n brațe strâng nemărginirea,
Ce-mi pasă de alții, pot s-o culeagă,
Ca sfântul duh, în fărâmă e-ntreagă,
Nu-ți cer credință, de-ajuns mi-e iubirea.

Urzind din haos lumea-n rătăcire,
Marte umplu-o de nebunia sa,
Iubirea, cheia cu harul de-a visa,
E unicul leac de tămăduire.

Te transmut în mine, pleoape s-aștern,
Alcătuit aievea din etern.

CXLIII. Tu, cel Promis (Artistul)
Tu, cel Promis, pictezi mistic calia,
Din parfumul Valorii, val de rău,
Pictezi, dansezi, cânți aria din zăvoi,
Sau Simfonia, câmpul, marea calia.

Pictez Pacea, adevăr matematic,
Al existenței, esență, Ocean,
Câmp viu sau mort, veșnic neseparat,
Oceanul cel dinamic și-atic.

Conștientizare, gust Pacea Samadi,
Sunt conștiință pură în Samadi.

CXLIV. Nu-mi ascut colții (Poetesa)
Nu-mi ascut colții să-mi sfâșii dușmanii,
Unde-ai văzut tu leul vânând poame?
S-aline cu seva sfintele foame,
Poetul nu-și caută faima ori banii.

Am alergat-o-n golul lumii voastre,
Viu m-am bătut cu șerpii pentru ea,
Dar s-o prind în cale-mi ieși muza mea,
Am fugărit-o prin mii de dezastre.

Stihurilor mele suflu destine,
Din nobila lor plasmă sorbi prin mine.

CXLV. Vortex Șalom (Corul Artiștilor)
Șapte șerpi a plasmei taină șoptesc,
Shakti plasmatice șoapte șablonează,
Shiva a plasmei știință schițează,
Șase șopârle prin plasmă șâsâiesc.

Șanti șahiști din plasmă șantajează,
Șireți, șalom plasmatic șablonează,
Șerpii plasmatici-n șezători șoptesc,
Plasmatic val al vieții-n duh găsesc.

Șacali șalom, din plasmă Șoimii șalom,
Șalom, plasmatic vis, Vortex șalom.

Epilog în cer
CXLVI. Ce-aștept e pacea (Mithra)
Spirit nu-mi lâncezește, cum nu doarme,
Arcul în sine vibrând, nemișcat,
Lung ajun de luptă, mistic încordat,
Dragostea mea e un priveghi de arme.

Ce-aștept e pacea, mai mult ca izbândă,
Nu brută-ncoronare-n sânge-aprins,
Vis de-ngemănare de genii, ne-nvins,
Dincolo de plăcere, pândesc dobândă.

Pacea șterge războiul de lut al firii,
Dăinuiască de-a pururi rod iubirii.

CXLVII. Pe aripi de iubire (Isis)
Pe ritm de Salomee dansează Epopeea,
Cu zâmbet de Irod, tenul măsliniu,
Pomului vieții, Soare auriu,
Din ochi de Penelopă-n cerc Odiseea.

Ea ne va rămâne-n suflet tot frumoasă,
Cântându-i romanțe cu dorul și lira,
Privindu-și iubitul Aton, mistic mira,
Tot cântându-i cu vocea ei spumoasă.

Cu unduiri de șarpe o-ncolăcește,
Pacea, nu aripi de scrum, prorocește.

CXLVIII. Pe Aripă de Iubire (Shakti)
Oceanul dorului pasional ne cuprinde,
Prin valuri de gând, răsucite de vânt,
Privirile se-ntrepătrund, mistic sfânt,
În jăratic dorința se aprinde.

Cu atingeri de sărutări briliante,
O floare a vieții mi-ai pus în dor,
Senzații de aripi se deschid din tor,
Spiralele iubirii-n diamante.

Mi-ai hărăzit iubire, aripi de unicos,
Copacul vieții să-nfloare duios.

CXLIX. Iubire, desfă-ți aripile! (Shanti)
De aripa iubirii obosește,
Atunci din pleoapa nopții zboară-n zare,
Pacea furată de-a somnului licoare,
Și-n ochi de vis savoarea poposește.

Și-mi desfac aripile cum ursise,
Pace în zbor ne schimbă-n pline luni,
Ne zbatem viu la hotarul dintre lumi,
Visul de pace mistic se-mplinise.

Inima Lotus tremură-n iubire,
Pacea aduce sfintei regăsire.

Actul II – De Lotus Demiurgie
Scena 1 – Pacea Şarpelui

Poetesa – Din război stoarse sonete
XCV. Nu mă zvârli în război!
Te-ncoronam cu tori de slavă-n mister,
Ca o liturghie a-mpătimirii,
S-atingem sori prin furcile iubirii…
Cerșeam extaz de spirale în eter.

Dar mi-ai părut spiralând de la-nceput,
Semețu-mi geniu ca să ți se-nchine:
Tot ce fu greu am aruncat din mine.
Ca-n dragostea-ți firavă să-ncap, transmut,

Am înghețat de spaima ce mă latră,
Genunchi, coate prin tranșee mi-am tocit..
Ne zvârli în război când frații ne-au pierit?
Când pacea a-nflorit în tor de piatră,

Din ocna iubirii, gârbovit, senil,
Mă-ntomn cu greu în sine, ca-n crunt exil.

Ra – Deschizi eternitatea-n pacea ei semeață!
XCVI. Nou Ra-n spirala nemuririi!
Văd meditând; că nu-i ultima viață…
O să renasc prin spirala ce-am rodit!
Nu se încheie c-un spiralat sfârșit…!
Deschizi eternitatea-n pace-n ceață!

Sunt mai bătrân ca moartea; dinainte
Ca umbra sa să fi intrat în lume.
Ca sfera-n tor fără de timp și nume…
Am supt nepieritorul sân de sfinte,

Dă-mi gura ta petală-n sărutare:
Magicul pătrat se face tor în noi;
Perechea cea pierdută e înapoi…
De dincolo de cer e-n așteptare,

Doi sori, în zbor cad jertfă împlinirii,
Nou Ra, în zbor prin sfera nemuririi!

Poetesa-Războiul și pacea-i pe moarte
XCVII. Mi-e paradis… pieirea
Mi-a-mbătrânit războiul e pe moarte,
Doar plâns e în spirala ochilor mei?
Răspunsu e -n dorința unor femei…
Ce-a-ntinerit spirala de vii soarte;

Te războiești cu boli chinuitoare
De nu ți-aș ghici tot vicleșugul tot;
De cruzimile-ți, suavi boboci își scot.
Porți crima ca pe-o roză-n chiotoare.

Acum vrei să te scuturi chiar de rele ?
De nu te simt amic ori vrăjmaș sublim;
Iad vom preface în rai de ne iubim;
Să-ți torn sonete-n duh, pacea din stele,

Nu-mi hărăzește-n spațiu fericirea,
La piept cu tine-i paradis, pieirea.

Artistul – Pașnic mântuitor din rău;
XCVIII. Veșnic să te cânt…
Am aruncat ale Ursitei zaruri
Iar mi-ai căzut tor mântuitor din rău;
Privesc iar răsăritul ca dar al tău,
Azi toate-mi vin prin tine-n mii de haruri.

Geamănă cu lumina din Empireu,
Iubirea-i mama Mithra, pentru lume;
Cel promis, e-n opaițu-i de hume
Și-l poate-aprinde singur, el sieși zeu.

În duhul meu arde-n furișat soare,
Din haosul sorții mi te-a dezvelit
Și în orbita-ți m-ai prins, biet satelit;
Sorbindu-ți lucirea cotropitoare.

Și-n juru-ți în hora de aștri m-avânt,
Pe muzică de sfere veșnic te cânt.

Actorul – Transform toți soldații în Elene
XCIX. Floare de Lotus blând…
Nu-mi văd în tine iubirea-mi răsfrântă,
Cum, oglindit, se contemplă Narcis:
Unde roiesc nori nu-i pacea de promis
În volbură de valuri ce-n duh cântă.

Când tu, cel promis, cu dor de sirene,
Ce din spumele-ți lin plămădesc Buni Zei,
În dragostea-ți de Lotus te rogi la ei.
Transformi toți soldații din Ra-n Elene.

O ,Venus, fug să-ți cuceresc favoarea;
Îți ofer regate de Lotus, vis blând,
În sufletu-ți ocean din etern m-avânt;
Ca dogii când se logodesc cu zarea,

Din stea, din gându-mi geniu armat în tor,
Ți-aduc un inel, iubirea-mi, sonet de dor.

Poetesa – Pace-nseamnă sațiu
C. Războiul crâncen fi-va fără capăt?
Tu, vezi, aprig luptai ca să te capăt,
Cu mine…tine, cu pizma tuturor…
Roabă, te țin sclav pe tine-nvingător,
Războiul crâncen fi-va fără capăt?

Nu cruț viori ce-ți cântă osanale,
Lănci de gând, sonete bombe te pândesc,
Zi lumină unelte-mi tot iscodesc;
Pun inima, mintea în arsenale,

În dragoste nu-i odihnă, ci moarte…
Pacea-nseamnă sațiu, surâs ce minte,
Dar rana-i jar ca un sărut fierbinte:
Cel ce-ți frige inima, de departe,

Războaie ca vântul ce intră-n oase,
Cu cât mai crunt, cu-atât mai glorioase.

Scena a 2 a – Pacea Jaguarului

Ra – E rândul tău să fii a vieți floare
CI. Prefă-te-n al lui Ra ochi, Horus, Soare!
De-al vieții copac ce-nflorea val de timp
Într-un copac al Păcii se transformă
Întinde-va spirale din neformă
De Zeița măr aruncat-a-n Olimp.

Cu funii de curcubee l-am cusut
De portalul cu pace din curcubeu,
Prin al lui Eris ochi să-l inspir la greu
De-a prins, otrăvitul măr din Cer căzut.

De va veni și vremea să fug din lut…
A vieții, a iubirii luntre noi doi…
În viața ta s-a ivit măr din altoi.
Să-l prinzi, Tu, Isis, chiar de la Început!

E rândul tău să fii a Vieții Floare,
Prefă-te-n al lui Ra ochi, Horus, Soare!

Poetesa – Din Lotus albastru tu Soarele Zeu
CII. A vieţii Floare, să fie Soare!
Din Lotus albastru tu Soarele Zeu,
Aş vrea-n toru-mi căuş să mi te cuprind,
Alor Păcii petale, viu le duc jind!
Din Lotus s-a transmutat chiar Dumnezeu

Nu sta eternitatea în petale
Ci-n sensul eenergiei cu dublu sens
Un Lotus albastru strop de contrasens,
De-a vieții Floare din cerc de vestale.

Un vânt turbat din răsărit, dispare,
Iscat din noaptea minții născu haos
Nenăscuții nu se mai vor adaos,
La val călău de spirite-n teroare.

Terra ni-i ochi de arme nucleare,
Nu spaime-n duh, dorim să fie Soare!

Actorul-Marte pe moarte-n dans de Saturn
CIII. Marte-și dăltuie mormântul
Cu perle din stele prinse-n cosițe,
Omenia-mbrăcată-n pacea lunii.
În Lumea-ntristată zâmbesc nebunii,
Ochii-mi lăcrimați invocă zeițe,

Pe scena din ajna sclipesc soliste,
Mitra, Shakti, Shanti, pe Marte topesc,
Dansurile din coșmaruri ne răpesc
Pe Marte vrăjesc cu viers de altiste.

A vieții spirală se-aprinde-n nocturn,
Săgeți spiralate străpung infinit
Și-n astre prin stihuri dăltuie zenit
Iar Marte-i pe moarte în dans de Saturn.

Omenia-mbrăcată-n Pacea lunii,
În Lumea-ntristată zâmbesc iar lumii.

Poetesa – Nemurirea din florile albastre
CIV. Simt pacea cum plutește-n univers
Albastru Lotus s-a cuibărit în noi,
Miros de Dragoste plutește-n aer,
Petale torcând din unicul caier,
Floarea de Lotus, cercul pentru noi doi!

Pătrat în Cerc din florile albastre,
Picături de soare noi am tot sorbit,
Fie-ne Leacuri și mir prin asfințit,
Viu balsam să fie iubirii noastre!

Tor dublu, înmiresmat e sonetul,
Lăsând miere și lapte pe a mea gură,
Torul îți sorb, îi simt aroma pură,
Cubul dublu a invadat prezentul.

Simt pacea cum plutește în univers,
Sonet întregesc cu distih nu c-un vers!

Artistul – Omenia-mbrăcată în Pacea lunii
CV. Ascult cum valsează-n vene epopeea
De al tăcerii vers în dor se zbate
Și zboară ca gândul prin nimb de pulsar,
Lin sorb răsărituri din muze quasar,
Zburând cu sine în visuri holbate.

Cântarea de Pace gustă cuvinte,
A vieții floare ne-nghite-n lumină,
Steaua-n proporție sonete îmbină,
Fug tori de vise-n aduceri aminte.

Simt cum valsează-n vene epopeea
Și-mi bate-n număr de aur, fieste
În al lui Irod dans, cântând o veste,
Pe poarta-mi sărut intră Salomeea.

Omenia-mbrăcată-n Pacea lunii,
Doar Poarta-ntristată-i loc rugăciunii.

Scena a 3 a – Pacea condorului

Aton – Zeiță a păcii
CVI. Iar Cristos și iar despic oceanul
Zeița păcii cu mere de aur,
Cu nurii tăi de dulce Afrodită
Din părul tors din noapte-mi fac hlamidă
Violeți ochi atlantici, un tezaur?

Singur îți știu taina de-alint aleanul
De-n sărutări iar te prind ca-ntr-un năvod.
Ostrovului feciorelnic să-i prind rod,
Visez că-s Cristos și despic oceanul.

N-am s-alerg, să caut mărețe fapte,
Poeții sunt eroii omenirii!
Mi-ai sudat lin lanțurile iubirii:
La picioare-ți storc stihuri zi și noapte…

Să-ți cânt frumusețea mi-e chiar ispravă,
Poleita-ți spirală nalț-o-n slavă.

Ra – Revarsă-ți pacea
CVII. Eterna, Pacea, suverana Moarte…
Eu nu am fost vreodată un ucenic;
Dintru-nceput perfect maestru… Suma
Revarsă-ți pacea peste mine-acuma!
În fața mea te închini; stăpân unic!

Să-mi dai tu singur tot; ce ne desparte
Nu te mira că îți cer să nu-mi măsori,
Iubirea mea cu mai marile-ți surori:
Eterna, Pacea, suverana Moarte…

Azi chiar fericite, ele nu mai sunt
Fărâmițate-n cercuri și răzlețe:
S-au prins în geniala-ți frumusețe.
Din cub, din tor și de pe întreg pământ

Când strâng la piept inima-ți luminată,
Le-mbrățișez pe câte trele-odată…

Mut-a lui Aton soție
CVIII. Al lui Mut tânăr soare, Aton
Iubirea mea sosi lent nu ca un hoț,
Ci ca un rege-n largi porți ce s-au deschis;
Nu strecurată-n noapte din tori de vis,
Ci în lumina sacră de promis soț.

Spirale, descopăr umbrite-ncăperi
Ce zac deșarte-n mine cu obloane
Te așteptau, să-mi umpli tu, șaboane,
Dinlăuntrul vast cât lumea de plăceri…

Nu-i fericire mai mare ca chinul
Din dulcea zvârcolire să te câștig,
Ce patimă grea, mai strâns să te-nverig!
De-a-ți fi brațul, să-ți odihnești destinul…

Iar inima-mi bate în tor, cu impuls,
Trudind să-nfloresc un lanț de vrăji din puls.

Aton
CIX. Lin să respiri 
Înțelepciunea este lin să respiri
A vieții floare, prin lacrimi să zâmbești,
Și lumina să i-o sorbi , când o iubești,
Al ei mister din crucea roz de trandafiri.

Miroase-al vieții pom, ce dă știință,
Aruncă-ți privirea doar către acum,
Că-n ruga cea de pace își face drum
Unde loc-timp, nu e ci doar voință.

Acolo nu-i nici mâine, nici azi sau ieri.
Doar al Albastrei flori de Lotus fin iz
De Soare. Cu Ea, acum, doar Eu sunt tiz,
Azi din ea doar noi putem culege mieri.

Stăpâni când voi nu sunteți decât pe-acum,
Puteți din viitor a croi alt drum.

Mithra – Iubirea aduce pace
CX. Visul de pace, Ra, Curcubeu
Curcubeu e vis când din suflet iubești
Nu îți trebuie în soare, cuvinte,
Ochii viu ne vorbesc prin necuvinte,
Când pacea doar cu ochi în ochi plămădești.

Tu Suflet din Om, să zbori când dorm frumos,
De-o fi vreodată marea-n strop de șoapte
Să mă lași singur cuc, în miez de noapte,
Visând, iubite Ra, că m-alinți duios!

Visul de pace Aton, mi-l împlinești
L-ai coborât din stele prin tăcere
Floarea din Inima-mi soarbe plăcere.
Respir liniștea, speranța ce îmi ești!

Ferecă-le pe toate într-un sipet,
Pacea dintr-o stea, să o sorbim discret!

Shakti – De Tihna inimii, cu pace scaldă Pământul
CXI. Tu ești dorința lumii!
Tu ești dorința lumii de-nviere,
Din triste spirale storc tori pe obraz,
Timpul înverzit prin bocet de talaz
Ros de Albastru Lotus în tăcere

Ca pacea dusă din paradis pierdut,
Din orbita lui Venus ce scurgea timp
Topit în gaura de vierme-n Olimp
Dansa la căpătâiul Celui vândut.

Te-aștept să mă cutremuri prin stele
Din ochi, să-mi storci Calea lactee-n gândul
De Tihna sferei, cu pace scalzi Vântul
Ce miroase a cerc de viorele

Tăcerea ne sugrumă ca pe Floare,
Cu-al ei gol de viers de privighetoare!

Shanti – A înflorit măslinul
CXII. Dă-ne, pacea sufletului
La al spiralei geam a-nflorit viu tor,
Când Mithra ne-a spart lin al păcii lacăt.
Dă-ne pacea din Cerc furată-n treacăt,
Ia-ne războiul ce a-nverzit din dor!

De ciuma grea, uitată-ntr-o grădină,
Între pământ și cer de Mithra, iară!
Dă-ne al cunoașterii pom, dint vară,
Du-ne visul, sub bobul de lumină!

Revarsă spiritele bune-n seară
Războaie ofilesc roza ce ne-o dai,
Dă-ne duhul păcii dintr-un colț de rai
Pu-ne roua vieții, în primăvară!

Izvor de apă vie, ne-ncepută
Dă-ne, roza-n cruce, de-a ta,cusută!

Scena a 4 a- Pacea Vulturului

Corul zeiţelor
Mithra
CXIII. Şi-mi desfaci aripile
Atunci când geana vieții obosește,
Atunci prin pleoapa nopții zboară-n zare,
Mă las furată de-a păcii licoare,
Şi-n ochi de vis savoarea-i poposește!

Şi-mi desfaci aripile cum ursise…
Duhul în zbor mă înalţă lin pe luni
Mă fac poarta la hotarul dintre lumi,
Şi gust sărutul de dor, fierbinți vise.

Sorb lin extazul Spiralei, Abisul,
Al cărui vis chiar Eu vi-l pot tălmăci,
O altă lume-n vis, ne va…..buimăci
Dorinţi din tor viu înfloresc Promisul.

Floarea vieţii valsează prin pacea Scut,
Pacea din prezent, viitor şi trecut.

Eva
CXIV. Albastru Lotus, Floare de-nviere
Îngerul luminii, din mângâiere…
Apare şi mă poartă iar prin vise
Stropind cu pace aripile deschise…
A fost real sau numai o părere?

Trecutul şi prezentul îşi dau mâna,
Cu viitoru-n val curge pe frunte…
Lotus zburând din visele-i preacrunte
Din sluga-ți mă transformă în stăpână…

La capăt de tunel ne moare timpul,
Tot strigă mor când mai moare-o secundă…
Valuri Pax, îngemănate în undă,
Îmi scaldă-n bob de plasmă tot Olimpul.

Albastru Lotus, Floare de-nviere
Ce-a început să plouă cu tăcere…

Mut
CXV. Lotusul Pax al vieții
Mi-e dor să-mbobocesc „Flutur albastru”
Mi-e dor să-mi sculptez zbor pe-a lunii harfă,
Pe cer, din Lotus Pax stelei eşarfă
Din tor de pace-n Lotus mov măiestru!

Mi-e dor să fur Pacea din stea de zgură,
Mi-e dor să miros razele de soare,
Să le sărut de Pacea viu ne doare…
Pax,.. să ne pui doar un sărut pe gură.

Mi-e dor s-ating Lotusul mov al vieții
Şi să îl prind la chiotoarea clipei,
Mi-e dor să te mai dăruiesc aripei,
Prin tor de stea din roua tinereții.

Mi-e dor să-ți fiu mireasă, ție, Soare!
Să mă închin la razele în floare.

Isis
CXVI. Lotusul iubirii,din piramida Pax
Din ochii-ţi de duh zboară fluturele
Plutesc corzile repezi de lumină.
Aprinde curcubeie-n stea divină!
Din larvă, să îţi sporeşti misterele!

Pe-aripă azi îţi cântă lin, surd stele,
Şi dăltuiești cu-aripia pace-n fiori,
Când îți vezi nesfârșitu-n veșnicii nori.
Înșiri din plasma viselor modele.

Floare vie-n copacul de credinţă,
Sămânţa ta e Lotusul iubirii,
Din piramida Pax a nesfărșirii.
Ești flacăra din Spirit de ființă!

Săgeată spiralată în ochi aprins,
În ochi din duh îți simt Soarele nestins.

Shanti
CXVII. Aton, cu-ale științei flori vii!,
Să le cioplesc din vise un alt destin.
Când tu ești încarnarea unui sonet!
În inimi și suflet, un geniu poet,
M-ai ajutat să simt Sufletul senin

Dascăle, cu gratitudine iar vin!
Omul prin carte din vis, taine-mparte,
Învăţătorule-s tor din tor parte…
Ce în viață, m-ai ajutat să devin!

Dascăle, mi-ai suflat un de vis, destin!
Saltul mister, din larvă în fluture,
Al ştiinţei pom lumea să-l scuture.
Ca să-l pot dărui din al tău preaplin.

M-ai inspirat să fiu Sufletul Lumii,
Al Gaiei și nu doar al națiunii.

Shakti
CXVIII. A coconului transmutare
Ne sărutam în cer p-eterna poartă
In luntrea vieții un cocon zburător…
Floarea Vieții cânta Pace…ne-a fost dor
Ca zborul nost să intre iar în soartă,

Ne dansau sărutările prin poartă,
Zburau spre răsărit, sau chiar spre apus?
A vieții floare în zori de zi s-a dus,
Când Armonia dădea să răsară.

Eu am pictat în urma ei cu doruri…
Sigur mi se va întoarce-n vis curând,
De mi te-ai depărtat. Tu, cocon plângând.
Ca fluture mi te-ai întors din zboruri.

Viu am dansat într-un apus de vară,
Cu-al meu prieten, un zeu Pax, prin seară!

Poetesa
CXIX. Cu toții-n luntrea noastră
De vii în visul meu seară de seară,
Eu sunt Tu-n lumea ce Întreg reface,
Picură-mi din lună visuri de pace!
Danseză-n vis pe-acorduri de chitară.

În visul meu, de-ți faci culcuş de noapte,
Visul în doi, uni-va-ntreaga lume:
Din ocean, a talazurilor spume,
Din unicos prin dor pulsari de șoapte

Luntrea cu gemeni, pe-o stea de vis uitați,
Împerecheați din dor pentru vecie,
Sorbim sonetul viu din poezie,
În iubirea din spirale scufundați

La revărsat de sfere îmbrățișați
Cu toții-n luntrea noastră, cu toți salvați.

Scena a 5-a- Pacea Zeițelor

Corul Zeițelor
CXX. Totalitate fi-vom, suntem şi eram…
Plutesc pe marea de tori ai cerului,
Desfrunzite Stele-n lunci siderale,
Pe țărmul gol de lumi primordiale,
Ancorez corabia sufletului.

Visul cu realitatea împletesc,
Fractal de lumină, imensitate
Realitatea-i vis realitate?
Portal spre feriire-n gând iar pășesc.

Se-aprind îndrăgostiți din nesfârșit dor
Împerecheați sori, mor din dor, câte doi.
Pe unde de-Abis, veșnic sfredel spre voi.
Lumea mică Întregită,acum zbor!

Sori ruginii în stins zbor de dor din ram.
Totalitate sunt fi-voi și eram…

CXXI. Dansuri de pace fi-vom, 
La răsăritul nopții, cântă pacea,
Dansuri de pace se scriu, pe-aripi în cer
Învelit în taine… în divin mister.
Se-nalță un suflet luminând Pacea…

Tăcerea respiră Soare, Liniștea,
Noaptea sorții din povestea preasfântă,
Pulsari ce inspiră basme de nuntă…
Pe Lotus albastru, străluce o stea.

Tăceri de Luceafăr expiră-n zare
Vis de Pace la răsăritul nopții,
Zbor de iubire-n luminile sorții,
Aripi albe renasc din depărtare.

La răsăritul nopții curg aurii,
Gânduri ce trezesc prin pace, idei vii!

Aton
CXXII. De ai fi lumina
Fiindcă TE IUBESC, EU aș face orice
Îți voi dărui inima-mi, viața mea,
De ai fi lumina ori călăuza mea.
Fiindcă TE IUBESC, EU aș fi chiar orice

Fiindcă TE IUBESC, fii inima portal
Iubito, te rog intră-n esența mea
De ai fi lumina sau călăuza mea.
Fiindcă TE IUBESC, Eu fi-voi viu fractal

Fiindcă TE IUBESC, fii Spiritul portal
Iubite, te rog intră-n esența ta
De ai fi lumina sau Spirala mea.
Fiindcă TE IUBESC, fii Ochiul din fractal

Fiindcă TE IUBESC, fii torul din portal…
Fiindcă TE IUBESC, fii Cercul din fractal…

Corul zeiţelor – Mithra- Isis – Mut -Eva -Shakti
CXXIII. Ca o gură de rai
Urzim porțile raiului zăvorâte de păcate,
Spărtura Pax din groapa infernală
Ce aspiră adevăr prin spirală
Plasa iubiri-n rugul care-o arde.

C-un țipăt disperat de unde rupte
Simțiri sufocante să-mi țeasă -abisal,
În trup și spirit pe ochiul din portal,
Într-un vârtej inspir spirale subte.

Ascunde-o în suflet de sfere-n stele,
Să soarbă prin tine tor șuvoi verde,
Ca o gură de rai ce iadu-și pierde,
Buzele-ți să doarmă-n buzele mele.

Te-aştept de-o veşnicie tor din fior
Să zbori din război în plasa Pax cu dor…

Isis
CXXIV. De ai fi lumina
Fiindcă TE IUBESC, EU aș face orice
Îți voi dărui inima, viața mea,
De-as fi inima-n tor, călăuza ta.
Fiindcă TE IUBESC, EU aș fi chiar orice

Fiindcă TE IUBESC, Fii cubul din portal
Iubite, te rog intră-n esența mea
Ca să-ți fiu lumina prin spirala ta.
Fiindcă TE IUBESC, Eu fi-voi tor fractal

Fiindcă TE IUBESC, Fii Spiritul portal
Iubite, te rog intră-n esența ta
De ai fi tetraedrul, merkaba mea.
Fiindcă TE IUBESC, fii Sufletul din fractal

Fiindcă TE IUBESC, fii inima-n portal…
Fiindcă TE IUBESC, fii sfera din fractal…

Mut
CXXV. De ai fi lumina
Fiindcă TE IUBESC, EU aș face orice
Îți voi dărui inima-mi, viața mea,
De ai fi lumina-n tor, călăuza mea.
Fiindcă TE IUBESC, EU aș fi chiar orice

Fiindcă TE IUBESC, fii inima portal
De-aș fi lumina-n tor sau merkaba ta.
Iubite, te rog intră-n esența mea
Fiindcă TE IUBESC, Eu fi-voi cerc fractal

Fiindcă TE IUBESC, Spiritul meu portal
Iubite, te rog intră-n esența ta
De ai fi lumina-n tor din Spirala mea.
Fiindcă TE IUBESC, fii Torul din fractal

Fiindcă TE IUBESC, fii Cardioid portal…
Fiindcă TE IUBESC, fii Cubul din fractal…

Eva
CXXVI. Prefă-te-n al lui Horus ochi
De-a vieții luntre ce-nflorea-n lotus timp
Într-o sămânță a vieții ia formă
Întinde-ți visele peste neformă
De rădăcina Isis va urca-n Olimp.

Cu funii de curcubeu am cusut-o
De portalul Albastru din curcubeu,
Prin al gândului ochi s-o inspir la greu
De-a căzut, viu am prins-o am renăscut-o.

Și va veni vremea mea să zbor din lut…
A vieții, a iubirii luntre noi doi…
În viața ta Lotus Floare din altoi.
S-o prinzi cum te-am salvat eu la început!

E rândul tău să fii a Vieții Floare,
Prefă-te-n al lui Horus ochi, Zeu Soare!

Mithra
CXXVII. Prin al lui Horus Ochi,
fă loc Rugăciunii!
De cheia păcii în mine se zbate
Și zboară ca dorul ruga de pulsar,
Miros Proporția de tori de quasar,
Zburând doar cu sine-n portaluri plate.

Cântarea-mi de Pace zboară în Apus,
A Vieții Floare mă-nghite-n lumină,
Steaua-mi oglindește pacea divină,
Curcubeu de vise curg din Repaus.

Ascult cum valsează-n duh Rugăciunea
De-mi pune vorbelor zăvor Amurgul,
Prin dansul shaktic, aud Demiurgul,
Din poarta-mi din spirit storc Viziunea.

Omenire-mbrăcată-n Ruga lunii,
Al lui Horus Ochi, fă loc Rugăciunii!

Shakti
CXXVIII. Omenire-mbrăcată-n valul Athena
De cheia tăcerii în dor se zbate
Și zboară-n sfere ruga-n nimb de pulsar,
Miros răsărituri din muze quasar,
Zburând cu sine când pendula bate.

Cântarea-mi de Pace se contemplă-n Vis,
Al vieții Soare ne scaldă-n lumină,
Steaua oglindește raza divină,
Curcubeu de vise curg din Arthemis.

Ascult cum valsează în suflet Hera
De-mi pune vorbei zăvor iar Iunona,
Prin dansul shaktic vine Persefona
Pe poarta-mi din spirit, intră Demetra.

Omenire-mbrăcată în Athena,
Prin al lui Horus Ochi, intră Hestia!

Shanti
CXXIX. Al eternei păci vis la sânul meu
Pacea îl soarbe pe Marte și piere…
Azi, mă uit Ra la ai tăi ochi vii care
Mă absorb spiralat, cu încântare,
Simt viu în suflet, unda mângâiere…

Zbor, și pace expir al meu suspin,
Înlăuntrul meu, cât munte îmi crește
Bucuria și fericirea, marea ne-o tot sporește,
Când sânul meu spiralat mângâi lin, lin.

Spiritul, ușor prin zbor ne freamătă,
De-aș putea, o, Aton, simți viu mereu
Al eternei păci din vis la sânul meu,
Când Lotus Inima lin, viu tremură.

Dar respir prin vis de pace maternă,
Expir Albastra de Lotus paternă…

Toate zeițele
CXXX. Să bată viu al păcii vânt, înalță dorință!
M-aș înălța precum mântuitorul,
Să pot etern sufletul să îl privesc,
Că am uitat cuvântul să îl cinstesc!
Să-i cer iertare, să-mi simt Creatorul,

Să unim cerul cu pământul, prin dor,
Să-mi vizitez, din dor prin tor părinții !
Să îmi sărute fruntea, să simt sfinții.
Să vină înapoi pe-un fir nemuritor

În Suflet să îmi sădească credința,
Mă pierd în vise-n iluzii pe glie!
Cu rădăcini adânc în veșnicie!
Să bată viu al păcii vânt, e dorință!

Daţi de veste-n lume, Hristos s-a-nălțat!
Moarte nu există, Hristos a-nviatat!

Scena a 6 a – Pacea lui Shanti
Shanti – Prin Pax Întoarcere-n dor,
dincolo de loc – timp.
CXXXI. Întoarcere-n dor
Eu Universul mic zbor ușor, acum
Sunt Universul Mare-al grației
Legea e gând, lumina creației?
Misterul ce-l pătrund din zbor acum pe drum.

Neseparata lumină văzută,
Cu luciri de aur, ca o scânteie,
Cu țâșniri de gând din violacee.
Alb-rozaliu Lumină nevăzută.

Corelația superpoziției
Apune când intră-n joc conștiința,
Și -atunci apare și colapsarea sa.
Din vid în timp-spațiul apariției

Vibrează valuri, supercorzi prin Olimp,
Prin Pax Întoarcere-n tor făr de loc-timp.

Aton
CXXXII. Nou început de stea
Bem apă din izvorul făr de moarte
De duhul liniștit în nopți stelare,
Așternându-ne culcuș de nunți pale.
De oryx încălzite, doar prin șoapte,

Pe coarnele lor, nou început de stea…
Nu ne-arată zboruri ne-ncercate,
Pe coama lor, fecioare ferecate,
Ca porumbeii spre infinita nea,

Bobocii de ură, frică ridică
Dorințe de iubiri sunt împlinite.
Florile, de vrei, le vezi înflorite.
De fericire-n dragoste ludică.

Sursa făr de formă imensitate.
Raze de iubire din bunătate!

Shanti
CXXXIII. Acelaşi zbor suntem
A fi una cu Sursa-n libertate,
A te topi într-însa-n realitate.
Pacea e tor de generozitate,
Fi-va etern stors din infinitate.

Val de frică un țunami ridică
Val de lumina conștiinței pure.
Ambele pot fi trezite impure
Cu iubire-n fericire ludică.

O iubire-n inimă, ca la-nceput.
Suntem una cu Sursa-n libertate,
Topiți în eterna realitate.
Adevărul cel veșnic e renăscut,

Un singur suflet cuantic un etern zbor.
Total veșnic din nesfârșit zbor din dor.

Poetesa
CXXXIV. Misterul creației
Ființele curcubeu în mișcare
Alchimie, dorințâ, ipotezâ
Prin zborul cu a luminii viteză
Sunt Armonia din a vieții floare.

Mister cheie-n spirala conștiinței,
Libertatea-i iluminare-n zare,
Conștientizare, iluminare,
Mister cheie-n Secretul Intenției.

Eu Universul mic, devin chiar totul
Corelația, luminii văzute,
Cu spirala luminii nevăzute.
Misterul ce-l pătrund acum, e totul.

A fi una cu Sursa-n libertate,
Plămădind etern vis realitate!

Shanti
CXXXV. Misterul păcii
Când un duh omenesc trage cortina
Rămâne cu iubirea eterică.
Lumina într-o flacără veşnică,
Teafără din rătăcirea-n lumina.

O Shakti creând o lume-n curcubeu,
Un salt mortal din abis în esenţă,
În conștiință ori în existenţă,
În suflet unitatea cu Dumnezeu.

Perechi de stinse stele ne-ncercate,
Lumina şi întunericul, perechi.
Dansează viaţa cu moartea, neperechi.
Mesaj al creaţiei fermecate.

Licorni îmblinziți de fecioare, lin -lin
Misterul păcii din stele, gustăm lin.

Poetesa
CXXXVI. Un fir de nemurire
Să schimb stihuri pe-o pereche de aur?
Pe-ai iubirii arginți îți dau sonete?
Șireată-ți cer aleanuri amanete,
Cu camătă-nchise-n avar tezaur?

Fiece slovă ce-ți scriu e mai scumpă
Ca mii de briliante din frunți regești;
Cosmonaută prin mările cerești,
Zvârl duhului etern să le irumpă..
.
Că poate dragostea ta mă-nşeală,
Că-i mincinoasă moneda ce-mi strecori,
Că simt ce seacă îmi sună uneori,
Sau gâdili mintea-n fadă lustruială,

Nu mă plâng ci storc verb de peste fire,
Și-un stih în dar e bob de nemurire.

Scena a 7 a – Pacea lui Aton

Shakti
CXXXVII. Pe calea Soarelui
Acolo sus, în cer, naști floarea vieții
Zeu Aton, generos suflete-ncălzești,
Boboci de pace-n portal reînflorești.
Cu raza-ți, în viu ochi al frumuseții.

Săruți lumina veșnic roditoare,
Ce-n dar ne-a dat-o chiar bunul Dumnezeu…
În duh pui dragoste, ne ajuți la greu.
Săruți prin curcubeu a vieții floare.

Lumina-ți strop de binecuvântare,
Divină – nțelepciune porți prin raze…
Deșertului însetat dai mici oaze.
În clipe triste te sorbim cu – ardoare.

Pe calea soarelui e fericirea,
Dai lumii timp, vieții rodești iubirea.

CXXXVIII. Corul – Dansul lui Shakti
Shakti (voce pe fond muzical,
joc de lumini alb-violacee, miros de trandafir)
EU SUNT zeița cu Shiva fac nuntă,
A Fericirii Alchimie vie,
A Sămânței vieții melancolie,
Prin floarea vieți și sământa sfântă.

Biblioteca existenței,magnet
Cu Sirius sfântă aliniere,
Atlantida, Lemuria-s vechi ere,
Egiptul, ale bibliotecii rime-n sonet.

De aste linii temporale-n aur
Vin în aceasta să scăpăm de blestem,
Fiece potențial este suprem,
Ocean de posibilități din laur !

Menirii duhului și inimii, portal.
De Adevăr, iertare, tipar, fractal.

CXXXIX. Atman Shanti (în robă galben aurie
dansând ritualic declamă pe fond muzical)
Pătrund mai adânc… detașare emoțională, compasiune,
Lipsa de judecată și perspective! Intuitiv!
Energie de fericire-n conștient colectiv!
Apare Treimea zeilor luminii, minune!

Intrați în templul perspectivelor superioare!
Activez scutul lor de lumină în jurul Sferei
Semne infinit, douăsprezece vârfuri ale Stelei,
Un portal al luminii… pace, pace, activare!

Al lui Horus ochi viu, trei flăcări Lotus ale Oazei.
Echilibru, înțelepciune și intenție dor,
Pe-al lunii argintii și auriului Soare nor
Sorb viu Roșu, Galben și Albastru Lotus al Razei!

Al Soarelui Templu de lumină, oglinzi aurii,
Spre altare de Lotuși Roșii, Galbeni și Albăstrii.

Isis
CXL. Ochiul rădăcinii 
Azi stropii de pace din cele patru stele,
Sunt ochiul rădăcinii, dorurile mamei.
Zboară stropii de fractal din oceanul Karmei
Și din semințele de duh picuri din ele…

Se cască asfințitul de undeva, din flori,
Sărută umbra ta rămasă-n oglinjoară,
Îmi răscolește stropii de dor, prima oară
Fereastra duhului roz, deschisă-i spre fiori.

Privirea ne dansează prin ploi de soarte,
De-ți văd ochii calzi prin burnițe de stele.
Intenții, Cascade, de ploi de doruri grele…
Spre a putea să-ntorc suflarea-n flori moarte,

Azi tu rămâi mirajul roz, ploaia mov de sori,
Eu îți sorb picuri de dor, pace revarsă nori.

Mithra
CXLI. Este Liber doar Aton Zeu?
Cerul sărută pământul, tor de ploi,
Pământul sărută cerul, cerc de flori.
Am închis duh să nu intre iar fiori;
Ne-a întrebat Adevărul iar pe noi:

„Acum pe unde să vă mai intru EU?”
Iubirea mea plenitudine este…
Ea dorește iar fior prin poveste…
Dacă mai există în lume Liber Zeu,

Ia iubire-n dar, nu frica, pe deplin,
Să sufle sacru timp pe spirala-n zbor,
Să soarbă tor, vis nemuritor prin dor,
De moarte gol, de pace etern tot plin.

Este Liber doar Aton Zeu, cel care
Iubește libertate prin duh, oare?

Epilog pe pământ

Actorul
CXLII. Iubirea-i leac de tămăduire…nebuniei
Cu-tine-n brațe strâng nemărginirea;
Ce-mi pasă de alții pot s-o culeagă!
Ca sfântul duh, în fărâmă e-ntreagă
Nu-ți cer credință, mi-e de-ajuns iubirea,

Urzind din haos lumea-n rătăcire
Marte umplu-o de nebunia sa;
Iubirea, cheia cu harul de-a visa…
Chiar i-e unic leac de tămăduire,

Din aura din aur a iubirii,
Privirile-mi aprinse sorb cer în doi
Tu ocean, umbre de-ngheț pui între noi;
De cum ne topi cuptorul iubirii.

Te transmut în mine când pleoape s-aștern,
Alcătuit-aievea din tot etern.

Artistul
CXLIII. Tu, cel Promis, sorbi porumbelul din rău?
Tu, cei Promis, creezi infinite, picturi qualia,
Din al Valorilor Parfum, valuri de rău, de război?
Pictezi, dansezi, cânți aria vânătorii din zăvoi,
Sau Simfonia, câmpul unificat, Conștiința?

Miros plăcerea și durerea Liniștii din Tine,
Pictez Pacea, adevărul pur cosmic, matematic
Al existenței, esența, Oceanul cel dinamic.
Câmp viu sau cel mort, cel veșnic neseparat de mine?

Cânt picătura-mi Ocean din tine, eternul fractal,
Pipăi Simfonia harfei cosmice, inteligentă,
Tonuri licăriri vibrante, văd gândire absentă,
Reverberează, Oceanul tău veșnic universal.

Conștientizare abstractă, gust Pacea Samadhi
Sunt conștiință pură unificată, Samadhi.

Poetesa
CXLIV. Nu-mi ascut colții…
Nu-mi ascut colții să-mi sfâșii-asupritorii!
Unde-ai văzut tu leul vânând poame?
Cu-mbătătoarea-i sevă s-aline sacră foame,
Poetul sare lacom asupra-naltei glorii.

Am alergat-o-n golul lumii voastre,
Viu m-am bătut cu șerpii doar pentru ea.
Dar când s-o prind, în cale-mi ieși muza mea!
Am fugărit-o prin războaie, dezastre.

Ea m-a vânat cu ochii, zâmbitoare,
Și lesnicioasă pradă-ți cad în genunchi;
Tandra-ți cruzime pătrunză-mă-n rărunchi:
Inima sfâșie-mi, nu-i muritoare!

Stihurilor mele suflu destine,
Din nobila lor plasmă să sorbi prin mine.

Corul artiștilor
CXLV. Șalom, plasmatic vis șalom, Vortex șalom!
Șapte șerpi a plasmei știință șoptesc…
Șakti plasmatice șoapte șablonează,
Șiva a plasmei știință lin schițează.
Șase șopârle prin plasmă șâsâiesc,

Șugubețe șah plasmatic șopârlesc,
Șanti șahiști din plasmă șantajează,
Șireți,… șalom plasmatic șablonează
Șerpii plasmatici-n șezătoare șoptesc:

Plasmatic val al vieților voastre,
Vălurind, vuind ori șoptind venii…
Valsând, plasmatice Vise viorii…
Vârtejul, Vânturile vieții voastre..

Șacali șalom, din plasmă Șoimii șalom!
Șalom, plasmatic șalom, Vortex șalom!

Epilog în cer

Mithra
CXLVI. Ce-aștept e pacea, mai scump ca o izbândă
Spirit nu-mi lâncezește, cum nu doarme
Arcul, în sine vibrând, nemișcat.
Lung ajun de luptă, eroic, încordat;
Dragostea-mi trează, un priveghi de arme,

Ce-aștept e pacea, mai scump ca o izbândă,
Nu brută-ncoronare-n sânge aprins;
Vis de-ngemănare de genii, ne-nvins…
Dincolo de plăcere, pândesc dobânda,

Râvnesc averea, nu a nemuririi;
Bunătate, avutul o nălucă,
Cu clipa-n zbor, de râpă să ne-o ducă
Pacea șterge războiul de lut al firii:

Dăinuiască de-a pururi roditoare,
Îi altoiesc iubirea gânditoare.

Isis
CXLVII. Pe aripi de iubire
Pe ritm de Salomee, dansează Epopeea,
Cu zâmbet de Irod, prin plete și tenul măsliniu
Pomului din floarea vieții, Soarelui auriu,
Din ochi de Penelopă-n cerc deapănă Odiseea,

Chiar de vremea grea va trece și peste trupul ei,
Ea ne va rămâne în suflet, la fel de frumoasă,
Tot cântându-i romanțe cu dor și lira-i spumoasă.
Privindu-și iubitul Aton prin ochii de zei,

Mătasea ei de doruri cercuri din raza lunii,
Ce o îmbracă strâns ca o străvezie mănușă,
Coapse, brațe-n spirale din cercul de păpuşă,
Ca două mere de diamant, sculptează sânii.

Cu unduiri de șarpe o-ncolăcesc cu parfum
De iubire.. .Pace prorocește nu aripi de scrum.
Shakti
CXLVIII. Pe Aripă de Iubire
Oceanul dorului pasional ce ne cuprinde
Prin valurile de gând răsucite de vânt, ușor…
Privirile se-ntrepătrund printr-un vulcanic dor!
În jăraticul străveziu dorința se aprinde.

Cu-atingeri spiralate de sărutări briliante,
O floare a vieții tu mi-ai agățat în viul dor!
Senzații dulci de aripi ni se deschid din pacea tor.
Spiralele iubirii ni se-nvârt prin diamante,

O, Tu, Lotus al lumii! Prea mult noi doi ne-am mai dorit!
Trubadurul spiralei din fructul vieții-n cerc ne cânți
Ochiul de vis, sămânța Soarelui spiralat o simți!
Mi-ai cusut de iubire aripa, gând din dor ivit!

Mi-ai hărăzit iubire, aripi de etern unicos!
Copacul vieții să-nfloare, semințele duios!

Shanti
CXLIX. Iubire, desfăţi aripile!
De aripa iubirii oboseşte,
Atunci din pleoapa nopţii zboară-n zare,
Pacea furată de a somnului licoare,
Şi-n ochi de vis savoarea-i poposeşte!

Şi-mi desfac aripile cum ursise…
Pace-n zbor ne transmută în pline luni
Ne zbatem viu la hotarul dintre lumi,
Şi gustăm unduiri lin, fierbinți vise.

Sorbim extazul Spiralei, Abisul,
Al cărui roz vis chiar vi-l pot tălmăci,
O nouă lume viu ne va…străluci
Dorinţi din tor iar înfloresc Promisul.

Floarea Vieţii plutește prin visul Scut,
Pace-n prezent, viitor și în trecut.

Hathor
CL. Dorinţă de pace
Ca să-mi îndeplinesc instant dorinţa
De pace, din cerc s-o transmut în crez.
Renasc, vibrând prin ea ca să durez…
Simte c-o port în duh…toată fiinţa.

Sufletul meu zboară din cub prin transă
Dând vieţii pacea tor din univers,
Chemându-ne s-o ţesem toţi prin vers.
Pacea eternă ni-i urzita şansă…

Aton picură-n suflet împlinire
Litere clipe-n spirală zburând,
Din a vieţii toamnă, pace ne cânţi, blând.
Nu doar serenade de iubire.

Shanti Fericită, Veselă cânţi,
În Torul păcii veșnic ne frămânţi.

Eva
CLI. Prin spiralat amor
Oceanul de viu dor, pasional ce ne inundă
Prin valurile-n cercuri răsucite de vânt de dor…
Inimile ni se-ntrepătrund prin spiralat amor!
Din muladara-n tor, șarpe ni se-aprinde-n undă.

Cu-atingeri spiralate de sărutări plasmatice,
Cu-o floare a vieții prin fructu-i tu mi-ai pus viu zăvor!
Senzații dulci de aripi se desprind din ferecat tor.
Spiralele din șerpi, ce ni se învârt sălbatice…

O, Tu, Lotus al lumii! Prea mult noi doi ne-am mai dorit!
Ochi de spirală din sferă, al vieții-n cerc fruct, dans
Al vieții Grăunte-n Soare spiralat contradans,
Mi-ai cusut de dragoste aripa, dor din cub ivit!

Mi-ai dăruit iubire, doruri din plasma unicos!
Copacul vieții ne înfloare semințele, din os!

Mut
CLII. „Du-mă, fericire, în sus, și izbește-mi tâmpla de stele”
De ce doar Ra pe tine însuți te iubești?
E zacon frumusețea să o adori oriunde.
Oglinzi și ochi întreabă, și chiar îți vor răspunde
Că prinț al frumuseții, pur arhetip, tu eşti.

Cum, geamănă, ți-s du-mă-n lăuntrică splendoare
Eter arzând de taine, fericire și simțiri
Ai luat în lume locul pierdutei nemuriri…
Tu, înalță starea-mi cub, a sferei muritoare,

Tu fericire, aripa-ți-nalță, arsă Phoenix din scrum,
Sonete cad stoarse raze din sufletele noastre;
și, sorbită viu de tine, urca-voi poate-n astre!
Izbește-mi tâmpla de stele, Ra fă-mă tor fum,

Arzându-ne rădăcina aur, războaielor întregi,
Tu-n zboru-ți, din a Vieții Floare, tor de pace culegi

Eva-Ţi-e dat să-ți zvârli lumina prin stihuri

CLIII. Te-mbracă buna vestire-n sacra ei armură!
Ţi-e dat să-ți zvârli lumina prin stihuri de sonete;
Săgeți ochi răi, pizmași la splendida-ți risipă?
Ce sufletu-ți smulge cu-o zbatere de clipă,
Dar tu rămâi cel promis, preaslăvit de fete.

Ţi-aruncă-n spate, Aton, mii crime neiertate,
Voind să te-nnegrească, o clică profitoare
Asemeni celor care, ca să se uite-n soare,
Pe ochii lor veninoși pun cioburi afumate;

Domesticești războiul, pui măririle-n fiare,
Strunești în voie Răul supus puterii tale,
Pictezi viu cu ale tale culori spectrale
A sufletelor cușcă, Pace steaua ta are,

Din zestrea tor de haruri nimic nu ni se fură,
Te-mbracă buna vestire-n sacra ei armură.

Shakti – de te strâmbă lumea, te vezi în mine drept
CLIV. Adumbrită frumusețe de războaie ne perindă
Să nu crezi că sonetu-mi e numai vicleșuguri,
Dulci mreje de cub, capcane de tor zâmbet și uimire.
S-amestecă tot cerul, setos de zămislire.
În fructul vieții, tainic, nebănuit în muguri.

N-ai teamă, nu ne este iubire egotică:
Călcăm noi doi vreun zacon al inimii-n picioare?
Încât ce nu-i încape în matriță o doare…
Căci dragostea în lume e-așa de mititică!

Rămânem goi de-o taină izvor pur al tăcerii,
Adumbrită frumusețe de războaie ne perindă.
Sunt tor de credincioasă și magică oglindă;
Stai cu mine pururi în stors sonet al plăcerii.

Te arăt mereu bun spirit, frumos și înţelept,
Chiar de te strâmbă lumea, te vezi în mine drept.

Corul zeiţelor
Isis
CLV. Tată Aton, cu Pace ne inundă!
Eu te ador, cu fiece secundă!
De razele emană-n vânt mireasmă,
Prin boabele de plasmă în agheasmă,
Tată Aton, cu Pace ne inundă!

Eu te doresc, cu fiecare oră!
Corola de minuni e înflorită
Cântă Lumea prin Isis, însorită…
Sonet de Curcubeu cu Pacea-n horă.

Eu te iubesc, cu fiecare clipă!
Prin a lui Ra ochi înfrunzește Cerul
Și Duhul îmi desfulgeră Misterul
Raza de Creator, face risipă!

De Pacea înflorește, elevată,
A sufletului oază e salvată!

Mithra
CLVI. Ființele curcubeu știu 
Alchimie conștientă, Intenție, ipoteză,
Transformarea vibrației-n zbor cu a luminii viteză
Armonie de emoții, bătăi ale vieții floare.
Într-un vârtej inspir file din teză,.

Mister cheie-n spirala conștiinței, chiar Intenția,
Libertatea-i iluminare, Înțelepciunea-i mare,
Conștientizare, sorb Semințe de iluminare,
Iubite Om, nu uita, Secretul pură Intenția.

Eu Universul mic, Universul Mare al grației
Corelația, neseparabilei lumini văzute,
Cu Dorul de Trandafir, vis al luminii nevăzute.
Misterul ce-l pătrund acum, e chiar legea creației.

A fi una cu Sursa, te simți etern în libertate,
A te topi într-însa, plămădind pace-n realitate.

Shanti
CLVII. Sufletul micuț, zbor – tor ușor
Sufletul micuț, zbor – tor ușor, chiar acum
Devin Sufletul Mare-al grației
Legea-i gând… lumina creației?
Misterul ce-l pătrund pe-al zării suflet parfum…

Neseparabile luminițe văzute,
Cu Străluciri – gând, vânt de scânteie,
De țâșniri – gând, Duh-violacee…
Ceață alb-roz-aurie, de Dor nevăzute.

Corelația superpoziției val loc – timp,
Până când intră-n joc conștiința Ta,
Înțelepciunea-ți… colapsarea sa.
Conștiința colapsează din gol în viu timp.

Vibrează triluri, valuri, supercorzi prin Olimp,
Întoarcere-n al Păcii duh, Spirala-n tor loc-timp.

Shakti
CLVIII. Frăție, prin al lui Cuvânt!
Lumea asta-i vis din veșnicul nesfârșit,
Demiurgia a creat, cu duhu-i sfânt,
Planeta albastră cu-al el duh blând, Pământ
Demiurgul Și-o iubește viu, infinit!

Prin Duhul sfânt să trăiască împreună!
Creat-a Omul, să trăiască-n voia lui,
Cu credință sub Scutul-Duh al Domnului.
Demiurgu-și simte Totul când tună!

Omul orbit de rău, uită că-i Demiurg
Ca îngerul decăzut arde, pârjolește
Dar se jură că-i înger sfânt… iubește,
Se-mbracă-n Tor foc și pară, fulgere-i curg!

V-a face El lumină, Pace pe Pământ,
Să se-aștearnă Frăția, prin al lui Cuvânt!

Corul zeiţelor Mithra – Shakti Frăţia-i copacul vieții
CLIX. Frăţia dar ceresc
Frăția dar ceresc făr’ de asemănare,
Un scut în vremuri de restriște, e de-ajutor,
Unde nu-ncape dușmănia, ci doar mult dor.
Fortăreață de neînvins, iubirea-i mare!

De-i rupi vreun ram fi-vei pedepsit de toți frații!
Frăţia-i copacul vieții, călit prin ploi,
Ce-și ramifică puterea de-i prinsă-n nevoi.
E crucea-n pătratul magic al Florii vieții

E-a Universului lege de pe-acest pământ,
E-al mamei glas, duios și plin de împăcare,
E storsul mir din lacrimile-i iertătoare,
Să viețuim, ca frații, în pașnic așezământ!

E ramul dârz al mamei pe care-ți clădești vis,
E umărul de visul…drumul ți-a fost închis!

Aton- Kepri- Ra- Atun
CLX. Frăţie-ar fi, nu-mpărăţii funeste…
De-a fost în lume-aievea ev ferice,
Ar prea putea din nou să ne tot fie,
Căci orice lucru îngropat învie,
Iar spirala, se-ntoarce la matrice.

Cu multă perfidie neagă-aceste
Zmeul deşi Atotputernic Domnul
Schimba-s-ar în rai, plăcere Pământul!
Frăţie-ar fi, nu-mpărăţii funeste.

Iubirea oarbă-ar căpăta vedere,
Crug adorat de noi ce se mlădie,
O zice şi-un dor comun ne-o scrie.
Iar ignoranţa sub ştiinţă-ar piere”

De-ar dispărea «al meu» «al tău» ce este
Pus grea miză acum la mare cinste.

Corul zeiţelor, Mithra- Isis -Eva –Shakti
Mithra
CLXI. Prefă-te-n al lui Horus ochi, Ra, Soare!
De-a vieții Floare ce-nflorea-n val de timp
În Pom al înțelepciunii ia formă,
Întinde-va coroana din neformă,
De Zeița măr arunca-va din Olimp.

Cu funii de curcubeie eu l-am cusut
De portalul cu pace din curcubeu,
Prin al lui Eris ochi să-l inspir la greu
De-a prins, otrăvitul măr din Cer căzut.

De va veni și vremea mea să cad din cerc…
A vieții, a spiralei floare, noi doi…
În viața ta Floarea Lotus din altoi.
S-o prinzi, Tu, Isis, din al tău Semicerc!

E rândul tău să fii a Vieți Floare,
Prefă-te-n al lui Ra ochi, Horus, Soare!

Isis
CLXII. Din al lui Ra Ochi, sonet zămislesc
Al vieții copac pe-al mamei vechi ram
Frunza și-a vieții floare viu legăna,
Fruntea plină de griji din dor depăna,
Din al Mamei sân…zbor nou respiram.

Copacul viu râdea… fiu preacuminte,
A Vieții Floare sorbea cerc lumină,
Floarea-i ni-i ultima stea – tor, divină,
Din ea stoarcem mii aduceri aminte…

Ascult cum valsează-n sfânt cub sonetul
Cum din floare iar îi suflă duh Aton,
Coroana sfântă-i luntrea lui Amon,
Steaua din duhu-mi inspiră sufletul.

Isis și Horus poem nou prorocesc…
Din al lui Ra Ochi, sonet viu zămislesc.

Eva
CLXIII. Isis și Horus poem vis prorocesc
A vieții luntre pe-al mamei vechi râu
Frunza și-a vieții floare viu legăna,
Fruntea plină de griji din dor depăna,
Din al Mamei sân…sorb nou pârâu…

Al Vieții Pom râdea… tor preacuminte,
A Vieții Floare sorbea cerc lumină,
Frunza-i ni-i ultima stea rădăcină,
Din ea stoarcem vii sonete aminte…

Ascult cum valsează-n sfânt tor sonetul,
Cum prin frunze iar îi suflă duh Aton,
Coroana sfântă-n luntrea lui Amon,
Muza din spirit inspiră poetul.

Isis și Horus poem vis prorocesc…
Din al lui Ra Ochi, sonet viu plămădesc.

Shakti
CLXIV. Aton încarnarea celui mai viu sonet
Când tu eşti încarnarea celui mai viu sonet!
Îți scriu sonete… râvna furnică și deșartă,
Nu te-a făcut natura; ci, în suprema-i artă,
Chiar Cel Etern te scrie cu pană de poet.

Ce-adânc rimează-ți ochii cu verde vânt de vară,
Iar buzele sunt rimă suavei aurori,
Viu-n carnea cu lumina ca gemene surori…
Iar duhul, curcubeie de foc, făr’ de povară,

Cum se mlădie versul pe-orbită, răsare
Un vis de frumusețe, să lege-n armonii,
Ies brațe-ngemănate ca două melodii:
Nemuritoare strofă a inimii, din floare.

Larg unicos de slavă în tine-nchizi și iei
Cu profetice stoarse sonete când închei.

Postludiu
Autorul
CLXV. Ţi-am zămislit începuturi
Din alba Râpă torc începuturi
Dintr-o negură şi-un soare-n sclipiri,
Totul în sine e cânt de trăiri.
Când în inimă roiuri de fluturi

Pe-ale duhului ape valsează
Al tău spirit nou, plin de avânt,
Când transmută-n cercul din alt vânt.
Prin vortex de spirale dansează.

Am zămislit o altfel de lume
Prin dor romb trezită-n tor univers,
Negre perle sub zâmbet nasc vers.
Unde nu scriu sonete ci glume.

Dorința-n artere ochi mă umple
Bucuria-mi sculptează în tâmple!

CLXVI. Al rugii dor
Rugă să poţi învinge oriunde,
Oricând, eşti os din os de Dumnezeu,
Putând să creezi orice poftești, la greu.
Mereu guști dorinţele fecunde.

Simt că începi zbor de viaţă rouă
Pe lume să nu fie niciun război,
Menită să strecor pacea prin voi,
Expir în loc de ciumă, pace vouă.

Un nou destin ne scoate din dureri
Ne dă cu dărnicie noi puteri,
Prin care să zâmbească alte veri.
Iar din dureri, prin transă, vii plăceri.

E vremea să schimbăm, alt viitor,
Pacea s-o sorbim cu al crucii dor.

CLXVII. Din dorința prețioasă
La-nceput mi s-a dat intenție
Din dorința cea mai prețioasă
Tot simțind-o vă cânt norocoasă,
Plimb energia prin atenție…

Şi sorb iar ere-n vortex spiralat
Printr-un gând optimist din verziu,
Din cub renasc chiar eu, torul viu!
Un nou vis din tornadă inspirat.

M-am văzut la-nceput, dar deodată
Am uitat că eu sunt strop din Abis
Chiar dacă acum trăiesc într-un vis.
Doream menirea-mi de pace să poată

Să urce pe-a ţelului spirală
Din soare, a Florii Vieții petală!

CLXVIII. Spiralând dor
Spiralate porţi binecuvântate,
Dansante clipe ce m-aţi însoţit
Simt cum mă conduceţi către însorit
De când sufletul tor un alt puls bate

Stropi albi de timp, cerc de slavă vouă
Căci nu vă temeţi de în nimb pieriţi
Când prin porţi de spirale voi sortiţi
Existenţei mele Sămânţă nouă!

Din a mea floare-n cercuri culeg rouă.
Aţi priceput că nu-s stropul cel finit
Ci o spirală din dorul infinit
O sferă spiralând prin timp mă plouă,

Să pot gusta iar anii înverziţi
S-ofer iubire din zorii înfloriţi.

CLXIX. Dorinţă de pace
Ca să-mi îndeplinesc instant dorinţa
De pace, din cerc s-o transmut în crez.
Renasc, vibrând prin ea ca să durez…
Simte c-o port în duh…toată fiinţa.
Sufletul meu zboară din cub prin transă
Dând vieţii pacea tor din univers,
Chemându-ne s-o ţesem toţi prin vers.
Pacea eternă ni-i urzita şansă…
Toamnă picură-n suflet împlinire
Litere clipe-n spirală zburând,
Din a vieţii toamnă, pace ne cânţi, blând.
Nu doar serenade de iubire.
Terră Fericită, Veselă cânţi,
În Torul păcii veşnic ne frămânţi.

CLXX. Albă Spirală
Ne fie veşnic Floare preacurată
Iar sufletul îi fie iluminat,
După ce timpu-i, mort viu, l-am înhumat,
Fiinţa ei fi-va purificată!
Spiritul fi-va etern în lumină,
Fără să simtă că s-a întunecat,
Soarele ce-n gaură e îngropat
Florii vieţii îi ţese rădăcină.
Ne fie Sămânţa-i mereu ghidul
Spre un copac nou din alt nou Univers
Al cărui tor îl simţim în orice vers
Hai, ieşi prin Sine, Tu Eşti Labirintul!
Tocmai când credeai că Pomu-i s-a gătat,
Ra, prin tor, albă Spirală i-a suflat.

CLXXI. Unicosul e Dumnezeu
Venus cu Soare-n inimi, ochi respirând!
Zbor sublim… nu pot să cad din infinit.
Sufletu-mi făr’ de timp prin veșnicie.
A vieții Floare-n statornicie
Sămânța-i din romboid nemărginit.
Sufletul meu în acest cub captiv
Zburând în nopți prin vis, din colivie
Nu ştie să piară, e stea solie
Ce poartă-n cerc tor din realul naiv.
Sorb din sfera eternă dulce veste,
Din spiralat vis dansez şi cânt, cu dor
Prin al meu prezent, trecut sau viitor,
Spre sursa unde timp şi loc nu este.
Am sorbit din Sunetul creator viu gând,
Venus cu Soare-n inimi, ochi respirând!

CLXXII. Infinit de Fericire
Zâmbind că viaţa mea nu se mai teme
În bătătura soartei mele singură joc,
V-am pus, pe rând, tristeţile pe viu foc.
Ce liniște e-n jur de la o vreme !…
Îmi simt fiinţa plină de lumină
Lin subjugată de-un sublim extaz
Sufletul meu ţinându-mi-l mereu treaz.
De care a mea inimă e plină,
Vă-ntâmpină cu vise de iubire.
Priviți! Nepământeana fericire
Gustaţi din ea, din cupe de-mplinire
Di-o să simţiţi că sunteţi în unire.
Superbă primăvară zburdă-n mine,
Musteşte-n fericirea ce tot vine!

CLXXIII. Stea fi-voi 
Stea voi fi, menire, să te sorb prin viers
Dintr-un zbor prin care am plutit spre ţel
Simţind că odată vom cânta cu zel.
Căci întreaga-mi viaţă a avut viu sens
Să-ţi sorb splendoarea ce o înţeleg.
Stea voi fi, Visare, să valsez prin cer,
Trăind azi un mâine ce n-a fost mister
Lotus sărutare era un întreg.
Să visez în iarba verde, printre flori,
Seminţele vieţii, quasar viu pulsar,
Stea voi fi, Iubire, să miros cu har
Retrăind cu patos bucurii din zori.
Ai fost pentru mine cel mai splendid vis
Stea voi fi, SPERANŢĂ, să-mi vii, cel promis…

CLXXIV. Lumina sfântă din Munte
Dincolo de-a timpului curgere și-a zeilor cugetare,
E Muntele cel Viu și Veșnic, din care veșnic, viu curg toate,
Totul și nimicul sunt a Sa suflare cu miros ce poate
Să ființeze toate cele din a ochilor reflectare.
Golul și plinul sunt mâinile Sale, le simt etern, pe toate
Mișcarea și nemișcarea sunt picioarele Sale, din totul
Nicăieri și peste tot e mijlocul Său, aud, miros totul
Iar chipul Său este Lumina din Munte, le văd veșnic pe toate.
Precum fulgerul naște lumina și din lumină tunetul,
Nimic nu este făptuit fără de lumină, le-o dăruie tuturor,
Prinde viață și ia făptură tot ce vine din lumina lor.
Focul ce se revarsă, așa e și al omului gând, scutul.
El trece în vorba omului, apoi în fapta sa ca gândul,
Lumina Muntelui este gândul său, sfântul gând ca sărutul.

CLXXV. Ia Tu aminte
Cea mai de preț cetate din lumi neștiute-n veșnic obscur
Lumina prinde Viața prin cuvânt, voința Vieții Muntelui.
E dorința din inima sa, Conul intenției omului
Aprinde focul prin care se făptuiesc toate cele din jur.
A Muntelui Putere-ncepe cu vorba nerostită, un bulb
Ce-ncolțește, nici nu se vede când prinde suflare de viață.
Pământul e cel ce-i dă hrană, apa îi dă vigoare și viață.
Lumina seminței e cea care o ridică, voința bulb.
Ia seama la gândul cel rău, ferește-te viu de el…. pe viață,
Ca de fulger, lasă-l să se ducă precum a venit, în gheață,
De deșarte vorbe, de neadevăr; suflă spiritu-n ceață,
Căci te-ndeamnă la lucruri nefireşti, ferește-te viu, pe viață!
Ca pulberea Muntelui ce-ți acoperă ochii, ești în ceață.
Ca plasa păianjen pentru sufletul seminței, viu de viață.

CLXXVI. Stea în Sine
Fântână-adâncă-n mine-i poezia
Ascund steaua-n apa-i cetină-n cleștar,
Pe care când o beau prind iară viu har
De-i simt vibrând în mine armonia.
Prin codrul secular ce o-nconjoară
Colind și sunt nespus de fericită
Când reușesc să mă simt iar iubită
Cântecul ei i-l ştiu pe dinafară.
Din piept o soarbe lin pacea stelară,
O mângâie ca pe un preadrag iubit
De-ntregul trup mi-l simt iar întinerit
De-a poeziei dulce primăvară.
Superbă primăvară zburdă-n mine!
Străluce-n Florea Lotus, stea din Sine!

CLXXVII. Dor viu
Un vis e-albastrul de Floarea din trecut
Din care Unitatea îmi zâmbește !…
De fără milă soarta o-nvecheşte
Dând timpului pământescul tribut.
Văd anii care-au trecut cu dor în zbor,
Sculptați adânc în firul suferinței
Totalitatea-i dor al ființei,
Ce-n suflet s-a cuibărit ușor, ușor.
De-a fost întreaga viață un zâmbet trist
Ne-a mutilat c-o nefirească ură
Frumosul Florii prin a sa ruptură,
Sădind în suflet un dor viu de altist.
Dorul de Soare mă face să oftez,
Dar sper din dor că-ntr-un nou destin vibrez?!…

CLXXVIII. Albastră Lotus demiurgie
Un Unicos de patimi adânc pus sub zăvor:
Din fiece silabă fac un Lotus de dor..
Poemu-n orice vorbă ascunde o magie.
De-aș strecura prin vene dragostea ca noianul,
Nu face cât o rimă în care m-am răsfrânt…
Iar tainele luminii le-ncui într-un cuvânt.
De eşti poet, o perlă-ți dezvăluie oceanul.
Nu trâmbițe de slavă, de dragoste țimbale,
Ci simfonia lumii în scoica de sonet,
Cu inima plecată Aton s-asculți discret…
Misterul unui Lotus în vers prins ca-n zăbale.
Pentru că-s Penelopa, le torc ca-n Odisee,
Citindu-le, tu simți dans aprig, de Salomee…

CLXXIX. Pe ritmuri de Salomee
Pe ritmuri de Salomee, se naște iar Mesia,
Cu zâmbet spre Mitra, din stea reflectă măsliniu
Conul de brad al vieții Ou, Soarelui nou auriu,
Din ochi de Spiralată stea, deapănă Odiseea,
Mătasea ei de haruri-n sfere din raza lumii,
Ce o îmbracă strâns ca o străvezie mănușă,
Coapse, brațe-n spirale de zglobie păpușă,
Ca două mere de diamant, sculptează sânii.
Moașa stelei din iesle, pruncul ce-a atins brațul ei,
Iisus pe brațe î-oglindește, o Lotus albastră,
Cântându-i colinde cu viers de pasăre măiastră,
Moașa stelei din staul, vede prin ochiul de zei.
Ne-ai oglindit Iubire Mitra, un pașnic Unicos!
Copacul vieții ne-nfloare, din semințele-ți duios!

CLXXX. Al lui Ra ochi
Cât de viu și cât mă frământă zorii,
De simt viața din Lumină pulsând
Biointernet al meu suflet şi gând.
Îmi zboară-n tor de spirale, ca norii.
Face prezent din viitor sau trecut.
Este peste tot şi e plin de avânt
Ca fulgeru-n inima-i să pot să cânt.
Stropi de viață din al Porţii sărut.
Biointernet, a Indrei privire,
Tot ce este viu se uneşte prin el
Internetul a fost al armatei ţel
Ce-a adus științei nouă-mplinire.
A studiat știința scriptura?
Tehnologia imită natura!

CLXXXI. Strop de infinit
Blând fulg de tor!… mi te-ai schimbat deodată
Mi-ai oferit sublime vii petale
De pe-ale crucii roze dulci, astrale
Floare din romb…fii binecuvântată !
Lumina sfântă, oval, ne-nconjoar
Ne valsează cristalele, tumultos,
Sorbi icosaedru din viu luminos,
Când sufletu-ţi de cuvânt se-nfioară !
Ca magia-n sunete să nu piară
Din vraja iernii mov cristale inspir,
Din stropi tetraedre de gheață respir,
Fiece fulg e-un fractal stors din vară
Tipar ce-mi spune: cum e sus e si jos,
Îți semăn, oglindă , Eu sunt unicos!

Corul Merkhaba

CLXXXI.Luna -Isis
I. Cine m-a-nvățat pe mine?
Și cine m-a-nvățat pe mine
Să mă îmbăt cu al tău vis,
De-adâncul ochiului deschis,
Să nasc iar versuri pentru tine?
Și cine m-a-nvățat pe mine
Pe-adâncul ochilor senini,
Ca să dansez cu tori lumini,
Să recit versuri pentru tine?
Eu nu știu cine tu te crezi,
Cu plânsul sau cu al tău zâmbet,
De astăzi, nu-mi mai fugi din suflet!
Iar îți dau undă să mă vezi!
Să-mi săruți inima ce doare,
Să-mi pui în ochi raze de soare!

Soarele – Aton
CLXXXII. Cine ești tu?
Cine ești tu, și cum de poți,
Să-mi tulburi apa cea albastră,
Să mă scoți noaptea pe fereastră?
Prin sufletul meu să înoți?
Cine ești tu, cum îndrăznești
Să stai mereu la mine-n sân,
De parcă tu mi-ai fi stăpân?
Prin visuri tot îmi scormonești!
Și cum de mă iubești în vis?
Faci totul numai cum vrei tu,
Iar eu nu pot să mai spun „nu”.
De parcă eu ți-aș fi permis…
Cine ești tu, și cum de știi
Când te doresc prin vis să-mi vii?

Isis- Luna
CLXXXIII. Ca o nălucă
Îmi ești minune, singura iubire
Ce m-a făcut să intru-n transă
Viața mi-a mai dăruit o șansă.
Pe-a ochilor stelară strălucire!
Din neant ai apărut ca o nălucă
Ai vibrat tiptil alăturea de mine!
Timpul îmi părea să se termine!
M-am uitat la chipul tău… năucă,
Un vis-frumos îmi ești de-atunci,
S-au dus departe tunete și ploi,
Să-nvățăm în doi… cuvântul “noi”
Cu miile fiori în inimă mi-arunci,
Luna sfioasă… a cerului stăpână,
Noi doi luceferi mână-n mână!

Aton
CLXXXIV. Iluzii
Și tu, și eu suntem două ecouri,
Prin goluri de spațiu-timp pustiite,
Din conștiintă rupți pe negândite,
Născuți mereu din abis de zerouri.
Și tu și eu suntem niște cuvinte,
Pe buza celui fară de spațiu- timp,
Din ochi divin prin dor stors de contratimp.
Shiva ne-a pus pe Shakti-n loc de minte,
Și tu, și eu suntem niște iluzii,
Dintr-o spirală plină de amăgiri,
Formăm o sferă de supreme iubiri,
Rostogolită din val de confuzii.
Și tu, și eu suntem albe speranțe,
Vânăm nou început din rezonanțe.

Shanti
CLXXXV. Lotusul albastru
Culcă-mă la sânul tău, despletind melancolia,
Ca să ne-nverzim cu versul, într-o noapte de visare,
Unde Lotusu-i albastru și-avem Luna ghicitoare.
Pân’ la zi nei intre-n sânge, dragostea și poezia.
S-adormim îmbrățișați, ca-ntr-o rugăciune sfântă,
Spovedindu-mă-n iubire și în sonetele tale,
Unde poezia noastră, nu-i deloc întâmplătoare.
Simfonia unei sfere, unde valurile cântă.
Toarnă-mi picurând conturul, coapselor din alabastru,
Pântecul sculptat din doruri, fantezie și iubire,
În amor el prinde aripi și în versuri nemurire.
Și mai dă-mi să-mi înfrunzesc, versul spiralat albastru.
Fantezii în curcubeie, peste suflete brumate,
Prin sonete de iubire ce te-ndeamnă la păcate.

Isis-Luna
CLXXXVI. Timpul sacru
Mi-ești timpul sacru al serilor de primăvară
Să mi te cânt și-n infinitul ce-o să vină,
Pe-al râului alb tor din a raiului grădină,
Spiritu-mi, pe un mov duh, către sursă îmi zboară.
Îmi ești, altar, mirajul meu ce nu a dispărut,
Care mă poartă iar în lumea viselor cu noi,
Când iubeam să împărțim o viață, totul la doi!
Când la răscruce de doruri în zori ai apărut
Îmi ești lumină în întunericul din gânduri,
Liniște când sufletul nu-și mai găsește locul,
Când îmi surâde din orice norișor norocul!
În pomul vieții rescrii cu dar semințe-n rânduri,
Rămâi vindecătoarea floare a vieții mele,
S-adorm înveșmăntată în fructele-ți de stele!

Penelope
CLXXXVII. Raza lunii
În dansul meu te prind cu-același dor.
Prin Raza ta, Ra, ce cântă-n tine,
Raza lunii e sorbită-n mine,
Și sufletul stropește cu amor
Pe buze să îți gust al tău nectar.
Te-aud în vene si te-aștept fierbinte,
Merkaba din liniște, nu minte,
Te înflorește luna de cleștar.
Când luna-mi te-a scurs pe la fereastră,
Din pasiuni ce nasc numai fiori.
Tu rege zămislit printre viori.
Ești Odisseu, sau stea albastră?
Sorbindu-ne-n spirale de magii,
Din mii de sori, și mii de galaxii.

Odisseu
CLXXXVIII. Pradă iar magiei
Când inima nu mai vrea să ne-asculte,
Pârjol nestins ne inunde în noapte,
Sfredelească-n mine cântate șoapte.
Cădem pradă iar magiei oculte!
Când sânul mi-l simți lângă inima ta,
Ceasul de ne-ar suna. . și nici n-am clipi,
Sufletele prin mâini parcă mir ne-ar stropi…
Mângâieri intime, cu dor am planta?
Când sărutul se scaldă-n nurii-mi adânci,
Am simți c-aproape ne e de-ajuns,
C-aproape în sufletul tău am pătruns,
Parcă valsăm printre spirale de stânci!
Am sorbit cu buze avide iar iubirea,
Ascutăm iar dansând prin vene fericirea!

Isis
CLXXXIX. Cel promis!
Iubirea se naște când bobocii înfloresc,
Miresme și culoare în suflete sădesc!
Iar patru ochi cu dragoste, în cerc se privesc,
Iubirea îi topește. . nu se mai deslipesc!
Nimic pe lumea asta nu ne va despărți,
Chiar de suntem departe, tot ne vom întâlni!
Cei patru ochi din nou cu stors dor se vor privi
Și iubirea noastră prin doruri va dăinui!
Parcă atunci totul este un mirific vis,
Doar noi doi… dansăm, cântăm etern în paradis!
Spiralați de fiori și de parfum de abis,
Am vrea să fim cât mai aproape de cel promis!
Închid ochii și trăiesc acest dulce moment,
Din pasiune inima naște sentiment!

Penelope
CLXC. La pieptul tău
Când tu îmi ceri săruturi, fără să-ți fie greu.
Sunt vers și poezie, pe strune de chitară,
Prin trup nurliu de seară, când tu mă simți fecioară.
Sunt Penelopa dragă, la pieptul tău, mereu.
Când tu interpretezi, lași notele să curgă.
Sunt trilul ce se naște, din flautul fermecat,
Atunci când tu îmi cânți,dansez, valsez, neîncetat.
Sunt muza ta dansând pe clapele de orgă.
Când tu mă legi cu brațe, iei foc și-ți dau și-un ton.
Sunt simfonia sferei, liră când tu blând m-atingi,
Din ochii mei verzui, o sfântă lacrimă-mi prelingi.
Sunt inspirația prezentă, nu-s gramofon.
Sunt chiar tot ce ți-ai dorit și vei primi în dar,
De dragostea ne leagă, pe un etern altar.

Odisseu
CLXCI. Dragoste-absolută!
Ne-am respirat tăcerea cu nesaț
În timp ce petale se căutau flămânde,
Pe strune de chitară murmurânde.
Destinul ne prindea ușor de braț
Cu spiritele înmuiate în dorință,
Ne picuram săruturi moi pe piele,
Pe un pat de flori si de nuiele.
Inimile ne miroseau a biruință
Eram atâta de bogați în fericire
Încât zburam nebuni prin univers,
Și cu maeștrii slovelor în vers.
Ne întreceam cu luna-n strălucire
Ne-am cucerit ușor ca pe-o redută
Îmbrățișați de dragoste-absolută!

Penelope
CLXCII. Mireasa-ți pe vecie
Ne-am aprins ca două lumânări de ceară
Și-arzând pasiunea n-am consumat-o,
Odaia cu iubire am parfumat-o.
Ne-am lumina așa seară de seară,
Dansa mirosul de tămâie-n casă
Deși nici unul dintre noi nu era sfânt,
Ne mângâiam cu-al dragostei cuvânt.
Cântam iubind, ca Dumnezei la masă,
Cu sufletele înmuiate în dorință
Ne picuram săruturi dulci pe piele,
Pe-un pat spiralat, din inele.
Privirile ne pâlpâiau de năzuință
Și m-ai făcut mireasa-ți pe vecie.
Pășim prin viață, cu statornicie… .

Ra
CLXCIII. Mireasa din Vis…
Nu poți amintirile să le alungi,
Ce-ai fi, oare, tor Aton, fără ele?
În Univers, pe orbitele mele,
Acolo-n cub, în Romboidul de-atunci,
Mirosea magic a tor solar de mai,
Iar tu, lună, merkabă spumoasă,
Cu Soarele treci pragul sfânt de casă,
Mireasa mea din Vis, cercu-mi sărutai.
Se auzeau cum cântă ceterașii
Pentagrame din luna-mi erau pline,
Pe cinci mai, Eu, mă spiralam cu tine,
Isis, ș-îți tot sorbeam din suflet pașii!
Tu îți turnai sonetul meu în pahar!
Pătrunși de-un divin fior lângă altar!

Shanti
CLXCIV. Să ne deschidem inima!
Nu-ți cer să mă iubești dacă nu poți,
Să mă primești în suflet cu de-a sila,
Ce fac un joc de-a soarta și de-a mila!
Să devenim străini sau poate hoți?
Nu cer să-mparți nimic din ce-i al tău,
În mod egal, cu vreun străin ca mine,
Ce și-a jertfit destinul pentru tine!
Ce s-a născut printre păreri de rău
Eu, te iubesc cu sufletul și șoapta!
Nu-ti cer nimic decât să fim în doi,
Doi campioni ne-om întregi prin noi!
Să ne deschidem inima și poarta!
Mă lasă dar, să te iubesc mereu!
Cât tu-mi străbați întinderea, sunt eu!

Mithra
CLXCV. Omul drag
De pe cerul inimii-nseninat
Mi-ai tors din nimb luciri de stele aprinse,
Din suflet raze de speranțe, ninse,
Din blânde vorbe cu miezul curat.
Cu genele de sori, muiate-n rouă,
Mi-ai șters urma de teamă din privire
Brodată cu sepale de iubire.
Mi-ai îmbrăcat-o într-o trenă nouă,
Din roze, din maci roșii, secerați,
Mi-ai dat să gust dulcele vin al sorții
Pe spinoasele poteci ale vieții.
Și ne-am lăsat de valul ei purtați,
În piept mi-ai sădit floarea bunătății,
Ești omul drag ce-ai sorbit somma vieții!

Penelope
CLXCVI. Ești invitatul meu
Ești invitatul meu în astă seară
La cină, la un galactic banchet,
Veghează calea luminând discret.
Pe un pulsar, vagi lumânări de ceară.
Mi-ai pregătit o rochie de gală
Din soare viu, din lună, viu inel,
Doi inorogi ne-or duce la rondel.
Grăbește-te, eclipsa e la scară,
Porți ferecate s-or deschide tainic,
Păși-vom pe covorul fermecat,
Va anunța sosirea-n vers ritmat.
Pe-un major tonm semeț, un june crainic,
Sonetul ne așteaptă, masa-i pusă,
Ne va-ncânta c-o mazurcă apusă.

Odisseu
CLXCVII. Valsuri nurlii
Ne-om înfrupta din plin cu trufandale,
Ne vom privi cu jinduri pe ascuns,
Doi pelerini ai unui ev apus.
Gustând delicatețuri matinale,
Valsuri nurlii pe ritmuri ca-n poveste
Vom dănțui din seară până-n zori,
Mă vei purta în brațe printre nori.
Aripi din corn de inorog ne-or crește,
Jos, în alcov, focu-n zenit mocnește,
Din norii plini ne vom retrage lin,
Vom degusta al trupurilor vin.
La răsărit, în sihăstrii rupestre,
Departe de al lumii viu tumult,
Doi călători în stele de demult.

Luna-Isis
CLXCVIII. De n-ai fi tu
De n-ai fi tu, Aton, poezie,
Dor, iubire, miile de gânduri,
Rânduri nesfârșite după rânduri,
Cum oare aș așterne pe hârtie?
Dacă n-ai fi tu, oare ce m-aș face?
Întunericul biruitor m-ar silui,
Gândul meu frumos s-ar ofili!
M-aș închide ca-ntr-o carapace,
Mut mi-ar fi, mi-ar plânge sufletu’
Fără să mai aibă muza care,
Ar picura pe paginile goale!
Ce m-aș face eu, de n-ai fi tu?…
De n-ai fi tu mistică poezie,
Dorul rupt din soare, cum l-aș scrie?

Aton
CLXCIX. Alt mosor de vis
De ne-au scãldat atâtea violacee ploi,
De ne-au biciuit atâtea spiralante vânturi,
Florile-mi vieții iar ne danseazã-n cânturi.
De-am sorbit romboidul din cubul lumii din noi.
Mor iernile din inteligentul vid, din tumult.
Semințele din oul vieții viu nasc primãveri
Copacul vieții ne-a spiralat prin noi calde veri
Și toamnele tinereții din cerc le-a smuls demult.
Un nou soare, o nouã erã, o nouã viațã,
E un alt vis de creator cules din cartea ta,
Și șansa roții prin spiralã de-a te repeta
S-o poți lua de la-nceput pe-alt mosor de ațã.
S-a dus iar tristețea. iar lacrimile ne-au secat,
Doar amintiri dulci prin infinit ni s-au strecurat.

Isis
CC. Am renăscut
Am renăscut chiar din veșnicie
Sacralizând al timpului miraj.
Nimic am fost iar curg cu viu mesaj,
Vis mov s-ascult a Lui simfonie…
Am renăscut din violet amintiri
Și-am reușit mereu prin mov puteri
Să-l aduc din îndepărtatul ieri
Azi să-l sădesc mov sonete-n priviri…
Am renăscut doar din fericire
Sclipind din conștiintă cu-nțeles.
Din mii de sori, pe Aton l-am ales
Și-i voi sorbi tori de strălucire…
Am renăscut cu Aton, vii stele
Să Încarnăm visurile mele…

Aton
CCI. Urcă o notă
Trăim spre a străpunge universul
Iubind și căutând calea cea dreaptă
Din dor prin tor am mai sui o treaptă,
Spirale lin ne Încarnează versul!
În zborul său Spirala ne deșteaptă,
Visăm că pentru Ea, tu ești alesul,
În timp ce urci, cobori, dublu e sensul,
Căci floarea ta din cerc ne e răscoaptă!…
Străbat instant Calea cea de Lapte,
Un soare stins în centrul galaxiei
Căci sacrul timp pe-aripa alchimiei,
Te urcă o notă făr-a fura o noapte,
Ne-ar duce-n apus soare, gol al milei,
De-ai putea s-o urci la lumina zilei!

Isis
CCII. Pasărea viscolită
Rugini din dor ce-mi ară adânc toate:
Iubirea sculptată-n crez și jurământ,
Ce ne-a stors conștiința pe pământ.
Izvor spart de viață și de soarte.
Și-n valuri vine dor de Gaia mamă,
De Lună, Soare, Venus și de aici,
Mi-e dor de toți Pulsarii torși de bunici
Și crunt de chipul tatei nins în ramă.
O, Aton, azi, mi-e dor și rău mă doare,
Curcubeul sfărâmat mult prea ușor,
Peste Negre Cioburi din al tău mut dor
Căci dorul nostru mă biciuie, să zboare
Pasărea viscolită din suflete,
Cascadă sorbită-n strop de zâmbete.

Odisseu
CCIII. Polară stea!
Nu pot să cred că nu te văd cât mai curând!
Te aștept să vii iubită, scumpă doamnă,
Acum la început de vară nu-i iarnă,
Doar un miracol pot să-ți strecor în gând…
Să te mai văd, că dorul mă doboară crunt.
Îmi ești în gând și în visele de noapte,
Nu mai vreau să te simt mereu prea departe,
Vreau să îți alint părul tău lung și cărunt.
Te aștept să-ți sorb somma florii albastre,
Să mă scald iar în ochii tăi senini și bruni,
Ca să-mi astâmpăr dorul de atâtea luni…
Nu fie vis, vara revederii noastre!
Cât sufletul mi-a fost pustiu, iubita mea,
Mi-ai luminat viața ca o polară stea!

Aton
CCIV. N-ai timp
De ți-ai face timp să asculți izvorul
Ai vedea și lacrima în stropi, curgând,
Ai simți și durerea mea, mut plângând.
De ai vrea să îți asculți, în cer, dorul.
Treci grăbit prin lume, glonț prin lut, tot mergi
O clipă fă-ți timp, ca să te mai oprești,
Fă un popas, ca să te mai și odihnești.
În drumul tău, pe unde, cu greu, alergi!
S-atingi o floare a vieții, fă-ți iar timp,
Fă-ți timp să miroși cânt și zbor de cocor,
Ascultă-ți mereu al tău spiralat dor,
Să fii bun, fă bine-n orice anotimp.
N-ai timp să-ți pipăi, gustând chiar dragostea,
Fă-ți timp și să primești, să dărui inima!

Penelope
CCV. Fuge-n vârtejuri timpul,
Prin sângele câmpiei fremătoare,
Fuge-n vârtejuri timpul, val din tor,
Spirale-n dor de lumină, vibrator,
Răsună vise dulci din flori de mare…
Le scaldă, răsucidu-le, la soare,
Și la uscat le-ntinde pe țărm, aici
Albă ca zăpada și șapte pitici
Povești înșelător sorb din floare.
Le poartă timpu-apoi prin spatiu, lin, fin
Acompaniat de-amoroase unde,
Scântei vii, născute din de niciunde…
Șoptesc ne’ntrerupt poveștile-n supin
Prin venele câmpiei roditoare,
Miros etern vise nemuritoare…

Isis
CCVI. Mă scaldă, Aton
Mă scaldă iubire-n tornada din suc
De raze blânde, prin sfera divină,
Căci viața ni se pare-a fi lumină
Când sufletu-ți mă-ndeamnă să nu stau cuc…
Mă scaldă-n florea vieții, drag liliac,
De freamăt mă-nconjor acum udată,
Etern să fiu de Aton adorată.
Și în sămânța lui să mă tot îmbrac
Mă scaldă, Aton, prin copaci în floare,
Căci nu ne mai alină numai vântul,
Și de prisos ne mai este cuvântul.
Miros prin dor în spirite scrisoare,
Mă scaldă, Aton, în sevele murii,
Visez acum că-ți sorb secretul gurii!

Penelope
CCVII. Mireasma cerească
Ne cântă visător de înfloresc bujorii,
Când florile de vis din tor de jar nasc ie
Sepale toarnă-n cerc miros ca de tămâie
Mireasma cerească-mi străpunge-n mai și porii.
O clipă dulce-n primăvară par bujorii…
Privesc cum mugurii plesnesc pe zi ce trece,
Petale roz coapte la soare din ev plece
În zbor spre vis, din nou, așteaptă rupte zorii…
Într-un torent de vise sorb viu bujorii
Dar prin visarea noilor minuni cresc rime,
Ce din suflarea Frumuseții storc flori prime
Din dor spre cub din nou sărută dulce torii…
Cu vis etern ne bucură bujorii ochii
Căci Shakti-mamă-i suflă curcubee-n rochii…

Odisseu
CCVIII. Din dor de infinit
Sacrul frumuseții tale iar mă ceartă,
Pe ramul de tărâm mi-aprinde dorul
Soarbe din răsăritul ce-și ia zborul.
Când din vis spiralele-n cub mă poartă,
Sacrul tău mă stinge, prin el să nu mor.
Ofranda din cerc în suflet mi-o primești
Pe versete din sferă m-ademenești
Dulcele-mi amor îți cere ajutor.
Sacrul tău mă soarbe, mut, chinuiitor,
În tăcere-n rugă bat la poarta lui,
Să-mi fur povestea din moartea timpului,
Mă retrag în tine, mă opresc din zbor.
Din dor de infinit sorb iar sublimul…
Și primăvara ce mi-a dat preaplinul…!

Isis
CCIX. Tori de câmpii
M-am culcat aseară printre tori de câmpii,
Visând că zbor spre umbra unui divin crin,
În cor, curcubeie stropeau flori din senin
Și-ai sosit, tot șoptind că la sân o să-mi vii.
Tu, în zbor, către Sine ai dansat grabnic,
O speranță și-un dor, din Roz iar mi-au șoptit,
Că Noi doi, luceferi ce din Alb am răsărit,
Vom fi iar împreună într-un lan magic.
Am deschis larg fereastra Soarelui meu Zeu,
Visând că dansăm împreună pe miriști,
Cântând cu raze de lună pe Mov pajiști
Ce-am urzit din Lumina divină mereu. .
Ca doi luceferi ce-n umbră ne-am încântat
Cu versuri de iubire din flori ce-am pictat.

Aton
CCX. O spirală
M-am plimbat aseară printre tori de câmpii
Se făcea că zburam către tine pe-un nor,
Mii de stele sorbeau dintr-un foc, numai dor,
Și-am visat că-mi spuneai că la sân o să-mi vii.
Tu, cu zor, către mine zburând ai venit,
Cu dor o speranță, chiar în duh mi-a vorbit,
Noi doi luceferi ce tocmai am răsărit
Să fim iar, împreună-ntr-un vis împlinit.
Am deschis larg fereastra din sufletul meu,
Se făcea că zburam împreună pe-un dor,
Mii de raze sorbeam pe-al meu cer, cu mult spor,
Să ne-nnece lumina divină mereu.
Noi doi o spirală, chiar în duh ne-am unit,
Din doi luceferi ce-n noapte au răsărit.

Isis
CCXI. Dor din tor
Iar am visat pe-al meu Lotus din stele
Râdea plămădit de mine prin cuvânt,
Zbura împletit din cercuri spre pământ!. .
Purta în suflet visurile mele.
A șters din vise tot ce-nseamnă ură
Simțind că lângă mine era menit,
Săpa în conștiință, era dorit.
Storc din căință stropul de făptură,
Și mi-a călcat în palmă și în viață,
Să presărăm în lume lin, gânduri noi…
Prin ochii Lui curgeau râu albastre ploi.
În ochii mei zăream pacea din ceață.
Și respiram un cântec de dor din tor,
Mi-a prins de spirit aripa-n vals să zbor!. .

Aton
CCXII. Tu Îngerul iubirii
Ești un înger coborând din ai privirii zori
Să îmi aduci iubirea cea pură pe pământ,
Ca o elipsă de vis pe adieri de vânt,
Vii pe-un fulger spiralând pe ai genunii nori.
Ești un înger izvorând din ai luminii pori
Să îmi întinzi aripa cea blândă pe cuvânt,
Pe o coroană de tor din primăveri de cânt,
Mii de curgeri spiralând pe-ale genunii flori.
Ești un înger mirosind din ai iubirii nuri
Să îmi aprinzi dorința cea verde de avânt,
Pe o cascadă de dor din calde rugi de sfânt.
Văd cum sângeri spiralând pe ai genunii tori
Ești un înger zămislind din dragoste viu altar,
Ești un înger tors din flori de paradis stelar.

Mut
CCXIII. Jăratecul de jad
Ne dorim să fim o viață împreună,
Să ne iubim, să ne privim, să ne simțim,
Și prin plăceri timizi să ne tot rătăcim.
Să-ascultăm ce inimile vor să-și spună
Să te sărut din creștet până la călcâi,
Prin mirosul cărnii tale viu să tot fug
Jăratecul de jad al frunzelor din rug.
Și orice binecuvântare să-mi tămâi!
Să dăm un sens acestei vieți cu mii stele
Și să zburăm cu aripi vii de lumină,
Ce se doresc, se-apropie și se-nchină.
Cât noaptea iar le-a ferit de dans de iele.
Vei jindui să mângâi coapsa mea, ușor,
Să-ți tremure sărutul lung pe sub picior

Eminescu
CCXIV. Mugur ursitor
Cu iriși zidești spirale de stele
Lent împletești din galaxii cunună,
Iar prezența ta este chiar blânda lună,
Nu doar un trup din lut vânat de iele.
Tu ești viu punct pe ceruri la răscruce
Viu toroid suflat de Salomee,
Viu mugur ursitor de epopee,
Viu cub creat de-a lumii sfântă cruce.
Mă conectez la nimbul lunii blânde ,
Ca un torent o simt în piept, în seară
Viu rezonăm, pe-o unică chitară
Vii armonii stelare ne inunde!
Acolo-nfloresc mituri, ne dezleagă
Taina Zenitul sau mister încheagă!?

Veronica
CCXV. Sufletul pereche
-Sunt Zeul tău sau sufletul pereche?
Cu-același ritm de inimă lent bătut
Sonetul din șteluțe l-am prefăcut
Și-ți deslușește versul la ureche.
Sunt umbra ta răsfrântă în mii oglinzi
Și te-nsoțesc oriunde ai vrea să mergi,
Fără ca forma inimii să-mi mai ștergi. ,,
Poți să încerci ușor să mă tot cuprinzi…
-Sunt tot ce tu visezi c-aș putea chiar fi
În labirintu-acesta de cuvinte,
Și-a lăcrima la sânul tău fierbinte.
Sunt plăsmuită doar pentru-a te iubi.
Tu să mă cauți oriunde am să fiu,
Pentru că-n viața noastră nu-i prea târziu.

Autorul (Shanti)
CCXVI. Vreau să fiu fericită
Gândind la tine azi, iubitul meu,
Căci mi te-ai arătat in vis plângând…
Ca să ne ierte pe acest Pământ!
Din Viitor rugai pe Dumnezeu
Simtind prin tine iar oceanul meu
Din Picătura de zenit curgând
Spre Lotus cel albastru tot zburând.
Te-ntreb cum mi-ar fi viața fără Zeu?
Venind din Pace, tu ești Semizeu
Ce mi te-ai revărsat peste cuvânt
Spre cele pământești tot sufli vânt
De ne aprinde focul Prometeu.
Pe lumea asta, muză cu mult rost
Vreau să fiu fericită, cum n-am fost!

Autorul (Shanti)
CCXVII. Cu tine-s fericită
Gândind la tine azi iubitul meu,
Căci mi te-ai arătat in vis plângând…
Ca să ne ierte pe acest pământ!
Din Viitor rugai pe Dumnezeu
Pe ce portal te poartă pașii oare?
Și-n lumea ta de cine-ți este dor?
Prin Fericirea noastră simt că mor!
Te-ntreb cum mi-e viața fără soare?
Și cine oare ne naște soarta
Neintrebându-ne ce ne-ar plăcea?
Din cele pământești putem zbura?
Când se aprinde-n vecie poarta.
Simt iar că zborul nu e fără rost,
Cu tine-s fericită, cum n-am fost!

Brâncuși
CCXVIII.
În așteptările din vieți, te respir
Gândul că nu vii, are gust amar
Nesomnul, visează un zbor rar.
Devin stelele din Cer, când le inspir.
Plutesc acum sau de ieri sau mai târziu,
M-agăț cu ochi de timp de ochii tăi,
Freamăt ce atinge lin inima-n bătăi
Simțind trăiesc, plutesc, sunt totul, nu mai știu.
Încă o noapte, o viață stau pe drum,
De-o fi să vii să nu te mai rătăcești,
Aprind făclii, în așteptările cerești
Cu visele mă învelesc chiar acum.
În piept îmi ticăie un iar te aștept
Căci doare timpul ăsta fără tine,
Înfometată, doresc ca pe mâine
Iubirea noastră să o mai strâng la piept.
Cu ochii minții, văd chipul mult dorit
Vreau să închid capitol ,,suferit”.

Brâncuși
CCXIX. De calea-mi pierd
E-o călăuză pe calea vieții mele
Și care-ntruna-mi cântă-mi face mereu pod
De-mi înflorește-n zare, fiecare rod,
Unde nu e întuneric și nici rele.
Mă suflă din lumină-n viață unde-aștept
Să-mi dea puteri de Zeu și dacă obosesc
Mă ia de mână încet într-un chip zeesc,
De calea-mi pierd, mi-arată drumul drept.
Căci EL nu vrea ca eu să rătăcesc mereu
Este o forță, Marea-mi ce îmi dă curaj
De Valul risipește orișice miraj,
Ca să nu renunț de simt că-mi este prea greu.
De-aceea nu alunec pe-alte căi și nici nu cad
Și-n loc să mă-ofilesc din flori devin răsad.