Unicosul sunt Eu

A credinței Penelopei Odisee

Cântul I-a atracţiei Universale Lege

A atracţiei gravitaţionale Newtoniene Glossă

Te chem să-ți fiu iar fereastră,

Câte-un mâine plin de soare,

Să fiu pasărea Alb-Astră

Chiar și-atunci când viața doare.

Să-i deschidem iar aripa

Ochiului de lună nouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Primăvară pe din două.

Să-mi fii dor cu bucurie

Cânt de soare-n rezonanțe,

Gravitație zurlie.

Tu să-mi prinzi în păr speranțe,

Vântu-n foc să ne doinească,

Eu să fiu flacăra Astră

Sufletul să-ți mistuiască.

Te chem să-ți fiu iar fereastră.

Te chem ca să îți fiu neaua

Unei ierni prea geroase,

Noaptea să ne-arate steaua

Sărutărilor duioase.

Strânse-n razele de lună

Prinse în a vieții floare,

Să ne pierdem împreună

Câte-un mâine plin de soare.

O să vin să îți fiu gândul

Ce-ți aduce bucurie

Precum soarele din vântul

Gravitației nurlie.

Cum se tânguie duios,

Glas de pasăre măiastră

Pierduți în zbor anevoios.

Să fiu pasărea albastră.

Te chem ca să îți fiu visul

Ce aripa își deschide

Să te port spre paradisul,

Peste veșnicii toride.

Vântu-n foc să ne doinească,

Tu să-mi prinzi în păr ardoare,

Sufletul să-ți mistuiască.

Chiar și-atunci când viața doare.

Te chem ca să-ți fiu aripa

Dintr-un strop curat de rouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Împărțită pe din două.

Timpu-n foc să ne doinească,

Eu să fiu flacăra clipă

Sufletul să-ți mistuiască.

Să-i deschidem iar aripă.

Te aștept să îți fiu stele

Să le coasem în galaxii,

Să ne pierdem printre ele,

Prin Sărutări să mă învii.

Steaua se tânguie duios,

Cântă Blânda Lună rouă

Închid drum anevoios.

Zâmbetului de lună nouă,

O să vin să-ți fiu furtună,

Dup-un mâine plin de soare,

Strângem raze Împreună

Să devii nemuritoare,

Să le prindem în buchete

Să întindem iar aripa,

Sărutări să ne îmbete.

Să mușcăm cu poftă clipa.

Te chem ca să îți fiu ploaia

Unei veri secetoase,

Lasă-mă să îți fiu Oaia

Neagră-n visele spumoase.

Tu să-mi prinzi în păr speranțe,

Blândă Lună, Lună nouă

Spirite puse-n balanțe

Primăvară pe din două.

Primăvară pe din două.

Să mușcăm cu poftă clipa,

Ochiului de lună nouă

Să-i deschidem iar aripa

Chiar și-atunci când viața doare.

Să fiu pasărea Alb-Astră

Câte-un mâine plin de soare,

Te chem ca să-ți fiu iar fereastră.

Cântul II- a adevărurilor Universului Lege – Inerția

A Luceafărului Glossă

Sufletu-ți ursit de stele

Şi eternizat ca gândul

Zbor din patimile grele

Viaţă, respirând cuvântul.

Dacă visul lăcrimează

Şi te-mbracă-n Omenie

Tu de-a pururi mă visează

Picurând din Bucurie.

Ciuma curge prin ruine

Şi ne cântă o cucuvea,

Sufletele sunt străine,

Vremea rana tot strivea

Tu citeşti a lumii boală,

Vindeci patimile grele,

Să răsune sub cerneală

Sufletu-ți ursit de stele.

Chiar de inima-ţi suspină

Ori te cheamă întristarea

Toţi poeţii te închină

Şi îţi toarnă neuitarea.

Fila vremii te doineşte

Şi străpunge tot pământul,

Unicosul te slăveşte

Tu eternizat ca gândul.

Suflet încărcat cu nuferi,

Care-ţi răscolea privirea,

Te alină nu mai suferi

Sorbind lacom nemurirea.

Inima ta dă în floare,

Nou pulsar dorinţei mele,

Pe a cerului candoare

Zbor din patimile grele.

Cum în valul vieţii geme

Viu ecou de suferinţă

Raza lumii se mai teme

Să coboare-n neputinţă.

Numai pasărea măiastră

Şi-a ţesut din vis veşmântul,

Vindecă durerea noastră

Viaţă, respirând cuvântul.

Mirosirăm într-o rugă

Glasul stelelor când cântă,

Iar când duhul o să fugă

Va cădea lumina sfântă,

Chiar în inima durerii

Omenirea greu oftează,

Tu alungă teama serii

Dacă visul lăcrimează.

Un quasar înghite timpul

Şi sărută taina morţii,

Tu renaşti în anotimpul

Ce alintă visul porţii.

Când vuieşte nepătrunsul

Ne compui o simfonie,

Sufletu-ți îţi este unsul

Şi te-mbracă-n Omenie.

Duhul tău soarbe lumină

Din a sorţilor izvoare,

Dar a vremilor rugină

Se aşterne peste soare.

Dar renaşti din absolutul,

Dintr-un cerc ce viu pulsează,

Închegând necunoscutul

Tu de-a pururi mă visează.

Şi renaşte din iubire

Aşa cum a fost odată,

Noi orbiţi de-a ta sclipire

Sorbim Galaxia toată.

Tu în zborul de luceferi

Lăcrimând o Elegie

Fericiţi că suntem teferi

Picurând din Bucurie.

Picurând din Bucurie

Tu de-a pururi mă visează

Şi te-mbracă-n Omenie

Dacă cerul lăcrimează.

Viaţă, respirând cuvântul.

Zbor din visurile mele,

Şi eternizat ca gândul

Sufletu-ți ursit de stele.

Cântul III-a Mişcării Universale Lege- impulsul

Glosa zborului spre desfrunzite stele…

Zbor spre desfrunzite stele,

Spirală prin zbor de soarte,

Toate-n lume-s doar himere,

Toate-s dor, dureri sau moarte.

Trec suflete-n stea de floare,

Ca un vis roz renasc spre voi,

Suntem stele călătoare

Ei iar ne lasă în Nevoi.

Zbor spre desfrunzite stele,

Nou pământ viu am căutat,

Transcend jupânimii mele

Ca un alt vis m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Din omidă salt deodată,

Către alte începuturi,

Mister neînțeles vreodată.

Candelă prin zbor de soarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru vis, prin moarte,

Gânduri amintiri adună.

Ca-ntr-o perlă din plânsul meu,

Strâng speranţe de mai bine…

Zborul dor cât mi-ar fi de greu,

Salt în zâmbet pentru tine.

Toate-n lume-s doar himere..

Printre sărutările de miri

Nasc iar gândurile mele.

Roz bobocei de trandafiri.

Liliac pe cer cu stele,

Tulpinile lent ferecam.

Pe orbita vieţii mele

Nici un spin crud să nu mai am.

Toate-s dor, dureri sau moarte…

S-au născut iar spre a muri!

Printre pleoape-ngemănate,

Fug clipitele aurii.

Dor de prunci, părinţi, mistere

O durere, un sfânt blestem,

Ciuma, toate-s efemere…

Valul trece, teamă avem.

Trec suflete -n steade floare,

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci vor înflori în soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure de nucă,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zboru-şi-nalţă nălucă.

Ca un vis roz renasc spre voi

Fluturi albi de sărbătoare,

În al luminilor şuvoi.

Trecem – păsări călătoare.

În clepsidră-n tor a Murit

Timpul – pasăre măiastră

Şi de-odată-n cercs-a sfârşit

Timpul, nu povestea noastră.

Suntem stele călătoare,

Strălucim,viu, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi sclipitoare,

În tăceri,romb, le aşteptăm.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormântul cub aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi tori am mai sosit.

Ei iar ne lasă în Nevoi…

Într-o soartă trecătoare,

Râd val tăcerile din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul iar s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am mai sperat!

Concepem o Lume bună!

Ei iar ne lasă în nevoi,

Suntem stele căzătoare,

Ca un vis roz renasc spre voi,

Trec suflete-n stea de floare,

Toate-s dor, dureri sau moarte,

Toate-n lume-s doar himere,

Spirală prin zbor de soarte,

Zbor spre desfrunzite stele.

Cântul IV – a balanței universale Lege – acțiunea și reacțiunea

A rațiunii somn Glossă

Ridicați pe-a noastră jale.

Îmbuibați cer să ne-omoare!

Somnul monștri toarce-n vale.

Să îi puneți stăvilare!

Oasele și le-or face praf!

Noosfera-i Harfa lui Orfeu.

Sufletul de le e bolnav,

Eu îl duc iar lui DUMNEZEU.

Voi ce stați pe la tribune

Și în jilțul guvernării,

Voi ce vă hrăniți renume

Doar din lacrimile Țării,

Slugi vândute din seminții,

Monștrii Noosferei ce moare,

Grămădiți în pungi arginții,

Ridicați pe-a noastră jale.

Voi ce dormiți pe fotolii

V-ați vândut și omenia,

Nașteți monștri-n cartea lumii,

Ne-ați ucis democrația

Bravi cârmaci dorm,unșii Lumii

Și de-o fi să ne doboare,

Trădători de Legi ai Lumii

Îmbuibați cer să ne-omoare!

Slugile pentru onoruri,

Nasc lent monștri nepăsării

Devin monștri, adevăruri

Nasc în cupă monștrii serii:

Nasc tirani ce varsă sânge,

Parveniți ce-aveau jale,

Ipocriți ce lumea plânge,

Somnul monștri toarce-ne vale.

Iar din sufletele pure,

Monștrii vor să smulgă crinii,

Și-n altar de curățire,

Să-nflorească mărăcinii.

Că pătați tot ce-i candoare,

Monștrii Somnului cel Mare

Însă nu puteți ce-i Soare,

Să îi puneți stăvilare!

Monștrilor de REA CREDINȚA,

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți CREDINȚA

Și CHIVOTUL din ALTARE!

Însă va-nvia dreptatea,

S-o trezi Spiritul bolnav

Și în groapa ce ne-o sapă,

Oasele șile-or face praf!

Trădători de Neam slobodă,

Păduchii ce ies în frunte,

N-auziți pe Mihai vodă,

Greaua-și bardă cum ascute?

Ascultați cum cântă lemnul!

Vlad Drăculețu vine Zmeu,

Nu simțiți pe sub sumanul,

Noosfera-i Harfa lui Orfeu.

Monștri-n cugete sub lună

Nu mai e nimica sfânt,

Pervertire și minciună

Și în fapte dar și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub robele cu mut ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul de vă e bolnav.

Spiritul acestei cub Lumi

Harfa lui Orfeu să fie,

Sufletul acestei cub Lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Și de-o fi să nască Monștrii

Somnul fiarei de surd ATEU,

Iau cu mine plânsul Lumii

Eu îl duc iar lui DUMNEZEU.

Eu îl duc iar lui DUMNEZEU

Sufletul de vă e bolnav,

Noosfera Harfa lui Orfeu.

Oasele și lr-or face praf!

Să-i puneți stăvilare

Somnul monștri toarce-n vale.

Îmbuibați cer să ne-omoare!

Ridicați pe-a noastră jale.

Cântul V-a Magravului universal, a da și a lua Lege- Karma

A vândutelor Slugi Glossă

Îmbuibați pe-a noastră jale!

Al străbunilor blestem.

Răul îi duce la vale.

Sufletul de vă e-n infern.

Cântul lui Tirteu vă fie,

Morții să ni-i putem trezi!

Și i-ați pus sub pază vie.

Oasele de le-or putrezi!

Voi ce stați doar pe fotolii

Și în jilțul guvernării,

Voi ce vă hrăniți orgolii

Doar din durerile Țării,

Slugi vândute scump altor ginți

Cioclii timpului ce moare,

Grămădiții în pungi doar arginți,

Îmbuibați pe-a noastră jale!

Ne-ați vândut și Omenia,

Toată zestrea milenară,

Ne-ați ucis democrația,

Ați pus doliu peste Țară.

Pleacă fiarele prin sate,

De durere mai toate gem,

Și asupra voastră cade

Al străbunilor viu blestem.

Slugărind plini de orgolii,

Citesc file de milenii

De prin cronicile pustii,

Văd bine nu doar nebunii

Văd tirani ce varsă sânge,

Voievozi ce aveau jale,

Dar prin voi, Țara ne plânge

Răul îi duce la vale.

Ne-ați ucis democrația

Nu mai aveți nimica sfânt,

Pervertirea și prostia

Și în fapte și în cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub robele cu mut ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul vă e în infern.

Și de-o fi să ne-o doboare,

Brațul fiarei de mut Ateu,

Iau cu mine dorul soare

Și îl duc iar lui Dumnezeu.

Sufletul acestei romb lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Spiritul acestei albi lumi,

Cântul lui Tirteu să fie,

Trădători de Neam și Țară,

Ca păduchii ies în frunte,

N-auziți pe Mihai vodă,

Greaua-și bardă cum ascute?

Că pătați tot ce-i candoare

Florile de ne-or putrezi

Cântăm jalea-i de sub soare,

Morții să ni-i putem trezi!

Îmbuibați pe-a noastră jale!

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți sub Soare

Și Chivotul din Altare!

Ne-ați ucis pe sub vii tiruri

Părinți, bunica de vie,

Ne-ați îngenuncheat sub biruri

Și i-ați pus sub pază vie.

Bravi cârmaci și unși ai Lumii

Însă azi domnesc mișeii,

Rup bucăți din trupul Lumii,

Precum hienele și leii,

Însă vă-nvață dreptatea,

Neamu acesta s-o trezi

Și în groapa ce ne-o sapă,

Oasele lent le-or putrezi!

Oasele lent le-or putrezi!

Cântul lui Tirteu vă fie,

Morții să ni-i putem trezi!

Și i-ați pus sub pază vie.

Sufletul de vă e-n infern.

Răul îi duce la vale.

Al străbunilor viu blestem.

Îmbuibați pe-a noastră jale!

Cântul VI-a înălţării sufletului omului Lege

A Monstrului Marte Glossă

Mister ne-nţeles vreodată.

Al Monstrului Marte blestem

Sfredel spin pe cer deodată.

Mâine chiar nu îl mai vedem.

Pe Marte-l înalţă smerit.

Shanti e Zeiţa bună.

Doar noi doi cu sori am umbrit

Zămislim o lume bună!

Zbor spre re-nfrunzite stele,

Nou pământ tor v-am transmutat,

Mut valul inimii mele

Shanti-n Pace m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Transmut din larvă deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Săgeată în zbor de soarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru scurs, prin moarte,

Gânduri amintiri-adună.

Ca într-o perlă-n plânsul meu,

Strâng speranţe ca un totem…

Zborul,tor cât mi-ar fi de greu,

Al Monstrului Marte blestem

Toate-n lume-s efemere..

Printre sărutări de sori miri,

Nasc iar gândurile mele.

Roz bobocei de trandafiri.

Torn zefir pe cer cu stele,

Ca să nu murim vreodată

Pe orbita vieţii mele

Fulger spin pe cer se-arată.

Toate-s dor, dureri sau moarte…

S-au născut spre a ne muri!

Printre pleoape legănate,

Fug clipitele-argintii.

Dor de prunci, părinţi şi stele,

O durere, un viu blestem,

Război, toate-s efemere…

Mâine nu îl mai vedem.

Trec suflete , o stea zare,

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci vor înfrunzi sub soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure adormit,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Pe Marte-l înalţă smerit.

Ca un vis renasc iar spre voi

Fluturi albi de sărbătoare,

În al luminii alb şuvoi.

Trecem – păsări călătoare.

În clepsidră chiar a murit

Marte nu se mai răzbună

Şi de-odată-n cerc s-a sfârşit

Shanti e Zeiţa bună!

Suntem stele căzătoare,

Strălucim, viu, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi vise-amare,

În tăceri, surd le aşteptăm.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormântul val aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi cu sori am umbrit

De ne lasă iar în nevoi…

Într-o soartă trecătoare,

Râd tăcerile surd din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul tor s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am mai sperat!

Co-creăm o lume bună!

Co-creăm o lume bună!

Doar noi doi cu sori m umbrit

Shanti e Zeiţa bună.

Pe Marte-l înalţă smerit.

Mâine iar nu îl mai vedem.

Fulger spin pe cer deodată.

Al Monstrului Marte blestem

Mister ne-nţeles vreodată.

Cântul VII-a elevării sufletului omului Lege

Ascensiunea

A Zeului Marte răzbunare Glossă

Mister ne-nţeles vreodată.

Al Monstrului Marte blestem

Fulger spin pe cer deodată.

Mâine nu îl mai vedem.

Pe Marte-l nalţă smerit.

Shanti Zeiţa străbună!

Doar noi doi nu am pierit

Co-creăm o lume bună!

Zbor spre re-nfrunzite stele,

Nou pământ vis am strămutat,

Mut valul inimii mele

Shanti-n Pace m-am întrupat.

Pace-n zbor! Aripi de fluturi,

Transmutăm în câmp deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Săgeată în zbor de soarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru scurs, prin moarte,

Gânduri amintiri-adună.

Ca într-o perlă-n plânsul meu,

Strâng speranţe drept totem…

Zborul vs, cât mi-ar fi de greu,

Al Monstrului Marte blestem

Toate-n lume-s efemere..

Printre săruturi de albi miri,

Nasc iar gândurile mele.

Albi bobocei de trandafiri.

Trandafiri pe cer cu stele,

Ca să nu murim vreodată

Pe orbita vieţii mele

Sfredel spin pe cer se-arată.

Toate-s dor, dureri sau moarte…

S-au născut spre a ne muri!

Printre pleoape legănate,

Fug clipitele aurii.

Dor de prunci, părinţi şi stele,

O durere, un ros blestem,

Război, toate-s efemere…

Mâine hiar nu îl mai vedem.

Trec suflete ca ceaţa-n zare,

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci vor înfrunzi sub soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure adormit,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Pe Marte-l înalţă smerit.

Ca Phoenix iar renasc spre voi

Fluturi albi de sărbătoare,

În al luminii mov şuvoi.

Trecem – păsări călătoare.

În clepsidră a murit

Marte nu se mai răzbună

Şi deodată-n vis s-a sfârşit

Shanti, Zeiţa străbună!

Suntem stele căzătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi, nu amare,

În tăceri, mut, le aşteptăm.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormântul alb, aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi vii, nu am pierit.

De ne lasă iar în nevoi…

Într-o soartă trecătoare,

Râd viu tăcerile din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul mov s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am mai sperat!

Co-creăm o lume bună!

Co-creăm o lume bună!

Doar noi doi vii, nu am pierit

Shanti e Zeiţa străbună.

Pe Marte-l înalţă smerit.

Mâine chiar nu îl mai vedem.

Fulger spin pe cer deodată.

Al Monstrului Marte blestem

Mister ne-nţeles vreodată.

Cântul VIII-a înălţării sufletului-n cunoaștere Lege

A lui Saraswati blestem Glossă

Ne faceți zile amare.

Îmbuibați cerșiți onoare!

Saraswati blestem mare.

Să îi puneți stăvilare!

Să-i dezvețe iar de nărav!

Invocați-l pe Ganesha.

Sufletul de vă e bolnav,

Să îl ducem lui Purusha.

Vă lăfăiți în fotolii

Și în jilțul guvernării,

Minte mâncată de molii

Ne sugeți laptele Țării,

Slugi vândute din seminții,

Văd Saraswati cum moare,

Grămădind în pungi arginții,

Ne faceți zile amare.

Slugile pentru onoruri,

Ne cresc monștri nepăsării

Devin monștri, adevăruri

Cresc în glastre monștrii Țării:

Cresc tirani ce varsă sânge,

Parveniți ce-adus-au jale,

Ipocriți de lumea plânge,

Îmbuibați cerșiți onoare!

Iar din sufletele pure,

Monștrii vor să smulgă crinii,

Și-n altar de curățire,

Să-nflorească mărăcinii.

Că pătați tot ce-i candoare,

Monștrii Somnului cel Mare

Doar arginții văd sub Soare,

Saraswati blestem mare.

Văd tirani ce varsă sânge,

Voievozi ce-adus-au pace,

Dar prin voi, țara ne plânge

Răul firele își toarce.

Ne furați și mărăcinii,

Floarea ce de vie moare

Însă nu puteți Luminii,

Să îi puneți stăvilare!

Monștrilor de vlăstare mii,

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți copiii

Sugeți din a lor pudoare!

Însă va-nvia dreptatea,

S-o trezi iar ,Spirit bolnav

Și în groapa ce ne-o sapă,

Să-i dezvețe lin, de nărav!

Trădători de Neam creștinat,

Păduchii ne ies în frunte,

N-auziți Crucea din pătrat,

Greaua-și coasă cum ascute?

Ascultați cântă talazul!

Pătrat din cerc e Purusha

De simțiți pe sub grumazul,

Invocați-l pe Ganesha.

Monștri-n urlete sub lună

Nu mai este nimica sfânt,

Pervertire și minciună

Și în fapte dar și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub hainele cu mult ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul de vă e bolnav.

Spiritul acestei mov Lumi

Harfa lui Orfeu să fie,

Sufletul acestei roz Lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Și de-o fi să nască Monștri

Somnul Zeului Ganesha

Iau cu mine plânsul Lumii

Să îl ducem lui Purusha.

Să îl ducem lui Purusha

Sufletul de vă e bolnav,

Invocați-l pe Ganesha

Să-i dezlege lin de nărav!

Să îi puneți stăvilare!

Saraswati blestem mare.

Îmbuibați cerșiți onoare!

Ne faceți zile amare.

Cântul IX – a egalității sufletelor Lege

A ucisei democrații Glossă

Îmbuibați pe-a noastră jale!

Al strămoșilor tors blestem.

Ciuma ne duce la vale.

Sufletul vă este-n infern.

Cântul lui Orfeu ne fie,

Morții să ni-i putem trezi!

Și ne-ați pus sub pază vie.

Oasele de le-ar putrezi!

Voi ce stați doar pe fotolii

Și în jilțul guvernării,

Voi ce vă hrăniți orgolii

Doar din durerile Țării,

Slugi vândute scump multor ginți

Cioclii timpului ce moare,

Grămădiiți în pungi doararginți,

Îmbuibați pe-a noastră jale!

Ne-ați vândut și omenia,

Toată zestrea milenară,

Ne-ați ucis democrația,

Ați pus doliu peste Țară.

Pleacă fiarele prin sate,

De durere toate lung gem,

Și asupra voastră cade

Al strămoșilor tors blestem.

Slugărind plini de orgolii,

Citesc file de milenii

De prin cronicile-n molii,

Văd cristal nu doar nebunii

Văd tirani ce varsă sânge,

Voievozi ce-adus-au jale,

Iar prin voi, Țara ne plânge

Ciuma ne duce la vale.

Ne-ați ucis democrația

Nu mai aveți nimica sfânt,

Pervertirea și prostia

Și în fapte și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub robele de blestem

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul vă esye-n infern.

Și de-o fi să ne-o doboare,

Brațul fiarei stors de Ateu,

Iau cu mine plânsul soare

Și îl duc dar lui Dumnezeu.

Sufletul acestei verzi lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Spiritul acestei roz lumi,

Cântul lui Orfeu ne fie,

Trădători de Neam și Țară,

Ca păduchii ies în frunte,

N-auziți pe Mihai-Vodă,

Reaua-și bardă cum ascute?

Că pătați tot ce-i candoare

Florile de ne-or putrezi

Cântăm jalea-ne sub soare,

Morții să ni-i putem trezi!

Îmbuibați pe-a noastră jale!

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți sub Soare

Și Chivotul din Altare!

Ne-ați ucis sub ace tiruri

Părinții, bunii să-nvie,

Ne-ați îngenuncheat sub biruri

Și ne-ați pus sub pază vie.

Bravi cârmaci și unși-ai Lumii

Insă azi domnesc mișeii,

Rup bucăți din trupul Lumii,

Precum hienele și leii,

Însă va-nvia iar dreptatea,

Neamu-acesta s-o trezi

Și în groapa ce ne-o sapă,

Oasele de le-ar putrezi!

Oasele de le-ar putrezi!

Cântul lui Orfeu ne fie,

Morții să ni-i putem trezi!

Și ne-ați pus sub pază vie.

Sufletul vă este-n infern.

Ciuma ne duce la vale.

Al strămoșilor tors blestem.

Îmbuibați pe-a noastră jale!

Cântul X- A balansării sufletelor Lege

A Luceafărului Blândă Lună Glossă

Sufletu-ţi urzit din stele

Duh nevăzut tot ca vântul

Zboară-n gândurile mele

Viaţă, picurând cuvântul.

Dacă lună-mi lăcrimează

Şi te-mbracă-n veselie

Blânda-mi lună mă visează.

Picurând din Bucurie.

Luna plină-n vis, senine

Nopţi cântă o cucuvea,

Trupurile sunt ruine,

Ciuma rana ne-o strivea

Lecuieşti a lumii boală,

Vindeci patimile grele,

Să se bată sub cerneală

Sufletu-ţi urzit din stele.

Chiar de sufletu-ţi suspină

Ori te strigă întristarea

Doar poeţii te închină

Şi îţi toarnă neuitarea.

Gândul lunii te iubeşte

Şi străpunge tot pământul,

Lumea toată te slăveşte

Duh nevăzut tot ca vântul

Suflet încărcat cu nuferi,

Care-ţi aţâţa privirea,

Te alină nu mai suferi

Sorbind lacom nermurirea.

Inima ta dă în floare,

Nou pulsar dorinţei mele,

Soare-n pieptul ce viu doare

Zboară-n gândurile mele!

Cum în valul vieţii geme

Viu ecou de suferinţă

Raza lumii se mai teme

Să coboare-n neputinţă.

Numai Luna cea măiastră

Şi-a ţesut din dor veşmântul,

Vindecă durerea noastră

Viaţă, picurând cuvântul..

Mirosit-am într-o rugă

Pașii stelelor când cântă,

Iar când luna vrea să fugă

Va cădea lumina sfântă.

Chiar în inima durerii

Omenirea tot oftează,

Tu alungă teama serii

Dacă luna lăcrimează

Un quasar înghite timpul

Şi sărută taina morţii,

Tu renaşti prin anotimpul

Ce respiră visul sorţii.

Când vuieşte nepătrunsul

Tu inspiri o simfonie,

Sufletu-ţi îţi este unsul

Şi te-mbracă-n veselie.

Duhul tău soarbe lumină

Din a sorţilor izvoare,

Îns-a vremilor rugină

Se aşterne peste soare.

Dar renaşti din absolutul,

Dintr-un strop ce viu dansează,

Închegând necunoscutul

Blânda-mi lună mă visează.

Şi renaşte prin iubire

Aşa cum a fost odată,

Noi orbiţi de-a ta sclipire

Sorbim Fericirea toată.

Tu în zborul de luceferi

Lăcrimând o Elegie

Fericiţi că suntem teferi

Picurând din Bucurie.

Picurând din Bucurie

Blânda-mi lună mă visează

Şi te-mbracă-n veselie

Dacă luna lăcrimează.

Viaţă, picurând cuvântul.

Zboară-n gândurile mele

Duh nevăzut tot ca vântul

Sufletu-ţi urzit din stele.

Cântul XI- A perechilor binare Lege – corelaţia

A zborului de-ngemănate stele… Glossa

Zbor de-ngemănate stele,

Spirală prin zbor de soarte,

Toate-n lume-s doar himere,

Toate-s dor, dureri sau moarte.

Trec suflete ca ceaţa-n zare,

Ca un vis renasc spre voi,

Suntem stele călătoare

Nu mai suntem în nevoi…

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Transmut din larvă deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Ca un vis m-am întrupat.

Transmut valul inimii mele

Nou pământ am căutat,

Zbor de-ngemănate stele.

Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,

Strâng speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Salt în zâmbet pentru tine.

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru vis, prin moarte,

Gânduri amintiri-adună,

Spirală prin zbor de soarte.

Trandafir pe cer cu stele,

Tulpinile fermecam.

Pe orbita vieţii mele

Nici un spin să nu mai am.

Printre săruturi de miri,

Nasc iar gândurile mele.

Roz boboci de trandafiri

Toate-n lume-s doar himere.

Dor de prunci, părinţi şi stele,

O durere, un blestem,

Ciume, toate-s efemere…

Mâine nu le mai avem.

S-au născut spre a muri!

Printre pleoape legănate,

Trec secunde argintii,

Toate-s dor, dureri sau moarte…

Dansurile dimineţii,

Ca un sâmbure de nucă,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zbor de dor se-nalţă-n fugă.

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci vor înfrunzi în soare,

Sub veşnica adormire.

Trec suflete ca ceaţa-n zare.

În clepsidră a murit

Timpul – pasăre albastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Timpul nu povestea noastră.

Fluturi albi de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Trecem – păsări călătoare.

Ca un vis renasc spre voi.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi am mai sosit.

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi vise-n soare,

În tăceri, le aşteptăm.

Suntem stele călătoare

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Co-creem o lume bună!

Într-o soartă trecătoare,

Râd tăcerile din noi.

Suflet sărutat de soare…

Nu mai suntem în nevoi…

Cântul XII- A sufletelor gemene lege

A Penelopei a lui Ulisse Glossă

Te aștept să-ți fiu măiastră,

Către-un mâine plin de soare,

Să fiu floarea ta albastră

Chiar și-atunci când viața doare.

Să-i deschidem iar aripa

Cântecului stors din rouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Primăvară pe din două.

Să-mi vii dor cu bucurie

Cânt de soare, prin rezonanțe

Prin vâltoarea azurie.

Tu să-mi prinzi în val speranțe,

Vântu-n loc să se oprească,

Eu să fiu flacăra Astră

Sufletul să-ți mistuiască.

Lasă-mă să-ți fiu măiastră.

Te aștept să îți fiu neaua

Unei ierni grea geroase,

Noaptea să ne-mbete steaua

Sărutărilor zemoase.

Strânse-n razele de lună

Prinse în a vieții floare,

Să ne pierdem împreună

Către-un mâine plin de soare.

O să vin să îți fiu gândul

Ce-ți aduce veselie

Precum soarele din vântul

Prin vâltoarea arămie.

Cum se tânguie duios,

Glas de pasăre măiastră

Pierduți în zbor anevoios.

Să fiu floarea ta albastră

O să vin să îți fiu visul

Ce aripa își deschide

Să te port spre paradisul,

Peste veșnicii toride.

Timpu-n loc să se oprească,

Tu să-mi prinzi în păr ardoare,

Sufletul să-ți mistuiască.

Chiar și-atunci când viața doare.

Te aștept să-ți fiu aripa

Dintr-un strop curat de rouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Împărțită pe din două.

Vremea-n loc să se oprească,

Eu să fiu flacăra Gripa

Sufletul să-ți mistuiască.

Să-i deschidem iar aripa

Te aștept să îți fiu stele

Să le prindem în buchete,

Să ne pierdem printre ele,

Sărutări să ne îmbete.

Luna se tânguie duios,

Cântă Blânda Lună Nouă

Închid drum anevoios.

Cântecului stors din rouă

O să vin să-ți fiu furtună,

Dup-un mâine plin de soare,

Strângem raze Împreună

Să devii nemuritoare,

Să le prindem în buchete

Să întindem iar aripa,

Sărutări să ne îmbete.

Să mușcăm cu poftă clipa.

Te aștept să îți fiu ploaia

Unei veri secetoase,

Lasă-mă să îți fiu Foaia

Verde-n visele frumoase.

Tu să-mi prinzi în păr speranțe,

Blândă Lună, lună Nouă

Spirite puse-n balanțe

Primăvară pe din două.

Primăvară pe din două.

Să mușcăm cu poftă clipa,

Cântecului stors din rouă,

Să-i deschidem iar aripa

Chiar și-atunci când viața doare.

Să fiu floarea ta albastră

Către-un mâine plin de soare,

Te aștept să-ți fiu măiastră.

Cântul XIII- a justiţiei divine Lege

A zborului spre ale dreptăţii stele… Glossă

Zbor spre ale dreptăţii stele,

Spirală prin zbor de soarte,

Toate-n lume-s doar himere,

Toate-s dor, dureri sau moarte.

Trec suflete ca viaţa-n floare,

Ca un vis renasc spre voi,

Suntem stele călătoare

Nu vă lăsăm în Nevoi!

Zbor spre ale dreptăţii stele,

Nou început am căutat,

Transcend valu-inimii mele

In vis nou m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Din omidă salt deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de soarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru vis, prin moarte,

Gânduri amintiri-adună.

Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,

Strâng speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Salt spre dreptate cu tine.

Toate-n lume-s doar himere..

Printre sărutări de miri

Nasc iar gândurile mele.

Roz boboci de trandafiri.

Lotus alb pe cer cu stele,

Tulpinile fermecam.

Pe orbita vieţii mele

Dreptate mereu să am.

Toate-s dor, dureri sau moarte…

S-au născut spre a muri!

Printre pleoape-ngemănate,

Fug suflete aurii.

Zbor de prunci, părinţi şi stele

Cer dreptate, sfânt blestem,

Ciuma, toate-s efemere…

Valul trece, teamă avem.

Trec suflete ca viaţa-n floare,

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci vor înflori în soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure de nucă,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zboru-şi-nalţă nălucă.

Ca un vis renasc spre voi

Stele vii de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Trecem – stele călătoare.

În clepsidră a Murit

Timpul – pasăre măiastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Timpul, nu iubirea noastră.

Suntem stele călătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi uimitoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi ne-am mai trezit.

Nu vă lăsăm în Nevoi…

Într-o soartă trecătoare,

Râd tăcerile din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Co-Creem o Lume bună!

Nu vă lăsăm în Nevoi,

Sutem stele călătoare,

Ca un vis renasc spre voi,

Suflete trec ca viaţa-n floare,

Toate-s dor, dureri sau moarte,

Toate-n lume-s doar himere,

Spirală prin zbor de soarte,

Zbor spre ale dreptăţii stele.

Cântul XIV- a regenerării universului Lege

A zborului spre înfrunzite stele… Glossă

Zbor spre înfrunzite stele,

Spirală prin zbor de moarte,

Toate-s oglinzi paralele,

Toate-s fum, lumini prin soarte.

Dor suflete, viaţa nu doare,

Nu e vis, revin spre noi,

Sunteţi stele căzătoare

Lumina făr de Nevoi!

Zbor spre înfrunzite stele,

Nou început am căutat,

Transcend valu-inimii mele

In vis nou m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Cameleon salt deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de moarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul luminii, prin soarte,

Gânduri amintiri-adună.

Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,

Strâng speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Salt spre lumină cu tine.

Toate-s oglinzi paralele..

Printre sărutări de miri

Nasc iar gândurile mele.

Roz boboci de trandafiri.

Lotus alb pe cer cu stele,

Tulpinile fermecam.

Pe orbita vieţii mele

Iarbă verde mereu să am!

Toate-s dor, lumini prin soarte…

S-au născut spre a muri!

Printre pleoape-ngemănate,

Fug suflete aurii.

Zbor de prunci, părinţi şi stele

Iarbă verde, crud blestem,

Ciuma, toate-s efemere…

Valul trece, iarbă avem.

Dor suflete,Viaţa nu doare,

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci vor înverzi la soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Iarbă-n sâmbure de nucă,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zboru-şi-nalţă nălucă.

Nu e vis, revin spre noi

Iarba verde-n sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Trecem – stele căzătoare.

În clepsidră a Murit

Iarba– pasăre albastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Iarba, nu iubirea noastră.

Suntem stele căzătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi sclipitoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi ne-am mai trezit.

Lumina făr de Nevoi!

Într-o soartă trecătoare,

Râd luminile din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Concepem o Lume bună!

Lumina făr de Nevoi!

Sutem stele căzătoare,

Nu e vis revin spre noi,

Suflete dor, viaţa nu doare,

Toate-s fum, lumini prin soarte,

Toate-s oglinzi paralele,

Spirală prin zbor de moarte,

Zbor spre înfrunzite stele.

Cântul XV- a regenerării sufletelor Lege

A Penelopei și-a lui Ulisse iarbă verde de acasă Glossă

Te strig ca să-ți fiu grădină

Către-un mâine plin de floare,

Să-mi fii iarba de lumină

Chiar și-atunci când viața doare.

Să-i deschidem iar aripa

Lujerului de lună nouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Iarbă verde pe din două.

Să-ți fiu crin cu bucurie

Cânt de floare-n rezonanțe,

Gravitație zurlie.

Tu să-mi prinzi în păr speranțe,

Iarbă-n foc să ne strunească,

Să fiu flacăra divină

Sufletul să-ți mistuiască.

Te strig să-ți fiu grădină.

Te chem ca să îți fiu iarba

Unei veri secetoase,

Noaptea să ne-mbete vorba

Sărutărilor duioase.

Strânse-n raze de lumină

Prinse în a vieții floare,

Să ne topim împreună

Către-un mâine plin de floare.

O să vin să îți fiu gândul

Ce-ți aduce bucurie

Precum soarele din cântul

Gravitației nurlie.

Cum se tânguie duios,

Glas de pasăre divină

Pierduți în zbor anevoios.

Să-mi fii iarba de lumină.

Te strig ca să îți fiu visul

Ce aripa își deschide

Să te port spre paradisul,

Peste veșnicii aride.

Iarbă-n foc să ne bocească,

Tu să-mi prinzi în dor ardoare,

Sufletul să-ți mistuiască.

Chiar și-atunci când viața doare.

Te prind ca să-ți fiu aripa

Dintr-un strop curat de rouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Împărțită pe din două.

Lumina să ne clocească,

Eu să fiu flacăra clipă

Sufletul să-ți mistuiască.

Să-i deschidem iar aripă.

Te aștept să îți fiu stele

Să le prindem în galaxii,

Să ne pierdem printre ele,

Prin Sărutări să mă învii.

Lumina tânguie duios,

Cântă Blânda Lună rouă

Închid drum anevoios

Lujerului de lună nouă,

O să vin să-mi fii furtună,

Dup-un mâine plin de soare,

Strângem raze Împreună

Să devii nemuritoare,

Să le prindem în buchete

Să Întindem iar aripa,

Sărutări să ne îmbete.

Să mușcăm cu poftă clipa.

Te strig ca să îți fiu Vorba

Unei veri păcătoase,

Lasă-mă să îți fiu Iarba

Verde-n lumini sticloase.

Tu să-mi prinzi în păr speranțe,

Blândă Lună, Lună nouă

Lumini puse-n balanțe

Iarbă verde pe din două.

Iarbă verde pe din două.

Să mușcăm cu poftă clipa,

Lujerului de lună nouă,

Să-i deschidem iar aripa

Chiar și-atunci când viața doare.

Să-mi fii iarba de lumină

Către-un mâine plin de floare,

Te strig ca să-ți fiu grădină.

Cântul XVI -a luminii Universului Lege

A Penelopei a lui Ulisse lumină Odisee… Glossă

Te chem ca să-ți fiu lumină,

Către-un mâine plin de soare,

Să-ți fiu inima senină

Chiar și-atunci când viața moare.

Să-i deschidem iar aripa

Dansului-ne sub lună nouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Primăvară pe din două.

Să-mi fii dor cu bucurie

Cânt de soare-n rezonanțe,

Gravitație zurlie.

Tu să-mi prinzi în păr speranțe,

Vântu-n foc ne ciripească,

Să fiu flacăra divină

Sufletul să-ți mistuiască.

Te chem să-ți fiu lumină.

Te chem ca să îți fiu neaua

Unei ierni secetoase,

Noaptea să ne-mbete steaua

Frămâtărilor duioase.

Strânse-n raze de lumină

Prinse în a vieții floare,

Să ne pierdem împreună

Către-un mâine plin de soare.

O să vin să îți fiu gândul

Ce-ți aduce bucurie

Precum soarele din vântul

Gravitației nurlie.

Cum se tânguie duios,

Glas de pasăre măiastră

Pierduți în zbor anevoios.

Să fiu pasărea Alb-Astră.

Te chem ca să îți fiu visul

Ce aripa își deschide

Să te port spre paradisul,

Peste veșnicii murinde.

Vântu-n foc să ne Stârnească,

Tu să-mi prinzi în păr ardoare,

Sufletul să-ți mistuiască.

Chiar și-atunci când viața doare.

Te chem ca să-ți fiu aripa

Dintr-un strop curat de rouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Împărțită pe din două.

Lumina să ne doinească,

Eu să fiu flacăra clipă

Sufletul să-ți mistuiască.

Să-i deschidem iar aripă.

Te aștept să îți fiu stele

Să le prindem în galaxii,

Să ne pierdem printre ele,

Prin Sărutări să mă învii.

Lumina tânguie duios,

Cântă Blânda Lună rouă

Închid drum anevoios.

Zâmbetului de lună nouă,

O să vin să-ți fiu furtună,

Dup-un mâine plin de soare,

Strângem raze Împreună

Să devii nemuritoare,

Să le prindem în buchete

Să Întindem iar aripa,

Sărutări să ne îmbete.

Să mușcăm cu poftă clipa.

Te chem ca să îți fiu ploaia

Unei veri secetoase,

Lasă-mă să îți fiu Oaia

Neagră-n lumini spumoase.

Tu să-mi prinzi în păr speranțe,

Blândă Lună, Luna nouă

Lumini puse-n balanțe

Primăvară pe din două.

Primăvară pe din două.

Să mușcăm cu poftă clipa,

Zâmbetului de lună nouă

Să-i deschidem iar aripa

Chiar și-atunci când viața doare.

Să fiu luna cea senină

Către-un mâine plin de soare,

Te chem ca să-ți fiu lumină.

Cântul XVII- a transmutării luminii Lege

A Luminii Luceafărului Blândă Lună Glossă

Sufletu-ţi sorbit din stele

Duh de neatins ca gândul

Zboară-n visurile mele

Viaţă, sorbind tot pământul.

Dacă lumina-mi lăcrimează

Şi ne-mbracă-n Omenie

Blânda-mi lună mă visează.

Picurând din Frenezie.

Luna plină prin lumină

Noaptea cântă o cucuvea,

Trupurile sunt lumină,

Ciuma inima ne-o strivea

Lecuieşti a lumii boală,

Vindeci patimile grele,

Să se bată sub cerneală

Sufletu-ţi sorbit din stele.

Chiar de sufletu-ţi suspină

Ori te roade nedreptatea

Şi lumina te închină

Pace îţi toarnă dreptatea.

Gândul luminii doineşte

Şi străpunge tot pământul,

Cerul întreg te slăveşte

Duh de neatins ca gândul

Suflet luminat de nuferi,

Care-mi aţâţă privirea,

Luminează nu mai suferi

Sorbind lacom nemurirea.

Inima lumină-n floare,

Nou pulsar dorinţei mele,

Soare-n pieptul ce viu doare

Zboară-n visurile mele

Cum în valul vieţii geme

Lumina de suferinţă

Raza luminii se teme

Să coboare-n neputinţă.

Numai Luna cea măiastră

Şi-a ţesut din dor veşmântul,

Vindecă lumina noastră

Viaţă, sorbind tot pământul.

Mirosit-am într-o rugă

Vocea soarelui când cântă,

Iar când luna vrea să fugă

Va cădea lumina sfântă.

Chiar în inima durerii

Omenirea tot oftează,

Tu alungă teama serii

De lumina-mi lăcrimează.

Un quasar înghite timpul

Sărută Lumina morţii,

Tu renaşti din anotimpul

Respiri Lumina sorţii.

Când vuieşte nepătrunsul

Tu inspiri o simfonie,

Sufletu-ţi îţi este unsul

Şi ne-mbracă-n Omenie.

Duhul tău soarbe lumină

Din secate izvoare,

Şi a vremilor rugină

Se aşterne peste soare.

Dar renaşti din absolutul,

Dintr-un strop ce viu pulsează,

Închegând necunoscutul

Blânda-mi lună mă visează.

Şi renaşte prin lumină

Aşa cum a fost odată,

Noi uniţi de-a ta tulpină

Sorbim Fericirea toată.

Tu în zborul de Luceferi

Lăcrimând o Elegie

Fericiţi că suntem teferi

Picurând din Frenezie.

Picurând din Frenezie

Blânda-mi lună mă visează

Şi ne-mbracă-n Omenie

De lumina lăcrimează.

Viaţă, sorbind tot Pământul.

Zboară-n visurile mele,

Duh de neatins ca gândul

Sufletu-ţi sorbit din stele.

Cântul XVIII- A plasmei luminii Lege

A zborului spre ale luminii stele… Glossă

Zbor spre ale luminii stele,

Spirală prin zbor de moarte,

Toate-s oglinzi paralele,

Toate-s fum, lumini prin soarte.

Dor suflete, Viaţa ne moare,

Nu e vis, revin spre noi,

Sunteţi stele căzătoare

Lumina făr de Nevoi!

Zbor spre ale Luminii stele,

Nou început am căutat,

Transcend val inimii mele

In vis nou m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Din omidă salt deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de moarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul luminii, prin soarte,

Gânduri amintiri-adună.

Ca-ntr-o cofă-n plânsul meu,

Strâng speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Salt spre lumină cu tine.

Toate-s oglinzi paralele..

Printre sărutări de miri

Nasc iar gândurile mele.

Roz boboci de trandafiri.

Lotus alb pe cer cu stele,

Tulpinile fermecam.

Pe orbita vieţii mele

Lumină mereu să am!

Toate-s dor, lumini prin soarte…

S-au născut spre a muri!

Printre pleoape-ngemănate,

Fug suflete aurii.

Zbor de prunci, părinţi şi stele

Cer lumină, sfânt blestem,

Ciuma, toate-s efemere…

Valul trece, frică avem.

Dor suflete… Viaţa ne moare,

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci vor înflori în soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure de nucă,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zboru-şi-nalţă nălucă.

Nu e vis, revin spre voi

Lumini albe-n sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Trecem – stele căzătoare.

În clepsidră a Murit

Vremea– pasăre măiastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Vremea, nu iubirea noastră.

Suntem stele căzătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi sclipitoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi ne-am mai trezit.

Lumina făr de Nevoi!

Într-o soartă trecătoare,

Râd luminile din noi.

Suflet sărutat nu doare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Plămădim o Lume bună!

Lumina făr de Nevoi!

Sutem stele căzătoare,

Nu e vis revin spre voi,

Suflete dor, Spirit nu moare,

Toate-s fum, lumini prin soarte,

Toate-s oglinzi paralele,

Spirală prin zbor de moarte,

Zbor spre ale luminii stele.

Cântul XIX- a conversiei luminii Lege

A luminii somn Glossă

Ridicați pe-a noastră jale.

Îmbuibați vor să ne-omoare!

Somnul monștri stoarce-n cale.

Să îi puneți stăvilare!

Oasele s-or face praf!

Lumina Harfa lui Orfeu.

Sufletul de e bolnav,

Eu îl duc lui DUMNEZEU.

Voi ce stați pe la tribune

Și în jilțul guvernării,

Voi ce vă hrăniți renume

Doar din lacrimile Țării,

Slugi vândute din seminții,

Monștrii Luminii din soare,

Grămădiți în pungi arginții,

Ridicați pe-a noastră jale.

Vă lăfăiți în fotolii

V-ați vândut și Omenia,

Nașteți monștri-n cartea lumii,

Ne-ați ucis democrația

Bravi cârmaci dorm și unșii Lumii

Și de-o fi să ne doboare,

Trădători de Legi ai Lumii

Îmbuibați cer să ne-omoare!

Slugile pentru onoruri,

Nasc monștri nepăsării

Devin monștri, adevăruri

Nasc în cupă monștrii vrerii:

Nasc tirani ce varsă sânge,

Parveniți ce-adus-au jale,

Ipocriți de lumea plânge,

Somnul monștri toarce-n cale.

Iar din sufletele pure,

Monștrii vor să smulgă crinii,

Și-n altar de curățire,

Să-nflorească mărăcinii.

Că pătați tot ce-i candoare,

Monștrii Somnului cel Mare

Însă nu puteți ce-i Soare,

Să îi puneți stăvilare!

Monștrilor de REA CREDINȚA,

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți CREDINȚA

Și CHIVOTUL din ALTARE!

Însă va-nvia prin apă,

S-o trezi Spirit bolnav

Și în groapa ce ne-o sapă,

Oasele și-or face praf!

Trădători de Neam slobodă,

Păduchii ce ies în frunte,

N-auziți pe Mihai-Vodă,

Greaua-și bardă cum ascute?

Ascultați cum cântă lemnul!

Vlad Drăculea vine Zmeu,

Nu simțiți pe sub sumanul,

Lumina cântul lui Tirteu.

Monștri-n cugete sub lună

Nu mai e nimica sfânt,

Pervertire și minciună

Și în fapte și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub umbrele cu ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul de e bolnav.

Spiritul acestei Lumi

Harfa lui Orfeu să fie,

Sufletul acestei Lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Și de-o fi să nască Monștrii

Somnul fiarei de ATEU,

Iau cu mine plânsul Lumii

Eu îl duc lui DUMNEZEU.

Eu îl duc lui DUMNEZEU

Sufletul de e bolnav,

Lumina Harfa lui Orfeu.

Oasele s-or face praf!

Să-i puneți stăvilare

Somnul monștri stoarce-n cale.

Îmbuibați vor să ne-omoare!

Ridicați pe-a noastră jale.

Cântul XX- A adevărului Universal drept de căutare Lege

A Trezirii Țării Glossă

Ne faceți zile amare!

Îmbuibați cerșiți onoare!

Al trezirii blestem mare.

Să îi punem stăvilare!

Să-i dezvețe de nărav!

Invocați-l pe Zamolxis.

Sufletul de vi-i bolnav,

Să îl ducem lui Artemis.

Vă lăfăiți în fotolii

Și în jilțul guvernării,

Minte ciupită de molii

Ne sugeți sângele Țării,

Slugi vândute din seminții,

Simțim Sufletul cum doare,

Grămădind în pungi arginții,

Ne faceți zile amare!

Slugile ne cer onoruri,

Cresc monștri nepăsării

Devin monștri, adevăruri

Ne Rag Leii, monștrii Țării:

Rag tirani ce varsă sânge,

Parveniți ce-adus-au jale,

Ipocriți, țara o plânge,

Îmbuibați cerșiți onoare!

Iar din sufletele pure,

Monștrii vor să smulgă pinii,

Și-n altar de mântuire,

Să-nflorească mărăcinii.

Că pătați tot ce-i candoare,

Monștrii Somnului cel Mare

Doar arginții văd sub Soare,

Al trezirii blestem mare.

Simt tirani cum varsă sânge,

Voievozi ce-adus-au pace,

Dar prin voi, țara ne plânge

Răul firele își toarce.

Ne furați și mărăcinii,

Sperată de vie moare

Însă nu puteți Luminii,

Să îi puneți stăvilare!

Monștrilor de vlăstare mii,

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți copiii

Mâncați din a lor sudoare!

Însă va-nvia dreptatea,

S-o trezi Spirit bolnav

Și în groapa ce ne-o sapă,

Să-i dezvețe de nărav!

Trădători de Neam botezat,

Păduchii ne ies în frunte,

N-auziți Crucea din pătrat,

Coasa-și, țeapa cum ascute?

Ascultați cântă talazul!

Vuet de vânt e Artemis

De simțiți pe sub grumazul,

Invocați-l pe Zamolxis.

Monștri-n urlete la lună

Nu mai e nimica sfânt,

Pervertire și minciună

Și în fapte și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub zorzoane cu ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul de vi-i bolnav.

Spiritul acestei Lumi

Harfa lui Orfeu să fie,

Sufletul acestei Lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Și de-o fi să nască Monștri

Somnul Zeului Zamolxis

Iau cu mine plânsul Lumii

Să îl ducem lui Artemis.

Să îl ducem lui Artemis.

Sufletul de vi-i bolnav,

Invocați-l pe Zamolxis.

Să-i dezvețe de nărav!

Să îi puneți stăvilare!

Al trezirii blestem mare.

Îmbuibați cerșiți onoare!

Ne faceți zile amare!

Cântul XXI- a Adevărurilor spirituale căutare Lege

A Luceafărului Odisseu trezire Glossă

Zbor spre- ale Adevărului stele,

Spirală prin zbor de moarte,

Toate-s oglinzi paralele,

Toate-s fum, dureri prin soarte.

Dor inimi, viaţa de moare,

Nu e vis, revin spre noi,

Suntem stele căzătoare.

Nu ne lăsați în Nevoi!

Zbor spre ale dreptăţii stele,

Nou început am căutat,

Salt spinul inimii mele

In vis nou m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Din omidă salt deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de moarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru vis, prin soarte,

Gânduri, amintiri-adună.

Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,

Strâng speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Salt spre trezire cu tine.

Toate-s oglinzi paralele.

Printre sărutări de miri

Nasc iar gândurile mele.

Mii boboci de trandafiri.

Lotus dalb pe cer cu stele,

Tulpinile fermecam.

Pe spirala vieţii mele

Dreptate mereu să am!

Toate-s fum, dureri prin soarte…

S-au născut spre a muri!

Printre pleoape-ngemănate,

Curg suflete aurii.

Zbor de prunci, părinţi şi stele

Cer dreptate, sfânt blestem,

Ciuma, toate-s efemere…

Leul rage, frică avem.

Dor suflete,Viaţa ne doare,

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci fac boboci în soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure de nucă,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zboru-şi-nalţă nălucă.

Nu e vis, revin spre noi

Fluturi albi de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Trecem – stele călătoare.

În clepsidră a Murit

Vremea– phoenix cea măiastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Vremea, nu iubirea noastră.

Suntem stele căzătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi sclipitoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă din ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi ne-am mai trezit.

Nu ne lăsaţi în Nevoi!

Într-o soartă trecătoare,

Râd durerile din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Cozidim o Lume bună!

Nu ne lăsaţi în Nevoi!

Suntem stele căzătoare,

Nu e vis revin spre noi,

Suflete dor, viaţa ne doare,

Toate-s fum, dureri prin soarte,

Toate-s oglinzi paralele,

Spirală prin zbor de moarte,

Zbor spre-ale Adevărului stele.

Cântul XXII – a vieţii sufleteşti eterne Lege-

nemurirea sufletului

A morţii şi vieţii trezire Glossă

Ne faceți zile amare!

Îmbuibați cerșiți onoare!

A trezirii criză mare.

Să îi punem stăvilare!

Să-i dezvețe de nărav!

Invocați-l pe Zamolxis.

Sufletul de vi-i bolnav,

Să îl ducem lui Artemis.

Vă lăfăiți în fotolii

Și în jilțul guvernării,

Minte ciupită de molii

Monștrii sug sângele Țării,

Slugi vândute din seminții,

Simțiți Sufletul cum doare,

Grămădind în pungi arginții,

Ne faceți zile amare!

Slugile cancer ne sădesc,

Cresc Cioclii nepăsării

Devin monștri, legi ne clocesc

Ne Cresc Moartea, Cioclii Țării:

Cresc tirani ce varsă sânge,

Parveniți ce-adus-au jale,

Ipocriți, țara ne plânge,

Îmbuibați cerșiți onoare!

Iar din sufletele pure,

Monștrii vor să smulgă pinii,

Și-n altar de mântuire,

Să-nflorească mărăcinii.

Că pătați tot ce-i onoare,

Monștrii Creșterii cea Mare

Doar arginții văd sub Soare,

A trezirii criză mare.

Simt tirani cum varsă sânge,

Voievozi ce-adus-au pace,

Dar prin voi, țara ne plânge

Frica firele își toarce.

Ne furați și mărăcinii,

Speranța de vie moare

Însă nu puteți Luminii,

Să îi puneți stăvilare!

Monștrilor ne mâncați de vii,

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți copiii

Gustaați din a lor savoare!

Însă va-nvia dreptatea,

S-o trezi Spirit bolnav

Și în groapa ce ne-o sapă,

Să-i dezvețe de nărav!

Trădători de Neam plecat,

Păduchii ne ies în frunte,

N-auziți vuet apăsat,

Coasa, țeapa cum s-ascute?

Ascultați cântă talazul!

Vuet în vânt e Artemis

De vă gâdilă grumazul,

Invocați-l pe Zamolxis.

Monștri-n urlete la lună

Nu mai e nimica sfânt,

Pervertire și minciună

Și în fapte și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub umbrele cu ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul de vi-i bolnav.

Spiritul acestei Lumi

Cântul lui Tirteu să fie,

Sufletul acestei Lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Și de-o fi să nască Monștri

Somnul Zeului Zamolxis

Iau cu mine plânsul Lumii

Să îl ducem lui Artemis.

Să îl ducem lui Artemis.

Sufletul de vi-i bolnav,

Invocați-l pe Zamolxis.

Să-i dezvețe de nărav!

Să îi puneți stăvilare!

A trezirii criză mare…

Îmbuibați cerșiți onoare!

Ne faceți zile amare!

Cântul XXIII- a nemuriri Spiritului Lege

A nemuririi Glossă

Zbor spre -ale nemuririi stele,

Spirală prin zbor de soarte,

Toate-s oglinzi paralele,

Toate-s fum, dureri de moarte.

Dor inimi,Spirit ne doare,

Nu e vis, revin spre noi,

Reci stele nemuritoare.

Nu vă lăsăm în Nevoi!

Zbor spre-ale nemuririi stele,

Nou început am căutat,

Mut valul inimii mele

In vis nou m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Din omidă salt deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de soarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru vis, prin moarte,

Gânduri, amintiri-adună.

Ca-ntr-o cofă-n plânsul meu,

Cresc speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Cresc spre nemurire-n Sine.

Toate-s oglinzi paralele..

Printre sărutări de miri

Cresc iar gândurile mele.

Albi boboci de trandafiri.

Lotus dalb pe cer cu stele,

Tulpinile fermecam.

Pe spirala vieţii mele

Doar Nemurire să tot am!

Toate-s fum, dureri prin moarte…

S-au născut spre a muri!

Printre pleoape-ngemănate,

Cresc suflete aurii.

Zbor de prunci, părinţi şi stele

Nemurire, sfânt Totem,

Ciuma, toate-s efemere…

Cioclu rage, frică avem.

Dor inimi, Spirit ne doare,

Peste ani, prin cimitire,

Pe Cruci cresc boboci în soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure strămută,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zboru-şi-nalţă, transmută.

Nu e vis, revin spre noi

Fluturi albi de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Cresc – stele nemuritoare.

În clepsidră a Murit

Moartea– phoenix cea măiastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Moartea, nu iubirea noastră.

Reci stele nemuritoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi sclipitoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Creşte lacrimă din ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi ne-am mai trezit.

Nu vă lăsăm în Nevoi!

Într-o soartă trecătoare,

Râd tăcerile din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Să vedem o Lume bună!

Nu vă lăsăm în Nevoi!

Reci stele nemuritoare,

Nu e vis revin spre noi,

Inimi dor, spirit ne doare,

Toate-s fum, dureri de moarte,

Toate-s oglinzi paralele,

Spirală prin zbor de soarte,

Zbor spre-ale nemuririi stele.

Cântul XXIV- a Forţei cuvântului Lege

A Vieţii cuvântului Glossă

Sufletu-ţi sorbit din stele

Duh de neatins ca gândul

Zboară-n visurile mele

Viaţă, sorbind iar cuvântul.

Dacă lumina-mi lăcrimează

Şi ne-mbracă-n Veselie

Blânda-mi lună mă visează.

Tot crescând din Bucurie.

Luna plină prin lumină

Noaptea cântă o cucuvea,

Trupurile cresc lumină,

Ciuma inima ne-o strivea

Lecuieşti a lumii boală,

Vindeci cancerele rele,

Să se bată sub cerneală

Sufletu-ţi sorbit din stele.

Chiar de sufletu-ţi suspină

Ori te roade nedreptatea

Şi lumina te închină

Pace îţi toarnă dreptatea.

Gândul luminii doineşte

Şi străpunge tot pământul,

Cerul întreg te slăveşte

Duh de neatins ca gândul

Suflet luminat de nuferi,

Care-mi aţâţă privirea,

Luminează nu mai suferi

Sorbind lacom nemurirea.

Inima lumină-n floare,

Nou pulsar dorinţei mele,

Creşte-n pieptul ce viu doare

Zboară-n visurile mele

Cum în valul vieţii geme

Lumina de suferinţă

Raza luminii se teme

Să coboare-n nefiinţă.

Numai Luna cea albastră

Şi-a ţesut din dor veşmântul,

Vindecă lumina noastră

Viaţă, sorbind iar pământul..

Mirosit-am într-o rugă

Al soarelui glas când cântă,

Iar când luna vrea să fugă

Va creşte lumina sfântă.

Chiar în inima durerii

Omenirea tot oftează,

Tu alungă teama serii

De lumina-mi lăcrimează.

Un quasar înghite timpul

Sărută Lumina morţii,

Tu renaşti prin anotimpul

Respiri lumina sorţii.

Când vuieşte nepătrunsul

Tu inspiri o simfonie,

Sufletu-ţi îţi este unsul

Şi ne-mbracă-n Veselie.

Duhul tău soarbe lumină

Din ale morţii izvoare,

Şi a vremilor rugină

Se aşterne peste soare.

Dar renaşti din absolutul,

Dintr-un strop ce viu pulsează,

Închegând necunoscutul

Blânda-mi lună mă visează.

Şi renaşte prin lumină

Creşte cum a fost odată,

Noi uniţi de-a ta tulpină

Sorbim Fericirea toată.

Tu în zborul de Luceferi

Lăcrimând o Elegie

Fericiţi că suntem teferi

Tot crescând din Bucurie.

Tot crescând din Bucurie

Blânda-mi lună mă visează

Şi ne-mbracă-n Veselie

De lumina lăcrimează.

Viaţă, sorbind iar cuvântul.

Zboară-n visurile mele,

Duh de neatins ca gândul

Sufletu-ţi sorbit din stele.

Cântul XXV- a plasmei aprindere luminoasă Lege

A Luminii Glossă

Te aștept să-ți fiu lumină,

Către-un mâine plin de soare,

Să fiu steaua ta divină

Chiar și-atunci când viața doare.

Să-i deschidem iar aripa

Luminii stoarsă din rouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Sorb Lumină pe din două.

Să-mi vii zbor cu bucurie

Dans prin soare, sorb rezonanțe

Din Steluța azurie.

Tu să-mi sorbi din sâni speranțe,

Lumea-n loc să se oprească,

Să-ți fiu flacăra divină

Sufletul să-ți mistuiască.

Te aștept să-ți fiu lumină.

Te aștept să îți fiu neaua

Unei ierni grea, geroase,

Noaptea să ne-mbete steaua

Sărutărilor duioase.

Strânse-n razele de lună

Prinse în a vieții floare,

Să ne pierdem împreună

Către-un mâine plin de soare.

O să vin să îți fiu gândul

Ce-ți aduce fericire

Precum soarele din vântul

Prin vâltoarea de iubire.

Cum se tânguie duios,

Glas de raze de lumină

Dansând în zbor anevoios.

Să fiu steaua ta divină!

O să vin să îți fiu visul

Ce aripa își deschide

Să te port spre paradisul,

Peste veșnicii toride.

Timpu-n loc să se oprească,

Tu să-mi prinzi în păr ardoare,

Sufletul să-ți mistuiască.

Chiar și-atunci când viața doare.

Te aștept să-ți fiu Lumina

Dintr-un strop curat de rouă,

Sorbim cu poftă Lumina,

Împărțită pe din două.

Lumina să ne iubească,

Eu să fiu geamăna Clipă

Sufletul să-ți mistuiască.

Să-ți deschidem iar aripă.

Te aștept să îți fiu stele

Să ne țesem din lumină,

Să ne pierdem printre ele,

Sărutarea ne-nsenină.

Luna se tânguie duios,

Cântă Blânda Lună Nouă

Închid drum anevoios.

Luminii storsă din rouă

O să vin să-ți fiu furtună,

Dup-un mâine plin de soare,

Strângem raze Împreună

Să devii nemuritoare,

Să le prindem în buchete

Să Întindem iar aripa,

Sărutări să ne îmbete.

Să mușcăm cu poftă clipa.

Vino să îți dau căldura

Unei veri secetoase,

Lasă-mă să îți fiu făptura

Ce-ți naște raze lucioase.

Tu să-mi sorbi din păr speranțe,

Blândă Lună, lună Nouă

Spirite puse-n balanțe

Sorb Lumină pe din două.

Sorb Lumină pe din două.

Să mușcăm cu poftă clipa,

Luminii storsă din rouă,

Să-ți deschidem iar aripa

Chiar și-atunci când viața doare.

Să fiu steaua ta divină

Către-un mâine plin de soare,

Te aștept să-ți fiu lumină.

Cântul XXVI-Cel mai puternic hrăneşte pe cel slab, plasmatică Lege

A Statului Dumnezeu Naştere Glossă

Zbor spre ale dreptăţii ere,

Spirală prin zbor de moarte,

Toate-s lumini, doar himere,

Toate-s fum, dureri prin soarte.

Dor inimi…Viaţa ne doare,

Nu e vis, naştem prin voi,

State Dumnezeu din Soare.

Nu vă lăsăm în Nevoi!

Zbor spre ale dreptăţii stele,

Nou început am căutat,

Salt valul inimii mele

In vis nou m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Din omidă salt deodată,

Spre alte vii începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de moarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru vis, prin soarte,

Gânduri, amintiri-adună.

Ca-ntr-o frunză-n plânsul meu,

Cresc speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Nasc din dreptate ca tine.

Toate-s lumini, doar himere,

Printre sărutări de miri

Văd iar gândurile mele.

Mici boboci de trandafiri.

Visul alb pe cer cu stele,

Tulpinile fermecam.

Pe spirala vieţii mele

State Dumnezeu să tot am!

Toate-s fum, dureri prin soarte…

S-au născut spre a muri!

Printre pleoape-ngemănate,

Nasc suflete aurii.

Zbor de prunci, părinţi şi stele

Cer dreptate, sfânt totem,

Ciuma, toate-s efemere…

Statul moare, frică avem.

Dor Inimi… Viaţa ne doare,

Peste ani, prin cimitire,

Cruci nasc lujerii în soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure de nucă,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zboru-şi-nalţă nălucă.

Nu e vis, naştem prin voi

Fluturi albi de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Naştem State din Soare.

În clepsidră a murit

Statul–phoenix măiastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Ciuma, nu speranța noastră.

State Dumnezeu viu Soare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi sclipitoare,

În tăceri, le adoptăm.

Naşte lacrimă din ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi ne-am mai trezit.

Nu vă lăsăm în Nevoi!

Într-o soartă trecătoare,

Aud tăcerile din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Co-Creem o Lume bună!

Nu vă lăsăm în Nevoi!

State Dumnezeu din Soare,

Nu e vis naştem prin voi,

Inimi dor, viaţa ne doare,

Toate-s fum, dureri prin soarte,

Toate-s lumini efemere,

Spirală prin zbor de moarte,

Zbor spre ale dreptăţii ere.

Cântul XXVII- a Universului etică Lege

A Biciului lui Dumnezeu moarte glossă

Ne faceți zile amare!

Îmbuibați, cerșim onoare!

A trezirii criză mare.

Să îi punem stăvilare!

Să-i dezvețe de nărav!

Invocați-l pe Zamolxis.

Sufletul de li-i bolnav,

Să îl ducem lui Artemis.

Vă lăfăiți în fotolii

Și în jilțul guvernării,

Minte ciupită de molii

Cioclii sug sângele Țării,

Slugi vândute din seminții,

Simțiți Spirietul cum doare?

Grămădind în pungi arginții,

Ne faceți zile amare!

Slugile cancer dăruiesc,

Nasc Cioclii nepăsării

Devin monștri, legi ne clocesc

Ucid Lumina, Cioclii Țării

Mor tirani ce varsă sânge,

Parveniți ce-adus-au jale,

Ipocriți, ce țara plânge,

Îmbuibați cerșim onoare!

Iar din sufletele pure,

Cioclii vor să smulgă crinii,

Și-n altar de mântuire,

Să-nflorească doar spinii.

Că pătați tot ce-i onoare,

Monștrii Creșterii cea Mare

Doar arginții văd sub Soare,

A trezirii criză mare.

Mor tirani ce varsă sânge,

Nasc State ce ne-aduc pace,

Căci prin voi, țara ne plânge

Frica firele își toarce.

Ne furați și mărăcinii,

Speranța de vie moare

Însă nu puteți Luminii,

Să îi puneți stăvilare!

Monștrilor ne mâncați de vii,

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți copiii

Sugeți din a lor candoare!

Însă va-nvia dreptatea,

S-o trezi Spirit bolnav

Și în groapa ce ne-o sapă,

Să-i dezvețe de nărav!

Trădători de Neam plecat,

Păduchii ne ies în frunte,

N-auziți vuet apăsat,

Coasa, țeapa cum s-ascute?

Dansați, vă cântă talazul!

Vuet în vânt e Artemis

De simțiți pe sub grumazul,

Invocați-l pe Zamolxis!

Monștri-n urlete la lună

Nu mai e nimica sfânt,

Pervertire și minciună

Și în fapte și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub umbrele cu ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul de vi-i bolnav.

Spiritul acestei Lumi

Cântul lui Tirteu să fie,

Sufletul acestei Lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Și de-o fi să nască Monștri

Somnul Zeului Zamolxis

Iau cu mine plânsul Lumii

Să îl ducem lui Artemis.

Să îl ducem lui Artemis.

Sufletul de vi-i bolnav,

Invocați-l pe Zamolxis.

Să-i dezvețe de nărav!

Să îi puneți stăvilare!

A trezirii criză mare…

Îmbuibați cerșim onoare!

Ne faceți zile amare!

Cântul XXVIII- a câmpului Conştiinţei Lege

A lui Dumnezeu Conştiinţă Glossă

Suflet plămădit de stele

Şi eternizat ca gândul

Zbor din poverile grele

Viaţă, respirând cuvântul.

Dacă visul lăcrimează

Şi te-mbracă-n vie Frăţie

Tu de-a pururi mă visează

Picurând din Omenie.

Ciuma curge prin ruine

Şi ne cântă o cucuvea,

Sufletele nu-s haiine,

Vremea rana tot strivea

Tu miroşi a lumii boală,

Vindeci patimile grele,

Să răsune sub cerneală

Suflet plămădit de stele.

Chiar de inima-ţi suspină

Ori te cheamă întristarea

Toţi poeţii te închină

Şi îţi toarnă neuitarea.

Conştiinţa te doineşte

Şi străpunge tot pământul,

Unicosul te slăveşte

Tu eternizat ca gândul.

Suflet respirând prin nuferi,

Care-ţi răscolea privirea,

Te alină nu mai suferi

Sorbind lacom nemurirea.

Inima ta dă în floare,

Nou pulsar dorinţei mele,

Pe a cerului candoare

Zbor din poverile grele.

Cum în valul vieţii geme

Viu ecou de suferinţă

Raza lumii se mai teme

Să coboare-n neputinţă.

Numai pasărea măiastră

Şi-a ţesut din Stat veşmântul,

Vindecă durerea noastră

Viaţă, respirând cuvântul.

Mirosit-am într-o rugă

Glasul stelelor ce cântă,

Iar când duhul o să fugă

Va cădea lumina sfântă.

Chiar în inima durerii

Omenirea tot oftează,

Tu alungă teama serii

Dacă statul lăcrimează

Un quasar înghite timpul

Şi sărută taina morţii,

Tu renaşti în anotimpul

Ce alintă visul porţii.

Când vuieşte nepătrunsul

Ne compui o simfonie,

Sufletu-ţi îţi este unsul

Şi te-mbracă-n vie Frăţie.

Duhul tău soarbe lumină

Din a sorţilor izvoare,

Şi-a timpului rugină

Se aşterne peste soare.

Dar renaşti din absolutul,

Dintr-un cerc ce viu dansează,

Închegând necunoscutul

Tu de-a pururi mă visează.

Şi renaşte din iubire

Aşa cum a fost odată,

Noi orbiţi de-a ta sclipire

Simţim Conştiinţa toată.

Tu în zborul de Luceferi

Lăcrimând o Elegie

Fericiţi că suntem teferi

Picurând din Omenie.

Picurând din Omenie

Tu de-a pururi mă visează

Şi te-mbracă-n vie Frăţie

Dacă cerul lăcrimează.

Viaţă, respirând cuvântul.

Zbor din visurile mele,

Şi eternizat ca gândul

Suflet plămădit de stele.

Cântul XXIX- a Puterii Credinței Lege

A speranței glossă

Murim cu zile amare!

Mor toți, speranța nu moare!

A speranței criză mare.

Să îi punem stăvilare!

Să-i dezvețe de nărav!

Invocați-l pe Prometeu.

Sufletul de li-i bolnav,

Să-l duc statului Dumnezeu.

Vă lăfăiți în fotolii

Și în jilțul guvernării,

Suflete ciupite de molii

Cioclii sug sângele Țării,

Slugi vândute altor ginți,

Simțiți Sufletul cum doare?

Grămădind în chingi doar arginți,

Murim cu zile amare!

Slugile Boală dăruiesc,

Nasc Cioclii nepăsării

Devin monștri, legi ne dospesc

Ucid speranța, Cioclii Țării

Mor tirani ce varsă sânge,

Parveniți ce-adus-au jale,

Ipocriți, de țara plânge,

Mor toți, speranța nu moare!

Iar din sufletele pure,

Cioclii vor să smulgă crinii,

Și-n altar de mântuire,

Să-nflorească doar spinii.

Că pătați tot ce-i candoare,

Monștrii Creșterii cea Mare

Doar arginții văd sub Soare,

A speranței criză mare!

Mor tirani ce varsă sânge,

Nasc State ce ne-aduc Pace,

Căci prin voi, țara ne plânge

Frica firele își toarce.

Ne furați și mărăcinii,

Speranța de vie moare

Însă nu puteți Speranței,

Să îi puneți stăvilare!

Monștrilor ne sugeți de vii,

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți copiii

Sugeți din a lor izvoare!

Însă va-nvia doar prin apă,

S-o trezi Spirit bolnav

Și în groapa ce ne-o sapă,

Să-i dezvețe de nărav!

Trădători de Neam plecat,

Păduchii de ies în frunte,

N-auziți glasuri apăsat,

Coasa, țeapa cum s-ascute?

De dansați cântă talazul!

Speranță statul Dumnezeu

Frig simțiți pe sub grumazul,

Invocați-l pe Prometeu.

Monștri-n urlete sub lună

Nu mai e nimica sfânt,

Pervertire și minciună

Și în fapte și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub umbrele cu ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul de vi-i bolnav.

Spiritul acestei Lumi

Cântul lui Tirteu să fie,

Sufletul acestei Lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Și de-o fi să nască Monștri

Somnul Zeului Prometeu

Iau cu mine plânsul Lumii

Să-l duc statului Dumnezeu.

Să-l duc statului Dumnezeu

Sufletul de vi-i bolnav,

Invocați-l pe Prometeu.

Să-i dezvețe de nărav!

Să îi puneți stăvilare!

A speranței criză mare…

Mor toți, speranța nu moare!

Murim cu zile amare!

Cântul XXX- A legii Reciclării cosmice Lege

Al Speranţei zbor spre înfrunzite stele… Glossă

Zbori spre înfrunzite stele,

Spirală prin zbor spre pace,

Printre oglinzi paralele,

Toate-s dor, Speranţa nu tace.

Dor suflete, Speranţa doare,

Nu e vis, zboară spre noi,

Mii de stele căzătoare

Speranţe, plini de Nevoi!

Zbori spre înfrunzite stele,

Nou început am căutat,

Transcend valurile mele

In vis nou m-am întrupat.

Viaţa-n zbor! Aripi de fluturi,

Din omidă salt deodată,

Către alte începuturi,

Speranţă de-nţeles odată.

Spirală prin zbor spre pace

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul luminii, ne stoarce,

Gânduri Speranţe-adună.

Ca-ntr-o plasmă-n plânsul meu,

Strâng speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Salt spre Speranţă cu tine.

Printre oglinzi paralele..

Printre sărutări de miri

Nasc iar gândurile mele

Dalbi boboci de trandafiri.

Brăduţuri pe cer cu stele,

Speranţele fermecam.

Pe orbita vieţii mele

Iarbă verde mereu să am!

Toate-s dor, Speranţa ne zace…

S-a născut spre a muri!

Pleoape-ngemănate, ace

Fug, suflete aurii…

Zbor de prunci, părinţi şi stele

Iarbă verde crud, totem,

Ciuma, toate-s efemere…

Valul trece, speranţe-avem.

Dor suflete,Viaţa ne doare,

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci vor înverzi la soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ciumă-n sâmbure de nucă,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zboru-şi-nalţă nălucă.

Nu e vis, revin spre voi

Iarba verde-n sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Sperăm – stele căzătoare.

În clepsidră a Murit

Ciuma– pasăre albastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Ciuma, nu iubirea noastră.

Mii de stele căzătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi iubitoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormânt am transmutat,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi ne-am întrupat.

Speranţe, plini de Nevoi!

Într-o soartă trecătoare,

Râd Speranţele din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Co-creem o Lume bună!

Speranţe, plini de Nevoi!

Mii de stele căzătoare,

Nu e vis revin spre voi,

Suflete dor, Speranţa doare,

Toate-s fum, Speranţă-n soarte,

Printre oglinzi paralele,

Spirală prin zbor de moarte,

Zbori spre înfrunzite stele.

Cântul XXXI- A Binelui Lege Universală

A Speranţei lui Blândă Lună… Glossă

Sufletu-ţi sorbit din stele

Duh de neatins ca gândul

Zboară-n visurile mele

Bine, sorbind tot pământul.

Dacă Speranţa-mi lăcrimează

Şi ne-mbracă-n Omenie

Blânda-mi lună mă visează.

Speranţe din Bucurie.

Luna plină din lumină

Noaptea cântă o cucuvea,

Trupurile tot lumină,

Ciuma inima ne-o strivea

Lecuieşti a lumii boală,

Vindeci patimile grele,

Să se bată sub cerneală

Sufletu-ţi sorbit din stele.

Chiar de sufletu-ţi suspină

Ori te roade nedreptatea

Şi lumina te închină

Pace îţi toarnă dreptatea.

Gândul Speranţei doineşte

Şi străpunge tot pământul,

Cerul întreg te priveşte

Duh de neatins ca gândul

Suflet luminat de nuferi,

Care-mi aţâţă privirea,

Luminează nu mai suferi

Sorbind lacom nemurirea.

Inima Speranţă-n floare,

Nou pulsar dorinţei mele,

Soare-n pieptul ce viu doare

Zboară-n visurile mele

Cum în valul vieţii geme

Lumina de suferinţă

Raza luminii se teme

Să coboare-n neputinţă.

Numai Luna cea măiastră

Şi-a ţesut din dor veşmântul,

Vindecă Speranţa noastră

Bine, sorbind tot pământul.

Mirosit-am într-o rugă

Vocea Cerului când cântă,

Iar când luna vrea să fugă

Va cădea lumina sfântă.

Chiar în inima durerii

Omenirea tot oftează,

Tu alungă teama serii

De Speranţa-mi lăcrimează.

Un quasar înghite timpul

Sărută Lumina morţii,

Tu renaşti prin anotimpul

Respiri Speranţa sorţii.

Când vuieşte nepătrunsul

Tu inspiri o Simfonie,

Sufletu-ţi îţi este unsul

Şi ne-mbracă-n Omenie.

Duhul tău soarbe lumină

Din ale morţii izvoare,

Şi a vremilor rugină

Se aşterne peste soare.

Dar renaşti din absolutul,

Dintr-un strop ce viu pulsează,

Închegând necunoscutul

Blânda-mi lună mă visează.

Şi renaşte prin lumină

Aşa cum a fost odată,

Noi uniţi de-a ta tulpină

Sorbim viu Speranţa toată.

Tu în zborul de Luceferi

Lăcrimând o Elegie

Fericiţi că suntem teferi

Speranţe din Frăţie.

Speranţe din Frăţie

Blânda-mi lună mă visează

Şi ne-mbracă-n Omenie

De Speranţa lăcrimează.

Bine, sorbind tot Pământul.

Zboară-n visurile mele,

Duh de neatins ca gândul

Sufletu-ţi sorbit din stele

Cântul XXXII- a primi ce avem nevoie Lege

A Luminii Speranță…Glossă

Te aștept să-ți fiu lumină,

Către-un mâine plin de soare,

Să fiu Speranța divină

Chiar dacă Speranța moare.

Să-i deschidem iar aripa

Speranței stoarsă din rouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Sorb Speranță pe din două.

Să-mi vii zbor cu bucurie

Dans prin soare, sorb rezonanțe

Din Steluța azurie,

Tu să-mi sorbi din sâni speranțe,

Lumea-n loc să se oprească,

Eu să-ți fiu Speranță divină

Sufletul să-ți mistuiască.

Te aștept să-ți fiu Lumină!

Te aștept să îți fiu neaua

Unei ierni prea geroase,

Noaptea să ne-mbete steaua

Sărutărilor duioase

Atrase-n raze de lună

Miezul din a vieții floare,

Să ne pierdem împreună

Către-un mâine plin de soare.

O să vin să îți fiu gândul

Ce-ți aduce fericire

Precum soarele din vântul

Prin vâltoarea de iubire.

Cum se tânguie duios,

Glas de raze de lumină

Sperând în zbor anevoios

Să fiu steaua ta divină!

O să vin să îți fiu visul

Ce aripa își deschide

Să te port spre paradisul,

Peste veșnicii-nflorite.

Timpu-n loc să se oprească,

Tu să-mi prinzi în sân candoare,

Sufletul să-ți mistuiască,

Chiar dacă speranța moare.

Te aștept să-ți fiu Lumina

Dintr-un strop plasmat de rouă,

Sorbim cu poftă Lumina,

Împărțită pe din două.

Speranța să ne-nsoțească,

Salt în ceremonial gripa

Sufletul nu-ți mistuiască

Să-i deschidem iar aripa!

Te aștept să îți fiu stele

Să le prindem în lumină,

Să ne jucăm printre ele,

Sărutarea ne-nsenină.

Luna se tânguie duios,

Cântă Blânda Lună Plină

Închid drum anevoios

Speranței arsă-n lumină

O să vin să-ți fiu furtună,

Dup-un mâine plin de soare,

Alegem raze din Strună

Să devii nemuritoare,

Să le prindem în buchete

Să întindem iar aripa,

Sărutări să ne îmbete.

Să mușcăm cu poftă clipa.

Vino să îți dau căldura

Unei veri secetoase,

Lasă-mă să îți fiu făptura

Ce-ți naște raze lăptoase

Tu să-mi sorbi din dor speranțe,

Blândă Lună, lună Nouă,

Spirite puse-n balanțe,

Sorb Lumină pe din două!

Sorb Speranță pe din două.

Să mușcăm cu poftă clipa,

Speranței stoarsă din rouă,

Să-ți deschidem iar aripa

Chiar dacă speranța doare.

Să fiu Speranța divină

Către-un mâine plin de soare,

Te aștept să-ți fiu Lumină!

Cântul XXXIII – A credinței putere de manifestare Lege

A credinței Glossă

Te-ai întors să-ți fiu Lumină,

Către-un mâine plin de soare,

Să-ți fiu steaua ta divină

Chiar dacă Speranța moare.

Să-i deschidem iar aripa

Credinței toarsă-n lumină,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Sorb Credința-ți divină .

Să-mi fii zbor cu bucurie

Dans prin soare, sorb credințe

Din Steluța aurie.

Să-mi sorbi din suflet speranțe,

Luna-n loc să se oprească,

Eu să-ți fiu Speranță divină

Sufletul să-ți mistuiască.

Te-ai întors să-ți fiu Lumină.

Am venit să îți fiu neaua

Scut al Credinței stâncoase,

Noaptea să ne-mbete steaua

Sărutărilor duioase,

Aprinse-n raze de lună

Suflet în a vieții floare,

Să ne topim împreună

Către-un mâine plin de soare.

Ai sosit să îți fiu gândul

Ce-ți dansează-n fericire

Precum soarele din vântul

Prin vâltoarea de iubire.

Cum se tânguie duios,

Glas de raze de lumină

Sperând în zbor anevoios.

Să-ți fiu steaua ta divină!

Revin dor să îți fiu visul

Ce aripa își deschide

Să te port spre paradisul,

Dinspre veșnicii sordide.

Timpu-n loc să se oprească,

Tu să-mi pui în val culoare,

Sufletul să-mi mistuiască.

Chiar dacă Credința moare.

Te-ai întors să-ți fiu Scânteia

Dintr-un strop picat din rouă,

Sorbim cu poftă Odiseea,

Împărțită pe din două.

Credința să ne-nsoțească,

Eu să fiu geamăna Clipă

Sufletul să-ți mistuiască.

Să-i deschidem iar aripă.

Din zbor vin să îți fiu stele

Să le țeși tu din Lumină,

Să ne iubim printre ele,

Credința ne-nsenină.

Luna se tânguie duios,

Cântă Blânda Lună plină

Închid drum anevoios.

Credinței toarsă-n lumină

Te fulger să-ți fiu furtună,

Spre un mâine plin de floare,

Culegem raze din lună

Să devii nemuritoare,

Să le prindem în buchete

Să întindem iar aripa,

Sărutări să ne îmbete.

Să mușcăm cu poftă clipa.

M-atingi să îți dau căldura

Unor seri prea tumultoase,

Lasă-mă să-ți fiu făptura

Ce-ți naște raze sfătoase.

Tu să-mi sorbi din sân speranțe,

Blândă Lună, lună Plină

Spirite puse-n balanțe

Sorb Credința-ți divină.

Sorb Credința-ți divină

Să mușcăm cu poftă clipa,

Credinței toarsă-n lumină,

Să-i deschidem iar aripa

Chiar dacă credința moare.

Să-ți fiu steaua ta divină

Către-un mâine plin de soare,

Te-ai întors să-ți fiu Lumină!

Cântul XXXIV- a Realității opresive contra naturii a distrugerii Lege

A terorii de stat Glossă

Ne turnați zile amare!

Îmbuibați, sădiți teroare!

Prin a lumii ciumă tare.

Să îi punem stăvilare!

Să-i dezvețe de nărav!

Invocați-l pe Zamolxis.

Sufletul de vi-i bolnav,

Să îl ducem lui Artemis.

Vă lăfăiți în fotolii

Și în jilțul guvernării,

Minte ciupită de molii

Ne sugeți sângele Țării,

Slugi vândute din seminții,

Mințiți de Sufletul doare,

Grămădind în pungi arginții,

Ne turnați zile amare!

Slugile împart teroare,

Cresc Cioclii nepăsării

Devin monștri-n nepăsare

Viu Rag Leii, monștrii Țării

Rag tirani ce varsă sânge,

Parveniți ce-adus-au jale,

Ipocriți, țara surd plânge,

Îmbuibați sădiți teroare!

Iar din sufletele pure,

Monștrii vor să smulgă crinii,

Și-n altar de mântuire,

Să-nflorească mărăcinii.

Că pătați tot ce-i în floare,

Monștrii Terorii cea Mare

Doar arginții simt sub Soare,

Prin a lumii ciumă mare.

Stat tiran ce varsă sânge,

Voievozi ce-adus-au pace,

Iar prin voi, țara ne plânge

Răul firele își toarce.

Ne scumpiți și mărăcinii,

Speranța de vie moare

Însă nu puteți Luminii,

Să îi puneți stăvilare!

Monștrilor de vlăstare vii,

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți copiii

Furați din a lor vigoare!

Însă va-nvia dreptatea,

S-o trezi Spirit bolnav

Și în groapa ce ne-o sapă,

Să-i dezvețe de nărav!

Trădători de Neam elevat,

Păduchii ne ies în frunte,

N-auziți Crucea din pătrat,

Cuțitul, țeapa cum asmute?

Amuțiți cântă talazul!

Vuet în vânt e Artemis

De vă alintă grumazul,

Invocați-l pe Zamolxis.

Monștri-n urlete la lună

Nu mai e nimica sfânt,

Gelozie și minciună

Și-n inimă și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub halatele cu ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul de vi-i bolnav.

Spiritul acestei Lumi

Harfa lui Orfeu să fie,

Sufletul acestei Lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Și de-o fi să nască Monștri

Somnul Zeului Zamolxis

Iau cu mine plânsul Lumii

Să îl ducem lui Artemis.

Să îl ducem lui Artemis.

Sufletul de vi-i bolnav,

Invocați-l pe Zamolxis!

Să-i dezvețe de nărav!

Să îi punem stăvilare!

Prin a lumii ciumă mare.

Îmbuibați, sădiți teroare!

Ne turnați zile amare!

Cântul XXXV- Gaura neagră reciclează Materia

Al Zborului spre re-nfrunzite stele…Glossă

Mister ne-nţeles vreodată.

Al Ciumei cea Tare blestem

Fulger spin pe cer deodată.

Mâine nu o mai vedem.

Pe Tare-o nalţă smerit.

Shakti Zeiţa străbună.

Doar noi doi nu am murit

Co-creem o lume bună!

Zbor spre re-nfrunzite stele,

Nou pământ v-am transmutat,

Mut valul inimii mele

Shanti-n Pace m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Transmut din larvă deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Săgeată în zbor de soarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru scurs, prin moarte,

Gânduri amintiri-adună.

Ca-ntr-o roză-n plânsul meu,

Strâng speranţe drept totem…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Al Ciumei cea Tare blestem

Toate-n lume-s efemere..

Printre săruturi de miri,

Cresc iar gândurile mele.

Dalbi boboci de trandafiri.

Busuioc pe val din stele,

Ca să nu murim vreodată

Pe orbita vieţii mele

Fulger spin pe cer se-arată.

Toate-s dor, dureri sau moarte…

S-au născut spre a ne muri!

Printre pleoape-ngemănate,

Curg clipitele-aurii.

Dor de prunci, părinţi şi stele,

O durere, un blestem,

Ciuma, toate-s efemere…

Mâine nu o mai vedem.

Trec suflete ca ceaţa-n zare,

Peste vremi, prin cimitire,

Lespezi înfrunzi-vor sub soare,

Sub eterna aţipire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure adormit,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Pe Tare-o nalţă smerit.

Ca un vis renasc spre voi

Fluturi verzi de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Trecem – păsări călătoare.

În clepsidră a murit

Ciuma nu se mai răzbună

Şi de-odată s-a sfârşit!

Shakti Zeiţa străbună!

Suntem stele căzătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi visătoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă din ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Noi doi ne-am desmorţit.

De ne lasă în nevoi…

Într-o soartă trecătoare,

Râd durerile din noi.

Suflet sărutat nu moare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Manifest o lume bună!

Manifest o lume bună!

Doar noi doi nu am murit

Shakti Zeiţa străbună.

Pe Tare-o nalţă smerit.

Mâine nu o mai vedem.

Fulger spin pe cer deodată.

Al Ciumei cea Tare blestem

Mister ne-nţeles vreodată.

Cântul XXXVI-a comunicării sufletelor Lege

A Zborului spre ale tăcerii stele… Glossă

Mister ne-nţeles vreodată.

Al Ciumei cea Tare blestem

Vortex, spin pe cer deodată.

Mâine nu o mai vedem.

Molima ne-o nalţă smerit.

Shakti Zeiţa străbună.

Doar noi doi nu am pierit

Inspiram o lume bună!

Zbori spre ale tăcerii stele,

Nou soare v-am transmutat,

Mut unda inimii mele

In Tăcere m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Transmut din cocon deodată

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Săgeată în zbor de moarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru scurs, prin soarte,

Tăceri uitare-adună.

Ca-ntr-o cupă-n plânsul meu,

Strâng speranţe drept totem…

Zborul cât mi-ar fi de greu,

Al Ciumei cea Tare blestem

Toate-n lume-s doar himere..

Printre săruturi de crini

Cresc iar tăcerile mele.

Verzi muguri noi printre ciulini

Uitare pe cer cu stele,

Ca să nu murim vreodată

Pe orbita vieţii mele

Vortex, spin pe cer se-arată.

Toate-s dor, dureri sau moarte…

S-au născut spre a ne muri!

Printre pleoape legănate,

Fug clipitele-argintii.

Dor de prunci, părinţi şi stele,

Surd ne doare, ce blestem!

Ciuma, toate-s efemere…

Mâine nu o mai vedem.

Trec suflete ca ceaţa-n zare,

Peste vremi, prin cimitire,

Lespezi înverzi-vor la soare,

Sub veşnica mântuire

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure aurit,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Molima ne-o nalţă smerit.

Ca un vis renasc spre voi

Fluturi vii de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Tăcem – stele călătoare.

În clepsidră s-a gătat

Ciuma nu se mai răzbună

Şi de-odată am uitat!

Shakti Tăcere adună!

Suntem stele căzătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi visătoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi ne-am umbrit.

De ne lasă în nevoi…

Într-o soartă trecătoare,

Râd uitările din noi.

Suflet sărutat nu doare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Inspiram o lume bună!

Inspiram o lume bună!

Doar noi doi nu am pierit

Shakti Tăceri adună.

Molima ne-o nalţă smerit.

Mâine nu o mai vedem.

Vortex, spin pe cer deodată.

Al Ciumei cea Tare blestem

Mister ne-nţeles vreodată.

Cântul XXXVII- a junglei Lege

A dreptății criză mare… Glossă

Precum hienele și lupii,
Cioclii veacului ce doare,
Săracii nu mai au rupii
Coasa, țeapa ne răsare
Văd războaie, nimica sfânt
Ridicați pe-a noastră jale.
Și în fapte și-n cuvânt.
A trezirii răzbunare.

Ne-ați ucis cu ace tiruri
Părinții, bunica de vie,
Ne-ați îngenuncheat sub biruri
Și ne-ați pus sub pază vie.
Bravi cârmaci și unși-ai Lumii
Însă azi domnesc doar rupii,
Rup bucăți din trupul Lumii ,
Precum hienele și lupii,  

Rag tirani ce varsă sânge,
Parveniți ce-adus-au jale,
Ipocriți, țara ne-o plânge,
Îmbuibați sădiți teroare!
Violență, pacea moare,
Doar războaie, criză tare.
Slugi vândute din născare
Cioclii veacului ce doare, 

Ne scumpiți și mărăcinii,
Speranța de vie moare
Însă nu puteți Luminii,
Să îi puneți stăvilare!
Nu sunteți decât paiațe,
Papușarilor ca lupii,
Ochii noștri n-au speranțe,
Săracii nu mai au rupii. 

Însă va-nvia dreptatea,
Neamu-acesta s-o trezi
Și în groapa ce ne-o sapă,
Oasele le-or putrezi!
Trădători de Neam plecat,
Păduchii ne duc la jale,
N-auziți vuet apăsat,
Coasa, țeapa ce răsare? 

Voi ce dormiți pe fotolii
V-ați vândut și omenia,
Nașteti monștri-n cartea lumii,
Ne-ați ucis democrația
Slugărind plini de orgolii ,
Citesc file duse de vânt
De prin cronici pline de molii,
Văd războaie, nimica sfânt 

Voi ce stați pe la tribune
Și în jilțul guvernării,
Voi ce vă hrăniți renume
Doar din lacrimile Țării,
Slugi vândute altor nații,
Ciociii Noosferei ce moare,
Grămădiți în chingi arginții, 

Ridicați pe-a noastră jale. 

Văd tirani ce varsă sânge,
Premieri ce-adus-au jale,
Și prin voi, Țara ne plânge
Răul îi duce la vale.
Ne-ați ucis crud chiar Frăția
Nu aveți nimica sfânt,
Pervertirea și prostia
Și în fapte și-n cuvânt.  

Ne faceți zile amare!
Îmbuibați cerșim onoare!
A dreptății criză mare.
Să îi punem stăvilare!
Că pătați tot ce-i onoare,
Monștrii Molimei cea Mare
Doar putere văd sub Soare,
A trezirii răzbunare. 

A trezirii răzbunare
Și în fapte și-n cuvânt
Ridicați pe-a noastră jale
Văd războaie, nimica sfânt
Coasa, țeapa ne răsare
Săracii nu mai au rupii
Cioclii veacului ce doare,
Precum hienele și lupii,

  Cântul XXXVIII – a justiţiei universale Lege

A zborului spre ale dreptăţii stele…Glossă

Mister ne-nţeles vreodată.
Salt spre dreptate cu tine.
Valul trece, frică odată.
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Ciuma, nu Blândă lună.
Doar noi doi treziţi urzeam
Recream o Lume bună!
Dreptate mereu făceam!

Zbor spre ale dreptăţii stele,
Nou început am căutat,
Transcend valurile mele
In vis nou m-am întrupat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Din omidă salt deodată,
Către alte începuturi,
Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de moarte
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul luminii, prin soarte,
Gânduri amintiri-adună.
Ca-ntr-o strofă-n plânsul meu,
Strâng amintiri de mai bine…
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Salt spre Dreptate cu tine.

Toate-s oglinzi paralele…
Printre sărutări de miri
Nasc iar gândurile mele
Roz boboci de trandafiri,
Lotus alb pe cer cu stele,
Tulpinile fermecam,
Pe orbita vieţii mele
Dreptate mereu făceam!

Toate-s dor, lumini prin soarte…
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape-ngemănate,
Fug suflete argintii.
Zbor de prunci, părinţi şi stele
Cer dreptatea, crud furată,
Ciuma, toate-s efemere…
Valul trece, frică odată.

Dor suflete, viaţa ne doare,
Peste vremi, prin cimitire,
Cruci vor înflori în soare,
Sub veşnica amuţire.
Luceafărul dimineţii,
Ca un sâmbure prin mine,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Zboru-şi-nalţă cu bine.

Nu e vis, revin spre voi
Lumini dalbe-n sărbătoare,
În al luminii şuvoi.
Trecem – stele căzătoare.
În clepsidră a Murit
Ciuma– pasăre nebună
Şi de-odată s-a sfârşit
Ciuma, nu Blândă Lună.

Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi sclipitoare,
În tăceri, le aşteptăm.
Curge lacrimă de ceaţă…
La mormânt doar noi doi ţeseam,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Doar noi doi treziţi urzeam 

Lumina făr de Nevoi!
Într-o soartă trecătoare,
Râd luminile din noi.
Suflet sărutat de soare…
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Recream o Lume bună!

Dreptate mereu făceam!
Recream o Lume bună!
Doar noi doi treziţi urzeam
Ciuma, nu Blândă Lună.
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Valul trece, frică odată.
Salt spre dreptate  cu tine.
Mister ne-nţeles vreodată.

Cântul XXXIX– a rezonanței putere Lege

A zborului spre ale rezonanței stele glossă

Te chem să-ți fiu rezonanță,
Către-o orbită de soare,
Să fiu Harfa cea Alb-Astră
Chiar și-atunci când coarda moare.
Să-i deschidem iar aripa
Rezonanței de lună nouă,
Să mușcăm cu poftă clipa,
Primăvară pe din două.

 

Să-mi fii La cu bucurie
Cânt de soare-n rezonanțe,
Sincronizare nurlie.
Tu să-mi prinzi-n corzi speranțe,
Cântu-n foc să ciripească,
Eu să fiu flacăra Astră
Sufletul să-ți mistuiască.
Te chem să-ți fiu rezonanță.

 

Te chem ca să îți fiu neaua
Unei ierni secetoase,
Noaptea să ne cânte steaua
Sărutărilor duioase.
Strânse-n razele de lună
Ninse în a vieții floare,
Să zburăm noi, împreună
Câtre-o orbită de soare.

 

Am sosit să îți fiu gândul
Ce-ți aduce bucurie
Precum soarele din vântul
Sincronie fără furie.
Cum se tânguie duios,
Glas de pasăre măiastră
Pierduți în zbor anevoios.
Să fiu Harfa cea Alb-Astră.

 

Te chem ca să îți fiu visul
Ce aripa își deschide
Să te port spre paradisul,
Peste veșnicii închide
Vântu-n foc să ne doinească,
Tu să-mi torni-n sân ardoare,
Sufletul să-ți mistuiască.
Chiar și-atunci când coarda moare.

 

Te chem ca să-ți fiu aripa
Dintr-un strop pictat cu rouă,
Să mușcăm cu poftă clipa,
Împărțită pe din două.
Phoenix în foc să doinească,
Eu să fiu geamăna clipă
Sufletul să-ți mistuiască.
Să-i deschidem iar aripă.

 

Te aștept să îți fiu stele
Să le țesem în galaxii,
Să înnoptăm printre ele,
Prin Sărutări să mă învii.
Luna se tânguie duios,
Cântă Blânda Lună rouă
Închid drum anevoios.
Rezonanței de Lună nouă,

 

Am venit să-ți fiu lumină,
Dup-un mâine plin de soare,
Strângem raze Împreună
Să devii nemuritoare,
Să ne ardem în buchete
Să întindem iar aripa,
Sărutări să ne îmbete.
Să mușcăm cu poftă clipa.

 

Te chem ca să îți fiu ploaia
Unei veri secetoase,
Lasă-mă să îți fiu foaia
Vremii-n lumini zemoase.
Tu să-mi torni în vis speranțe,
Blândă Lună, Lună plină
Spirite puse-n balanțe
Primăvară din lumină.

 

Primăvară din lumină.
Să mușcăm cu poftă clipa,
Rezonanței de lună nouă
Să-i deschidem iar aripa
Chiar și-atunci când coarda moare.
Să fiu Harfa cea Alb-Astră
Către-o orbită de soare,
Te chem să-ți fiu Rezonanță.

Cântul XL– a iubirii putere Lege

A zborului spre ale iubirii stele…Glossă
Mister ne-nţeles vreodată.
Salt spre iubire cu tine.
Valul trece, frică odată.
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Ciuma, nu Blândă lună.
Doar noi doi treziţi urzeam
Recream o Lume bună!
Iubire mereu dădeam!

Zbor spre ale iubirii stele,
Nou început am căutat,
Transcend valurile mele
In vis nou m-am întrupat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
In iubire salt deodată,
Către alte începuturi,
Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de moarte
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul luminii, prin soarte,
Gânduri amintiri-adună.
Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,
Strâng amintiri de mai bine…
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Salt spre Iubire cu tine.

Toate-s oglinzi paralele…
Printre sărutări de miri
Nasc iar gândurile mele
Roz boboci de trandafiri,
Iubire pe cer cu stele,
Tulpinile fermecam,
Pe orbita vieţii mele
Iubire mereu dădeam!

Toate-s dor, iubiri prin soarte…
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape-ngemănate,
Fug suflete argintii.
Zbor de prunci, părinţi şi stele
Cer iubirea, crud furată,
Ciuma, toate-s efemere…
Valul trece, frică odată .

Dor suflete, viaţa ne doare,
Peste vremi, prin cimitire,
Cruci vor înflori în soare,
Sub veşnica amuţire.
Luceafărul dimineţii,
Ca un sâmbure prin tine,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Zboru-şi-nalţă cu bine.

Nu e vis, revin spre voi
Lumini dalbe-n sărbătoare,
În al iubirii şuvoi.
Trecem – stele căzătoare.
În clepsidră a Murit
Ciuma– pasăre nebună
Şi de-odată s-a sfârşit
Ciuma, nu Blândă Lună.

Suntem stele iubitoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi uimitoare,
În tăceri, le aşteptăm.
Curge lacrimă de ceaţă…
La mormânt doar noi doi ţeseam,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Doar noi doi treziţi urzeam 

Iubire făr de Nevoi!
Într-o soartă trecătoare,
Râd iubirile din noi.
Suflet sărutat de soare…
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Recream o Lume bună!

Iubire mereu dădeam!
Recream o Lume bună!
Doar noi doi treziţi urzeam
Ciuma, nu Blândă Lună.
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Valul trece, frică odată.
Salt spre iubire  cu tine.
Mister ne-nţeles vreodată.

Cântul XLI– a Armoniei putere Lege

A zborului spre ale Armoniei stele…Glossă

Suflet plămădit din stele
Şi eternizat ca gândul
Zbor din poverile grele
Pace, respirând cuvântul.
Omenia lăcrimează
Şi te-mbracă-n Armonie
Tu de-a pururi mă visează
Pace picurând pe Glie.

Ciuma zboară din ruine
Şi îi cântă o cucuvea,
Sufletele nu-s străine,
Ciuma rana nu strivea
Tu expiri a lumii boală,
Vindeci patimile grele,
Să răsune sub cerneală
Suflet plămădit din stele.

Chiar de sufletu-ţi suspină
Ori te-alină întristarea
Toţi artiştii te închină
Şi îţi toarnă neuitarea.
Armonia te doineşte
Şi străpunge tot pamântul,
Armonia te slăveşte
Tu eternizat ca gândul.

Suflet respirând prin pace
Care-ţi răscolea privirea,
Te alină nu mai zace
Sorbind lacom nemurirea.
Inima ta dă în floare,
Nou Quasar dorinţei mele,
Pe a cerului candoare
Zbor din poverile grele.

Cum în valul păcii geme
Viu ecou de suferinţă
Raza lumii nu se teme
Să coboare-n nefiinţă
Sub Armonia albastră
Şi-a ţesut din val veşmântul,
Vindecă durerea noastră
Pace respirând cuvântul.

Respirat-am într-o rugă
Glasul stelelor când cântă,
Iar când duhul o să fugă
Va cădea pacea cea sfântă
Chiar în inima durerii
Omenirea mut oftează,
Tu alungă teama vrerii
Omenia lăcrimează.

Un pulsar înghite timpul
Şi miroase pacea morţii,
Tu renaşti în anotimpul
Armoniei-n valul porţii.
Când vuieşte nepătrunsul
Ne sorbi lacom Omenie,
Sufletu-ţi îţi este unsul
Şi te-mbracă-n Armonie

Duhul tău soarbe lumină
Din a porţilor izvoare,
Dar a vremilor rugină
Se aşterne peste soare.
Dar renaşti din absolutul,
Dintr-un strop ce viu dansează,
Închegând necunoscutul
Tu de-a pururi mă visează.

Şi renaşte din iubire
Aşa cum a fost odată,
Noi orbiţi de-a ta sclipire
Sorbim Armonia toată.
Tu în zborul de Luceferi
Lăcrimând din Armonie
Fericiţi că suntem teferi
Pace Picurând pe Glie.

Pace picurând pe Glie.
Tu de-a pururi mă visează
Şi te-mbracă-n Armonie
Omenia lăcrimează.
Pace, respirând cuvântul
Zbor din visurile mele,
Şi eternizat ca gândul
Suflet plămădit din stele. 

Cântul XLII– a Binelui putere Lege

A zborului spre ale Binelui stele…Glossă

Spirit plămădit din stele
Şi eternizat ca gândul
Zbor din poverile grele
Pace, respirând cuvântul.
Bunătatea lăcrimează
Şi ne-mbracă-n Bunătate
Tu de-a pururi mă visează
Pacea picurând Dreptate.

Ciuma zboară din ruine
Şi îi cântă o cucuvea,
Sufletele nu-s haine,
Ciuma rana nu strivea
Tu respiri a lumii boală,
Vindeci patimile grele,
Să răsune sub cerneală
Spirit plămădit din stele.

Chiar de spiritu-ţi suspină
Ori te strigă întristarea
Toţi pictorii te închină
Şi îţi toarnă neuitarea.
Bunătatea te doreşte
Şi răsună tot pamântul,
Bunătatea te slăveşte
Tu eternizat ca gândul.

Suflet respirând prin pace
Care-ţi răscolea privirea,
Te sărută nu mai zace
Sorbind lacom nemurirea.
Spiritul tău dă în floare,
Nouă stea dorinţei mele,
Pe a cerului candoare
Zbor din temerile grele.

Cum în cerul păcii geme
Viu ecou de suferinţă
Raza lumii se mai teme
Să coboare-n neputinţă.
Doar Bunătatea măiastră
Şi-a ţesut din dor veşmântul,
Vindecă durerea noastră
Pace respirând cuvântul..

Auzit-ai într-o rugă
Glasul sorilor când cântă,
Iar când steaua o să fugă
Va cădea pacea cea sfântă.
Chiar în inima durerii
Planeta tot oftează,
Tu alungă teama verii
Bunătatea lăcrimează

Un quasar înghite timpul
Şi sărută pacea morţii,
Tu respiri prin anotimpul
Armoniei-n visul sorţii.
Când vuieşte nepătrunsul
Ne sorbi lacom Bunătate ,
Sufletu-ţi îţi este unsul
Şi te-mbracă-n Dreptate

Duhul tău soarbe lumină
Din a viselor izvoare,
Dar a timpului rugină
Se aşterne peste soare.
Dar renaşti din Bunătatea ,
Din sfera ce viu dansează,
Închegând Vortex Dreptatea
Tu de-a pururi mă visează.

Şi renaşte prin iubire
Aşa cum a fost odată,
Luminaţi de-a ta sclipire
Simţim Bunătatea toată.
Tu în dorul de Luceferi
Lăcrimând din Bunătate
Fericiţi că suntem teferi
Pacea Picurând Dreptate.

Pacea picurând Dreptate
Tu de-a pururi mă visează
Şi te-mbracă-n Bunătate
Omenia lăcrimează,
Pace, respirând cuvântul
Zbor din visurile mele
Şi eternizat ca gândul
Spirit plămădit din stele.

Cântul XLIII– a Dragostei putere Lege

A zborului spre ale Dragostei stele…Glossă

Mister ne-nţeles vreodată.
Salt prin Dragoste cu tine.
Inima-ţi, saltă deodată.
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Suflet, de Blândă lună.
Iubire noi doi primeam
Recream o Lume bună!
Iubire-n schimb ofeream!

Zbor spre ale Dragostei stele,
Nou început am căutat,
Transcend valurile mele
Din val nou m-am întrupat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
In iubire salt deodată,
Către alte începuturi,
Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de unde
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul luminii, profunde,
Amintirea iubirii adună.
Ca-ntr-o cupă-n plânsul meu,
Strâng amintiri de mai bine…
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Salt prin Dragoste cu tine.

Toate-s doar perechi gemene…
Printre sărutări de miri
Nasc iar gândurile mele
Mii boboci de trandafiri,
Iubire pe cer cu stele,
Florile-i dulci adunam ,
Pe orbita vieţii mele
Iubire-n schimb ofeream!

Toate-s dor, iubiri prin soarte…
S-au născut spre a muri!
Printre iubiri-ngemănate,
Curg suflete argintii.
Zbor de prunci, bunici şi stele
Vor iubirea, cea furată,
Ciuma, toate-s efemere…
Inima-ţi saltă deodată.

Dor suflete, viaţa ne doare,
Peste vremi, prin cimitire,
Cruci vor înflori în soare,
Sub eterna amuţire.
Luceafărul dimineţii,
Ca un sâmbure prin sine,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Zboru-şi-nalţă cu bine.

Nu e vis, revin spre voi
Lumini dalbe-n sărbătoare,
În al iubirii şuvoi
Trecem – stele călătoare.
În clepsidră a Murit
Ciuma– pasăre nebună
Şi din iubire s-a ivit
Suflet, de Blândă Lună.

Suntem stele iubitoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe atrăgătoare,
În tăceri, le aşteptăm.
Curge lacrimă din ceaţă…
La mormânt noi doi ofeream,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Iubire noi doi primeam.

Iubire făr de Nevoi!
Într-o soartă trecătoare,
Râde Dragostea înspre noi.
Suflet sărutat nu moare…
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Recream o Lume bună!

Iubire mereu dădeam!
Recream o Lume bună!
Iubire noi doi primeam
Suflet, de Blândă Lună.
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Inima-ţi, saltă deodată.
Salt prin Dragoste cu tine.
Mister ne-nţeles vreodată.

Cântul XLIV– a Totalităţii putere Lege

A zborului spre ale Totalităţii stele…Glossă

Ocean plămădit din stele
Şi eternizat ca gândul
Zbori din talazuri grele
Pace, respirând sufletul.
Fericirea lăcrimează
Şi te-mbracă-n Bunătate
Tu de-a pururi luminează
Pacea picurând Dreptate.

Ciuma zboară din ruine
Şi îi cântă o cucuvea,
Spiritele nu-s străine,
Ciuma viaţa nu strivea
Tu pipăi a lumii boală,
Vindeci inimile grele,
Să răsune sub cerneală
Suflet plămădit din stele.

Chiar de sufletu-ţi suspină
Ori te strânge întristarea
Totalitatea te închină
Şi îţi toarnă neuitarea.
Tot oceanul te primeşte
Şi stropeşte tot pamântul,
Picătura te-ntregeşte
Tu eternizat ca gândul.

Spirit respirând prin pace
Care-mi răvăşea privirea,
Mă alintă nu mai zace
Sorbind lacom nemurirea.
Inima ta dă în floare,
nou quasar dorinţei mele,
Pe-a oceanului sudoare
Zbori din talazuri grele.

Cum în valul păcii geme
Viu ecou de suferinţă
Raza lumii nu se teme
Să coboare-n nefiinţă.
Totalitatea măiastră
Şi-a ţesut din val veşmântul,
Vindecă durerea noastră
Pace respirând cuvântul..

Răscolit-am într-o rugă
Glasul norilor când cântă,
Iar când Spirit o să fugă
Va cădea pacea cea sfântă.
Chiar în inima durerii
Omenirea tot oftează,
Tu alungă teama serii
Fericirea lăcrimează

Un quasar înghite timpul
Şi sărută pacea sorţii,
Tu renaşti din anotimpul
Armoniei-n visul morţii.
Când vuieşte nepătrunsul
Tu sorbi lacom Sănătate,
Sufletu-ţi îţi este unsul
Şi te-mbracă-n Bunătate

Duhul tău soarbe lumină
Din a sorţilor izvoare,
Dar a vremilor rugină
Se aşterne peste soare.
Dar renaştem din Dragostea…
Dintr-un strop ce viu dansează,
Închegând Phoenix Dreptatea
Tu de-a pururi luminează!

Şi renaşte din iubire
Aşa cum a fost odată,
Noi orbiţi de-a ta sclipire
Simţim Fericirea toată.
Tu în zborul de Luceferi
Lăcrimând din Bunătate
Fericiţi că suntem teferi
Pacea Picurând Dreptate .

Pacea picurând Dreptate .
Tu de-a pururi luminează
Şi te-mbracă-n Bunătate
Fericirea lăcrimează.
Pace, respirând cuvântul.
Zbori din valurile grele,
Şi eternizat ca gândul
Suflet plămădit din stele.

Cântul XLV– a păcii sufleteşti putere Lege

A zborului spre ale păcii stele…Glossă

Suflet plămădit din stele
Şi eternizat ca vântul
Zbori din visele-mi grele
Pace, respirând cuvântul.
Dacă visul lăcrimează
Şi te-mbracă-n vise ploaia
Ei de-a pururi se visează
Pace picurând pe Gaia.

Ciuma zboară din ruine
Şi îi cântă o cucuvea,
Sufletele nu-s feline,
Ciuma Lumea nu strivea
Tu asculţi a lumii boală,
Vindeci patimile grele,
Să răsune sub cerneală
Suflet plămădit din stele.

Chiar de inima-ţi suspină
Ori săruţi întristarea
Muza Lunii te închină
Şi îţi toarnă neuitarea.
Conştiinţa te Sădeşte
Şi străpunge tot pamântul,
Unicosul te Iubeşte!
Tu eternizat ca vântul!

Suflet respirând prin pace
Care-ţi răscolea privirea,
Te iubeşte nu mai tace
Sorbind lacom nemurirea.
Inima ta dă în floare,
Nou boboc voinţei mele,
Pe a cerului candoare
Zbori din visele-mi grele.

Cum în sânul păcii geme
Viu ecou de sufiinţă
Raza lumii nu se teme
Să coboare-n neputinţă.
Numai Penelope măiastră
Şi-a ţesut din dor veşmântul,
Vindecă durerea noastră
Pace respirând cuvântul…

Gustarăm într-o rugă
Glasul Odiseei ce cântă,
Iar când duhul o să fugă
Va cădea pacea cea sfântă.
Chiar în inima Lumii
Omenirea nu oftează,
Tu alungă teama Lunii
Dacă visul lăcrimează.

Viu Soare înghite timpul
Şi alintă pacea morţii,
Tu renaşti în anotimpul
Ce alină visul sorţii.
Când vuieşte nepătrunsul
Ne sorbi lacom vâlvătaia,
Odiseu-ţi îţi este unsul
Şi te-mbracă-n vise ploaia

Odiseu soarbe lumină
Din a sorţilor izvoare,
Prin a vremilor Regină
Dragostea pură nu moare.
Tot renaşte din absolutul,
Penelope ce viu dansează,
Închegând necunoscutul
Ei de-a pururi se visează.

Şi tot renasc din iubire
Aşa cum a fost odată,
Noi orbiţi de-a lor sclipire
Simţim Conştiinţa toată.
Ei în zborul de Luceferi
Lăcrimând din vâlvătaia
Fericirii că sunt vii, teferi
Pace Picurând pe Gaia.

Pace picurând pe Gaia.
Ei de-a pururi se visează
Şi te-mbracă-n vise ploaia
Dacă cerul lăcrimează.
Pace, respirând cuvântul.
Zbor din visurile rele,
Şi eternizat ca vântul
Suflet plămădit din stele.