Dansul Creaţiei – A credinței Penelopei Odisee

Prefață la volumul „Unicosul sunt Eu”

de Salomeea Romanescu

Această carte nu se citește — se respiră.
Nu se înțelege — se simte.
Nu se explică — se trăiește.

„Unicosul sunt Eu” este cântecul tainic al sufletului care își amintește că e stea, că e soare, că e totul. Este un poem uriaș care curge precum un râu de lumină din inima infinitului către inima fiecărei ființe care a uitat cine este. E o carte-manifest, dar și o rugăciune. O spirală de cuvinte care se învârte în jurul centrului sacru: iubirea divină.

Salomeea Romanescu își așază versul ca o ofrandă pe altarul cunoașterii sacre. Dincolo de forme, dincolo de doctrine, dincolo de granițele dintre religii, știință și metafizică, ea trasează un cerc de foc în jurul unei revelații simple și eterne:
Suntem UNUL. Suntem UNICOSUL.

În fiecare poem, ca într-un vitraliu, pulsează geometrii divine: toruri, spirale, fractali, simetrii aurii. Limbajul devine templu. Gândul devine lumină. Iar cititorul, dacă își îngăduie abandonul, va fi condus, lin și ferm, spre acel loc din sine unde nu mai există separare. Acolo unde sufletul este o stea și trupul e doar umbra unei raze.

Această carte este și o reamintire blândă, și un strigăt de trezire:
Că nu suntem izolați.
Că nu suntem mici.
Că fiecare atom are un soare înăuntru și fiecare suflet o gaură albă din care se nasc lumi.

„Unicosul sunt Eu” este o punte de lumină între tărâmuri — între minte și inimă, între materie și spirit, între pământ și cer.
Este o călătorie inițiatică scrisă în sonete și simboluri, în aur și flacără, în armonii tainice și revelații simple, pentru toți cei care îndrăznesc să simtă dincolo de cuvinte.

Aceasta nu este doar o carte.
Este o oglindă a sufletului tău.
Și poate, chiar acum, citind aceste rânduri, îți vei aminti și tu:

Unicosul ești TU.

Profesor dr. Universitar Marcel Courthiade

Prima Vale

Penelopa

Cântul I-a atracţiei Universale Lege

A atracţiei gravitaţionale Newtoniene Glossă

Te chem să-ți fiu iar fereastră,

Câte-un mâine plin de soare,

Să fiu pasărea Alb-Astră

Chiar și-atunci când viața doare.

Să-i deschidem iar aripa

Zâmbetul de lună nouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Primăvară pe din două.

Să-mi fii dor cu bucurie

Cânt de soare-n rezonanțe,

Gravitație zurlie.

Tu să-mi prinzi în păr speranțe,

Vântu-n foc să ne doinească,

Eu să fiu flacăra Astră

Sufletul să-ți mistuiască.

Te chem să-ți fiu iar fereastră.

Te chem ca să-ți fiu iar neaua

Unei ierni mult prea geroase,

Noaptea să ne-arate steaua

Sărutărilor duioase.

Strânse-n razele de lună

Prinse în a vieții floare,

Să ne pierdem împreună

Câte-un mâine plin de soare.

Odisseu

O să vin să îți fiu gândul

Ce-ți aduce bucurie

Precum soarele din vântul

Gravitației nurlie.

Cum se tânguie duios,

Glas de pasăre măiastră

Pierduți în zbor anevoios.

Să fiu pasărea albastră.

Penelopa

Te chem ca să îți fiu visul

Ce aripa își deschide

Să te port spre paradisul,

Peste veșnicii toride.

Vântu-n foc să ne doinească,

Tu să-mi prinzi în păr ardoare,

Sufletul să-ți mistuiască.

Chiar și-atunci când viața doare.

Odisseu

Te chem ca să-ți fiu aripa

Dintr-un strop curat de rouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Împărțită pe din două.

Timpu-n foc să ne doinească,

Eu să fiu flacăra clipă

Sufletul să-ți mistuiască.

Să-i deschidem iar aripă.

Penelopa

Te aștept să îți fiu stele

Să le coasem în galaxii,

Să ne pierdem printre ele,

Cu Săruturi să mă învii.

Steaua se tânguie duios,

Cântă Blânda Lună rouă

Închid drum anevoios.

Zâmbetul de lună nouă.

Odisseu

O să vin să-ți fiu furtună,

Dup-un mâine plin de soare,

Strângem raze Împreună

Să devii nemuritoare,

Să le prindem în buchete

Să întindem iar aripa,

Sărutări să ne îmbete.

Să mușcăm cu poftă clipa.

Penelopa

Te chem ca să îți fiu ploaia

Unei veri prea secetoase,

Lasă-mă să îți fiu Oaia

Neagră-n visele spumoase.

Tu să-mi prinzi în păr speranțe,

Blândă Lună, Lună nouă

Spirite puse-n balanțe

Primăvară pe din două.

Primăvară pe din două.

Să mușcăm cu poftă clipa,

Zâmbetului de lună nouă

Să-i deschidem iar aripa

Chiar și-atunci când viața doare.

Să fiu pasărea Alb-Astră

Câte-un mâine plin de soare,

Te chem ca să-ți fiu fereastră.

Cântul al II- lea A adevărurilor Universului Lege – Inerția

A Luceafărului Glossă

Odisseu

Sufletu-ți ursit de stele

Şi eternizat ca gândul

Zbor din patimile grele

Viaţă, respirând cuvântul.

Dacă visul lăcrimează

Şi te-mbracă-n Omenie

Tu de-a pururi mă visează

Picurând din Bucurie.

Ciuma curge prin ruine

Şi ne cântă o cucuvea,

Sufletele sunt străine,

Vremea rana tot strivea

Tu citeşti a lumii boală,

Vindeci patimile grele,

Să răsune sub cerneală

Sufletu-ți ursit de stele.

Chiar de inima-ţi suspină

Ori te cheamă întristarea

Toţi poeţii te închină

Şi îţi toarnă neuitarea.

Fila vremii te doineşte

Şi străpunge tot pământul,

Unicosul te slăveşte

Tu eternizat ca gândul.

Suflet încărcat cu nuferi,

Care-ţi răscolea privirea,

Te alină nu mai suferi

Sorbind lacom nemurirea.

Inima ta dă în floare,

Nou pulsar dorinţei mele,

Pe a cerului candoare

Zbor din patimile grele.

Cum în valul vieţii geme

Viu ecou de suferinţă

Raza lumii se mai teme

Să coboare-n neputinţă.

Numai pasărea măiastră

Şi-a ţesut din vis veşmântul,

Vindecă durerea noastră

Viaţă, respirând cuvântul.

Mirosirăm într-o rugă

Glasul stelelor când cântă,

Iar când duhul o să fugă

Va cădea lumina sfântă,

Chiar în inima durerii

Omenirea greu oftează,

Tu alungă teama serii

Dacă visul lăcrimează.

Un quasar înghite timpul

Şi sărută taina morţii,

Tu renaşti în anotimpul

Ce alintă visul porţii.

Când vuieşte nepătrunsul

Ne compui o simfonie,

Sufletu-ți îţi este unsul

Şi te-mbracă-n Omenie.

Duhul tău soarbe lumină

Din a sorţilor izvoare,

Dar a vremilor rugină

Se aşterne peste soare.

Dar renaşti din absolutul,

Dintr-un cerc ce viu pulsează,

Închegând necunoscutul

Tu de-a pururi mă visează.

Şi renaşte din iubire

Aşa cum a fost odată,

Noi orbiţi de-a ta sclipire

Sorbim Galaxia toată.

Tu în zborul de luceferi

Lăcrimând o Elegie

Fericiţi că suntem teferi

Picurând din Bucurie.

Picurând din Bucurie

Tu de-a pururi mă visează

Şi te-mbracă-n Omenie

Dacă cerul lăcrimează.

Viaţă, respirând cuvântul.

Zbor din visurile mele,

Şi eternizat ca gândul

Sufletu-ți ursit de stele.

Newton

Cântul al III-lea A Mişcării Universale Lege- impulsul

Glosa zborului spre desfrunzite stele…

Zbor spre desfrunzite stele,

Spirală prin zbor de soarte,

Toate-n lume-s doar himere,

Toate-s dor, dureri sau moarte.

Trec suflete ca viaţa-n floare,

Ca un vis renasc spre voi,

Suntem stele călătoare

Ei ne lasă în Nevoi.

Zbor spre desfrunzite stele,

Nou pământ am căutat,

Transcend jupânimii mele

Ca un vis m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Din omidă salt deodată,

Către alte începuturi,

Mister neînțeles vreodată.

Candelă prin zbor de soarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru vis, prin moarte,

Gânduri amintiri adună.

Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,

Strâng speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Salt în zâmbet pentru tine.

Toate-n lume-s doar himere..

Printre sărutări de miri

Nasc iar gândurile mele.

Roz boboci de trandafiri.

Liliac pe cer cu stele,

Tulpinile ferecam.

Pe orbita vieţii mele

Nici un spin să nu mai am.

Toate-s dor, dureri sau moarte…

S-au născut spre a muri!

Printre pleoape-ngemănate,

Fug clipite aurii.

Dor de prunci, părinţi, mistere

O durere, sfânt blestem,

Ciuma, toate-s efemere…

Valul trece, teamă avem.

Trec suflete ca viaţa-n soare,

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci vor înflori în soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure de nucă,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zboru-şi-nalţă nălucă.

Ca un vis renasc spre voi

Fluturi albi de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Trecem – păsări călătoare.

În clepsidră a Murit

Timpul – pasăre măiastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Timpul, nu povestea noastră.

Suntem stele călătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi sclipitoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi am mai sosit.

Ei ne lasă în Nevoi…

Într-o soartă trecătoare,

Râd tăcerile din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Concepem o Lume bună!

Ei ne lasă în nevoi,

Suntem stele căzătoare,

Ca un vis renasc spre voi,

Suflete trec ca viaţa-n soare,

Toate-s dor, dureri sau moarte,

Toate-n lume-s doar himere,

Spirală prin zbor de soarte,

Zbor spre desfrunzite stele.

Cântul al IV – lea A balanței universale Lege – acțiunea și reacțiunea

A rațiunii somn Glossă

Eminescu

Ridicați pe-a noastră jale.

Îmbuibați cer să ne-omoare!

Somnul monștri toarce-n vale.

Să îi puneți stăvilare!

Oasele și-or face praf!

Noosfera Harfa lui Orfeu.

Sufletul de e bolnav,

Eu îl duc lui DUMNEZEU.

Voi ce stați pe la tribune

Și în jilțul guvernării,

Voi ce vă hrăniți renume

Doar din lacrimile Țării,

Slugi vândute din seminții,

Monștrii Noosferei ce moare,

Grămădiți în pungi arginții,

Ridicați pe-a noastră jale.

Voi ce dormiți pe fotolii

V-ați vândut și omenia,

Nașteți monștri-n cartea lumii,

Ne-ați ucis democrația

Bravi cârmaci dorm și unșii Lumii

Și de-o fi să ne doboare,

Trădători de Legi ai Lumii

Îmbuibați cer să ne-omoare!

Slugile pentru onoruri,

Nasc monștri nepăsării

Devin monștri, adevăruri

Nasc în cupă monștrii serii:

Nasc tirani ce varsă sânge,

Parveniți ce-aveau jale,

Ipocriți ce lumea plânge,

Somnul monștri toarce-ne vale.

Iar din sufletele pure,

Monștrii vor să smulgă crinii,

Și-n altar de curățire,

Să-nflorească mărăcinii.

Că pătați tot ce-i candoare,

Monștrii Somnului cel Mare

Însă nu puteți ce-i Soare,

Să îi puneți stăvilare!

Monștrilor de REA CREDINȚA,

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți CREDINȚA

Și CHIVOTUL din ALTARE!

Însă va-nvia dreptatea,

S-o trezi Spirit bolnav

Și în groapa ce ne-o sapă,

Oasele și-or face praf!

Trădători de Neam slobodă,

Păduchii ce ies în frunte,

N-auziți pe Mihai vodă,

Greaua-și bardă cum ascute?

Ascultați cum cântă lemnul!

Vlad Drăculeț vine Zmeu,

Nu simțiți pe sub sumanul,

Noosfera Harfa lui Orfeu.

Monștri-n cugete sub lună

Nu mai e nimica sfânt,

Pervertire și minciună

Și în fapte și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub robele cu ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul de e bolnav.

Spiritul acestei Lumi

Harfa lui Orfeu să fie,

Sufletul acestei Lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Și de-o fi să nască Monștrii

Somnul fiarei de ATEU,

Iau cu mine plânsul Lumii

Eu îl duc lui DUMNEZEU.

Eu îl duc lui DUMNEZEU

Sufletul de e bolnav,

Noosfera Harfa lui Orfeu.

Oasele și-or face praf!

Să-i puneți stăvilare

Somnul monștri toarce-n vale.

Îmbuibați cer să ne-omoare!

Ridicați pe-a noastră jale.

Cântul al V-lea A Magravului universal, a da și a lua Lege- Karma

A vândutelor Slugi Glossă

Eminescu

Îmbuibați pe-a noastră jale!

Al străbunilor blestem.

Răul îi duce la vale.

Sufletul vă e-n infern.

Cântul lui Tirteu vă fie,

Morții ni-i putem trezi!

Și i-ați pus sub pază vie.

Oasele le-or putrezi!

Voi ce stați doar pe fotolii

Și în jilțul guvernării,

Voi ce vă hrăniți orgolii

Doar din durerile Țării,

Slugi vândute altor ginți

Cioclii timpului ce moare,

Grămădiții în pungi arginți,

Îmbuibați pe-a noastră jale!

Ne-ați vândut și Omenia,

Toată zestrea milenară,

Ne-ați ucis democrația,

Ați pus doliu peste Țară.

Pleacă fiarele prin sate,

De durere toate gem,

Și asupra voastră cade

Al străbunilor blestem.

Slugărind plini de orgolii,

Citesc file de milenii

De prin cronicile pustii,

Văd bine nu doar nebunii

Văd tirani ce varsă sânge,

Voievozi ce-aveau jale,

Dar prin voi, Țara ne plânge

Răul îi duce la vale.

Ne-ați ucis democrația

Nu aveți nimica sfânt,

Pervertirea și prostia

Și în fapte și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub robele cu ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul vă e-n infern.

Și de-o fi să ne-o doboare,

Brațul fiarei de Ateu,

Iau cu mine dorul soare

Și îl duc lui Dumnezeu.

Sufletul acestei lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Spiritul acestei lumi,

Cântul lui Tirteu să fie,

Trădători de Neam și Țară,

Ca păduchii ies în frunte,

N-auziți pe Mihai vodă,

Greaua-și bardă cum ascute?

Că pătați tot ce-i candoare

Florile de ne-or putrezi

Cântăm jalea-i sub soare,

Morții să ni-i putem trezi!

Îmbuibați pe-a noastră jale!

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți sub Soare

Și Chivotul din Altare!

Ne-ați ucis sub vii tiruri

Părinții, bunica de vie,

Ne-ați îngenuncheat sub biruri

Și i-ați pus sub pază vie.

Bravi cârmaci și unși ai Lumii

Însă azi domnesc mișeii,

Rup bucăți din trupul Lumii,

Precum hienele și leii,

Însă vă-nvață dreptatea,

Neamu-acesta s-o trezi

Și în groapa ce ne-o sapă,

Oasele le-or putrezi!

Oasele le-or putrezi!

Cântul lui Tirteu vă fie,

Morții ni-i putem trezi!

Și i-ați pus sub pază vie.

Sufletul vă e-n infern.

Răul îi duce la vale.

Al străbunilor blestem.

Îmbuibați pe-a noastră jale!

Cântul al VI-lea A înălţării sufletului omului Lege

A Monstrului Marte Glossă

Shanti

Mister ne-nţeles vreodată.

Al Monstrului Marte blestem

Sfredel spin pe cer deodată.

Mâine nu îl mai vedem.

Pe Marte-l nalţă smerit.

Shanti e Zeiţa bună.

Doar noi doi nu am murit

Zămislim o lume bună!

Zbor spre re-nfrunzite stele,

Nou pământ v-am transmutat,

Mut valul inimii mele

Shanti-n Pace m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Transmut din larvă deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Săgeată în zbor de soarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru scurs, prin moarte,

Gânduri amintiri-adună.

Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,

Strâng speranţe drept totem…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Al Monstrului Marte blestem

Toate-n lume-s efemere..

Printre săruturi de miri,

Nasc iar gândurile mele.

Roz boboci de trandafiri.

Torn zefir pe cer cu stele,

Ca să nu murim vreodată

Pe orbita vieţii mele

Fulger spin pe cer se-arată.

Toate-s dor, dureri sau moarte…

S-au născut spre a ne muri!

Printre pleoape legănate,

Fug clipitele-argintii.

Dor de prunci, părinţi şi stele,

O durere, un blestem,

Război, toate-s efemere…

Mâine nu îl mai vedem.

Trec suflete ca ceaţa-n zare,

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci vor înfrunzi sub soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure adormit,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Pe Marte-l nalţă smerit.

Ca un vis renasc spre voi

Fluturi albi de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Trecem – păsări călătoare.

În clepsidră a murit

Marte nu se mai răzbună

Şi de-odată s-a sfârşit

Shanti e Zeiţa bună!

Suntem stele căzătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi vise scumpe,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi nu am murit.

De ne lasă în nevoi…

Într-o soartă trecătoare,

Râd tăcerile din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Co-creem o lume bună!

Co-creăm o lume bună!

Doar noi doi nu am murit

Shanti e Zeiţa bună.

Pe Marte-l nalţă smerit.

Mâine nu îl mai vedem.

Fulger spin pe cer deodată.

Al Monstrului Marte blestem

Mister ne-nţeles vreodată.

Cântul al VII-lea A elevării sufletului omului Lege

Ascensiunea

A Zeului Marte răzbunare Glossă

Shanti

Mister ne-nţeles vreodată.

Al Monstrului Marte blestem

Fulger spin pe cer deodată.

Mâine nu îl mai vedem.

Pe Marte-l nalţă smerit.

Shanti Zeiţa străbună!

Doar noi doi nu am pierit

Co-creăm o lume bună!

Zbor spre re-nfrunzite stele,

Nou pământ v-am transmutat,

Mut valul inimii mele

Shanti-n Pace m-am întrupat.

Pace-n zbor! Aripi de fluturi,

Transmutăm în câmp deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Săgeată în zbor de soarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru scurs, prin moarte,

Gânduri amintiri-adună.

Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,

Strâng speranţe drept totem…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Al Monstrului Marte blestem

Toate-n lume-s efemere..

Printre săruturi de miri,

Nasc iar gândurile mele.

Roz boboci de trandafiri.

Trandafiri pe cer cu stele,

Ca să nu murim vreodată

Pe orbita vieţii mele

Sfredel spin pe cer se-arată.

Toate-s dor, dureri sau moarte…

S-au născut spre a ne muri!

Printre pleoape legănate,

Fug clipitele-aurii.

Dor de prunci, părinţi şi stele,

O durere, un blestem,

Război, toate-s efemere…

Mâine nu îl mai vedem.

Trec suflete ca ceaţa-n zare,

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci vor înfrunzi sub soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure adormit,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Pe Marte-l nalţă smerit.

Ca Phoenix renasc spre voi

Fluturi albi de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Trecem – păsări călătoare.

În clepsidră a murit

Marte nu se mai răzbună

Şi de-odată s-a sfârşit

Shanti Zeiţa străbună!

Suntem stele căzătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi vise scumpe,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi nu am pierit.

De ne lasă în nevoi…

Într-o soartă trecătoare,

Râd tăcerile din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Co-creăm o lume bună!

Co-creăm o lume bună!

Doar noi doi nu am pierit

Shanti e Zeiţa străbună.

Pe Marte-l nalţă smerit.

Mâine nu îl mai vedem.

Fulger spin pe cer deodată.

Al Monstrului Marte blestem

Mister ne-nţeles vreodată.

Cântul al VIII-lea A înălţării sufletului-n cunoaștere Lege

A lui Saraswati blestem Glossă

Eminescu

Ne faceți zile amare.

Îmbuibați cerșiți onoare!

Saraswati blestem mare.

Să îi puneți stăvilare!

Să-i dezvețe de nărav!

Invocați-l pe Ganesha.

Sufletul de vi-i bolnav,

Să îl ducem lui Purusha.

Vă lăfăiți în fotolii

Și în jilțul guvernării,

Minte mâncată de molii

Ne sugeți laptele Țării,

Slugi vândute din seminții,

Văd Saraswati cum moare,

Grămădind în pungi arginții,

Ne faceți zile amare.

Slugile pentru onoruri,

Cresc monștri nepăsării

Devin monștri, adevăruri

Cresc în glastre monștrii Țării:

Cresc tirani ce varsă sânge,

Parveniți ce-adus-au jale,

Ipocriți de lumea plânge,

Îmbuibați cerșiți onoare!

Iar din sufletele pure,

Monștrii vor să smulgă crinii,

Și-n altar de curățire,

Să-nflorească mărăcinii.

Că pătați tot ce-i candoare,

Monștrii Somnului cel Mare

Doar arginții văd sub Soare,

Saraswati blestem mare.

Văd tirani ce varsă sânge,

Voievozi ce-adus-au pace,

Dar prin voi, țara ne plânge

Răul firele își toarce.

Ne furați și mărăcinii,

Floarea ce de vie moare

Însă nu puteți Luminii,

Să îi puneți stăvilare!

Voi ce ne-ngropați de vii,

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți copiii

Sugeți din a lor pudoare!

Însă va-nvia dreptatea,

S-o trezi Spirit bolnav

Și în groapa ce ne-o sapă,

Să-i dezvețe de nărav!

Trădători de-am creștinat,

Păduchii ne ies în frunte,

N-auziți Crucea din pătrat,

Greaua-și coasă cum ascute?

Ascultați cântă talazul!

Pătrat din cerc e Purusha

De simțiți pe sub grumazul,

Invocați-l pe Ganesha.

Monștri-n urlete sub lună

Nu mai e nimica sfânt,

Pervertire și minciună

Și în fapte și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub hainele cu ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul de vi-i bolnav.

Spiritul acestei Lumi

Harfa lui Orfeu să fie,

Sufletul acestei Lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Și de-o fi să nască Monștri

Somnul Zeului Ganesha

Iau cu mine plânsul Lumii

Să îl ducem lui Purusha.

Să îl ducem lui Purusha

Sufletul de vi-i bolnav,

Invocați-l pe Ganesha

Să-i dezlege de nărav!

Să îi puneți stăvilare!

Saraswati blestem mare.

Îmbuibați cerșiți onoare!

Ne faceți zile amare.

Cântul al IX – lea A egalității sufletelor Lege

A ucisei democrații Glossă

Îmbuibați pe-a noastră jale!

Al strămoșilor blestem.

Ciuma ne duce la vale.

Sufletul vă e-n infern.

Cântul lui Orfeu ne fie,

Morții să ni-i putem trezi!

Și ne-ați pus sub pază vie.

Oasele le-or putrezi!

Voi ce stați doar pe fotolii

Și în jilțul guvernării,

Voi ce vă hrăniți orgolii

Doar din durerile Țării,

Slugi vândute altor ginți

Cioclii timpului ce moare,

Grămădiiți în pungi arginți,

Îmbuibați pe-a noastră jale!

Ne-ați vândut și omenia,

Toată zestrea milenară,

Ne-ați ucis democrația,

Ați pus doliu peste Țară.

Pleacă fiarele prin sate,

De durere toate gem,

Și asupra voastră cade

Al strămoșilor blestem.

Slugărind plini de orgolii,

Citesc file de milenii

De prin cronicile-n molii,

Văd cristal nu doar nebunii

Văd tirani ce varsă sânge,

Voievozi ce-adus-au jale,

Iar prin voi, Țara ne plânge

Ciuma ne duce la vale.

Ne-ați ucis democrația

Nu aveți nimica sfânt,

Pervertirea și prostia

Și în fapte și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub robe de blestem

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul vă e-n infern.

Și de-o fi să ne-o doboare,

Brațul fiarei de Ateu,

Iau cu mine plânsul soare

Și îl duc lui Dumnezeu.

Sufletul acestei lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Spiritul acestei lumi,

Cântul lui Orfeu ne fie,

Trădători de Neam și Țară,

Ca păduchii ies în frunte,

N-auziți pe Mihai-Vodă,

Reaua-și bardă cum ascute?

Că pătați tot ce-i candoare

Florile chiar de-or putrezi

Cântăm jalea-ne sub soare,

Morții să ni-i putem trezi!

Îmbuibați pe-a noastră jale!

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți din floare

Și Chivotul din Altare!

Ne-ați ucis sub ace-n tiruri

Părinții, bunii să-nvie,

Ne-ați îngenuncheat sub biruri

Și ne-ați pus sub pază vie.

Bravi cârmaci și unși ai Lumii

Insă azi domnesc mișeii,

Rup bucăți din trupul Lumii,

Precum hienele și leii,

Însă va-nvia dreptatea,

Neamu-acesta s-o trezi

Și în groapa ce ne-o sapă,

Oasele le-or putrezi!

Oasele le-or putrezi!

Cântul lui Orfeu ne fie,

Morții ni-i putem trezi!

Și ne-ați pus sub pază vie.

Sufletul vă e-n infern.

Ciuma ne duce la vale.

Al strămoșilor blestem.

Îmbuibați pe-a noastră jale!

Cântul al X- lea A balansării sufletelor Lege

A Luceafărului Blândă Lună Glossă

Veronica

Sufletu-ţi urzit din stele

Cel nevăzut tot ca vântul

Zboară-n gândurile mele

Viaţă, picurând cuvântul.

Dacă luna-mi lăcrimează

Şi te-mbracă-n veselie

Blânda-mi lună mă visează.

Picurând din Bucurie.

Luna plină-n vis iar vine

Noaptea cântă o cucuvea,

Trupurile sunt ruine,

Ciuma rana ne-o tot strivea

Lecuieşti a lumii boală,

Vindeci patimile grele,

Să se bată sub cerneală

Sufletu-ţi urzit din stele.

Chiar de sufletu-ţi suspină

Ori te strigă întristarea

Doar poeţii te închină

Şi îţi toarnă neuitarea.

Gândul lunii te iubeşte

Şi străpunge tot pământul,

Lumea toată te slăveşte

Cel nevăzut tot ca vântul

Suflet încărcat cu nuferi,

Care-ţi aţâţa privirea,

Te alină nu mai suferi

Sorbind lacom nermurirea.

Inima ta dă în floare,

Nou pulsar dorinţei mele,

Soare-n pieptul ce viu doare

Zboară-n gândurile mele!

Cum în valul vieţii geme

Viu ecou de suferinţă

Raza lumii se mai teme

Să coboare-n neputinţă.

Numai Luna cea măiastră

Şi-a ţesut din dor veşmântul,

Vindecă durerea noastră

Viaţă, picurând cuvântul.

Mirosit-am într-o rugă

Pașii stelelor când cântă,

Iar când luna vrea să fugă

Va cădea lumina sfântă.

Chiar în inima durerii

Omenirea tot oftează,

Tu alungă teama serii

Dacă luna lăcrimează.

Un quasar înghite timpul

Şi sărută taina morţii,

Tu renaşti prin anotimpul

Ce respiră visul sorţii.

Când vuieşte nepătrunsul

Tu inspiri o simfonie,

Sufletu-ţi îţi este unsul

Şi te-mbracă-n veselie.

Duhul tău soarbe lumină

Din a sorţilor izvoare,

Îns-a vremilor rugină

Se aşterne peste soare.

Dar renaşti din absolutul,

Dintr-un strop ce viu dansează,

Închegând necunoscutul

Blânda-mi lună mă visează.

Şi renaşte prin iubire

Aşa cum a fost odată,

Noi orbiţi de-a ta sclipire

Sorbim Fericirea toată.

Tu în zborul de luceferi

Lăcrimând o Elegie

Fericiţi că suntem teferi

Picurând din Bucurie.

Picurând din Bucurie

Blânda-mi lună mă visează

Şi te-mbracă-n veselie

Dacă luna lăcrimează.

Viaţă, picurând cuvântul.

Zboară-n gândurile mele

Cel nevăzut tot ca vântul

Sufletu-ţi urzit din stele.

Cântul al XI-lea A perechilor binare Lege – corelaţia

A zborului de-ngemănate stele… Glossa

Odisseu

Zbor de-ngemănate stele,

Spirală prin zbor de soarte,

Toate-n lume-s doar himere,

Toate-s dor, dureri sau moarte.

Trec suflete ca ceaţa-n zare,

Ca un vis renasc spre voi,

Suntem stele călătoare

Nu mai suntem în nevoi…

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Transmut din larvă deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Ca un vis m-am întrupat.

Transmut valul inimii mele

Nou pământ am căutat,

Zbor de-ngemănate stele.

Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,

Strâng speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Salt în zâmbet pentru tine.

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru vis, prin moarte,

Gânduri amintiri-adună,

Spirală prin zbor de soarte.

Trandafir pe cer cu stele,

Tulpinile fermecam.

Pe orbita vieţii mele

Nici un spin să nu mai am.

Printre săruturi de miri,

Nasc iar gândurile mele.

Roz boboci de trandafiri

Toate-n lume-s doar himere.

Dor de prunci, părinţi şi stele,

O durere, un blestem,

Ciume, toate-s efemere…

Mâine nu le mai avem.

S-au născut spre a muri!

Printre pleoape legănate,

Trec secunde argintii,

Toate-s dor, dureri sau moarte…

Dansurile dimineţii,

Ca un sâmbure de nucă,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zbor de dor se-nalţă-n fugă.

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci vor înfrunzi în soare,

Sub veşnica adormire.

Trec suflete ca ceaţa-n zare.

În clepsidră a murit

Timpul – pasăre albastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Timpul nu povestea noastră.

Fluturi albi de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Trecem – păsări călătoare.

Ca un vis renasc spre voi.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi am mai sosit.

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi vise-n soare,

În tăceri, le aşteptăm.

Suntem stele călătoare

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Co-crăm o lume bună!

Într-o soartă trecătoare,

Râd tăcerile din noi.

Suflet sărutat de soare..

Nu mai suntem în nevoi…

Nu mai suntem în nevoi…

Suntem stele călătoare

Ca un vis renasc spre voi,

Trec suflete ca ceaţa-n zare,

Toate-s dor, dureri sau moarte.

Toate-n lume-s doar himere,

Spirală prin zbor de soarte,

Zbor de-ngemănate stele.

Cântul al XII- lea A sufletelor gemene lege

A Penelopei a lui Ulisse Glossă

Penelope

Te aștept să-ți fiu măiastră,

Către-un mâine plin de soare,

Să fiu floarea ta albastră

Chiar și-atunci când viața doare.

Să-i deschidem iar aripa

Cântecului stors din rouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Primăvară pe din două.

Să-mi vii dor cu bucurie

Cânt de soare-n rezonanțe

Prin vâltoarea azurie.

Tu să-mi prinzi în val speranțe,

Vântu-n loc să se oprească,

Eu să fiu flacăra Astră

Sufletul să-ți mistuiască.

Lasă-mă să-ți fiu măiastră.

Te aștept să îți fiu neaua

Unei ierni grea geroase,

Noaptea să ne-mbete steaua

Sărutărilor zemoase.

Strânse-n razele de lună

Prinse în a vieții floare,

Să ne pierdem împreună

Către-un mâine plin de soare.

O să vin să îți fiu gândul

Ce-ți aduce veselie

Precum soarele din vântul

Prin vâltoarea arămie.

Cum se tânguie duios,

Glas de pasăre măiastră

Pierduți în zbor anevoios.

Să fiu floarea ta albastră

O să vin să îți fiu visul

Ce aripa își deschide

Să te port spre paradisul,

Peste veșnicii toride.

Timpu-n loc să se oprească,

Tu să-mi prinzi în păr ardoare,

Sufletul să-ți mistuiască.

Chiar și-atunci când viața doare.

Te aștept să-ți fiu aripa

Dintr-un strop curat de rouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Împărțită pe din două.

Vremea-n loc să se oprească,

Eu să fiu flacăra Gripa

Sufletul să-ți mistuiască.

Să-i deschidem iar aripa

Te aștept să îți fiu stele

Să le prindem în buchete,

Să ne pierdem printre ele,

Sărutări să ne îmbete.

Luna se tânguie duios,

Cântă Blânda Lună Nouă

Închid drum anevoios.

Cântecului stors din rouă

O să vin să-ți fiu furtună,

Dup-un mâine plin de soare,

Strângem raze Împreună

Să devii nemuritoare,

Să le prindem în buchete

Să întindem iar aripa,

Sărutări să ne îmbete.

Să mușcăm cu poftă clipa.

Te aștept să îți fiu ploaia

Unei veri secetoase,

Lasă-mă să îți fiu Foaia

Verde-n visele frumoase.

Tu să-mi prinzi în păr speranțe,

Blândă Lună, lună Nouă

Spirite puse-n balanțe

Primăvară pe din două.

Primăvară pe din două.

Să mușcăm cu poftă clipa,

Cântecului stors din rouă,

Să-i deschidem iar aripa

Chiar și-atunci când viața doare.

Să fiu floarea ta albastră

Către-un mâine plin de soare,

Te aștept să-ți fiu măiastră.

Cântul al XIII- lea A justiţiei divine Lege

A zborului spre ale dreptăţii stele… Glossă

Eminescu

Zbor spre ale dreptăţii stele,

Spirală prin zbor de soarte,

Toate-n lume-s doar himere,

Toate-s dor, dureri sau moarte.

Trec suflete ca viaţa-n floare,

Ca un vis renasc spre voi,

Suntem stele călătoare

Nu vă lăsăm în Nevoi!

Zbor spre ale dreptăţii stele,

Nou început am căutat,

Transcend valu-inimii mele

In vis nou m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Din omidă salt deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de soarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru vis, prin moarte,

Gânduri amintiri-adună.

Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,

Strâng speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Salt spre dreptate cu tine.

Toate-n lume-s doar himere..

Printre sărutări de miri

Nasc iar gândurile mele.

Roz boboci de trandafiri.

Lotus alb pe cer cu stele,

Tulpinile fermecam.

Pe orbita vieţii mele

Dreptate mereu să am.

Toate-s dor, dureri sau moarte…

S-au născut spre a muri!

Printre pleoape-ngemănate,

Fug suflete aurii.

Zbor de prunci, părinţi şi stele

Cer dreptate, sfânt blestem,

Ciuma, toate-s efemere…

Valul trece, teamă avem.

Trec suflete ca viaţa-n floare,

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci vor înflori în soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure de nucă,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zboru-şi-nalţă nălucă.

Ca un vis renasc spre voi

Stele vii de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Trecem – stele călătoare.

În clepsidră a Murit

Timpul – pasăre măiastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Timpul, nu iubirea noastră.

Suntem stele călătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi uimitoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi ne-am mai trezit.

Nu vă lăsăm în Nevoi…

Într-o soartă trecătoare,

Râd tăcerile din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Co-Creem o Lume bună!

Nu vă lăsăm în Nevoi,

Sutem stele călătoare,

Ca un vis renasc spre voi,

Suflete trec ca viaţa-n floare,

Toate-s dor, dureri sau moarte,

Toate-n lume-s doar himere,

Spirală prin zbor de soarte,

Zbor spre ale dreptăţii stele.

Cântul al XIV- lea A regenerării universului Lege

A zborului spre înfrunzite stele… Glossă

Veronica

Zbor spre înfrunzite stele,

Spirală prin zbor de moarte,

Toate-s oglinzi paralele,

Toate-s fum, lumini prin soarte.

Dor de duh nu ne mai doare,

Nu e vis, revin spre noi,

Sunteţi stele căzătoare

Lumina făr de Nevoi!

Zbor spre înfrunzite stele,

Nou început am căutat,

Transcend valu-inimii mele

In vis nou m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Cameleon salt deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de moarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul luminii, prin soarte,

Gânduri amintiri-adună.

Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,

Strâng speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Salt spre lumină cu tine.

Toate-s oglinzi paralele..

Printre sărutări de miri

Nasc iar gândurile mele.

Roz boboci de trandafiri.

Lotus alb pe cer cu stele,

Tulpinile fermecam.

Pe orbita vieţii mele

Iarbă verde mereu să am!

Toate-s dor, lumini prin soarte…

S-au născut spre a muri!

Printre pleoape-ngemănate,

Fug suflete aurii.

Zbor de prunci, părinţi şi stele

Iarbă verde, crud blestem,

Ciuma, toate-s efemere…

Valul trece, iarbă avem.

Dor de duh nu ne mai doare,

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci vor înverzi la soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Iarbă-n sâmbure de nucă,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zboru-şi-nalţă nălucă.

Nu e vis, revin spre noi

Iarba verde-n sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Trecem – stele căzătoare.

În clepsidră a Murit

Iarba– pasăre albastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Iarba, nu iubirea noastră.

Suntem stele căzătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi sclipitoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi ne-am mai trezit.

Lumina făr de Nevoi!

Într-o soartă trecătoare,

Râd luminile din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Concepem o Lume bună!

Lumină făr de Nevoi!

Sutem stele căzătoare,

Nu e vis revin spre noi,

Dor de duh, nu ne mai doare,

Toate-s fum, lumini prin soarte,

Toate-s oglinzi paralele,

Spirală prin zbor de moarte,

Zbor spre înfrunzite stele.

Cântul al XV- lea A regenerării sufletelor Lege

A Penelopei și-a lui Ulisse iarbă verde de acasă Glossă

Penelope

Te strig ca să-ți fiu grădină

Către-un mâine plin de floare,

Să-mi fii iarba de lumină

Chiar și-atunci când viața doare.

Să-i deschidem iar aripa

Lujerului de lună nouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Iarbă verde pe din două.

Să-ți fiu crin cu bucurie

Cânt de floare-n rezonanțe,

Gravitație zurlie.

Tu să-mi prinzi în păr speranțe,

Iarbă-n foc să ne strunească,

Să fiu flacăra divină

Sufletul să-ți mistuiască.

Te strig să-ți fiu grădină.

Te chem ca să îți fiu iarba

Unei veri secetoase,

Noaptea să ne-mbete vorba

Sărutărilor duioase.

Strânse-n raze de lumină

Prinse în a vieții floare,

Să ne topim împreună

Către-un mâine plin de floare.

Odisseu

O să vin să îți fiu gândul

Ce-ți aduce bucurie

Precum soarele din cântul

Gravitației nurlie.

Cum se tânguie duios,

Glas de pasăre divină

Pierduți în zbor anevoios.

Să-mi fii iarba de lumină.

Te strig ca să îți fiu visul

Ce aripa își deschide

Să te port spre paradisul,

Peste veșnicii aride.

Iarbă-n foc să ne bocească,

Tu să-mi prinzi în dor ardoare,

Sufletul să-ți mistuiască.

Chiar și-atunci când viața doare.

Te prind ca să-ți fiu aripa

Dintr-un strop curat de rouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Împărțită pe din două.

Lumina să ne clocească,

Eu să fiu flacăra clipă

Sufletul să-ți mistuiască.

Să-i deschidem iar aripă.

Te aștept să îți fiu stele

Să le prindem în galaxii,

Să ne pierdem printre ele,

Prin Sărutări să mă învii.

Lumina tânguie duios,

Cântă Blânda Lună rouă

Închid drum anevoios

Lujerului de lună nouă,

O să vin să-mi fii furtună,

Dup-un mâine plin de soare,

Strângem raze Împreună

Să devii nemuritoare,

Să le prindem în buchete

Să Întindem iar aripa,

Sărutări să ne îmbete.

Să mușcăm cu poftă clipa.

Te strig ca să îți fiu Vorba

Unei veri păcătoase,

Lasă-mă să îți fiu Iarba

Verde-n lumini sticloase.

Tu să-mi prinzi în păr speranțe,

Blândă Lună, Lună nouă

Lumini puse-n balanțe

Iarbă verde pe din două.

Iarbă verde pe din două.

Să mușcăm cu poftă clipa,

Lujerului de lună nouă,

Să-i deschidem iar aripa

Chiar și-atunci când viața doare.

Să-mi fii iarba de lumină

Către-un mâine plin de floare,

Te strig ca să-ți fiu grădină.

Cântul al XVI – lea A luminii Universului Lege

A Penelopei a lui Ulisse lumină Odisee… Glossă

Penelope

Te chem ca să-ți fiu lumină,

Către-un mâine plin de soare,

Să-ți fiu inima senină

Chiar și-atunci când viața moare.

Să-i deschidem iar aripa

Dansului sub lună nouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Primăvară pe din două.

Să-mi fii dor cu bucurie

Cânt de soare-n rezonanțe,

Gravitație zurlie.

Tu să-mi prinzi în păr speranțe,

Vântu-n foc ne ciripească,

Să fiu flacăra divină

Sufletul să-ți mistuiască.

Te chem să-ți fiu lumină.

Te chem ca să îți fiu neaua

Unei ierni secetoase,

Noaptea să ne-mbete steaua

Frămâtărilor duioase.

Strânse-n raze de lumină

Prinse în a vieții floare,

Să ne pierdem împreună

Către-un mâine plin de soare.

O să vin să îți fiu gândul

Ce-ți aduce bucurie

Precum soarele din vântul

Gravitației nurlie.

Cum se tânguie duios,

Glas de pasăre măiastră

Pierduți în zbor anevoios.

Să fiu pasărea Alb-Astră.

Te chem ca să îți fiu visul

Ce aripa își deschide

Să te port spre paradisul,

Peste veșnicii murinde.

Vântu-n foc să ne Stârnească,

Tu să-mi prinzi în păr ardoare,

Sufletul să-ți mistuiască.

Chiar și-atunci când viața doare.

Te chem ca să-ți fiu aripa

Dintr-un strop curat de rouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Împărțită pe din două.

Lumina să ne doinească,

Eu să fiu flacăra clipă

Sufletul să-ți mistuiască.

Să-i deschidem iar aripă.

Te aștept să îți fiu stele

Să le prindem în galaxii,

Să ne pierdem printre ele,

Prin Sărutări să mă învii.

Lumina tânguie duios,

Cântă Blânda Lună rouă

Închid drum anevoios.

Zâmbetului de lună nouă,

Odisseu

O să vin să-ți fiu furtună,

Dup-un mâine plin de soare,

Strângem raze Împreună

Să devii nemuritoare,

Să le prindem în buchete

Să Întindem iar aripa,

Sărutări să ne îmbete.

Să mușcăm cu poftă clipa.

Te chem ca să îți fiu ploaia

Unei veri secetoase,

Lasă-mă să îți fiu Oaia

Neagră-n lumini spumoase.

Tu să-mi prinzi în păr speranțe,

Blândă Lună, Luna-i nouă

Lumini puse-n balanțe

Primăvară pe din două.

Primăvară pe din două.

Să mușcăm cu poftă clipa,

Zâmbetului de lună nouă

Să-i deschidem iar aripa

Chiar și-atunci când viața doare.

Să fiu luna cea senină

Către-un mâine plin de soare,

Te chem ca să-ți fiu lumină.

Cântul al XVII- lea A transmutării luminii Lege

A Luminii Luceafărului Blândă Lună Glossă

Veronica

Sufletu-ţi sorbit din stele

Duh de neatins ca gândul

Zboară-n visurile mele

Viaţă, sorbind tot pământul.

Dacă lumina-mi lăcrimează

Şi ne-mbracă-n Omenie

Blânda-mi lună mă visează.

Picurând din Frenezie.

Luna plină prin lumină

Noaptea cântă – o cucuvea,

Trupurile sunt lumină,

Ciuma inima – mi strivea

Lecuieşti a lumii boală,

Vindeci patimile grele,

Să se bată sub cerneală

Sufletu-ţi sorbit din stele.

Chiar de sufletu-ţi suspină

Ori te roade nedreptatea

Şi lumina te închină

Pace îţi toarnă dreptatea.

Gândul luminii doineşte

Şi străpunge tot pământul,

Cerul întreg te slăveşte

Duh de neatins ca gândul

Suflet luminat de nuferi,

Care-mi aţâţă privirea,

Luminează nu mai suferi

Sorbind lacom nemurirea.

Inima lumină-n floare,

Nou pulsar dorinţei mele,

Soare-n pieptul ce viu doare

Zboară-n visurile mele

Cum în valul vieţii geme

Lumina de suferinţă

Raza luminii se teme

Să coboare-n neputinţă.

Numai Luna cea măiastră

Şi-a ţesut din dor veşmântul,

Vindecă lumina noastră

Viaţă, sorbind tot pământul.

Mirosit-am într-o rugă

Vocea soarelui când cântă,

Iar când luna vrea să fugă

Va cădea lumina sfântă.

Chiar în inima durerii

Omenirea tot oftează,

Tu alungă teama serii

De lumina-mi lăcrimează.

Un quasar înghite timpul

Sărută Lumina morţii,

Tu renaşti din anotimpul

Respiri Lumina sorţii.

Când vuieşte nepătrunsul

Tu inspiri o simfonie,

Sufletu-ţi îţi este unsul

Şi ne-mbracă-n Omenie.

Duhul tău soarbe lumină

Din secate izvoare,

Şi a vremilor rugină

Se aşterne peste soare.

Dar renaşti din absolutul,

Dintr-un strop ce viu pulsează,

Închegând necunoscutul

Blânda-mi lună mă visează.

Şi renaşte prin lumină

Aşa cum a fost odată,

Noi uniţi de-a ta tulpină

Sorbim Fericirea toată.

Tu în zborul de Luceferi

Lăcrimând o Elegie

Fericiţi că suntem teferi

Picurând din Frenezie.

Picurând din Frenezie

Blânda-mi lună mă visează

Şi ne-mbracă-n Omenie

De lumina lăcrimează.

Viaţă, sorbind tot Pământul.

Zboară-n visurile mele,

Duh de neatins ca gândul

Sufletu-ţi sorbit din stele.

Cântul al XVIII lea – A plasmei luminii Lege

A zborului spre ale luminii stele… Glossă

Eminescu

Zbor spre ale luminii stele,

Spirală prin zbor de moarte,

Toate-s oglinzi paralele,

Toate-s fum, lumini prin soarte.

Dor suflete, Viaţa ne moare,

Nu e vis, revin spre noi,

Sunteţi stele căzătoare

Lumina făr de Nevoi!

Zbor spre ale Luminii stele,

Nou început am căutat,

Transcend val inimii mele

In vis nou m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Din omidă salt deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de moarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul luminii, prin soarte,

Gânduri amintiri-adună.

Ca-ntr-o cofă-n plânsul meu,

Strâng speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Salt spre lumină cu tine.

Toate-s oglinzi paralele..

Printre sărutări de miri

Nasc iar gândurile mele.

Roz boboci de trandafiri.

Lotus alb pe cer cu stele,

Tulpinile fermecam.

Pe orbita vieţii mele

Lumină mereu să am!

Toate-s dor, lumini prin soarte…

S-au născut spre a muri!

Printre pleoape-ngemănate,

Fug suflete aurii.

Zbor de prunci, părinţi şi stele

Cer lumină, sfânt blestem,

Ciuma, toate-s efemere…

Valul trece, frică avem.

Dor suflete… Viaţa ne moare,

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci vor înflori în soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure de nucă,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zboru-şi-nalţă nălucă.

Nu e vis, revin spre voi

Lumini albe-n sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Trecem – stele căzătoare.

În clepsidră a Murit

Vremea– pasăre măiastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Vremea, nu iubirea noastră.

Suntem stele căzătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi sclipitoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi ne-am mai trezit.

Lumina făr de Nevoi!

Într-o soartă trecătoare,

Râd luminile din noi.

Suflet sărutat nu doare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Plămădim o Lume bună!

Lumina făr de Nevoi!

Sutem stele căzătoare,

Nu e vis revin spre voi,

Suflete dor, Spirit nu moare,

Toate-s fum, lumini prin soarte,

Toate-s oglinzi paralele,

Spirală prin zbor de moarte,

Zbor spre ale luminii stele.

Cântul al XIX- lea A conversiei luminii Lege

A luminii somn Glossă

Eminescu

Ridicați pe-a noastră jale.

Îmbuibați vor să ne-omoare!

Somnul monștri stoarce-n cale.

Să îi puneți stăvilare!

Oasele s-or face praf!

Lumina Harfa lui Orfeu.

Sufletul de e bolnav,

Eu îl duc lui DUMNEZEU.

Voi ce stați pe la tribune

Și în jilțul guvernării,

Voi ce vă hrăniți renume

Doar din lacrimile Țării,

Slugi vândute din seminții,

Monștrii Luminii din soare,

Grămădiți în pungi arginții,

Ridicați pe-a noastră jale.

Vă lăfăiți în fotolii

V-ați vândut și Omenia,

Nașteți monștri-n cartea lumii,

Ne-ați ucis democrația

Bravi cârmaci dorm și unșii Lumii

Și de-o fi să ne doboare,

Trădători de Legi ai Lumii

Îmbuibați cer să ne-omoare!

Slugile pentru onoruri,

Nasc monștri nepăsării

Devin monștri, adevăruri

Nasc în cupă monștrii vrerii:

Nasc tirani ce varsă sânge,

Parveniți ce-adus-au jale,

Ipocriți de lumea plânge,

Somnul monștri toarce-n cale.

Iar din sufletele pure,

Monștrii vor să smulgă crinii,

Și-n altar de curățire,

Să-nflorească mărăcinii.

Că pătați tot ce-i candoare,

Monștrii Somnului cel Mare

Însă nu puteți ce-i Soare,

Să îi puneți stăvilare!

Monștrilor de REA CREDINȚA,

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți CREDINȚA

Și CHIVOTUL din ALTARE!

Însă va-nvia prin apă,

S-o trezi Spirit bolnav

Și în groapa ce ne-o sapă,

Oasele și-or face praf!

Trădători de Neam slobodă,

Păduchii ce ies în frunte,

N-auziți pe Mihai-Vodă,

Greaua-și bardă cum ascute?

Ascultați cum cântă lemnul!

Vlad Drăculea vine Zmeu,

Nu simțiți pe sub sumanul,

Lumina cântul lui Tirteu.

Monștri-n cugete sub lună

Nu mai e nimica sfânt,

Pervertire și minciună

Și în fapte și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub umbrele cu ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul de e bolnav.

Spiritul acestei Lumi

Harfa lui Orfeu să fie,

Sufletul acestei Lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Și de-o fi să nască Monștrii

Somnul fiarei de ATEU,

Iau cu mine plânsul Lumii

Eu îl duc lui DUMNEZEU.

Eu îl duc lui DUMNEZEU

Sufletul de e bolnav,

Lumina Harfa lui Orfeu.

Oasele s-or face praf!

Să-i puneți stăvilare

Somnul monștri stoarce-n cale.

Îmbuibați vor să ne-omoare!

Ridicați pe-a noastră jale.

Cântul al XX- lea A adevărului Universal drept de căutare Lege

A Trezirii Țării Glossă

Eminescu

Ne faceți zile amare!

Îmbuibați cerșiți onoare!

Al trezirii blestem mare.

Să îi punem stăvilare!

Să-i dezvețe de nărav!

Invocați-l pe Zamolxis.

Sufletul de vi-i bolnav,

Să îl ducem lui Artemis.

Vă lăfăiți în fotolii

Și în jilțul guvernării,

Minte ciupită de molii

Ne sugeți sângele Țării,

Slugi vândute din seminții,

Simțim Sufletul cum doare,

Grămădind în pungi arginții,

Ne faceți zile amare!

Slugile ne cer onoruri,

Cresc monștri nepăsării

Devin monștri, adevăruri

Ne Rag Leii, monștrii Țării:

Rag tirani ce varsă sânge,

Parveniți ce-adus-au jale,

Ipocriți, țara o plânge,

Îmbuibați cerșiți onoare!

Iar din sufletele pure,

Monștrii vor să smulgă pinii,

Și-n altar de mântuire,

Să-nflorească mărăcinii.

Că pătați tot ce-i candoare,

Monștrii Somnului cel Mare

Doar arginții văd sub Soare,

Al trezirii blestem mare.

Simt tirani cum varsă sânge,

Voievozi ce-adus-au pace,

Dar prin voi, țara ne plânge

Răul firele își toarce.

Ne furați și mărăcinii,

Sperată de vie moare

Însă nu puteți Luminii,

Să îi puneți stăvilare!

Monștrilor de vlăstare mii,

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți copiii

Mâncați din a lor sudoare!

Însă va-nvia dreptatea,

S-o trezi Spirit bolnav

Și în groapa ce ne-o sapă,

Să-i dezvețe de nărav!

Trădători de Neam botezat,

Păduchii ne ies în frunte,

N-auziți Crucea din pătrat,

Coasa-și, țeapa cum ascute?

Ascultați cântă talazul!

Vuet de vânt e Artemis

De simțiți pe sub grumazul,

Invocați-l pe Zamolxis.

Monștri-n urlete la lună

Nu mai e nimica sfânt,

Pervertire și minciună

Și în fapte și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub zorzoane cu ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul de vi-i bolnav.

Spiritul acestei Lumi

Harfa lui Orfeu să fie,

Sufletul acestei Lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Și de-o fi să nască Monștri

Somnul Zeului Zamolxis

Iau cu mine plânsul Lumii

Să îl ducem lui Artemis.

Să îl ducem lui Artemis.

Sufletul de vi-i bolnav,

Invocați-l pe Zamolxis.

Să-i dezvețe de nărav!

Să îi puneți stăvilare!

Al trezirii blestem mare.

Îmbuibați cerșiți onoare!

Ne faceți zile amare!

Cântul al XXI- lea A Adevărurilor spirituale căutare Lege

A Luceafărului Odisseu trezire Glossă

Odisseu

Zbor spre- ale Adevărului stele,

Spirală prin zbor de moarte,

Toate-s oglinzi paralele,

Toate-s fum, dureri prin soarte.

Dor inimi, viaţa nu moare,

Nu e vis, revin spre noi,

Suntem stele căzătoare.

Nu ne lăsați în Nevoi!

Zbor spre ale dreptăţii stele,

Nou început am căutat,

Salt spinul inimii mele

In vis nou m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Din omidă salt deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de moarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru vis, prin soarte,

Gânduri, amintiri-adună.

Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,

Strâng speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Salt spre trezire cu tine.

Toate-s oglinzi paralele.

Printre sărutări de miri

Nasc iar gândurile mele.

Mii boboci de trandafiri.

Lotus dalb pe cer cu stele,

Tulpinile fermecam.

Pe spirala vieţii mele

Dreptate mereu să am!

Toate-s fum, dureri prin soarte…

S-au născut spre a muri!

Printre pleoape-ngemănate,

Curg suflete aurii.

Zbor de prunci, părinţi şi stele

Cer dreptate, sfânt blestem,

Ciuma, toate-s efemere…

Leul rage, frică avem.

Dor inimi, viaţa nu moare,

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci fac boboci în soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure de nucă,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zboru-şi-nalţă nălucă.

Nu e vis, revin spre noi

Fluturi albi de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Trecem – stele călătoare.

În clepsidră a Murit

Vremea– phoenix cea măiastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Vremea, nu iubirea noastră.

Suntem stele căzătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi sclipitoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă din ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi ne-am mai trezit.

Nu ne lăsaţi în Nevoi!

Într-o soartă trecătoare,

Râd durerile din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Cozidim o Lume bună!

Nu ne lăsaţi în Nevoi!

Suntem stele căzătoare,

Nu e vis revin spre noi,

Dor inimi, viaţa de moare,

Toate-s fum, dureri prin soarte,

Toate-s oglinzi paralele,

Spirală prin zbor de moarte,

Zbor spre-ale Adevărului stele.

Cântul al XXII-lea vieţii sufleteşti eterne Lege-

nemurirea sufletului

A morţii şi vieţii trezire Glossă

Eminescu

Ne faceți zile amare!

Îmbuibați cerșiți onoare!

A trezirii criză mare.

Să îi punem stăvilare!

Să-i dezvețe de nărav!

Invocați-l pe Zamolxis.

Sufletul de vi-i bolnav,

Să îl ducem lui Artemis.

Vă lăfăiți în fotolii

Și în jilțul guvernării,

Minte ciupită de molii

Monștrii sug sângele Țării,

Slugi vândute din seminții,

Simțiți Sufletul cum doare,

Grămădind în pungi arginții,

Ne faceți zile amare!

Slugile cancer ne sădesc,

Cresc Cioclii nepăsării

Devin monștri, legi ne clocesc

Ne Cresc Moartea, Cioclii Țării:

Cresc tirani ce varsă sânge,

Parveniți ce-adus-au jale,

Ipocriți, țara ne plânge,

Îmbuibați cerșiți onoare!

Iar din sufletele pure,

Monștrii vor să smulgă pinii,

Și-n altar de mântuire,

Să-nflorească mărăcinii.

Că pătați tot ce-i onoare,

Monștrii Creșterii cea Mare

Doar arginții văd sub Soare,

A trezirii criză mare.

Simt tirani cum varsă sânge,

Voievozi ce-adus-au pace,

Dar prin voi, țara ne plânge

Frica firele își toarce.

Ne furați și mărăcinii,

Speranța de vie moare

Însă nu puteți Luminii,

Să îi puneți stăvilare!

Monștri ne mâncați de vii,

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți copiii

Gustați din a lor savoare!

Însă va-nvia dreptatea,

S-o trezi Spirit bolnav

Și în groapa ce ne-o sapă,

Să-i dezvețe de nărav!

Trădători de Neam plecat,

Păduchii ne ies în frunte,

N-auziți vuet apăsat,

Coasa, țeapa cum s-ascute?

Ascultați cântă talazul!

Vuet în vânt e Artemis

De vă gâdilă grumazul,

Invocați-l pe Zamolxis.

Monștri-n urlete la lună

Nu mai e nimica sfânt,

Pervertire și minciună

Și în fapte și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub umbrele cu ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul de vi-i bolnav.

Spiritul acestei Lumi

Cântul lui Tirteu să fie,

Sufletul acestei Lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Și de-o fi să nască Monștri

Somnul Zeului Zamolxis

Iau cu mine plânsul Lumii

Să îl ducem lui Artemis.

Să îl ducem lui Artemis.

Sufletul de vi-i bolnav,

Invocați-l pe Zamolxis.

Să-i dezvețe de nărav!

Să îi puneți stăvilare!

A trezirii criză mare…

Îmbuibați cerșiți onoare!

Ne faceți zile amare!

Cântul al XXIII-lea A nemuriri Spiritului Lege

A nemuririi Glossă

Veronica

Zbor spre nemuriri de stele,

Spirală prin zbor de soarte,

Toate-s oglinzi paralele,

Toate-s fum, dureri de moarte.

Dor inimi, Spirit ne doare,

Nu e vis, revin spre noi,

Reci stele nemuritoare.

Nu vă lăsăm în Nevoi!

Zbor spre nemuriri de stele,

Nou început am căutat,

Mut valul inimii mele

In vis nou m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Din omidă salt deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de soarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru vis, prin moarte,

Gânduri, amintiri-adună.

Ca-ntr-o cofă-n plânsul meu,

Cresc speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Cresc spre nemurire-n Sine.

Toate-s oglinzi paralele..

Printre sărutări de miri

Cresc iar gândurile mele.

Albi boboci de trandafiri.

Lotus dalb pe cer cu stele,

Tulpinile fermecam.

Pe spirala vieţii mele

Doar Nemurire să am!

Toate-s fum, dureri prin moarte…

S-au născut spre a muri!

Printre pleoape-ngemănate,

Cresc suflete aurii.

Zbor de prunci, părinţi şi stele

Nemurire, sfânt Totem,

Ciuma, toate-s efemere…

Cioclu rage, frică avem.

Dor inimi, Spirit ne doare,

Peste ani, prin cimitire,

Pe Cruci cresc boboci în soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure strămută,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zboru-şi-nalţă, transmută.

Nu e vis, revin spre noi

Fluturi albi de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Cresc – stele nemuritoare.

În clepsidră a Murit

Moartea– phoenix cea măiastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Moartea, nu iubirea noastră.

Reci stele nemuritoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi sclipitoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Creşte lacrimă din ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi ne-am mai trezit.

Nu vă lăsăm în Nevoi!

Într-o soartă trecătoare,

Râd tăcerile din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Să vedem o Lume bună!

Nu vă lăsăm în Nevoi!

Reci stele nemuritoare,

Nu e vis revin spre noi,

Inimi dor, spirit ne doare,

Toate-s fum, dureri de moarte,

Toate-s oglinzi paralele,

Spirală prin zbor de soarte,

Zbor spre nemuriri de stele.

Cântul al XXIV- lea A Forţei cuvântului Lege

A Vieţii cuvântului Glossă

Veronica

Sufletu-ţi sorbit din stele

Duh de neatins ca gândul

Zboară-n visurile mele

Viaţă, sorbind iar cuvântul.

Dacă lumina-mi lăcrimează

Şi ne-mbracă-n Veselie

Blânda-mi lună mă visează.

Tot crescând din Bucurie.

Luna plină prin lumină

Noaptea cântă o cucuvea,

Trupurile cresc lumină,

Ciuma inima ne-o strivea

Lecuieşti a lumii boală,

Vindeci cancerele rele,

Să se bată sub cerneală

Sufletu-ţi sorbit din stele.

Chiar de sufletu-ţi suspină

Ori te roade nedreptatea

Şi lumina te închină

Pace îţi toarnă dreptatea.

Gândul luminii doineşte

Şi străpunge tot pământul,

Cerul întreg te slăveşte

Duh de neatins ca gândul

Suflet luminat de nuferi,

Care-mi aţâţă privirea,

Luminează nu mai suferi

Sorbind lacom nemurirea.

Inima lumină-n floare,

Nou pulsar dorinţei mele,

Creşte-n pieptul ce viu doare

Zboară-n visurile mele

Cum în valul vieţii geme

Lumina de suferinţă

Raza luminii se teme

Să coboare-n nefiinţă.

Numai Luna cea albastră

Şi-a ţesut din dor veşmântul,

Vindecă lumina noastră

Viaţă, sorbind iar pământul..

Mirosit-am într-o rugă

Al soarelui glas când cântă,

Iar când luna vrea să fugă

Va creşte lumina sfântă.

Chiar în inima durerii

Omenirea tot oftează,

Tu alungă teama serii

De lumina-mi lăcrimează.

Un quasar înghite timpul

Sărută Lumina morţii,

Tu renaşti prin anotimpul

Respiri lumina sorţii.

Când vuieşte nepătrunsul

Tu inspiri o simfonie,

Sufletu-ţi îţi este unsul

Şi ne-mbracă-n Veselie.

Duhul tău soarbe lumină

Din ale morţii izvoare,

Şi a vremilor rugină

Se aşterne peste soare.

Dar renaşti din absolutul,

Dintr-un strop ce viu pulsează,

Închegând necunoscutul

Blânda-mi lună mă visează.

Şi renaşte prin lumină

Creşte cum a fost odată,

Noi uniţi de-a ta tulpină

Sorbim Fericirea toată.

Tu în zborul de Luceferi

Lăcrimând o Elegie

Fericiţi că suntem teferi

Tot crescând din Bucurie.

Tot crescând din Bucurie

Blânda-mi lună mă visează

Şi ne-mbracă-n Veselie

De lumina lăcrimează.

Viaţă, sorbind iar cuvântul.

Zboară-n visurile mele,

Duh de neatins ca gândul

Sufletu-ţi sorbit din stele.

Cântul al XXV- lea A plasmei aprindere luminoasă Lege

A Luminii Glossă

Penelope

Te aștept să-ți fiu lumină,

Către-un mâine plin de soare,

Să fiu steaua ta divină

Chiar și-atunci când viața doare.

Să-i deschidem iar aripa

Luminii stoarsă din rouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Sorb Lumină pe din două.

Să-mi vii zbor cu bucurie

Dans prin soare, sorb rezonanțe

Din Steluța azurie.

Tu să-mi sorbi din sâni speranțe,

Lumea-n loc să se oprească,

Să-ți fiu flacăra divină

Sufletul să-ți mistuiască.

Te aștept să-ți fiu lumină.

Te aștept să îți fiu neaua

Unei ierni grea, geroase,

Noaptea să ne-mbete steaua

Sărutărilor duioase.

Strânse-n razele de lună

Prinse în a vieții floare,

Să ne pierdem împreună

Către-un mâine plin de soare.

Odisseu

O să vin să îți fiu gândul

Ce-ți aduce fericire

Precum soarele din vântul

Prin vâltoarea de iubire.

Cum se tânguie duios,

Glas de raze de lumină

Dansând în zbor anevoios.

Să fiu steaua ta divină!

O să vin să îți fiu visul

Ce aripa își deschide

Să te port spre paradisul,

Peste veșnicii toride.

Timpu-n loc să se oprească,

Tu să-mi prinzi în păr ardoare,

Sufletul să-ți mistuiască.

Chiar și-atunci când viața doare.

Te aștept să-ți fiu Lumina

Dintr-un strop curat de rouă,

Sorbim cu poftă Lumina,

Împărțită pe din două.

Lumina să ne iubească,

Eu să fiu geamăna Clipă

Sufletul să-ți mistuiască.

Să-ți deschidem iar aripă.

Te aștept să îți fiu stele

Să ne țesem din lumină,

Să ne pierdem printre ele,

Sărutarea ne-nsenină.

Luna se tânguie duios,

Cântă Blânda Lună Nouă

Închid drum anevoios.

Luminii storsă din rouă

O să vin să-ți fiu furtună,

Dup-un mâine plin de soare,

Strângem raze Împreună

Să devii nemuritoare,

Să le prindem în buchete

Să Întindem iar aripa,

Sărutări să ne îmbete.

Să mușcăm cu poftă clipa.

Vino să îți dau căldura

Unei veri secetoase,

Lasă-mă să îți fiu făptura

Ce-ți naște raze lucioase.

Tu să-mi sorbi din păr speranțe,

Blândă Lună, lună Nouă

Spirite puse-n balanțe

Sorb Lumină pe din două.

Sorb Lumină pe din două.

Să mușcăm cu poftă clipa,

Luminii storsă din rouă,

Să-ți deschidem iar aripa

Chiar și-atunci când viața doare.

Să fiu steaua ta divină

Către-un mâine plin de soare,

Te aștept să-ți fiu lumină.

Cântul al XXVI-lea Cel mai puternic hrăneşte pe cel slab, plasmatică Lege

A Statului Dumnezeu Naştere Glossă

Shanti

Zbor spre ale dreptăţii ere,

Spirală prin zbor de moarte,

Toate-s lumini, doar himere,

Toate-s fum, dureri prin soarte.

Dor inimi…Viaţa ne doare,

Nu e vis, naştem prin voi,

State Dumnezeu din Soare.

Nu vă lăsăm în Nevoi!

Zbor spre ale dreptăţii stele,

Nou început am căutat,

Salt valul inimii mele

In vis nou m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Din omidă salt deodată,

Spre alte vii începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de moarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru vis, prin soarte,

Gânduri, amintiri-adună.

Ca-ntr-o frunză-n plânsul meu,

Cresc speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Nasc din dreptate ca tine.

Toate-s lumini, doar himere,

Printre sărutări de miri

Văd iar gândurile mele.

Mici boboci de trandafiri.

Visul alb pe cer cu stele,

Tulpinile fermecam.

Pe spirala vieţii mele

State Dumnezeu să tot am!

Toate-s fum, dureri prin soarte…

S-au născut spre a muri!

Printre pleoape-ngemănate,

Nasc suflete aurii.

Zbor de prunci, părinţi şi stele

Cer dreptate, sfânt totem,

Ciuma, toate-s efemere…

Statul moare, frică avem.

Dor Inimi… Viaţa ne doare,

Peste ani, prin cimitire,

Cruci nasc lujerii în soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure de nucă,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zboru-şi-nalţă nălucă.

Nu e vis, naştem prin voi

Fluturi albi de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Naştem State din Soare.

În clepsidră a murit

Statul–phoenix măiastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Ciuma, nu speranța noastră.

State Dumnezeu viu Soare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi sclipitoare,

În tăceri, le adoptăm.

Naşte lacrimă din ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi ne-am mai trezit.

Nu vă lăsăm în Nevoi!

Într-o soartă trecătoare,

Aud tăcerile din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Co-Creăm o Lume bună!

Nu vă lăsăm în Nevoi!

State Dumnezeu din Soare,

Nu e vis naştem prin voi,

Inimi dor, viaţa ne doare,

Toate-s fum, dureri prin soarte,

Toate-s lumini efemere,

Spirală prin zbor de moarte,

Zbor spre ale dreptăţii ere.

Cântul al XXVII- lea A Universului etică Lege

A Biciului lui Dumnezeu moarte glossă

Eminescu

Ne faceți zile amare!

Îmbuibați, cerșim onoare!

A trezirii criză mare.

Să îi punem stăvilare!

Să-i dezvețe de nărav!

Invocați-l pe Zamolxis.

Sufletul de li-i bolnav,

Să îl ducem lui Artemis.

Vă lăfăiți în fotolii

Și în jilțul guvernării,

Minte ciupită de molii

Cioclii sug sângele Țării,

Slugi vândute din seminții,

Simțiți Spiritul cum doare?

Grămădind în pungi arginții,

Ne faceți zile amare!

Slugi ce cancer dăruiesc,

Nasc Cioclii nepăsării

Devin monștri, legi ne clocesc

Ucid Lumina, Cioclii Țării

Mor tirani ce varsă sânge,

Parveniți ce-adus-au jale,

Ipocriți, ce țara plânge,

Îmbuibați cerșim onoare!

Iar din sufletele pure,

Cioclii vor să smulgă crinii,

Și-n altar de mântuire,

Să-nflorească doar spinii.

Că pătați tot ce-i onoare,

Monștrii Creșterii cea Mare

Doar arginții văd sub Soare,

A trezirii criză mare.

Mor tirani ce varsă sânge,

Nasc State ce ne-aduc pace,

Căci prin voi, țara ne plânge

Frica firele își toarce.

Ne furați și mărăcinii,

Speranța de vie moare

Însă nu puteți Luminii,

Să îi puneți stăvilare!

Monștri ne mâncați de vii,

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți copiii

Sugeți din a lor candoare!

Însă va-nvia dreptatea,

S-o trezi Spirit bolnav

Și în groapa ce ne-o sapă,

Să-i dezvețe de nărav!

Trădători de Neam plecat,

Păduchii ne ies în frunte,

N-auziți vuet apăsat,

Coasa, țeapa cum s-ascute?

Dansați, vă cântă talazul!

Vuet în vânt e Artemis

De simțiți pe sub grumazul,

Invocați-l pe Zamolxis!

Monștri-n urlete la lună

Nu mai e nimica sfânt,

Pervertire și minciună

Și în fapte și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub umbrele cu ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul de vi-i bolnav.

Spiritul acestei Lumi

Cântul lui Tirteu să fie,

Sufletul acestei Lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Și de-o fi să nască Monștri

Somnul Zeului Zamolxis

Iau cu mine plânsul Lumii

Să îl ducem lui Artemis.

Să îl ducem lui Artemis.

Sufletul de vi-i bolnav,

Invocați-l pe Zamolxis.

Să-i dezvețe de nărav!

Să îi puneți stăvilare!

A trezirii criză mare…

Îmbuibați cerșim onoare!

Ne faceți zile amare!

Cântul al XXVIII-lea A câmpului Conştiinţei Lege

A lui Dumnezeu Conştiinţă Glossă

Veronica

Suflet plămădit de stele

Şi eternizat ca gândul

Zbor din poverile grele

Viaţă, respirând cuvântul.

Dacă visul lăcrimează

Şi te-mbracă-n vie Frăţie

Tu de-a pururi mă visează

Picurând din Omenie.

Ciuma curge prin ruine

Şi ne cântă o cucuvea,

Sufletele nu-s haiine,

Vremea rana tot strivea

Tu miroşi a lumii boală,

Vindeci patimile grele,

Să răsune sub cerneală

Suflet plămădit de stele.

Chiar de inima-ţi suspină

Ori te cheamă întristarea

Toţi poeţii te închină

Şi îţi toarnă neuitarea.

Conştiinţa te doineşte

Şi străpunge tot pământul,

Unicosul te slăveşte

Tu eternizat ca gândul.

Suflet respirând prin nuferi,

Care-ţi răscolea privirea,

Te alină nu mai suferi

Sorbind lacom nemurirea.

Inima ta dă în floare,

Nou pulsar dorinţei mele,

Pe a cerului candoare

Zbor din poverile grele.

Cum în valul vieţii geme

Viu ecou de suferinţă

Raza lumii se mai teme

Să coboare-n neputinţă.

Numai pasărea măiastră

Şi-a ţesut din Stat veşmântul,

Vindecă durerea noastră

Viaţă, respirând cuvântul.

Mirosit-am într-o rugă

Glasul stelelor ce cântă,

Iar când duhul o să fugă

Va cădea lumina sfântă.

Chiar în inima durerii

Omenirea tot oftează,

Tu alungă teama serii

Dacă statul lăcrimează

Un quasar înghite timpul

Şi sărută taina morţii,

Tu renaşti în anotimpul

Ce alintă visul porţii.

Când vuieşte nepătrunsul

Ne compui o simfonie,

Sufletu-ţi îţi este unsul

Şi te-mbracă-n vie Frăţie.

Duhul tău soarbe lumină

Din a sorţilor izvoare,

Şi-a timpului rugină

Se aşterne peste soare.

Dar renaşti din absolutul,

Dintr-un cerc ce viu dansează,

Închegând necunoscutul

Tu de-a pururi mă visează.

Şi renaşte din iubire

Aşa cum a fost odată,

Noi orbiţi de-a ta sclipire

Simţim Conştiinţa toată.

Tu în zborul de Luceferi

Lăcrimând o Elegie

Fericiţi că suntem teferi

Picurând din Omenie.

Picurând din Omenie

Tu de-a pururi mă visează

Şi te-mbracă-n vie Frăţie

Dacă cerul lăcrimează.

Viaţă, respirând cuvântul.

Zbor din visurile mele,

Şi eternizat ca gândul

Suflet plămădit de stele.

Cântul al XXIX- lea A Puterii Credinței Lege

A speranței glossă

Eminescu

Murim cu zile amare!

Mor toți, speranța nu moare!

A speranței criză mare.

Să îi punem stăvilare!

Să-i dezvețe de nărav!

Invocați-l pe Prometeu.

Sufletul de li-i bolnav,

Să-l duc statului Dumnezeu.

Vă lăfăiți în fotolii

Și în jilțul guvernării,

Suflete ciupite de molii

Cioclii sug sângele Țării,

Slugi vândute altor ginți,

Simțiți Sufletul cum doare?

Grămădind în chingi doar arginți,

Murim cu zile amare!

Slugile Boală dăruiesc,

Nasc Cioclii nepăsării

Devin monștri, legi ne dospesc

Ucid speranța, Cioclii Țării

Mor tirani ce varsă sânge,

Parveniți ce-adus-au jale,

Ipocriți, de țara plânge,

Mor toți, speranța nu moare!

Iar din sufletele pure,

Cioclii vor să smulgă crinii,

Și-n altar de mântuire,

Să-nflorească doar spinii.

Că pătați tot ce-i candoare,

Monștrii Creșterii cea Mare

Doar arginții văd sub Soare,

A speranței criză mare!

Mor tirani ce varsă sânge,

Nasc State ce ne-aduc Pace,

Căci prin voi, țara ne plânge

Frica firele își toarce.

Ne furați și mărăcinii,

Speranța de vie moare

Însă nu puteți Speranței,

Să îi puneți stăvilare!

Monștrilor ne sugeți de vii,

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți copiii

Sugeți din a lor izvoare!

Însă va-nvia doar prin apă,

S-o trezi Spirit bolnav

Și în groapa ce ne-o sapă,

Să-i dezvețe de nărav!

Trădători de Neam plecat,

Păduchii de ies în frunte,

N-auziți glasuri apăsat,

Coasa, țeapa cum s-ascute?

De dansați cântă talazul!

Speranță statul Dumnezeu

Frig simțiți pe sub grumazul,

Invocați-l pe Prometeu.

Monștri-n urlete sub lună

Nu mai e nimica sfânt,

Pervertire și minciună

Și în fapte și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub umbrele cu ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul de vi-i bolnav.

Spiritul acestei Lumi

Cântul lui Tirteu să fie,

Sufletul acestei Lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Și de-o fi să nască Monștri

Somnul Zeului Prometeu

Iau cu mine plânsul Lumii

Să-l duc statului Dumnezeu.

Să-l duc statului Dumnezeu

Sufletul de vi-i bolnav,

Invocați-l pe Prometeu.

Să-i dezvețe de nărav!

Să îi puneți stăvilare!

A speranței criză mare…

Mor toți, speranța nu moare!

Murim cu zile amare!

Cântul al XXX-lea A legii Reciclării cosmice Lege

Al Speranţei zbor spre înfrunzite stele… Glossă

Veronica

Zbori spre înfrunzite stele,

Spirală prin zbor spre pace,

Printre oglinzi paralele,

Toate-s dor, Speranţa nu tace.

Dor suflete, Speranţa doare,

Nu e vis, zboară spre noi,

Mii de stele căzătoare

Speranţe, plini de Nevoi!

Zbori spre înfrunzite stele,

Nou început am căutat,

Transcend valurile mele

In vis nou m-am întrupat.

Viaţa-n zbor! Aripi de fluturi,

Din omidă salt deodată,

Către alte începuturi,

Speranţă de-nţeles odată.

Spirală prin zbor spre pace

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul luminii, ne stoarce,

Gânduri Speranţe-adună.

Ca-ntr-o plasmă-n plânsul meu,

Strâng speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Salt spre Speranţă cu tine.

Printre oglinzi paralele..

Printre sărutări de miri

Nasc iar gândurile mele

Dalbi boboci de trandafiri.

Brăduţuri pe cer cu stele,

Speranţele fermecam.

Pe orbita vieţii mele

Iarbă verde mereu să am!

Toate-s dor, Speranţa zace…

S-a născut spre a muri!

Pleoape-ngemănate, ace

Fug, suflete aurii…

Zbor de prunci, părinţi şi stele

Iarbă verde crud, totem,

Ciuma, toate-s efemere…

Valul trece, speranţe-avem.

Dor suflete, Speranţa doare,

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci vor înverzi la soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ciumă-n sâmbure de nucă,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zboru-şi-nalţă nălucă.

Nu e vis, revin spre voi

Iarba verde-n sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Sperăm – stele căzătoare.

În clepsidră a Murit

Ciuma– pasăre albastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Ciuma, nu iubirea noastră.

Mii de stele căzătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi iubitoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormânt am transmutat,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi ne-am întrupat.

Speranţe, plini de Nevoi!

Într-o soartă trecătoare,

Râd Speranţele din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Co-creem o Lume bună!

Speranţe, plini de Nevoi!

Mii de stele căzătoare,

Nu e vis revin spre voi,

Suflete dor, Speranţa doare,

Toate-s fum, Speranţă-n soarte,

Printre oglinzi paralele,

Spirală prin zbor de moarte,

Zbori spre înfrunzite stele.

Cântul XXXI- A Binelui Lege Universală

A Speranţei lui Blândă Lună… Glossă

Sufletu-ţi sorbit din stele

Duh de neatins ca gândul

Zboară-n visurile mele

Bine, sorbind tot pământul.

Dacă Speranţa-mi lăcrimează

Şi ne-mbracă-n Omenie

Blânda-mi lună mă visează.

Speranţe din Bucurie.

Luna plină din lumină

Noaptea cântă o cucuvea,

Trupurile tot lumină,

Ciuma inima ne-o strivea

Lecuieşti a lumii boală,

Vindeci patimile grele,

Să se bată sub cerneală

Sufletu-ţi sorbit din stele.

Chiar de sufletu-ţi suspină

Ori te roade nedreptatea

Şi lumina te închină

Pace îţi toarnă dreptatea.

Gândul Speranţei doineşte

Şi străpunge tot pământul,

Cerul întreg te priveşte

Duh de neatins ca gândul

Suflet luminat de nuferi,

Care-mi aţâţă privirea,

Luminează nu mai suferi

Sorbind lacom nemurirea.

Inima Speranţă-n floare,

Nou pulsar dorinţei mele,

Soare-n pieptul ce viu doare

Zboară-n visurile mele

Cum în valul vieţii geme

Lumina de suferinţă

Raza luminii se teme

Să coboare-n neputinţă.

Numai Luna cea măiastră

Şi-a ţesut din dor veşmântul,

Vindecă Speranţa noastră

Bine, sorbind tot pământul.

Mirosit-am într-o rugă

Vocea Cerului când cântă,

Iar când luna vrea să fugă

Va cădea lumina sfântă.

Chiar în inima durerii

Omenirea tot oftează,

Tu alungă teama serii

De Speranţa-mi lăcrimează.

Un quasar înghite timpul

Sărută Lumina morţii,

Tu renaşti prin anotimpul

Respiri Speranţa sorţii.

Când vuieşte nepătrunsul

Tu inspiri o Simfonie,

Sufletu-ţi îţi este unsul

Şi ne-mbracă-n Omenie.

Duhul tău soarbe lumină

Din ale morţii izvoare,

Şi a vremilor rugină

Se aşterne peste soare.

Dar renaşti din absolutul,

Dintr-un strop ce viu pulsează,

Închegând necunoscutul

Blânda-mi lună mă visează.

Şi renaşte prin lumină

Aşa cum a fost odată,

Noi uniţi de-a ta tulpină

Sorbim viu Speranţa toată.

Tu în zborul de Luceferi

Lăcrimând o Elegie

Fericiţi că suntem teferi

Speranţe din Frăţie.

Speranţe din Frăţie

Blânda-mi lună mă visează

Şi ne-mbracă-n Omenie

De Speranţa lăcrimează.

Bine, sorbind tot Pământul.

Zboară-n visurile mele,

Duh de neatins ca gândul

Sufletu-ţi sorbit din stele

Cântul XXXII- a primi ce avem nevoie Lege

A Luminii Speranță…Glossă

Te aștept să-ți fiu lumină,

Către-un mâine plin de soare,

Să fiu Speranța divină

Chiar dacă Speranța moare.

Să-i deschidem iar aripa

Speranței stoarsă din rouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Sorb Speranță pe din două.

Să-mi vii zbor cu bucurie

Dans prin soare, sorb rezonanțe

Din Steluța azurie,

Tu să-mi sorbi din sâni speranțe,

Lumea-n loc să se oprească,

Eu să-ți fiu Speranță divină

Sufletul să-ți mistuiască.

Te aștept să-ți fiu Lumină!

Te aștept să îți fiu neaua

Unei ierni prea geroase,

Noaptea să ne-mbete steaua

Sărutărilor duioase

Atrase-n raze de lună

Miezul din a vieții floare,

Să ne pierdem împreună

Către-un mâine plin de soare.

O să vin să îți fiu gândul

Ce-ți aduce fericire

Precum soarele din vântul

Prin vâltoarea de iubire.

Cum se tânguie duios,

Glas de raze de lumină

Sperând în zbor anevoios

Să fiu steaua ta divină!

O să vin să îți fiu visul

Ce aripa își deschide

Să te port spre paradisul,

Peste veșnicii-nflorite.

Timpu-n loc să se oprească,

Tu să-mi prinzi în sân candoare,

Sufletul să-ți mistuiască,

Chiar dacă speranța moare.

Te aștept să-ți fiu Lumina

Dintr-un strop plasmat de rouă,

Sorbim cu poftă Lumina,

Împărțită pe din două.

Speranța să ne-nsoțească,

Salt în ceremonial gripa

Sufletul nu-ți mistuiască

Să-i deschidem iar aripa!

Te aștept să îți fiu stele

Să le prindem în lumină,

Să ne jucăm printre ele,

Sărutarea ne-nsenină.

Luna se tânguie duios,

Cântă Blânda Lună Plină

Închid drum anevoios

Speranței arsă-n lumină

O să vin să-ți fiu furtună,

Dup-un mâine plin de soare,

Alegem raze din Strună

Să devii nemuritoare,

Să le prindem în buchete

Să întindem iar aripa,

Sărutări să ne îmbete.

Să mușcăm cu poftă clipa.

Vino să îți dau căldura

Unei veri secetoase,

Lasă-mă să îți fiu făptura

Ce-ți naște raze lăptoase

Tu să-mi sorbi din dor speranțe,

Blândă Lună, lună Nouă,

Spirite puse-n balanțe,

Sorb Lumină pe din două!

Sorb Speranță pe din două.

Să mușcăm cu poftă clipa,

Speranței stoarsă din rouă,

Să-ți deschidem iar aripa

Chiar dacă speranța doare.

Să fiu Speranța divină

Către-un mâine plin de soare,

Te aștept să-ți fiu Lumină!

Cântul XXXIII – A credinței putere de manifestare Lege

A credinței Glossă

Te-ai întors să-ți fiu Lumină,

Către-un mâine plin de soare,

Să-ți fiu steaua ta divină

Chiar dacă Speranța moare.

Să-i deschidem iar aripa

Credinței toarsă-n lumină,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Sorb Credința-ți divină .

Să-mi fii zbor cu bucurie

Dans prin soare, sorb credințe

Din Steluța aurie.

Să-mi sorbi din suflet speranțe,

Luna-n loc să se oprească,

Eu să-ți fiu Speranță divină

Sufletul să-ți mistuiască.

Te-ai întors să-ți fiu Lumină.

Am venit să îți fiu neaua

Scut al Credinței stâncoase,

Noaptea să ne-mbete steaua

Sărutărilor duioase,

Aprinse-n raze de lună

Suflet în a vieții floare,

Să ne topim împreună

Către-un mâine plin de soare.

Ai sosit să îți fiu gândul

Ce-ți dansează-n fericire

Precum soarele din vântul

Prin vâltoarea de iubire.

Cum se tânguie duios,

Glas de raze de lumină

Sperând în zbor anevoios.

Să-ți fiu steaua ta divină!

Revin dor să îți fiu visul

Ce aripa își deschide

Să te port spre paradisul,

Dinspre veșnicii sordide.

Timpu-n loc să se oprească,

Tu să-mi pui în val culoare,

Sufletul să-mi mistuiască.

Chiar dacă Credința moare.

Te-ai întors să-ți fiu Scânteia

Dintr-un strop picat din rouă,

Sorbim cu poftă Odiseea,

Împărțită pe din două.

Credința să ne-nsoțească,

Eu să fiu geamăna Clipă

Sufletul să-ți mistuiască.

Să-i deschidem iar aripă.

Din zbor vin să îți fiu stele

Să le țeși tu din Lumină,

Să ne iubim printre ele,

Credința ne-nsenină.

Luna se tânguie duios,

Cântă Blânda Lună plină

Închid drum anevoios.

Credinței toarsă-n lumină

Te fulger să-ți fiu furtună,

Spre un mâine plin de floare,

Culegem raze din lună

Să devii nemuritoare,

Să le prindem în buchete

Să întindem iar aripa,

Sărutări să ne îmbete.

Să mușcăm cu poftă clipa.

M-atingi să îți dau căldura

Unor seri prea tumultoase,

Lasă-mă să-ți fiu făptura

Ce-ți naște raze sfătoase.

Tu să-mi sorbi din sân speranțe,

Blândă Lună, lună Plină

Spirite puse-n balanțe

Sorb Credința-ți divină.

Sorb Credința-ți divină

Să mușcăm cu poftă clipa,

Credinței toarsă-n lumină,

Să-i deschidem iar aripa

Chiar dacă credința moare.

Să-ți fiu steaua ta divină

Către-un mâine plin de soare,

Te-ai întors să-ți fiu Lumină!

Cântul XXXIV- a Realității opresive contra naturii a distrugerii Lege

A terorii de stat Glossă

Ne turnați zile amare!

Îmbuibați, sădiți teroare!

Prin a lumii ciumă tare.

Să îi punem stăvilare!

Să-i dezvețe de nărav!

Invocați-l pe Zamolxis.

Sufletul de vi-i bolnav,

Să îl ducem lui Artemis.

Vă lăfăiți în fotolii

Și în jilțul guvernării,

Minte ciupită de molii

Ne sugeți sângele Țării,

Slugi vândute din seminții,

Mințiți de Sufletul doare,

Grămădind în pungi arginții,

Ne turnați zile amare!

Slugile împart teroare,

Cresc Cioclii nepăsării

Devin monștri-n nepăsare

Viu Rag Leii, monștrii Țării

Rag tirani ce varsă sânge,

Parveniți ce-adus-au jale,

Ipocriți, țara surd plânge,

Îmbuibați sădiți teroare!

Iar din sufletele pure,

Monștrii vor să smulgă crinii,

Și-n altar de mântuire,

Să-nflorească mărăcinii.

Că pătați tot ce-i în floare,

Monștrii Terorii cea Mare

Doar arginții simt sub Soare,

Prin a lumii ciumă mare.

Stat tiran ce varsă sânge,

Voievozi ce-adus-au pace,

Iar prin voi, țara ne plânge

Răul firele își toarce.

Ne scumpiți și mărăcinii,

Speranța de vie moare

Însă nu puteți Luminii,

Să îi puneți stăvilare!

Monștrilor de vlăstare vii,

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți copiii

Furați din a lor vigoare!

Însă va-nvia dreptatea,

S-o trezi Spirit bolnav

Și în groapa ce ne-o sapă,

Să-i dezvețe de nărav!

Trădători de Neam elevat,

Păduchii ne ies în frunte,

N-auziți Crucea din pătrat,

Cuțitul, țeapa cum asmute?

Amuțiți cântă talazul!

Vuet în vânt e Artemis

De vă alintă grumazul,

Invocați-l pe Zamolxis.

Monștri-n urlete la lună

Nu mai e nimica sfânt,

Gelozie și minciună

Și-n inimă și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub halatele cu ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul de vi-i bolnav.

Spiritul acestei Lumi

Harfa lui Orfeu să fie,

Sufletul acestei Lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Și de-o fi să nască Monștri

Somnul Zeului Zamolxis

Iau cu mine plânsul Lumii

Să îl ducem lui Artemis.

Să îl ducem lui Artemis.

Sufletul de vi-i bolnav,

Invocați-l pe Zamolxis!

Să-i dezvețe de nărav!

Să îi punem stăvilare!

Prin a lumii ciumă mare.

Îmbuibați, sădiți teroare!

Ne turnați zile amare!

Cântul XXXV- Gaura neagră reciclează Materia

Al Zborului spre re-nfrunzite stele…Glossă

Mister ne-nţeles vreodată.

Al Ciumei cea Tare blestem

Fulger spin pe cer deodată.

Mâine nu o mai vedem.

Pe Tare-o nalţă smerit.

Shakti Zeiţa străbună.

Doar noi doi nu am murit

Co-creem o lume bună!

 

Zbor spre re-nfrunzite stele,

Nou pământ v-am transmutat,

Mut valul inimii mele

Shanti-n Pace m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Transmut din larvă deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

 

Săgeată în zbor de soarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru scurs, prin moarte,

Gânduri amintiri-adună.

Ca-ntr-o roză-n plânsul meu,

Strâng speranţe drept totem…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Al Ciumei cea Tare blestem

 

Toate-n lume-s efemere..

Printre săruturi de miri,

Cresc iar gândurile mele.

Dalbi boboci de trandafiri.

Busuioc pe val din stele,

Ca să nu murim vreodată

Pe orbita vieţii mele

Fulger spin pe cer se-arată.

 

Toate-s dor, dureri sau moarte…

S-au născut spre a ne muri!

Printre pleoape-ngemănate,

Curg clipitele-aurii.

Dor de prunci, părinţi şi stele,

O durere, un blestem,

Ciuma, toate-s efemere…

Mâine nu o mai vedem.

 

Trec suflete ca ceaţa-n zare,

Peste vremi, prin cimitire,

Lespezi înfrunzi-vor sub soare,

Sub eterna aţipire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure adormit,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Pe Tare-o nalţă smerit.

 

Ca un vis renasc spre voi

Fluturi verzi de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Trecem – păsări călătoare.

În clepsidră a murit

Ciuma nu se mai răzbună

Şi de-odată s-a sfârşit!

Shakti Zeiţa străbună!

 

Suntem stele căzătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi visătoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă din ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Noi doi ne-am desmorţit.

 

De ne lasă în nevoi…

Într-o soartă trecătoare,

Râd durerile din noi.

Suflet sărutat nu moare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Manifest o lume bună!

 

Manifest o lume bună!

Doar noi doi nu am murit

Shakti Zeiţa străbună.

Pe Tare-o nalţă smerit.

Mâine nu o mai vedem.

Fulger spin pe cer deodată.

Al Ciumei cea Tare blestem

Mister ne-nţeles vreodată.

Cântul XXXVI-a comunicării sufletelor Lege

A Zborului spre ale tăcerii stele… Glossă

Mister ne-nţeles vreodată.

Al Ciumei cea Tare blestem

Vortex, spin pe cer deodată.

Mâine nu o mai vedem.

Molima ne-o nalţă smerit.

Shakti Zeiţa străbună.

Doar noi doi nu am pierit

Inspiram o lume bună!

 

Zbori spre ale tăcerii stele,

Nou soare v-am transmutat,

Mut unda inimii mele

In Tăcere m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Transmut din cocon deodată

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

 

Săgeată în zbor de moarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru scurs, prin soarte,

Tăceri uitare-adună.

Ca-ntr-o cupă-n plânsul meu,

Strâng speranţe drept totem…

Zborul cât mi-ar fi de greu,

Al Ciumei cea Tare blestem

 

Toate-n lume-s doar himere..

Printre săruturi de crini

Cresc iar tăcerile mele.

Verzi muguri noi printre ciulini

Uitare pe cer cu stele,

Ca să nu murim vreodată

Pe orbita vieţii mele

Vortex, spin pe cer se-arată.

 

Toate-s dor, dureri sau moarte…

S-au născut spre a ne muri!

Printre pleoape legănate,

Fug clipitele-argintii.

Dor de prunci, părinţi şi stele,

Surd ne doare, ce blestem!

Ciuma, toate-s efemere…

Mâine nu o mai vedem.

 

Trec suflete ca ceaţa-n zare,

Peste vremi, prin cimitire,

Lespezi înverzi-vor la soare,

Sub veşnica mântuire

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure aurit,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Molima ne-o nalţă smerit.

 

Ca un vis renasc spre voi

Fluturi vii de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Tăcem – stele călătoare.

În clepsidră s-a gătat

Ciuma nu se mai răzbună

Şi de-odată am uitat!

Shakti Tăcere adună!

 

Suntem stele căzătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi visătoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi ne-am umbrit.

 

De ne lasă în nevoi…

Într-o soartă trecătoare,

Râd uitările din noi.

Suflet sărutat nu doare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Inspiram o lume bună!

 

Inspiram o lume bună!

Doar noi doi nu am pierit

Shakti Tăceri adună.

Molima ne-o nalţă smerit.

Mâine nu o mai vedem.

Vortex, spin pe cer deodată.

Al Ciumei cea Tare blestem

Mister ne-nţeles vreodată.

Cântul XXXVII- a junglei Lege

A dreptății criză mare… Glossă

Precum hienele și lupii,
Cioclii veacului ce doare,
Săracii nu mai au rupii
Coasa, țeapa ne răsare
Văd războaie, nimica sfânt
Ridicați pe-a noastră jale.
Și în fapte și-n cuvânt.
A trezirii răzbunare.

Ne-ați ucis cu ace tiruri
Părinții, bunica de vie,
Ne-ați îngenuncheat sub biruri
Și ne-ați pus sub pază vie.
Bravi cârmaci și unși-ai Lumii
Însă azi domnesc doar rupii,
Rup bucăți din trupul Lumii ,
Precum hienele și lupii,  

Rag tirani ce varsă sânge,
Parveniți ce-adus-au jale,
Ipocriți, țara ne-o plânge,
Îmbuibați sădiți teroare!
Violență, pacea moare,
Doar războaie, criză tare.
Slugi vândute din născare
Cioclii veacului ce doare, 

Ne scumpiți și mărăcinii,
Speranța de vie moare
Însă nu puteți Luminii,
Să îi puneți stăvilare!
Nu sunteți decât paiațe,
Papușarilor ca lupii,
Ochii noștri n-au speranțe,
Săracii nu mai au rupii. 

Însă va-nvia dreptatea,
Neamu-acesta s-o trezi
Și în groapa ce ne-o sapă,
Oasele le-or putrezi!
Trădători de Neam plecat,
Păduchii ne duc la jale,
N-auziți vuet apăsat,
Coasa, țeapa ce răsare? 

Voi ce dormiți pe fotolii
V-ați vândut și omenia,
Nașteti monștri-n cartea lumii,
Ne-ați ucis democrația
Slugărind plini de orgolii ,
Citesc file duse de vânt
De prin cronici pline de molii,
Văd războaie, nimica sfânt 

Voi ce stați pe la tribune
Și în jilțul guvernării,
Voi ce vă hrăniți renume
Doar din lacrimile Țării,
Slugi vândute altor nații,
Ciociii Noosferei ce moare,
Grămădiți în chingi arginții, 

Ridicați pe-a noastră jale. 

Văd tirani ce varsă sânge,
Premieri ce-adus-au jale,
Și prin voi, Țara ne plânge
Răul îi duce la vale.
Ne-ați ucis crud chiar Frăția
Nu aveți nimica sfânt,
Pervertirea și prostia
Și în fapte și-n cuvânt.  

Ne faceți zile amare!
Îmbuibați cerșim onoare!
A dreptății criză mare.
Să îi punem stăvilare!
Că pătați tot ce-i onoare,
Monștrii Molimei cea Mare
Doar putere văd sub Soare,
A trezirii răzbunare. 

A trezirii răzbunare
Și în fapte și-n cuvânt
Ridicați pe-a noastră jale
Văd războaie, nimica sfânt
Coasa, țeapa ne răsare
Săracii nu mai au rupii
Cioclii veacului ce doare,
Precum hienele și lupii,

  Cântul XXXVIII – a justiţiei universale Lege

A zborului spre ale dreptăţii stele…Glossă

Mister ne-nţeles vreodată.
Salt spre dreptate cu tine.
Valul trece, frică odată.
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Ciuma, nu Blândă lună.
Doar noi doi treziţi urzeam
Recream o Lume bună!
Dreptate mereu făceam!

Zbor spre ale dreptăţii stele,
Nou început am căutat,
Transcend valurile mele
In vis nou m-am întrupat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Din omidă salt deodată,
Către alte începuturi,
Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de moarte
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul luminii, prin soarte,
Gânduri amintiri-adună.
Ca-ntr-o strofă-n plânsul meu,
Strâng amintiri de mai bine…
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Salt spre Dreptate cu tine.

Toate-s oglinzi paralele…
Printre sărutări de miri
Nasc iar gândurile mele
Roz boboci de trandafiri,
Lotus alb pe cer cu stele,
Tulpinile fermecam,
Pe orbita vieţii mele
Dreptate mereu făceam!

Toate-s dor, lumini prin soarte…
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape-ngemănate,
Fug suflete argintii.
Zbor de prunci, părinţi şi stele
Cer dreptatea, crud furată,
Ciuma, toate-s efemere…
Valul trece, frică odată.

Dor suflete, viaţa ne doare,
Peste vremi, prin cimitire,
Cruci vor înflori în soare,
Sub veşnica amuţire.
Luceafărul dimineţii,
Ca un sâmbure prin mine,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Zboru-şi-nalţă cu bine.

Nu e vis, revin spre voi
Lumini dalbe-n sărbătoare,
În al luminii şuvoi.
Trecem – stele căzătoare.
În clepsidră a Murit
Ciuma– pasăre nebună
Şi de-odată s-a sfârşit
Ciuma, nu Blândă Lună.

Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi sclipitoare,
În tăceri, le aşteptăm.
Curge lacrimă de ceaţă…
La mormânt doar noi doi ţeseam,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Doar noi doi treziţi urzeam 

Lumina făr de Nevoi!
Într-o soartă trecătoare,
Râd luminile din noi.
Suflet sărutat de soare…
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Recream o Lume bună!

Dreptate mereu făceam!
Recream o Lume bună!
Doar noi doi treziţi urzeam
Ciuma, nu Blândă Lună.
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Valul trece, frică odată.
Salt spre dreptate  cu tine.
Mister ne-nţeles vreodată.

Cântul XXXIX– a rezonanței putere Lege

A zborului spre ale rezonanței stele glossă

Te chem să-ți fiu rezonanță,
Către-o orbită de soare,
Să fiu Harfa cea Alb-Astră
Chiar și-atunci când coarda moare.
Să-i deschidem iar aripa
Rezonanței de lună nouă,
Să mușcăm cu poftă clipa,
Primăvară pe din două.

 

Să-mi fii La cu bucurie
Cânt de soare-n rezonanțe,
Sincronizare nurlie.
Tu să-mi prinzi-n corzi speranțe,
Cântu-n foc să ciripească,
Eu să fiu flacăra Astră
Sufletul să-ți mistuiască.
Te chem să-ți fiu rezonanță.

 

Te chem ca să îți fiu neaua
Unei ierni secetoase,
Noaptea să ne cânte steaua
Sărutărilor duioase.
Strânse-n razele de lună
Ninse în a vieții floare,
Să zburăm noi, împreună
Câtre-o orbită de soare.

 

Am sosit să îți fiu gândul
Ce-ți aduce bucurie
Precum soarele din vântul
Sincronie fără furie.
Cum se tânguie duios,
Glas de pasăre măiastră
Pierduți în zbor anevoios.
Să fiu Harfa cea Alb-Astră.

 

Te chem ca să îți fiu visul
Ce aripa își deschide
Să te port spre paradisul,
Peste veșnicii închide
Vântu-n foc să ne doinească,
Tu să-mi torni-n sân ardoare,
Sufletul să-ți mistuiască.
Chiar și-atunci când coarda moare.

 

Te chem ca să-ți fiu aripa
Dintr-un strop pictat cu rouă,
Să mușcăm cu poftă clipa,
Împărțită pe din două.
Phoenix în foc să doinească,
Eu să fiu geamăna clipă
Sufletul să-ți mistuiască.
Să-i deschidem iar aripă.

 

Te aștept să îți fiu stele
Să le țesem în galaxii,
Să înnoptăm printre ele,
Prin Sărutări să mă învii.
Luna se tânguie duios,
Cântă Blânda Lună rouă
Închid drum anevoios.
Rezonanței de Lună nouă,

 

Am venit să-ți fiu lumină,
Dup-un mâine plin de soare,
Strângem raze Împreună
Să devii nemuritoare,
Să ne ardem în buchete
Să întindem iar aripa,
Sărutări să ne îmbete.
Să mușcăm cu poftă clipa.

 

Te chem ca să îți fiu ploaia
Unei veri secetoase,
Lasă-mă să îți fiu foaia
Vremii-n lumini zemoase.
Tu să-mi torni în vis speranțe,
Blândă Lună, Lună plină
Spirite puse-n balanțe
Primăvară din lumină.

 

Primăvară din lumină.
Să mușcăm cu poftă clipa,
Rezonanței de lună nouă
Să-i deschidem iar aripa
Chiar și-atunci când coarda moare.
Să fiu Harfa cea Alb-Astră
Către-o orbită de soare,
Te chem să-ți fiu Rezonanță.

Cântul al XL lea – a iubirii putere Lege

A zborului spre ale iubirii stele…Glossă
Mister ne-nţeles vreodată.
Salt spre iubire cu tine.
Valul trece, frică odată.
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Ciuma, nu Blândă lună.
Doar noi doi treziţi urzeam
Recream o Lume bună!
Iubire mereu dădeam!

Zbor spre ale iubirii stele,
Nou început am căutat,
Transcend valurile mele
In vis nou m-am întrupat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
In iubire salt deodată,
Către alte începuturi,
Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de moarte
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul luminii, prin soarte,
Gânduri amintiri-adună.
Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,
Strâng amintiri de mai bine…
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Salt spre Iubire cu tine.

Toate-s oglinzi paralele…
Printre sărutări de miri
Nasc iar gândurile mele
Roz boboci de trandafiri,
Iubire pe cer cu stele,
Tulpinile fermecam,
Pe orbita vieţii mele
Iubire mereu dădeam!

Toate-s dor, iubiri prin soarte…
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape-ngemănate,
Fug suflete argintii.
Zbor de prunci, părinţi şi stele
Cer iubirea, crud furată,
Ciuma, toate-s efemere…
Valul trece, frică odată .

Dor suflete, viaţa ne doare,
Peste vremi, prin cimitire,
Cruci vor înflori în soare,
Sub veşnica amuţire.
Luceafărul dimineţii,
Ca un sâmbure prin tine,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Zboru-şi-nalţă cu bine.

Nu e vis, revin spre voi
Lumini dalbe-n sărbătoare,
În al iubirii şuvoi.
Trecem – stele căzătoare.
În clepsidră a Murit
Ciuma– pasăre nebună
Şi de-odată s-a sfârşit
Ciuma, nu Blândă Lună.

Suntem stele iubitoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi uimitoare,
În tăceri, le aşteptăm.
Curge lacrimă de ceaţă…
La mormânt doar noi doi ţeseam,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Doar noi doi treziţi urzeam 

Iubire făr de Nevoi!
Într-o soartă trecătoare,
Râd iubirile din noi.
Suflet sărutat de soare…
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Recream o Lume bună!

Iubire mereu dădeam!
Recream o Lume bună!
Doar noi doi treziţi urzeam
Ciuma, nu Blândă Lună.
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Valul trece, frică odată.
Salt spre iubire  cu tine.
Mister ne-nţeles vreodată.

Cântul XLI– a Armoniei putere Lege

A zborului spre ale Armoniei stele…Glossă

Suflet plămădit din stele
Şi eternizat ca gândul
Zbor din poverile grele
Pace, respirând cuvântul.
Omenia lăcrimează
Şi te-mbracă-n Armonie
Tu de-a pururi mă visează
Pace picurând pe Glie.

Ciuma zboară din ruine
Şi îi cântă o cucuvea,
Sufletele nu-s străine,
Ciuma rana nu strivea
Tu expiri a lumii boală,
Vindeci patimile grele,
Să răsune sub cerneală
Suflet plămădit din stele.

Chiar de sufletu-ţi suspină
Ori te-alină întristarea
Toţi artiştii te închină
Şi îţi toarnă neuitarea.
Armonia te doineşte
Şi străpunge tot pamântul,
Armonia te slăveşte
Tu eternizat ca gândul.

Suflet respirând prin pace
Care-ţi răscolea privirea,
Te alină nu mai zace
Sorbind lacom nemurirea.
Inima ta dă în floare,
Nou Quasar dorinţei mele,
Pe a cerului candoare
Zbor din poverile grele.

Cum în valul păcii geme
Viu ecou de suferinţă
Raza lumii nu se teme
Să coboare-n nefiinţă
Sub Armonia albastră
Şi-a ţesut din val veşmântul,
Vindecă durerea noastră
Pace respirând cuvântul.

Respirat-am într-o rugă
Glasul stelelor când cântă,
Iar când duhul o să fugă
Va cădea pacea cea sfântă
Chiar în inima durerii
Omenirea mut oftează,
Tu alungă teama vrerii
Omenia lăcrimează.

Un pulsar înghite timpul
Şi miroase pacea morţii,
Tu renaşti în anotimpul
Armoniei-n valul porţii.
Când vuieşte nepătrunsul
Ne sorbi lacom Omenie,
Sufletu-ţi îţi este unsul
Şi te-mbracă-n Armonie

Duhul tău soarbe lumină
Din a porţilor izvoare,
Dar a vremilor rugină
Se aşterne peste soare.
Dar renaşti din absolutul,
Dintr-un strop ce viu dansează,
Închegând necunoscutul
Tu de-a pururi mă visează.

Şi renaşte din iubire
Aşa cum a fost odată,
Noi orbiţi de-a ta sclipire
Sorbim Armonia toată.
Tu în zborul de Luceferi
Lăcrimând din Armonie
Fericiţi că suntem teferi
Pace Picurând pe Glie.

Pace picurând pe Glie.
Tu de-a pururi mă visează
Şi te-mbracă-n Armonie
Omenia lăcrimează.
Pace, respirând cuvântul
Zbor din visurile mele,
Şi eternizat ca gândul
Suflet plămădit din stele. 

Cântul XLII– a Binelui putere Lege

A zborului spre ale Binelui stele…Glossă

Spirit plămădit din stele
Şi eternizat ca gândul
Zbor din poverile grele
Pace, respirând cuvântul.
Bunătatea lăcrimează
Şi ne-mbracă-n Bunătate
Tu de-a pururi mă visează
Pacea picurând Dreptate.

Ciuma zboară din ruine
Şi îi cântă o cucuvea,
Sufletele nu-s haine,
Ciuma rana nu strivea
Tu respiri a lumii boală,
Vindeci patimile grele,
Să răsune sub cerneală
Spirit plămădit din stele.

Chiar de spiritu-ţi suspină
Ori te strigă întristarea
Toţi pictorii te închină
Şi îţi toarnă neuitarea.
Bunătatea te doreşte
Şi răsună tot pamântul,
Bunătatea te slăveşte
Tu eternizat ca gândul.

Suflet respirând prin pace
Care-ţi răscolea privirea,
Te sărută nu mai zace
Sorbind lacom nemurirea.
Spiritul tău dă în floare,
Nouă stea dorinţei mele,
Pe a cerului candoare
Zbor din temerile grele.

Cum în cerul păcii geme
Viu ecou de suferinţă
Raza lumii se mai teme
Să coboare-n neputinţă.
Doar Bunătatea măiastră
Şi-a ţesut din dor veşmântul,
Vindecă durerea noastră
Pace respirând cuvântul..

Auzit-ai într-o rugă
Glasul sorilor când cântă,
Iar când steaua o să fugă
Va cădea pacea cea sfântă.
Chiar în inima durerii
Planeta tot oftează,
Tu alungă teama verii
Bunătatea lăcrimează

Un quasar înghite timpul
Şi sărută pacea morţii,
Tu respiri prin anotimpul
Armoniei-n visul sorţii.
Când vuieşte nepătrunsul
Ne sorbi lacom Bunătate ,
Sufletu-ţi îţi este unsul
Şi te-mbracă-n Dreptate

Duhul tău soarbe lumină
Din a viselor izvoare,
Dar a timpului rugină
Se aşterne peste soare.
Dar renaşti din Bunătatea ,
Din sfera ce viu dansează,
Închegând Vortex Dreptatea
Tu de-a pururi mă visează.

Şi renaşte prin iubire
Aşa cum a fost odată,
Luminaţi de-a ta sclipire
Simţim Bunătatea toată.
Tu în dorul de Luceferi
Lăcrimând din Bunătate
Fericiţi că suntem teferi
Pacea Picurând Dreptate.

Pacea picurând Dreptate
Tu de-a pururi mă visează
Şi te-mbracă-n Bunătate
Omenia lăcrimează,
Pace, respirând cuvântul
Zbor din visurile mele
Şi eternizat ca gândul
Spirit plămădit din stele.

Cântul XLIII– a Dragostei putere Lege

A zborului spre ale Dragostei stele…Glossă

Mister ne-nţeles vreodată.
Salt prin Dragoste cu tine.
Inima-ţi, saltă deodată.
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Suflet, de Blândă lună.
Iubire noi doi primeam
Recream o Lume bună!
Iubire-n schimb ofeream!

Zbor spre ale Dragostei stele,
Nou început am căutat,
Transcend valurile mele
Din val nou m-am întrupat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
In iubire salt deodată,
Către alte începuturi,
Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de unde
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul luminii, profunde,
Amintirea iubirii adună.
Ca-ntr-o cupă-n plânsul meu,
Strâng amintiri de mai bine…
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Salt prin Dragoste cu tine.

Toate-s doar perechi gemene…
Printre sărutări de miri
Nasc iar gândurile mele
Mii boboci de trandafiri,
Iubire pe cer cu stele,
Florile-i dulci adunam ,
Pe orbita vieţii mele
Iubire-n schimb ofeream!

Toate-s dor, iubiri prin soarte…
S-au născut spre a muri!
Printre iubiri-ngemănate,
Curg suflete argintii.
Zbor de prunci, bunici şi stele
Vor iubirea, cea furată,
Ciuma, toate-s efemere…
Inima-ţi saltă deodată.

Dor suflete, viaţa ne doare,
Peste vremi, prin cimitire,
Cruci vor înflori în soare,
Sub eterna amuţire.
Luceafărul dimineţii,
Ca un sâmbure prin sine,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Zboru-şi-nalţă cu bine.

Nu e vis, revin spre voi
Lumini dalbe-n sărbătoare,
În al iubirii şuvoi
Trecem – stele călătoare.
În clepsidră a Murit
Ciuma– pasăre nebună
Şi din iubire s-a ivit
Suflet, de Blândă Lună.

Suntem stele iubitoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe atrăgătoare,
În tăceri, le aşteptăm.
Curge lacrimă din ceaţă…
La mormânt noi doi ofeream,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Iubire noi doi primeam.

Iubire făr de Nevoi!
Într-o soartă trecătoare,
Râde Dragostea înspre noi.
Suflet sărutat nu moare…
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Recream o Lume bună!

Iubire mereu dădeam!
Recream o Lume bună!
Iubire noi doi primeam
Suflet, de Blândă Lună.
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Inima-ţi, saltă deodată.
Salt prin Dragoste cu tine.
Mister ne-nţeles vreodată.

 

Cântul XLIV– a Totalităţii putere Lege

A zborului spre ale Totalităţii stele…Glossă

Ocean plămădit din stele
Şi eternizat ca gândul
Zbori din talazuri grele
Pace, respirând sufletul.
Fericirea lăcrimează
Şi te-mbracă-n Bunătate
Tu de-a pururi luminează
Pacea picurând Dreptate.

Ciuma zboară din ruine
Şi îi cântă o cucuvea,
Spiritele nu-s străine,
Ciuma viaţa nu strivea
Tu pipăi a lumii boală,
Vindeci inimile grele,
Să răsune sub cerneală
Suflet plămădit din stele.

Chiar de sufletu-ţi suspină
Ori te strânge întristarea
Totalitatea te închină
Şi îţi toarnă neuitarea.
Tot oceanul te primeşte
Şi stropeşte tot pamântul,
Picătura te-ntregeşte
Tu eternizat ca gândul.

Spirit respirând prin pace
Care-mi răvăşea privirea,
Mă alintă nu mai zace
Sorbind lacom nemurirea.
Inima ta dă în floare,
nou quasar dorinţei mele,
Pe-a oceanului sudoare
Zbori din talazuri grele.

Cum în valul păcii geme
Viu ecou de suferinţă
Raza lumii nu se teme
Să coboare-n nefiinţă.
Totalitatea măiastră
Şi-a ţesut din val veşmântul,
Vindecă durerea noastră
Pace respirând cuvântul..

Răscolit-am într-o rugă
Glasul norilor când cântă,
Iar când Spirit o să fugă
Va cădea pacea cea sfântă.
Chiar în inima durerii
Omenirea tot oftează,
Tu alungă teama serii
Fericirea lăcrimează

Un quasar înghite timpul
Şi sărută pacea sorţii,
Tu renaşti din anotimpul
Armoniei-n visul morţii.
Când vuieşte nepătrunsul
Tu sorbi lacom Sănătate,
Sufletu-ţi îţi este unsul
Şi te-mbracă-n Bunătate

Duhul tău soarbe lumină
Din a sorţilor izvoare,
Dar a vremilor rugină
Se aşterne peste soare.
Dar renaştem din Dragostea…
Dintr-un strop ce viu dansează,
Închegând Phoenix Dreptatea
Tu de-a pururi luminează!

Şi renaşte din iubire
Aşa cum a fost odată,
Noi orbiţi de-a ta sclipire
Simţim Fericirea toată.
Tu în zborul de Luceferi
Lăcrimând din Bunătate
Fericiţi că suntem teferi
Pacea Picurând Dreptate .

Pacea picurând Dreptate .
Tu de-a pururi luminează
Şi te-mbracă-n Bunătate
Fericirea lăcrimează.
Pace, respirând cuvântul.
Zbori din valurile grele,
Şi eternizat ca gândul
Suflet plămădit din stele.

Cântul XLV– a păcii sufleteşti putere Lege

A zborului spre ale păcii stele…Glossă

Suflet plămădit din stele
Şi eternizat ca vântul
Zbori din visele-mi grele
Pace, respirând cuvântul.
Dacă visul lăcrimează
Şi te-mbracă-n vise ploaia
Ei de-a pururi se visează
Pace picurând pe Gaia.

Ciuma zboară din ruine
Şi îi cântă o cucuvea,
Sufletele nu-s feline,
Ciuma Lumea nu strivea
Tu asculţi a lumii boală,
Vindeci patimile grele,
Să răsune sub cerneală
Suflet plămădit din stele.

Chiar de inima-ţi suspină
Ori săruţi întristarea
Muza Lunii te închină
Şi îţi toarnă neuitarea.
Conştiinţa te Sădeşte
Şi străpunge tot pamântul,
Unicosul te Iubeşte!
Tu eternizat ca vântul!

Suflet respirând prin pace
Care-ţi răscolea privirea,
Te iubeşte nu mai tace
Sorbind lacom nemurirea.
Inima ta dă în floare,
Nou boboc voinţei mele,
Pe a cerului candoare
Zbori din visele-mi grele.

Cum în sânul păcii geme
Viu ecou de sufiinţă
Raza lumii nu se teme
Să coboare-n neputinţă.
Numai Penelope măiastră
Şi-a ţesut din dor veşmântul,
Vindecă durerea noastră
Pace respirând cuvântul…

Gustarăm într-o rugă
Glasul Odiseei ce cântă,
Iar când duhul o să fugă
Va cădea pacea cea sfântă.
Chiar în inima Lumii
Omenirea nu oftează,
Tu alungă teama Lunii
Dacă visul lăcrimează.

Viu Soare înghite timpul
Şi alintă pacea morţii,
Tu renaşti în anotimpul
Ce alină visul sorţii.
Când vuieşte nepătrunsul
Ne sorbi lacom vâlvătaia,
Odiseu-ţi îţi este unsul
Şi te-mbracă-n vise ploaia

Odiseu soarbe lumină
Din a sorţilor izvoare,
Prin a vremilor Regină
Dragostea pură nu moare.
Tot renaşte din absolutul,
Penelope ce viu dansează,
Închegând necunoscutul
Ei de-a pururi se visează.

Şi tot renasc din iubire
Aşa cum a fost odată,
Noi orbiţi de-a lor sclipire
Simţim Conştiinţa toată.
Ei în zborul de Luceferi
Lăcrimând din vâlvătaia
Fericirii că sunt vii, teferi
Pace Picurând pe Gaia.

Pace picurând pe Gaia.
Ei de-a pururi se visează
Şi te-mbracă-n vise ploaia
Dacă cerul lăcrimează.
Pace, respirând cuvântul.
Zbor din visurile rele,
Şi eternizat ca vântul
Suflet plămădit din stele.

 

 

Trilogia

CINE SUNT EU?

Al elevării Sufletului Umanităţii Portal – Călătorie iniţiatică spre Pacea sufletului omului cu Atman Shanti și Tagore 

PERSONAJELE:

PERSONAJE Vizibile, tangibile

Autorul

Tagore

Shanti

corul

PERSONAJE Invizibile, intangibile dar pe care le percepem

Brahman

Shakti

Shiva

Kamadeva

DECORUL

Pereţi circulari cu fundal de cer plin de stele. în dreapta, pornind dinspre avanscenă, trei uşi. Apoi o fereastră, cu un scăunel de bucătărie în faţa ei; pe urmă încă o uşă. În intrând, în fund, o uşă somptuoasă, cu două batante, şi alte două uşi, aşezate faţă în faţă, încadrând uşa somptuoasă: aceste două uşi, sau cel puţin una dintre ele, sunt aproape complet ascunse ochilor publicului. în stânga scenei, tot pornind dinspre avanscenă, trei uşi, o fereastră, având lângă ea un scăunel de bucătărie, aşezată simetric faţă de cea din dreapta, apoi un ecran şi un podium. Pentru mai multă claritate, vezi planul de mai jos: 1. Uşă mare, în fund, cu două batante. Podium pentru dansatorii din cor şi un ecran 2 Ferestre (cu scăunel) , 4 Uşi laterale dreapta pentru personajele invizibile plasmatice şi pentru fiecare tip de materie: Intunecată, Antimatierie și Materie, .3 Uşi laterale stânga pentru cele vizibile şi cele 3 tipuri de materie: Antimatierie, Intunecată şi Materie.Pe fiecare ușă stă scris tipul de materie si tipul de realitate plasmatică sau fizică.

La marginea scenei, două scaune lipite pentru cei doi actori principali. De plafon atârnă o lampă cu gaz înconjurată de un soare artificial. Cortina se ridică. Semiîntuneric. Corul danseaza ritualic cântând.Autorul stă aplecat la fereastra din dreapta, urcat pe scăunelul de bucătărie. Shanti aprinde lampa cu gaz. Lumină verde. Deschide prima uşă din stânga lateral şi îl conduce pe Autor de mână în scenă. 

Invocație

corul intră pe ușile batante în scenă dansând cântă cu patos

O, Kama vis de înger!

De ce râd și apoi sânger,

De ce caut printre vise

Iubiri vii, ce ard nestinse?

 

Să-mi întinzi a ta aripă

Să arunci torent, risipă

De dragoste-n vis Alb

a ta floare Lotus dalb.

 

Din inima-ți Floarea vieții

Din tolba-ți florile săgeții

Să le-arunci-n gol de vise,

Printre portaluri deschise.

 

Vis de înger, muza mea

Dă-mi o desfrunzită stea

S-o ascund în inimioară,

Să-nflorească pân’ la vară

 

Pe-al tău papagal călare

Să zburăm cu doru-n soare

Kamadeva, înger de dor,

Să plutim prin dor,ușor!

Corul iese din scenă pe toate ușile

Autorul recită pe fond muzical – Proolog – Cine sunt eu? 

Sunt Artistul ce creează mereu infinite, picturi qualia,   

Simfonia lanului auriu unificat, percep și Conștiința.   

Imaginez acum, compun fin, aria conștiinței de sine,   

din Parfumul Valorilor platonice, vălurimile de bine,   

  

Binecuvântare, pictez acum adevărul pur matematic   

al existenței, al inteligenței, esența, Oceanul dinamic.   

Miros plăcerea și durerea, licuriciul bucuriei din Tine,   

Lan viu sau unul mort, cel veșnic neseparat de mine?   

  

Cânt picătura-mi Ocean din tine, eternul meu fractal,   

în ea însăși reverberează,Oceanul tău etern universal,   

Simfonia harfei universului, pipăi armonia inteligentă,   

tonuri licăriri vibrante, unduitoare, văd gândire absentă.   

 

Vibrează în felurite trilurile corzilor, supercorzi-n Olymp,   

posibilă Întoarcere în timp, uit dincolo de spațiu și timp,   

a conștiinței pure Stare unificată, etern uitată Samadhi,   

Conștientizare abstractă, gust acum izvorul de Materii.   

  

Etica în conștiința Brahman, decupată în veșnic tipar   

al geometriei înțelepciunii Platonice, unic veșnic tipar.   

Atman localizat, legea face lumea o maia inteligibilă,   

Aceeași lege a naturii face lumea o maia predictibilă.   

  

Corelația superpoziției gemenei raze-n spațiu-timp.   

Conștiința undă colapsează din vidul cuantic în timp.   

Superpoziția există până când intervine conștiința Ta,   

prin înțelepciunea Platonică, înainte de colapsarea sa.  

Joc de lumini stelare multicolore

 

 Actul I – Cheia Iubirii universale – Dansul luminii creaţiei- Eu sunt Unicos 

corul pe fond muzical reintră pe uşile batante declamând dansează

Dansul creaţiei 

Armonie, balet erotic,mişcarea sfredelului văpaie 

din toba dansului mistic, Lumina cascadei de ploaie  

Stropii plasmei mişcătoare, dansuri ce ne mistuiesc 

lumile lent- lent pieritoare, când nu se mai iubesc. 

 Corul dansează ritualic 

Brahman – se deschide ușa din dreapta se aude o voce și se vede doar lumina sufletului auriu (solemn) 

– Poți să iubești și să fii iubit? Ai putea fi iubit,om flacără! 

Da, omule. Acum să fii iubit! Cerul arde!O mare în flacără! 

  

Atman Tagore pe scaun (cântă în meditaţie) 

O Shakti, speranţă mâna Ta,

Miluitoare sacră 

zămislita-i prin iubirea Ta

dansul creaţiei, o artă. 

Contemplarea Ta păstrează

ordinea subconştientă. 

mâna Ta adânc protejează

ordinea conştientă. 

  

O Shiva, Piciorul Tău sacru,

pe pământul ars pus, 

invăluie mirific sufletul

de oboseală răpus. 

 Piciorul tău ridicat, beatitudine

dansul creaţiei Tale, 

magnet de stropi plenitudine,

iluzia izbăvirii Tale. 

  

Shanti spre Tagore pe scaun (visătoare) 

Pe marea azurie a cerului,

stelele se oglindesc în valuri siderale. 

Ancorez corabia sufletului

pe țărmul dragostei luminii siderale 

  

Pe malul fericirii pășesc

pe nisip și mă întreb, în imensitate 

Visul cu realitatea împletesc

realitatea e vis sau visul e realitate? 

  

Atman Tagore (cântă cu patos ) 

Renasc de dor de fiecare dată,

nelinişti născute preschimb 

în veşnicii de iubire curată.

Transcend în spaţiu şi timp. 

Realitatea naivă, iluzie prezentă,

încarnâd spiritul-dorinţă-n vis, 

Gândul devine o prezenţă atentă,

irizând fiinţa de dorul rescris. 

Vreau să-mi împart existenţa goală

între etern şi realul naiv vis, 

Să-mi răstignesc iluzia-n lumea reală,

din spaţiu -timp în abis. 

Corul dansează ritualic   

Brahman (doar o voce pe fond muzical și joc de lumini aurii solemm, miros de smirnă) 

Din marele Abis sub noi

zbor în divina-mi grație 

Soarele țel spre voi

dincolo de imaginație. 

Shiva (se deshide altă uă din dreapta doar o voce pe fond muzical și joc de lumini alb-aurii, miros de iasomie)

Zbor-dorul Luceafărului

doar cu lumina-l scoți 

El cheia misterului,

Întunericului ce-l porți. 

Shakti (se deshide altă ușă din dreapta se vede o lumina a sufletului alb – violacee și doar se aude o voce pe fond muzical, miros de trandafir, solemn) 

Lumina Candelei mereu

Floarea Vieții din inima ta 

Un singur Dumnezeu

Totalitatea, Lumina mea. 

Iubirea, e chiar Lumina,

ea nu rămâne ascunsă, 

Sfredelindu-ți surd inima

de dor nepătrunsă. 

Să-ți fie mintea luminată,

de Totalitatea Divină. 

Doar cu iubire adevărată,

Izvorul Vieții de Lumină. 

   

Atman Shanti spre Tagore(ferm cu dragoste) 

Raiul poate fi aici pe Pământ,

acolo dragostea este cea dintâi 

Raiul poate fi aici pe Pământ.

să facem acest lucru mai întâi. 

  

 Actul al II- lea- Cheia Misterului Dorului Trandafirului  

corul dansează ritualic recitând – Dansul creaţiei 

Armonie, balet erotic, mişcarea sfredelului văpaie 

din toba dansului mistic, Lumina cascadei de ploaie 

Stropii plasmei mişcătoare dansuri ce ne mistuiesc 

lumile lent – lent pieritoare când nu se mai iubesc. 

corul dansează ritualic  

Brahman (voce pe fond muzical și joc de lumini aurii apoi in toate culorile curcubeului solemm dupa ce deschide iar usa nr 1, sfredelitor de gânditor) 

– Ființele de lumină știu că sunt lumină. 

Ființele de lumină, minte -corp curcubeu, 

Ființele de lumină sunt universul lumină. 

Emoția un curcubeu, senzația curcubeu. 

Ființele curcubeu,sentimentul curcubeu, 

Percepția curcubeu,imaginea curcubeu, 

 

Ființele curcubeu, fiece lucru curcubeu, 

Gânduri lumină, energia lumină curcubeu. 

Ființele curcubeu, fiece materie curcubeu , 

Gânduri lumină, lumina plasmei curcubeu.. 

Ființele luminii curcubeu din raza curcubeu, 

Corpul luminii, întreaga existență curcubeu. 

  

Atman Tagore (apare pe ușa din stânga dansează recitând) 

-Ființele curcubeu știu că întreaga transformare 

Alchimie conștientă, e Intenția prezentă, ipoteză, 

Ea influențează senzația cu bătăi din inima floare, 

A vibrației Transformare zboară cu a luminii viteză  

Mister cheie în spirala conștiinței, pură Intenția, 

Libertatea-i iluminare, Înțelepciunea-i iluminare, 

 

Iubite Om, ro-gu-te, nu uita Secretul pur, Intenția. 

Conștientizare, iIuminare Semințe de iluminare, 

Eu Universul mic, Universul Mare al grației 

Corelația, neseparabilei lumini vis, văzute. 

Misterul ce-l pătrund acum, e Teoria creației 

Dorului Trandafirului, vis al luminii nevăzute. 

    

Atman Shanti (intră pe ușa din stânga dansează recitând) 

– A fi una cu Sursa, te simți veșnic în libertate, 

a te topi într-însa,zamislindu-ți eterna realitate. 

Raze de generozitate, iubire, armonie, bunătate, 

Fi -vor etern trezite în infinita-ți albă realitate. 

 

Semințele de frică,valuri de ură, țunami ridică  

Semințele luminii conștiinței, etern implininte. 

Cu iubire, cu fericire sau cu dragoste ludică  

Ambele pot fi trezite, de vrei, le vezi încolțite. 

  

Atman Tagore (gânditor) 

-Cel ce ştie începutul lumii Unităţii, 

Aminteşte-ţi, omule, că tot ce există 

îşi slobodă steaua din tărâmul nopţii,  

o altă formă a ceea ce nu există. 

 

Tronează Adevărul legii născătoare,  

Visul Mandalei săgetare simbolică, 

Zbor dincolo de formă, miros şi culoare  

în Realitatea Ultimă, ontologică,  

 

Apărut din unda zării, din apa vie,  

din suflul sfânt, din magică, pură iubire 

Dincolo de poarta speranței, fie! 

Lumină nemărginită, înaripata nemurire.  

 

Lumina marelui foc întunecat liberată,  

prin durere şi trudă, steaua din tine 

Prin propria luptă, steaua-ţi încătuşată  

înflori- va într-o nouă viaţă, prin Mine. 

  

Atman Shanti (dansează cântând) 

-Raze aurii ale orchestrei cosmice, 

spiralate geometrii sacre, Suflet cuantic, 

Armonia perfectei rezonanțe morfice,  

ascunde floarea vieții, trup mirific. 

 

Lumina marelui foc întunecat,liberată,  

prin durere şi trudă, steaua din tine 

Prin propria luptă, steaua-mi încătuşată  

înflori- va într-o nouă viaţă, prin Tine. 

 Actul al III- lea- Cheia Misterului Totalităţi dansului a două desfrunzite stele 

Pe scurtătura găurii de vierme spre Lumi Qualia 

Se proiectează pe ecran două găuri negre care se unesc, joc de lumini cu steluțe  

Tot actul va fi ilustrat prin proiecții pe ecran

corul dansează ritualic – Dansul creaţiei este proiectat pe ecranul din fundalul scenei 

Plutesc pe marea azurie a cerului, 

Desfrunzite Stele, valuri siderale. 

Ancorez acum corabia sufletului, 

Pe țărmul gol, al lumii primordiale 

 

Visul cu realitatea-mi-l împletesc, 

în fractal de lumină, nudă imensitate 

Portal spre fericire-n gând pășesc, 

Realitatea-i vis sau visu-mi realitate? 

 

Se-aprind îndrăgostiţi-n etern dor. 

Împerecheaţi mor-n dor, doi câte doi 

Lumea mică-EU Întregit acum zbor, 

pe unde d- Abis, veșnic spre voi 

 

Sori ruginii se sting acum pe ram.  

Un suflet cuantic într-un zbor etern. 

Şi noi vom fi, suntem şi noi eram,  

Acelaşi zbor suntem, de dor etern. 

  

Atman Tagore (dansează cântând, poarta costum indian de dans, curta alb) 

În mine şi-n afară plâng,

lacrimi roi de stele-n portal, 

Pleoape de frunze în amurg

închise-ntre cruci de fractal, 

Quasari desfrunziţi plâng goi,

Pulsari scutură frunza din ram. 

Zboară sufletul gol prin noi,

de plâns nici stele nu mai am. 

  

Zboară sufletul dor cu noi,

rubinii stinse stele ne-apar… 

Împerecheaţi doi câte doi,

se-aprind îndrăgostiţi de jar. 

Sori ruginii se-aprind pe ram,

un suflet într-un zbor etern… 

Şi noi vom fi… şi noi eram,

acelaşi zbor de dor etern. 

  

Stropi aurii de Suflet qualic,

armonia orchestrei cosmice, 

floarea vieții-n trup mirific,

mugurii rezonanței morfice, 

spiralate geometrii sacre ascund,

Lumina marelui foc întunecată, 

liberată, prin durere, prin gând,

reînflori- va, steaua-ţi încătuşată 

  

Atman Shanti (dansează cântând, poarta costum indian de dans clasic baranatyam) 

Plutesc cu dor, gând-zbor

spre cer, spre desfrunzite stele. 

M-alină ne-ncetat un dor

un gând pitit prin vis de iele; 

 Aş vrea să-l ştiu,dar nu-l cunosc.

căci e departe,este-n stele 

şi doar astrele îl recunosc,

fur nemurire-acum din ele. 

 

Plutesc din dor, rezbor

în neformă, din desfrunzite stele. 

Aud pulsari eterni de dor

sunt gândurile goale ale mele. 

Urc tiptil, pe nevăzuta scară

s-adulmec ce nimeni n-ar putea. 

Să gust dulcea povară

să văd Misterul dintr- o stea! 

 

Plutesc prin dor, iar zbor

făr de mărime, moarte contopite stele. 

Unde şi timpul strigă mor,

timp muritor, quasarii trăitori-n stele 

Pe eterne aripi de vis;

frunze de gânduri goale de timp 

Se opresc etern în Abis,

renasc – Dor nemuritor în Olymp. 

   

 Actul al IV- lea – Cheia renașterii spirituale prin mireană iubire 

Eu Shanti, Isis, Phoenix, renasc de dor prin gaura albă 

Se proiectează pe ecran o gaură albă care creează un univers nou, joc de lumini cu steluțe care

Tot actul va fi ilustrat prin proiecții pe ecran 

Atman Tagore (dansează cu Shanti cântând în costume indiene, curtă şi sari de culoare roz) 

– Nu pot să îmbătrânesc, cu inima-mi mult prea zăludă, 

Cu zâmbetul copilăresc, şi morții voi să-i fac în ciudă! 

Mi-i poftă si de fericire, gândul mă bate, nu mă lasă; 

Sufletul plecat în nemurire,când ea mă căuta acasă! 

  

Şi foame mi-i şi ard de sete,de tot ce n-am trăit, furată, 

De mistere, lumina-n plete, trăind în piesa nejucată! 

Să-mbătrânesc? Nu pot! Vă jur!Îmi cântă-n poartă bucuria; 

Rămân maturul-imatur,ce-a ferecat copilăria! 

  

Atman Shanti (cântând) 

Eu Visul, Simfonia ta,

În vecii vecilor,Singurul 

Fi-voi primăvara ta

ce luminezi, fi-vei Unicul 

Iubesc etern Lumina ta

s-alung întunericul Luminii. 

Neumbrită, voi cânta

din libertatea inimii. 

 

Iubirea mea, mărite Zeu,

visul devenit realitate, 

Nesfârșitul meu curcubeu,

intenția din infinitate 

Destinul propriei iubite,

Te va urmări veșnic 

Soarele dimineții umbrite,

Zeul meu puternic 

În vecii vecilor, Singurul

ce luminezi ,vei fi Unicul 

vei fi primăvara mea Visul,

simfonia mea. 

  

Atman Tagore (cântând pentru Shanti) 

Fiindcă Te iubesc, Eu aș face orice  

Îți voi dărui inima mea, viața mea, 

Fiindcă Te iubesc, Eu voi fi orice  

Pentru a fi lumina, a fi călăuza mea. 

 

Fiindcă Te Iubesc, inima mea portal  

Iubito, te rog să intri,în esența mea 

Fiindcă Te iubesc, EU voi fi fractal  

Pentru a fi lumina, a fi călăuza mea. 

 

Atman Shanti declamă pe fond muzical 

În visul absolut în fiecare noapte,te chem și vii, mă chemi, trăim 

Al vieții vis sau al nopții-n șoapte, dansatori,continuăm să fim 

Dorul gând traversează spațiu timp dintre noi, să continui. 

Vino să-mi arăți cum este raiu!Aproape, departe dorul Lui. 

  

Cred că inima continuă să bată încă o dată, îmi deschizi ușa 

Și inima mea continuă să bată!Fior, ești aici, în inima-mi, așa. 

În viețile vis toate, dăinuie maya,iubesc pur-absolut doar o dată 

După ce nu voi mai fi vis maya,n-o slăbesc din suflet vreodată. 

  

Dragoste absolut,iubesc o parte, adevărat o singură dată, vers, 

Vom merge mereu, mai departe te-am pitit în inima-mi univers. 

Ești aici, de nimic nu mi-e frică, ești ferit în inima mea, putere. 

Existăm, de nimic nu mi-e frică!Există iubirea, val etern în ere. 

 

Atman Tagore (exaltat dansează cântând cu Shanti) 

O iubire o inimă, cum a fost la început 

Suntem una cu Sursa Păcii, în libertate, 

Lumina Adevărului, cel veșnic renăscut 

Ne topim într-însa, în veșnica realitate. 

  

Corul intră cantând şi dansând pe cele două uşi batante in scena  

Soarele chemat de noi,se-nalță Regina Tronului. 

Zboară săgeată, prin voi,protejat de Iubita Siriusului! 

Nodul zeiței Isis prin nor, străfulgeră pe Ra, viu dor, 

Când Orion de jale răsună iar Calea e numai un cânt 

Nilul din cer, lacrimi de lună, chiar pasărea Phoenix e-n vânt 

  

Osiris viu, renăscut, prin lacrimile Nilului 

Din al zeiței cuvânt,tronează Iubitul Orionului! 

Osiris mort,nemuritor! Sub Amenti piramidelor. 

Când Sirius de dor răsună Fecioara suflă blând vânt, 

Nemurire, iubire nebună iar Regina Isis e-n gând, 

  

Zamolxis cu dor fuge,veşmântul mamei Tronului. 

Iureş sub munți, curge,Marduk, de zeița Siriusului! 

Sărutul zeiței fură din zbor, sub Mare, piramide, viu dor, 

Spre Dacia cea străbună Zamolxis ca lupu-n vânt, 

Nemuritori-n luptă nebună, Mamă, Isis, le dă avânt! 

     

 Actul al V- lea- Cheia perspectivelor înalte ale adevărului 

De apa Trandafirilor alb-aurii și argintii… Vindecați 

Corul cântă – Dansul lui Shakti  

Soarele invocat acum de noi,

hoinărește pe nicăieri hai-hui 

Punte peste câmpul cuantic, din văi,

să iubim Alb-astrul cerului. 

Am țâșnit din nou în zbor,

din albul zăpezilor 

Shakti voce cântă

Când Oceanul Vieții răsună;

vibrează-n armonie-n spiralat cânt, 

Înțelepciunea iubirii, nebună

Eu, zeița Shakti, plasmă-n vânt, 

  

Phoenix, iar am renăscut

mă înalț de nicăieri hai-hui 

Din Oceanul creației-n cuvânt

iar văd acum Alb-astrul timpului. 

Voi crea din nou în zbor

din albul zăpezilor 

Când oceanul tăcerii răsună

iar valurile nasc doar un gând, 

Isis, simfonia vieții, din lună

Eu, Phoenix, nemurire vă cânt. 

Corul – Dansul lui Shakti    

Shakti  (voce pe fond muzical, joc de lumini alb-violacee si miros de trandafir)

Energie angelică, a Zeiței iubirii pure,divine, 

încarnată prin floarea vietii pitită-n inimă, 

Alchimia flăcării sacre a iubirii pure, divine, 

EU SUNT iubita Zeiță-poarta Leului-inimă, 

  

A existenței bibliotecă, din Sirius, conexiune, 

cu centrul galaxiei acum, sfântă aliniere, 

înregistrările bibliotecii akașice coduri uniune, 

Atlantida, Lemuria și Egiptul, antice ere. 

  

Odată ce aste linii temporale, din epoca de aur 

în astă linie temporală,scăpăm de blestem, 

aduce posibilități, schimbăm vieți epoca de aur 

aliniat fiece potențial e potențialul suprem. 

  

La linii temporale ale măiestriei de sine aliniate, 

scopului sufletului și reveriei inimii, portal. 

Transformările din viață sunt parțial amplificate. 

Adevăr, iubire și iertare, etern tipar, fractal. 

  

Asupra schimbărilor din propriile vieți Reflectare 

Opt a opta poarta Leului, curaj, discernământ 

prin eclipsa de soare voința divină, în Accelerare 

în serviciul întregii vieți și al mamei Pământ, 

  

Claritate, aliniere acum, la sinele nostru superior, 

și la iubita prezență EU SUNT,la rețeau uniunii 

iubirii divine.a noului pământ,Iumină, pur adevăr, 

aliniere emisferelor stânga și dreapta ale inimii. 

Corul – Dansul ritualic al lui Kamadeva    

 Zeul Kamadeva (se deschide ultima ușa din dreapta, se aude doar o voce pe fond muzical în proiecția unei luminițe roz

a sufletului, miros de santal) 

Ghid pe calea iubirii divine în templul Adevărului 

Valuri masive de conștiință cosmică divină vin, 

pășim grațios pe calea iubirii divine a Adevărului 

Noului pământ, pășim mai ușor și grațios, divin. 

  

Trecere la nivelul ulterior, în templul Adevărului 

adus în ființă prin energia primei raze a puterii 

și voinței, Înflorirea splendorii luminii sufletului, 

adus în ființă prin energia primei raze a puterii 

  

să aliniem voința personală la voința cea divină 

A două rază a puterii divine și a înțelepciunii 

a treia a înțelepciunii, a inteligenței cea divină, 

întreita Flacără a puterii-voinței-înțelepciunii, 

Shiva (voce pe fond muzical, joc de lumini alb-aurii si miros de iasomie)

Detașare față de problemele de control, dominație 

să devin luptător împuternicit al voinței divine. 

doar să mă supun acesteia, prefer casa de adorație. 

Exercit puterea înțelepciunii, inteligenței divine, 

  

Pășesc înainte, acțiune dreaptă, dinamică,apoi înapoi 

cu iubire și înțelepciune, aspectele calităților divine. 

Intrați în templul adevărului pentru a elibera înapoi, 

judecata și vina prin iertare și iubire, razele divine. 

  

prin ochii voștri de maestru priviți întreaga viață Tot 

ca la o flacăra sacră iubită a luminii,discernământ, 

răbd are și detașare emoțională, atunci adevărul Tot 

vă e dezvăluit,impregnate razele toate, legământ. 

  

Dezvăluit e Totul, odată ce valurile iluziei, ni se ridică 

și liniile temporale ale măiestriei de sine, a elibera 

adevărul, judecata, vina prin iertare, iubire,fără frică 

încredere și puterea de a percepe suferința altora. 

  

Se activează la niveluri mai profunde ale înțelepciunii, 

iubirii și emancipării, frecvențe galactice de acces, 

prin al Zeiței portal, de eliberare a conștiinței rațiunii 

victimei persecutor, de a căpăta încredere, interes. 

  

Pentru toți Arhanghelii din Sirius al inimii viu Portal 

Iubirea am primit prin al Zeiței magnific Portal! 

de lumină, emanat, revărsat, creează câmp toroidal 

în ale noastre inimi cristice, se activează viu Portal. 

  

Vortex spre cer și în direcția opusă acelor de ceasornic 

spre pământ,converg se activează prin chakra inimii. 

spre templul adevărului, în sensul acelor de ceasornic, 

Converg, vortexuri rotative cu vârfu-n chakra inimii. 

  

Legiunile luminii, Regiunea lui Sirius, ființe iluminate. 

Formațiunea stelară tetraedru, merkhaba de lumină activată, 

călătorie spre templul adevărului, mai adânc luminate 

esență, a inimii Poartă stelară, iubire necondiționată, 

  

și punctul zero în timp ce se racordează simultan…ale 

bibliotecii existenței din Sirius,a tuturor liniilor erelor 

temporale aurii ale luminii, primim coduri ascensionale 

ce se revarsă în centrul galactic, acum din scutul lor. 

  

Primesc coduri accensionale.Pășesc prin poarta stelară 

mintea capătă neutralitate, conștientizarea conștiinței 

cosmice se contopește cu iubirea divină, ne unim iară 

conștiința ca o inima unificată, cosmică, a conștiinței 

  

ca luptători ai luminii, pas cu pas,ca maestru al vieții, 

asista la trezirea întregii vieți, pe acest pământ sacru. 

Stabilesc spațiului nostru sacru,ființe de lumina vieții 

a energiilor intelepciunii, iubirii, mai profund și sacru. 

  

 Atman Tagore (întră pe uşa din stânga în robă galben auriu declamă pe fond muzical) 

Energie de polaritate,se manifestă în conștientul colectiv! 

Pătrund mai adânc.În detașare emoțională, compasiune, 

lipsa de judecată și perspective superioare! Doar intuitiv! 

Vizualizez în față mea Treimea lorzilor luminii, minune! 

  

Activez scutul lor de lumină în jurul diamantinei Sfere-mi 

cu douaspreceze vârfuri cu două simboluri infinit, în Stea, 

integrate unul orizontal și unul vertical, adânc aliniindu-mi 

în Matricea Conștiinței Creației, Eu sunt Avatar, din Stea. 

  

Sunteți pregătiți, intrați-n templul perspectivelor superioare! 

Apar în față voastră Ghizii voștri, Arhanghelii invocați acum 

Unicul Dumnezeu,intrați-n templul perspectivelor superioare! 

Activare, activare, activare!Un portal al luminii activat acum! 

Atman Shanti (în robă galben aurie dansând ritualic declamă pe fond muzical)  

Le experimentați în robă galben aurie, Frecvențe ale Razei 

cu simbolul vieții, concentrându-vă pe forța cunoașterii 

a lui Horus ochi, trei flăcări apar, diamantina Cunoștinței, 

a admirației și a echilibrului, înțelepciunii și Cunoașterii. 

  

Al lunii argintii și auriului Soare Simbol în al flăcării centru 

Al soarelui Templu de lumină auriu,Vizualizați!argintii 

Oglinzi ce deasupra capului se arcuiesc! profund în centru 

Către acest altar, trandafiri minunați alb-aurii și argintii. 

  

Actul al VI lea– Cheia discurilor solare spirituale  

De Modelele razelor discurilor solare …vindecați 

Corul împreună cu Atman Shanti solistă dansează ritualic 

-Rotative, aurii, discuri șase, Modele angelice acum, în vânt, 

în momentul continuum, în coduri de lumină! Scut cristalin 

de lumină format prin modelul frecvențelor noului Pământ, 

cu frecvențele iubirii divine, perspectivele Serviciului divin. 

 

Superioare perspective încriptate în cristalinul scut luminat 

Acesta se revarsă în energia voastră devenind doar Unul, 

cu voi! Activează acum un nivel mai profund, mai iluminat 

acționează în jurul câmpului vostru energetic, doar Unul. 

 

Acest scut amplifică a voastră intuiție incriptată prin vers! 

Minunat!O amuletă de echilibrare a chakrei, al treilea ochi. 

Un disc eteric, un disc Simbol, rotindu-se în sensul și invers 

acelor de ceasornic, deschide portaluri prin al treilea ochi. 

 

Arhanghelul Rafael crează o eterică piramidă de lumină, 

de sănătate în jurul corpului tău! modelele discului solar. 

Sunteți pregătiți să Admirați acest moment de lumină! 

Asistăm activarea modelelor ADN-ului cristalin cel solar. 

 

Învăluit în flacăra înțelepciunii, cunoașterii de diamant, 

mă aliniez cu centrul pământului meu în liniile solare, 

fuzionez, activez noile structuri ale noii ere de diamant 

aur a luminii. A doua spirală a ADN-ului meu, solare 

 

Ale idealismului Raze, celor din inimă, ale soarelui central 

Aliniat perfect! Simt deplinatatea și pacea echilibrului. 

Chemarea și activarea…modelelor marelui soare central. 

Învăluit în flacăra diamant, a admirației și echilibrului, 

 

galben-aurie a înțelepciunii și a cunoașterii, mă aliniez 

la al Pământului soare, din inima mea, simt deplinătate! 

Chem acum toate ființele de lumina de sus! mă aliniez, 

Fuzionez cu iubita prezența EU Sunt, simt deplinătate! 

 

Actul al VII- lea –  a sufletului  elevare cheie – De Modelul angelic-activarea ADN-ului cristalin – portal, gaura de vierme… vindecați 

Zeul Kamadeva (se deschide ultima ușa din dreapta, se aude doar o voce pe fond muzical în proiecția unei luminițe roz- alb – violacee a sufletelor, miros de santal )

Corul dansează ritualic  

-Chem pe Shakti, fuzionez cu-a mea prezență sacră  

EU SUNT! Activez modelul discului solar auriu.  

Eu acum activez, codurile cheie, geometria sacră,  

literele de foc, ale numerologiilor, ADN-mi auriu.  

  

Vortexul portal, douăsprezece spirale, ADN-ul meu,  

fuzionează liniile temporale viitoare, Sinele mele,  

multidimensionale, o singură Conștiință, Sinele meu,  

Model Angelic, Disc auriu al conștiinței Unității mele.  

  Atman Shanti (dansează ritualic cu Tagore pe fond muzical ce acompaniază vocea lui Kamadeva) 

Ancorez cea de-a șaptea rază,al unicosului ceremonial.  

cer activarea primei spirale a ADN-ului luminii  

portal. Activez a șaptea rază,al unicosului ceremonial,  

Era de aur, Lumina Dumnezeu, Legiunile luminii.  

  

Activez cea de-a doua spirală, ADN-ul luminii portal 

ancorez cea de-a șasea rază, ceremonialul pacific.  

devoțiune, idealism, noua eră de aur,al luminii portal,  

a devoțiunii cale cu mama, tatăl sinelui meu eteric.  

  

Activez cea de-a treia spirală, ADN-ul portal al luminii 

ancorez cea de-a cincea rază, ceremonialul pacificic.  

cunoaștere concretă, realinierea-mi emisferelor luminii 

pituitar e, pineale, hipotalamus, și a talamus, mirific.  

  

Activez cea de-a patra spirală, ADN-ul portal al luminii  

ancorez cea de-a patra rază, a ceremonialului pacific.  

Armonia, daruri creative, munca serviciu divin al luminii  

la voința Mamei, Tatălui Dumnezeu alinierea, magic!  

  

Activez cea de-a cincea spirală, ADN-ul, portal al luminii  

ancorez prima rază a voinței și a puterii divine, mirific,  

alinierea la voința divină a Mamei, Tatălui meu, a luminii  

cu mintea superioar-a Mamei, Tatălui Dumnezeu,magic.  

  

Activez cea de-a șasea spirală, ADN-ul portal al luminii  

prin ancorarea celei de-a doua raze, ceremonial pacific,  

a iubirii și a înțelepciunii divine,vin de la sufletul luminii  

şi curg ca dintr-un izvor dor, sufletul se vindecă magic.  

  

Descântece,vorbele frumoase ce fac să se nască lumină  

în suflete, ÎNŢELEPCIUNEA. Dacă-i bolnav ca un întreg,  

partea nu poate fi sănătoasă căci, toate lucrurile lumină  

de la Suflet, bune şi rele pentru trup,vin, omul ca întreg,  

  

Activez cea de-a șaptea spirală, ADN-ul portalul luminii  

ancorez cea de-a treia rază a ceremonialului pacific,  

Inteligență divină, mintea mea superioară, cea a luminii  

cu cea a Mamei, Tatălui Dumnezeu, le unește magic.  

   Atman Tagore (dansează ritualic cu Shanti pe fond muzical ce acompaniază vocea lui Kamadeva)

-Activez cea de-a opta spirală de ADN, cristalin al luminii  

ancorez cea de-a opta raz-a transcendenței, transmutării  

eliberez orice credințe și șabloane limitative, ale luminii  

întregii creații, întinerește corpu-mi, epoca transfigurării,  

  

Activez cea de-a noua spirală de ADN, cristalin al luminii  

ancorez cea de-a noua rază, potențial superior al pasiunii,  

țelului, bucuriei și visării, al bucuriei inimii mele, al luminii  

întregii creații, întineresc corpu-mi, epoca-portal al uniunii,  

  

Activez cea de-a zecea spirală, ADN-ul cristalin al luminii  

ancorez cea de-a zecea rază,potențial superior, al egalității  

divine, puterii întreite a iubiri, puterii divine și înțelepciunii  

cunoaștere și iubire, terestra inimă-cristal a luminii unității.  

  

Activez cea de-a unsprezecea spirală, ADN-portal al luminii  

ancorez cea de-a unsprezecea rază, a ceremonialului meu,  

a adevărului iluminat, a iubirii divine, a compasiunii luminii  

iertare perspicacitate, iubire, înțelegere divină, Dumnezeu.  

  

Activez cea de-a douăsprezecea spirală, ADN-portalul luminii  

ancorez cea de-a douăsprezecea rază, ceremonialul unicosului,  

a unicei conștiințe a unității, portal-cristal al conștiinței luminii  

fuzionez cu sinele mele multidimensionale,Suflet al unicosului,  

  

cu familia mea stelară și prietenii luminii, multiplele-mi forme  

Conștiința Eu sunt Avatar, co-creem Raiul acum pe Pământ!  

Fuzionez cu întreaga viață, ajutând întreaga viață, variile forme  

Era Luminii! Mama păcii, a Raiului divină rază pe Pământ!  

  

Cer acum Fuziunea cu întreaga viață, într-un Suflet Cosmic,  

cu a mea cunoaștere interioară, conștiința pacifică pe Pământ,  

ca transformatoare flacără sacră în era Sufletului Cosmic!  

pașnic, cu întregul creator colectiv, co-creem Raiul pe Pământ!  

 

Epilog 

(Se deschide usa din dreapta a lui Brahman

apoi intră corul pe uşile batante, dansează pe fond muzical ce acompaniază vocea lui Brahman, lumini aurii, miros de smirnă)

Brahman voce (entuziasmat) 

Când un suflet omenesc trage cortina grea a eului 

şi stă faţă-n faţă cu iubirea pură, divină, eterică. 

Când viaţa omului iese teafără din rătăcirile eului 

tot aşa, ca lumina într-o flacără a vieţii, veşnică,  

 

ca şi când ar privi-o pe Shakti creând o lume-eu, 

un salt mortal din vis-abis, în realitatea esenţei, 

Când îşi găseşte în suflet unitatea cu Dumnezeu, 

în conştiinţa veşniciei, e un semn al existenţei, 

 

Pe cer dansează lumina şi întunericul ca pereche. 

Perechi de stinse stele mi-arată zboruri ne-ncercate, 

Pe pământ dansează viaţa şi moartea ca pereche. 

Dansul mesaj primitiv al creaţiei divine fermecate. 

 

Pe coarnele licornilor de pradă, un nou început de stea… 

gravez pe coamele lor, îmblinziți de fecioare ferecate, 

zburăm ca porumbeii spre infinita stea, din inima mea. 

Gustăm misterul păcii dintr-o stea, întregita eternitate. 

(Se deschide ușa din dreapta a lui Kamadeva

corul pe uşile batante, dansează pe fond muzical ce acompaniază vocea lui Kamadeva, lumini roz, miros de santal se proiectează pe ecran )

Zeul Kamadeva (doar vocea, bucuros) 

Dincolo de curgerea timpului și de cugetarea zeilor, 

este Focul cel Viu și Veșnic, din care vin toate 

și prin care ființează toate cele ce sunt rodul ochilor. 

Totul și nimicul sunt suflarea Sa, le miros pe toate 

golul și plinul sunt mâinile Sale, le percep pe toate 

mișcarea și nemișcarea sunt picioarele Sale, în toate 

nicăieri și peste tot este mijlocul Său, le aud pe toate 

iar chipul Său este lumina din toate, le văd pe toate. 

Nimic nu este făptuit fără de lumină, le simt pe toate, 

Prinde viață și ia făptură tot ce vine din lumina ochilor. 

  

Precum fulgerul aduce lumina și din lumină tunetul 

și focul ce se revarsă, așa este și gândul omului, 

el trece în vorba omului și apoi în fapta sa ca gândul, 

Deci, ia aminte la asta, până la focul fulgerului 

o lumină și un tunet străpunge ceru pământului. 

Lumina omului este gândul său, averea omului 

cea mai de preț din toate lumile neștiute omului 

Lumina prinde putere prin cuvânt,voința omului 

este dorința din inima sa-spirala intenției omului 

aprinde focul prin care se făptuiesc toate cele din jurul. 

  

Puterea omului începe cu vorba nerostită, asemeni seminței 

ce încolțește, nici nu se vede când prinde suflare de viață. 

Lumina seminței este cea care o ridică, Ea e voința seminței 

pământul este cel ce-i dă hrană, apa îi dă vigoare și viață. 

Ia seama la gândul cel rău, ferește-te de el…. pe viață, 

ca de fulger, lasă-l să se ducă precum a venit, cu viață, 

căci te-ndeamnă la lucruri nefireșți, ferește-te pe viață 

de deșarte vorbe și de neadevăr; suflă spiritu-n ceață, 

ca pulberea câmpului ce-ți acoperă ochii, esti în ceață. 

ca plasa păianjenului pentru sufletu-ți om și sufletu seminței. 

(Se deschid ușile din dreapta a lui Shakti, și a lui Shiva

corul dansează pe fond muzical ce acompaniază vocea lui Shakti, lumini aurii – violacee, miros de trandafir se proiectează pe ecran un film

sugestiv despre Câmpurile morfogenetice ale formei.)  

Shakti  cu Shiva (doar voce)

Ascultă Omule,  

De vrei vindecare,nu e posibil să rescrii etern 

Genele, alchimiile! 

 

Vezi, iubite Om, 

Câmpurile morfogenetice ale formei. dansând etern, 

Tipar al vieții – Pom? 

 

Om al luminii sacre, 

Câmpurile holistice, neizolate, cântă veșnic iubire,  

geometriile sacre. 

 

Știi, iubite Om-foc  

Capacitatea de regenerare e vindecare, e fericire, 

Ce tai crește la loc, 

 

Pricepe, Om – morfic, 

Capacitatea sistemului de organizare-n rezonanță morfică 

e totul morfogenetic!  

 

Vibrează, Om- rezonanță,  

Câmpurile depind de a pământului rezonanță morfică, 

Vibrează!Fiți, în rezonanță!  

(Se deschid ușile din stânga ale lui Tagore, Shanti si a Autorului)

Corul dansează pe fondul muzical ce acompaniază vocile celor 3 personaje invizibile ce acompaniază filmul proiectat pe ecran despre teoria totului  

Autorul cu Atman Tagore recită în rezonanță cu Shanti (entuziasmați) 

Eu Universul mic mor – dor acum 

Sunt Universul Mare-al grației 

Misterul ce-l pătrund chiar acum, 

e legea – gând a luminii creației? 

 

Corelația neseparabilei curcubeie văzute, 

cu străluciri – gând, vânt de scânteie, 

cu lumini alb-roz- aurii, de Dor nevăzute,

Cu țâșniri – gând Trandafiriu-violaceie. 

A sufletului călătorie prin cele șapte văi spre a Iubirii veșnice cupă Shakti prin al Luminii unității viu portal

PERSONAJELE:

PERSONAJE Vizibile, tangibile

Autorul

Tagore

Shanti

Eminescu

Veronica

Penelope

Odisseu

corul

PERSONAJE Invizibile, intangibile dar pe care le percepem

Brahman

Shakti

Shiva

Kamadeva

DECORUL

Pereţi circulari cu fundal de cer plin de stele. în dreapta, pornind dinspre avanscenă, trei uşi. Apoi o fereastră, cu un scăunel de bucătărie în faţa ei; pe urmă încă o uşă. În intrând, în fund, o uşă somptuoasă, cu două batante, şi alte două uşi, aşezate faţă în faţă, încadrând uşa somptuoasă: aceste două uşi, sau cel puţin una dintre ele, sunt aproape complet ascunse ochilor publicului în stânga scenei, tot pornind dinspre avanscenă, trei uşi, o fereastră, având lângă ea un scăunel de bucătărie, aşezată simetric faţă de cea din dreapta, apoi un ecran şi un podium. Pentru mai multă claritate, vezi planul de mai jos: 1. Uşă mare, în fund, cu două batante. Podium pentru dansatorii din cor şi un ecran 2 Ferestre (cu scăunel), 3 Uşi laterale dreapta pentru personajele invizibile plasmatice şi pentru fiecare tip de materie: Materie principală, de Tranziţie şi Materie 3 Uşi laterale stânga pentru cele vizibile şi cele 3 tipuri de materie:.Antimatierie, Intunecată, şi Materie.Pe fiecare uşă stă scris tipul de materie si tipul de realitate plasmatică sau fizică.

La marginea scenei, două scaune lipite pentru cei doi actori principali. De plafon atârnă o lampă cu gaz înconjurată de un soare artificial. Cortina se ridică. Semiîntuneric. Corul danseaza ritualic cantand.Autorul stă aplecat la fereastra din dreapta, urcat pe scăunelul de bucătărie.Shanti aprinde lampa cu gaz. Lumină portocalie.Deschide prima uşă din stânga lateral şi îl conduce pe Autor de mână în scenă dupa ce deschide uşa nr.3 din stânga. 

Autorul – Invocaţie

 O Sămânţă în solul iubirii Tale plămădită Eu sunt,

O, Măicuţa mea, doar o mică sămânţă sădită în solul iubirii Tale

de infinita Nefiinţă să încolţească prin mâna măiestriei Tale

ai făcut-o puternică, în a sa făptură cea mai lăuntrică pe a Ta sămânţă plină de dor pentru ale iubirii, fericiirii Tale

 mamă izvor de apă vie fântână-soarea şi a harului Tău,

Pogoară asupra ei, din cerul duioaselor bunătăţi ale Tale,

ape cu bune gânduri, vorbe să înflorească la poalele umbrei Tale

şi înlăuntrul hotarelor păcii însoritei grădini a curţii Tale.

Tu eşti Cea care inimile tuturor celor ce Te-au cunoscut udă din  generosul Tău şuvoi şi din a apelor Tale vii cascadă – undă

Actul I

În a CĂUTĂRII VALE spre Cupa vieții omului ofrandă

Film proiectat cu Valea CĂUTĂRII

Corul dansează tematic pe fond muzical

Shanti (dansează si declamă)

Renasc de dor de fiecare dată, Nelinişti născute preschimb

În veşnicii de iubire curată.Transcend în spaţiu şi timp,

Realitatea naivă, iluzie prezentă,încarnâd spiritul-dorinţă din vis,

Gândul devine o prezenţă atentă, irizând fiinţa de dorul rescris.

Vreau să-mi împart existenţa între etern şi realul naiv din vis,

Să-mi răstignesc viaţa-n lumea reală,s-o mut din timp în abis.

Brahman (solemn, se deschide ușa nr.1 din dreapta se aude o voce și se vede doar lumina sufletului auriu, miros de smirnă ) 

Răbdarea quijotian cavaler acestei văi speranță-n floare;

fără răbdare, neostenitul călător nu simte sufletul ce doare 

niciun stâncos țel cu-a inimi floare de dor ce viu îi moare

Nici deznadejdea-l inimii rege uns nu înalța-va-n viu soare;

Shakti a Lumii Lumină (se deschide ușa nr.2 din dreapta se aude o voce și se vede doar lumina sufletului violet-auriu, miros de trandafir)  

Dacă o sută de mii de ani Sisiful călător strădui-se-va-n ardoare

ale strămoșilor de imitație urme cu soare curăța-le-va de culoare

cu grabă al prieteniei și al iubirii etern portal înflori-va viu dor

sorbind din a sufletului cupă a dușmăniei ușă fereca-va cu ivor

spre ale tuturor ființelor ai albastrei planete alb-aurii suflete nor.

a inimii floare slujitoare țintă a divinelor iubirii tezaure-n izvor

a iubitului Prieten contemplare-a Frumuseții nu-i moară-n vânt,

de neclintit stâncă-i nu șovăitoare trestie dansând în vânt, cânt.

Kamadeva (se deschide ușa nr.2 din dreapta se aude o voce și se vede doar lumina sufletului roz , miros de santal)

În al Iubirii Majnún, al morilor de vânt căutări judecată tipar

pe Majnún într-o zi întâlnitul-au sideralul praf cernând amar

și din a sufletului cupă lacrimile-i sângerii curgând cu dor jar.

– „Ce faci?”…„O caut pe Shanti”…

Al lui Shanti spirit pur e și tu în țărână o cauți! E vai de tine! 

Tagore (declamă,poartă curta neagră – intră pe usa nr.1 din stânga)

O caut peste tot; să o găsesc! mă doare gândul ce-mi vine!

Adevăratul căutător altceva nu poate căuta cu vie vâltoare 

decât al dorinței sale obiect cu viu dor cânta-va-n sudoare

iubitul altă dorință nu are… unirea cu Dulcineea, iubita sa.

Shanti – Sufletul lui Shakti renăscut (intră pe ușa nr.2 din stânga dansând pe fond muzical)

La fel căutătorul ținta cu dor nu atinge-va cumva, cândva

doar dacă lucrurile toate cu detașare zeiască sacrifica-le-va.

tot ce cu drag văzut-a, cu fiori auzit-a și cu sufletul înțelesu-a,

în gol totul pune-va, în al tărâmului sublim spirit intra putea-va,

în a lui Dumnezeu, a Păcii Sufletului eternă Cetate-n soare.

de sisif muncă, dacă s-o căutăm dorința-i nemuritoare;

de ardoare,din mierea reîntâlnirii cu El să bem voim plin dor

iar din a Creatorului cupă gusta-vom, lumii punem zăvor.

Brahman (doar vocea pe fond muzical, joc de lumini aurii, miros de smirnă )

În fiece univers neostoitul călător deodat locuiește prin dor-zbor

și în fiece galaxie cu bucurie deodat el poposește-n zbor ușor

Kamadeva (doar vocea pe fond muzical, joc de lumini roz, miros de santal)

În fiece chip, a Prietenului frumusețe mereu viu dor căuta-va;

în fiecare solară lume pe Iubită de zor în dor-zbor căuta-va

În fiecare chip, el a Prietenului frumusețe-n dor cânta-va;

fiecărei companii El cu grabă alătura -va -se -n dor dansa-va

și cu fiecare suflet părtășie cu drag căuta- va, prin timp valsa-va

al Prietenei sale secret în vreo minte, pal descoperi-v-ar culoare

A Celei Iubite Frumusețe într-un chip,lin contempla-v-ar floare

Doar cu al măreției cupei iubirii ajutor al bunului Creator oare?

o urmă a Prietenului fără urmă în această călătorie găsitu-va

al lui Iosif parfum, din solul ceresc demult pierdut, inhala-va

Penelope (apare cu Odisseu pe un nor roz)

Cântul I-a atracţiei Universale Lege

A atracţiei gravitaţionale Newtoniene Glossă

Te chem să-ți fiu iar fereastră,

Câte-un mâine plin de soare,

Să fiu pasărea Alb-Astră

Chiar și-atunci când viața doare.

Să-i deschidem iar aripa

Zâmbetului de lună nouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Primăvară pe din două.

Să-mi fii dor cu bucurie

Cânt de soare-n rezonanțe,

Gravitație zurlie.

Tu să-mi prinzi în păr speranțe,

Vântu-n foc să ne doinească,

Eu să fiu flacăra Astră

Sufletul să-ți mistuiască.

Te chem să-ți fiu iar fereastră.

Te chem ca să îți fiu neaua

Unei ierni prea geroase,

Noaptea să ne-arate steaua

Sărutărilor duioase.

Strânse-n razele de lună

Prinse în a vieții floare,

Să ne pierdem împreună

Câte-un mâine plin de soare.

O să vin să îți fiu gândul

Ce-ți aduce bucurie

Precum soarele din vântul

Gravitației nurlie.

Cum se tânguie duios,

Glas de pasăre măiastră

Pierduți în zbor anevoios.

Să fiu pasărea albastră.

Te chem ca să îți fiu visul

Ce aripa își deschide

Să te port spre paradisul,

Peste veșnicii toride.

Vântu-n foc să ne doinească,

Tu să-mi prinzi în păr ardoare,

Sufletul să-ți mistuiască.

Chiar și-atunci când viața doare.

Te chem ca să-ți fiu aripa

Dintr-un strop curat de rouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Împărțită pe din două.

Timpu-n foc să ne doinească,

Eu să fiu flacăra clipă

Sufletul să-ți mistuiască.

Să-i deschidem iar aripă.

Te aștept să îți fiu stele

Să le coasem în galaxii,

Să ne pierdem printre ele,

Prin Sărutări să mă învii.

Steaua se tânguie duios,

Cântă Blânda Lună rouă

Închid drum anevoios.

Zâmbetului de lună nouă,

O să vin să-ți fiu furtună,

Dup-un mâine plin de soare,

Strângem raze Împreună

Să devii nemuritoare,

Să le prindem în buchete

Să întindem iar aripa,

Sărutări să ne îmbete.

Să mușcăm cu poftă clipa.

Te chem ca să îți fiu ploaia

Unei veri secetoase,

Lasă-mă să îți fiu Oaia

Neagră-n visele spumoase.

Tu să-mi prinzi în păr speranțe,

Blândă Lună, Lună nouă

Spirite puse-n balanțe

Primăvară pe din două.

Primăvară pe din două.

Să mușcăm cu poftă clipa,

Zâmbetului de lună nouă

Să-i deschidem iar aripa

Chiar și-atunci când viața doare.

Să fiu pasărea Alb-Astră

Câte-un mâine plin de soare,

Te chem ca să-ți fiu iar fereastră.

Veronica (apare cu Eminescu pe raza soarelui)

Cântul II- a adevărurilor Universului Lege – Inerția

A Luceafărului Glossă

Sufletu-ți ursit de stele

Şi eternizat ca gândul

Zbor din patimile grele

Viaţă, respirând cuvântul.

Dacă visul lăcrimează

Şi te-mbracă-n Omenie

Tu de-a pururi mă visează

Picurând din Bucurie.

Ciuma curge prin ruine

Şi ne cântă o cucuvea,

Sufletele sunt străine,

Vremea rana tot strivea

Tu citeşti a lumii boală,

Vindeci patimile grele,

Să răsune sub cerneală

Sufletu-ți ursit de stele.

Chiar de inima-ţi suspină

Ori te cheamă întristarea

Toţi poeţii te închină

Şi îţi toarnă neuitarea.

Fila vremii te doineşte

Şi străpunge tot pământul,

Unicosul te slăveşte

Tu eternizat ca gândul.

Suflet încărcat cu nuferi,

Care-ţi răscolea privirea,

Te alină nu mai suferi

Sorbind lacom nemurirea.

Inima ta dă în floare,

Nou pulsar dorinţei mele,

Pe a cerului candoare

Zbor din patimile grele.

Cum în valul vieţii geme

Viu ecou de suferinţă

Raza lumii se mai teme

Să coboare-n neputinţă.

Numai pasărea măiastră

Şi-a ţesut din vis veşmântul,

Vindecă durerea noastră

Viaţă, respirând cuvântul.

Mirosirăm într-o rugă

Glasul stelelor când cântă,

Iar când duhul o să fugă

Va cădea lumina sfântă,

Chiar în inima durerii

Omenirea greu oftează,

Tu alungă teama serii

Dacă visul lăcrimează.

Un quasar înghite timpul

Şi sărută taina morţii,

Tu renaşti în anotimpul

Ce alintă visul porţii.

Când vuieşte nepătrunsul

Ne compui o simfonie,

Sufletu-ți îţi este unsul

Şi te-mbracă-n Omenie.

Duhul tău soarbe lumină

Din a sorţilor izvoare,

Dar a vremilor rugină

Se aşterne peste soare.

Dar renaşti din absolutul,

Dintr-un cerc ce viu pulsează,

Închegând necunoscutul

Tu de-a pururi mă visează.

Şi renaşte din iubire

Aşa cum a fost odată,

Noi orbiţi de-a ta sclipire

Sorbim Galaxia toată.

Tu în zborul de luceferi

Lăcrimând o Elegie

Fericiţi că suntem teferi

Picurând din Bucurie.

Picurând din Bucurie

Tu de-a pururi mă visează

Şi te-mbracă-n Omenie

Dacă cerul lăcrimează.

Viaţă, respirând cuvântul.

Zbor din visurile mele,

Şi eternizat ca gândul

Sufletu-ți ursit de stele.

Tagore (apare pe un covor fermecat)

Cântul III-a Mişcării Universale Lege- impulsul

Glosa zborului spre desfrunzite stele…

Zbor spre desfrunzite stele,

Spirală prin zbor de soarte,

Toate-n lume-s doar himere,

Toate-s dor, dureri sau moarte.

Trec suflete ca viaţa-n floare,

Ca un vis renasc spre voi,

Suntem stele călătoare

Ei ne lasă în Nevoi.

Zbor spre desfrunzite stele,

Nou pământ am căutat,

Transcend jupânimii mele

Ca un vis m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Din omidă salt deodată,

Către alte începuturi,

Mister neînțeles vreodată.

Candelă prin zbor de soarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru vis, prin moarte,

Gânduri amintiri adună.

Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,

Strâng speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Salt în zâmbet pentru tine.

Toate-n lume-s doar himere..

Printre sărutări de miri

Nasc iar gândurile mele.

Roz boboci de trandafiri.

Liliac pe cer cu stele,

Tulpinile ferecam.

Pe orbita vieţii mele

Nici un spin să nu mai am.

Toate-s dor, dureri sau moarte…

S-au născut spre a muri!

Printre pleoape-ngemănate,

Fug clipite aurii.

Dor de prunci, părinţi, mistere

O durere, sfânt blestem,

Ciuma, toate-s efemere…

Valul trece, teamă avem.

Trec suflete ca viaţa-n soare,

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci vor înflori în soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure de nucă,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zboru-şi-nalţă nălucă.

Ca un vis renasc spre voi

Fluturi albi de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Trecem – păsări călătoare.

În clepsidră a Murit

Timpul – pasăre măiastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Timpul, nu povestea noastră.

Suntem stele călătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi sclipitoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi am mai sosit.

Ei ne lasă în Nevoi…

Într-o soartă trecătoare,

Râd tăcerile din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Concepem o Lume bună!

Ei ne lasă în nevoi,

Suntem stele căzătoare,

Ca un vis renasc spre voi,

Suflete trec ca viaţa-n soare,

Toate-s dor, dureri sau moarte,

Toate-n lume-s doar himere,

Spirală prin zbor de soarte,

Zbor spre desfrunzite stele.

Eminescu (apare cu Tagore pe un lac albastru)

Cântul IV – a balanței universale Lege – acțiunea și reacțiunea

A rațiunii somn Glossă

Ridicați pe-a noastră jale.

Îmbuibați cer să ne-omoare!

Somnul monștri toarce-n vale.

Să îi puneți stăvilare!

Oasele și-or face praf!

Noosfera Harfa lui Orfeu.

Sufletul de e bolnav,

Eu îl duc lui DUMNEZEU.

Voi ce stați pe la tribune

Și în jilțul guvernării,

Voi ce vă hrăniți renume

Doar din lacrimile Țării,

Slugi vândute din seminții,

Monștrii Noosferei ce moare,

Grămădiți în pungi arginții,

Ridicați pe-a noastră jale.

Voi ce dormiți pe fotolii

V-ați vândut și omenia,

Nașteți monștri-n cartea lumii,

Ne-ați ucis democrația

Bravi cârmaci dorm și unșii Lumii

Și de-o fi să ne doboare,

Trădători de Legi ai Lumii

Îmbuibați cer să ne-omoare!

Slugile pentru onoruri,

Nasc monștri nepăsării

Devin monștri, adevăruri

Nasc în cupă monștrii serii:

Nasc tirani ce varsă sânge,

Parveniți ce-aveau jale,

Ipocriți ce lumea plânge,

Somnul monștri toarce-ne vale.

Iar din sufletele pure,

Monștrii vor să smulgă crinii,

Și-n altar de curățire,

Să-nflorească mărăcinii.

Că pătați tot ce-i candoare,

Monștrii Somnului cel Mare

Însă nu puteți ce-i Soare,

Să îi puneți stăvilare!

Monștrilor de REA CREDINȚA,

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți CREDINȚA

Și CHIVOTUL din ALTARE!

Însă va-nvia dreptatea,

S-o trezi Spirit bolnav

Și în groapa ce ne-o sapă,

Oasele și-or face praf!

Trădători de Neam slobodă,

Păduchii ce ies în frunte,

N-auziți pe Mihai vodă,

Greaua-și bardă cum ascute?

Ascultați cum cântă lemnul!

Vlad Drăculeț vine Zmeu,

Nu simțiți pe sub sumanul,

Noosfera Harfa lui Orfeu.

Monștri-n cugete sub lună

Nu mai e nimica sfânt,

Pervertire și minciună

Și în fapte și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub robele cu ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul de e bolnav.

Spiritul acestei Lumi

Harfa lui Orfeu să fie,

Sufletul acestei Lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Și de-o fi să nască Monștrii

Somnul fiarei de ATEU,

Iau cu mine plânsul Lumii

Eu îl duc lui DUMNEZEU.

Eu îl duc lui DUMNEZEU

Sufletul de e bolnav,

Noosfera Harfa lui Orfeu.

Oasele și-or face praf!

Să-i puneți stăvilare

Somnul monștri toarce-n vale.

Îmbuibați cer să ne-omoare!

Ridicați pe-a noastră jale.

Tagore ( apare pe lac cu Eminescu)

Cântul V-a Magravului universal, a da și a lua Lege- Karma

A vândutelor Slugi Glossă

Îmbuibați pe-a noastră jale!

Al străbunilor blestem.

Răul îi duce la vale.

Sufletul vă e-n infern.

Cântul lui Tirteu vă fie,

Morții ni-i putem trezi!

Și i-ați pus sub pază vie.

Oasele le-or putrezi!

Voi ce stați doar pe fotolii

Și în jilțul guvernării,

Voi ce vă hrăniți orgolii

Doar din durerile Țării,

Slugi vândute altor ginți

Cioclii timpului ce moare,

Grămădiții în pungi arginți,

Îmbuibați pe-a noastră jale!

Ne-ați vândut și Omenia,

Toată zestrea milenară,

Ne-ați ucis democrația,

Ați pus doliu peste Țară.

Pleacă fiarele prin sate,

De durere toate gem,

Și asupra voastră cade

Al străbunilor blestem.

Slugărind plini de orgolii,

Citesc file de milenii

De prin cronicile pustii,

Văd bine nu doar nebunii

Văd tirani ce varsă sânge,

Voievozi ce-aveau jale,

Dar prin voi, Țara ne plânge

Răul îi duce la vale.

Ne-ați ucis democrația

Nu aveți nimica sfânt,

Pervertirea și prostia

Și în fapte și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub robele cu ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul vă e-n infern.

Și de-o fi să ne-o doboare,

Brațul fiarei de Ateu,

Iau cu mine dorul soare

Și îl duc lui Dumnezeu.

Sufletul acestei lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Spiritul acestei lumi,

Cântul lui Tirteu să fie,

Trădători de Neam și Țară,

Ca păduchii ies în frunte,

N-auziți pe Mihai vodă,

Greaua-și bardă cum ascute?

Că pătați tot ce-i candoare

Florile de ne-or putrezi

Cântăm jalea-i sub soare,

Morții să ni-i putem trezi!

Îmbuibați pe-a noastră jale!

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți sub Soare

Și Chivotul din Altare!

Ne-ați ucis sub vii tiruri

Părinții, bunica de vie,

Ne-ați îngenuncheat sub biruri

Și i-ați pus sub pază vie.

Bravi cârmaci și unși ai Lumii

Însă azi domnesc mișeii,

Rup bucăți din trupul Lumii,

Precum hienele și leii,

Însă vă-nvață dreptatea,

Neamu-acesta s-o trezi

Și în groapa ce ne-o sapă,

Oasele le-or putrezi!

Oasele le-or putrezi!

Cântul lui Tirteu vă fie,

Morții ni-i putem trezi!

Și i-ați pus sub pază vie.

Sufletul vă e-n infern.

Răul îi duce la vale.

Al străbunilor blestem.

Îmbuibați pe-a noastră jale!

Penelope (apare cu Odisseu pe lac)

Cântul VI-a înălţării sufletului omului Lege

A Monstrului Marte Glossă

Mister ne-nţeles vreodată.

Al Monstrului Marte blestem

Sfredel spin pe cer deodată.

Mâine nu îl mai vedem.

Pe Marte-l nalţă smerit.

Shanti e Zeiţa bună.

Doar noi doi nu am murit

Zămislim o lume bună!

Zbor spre re-nfrunzite stele,

Nou pământ v-am transmutat,

Mut valul inimii mele

Shanti-n Pace m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Transmut din larvă deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Săgeată în zbor de soarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru scurs, prin moarte,

Gânduri amintiri-adună.

Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,

Strâng speranţe drept totem…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Al Monstrului Marte blestem

Toate-n lume-s efemere..

Printre săruturi de miri,

Nasc iar gândurile mele.

Roz boboci de trandafiri.

Torn zefir pe cer cu stele,

Ca să nu murim vreodată

Pe orbita vieţii mele

Fulger spin pe cer se-arată.

Toate-s dor, dureri sau moarte…

S-au născut spre a ne muri!

Printre pleoape legănate,

Fug clipitele-argintii.

Dor de prunci, părinţi şi stele,

O durere, un blestem,

Război, toate-s efemere…

Mâine nu îl mai vedem.

Trec suflete ca ceaţa-n zare,

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci vor înfrunzi sub soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure adormit,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Pe Marte-l nalţă smerit.

Ca un vis renasc spre voi

Fluturi albi de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Trecem – păsări călătoare.

În clepsidră a murit

Marte nu se mai răzbună

Şi de-odată s-a sfârşit

Shanti e Zeiţa bună!

Suntem stele căzătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi vise scumpe,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi nu am murit.

De ne lasă în nevoi…

Într-o soartă trecătoare,

Râd tăcerile din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Co-creăm o lume bună!

Co-creăm o lume bună!

Doar noi doi nu am murit

Shanti e Zeiţa bună.

Pe Marte-l nalţă smerit.

Mâine nu îl mai vedem.

Fulger spin pe cer deodată.

Al Monstrului Marte blestem

Mister ne-nţeles vreodată.

Odisseu (apare pe un val)

Cântul al VII-lea A elevării sufletului omului Lege

Ascensiunea

A Zeului Marte răzbunare Glossă

Mister ne-nţeles vreodată.

Al Monstrului Marte blestem

Fulger spin pe cer deodată.

Mâine nu îl mai vedem.

Pe Marte-l nalţă smerit.

Shanti Zeiţa străbună!

Doar noi doi nu am pierit

Co-creăm o lume bună!

Zbor spre re-nfrunzite stele,

Nou pământ v-am transmutat,

Mut valul inimii mele

Shanti-n Pace m-am întrupat.

Pace-n zbor! Aripi de fluturi,

Transmutăm în câmp deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Săgeată în zbor de soarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru scurs, prin moarte,

Gânduri amintiri-adună.

Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,

Strâng speranţe drept totem…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Al Monstrului Marte blestem

Toate-n lume-s efemere..

Printre săruturi de miri,

Nasc iar gândurile mele.

Roz boboci de trandafiri.

Trandafiri pe cer cu stele,

Ca să nu murim vreodată

Pe orbita vieţii mele

Sfredel spin pe cer se-arată.

Toate-s dor, dureri sau moarte…

S-au născut spre a ne muri!

Printre pleoape legănate,

Fug clipitele-aurii.

Dor de prunci, părinţi şi stele,

O durere, un blestem,

Război, toate-s efemere…

Mâine nu îl mai vedem.

Trec suflete ca ceaţa-n zare,

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci vor înfrunzi sub soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure adormit,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Pe Marte-l nalţă smerit.

Ca Phoenix renasc spre voi

Fluturi albi de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Trecem – păsări călătoare.

În clepsidră a murit

Marte nu se mai răzbună

Şi de-odată s-a sfârşit

Shanti Zeiţa străbună!

Suntem stele căzătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi vise scumpe,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi nu am pierit.

De ne lasă în nevoi…

Într-o soartă trecătoare,

Râd tăcerile din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Co-creăm o lume bună!

Co-creăm o lume bună!

Doar noi doi nu am pierit

Shanti e Zeiţa străbună.

Pe Marte-l nalţă smerit.

Mâine nu îl mai vedem.

Fulger spin pe cer deodată.

Al Monstrului Marte blestem

Mister ne-nţeles vreodată.

el deîndat păși- va…

Corul iese pe toate ușile din scenă pe fond muzical

Actul II-În a IUBIRII VALE spre a trupului suflet cupă ofrandă

Corul (dansează tematic pe fond muzical intrând pe ușile batante)

Film proiectat cu Valea IUBIRII

Kamadeva (doar o voce pe fond muzical- joc de lumini roz-sufletul intrând pe ușa nr.3 a plasmaticilor )

În al iubirii foc să fii de dor topit, de dor cu zor aruncat de vecie

În astă cetate, al extazului gurei de rai ușor e-nălțat-n vecernicie

al lumii doritor soare strălucește-n dor neîncetat dor călător

al iubirii rubiniu nebun de jar în rezonanță aprins e, viu fior!

al iubirii trandafiriu viu fior în dulce armonie aprins e, foc dor!

pân la cenușă arde, pân la a rațiunii violet secerare, viu moare.

Shiva (doar voce pe fond muzical joc de lumini alb-aurii intrând pe ușa nr.4 a plasmaticilor)

Acu fericitul călător conștiența de sine nu mai are, nu-l doare.

și de nimic în afară de El însuși, curcubeul dansează-n soare.

nici dalbă ignoranță și albăstria cunoaștere, nu simte savoare.

nici mugurie îndoială, nici vioria certitudine nu mai adulmecă;

a dimineții aurie călăuzire din a noapții cețoase greșeli nu gustă.

de bruna necredință, și de alb-auria credință, fuge pe-un alb nor

iar alba melodie din cupa otravei, floral balet balsam dulce zbor.

al acestei văi orb Drept în veci de veci galbena durere-i surdă

Ea Regina ce cioplitu-ia-n suflet cu verde spor puterea-i mută

și dacă aburindă durere cântând cu dor zbor nu fi-va cu putință,

Kamadeva (doar voce pe fond muzical joc de lumini roz intrând pe ușa nr.3 a plasmaticilor)

Dulcineea călătorie dor zbor niciodată nu găta-se-va-n biruință Prin Sângerândul popas, în afară de Iubita, alt gând nu-l doare

și în afară de iubita Prietenă, nici un refugiu nu-i poate fi soare

o sută de vieți pe calea Celei Iubite, cu veselie sacrifica-va-n foc

la picioarele Iubitei, cu fiece pas o mie de capete pune-va-n joc.

Shanti Sufletul lui Shakti renăscut dansează declamând

O, Prietenul meu! Până în Egiptul iubirii, niciodată nu intra-vei

la Iosif al Prietenei Frumusețe n-o savura-vei ori adulmeca-vei

și până când, precum Iacov, ochii din afară, îndat nu părăsi -vei,

iar ochiul ființei interioare portal, tu niciodată, nu deschide-vei,

și până când cu focul dragostei, de viu fior-dor-zbor nu arde-vei

cu Iubitorul Dorului niciodată prin suflete tu nu comunica-vei,

Kamadeva (doar voce pe fond muzical, joc de lumini roz)

Un iubit de nimic nu se teme și niciun rău apropia de el nu poate

rece în al sufletului foc și uscat în al mării sân, pe Cupid scoate.

Un iubit, cel ce rece în focul iadului jar se simte etern reînviat,

Un cunoscător, cel care uscat în mare viu se simte etern scăldat.

Shakti a Lumii Lumină (doar o voce pe fond muzical , joc de lumini violaceu-aurii, miros de trandafir)

Iubirea existența în brațe n-o strânge și viață etern nu cerșește

Viața în moarte vede și în rușine slava etern o caută el regește,

Nebunia iubirii, a bea pentru a nu muri de dor etern merita-va

omul în marea de sănătate scufunde-se, din plin etern merita-va

Plină de spirit cupa vieții Prietenului,dor jar plină veșnic fi-va

gâtul în lațul Său prins, Binecuvântat, al iubirii jar etern fi-va.

Fericit capul ce în praf pe calea iubitei, iubire plin mereu fi-va

Și dacă, de Creator regește legat și confirmat cu milostire fi-va,

iubitul din ghearele vulturului iubirii, deodat scăpava,

intra-va…

Tagore pe un val roz-violaceu

Cântul VIII-a înălţării sufletului-n cunoaștere Lege

A lui Saraswati blestem Glossă

Ne faceți zile amare.

Îmbuibați cerșiți onoare!

Saraswati blestem mare.

Să îi puneți stăvilare!

Să-i dezvețe de nărav!

Invocați-l pe Ganesha.

Sufletul de vi-i bolnav,

Să îl ducem lui Purusha.

Vă lăfăiți în fotolii

Și în jilțul guvernării,

Minte mâncată de molii

Ne sugeți laptele Țării,

Slugi vândute din seminții,

Văd Saraswati cum moare,

Grămădind în pungi arginții,

Ne faceți zile amare.

Slugile pentru onoruri,

Cresc monștri nepăsării

Devin monștri, adevăruri

Cresc în glastre monștrii Țării:

Cresc tirani ce varsă sânge,

Parveniți ce-adus-au jale,

Ipocriți de lumea plânge,

Îmbuibați cerșiți onoare!

Iar din sufletele pure,

Monștrii vor să smulgă crinii,

Și-n altar de curățire,

Să-nflorească mărăcinii.

Că pătați tot ce-i candoare,

Monștrii Somnului cel Mare

Doar arginții văd sub Soare,

Saraswati blestem mare.

Văd tirani ce varsă sânge,

Voievozi ce-adus-au pace,

Dar prin voi, țara ne plânge

Răul firele își toarce.

Ne furați și mărăcinii,

Floarea ce de vie moare

Însă nu puteți Luminii,

Să îi puneți stăvilare!

Monștrilor de vlăstare mii,

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți copiii

Sugeți din a lor pudoare!

Însă va-nvia dreptatea,

S-o trezi Spirit bolnav

Și în groapa ce ne-o sapă,

Să-i dezvețe de nărav!

Trădători de Neam creștinat,

Păduchii ne ies în frunte,

N-auziți Crucea din pătrat,

Greaua-și coasă cum ascute?

Ascultați cum cântă talazul!

Pătrat din cerc e Purusha

De simțiți pe sub grumazul,

Invocați-l pe Ganesha.

Monștri-n urlete sub lună

Nu mai e nimica sfânt,

Pervertire și minciună

Și în fapte și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub hainele cu ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul de vi-i bolnav.

Spiritul acestei Lumi

Harfa lui Orfeu să fie,

Sufletul acestei Lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Și de-o fi să nască Monștri

Somnul Zeului Ganesha

Iau cu mine plânsul Lumii

Să îl ducem lui Purusha.

Să îl ducem lui Purusha

Sufletul de vi-i bolnav,

Invocați-l pe Ganesha

Să-i dezlege de nărav!

Să îi puneți stăvilare!

Saraswati blestem mare.

Îmbuibați cerșiți onoare!

Ne faceți zile amare.

Cântul IX – a egalității sufletelor Lege

Eminescu pe un val violet

A ucisei democrații Glossă

Îmbuibați pe-a noastră jale!

Al strămoșilor blestem.

Ciuma ne duce la vale.

Sufletul vă e-n infern.

Cântul lui Orfeu ne fie,

Morții să ni-i putem trezi!

Și ne-ați pus sub pază vie.

Oasele le-or putrezi!

Voi ce stați doar pe fotolii

Și în jilțul guvernării,

Voi ce vă hrăniți orgolii

Doar din durerile Țării,

Slugi vândute altor ginți

Cioclii timpului ce moare,

Grămădiiți în pungi arginți,

Îmbuibați pe-a noastră jale!

Ne-ați vândut și omenia,

Toată zestrea milenară,

Ne-ați ucis democrația,

Ați pus doliu peste Țară.

Pleacă fiarele prin sate,

De durere toate gem,

Și asupra voastră cade

Al strămoșilor blestem.

Slugărind plini de orgolii,

Citesc file de milenii

De prin cronicile-n molii,

Văd cristal nu doar nebunii

Văd tirani ce varsă sânge,

Voievozi ce-adus-au jale,

Iar prin voi, Țara ne plânge

Ciuma ne duce la vale.

Ne-ați ucis democrația

Nu aveți nimica sfânt,

Pervertirea și prostia

Și în fapte și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub robe de blestem

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul vă e-n infern.

Și de-o fi să ne-o doboare,

Brațul fiarei de Ateu,

Iau cu mine plânsul soare

Și îl duc lui Dumnezeu.

Sufletul acestei lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Spiritul acestei lumi,

Cântul lui Orfeu ne fie,

Trădători de Neam și Țară,

Ca păduchii ies în frunte,

N-auziți pe Mihai-Vodă,

Reaua-și bardă cum ascute?

Că pătați tot ce-i candoare

Florile de ne-or putrezi

Cântăm jalea-ne sub soare,

Morții să ni-i putem trezi!

Îmbuibați pe-a noastră jale!

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți sub Soare

Și Chivotul din Altare!

Ne-ați ucis sub ace tiruri

Părinții, bunii să-nvie,

Ne-ați îngenuncheat sub biruri

Și ne-ați pus sub pază vie.

Bravi cârmaci și unși-ai Lumii

Insă azi domnesc mișeii,

Rup bucăți din trupul Lumii,

Precum hienele și leii,

Însă va-nvia dreptatea,

Neamu-acesta s-o trezi

Și în groapa ce ne-o sapă,

Oasele le-or putrezi!

Oasele le-or putrezi!

Cântul lui Orfeu ne fie,

Morții ni-i putem trezi!

Și ne-ați pus sub pază vie.

Sufletul vă e-n infern.

Ciuma ne duce la vale.

Al strămoșilor blestem.

Îmbuibați pe-a noastră jale!

Veronica cu dor pe un val albastru

Cântul X- A balansării sufletelor Lege

A Luceafărului Blândă Lună Glossă

Sufletu-ţi urzit din stele

Duh nevăzut tot ca vântul

Zboară-n gândurile mele

Viaţă, picurând cuvântul.

Dacă lună-mi lăcrimează

Şi te-mbracă-n veselie

Blânda-mi lună mă visează.

Picurând din Bucurie.

Luna plină-n vis, senine

Nopţi cântă o cucuvea,

Trupurile sunt ruine,

Ciuma rana ne-o strivea

Lecuieşti a lumii boală,

Vindeci patimile grele,

Să se bată sub cerneală

Sufletu-ţi urzit din stele.

Chiar de sufletu-ţi suspină

Ori te strigă întristarea

Doar poeţii te închină

Şi îţi toarnă neuitarea.

Gândul lunii te iubeşte

Şi străpunge tot pământul,

Lumea toată te slăveşte

Duh nevăzut tot ca vântul

Suflet încărcat cu nuferi,

Care-ţi aţâţa privirea,

Te alină nu mai suferi

Sorbind lacom nermurirea.

Inima ta dă în floare,

Nou pulsar dorinţei mele,

Soare-n pieptul ce viu doare

Zboară-n gândurile mele!

Cum în valul vieţii geme

Viu ecou de suferinţă

Raza lumii se mai teme

Să coboare-n neputinţă.

Numai Luna cea măiastră

Şi-a ţesut din dor veşmântul,

Vindecă durerea noastră

Viaţă, picurând cuvântul..

Mirosit-am într-o rugă

Pașii stelelor când cântă,

Iar când luna vrea să fugă

Va cădea lumina sfântă.

Chiar în inima durerii

Omenirea tot oftează,

Tu alungă teama serii

Dacă luna lăcrimează

Un quasar înghite timpul

Şi sărută taina morţii,

Tu renaşti prin anotimpul

Ce respiră visul sorţii.

Când vuieşte nepătrunsul

Tu inspiri o simfonie,

Sufletu-ţi îţi este unsul

Şi te-mbracă-n veselie.

Duhul tău soarbe lumină

Din a sorţilor izvoare,

Îns-a vremilor rugină

Se aşterne peste soare.

Dar renaşti din absolutul,

Dintr-un strop ce viu dansează,

Închegând necunoscutul

Blânda-mi lună mă visează.

Şi renaşte prin iubire

Aşa cum a fost odată,

Noi orbiţi de-a ta sclipire

Sorbim Fericirea toată.

Tu în zborul de luceferi

Lăcrimând o Elegie

Fericiţi că suntem teferi

Picurând din Bucurie.

Picurând din Bucurie

Blânda-mi lună mă visează

Şi te-mbracă-n veselie

Dacă luna lăcrimează.

Viaţă, picurând cuvântul.

Zboară-n gândurile mele

Duh nevăzut tot ca vântul

Sufletu-ţi urzit din stele.

Veronica cu Eminescu pe un val

Cântul XI- A perechilor binare Lege – corelaţia

A zborului de-ngemănate stele… Glossa

Zbor de-ngemănate stele,

Spirală prin zbor de soarte,

Toate-n lume-s doar himere,

Toate-s dor, dureri sau moarte.

Trec suflete ca ceaţa-n zare,

Ca un vis renasc spre voi,

Suntem stele călătoare

Nu mai suntem în nevoi…

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Transmut din larvă deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Ca un vis m-am întrupat.

Transmut valul inimii mele

Nou pământ am căutat,

Zbor de-ngemănate stele.

Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,

Strâng speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Salt în zâmbet pentru tine.

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru vis, prin moarte,

Gânduri amintiri-adună,

Spirală prin zbor de soarte.

Trandafir pe cer cu stele,

Tulpinile fermecam.

Pe orbita vieţii mele

Nici un spin să nu mai am.

Printre săruturi de miri,

Nasc iar gândurile mele.

Roz boboci de trandafiri

Toate-n lume-s doar himere.

Dor de prunci, părinţi şi stele,

O durere, un blestem,

Ciume, toate-s efemere…

Mâine nu le mai avem.

S-au născut spre a muri!

Printre pleoape legănate,

Trec secunde argintii,

Toate-s dor, dureri sau moarte…

Dansurile dimineţii,

Ca un sâmbure de nucă,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zbor de dor se-nalţă-n fugă.

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci vor înfrunzi în soare,

Sub veşnica adormire.

Trec suflete ca ceaţa-n zare.

În clepsidră a murit

Timpul – pasăre albastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Timpul nu povestea noastră.

Fluturi albi de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Trecem – păsări călătoare.

Ca un vis renasc spre voi.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi am mai sosit.

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi vise-n soare,

În tăceri, le aşteptăm.

Suntem stele călătoare

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Co-creem o lume bună!

Într-o soartă trecătoare,

Râd tăcerile din noi.

Suflet sărutat de soare…

Nu mai suntem în nevoi…

Penelope cu Ulisse pe un val

Cântul XII- A sufletelor gemene lege

A Penelopei a lui Ulisse Glossă

Te aștept să-ți fiu măiastră,

Către-un mâine plin de soare,

Să fiu floarea ta albastră

Chiar și-atunci când viața doare.

Să-i deschidem iar aripa

Cântecului stors din rouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Primăvară pe din două.

Să-mi vii dor cu bucurie

Cânt de soare, prin rezonanțe

Prin vâltoarea azurie.

Tu să-mi prinzi în val speranțe,

Vântu-n loc să se oprească,

Eu să fiu flacăra Astră

Sufletul să-ți mistuiască.

Lasă-mă să-ți fiu măiastră.

Te aștept să îți fiu neaua

Unei ierni grea geroase,

Noaptea să ne-mbete steaua

Sărutărilor zemoase.

Strânse-n razele de lună

Prinse în a vieții floare,

Să ne pierdem împreună

Către-un mâine plin de soare.

O să vin să îți fiu gândul

Ce-ți aduce veselie

Precum soarele din vântul

Prin vâltoarea arămie.

Cum se tânguie duios,

Glas de pasăre măiastră

Pierduți în zbor anevoios.

Să fiu floarea ta albastră

O să vin să îți fiu visul

Ce aripa își deschide

Să te port spre paradisul,

Peste veșnicii toride.

Timpu-n loc să se oprească,

Tu să-mi prinzi în păr ardoare,

Sufletul să-ți mistuiască.

Chiar și-atunci când viața doare.

Te aștept să-ți fiu aripa

Dintr-un strop curat de rouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Împărțită pe din două.

Vremea-n loc să se oprească,

Eu să fiu flacăra Gripa

Sufletul să-ți mistuiască.

Să-i deschidem iar aripa

Te aștept să îți fiu stele

Să le prindem în buchete,

Să ne pierdem printre ele,

Sărutări să ne îmbete.

Luna se tânguie duios,

Cântă Blânda Lună Nouă

Închid drum anevoios.

Cântecului stors din rouă

O să vin să-ți fiu furtună,

Dup-un mâine plin de soare,

Strângem raze Împreună

Să devii nemuritoare,

Să le prindem în buchete

Să întindem iar aripa,

Sărutări să ne îmbete.

Să mușcăm cu poftă clipa.

Te aștept să îți fiu ploaia

Unei veri secetoase,

Lasă-mă să îți fiu Foaia

Verde-n visele frumoase.

Tu să-mi prinzi în păr speranțe,

Blândă Lună, lună Nouă

Spirite puse-n balanțe

Primăvară pe din două.

Primăvară pe din două.

Să mușcăm cu poftă clipa,

Cântecului stors din rouă,

Să-i deschidem iar aripa

Chiar și-atunci când viața doare.

Să fiu floarea ta albastră

Către-un mâine plin de soare,

Te aștept să-ți fiu măiastră.

Penelope (pe un nor roz)

Cântul XIII- a justiţiei divine Lege

A zborului spre ale dreptăţii stele… Glossă

Zbor spre ale dreptăţii stele,

Spirală prin zbor de soarte,

Toate-n lume-s doar himere,

Toate-s dor, dureri sau moarte.

Trec suflete ca viaţa-n floare,

Ca un vis renasc spre voi,

Suntem stele călătoare

Nu vă lăsăm în Nevoi!

Zbor spre ale dreptăţii stele,

Nou început am căutat,

Transcend valu-inimii mele

In vis nou m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Din omidă salt deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de soarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru vis, prin moarte,

Gânduri amintiri-adună.

Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,

Strâng speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Salt spre dreptate cu tine.

Toate-n lume-s doar himere..

Printre sărutări de miri

Nasc iar gândurile mele.

Roz boboci de trandafiri.

Lotus alb pe cer cu stele,

Tulpinile fermecam.

Pe orbita vieţii mele

Dreptate mereu să am.

Toate-s dor, dureri sau moarte…

S-au născut spre a muri!

Printre pleoape-ngemănate,

Fug suflete aurii.

Zbor de prunci, părinţi şi stele

Cer dreptate, sfânt blestem,

Ciuma, toate-s efemere…

Valul trece, teamă avem.

Trec suflete ca viaţa-n floare,

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci vor înflori în soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure de nucă,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zboru-şi-nalţă nălucă.

Ca un vis renasc spre voi

Stele vii de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Trecem – stele călătoare.

În clepsidră a Murit

Timpul – pasăre măiastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Timpul, nu iubirea noastră.

Suntem stele călătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi uimitoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi ne-am mai trezit.

Nu vă lăsăm în Nevoi…

Într-o soartă trecătoare,

Râd tăcerile din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Co-Creăm o Lume bună!

Nu vă lăsăm în Nevoi,

Sutem stele călătoare,

Ca un vis renasc spre voi,

Suflete trec ca viaţa-n floare,

Toate-s dor, dureri sau moarte,

Toate-n lume-s doar himere,

Spirală prin zbor de soarte,

Zbor spre ale dreptăţii stele.

Odisseu (pe raza soarelui)

Cântul XIV- a regenerării universului Lege

A zborului spre înfrunzite stele… Glossă

Zbor spre înfrunzite stele,

Spirală prin zbor de moarte,

Toate-s oglinzi paralele,

Toate-s fum, lumini prin soarte.

Dor suflete, viaţa nu doare,

Nu e vis, revin spre noi,

Sunteţi stele căzătoare

Lumina făr de Nevoi!

Zbor spre înfrunzite stele,

Nou început am căutat,

Transcend valu-inimii mele

In vis nou m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Cameleon salt deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de moarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul luminii, prin soarte,

Gânduri amintiri-adună.

Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,

Strâng speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Salt spre lumină cu tine.

Toate-s oglinzi paralele..

Printre sărutări de miri

Nasc iar gândurile mele.

Roz boboci de trandafiri.

Lotus alb pe cer cu stele,

Tulpinile fermecam.

Pe orbita vieţii mele

Iarbă verde mereu să am!

Toate-s dor, lumini prin soarte…

S-au născut spre a muri!

Printre pleoape-ngemănate,

Fug suflete aurii.

Zbor de prunci, părinţi şi stele

Iarbă verde, crud blestem,

Ciuma, toate-s efemere…

Valul trece, iarbă avem.

Dor suflete,Viaţa nu doare,

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci vor înverzi la soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Iarbă-n sâmbure de nucă,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zboru-şi-nalţă nălucă.

Nu e vis, revin spre noi

Iarba verde-n sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Trecem – stele căzătoare.

În clepsidră a Murit

Iarba– pasăre albastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Iarba, nu iubirea noastră.

Suntem stele căzătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi sclipitoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi ne-am mai trezit.

Lumina făr de Nevoi!

Într-o soartă trecătoare,

Râd luminile din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Concepem o Lume bună!

Lumina făr de Nevoi!

Sutem stele căzătoare,

Nu e vis revin spre noi,

Suflete dor, viaţa nu doare,

Toate-s fum, lumini prin soarte,

Toate-s oglinzi paralele,

Spirală prin zbor de moarte,

Zbor spre înfrunzite stele.

Corul iese pe toate ușile din scenă pe fond muzical

Joc de lumini multicolore

  Actul III- În a CUNOAȘTERII VALE spre a OMULUI SUFLET cupă ofrandă

Corul dansează tematic pe fond muzical

Film cu Valea CUNOAȘTERII, proiectat pe ecran

Kamadeva (doar o voce pe fond muzical, joc de lumini roz, miros de santal -sufletul intrând pe ușa nr.3 a plasmaticilor)

și din cernită îndoială în de nea certitudine ieșiți cu beatitudine!

de la al întunericulului iluziei,alba lumina primiți în plenitudine

a iubirii de Dumnezeu alb-aurie divină lumină călăuzitoare, 

Shanti (intrând pe ușa nr.3 din stânga declamă vesel)

Ochii lui interiori deschide-se-vor curcubeu al razelor de soare

în taină cu Preaiubitul său îndelung în suflet tainic discuta-va,

poarta cristalinului adevăr portal  în suflet  tainic deschide-va.

a evlaviei și a imaginărilor deșarte, ale inimii porți închide-va

În al sufletului popas, al lui Dumnezeu decret mulțumi-se-va

iar războiul ca pe pace el singur, prin fractali vedea-va pictând

în moarte ale vieții veșnice secrete prin suflet găsi-va curgând!

Shakti a Lumii Lumină (doar o voce pe fond muzical – lumini violet-aurii, miros de trandafir)

Cu ochii dinăuntru și din afară, cu tainele-i în veșnicie valsava

la învolburata înviere-n ale creației tărâmuri-n veșnicie sta-va

din înminresmata sufletelor omului cupă -n dor sorbi-va etern,

cu o inimă curată, divina-i înțelepciune cu dor absorbi-va etern,

în ale lui Dumnezeu manifestări nesfârșite găsi-va etern

într-o picătură de apă ale oceanului secrete contempla-va etern

Shanti (sus pe scaun declamă)

Inima atomului Împarți-va și iată minune, suprem mister etern!

În el un soare suflet găsi-va pe dată minune, mister etern!

Kamadeva (doar o voce pe fond muzical, lumini roz, miros de santal)

Odată un îndrăgostit fost-a, ce de a sa preiubită despărțindu-se

de ani buni, cu dor tot ofta în al depărtării foc jar risipindu-se.

De la a iubirii stăpânire grea, inima-i verde de răbdare goală era

viața fără ea o batjocură era, odihnă în dorul ei nu-și mai găsea;

timpul mistuitu-l-ar, socotea, câte zile, câte nopți lungi durerea,

de duhul său trupul obosit, departe de somn el țintuitu-l-a

trupu-i uzat de nesomn îi era, a inimii rană țipăt în doruri valsa

pe a cupei prezenței ei, el dăduse o mie de vieți pentru a o gusta

dar de folos nu-i fuse, perle de durere în viu râu îl preschimbase.

Vracii nici un leac pentru el, nu știau, lacrimi de dor nestoarse;

doftorii pentru un bolnav de dragoste, leacuri de doruri nu au

decât dacă favoarea celui iubit îl salvează, spasme de jar îi dau

de dor al său pom rodul disperării dete,de trăit nu putu-n noapte

și al speranței sale foc în cenușă căzu, să fugă vru, în vii șoapte.

Shiva (doar o voce pe fond muzical, joc de lumini alb-aurii, miros de iasomie)

Din casă deodată ieși și spre piață, pejar îndreptatu-s-a deodată

un paznic îl urmă, în fugă, urmărindu-l izbucnit-a el pe dată;

apoi alți paznici către cel obosit adunatu-s-au, ici-colo fugit-a

fiecare trecere interzis-au ei, gemut-a el din rărunchi și plâns-a,

Tagore intră pe ușa nr.1 din stânga declamă speriat

„Cu siguranță acest paznic este‘ Izrá’íl, al morții înger ce cântă,

asupra mea; sau al oamenilor tiran, ce rău să-mi facă mă caută”

Kamadeva (doar o voce pe fond muzical, joc de lumini roz, miros de santal)

celui sângerând cu săgeata dragostei și sufletul plânsu-i-a, dor .

ale lui Picioare mai departe dusu-l-au la grădină ajuns-a în zbor

la un zid de grădină, mare zidul fiind, îl urcă cu mult zor și spor

și-n grădină, cu nespusă durere, uitându-și viața s-aruncă-n dor.

acolo iubita cu o lampă în mână, își zări al inimii ineluș dorit,

căutând, când iubitul sărutat de inimă, dragostea viu și-a privit.

Aer în piept trase și mâinile în rugăciune el și le ridicase pe loc

strigând:

Tagore sus pe scaun declamă

„O Doamne! Dă slavă paznicului, ce mă apără de foc,

bogății și viață lungă căci paznicu Gabriel era, pe acest oropsit

îndrumându-l; ori Isráfíl era, dând viață acestui biet nenorocit! ”

Kamadeva (doar o voce pe fond muzical, joc de lumini roz, miros de santal)

Într-adevăr, cuvintele lui adevărate erau, dreptate secretă găsise,

în a paznicului o fata morgana, mare de tiranie, prin văl zărise.

Câte secrete în spatele vălului stăteau pe a iubitei sale vale

Noapte întunecată a absenței-l lumina departe de-a grădinii cale

lumina reuniunii, conduse sufletu bolnav la vindecătorul inimi

Din mânie, gardianul pe el ce setea-l conduse în deșertul iubirii

Îl ghidase…dacă iubitul înainte putut-fi-l-ar privi, el pe paznic

de la început l-ar fi binecuvântat, pentru el s-ar fi rugat veșnic

acea tiranie drept dreptate ar fi apreciat; sfârșitul ocult fostu-i-a,

ca luminile Preaiubitei să atingă gemut-a și la început el plâns-a

Shiva (doar o voce pe fond muzical ,lumini alb-aurii, miros de iasomie)

Cei ce în grădina cunoașterii călătoresc,sfârșit din început văd,

ai comuniunii și rugii, pacea în război și prietenia în mânie văd

pe aripile asistenței Sufletelor Sfinte, ca ale Prietenului oculte

taine dinainte să le vezi, lumina Iubitei să poți atinge ridică-te!

Tagore sus pe scaun declamă

„Adevărat, suntem de la Dumnezeu și la El ne vom întoarce”.

După ce prin Valea cunoașterii trecut-a, al limitării ultim plan,

călătorul vine…

Penelope cu Ulisse pe un Lotus alb

Cântul XV- a regenerării sufletelor Lege

A Penelopei și-a lui Ulisse iarbă verde de acasă Glossă

Te strig ca să-ți fiu grădină

Către-un mâine plin de floare,

Să-mi fii iarba de lumină

Chiar și-atunci când viața doare.

Să-i deschidem iar aripa

Lujerului de lună nouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Iarbă verde pe din două.

Să-ți fiu crin cu bucurie

Cânt de floare-n rezonanțe,

Gravitație zurlie.

Tu să-mi prinzi în păr speranțe,

Iarbă-n foc să ne strunească,

Să fiu flacăra divină

Sufletul să-ți mistuiască.

Te strig să-ți fiu grădină.

Te chem ca să îți fiu iarba

Unei veri secetoase,

Noaptea să ne-mbete vorba

Sărutărilor duioase.

Strânse-n raze de lumină

Prinse în a vieții floare,

Să ne topim împreună

Către-un mâine plin de floare.

O să vin să îți fiu gândul

Ce-ți aduce bucurie

Precum soarele din cântul

Gravitației nurlie.

Cum se tânguie duios,

Glas de pasăre divină

Pierduți în zbor anevoios.

Să-mi fii iarba de lumină.

Te strig ca să îți fiu visul

Ce aripa își deschide

Să te port spre paradisul,

Peste veșnicii aride.

Iarbă-n foc să ne bocească,

Tu să-mi prinzi în dor ardoare,

Sufletul să-ți mistuiască.

Chiar și-atunci când viața doare.

Te prind ca să-ți fiu aripa

Dintr-un strop curat de rouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Împărțită pe din două.

Lumina să ne clocească,

Eu să fiu flacăra clipă

Sufletul să-ți mistuiască.

Să-i deschidem iar aripă.

Te aștept să îți fiu stele

Să le prindem în galaxii,

Să ne pierdem printre ele,

Prin Sărutări să mă învii.

Lumina tânguie duios,

Cântă Blânda Lună rouă

Închid drum anevoios

Lujerului de lună nouă,

O să vin să-mi fii furtună,

Dup-un mâine plin de soare,

Strângem raze Împreună

Să devii nemuritoare,

Să le prindem în buchete

Să Întindem iar aripa,

Sărutări să ne îmbete.

Să mușcăm cu poftă clipa.

Te strig ca să îți fiu Vorba

Unei veri păcătoase,

Lasă-mă să îți fiu Iarba

Verde-n lumini sticloase.

Tu să-mi prinzi în păr speranțe,

Blândă Lună, Lună nouă

Lumini puse-n balanțe

Iarbă verde pe din două.

Iarbă verde pe din două.

Să mușcăm cu poftă clipa,

Lujerului de lună nouă,

Să-i deschidem iar aripa

Chiar și-atunci când viața doare.

Să-mi fii iarba de lumină

Către-un mâine plin de floare,

Te strig ca să-ți fiu grădină.

Penelope pe un val alb

Cântul XVI -a luminii Universului Lege

A Penelopei a lui Ulisse lumină Odisee… Glossă

Te chem ca să-ți fiu lumină,

Către-un mâine plin de soare,

Să-ți fiu inima senină

Chiar și-atunci când viața moare.

Să-i deschidem iar aripa

Dansului-ne sub lună nouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Primăvară pe din două.

Să-mi fii dor cu bucurie

Cânt de soare-n rezonanțe,

Gravitație zurlie.

Tu să-mi prinzi în păr speranțe,

Vântu-n foc ne ciripească,

Să fiu flacăra divină

Sufletul să-ți mistuiască.

Te chem să-ți fiu lumină.

Te chem ca să îți fiu neaua

Unei ierni secetoase,

Noaptea să ne-mbete steaua

Frămâtărilor duioase.

Strânse-n raze de lumină

Prinse în a vieții floare,

Să ne pierdem împreună

Către-un mâine plin de soare.

O să vin să îți fiu gândul

Ce-ți aduce bucurie

Precum soarele din vântul

Gravitației nurlie.

Cum se tânguie duios,

Glas de pasăre măiastră

Pierduți în zbor anevoios.

Să fiu pasărea Alb-Astră.

Te chem ca să îți fiu visul

Ce aripa își deschide

Să te port spre paradisul,

Peste veșnicii murinde.

Vântu-n foc să ne Stârnească,

Tu să-mi prinzi în păr ardoare,

Sufletul să-ți mistuiască.

Chiar și-atunci când viața doare.

Te chem ca să-ți fiu aripa

Dintr-un strop curat de rouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Împărțită pe din două.

Lumina să ne doinească,

Eu să fiu flacăra clipă

Sufletul să-ți mistuiască.

Să-i deschidem iar aripă.

Te aștept să îți fiu stele

Să le prindem în galaxii,

Să ne pierdem printre ele,

Prin Sărutări să mă învii.

Lumina tânguie duios,

Cântă Blânda Lună rouă

Închid drum anevoios.

Zâmbetului de lună nouă,

O să vin să-ți fiu furtună,

Dup-un mâine plin de soare,

Strângem raze Împreună

Să devii nemuritoare,

Să le prindem în buchete

Să Întindem iar aripa,

Sărutări să ne îmbete.

Să mușcăm cu poftă clipa.

Te chem ca să îți fiu ploaia

Unei veri secetoase,

Lasă-mă să îți fiu Oaia

Neagră-n lumini spumoase.

Tu să-mi prinzi în păr speranțe,

Blândă Lună, Luna nouă

Lumini puse-n balanțe

Primăvară pe din două.

Primăvară pe din două.

Să mușcăm cu poftă clipa,

Zâmbetului de lună nouă

Să-i deschidem iar aripa

Chiar și-atunci când viața doare.

Să fiu luna cea senină

Către-un mâine plin de soare,

Te chem ca să-ți fiu lumină.

Shanti pe un nor roz

Cântul XVII- a transmutării luminii Lege

A Luminii Luceafărului Blândă Lună Glossă

Sufletu-ţi sorbit din stele

Duh de neatins ca gândul

Zboară-n visurile mele

Viaţă, sorbind tot pământul.

Dacă lumina-mi lăcrimează

Şi ne-mbracă-n Omenie

Blânda-mi lună mă visează.

Picurând din Frenezie.

Luna plină prin lumină

Noaptea cântă o cucuvea,

Trupurile sunt lumină,

Ciuma inima ne-o strivea

Lecuieşti a lumii boală,

Vindeci patimile grele,

Să se bată sub cerneală

Sufletu-ţi sorbit din stele.

Chiar de sufletu-ţi suspină

Ori te roade nedreptatea

Şi lumina te închină

Pace îţi toarnă dreptatea.

Gândul luminii doineşte

Şi străpunge tot pământul,

Cerul întreg te slăveşte

Duh de neatins ca gândul

Suflet luminat de nuferi,

Care-mi aţâţă privirea,

Luminează nu mai suferi

Sorbind lacom nemurirea.

Inima lumină-n floare,

Nou pulsar dorinţei mele,

Soare-n pieptul ce viu doare

Zboară-n visurile mele

Cum în valul vieţii geme

Lumina de suferinţă

Raza luminii se teme

Să coboare-n neputinţă.

Numai Luna cea măiastră

Şi-a ţesut din dor veşmântul,

Vindecă lumina noastră

Viaţă, sorbind tot pământul.

Mirosit-am într-o rugă

Vocea soarelui când cântă,

Iar când luna vrea să fugă

Va cădea lumina sfântă.

Chiar în inima durerii

Omenirea tot oftează,

Tu alungă teama serii

De lumina-mi lăcrimează.

Un quasar înghite timpul

Sărută Lumina morţii,

Tu renaşti din anotimpul

Respiri Lumina sorţii.

Când vuieşte nepătrunsul

Tu inspiri o simfonie,

Sufletu-ţi îţi este unsul

Şi ne-mbracă-n Omenie.

Duhul tău soarbe lumină

Din secate izvoare,

Şi a vremilor rugină

Se aşterne peste soare.

Dar renaşti din absolutul,

Dintr-un strop ce viu pulsează,

Închegând necunoscutul

Blânda-mi lună mă visează.

Şi renaşte prin lumină

Aşa cum a fost odată,

Noi uniţi de-a ta tulpină

Sorbim Fericirea toată.

Tu în zborul de Luceferi

Lăcrimând o Elegie

Fericiţi că suntem teferi

Picurând din Frenezie.

Picurând din Frenezie

Blânda-mi lună mă visează

Şi ne-mbracă-n Omenie

De lumina lăcrimează.

Viaţă, sorbind tot Pământul.

Zboară-n visurile mele,

Duh de neatins ca gândul

Sufletu-ţi sorbit din stele.

Veronica pe un nor roz

Cântul XVIII- A plasmei luminii Lege

A zborului spre ale luminii stele… Glossă

Zbor spre ale luminii stele,

Spirală prin zbor de moarte,

Toate-s oglinzi paralele,

Toate-s fum, lumini prin soarte.

Dor suflete, Viaţa ne moare,

Nu e vis, revin spre noi,

Sunteţi stele căzătoare

Lumina făr de Nevoi!

Zbor spre ale Luminii stele,

Nou început am căutat,

Transcend val inimii mele

In vis nou m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Din omidă salt deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de moarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul luminii, prin soarte,

Gânduri amintiri-adună.

Ca-ntr-o cofă-n plânsul meu,

Strâng speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Salt spre lumină cu tine.

Toate-s oglinzi paralele..

Printre sărutări de miri

Nasc iar gândurile mele.

Roz boboci de trandafiri.

Lotus alb pe cer cu stele,

Tulpinile fermecam.

Pe orbita vieţii mele

Lumină mereu să am!

Toate-s dor, lumini prin soarte…

S-au născut spre a muri!

Printre pleoape-ngemănate,

Fug suflete aurii.

Zbor de prunci, părinţi şi stele

Cer lumină, sfânt blestem,

Ciuma, toate-s efemere…

Valul trece, frică avem.

Dor suflete… Viaţa ne moare,

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci vor înflori în soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure de nucă,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zboru-şi-nalţă nălucă.

Nu e vis, revin spre voi

Lumini albe-n sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Trecem – stele căzătoare.

În clepsidră a Murit

Vremea– pasăre măiastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Vremea, nu iubirea noastră.

Suntem stele căzătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi sclipitoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi ne-am mai trezit.

Lumina făr de Nevoi!

Într-o soartă trecătoare,

Râd luminile din noi.

Suflet sărutat nu doare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Plămădim o Lume bună!

Lumina făr de Nevoi!

Sutem stele căzătoare,

Nu e vis revin spre voi,

Suflete dor, Spirit nu moare,

Toate-s fum, lumini prin soarte,

Toate-s oglinzi paralele,

Spirală prin zbor de moarte,

Zbor spre ale luminii stele.

Tagore pe un lotus violet

Cântul XIX- a conversiei luminii Lege

A luminii somn Glossă

Ridicați pe-a noastră jale.

Îmbuibați vor să ne-omoare!

Somnul monștri stoarce-n cale.

Să îi puneți stăvilare!

Oasele s-or face praf!

Lumina Harfa lui Orfeu.

Sufletul de e bolnav,

Eu îl duc lui DUMNEZEU.

Voi ce stați pe la tribune

Și în jilțul guvernării,

Voi ce vă hrăniți renume

Doar din lacrimile Țării,

Slugi vândute din seminții,

Monștrii Luminii din soare,

Grămădiți în pungi arginții,

Ridicați pe-a noastră jale.

Vă lăfăiți în fotolii

V-ați vândut și Omenia,

Nașteți monștri-n cartea lumii,

Ne-ați ucis democrația

Bravi cârmaci dorm și unșii Lumii

Și de-o fi să ne doboare,

Trădători de Legi ai Lumii

Îmbuibați cer să ne-omoare!

Slugile pentru onoruri,

Nasc monștri nepăsării

Devin monștri, adevăruri

Nasc în cupă monștrii vrerii:

Nasc tirani ce varsă sânge,

Parveniți ce-adus-au jale,

Ipocriți de lumea plânge,

Somnul monștri toarce-n cale.

Iar din sufletele pure,

Monștrii vor să smulgă crinii,

Și-n altar de curățire,

Să-nflorească mărăcinii.

Că pătați tot ce-i candoare,

Monștrii Somnului cel Mare

Însă nu puteți ce-i Soare,

Să îi puneți stăvilare!

Monștrilor de REA CREDINȚA,

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți CREDINȚA

Și CHIVOTUL din ALTARE!

Însă va-nvia prin apă,

S-o trezi Spirit bolnav

Și în groapa ce ne-o sapă,

Oasele și-or face praf!

Trădători de Neam slobodă,

Păduchii ce ies în frunte,

N-auziți pe Mihai-Vodă,

Greaua-și bardă cum ascute?

Ascultați cum cântă lemnul!

Vlad Drăculea vine Zmeu,

Nu simțiți pe sub sumanul,

Lumina cântul lui Tirteu.

Monștri-n cugete sub lună

Nu mai e nimica sfânt,

Pervertire și minciună

Și în fapte și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub umbrele cu ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul de e bolnav.

Spiritul acestei Lumi

Harfa lui Orfeu să fie,

Sufletul acestei Lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Și de-o fi să nască Monștrii

Somnul fiarei de ATEU,

Iau cu mine plânsul Lumii

Eu îl duc lui DUMNEZEU.

Eu îl duc lui DUMNEZEU

Sufletul de e bolnav,

Lumina Harfa lui Orfeu.

Oasele s-or face praf!

Să-i puneți stăvilare

Somnul monștri stoarce-n cale.

Îmbuibați vor să ne-omoare!

Ridicați pe-a noastră jale.

Eminescu pe un nor violet

Cântul XX- A adevărului Universal drept de căutare Lege

A Trezirii Țării Glossă

Ne faceți zile amare!

Îmbuibați cerșiți onoare!

Al trezirii blestem mare.

Să îi punem stăvilare!

Să-i dezvețe de nărav!

Invocați-l pe Zamolxis.

Sufletul de vi-i bolnav,

Să îl ducem lui Artemis.

Vă lăfăiți în fotolii

Și în jilțul guvernării,

Minte ciupită de molii

Ne sugeți sângele Țării,

Slugi vândute din seminții,

Simțim Sufletul cum doare,

Grămădind în pungi arginții,

Ne faceți zile amare!

Slugile ne cer onoruri,

Cresc monștri nepăsării

Devin monștri, adevăruri

Ne Rag Leii, monștrii Țării:

Rag tirani ce varsă sânge,

Parveniți ce-adus-au jale,

Ipocriți, țara o plânge,

Îmbuibați cerșiți onoare!

Iar din sufletele pure,

Monștrii vor să smulgă pinii,

Și-n altar de mântuire,

Să-nflorească mărăcinii.

Că pătați tot ce-i candoare,

Monștrii Somnului cel Mare

Doar arginții văd sub Soare,

Al trezirii blestem mare.

Simt tirani cum varsă sânge,

Voievozi ce-adus-au pace,

Dar prin voi, țara ne plânge

Răul firele își toarce.

Ne furați și mărăcinii,

Sperată de vie moare

Însă nu puteți Luminii,

Să îi puneți stăvilare!

Monștrilor de vlăstare mii,

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți copiii

Mâncați din a lor sudoare!

Însă va-nvia dreptatea,

S-o trezi Spirit bolnav

Și în groapa ce ne-o sapă,

Să-i dezvețe de nărav!

Trădători de Neam botezat,

Păduchii ne ies în frunte,

N-auziți Crucea din pătrat,

Coasa-și, țeapa cum ascute?

Ascultați cântă talazul!

Vuet de vânt e Artemis

De simțiți pe sub grumazul,

Invocați-l pe Zamolxis.

Monștri-n urlete la lună

Nu mai e nimica sfânt,

Pervertire și minciună

Și în fapte și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub zorzoane cu ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul de vi-i bolnav.

Spiritul acestei Lumi

Harfa lui Orfeu să fie,

Sufletul acestei Lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Și de-o fi să nască Monștri

Somnul Zeului Zamolxis

Iau cu mine plânsul Lumii

Să îl ducem lui Artemis.

Să îl ducem lui Artemis.

Sufletul de vi-i bolnav,

Invocați-l pe Zamolxis.

Să-i dezvețe de nărav!

Să îi puneți stăvilare!

Al trezirii blestem mare.

Îmbuibați cerșiți onoare!

Ne faceți zile amare!

Odisseu pe o raza violet

Cântul XXI- a Adevărurilor spirituale căutare Lege

A Luceafărului Odisseu trezire Glossă

Zbor spre- ale Adevărului stele,

Spirală prin zbor de moarte,

Toate-s oglinzi paralele,

Toate-s fum, dureri prin soarte.

Dor inimi, viaţa de moare,

Nu e vis, revin spre noi,

Suntem stele căzătoare.

Nu ne lăsați în Nevoi!

Zbor spre ale dreptăţii stele,

Nou început am căutat,

Salt spinul inimii mele

In vis nou m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Din omidă salt deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de moarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru vis, prin soarte,

Gânduri, amintiri-adună.

Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,

Strâng speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Salt spre trezire cu tine.

Toate-s oglinzi paralele.

Printre sărutări de miri

Nasc iar gândurile mele.

Mii boboci de trandafiri.

Lotus dalb pe cer cu stele,

Tulpinile fermecam.

Pe spirala vieţii mele

Dreptate mereu să am!

Toate-s fum, dureri prin soarte…

S-au născut spre a muri!

Printre pleoape-ngemănate,

Curg suflete aurii.

Zbor de prunci, părinţi şi stele

Cer dreptate, sfânt blestem,

Ciuma, toate-s efemere…

Leul rage, frică avem.

Dor suflete,Viaţa ne doare,

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci fac boboci în soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure de nucă,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zboru-şi-nalţă nălucă.

Nu e vis, revin spre noi

Fluturi albi de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Trecem – stele călătoare.

În clepsidră a Murit

Vremea– phoenix cea măiastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Vremea, nu iubirea noastră.

Suntem stele căzătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi sclipitoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă din ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi ne-am mai trezit.

Nu ne lăsaţi în Nevoi!

Într-o soartă trecătoare,

Râd durerile din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Cozidim o Lume bună!

Nu ne lăsaţi în Nevoi!

Suntem stele căzătoare,

Nu e vis revin spre noi,

Suflete dor, viaţa ne doare,

Toate-s fum, dureri prin soarte,

Toate-s oglinzi paralele,

Spirală prin zbor de moarte,

Zbor spre-ale Adevărului stele.

Tagore iese pe ușa nr.1 din stânga

Corul iese pe toate ușile din scenă pe fond muzical

Actul IV – În A UNITĂȚII VALE spre a  Planetei albastre Suflet cupă ofrandă

Film proiectat cu Valea UNITĂȚII

Corul dansează tematic pe fond muzical

Shakti a Lumii Lumină (joc de lumini violet-aurii- sufletul intră pe ușa nr 2 a plasmaticilor doar voce pe fond muzical și)

din a Absolutului cupă bea, la ale Unității Manifestări privește

În ăst popas, ale pluralității văluri străpunge,aurii zori vestește

din lumile cărnii fuge și-n cerul singurătății fulg ni se înalță.

cu ochi și urechea lui Dumnezeu, el vede și aude pe viață

mâna adevărului din a Abisului mânecă vede și Adevăr grăiește

ale puterii secrete dezvăluie, tainele creației divine fin privește.

ca intim în altarul Celei Iubite în al Prietenului sanctuar pășește

El în sine, laudând pe Dumnezeu, propria laudă el își găsește.

nici faimă, nici rang, în numele său nu vede, pe Creator vede;

Tagore ( intră pe ușa nr 1 din stânga, sus pe scaun declamă)

„toate cântecele de la Rege sunt și fiecare melodie purcede” .

Shakti a Lumii Lumină (doar o voce pe fond muzical joc de lumini violet-aurii, miros de trandafir)

Eminenței clar Îi e în tărâmurile ființei, ale sale toate călătorii

plăsmuiri văzute, proprie viziune, ale văzutului soare bucurii

c-o singură strălucire tuturor lucrurilor deodată luciri dăruiește la dorința Regelui creații, întregii creații lumină dă regește,

în fiece loc, se manifestă și dar în armonie cu ale potențialelor

acelui loc își aruncă într-o oglindă disc și forma-și reflectă ușor,

într-un cristal focul să apară face, doar oglinzii datorează – se

în alte lucruri doar efectul strălucirii sale,nu discul tot arată-se .

prin porunca Creatorului, tu observi culorile în fiecare obiect

ce văzute devin în armonie și rezonanță cu a naturii din obiect.

într-un galben glob razele galben strălucesc, alb razele albe sunt

iar într-unul violet sau roșu, raze violet ori roșii manifeste sunt multe fețe de la obiect sunt, nu de la strălucitoarea rază lumină

Kamadeva (o voce, joc de lumini roz, miros de santal, sufletul intră pe ușa nr 3 a plasmaticilor se aude doar o voce pe fond muzical )

De un loc de lumină închis fi-va, acoperit, pereți făr de lumină

în întregime lipsit de splendoarea luminii fi-va, nu străluci-va

suflete bolnave valea cunoașterii în ale pasiunii ziduri, închis-a

și cu ignoranță și orbire înnoratu-a și acoperitu-a de a soarelui

mistică lumină fost-a și-a misterelor Iubitei; a lucirii Domnului

credințe a Mesagerilor, de-a înțelepciunii bijuterie lipsitu-l-au

de alb sanctuar și alungați din Ka’bih de închiși ochi fost-au

Iat-a oamenilor valoare din această epocă!

Brahman (o voce,joc de lumini aurii ,-sufletul intră pe ușa nr 1 a plasmaticilor se aude doar voce pe fond muzical, miros de smirnă)

Omule, O inimă pură ca o oglindă-i; cu strălucirea dragostei

și a despărțirii de toți curăț-o, pe El mântuiește-l!a adevăratei

lumini solare-n el să străluce și în ai dimineții zori-n al meu

suflet clar semnul vedea-vei „Nici Pământul meu,cerul Meu

nu mă conțin, ci inima slujitorului Meu Mă cuprinde curcubeu”

în mâna lor viața-și vor lua și în fața noii Iubite, arunca-o-vor

Misterele multe sunt dar tomuri suficiente a le scrie nu fi-vor,

misterul Celei Iubite a păstra și nici nu pot fi sfârșite în stihuri

deși nu mai mult decât un semn. un cuvânt, de ajuns va fi,

„Cunoașterea este un singur punct,dar ignoranții multiplicat-au”

Kamadeva (joc de lumini roz, sufletul – se aude doar o voce pe fond muzical , miros de betișoare de santal)

Călătoriile pe calea iubirii sunt doar patru:

De la creaturi la Adevărat; de la Adevărat la creaturi;

de la creaturi la creaturi; de la Adevărat la Adevărat.

Brahman (doar o voce pe fond muzical-joc de lumini aurii, miros de smirnă )

Un munte ale vizionarilor înflorite ramuri din al vieții- pom 

și ai vindecătorilor mistici muguri din toate erele omului-pom

nu le-am pomenit,copioasă citare din trecut; greșit plăcea-mi-ar

căci citatul din cuvintele altora dobândită învățare, nu divin dar

atât cât am citat aici este din a obiceiurilor oamenilor respectare

dincolo de curtea acestei epistole și după a prietenilor așteptare

neacceptarea de a povesti spusele lor, din mândrie nu provine,

a înțelepciunii manifestare,din a harului demonstrație ne vine.

Și călătorul, după ce planurile înalte ale acestei supreme

călătorii, traversat-a intră…

Eminescu pe o stea aurie

Cântul XXII – a vieţii sufleteşti eterne Lege-

nemurirea sufletului

A morţii şi vieţii trezire Glossă

Ne faceți zile amare!

Îmbuibați cerșiți onoare!

A trezirii criză mare.

Să îi punem stăvilare!

Să-i dezvețe de nărav!

Invocați-l pe Zamolxis.

Sufletul de vi-i bolnav,

Să îl ducem lui Artemis.

Vă lăfăiți în fotolii

Și în jilțul guvernării,

Minte ciupită de molii

Monștrii sug sângele Țării,

Slugi vândute din seminții,

Simțiți Sufletul cum doare,

Grămădind în pungi arginții,

Ne faceți zile amare!

Slugi ce cancer ne sădesc,

Cresc Cioclii nepăsării

Devin monștri, legi ne clocesc

Ne Cresc Moartea, Cioclii Țării:

Cresc tirani ce varsă sânge,

Parveniți ce-adus-au jale,

Ipocriți, țara ne plânge,

Îmbuibați cerșiți onoare!

Iar din sufletele pure,

Monștrii vor să smulgă pinii,

Și-n altar de mântuire,

Să-nflorească mărăcinii.

Că pătați tot ce-i onoare,

Monștrii Creșterii cea Mare

Doar arginții văd sub Soare,

A trezirii criză mare.

Simt tirani cum varsă sânge,

Voievozi ce-adus-au pace,

Dar prin voi, țara ne plânge

Frica firele își toarce.

Ne furați și mărăcinii,

Speranța de vie moare

Însă nu puteți Luminii,

Să îi puneți stăvilare!

Monștrilor ne mâncați de vii,

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți copiii

Gustaați din a lor savoare!

Însă va-nvia dreptatea,

S-o trezi Spirit bolnav

Și în groapa ce ne-o sapă,

Să-i dezvețe de nărav!

Trădători de Neam plecat,

Păduchii ne ies în frunte,

N-auziți vuet apăsat,

Coasa, țeapa cum s-ascute?

Ascultați cântă talazul!

Vuet în vânt e Artemis

De vă gâdilă grumazul,

Invocați-l pe Zamolxis.

Monștri-n urlete la lună

Nu mai e nimica sfânt,

Pervertire și minciună

Și în fapte și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub umbrele cu ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul de vi-i bolnav.

Spiritul acestei Lumi

Cântul lui Tirteu să fie,

Sufletul acestei Lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Și de-o fi să nască Monștri

Somnul Zeului Zamolxis

Iau cu mine plânsul Lumii

Să îl ducem lui Artemis.

Să îl ducem lui Artemis.

Sufletul de vi-i bolnav,

Invocați-l pe Zamolxis.

Să-i dezvețe de nărav!

Să îi puneți stăvilare!

A trezirii criză mare…

Îmbuibați cerșiți onoare!

Ne faceți zile amare!

Autorul pe o stea Aurie

Cântul XXIII- a nemuriri Spiritului Lege

A nemuririi Glossă

Zbor spre -ale nemuririi stele,

Spirală prin zbor de soarte,

Toate-s oglinzi paralele,

Toate-s fum, dureri de moarte.

Dor inimi,Spirit ne doare,

Nu e vis, revin spre noi,

Reci stele nemuritoare.

Nu vă lăsăm în Nevoi!

Zbor spre-ale nemuririi stele,

Nou început am căutat,

Mut valul inimii mele

In vis nou m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Din omidă salt deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de soarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru vis, prin moarte,

Gânduri, amintiri-adună.

Ca-ntr-o cofă-n plânsul meu,

Cresc speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Cresc spre nemurire-n Sine.

Toate-s oglinzi paralele..

Printre sărutări de miri

Cresc iar gândurile mele.

Albi boboci de trandafiri.

Lotus dalb pe cer cu stele,

Tulpinile fermecam.

Pe spirala vieţii mele

Doar Nemurire să tot am!

Toate-s fum, dureri prin moarte…

S-au născut spre a muri!

Printre pleoape-ngemănate,

Cresc suflete aurii.

Zbor de prunci, părinţi şi stele

Nemurire, sfânt Totem,

Ciuma, toate-s efemere…

Cioclu rage, frică avem.

Dor inimi, Spirit ne doare,

Peste ani, prin cimitire,

Pe Cruci cresc boboci în soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure strămută,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zboru-şi-nalţă, transmută.

Nu e vis, revin spre noi

Fluturi albi de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Cresc – stele nemuritoare.

În clepsidră a Murit

Moartea– phoenix cea măiastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Moartea, nu iubirea noastră.

Reci stele nemuritoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi sclipitoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Creşte lacrimă din ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi ne-am mai trezit.

Nu vă lăsăm în Nevoi!

Într-o soartă trecătoare,

Râd tăcerile din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Să vedem o Lume bună!

Nu vă lăsăm în Nevoi!

Reci stele nemuritoare,

Nu e vis revin spre noi,

Inimi dor, spirit ne doare,

Toate-s fum, dureri de moarte,

Toate-s oglinzi paralele,

Spirală prin zbor de soarte,

Zbor spre-ale nemuririi stele.

Shanti pe un porumbel alb

Cântul XXIV- a Forţei cuvântului Lege

A Vieţii cuvântului Glossă

Sufletu-ţi sorbit din stele

Duh de neatins ca gândul

Zboară-n visurile mele

Viaţă, sorbind iar cuvântul.

Dacă lumina-mi lăcrimează

Şi ne-mbracă-n Veselie

Blânda-mi lună mă visează.

Tot crescând din Bucurie.

Luna plină prin lumină

Noaptea cântă o cucuvea,

Trupurile cresc lumină,

Ciuma inima ne-o strivea

Lecuieşti a lumii boală,

Vindeci cancerele rele,

Să se bată sub cerneală

Sufletu-ţi sorbit din stele.

Chiar de sufletu-ţi suspină

Ori te roade nedreptatea

Şi lumina te închină

Pace îţi toarnă dreptatea.

Gândul luminii doineşte

Şi străpunge tot pământul,

Cerul întreg te slăveşte

Duh de neatins ca gândul

Suflet luminat de nuferi,

Care-mi aţâţă privirea,

Luminează nu mai suferi

Sorbind lacom nemurirea.

Inima lumină-n floare,

Nou pulsar dorinţei mele,

Creşte-n pieptul ce viu doare

Zboară-n visurile mele

Cum în valul vieţii geme

Lumina de suferinţă

Raza luminii se teme

Să coboare-n nefiinţă.

Numai Luna cea albastră

Şi-a ţesut din dor veşmântul,

Vindecă lumina noastră

Viaţă, sorbind iar pământul..

Mirosit-am într-o rugă

Al soarelui glas când cântă,

Iar când luna vrea să fugă

Va creşte lumina sfântă.

Chiar în inima durerii

Omenirea tot oftează,

Tu alungă teama serii

De lumina-mi lăcrimează.

Un quasar înghite timpul

Sărută Lumina morţii,

Tu renaşti prin anotimpul

Respiri lumina sorţii.

Când vuieşte nepătrunsul

Tu inspiri o simfonie,

Sufletu-ţi îţi este unsul

Şi ne-mbracă-n Veselie.

Duhul tău soarbe lumină

Din ale morţii izvoare,

Şi a vremilor rugină

Se aşterne peste soare.

Dar renaşti din absolutul,

Dintr-un strop ce viu pulsează,

Închegând necunoscutul

Blânda-mi lună mă visează.

Şi renaşte prin lumină

Creşte cum a fost odată,

Noi uniţi de-a ta tulpină

Sorbim Fericirea toată.

Tu în zborul de Luceferi

Lăcrimând o Elegie

Fericiţi că suntem teferi

Tot crescând din Bucurie.

Tot crescând din Bucurie

Blânda-mi lună mă visează

Şi ne-mbracă-n Veselie

De lumina lăcrimează.

Viaţă, sorbind iar cuvântul.

Zboară-n visurile mele,

Duh de neatins ca gândul

Sufletu-ţi sorbit din stele.

Veronica pe un porumbel alb

Cântul XXV- a plasmei aprindere luminoasă Lege

A Luminii Glossă

Te aștept să-ți fiu lumină,

Către-un mâine plin de soare,

Să fiu steaua ta divină

Chiar și-atunci când viața doare.

Să-i deschidem iar aripa

Luminii stoarsă din rouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Sorb Lumină pe din două.

Să-mi vii zbor cu bucurie

Dans prin soare, sorb rezonanțe

Din Steluța azurie.

Tu să-mi sorbi din sâni speranțe,

Lumea-n loc să se oprească,

Să-ți fiu flacăra divină

Sufletul să-ți mistuiască.

Te aștept să-ți fiu lumină.

Te aștept să îți fiu neaua

Unei ierni grea, geroase,

Noaptea să ne-mbete steaua

Sărutărilor duioase.

Strânse-n razele de lună

Prinse în a vieții floare,

Să ne pierdem împreună

Către-un mâine plin de soare.

O să vin să îți fiu gândul

Ce-ți aduce fericire

Precum soarele din vântul

Prin vâltoarea de iubire.

Cum se tânguie duios,

Glas de raze de lumină

Dansând în zbor anevoios.

Să fiu steaua ta divină!

O să vin să îți fiu visul

Ce aripa își deschide

Să te port spre paradisul,

Peste veșnicii toride.

Timpu-n loc să se oprească,

Tu să-mi prinzi în păr ardoare,

Sufletul să-ți mistuiască.

Chiar și-atunci când viața doare.

Te aștept să-ți fiu Lumina

Dintr-un strop curat de rouă,

Sorbim cu poftă Lumina,

Împărțită pe din două.

Lumina să ne iubească,

Eu să fiu geamăna Clipă

Sufletul să-ți mistuiască.

Să-ți deschidem iar aripă.

Te aștept să îți fiu stele

Să ne țesem din lumină,

Să ne pierdem printre ele,

Sărutarea ne-nsenină.

Luna se tânguie duios,

Cântă Blânda Lună Nouă

Închid drum anevoios.

Luminii storsă din rouă

O să vin să-ți fiu furtună,

Dup-un mâine plin de soare,

Strângem raze Împreună

Să devii nemuritoare,

Să le prindem în buchete

Să Întindem iar aripa,

Sărutări să ne îmbete.

Să mușcăm cu poftă clipa.

Vino să îți dau căldura

Unei veri secetoase,

Lasă-mă să îți fiu făptura

Ce-ți naște raze lucioase.

Tu să-mi sorbi din păr speranțe,

Blândă Lună, lună Nouă

Spirite puse-n balanțe

Sorb Lumină pe din două.

Sorb Lumină pe din două.

Să mușcăm cu poftă clipa,

Luminii storsă din rouă,

Să-ți deschidem iar aripa

Chiar și-atunci când viața doare.

Să fiu steaua ta divină

Către-un mâine plin de soare,

Te aștept să-ți fiu lumină.

Tagore pe un elefant alb

Cântul XXVI-Cel mai puternic hrăneşte pe cel slab, plasmatică Lege

A Statului Dumnezeu Naştere Glossă

Zbor spre ale dreptăţii ere,

Spirală prin zbor de moarte,

Toate-s lumini, doar himere,

Toate-s fum, dureri prin soarte.

Dor inimi…Viaţa ne doare,

Nu e vis, naştem prin voi,

State Dumnezeu din Soare.

Nu vă lăsăm în Nevoi!

Zbor spre ale dreptăţii stele,

Nou început am căutat,

Salt valul inimii mele

In vis nou m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Din omidă salt deodată,

Spre alte vii începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de moarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru vis, prin soarte,

Gânduri, amintiri-adună.

Ca-ntr-o frunză-n plânsul meu,

Cresc speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Nasc din dreptate ca tine.

Toate-s lumini, doar himere,

Printre sărutări de miri

Văd iar gândurile mele.

Mici boboci de trandafiri.

Visul alb pe cer cu stele,

Tulpinile fermecam.

Pe spirala vieţii mele

State Dumnezeu să tot am!

Toate-s fum, dureri prin soarte…

S-au născut spre a muri!

Printre pleoape-ngemănate,

Nasc suflete aurii.

Zbor de prunci, părinţi şi stele

Cer dreptate, sfânt totem,

Ciuma, toate-s efemere…

Statul moare, frică avem.

Dor Inimi… Viaţa ne doare,

Peste ani, prin cimitire,

Cruci nasc lujerii în soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure de nucă,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zboru-şi-nalţă nălucă.

Nu e vis, naştem prin voi

Fluturi albi de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Naştem State din Soare.

În clepsidră a murit

Statul–phoenix măiastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Ciuma, nu speranța noastră.

State Dumnezeu viu Soare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi sclipitoare,

În tăceri, le adoptăm.

Naşte lacrimă din ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi ne-am mai trezit.

Nu vă lăsăm în Nevoi!

Într-o soartă trecătoare,

Aud tăcerile din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Co-Creăm o Lume bună!

Nu vă lăsăm în Nevoi!

State Dumnezeu din Soare,

Nu e vis naştem prin voi,

Inimi dor, viaţa ne doare,

Toate-s fum, dureri prin soarte,

Toate-s lumini efemere,

Spirală prin zbor de moarte,

Zbor spre ale dreptăţii ere.

Eminescu pe un cal alb

Cântul XXVII- a Universului etică Lege

A Biciului lui Dumnezeu moarte glossă

Ne faceți zile amare!

Îmbuibați, cerșim onoare!

A trezirii criză mare.

Să îi punem stăvilare!

Să-i dezvețe de nărav!

Invocați-l pe Zamolxis.

Sufletul de li-i bolnav,

Să îl ducem lui Artemis.

Vă lăfăiți în fotolii

Și în jilțul guvernării,

Minte ciupită de molii

Cioclii sug sângele Țării,

Slugi vândute din seminții,

Simțiți Spirietul cum doare?

Grămădind în pungi arginții,

Ne faceți zile amare!

Slugile cancer dăruiesc,

Nasc Cioclii nepăsării

Devin monștri, legi ne clocesc

Ucid Lumina, Cioclii Țării

Mor tirani ce varsă sânge,

Parveniți ce-adus-au jale,

Ipocriți, ce țara plânge,

Îmbuibați cerșim onoare!

Iar din sufletele pure,

Cioclii vor să smulgă crinii,

Și-n altar de mântuire,

Să-nflorească doar spinii.

Că pătați tot ce-i onoare,

Monștrii Creșterii cea Mare

Doar arginții văd sub Soare,

A trezirii criză mare.

Mor tirani ce varsă sânge,

Nasc State ce ne-aduc pace,

Căci prin voi, țara ne plânge

Frica firele își toarce.

Ne furați și mărăcinii,

Speranța de vie moare

Însă nu puteți Luminii,

Să îi puneți stăvilare!

Monștrilor ne mâncați de vii,

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți copiii

Sugeți din a lor candoare!

Însă va-nvia dreptatea,

S-o trezi Spirit bolnav

Și în groapa ce ne-o sapă,

Să-i dezvețe de nărav!

Trădători de Neam plecat,

Păduchii ne ies în frunte,

N-auziți vuet apăsat,

Coasa, țeapa cum s-ascute?

Dansați, vă cântă talazul!

Vuet în vânt e Artemis

De simțiți pe sub grumazul,

Invocați-l pe Zamolxis!

Monștri-n urlete la lună

Nu mai e nimica sfânt,

Pervertire și minciună

Și în fapte și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub umbrele cu ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul de vi-i bolnav.

Spiritul acestei Lumi

Cântul lui Tirteu să fie,

Sufletul acestei Lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Și de-o fi să nască Monștri

Somnul Zeului Zamolxis

Iau cu mine plânsul Lumii

Să îl ducem lui Artemis.

Să îl ducem lui Artemis.

Sufletul de vi-i bolnav,

Invocați-l pe Zamolxis.

Să-i dezvețe de nărav!

Să îi puneți stăvilare!

A trezirii criză mare…

Îmbuibați cerșim onoare!

Ne faceți zile amare!

Veronica pe o stea aurie

Cântul XXVIII- a câmpului Conştiinţei Lege

A lui Dumnezeu Conştiinţă Glossă

Suflet plămădit de stele

Şi eternizat ca gândul

Zbor din poverile grele

Viaţă, respirând cuvântul.

Dacă visul lăcrimează

Şi te-mbracă-n vie Frăţie

Tu de-a pururi mă visează

Picurând din Omenie.

Ciuma curge prin ruine

Şi ne cântă o cucuvea,

Sufletele nu-s haiine,

Vremea rana tot strivea

Tu miroşi a lumii boală,

Vindeci patimile grele,

Să răsune sub cerneală

Suflet plămădit de stele.

Chiar de inima-ţi suspină

Ori te cheamă întristarea

Toţi poeţii te închină

Şi îţi toarnă neuitarea.

Conştiinţa te doineşte

Şi străpunge tot pământul,

Unicosul te slăveşte

Tu eternizat ca gândul.

Suflet respirând prin nuferi,

Care-ţi răscolea privirea,

Te alină nu mai suferi

Sorbind lacom nemurirea.

Inima ta dă în floare,

Nou pulsar dorinţei mele,

Pe a cerului candoare

Zbor din poverile grele.

Cum în valul vieţii geme

Viu ecou de suferinţă

Raza lumii se mai teme

Să coboare-n neputinţă.

Numai pasărea măiastră

Şi-a ţesut din Stat veşmântul,

Vindecă durerea noastră

Viaţă, respirând cuvântul.

Mirosit-am într-o rugă

Glasul stelelor ce cântă,

Iar când duhul o să fugă

Va cădea lumina sfântă.

Chiar în inima durerii

Omenirea tot oftează,

Tu alungă teama serii

Dacă statul lăcrimează

Un quasar înghite timpul

Şi sărută taina morţii,

Tu renaşti în anotimpul

Ce alintă visul porţii.

Când vuieşte nepătrunsul

Ne compui o simfonie,

Sufletu-ţi îţi este unsul

Şi te-mbracă-n vie Frăţie.

Duhul tău soarbe lumină

Din a sorţilor izvoare,

Şi-a timpului rugină

Se aşterne peste soare.

Dar renaşti din absolutul,

Dintr-un cerc ce viu dansează,

Închegând necunoscutul

Tu de-a pururi mă visează.

Şi renaşte din iubire

Aşa cum a fost odată,

Noi orbiţi de-a ta sclipire

Simţim Conştiinţa toată.

Tu în zborul de Luceferi

Lăcrimând o Elegie

Fericiţi că suntem teferi

Picurând din Omenie.

Picurând din Omenie

Tu de-a pururi mă visează

Şi te-mbracă-n vie Frăţie

Dacă cerul lăcrimează.

Viaţă, respirând cuvântul.

Zbor din visurile mele,

Şi eternizat ca gândul

Suflet plămădit de stele.

Corul iese pe toate ușile din scenă pe fond muzical

Actul V În a MULȚUMIRII VALE spre a Universului suflet  cupă ofrandă

Film proiectat cu Valea MULȚUMIRII

Corul dansează tematic pe fond muzical declamând

Vânturile mulțumirii divine simte din planul spiritului suflând

cu ochiul interior și exterior, în interior percepe vălurile arzând

și fără toate lucrurile ziua:

Brahman (doar o voce pe fond muzical, joc de lumini aurii, miros de smirnă )

„Dumnezeu pe fiecare din abundența Sa, plin îi va compensa”.

Din tristețe în fericire, din angoasă în bucurie transforma-va

a lui durere și jale spre încântare și răpire cedează acestei văi

deși, dinspre exterioara vedere, călătorii pe praf pot locui-n văi

dar în interior în înălțimile sensului mistic, tronați sunt în văi.

în acest plan călătorul la frumusețea Prietenei, uimit martor e

din recompense cu semnificații interioare se hrănesc, din sfinte

cupe ale spiritului beau, dar în grădina de mistere, nu intra – vei

niciodată buzele pe a vinului nemuritor cupe, tu nu pune – vei

din ele gusta-vei, ochii proteja-vei din al mulțumirii vin bea-vei

dezlega-vei-te de toate și de El lega-vei-te în calea Lui viața-ți

și sufletu-ți arunca-vei în această lume ca să ai nevoie să uiți:

Brahman (doar o voce pe fond muzical, joc de lumini aurii, miros de smirnă )

„A fost Dumnezeu și nu a fost nimic în afară de El”.

Vede fața Preaiubitei. chiar și în iluzie misterul realității privește

Căci vălurile cu oftatul său arsu-a și din enigma Esenței citește

și învelișurile cu o singură privire desfăcut-a cu ascuțită privire,

la noua creație uită-se cu suflet lucid verități înțelege cu uimire

„Și ți-am făcut privirea ascuțită în această zi”.

După ce prin planurile de mulțumire pură, călătorit-a, vine

Eminescu pe un val alb

Cântul XXIX- a Puterii Credinței Lege

A speranței glossă

Murim cu zile amare!

Mor toți, speranța nu moare!

A speranței criză mare.

Să îi punem stăvilare!

Să-i dezvețe de nărav!

Invocați-l pe Prometeu.

Sufletul de li-i bolnav,

Să-l duc statului Dumnezeu.

Vă lăfăiți în fotolii

Și în jilțul guvernării,

Suflete ciupite de molii

Cioclii sug sângele Țării,

Slugi vândute altor ginți,

Simțiți Sufletul cum doare?

Grămădind în chingi doar arginți,

Murim cu zile amare!

Slugi ce Boală dăruiesc,

Nasc Cioclii nepăsării

Devin monștri, legi ne dospesc

Ucid speranța, Cioclii Țării

Mor tirani ce varsă sânge,

Parveniți ce-adus-au jale,

Ipocriți, de țara plânge,

Mor toți, speranța nu moare!

Iar din sufletele pure,

Cioclii vor să smulgă crinii,

Și-n altar de mântuire,

Să-nflorească doar spinii.

Că pătați tot ce-i candoare,

Monștrii Creșterii cea Mare

Doar arginții văd sub Soare,

A speranței criză mare!

Mor tirani ce varsă sânge,

Nasc State ce ne-aduc Pace,

Căci prin voi, țara ne plânge

Frica firele își toarce.

Ne furați și mărăcinii,

Speranța de vie moare

Însă nu puteți Speranței,

Să îi puneți stăvilare!

Monștri oare ne sugeți de vii,

Plini de-a iadului duhoare?

Ne batjocoriți copiii

Sugeți din a lor izvoare!

Însă va-nvia doar prin apă,

S-o trezi Spirit bolnav

Și în groapa ce ne-o sapă,

Să-i dezvețe de nărav!

Trădători de Neam plecat,

Păduchii de ies în frunte,

N-auziți glasuri apăsat,

Coasa, țeapa cum s-ascute?

De dansați cântă talazul!

Speranță statul Dumnezeu

Frig simțiți pe sub grumazul,

Invocați iar pe Prometeu.

Monștri-n urlete sub lună

Nu mai e nimica sfânt,

Pervertire și minciună

Și în fapte și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub umbrele cu ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul de vi-i bolnav.

Spiritul acestei Lumi

Cântul lui Tirteu să fie,

Sufletul acestei Lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Și de-o fi să nască Monștri

Somnul Zeului Prometeu

Iau cu mine plânsul Lumii

Să-l duc statului Dumnezeu.

Să-l duc statului Dumnezeu

Sufletul de vi-i bolnav,

Invocați iar pe Prometeu.

Să-i dezvețe de nărav!

Să îi puneți stăvilare!

A speranței criză mare…

Mor toți, speranța nu moare!

Murim cu zile amare!

Veronica pe un val alb

Cântul XXX- A legii Reciclării cosmice Lege

Al Speranţei zbor spre înfrunzite stele… Glossă

Zbori spre înfrunzite stele,

Spirală prin zbor spre pace,

Printre oglinzi paralele,

Toate-s dor, Speranţa face.

Dor suflete, Speranţa doare,

Nu e vis, zboară spre noi,

Mii de stele căzătoare

Speranţe, plini de Nevoi!

Zbori spre înfrunzite stele,

Nou început am căutat,

Transcend valurile mele

In vis nou m-am întrupat.

Viaţa-n zbor! Aripi de fluturi,

Din omidă salt deodată,

Către alte începuturi,

Speranţă de-nţeles odată.

Spirală prin zbor spre pace

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul luminii, ne stoarce,

Gânduri Speranţe-adună.

Ca-ntr-o plasmă-n plânsul meu,

Strâng speranţe de mai bine…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Salt spre Speranţă cu tine.

Printre oglinzi paralele..

Printre sărutări de miri

Nasc iar gândurile mele

Dalbi boboci de trandafiri.

Brăduţuri pe cer cu stele,

Speranţele fermecam.

Pe orbita vieţii mele

Iarbă verde mereu să am!

Toate-s dor, Speranţa ne zace…

S-a născut spre a muri!

Pleoape-ngemănate, ace

Fug, suflete aurii…

Zbor de prunci, părinţi şi stele

Iarbă verde crud, totem,

Ciuma, toate-s efemere…

Valul trece, speranţe-avem.

Dor suflete,Viaţa ne doare,

Peste vremi, prin cimitire,

Cruci vor înverzi la soare,

Sub veşnica adormire.

Luceafărul dimineţii,

Ciumă-n sâmbure de nucă,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Zboru-şi-nalţă nălucă.

Nu e vis, revin spre voi

Iarba verde-n sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Sperăm – stele căzătoare.

În clepsidră a Murit

Ciuma– pasăre albastră

Şi de-odată s-a sfârşit

Ciuma, nu iubirea noastră.

Mii de stele căzătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi iubitoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormânt am transmutat,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi ne-am întrupat.

Speranţe, plini de Nevoi!

Într-o soartă trecătoare,

Râd Speranţele din noi.

Suflet sărutat de soare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Cozidim o Lume bună!

Speranţe, plini de Nevoi!

Mii de stele căzătoare,

Nu e vis revin spre voi,

Suflete dor, Speranţa doare,

Toate-s fum, Speranţă-n soarte,

Printre oglinzi paralele,

Spirală prin zbor de moarte,

Zbori spre înfrunzite stele.

Cântul XXXI- A Binelui Lege Universală

A Speranţei lui Blândă Lună… Glossă

Sufletu-ţi sorbit din stele

Duh de neatins ca gândul

Zboară-n visurile mele

Bine, sorbind tot pământul.

De Speranţa-mi lăcrimează

Şi ne-mbracă-n Omenie

Blânda-mi lună mă visează.

Speranţe din Bucurie.

Luna plină din lumină

Noaptea cântă o cucuvea,

Trupurile tot lumină,

Ciuma inima ne-o strivea

Lecuieşti a lumii boală,

Vindeci patimile grele,

Să se bată sub cerneală

Sufletu-ţi sorbit din stele.

Chiar de sufletu-ţi suspină

Ori te roade nedreptatea

Şi lumina te închină

Pace îţi toarnă dreptatea.

Gândul Speranţei doineşte

Şi străpunge tot pământul,

Cerul întreg te priveşte

Duh de neatins ca gândul

Suflet luminat de nuferi,

Care-mi aţâţă privirea,

Luminează nu mai suferi

Sorbind lacom nemurirea.

Inima Speranţă-n floare,

Nou pulsar dorinţei mele,

Soare-n pieptul ce viu doare

Zboară-n visurile mele

Cum în valul vieţii geme

Lumina de suferinţă

Raza luminii se teme

Să coboare-n neputinţă.

Numai Luna cea măiastră

Şi-a ţesut din dor veşmântul,

Vindecă Speranţa noastră

Bine, sorbind tot pământul.

Mirosit-am într-o rugă

Vocea Cerului când cântă,

Iar când luna vrea să fugă

Va cădea lumina sfântă.

Chiar în inima durerii

Omenirea tot oftează,

Tu alungă teama serii

De Speranţa-mi lăcrimează.

Un quasar înghite timpul

Sărută Lumina morţii,

Tu renaşti prin anotimpul

Respiri Speranţa sorţii.

Când vuieşte nepătrunsul

Tu inspiri o Simfonie,

Sufletu-ţi îţi este unsul

Şi ne-mbracă-n Omenie.

Duhul tău soarbe lumină

Din ale morţii izvoare,

Şi a vremilor rugină

Se aşterne peste soare.

Dar renaşti din absolutul,

Dintr-un strop ce viu pulsează,

Închegând necunoscutul

Blânda-mi lună mă visează.

Şi renaşte prin lumină

Aşa cum a fost odată,

Noi uniţi de-a ta tulpină

Sorbim viu Speranţa toată.

Tu în zborul de Luceferi

Lăcrimând o Elegie

Fericiţi că suntem teferi

Speranţe din Frăţie.

Speranţe din Frăţie

Blânda-mi lună mă visează

Şi ne-mbracă-n Omenie

De Speranţa lăcrimează.

Bine, sorbind tot Pământul.

Zboară-n visurile mele,

Duh de neatins ca gândul

Sufletu-ţi sorbit din stele

Penelope pe un covor fermecat roz

Cântul XXXII- a primi ce avem nevoie Lege

A Luminii Speranță…Glossă

Te aștept să-ți fiu lumină,

Către-un mâine plin de soare,

Să fiu Speranța divină

Chiar dacă Speranța moare.

Să-i deschidem iar aripa

Speranței stoarsă din rouă,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Sorb Speranță pe din două.

Să-mi vii zbor cu bucurie

Dans prin soare, sorb rezonanțe

Din Steluța azurie,

Tu să-mi sorbi din sâni speranțe,

Lumea-n loc să se oprească,

Eu să-ți fiu Speranță divină

Sufletul să-ți mistuiască.

Te aștept să-ți fiu Lumină!

Te aștept să îți fiu neaua

Unei ierni prea geroase,

Noaptea să ne-mbete steaua

Sărutărilor duioase

Atrase-n raze de lună

Miezul din a vieții floare,

Să ne pierdem împreună

Către-un mâine plin de soare.

O să vin să îți fiu gândul

Ce-ți aduce fericire

Precum soarele din vântul

Prin vâltoarea de iubire.

Cum se tânguie duios,

Glas de raze de lumină

Sperând în zbor anevoios

Să fiu steaua ta divină!

O să vin să îți fiu visul

Ce aripa își deschide

Să te port spre paradisul,

Peste veșnicii-nflorite.

Timpu-n loc să se oprească,

Tu să-mi prinzi în sân candoare,

Sufletul să-ți mistuiască,

Chiar dacă speranța moare.

Te aștept să-ți fiu Lumina

Dintr-un strop plasmat de rouă,

Sorbim cu poftă Lumina,

Împărțită pe din două.

Speranța să ne-nsoțească,

Salt în ceremonial gripa

Sufletul nu-ți mistuiască

Să-i deschidem iar aripa!

Te aștept să îți fiu stele

Să le prindem în lumină,

Să ne jucăm printre ele,

Sărutarea ne-nsenină.

Luna se tânguie duios,

Cântă Blânda Lună Plină

Închid drum anevoios

Speranței arsă-n lumină

O să vin să-ți fiu furtună,

Dup-un mâine plin de soare,

Alegem raze din Strună

Să devii nemuritoare,

Să le prindem în buchete

Să întindem iar aripa,

Sărutări să ne îmbete.

Să mușcăm cu poftă clipa.

Vino să îți dau căldura

Unei veri secetoase,

Lasă-mă să îți fiu făptura

Ce-ți naște raze lăptoase

Tu să-mi sorbi din dor speranțe,

Blândă Lună, lună Nouă,

Spirite puse-n balanțe,

Sorb Lumină pe din două!

Sorb Speranță pe din două.

Să mușcăm cu poftă clipa,

Speranței stoarsă din rouă,

Să-ți deschidem iar aripa

Chiar dacă speranța doare.

Să fiu Speranța divină

Către-un mâine plin de soare,

Te aștept să-ți fiu Lumină!

Veronica pe un trandafir roz

Cântul XXXIII – A credinței putere de manifestare Lege

A credinței Glossă

Te-ai întors să-ți fiu Lumină,

Către-un mâine plin de soare,

Să-ți fiu steaua ta divină

Chiar dacă Speranța moare.

Să-i deschidem iar aripa

Credinței toarsă-n lumină,

Să mușcăm cu poftă clipa,

Sorb Credința-ți divină .

Să-mi fii zbor cu bucurie

Dans prin soare, sorb credințe

Din Steluța aurie.

Să-mi sorbi din suflet speranțe,

Luna-n loc să se oprească,

Eu să-ți fiu Speranță divină

Sufletul să-ți mistuiască.

Te-ai întors să-ți fiu Lumină.

Am venit să îți fiu neaua

Scut al Credinței stâncoase,

Noaptea să ne-mbete steaua

Sărutărilor duioase,

Aprinse-n raze de lună

Suflet în a vieții floare,

Să ne topim împreună

Către-un mâine plin de soare.

Ai sosit să îți fiu gândul

Ce-ți dansează-n fericire

Precum soarele din vântul

Prin vâltoarea de iubire.

Cum se tânguie duios,

Glas de raze de lumină

Sperând în zbor anevoios.

Să-ți fiu steaua ta divină!

Revin dor să îți fiu visul

Ce aripa își deschide

Să te port spre paradisul,

Dinspre veșnicii sordide.

Timpu-n loc să se oprească,

Tu să-mi pui în val culoare,

Sufletul să-mi mistuiască.

Chiar dacă Credința moare.

Te-ai întors să-ți fiu Scânteia

Dintr-un strop picat din rouă,

Sorbim cu poftă Odiseea,

Împărțită pe din două.

Credința să ne-nsoțească,

Eu să fiu geamăna Clipă

Sufletul să-ți mistuiască.

Să-i deschidem iar aripă.

Din zbor vin să îți fiu stele

Să le țeși tu din Lumină,

Să ne iubim printre ele,

Credința ne-nsenină.

Luna se tânguie duios,

Cântă Blânda Lună plină

Închid drum anevoios.

Credinței toarsă-n lumină

Te fulger să-ți fiu furtună,

Spre un mâine plin de floare,

Culegem raze din lună

Să devii nemuritoare,

Să le prindem în buchete

Să întindem iar aripa,

Sărutări să ne îmbete.

Să mușcăm cu poftă clipa.

M-atingi să îți dau căldura

Unor seri prea tumultoase,

Lasă-mă să-ți fiu făptura

Ce-ți naște raze sfătoase.

Tu să-mi sorbi din sân speranțe,

Blândă Lună, lună Plină

Spirite puse-n balanțe

Sorb Credința-ți divină.

Sorb Credința-ți divină

Să mușcăm cu poftă clipa,

Credinței toarsă-n lumină,

Să-i deschidem iar aripa

Chiar dacă credința moare.

Să-ți fiu steaua ta divină

Către-un mâine plin de soare,

Te-ai întors să-ți fiu Lumină!

Eminescu pe un papagal alb

Cântul XXXIV- a Realității opresive contra naturii

a distrugerii Lege

A terorii de stat Glossă

Ne turnați zile amare!

Îmbuibați, sădiți teroare!

Prin a lumii ciumă tare.

Să îi punem stăvilare!

Să-i dezvețe de nărav!

Invocați-l pe Zamolxis.

Sufletul de vi-i bolnav,

Să îl ducem lui Artemis.

Vă lăfăiți în fotolii

Și în jilțul guvernării,

Minte ciupită de molii

Ne sugeți sângele Țării,

Slugi vândute din seminții,

Mințiți de Sufletul doare,

Grămădind în pungi arginții,

Ne turnați zile amare!

Slugile împart teroare,

Cresc Cioclii nepăsării

Devin monștri-n nepăsare

Viu Rag Leii, monștrii Țării

Rag tirani ce varsă sânge,

Parveniți ce-adus-au jale,

Ipocriți, țara surd plânge,

Îmbuibați sădiți teroare!

Iar din sufletele pure,

Monștrii vor să smulgă crinii,

Și-n altar de mântuire,

Să-nflorească mărăcinii.

Că pătați tot ce-i în floare,

Monștrii Terorii cea Mare

Doar arginții simt sub Soare,

Prin a lumii ciumă mare.

Stat tiran ce varsă sânge,

Voievozi ce-adus-au pace,

Iar prin voi, țara ne plânge

Răul firele își toarce.

Ne scumpiți și mărăcinii,

Speranța de vie moare

Însă nu puteți Luminii,

Să îi puneți stăvilare!

Monștrilor de vlăstare vii,

Plini de-a iadului duhoare,

Ne batjocoriți copiii

Furați din a lor vigoare!

Însă va-nvia dreptatea,

S-o trezi Spirit bolnav

Și în groapa ce ne-o sapă,

Să-i dezvețe de nărav!

Trădători de Neam elevat,

Păduchii ne ies în frunte,

N-auziți Crucea din pătrat,

Cuțitul, țeapa cum asmute?

Amuțiți cântă talazul!

Vuet în vânt e Artemis

De vă alintă grumazul,

Invocați-l pe Zamolxis.

Monștri-n urlete la lună

Nu mai e nimica sfânt,

Gelozie și minciună

Și-n inimă și-n cuvânt.

Nu sunteți decât paiațe,

Pe sub halatele cu ștaif,

Ochii voștri n-au speranțe,

Sufletul de vi-i bolnav.

Spiritul acestei Lumi

Harfa lui Orfeu să fie,

Sufletul acestei Lumi

Să-l ridice, să-l învie,

Și de-o fi să nască Monștri

Somnul Zeului Zamolxis

Iau cu mine plânsul Lumii

Să îl ducem lui Artemis.

Să îl ducem lui Artemis.

Sufletul de vi-i bolnav,

Invocați-l pe Zamolxis!

Să-i dezvețe de nărav!

Să îi punem stăvilare!

Prin a lumii ciumă mare.

Îmbuibați, sădiți teroare!

Ne turnați zile amare!

Shanti pe un trandafir alb

Cântul XXXV- Gaura neagră reciclează Materia

Al Zborului spre re-nfrunzite stele…Glossă

Mister ne-nţeles vreodată.

Al Ciumei cea Tare blestem

Fulger spin pe cer deodată.

Mâine nu o mai vedem.

Pe Tare-o nalţă smerit.

Shakti Zeiţa străbună.

Doar noi doi nu am murit

Co-creem o lume bună!

 

Zbor spre re-nfrunzite stele,

Nou pământ v-am transmutat,

Mut valul inimii mele

Shanti-n Pace m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Transmut din larvă deodată,

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

 

Săgeată în zbor de soarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru scurs, prin moarte,

Gânduri amintiri-adună.

Ca-ntr-o roză-n plânsul meu,

Strâng speranţe drept totem…

Zborul, cât mi-ar fi de greu,

Al Ciumei cea Tare blestem

 

Toate-n lume-s efemere..

Printre săruturi de miri,

Cresc iar gândurile mele.

Dalbi boboci de trandafiri.

Busuioc pe val din stele,

Ca să nu murim vreodată

Pe orbita vieţii mele

Fulger spin pe cer se-arată.

 

Toate-s dor, dureri sau moarte…

S-au născut spre a ne muri!

Printre pleoape-ngemănate,

Curg clipitele-aurii.

Dor de prunci, părinţi şi stele,

O durere, un blestem,

Ciuma, toate-s efemere…

Mâine nu o mai vedem.

 

Trec suflete ca ceaţa-n zare,

Peste vremi, prin cimitire,

Lespezi înfrunzi-vor sub soare,

Sub eterna aţipire.

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure adormit,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Pe Tare-o nalţă smerit.

 

Ca un vis renasc spre voi

Fluturi verzi de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Trecem – păsări călătoare.

În clepsidră a murit

Ciuma nu se mai răzbună

Şi de-odată s-a sfârşit!

Shakti Zeiţa străbună!

 

Suntem stele căzătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi visătoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă din ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Noi doi ne-am desmorţit.

 

De ne lasă în nevoi…

Într-o soartă trecătoare,

Râd durerile din noi.

Suflet sărutat nu moare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Manifest o lume bună!

 

Manifest o lume bună!

Doar noi doi nu am murit

Shakti Zeiţa străbună.

Pe Tare-o nalţă smerit.

Mâine nu o mai vedem.

Fulger spin pe cer deodată.

Al Ciumei cea Tare blestem

Mister ne-nţeles vreodată.

Corul iese pe toate ușile din scenă pe fond muzical

Actul VI – În A MINUNĂȚIEI VALE – a Sufletului Unicosului cupă ofrandă

Film proiectat cu Valea MINUNĂȚIEI

Corul dansează tematic pe fond muzical

Film proiectat pe ecran cu Valea Unicosului

Shakti a Lumii Lumină (doar o voce pe fond muzical , joc de lumini aurii, miros de trandafir )

În a măreției oceanelor dus vede a libertății esență impotență

forma bogăției ca sărăcia însăși. ușor minunea-i crește-n esență.

Acum cu frumusețea Iubitei; sufletul epuizat-a de muțenie lovit

Brahman (doar o voce pe fond muzical, joc de lumini aurii, miros de smirnă )

Câți mistici rădăcini de copaci vârtej de mirare smuls-au, obosit de viață căci în astă vale călătorul în confuzie,aruncat-au

în ochii celui care atins-a, așa minune, ce uriaș iubită e lumește

și îndrăgită e o lume minunată, o nouă creație el etern privește

și de la uimire la uimire pierde-se față de lucrările Domnului Unicității dacă ne gândim la fiece lucru creat de Puterea Lui,

la un ocean de perfecte înțelepciuni mereu-mereu asista-va

și un munte de adevăruri noi și lumi minunate sublim învăța-va

Shakti a Lumii Lumină (doar o voce pe fond muzical joc de lumini violet-aurii)

Unul dintre fenomenele create visul câte secrete acolo, ascunse

câte înțelepciuni păstrate,câte lumi pitite, dormiți cu uși închise

dintr-o dată într-un oraș îndepărtat intri ,vezi doar curcubeiele

fără ca ochii externi să-ți folosești fără ca să-ți miști picioarele

sau trupul să-ți obosești, fără urechile să-ți ciulesti, tu fin auzi,

fără limbă, tu vorbești, când zece ani, dispărea-vor în lumea

externă chiar la imaginile visate în seară, asista-vei, în lumea

externă la multe înțelepciuni-n adevărul promis de El în vis,

pe care nimeni, în afară de oamenii din astă vale, în adânc abis

nu le poate înțelege, ce este astă lume, unde fără ochi, ureche,

mână,și limbă un om le folosește pe toate? E fără de pereche!

Brahman (doar o voce pe fond muzical, joc de lumini aurii, miros de smirnă )

Cum se face că în astă lume văzut-ați astăzi efectul unui dus vis

văzut în lumea somnului în urmă cu zece ani? O minune de vis!

în seamă luați diferența dintre aste două lumi și ascunse mistere

încât la confirmări divine să puteți ajunge a pătrunde mistere

și la cerești descoperiri și-n regiunile sfințeniei să intrați-n plan

la perfecțiunea creației omului reflectați și la faptul că ăst plan

și stări îndoite și ascunse în el. Tu formă slabă, nu te risipiv-ei

Când în tine universul este pliat? a animalului stare risipiv-ei

Shiva (doar o voce pe fond muzical, joc de lumini alb-aurii, miros de scorțișoară )

Să lucrezi până când semnificația umanității la mal ieși-va.

inima locuința eternelor taine,casa fanteziilor efemere;nu fi-va

comoara vieții tale prețioase cu această lume ce repede trece!

Brahman (doar o voce pe fond muzical, joc de lumini aurii miros de smirnă)

Tu vii din a sfințeniei lume-nu-ți lega inima de pământ,nu trece

Un locuitor în curtea apropierii tu ești- nu alege patria prafului!

După ce vârfurile înalte ale uimirii, escaladat-a călătorul ajunge

Autorul pe o spirala curcubeu

Cântul XXXVI-a comunicării sufletelor Lege

A Zborului spre ale tăcerii stele… Glossă

Mister ne-nţeles vreodată.

Al Ciumei cea Tare blestem

Vortex, spin pe cer deodată.

Mâine nu o mai vedem.

Molima ne-o nalţă smerit.

Shakti Zeiţa străbună.

Doar noi doi nu am pierit

Inspiram o lume bună!

 

Zbori spre ale tăcerii stele,

Nou soare v-am transmutat,

Mut unda inimii mele

In Tăcere m-am întrupat.

Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,

Transmut din cocon deodată

Către alte începuturi,

Mister ne-nţeles vreodată.

 

Săgeată în zbor de moarte

Fulger – lanţ pentru furtună.

Zborul nostru scurs, prin soarte,

Tăceri uitare-adună.

Ca-ntr-o cupă-n plânsul meu,

Strâng speranţe drept totem…

Zborul cât mi-ar fi de greu,

Al Ciumei cea Tare blestem

 

Toate-n lume-s doar himere..

Printre săruturi de crini

Cresc iar tăcerile mele.

Verzi muguri noi printre ciulini

Uitare pe cer cu stele,

Ca să nu murim vreodată

Pe orbita vieţii mele

Vortex, spin pe cer se-arată.

 

Toate-s dor, dureri sau moarte…

S-au născut spre a ne muri!

Printre pleoape legănate,

Fug clipitele-argintii.

Dor de prunci, părinţi şi stele,

Surd ne doare, ce blestem!

Ciuma, toate-s efemere…

Mâine nu o mai vedem.

 

Trec suflete ca ceaţa-n zare,

Peste vremi, prin cimitire,

Lespezi înverzi-vor la soare,

Sub veşnica mântuire

Luceafărul dimineţii,

Ca un sâmbure aurit,

Sufletul – sâmburul vieţii,

Molima ne-o nalţă smerit.

 

Ca un vis renasc spre voi

Fluturi vii de sărbătoare,

În al luminii şuvoi.

Tăcem – stele călătoare.

În clepsidră s-a gătat

Ciuma nu se mai răzbună

Şi de-odată am uitat!

Shakti Tăcere adună!

 

Suntem stele căzătoare,

Strălucim, ne înălţăm,

Fiinţe dragi şi visătoare,

În tăceri, le aşteptăm.

Curge lacrimă de ceaţă…

La mormântul aburit,

Parcă dintr-o altă viaţă,

Doar noi doi ne-am umbrit.

 

De ne lasă în nevoi…

Într-o soartă trecătoare,

Râd uitările din noi.

Suflet sărutat nu doare…

Cerul s-a înseninat,

Soarele după furtună.

Doamne, multe am sperat!

Inspiram o lume bună!

 

Inspiram o lume bună!

Doar noi doi nu am pierit

Shakti Tăceri adună.

Molima ne-o nalţă smerit.

Mâine nu o mai vedem.

Vortex, spin pe cer deodată.

Al Ciumei cea Tare blestem

Mister ne-nţeles vreodată.

Eminescu pe un tetraedru alb

Cântul XXXVII- a junglei Lege

A dreptății criză mare… Glossă

Precum hienele și lupii,
Cioclii veacului ce doare,
Săracii nu mai au rupii
Coasa, țeapa ne răsare
Văd războaie, nimica sfânt
Ridicați pe-a noastră jale.
Și în fapte și-n cuvânt.
A trezirii răzbunare.

Ne-ați ucis cu ace tiruri
Părinții, bunica de vie,
Ne-ați îngenuncheat sub biruri
Și ne-ați pus sub pază vie.
Bravi cârmaci și unși-ai Lumii
Însă azi domnesc doar rupii,
Rup bucăți din trupul Lumii ,
Precum hienele și lupii,  

Rag tirani ce varsă sânge,
Parveniți ce-adus-au jale,
Ipocriți, țara ne-o plânge,
Îmbuibați sădiți teroare!
Violență, pacea moare,
Doar războaie, criză tare.
Slugi vândute din născare
Cioclii veacului ce doare, 

Ne scumpiți și mărăcinii,
Speranța de vie moare
Însă nu puteți Luminii,
Să îi puneți stăvilare!
Nu sunteți decât paiațe,
Papușarilor ca lupii,
Ochii noștri n-au speranțe,
Săracii nu mai au rupii. 

Însă va-nvia dreptatea,
Neamu-acesta s-o trezi
Și în groapa ce ne-o sapă,
Oasele le-or putrezi!
Trădători de Neam plecat,
Păduchii ne duc la jale,
N-auziți vuet apăsat,
Coasa, țeapa ce răsare? 

Voi ce dormiți pe fotolii
V-ați vândut și omenia,
Nașteti monștri-n cartea lumii,
Ne-ați ucis democrația
Slugărind plini de orgolii ,
Citesc file duse de vânt
De prin cronici pline de molii,
Văd războaie, nimica sfânt 

Voi ce stați pe la tribune
Și în jilțul guvernării,
Voi ce vă hrăniți renume
Doar din lacrimile Țării,
Slugi vândute altor nații,
Ciociii Noosferei ce moare,
Grămădiți în chingi arginții, 

Ridicați pe-a noastră jale. 

Văd tirani ce varsă sânge,
Premieri ce-adus-au jale,
Și prin voi, Țara ne plânge
Răul îi duce la vale.
Ne-ați ucis crud chiar Frăția
Nu aveți nimica sfânt,
Pervertirea și prostia
Și în fapte și-n cuvânt.  

Ne faceți zile amare!
Îmbuibați cerșim onoare!
A dreptății criză mare.
Să îi punem stăvilare!
Că pătați tot ce-i onoare,
Monștrii Molimei cea Mare
Doar putere văd sub Soare,
A trezirii răzbunare. 

A trezirii răzbunare
Și în fapte și-n cuvânt
Ridicați pe-a noastră jale
Văd războaie, nimica sfânt
Coasa, țeapa ne răsare
Săracii nu mai au rupii
Cioclii veacului ce doare,
Precum hienele și lupii,

Tagore pe un dodecaedru alb

  Cântul XXXVIII – a justiţiei universale Lege

A zborului spre ale dreptăţii stele…Glossă

Mister ne-nţeles vreodată.
Salt spre dreptate cu tine.
Valul trece, frică odată.
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Ciuma, nu Blândă lună.
Doar noi doi treziţi urzeam
Recream o Lume bună!
Dreptate mereu făceam!

Zbor spre ale dreptăţii stele,
Nou început am căutat,
Transcend valurile mele
In vis nou m-am întrupat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Din omidă salt deodată,
Către alte începuturi,
Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de moarte
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul luminii, prin soarte,
Gânduri amintiri-adună.
Ca-ntr-o strofă-n plânsul meu,
Strâng amintiri de mai bine…
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Salt spre Dreptate cu tine.

Toate-s oglinzi paralele…
Printre sărutări de miri
Nasc iar gândurile mele
Roz boboci de trandafiri,
Lotus alb pe cer cu stele,
Tulpinile fermecam,
Pe orbita vieţii mele
Dreptate mereu făceam!

Toate-s dor, lumini prin soarte…
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape-ngemănate,
Fug suflete argintii.
Zbor de prunci, părinţi şi stele
Cer dreptatea, crud furată,
Ciuma, toate-s efemere…
Valul trece, frică odată.

Dor suflete, viaţa ne doare,
Peste vremi, prin cimitire,
Cruci vor înflori în soare,
Sub veşnica amuţire.
Luceafărul dimineţii,
Ca un sâmbure prin mine,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Zboru-şi-nalţă cu bine.

Nu e vis, revin spre voi
Lumini dalbe-n sărbătoare,
În al luminii şuvoi.
Trecem – stele căzătoare.
În clepsidră a Murit
Ciuma– pasăre nebună
Şi de-odată s-a sfârşit
Ciuma, nu Blândă Lună.

Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi sclipitoare,
În tăceri, le aşteptăm.
Curge lacrimă de ceaţă…
La mormânt doar noi doi ţeseam,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Doar noi doi treziţi urzeam 

Lumina făr de Nevoi!
Într-o soartă trecătoare,
Râd luminile din noi.
Suflet sărutat de soare…
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Recream o Lume bună!

Dreptate mereu făceam!
Recream o Lume bună!
Doar noi doi treziţi urzeam
Ciuma, nu Blândă Lună.
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Valul trece, frică odată.
Salt spre dreptate  cu tine.
Mister ne-nţeles vreodată.

Odisseu pe o merkhaba curcubeu

Cântul XXXIX– a rezonanței putere Lege

A zborului spre ale rezonanței stele glossă

Te chem să-ți fiu rezonanță,
Către-o orbită de soare,
Să fiu Harfa cea Alb-Astră
Chiar și-atunci când coarda moare.
Să-i deschidem iar aripa
Rezonanței de lună nouă,
Să mușcăm cu poftă clipa,
Primăvară pe din două.

 

Să-mi fii La cu bucurie
Cânt de soare-n rezonanțe,
Sincronizare nurlie.
Tu să-mi prinzi-n corzi speranțe,
Cântu-n foc să ciripească,
Eu să fiu flacăra Astră
Sufletul să-ți mistuiască.
Te chem să-ți fiu rezonanță.

 

Te chem ca să îți fiu neaua
Unei ierni secetoase,
Noaptea să ne cânte steaua
Sărutărilor duioase.
Strânse-n razele de lună
Ninse în a vieții floare,
Să zburăm noi, împreună
Câtre-o orbită de soare.

 

Am sosit să îți fiu gândul
Ce-ți aduce bucurie
Precum soarele din vântul
Sincronie fără furie.
Cum se tânguie duios,
Glas de pasăre măiastră
Pierduți în zbor anevoios.
Să fiu Harfa cea Alb-Astră.

 

Te chem ca să îți fiu visul
Ce aripa își deschide
Să te port spre paradisul,
Peste veșnicii închide
Vântu-n foc să ne doinească,
Tu să-mi torni-n sân ardoare,
Sufletul să-ți mistuiască.
Chiar și-atunci când coarda moare.

 

Te chem ca să-ți fiu aripa
Dintr-un strop pictat cu rouă,
Să mușcăm cu poftă clipa,
Împărțită pe din două.
Phoenix în foc să doinească,
Eu să fiu geamăna clipă
Sufletul să-ți mistuiască.
Să-i deschidem iar aripă.

 

Te aștept să îți fiu stele
Să le țesem în galaxii,
Să înnoptăm printre ele,
Prin Sărutări să mă învii.
Luna se tânguie duios,
Cântă Blânda Lună rouă
Închid drum anevoios.
Rezonanței de Lună nouă,

 

Am venit să-ți fiu lumină,
Dup-un mâine plin de soare,
Strângem raze Împreună
Să devii nemuritoare,
Să ne ardem în buchete
Să întindem iar aripa,
Sărutări să ne îmbete.
Să mușcăm cu poftă clipa.

 

Te chem ca să îți fiu ploaia
Unei veri secetoase,
Lasă-mă să îți fiu foaia
Vremii-n lumini zemoase.
Tu să-mi torni în vis speranțe,
Blândă Lună, Lună plină
Spirite puse-n balanțe
Primăvară din lumină.

 

Primăvară din lumină.
Să mușcăm cu poftă clipa,
Rezonanței de lună nouă
Să-i deschidem iar aripa
Chiar și-atunci când coarda moare.
Să fiu Harfa cea Alb-Astră
Către-o orbită de soare,
Te chem să-ți fiu Rezonanță.

Penelope pe un icosaedru

Cântul XL– a iubirii putere Lege

A zborului spre ale iubirii stele…Glossă
Mister ne-nţeles vreodată.
Salt spre iubire cu tine.
Valul trece, frică odată.
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Ciuma, nu Blândă lună.
Doar noi doi treziţi urzeam
Recream o Lume bună!
Iubire mereu dădeam!

Zbor spre ale iubirii stele,
Nou început am căutat,
Transcend valurile mele
In vis nou m-am întrupat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
In iubire salt deodată,
Către alte începuturi,
Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de moarte
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul luminii, prin soarte,
Gânduri amintiri-adună.
Ca-ntr-o perlă-n plânsul meu,
Strâng amintiri de mai bine…
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Salt spre Iubire cu tine.

Toate-s oglinzi paralele…
Printre sărutări de miri
Nasc iar gândurile mele
Roz boboci de trandafiri,
Iubire pe cer cu stele,
Tulpinile fermecam,
Pe orbita vieţii mele
Iubire mereu dădeam!

Toate-s dor, iubiri prin soarte…
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape-ngemănate,
Fug suflete argintii.
Zbor de prunci, părinţi şi stele
Cer iubirea, crud furată,
Ciuma, toate-s efemere…
Valul trece, frică odată .

Dor suflete, viaţa ne doare,
Peste vremi, prin cimitire,
Cruci vor înflori în soare,
Sub veşnica amuţire.
Luceafărul dimineţii,
Ca un sâmbure prin tine,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Zboru-şi-nalţă cu bine.

Nu e vis, revin spre voi
Lumini dalbe-n sărbătoare,
În al iubirii şuvoi.
Trecem – stele căzătoare.
În clepsidră a Murit
Ciuma– pasăre nebună
Şi de-odată s-a sfârşit
Ciuma, nu Blândă Lună.

Suntem stele iubitoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi uimitoare,
În tăceri, le aşteptăm.
Curge lacrimă de ceaţă…
La mormânt doar noi doi ţeseam,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Doar noi doi treziţi urzeam 

Iubire făr de Nevoi!
Într-o soartă trecătoare,
Râd iubirile din noi.
Suflet sărutat de soare…
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Recream o Lume bună!

Iubire mereu dădeam!
Recream o Lume bună!
Doar noi doi treziţi urzeam
Ciuma, nu Blândă Lună.
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Valul trece, frică odată.
Salt spre iubire  cu tine.
Mister ne-nţeles vreodată.

Shanti pe un cub alb

Cântul XLI– a Armoniei putere Lege

A zborului spre ale Armoniei stele…Glossă

Suflet plămădit din stele
Şi eternizat ca gândul
Zbor din poverile grele
Pace, respirând cuvântul.
Omenia lăcrimează
Şi te-mbracă-n Armonie
Tu de-a pururi mă visează
Pace picurând pe Glie.

Ciuma zboară din ruine
Şi îi cântă o cucuvea,
Sufletele nu-s străine,
Ciuma rana nu strivea
Tu expiri a lumii boală,
Vindeci patimile grele,
Să răsune sub cerneală
Suflet plămădit din stele.

Chiar de sufletu-ţi suspină
Ori te-alină întristarea
Toţi artiştii te închină
Şi îţi toarnă neuitarea.
Armonia te doineşte
Şi străpunge tot pamântul,
Armonia te slăveşte
Tu eternizat ca gândul.

Suflet respirând prin pace
Care-ţi răscolea privirea,
Te alină nu mai zace
Sorbind lacom nemurirea.
Inima ta dă în floare,
Nou Quasar dorinţei mele,
Pe a cerului candoare
Zbor din poverile grele.

Cum în valul păcii geme
Viu ecou de suferinţă
Raza lumii nu se teme
Să coboare-n nefiinţă
Sub Armonia albastră
Şi-a ţesut din val veşmântul,
Vindecă durerea noastră
Pace respirând cuvântul.

Respirat-am într-o rugă
Glasul stelelor când cântă,
Iar când duhul o să fugă
Va cădea pacea cea sfântă
Chiar în inima durerii
Omenirea mut oftează,
Tu alungă teama vrerii
Omenia lăcrimează.

Un pulsar înghite timpul
Şi miroase pacea morţii,
Tu renaşti în anotimpul
Armoniei-n valul porţii.
Când vuieşte nepătrunsul
Ne sorbi lacom Omenie,
Sufletu-ţi îţi este unsul
Şi te-mbracă-n Armonie

Duhul tău soarbe lumină
Din a porţilor izvoare,
Dar a vremilor rugină
Se aşterne peste soare.
Dar renaşti din absolutul,
Dintr-un strop ce viu dansează,
Închegând necunoscutul
Tu de-a pururi mă visează.

Şi renaşte din iubire
Aşa cum a fost odată,
Noi orbiţi de-a ta sclipire
Sorbim Armonia toată.
Tu în zborul de Luceferi
Lăcrimând din Armonie
Fericiţi că suntem teferi
Pace Picurând pe Glie.

Pace picurând pe Glie.
Tu de-a pururi mă visează
Şi te-mbracă-n Armonie
Omenia lăcrimează.
Pace, respirând cuvântul
Zbor din visurile mele,
Şi eternizat ca gândul
Suflet plămădit din stele. 

Veronica pe o sfera aurie
Cântul XLII– a Binelui putere Lege

A zborului spre ale Binelui stele…Glossă

Spirit plămădit din stele
Şi eternizat ca gândul
Zbor din poverile grele
Pace, respirând cuvântul.
Bunătatea lăcrimează
Şi ne-mbracă-n Bunătate
Tu de-a pururi mă visează
Pacea picurând Dreptate.

Ciuma zboară din ruine
Şi îi cântă o cucuvea,
Sufletele nu-s haine,
Ciuma rana nu strivea
Tu respiri a lumii boală,
Vindeci patimile grele,
Să răsune sub cerneală
Spirit plămădit din stele.

Chiar de spiritu-ţi suspină
Ori te strigă întristarea
Toţi pictorii te închină
Şi îţi toarnă neuitarea.
Bunătatea te doreşte
Şi răsună tot pamântul,
Bunătatea te slăveşte
Tu eternizat ca gândul.

Suflet respirând prin pace
Care-ţi răscolea privirea,
Te sărută nu mai zace
Sorbind lacom nemurirea.
Spiritul tău dă în floare,
Nouă stea dorinţei mele,
Pe a cerului candoare
Zbor din temerile grele.

Cum în cerul păcii geme
Viu ecou de suferinţă
Raza lumii se mai teme
Să coboare-n neputinţă.
Doar Bunătatea măiastră
Şi-a ţesut din dor veşmântul,
Vindecă durerea noastră
Pace respirând cuvântul..

Auzit-ai într-o rugă
Glasul sorilor când cântă,
Iar când steaua o să fugă
Va cădea pacea cea sfântă.
Chiar în inima durerii
Planeta tot oftează,
Tu alungă teama verii
Bunătatea lăcrimează

Un quasar înghite timpul
Şi sărută pacea morţii,
Tu respiri prin anotimpul
Armoniei-n visul sorţii.
Când vuieşte nepătrunsul
Ne sorbi lacom Bunătate ,
Sufletu-ţi îţi este unsul
Şi te-mbracă-n Dreptate

Duhul tău soarbe lumină
Din a viselor izvoare,
Dar a timpului rugină
Se aşterne peste soare.
Dar renaşti din Bunătatea ,
Din sfera ce viu dansează,
Închegând Vortex Dreptatea
Tu de-a pururi mă visează.

Şi renaşte prin iubire
Aşa cum a fost odată,
Luminaţi de-a ta sclipire
Simţim Bunătatea toată.
Tu în dorul de Luceferi
Lăcrimând din Bunătate
Fericiţi că suntem teferi
Pacea Picurând Dreptate.

Pacea picurând Dreptate
Tu de-a pururi mă visează
Şi te-mbracă-n Bunătate
Omenia lăcrimează,
Pace, respirând cuvântul
Zbor din visurile mele
Şi eternizat ca gândul
Spirit plămădit din stele.

Corul iese pe toate ușile din scenă pe fond muzical

Actul VII -În A SĂRĂCIEI ADEVĂRATE ȘI A NIMICULUI ABSOLUT VALE – a Iubirii veșnice a  sufletului Creatorului cupă ofrandă

Film proiectat cu Valea SĂRĂCIEI ADEVĂRATE ȘI A

NIMICULUI ABSOLUT

Corul dansează tematic pe fond muzical

Brahman (doar o voce pe fond muzical, miros de tămâie-joc de lumini aurii, miros de smirnă )

Acest popas moartea de sine e, ființa săracă e în sinele create

și bogată în Cel Dorit, Sărăcia – sărac în lucrurile lumii create,

ale lumii lui Dumnezeu bogate în lucruri, când adevăratul iubit

și devotat prieten la prezența Preaiubitei, ajunge la Cel Preiubit

și focul inimii iubitului aprinde-va, un jar și vălul arde-va aevea

de la inimă la piele, tot aprins fi-va, arde-va tot, dar nu Prietena

Când splenditele calități ale Vechiului Zilelor, vi s-au dezvăluit,

Trecătoarele calități ale celor pământești Moise arsu-le-a subit.

Shakti a Lumii Lumină (doar voce pe fond muzical, lumini violet-aurii)

Cel care această poziție atins-a de tot ce e lumesc este sfințit.

cei care la marea prezenței Lui venit-au, la al soarelui asfințit.

Niciunul dintre ale astei lumi perisabile lucruri să nu posede!

Fie de bogăție exterioară sau personale opinii, să nu posede!

Căci orice limitate creaturi de propriile lor limite sunt orbite

și tot Adevăratul sfințit din limite fără de sfârșit sunt hrănite

să fie profund meditat cpentru a intenția a clarifica putea-vor

Brahman (doar voce pe fond muzical, joc de lumini aurii, miros de smirnă )

„Cei drepți o cupă de vin, la fântâna de camfor putea bea-vor”

Shiva (doar o voce pe fond muzical, joc de lumini alb-aurii)

O, prietene, cu suflet și inimă toate cântecele spiritului ascultă

și ca ochii tăi păstreze-le, toate cupele înțelepciuni ce-ncântă

că cerul primăverii, pe pământene inimi veșnic viu nu ploua-va

și haru Celui Atotputernic nicicând doar liniștit în veci nu fi-va

și pentru fiecare epocă o porțiune de înțelepciune este destinată

și o recompensă separată, în egală măsură fiecăruia-n dor dată!

Brahman (doar o voce pe fond muzical, joc de lumini aurii, miros de smirnă)

O, fiule! Nu orice mare, doar pentru tine, albe – negre perle are;

nu orice ramură, doar pentru tine, mereu înflori-va-n soare

și nici vie privighetoare,doar pentru tine etern pe ea nu cânta-va

înainte ca-n paradisul mistic privighetoarea veșnic repara-se-va.

în grădina lui Dumnezeu, întâi ea cânta-va, dansa-va, zbura-va

și ale dimineții cerești raze sinuos valsa-va, picta-va, ciopli-va

ale misticului paradis, la-l Adevărului Sursă ,Unic Etern Soare

să se întoarcă-n centrul, sufletul Alb-Auriu din Abisu-n Mișcare

Ca în a lumii muritoare grămadă de praf,parfum din grădina Sa veșnică viu trăiască-n umbra oamenilor din praf din grădina Sa

Shakti a Lumii Lumină (doar o voce pe fond muzical, joc de lumini aurii, miros de trandafir)

Astă haltă cea mai înaltă atinge-vei,la ceresc plan ajunge-vei,

atunci cu mult dragoste la Iubită uita-vei-te si de orice uita-vei,

Un văzut sfârșit n-au, doar cei ce în lumea spatiu- timp coboară

confirmarea nevăzută asupra ai sufletului călători divin pogoară

Păzitorul Cauzei-i ajută ca aceste șapte cupe-văi  în șapte pași, să poată traversa în șapte respirații, sau în una singură fără pași

Doar dacă bunul Dumnezeu voi-va și dori-va! Și acesta-i

„harul Său pentru slujitorii Săi pe care îi place ”.

Veronica pe o stea violet

Cântul XLIII– a Dragostei putere Lege

A zborului spre ale Dragostei stele…Glossă

Mister ne-nţeles vreodată.
Salt prin Dragoste cu tine.
Inima-ţi, saltă deodată.
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Suflet, de Blândă lună.
Iubire noi doi primeam
Recream o Lume bună!
Iubire-n schimb ofeream!

Zbor spre ale Dragostei stele,
Nou început am căutat,
Transcend valurile mele
Din val nou m-am întrupat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
In iubire salt deodată,
Către alte începuturi,
Mister ne-nţeles vreodată.

Spirală prin zbor de unde
Fulger – lanţ pentru furtună.
Zborul luminii, profunde,
Amintirea iubirii adună.
Ca-ntr-o cupă-n plânsul meu,
Strâng amintiri de mai bine…
Zborul, cât mi-ar fi de greu,
Salt prin Dragoste cu tine.

Toate-s doar perechi gemene…
Printre sărutări de miri
Nasc iar gândurile mele
Mii boboci de trandafiri,
Iubire pe cer cu stele,
Florile-i dulci adunam ,
Pe orbita vieţii mele
Iubire-n schimb ofeream!

Toate-s dor, iubiri prin soarte…
S-au născut spre a muri!
Printre iubiri-ngemănate,
Curg suflete argintii.
Zbor de prunci, bunici şi stele
Vor iubirea, cea furată,
Ciuma, toate-s efemere…
Inima-ţi saltă deodată.

Dor suflete, viaţa ne doare,
Peste vremi, prin cimitire,
Cruci vor înflori în soare,
Sub eterna amuţire.
Luceafărul dimineţii,
Ca un sâmbure prin sine,
Sufletul – sâmburul vieţii,
Zboru-şi-nalţă cu bine.

Nu e vis, revin spre voi
Lumini dalbe-n sărbătoare,
În al iubirii şuvoi
Trecem – stele călătoare.
În clepsidră a Murit
Ciuma– pasăre nebună
Şi din iubire s-a ivit
Suflet, de Blândă Lună.

Suntem stele iubitoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe atrăgătoare,
În tăceri, le aşteptăm.
Curge lacrimă din ceaţă…
La mormânt noi doi ofeream,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Iubire noi doi primeam.

Iubire făr de Nevoi!
Într-o soartă trecătoare,
Râde Dragostea înspre noi.
Suflet sărutat nu moare…
Cerul s-a înseninat,
Soarele după furtună.
Doamne, multe am sperat!
Recream o Lume bună!

Iubire mereu dădeam!
Recream o Lume bună!
Iubire noi doi primeam
Suflet, de Blândă Lună.
Zboru-şi-nalţă cu bine.
Inima-ţi, saltă deodată.
Salt prin Dragoste cu tine.
Mister ne-nţeles vreodată.

Penelope pe o stea roz

Cântul XLIV– a Totalităţii putere Lege

A zborului spre ale Totalităţii stele…Glossă

Ocean plămădit din stele
Şi eternizat ca gândul
Zbori din talazuri grele
Pace, respirând sufletul.
Fericirea lăcrimează
Şi te-mbracă-n Bunătate
Tu de-a pururi luminează
Pacea picurând Dreptate.

Ciuma zboară din ruine
Şi îi cântă o cucuvea,
Spiritele nu-s străine,
Ciuma viaţa nu strivea
Tu pipăi a lumii boală,
Vindeci inimile grele,
Să răsune sub cerneală
Suflet plămădit din stele.

Chiar de sufletu-ţi suspină
Ori te strânge întristarea
Totalitatea te închină
Şi îţi toarnă neuitarea.
Tot oceanul te primeşte
Şi stropeşte tot pamântul,
Picătura te-ntregeşte
Tu eternizat ca gândul.

Spirit respirând prin pace
Care-mi răvăşea privirea,
Mă alintă nu mai zace
Sorbind lacom nemurirea.
Inima ta dă în floare,
nou quasar dorinţei mele,
Pe-a oceanului sudoare
Zbori din talazuri grele.

Cum în valul păcii geme
Viu ecou de suferinţă
Raza lumii nu se teme
Să coboare-n nefiinţă.
Totalitatea măiastră
Şi-a ţesut din val veşmântul,
Vindecă durerea noastră
Pace respirând cuvântul..

Răscolit-am într-o rugă
Glasul norilor când cântă,
Iar când Spirit o să fugă
Va cădea pacea cea sfântă.
Chiar în inima durerii
Omenirea tot oftează,
Tu alungă teama serii
Fericirea lăcrimează

Un quasar înghite timpul
Şi sărută pacea sorţii,
Tu renaşti din anotimpul
Armoniei-n visul morţii.
Când vuieşte nepătrunsul
Tu sorbi lacom Sănătate,
Sufletu-ţi îţi este unsul
Şi te-mbracă-n Bunătate

Duhul tău soarbe lumină
Din a sorţilor izvoare,
Dar a vremilor rugină
Se aşterne peste soare.
Dar renaştem din Dragostea…
Dintr-un strop ce viu dansează,
Închegând Phoenix Dreptatea
Tu de-a pururi luminează!

Şi renaşte din iubire
Aşa cum a fost odată,
Noi orbiţi de-a ta sclipire
Simţim Fericirea toată.
Tu în zborul de Luceferi
Lăcrimând din Bunătate
Fericiţi că suntem teferi
Pacea Picurând Dreptate .

Pacea picurând Dreptate .
Tu de-a pururi luminează
Şi te-mbracă-n Bunătate
Fericirea lăcrimează.
Pace, respirând cuvântul.
Zbori din valurile grele,
Şi eternizat ca gândul
Suflet plămădit din stele.

Shanti pe o stea aurie

Cântul XLV– a păcii sufleteşti putere Lege

A zborului spre ale păcii stele…Glossă

Suflet plămădit din stele
Şi eternizat ca vântul
Zbori din visele-mi grele
Pace, respirând cuvântul.
Dacă visul lăcrimează
Şi te-mbracă-n vise ploaia
Ei de-a pururi se visează
Pace picurând pe Gaia.

Ciuma zboară din ruine
Şi îi cântă o cucuvea,
Sufletele nu-s feline,
Ciuma Lumea nu strivea
Tu asculţi a lumii boală,
Vindeci patimile grele,
Să răsune sub cerneală
Suflet plămădit din stele.

Chiar de inima-ţi suspină
Ori săruţi întristarea
Muza Lunii te închină
Şi îţi toarnă neuitarea.
Conştiinţa te Sădeşte
Şi străpunge tot pamântul,
Unicosul te Iubeşte!
Tu eternizat ca vântul!

Suflet respirând prin pace
Care-ţi răscolea privirea,
Te iubeşte nu mai tace
Sorbind lacom nemurirea.
Inima ta dă în floare,
Nou boboc voinţei mele,
Pe a cerului candoare
Zbori din visele-mi grele.

Cum în sânul păcii geme
Viu ecou de sufiinţă
Raza lumii nu se teme
Să coboare-n neputinţă.
Numai Penelope măiastră
Şi-a ţesut din dor veşmântul,
Vindecă durerea noastră
Pace respirând cuvântul…

Gustarăm într-o rugă
Glasul Odiseei ce cântă,
Iar când duhul o să fugă
Va cădea pacea cea sfântă.
Chiar în inima Lumii
Omenirea nu oftează,
Tu alungă teama Lunii
Dacă visul lăcrimează.

Viu Soare înghite timpul
Şi alintă pacea morţii,
Tu renaşti în anotimpul
Ce alină visul sorţii.
Când vuieşte nepătrunsul
Ne sorbi lacom vâlvătaia,
Odiseu-ţi îţi este unsul
Şi te-mbracă-n vise ploaia

Odiseu soarbe lumină
Din a sorţilor izvoare,
Prin a vremilor Regină
Dragostea pură nu moare.
Tot renaşte din absolutul,
Penelope ce viu dansează,
Închegând necunoscutul
Ei de-a pururi se visează.

Şi tot renasc din iubire
Aşa cum a fost odată,
Noi orbiţi de-a lor sclipire
Simţim Conştiinţa toată.
Ei în zborul de Luceferi
Lăcrimând din vâlvătaia
Fericirii că sunt vii, teferi
Pace Picurând pe Gaia.

Pace picurând pe Gaia.
Ei de-a pururi se visează
Şi te-mbracă-n vise ploaia
Dacă cerul lăcrimează.
Pace, respirând cuvântul.
Zbor din visurile rele,
Şi eternizat ca vântul
Suflet plămădit din stele.

Corul iese pe toate ușile din scenă pe fond muzical

Se trage cortina

Epilog

Shanti (vine în faţa cortinei trase)

Shanti dansează (poartă costum clasic de baranatyam roz)

Al păcii gravitaţional Suflet Înalţă!

Din dansul razelor plasmatice divine, Sufletul meu,l-ai creat

Tu,din aceeaşi  plasmatică  mişcătoare plămadă lumea făcut- ai,

Tu ca toţi oamenii să aparţină aceleiaşi familii. poruncit- ai,

În Sfânta Ta prezenţă, toţi slujitorii Tăi sunt oglindirea Ta

şi întreaga omenire sub Tabernacolul Tău se adăposteşte!

Toţi din ale Tale îmbelşugate aurii câmpuri s-au adăpat

şi toţi de lumina Cunoaşterii Tale sunt în Suflet iluminaţi.

din dansul razelor plasmatice divine al tuturor sufletelor!

Tu, iubitor proton, cu toţi eşti bun, fiecăruia de grijă le porţi!

Pe toţi în Unicosul tău electron îi atragi şi tuturora viaţă le dai.

Pe toţi cu talente şi munţi din calităţile-ţi înzestratatu-i-ai

Toţi în Oceanul Milostivirii Tale Plasmatice adânc cufundaţi -s

din dansul razelor plasmatice divine, al albastrei planete Suflet gravitaţional ai creat!

ale Albastrei Planete Religii, să cadă de acord Îngăduie-le!

Ca picăturile unui ocean să se privească, naţiunile unifică!

şi pretutindeni pe pământ la ei acasă să se simtă!

Ca florile unui copac în celestă simfonie să vieţuiască, Fă!

al primei raze divine, prin Suflet, Tu Creatorule, Atrage-i!

Porumbelul unităţii omenirii Înalţă,cerul Tot să se-Înfrăţească !

al lui AdamTu Creator, dansul razelor plasmatice divine!

Pacea Supremă Întemeiază pe Planeta Albastră!

Tagore (vine în faţa cortinei trase)

Tagore dansează ( poartă costum clasic de dans alb)

Prin dansul razelor plasmatice divine al Evei, Mithrei, a lui Shakti  Creator Tu esti!

Inimile laolaltă! La unison cu a mamei Gaia inimă să bată

si  al Soarelui Suflet Central, în sfântă aliniere cu noi să bată!

Shanti dansează cu Tagore

O, Tu, Părinte bun al Totalităţii, Doamne Dumnezeule!

Inimile cu mireasma iubirii Tale Desfată-ne!

Ochii cu Lumina Călăuzirii Tale Luminează-ne!

Urechile cu simfonia Cuvântului Tău Farmecă-ne!

şi în Citadela Providenţei Tale adăposteşte-ne!

O, Tu Creatorul Sufletului Umanităţii!

Cu adevărat, înaintea pragului Tău Te invoc şi Te implor,

Ca toate Cunoştintele Tale să se pogoare asupra acestor suflete, Rugându-Te!

pentru bunăvoinţa Ta şi Adevărul Tău, Pregăteşte-le!

O, Doamne, a Totalităţii Sursă!

în a vieţii floare armonie toate sufletele Uneşte-le 

şi   într-o scânteie leagă  florile inimilor laolaltă!

şi prin semnele sanctităţii şi unicităţii Tale, spiritele înviorează!

O, Doamne, a tuturor sufletelor Sursă Unică!

Ca aceste feţe să radieze cu lumina unicităţii Tale, Fă!

Puterile slujitorilor Tăi  balansează în slujirea împărăţiei Tale, Întăreşte!

Tagore (sus pe scaun declamă)

O, Tu, Cel ce din necondiţionată iubire infinit iartă!

O, Tu Stăpân al nesfârşitei de neclintit milostiviri!

O, Tu Domn al portalului iertării şi al îngăduinţei!

Păcatele trece-ni-le prin portalul sufletului omului, iartă-ne!

Greşelile toate iartă-ne şi către  poarta împărăţia iertării Tale, să ne întoarcem fă-ne!

a  tăriei şi puteri iîmpărăţii, smeriţi la mormântul Tău cel sfânt  iluminare invocând,

şi înaintea gloriei dovezilor Cunoaşterii Tale, supuşi absorbim prin suflet iluminare.

Shanti (sus pe scaun declamă)

O, Doamne Dumnezeule, tu esti Iubire, tu pace şi armonie!

Asemenea valurilor mării, asemenea florilor grădinii, Fă-ne!

şi în a sacrei geometrii armonie Uniţi ,

prin miracolele iubirii Tale. divine, fără de sfârşit,

Shanti cu Tagore (sus pe scaun declamă)

O, Doamne, al Totalităţii suflet Creator !

Piepturile prin semnele unicităţii Tale Înfoaie!

şi întreaga omenire asemenea stelelor, fă!

Pe aceleaşi înălţimi de slavă,  să strălucească

ca desăvârşitele roade în al Tău pom al Fiinţei, Crescând.

Tu eşti Cel Tare şi Puternic Proton,

Tu eşti Cel Iertător şi iubitor al creaţiei tale Electron

Din acelaşi  primordial Neutron!

Ne contopim într-un Neutron!?

Vindecă -mi sufletul prin al iubirii și fericirii vis de primăvară eternă Kamadeva!

PERSONAJELE:

PERSONAJE Vizibile, tangibile

Autorul

Tagore

Shanti

corul

PERSONAJE Invizibile, intangibile dar pe care le percepem

Brahman

Shakti

Kamadeva

Shiva

DECORUL

Pereţi circulari cu fundal de cer plin de stele. în dreapta, pornind dinspre avanscenă, patru copaci. Apoi o fereastră, cu un scăunel de bucătărie în faţa ei; pe urmă încă un copac. În intrând, în fund, o uşă somptuoasă, cu două batante, şi alte două uşi, aşezate faţă în faţă, încadrând uşa somptuoasă: aceste două uşi, sau cel puţin una dintre ele, sunt aproape complet ascunse ochilor publicului. în stânga scenei, tot pornind dinspre avanscenă, trei uşi, o fereastră, având lângă ea un scăunel de bucătărie, aşezată simetric faţă de cea din dreapta, apoi un ecran şi un podium. Pentru mai multă claritate, vezi planul de mai jos: 1. Uşă mare, în fund, cu două batante. Podium pentru dansatorii din cor şi un ecran 2 Ferestre (cu scăunel) , 4 copaci cu rădăcinile în sus spre cer. lateral dreapta pentru personajele invizibile plasmatice şi pentru fiecare tip de materie: Materie Principală, Intunecată, Antimatierie si Materie.3 Uşi laterale stânga pentru cele vizibile şi cele 3 tipuri de materie, pe fiecare este lipit un copac de măslin cu rădăcinile în sol: Antimatierie, Intunecată şi Materie. Pe fiecare uşă stă scris tipul de materie şi tipul de realitate plasmatică sau fizică.

La marginea scenei, două scaune lipite pentru cei doi actori principali. De plafon atârnă o lampă cu gaz inconjurată de un soare artificial. Cortina se ridică. Semiîntuneric. Corul dansează ritualic cântând.Autorul stă aplecat la fereastra din dreapta, urcat pe scăunelul de bucătărie. Shanti aprinde lampa cu gaz. Lumină verde. Deschide prima uşă din stânga lateral şi îl conduce pe Autor de mână în scenă. 

Autorul

Razele plasmei orchestrei divine cosmice, 

Spiralate geometrii sacre, Suflet Qualic, 

Armonia perfectei rezonanțe vii, morfice, 

Ascunde floarea vieții-n trupul viu mirific. 

 

Apărută din unda zării, din plasma vie, 

Din suflul sfânt, din magică, pură iubire 

Inlăuntrul albastrei Planete, acum fie! 

Lumină nemărginită, înaripata nemurire. 

  

Lumina marelui foc întunecat liberată 

prin durere şi trudă, steaua din Tine, 

Prin propria luptă, steaua-ţi încătuşată, 

înflori-va într-o nouă viaţă, prin Mine. 

 

Mister cheie, spirala sufletului, Intenția, 

Cunoaşterea şi Înțelepciunea-iluminare, 

Iubite Om, nu uita Secretul pur, Intenția. 

Dorința,Semințele plasmei mişcătoare, 

  

Suflete Plasmatic să fii creativ, fii răbdător. 

să fii bun, să faci bine, să gândești de bine, 

să fii Lumină suflete, fii darnic. fii de ajutor,

să fii blând, fii prietenos, te simt viu în mine! 

Actul I

Prin al iubirii și fericirii vis de primăvară eternă vindecat

(se proiecteaza pe ecran filmul ilustrativ, cu imagini de vis celestee cu cele 3 fantome ale personajelor invizibile, mitice)

Scena I

Corul (cântând și dansând ritualic intră în scenă pe cele două batante)

Inalta frunte,a plasmei oglindire mișcătoare-n val,

ochii iubitei prezențe, Mithra-s, scânteile inimii.

Al primaverii iubirii eterne, Iumină, viu portal,

al urechilor stânga și dreapta izvor, dorul uniunii.

Sufletul lui Shakti, al Zeiței iubirii luminează violaceu-auriu chip prin al Primăverii viu portal 

Energie angelică, a Zeiței iubirii pure, divine, Shakti

încarnată prin floarea vieții ascunsă-n vis inimă,

Alchimia flăcării sacre a iubirii pure, divine, Shakti

Eu sunt Zeița Shakti – poarta Luminii din inimă

 

A existenței energie-n lungi plete-n conexiune,

cu sufletul galaxiei, Eu Shakti-n sfântă aliniere,

înregistrările bibliotecii akașice, coduri uniune,

Din abanos infinite plete, Eu Eva din antice ere.

Sufletul lui Brahman (se aude doar vocea din copacul florii vieții luminat auriu)

 

Odată ce aste linii temporale, din epoca de aur

în astă linie temporală vin, scapăm de blestem,

posibilități aduc, schimbăm vieți, epoca de aur

germinare, fiece potențial e potențialul suprem.

 

La linii temporale ale măiestriei de sine aliniate,

scopului sufletului și reveriei inimii, viu portal.

Transformările din viață prin iris cu vis pictate.

Adevăr, iubire și iertare, etern tipar, viu fractal.

Sufletul lui Kamadeva a Iubirii Sămânță eternă 

(se aude doar vocea din copacul cu flori de cireş, sufletul o fantomă luminată roz)

A înțelegerii creației și a creatorului Oglindire

poarta Luminii, curaj, vindecare, discernământ

prin al treilea ochi, voința feminină la cârmuire,

în serviciul întregii vieți și al mamei viu Pământ.

 

Uriasă forță, cu a ei putere mările și munții mutați!

Suflet – stea comun, zamisliți-n vârf de Piramidă!

asupra înțelegerii creației, a creatorului,v-aplecați!

de azi energia feminină să o căutați sub Piramidă!

 

Cu gând pios plutesc prin egipteana-i Piramidă,

prin ale Mithrei alei egalitare, radiez iz de fum

Nasc perle de cinste, pe sub zeiasca-ți Piramidă

Unitate nasc doi trandafiri ai zorilor mir pe drum.

Corul (cântând și dansând ritualic intră în scenă pe cele două batante)

Sufletul lui Shakti  (dansează declamând)

Al Sufletului meu curcubeu  dintr-o gaură  neagră!

Să-ţi recunosc Manifestarea Sinelui Tău, ceaţa ţi-am sărutat !

auriu- violacee mulţumiri  Îţi colorez Tatăl Meu Ceresc!

pe-o stea Violecee din Carul mare!

de ai Tăi vrăjmaşi nevăzuţi prin iubire în stele m-ai încoronat! 

cu vibrante mulţumiri Mi-ai dansat, o Shiva!

pe-un  sideral val curcubeu din Soare!

ale lor fapte hâde înaintea alor mele oglinzi mi-ai dezvelit,

cu  spiralat dor Îţi mulţumesc, valsând, o Shakti!

Suflete,  zeesc sfredel Trandafir rozeu!

De orice slăbiciune faţă de ei cu măiestrie m-ai curăţat sămânţa-ţi să torc, 

boboci de Trandafirii iubiri mulţumiri Mi-ai cântat, o Kamadeva!

pe – un cupidic picior de galaxie curcubeu!

şi m-ai stropit cu iubire către harul şi piramidele Tale pline de sori, să mă întorc.

cu  divine plasmatice raze Îţi mulţumesc, acum, o Mithra!

Suflete, Dumnezeiesc Trandafir Dalb -Auriu!

Pace-n Inima ai coborât din norii voinţei Tale, M-ai sacralizat,

prin iubirea  auriilor câmpuri primordiale Îţi mulţumesc acum, O Brahman!

Suflete născător de Zeiască – mamă, Lotus Dalb – Auriu!

de ale infidelilor şi ale necredincioşilor veninoase aluzii, M-ai purificat

unduioase Dalbe mulţumiri Mi-ai dăltuit, O Eva!

pe-o aurie senzuală gură de pulsar!

cu Soare-n a Ta Rubinie inimă, a lumini-mi floare violet pictatai

Din raza unicităţi mulţumiri solare Îţi clădesc, O Adam!

Suflete zămislitor de Smarald quasar !

şi de la cei care au tăgăduit splendoarea sufletui Tău, privirea Mi-am luat!

Şi prin sacre geometrii de fractal Îţi mulţumesc acum, O Isis! 

Suflete  plămăditor lujer Verde – Albăstrui crud!

Stâncă în iubirea Ta să fiu, putere Mi-ai dat 

vălurite mulţumiri solare Mi-ai  încrustat, O Osiris!

pe-o  planetă  portal caramiziu-absolut!

şi pentru a-mi fi dat să beau din cupa Sufletului eliberat

cu orgonice  Albe petale Îţi mulţumesc acum, Măicuţa Mea!!

Drag Suflete ctitor al florii vieţii, Alb crud!

Din cupa Unicosului ce toate seminţele văzute şi nevăzute. mi-a devoalat

In desfrunzita-ţi  stea din inima ta mulţumiri Îţi îngemănez

c-o  pereche  auriu-violet stea din inima Mea, O Thoth!

Corul cu Shanti (cântând și dansând ritualic, Shanti se uita pe fereastra)

Îmi cântă la fereastră
ceața cerului, albastră,
Din care pe mii de fire,
Curg visele-n neştire

Kamadeva a Iubirii Sămânță eternă cu Brahman (se aude doar vocea din copacul vieții luminat auriu, din copacul cu flori de măr luminat roz ce degajă miros de santal si smirna)

Sufletul lui Brahman (se aude doar vocea din copacul vieții luminat auriu)

Din marele Abis spre El

Zbura-voi în divina-mi grație.

Soare țel promis spre El

Dincolo de imaginație.

Raiul fi-va acolo nou Pământ!

Acolo dragostea e cea dintâi.

Raiul fi-va acolo nou Pământ!

Dincolo de mâine, mai întâi.

Sufletul lui Kamadeva (se aude doar vocea din copacul cu flori de măr luminat roz ce degajă miros de santal)

O iubire, o inimă, pe Pământ!

cum a fost dintr-u-nceput,

Suntem o inimă, pe Pământ!

Zbor-Dor veșnic renăscut

Sursa Sufletului Cer – Pământ!

Sursa Păcii, în libertate,

Lumina Dorului, Cer – Pământ!

Ea e veșnica realitate.

Sufletul lui Brahman către Kamadeva (doar o voce, o fantomă aurie coboară din copacul cu florile vieții cu miros de smirna)

Dorul Luceafărului din Cer

Doar cu lumina-l scoți

El cheia misterului din Cer,

Întunericului ce-l porți.

Lumina Candelei, mereu, din Suflet

Floarea Vieții din inima ta

E Un singur Dumnezeu, din Suflet

Totalitatea, Lumina mea.

Sufletul lui Kamadeva (doar o voce, o fantomă roz din copacul cu flori de măr luminat roz ce degajă miros de santal)

Iubirea, e chiar Lumina, nou Soare!

Ea nu rămâne ascunsă,

Sfredelindu-ți lin inima, nou Soare!

De dor nepătrunsă.

Să-ți fie mintea luminată, Soare – Suflet!

De Totalitatea Divină.

Doar cu iubire adevărată, Soare – Suflet!

Soarele Vieții Lumină!

Shakti (cântând coboară doar sufletul ei din copacul cu flori de măr cu miros de trandafir, o fantomă luminată violet-auriu) 

Plutesc pe marea azurie a cerului, 

Desfrunzite Stele, valuri siderale. 

Ancorez acum corabia sufletului, 

Pe țărmul gol, al lumii primordiale 

Corul (cântând și dansând)

Dă-mi o desfrunzită stea. 

S-o ascund în inimioară,

Să-nflorească pân’ la vară

Vis de înger, muza mea!

Shakti şi Kamadeva (cântând și dansând sufletul o fantomă luminată violet-auriu, Shakti îl coboară pe Kamdeva din copacul cu flori de cireş, sufletul o fantomă luminată roz)

Deschid portal spre vis

Kamadeva ceață de vis

Shakti, cuantă-n vis sunt

Parc-aş fi şi nu mai sunt

Shanti (cântând și dansând intră în scenă pe ușa nr.2 din stânga) 

Visul cu realitatea-mi împletesc, 

în fractal de lumină, nudă imensitate 

Portal spre fericire-n gând pășesc, 

Realitatea-i vis sau visu-mi realitate? 

Corul (cântând și dansând)

Să-mi întinzi a ta aripă

de leacuri-n vis Alb

a ta floare Lotus dalb.

Alte vise torent, risipă. 

Sufletul lui Kamadeva (cântând și dansând)  

Pe-al meu papagal călare

Kamadeva-s, înger de dor,

Să plutim prin dor,ușor!

Să zburăm cu doru-n soare

Sufletul lui Shakti (cântând și dansând)  

Se-aprind îndrăgostiţi-n etern dor. 

Împerecheaţi mor de dor, doi câte doi 

Lumea mică-EU Întregit acum zbor, 

pe unde d- Abis, veșnic spre voi 

Corul (cântând și dansând iese din scenă pe toate uşile)

Din inima-ți Floarea vieții

Să arunci-n gol de vise,

Printre portaluri deschise

Din tolba-ți cuanta săgeții

Sufletul lui  Kamadeva (cântând și dansând) 

Îmi cântă la fereastră

cuanta cerului, măiastră,

Din care pe mii de fire,

Curg cuantele-n neştire

sufletele lui Shakti si Kamadeva 

Sori ruginii se sting acum pe ram.  

Un suflet cuantic într-un zbor etern. 

Şi noi vom fi, suntem şi noi eram,  

Acelaşi zbor suntem, de dor etern.

Shanti către Kamadeva (cântând și dansând ritualic)

O, Muză, vis de înger!

De ce caut printre vise

Leacuri vii, ce ard nestinse?

De ce râd și apoi sânger?

Scena a II a

Corul (cântând și dansând intră în scenă pe cele două batante)

În copacul vieții

Muguri de lumină

Tulpini noi ceții

slobozi din inimă.

 

În inima dimineții

Boboci de lumină

prind fiorii morții

Dragoste divină.

Shanti (cântând și dansând intră pe ușa nr.2).

Nu-s înger nici zeița dar o rugă îți închin

Cu adevărat, noi suntem slabi; fă-ne tari.  

cu suflarea Sfântului Spirit fă-ne sprințari 

Suntem săraci; dă-ne din al tău prea plin!   

Corul (cântând și dansând)

În sufletul omului

plasmă de lumină

suflă viață pomului

boboc de inimă.

Shanti (cântând și dansând)

Potolește-ne chinul și scapă-ne de venin  

La Altar-ritual al ADN-ului cu 12 spirale

Picură leacuri din curcubeiele universale

Și-n dans de plasmă-n gândul tău să vin. 

Corul (cântând și dansând)

În sufletul inimii

Flori de lumină

Shiva-i duh inimii

Muguri de lumină.

Shanti (cântând și dansând)

Picură-ne-n duh și trup misterul trăirii. 

Lumina sacră izvor de plasmă și etern  

Vindecă-ne în inimi și suflet ne-aștern,

Pacea cea furtunoasă pe calea fericirii. 

Corul (cântând și dansând iese din scenă pe toate uşile)

Slobozi din inimă

Tulpini noi ceții

Muguri de lumină

În copacul vieții.

Actul II

Prin al fericirii vis de primăvară eternă, suflet vindecat!

(se proiectează pe ecran filmul ilustrativ, cu imagini de vis celeste cu cele 2 fantome ale personajelor vizibile și cea mitică actionează în realitatea plasmatică în sincronie cu cea din realitatea fizică ce o reflectă pe cea plasmatică )

Scena I

Sufletul lui  Shakti (coboară din copacul de măr luminat violet-auriu dansând recită)

Al meu Suflet se rotea în jurul întâmplărilor vis cu dor 

Al albastrei planete duh săruta a Primăverii inimă cu har 

Eros săruta al fetelor suflet în pași de vals în vis cu zbor  

Dragobete săruta viu duh a zânelor zăpadă-n inimă de jar 

Sufletul lui Kamadeva (cântând și dansând coboară din copacul de cireş luminat roz)

Din al zânelor surâs născută, săgeata vie floare de iubire. 

Sufletul în primăvară erai tu, Cupidon, kamadeva în lună 

Un ochi râzând, un ochi plângând în duh de vis de-ntâlnire 

Nu întâlneam nimic pe pământ, poate numai blânda lună. 

Corul (cântând și dansând ritualic)

Ochii tristeţilor mele
Zboară noaptea prin ele,
Florile lui Dumnezeu
Cad în suflețelul meu.

Sufletul lui Kamadeva cu sufletul lui Shakti (doar vocile recită) 

și-amândouă privirile erau unite de apa vie din speranță. 

Soarele privea cu lumină, pământul privea cu vie furtună,  

Sufletul împărțea în globuri moartea și viața în vie balanță,

un glob de pace, un glob de război, alegerea-i prea nebună!  

Shanti dansând recită (intră în scenă pe ușa nr.2 din stânga)

El câteodată săruta morții-n duh îi întreba de ce-au murit,

alteori săruta viii-n duh îi întreba ce au de gând pe pământ,

cum au de gând să prelungească lumina ăstui glob umbrit

Unii rosteau cuvinte de ură, de foc și pară sau de mormânt.

Sufletul lui Kamadeva (doar o voce recită)  

Unii rosteau cuvinte de boală, alții rosteau cuvinte de viață

unii rosteau cuvinte de moarte, alții rosteau cuvinte de pace.

Despre coloana ce-ar trebui înălțată, despre iarba…de viață,

care-ar supune cancerul, care ar decima molima ce ne zace.
Corul (cântând și dansând )
Sufletul, ca un burete,
Prinde lacrimile-ncete
Ale stelelor, pe rând,
Sticlind viu şi tremurând.

Sufletul lui Shakti (doar o voce recită) 

Sufletul unduia vibrând ca un fluviu în infinitul primăverii,

nu mai voia să plece în dor, în curând, ochiul soarelui privea

cu lumină, începând să surâdă viu, râzând cu lacrimile verii,

ochiul pământului privea cu oameni, poate chiar …surâdea.

Corul (cântând și dansând iese din scenă pe cele două batante)

Gândul meu al cui gând este?
În ce gând, în ce poveste,
Îmi aduc aminte, poate,
Că făcui parte din toate?

Se trage cortina

Scena a II a

se ridică cortina

Corul (cântând și dansând intră în scenă pe cele două batante)

Vis de înger, muza mea

Dă-mi o desfrunzită stea

S-o ascund în inimioară,

Să-nflorească pân’ la vară

Sufletul lui Kamadeva (fantoma roz dansând recită)

Pe-al meu papagal călare

Să zburăm cu doru-n soare

 Kamadeva-s, înger de dor,

Să plutim prin dor, ușor!

 Tagore (intră în scenă pe ușa nr.3 din stânga) rugându-se

Sensibil sunt la călăuzirea mea intuitivă, Mărite-mi Zeu !

Vino, Kamadeva,făr de formă, ia tot ce nu face bine!

Divina Iubire, orice e dizarmonios ia, din sufletul meu!

Cea mai puternică substanță, Soare cosmic din mine! 

sufletul lui Kamadeva (coboară dansând din copac recită)

Sunt Kamadeva, creez mereu infinite, picturi qualia,  

Simfonia lanului auriu unificat, percep și Conștiința.  

Imaginez acum, compun fin, aria conștiinței de sine,  

din al Săgeților Parfum de Flori, vălurimile de bine,  

Tagore (dansând recită) 

Binecuvântare, pictez acum adevărul pur matematic  

al existenței, al inteligenței, esența, Oceanul dinamic.  

Miros plăcerea și durerea, licuriciul fericirii din Tine,  

Lan viu sau unul mort, cel veșnic neseparat de mine?  

Sufletul lui Kamadeva (dansând recită) 

Cânt picătura-mi Ocean din tine, eternul dor fractal,  

în ea însăși reverberează, Oceanul cel etern universal,  

Simfonia harfei universului, pipăi armonia inteligentă,  

tonuri licăriri vibrante, unduitoare, de gândire absentă.   

 Tagore (rugându-se meditează)

Eu sunt budist, un creştin ridicat la a zecea potenţă,

Nu numai de-ai mei mi-e milă, ci de tot ce vieţuieşte,

Fie aceea o floare lotus, fie un gândac, fără violență,

fie cel ce rostește englezește, nemțește sau evreiește 

corul vine rugându-se

Să-mi întinzi a ta aripă,

Să arunci torent, risipă

De dragoste-n vis dalb

A ta floare Lotus Alb 

Sufletul lui Kamadeva (cântând coboară din copacul cu flori de măr,iluminat roz)

Din inima-mi Floarea vieții 

Din tolba-mi florile săgeții 

Să le-arunc in gol de vise,

Printre portaluri deschise. 

 Shanti (intră în scenă pe ușa nr.2 din stânga apoi rugându-se meditează)

Kamadeva sursa mea infailibilă și valuri mari-mi vin.

divina-mi celulă Plină de soare! Ochii-mi, ochii Lui,

cu urechile spiritului, valuri de bucurie adulmec lin.

cu Brahman…una sunt, sensibilă numai la voința Lui.

Sufletul lui Brahma (voce puternică din copacul florii vieții emană miros de smirnă, cu lumini aurii)  

Vibrează în felurite trilurile corzilor, supercorzi-n Olymp,  

posibilă Întoarcere în timp, dor dincolo de spațiu și timp,  

a conștiinței pure Stare unificată, etern iubită Samadhi,  

Conștientizare abstractă, gust acum izvorul de Materii.  

Tagore (cântând ) 

Etica din conștiința Brahman, decupată,dor etern tipar  

al geometriei înțelepciunii Ganeshice, veșnic dor tipar.  

Atman localizat, legea face lumea o maia inteligibilă,  

Aceeași lege a naturii face lumea o maia predictibilă.  

Sufletul lui Kamadeva (cântând)

Corelația superpoziției gemenei raze-n spațiu-timp.  

Conștiința undă colapsează din golul cuantic în timp. 

Superpoziția există până când intervine conștiința Ta, 

prin înțelepciunea Ganeshică, înainte de colapsarea sa. 

Corul( recită dansând)

O Kama vis de înger,

De ce râd și apoi sânger,

De ce caut printre vise

Iubiri vii, ce ard nestinse?

Shanti cu Tagore (rugându-se)

Mintea fleșuri de inspirație, imaginea din inimă?

Matrice magică divină pentru sănătate, bogăție!

iubirea și expresia de sine perfectă, vis lumină!

Acționez după intuiție, o infinită vis-minunăție!

Tagore (rugându-se)  

Rezerva universală, întotdeauna-i la îndemână,

Materializarea cuvântului, dorința, e instantaneu.

Numele lui Kama putere extraordinară, prin mână.

Adevărul materializat, de voi cere Domnului Zeu,

Shanti (rugându-se)  

Orice primi-voi necondiționat, de la propriul Sine,

din a patra dimensiune, Brahman, El e cel Absolut

e reînvierea-n cea de-a patra dimensiune din Tine,

El e Cel ce nu a murit vreodată, e Sinele nenăscut.

Shanti cu Tagore (rugându-se)  

Brahman e Universalul ce devine particularul din noi,

prin Shiva-Artistul ce pictează cu tușe minunate,

Din gândire o artă, El Idealul devenind real prin voi,

Nici-o putere să îi distrugă perfecțiunea, nu poate.

Sufletul lui Kamadeva (cântând)  

Îngăduită-i orice putere ce va aduce cerul pe pământ!

Cosmica iubire!Eliberat acum de tot ce l-a ținut captiv!

Fiecare să cunoască adevărul ce îl liberează-n cuvânt.

Prin a gândului putere a inimii acum, cuvântul cel activ!

Actul III – Prin a Tinereții iubire tors Luceafăr  Ro-Zeu Trandafir….vindecat

(se proiecteaza pe ecran filmul ilustrativ, cu imagini de vis ale unui ocean celest cu cele 2 fantome ale personajelor vizibile din realitatea plasmatică fac exact ce fac cei doi Shanti cu Tagore în realitatea fizică)

Corul (recită dansând intra in scena pe toate batante)

O Kama vis de înger,

De ce râd și apoi sânger,

De ce caut printre vise

Iubiri vii, ce ard nestinse?

Shanti recită şi dansează în tandem cu Tagore

Eu îți spun că dragostea este săgeată râu 

Ce îneacă plăpânda trestie plângând, 

Tu îmi spui că dragostea este ascuțit frâu 

Care îți las-a inimii stea sângerând. 

  

Tu îmi spui că dragostea dalbă nu moare 

E o nevoie de surde dureri fără sfârșit 

Eu spun că dragostea pură este un soare, 

Iar tu-mi ești numai sămânța-n infinit. 

Corul (recită şi dansează)  

Speriată inima-mi că va fi nemilos frântă 

Nu învață să danseze strigătul foamei 

E visul fricii de veghe, ea de tânjet ruptă 

Ce nu poate dărui din belșugu toamnei. 

Corul dansează iar Shanti (cântâ)

Gândul meu zboară spre tine,

Pescărușii-l duc în zbor

Lacrima în ochi îmi vine,

Te iubesc şi-mi este dor

Plânge marea-ndurerată,

Plâng şi stâncile pustii

Jos pe mal te-asteaptă-o fată,

Orele-s târzii.De ce nu-mi vii?  

Tagore ( recită şi dansează pentru Shanti)

Iar de moarte sufletul speriat nu-mi învață  

să trăiască, livid în noaptea singuraticá,  

Și tu-mi crezi că dragostea doar o răsfață  

Pe ființa cea norocoasă, cea puternicá.  

 

Amintește-ți în a iernii vreme, făr de Zefir  

în al amarei zăpezi sămânța ce-așteaptă  

solara iubire, ce-n Luceafăr rozeu Trandafir  

toarce-n primăvara, sămânța înțeleaptă.  

Corul (dansează cântând)

Gândul meu zboară spre tine,

Pescărușii-l duc în zbor

Lacrima în ochi îmi vine,

Te iubesc şi-mi este dor

Plânge marea-ndurerată,

Plâng şi stâncile pustii

Jos pe mal te-asteaptă-o fată,

Orele-s târzii.De ce nu-mi vii?

Shanti dansează iar corul recită

De sufletul timpului rezemată privesc cu ochiul de iubire

dansul ireal al viselor care hoinăresc prin al omului suflet,

al inimii suflet îmi alung să-mi aducă-n dar văpaia licărire,

Frânturi, stropi de vis cu iz de trăire a pomului vieții suflet.

Corul dansează iar Shanti cântâ

Pe malul tău stau şi plâng

Trecutu-n mâini trist îl strâng

Și vântul îmi șoptește

Povestea de demult

Cu lacrimi îmi zâmbește ,

Tăcută îl ascult

Te-ai dus de lângă mine

Și marea te-a chemat,

Mi-e dor, mi-e dor de tine

Vezi, nu te-am uitat!

Shanti dansează iar corul recită 

Visele pământului ascunse în ființe din muguri de lut, însetați

de primăvară. Inima-mi aleargă iute spre ale visului mâini dor

întinse! Lacrimi de durere din oceanul neplâns, am smuls, ați

strivit cuvinte negrăite ale sufletului, între gene, lacrima dor!

Corul dansează iar Shanti recită

Lacrimă cristalină izbucnită-n întunericul pământului-n gând

plânge duios, alunecând cântec dor în sufletul undei de izvor,

Să te readuc la viață, frânturi de vise alunecă duios prin vânt,

din taina sufletului meu în ochiul tău cu dor, tremurând ușor.

Shanti recită şi dansează pentru Tagore 

Iubire!Primește-mă, Iubire! Aripi de vis taie violaceul prin dor

Primăvară născută din visul soare îmi adie bucurie-n zâmbet!

Focul ăsta mă arde, arde pentru a te trezi la viața,cu mult dor

și te fac să simți că trăiești, sentimente dezvăluite-n zâmbet!

Sufletul lui Kamadeva  recită şi dansează pentru Tagore

Curcubeul sufletului inimii, în culorile iubirii trezit, din inimi

amorțite răsfrânge văpaia trăirii, naște nerostite, pure simțiri

și văpăi de iubire din raze de plasmă, din neant ivit-a Lumii

Scânteie de iubire, străfulgeră trup de lut împietrit în simțiri!

Tagore recită şi dansează pentru Shanti 

Mi-ai luminat viaţa, Ai aprins scânteia, Pot vedea ființa ta!.

Mă tot întreb cum nu simți,eu n-aș putea înlocui niciodată

adânc Săpate frânturi de vis Veșnic gravate în inima mea,

Imi e dor nebunește de tine, Iubito portal neuitat vreodată! 

Corul dansează iar Shanti cântâ

Am plâns destul și-am oftat

In van te-am așteptat?

Te-ai dus de lângă mine

Și marea te-a chemat

Te chem din nou la mine

Aud… nu m-ai uitat.

Te cheamă fericirea

și visul de-altădat

Îți cer din nou iubirea

Simt…nu m-ai uitat!

Shakti cântând și dansând

Voi continua să cred în dragoste la prima vedere, divine raze,

chiar  dacă oamenii își pierd al speranței mugur de vindecare. 

Voi continua să ofer plasmatice sfere de dragoste , divine raze ,

chiar dacă alții răspândesc de boală și ură raze, făr de salvare.   

Voi continua să creez unitate, plasmatice raze de pace, libertate,

chiar dacă se va distruge al totalității câmp cuantic, unificare. 

Voi continua să cânt timpului și spațiului de pace și bunătate,

chiar și-n mijlocul unui război intergalactic voi crea totalizare.

Shanti cântând și dansând  

Voi continua să strig adevăr,torent de speranță, iubire, fericire,

și atunci când alții astupa cu noroi gura de rai a universului

Voi desena zâmbete pe fețe cu lacrimi amare de dor, iubire,

fericire, compasiune, bunătate, speranța leac unicosului.

  

Voi aduce liniște-n suflete, a fericirii cheie, piatră filozofică

când voi vedea cum vă roade sufletul neagra gură a molime

Voi da boboci de bucurie a vindecării, cheie piatră filozofică,

muguri de fericire-n balanță unde există doar ale tristeții seme.

Shakti (cântând și dansând )    

Voi sădi a înțelepciunii floare piatră filozofică-n inimă, hotărât

să meargă mai departe pe hăul spiralat de molime si ciume. 

Voi ridica cu greutate ale păcii, ale dragostei albe brațe hotărât

să poată îmbrățișa cu al păcii, fericirii și iubirii dor minune

  

ce le-au predat cu graba disperării, durerii, deznădejdii răpusă

de colții boleșniței, tulpini răzbunare, fiori de moarte dătătoare,

în mijlocul pustiirii, plin de speranță, rod al iubirii nesupusă,

Al renașterii Soare răsări- va, al izbăvirii vrej de Mușcătoare.

Tagore (cântând și dansând) 

Voi continua să iluminez violeta floare a inimii roasă de ciumă,

chiar și sub o dictatură politică pitită sub albul halat al globului.

Voi continua să semăn a vindecării speranță de neagra molimă,

chiar dacă îmi vor călca recolta peliniței leac-hac al cojocului.

   

Și în mijlocul deșertului, sufletul sufocat în oceanul slobozeniei

Crește a inimii albă floare, libertatea primăverii-n pace toarce

Va exista întotdeauna o albă măiastră pasăre a păcii smereniei

ce ne va cânta mugurii de iubire, bunătate, compasiune și pace.

 

Un copil ce ne va zâmbi viu pe-un fluture-al veșnicei verzi trăiri

Ai fiorului sâni de dor ai primăverii muguri din roua sufletului

Smerit sărută suflet întregit al gemenelor găuri negre de iubiri

zămislitoare de lumi curcubeie, sori noi-n pacea nesfârșitului.

Shanti (dansând recită)

Shiva, Shakti mi-au dat lumina s-o furișez în sufletul senin,

Să aprind al lacrimei ger; mi-a dat prana viu sfredelitoare

Să mă pot înălța singură la ale stelei dor-lacrimi căzătoare,

Ce-mi împlinește visul; să stau departe de pline ace cu venin.

 

Să am sufletul plin, mi-a dat oceane, ca orice plasmatic viu val

Să-mi șteargă neplânse lacrimi-n vii gene ale amurgului de dor

Mi-a pictat ecou de doruri, în primăvară pe al apusului viu nor 

Un strop din a răsăritului nemurire să pot atinge al visului mal.

Corul (dansează cântând)

Gândul meu al cui gând este?
În ce gând, în ce poveste,
Îmi aduc aminte, poate,
Că făcui parte din toate?

 

Mi-a dat fericirea să fiu, ca să dăltuesc ale Apusului vii bucurii

Ca niciodată vântul iubirii ca să nu poată spulbera tot ce nasc

Mi-a dat dorul ca să-mi ardă Apusul din a lui cenușă să renasc

Boboc de lacrimi o să-nflorească în ale Răsăritului vii bucurii,

 

Mi-a dat apusul aceastei vieți de lut, Sufletul Omului slobozit

Voi exista! un Suflet liber în ale Creației lumi ale Demiurgilor

Sâmbur în Corona Creației din al sfântului Duh al Creatorilor

Sufletul Omului, cel ce ne iubește pe toți la fel de nețărmurit.

Tagore (declamă cu patos)

O, Tu, Viaţa mea,Sufletul meu! 

Din ale veşniciei Tale şuvoaie înmiresmate lasă-mă să gust ,

o, Inima mea!

şi din ale pomului fiinţei Tale muguri, îngăduie-mi să cioplesc,

o, Tu, Speranţa mea!

Din ale iubirii Tale izvoare cristaline, lasă-mă aria să-ţi ascult,

o, Slava mea şi

la a Ta nepieritoare umbră a Sufletului, lasă-mă să visez,

o, Lumina mea!

Pe a apropierii de Tine pajişti şi a prezenţei Tale, lasă-mă să te privesc,

o, Tu, Viaţa mea,

şi la dreapta milostivirii Tale tron, aşează-mă,

o, Dorinţa mea!

Din ale bucuriei Tale adieri înmiresmate, lasă o boare să simt,

o, Muza meu,

şi pe ale paradisului realităţii Tale culmi lasă-mă să valsez,

o, Tu, Adoratul meu!

ale porumbiţei unicităţii Tale melodii , lasă-mă să pictez

o, Tu, Cel Strălucitor,

şi prin spiritul puterii şi tăriei Tale însufleţeşte-mă,

o, Tu, Binefăcătorul meu!

În spiritul iubirii Tale fă să rămân stâncă ,

o, Tu, Sprijinul meu,

şi pe a bunului Tău plac, zbor, aripile întăreşte-mi,

o, Tu, Plâmâditorul meu!

În a nemuririi Tale, grădină, în faţa Ta, lasă-mă etern să cânt,

o, Tu, cel milostiv cu mine,

şi în jilţul slavei Tale aşează-mă,

o, Tu, Stăpânul meu!

În al iubirii Tale cer duios, cu dor ridică-mă,

o, Tu, Însufleţitorul meu,

şi spre al călăuzirii Tale Luceafăr, condu-mă,

o, Tu ce mă atragi spre Tine!

În faţa spiritului nevăzut, prin revelaţii, cheamă-mă,

o, Tu, Obârşia şi Dorinţa mea Supremă,

şi la a miresmei esenţă a frumuseţii Tale , mi-o vei revela,

lasă-mă să mă întorc, o, Tu, Care eşti al meu Suflet!

Actul IV – De lacrimile lor vindecaţi…în plenitudine! 

(se proiecteaza pe ecran filmul ilustrativ, cu imagini de vis ale unui ocean celest cu cele 2 fantome ale personajelor vizibile din realitatea plasmatică fac exact ce fac cei doi Shanti cu Tagore în realitatea fizică)

Tagore (dansează cu Shanti dialogând) 

-Bem apă din izvorul unicornilor albi atrași în moarte 

De duhul liniștit și plin de pace în nopți pale, stelare, 

încălzite de oryx adăpostită-n inimă, adânc în șoapte, 

așternându-ne culcuș pe nunțile de stele ancestrale. 

  

Pe coarnele inorogilor de pradă, un nou început de stea… 

și vin perechi de stele stinse să-mi arate zboruri ne-ncercate , 

Să zburăm ca porumbeii spre infinita stea, din inima mea. 

Să scriem pe coama licornilor, iubim să fim fecioare ferecate, 

  

Să fim una cu Sursa Păcii, suntem veșnic în libertate, 

Să ne topim într-însa,zamislindu-ne acum visul realitate. 

fi – vor acum trezite din infinita făr de formă imensitate. 

Raze de generozitate, iubire, armonie, compasiune,bunătate, 

  

Semințele de frică-n valuri de ură, un țunami ridică 

Semințele luminii conștiinței, gânduri de stele-nfrunzite 

Cu iubire, cu fericire, cu împlinire sau dragoste ludică 

Ambele pot fi trezite, de vrei, le vedem acum încolțite.   

Shanti (dansează cu Tagore dialogând) 

-Frânturi de gând prind trup din ceaţa amintirilor. 

Acelaşi suflet salt al fiinţei, atât de cunoscut, 

prin care porţi se deschid, acum în lumile viselor. 

De câteva nopţi, încerc să îl las să fie văzut. 

  

De fiecare dată, în foc viu izbucnesc, plâns de dor 

Stins când simt ceva ce se rupe înlăuntrul meu. 

Dimensiunile se întrepătrund,nu mai ştiu unde zbor. 

Licornul alb, maiestos, blând ca şi lin zbor al meu. 

  

mirosind a văzduh de primăvară cu liliac şi trandafir, 

Şi mi-e dor, cu fiecare ceas mi-e tot mai dor de el. 

mirosind a iarbă fragedă,dor cu picături de roz zefir. 

În a lui coamă aş fi vrut să-mi alin obrazul, cătinel 

  

să-i cuprind grumazul cu braţele, caldă îmbrăţişare 

Dintru început cu Adam şi cu Eva şi cu împăraţi, 

cu fecioare, cu Maica. În ale lumii religii El tot apare, 

herghelii de inorogi, noi de LACRIMILE lor vindecaţi 

  

se culcau în iarbă şi adormeau. Iar inorogii veneau 

şi lacrimi de iubire picurau deasupra capetelor lor, 

iar aceştia, minune,erau vindecaţi. când se trezeau, 

Magic praf de corn de inorog,aduce masacrul lor. 

  

Până au rămas doar doi:el şi ea luaţi, duşi în alt cer 

Sau oamenii, din cauza răutăţilor,au căzut în altul, 

dacă te ungi cu praf de corn de licorn,un fals mister, 

ai puteri magice, poţi stăpâni lumea, poţi avea totul, 

  

Aşa dispărut-a norocul veşniciei, al luminii nemuririi, 

Aşa se face că omul a ales mărirea cea vremelnică, 

în plâns izbucnesc:Iartă-ne, Doamne pe noi, oamenii 

care au ucis iubirea, Iartă-mă, minunea mea,veşnică! 

  

Nu voi mai fi singură, licornii m-au chemat în visul lor. 

mă atrag cu o gingăşie inimaginabilă, purtată uşor 

Ei mă visează, deschizându-mi lin portalul tărâmurilor. 

o adiere blândă, un sunet straniu mă-nfioară-n zbor. 

  

Frunzele ascultă, triluri de mlădieri, îmi inundă sufletul 

petalele răsfrâng arome vii,rozalii ca ale dorului meu 

Apar mlădioşi, o viziune a frumuseţii ce străbate aerul 

privindu-mă, străpunge cu lumină blândă, sufletul meu. 

  

Ea stă mai retrasă.E sfioasă şi blândă ca o adiere zbor 

Înţeleg că spaima de oameni încă persistă în amintirea ei. 

Temătoare dar iubirea din ea este nemărginită de…dor. 

licorna se apropie uşor, uitându-se blând,pur în ochii mei. 

  

şi mă lasă să o mângăi. Mă învăluie, străbate fiinţa-mi 

un val de iubire pură, a mamei, gingăşia prea iubitei, 

Mă alintă cu ardoare, puritatea copilului,tandreţea-mi 

Iar eu devin totalitatea fiinţei mele, acum iubită de ei! 

  

Sunt frumoşi amândoi în dumnezeiasca lor, pură iubire! 

scutură din cap,lacrimi ne curg împletite, o dalbă inimă, 

Mi-au redat ceva, explodeză inima, de atâta pură iubire! 

Rămânem uniţj prin lacrimi, infinită pace, o dalbă inimă. 

Tagore (dansând recită)

Le-am șters lacrimile,cu o mână le-am adus la viață visele

Și ce norocos sunt, acum alt rai- pământ am creat din cer,

Trecutul apăsa umerii ei, simt e timpul să oprim suspinele.

Ne e bine, în vise, sunt norocos, suntem în al nouălea cer!

Actul V

Că nu mai au libertate…nu pricep!

Corul dansul dezrobirii pe fond muzical special creat – (dansează și repetă ecou ce recită Tagore)

Tagore (dansând recită)

A noastră Societate continuă să secrete noi subterfugii

pentru a masca a exploatării duritate,al economiei primat

de acumulare în al supusului detriment, lipsit de refugii

Cinismul domnește sub masca bunăvoinței de generalizat.

Shanti (dansând recită )

Pretinsa bunăvoință agentul secret și discret al dorinței este

spre a ne influența contractul social,un ,,contract social,, nou

croit ca cei bogați și puternici să fie birjari cu responsabilitate

și să fie de pus pe rana sclavilor, să simtă chiar empatie ecou.

Tagore (dansând recită)  

în al lui Davos cor, ritm al părții dansante,ne ghidăm societatea

către relații sprijinite pe a inegalității de fapt percepție, sugestia

Nu spre a le remedia, ci a le menține, mascate,suportabilitatea

E a paternalismului, a carității, mare întoarcere, este regresia.

Shanti (dansând recită )

Ei dau toată puterea statului pe care îl controlează doar pentru

a pune în mișcare această mască de bunăvoință fals protectoare.

Bunăvoința concepută e numai o mască zilnic pusă doar pentru

a acoperi a luptei de clasă duritate și inegalitățile de facto,oare?

Corul – Dansul emancipării pe fond muzical special creat

Tagore (dansând recită)  

Emanciparea nu mai trece prin dezvoltarea unei minți critice,

Sistemul de bunăvoință este un sistem ce poate fi doar impus

prin recunoașterea unei fragilități constitutive, uneia cronice

uneia interdependențe generalizate, unui copil ori bătrân supus.

Shanti (sfătos recită)  

Societate de bătrâni ce aspiră doar la un singur lucru: protecția

Tratamentul crizei dat sclavilor de responsabilul binevoitor

este îmbătrânirea noastră sau infantilizarea noastră, protecția

În toate acestea nu mai suntem subiecți autonomi, sub controlor

Tagore (zâmbitor recită)

Este limpede că pandemia este însoțită de o infodemie.

Așa cum se spune că este nevoie de un vaccin împotriva  

noului coronavirus, este nevoie și de un vaccin împotriva 

„arbitrilor adevărului”, testării știrilor false din infodemie.

Corul – (dansează Dansul adevărului , pe fond muzical special creat și repetă ecou ce recită Tagore)

Tagore (zâmbitor recită)

Sunt mai mulți doctori decât pacienți,viu mă închin

Unii se maimuțăresc în ram de măslin fără de suspin,

în costume de scafandri spațiali, cu-o vie rugă-n apus

alții aievea pe fereastră, visează cum s-ajungă la Iisus! 

Shanti (sfătos recită)

Spre pustietatea însorită de afară, e pătimirea noastră

Pe culoarele spitalului, vântul suflă, pe-o rază albastră

și prin saloane urlă vântul, gol, prin ram de măslin plin,

la fel ca prin conștiințele noastre, cu pace viu mă închin.

Tagore (zâmbitor recită) 

Știi că iei simbrie absolut degeaba? Știi tu că ai păcătuit?

iar mulți dintre foștii tăi pacienți pentru că nu i-ai iubit,

tocmai au fost dați afară din slujbă, de boli și mult amar,

Alții te sună plângând că le este rău, printre dureri de jar.

Shanti (sfătos recită) 

Răspunzi, nu-i poți vedea, nu-i lăsa-n peire, Ram de măslin!

 Dacă vin cu a ambulanței sirenă, în palme să îi ții, of de alin

și nici atunci sigur nu este, nici chiar de faci rugă de sănătate,

Vezi toate astea și, totuși, îi lași-n neființă, departe-n moarte.

Tagore (zâmbitor recită) 

Nu eşti tsunami peste jurnalişti, în platou, cu zbor de căință,

să le spargi manipularea în cap?! taci și-i treci lin în neființă,

Ai rostit cândva un jurământ? Cu zile, prin voi, ne omoară!

Ce mai este necesar să se petreacă să îl respecți, prima oară?

Shanti (sfătos recită)

Criza e una a profitului …Popoarele n-au priceput!   

 Ca lucrurile Toate să fie cât mai limpezi, e bine să pricepem

că motorul Sistemului este profitul și via criză a sistemului

 ce-o trăim azi, doar o criză a insuficienței e, una a profitului,

  a excesului de capital criză, de nevăzut, acumulat, o vedem. 

Tagore (zâmbitor recită)

 De un profit tot mai anemic, trebuie bine hrănit, nu voi să cert

Vis din abis musai să pricepem că băncile centrale nu-s neutre,

în slujba clasei de proprietari de plasmatic capital, vis de cutre

al bogaților ce nu se mai satură. cu dor așezat în temelii, îi iert. 

Shanti (sfătos recită) 

Băncile centrale potente  încă să stârnească zămislirea tulburată

coronarea sistemului în ciuda Guarganticei tendințe, ce povară!

a ratei profitului sfărâmare, gigantic capital, muguri de vară,

în ciuda agonisirii de eteric capital sub chip de datorii, însetată.

Tagore (zâmbitor recită) 

Ele nu pot fi onorate în ciuda capitalului bursier, goluri trase

Ei,economiști plătiți de elite și de guverne a nu spune adevărul,

ci a-l acoperi savant, au abandonat economia cauzei și efectul

și s-au alăturat matematicilor și modelelor economice, false.

Shanti (sfătos recită)

Ca nu mai au parale…Popoarele nu pricep! 

Ast nou obicei e un subterfugiu desigur, o ascundere de bilete.

nu-i în ruptul capului un științific proces, zbucium înfundat

Adevăr că băncile centrale sorb teorii false unse de adânc oftat

nu am înțeles de ne mergea sistemul,din negre lebede ne-mbete. 

Tagore (zâmbitor recită) 

Merg chiar mai departe, spun că nu mai știu ce-i onestitate

ce sunt banii, au fost depășiți de creațiile lor demiurgice, eterul

Banii decât un semn în contabilitate, gustă cerul și misterul

O contabilitate făr de auditor care să-i ștampileze sinceritate. 

Shanti (sfătos recită)

Pură Monedă, semn făr de acoperire, excepția puterii câtorva

s-a născut astfel, e simbolică monedă a stăpânilor, îi simt golul

bine zis nu mai este o monedă, e un simbol ce-și înghite norul

Doar simbolică monedă dar una supusă doar puterii câtorva.

Tagore (zâmbitor recită) 

 A elite Putere ce abuzează d-un bun comun, în suflet agale

strecoară ideea că banii ne-ar mai fi un bun comun, țărnă caldă

Doar ea supraviețuiește, stăpânii își trag încă putere fadă

amară supraviețuire,popoarele n-au priceput, nu mai au parale, 

Shanti (sfătos recită) 

Au doar jetoane, ca-n perioada de moarte a Imperiului Roman.

Ale cunoașterii Taine-n singurică creștere, de clericii, trădători,

Azi bancheri centrali, mame de hârtii ale sclavilori muritori

De aici până la Bitcoin e- un pas să mă închin smerit lui Satan.

 Tagore (o voce din cer)

Corul dansul robiei

(dansează și repetă ecou ce recită Tagore)

Ca nu mai au libertate …Popoarele nu pricep!

Democrațiile e musai să crească la fel, a hrăni bine nevoia

de„Supraveghere democratică” a-și apăra propriile populații.

pare a elitelor opinia ce naște prima dată frică, ascuțite emoții

Gigantic strigăt social de protecție și siguranță,hrănește nevoia.
Shanti (o voce din cer)

În realitate, Pandemia la indigo condițiile crizei financiare

ale  terorismului crizei, ce libertățile redus-au,cu tiruri.

să faci ce vrei cu ai tăi bani;; s-a ajuns la jaf,cu negre biruri.

Fiscalitate, s-au adunat dobânzile pe dos la depozitele bancare

Tagore (o voce din cer)

ale ființelor, un adevărat super bir deghizat, ce nu și-a spus clar

ultimul cuvânt,servitutea de nesuportat, omu-i deja obișnuit

cu libertatea,e musai să-i fie sustrasă în nano doze, de nebănuit,

pe nesimțite, să poată trăi în pace fără revolte, acoperit cu var.

Epilog

Autorul

Isuse, cu a ta de spini cunună pe biciuita-mi undă

de vis pierdut pe drum, târai prin nimicul vremii

și  al lanului talaz  aceeași cruce în spatele lumii

pe care-o car și eu-n umbra valului, ce ne inundă.

 

Veneai lin pe al furtunii val, la țărmul nemuririi

prin gând mă bântuiai cu a sufletului, vie adiere

cu a conștiintei iubire, lumină, putere, din tăcere,

prin vise vin grele întrebări  la ceasul pomenirii.

 

Privesc în ai tăi ochi și văd întregul univers ce încă

nu s-a născut. Cine sunt eu să știu ce este în mine?

Atât de mic, cum poate fi întregul univers în mine?

Ce este miracol? Există și a existenței conștiință că  

 

Brahman, Alah, Budha, Dumnezeu ori Bing Bang

Creatorul sau ce a creat universul, furișat miracol? 

Primul miracol e existența și al existenței miracol? 

Fizicienii spun că Bing Bangul, scala, zidul Plank.

Shanti (o voce din cer)

Nu există legi fizice care să explice ce e Infinitatea!

Ființa fără formă mai mică decât cel mai mic lucru

iar mult mai largă decât cel mai larg existent lucru!

Fără sfârșit, fără formă, de neredus, nu e număr ea. 

Tagore (o voce din cer)

Conștiința ne face conștienți de a noastră existență?

A noastră percepție ne revelă, doar ceea ce nu e ea

realitatea, prin fotoni dar ce-i, este-o întrebare grea!

nu percepem ce-i în interior, ce-i Conștiința, o forță?

 

Este activitatea de percepție a ei în a noastră minte?

Mintea și corpul sunt conectate și corelate cu mine,

conștiință modificată. Conștiința-i corelată cu mine,

agent al conștiinței, deosebită de infinitate, O, sfinte

Vocea lui Shakti 

Modele ale existenței aceleași constructe timp, spațiu,

informații, materie și ale experienței obiecte și relații?

La nivel de gândire putem a ne influența unii pe alții?

Is câmpul de forță, creat-am particule, forme-n spațiu?

Vocea lui Shiva 

Câmpul conștiinței, Conștiința umană, Conștiința divină

corelată, Brahman vibrează ca Brahmand, Shiva vibrează

ca Shakti, Purusha vibrează ca Prakrti iar Omul vibrează

ca masă, sarcină și spin, co-creem, doar Tantra-i de vină!

Linişte, scris pe ecran, apare Brahman ( joc de lumini aurii cu miros de smirnă)

La început a fost Cuvîntul, înaintea lui a fost Tăcerea.  

Ce are nevoie de prezenţă, mister la al cărui chip ea  

se plămădea preambul, diferită de a increatului linişte, 

forma primă prezentă, mister, al întrupatului cuvînt e. 

 

Creată Lumea într-o profundă şi desăvîrşită tăcere.  

la facerea lumii, e liniştea cu apogeul ei, de tăcere  

legată indisolubil de o anumită formă de solitudine. 

In discreta, serafica „muzică a sferelor”plenitudine. 

 

Renunţarea voită la singurătatea divină, fără ruperea  

singurătăţii, în aeternum tăcere pură, fiinţa rămînea 

Paradigma eternă a alterităţii, la a omului origine stă, 

la a lumii geneză, Creatorul nu joacă singur canastă. 

 

De la oameni învăţăm să vorbim, de la zei tăcerea.  

Tăcerea foloseste mai multe cuvinte decît vorbirea.  

Doar semnificaţia unor tăceri, cuvintele poartă sacru 

Tăcerea nu neagă cuvîntul, ci îl completează-n sacru 

 

Tăcerea este ultima formă de comunicare a cuvintului  

Tăcerea, semn al intrării conştiente în posesia sinelui, 

Tăcerea, doar ea poate deschide calea transcendenţei,

forme de prezenţă, recuperarea sacralităţii, a revelaţiei.

Autorul invită sala la meditație pe fond muzical

A destinuluiTransmigrare …în Hipercub…Liberi suntem 

Transmutam, în alt al intenției câmp, subtil, în maya zbor

cu frecvențe sau porțiuni de multivers, cu prezentul câmp

interacționam cu ființele-i peste hotarul ce nu ne lasă timp

să sărutăm destinul dintr-o altă dimensiune, contraval ușor.

 

Si desferecam singularitatea, posibilitatea, ca în același timp

să se întâmple ceva, contra-val format-am, mesaju-i prezent,

direct, comunicam, simțeam, în vis nu aveam percepții atent

vedeam realități, predestinarea, simțeam, memoria-i în câmp.

 

La preiubita-mi persoană mă gândesc și digitala amprentă-i aici

e prezența, o simt, totul instant nu-i tele/transportat ci trasmutat

Beau fără apă din cupa destinului ce naște,divin el a transmutat.

Plămădește tot timpul, a zămislirii parte sunt, dorința mea-i aici.

 

Dorința prinde viață și trup,e transformare,portare și mutarea ei

E ceva prodigios,la percepția umană limitată e,destinul cel dorit

să conformăm,suntem parte a miracolului, creem destinul simțit

În ochii noștri o fata morgana e,îl copiem,nu suntem dumnezei!

 

Reduc de unde zbor,contra-val,a destinului soluție transmutare

suflet balansează al dezechilibrului sistem, Plasmatic contra-val

Cei trei Shiva,Brahman și Shakti, aud în pace Spiritu contra-val

Destinul dispare, maya: transformare, transportare, transmutare.

 

Reflectăm plecând și revenim în noi, poate fi creată liniștea

Liniștim mintea, simțurile, sunet, o flacăra, ne concentrăm

și medităm, asana, pe muzică, o idee, imagine vie contemplăm

Contra-undă, reflecția-n poziția opusă, nu-s în flux de stea.

 

Felurite dansuri în felurite trupuri micro, în câmpul scalar  unde

sunt toate ființele împreună, Suntem o parte, noi suntem

împreună în multivers, în toate direcțiile instant, suntem.

Nu-s legată la rațiune,ci legată la ale metafizicii, creative unde.

 

Transportare de material, portare în altă parte, cuantă, sunet

va fi liniște acolo, curba e jos, nu-s zgomote, sunet, contraval,

unde câmpul energetic e absent, găsești energie în alt contraval

o iubești în altul, o îmbrățișezi, comunicare-n câmp transferent.

 

Transcendența transportare, transformare și transmutare,

Gravitațională și magnetică, e a materieiTransmutare 

A formei Transmutare,…a câmpurilor și a stărilor Schimbare,

Transcientă ființă, gând, a vieții de iluzii formulă, transmigrare.